Subiecte stiinte politice:1.A Cuplul categorical “politic-politica”

politica este o esenta care are ca fundament un dat al naturii umane. Acest dat, insoteste omnul in devenirea sa prin calitatea acestuia de “animal social” de a fi conditionat sa intre in relatii de colaborare cu semenii pentru atingerea scopurlor sale. Intre acest specific al naturii umane si fenomenul politic exista o profunda reciprocitate. Prin actiunea politica se asigura echilibrul comunitatilor umane. Numitorul comun este puterea politica. . Relatia fundamentala a puterii politice: “comanda-ascultare” deriva din relatia de putere: “dominatie-supunere”. Aceasta relatie de putere provine din instinctul de agresivitate..Politicul este nu numai un “concept-grebla” (insumeaza toate determinatiile politicii), dar si o structura inerenta a naturii umane. Politicul” desemneaza un camp social al intereselor contradictorii, dar si al convergentelor si agregarilor partiale reglementate. Politica are mai multe seminficatii:1. forma de organizare si conducere a comunitatilor umane cu ajutorul fortei de coercitie a statului, legitim instituita2. instruirea si mentinerea unei ordini interne, garantarea securitatii externe a comunitatilor3. medierea conflictelor dintre grupuri in procesul de alocare a resurselor4. forma de activitate sociala care cuprinde relatiile dintre grupuri, organizatii si natiuni, relatii ce se constituie in competitia pentru mentinerea si consolidarea puterii politice.5. strategii, metode implicate in actiunea politica in realizarea intereselor fundamentale ale agentilor colectivi si individuali ai acesteia6. ansamblul formelor de cunoastere a vietii politice si de legitimare a actiunilor (culturi si ideologii politice, propaganda si simbolica politica).

1.B Ideologia democrat-crestina

Principalele ideologii ale democratiei crestine:1. Sacralitatea si unicitatea fiintei umane2. Prioritatea valorilor umane asupra valorilor materiale3. Intre liberalismul laic si materialismul ateu trebuie sa existe o a treia forta bazata

pe iubirea crestina a aproapelui4. Proprietatea-functie sociala5. Comunitarismul6. Economia sociala de piata7. Integrarea europeana

Principii:1. Vocatia spirituala a persoanei este apropierea de divinitate2. Valorile morale mai durabile decat cele materiale3. Scheme utopice4. Biserica recunoaste proprietatea individuala ca proprietate naturala, recunoaste dr.

Omului de a avea proprietate ca fundament al libertatii materiale.5. Proprietatea individuala trebuie sa dea o parte comunitatii6. Interventia statului in masuri de conformare si de adaptare la mecanismele pietei

Personalismul şi neotomismul(2 curente filosofice)ocupă o poziţie

privilegiată. Personalismul instituţionalizează un cuplu categorial: „individ-persoană” în care persoana capătă o prioritate absolută, deoarece ea se bucură de un dublu registru ontologic: ca individ, obligat să convieţuiască în societate şi, în calitate de creatură după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a cărei esenţă este vocaţia ei spirituală.

Pentru neotomism, dreptul natural este o expresie a legii naturale, aşa cum se manifestă ea în domeniul economic şi social-politic. El defineşte binele societăţii şi, în acelaşi timp, binele său. Legea naturală este, deci, legea morală”.

2 forme de proprietate: Rerum Novarum „ dreptul la proprietatea privată, drept ce nu provine din legile umane ci de la natură, nu poate fi anulat de stat.

Popularum Progressio afirmă: „proprietatea privată nu este un drept necondiţionat, absolut şi nelimitat. Nimeni nu poate folosi exclusiv pentru sine bunuri, când altora le lipseşte strictul necesar.

2.A Subculturile politice

-Subculturile politice se inscriu in dinamica intereselor si aspiratiilor care structureaza grupurile sociale.

-Fiecare grup isi elaboreaza propriul sistem de norme. Astfel, exista o “cultura/ politica de clasa” care evidentiaza conceptia despre lume si viata a clasei respective, precum si pozitia ei fata de sistemul politic.

-Caracteristicile acestei clase sunt: psihologia de grup, constiinta identitatii, “stilul de viata” si “nivelul de trai”.

Subcultura politica a burgheziei ia nastere si se dezvolta in raport cu cultura aristocratica pe care vrea sa si-o insuseasca si sa o imite. Dezvolta valorile liberale si valorile economiei de piata, este o clasa constienta de puterea ei economica si va lupta pentru o a obtine drepturile politice ajutata in timp de ideologia politica.

Subcultura politica a clasei muncitoare, la nivelul fiecarei clase muncitoare aveau acelasi stil de viata. -In Occident, incepand cu Industrializarea, o constiinta politica de clasa se poate vedea din studiile de sociologie si din literatura epocii: romanele lui Ch. Dickens.

-Nu acelasi lucru se poate spune despre cultura politica a clasei munctitoare din Romania de provenienta rurala recenta. Clasa muncitoare a fost manipulata in numele calitatii ei “de clasa conducatoare in societate” . Libertatea ei politica a fost scarificata pentru confortul material al civilizatiei urbane:

.Subculturile poltice de consum: pe langa “subcultura muncii” si “subcultura saraciei”, sunt cultivate pana la obsesie valorile materiale care fac din acestea un criteriu de diferentiere si ierarhie sociala, se creaza nevoi falseCresterea economica “cei treizeci de ani gloriori” a dus la teoriile “capitalismului popular” Societatea de masa, caracteristici:1. diferentiere a rolurilor 2. organizarea rationala a functiilor3. relatii depersonalizate si fragmentate dintre indivizi, datorita rolurilor4. importanta crescanda a grupurilor primare fata de cele secundare si a grupurilor informale in cadrul grupurilor secundare. 5. disolutia proceselor de stratificare sociala6. diferentierea si consolidarea structurilor de putere7. segmentarea sferelor institutionale si aparitia unor sisteme ierarhice

2.B Statul oriental antic

Principalele structuri ale statului oriental antic, cu diferenţe minore de la un stat la altul şi de la o perioadă istorică la alta, sunt:a.sincretismul etico-politico-religios al legitimităţii ordinii politice. teogoniile şi cosmogoniile orientale explică naşterea societăţilor politice printr-un act fondator, de origine sacră.

La baza apariţiei statului oriental stă o „nuntă cosmică” dintre un zeu fondator şi o zeiţă sau o muritoare în urma căreia se naşte viitorul rege sau împărat.

Primele teorii contractualiste privind geneza statului relevă caracterul încă nediferenţiat al relaţiei dintre puterea politică, religioasă şi ordinea morală.

b. legitimitatea teocratică a puterii politice. La început, puterea politică fiind profund personalizată, prerogativele ei erau

întrupate în persoana sacră a împăratului sau regelui, consideraţi de origine divină. Prin urmare, legea terestră repeta ordinea divină.

c. tendinţa spre centralizare şi unitate, spre construcţia imperiului, tendinţă care se va regăsi în construcţia statului european medieval după căderea Imperiului Roman de Apus. d. statul oriental antic este un stat paternalist şi birocratic.

Principala structură a statului oriental antic era birocraţia compusă din funcţionarii centrali şi locali(mandarini)a căror principală sarcină era strângerea impozitelor şi vărsarea lor la bugetul central, în schimbul unor retribuţii foarte slabe.

Erau o elită administrativă şi culturalăe. regimul juridic al proprietăţii .

Întreaga suprafaţă a ţării aparţinea împăratului, care dăruia templelor şi membrilor curţii regale suprafeţe întinse de pământ, iar ţăranilor loturi colective, în folosinţă pe un an calendaristic, percepând tribut în natură, care putea ajunge la jumătate sau două treimi din recolta obişnuită. De aceea, aceste state s-au numit şi „societăţi tributale”.

f. intervenţionismul de stat S-a manifestat cu precădere în amenajarea şi îngrijirea canalelor de irigaţie, ceea

ce le-a atras şi denumirea de „societăţi hidraulice”.g. impermeabilitatea şi circulaţia închisă a elitelor politice.

Funcţionarii superiori ai statului se recrutau din rândul aristocraţiei. După o educaţie care dura aproape 7-12 ani aceştia erau promovaţi în aparatul central al statului (scribi), exemple de state orientale antice: sumerian, babilonian, akkadian, egiptean, persan, chinez şi indian.

3.A Conceptul de ideologie

● termenul de „ideologie” a fost creat în 1789 de Antoine Destutt de Tracy. ● ideologiile sunt credinţe de grup pe care indivizii le asimilează prin procesele de socializare; mulţi oameni primesc o ideologie prin identificarea cu un grup social sau prin distanţarea faţă de acesta. ● ideologiile se transformă în argumente: ele sunt menite să convingă şi să contracareze concepţiile rivale.● ideologiile afectează în totalitate unele din valorile majore ale vieţii.● ele cuprind programe pentru schimbarea sau conservarea ordinii politice; pentru apărarea, reformarea sau abolirea unor instituţii social-politice● ele sunt normative, etice, moralizatoare în ton şi conţinut● ele sunt, inevitabil, părţi ale unui sistem de credinţe mai vast şi împărtăşesc proprietăţile structurale şi stilistice ale acestui sistem● ele au un corp de documente sacre (Constituţii, Declaraţii de drepturi, manifeste, programe) şi eroi (părinţi fondatori, unificatori, salvatori, profeţi şi înţelepţi, mari interpreţi şi autori)● implică o teorie a cauzei şi efectului în lume, precum şi o teorie despre natura mamă (bună sau rea, perfectibilă sau nu).● Raymond Boudon distinge două tipuri fundamentale de definiţie a ideologiei: 1).cea tradiţională, care defineşte ideologia plecând de la criteriul adevărului şi falsului şi 2).cea modernă, care o defineşte mai curând, plecând de la ideea de sens. Astfel, o normă poate avea un sens, poate fi adaptată la o anumită stare a societăţii, fără să fie, din această cauză, nici adevărată, nici falsă.

