Toaca septembrie 2013.pdf

C M Y K

C M Y K

1Nr. 9, septembrie 2013

Nr. 9 (78) , septembrie 2013

toac

a.m

d

Iubiți întru Hristos frați și surori, Cinstiți slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova,

Cu ajutorul Domnului, timp de 50 de zile ați străbătut pe jos mai mult de 1400 de kilometri, înconjurând țărișoara noastră, având mereu pe buze și în inimi rugăciunea cea de pocăință către Preabunul și Atotputernicul nostru Tată Ceresc. Prin această faptă binecuvântată a Dumneavoastră a tuturor, țineți aprinsă făclia spiritualității noastre tradiționale și continuați nevoințele străbunilor noștri, care au știut să pună ruga curată înaintea tuturor faptelor lor și să mulțumească Atotțiitorului pentru

fiecare izbândă. Evocând trecutul, nu facem altceva decât să ne gândim la viitor, iar faptele Domniilor Voastre, izvorâte din bineplăcutele tradiții milenare ale neamului nostru, vin să dea un exemplu demn de urmat urmașilor noștri.

Participanții la procesiune, de diferite vârste, clase sociale și cu interese variate, precum și numeroșii creștini din orașele și satele Republicii, care împreună cu păstorii lor v-au întâmpinat și s-au alăturat pelerinajului, demonstrează în mod categoric faptul că Moldova este și va fi o țară profund Ortodoxă, care prin credința locuitorilor săi va reuși să izbândească în această vâltoare

a vremurilor și să ajungă la limanul cel atât de mult dorit al liniștii și păcii întru Hristos. Nădăjduim că de acum înainte tradiționalul Drum al Crucii și al Pocăinței va fi un eveniment din ce în ce mai mobilizator pentru societatea noastră și îi va reuni pe frați în lumina dătătoare de viață a Sfintei Evanghelii lui Hristos. Amin!

Cu arhierești binecuvântări,+ VLADIMIR,MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUIȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

s. Tudora, Republica Moldova20 septembrie 2013

Să stăm neclintiţi în credinţa noastră!

Preasfântă, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pre noi,Nebiruită Biruinţă!

Sfinţilor Îngeri: Heruvimi, Serafimi şi Arhangheli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

2 Nr. 9, septembrie 2013

Ce învaţă iehoviştii? Învăţă lucruri groaznice şi blasfemiatoare, lucruri faţă de care oricine trebuie să-şi astupe urechile, ca să nu le audă. Iehoviştii învaţă contrar acelora pe care le învaţă creştinismul.

Pentru că aceşti eretici în primul şi în primul rând neagă fundamentul credinţei creştine. Iar fundamentul credinţei noastre este adevărul că Hristos nu este un simplu om, ci este şi Dumnezeu, Care a plecat cerurile şi S-a coborât aici pe pământ şi a purtat trup şi S-a făcut Om, ca să ne mântuiască. Iisus Hristos este Dumnezeu Cel ce S-a făcut Om. Iată marea taină. Da! Hristos este adevăratul Dumnezeu.

A apărut un pericol. Un pericol mare. Un pericol duhovnicesc. Un pericol care ameninţă fiinţa noastră morală, religioasă, dar şi naţională. Iar acest pericol provine de la o erezie, care este cea mai înfricoşătoare şi mai periculoasă din toate ereziile, cu care s-a confruntat Biserica de la întemeierea ei până astăzi. Această erezie este erezia iehoviştilor (hiliaştilor) sau – aşa cum îşi zic de obicei, a Martorilor lui Iehova…

Că este Dumnezeu o proclamă Sfânta Scriptură din prima ei pagină până la ultima. Este adevărul pe care l-au propovăduit cu mare glas primii ucenici şi apostoli ai Domnului şi pentru acest adevăr s-au jertfit. Este adevărul, pentru care s-au luptat marii Dascăli şi Părinţi ai Bisericii. Este adevărul pentru care şi-au vărsat sângele milioane de credincioşi. Este adevărul, pe care-l propovăduiesc oamenii, îngerii şi arhanghelii. Dar şi însăşi făpturile neînsufleţite, materiale – soare, lună şi stele, pământ, râuri şi mări, munţi şi copaci, mărturisesc şi ele în felul lor că Creatorul lor este Hristos. Citiţi, vă rog, primul capitol din Evanghelia după Ioan, ca să vedeţi acolo cu ce mare putere Apostolul şi Evanghelistul Ioan proclamă că Hristos este Dumnezeu şi că „toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3).

…Adevărul pe care-l propovăduieşte Sfânta Scriptură este pâine curată, este lapte pur, necontaminat, este carne aleasă. Dar adevărul îl iau iehoviştii şi-l amestecă cu minciunile lor. Este ca şi cum ar azvârli stricnină[1] în făină, în lapte şi în carne. Cine bea lapte contaminat, mănâncă pâine şi carne frământată cu

otravă, va muri. Mă înţelegeţi? Ceea ce oferă prin învăţătura lor iehoviştii este hrană otrăvită, înveninată, intoxicată. Nu mai este carne, ci o cantitate mică de hrană conţinând otravă (destinată otrăvirii unor animale), pe care câinele o înfulecă încrezător şi moare…

Duşmani ai credinţei, dar şi duşmani ai patriei. Ei strigă: „Jos graniţele! Jos patria! Jos steagurile! Jos armele!”. Ipocriţii! Nu vor arme, dar dacă magazinul sau casa lor e spartă de vreun hoţ, aleargă şi cer ajutorul poliţiei şi a altor autorităţi, ca să-şi apere interesele lor materiale, mizerabile…

Tu, care nu cunoşti Sfânta Scriptură trebuie să te fereşti de discuţia cu ei, aşa cum te fereşti de un om care este plin de microbii unei boli contagioase. Iehoviştii sunt o holeră şi trebuie să fugi departe de ei, să nu ai nicio legătură cu ei. Dacă este prietenul sau rudenia ta şi-ţi spune să-ţi părăseşti credinţa, să-l renegi, să-l dezaprobi. Nici „Bună-ziua!” să nu-i dai. Asta te sfătuieşte Evanghelistul Ioan: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (II Ioan 10-11).

