Terapia Graduala vs Terapia Soc - Ce Drum Alegem catre Economia de Piata.doc

  • View
    519

  • Download
    2

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Terapia de soc – Analiza – Polonia2.4. Terapia gradual – Analiza – Ungaria

Text of Terapia Graduala vs Terapia Soc - Ce Drum Alegem catre Economia de Piata.doc

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE ECONOMIE

PROIECT ECONOMIA ROMANIEI Terapia gradual vs terapia oc. Ce drum alegem ctre economia de pia?

AUTORI:

Cuprins:1. Analiza Procesului de Tranzitie 1.1. Fundamente teoretice 1.1.1. 1.1.2. Terapia de soc Terapia Graduala

2. Tranzitie si reforma in tarile ECE 2.1. Cat conteaza conditiile intiale 2.2. Cat conteaza viteza reformelor 2.3. Terapia de soc Analiza Polonia

2.4. Terapia gradual Analiza Ungaria 3. Cazul Romania 3.1. Evolutii ale economiei Romaniei in perioada 1990-1999 3.1.1. 3.1.2. 3.1.3. 3.1.4. PIB Soldul Balantei Comerciale Somajul Dinamica veniturilor salariale reale in Romania

3.2. Concluzii cazul Romania 4. Concluzii5. Bibliografie

1.Analiza procesului de tranzitie

1.1.Fundamente Teoretice Economia tranzitei, ca teorie si practica, si-a capatat drept de cetate pe teritoriul auster al cercetarii stiintifice. Este drept, rezervele unora fata de justificarea preocuparilor pentru o paradigma de genul economiei tranzitiei au o oarecare baza. Pe de o parte, este cumva dificil sa vorbim despre o economie a tranzitiei in cvasiabsenta unei teorii testate a tranzitiei si, pe de alta parte, autonomizarea epistemologica a unei economii a tranzitiei pare ca forteaza specificitatea unui episod al evolutiei in raport cu regularitatile generale care ordoneaza economia de oriunde si oricand. Asa se face ca actul de nastere al economiei tranzitiei nu este autentificat, riscand chiar sa nu fie eliberat vreodata de o autoritate stiintifica. Si totusi economia tranzitiei are, ca teorie, numeroase ambitii, multe dintre ele personificate cu celebritate, de la inspiratorii proiectului de schimbare din Europa Centrala si de Est pana la autori de cursuri din universitati de prestigiu. Ca realitate practica, economia tranzitiei a consumat formule dintre cele mai spectaculoase, de la restrucurarea proprietatii, la generarea proceselor de catching-up. Dar dincolo si dincoace de partizanate si adversitati, in genere de dispute mai mult sau mai putin academice, economia tranzitiei constituie un spatiu in care se consuma initiative si sperante, inovatii societale si investitii de inteligenta, programe de reconfigurare a practicilor si incercari de fortare a ritmului si logicii schimbarii, restructurarea profunda a societatii si recursul la resurse nonstandard (Dinu Marin, 2005). Cel mai evident esec economic al socialismului a fost neputinta crearii de bogatie. Absenta proprietatii private si a contactelor voluntare intre participantii la viata economica a eliminat complet capacitatea antreprenorilor de a-si asuma incertitudinea productiei sociale. Revolutiile din 1989 au impus schimbarea orientarii de la versiunea dezvoltarii pietei din sistem socialist inapoi la piata capitalista dominata de suprematia proprietatii private si a liberei initiative. Insa crearea drepturilor de proprietate si transferul acestor drepturi, dificultatile, dar i eficienta relatiilor intre agentii economici specifici economiei de piaa, rolul statului in procesul sinuos al tranzitiei, s-au dovedit a fi obiective greu de atins, transformand mirajul in cosmar, cu multiple costuri sociale.

Strategiile de reconstructie a economiilor centralizate s-au grupat, in principal, in doua directii: de inspiraie liberala sub forma terapiei soc si gradualismul, ca terapie influentata de teoriile neo-institutionaliste. Termenii preluati din domeniul medical desemnau doua modalitati diferite de a trata boala: prima, rapida i coerenta, induce un soc general care redreseaza organismul; a doua, treptata si partiala, foloseste medicatii in doze mici si obtine redresarea prin stabilizarea bolii la un nivel scazut de risc. Intre aceste doua mari curente putem sa identificam doua cai de mijloc: semi - radicalistii, ce au incercat concilierea abordarii radicale cu cea graduala, prin accentuarea interdependentei dintre elementele stabilizatoare i cele de transformare, vorbind de necesitatea simultaneitatii minime, si dualistii, reprezntati de Janos Kornai, ce sustin construirea economiei de piata in mod organic, prin mentinerea, o perioada de timp, a preponderentei sectorului de stat, in coabitare cu cel privat, dar cu sisteme de management diferite (Bal A, 1997, p. 57). Dificultatea alegerii unei alternative de politica economica si implicit marimea costurilor tranzitiei rezida din imposibilitatea identificarii simultane a raspunsurilor la trei mari provocari: Ce trebuie sa aiba loc mai intai stabilizarea economica, reforma structurala si institutionala sau liberalizarea economica? Daca nu se pot realiza simultan, care trebuie sa fie ordinea proceselor reformatoare? i a treia intrebare: care este ritmul adaptat tranzitiei? 1.1.1. Terapia de soc

