înfăţişarea şi podoaba duhovnicească

a Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare

Prin istoricul bisericesc Nichifor Calist ni s-a păstrat o povestire despre

înfăţişarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Citim în scrierea lui: «Ea era de statură mijlocie sau, după cum spun alţii,

ceva mai înaltă, cu părul auriu, ochii vii, cu pupilele de culoarea măslinelor,

sprâncenele arcuite, de un negru temperat, nasul alungit... faţa nici rotundă, nici

ascuţită, însă ceva mai prelungă, mâinile şi degetele lungi». însă «cu adevărat la

Preasfânta Fecioară ne uimeşte nu doar alcătuirea trupului, curată şi neprihănită,

dar ne uimesc şi însuşirile minunate ale sufletului său». «Haina Ei este modestă,

străină de orice lux şi bogăţie, pasul cumpătat, sigur, privirea severă şi totodată

plăcută; este liniştită şi supusă părinţilor, iar glasul Ei este blând şi izvorăşte dintr-

o inimă fără de răutate». «Ea are mintea povăţuită de Dumnezeu şi îndreptată spre

Dumnezeu, ochii Ei sunt îndreptaţi întotdeauna către Domnul. Inima Ei este curată

şi neprihănită - inimă care-L vede şi-L doreşte numai pe Dumnezeu. Pe de-a-

ntregul este lăcaş al Duhului, pe de-a- ntregul este cetate a lui Dumnezeu Celui

Viu, pe de-a-ntregul este bună, pe de-a-ntregul este înaintea ochilor lui

Dumnezeu». «Ea, în convorbirile cu alţii, păstra buna cuviinţă, nu râdea, nu se

revolta, mai cu seamă nu se mânia; era cu desăvârşire firească, simplă, Ea nu le

căuta pe ale sale şi era departe de orice moleşeală, se osebea printr-o smerenie

adâncă. Mai pe scurt a zice, din toate faptele sale se vădea un har deosebit».

Sfântul Ignatie Teoforul scria: «La noi, toţi ştiu că Pururea Fecioara, Maica lui

Dumnezeu, este plină de har şi de toate virtuţile. Se povesteşte că Ea, în prigoane şi

necazuri întotdeauna se bucura cu duhul, în nevoi şi în sărăcie nu se întrista, pe cei

ce o supărau Ea nu numai că nu se mânia, dar îi şi binecuvânta; în bunăstare era

blândă, milostivă cu cei săraci, pe care îi ajuta cum putea şi cu ce putea; era pildă

de evlavie şi povăţuitoare la toată fapta bună. îi iubea foarte mult pe cei smeriţi,

fiind Ea însăşi plină de smerenie». Sfântul Dionisie Areopagitul, la trei ani după ce

s-a încreştinat, învrednicin- du-se să o vadă în Ierusalim, faţă către faţă, pe

Preasfânta Fecioară Maria, descria această întâlnire astfel: «Când am fost dus în

129

faţa Fecioarei, prealuminate asemenea lui Dumnezeu, m-a luminat şi dinafară şi

dinlăuntru cu o lumină dumnezeiască mare şi nemăsurată şi în jurul meu s-a

răspândit un miros minunat de felurite miresme, încât nici trupul meu neputincios,

nici însuşi duhul nu este în putere să poarte asemenea mari şi minunate semne şi

ales în partea de jos a feţei. Faţa lui exprima cumpătare, blândeţe,

chibzuinţă şi milă neîncetată... într-un cuvânt - încheie Nichifor Calist

descrierea sa - El semăna întru totul cu Dumnezeiasca şi Neprihănita

Sa Maică...».