●funcţia ideologiei este de a face politica posibilă● ideologiile cuprind noţiuni şi propoziţii în acelaşi timp descriptive şi normative. Aceste propoziţii întreţin o relaţie cu realitatea analogă, adică o relaţie de tip simbolic. ● activitatea ideologică trebuie deosebită cu grijă de activitatea şi creaţia intelectuală. ● fiecare ideologie îşi alege grupuri ţintă ai căror membri sunt consideraţi ca cei mai apţi să preia mesajele difuze în funcţie de situaţia, interesele şi apartenenţa lor de clasă.

Ideologia este ineficientă în sensul în care ea nu aduce în practică nici una dintre soluţiile pe care, teoretic, programul său le-a etalat.

Funcţiile ideologiei:

1.Funcţia partizană.

Datorită faptului că menirea principală a unei ideologii este de a apăra şi promova interesele grupului în conflict cu alte ideologii, o ideologie este prin definiţie partizană. -o ideologie luptă(in lupta pentru alocarea resurselor politice)pentru a învinge-va recunoaşte evidenţa realităţii doar în măsura în care aceasta îi poate servi obiectivelor ei-nu se impune prin valorile adevărului, cât printr-o violenţă simbolică.

2. Funcţia ocultativă(de disimulare).

- ascunde, treace sub tăcere, disimuleaza că nu a luat la cunoştinţă despre faptele care o contrazic-trebuie sa-şi ascundă propriile intenţii

3. Funcţia justificativă

- justifică puterea într-un mod raţional, prin consens sau necesitate, disimulând ceea ce puterea are esenţial: faptul că ea rămâne sacră pentru cei care o exercită, că ea trebuie să fie astfel şi pentru cei care o suportă şi că presupune o ameninţare de violenţă pentru cei care o refuză.

4. Funcţia incitativă(propagandistică).

-Prin limbajul său, ideologia scuteşte puterea să recurgă la violenţă, pe care o suspendă şi o reduce la starea de ameninţare îndepărtată. -legitimează violenţa când puterea o cere, făcând-o să apară ca o necesitate.

5. Funcţia de raţionalizare a discursului ideologic.

-Forma discursului ideologic este raţională, în sensul că păstrează tipul cognitiv de cunoaştere raţională. Dar conţinutul său este în esenţă volitiv.

6. Funcţia de identificare.

-Fiind împărtăşite de membrii unui grup, aceste sisteme de reprezentări şi credinţe colective asigură conştiinţa apartenenţei la o comunitate.

3.B Legitimitatea politica

Legitimitatea(alt corelativ al puterii) reprezintă un fenomen social în legătură nemijlocită cu actul întemeierii puterii, cu învestirea acesteia cu atributele autorităţii şi cu capacitatea de a servi progresului politic şi social al societăţii respective.

Una dintre cele mai răspândite definiţii ale legitimităţii puterii se referă la consensul pe care această putere îl întruneşte în rândul celor care se supun. Maurice Duverger sursa legitimităţii unei puteri constă în faptul că ea este conformă schemei de legitimitate definită de sistemul de valori şi norme al colectivităţii în cadrul căreia se exercită şi că asupra acestei scheme există un consens în interirul colectivităţii..

a. Legitimitatea istorico-traditionala se intalneste in societatile antice si medievale in cadrul formulelor de guvernamant monarhice si al regimurilor aristrocratice. Acest tip consta in proiectia ordinii divine pe pamant, unde regii si imparatii sunt locotenenti ai lui D-zeu. Este specifica preponderenta factorului religios si gerontocratia (puterea batranilor).

b. Legitimitatea harismatico-personala: se formeaza pe baza calitatilor exceptionale ale Conducatorului. Aceste calitati exceptionale se numesc ”harisma”.

c. Legitimitatea legal-rationala: caracterizeaza regimurile democratice contemporane. Valorile si normale care contribuie la formarea legitimitatii legal-rationale.

4.A Puterea poltica (definitii+caracteristici)

Pentru analiza ei ne situam la nivelul cel mai general al societatii, una dintre caracteristicile acesteia fiind exercitata la nivelul global al unei comunitati umane.

Datorita caracterului ei integrator, cuprinde in sine si subordoneaza, ca resurse si mijloace proprii, celelalte forme de putere.

Celelalte forme de putere pot avea o influenta deosebita asupra puterii politice, avand, uneori, chiar tendinta de a i se substitui sau a-i impune mijloacele de actiune, ori de a-i dicta scopurile

subordonarea lor fata de aceasta reprezinta conditia esentiala a realizarii procesului politic in ansamblu, a dirijarii societatii luate ca intreg.

Scopul ei este, asadar, de a asigura existenta societatii si posibilitatea dezvoltarii ei

Rezulta dintr-o necessitate externa, deoarece fiecare societate este in legatura cu exteriorul, este, in mod direct sau indirect, in relatie cu alte societati; scopul puterii este, in acest caz, de a organiza aliantele si apararea, de a afirma, in raport cu exteriorul, unitatea si coeziunea, trasaturile distincte si interesele comunitatii pe care o reprezinta.

Teoreticienii cei mai importanti ai puterii politice recunosc suveranitatea drept una dintre caracteristicile esentiale ale puterii politice.

Controlul politic reprezinta functia fundamentala a oricarei puteri de acest fel, care le subordoneaza pe toate celelalte. Prin exercitarea controlului politic, puterea isi asigura finalizarea actelor si realizarea intereselor fortelor sociale pe care ea le reprezinta.

Regimurile totalitare au incercat sa exercite un control total asupra societatii in ansamblu si a membrilor acesteia. De fapt, tendinta de a exercita un control total asupra membrilor unei societati da si denumirea generica a unor astefel de regimuri.(bolsevic in Rusia)

In mod paradoxal atunci cand un regim incearca sa fie cat mai opresiv, utilizand o gama nesfarsita de mijloace, el nu reuseste totusi exercite un control total, ci, dimpotriva, rezumatul final nu poate fi decat cel cunoscut deja: o rezistenta tot mai generalizata impotriva unei astfel de puteri.

, statul reprezinta principalul instrument al puterii politice, ipostaza in care el asigura realizarea deciziilor ei specifice, precum si o mare parte a functiei de control pe care puterea o exercita in raport cu societatea. Statul este doar un instrument al puterii politice. In analiza puterii trebuie luati in considerare si alti facori extrastatali cum ar fi partidele politice si organizatiile politice.

4B: Statul medieval

Istoria statului medieval european este istoria cooperării şi conflictului dintre rege şi feudalii locali. Miza conflictului este dorinţa suveranului de a-şi extinde dominaţia asupra tutror teritoriilor care conform dreptului său divin. Posibilitatea de comunicare este redusă pe teritorii vaste în această perioadă, prin urmare regele trimite supuşi în teritoriu care să exercite autoritatea directă în numele său: foşti funcţionari ai casei regale sau vasali feudali care guvernează astfel mici teritorii cu drepturi proprii.

Structuri fundamentale ale statului feudal:a. poziţia seculară şi religioasă a regelui – autoritate seculară absolută- îşi exercită autoritatea în numele lui Dumnezeu- succesiunea sa la tron este expresia voinţei divine- are drepturi asupra supuşilor, dar şi obligaţia de a-i proteja, de amunci pentru bunăstarea lorb. patrimonialismul- gestiunea casei este agigurată de servitori personali ai regelui, parte a casei regale, care sunt recompensaţi pentru servicii- ei avansează social şi devin tot mai puţin dependenţi de patronul lor regal

1.orice suveran îşi fixează ca sarcină politică fundamentală extinderea propriei autorităţi pe întinderea unui teritoriu din afara domeniilor sale.

2.Pentru extinderea locală el se adresează nobililor locali care îi pot oferi sprijin financiar şi/sau militar în acest sens.

3.însă, autoritatea nobiliară creşte în fata autorităţii regale 4.motiv pentru care suveranii medievali caută să contracareze tendinţele

de autonomie locală prin măsuri care să ducă la creşterea dependenţei personale a nobililor faţă suveran şi faţă de funcţionarii regali:

a. suveranul va cere taxe şi prestaţii militare mai mari, iar nobilii vor cere garanţii pentru drepturile şi privilegiile lor ca o compensare pentru serviciile aduse

b. suveranul va căuta să slăbească rezistenţa nobilimii locale prin divizare, căutarede noi aliaţi, extinderea teritoriiloe pe care le controlează şi întărirea autorităţii

5.A- Principalele etape ale constituirii stiintelor politce

Analistii desprind 2 momente hotaratoare: A) cel al precursorilorb) cel al intemeietorilor.

