Embed Size (px)
Citation preview
3
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: DREPTUL EUROPEAN ŞI AL
UNIUNII EUROPENE
LUCRARE DE DISERTAŢIE
Coordonator ştiinţific
Asist. Univ dr. Conea Alina Mihaela
Masterand
Macsim Cătălin-Andrei
Bucureşti
2020
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
4
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: DREPTUL EUROPEAN ŞI AL
UNIUNII EUROPENE
LUCRARE DE DISERTAŢIE
DISCIPLINA RĂSPUNDEREA STATELOR: Sancţiuni şi contramăsuri
TEMA Sancţiunile în dreptul internaţional
Coordonator ştiinţific
Asist. Univ dr. Conea Alina Mihaela
Masterand
Macsim Cătălin-Andrei
5
Bucureşti
2020
CAPITOLUL I
1.1 Consideraţii generale privind sancţiunea juridică .. .................................................................4
1.2 Conceptul de sancţiune.juridică............................................................................................6-7
1.3 Dreptul de a pedepsi şi fundamentele acestui drept ......... ......................................................8
1.4 Sancţiunile de drept internaţional public ........ ....................................................................9-10
1.5 Trăsăturile sancţiunilor de drept internaţional public .... ..................................................11-13
1.6 Sancţiunile fără folosirea forţei armate, aplicabile în cazul nerezolvării diferendelor
internaţionale pe cale paşnică ....................................................................................................14
1.7 Formele
contramăsurilor........................................................................................................................15
1.8 Sancţiuni care implică folosirea forţei armate ....................................................................16
CAPITOLUL II
2.1 Consideraţii generale, evoluţie istorică şi categorii de sancţiuni internaţionale care presupun
folosirea forţei armate...................................................................... .............................................15
2.2 Folosirea forţei armate în scop de autoapărare .......................................................................14
2.3 Sancţiuni aplicate în cadrul Uniunii Europene .......................................................................15
2.4 Sancţiuni şi alte măsuri dispuse faţă de statele membre ale Uniunii Europene ......................16
2.5Evolutia istorica a dreptului internaţional public……………………………………………16
CAPITOLUL III
3.1Sancţiuni de drept internaţional penal aplicabile persoanelor fizice pentru săvârşirea de crime
internaţionale .................................................................................................................................20
3.2 Sancţiunile de drept internaţional penal aplicabile în cadrul răspunderii pentru crime
internaţionale stricto sensu ............................................................................. ..............................23
3.3 Aplicarea sancţiunilor în cadrul jurisdicţiei internaţionale penale ...................................27-29
3.4 Justiţia Curţii Penale Internaţionale........................................................................................30
6
CONCLUZII.........................................................................................................................31-34
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................32
3
INTRODUCERE
Conceptul de sancțiune este unul deosebit de complex, pentru că,implică deopotrivă
paradigma civilă si cea penală. Paradoxal si atipic răspunderea juridic contemporană
facilitează chiar dacă foarte puțin evident un comportament anti-scoial.Adică, pe undeva
exact la calapodul opus al targetului juridic trasat de comportament detreminat social
corect.
Aceste realități survin din dorința de a alinia legislația internațională,
sau cel puțin cea europeană la realitățile si mecanismele individualității sistemului juridic
național.
Transgresarea normalului si frizarea limitelor individului contemporan mult mai supus
greselii decât antecedesorii săi, arată că hățisul procedural ultradigitalizat si normat nu
este unul pro-umanitate.
Sanc’iunilecivile sau penale intra oarecum in sefra subiectivitășii deoarece, un individ
greșește altfel decât o colectivitate dirijată de un individ fără scrupule si amoral.
Conceptul si paradigma sancționării depind unilateral de nuanța de complicitate sau de
zelotipie afisată de cei care dețin monopolul puterii.