Aceste descrieri sunt destul de asemănătoare cu cele care ne vorbesc despre

înfăţişarea Domnului nostru Iisus Hristos, descrieri ale celor care au văzut Chipul

Lui nefacut de mână omenească, pe mahrama trimisă lui Avgar, împăratul Edesei de

însuşi Mântuitorul (între cei ce descriu Sfânta Mahramă se numără şi Sfântul Ioan

Damaschin). Din mărturiile de mai târziu vom aduce de faţă descrierea Chipului

nefăcut de mână, a italianului Picconi: «Acest chip - spune Picconi - are o înfăţişare

măreaţă şi stranie: în el se reflectă măreţia şi slava dumnezeiască, aşa încât cel care

se uită la El se minunează, dar este pătruns şi de un profund respect pentru El. De la

mijlocul frunţii late şi destul de mari, se lasă pe ambele părţi, la dreapta şi la stânga

părul care, acoperind urechile, se uneşte cu barba... sprâncenele sunt negre, ochii

strălucitori, pătrunzători, ca şi cum slobozesc raze luminoase, încât crezi că se uită la

tine din toate părţile cu o privire plăcută şi duioasă. Nasul este drept, ceva mai lung,

dar bine alcătuit... Culoarea feţei este măslinie... Acest chip are ceva supranatural,

ceva ce arta umană nu poate reprezenta. Cu adevărat mulţi pictori au mărturisit

aceasta şi îndeosebi unul dintre ei, Luca, pictor care a avut putinţa să cerceteze acest

chip cum se putea mai bine; nu arareori spunea că nu este cu putinţă a zugrăvi în

culorile noastre culoarea chipului sfânt, măcar cât de cât asemănătoare cu originalul.

De aceea am stăruit cu multe rugăminţi ca să-mi facă o copie după acest chip, însă el

nu s-a învoit la aceasta pentru nimic în lume...». Acestea sunt mărturiile despre

Preacuratul chip al Dumnezeului-Om27.

Care este soarta acestui Chip sfânt? Până la începutul secolului al X-lea,

mahrama s-a aflat în Edesa. însă, atunci când toată Siria - din care făcea parte şi

Edesa - a fost cotropită de saracini, împăratul grec Roman, folosind şi puterea

militară, dar şi răscumpărare mare, a cerut Chipul nefăcut de mână de la emirul

saracinilor. împăratul Constantin Porfirogenetul a descris mutarea acestei comori în

131

Constantinopol din anul 944. Acolo, Chipul nefacut de mână s-a aflat până în 1204.

Apoi, după una din istorisiri, în timpul stăpânirii cruciaţilor în Constantinopol

(1204-1261), el a fost furat de dogele veneţian Dandolo. Corabia cu care a fost dus,

dimpreună cu alte odoare sfinte, s-a

roade ale slavei şi fericirii veşnice. A slăbit inima mea, a slăbit duhul meu întru mine

dintru slava Ei şi dintru harul Ei dumnezeiesc! Mintea omenească nu poate să-şi

închipuie (nici chiar cei înduhovniciţi în Domnul) nici o slavă şi cinste mai presus de

acea fericire pe care eu am gustat-o atunci când nevrednicia mea a avut parte de

milostivirea şi fericirea cea mai presus de orice înţelegere»29.

Mântuitorul Hristos

Iconografia lui Hristos angajează întreaga credinţă în realitatea întrupării şi

semnificaţia ei pentru Biserică şi pentru lume. Biserica o practică din convingerea că

Dumnezeu revelat în Iisus Hristos a răscumpărat şi îndumnezeit trupul omenesc şi

întreaga lume sensibilă30.

În majoritatea reprezentărilor Mântuitorului veşmintele sunt aceleaşi cu unele

excepţii pe care le voi aminti mai jos. Tunica (hitonul), este haina de dedesubt, destul

de largă, cu mâneci largi, iar ca lungime, până la călcâie. Tunica Mântuitorului

Hristos are în iconografie o nuanţă caldă: de la maroniu, zmeuriu-închis, până la roşu

şi (foarte rar) roz. Tunica era încinsă cu brâu. Peste ambii umeri ai Mântuitorului, din

faţă şi din spate, iconografia reprezintă nişte fâşii înguste, ţesute pe haină, numite

„klav”, care ajung până la poale31.

Klav-ul este simbolul regalităţii lui Hristos32 dar şi al celui trimis şi el este

atribuit întâi de toate Mântuitorului Hristos, ca Unuia Care este trimis de Dumnezeu

Tatăl pentru a mântui lumea (In. 6, 38-40, 44), iar mai apoi klav-ul este şi al

Apostolilor şi Proorocilor, ca trimişi ai lui Dumnezeu (Mt. 28, 19-20), care vestesc

oamenilor voia şi cuvântul Său. Culoarea klav-ului se deosebeşte întotdeauna (mai

mult sau mai puţin) de culoarea tunicii. Adeseori este de un galben de diferite nuanţe

şi aproape întotdeauna se împodobeşte cu lumini aurii.