Seria precursorilor incepe cu Aristotel care in lucrarea “Politica”, subliniaza ca omul este o fiinta politica pentru ca el este un animal naturalmente sociabil, capabil sa traiasca in societatea civila si in corpuri politice, in cadrul carora unii comanda, iar altii se supun..

a doua figura monumentala a precursorilor este Machiavelli, socotit, pe drept cel care a conferit caracter stiintific preocuparilor teoretice privind politicul si politica prin cele 2 opere fundamentale: “Discurs asupra primei decade a lui Titus Lixius” si “Principele”.

o a decifrat legile evolutiei statelor, o a abordat faptele politice in inlantuirea lor cauzala o a relevat, pe de o parte interesul ca element motor al actiunilor umane si

rolul proprietatii ca izvor al conflictelor de interese in societate, iar, pe de alta parte, a definit politicul ca domeniu de reflectare si manifestare a conflictului dintre interesele unor grupuri sau personalitati.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea, intemeietorii viitoarei sociologii politice au pus fundamentele acestei stiinte, sesizand urmatoarele aspecte esentiale:

o politicul si socialul sunt doua realitati diferite, relativ autonome, aflate in relatii de independenta si influenta reciproca

o specificul institutiilor si proceselor politice in raport cu cele socialeo caracterul schimbator, dimensiunea temporala, istorica a tipurilor

de ordine politica.o sa se stablieasca in consecinta, ca raportul dintre instituþiile si

grupurile de institutii sociale constituie obiectul sociologiei generale, iar raportul dintre institutiile politice si celelalte institutii, domeniul special al sociologiei politice;

5.B Influenta si autoritatea politica

a. Influenta:o Ca fenomen social poate fi personală sau impersonală, ea poate apărea în relaţiile

interpersonale sau ierarhice intercursivă (aceleasi persoane influentate influenteaza si ele la randul lor)

o Influenta politica este procesul influenţării cu ajutorul unor constrângeri în caz de nesupunere.

o poate interveni în mecanismul luării deciziiloro considerata ca o acţiune de deviere (în absenţa constrângerii) de la tipul prevăzut

de comportament al unui individ sau mecanism social. Există însă şi cazuri, destul de frecvente, când influenţa este realizată datorită temerii că în caz contrar ar urma o sancţiune negativă.

b. Autoritatea:o Provine din vb. latin ”augur, augeo” (=a face sa apara ceva din afara mediului sau

de origine). Sensul primar al lui ”augeo” se regaseste prin intermediul lui ”auctor” in ”auctoritas”. Orice cuvant pronuntat de autoritate determina o schimbare in lume, ca ”augeo” exprima puterea care da nastere unei legi.

o ridica diverse probleme deoarece manifestarea ei in viata sociala depaseste si raportul dominatie-supunere. Relatia de autoritate ia nastere din procesele de socializare, intre fiinte umane prevazute cu autonomie.

Autoritatea politica are 3 note definitorii:1. sens relational: influenta exercitata de o persoana, organizatie sau insitutie in diferite sfere ale vietii sociale.2. sens functional: puterea si dreptul de a emite acte si dispozitii cu caracter obligatoriu3. sens institutional: autoritatea este perceputa ca un organ de stat competent, investit cu dreptul de a lua decizii.

6.A Conceptul de partid politic

” Un partid este o reuniune de oameni care profesează aceeaşi doctrină politică”.

o Pentru a defini partidele politice trebuie să avem în vedere aspectele acestui concept.

o Exista mai multe dimensiuni ale conceptului o Dimensiunea ideologică(David Hume) aspect esenţial : programul politic

joacă un rol determinant în faza iniţială a unui partid, cu timpul acesta trece pe un loc secund, fiind inlocuit de dimensiunea organizatorică

o Doctrina unui partid este formată din punctele de vedere exprimate de membrii partidului respectiv de-a lungul timpului

o mulţi sociologi pun în prim-planul definiţiei partidelor criteriul formal sau organizatoric. Astfel putem spune că partidul politic este, strucural, o organizaţie. Absenţa organizaţiei coincide cu dispariţia acestuia. Un partid este interesat să-şi adjudece oameni competenţi sau reputaţi social, din varii domenii, aceştia devenind un capital politic în dublu sens; atât real,

o dimensiunea oligarhică. Ea este secundară, deşi pericolele entropiei o fac într-un anumit grad necesară.

o dimensiunea teleologică, este esenţială pentru conceptul de partid politic. Ea ii marchează diferenţa specifică şi subordonează şi dimensiunea ideologică şi pe cea organizaţională, în sensul că explică raţiunea

Un partid politic se distinge de orice altă organizaţie socială prin aceea că el pretinde puterea, încredinţat că poate guverna ţara singur sau în coaliţie cu alte partide

elementele care compun definiţia partidelor sunt (George Voicu) :o partidul politic este o asociaţie de tip voluntar;o b) având drept liant o ideologie politicăo c) în numele căreia acţionează pentru a cuceri puterea, prin

intermediul alegerilor, şi pentru a o exercita nemijlocit.

Funcţiile partidelor politice (George Voicuo sunt cucerirea puteriio medierea între cetăţeni şi stat) principala funcţie(functie de mobilizare), cea care

face medierea între societatea civilă şi societatea politică. o partidele sunt interfaţa dintre societate şi stat. o Partidele sunt simultan producători şi produse în cadrul unor tipuri particulare de

pieţe pe care cercetătorii le-au numit pieţe politice. Pieţele politice sunt definite ca locuri în care se schimbă produse politice contra sprijinului politic şi al voturilor.

6.B Cauze obiective si subiective ale izbucnirii revolutiilor

o Sec XX poate fi numit pe buna dreptate „secolul revolutiilor”. Revolutiile care au izbucnit au fost cauzate de multiple modificari care s-au produs la nivelul societatii moderne. De aceea, trebuie analizate schimbarile care au condus la indelungatul proces al modernizarii

o Conceptul de modernizare desemneaza transormarile structurale ale tuturor componentelor unui sistem politic, in sensul perfectionarii lor

o Modernizarea implica schimbari calitative, de lunga durata si uneori ireversibile in toate componetele unei societati;

o ea presupune o transformare structurala a societatilor traditionale, in trecerea lor spre societatile moderne.

Revolutia devine probabila daca intervin anumiti factori speciali: „precipotantii”sau „accelaratoriiAceasta duce la scaderea prestigiului si increderii in elita conducatoare, submineaza morala si disciplina fortelor de represiune, pregatind astefel calea pentru cucerirea si declansarea procesului.

revolutie apare intr-un context politic determinat de tipul de stat, de forma de regim politic, e gradul evolutie, de specificul culturii politice si intr-un anumit loc, deloc lipsit de importanta.

Cauze subiective:1) Falimentul proceselor de socializare politica;2) Frustrarea generata de mobilitatea sociala esuata Alienarea intelectualilor fata de ordinea existenta 3) Instrainarea clasei politice fata de guvernanti 4) Coexistenta in viata sociala a miturilor si ideologiilor subversive sau conflictuale5) Alienarea intelectualilor fata de guvernanti6) Guvernarea dogmatica, despotica si ineficienta7) Circulatia excesiva si inadecvata a elitelor care pun sub semnul intrebarii coeziunea socialaCauze obiective:1) Saracia crescanda2) Cresterea economica rapida care genereaza schimbari sociale necontrolate, cum ar fi dezradacinarea unor mase mari de oameni.3) Dezechilibrele dintre productie si distributia bogatiei4) Combinatia dintre cresterea economica pe termen lung si recesiunile pe termen scurt5) Aparitia noilor actori pe scena vietii politice6) Tensiunile dintre stat si societatea civila 7) Conflictele politice internationale

7.A Geneza si evolutia statului

In primul rand, statul a fost analizat prin reducerea unilaterala la una din functiile sale de baza. Se vorbeste de “statul social”, “statul tehnic”, omitandu-se bogatia relatiilor de putere care interfereaza in exercitarea puterii de stat.

A doua dificultate consta in confuzia raporturilor dintre stat si societatea civila. Statul este definit ca “paznic de noapte”, avand sarcina de a asigura protectia juridica a cetatenilor.In al treilea rand, confuzia dintre criteriul tehnic si criteriul normativ. Nu se face distinctia intre statul care exista si statul care ar trebui sa existe.In al patrulea rand, structura explicativa privilegiata, constituie o sursa limitativa a diferentelor specifice dintre cele patru criterii mai des uzitate:

1. Criteriul juridic: multe scoli juridice celebre si reprezentantii acestora vad statul ca pe o :personificare juridica a natiunii”, statul avand ca obiectiv esential realizarea ordinii juridice2. Criteriul politic: A impus ideea de “imperium”, dreptul la constrangere si de dominatie si de ierarhizare intre cei puternici si cei slabi, intre o minoritatea conducatoare care isi impune vointa unei majoritati conduse. 3. Criteriul economic: Stustinatorii acestui criteriu considera ca statul a luat nastere in momentul in care, clasa conducatoare si-a insusit un surplus de avere pe care a cautat sa si-l apere prin crearea unei forte de dominare.

Cea mai raspandita teorie privind geneza statului este “teroria patriarhala” cu radacinile in autoritatea primara a tatalui

Dupa Marx, :statul a aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii si va disparea pe o alta treapta de dezvoltare a acesteia”.

7B Conceptul de cultura politica

Sidney Verba : „Cultura politicã a unei societãti constã dintr- un sistem de credinte ernpirice, simboluri expresive si valori care defînesc situatia în care are loc actiunea politicã. Ea oferã orientarea subiectivã a politicii’’.

Stabileşte 3 dimensiuni :- dimensiunea cognitiva : presiunea mediului si bombardamentul informational obligã, oarecum, individul sã constientizeze realitatea politica

- Dimensiunea afectiva : cuprinde latura emotionalã a va1orilor politice sau sociale, atitudinea de atasament, de respingere sau de refuz fatã de fenomenele sau institutiile politice. Ea are un rol important în formarea atitudinilor.

- Dimensiunea evaluativa : cuprinde judecãtile de valoare despre fenomenele si realitatea politicã. Fiecare apreciazã viata politicã în functie de o scarã de valori ierarhizatã. Eva1uarea fenomenelor politice necesitã cunostinte politice.

G. Almond si Sidney Verba elaboreazã trei tipuri de culturã politicã cultura parohială (localã sau provincia1ã),

cultura de supunere (de subordonare), cultura participativă-culturã politica parohialã : ~ corespunde unei structuri politice traditionale,descentralizate la nivelul regiunii, tinutului, satului. În cadrul acestei culturi ~ nu existã un interes deosebit pentru problemele de politicã nationa1ã sau pentru sisternul politic national; ~ accentul cade pe problernele politice de interes local. ~ preotul, seniorul, învãtãtorul sunt liderii locali; iar biserica, scoala si primaria sunt institutiile politice fundamentale.