Dar înainte de toate vă rog pe voi, iubiţii mei fii duhovniceşti, să vă procuraţi neapărat Sfânta Scriptură, Vechiul şi Noul Testament, tâlcuit de teologii Bisericii Ortodoxe şi să studiaţi zi şi noapte.Deoarece numai unde există o profundă cunoaştere a Sfintei Scripturi şi aplicarea poruncilor Domnului, acolo ereticii nu pot să pătrundă. Este o ruşine pentru noi ca iehoviştii să citească zi şi noapte Scripturile, ca să strâmbe, să altereze înţelesurile şi să-i înşele pe oameni spre desăvârşita lor pierzare, iar noi ortodocşii să nu le studiem. Să studiem deci Scripturile, ca să ne mântuim şi să ne păzim de rătăcirea şi păcatul veacului acestuia înşelător…

Nu vrem să se piardă nicio oaie, ci toate oile noastre, toţi creştinii-ortodocşi, să rămână în staulul, care este Biserica noastră Ortodoxă. Cine rămâne în staul se mântuieşte, cine însă pleacă din staul se pierde. Îl mănâncă lupii. Şi lupi groaznici, lupi îmbrăcaţi în piei de oi sunt hiliaştii sau Martorii lui Iehova.

Mitropolitul Augustinde FLORINA

Contra holereiiehoviste

Drumul Crucii în jurul ţării în-ceput cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir la doi august a.c., a ajuns în seara zilei de 20 septembrie, încheindu-se în curtea bisericii cu hramul „Sf. Irh. Averchie” din s. Tudora, r. Ştefan Vodă, de unde a şi pornit.

În această ultimă zi de procesiune, Vlădica Vladimir a mers pe jos cu cele câteva sute de credincioşi, cântând imne de laude Mântui-torului Hristos şi Maicii Sale şi rugându-L pe Domnul să binecu-vânteze Moldova şi poporul bi-necredincios al ţării.

După mai multe zeci de kil-ome-tri parcurşi în această zi în rugăciune şi veselie duhovnicească, pelerinii în frunte cu Întâistătă-torul au ajuns în satul Tudora, unde au fost întâmpinaţi de către

părintele paroh şi creştinii din sat, printre care erau şi numeroşi copilaşi. În incinta sfântului lăcaş, Înalt Prea Sfinţia Sa a săvârşit dimpreună cu preoţii prezenţi un serviciu divin de mulţumire pentru ajutorul lui Dumnezeu în buna desfăşurare al acestui drum

de pocăinţă şi smerenie, după care Mitropolitul a vorbit celor prezenţi, mulţumindu-le pentru truda lor spirituală pentru întreg poporul Moldovei. În această or-dine de idei, Vlădica Vladimir l-a decorat pe Prot. Mitr. Ana-tolie Cibric cu Ordinul „Meritul Bisericesc”, în semn de apreciere a muncii depuse pentru organiza-rea şi desfăşurarea Drumului Cru-cii. În continuare, Chiriarhul i-a miruit pe credincioşi, oferindu-le în dar iconiţe.

DRUMUL CRUCIIîn jurul Moldovei a ajuns la final

AVIz!Medicul naturist Veaceslav zakrevski (Ucraina)

va oferi consultaţii tuturor doritorilor:pe 19 octombrie 2013, ora 11.00, - în incintaACOM “Fericita Maică Matrona”, pe adresa:

str. Columna nr. 76, mun. Chişinău;pe 20 octombrie, ora 13.00, - la Mănăstirea Răciula.

Pentru precizări sunaţi în ajun sau în dimineaţazilei de 19.10.2013 la tel. 022222493.

Bulgaria: Propunere legislativă care incriminează afișarea publică a homosexualității

Partidul Naționalist Bulgar Ataka a prezentat o propunere legislativă care încriminează afișarea publică a homosexualității. Acest lucru a fost dezvăluit cu ocazia recentei Parade LGBT, ajunsă la cea de-a 6-a ediție. Potrivit comu-nicatului de presă al Ataka, Gay Pride (Parada Gay) este “un fenomen străin și urât în fața tradițiilor și moralității naționale a Bulgariei”, având loc ca urmare a “presiunilor din afara țării”. Propunerea legislativă a partidului, formulată ca amendament la Codul Penal, precizează: “Oricine va manifesta public ori-entarea homosexuală proprie sau a altora, prin organizarea și participarea la mitinguri, marșuri și parade, sau prin intermediul mass-mediei sau Internetu-lui, va fi pedepsit cu închisoare de la 1 la 5 ani și o amendă de 5.000-10.000 BGN.” O lege similară, adoptată recent în Rusia, a provocat deja multe contro-verse internaționale.

lonews.roFranţa: Victorie a normalităţii

Recent, senatul francez s-a pronunţat în favoarea interzicerii concursurilor de frumuseţe pentru fetele cu vârste sub 16 ani, “mini-miss”, pentru a preveni un fenomen îngrijorător, al hipersexualizării copiilor. Pentru a intra în vigoare, măsura trebuie să fie aprobată şi de deputaţi.

Potrivit textului de lege votat de Senat, cu o majoritate zdrobitoare (146 de voturi pentru şi unul contra), legea franceză va impune o pedeapsă de doi ani de închisoare şi plata unei amenzi de 30.000 de euro pentru persoanele care vor organiza aceste concursuri “care nu privesc fetele”.

jurnalul.ro


“Modul de vieţuire care face să se împlinească persoana umană este viaţa lăuntrică, este întoarcerea cu privirea spre lăuntrul fiinţei, este rugăciunea minţii. Şi, aşa cum spune cuviosul părintele nostru contemporan nouă, Iosif Isihastul Vatopedinul, ai cărui fii duhovniceşti suntem noi, omul şi în mod special călugărul, să se îndeletnicească cu această lucrare lăuntrică. Urmând cuvântul proorocului David: “Căutaţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeu!”.