Ori, de pildă anexarea Crimeei e către țarul Vladimir Puțin a lăsat în urma sa ca un
laitmotiv sancțiuni europene sau interanționale la nivel scriptic.Dacă era să fie si un proces
delungă durată culpabilitatea factorilor care, erau vinovați la unison de gestul extrem făcut
de Putin, scotea de sub sfera intangibilității multe alte state si mulți alți lderi .
Ori, pe de altă parte in art 41 din CARTA ONU se stipulează faptul că, sancțiunile aplicate
unei tări pot merge pană la blocajul definitiv si tuturor relațiilor fie economice, sociale sau
religioase. Ceea ce rămâne o utopie, un deziderat fictiv acolo unde o mega-putere încalcă în
aparență o prevedere doar pentru că un alt colos, și-a permis același tratament stiind că
4
influențele sale vor prima și că, teoretic sancțiunea va fi uitată devenind doar scandal
mediatic.
Conceptul de sancțiune internațională rămîne n deziderat, iar acolo unde monopolul
puterii este dublat de relațiile și de puterea sporită financiară sancțiunea se aplică
preferențial conducând la alte încălcări ale legii, culmea determinate de excesul de lege
aplicabil doar unora.
INTRODUCTION
The concept of sanction is a very complex one, because it involves both the civil and the criminal
paradigm. Paradoxically and atypically, the contemporary legal liability facilitates even if very
little obvious an anti-sciatic behavior. That is, somewhere exactly at the opposite end of the legal
target drawn by the correct socially determined behavior.
These realities arise from the desire to align international law,
or at least the European one to the realities and mechanisms of the individuality of the national
legal system.
The transgression of the normal and the curling of the limits of the contemporary individual
much more subject to error than his predecessors, show that the ultradigitalized and normative
procedural hassle is not a pro-humanity one.
Civil or criminal sanctions enter somewhat into the sphere of subjectivity because an individual
errs differently than a community led by an unscrupulous and amoral individual.
The concept and paradigm of sanctioning depend unilaterally on the nuance of complicity or
zealotry displayed by those who hold the monopoly of power.
5
Or, for example, the annexation of Crimea to Tsar Vladimir Little left behind as a leitmotif
European or international sanctions at the written level. , brought many other states and many
other leaders out of the realm of intangibility.
Or, on the other hand, Article 41 of the UN CHARTER stipulates that the sanctions applied to a
country can go as far as the final blocking of all relations, be it economic, social or religious.
What remains a utopia, a fictitious desideratum where a mega-power apparently violates a
provision only because another colossus, allowed himself the same treatment knowing that his
influences will prevail and that, theoretically the sanction will be forgotten becoming just a
scandal media.
The concept of international sanction remains desideratum, and where the monopoly of power is
doubled by relations and increased financial power, the sanction is applied preferentially leading
to other violations of the law, culminating in the excess of law applicable only to some.
CAPITOLUL I
1.1 Consideratii generale privind notiunea de sancțiune. Definiție
Sancțiunea internațională este definită ca un corpus organic, ca un set indisolubil legat de
noțiunea de respectarea a legii și a Convențiilor Internaționale.
Sancțiunile internaționale sunt menite deasemnea să respecte fără partinire democrația,
liberul arbitru religios si drepturile si libertățile individuale sau colective.Cu alte cuvinte
sancțiunile internaționale sunt acel set de legi organice metamorfozate in principii juridice de
6
drept internațional care au drept deziderat principal si prioritar evitarea efectelor colaterale de
lungă durată asupra statelor implicate într-un conflict minor sau major.
Considerații
În mod egal si nepărtinitor acest setde legi deci sancțiunile au ca finalitate primă blocarea
alocării de fonduri către statele implicate în derapajele politice cu utilizarea forței
armate.Totodată aici se includ si restricții comericiale, industraile, educaționale au cele legate
de utilizarea tehnologiei de ultimă oră militare.
In art 41 42 al Cartei ONU se prevede foarte clar si distinct, care este gama de sancțiuni ce
pot fi impuse unui stat și, în ce context geostrategic sau politic . De aceea de regulă,
sancțiunile mai dure care presupun blocaje sau derapaje de investiții economie pe termen
lung sau foarte lung sunt analizate de comisii speciale, care elaborează seturi de legi exacte
pentru fiecare caz de încălcare a Convențiilor.