- Cultura politica de supunere ~ corespunde unei structuri autoritare si centralizate la nivel national. ~ subiectii acestei culturi sunt constienti de existenta sistemului politic nationa1, dar se multumesc cu o atitudine de pasivitate în privinta participãrii la conducerea po1iticã, ~ tip de personalitate : supusul

- culturii participative : ~ cetãtenii sunt constienti de mijloacele lor de actiune asuprasistemului politic, ca si de posibilitatea lor de a influenta cursul evenimentelor politice prin mijloacele specifice participãrii democratice: referendurnuri, alegeri, actiuni de protest, greve etc.. ~ corespunde unei structuri politice democratice. ~ tip de personalitate : participantul, cetateanul activ

Cultura politicã mai include dimensiunea istorica a constiintei nationale, ref1ectatã în specificul national, înteles ca mod specific de a gândi si reactiona la problemele fundamentale ale existentei si cele politice

8A Anatomia partidului de cadre

V. I. Lenin va adapta teoria despre revoluţie a lui Marx la condiţiile celei mai slabe verigi din dezvoltarea capitalismului: Rusia. Partidul de cadre bolşevic creat de Lenin în 1903, prin desprinderea violentă din P.S.D.M.R., nu mai are nimic din fizionomia clasică a partidelor de notabili.La origine, partidul totalitar de cadre cuprindea revoluţionari de profesie a căror credinţă nestrămutată în cauză şi loialitate faţă de ideologia partidului avea menirea să suplinească cantitatea prin calitatea membrilor.De fapt, una din problemele majore pe care Lenin trebuia să le rezolve era tocmai baza socială a partidului care trebuia să justifice din punct de vedere ideologic mitul clasei muncitoare, clasă conducătoare în societate. Or, în perioada formării partidului bolşevic, la începutul secolului al XX-lea, clasa muncitoare era extrem de scăzută în Rusia, intrată recent în circuitul unei dezvoltări capitaliste accelerate.În ce priveşte structura partidului de cadre, V. I. Lenin afirma: “Insa, Înainte de toate se

pune întrebarea: prin ce se menţine disciplina partidului revoluţionar al proletariatului? În primul rând, prin conştiinţa avangărzii proletariatului şi prin devotamentul acesteia faţă de revoluţie, prin fermitatea sa, prin spiritul său de sacrificiu şi prin eroismul său. În al doilea rând, prin capacitatea sa de a lega, de a se apropia şi, dacă vreţi, de a se contopi într-o anumită măsură cu masele mai largi ale oamenilor muncii, în special masele proletare, dar şi cu masele muncitoare neproletare. În al treilea rând, prin conducerea politică justă exercitată de această avangardă, prin strategia şi tactica ei politică justă, cu condiţia ca masele largi, prin propria lor experienţă, să se convingă că sunt juste.

8B Modele de revolutie

In literatura de specialitate s-au impus douã macromodele de revolutii: occidentalã si orientalã.Modelul occidental ( a)/ Modelul oriental ( b)– ( a)Capitala este centrul procesului revolutionar care se propagã ulterior în provincie;– ( b) Centrul procesului revolutionar este provincia sau periferia de unde fortele revolutionare se îndreaptã spre capitalã;

–( a) Actorii revolutionari sunt intelectualii si clasa muncitoare (în traditia marxistã);– ( b)Actorul revolutionar este tãrãnimea sprijinitã de gherilele revolutionare;

– Succesiunea fazelor revolutionare:(a)1. mobilizarea noilor forte politice; 2. cãderea vechii ordini; 3. edificare noii ordini.(b)1. cãderea vechii orânduiri; 2. mobilizarea noilor forte politice;3. dualismul dintre noua si vechea ordine;4. edificarea noii ordini.

- Mobilizarea resurselor politice: ( a) puternicã si eficientã ( b) slabã si dispersata

Modelul marxist de revoluţie:

- politicul si economicul se întrepãtrund într-o asemenea mãsurã încât teoria schimbãrii transpune destul de fidel în plan istoric ontologia sa si teoria cunoasterii. Monismul sãu materialist pune la baza lumii materia, spiritul devenindfactorul secund, realitatea secundarã- procesele economice sunt, în esentã, procese materiale, care antreneazã modificãri în toate sferele vietii sociale, inclusiv în formele constiintei:- existenta socialã a oamenilor determinã constiinta

Ideea de revolutie la Marx :

- este strâns legatã de aparitia si afirmarea proletariatului pe scena vietii politice în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea când Marx si-a elaborat teoria.- O componentã esentialã a modelului marxist de revolutie = clasa socialã capabilã sãdistrugã acest mecanism al exploatãrii. Singura clasã socialã care, prin forta ei numericã şi prin structura ei organizatoricã poate realiza acest lucru este proletariatul

Modelul austro-marxist

- continuare a modelului marxist si, totodatã, o perfectionare a lui. - caracteristicile acestui curent sunt: 1. profeseazã reformismul social-democrat; 2. se distanteazã critic fatã de unele teze radicale ale marxismului, cum ar fi aceea a cuceririi puterii politice prin violentã. - Otto Bauer : principalã caracteristicã a revolutiei presupune implementarea unui set de valori cu rezonantã socialã care, pe de o parte, sã consolideze pozitia politicã câstigatã, iar pe de altã parte, sã dea un rãspuns favorabil maselor care le-au sustinut - revolutiei politice trebuie sã-i urmeze revolutia socialã – ca etapã necesarã în materializarea obiectivelor ei în viata social-economicã. Înlãturând vechiul sistem, revolutia politicã creeazã un context specific în care se impune legiferarea unei noi ordini politice

9.A Terorismul politic

„Mişcările anarhiste europene ale începutului de secol au reprezentat primele exemple de terorism politic (ex reconstrucţia Europei democratice pe model liberal.), Actul terorist distruge, înspăimântă, creează situaţii-limită, apelează la faptul împlinit, seamănă adică teroare.- Majoritatea organizaţiilor teroriste din lume, inclusiv fundamentalismul islamic, practică, de fapt, un terorism politic. -Terorismul de stat este, în toatădimensiunea lui, un terorism politic. -Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică. Obiectivele terorismului politic se înscriu în general în următoarea scală: - cucerirea puterii politice prin violenţă; - opoziţia la imperialism şi oligarhie; - lupta pentru reforme sociale (altele decât cele obişnuite, de regulă, prin distrugerea violentă a celor existente); - lupta pentru putere şi influenţă; - lupta pentru imagine; - lupta pentru identitate; - crearea şi întreţinerea stării de haos. Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanţă în timpul războiului rece, ca modalitate de subminare reciprocă, prin violenţă non-statală, a celor două ideologii – capitalistă şi socialistă -, fiind mai mult un terorism ideologic.

– încuraja, la nivel regional, terorismul politic, sub aproape toate formele şi formulele sale, de la cele psihologice şi informaţionale, la atacuri şi asasinate. În momentul de faţă, o mare parte din organizaţiile teroriste din Europa occidentală, din America latină, din Asia şi din Africa, inclusiv din lumea arabă, poartăaceastă amprentă a luptei împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptăpentru putere sau pentru impunerea unui anumit tip de putere.

9.B Democratia definitie+caracteristici

Democratia poate fi numita ca o forma de asociere politica in care scopurile guvernarii sunt determinate de intreaga comunitate.

Democratia este un regim politic “caracterizat prin lipsa puterii personale, si nimeni nu poate sa se proclame conducator si nimeni nu poate sa detina puterea tocmai din dorinta de a respinge principiul autocratic. Daca desemnarea conducatorului nu emana dintr-un consens, nu exista democratie.

Pentru ca un regim democratic sa poate fi implementat, trebuie respectate urmatoarele principii:

1. increderea in perfectionarea morala a umanitatii

2. increderea in posibilitatea schimbarii sociale constiente, realizata prin consens

3. asigurearea demnitatii esentiale a omului cu ajutorul unui principiu fratern si nu pe unul diferential

4. eliminarea privilegiilor speciale bazate pe merite inexistente

5. controlul popular al deciziilor politice prin alegeri periodice

6. principiul majoritatii are intaietate in luarea deciziilor cand pozitiile Adunarii sutn diferite

7. convingerea ca valorile comunitatii trebuie repartizate intre membrii ei cat mai repede si mai egal posibil

Autorul “Contractului social” (Jean Jaques Rousseau) considera sa suveranitatea nu poate fi reprezentata din acelasi motiv pentru care ea nu poate fi instrainata. In concluzie, teoriile clasice concep cetateanul ca pe o fiinta

rationala, eliberata de dorintele sale egoiste, si ca detine o putere de control pe care el o exercita in permanenta, direct sau indirect.

10.A Ideologia liberala

-insusirea caracteristica a liberalismului a fost promovarea libertatii individuale care se bazeaza pe ideea ca fiintele umane sunt fundamental rationale si au puterea de a-si controla pasiunile si dorintele in atingerea interesului propriu1). Egalitatea – principiu important la liberalismului: fiecare persona ar trebui sa aiba sanse egale de a reusi.2) Liberalismul prmoveaza libertatea individuala prin incercarea de a garanta egalitatea de sanse intr-o soc toleranta. Originile liberalismului se gasesc in reactia impotriva a doua caracteistici ale societatii medievale:1. conformismul religios – sustine faptul ca biserica si statul sunt partenere in apararea crestinismului 2. originea sociala- presupune ca pozitia unei persoane sa fie atribuita prin nastere- libertatea era o chestiune de pozitie sociala- Thomas Hobbes:-sustine idea ca poporul tb sa se supuna acelora care au puterea dar pt apararea ineteresului propriu si nu pt satisfacerea dorintelor divine.-premisele de la care pleaca sunt liberale:indivizii sunt egali si fiecare are dreptul natural de a fi liber si tocmai prin acst fapt creeaza guvernamantul prin consimtamant pt a-si apara interesele.John Locke in ”Doua tratate despre guvernamant”, “Scrisoare despre toleranta”-considera ca e gresit ca un guvernamant sa-i forteze pe cetateni sa se conformeze unei religii.-sustine de asemenea o stare natura,initiala,in care fiecare om e liber si egal unde nu exista origine sociala si doar drepturi naturale la viata la libertate si la proprietate. O pers poate ceda pierde aceste drepturi dar nimeni nu i le poate lua pur si simplu.