Ceeea ce s-a numit modelul terapiei de soc a fost o suita de masuri, recomamdari si sugestii lansate initial de Jeffrey Sachs (1990) cu suportul logistic al FMI si BM. In unele conjuncturi, modelul a fost interpretat ca o reteta magica, singura in masura sa asigure necesarul destructurarii economiei colectiviste si sa faca sa apara deodata economia de piata. Nu incape indoiala ca modelul terapiei de soc, asa cum a fost lansat in formula sa initiala, nu avea ingredientele necesare unor exagerari. Inainte de toate, modelul iesea dintr-o experienta pur teoretica, de laborator, oarecum rupta de constitutia bazei de schimbare. El s-a intemeiat initial prea mult pe credinta ca liberalizarea duce inevitabil si instantaneu la logica de piata, ca privatizarea va produce direct si masiv piata, ca mecanismele reglatorii apar ca o consecinta a schimbarii (Dinu, 2005, pag.45).

Reteta propusa de teoreticienii terapiei soc sau ai Consensului de la Washington, cuprinde un set de zece politici economice (Isan, 2002, pag.28): - Disciplina fiscala. Se recomanda un deficit destul de scazut pentru ca finantarea lui sa fie neinflationista. - Prioritatile cheltuielilor publice. Guvernele trebuie sa redirectioneze cheltuielile de la domeniile sensibile politic (grupuri de interese, locuitorii mediului urban, etc.) catre domeniile neglijate, cu potential ridicat si cu efecte in ameliorarea repartitiei veniturilor (educatie, sanatate, cercetare dezvoltare, infrastructura, etc. ). - Reforma fiscala. Aceasta trebuia sa includa largirea bazei fiscale si diminuarea ratelor marginale de impozitare. Scopul era ameliorarea stimulentelor economice si a echitatii orizontale. - Liberalizarea financiara. Scopul era cel al determinarii de catre piata a ratelor dobanzii si eliminarii inluentelor politice. - Ratele de schimb. Economiile au nevoie de o rata de schimb valutar stabilita la un nivel suficient de competitiv pentru a induce o crestere economica rapida, prin exporturi si atragerea de capital strain. - Liberalizarea schimburilor comerciale. Restrictiile cantitative ar trebui sa fie inlocuite rapid prin taxe vamale, iar acestea sa fie diminuate progresiv. - Investitii straine directe. Se recomanda eliminarea barierelor ce obtureza intrarea de capital strain si asigurarea conditiilor pentru concurenta nediscriminatorie. - Privatizarea. In scopul cresterii eficientei alocarii resurselor si a degrevarii bugetului public, intreprinderile de stat ar trebui privatizate. - Dereglementarea. Guvernele ar trebui sa abandoneze reglementarile care restrictioneaza intrarea de noi firme si competitia. - Drepturile de proprietate. Sistemul legal ar trebui sa ofere garantarea drepturilor de proprietate privata, fara costuri excesive. Planul de actiune poate fi sintetizat in trei concepte fundamentale: dereglementarea, privatizarea i liberalizarea. Deviza modelului fiind Ai proceduri (liberalizare, stabilizare, privatizare), treci la treaba ! .

Liberalizarea preturilor este necesara pentru a obtine alocarea eficienta a resurselor si pentru a elimina penuria bunurilor de larg consum. Abandonarea controlului ratei dobanzii, a ratei de schimb si a comertului exterior este imperativa pentru stimularea exporturilor, atragerea capitalurilor straine si evitarea supra-creditarii intreprinderilor de stat. Dereglementarea vizeaza substituirea masurilor administrative prin masuri economice si limitarea interventionismului statal. Aceste politici economice vizau sa introduca in economie coordonarea prin mecanismul pietelor si stimularea comportamentelor competitive ale antreprenorilor. Distinctia absoluta a modelului terapiei de soc o constituie imbinarea a doua caracteristici cu un grad maxim de dificultate in operationalizare: toate masurile sa se desfasoare cu celeritate si concomitent. Cu cat mai repede, cu atat mai bine au fost si primele si cele mai insistente recomandari in privinta aplicarii terapiei de soc (Sachs, 1990). Aceste doua caracteristici au si constituit cauza pentru care , la modul originar, aproape nicicand si oricum niciunde, in nicio tara nu s-a aplicat terapia de soc, ci doar elemente partiale.1.1.2. Terapia graduala

Dupa un interval de timp de 4-5 ani, initiatorii modelului terapiei de soc, au adus corectii importante, si s-a acordat o atentie speciala infiintarii si functionalizarii institutiilor economiei de piata. Abordarile corective au facut ca terapia de soc sa accepte, progresiv si fatal in ceea ce priveste filosofia ei, aspecte de forma graduala. Faptul in sine a insemnat nu doar o victorie a realismului si pragmatismului viziunilor asupra tranzitiei, ci si un puternic salt inainte in consolidarea economiei de piata functionale. In plus, s-a creat suportul motivatiei nationale pentru creativitate in materie de strategii de reforma, abandonandu-se moda adoptarii invariabile de retete teoretice prefabricate (Dinu, 2005). In pofida solidelor argumente teoretice, terapia soc a reprezentat mai degraba exceptia decat regula programelor de transformare structurala. Critica a venit din partea adeptilor abordarii gradualiste, puternic influentata de teoriile neo-institutionaliste si studiul sistemelor sociobiologi