Într-una dintre arătările de după moarte ale părintelui Iosif

unui călugar evlavios, i-a spus că mântuirea oamenilor, mântuirea omenirii constă în săvârşirea corectă a acestei lucrări a minţii. De aceea, mesajul pe care vi-l aducem de la Sfântul Munte este acest îndemn: atât cât puteţi, săvârşiţi rugăciunea Domnului. Deoarece, din nefericire, astăzi oamenii pierd foarte mult timp cu nimicuri. Cei mai mulţi dintre noi, cei mai mulţi oameni se vaită permanent că nu le ajunge timpul, că nu au timp. Şi dacă am face un “control” al felului în care îşi consumă, îşi petrec timpul, am vedea că petrec

foarte mult timp ocupându-se cu lucruri de nimic. De aceea, fraţii mei, atât cât puteţi, atât cât aveţi putere, iubiţi rugăciunea! Pentru că rugăciunea este modul în care dumnezeiescul har sălăşluieşte în inima omului.

Problemele, în viaţa omului, s-au înmulţit foarte mult, şi aceasta se datorează faptului că oamenii s-au îndepărtat de vieţuirea după Evanghelia Mântuitorului. Şi se află de aceea sub o presiune negativă permanentă. Sunt tulburaţi permanent. Nu au pace înlăuntrul lor. Şi aceasta pentru că numai

Hristos este pacea noastra, dupa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Iar problemele din viaţa noastră nu se rezolvă numai prin a ne gândi la ele, ci se rezolvă când ne rugăm pentru ele. De aceea, atât cat ne stă în putinţă, să fim înlăuntrul Bisericii.

La Sfântul Munte vin foarte mulţi închinători astăzi. Şi de multe ori vin cu diferite justificări. Pentru că, uneori, spun ei, se scandalizează de atitudinea, de comportamentul unor purtători de rasă din ierarhia superioară sau din rândul preoţilor. Dar aceste lucruri sunt

numai pretexte, pe care nu le poate înfăţişa decât un om care se află în păcat. Noi le răspundem: “Asa cum nu renunţăm la ştiinţa medicală pentru faptul că există şi medici slabi, tot aşa, nu trebuie să renunşăm la Biserica lui Hristos pentru că există slujitori nevrednici în slujba Bisericii”. Să nu uităm că din primii membri ai Bisericii, care au fost cei doisprezece apostoli, între ei a fost şi fiul pierzării. Dar, cu toate acestea, ştim cu totii, după făgăduinţa Domnului nostru Iisus Hristos, că porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos”.

Avva Efrem Vatopedinul: “Atât cât aveţi putere, iubiţi rugăciunea”

De ce nu se vindecăunele boli?

Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”. Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor (nu neapărat personale - în cazul celor cu viaţă sfântă, n.n.), iar în starea de păcat în care trăieşte lumea, este imposibil să nu existe boli grele. A încerca să vindeci unele boli fără a dezrădăcina păcatul este ca şi cum ai acoperi o rană cu puroi, să o faci frumoasă pe deasupra şi să spui că totul este bine. Asta ar însemna să vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: întreţinem corpul, spunem că este frumos, iar pe dinăuntru este stricat.

Din această cauză, atunci când cineva se îmbolnăveşte, înainte de a merge la doctor trebuie să meargă la preot să se spovedească. Nu numai pentru că o operaţie poate să fie fatală, ci şi din cauza că trebuie înlăturata o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu formală, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, şi de care poate noi nici nu ne dăm seama. Afară de păcatele evidente ale desfrânării, lăcomiei şi mâniei, putem să fi avut păcate prin care să fi supărat pe Dumnezeu, iar noi nici să nu ne dăm seama: poate am nedreptăţit pe cineva, am supărat vreun preot, am fost blestemaţi de vreun părinte trupesc sau Doamne-fereşte duhovnicesc, am ocărât vreo văduvă săracă, vreun copil orfan, sau alte păcate pe care trebuie să le căutam. Problema este că, odată cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot să-şi amintească păcatele respective, mai ales dacă nici nu au conştientizat atunci când le-au făcut. De aceea nu le rămâne decât să-şi ducă canonul prin boala ce o suferă, iar la spovedanie să spună că-i pare rău pentru cele ce a greşit, şi nu şi-a dat seama.

Am mai spus că o cauză a bolilor este şi industrializarea lumii, schimbarea

lucrurilor sănătoase făcute de Dumnezeu. De aceea, atunci când ne spovedim, să spunem că ne pare rău şi pentru părtăşia noastră, la tot ce se întâmplă rău în jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va pedepsi pe toţi cei care nu plâng “din cauza multor ticăloşii care se petrec” în jurul lor (Iezechiel 9, 4-6).

De aceea, să plângem pentru păcatele noastre, dar şi pentru toată degradarea aceasta a lumii, şi depărtarea ei de la Dumnezeu. Însă, să nu plângem arătând cu degetul, ci conştientizând că avem şi noi partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă în jur şi conştientizând că suntem părtaşi cu această nebunie a modernizării lumi, prin faptul că folosim şi noi produsele industrializării şi ale tehnologiei noi, care este vinovată de distrugerea planetei (creaţiei şi omului).

Despre boală şi sănătate„O inimă fără patimă este viaţa

trupului, pe cand pornirea pătimaşă este ca un cariu în oase” (Pilde 14, 30). Iata, deci, de unde vine sănătatea, şi de unde vine boala; sănătatea vine din fuga de păcate, pe când boala vine din practicarea acestora. Oamenii nu se gândesc la aceasta şi deşi trăiesc în păcat, se roaga pentru sănătate. Este ca

şi cum îl rog pe cineva să-mi facă casa frumoasă, iar eu îi dau foc. Sigur că sunt lucruri care se contrazic, şi ne rugăm ca oamenii să înţeleagă că atâta timp cât traiesc în păcat îşi sapă singuri groapa, iar rugăciunile sunt zadarnice dacă noi cerem una, şi facem alta.