Mantaua (ghimatia) - este o bucată de pânză lungă şi lată care se punea şi se

purta peste tunică. Că mantaua avea o lungime considerabilă putem deduce din faptul

că ostaşii care L-au răstignit pe Hristos şi-au împărţit între ei hainele Sale, au împărţit

mantaua în patru părţi, fiecărui ostaş câte o bucată (In. 19, 23). Culoarea mantalei este

29

30 D. Rousseau, 22031 Monahia Iuliana, 13032 E. Ozoline în Icoana vederea lumii duhovniceşti, p 135

133

întotdeauna de nuanţe reci - de la albastru-deschis până la verde-deschis şi închis.

Excepţie fac icoane ca Învierea, Înălţarea, Adormirea Maicii Domnului, unde

Mântuitorul Hristos este reprezentat în slavă şi toate veşmintele Lui strălucind de

dumnezeiasca lumină au o culoare galben-aurie, care se ornează cu asist auriu. În

icoana Schimbării la Fată, Mântuitorul Hristos este în veşminte albe33.

Încălţămintele Mântuitorului, ca şi ale Proorocilor şi Apostolilor, sunt

sandalele, care constau din tălpi de piele, prinse pe picior cu curele.

Arătându-se oamenilor în Însuşi Chipul Său, Dumnezeu intră în dialog cu

fiecare dintre noi şi ne spune „Iată-Mă”. Transfigurarea lui „Iată-Mă” revelează

sensul lui „Eu Sunt”. Acest „Eu sunt” este traducerea inscripţiei din nimbul crucifer

al lui Hristos. Inscripţia „οων” semnalează fără ambiguitate că Dumnezeu descoperit

lui Moise în rugul aprins şi Fiul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria sunt aceeaşi

persoană34. Aceasta mai revelează şi faptul că Iisus poartă acelaşi nume până la

sfârşitul veacurilor35.

În această icoană Mântuitorul poartă pe braţe Evanghelia, de regulă deschisă,

ca simbol al propovăduirii mântuirii aduse prin Hristos. Erminia ne dă mai multe

texte care se scriu în Evanghelie în funcţie de icoană: Învăţaţi-vă de la Mine că

sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre; căci jugul

Meu e bun şi povara Mea este uşoară (Mt. 11, 29-30)36.

Sunt icoane în care Hristos este zugrăvit ca împărat al slavei, pe tron. În acest

caz, adeseori, veşmintele Sale sunt galben-aurii, împodobite cu asist auriu. Dar ca

Împărat al împăraţilor, Domnul este reprezentat în veşminte împărăteşti, asemenea

celor bizantine, pe tron şi cu coroană pe cap. Ca Mare Arhiereu, Domnul este zugrăvit

în sacos şi cu omofor.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

Pictându-ţi chipul preacinstit, dumnezeiescul Luca, cel ce a scris

Evanghelia lui Hristos, insuflat de glasul dumnezeiesc, pe Făcătorul a toate în

33 Monahia Iuliana 130-13134 Învierea şi icoana p. 7735 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, op. cit. 15536 Dionisie din Furna, 225

134

ale tale braţe L-a zugrăvit (Utrenie, Cântarea canonului Maicii Domnului de la

Vladimir, glasul 4).

Maica Domnului are un loc u totul special în viaţa creştinilor. „Cuprinzând în

trupul său pe Cel de necuprins, Ea I-a dăruit trup şi chip Celui care-i descoperise lui

Moise că nu poate cineva să-I vadă faţa şi să fie viu”37. De aceea „cinstirea dată ei se

urcă spre Cel întrupat din ea”38.

Icoana Maicii Domnului cu pruncul tratează tema după un canon strict. Maica

este nedespărţită de Fiu. De aceea Tradiţia Bisericii a păstrat canonul reprezentării

Maicii Domnului doar purtându-L pe Hristos.

În icoana de faţă, pe braţul stâng (de cele mai multe ori), Fecioara poartă

Pruncul. Cu mâna dreaptă arată spre El, înfăţişând oamenilor pe Împăratul lumii.

