3
Surplus Dorind să arată personalitatea duhovnicească dar și iubitoare a Sfântului Porfirie, părintele Dionisie Tatsis citează câteva cuvinte pline de smerenie ale Sfântului. Astfel, arătând strădania sa duhovnicească, Sfântul spune: „˂Mă străduiesc și vreau să iubesc>” (Klitos Ioannidis, Părintele Porfirie. Mărturii și experiențe, Editura Bunavestire, Bacău, 1999) , tatsis 28 Iubirea față de „întregul univers” Odată, interesându-se despre situația în care se afla lumea, politicienii și situația economică, și aflând că acestea toate nu merg bine, clătinând trist din cap, Sfântul Porfirie s-a rugat ca Dumnezeu „să pună mâna Sa”, pentru a îndrepta lucrurile. Konstantinos Yannitsiotis, referindu-se la această întâmplare, care arată interesul și dragostea Părintelui pentru lumea întreagă, spune că, în viața de apoi, lumea va afla ce au însemnat rugăciunile neîntrerupte ale părintelui pentru „pentru întregul univers”. yannitsiotis 228-229 Discreția Konstantinos Yannitsiotis, referindu-se la discreția pe care o avea Sfântul Porfirie, spune că, atunci când acesta trebuia „să efectueze o ˂operație> duhovnicească, pentru a curăța un abces sufletesc, încerca să facă aceasta cât mai puțin dureros” yannitsiotis 261 Cuviosul Porfirie acorda o mare importanță iertării celor care au greșit. Konstantinos Yannitsiotis spune că Părintele repeta adesea stihul despre iertare dintr-o rugăciune: „mai întâi iartă-i pe cei care te întristează” și că la spovedanie

Surplus

Embed Size (px)

DESCRIPTION

sadff

Citation preview

SurplusDorind s arat personalitatea duhovniceasc dar i iubitoare a Sfntului Porfirie, printele Dionisie Tatsis citeaz cteva cuvinte pline de smerenie ale Sfntului. Astfel, artnd strdania sa duhovniceasc, Sfntul spune: M strduiesc i vreau s iubesc> (Klitos Ioannidis, Printele Porfirie. Mrturii i experiene, Editura Bunavestire, Bacu, 1999) , tatsis 28Iubirea fa de ntregul universOdat, interesndu-se despre situaia n care se afla lumea, politicienii i situaia economic, i aflnd c acestea toate nu merg bine, cltinnd trist din cap, Sfntul Porfirie s-a rugat ca Dumnezeu s pun mna Sa, pentru a ndrepta lucrurile. Konstantinos Yannitsiotis, referindu-se la aceast ntmplare, care arat interesul i dragostea Printelui pentru lumea ntreag, spune c, n viaa de apoi, lumea va afla ce au nsemnat rugciunile nentrerupte ale printelui pentru pentru ntregul univers. yannitsiotis 228-229DiscreiaKonstantinos Yannitsiotis, referindu-se la discreia pe care o avea Sfntul Porfirie, spune c, atunci cnd acesta trebuia s efectueze o operaie> duhovniceasc, pentru a cura un abces sufletesc, ncerca s fac aceasta ct mai puin dureros yannitsiotis 261Cuviosul Porfirie acorda o mare importan iertrii celor care au greit. Konstantinos Yannitsiotis spune c Printele repeta adesea stihul despre iertare dintr-o rugciune: mai nti iart-i pe cei care te ntristeaz i c la spovedanie ddea o mare importan pcatului de a ine monte rul. Yannitsiotis 32Surplus vol II 167 Printele Porfirie spune c singurul mod de a-l folosi pe aproapele este acela de a tri iubirea lui Hristos. Aceast iubire, mpreunat cu rugciunea, l folosete pe aproapele. ne vb porf 312Sfntul Porfirie spune cndva o nvtur ce poate fi considerat drept regul duhovniceasc: Secretul este s nfruni mprejurrile duhovnicete. ne vb porf 307Sfntul Porfirie spune c este bine ca omul credincios s lupte s rspndeasc buna sa dispoziie. ne vb porf 308Acorda o mare atenie cazurilor unor copii rtcii, cum i numea de multe ori. Era vorba despre copiii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relaiilor agresive dintre cei doi prini. Vorbea despre copii rcii, dar i despre prini rtcii. kroust 117Referitor la studii Cuviosul Paisie spunea c, pn la a se hotr ce cale s urmeze n via, tinerii trebuie s fac o facultate sau s nvee o meserie, pentru c i se poate ivi ceva n via, i atunci i vor trebui cele pe care le-a nvat[footnoteRef:1]. [1: Vfam 27]

Printele Paisie spunea de asemenea c o femeie, cnd i poart sarcina, trebuie s re roage mult pentru ca pruncul ei s se nasc sfinit i s nu creeze probleme prinilor cnd va crete mare.Prinii nu trebuie s-i vindece copiii prin violen, deoarece acetia nu au nevoie s fie constrni, ci prinii trebuie nti s aib o via cuvioas[footnoteRef:2]. [2: tatsis mir 84]