În general, toate bolile au ca pricina păcatul, deosebirea fiind doar că pot fi păcate proprii, sau pot fi păcate colective, şi mă gândesc aici la industrializarea lumii, care pe lângă presupusul confort,

a adus poluare, radiaţii şi desigur boli noi, unele dintre ele dintre cele mai greu de diagnosticat, dar şi de vindecat. Omenirea care il neagă pe Dumnezeu merge spre autodistrugere, însa aceasta autodistrugere este un proces, care lucrează din plin încă de pe acum.

Sănătatea este acolo unde se trăieşte şi se mănâncă aşa cum a lăsat Dumnezeu: natural, (fără adaos de la om şi, Doamne-fereşte, “îmbunătăţiri”, cum ar fi organismele modificate genetic), este acolo unde se trăieşte în dragoste şi armonie, aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu, este acolo unde se trăieşte în curăţie, înfrânare şi cumpătare, într-un cuvant, este acolo unde se trăieşte după poruncile lui Dumnezeu.

SuferinţaSuferinţa poate să fie fizică sau

sufletească, şi având în vedere că în viaţa viitoare nu vom mai avea acest

trup fizic, dar şi faptul că despre boli şi necazuri am mai vorbit, o să încercăm să pătrundem în suferinţa sufletului nostru, care se zbate pentru a-şi da seama ce trebuie să facă în acest iureş al lumii. Se ştie că cel mai mult suferim atunci când ne supără cineva drag, şi cei care au trecut prin acestea ştiu ce înseamnă să te dezamăgească un copil, care a crescut mare, şi nici nu-şi mai aduce aminte de părinţi, sau să te dezamăgeasca soţul/soţia, de la care ai avut multe aşteptări.

Cei care au trecut prin multe încercări în această viaţă sunt mai putin afectaţi de situaţiile neplăcute, decât cei care nu au avut parte de necazuri. Încercările il pot căli pe om dacă acesta a stat în credinţă, iar dacă a lipsit credinţa şi încercările nu au fost abordate cum trebuie, atunci ele îl dărâmă şi îl îmbolnăvesc pe om.

Când un om, după ce a avut multe necazuri, se îmbolnaveste şi spune că din cauza necazurilor s-a îmbolnăvit, nu are dreptate să spună aceasta. Nu s-a îmbolnăvit din cauza necazurilor, ci datorită faptului ca nu le-a abordat cu credinţă. Nu mă refer aici la necazurile cauzate de lipsurile materiale, ci de cele ce ţin de hărţuiala psihică la care este supus omul. Cei ce nu abordează corect suferinţa, cârtesc şi se mânie repede pe aproapele lor, ajung nesuferiţi, şi viaţa însăşi este pentru ei nesuferită, pe cand cei care mulţumesc lui Dumnezeu în suferinţă, urcă pe scara virtuţilor, şi devin persoane cu un caracter puternic.

Sfântul Apostol Pavel spune că: “Suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde” (Romani 5, 3-4). Astfel, cei care au trecut prin multe suferinţe şi nu au cârtit, îşi câştigă o răbdare de fier, fiind pregătiţi pentru a face faţă unor noi încercări. Vedem, dar, că încercările vin peste oamenii puternici pentru a-i face şi mai tari în credinţă, iar din încercări găsim scăpare în nădejdea lui Dumnezeu. Însă trebuie să avem grijă şi să facem desoebire între suferinţa, pe care ne-o provocăm prin propriile noastre păcate, şi suferinţa pentru cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este de lăudat, şi ea aduce cununi de slavă (Efeseni 3, 13) celor care rabdă până la urmă.

Părintele Ioan BULIGA

PĂCATUL ŞI BOALA


C M Y K

C M Y K

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău...

Drumul Crucii - 2013

C M Y K

C M Y K



Dacă dracu’ notează: “a-n jurat“, “a clevetit“, “a poftit” şi aşa mai departe, credeţi că Dumnezeu nu notează orice gând bun? Şi mai ales să ştiţi că pe Dumnezeu nu-l câştigăm cu nimic decât cu o inimă înfrântă şi smerită. Dumnezeu ia aminte fulgerător la inima ta. Nu ne cere biruinţe fraţilor, că nu stă în puterea noastră, ne cere o căinţă autentică, o pocainţă. Pe ea o primeşte, fulgerător o primeşte!

Să înţelegem pocăinţa ca înviere, să înţelegem pocăinţa ca soluţie pentru Rai. “Unul dacă se pocăieşte cu adevărat în casa voastră…“, la asta se referă. Nu poţi ajunge drept şi purificat decât prin actul pocăinţei. Iată ce avem de făcut. Vrem să regenerăm ţara, în lumina Adevărului vorbim. Realitatea e dezastruoasă. În biserică, în armată, în realitatea socială e dezastru, în spitale e dezastru, în învăţământ e dezastru. Dar Adevărul altul este. Ne raportăm la Adevăr. Indiferent cât vei patimi, indiferent cât te va costa. Avem nevoie de astfel de oameni. Realitatea: erau desfiguraţi, erau împuşcaţi, aruncaţi pe străzi. Adevărul ce era? Se întărea ceata cerească.

Părintele Iustin: “Măi, când a murit Părintele Arsenie Papacioc, am simţit că mi s-a dus toiagul bătrâneţilor mele“. “Realitatea”, da? Dar imediat a continuat: “Dar lasă, măi, că fac ceată bună acolo sus“.

Vedeţi ce-nseamnă? Să ardă inima în noi pentru a fi în ceata aceasta a lui Hristos. Să ardă inima în noi să fim batjocoriţi pentru Hristos, să ardă inima în noi pentru Ortodoxie, să arda inima în noi pentru istoria sfântă a ţării, să ardă inima în noi pentru un paraclis. Nu trebuie nimenea să ştie. Să te închizi în camera ta, acolo. “Tu când te rogi, roagă-te în ascuns”, adica în inima ta,” în duh şi-n adevăr“.