Liberalismul in economie-a promovat capitalismul impotriva mercantilismului -> teoria mercantilista: o tara isi putea manevra puterea economica doar pe cheltuiala alteia =>razboi economic declansat de statele natiuni europene Capitalismul – schimburile econ sunt o problema privata intre pers care urmaresc castigul

Perspective filosofice John Rawls:

-considera ca oamneii aflati sub valul ignorantei vor alege in unanimitate doua principii fundamentale care sa le guvernbeze societatea:1. fiecare tb sa fie liber in mod egal;2.fiecare tb sa se bucure de egalitatea de sanse--oamenii nu se pot bucura nici de libertate nici de sanse egale atat timp cat exista inegalitati mari si nedreptati in ceea ce priveste bogatiaNozik: “Anarhie stat utopie”-statul minimal-in starea de natura indivizii se bucura de drepturi naturale dar le lipseste protectia-politica de folosire a taxelor pt a lua bani de la uniii oameni in beneficiul altora e o situatie similara cu “munca fortata”-apara dreptul individual de a spune de a gandi si a face orice doreste fiecare cata vreme drepturile nimanui nu sunt violate.

10.B Conceptul de totalitarism

Regimuri totalitare: paternalism asiatic, absolutism medieval, despotismul, totalitarismul .toate au acelasi nucleu:dictatura+concentrarea maxima a puterii in mainile unui grup restrans sau a unei singure persoane prin suspendarea institutiilor democratice si prin limitarea drastica a drepturilor si libertatilor civice in raport cu institutiile puterii,mijloacele violente de exercitare a puterii,controlul strict ,autoritatea suprema absoluta si arbitrara. Totalitarismul este expresia ultima a regimurilor dictatoriale caracterizate prin controlul absolut al statului asupra societatii civile si asupra individului,control legitimat de o ideologie unica si universala care pretinde ca detine o cunoastere absoluta.Totalitarismul are o vointa revolutionara de unificare ca esenta prin doua componente: Raymond Aron stabileste cinci caracteristici ale regimurilor totalitare:1.Apar acolo unde se acorda unui partid monopolul activitatii politice2.Partidul monopolist are o ideologie careia ii confera autoritate absoluta si care denota adevarul oficial3.Pentru raspandirea acestui adevar oficial statul detine monopolul mijloacelor violente si persuasive,precum si ansamblul mijloacelor de comunicare”:radio,tv,presa scrisa.4.Activitatea economica si profesionala este integrata statului avand amprenta adevaruluioficial5.Orice greseala economica sau profesionala denota greseala ideologica datorita controlului statului,a.i in final apre o transformare ideologica a tuturor greselilor individuale posibile>teroare ideologica Carl Q.Friedrich, sistemul totalitar se caracterizeaza prin detinerea a sase monopoluri:politic(partid unic),economic(controlul economic)mediatic(controlul mijloacelor de comunicare),ideologic,politist,militar. Carl W. Deutsch , caracteristicile regimului totalitar:mobilizare totala,eficienta executarii,unitate de comanda..Originile totalitarismului es gasesc pe de o parte in ideea lui Aristotel ca intregul este mai mult decat suma partilor preluata dupa 2000 de ani de Goethe si Hegel iar pe de alta parte in ideea de unicitate si suprematia omului si a ratiunii in epoca Renasterii, la acestea s-au adaugat cu timpul consecintele nefaste ale revolutiei

industriale si modernizarea economica-criza democratiei liberale din perioada interbelica,somajul,inflatia ca urmare a crizei economice, favorizarea aparitiei si dezvoltarii partidelor national-socialiste.

11a. Modelul majoritar de democratieModelul majoritar(ist) sau modelul Westminster are ca trăsătură fundamentală existenţa unui executiv puternic şi se întâlneşte în trei ţări: Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Barbados. Are următoarele caracteristici:1. Concentrarea puterii executive în cabinete monocolore şi cu majoritate simplă.2. Dominaţia cabinetului.3. Sistemul bipartidist.4. Sistemul electoral majoritar şi disproporţional.5. Pluralismul grupurilor de interese.6. Guvernare centralizată şi unitară.7. Concentrarea puterii legislative într-un legislativ unicameral.8. Flexibilitate constituţională.9. Absenţa controlului constituţional.10. Banca centrală controlată de executiv

11 b)Totalitarismele de stanga

În literatura de specialitate până nu de mult regimurile totalitare erau tratate într-un mod uniform, considerându-se că ele derivă din acelaşi bloc monolitic al ideologiei unice şi universale.

Mult mai subtile sunt nuanţele care separă totalitarismul sovietic de cel chinez.

“Dictatura democratică a întregului popor”, cum au denumit conducătorii chinezi noul regim, trădează deja o schimbare de optică, alianţa dintre ţărănimea majoritară, clasa muncitoare incipientă, burghezia comercială şi industrială. Specificul revoluţiei chineze, cu “Marele Salt Înainte” şi “Marele Marş” şi-a pus amprenta asupra gândirii politice chineze. Revoluţia a avut loc într-o ţară profund subdezvoltată, cu ţărani şi pentru ţărani. Dar nu optica economicistă prevalează în regimul totalitar chinez cât factorul ideologic al formării omului nou, proiect eşuat în totalitarismul sovietic.

Obiectivul central al revoluţiei chineze este formarea omului nou. Omul nou se formează în lupta împotriva capitalismului, fiind vorba de edificarea unei societăţi cu o logică diametral opusă celei capitaliste. Revoluţia culturală chineză constă în modelarea spiritului uman care săpermită instaurarea unor raporturi sociale de tip nou. Acestea, la rândul lor, ar da veritabilul sens comunist transformărilor structurale obiective. Naţionalizarea mijloacelor de producţie, planificarea economică, planul centralizat unic, partidul unic – toate aceste structuri obiective nu ar fi putut garanta prin ele însele construirea societăţii comuniste dacă nu s-ar fi realizat mai întâi construirea omului nou.

Comuniştii chinezi reproşau omologilor sovietici că au trădat spiritul leninismului transformand socialismul în capitalism de stat. Au copiat modul de viaţă occidental, caracterizat prin lux ostentativ şi plăceri materiale. Aceste atacuri cunoscute în istoria recentă a socialismului poarta numele de “revisionism sovietic”

Regimurile totalitare din Europa centrală şi de sud-est reflectă cu destulă fidelitate evoluţia raportului de forţe de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial când înfrângerea Germaniei era iminentă si o nouă putere mondială se profila la orizont – Rusia Sovietică

Instaurarea regimurilor comuniste în Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Albania, Bulgaria, România imitaţia modelului stalinist s-a făcut în mai multe faze, ca, de altfel, în toate ţările vizate de sovietizarea forţată:

-semnarea armistiţiului de pace cu U.R.S.S. la 12 septembrie 1944,

-propulsarea partidului comunist în viaţa politică a ţării, activarea nucleuluiconducător al partidului comunist adus de la Moscova,

-transformarea sistemului politic prin abolirea monarhiei constituţionale şi proclamarea republicii populare,

-elaborarea unei noi Constituţii în 1948, industrializarea accelerată a economiei naţionale pebaza planurilor cincinale. Metode şi măsuri a căror aplicare fidelă era asigurată de consilierii sovietici prezenţi în toate instituţiile centrale ale statului.

SUBIECTUL 12A :Tipuri si sisteme de partid

Sisteme partidiste

Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de functionare a partidelor

politice in cadrul vietii politice dintr-o societate. El se refera cu precadere la numarul

partidelor politice care exista intr-o societate si prin a caror participare se deruleaza, se

realizeaza viata politica din cadrul acesteia.

Sistemul partidist se structureaza si evalueaza in functie de doua criterii esentiale:

1) al numarului partidelor politice dintr-o societate

a)monopartidiste

b)bipartidiste

c)pluripartidiste

2) in functie de paradigma doctrinar-ideologica

Sisteme monopartidiste

Monopartidismul presupune existenta unui singur partid politic

-Monopartidismul se intalneste si in perioada de maxima criza, cand fortele

reactionare pentru a-si instaura propria putere, dictatura, apeleaza la sistemul unipartidist.

S-a intalnit in perioada interbelica cu regimurile fasciste din Germania si Italia. Si in

regimurile comuniste din Europa rasariteana, Asia si America Latina.

Sistemul monopartidist a fost prezent si in Romania in 1938 si 1940, Frontul

Renasterii Nationale ca partid unic

Prin esenta sa, sistemul monopartidist este fondator si generator de regimuri

nedemocratice, dictatoriale.

Sisteme bipartidiste

Bipartidismul este sistemul intemeiat pe existenta si functionalitatea a doua

partide politice.

Apare din necesitatea crearii opozitiei politice si implicit a alternantei politice in

organizarea si conducerea societatii.

-democratismul politic a determinat si el aparitia bipartidismului.

-bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a nascut si dezvoltat

pluripartidismul.

Sisteme pluripartidiste

Pluripartidismul a aparut in perioada interbelica si s-a extins dupa cel de-al doilea

razboi mondial in tarile din Europa occidentala. Cauzele ce au condus la aparitia

pluripartidismului constau in:

-impunerea si generalizarea votului universal.

- aparitia unor noi paradigme doctrinare si ideologice care pentru a se materializa

aveau nevoie de propriile partide si formatiuni politice; ex. doctrina comunista-partidele

comuniste, doctrina ecologista, democrata,

Sistemul partidist doctrinar-ideologic

Din perspectiva paradigmei doctrinar politice partidele politice se pot structura in

trei mari grupe:

a)partidele de dreapta cu diferite nuante

-de dreapta, de centru dreapta (partidele conservatoare, neoconservatoare, liberale,

neoliberale, republicane)

-de extrema dreapta(partidele fasciste, neofasciste sau cele ale noii drepte)

b)gruparea partidelor de centru cuprinde in general partidele democrat-crestine,

social-crestine si ecologiste;

c)gruparea partidelor de stanga cu nuante

-de stanga, de centru stanga(partidele socialiste, social-democrate, radicale si

chiar unele occidentale)

-de si extrema stanga.

b. Personalitatea politica abordare conceptuala

13. a.democratia contemporana

-noile teorii despre democraţie reactualizează teoria „consensului tacit“ elaborată de JohnLocke: când oamenii acceptă să trăiască şi să muncească în cadrul unui sistem politic, ei îşi dau în acelaşi timp consimţământul lor tacit la deciziile guvernanţilor. Robert Dahl: datorita categoriilor sociale incompetente si lipsite de idealul politic (saracii si needucatii) lipsa participarii acestora, contribuie la bunul mers al sistemului democratic.