Concret, sancțiunile privite din perspectiva paradigmei încălcării dreptului civil sunt
instrumente intermediare care încearcă prin forța ambivalentei pe de o parte să oprească
definitiv încălcarea convenției si pe de altă parte cu efort diplomatic susținut să medieze să
pună pe masa tratativelor soluții reglatoare si vindicative.
În mode execepțional,sancțiunile internaționale conform art 51 din Carta Onu pot folosi
intervenția armată doar acolo unde diferendumul nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă a
dialogului diplomatic si mai ales, pentru a contracara un atac armat de intensitate mare.
De preferat este să nu se ajungă la folosirea armelor printrecare numărăm arme de distrugere
in masă sau bilogice deosebit de periculoase interzise de ratificările internaționale.
7
Există și cazuri în care sancțiunile nu pot fi utilizate mediat datorită faptului că,asupra
încălcării organice a prevederilor convențiilor nu există prezumția de vinovăție clară și, din
aceste rațiuni trebuie intreprinse investigații de lungă durată.
Sancțiunile internaționale reprezintă totodtă un sistem de legi organice care ,sunt canalizate
in resricții ale unor statecu voia ONU pentru a menține starea de nebeligeranță si de pace
între statele membre semnatareale acestor convenții.
Sancțiunile au de regulă sisteme unitare de concepție si de aplicabilitate fără decare nu se pot
trage la răspundere statele în mod particular cu respectarea normelor de drept internațional.
Există sancțiuni deci, care implică nefolisirea forței aramte si, sancțiuni care presupun
folosirea forței armate.
STATUL SANCȚIONAT STATELE TINTA
DIALOGUL DIPLOMATIC
Dacă asa cum vedem mai sus raportul de forțe ale diplomației dialogului sancționării sunt
echilibrate situația poate reveni la normal. În caz contrar lucrurile nu pot merge pe același făgas
al neutralității.
Cu alte cuvinte sancțiunile internaționale sunt indisolubil legate de probelema cadrului juridic de
drept al conceptului de sancțiune.
8
Chiar și așa legile organice civile sau penale ale fiecarui stat diferă, de aceea sfera aplicabilității
sancțiunii raporată la cadrul juridic este mai delicată deoarece executarea dispozițiilor legale
diferă si contextul istoric la fel.
Bobos Gh.-Teoria general a dreptului, Cluj Napoca, Editura Dacia pag 215-216
Gomboros D, Drept penal , Bucuresti
1.2 CONCEPTUL JURIDIC DE SANCȚIUNE INTERNAȚIONALĂ
In istoria dreptului European si internațional conceptual de sancțiune comport o plajă foarte
diversificată de interpretări cu conexiuni din cele mai neasteptate.
Cu alte cuvinte dreptul devine efiecient atunci cand sunt repsectate prevederile sale organice ,
în cazul nostru prevederile fiind cele legate de cadrul încălcării moralității limitelor .
Tocmai datorită acestui lucru abordarea sancţiunilor procedurale într-o lucrare distinctă
apare ca un fapt temerar. Iar dificultăţile unei atari temerare incercari nu sunt numai cele
privitoare la determinarea conceptului desancţiune procedurală, ci şi în legătură cu însăşi
enunţarea lor.
Într-o definiţie de sinteză şi cu nuanță de maximă generalitate sancţiunea a fost definită ca „o
măsură luată împotriva dorinţei sau voinţei aceluia care încalcă dispoziţiile normelor de drept” .