Şi dacă situaţia o cere, cine are duh de mărturistit, va mărturisi, şi stie şi ce va pătimi. Fiecare să facă ce are în dreptul lui de făcut. Avem o singură misiune, să avem o pocăinţă cum ne-o cere Domnul, la locul nostru, şi unde ne aflăm fiecare: călugarul-călugar, mama-mamă, tata-tată, indiferent ce spun unii şi alţii. Poţi să ajungi ca o cârpă lepădată, sa nu ajungi în ochii lui Dumnezeu. Că toţi lepădaţii şi sfârtecaţii şi prigoniţii… Că cine ia o pe calea asta a curajului, vai de mine ce este pe el… Dar “nu vă temeţi turmă mică, Tatăl vrea să vă dea vouă împărăţia“. Privind la Hristos am putea să străpungem aceste neputinţe.

Să mergem pe căilelăsate de Sfinţii Părinţi

Pocăinţa îţi dă foc în inimă, pocăinţa îţi dă curaj, pocăinţa alungă

metodele omeneşti de a soluţiona problemele tale, pocăinţa te poartă pe alte meleaguri de percepţie şi de simţire. Pocăinţa atrage harul lui Dumnezeu care este de nebiruit, şi ăsta este scopul nostru, mila Lui, adica harul Lui. Şi unde e harul lui Dumnezeu, nu vă îngrijiţi ce veţi spune, ce veţi răspunde. Dar fiţi atenţi să înţelegem tot în planul Adevărului, nu al realităţii. Realitatea: “Şi veţi fi daţi şi de fraţi, şi de părinţi, şi de

rudenii. Şi unii dintre voi veţi fi daţi la moarte“, “dar nu vă temeţi, că vă voi da gură şi înţelepciune şi veţi răspunde la toţi potrivnicii voştri“. Şi s-au convins toţi. Dar nu-nseamna că o să vă scutesc. “Păr din capul vostru nu se va clinti fără ştirea Mea“.

Pentru omul care se pocăieşte nici nu poate să se prezinte la Dumnezeu tuns, ras, frezat, nu merge în maniera asta să intrăm, ca martorii lui Iehova, ştiţi să intrăm cu mieluşeii, in turnul de veghe. Nu! Mă uitam: ce să spun la oamenii aceştia, sunt călugar. Ştiţi, călugărul şi baia, călugărul şi oglinda, călugărul şi maşina. Încercaţi în familie să faceţi pe călugărul: “nu mă mai spăl, am închis baia“, “stiţi televizorul nu-l mai am de mult părinte, dar să ştiţi că…“. “Domn’le vezi unde esti“. Şi invers, calugarul a început “măi las-o măi aşa că-s împuţit“, “mai ies în societate“, “unde să merg cu jaful ăla de Logan, mai iau un Audi A4 mai bun“. Vezi, şi incepe fiecare să fie altfel. Să nu luăm fiecare modul de viaţă al celuilalt. De aceea vreau să zic, să nu confundăm, sa mergem pe căile acestea pe care le-au lăsat Sfinţii Părinţi. Dar e greu, asta cere eforturi şi suferinţă. Dar numai suferinţa e singura catedră, suferinţa deschide ochii, suferinţa te

autentifică, suferinţa te aseamană cu Hristos. Cruciat – suferinţă prin cruce, nu altcumva.

Începe cu tine, nu-i judeca pe alţii, lucrează statornic şi va lucra harul!

Poartă-ţi crucea până la sfârşit!Şi atuncea uitaţi dragii mei, acesta

este cuvântul meu: să ne îndemnăm unii pe alţii pe această cale. Ştim-nu ştim, ne vedem – nu ne vedem, dar trebuie să ajutăm ţara, trebuie să ajutăm Biserica, să trăim după cum

ne învaţă Domnul Hristos. O pocăinţă autentică – poate să nu te înţeleagă duhovnicul, poate să nu te înteleagă oricine, realitatea asta este – dar te înţelege Dumnezeu. Nu faci nici abstracţie de acestea. Nu, sileşte-te pe cărările acestea, că Dumnezeu va lucra. Harul acesta care va lucra pe cărarea pocăinţei este unic şi invincibil. Nu poţi să-l dobandeşti nici prin yoga, nu poate să-l dea nici Bivolaru şi nu mai ştiu care, ori alţii. “Păi ne-a vorbit şi Grig despre smerenie, părinte, degeaba ziceţi de el“. “Uite ce este, poate să-ţi vorbească, şi eu vorbesc, şi suntem străini tare de adevăr“. E vorba de harismă, nu e dată oricui! Trebuie sa facem distincţia…

Păcatul îţi furălibertatea

Păcatul îţi fură libertatea, te duce spre moarte, aduce nelinişte. Toată neliniştea, să ştiţi că-şi are izvorul în păcat, şi toată dezordinea socială rezultă din dezordinea fiecăruia dintre noi. Când vorbeşti de dezordine socială, nu poţi să zici că din cauză lu’ ăla.

Dacă vrei să vorbeşti de societate trebuie să pleci de la tine, să începi cu tine, să faci educaţie cu tine. E mare lucru. Asta trebuie sa începem să

vedem cum putem fi real, utili în duh şi adevăr societăţii, nu după realităţile astea. “Nu-nţeleg de ce soţia mea e aşa... Nu înţeleg de ce soţul meu e aşa…”. Nu-nţelegi tu de ce, dar ia începe cu tine în felul ăsta, şi nu te îndoi, nu o zi sau două. Fii statornic, va lucra un har, ceva se va petrece cu mecanismul tău lăuntric.

