UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA TEOLOGIE-ASISTENŢĂ SOCIALĂ

VOCAŢIA UMANĂ ŞI CRIZA DE IDENTITATE

ÎNTR-O LUME SECULARĂ

Coordonator Ştiinţific :

Preot Prof.Dr. CONSTANTIN GALERIU

Disciplina :

ANTROPOLOGIE CREŞTINĂ

Absolvent:

CRĂCIUN GEANINA FLORENTINA

TÂRGOVIŞTE

-2002-

Listă de abrevieri1

1) Acad.= Academician 30)op.cit.= opera citată

2) Apoc.=Apocalipsa Sfântului Ioan 31) p. = pagina

3) Apr.-Iun. = Aprilie-Iunie 32) Pr.= Preot

4) Apud.=de la 33) Prof.=Profesor

5) Arhim.=Arhimandritul 34) Ps.= Psalmi

6) Art.cit.=articolul citat 35) P.S.B.= Părinţi şi Scriitori

7) Coord.=Coordonator Bisericeşti

8) Cor.=Epistola către Corinteni 36) rev. = revista

9) Cuv.=Cuviosul 37) Rom.= Epistola către Romani

10)Dr.=Doctor 38) Sf. = Sfântul

11)Drd.=Doctorand 39) S.T.= Studii Teologice

12)Edit.=Editura 40) S.V.= Sub voce, sub cuvânt

13) Efes.= Epistola către Efeseni 41) ş.a.m.d.= şi aşa mai departe

14) E.I.B.M.B.O.R = Editura Institutului Biblic şi 42) vol.= volum.

De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române

15) etc. = etcetera

16) Evr. = Epistola către Evrei

17)Fac. = Facere

18) Fil. Rom.= Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii

19) ibidem= în acelaşi loc

20) idem.= acelaşi ( acelaşi autor,altă operă)

21) In. = Evanghelia Sfântului Ioan

22) I.P.S. =Înalt Prea Sfinţit

23) Înţ.Sol.= Înţelepciunea lui Solomon

24) lect.= lector

25) Lc.= Evanghelia după Sfântul Luca

26)Mc.= Evanghelia Sfântului Marcu

27)Mt.= Evanghelia Sfântului Matei

28)N.B.= Nota bene(Notează bine, ţine minte).

29) nr.= numărul

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I – CHEMAREA SPRE IDENTITATE ŞI IDEEA SECULARIZĂRII

CAPITOLUL II – VOCAŢIA OMULUI DUPĂ REVELAŢIE

1) Desăvârşirea omului ca persoană

2) Datoriile omului faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă

de el însuşi.

A: Datoria omului faţă de Dumnezeu

B: Datoria omului faţa de aproapele

C: Datoria făţă de noi înşine

3) Căsătoria ca vocaţie.

4) Vocaţia omului pentru comuniune.

CAPITOLUL III – CĂUTAREA UNEI NOI IDENTITĂŢI

1) Trecerea de la persoană la individ.

2) Umanismul psihologic

3) „Libertatea ” omului de azi

4) Patimile majore care devorează societatea contemporană.

A: Prostituţia şi pornografia

B: Homosexualitatea

C: Violenţa

CAPITOLUL IV – NEBUNII PENTRU HRISTOS-CONDAMNAŢII

SECULARULUI

CAPITOLUL V – MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DIN CRIZA SPIRITUALĂ A

IDENTITĂŢII UMANE

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE.

3

INTRODUCERE

Viaţa este supremul dar pe care omul l-a primit în schimbul unei îndatoriri:

înălţarea şi îndumnezeirea creaţiei, prin puterea Tatălui, prin exemplul Dumnezeului – Om

şi cu ajutorul Harului, iar toată lucrarea să fie sub o singură formă: Iubirea. Această

îndatorire devine astfel ceea ce numim noi, vocaţie umană . Aşa se face că adevărata

noastră identitate se află în Chipul lui Dumnezeu, Întrupat, în acest om desăvârşit : Iisus

Hristos, Fiul lui Dumenzeu, care a readus firea umană, prin Întruparea , Moartea, Învierea

şi Înălţarea sa, la locul de unde a fost constituită .

Întreaga Sa viaţă şi lucrare ne cheamă şi pe noi la comuniunea cu El , ceea ce

înseamnă că noi suntem datori a trăi ,precum a trăit Hristos; a ne lupta cu păcatul asemenea

Lui ; a ne jertfi întreaga noastră viaţă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru, după

exemplul Fiului, a învia şi noi din moartea sufletească cum a înviat şi El omorând moartea

şi a ne Înălţa fiinţa noastră desăvârşită şi îndumnezeită în virtutea faptului că suntem

mlădiţele cele adevărate care se Înalţă întru Slavă.