Initial conceptul de sancțiune avea o paradigma dubla a interpretării sale în sensul că, sancțiunea
avea o viziune juridică extinsă si una mai îngustă e interpretabilitate.În acest sens s-a precizat că
sancţiunileprocedurale reprezintă „măsuri cu caracter de constrângere menite să
garanteze respectarea normelor juridice care prescriu formele şi condiţiile după care trebuie să
se desfasoare.În sensul restrîns al cuvântului cu izvoare generice în dreptul roman avea sensul de
9
pedeaspă penală fără aplicabilitate europeană civilă sau contencioasă. Cu alte cuvine subiectul
era un ilegalist , un ilicit care a încălcat normle de drept si de aceea, trebuie cosntrâns unor
pedepse penale exclusive. În sensul extins sau larg al accepțiunii, sancțiune are interpretare mai
complexă datorată evoluției dreptul in sine. Așadar, conceptul de sancțiune sau sancțiune
internațională înglobează două sensuri: unul pozitiv unde este asociată accepțiunea de
constrîngere punitivă, iar cea pozitivă în sensul de masură preventiv-educațională stimulatorie
.---------------------------------
Santai I. Introducere in studiu dreptului, pag 125, Universitatea sibiu
1.3 DREPTUL DE A PEDEPSI . SEMANTICA PEDEPSEI FUNDAMENTELE ACESTUI
DREPT
Problematica pedepsei sau a modalității de a pedepsi, își are obîșia încă din etica antică, o etică
foarte actuală si foarte complex racordată chiar dacă nuanțată la nevoile societății civile .
De regulă, etica pedepsei are încă lacune și protițe deschise spre interpretabilitate în sensul că, nu
există o viziune juridcă clar sedimentată în aces sens, deoarece apar probelemtizările morale.
In celebra sa operă Legile anticul Platon vorbea de creerea unui cadru in care, deși utopic să nu
existe chiar și dacă gresim suferință.
Termenul de pedeapsă își are sorgintea în anticul cuvant grec denumit –paideusis care se traduce
prin pedeapsă cumințitoare. In neogreacă epedepsa cu snesul de a îndrepta pe calea moralității pe
cel vinovat de greseli mari sau mici.
În sensul strict grecescul paideusis insemna chin, efort punitiv,care se aplică unui om care a
săvârsit o crimă sau un lucru mai grav de iertat. De aici si acceptiunile msitice ale cuvantului
pedeasadivina, chnurile vesnice, aplicabile celor care nu mai doreau să se pocăiască.
In limba latină pedeapsă se traduce cu punier iar in limba rusa nakazanye.
10
Justitia sau sarciana de a pedepsi este sarcian esentiala a condamnării contravenientului sau a
sancționării sale la nivel de stat.
De aceea .,o sentință ia in calcul sentimental de vinovăție dar si prejudiciul creat victimei sau
statului sau unei țări de către infractor.
În snesul extins trebuie luate in calcul prejudiciile financiare, macro-soicale sau politice aduse ca
li afront de un stat sau de un presedinte care a încălcat rigorile unei convenții sau ale unui
armistițiu .
Pedeapsa constituie o ordine a drepții si reflectă dezaprobarea social pe termene diferite de
reeducare morală.
Zigmunt Bauman, Etica postmodernă, Editura Amarcord, Timişoara, 2000, p.11-12
Multi spun că, celebra carte Codul lui Hamurabi ar fi unul din fundamentele codurilor
juridice europene din care s-au inspirat juristii contemporani. Fără doar si poate, cartea pare a
fi un leitmotiv al tipologie de pedepse dar înglobează pedepsele individuale dure si arhaice si
mai puțin se constiutie intr-un Cod al sancțiunilor compexe cum sunt cele internaționale. De
aceea trebuie delimitat termenul de pedeasă, de cel de penalitate si de cel de sancțiune. Acest
triptic fiind organic indisolubil legat unul de altul, dar cu diferențieri clare juridice si de sens
ca si sferă de aplicabilitate.
Un alt fundament mai dur si mai mistic al sanc’iunii si al pedepsei l-a reprezentat zeci de ani
]n Vechiul Testament asa numita Lege a Talionului. Conform perceptelor etico-mitico-
juridice cel vinovat de fapte abominabile era pedepsit la crunte suplicii, printre care amintim
ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Foarte multe persaane în acestă perioadă mai aspră au
fost omorați cu pietre sau condamnați la morți foarte dure .