Asta am vrut să vă zic: să nu ne biruiască realitatea, ci să urmărim Adevărul. Să nu ne încredem în ce vedem, ce simţim, ce pipăim, să ne încredem în cuvântul lui Dumnezeu. Să nu mai amânăm pocăinţa, ci să ne uităm la Sfinţii Părinţi, şi mai ales la ei. Să nu-i mai judecăm pe cei care ne poartă pe alte cărări decât ne învaţă Evanghelia, nu, ci să căutăm să o lucrăm chiar noi, pentru că să ştiţi, şi duhovnicul se îndreaptă prin ucenic de foarte multe ori. Harul este cel care lucrează. Totul este să te plasezi pe linia aceasta, indiferent unde te afli şi în ce punct social. Dumnezeu vede, şi dacă pentru Dumnezeu porţi crucea aceasta şi n-ai divorţat, şi n-ai abdicat, şi suferi şi nu primesti vorbe ca astea: “nu vezi cum arăţi?“, “nu vezi ce faţă ai“, “nu vezi mă că ai pierdut totul“, “nu vezi cu ce te-ai ales“. Dacă pentru Hristos faci asta ca o cruce, ia seama că diavolul foarte mult vrea să pici pe calea asta, să te înfrângă, să te doboare. Pe călugar (să-l doboare) după 20 de ani, pe duhovnic - după 50 de ani, pe ăla să-l smintească după nu ştiu câtă vreme. Deci căutăţi să rămâneţi statornici pe calea aceasta. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă dea putere şi răbdare, căci Dumnezeu mai ales la aceştia care se pocăiesc cu adevărat ia aminte. Pe El Il cucerim mai ales cu această atitudine de rugăciune şi de pocăinţă. Dumnezeu să ne ajute tuturor şi mai ales pe aceste cărări să ne regăsim cu toţii, în duh şi-n adevăr.

Şi ţara, v-am zis, aşa n-o sa piară. De-aicea apare salvarea şi să nu mai zici: “uite cum arată realitatea“. Adevărul este altul. Cum spunea părintele Arsenie: “Sunt optimist, nu vă daţi seama cât sunt de optimist în privinţa acestui neam“. Şi tot el a spus: “suferinţa e singura catedră supremă de teologie“, deci în duhul acesta, pentru un popor născut şi crescut pe cruce. Şi el ştie că crucea purtată în duh şi-n adevăr duce la înviere. Aşadar, dacă vrem învierea ţării, să ne purtăm crucea. Să nu fugim de ea, ca să nu ne asemănăm cu celălalt. Ferească Dumnezeu! Cunoşti un om după cum îşi poartă crucea. A lepădat crucea, indiferent cum o motivează el, nu mai e pe cale.

Să dea Dumnezeu să rămânem cu toţii pe cale până la sfarşit. Amin!

Părintele Amfilohie BRÂNzĂ

Să ardă inima în noi!


“Nici nu am puterea să vorbesc... să scriu… să povestesc… să...

Eu am uitat de Domnul... şi El a luat mâna de pe mine...

Eram credincioasă. Foarte. Credeam mai ales în feciorie. În a fi virgină la căsătorie… În familie. În Biserica. Acum un an, în vară, l-am cunoscut. Un băiat… un băiat deosebit. Am început să-l iubesc. Părinţii îl iubeau şi ei. M-am daruit lui... Când mi-am pierdut virginitatea am pierdut tot.

Nu mai mergeam la biserică des... nu mă mai rugam ca înainte... Deşi aveam o relaţie frumoasă de iubire. Ai mei ne protejau... Parcă urma să ne căsătorim... Ne luaseră un apartament să locuim amândoi... Trăiam o poveste frumoasă.

Dar mi-era ruşine de El. Mă simţeam vinovată că nu am respectat ceea ce voiam dintotdeauna să am – puritatea sufletească şi trupească. Am plâns mult. Dar era târziu.

De atunci parcă s-a produs un blestem. De 6 luni părinţii mei nu mai sunt de acord cu acest băiat, pe care-l iubesc. Şi-au dat seama că era prea devreme pentru mine să mă căsătoresc.... să fiu doar pentru un băiat. Şi s-au temut că m-am transformat din copil în femeie.

Ne întâlnim pe ascuns... Am ajuns să-mi mint părinţii, care mi-erau cei mai buni prieteni. Nu pot alege... pur şi simplu nu pot... Îmi iubesc părinţii. Ţin la el. Dar sunt nefericită.

Sunt ţinută în casă... Nu pot face nimic... Nici să vorbesc la telefon cu el... Totul pe ascuns... Şi asta de 6 luni... E greu.

Dumnezeu îmi dăduse un dar: vocea. Cântam frumos. Făceam carieră. Am renunţat... Nu mai am chef de viaţă... de muzică... de nimic. Sunt între ciocan şi nicovală. Trebuie să aleg între două iubiri diferite... dar puternice… între două fericiri, dar nu pot trăi fără una din ele.

Am devenit o destrabălată... Eram împotriva alcoolului, a înjurăturilor, a necurăţiilor de orice gen. Am căzut şi în alte patimi şi păcate... Încă mai am relaţii cu el... eu le consider relaţii din iubire... dar...

Doamne... oare esti supărat pe mine pentru că mi-am dat puritatea? Oare Te-am uitat? Dar Doamne.....eu credeam că va fi... şi cred că va fi singura iubire... singurul om din viaţa mea... Dar acum... ce-mi faci

Doamne?.. Mă pui s-aleg între el şi părinţi... Uneori... dacă n-aş şti că Tu mi-ai dat viaţa şi ai dreptul asupra ei... n-aş mai vrea să o am... Pentru că nu mai pot să trăiesc aşa...

Aş vrea să fiu fericită... Să fiu împăcată cu ai mei. Să pot să am o relaţie normală şi cu acest băiat... să fie ca la început. Vreau liniţte... Şi nu vreau să renunţ la

nimeni pentru asta... DE CE?...de ce trebuie să renunţ ca să am pace? Ai mei mă obligă să renunţ. Eu îi iubesc... vreau să-i văd fericiţi... dar... nu pot... Nu vreau să renunţ la acest om cu care am crezut că îmi împart viaţa... şi cu care am vrut să mă unesc în faţa Ta, Doamne.

Iartă-mă Doamne... pentru faptul ca m-am pângărit sufleteşte şi trupeşte...”

CinevaAna: “Trec prin aceeaşi

situaţie ca şi tine, numai că eu sunt parintele. Să dea Domnul ca ceea ce-ţi scriu acum să te facă pe tine să-ţi înţelegi părinţii, să-i respecţi, să-i iubeşti şi să depăşiţi împreună perioada asta foarte grea.