„Atribute nelipsite ale acoperământului capului Maicii Domnului sunt trei steluţe care

întotdeauna se zugrăvesc pe ambii umeri şi pe frunte. Aceste steluţe sunt simbolul

fecioriei Sale. Ea este Fecioară până la Naşterea lui Hristos (steluţa de pe umărul

drept), este Fecioară întru naşterea cea de nepătruns a Fiului lui Dumnezeu (steluţa de

pe frunte) şi rămâne Fecioară şi după naşterea Fiului Ei (steluţa de pe umărul

stâng)”39.

Veşmintele Maicii sunt aceleaşi în toate reprezentările ei. Tunica, haina de

dedesubt este cu mâneci înguste, lungă până în pământ. Culoarea ei în icoanele cu

Preasfânta Fecioară este albastru-deschis, ca simbol al curăţiei fecioreşti, dar şi a

dumnezeirii pe care a primit-o în pântecele ei. Dar tunica poate avea nuanţe diferite,

până la albastru-închis sau verde-închis.

Maforionul - haina care se îmbracă pe deasupra - este larg, iar întins are formă

rotundă, cu o tăietură rotundă destul de largă pe mijloc, pentru a putea trece capul.

Marginile acestei tăieturi erau tivite lângă gât cu un tiv mai lat sau mai îngust de

culoare deschisă. Maforionul se îmbrăca peste tunică şi avea o lungime ceva mai jos

de genunchi. În icoanele Maicii Domnului noi putem vedea întotdeauna pe capul Ei o

mahrama, care adună şi acoperă părul, peste care se aşterne un văl. Vălul, asemeni

37 Nevoia de icoană, 3638Ioan Vlăducă, despre sfintele icoane, 52 39 Monahia Iuliana, 132

135

maforionului era rotund, tăiat în faţă până la centru sau cu tăietură pentru faţă.

Lungimea lui era până la coate.

Pentru aceste veşminte ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în iconografie

a fost însuşită culoarea maronie (sau o culoare apropiată de aceasta: zmeuriu-închis),

ce îşi are simbolismul său. Este cunoscut că această culoare se compune din culorile

albastru şi roşu. Şi aici nuanţa de albastru este simbolul fecioriei ei, iar roşul, ca

simbol al sângelui, mărturiseşte că de la Ea, de la Preacurata Fecioară a luat Fiul lui

Dumnezeu porfira Sa pământească - trupul şi sângele Său40. În icoanele ruseşti ale

Bunei Vestiri, maforionul este de culoare brun spre negru, semnificând taina întrupării

Fiului lui Dumnezeu într-o fecioară.

Pe chipul Mariei, ochii mari şi migdalaţi, cu orbitele întunecate, exprimă o

anumită melancolie. Privirea, îndreptată către privitor, se pierde în depărtare. Potrivit

canoanelor chipului, nasul este drept şi îngust, urechile imperceptibile şi buzele

subţiri41.

În icoanele cu Născătoarea de Dumnezeu, veşmintele Pruncului Hristos sunt

întotdeauna de un galben auriu, de nuanţe diferite, împodobite cu asist auriu. Prin

aceasta Sfânta Biserică distinge pruncia Lui de pruncia cea de obşte a oamenilor şi

arată firea Sa dumnezeiască şi veşnică, precum şi faptul că El este de o fiinţă cu

Dumnezeu Tatăl.

Chipul Pruncului este deja cel al Domnului, cu fruntea mare şi cu sprâncenele

accentuate, care dau fermitate şi maturitate privirii. Pruncul priveşte spre maica Sa

sau, mai adesea, spre privitor. Cu mâna dreaptă binecuvântează, cu cealaltă ţine

rotulusul Scripturii, simbol al Evangheliei pe care a venit să o vestească. Pe aureola

Pruncului, crucea este înscrisă ca pe icoanele Pantocratorului. Aceasta arată că Iisus,

chiar şi Prunc este tot Dumnezeu care S-a întrupat având misiunea Răscumpărării

întregului neam omenesc42.

De aceea icoana Maicii Domnului cu Pruncul este una din cele două icoane

indinspensabile pentru celebrarea euharistică, alături de cea a Mântuitorului.