11
Paradoxal foarte multe personae ți-au găsit sfârsitul tot în acestă perioadă chiar dacă nu era
decat bănuiți de fapte foarte grave.
DREPTUL DE A PEDEPSI. SCURT ISTORIC
Dreptul de a pedesi sau în terminologia veche latină Juns puniendi care se traduce prin
dreptul exclusive de a pedepsi care aparține statului.
Acest Juns Puniendi, se referea la puterea de monopol a statului, singurul care dispunea in
egală masură de măsuri reglatorii sau de prerogativele pedepsei.
Din punct de vedere etimologic acesta expresie inseamnă:
1. Jus- drept
2. Puniendi- a pedepsi
3. Cu alte cuvine dreptul de a pedepsi de a sancționa era un atribut al statului din acea
vreme .
Problematia pedepsirii a fost una desoebit de complexă, dar în linii mari se referea la soluții
corecte pentru a nu vicia procedura pedepsei sau intensitatea ei fată de anumite delicate. În
opinia francezului Hugo Grotius, dreptul de a pedepsi acest Juns puniendi este un prerogativ
care trebuie pus în sluja echității si a umanității, nu a distrugerii totale a speței umane.
Hug Grotius- La verite de droit –pag 44-47
Juns puniendi era nu în ultimul rând, un instrument bun pentru a ca statul să poată rezolva un
conflict mai grav in manieră instituțională.
Deci titularul de drept a Juns Puninedi este staul cu toate mecanismele sale si monopolurile
sale juridice.
12
Juns puninedi a devenit un instrument pentru stoparea si mai ales pentru prevenirea
fenomenului destul de galopant al criminalității juvenile sau nejuvenile.
Juns Puniendi are mai multe forme si etape de manifestare adică trei etape premergătoare
apariției si dezvoltării dreptului juridic de a pedepsi modern.
CELE TREI ETAPE SUNT :
1. Preexistența sa înainte de statul de drept
2. După apariția oficială a statului de drept
3. După încălcarea normelor statului de drept
Cu alte cuvine juns puniendi ,sau dreptul legal de a pedepsi gravita si gravitează si în present
intre manifestările dulae ale dreptului de a pedepsi. Pentru că,pe de o parte statul ,are dreptul
organic de a stabili normele dreptului penal sip e de altă parte statul trebuie să se implice active
în repsectarea acestor norme fără a atinge sau leza drepturile si libertățile individuale.
Junis puninedi este fundamental fără de care autoritatea asupra individului sau a a unui stat
devine habotnică si tiranică.
Deci, dreptul de a pedepsi fie ca aparține unui rege sau a aunui presedinte sau a stautlui de drept
prin aceste instrumente de conducere trebuie elaborate în așa manieră să nu abuzeze de felul si
modalitatea de uzare a forței .
13
Cesare Beccaria, Despre infracţiuni şi pedepse, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, pagina 49-53
1.4 SANCȚIUNILE DE DREPT INTERNAȚIONAL
Așa cum am delimitat déjà între pedeasă și sancțiune există o oarecare diferenț de substanță
juridică.
Din aceste rațiuni sintagma de sancțiune sau conceptual de sancțiune dedrept internațional
înglobează mai multe echivocuri de sens.
In primul rănd sancțiunile internaționale nu sunt mereu aceleași dar au o consubstantialitate cu
idea de restricții sau de obligații complexe, reglementate de consilierii juridici ai ONU.