Nu părinţii sunt cei care greşesc, şi nici măcar tu. În urmă cu 20 de ani fete de vârsta ta nu erau asaltate sexual şi “nu aveau posibilitatea” sa greşească în

acest fel. Un băiat îşi lua mai multă responsabilitate pentru relaţiile lui, pentru că ştia că o eventuală sarcină înseamnă căsătorie sau pensie alimentara. Asta îi speria şi-i trezea. Fetele puteau să aibă prietenii lungi şi să simtă dacă prietenia este de durată sau nu.

După cele scrise de tine sunt convinsă că dacă ai putea să dai

timpul înapoi, nu ai mai vrea să-ţi pierzi fecioria. Asta arată multe despre tine şi despre educaţia primită, arată ce părinţi frumoşi ai. Ai grijă de ei. Poate par duri acum, însă ei chiar te iubesc.

Ai nevoie de spovedanie şi de duhovnic ca de aer. Nu este nevoie să-l părăseşti pe băiat, dar trebuie să renunţi la patimă. Dacă el chiar te iubeşte, şi dacă totul nu este numai patimă, atunci va accepta propunerea ta. Nu ai spus despre el dacă este sau nu credincios, dacă aţi vorbit împreună despre credinţă.

Numai spovedania îţi poate îndrepta viaţa. Între timp roagă-te pentru părinţii tăi şi bucură-te că-i ai. Vine un timp când ei se duc... şi nu se mai întorc. Vorba lui Adrian Păunescu.

Suflet blând şi rănit, Maica Domnului să-ţi aline durerea

şi să-ţi îndrepte paşii spre spovedanie!

Acesta e păcatul pe careîl plătim pentru ceea ce

am făcut înaintede căsătorie

După cum sună şi titlul meu, da este adevărat l-am cunoscut când aveam 15 ani şi zece luni în cartierul vărului meu. Ne-am plăcut foarte tare numai că părinţii mei nu prea mă lăsau să ies din casă.

A trecut ceva timp, să zic câteva luni bune, şi ne-am hotărât să ne logodim. Mi-a pus inelul, la un an aproape, pe deget. După un an şi nouă luni m-a cerut de la ai mei şi am hotărât să ne mutăm împreună. Între timp noi păcătuisem încă din ziua în care ne-am logodit. Părinţii lui nu au fost deacord să ne mutăm fără să ne căsătorim. Zis şi făcut, la doi ani după ce ne-am cunoscut ne-am căsătorit şi au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea.

Ne înţelegeam de minune, ne-am făcut casă după 4 ani de convieţuit împreună foarte bine, însă a intervenit între noi o colegă de serviciu de-a lui. A fost un an de chin pentru mine. Am suferit enorm, certuri, scandaluri, am luptat însă fără rezultat. Rugăciuni, bilete peste bilete, nimic până în ziua în care am hotărât să plec.

Nu mai puteam, disperasem, eram bolnavă de nervi, slăbisem... boli peste boli. A trecut un an şi jumătate de când ne-am despărţit şi încă îmi e dor de cei de acasă. Nu ştiu dacă şi de el, dar cu siguranţă de ceea ce am muncit acolo şi de socrii mei care plâng şi acum după mine şi s-au îmbolnăvit. El nu vrea să mă vadă. Mă urăşte. Am fost la preot, m-i s-a spus că are ceva făcut dar eu cred că acesta e păcatul pe care îl plătim pentru ceea ce am făcut înainte de căsătorie.

Mi-e frică de generaţia de acum că nu o să îmi mai găsesc pe nimeni care să vrea să nu mai păcătuim până la căsătorie, e foarte greu, de multe ori aş zice că îl vreau pe el, că el e înţelegător, dar nu ştiu ce să mai cred.

Alexandra, divorţată

Nu consideraţicurăţia trupească

ca pe o povarăFecioria nu înseamnă numai

curăţia trupului ci o curăţie mai înaltă, a gândurilor, a

simţurilor, a gesturilor, a privirii... Eu nu am această feciorie, dar ştiu că ea poate fi dobândită prin Hristos. Noi să începem de la curăţia trupului, de la lupta cu gândurile necuviincioase şi la toate acestea Hristos adaugă cuminşenia privirii şi a gesturilor, frumuseţea chipului cuviincios, blândeţea inimii şi mângâierea rugîciunii. Toate acestea El le face cu noi... dar nu fără voia noastră.

De aceea, cu toata inima vă rog: Nu consideraţi curăţia trupească ca pe o povară! Nu căutaţi să “scăpaţi” de ea. Aceasta e un dar nepreţuit de la Dumnezeul nostru. Păziţi-o până la căsătorie, când veţi primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi va fi multă bucuria pe care v-o va da Hristos pentru răbdarea voastră!

Iar dacă poate aţi căzut deja, iarăşi vă rog cu inima mea întreagă: Nu rămâneţi căzuţi! Hristos nu vă va scoate afară de la El când, cu părere de rău, Îi veţi cere iertare şi întărire în faţa ispitelor care vă luptă.

Să iubim curăţia cu mult curaj, să o căutam şi păzim, ca să putem simţi în inima noastră dulceaţa nesfarşită a lui Hristos, Dumnezeul nostru, frumuseţea Sa nespusă şi fără de margini a Lui duioşie. Iar pentru mila Lui, să ne primească Hristos pe toţi, în veşnicie, lângă inima Sa!

Diana, 24 ani

Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie

Când mi-am pierdut fecioria, am pierdut tot

Scara spre Cer -un ziar pentru sufletul copiilorFericiţi copiii care, în

aceste vremuri de apostazie, vor mai fi crescuţi în dragoste de Biserică şi neam, la umbra Sfinţilor şi Martirilor noştri... Aceia rodul lor vor da la vre-mea lor.

Abonând un copil la „Scara spre Cer” – un fecior, o fiică, un nepot, o nepoată sau pe cineva care nu are posibilitatea s-o facă îi veţi oferi şansa unei alese educaţii duhovniceşti.