In cadrul noilor teorii despre democratie autorii folosesc grupurile primare pentru a demonstra functionarea unui sistem democratic.Berelson: indivizii puternic integrati in grupurile primare, atasati afectiv de acestea, nu mai sunt preocupati de actiunile politice centrale pe care le deleaga elitelor competente, deoarece satifactiile politice avute in cadrul grupului primar ii fac sa se dezintereseze de deciziile politice luate la nivel central.

Poliarhiile

R. Dahl: poliarhiile sunt un amestec de democraţie şi de conducere a elitelor. Acestea nu reprezintă democraţii în sensul ideal al termenului, cu toate că ele conţin elemente democratice. Ele nu sunt dominate de o elită coezivă, deşi în poliarhii elitele şi conducătorii ocupă poziţii puternice.

teoriile poliarhice-presupun că regimurile politice pot şi trebuie să fie deosebite şi apreciate şi după amploarea în care ele realizează conducerea de către popor, egalitatea politică şi consensul.

-arată că toate grupurile umane conţin tendinţe puternice spre dezvoltarea inegalităţilor şi spre apariţia conducătorilor puternici.-teoria poliarhiei avansează, de asemenea, o critică a democraţiei majoritare şi a teoriilor elitiste şi oferă o interpretare alternativă a regimurilor democratice. R Dahl: procesul de democratizare impune trei condiţii şi opt garanţii pentru instaurarea unui regim democratic (Cele trei condiţii esenţiale şi cele opt garanţii instituţionale sugerează cele două dimensiuni majore ale procesului de democratizare: creşterea capacităţii de contestare publică a guvernării şi creşterea capacităţii politice de participare a cetăţenilor):

A) Condiţii pentru receptivitatea preferinţelor cetăţenilor.1. De a-şi formula preferinţele.2. De a face cunoscute aceste preferinţe celorlalţi cetăţeni şi guvernului prin acţiuniindividuale şi colective.3. Guvernul să cântărească preferinţele fără părtinire, fără a face discriminări în funcţie de conţinutul sau sursa preferinţei.

B. Garanţii.1. Libertatea de a crea şi adera la organizaţii.2. Libertatea de expresie.3. Dreptul de vot.4. Eligibilitatea pentru funcţii publice.5. Dreptul liderilor politici de a concura pentru sprijin.5. a. Dreptul liderilor politici de a concura pentru voturi.6. Surse alternative de informare.7. Alegeri libere şi corecte.8. Instituţii care să asigure dependenţa politicii guvernamentale de voturi şi de alteforme de exprimare a preferinţelor

13.b)Totalitarismele de dreapta

fascismul şi nazismul.

Desi stereotipiile propagandei comuniste tratau nazismul şi fascismul într-un mod nediscriminat, între aceste două forme ale totalitarismului de dreapta există deosebiri substanţiale.

-fascismul italian nu a avut o componentă intrinsecă antisemită sau rasistă. Spre deosebire de omologul său german, fascismul a fost obsedat de ideea imperială, în acord cu megalomania lui Mussolini. Italia trebuia să-şi recâştige statutul de mare putere în bazinul Mării Mediterane

Deşi ambele regimuri sunt adversarele liberalismului şi comunismului, la nivelul teoriei politice, al concepţiei despre stat şi partid, specificul culturilor naţionale, realităţile

istorice şi obiectivele urmărite generează diferenţe care pot fi uşor percepute la o analiză istorică a doctrinei.

Doctrina fascistă nu respinge bazele tradiţionale ale puterii de stat.

Aspiraţia seculară spre formarea statului naţional unitar şi spre afirmarea conştiinţei de sine este posibilă numai în statul fascist.

Calul de bătaie al fascismului italian rămâne însă concepţia liberală despre stat şi naţiune. Pentru fascism, statul este absolutul în faţa căruia indivizii şi grupurile nu sunt decât relativi (…) Indivizi şi grupuri nu sunt de conceput decât în cadrul statului (…) Statul a devenit adevărata realitate a individului. (…) Pentru fascism, totul există doar în stat şi nimic omenesc sau spiritual nu există şi nu are valoare în afara statului”.

14.a Partidul comunist roman. Partid de cadre sau de masa?

-Infiintat in mai 1921.- partidul va depune în primele decenii ale activităţii sale oficiale un efort considerabil pentru îmbunătăţirea structurilor sale organizatorice, a compoziţiei sale sociale şi pentru conservarea purităţii ideologice a doctrinei.

În perioada (1948-1955), peste 48.000 de cadre de partid au absolvit cursuri departid de 3 luni, aproape 12.000 – şcoli medii, peste 2.400 – şcoli şi cursuri superioare de partid, circa 31.000 – şcoli şi universităţi serale de marxism-leninism”27. “O deosebită atenţie s-a acordat pregătirii şi perfecţionării cadrelor de partid. cheltuielile pentru şcolile de partid reprezentau circa 8 la suta din cheltuielile bugetarePartidul Comunist Român îndeplineşte cu succes rolul de forţă politicăconducătoare în societate. Politica de cadre a partidului, pregătirea politico-ideologică a activiştilor şi militanţilor devin mai importante decât legitimitatea puterii sale politice sau puritatea bazei sale sociale.În prima perioadă, structurile partidului leninist de cadre constituie dogma: înfiinţarea de organizaţii la locul de muncă; nucleul dur al conducerii acestora trebuia să fie constituit din muncitori; prevalenta numerică a muncitorilor industriali în rândurile membrilor de partid etc. La începutul anilor ’90 partidul comunist devine din partid de cadre partid de masă, ca partid de integrare naţională şi socială. Toate structurile societăţii româneşti: civile, religioase, socio-profesionale sunt reprezentate în partidul comunist. Partidul se transformă din “detaşament de avangardă al proletariatului” în “centrul vital al naţiunii”, “lumina de la care iradiază sistemul ei de norme şi valori”. Rolul politic conducător al partidului comunist devine o “lege obiectivă” a dezvoltării sociale: prin rolul său de generator şi promotor consecvent al noului el conduce întreaga viaţă socială din România în lumina principiilor marxist-leniniste de construire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

14 b)Tipuri psihologice si ideologice de lideri politici

Tipologiile care îmbinã criteriul ideologic cu cel psihologic oferã un plus deprecizie în întelegerea personalitãþii liderilor

Teoria celor patru temperamente(prin incrucisarea tipului biologic, psihologic si social) lansatã în istoria medicine de Hipocrat s-a dovedit de o importantã exceptionalã în întelegerea biotipurilor.

Temperamentul înseamnã astfel cãldura cu care executãm actele noastre manifestat prin gradele de activare ale energiei

1. Tipul sangvin

-reactii afective foarte rapide

-Sentimentele schimbãtoare

-buna sa dispozitie se schimbã usor în deprimare, în pesimism.

- Îsi exprimã usor emotiile; stãrile de spirit i se citesc pe fatã.

Dorinta de comunicare este puternicã; în general îi place sã vorbeascã despre sine.

2.Tipul coleric

Îsi manifestã sentimentele mai ales prin actiuni.

Este dispus sã lupte pentru ceilalti, dar în acelasi timp este rãzbunãtor, nu iartã ofensele ce-i sunt aduse.

În muncã este puternic, perseverent,rezistent, are o mare încredere în sine, este hotãrât, pasionat, ambitios. În activitatea socialã se caracterizeazã prin mari calitãti, dar si prin mari defecte.

3. Tipul melancolic

Sentimentele lui se formeazã lent si dificil, de multe ori îl caracterizeazã tristetea si deprimarea.

Sentimentele lui nu se manifestã nici în comportament, nici în actiuni; el este mai degrabã închis, retras. În activitate este lent, dar gândirea sa este profundã, mai ales teoreticã.

4. Tipul flegmatic

Sentimentele lui se formeazã lent si nu ating o intensitate deosebitã. Sentimentele lui nu sunt clar conturate nici pozitiv, nici negativ. Viata lui afectivã este destul de rece.

15. a Statul modern

Statul modern impune noi structuri ale ordinii politice: -putere impersonală, -unicitatea conducerii, -monopolul forţei legitime pentru asigurarea ordinii sociale, -controlul aparatului administrativ şi pe noii titulari ai acestor funcţii şi organe.

Statul modern este marcat de trei mari structuri care vor configura distinctiv doctrinaliberală în spaţiu şi timp:- consolidarea noilor relaţii de producţie în economie;- apariţia societăţii civile;- raţionalismul de origine iluministă. Odată cu afirmarea relaţiilor de producţie capitalisteşi crearea pieţelor naţionale, a sistemelor economice naţionale, relaţiile sociale nu vor mai fi verticale ca în “vechiul regim”, ci orizontale.

Statul modern liberal se bazează pe următoarele principii:

- individualismul- face din individ, din drepturile şi libertăţile sale un principiu de selecţie socială şi o valoare morală

- raţionalismul - face din cunoaşterea raţională o lege universală, promoveaza încrederea în virtuţile cunoaşterii şi ştiinţei, ca instrumente vitale ale progresului social şi moral al omului

- supremaţia legii- Principiul supremaţiei legii este un principiu al statului de drept liberal şi reprezintă o încununare a proceselor de instituţionalizare a puterii în societăţile democratice.