PEDEASPA
SANCTIUNE
PENALITATE
APLICABILA si in civil si in
penal si in contencios
Pondere egală
Aplicabila in contencios si
civil
Aplicabila doar in penal
Pondere exclusiva
Variabila in fiecare stat
Variabila doar la nivel
international
VARIABILA In funcție de
gravitate
CONCLUZII
Deci sancțiunile internaționale au ca sis cop final blocarea tututor fondurilor si a resurselor
economice, restrictii comerciale, restrictii privind operatiuni cu produse si tehnologii cu dubla
14
utilizare si cu produsele militare restrictii moral-rekigioase sau restrictii sportive cum ar fi
Olimpiadele sau Campionatele mondiale
Totodată sancțiunile internaționale sunt instrumente complexe si durabile de combatere a
terorismului si a tutuor formelor care conduc la reprimeraea vieții a drepturilor si libertăților
consființite pin legi si norme organice.
În altă ordine de idei sancțiunile internaționale se aplică diefrențiat in funcție de gradul si de
gravitatea încălcării unei Convenții si de urmările sale.
1.5 Tăsăturile sancțiunilor de drept internațional
Fundamentul juridic al dreptului internaţional în constituie acordul de voinţă al statelor suverane
care compun la un moment dat societatea internaţională.În lipsa unor autorităţi publice cu
atribuţii legislative, administrative şi judecătoreşti suprastatale, prin intermediul cărora să se
adopte norme juridice şi să se impună respectarea lor, forţa obligatorie a dreptului internaţional
se întemeiază pe acordul de voinţă al statelor. Statele membre ale societăţilor internaţionale,
determinate de interesele lor comune şi de nevoia de a convieţui cu alte state în raporturi de
interdependenţă, acceptă în principiu că o sumă de norme şi de principii obligatorii este absolut
indispensabilă pentru a le regla conduita şi a evita pe acestă cale o stare de anarhie care le-ar
prejudicia existenţa şi interesele.
Statele în condiţii de deplină egalitate în drepturi şi pe baza liberului lor consimţământ,
într-un proces de coordonare, de punere de acord a voinţei lor, crează norme juridice care duc la
formarea dreptului internaţional. Caracterul coordonator al voinţei statelor stă la baza
obligativităţii dreptului internaţional, a aplicării şi respectării normelor sale.
Regulile de drept obligatorii pentru toate statele constituie astfel produsul propriei lor
voinţe, liber exprimată, aşa cum aceasta rezultă din convenţii sau cutume general acceptate ca
exprimând principii de drept.
Regulile de drept au drept scop:
15
1. Promovarea sancțiunilor corecte nepărtinitoare
2. Promovarea cadrului legal dual: coercitiv si punitiv –restrictiv
3. Promovarea elitismul procedural
4. Promovarea regurilor de emabrgou conditionat sau impunere
5. Promovarea foretei armate constrangatoare
Parafrazandu-l pe mare om de drept si istoric Nicolae Titulescu între state si între cei care le
guvernează cu mană de echilibru procedrual, nu se pot statua decat raporturi de coordonare
nicidecum de subordonare,pentru că,dacă raporturile statuate sunt de altă natură sau au o nunață
subversivă conduc la disfuncționalități grave macro si microsociale.
Totodată trebuie să luam in calcul si ideea de suveranitate absolută a statelor fie europene fie
internaționale ceea ce conchidem nu poate conduce la o hegemonie sau o exclusivitate în nicun
fel.
Printre cele mai importante sancțiuni ale dreptului internațional reamintim:
1. Riposta militara care este efectuată de către statul vicitmă în baza convenție Cartei ONU
2. Actele de retorisune care constau in genere in ruperea relațiilor cu anumite tari, in
blocarea schimburilor eeconomice sau în revocarea privilegiilor cosnsulare si in
instituriea unui embargou generalizat
3. Represaliile sunt acte doar în aparență de sancțiune ilegală deoarece ele survin atunci
cînd respectivul agresor devine foarte violent .
Represaliile pot avea următoarele caractere:
1. Represalii economice
2. Represalii juridice
3. Represalii sociale
Sunt excluse de regulă represaliile armate deoarece ar contraveni principiilor umanității .
Aplicarea de regulă in cadrul ONU de către Consiliul de securitate a acestor măsuri dure se
legitimează prin faptul că, este un organism mandatat să restabilească pacea si securitatea între
state.