Abonamentul poate fi perfectat în-cepând cu orice lună a anului.

Indicele PM22119,preţul lunar 6 lei.


C M Y K

C M Y K

Chişinău, str. Columna nr. 76,tel.: 022222493, tel./fax: 022224451,e-mail: [email protected],varianta electronică: toaca.md

Tipografia “Prag-3”, tel. 23 79 56.Com. nr. 1291. Tiraj: 3200 ex. Preţul 6 lei.

Publicaţie fondată şi editată de Asociaţia Creştinilor Ortodocşi “Fericita Maică Matrona”Redactor-şef Ala BORDEIANU

Înregistrată pe 7 februarie 2007 cu nr. 209. Apare lunar

Vă invităm să contribuiţi la elaborarea ziarului nostru. Aşteptăm de la voi relatări şi fotografii de la evenimente de ultimă oră, mărturisiri, sugestii, studii, ce ne-ar lărgi orizon-tul, ne-ar zidi sufleteşte, ne-ar susţine convingerile şi ne-ar întări credinţa.

Ziarul conţine rugăciuni, sfinte icoane, extrase din Sf.

Scriptură şi din lucrările Sfinţilor Părinţi. De aceea Vă rugăm să nu-l folosiţi în scopuri menajere.

Numai să mi se descopere

Pe Drumul CruciiPe Drumul Crucii dacă vrei să mergi –Vin negurile toate să te-abată,Iar îngerii aşteaptă răbdătoriSă mai încerci o dată.Pe Drumul Crucii dacă ai pornit –Se năpusteşte iadul peste tineŞi pasul ţi-i mereu împotmolitÎn gropi şi mărăcine.Pe Drumul Crucii dacă vei păşi –Doar cu Hristos vei câştiga îzbânda,Doar El în duh te va călăuziCu îndrumarea-I blândă.Curaj, creştine, bezna cade grea,Făcând din toate lanţuri şi ispită.Pe-un taler fără greş inima taE astăzi cântărită.Poţi s-o jertfeşti acum pentru HristosCa o dovadă clară de iubire?Pe Drumul Crucii – dacă l-ai ales –Te-ndrepţi spre mântuire.

Margareta GUŢAN

Comoara ascunsă

Abonaţi-vă la ziarulnaţional

“Toaca”!Indice: PM21915.

Preţul lunar - 6 lei.

Participaţi activ la promovarea publicaţiei

care spune adevărul.

Mâna care dă nu sărăceşte!

Solicităm ajutor pentruBiserica-Memorial

„Pantanassa” Vă rugăm să contribuiţi la înălţarea

Bisericii de iarnă, a trapezei şi a chili-ilor pentru călugări. Cerem ajutorul dvs. în formă de materialele de construcţie: ciment, cotileţ, cărămidă, piatră, lemn, prundiş, nisip ş.a. Mulţumim tuturor ce-lor care n-au rămas indiferenţi la apelul nostru. Domnul să vă ocrotească de rău şi să vă înmulţească darul!

Pot fi depuse şi mijloace băneşti în numerar sau prin virament pe contul 222472203126 al Asociaţiei Creştinilor Ortodocşi “Fericita Maică Mat-rona” la BC „Banca Socială” S.A., fil. Interraională Chişinău, codul băncii BSOCMD2X722, codul fiscal 40445016.

De praznicul Sf. Prooroc Ilie Tes-viteanul (2 august), la mănăstirea Vato-pedi a avut loc o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa, unul din odoarele de mare preţ ale Vatopedului. Bucuria pelerinilor a fost îndoită pentru că Icoana Maicii Domnului Vimatarissa nu este pusă spre închinare monahilor sau pelerinilor, ea fiind aşezată de obicei pe un synthronon în altarul katholikonului. Ultima oară când vatopedinii au făcut procesiune cu Icoana Maicii Domnului Vimatarissa a fost în a treia zi de Paşte. Procesiunea a fost condusă de Starețul Efrem Vato-pedinul.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vimatarissa (de la paraclisier, în greceşte – vimataris) mai este numită şi Ctitoriţa (pentru că s-a aflat în vremea

ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie) sau Altăriţa (fiind, precum spuneam, ţinută în Sfântul altar) este prăznuită cu mare strălucire în data de 21 ianuarie al fiecărui an.

Izvoarele vatopedine ne spun că în veacul al X-lea, în timp ce arabii fără de Dumnezeu năvăleau în mănăstire, ierodiaconul Sava, fiind paraclisi-er (gr.: vimataris) şi având în grijă odoarele bisericii, a izbutit ca mai întâi să ascundă această Icoană şi împreună cu ea Crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) într-o mică fântână din lăuntrul altarului, îngrijindu-se apoi să pună în faţa lor, cu evlavie, şi o lumânare aprinsă.

Arabii au jefuit mănăstirea, iar pe părintele Sava l-au făcut prizonier şi

l-au dus în Creta. După mai mulţi ani, la bătrâneţe, cu ajutorul lui Dumnezeu, el îşi recapătă libertatea şi se întoarce în Sfântul Munte la mănăstirea sa de metanie. Monahii mai tineri, care până atunci nu ştiau nimic despre comoara ascunsă, au îndepărtat lespezile şi au deschis fântâna… Cu toţii au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, ico-ana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumâna-rea încă arzând! Au fost chemaţi încă mulţi alţii să vadă cu ochii lor minunea şi să o propovăduiască pretutindenea spre slava Lui Dumnezeu şi spre cin-stirea Născătoarei de Dumnezeu, Pro-tectoarea Sfântului Munte.

Maica Domnului să ne aibă pe toţi pururea în paza Sa!

Blogul Sfântul Munte Athos

Albinele şi icoaneleÎn regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece

un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios api-cultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Dom-nului.

Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a con-statat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au „brodat-o” cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au „brodat” cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului

Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoper-ite chipul şi trupul Sfântului.

Monahul SimonDin cartea „Dragostea sfinţilor pentru animale

şi dragostea animalelor pentru sfinţi”

Documents

Toaca septembrie 2013.pdf