- principiul suveranităţii naţionale- puterea de stat se manifestă fără oprelişte pe întreg teritoriul statului. Suveranitatea este unica si perpetuă deoarece nu pot exista pauze în manifestările ei.

- principiul guvernării reprezentative- constituie modalitatea de exercitare a suveranităţiinaţionale prin reprezentanţi cărora li se deleagă pe o perioadă de timp (4-5 ani)

- principiul separării şi echilibrului dintre puteri- Noua delimitare legală a autorităţii suprimă suveranitatea absolută a monarhului în numele suveranităţii naţionale.

- principiul consacrării drepturilor şi libertăţilor

15b. tipologii psihanalitice de lideri politiciDin perspectiva culturilor de spectacol si a jargonizãrii limbajului politic psihanaliza a retinut douã categorii de personalitãti care profileazã actualmente pe scena vieþii politice: liderul histronic si liderul narcisic.liderul histronic-sunt actori înnăscuţi-Au o capacitate deosebită de a juca teatru şi de a se dedubla ca şi de a capta atenţia celor din jur-adopta un comportament dramatic, seducător sau agresiv. În condiţii limită sau de stress, când simt că pierd interesul şi atenţia auditoriului recâştiga controlul asupra publicului prin crearea de evenimente sau declaraţii şoc

În ce priveste teatralitatea liderului histrionic, aceasta are douã componente: schimbãri afective bruste si atitudini dramatice exagerate., -disponibilitatea de a trata persoanele necunoscute ca pe niste fiinte apropiate si intime. În aceste conditii, discursul capãtã o rezonantã plasticã deosebitã, proiectând persoanele sau evenimentele minore la dimensiuni neobisnuite.(Turner) pot fi clasificate personalităţile histrionice:1. grupul seducătorilor, centrat pe sine, cu o excesivă perocupare pentru aspectul fizic;2. grupul instabililor, caracterizat prin emoţii exagerate şi schimbătoare;3. grupul care caută cu disperare atenţia şi acceptarea celorlalţi, folosind un limbaj colorat şi emoţii exagerate.

Liderul narcisic.Apare pe fondul lipsei de afecţiune materna. Personalitãtile narcisice se caracterizeazã prin acest principiu compensator, prin nevoia de afectiune, de a fi admirate ca si prin incapacitatea de a rãspunde cu aceeasi monedã la iubirea celor din jur. Esenţa acestui concept este supraevaluarea Eului propriu, adică persoana narcisică se îndrăgosteşte de propria sa fiinţă, supraevaluându-şi calităţile şi minimalizându-şi sau negându-şi defectele. Conceptul de narcisism a fost elaborat de Freud în observaţiile sale clinice făcute pe bolnavii de schizofrenie. „Narcisismul primar” reprezintă starea originară a omului din prima sa copilărie când copilul nu întreţinea încă realţii cu lumea externă. „Narcisismul secundar” apare în stadiile mai avansate ale vieţii când copilul nu reuşeşte să-şi dezvolte capacitatea sa de a iubi sau a pierde. Liderul politic se crede înzestrat cu calităţi extraordinare şi superior celorlalţi şi îşi construieşte sentimentul identităţii şi al valorii sale pe baza acestei imagini narcisice. Când liderul narcisic este atacat sau criticat de adversarii săi, reacţionează de obicei printr-o mânie sau furie intensă de care nu e întotdeauna conştient. În viaţa politică, pe lângă narcisismul individual, există şi un narcisism de grup în care obiectul nu mai este o persoană anume, ci grupul de referinţă din care el face parte şi valorile acestuia exprimate la modul necondiţionat şi fără nicio cenzură raţională.Liderii agitatorici şi liderii propagandişti

16a. stiinte politice de granite

Obiectul de studiu al acestor discipline este acelaşi: fenomenul politic în spaţiu şi timp în integralitatea manifestărilor lui, dar metodologia de cercetare este împrumutată de la celelalt ştiinţe sociale. cele mai importante:

Antropologia politică studiază geneza, esenţa şi evoluţia formelor şi instituţiilor politicedin perspectiva fenomenului integrator uman, în procesul de trecere de la hominide la homo sapiens şi la societăţile civilizate.

Sociologia politică studiază natura, locul şi rolul politicului din perspectiva sistemuluisocial global, în interacţiunea lor complexă şi în determinarea lor concretă.

Psihologia politică studiază rolul motivaţiilor, al intereselor şi nevoilor ca şi alcomplexelor, frustrărilor, mecanismelor compensatorii în configurarea comportamentelorpolitice.

Filosofia politică elaborează baza conceptual – metodologică a ştiinţelor politice,sistemul ei de valori. Ea analizează realitatea politică dintr-o perspectivă normativ–axiologică, raporturile dintre etică şi politică, dintre scop şi mijloace, încercâd o explicaţie raţională a temeiurilor formelor şi instituţiilor politice

Istoria gândirii politice şi Istoria doctrinelor politice, ca discipline de graniţă, de sineStătătoare.

16b. Loviturile de stat

lovitura de stat implicã substituirea vechilor autoritãti cu conducãtori noi, care fac parte frecvent — dar nu întotdeauna — din elita politicã sau para-politica în curs, fãrã ca aceastã înlocuire sã aibã, în general, chiar la nivelul politicului,consecinte de o importanþã decisivã. Aceastã reînnoire — mai mult sau mai putin partialã — a

elitei conducãtoare nu schimbã conditiile de acces la participare la sistemul politic, în particular, în sensul unei deschideti si poate sã nu antreneze decât modificãri institutionale limitate. Asadar,lovitura de stat nu provoacã transformãri profunde ale sistemului politic -aceste modificãri institutionale limitate induse de loviturile de stat,(Chazel) Acestea trebuie analizate în functie de doi factori: factorul „timp”, anume consecintele pe termen scurt, lung si mediu si efectele politice, sociale si economice pe care loviturile de stat le genereaza. Problema se pune, în primul rând, cu privire la pãstrarea constitutiei anterioare loviturii de stat, ca lege fundamentalã.În unele cazuri, constitutia este abrogatã, în altele suspendatã (pânã la elaborarea uneianoi), iar uneori este mentinutã în vigoare provizoriu, sub rezerva câtorva modificãri. În general, se constata o tendintã antiparlamentarã, care duce la dizolvarea sau neutralizarea Parlamentului.Antiparlamentarismul nu dispare decât atunci când membrii parlamentului se raliazã în masã la noile pozitii ale autorilor loviturii de stat. Desi principiul continuitãtii este, în special, afirmat si desi nu existã o rupturã violentã cu ordinea juridicã si politica, loviturile de stat sunt în mod frecvent urmate de modificãri.

17 a valori si institutii social democrate

Valori social-democrate

1. Libertatea (libertatea politică în toate formele ei; libertatea economică;eliberarea de nevoi; eliberarea de teamă; libertăţile şi drepturile fundamentale ale omuluietc.);

2. Egalitatea (egalitatea şanselor de acces şi a condiţiilor de plecare; nu numai oegalitate formală în faţa legii, ci una eminentă a persoanei umane). Sentimentul de a fiperceput şi tratat ca egal. Dreptul oricărei fiinţe umane de a fi tratată cu toleranţă,compasiune, şi respect, indiferent de poziţia socială, rasă, sex sau religie.

3. Justiţia socială. Din care sunt derivate securitatea socială şi protecţia socială care materializează pe plan practiccoordonatele valorice ale justiţiei sociale, prin intermediul sintezei dintre principiilesocialiste de repartiţie şi economia de piaţă.

4. Solidaritatea socială. Rezultă din nevoia de coeziune şi integrare socială, din necesitatea de a atenua dezechilibrele cauzate de economia de piaţă şi polarizarea bogăţiilor.

Instituţiile din societatea social–democrată nu sunt exterioare societăţii, ci imanente acesteia, deoarece ele sunt rezultanta eforturilor mai multor generaţii, legate între ele printr-o istorie şi cultură comune.

Perioada interbelica: se formează şi încep să se aplice instituţiile economiei mixtecare şi-au dovedit apoi eficienţa în lupta împotriva şomajului, inflaţiei şi în asigurareastabilităţii sociale postbelice. Într-o enumerare succintă, aceste instituţii sunt:

- coexistenţa diferitelor tipuri şi forme de proprietate în cadrul aceluiaşi sistemeconomic;- raportul dintre planificarea orientativă şi concurenţă; la nivel macro urmând săpredomine planificarea, iar la nivel micro, adică la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii,concurenţa, conform principiului enunţat în 1956 de Karl Schiller: „Concurenţă atât câteste nevoie, planificare atât cât este necesar“;- etica redistribuirii produsului social;- principiul „simetriei sociale“ în sensul că nici un grup nu poate obţine foloasenecuvenite pe seama exploatării altuia;- creşterea intervenţionismului în viaţa economică, pe măsura complexificăriirelaţiilor sociale;- valoarea egală a muncii şi a capitalului, vizând transformarea proprietăţii înfuncţie socială în cadrul „capitalismului popular“.

17 b. Statul de drept

Conceptul de .‚stat de drept” a fost Iansat în literatura juridicã din prima treime a secolului al XIX- lea, mai cu seamã în lucrarea lui Rudotf von Mohl.

liberalismul postuleazã drepturile individului în cadrul separãrii ireductibile între stat si societatea civilã. El recunoaste liberul arbitru al subiectului de drept, interzicând statului sã pãtrundã în forul intim al libertãtii personale, expresie a dreptului natural.Dupã cum libertatea este naturalã si statul este natural, întrucât se bazeazã pe comuniunea de interese particulare care, ca tendintã, se materia1izeazã în Binele Public.Principii ale statului de drept ( garant al drepturilor si libertãtilorfundamentale ale omului impotriva tendintelor de transformare a statului în putere absolutã sau arbitrarã):— controlul constitutionalitãtii legilor;— controlul jurisdictional al actelor administrative;— separarea, echilibrul, cooperarea si controlul reciproc al puterilor în stat;— suprematia legii constitutionale, ca lege fundamentalã — respectarea drepturilor si iibertãtilor fundamentale ale omului;— ocrotirea minoritãtilor (etnice, religioase, culturale), în sensul de a se bucura de plenitudinea drepturilor majoritãtii;

— drepturi si obligatii egale acordate opozitiilor politice minoritare, în sensul de a-si asuma responsabilitãtile conducerii si nu numai drepturile ce derivã din calitatea de opozant.