40 monahia iuli 13141 D. Rousseau, 17042 D. Rousseau, 170

136

Simbolismul reprezentam şi al veşmintelor îngerilor

Sfânta Scriptură ne spune că în faţa slavei lui Dumnezeu, întotdeauna stau

şapte îngeri din cinul cel mai înalt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Selafiil, Iegudiil şi

Varahiil. Dintre ei, cel dintâi este Sfântul Arhanghel Mihail. El este cel dintâi care s-a

ridicat împotriva îngerului căzut şi a chemat şi pe alţi îngeri să lupte cu cel căzut, iar

după ce au fost izgoniţi cei căzuţi, nu au încetat să lupte şi să lucreze pentru slava

Ziditorului şi Domnului şi pentru mântuirea neamului omenesc. Din această pricină,

el este adeseori reprezentat în armuri, cu suliţă sau sabie în mână.

Toţi îngerii au aripi, ceea ce arată înstrăinarea lor de tot ceea ce este pământesc

şi lumesc; măcar că ei ne sunt apropiaţi. Pe lângă acestea, aripile sunt imaginea

mişcărilor lor iuţi şi a dorinţei arzătoare în împlinirea voii lui Dumnezeu. În sfârşit,

aripile arată că îngerii sunt gata să slujească oamenilor şi să-i apere cu acoperământul

Aripile Serafimilor, care acoperă feţele şi picioarele lor, ne vorbesc despre

evlavia, smerenia, frica şi cutremurul cu care se înfăţişează feţei lui Dumnezeu.

Adeseori putem vedea în icoanele îngerilor un sceptru şi un cerc numit sferă,

pe care sunt scrise cuvintele «IC XC». Aceasta simbolizează sfera vieţii lor, adică

vieţuirea întru Dumnezeu.

Veşmintele îngerilor în icoane sunt diferite: uneori ei sunt reprezentaţi în

tunici şi manta, ca Apostolii sau Proorocii - şi atunci pe umerii lor se află klav-ul, ca

la unii ce sunt trimişii cerului. Uneori tunicile lor sunt bogat ornamentate cu aur în

jurul gâtului şi la poale, alteori, ca slujitori de seamă ai împăratului Ceresc ei sunt

îmbrăcaţi în veşminte ale slujitorilor apropiaţi ai împăraţilor, după modelul celor de

la curţile bizantine şi atunci au orar lat şi lung, care se încrucişează în faţă.

Veşmintele Apostolilor şi Proorocilor

Veşmintele Apostolilor şi Proorocilor sunt îndeobşte aceleaşi ca şi la Mântuitorul

Hristos şi au klav, ca la trimişii lui Dumnezeu. Culoarea fiecăruia este indicată în 137

erminie. Este necesar să menţionăm doar că toţi Apostolii din numărul celor 70 se

zugrăvesc cu omofor.

Veşmintele Sfinţilor

La începutul istoriei Bisericii, toţi preasfinţiţii ierarhi erau înveşmântaţi, pe

lângă stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe şi cu felon, peste care se punea omoforul.

Acestea le vedem întotdeauna în icoanele Sfântului Nicolae. Sacosul era atribuit

numai patriarhilor de Constantinopol. Însă, cu timpul, în practica bisericească, sacosul

a trecut în veşmântăria tuturor episcopilor, iar felonul a rămas veşmânt liturgic doar

pentru preoţi.

Veşmintele femeilor sfinte

Veşmintele femeilor sfinte - muceniţe şi cuvioase - sunt destul de asemănătoare cu

veşmintele Maicii Domnului, deşi, în detalii, au unele particularităţi; asupra acestora

şi asupra culorilor sunt îndrumări în erminii. Încălţămintele sfintelor femei sunt

cizmuliţele, care se văd puţin de sub tunica lungă.

Toţi ceilalţi sfinţi: împăraţi, cneji, episcopi, preoţi, diaconi, călugări,

schimnici, ostaşi sau cuvioşi se reprezintă în veşmintele cinului lor, după cum este

arătat în erminie.

Se consideră ortodoxă acea icoană în care, în jurul capului sfântului este

aureolă şi are scris numele său.

138