16
Embargoul este o alta categorie e masuracare nu implica folosirea aramamentului. De regula
embargoul survine daca acel stat incalca grav anumite prevederi si de aceea ca prima
contramasură i se vor interzice definitiv exporturile și importurile, ceea ce in ultima instanta va
duce la staganarea reluarii relatiilor.
Ruperea definitivă sau temporaraă a relațiilor interdiplomatice este o altă masura dură dar
necesară acolo unde unele tari nu mai vor să respecte convențiile sau Cartele ONU.
AVANTAJELE
1. Lipsa fortei armate este un preambul al drepturilor si libertăților
2. Diplomația minimă si maximă sunt surse ale inovarii graduale
3. Solidaritatea intermediară prin dialog este constructivă
DEZAVANTAJELE
1. Rarefierea dialogul inteetnic
2. Lipsa dialogului religios
3. Clarificarea spontana medie
17
2.2 Categorii de sancțiuni care presupun folosirea fortei armate
Exista o categorie de sanctiuni deosebit de grave care impun si folosirea fortei armate.
Contramăsurile sunt cele din categoria folosirii forței armate
Sanctiuni generale
SANCTIUNI ARMATE
SANCTIUNI NEARMATE
Carta ONU
DEMONSTRAȚIA DE
FORTA
EMABRAGOUL
Consiliul Consultativ
Recursul la forta mediu
REPRESALIILE
Derogari
BLOCADA
RIPOSTA
Masuri si Constramasuri
BLOCADA MEDIE
RETORSIUNEA
18
.
Aricolul 51 din Carta ONU este foarte important deoarece daca se consideră stringent se va apela
la folosirea armelor ca motivație intrinsecă a dreptului clasic la autoapărare individuală si
colective generale
In altă ordine de idei, dacă membrii Consiliului de apărare consideră necesară folosirea forței
armate asa se va intampla .
Demonstrația de forță
Ea este o formă dură a ripostei armate din cauză că, nu există nicio altă formulă de rezolvarea a
acelei probleme si divergențe grave.
Demonstrația de forță este o formă mai blandă de presiune de intimidare asupra altui stat, care nu
a respectat Convențiile Internaționale.De regulă, demonstrația de forță sunt considerate acte de
19
amenintare la adresa unui alt stat și constau într-o desfășurare amplă de forțe armate de diverse
calibre, pentru a restabili un echilibru si o forță.
Demonstrația de forță mai rezidă în desfășurarea de forțe tereste sau aeriene dotate cu arem de
ultimă oră care la comanda a două sau mai multe stat vor staționa într o zona denumită strategică
sau zonă tampon.
BLOCADA
Este o formă mai domolă de intervenție armată ,dar tot constă în desfăsurarea de forțe care să
impună unui stat blocada economcă totală.
Blocada economică este ce ami dură mpsură care poate să fie luată împotriva unui stat care a
refuzat să mai respecte corpusul de legi organice si convenții ratificate de Cartele ONU.
Daniel Ștefan PARASCHIV, Sistemul sancțiunilor în dreptul internațional public, Editura C.H.Beck,
București, 2012, p. 44-46
2.3 FORMELE GENERICE ALE CONTRAMĂSURILOR
Formele contramăsurilor sunt deosebit de ample de aceea , ele sunt forme complexe de protecție
împotriva vulnerabilității. Ele imbracă două forme necesare si discreționare si sunt identice ca
parte de colectare a datelor cu privire la cauza in sine pentru că toate contramăsurile au părți
inerente.
Contramăsuri discreționare
Ele sunt cele mai decente maăsuri si tin de latura etica si electivă. Ele nu prezinta un grad mic de
protectie, deoarece rămîne doza de vulnerabilitate expusă.
20
Riscurile reziduale –sunt un ste de masuri ample care vin să completeze contramăsurile
discreționare. Ele sunt cele care se referă la nivelul si gradul de risc care rămâne după acordarea
creditului pentru contramăsurile de la fața locului.
21
1.4