18.a Stalinismul sau “ totalitarismul exemplar ”. Această sintagmă, reia teza originilor leniniste ale stalinismului, urmărind să evidenţieze

momentele şi condiţiile creării sistemului totalitar din dezvoltarea sistemului politic sovietic.1. Mitul eredităţii politice a lui Lenin. În prima fază, de la cucerirea puterii şi până la

îmbolnăvirea lui Lenin (1922) ceea ce caracteriza Partidul Bolşevic era dezbaterea de idei din interiorul partidului care nu-i afectau nici deciziile guvernamentale, nici ideologia, nici interesele stategice. Partidul nu poate greşi deoarece este detaşament de avangardă al clasei muncitoare, singura care se află în posesia legilor obiectiveale dezvoltării sociale şi progresului: deciziile şefului nu pot fi nici criticate, nici blocate pentru că ele reprezintă personificarea ideologică a partidului de cadre. Apare geniul lui Stalin care sties a exploateze avanjaele situatie si sa inlature orice fel de adversar la functia suprema.

modernizarea economică a U.R.S.S., impusă de Stalin, în conformitate cu legile economice ale socialismului, prin colectivizarea forţată şi industrializarea accelerată, rup în două societatea sovietică prin instituirea clivajului sat-oraş, în sensul că ţărănimea, neavând o conştiinţă de clasă revoluţionară, ci una conservatoare sau tradiţională, trebuia “ajutată” să se lepede de instinctul atavic al posesiei şi proprietăţii private.

2. Justificarea ideologică a terorii este cheia de boltă a totalitarismului sovietic, placa turnantă pe care se bazează toate acţiunile şi tactica lui Stalin în vederea acaparării puterii totale si se sprijină pe următoarele măsuri care au marcat ordinea revoluţionară şi au asiguratsuccesul proiectului politic al lui Stalin:

a) Atomizarea societăţii sovieticeb) Procesele spectacol sau demonstrativec) Crearea statului de drept totalitard) Consolidarea statului-partid şi, apoi, a partidului-state) Crearea omului nou şi rotaţia cadrelorf) Rolul poliţiei politice în amplificarea terorii şi consolidarea sistemului

18 B. Modelul consensualist1. Împărţirea puterii executive în cabinete de coaliţie2. Echilibrul puterii între executiv şi legislativ.3. Sistemul multipartidist.4. Reprezentarea proporţională.5. Corporatismul grupurilor de interese.6. Guvernare federală şi descentralizată.7. Bicameralismul puternic.8. Rigiditatea constituţională.9. Controlul constituţional.10. Independenţa băncii central: a) Dimensiunea executiv – sisteme de partide1. Concentrare a puterii executive în cabinete majoritare monocolore2. Relaţii legislative 3. Sistem bipartidist contra sistem multipartidist.

4. Sistem electoral majoritar şi disproporţional contra reprezentare proporţională.5. Sistem pluralist al grupurilor de interese b) Dimensiunea federal – unitar.1. Guvernare centralizată şi unitară versus guvernare descentralizată şi federală.2. Concentrare a puterii legislative între două camere cu puteri egale3. Constituţii flexibile care pot fi amendate de majorităţi4. Sistem în care legislativele au ultimul cuvânt în privinţa constituţionalităţiipropriei legislaţii

5. Bănci centrale care sunt dependente de executiv contra bănci centraleIndependente

19°a.Revolutia; conflict politic deschis Conflictul politic, poate fi definit ca acutizarea competiţiei dintre actorii politici pentru

aproprierea resurselor politice rare: putere, bogăţie, influenţă etc. Schimbările spectaculoase de regim politic în 1989 şi a unui sistem politic ce părea bătut în cuie sub speciae aeternitatis a readus cu deosebită intensitate în central dezbaterilor actuale de idei rolul conflictelor politice în schimarea social.

În general, termenul de revoluţie desemnează o schimbare structurală, o transformare calitativă ordinii social-politice. În general, definiţiile date revoluţiei politice au câteva note comune păstrate de- lungul timpului: ideea de ruptură violentă în cadrul normalităţii sociale; ideea d ireversibilitate a noii ordini; ideea de schimbare structurală şi globală a ordinii politice; ideea unei noi legalităţi pe care aceste schimbări o antrenează în viaţa social.

Ideea de revoluţie începe să pătrundă în cultura politică europeană odată cu schimbarea de paradigmă, culturală şi ştiinţifică, efectuată de Renaştere

19B regimul totalitar comunist in Romania

Odata cu instaurarea regimurilor comuniste în Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Albania,Bulgaria, România cunoaşte o fază de tranziţie, cuprinsă în perioada 1945-194822. Intensitatea şi violenţa impunerii modelului sovietic reflectă cu destulă fidelitate procentele stabilite la Ialta. În România imitaţia modelului stalinist s-a făcut în mai multe faze, ca, de altfel, în toate ţările vizate de sovietizarea forţată.

Prima etapă, între 23 august 1944 şi 6 martie 1945, adică instaurarea guvernului democratic-popular dr. Pentru Groza, poate fi caracterizată prin următoarele evenimente: semnarea armistiţiului de pace cu U.R.S.S. la 12 septembrie 1944 în condiţii economice înrobitoare; propulsarea partidului comunist în viaţa politică a ţării prin presiunea făţişă şi amestec agresiv al Moscovei în viaţa internă; activarea nucleului conducător al partidului comunist adus de la Moscova în frunte cu Ana Pauker, W. Roman, Leonte Răutu, Iosif Chişinevski, Al. Bârlădeanu şi impunerea unora dintre ei în guvernul democrat-popular.

transformarea sistemului politic prin abolirea monarhiei constituţionale şi proclamarea

republicii populare la 30 decembrie 1947; elaborarea unei noi Constituţii în 1948 care aconsfinţit rolul conducător al partidului unic în societatea românească;

transformarea sistemului politic prin desfiinţarea instituţiilor burgheze şi înlocuirea lor cu cele de tip sovietic;

instituirea terorii şi justificarea ei ideologică printr-o propagandă ce viza discreditarea

faptelor regimurilor bazate pe exploatarea omului de către om.

Ridicarea luptei de clasă la rang de structură fundamentală a vieţii politice a permis distrugerea elitelor politice şi intelectuale ale României, începând cu februarie 1948 iar, începând cu 1950, şi a elitelor morale.

Naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (11 iunie 1948);

colectivizarea forţată a agriculturii (încheiată la 27 aprilie 1962);

industrializarea accelerată a economiei naţionale pe baza planurilor cincinale; introducerea planificării ca unica modalitate de conducere a economiei repetă aidoma etapele, metodele şi măsurile luate de regimul sovietic în construirea

socialismului. Metode şi măsuri a căror aplicare fidelă era asigurată de consilierii sovietici prezenţi în toate instituţiile centrale ale statului.

20° a Conceptul de stat. După cum arată şi etimologia sa, termenul stat (din latinescul status = stare pe loc) trimite

la ideea de sedentarizare. Ca fenomen politic statul nu a apărută dintr-odată, ca structură politică de rezistenţă în cadrul sistemelor politice arhaice. Dimpotrivă! Apariţia lui este condiţionată de un lanţ de procese social-politice îndelungate care au dus la apariţia structurilor instituţionale.

Interdicţia incestului, acum aproximativ un milion de ani, a fost prima regulă socială care a rezultat din convertirea unei pulsiuni biologice în normă de comportament. Interdicţia relaţiilor sexuale dintre părinţi şi copii, apoi dintre fraţi şi surori şi, ulterior, dintre parteneri aparţinând unor generaţii diferite a avut un impact deosebit în configurarea relaţiilor de rudenie şi de alianţă, a unor noi diferenţieri şi, implicit, în creşterea coeziunii interne a grupurilor.

“Marca totemică a identităţii” vizează tocmai nevoia socială de identitate, dincolo de relaţia de rudenie biologică: alianţele şi identitatea derivau din conştiinţa unei descendenţe comune.

Primele state şi primele civilizaţii au apărut în Orientul Antic.Epoca bronzului şi apoi epoca fierului trădează importanţa confecţionării armelor pentru

apărarea teritoriului

b. Puterea sociala

Pentru a fi transmisă şi receptată puterea politică trebuie să fie concentrată la emiţător (clasa politică) şi transmisă spre receptor (societatea).Ca fenomen social, puterea nu numai că este omniprezentă pe toate palierele vieţii dar a însoţit în forme embrionare devenirea omului ca „zoon politikon“.Mecanismele prin care se realizează puterea sunt:1. Dominaţia sau supunerea indivizilor sau grupurilor de către alţii, de bunăvoie sau prin neutralizarea rezistenţei.2. Conducerea elaborează strategii generale de dezvoltare a societăţii şi a mijloacelor de realizare a ei3. Competiţia. A îşi deleagă voinţa lui B fiind convins că B va realiza obiectivele propuse, lucru demonstrat prin competenţele lui B în domeniu.4. Coordonarea este procesul de supraveghere şi intermediere realizat de subiect.5. Controlul –verifică îndeplinirea sarcinilor la parametrii şi în condiţiile propuse.Dacă despre puterea politică se poate vorbi odată cu apariţia statului, adică odată instituţionalizarea politicului, puterea socială este mai veche şi are o sferă de cuprindere mai vastă decât puterea politică. Ea este omniprezentă pe toate palierele vieţii şi a însoţit în formele embrionare ale autorităţii şi influenţei domestice devenirea omului ca „zoon politikon“.