Cei care nu vor să răspundă la chemarea lui Dumnezeu către iubire nu mai

urmează Calea , nu mai doresc Adevărul, făcându-se robi întunericului şi nu mai trăiesc

viaţa , murind însetaţi şi rupţi de trupul lui Hristos. Aceste mlădiţe se rup prin propria lor

libertate, cad pe pământul cel întunecat şi trăiesc cu iluzia că ele vor fi tulpini roditoare şi

înrădăcinate prin sinea lor. Adevărata lor identitate devine ştearsă sensibilă în faţa

păcatului şi haotică în ce priveşte delimitarea binelui de rău.

Omul pornit spre egocentrism devine sclavul propriei sale fiinţe pervertite, ale

celorlalţi asemenea lui şi în final devine rob al păcatului nemaiputându-şi stăpâni pornirile

hrănite din viaţa împătimită şi moartă sufleteşte.

4

Şi el , ca mădular al lui Hristos, pentru că Învierea este un act universal, va învia, în

schimb aceasta va fi spre osânda lui . Înălţarea lui pentru a ajunge la asemănarea cu

Creatorul, va fi imposibilă .

Societatea contemporană suferă de acest proces de secularizare şi consecinţele

ei sunt amintite anterior. Originea rupturii de Dumnezeu stă în egoismul cu care Omul

şi-a făcut drum spre neascultarea poruncii divine.

Cu timpul, acest flagel s-a întins în toate sferele umanului, devenind firesc. Generaţii

întregi suferă astfel de complexe, depresii,anomalii sau alte diferite patimi , lipsa de sens în

viaţă, devenind un factor decisiv.

Cu toate că sunt lipsiţi de căldura ce o emană iubirea lui Dumnezeu, cu toate că

devin prin viaţa lor trădători şi ucigători ai lui Hristos, cu toate că <<harul>> care-i

povăţuieşte devine materia cu care s-au înrobit, totuşi ei sunt mădulare, deşi bolnave, ale

Bisericii. Pentru aceştia, întreaga umanitate, rămasă sănătoasă , sau cel mai puţin afectată

de cruzimea secularului, suferă şi suspină. Acesta este semnul pentru care orice adevărat

creştin dator este să pună în temă fiecare individ cu privire la adevărata vocaţie şi identitate

umană , şi la pericolul care-l pândeşte în fiecare clipă, trăită în acest sistem ucigător de

suflete. Cu voinţa de mântuire şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrarea de reînviere a omului

din această moarte sau criză de identitate, va schimba lumea în pământ nou şi ceruri noi.

5

CAPITOLUL I .

CHEMAREA SPRE IDENTITATE ŞI IDEEA

SECULARIZĂRII

„ Oricine voieşte să vină după Mine, să se

lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.Căci

cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine

va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie

acela îl va scăpa ” – Marcu 8,34-35.

Nu putem vorbi despre taina umanului decât dacă-l punem în relaţie cu Dumnezeu,

pentru că omul estre creat de Dumnezeu.Dar el nu este orice fel de creatură , ci a fost zidit

după << chipul lui Dumnezeu >>, care devine coroana creaţiei şi tinde spre asemănarea cu

Ziditorul lui, prin lucrarea virtuţiilor şi dialog neîncetat cu Acesta. Apoi, el a fost zidirea

mâinilor lui Dumnezeu prin cuvântul << Să facem >> , nu prin << Să fie >>, cum s-a

întâmplat la crearea universului sensibil.

Din punct de vedere al finalităţii, toate ştiinţele duc la om . Unele sunt raportate la

trebuinţele umane ( ne referim aici la întreaga piramidă a trebuinţelor ), iar altele dezbat

direct problema omului. Cu toate acestea, omul nu s-a putut defini pe sine – prin sine; nu

şi-a putut da un răspuns cuprinzător la întrebarea : << Ce este omul ? >>, decât în

momentul când s-a raportat la Creatorul Său; „Omul este o fiinţă personală , asemenea lui

Dumnezeu şi nu o natură oarbă. Acesta este rolul chipului divin din el ” 1).Vedem astfel că

datorită <<chipului>>din noi, ne definim umanul pornind de la „Arhetipul Dumnezeiesc:

cu acest element dumnezeiesc al firii umane, Sfinţii Părinţi structurează fiinţa omului .

Antropologia atinge , astfel nivelul unei Teologii a omului ” 2).

______________________

1) Vladimir Lossky, Introducere în Teologia Ortodoxă, Edit. Enciclopedică , Bucureşti, 1993, p.95.

2) Paul Evdokimov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, Editura Christiana,Bucureşti,1995,p.29.

6

Vorbind despre om din diferitele unghiuri ale ştiinţei,în fiecare ştiinţă, vocaţia este alta.

Unele acordă chiar o mare importanţă acestei probleme, mai ales atunci când este vorba de

pedagogie , de psihologie, de orientarea profesională,etc. Psihologia, de exemplu, defineşte

vocaţia umană ca fiind : „ chemarea către o anumită activitate sau spre îndeplinirea unor

misiuni sociale,întemeiată pe conştiinţa propriilor aptitudini şi de răspândirea privind

valorificarea lor…Ea este o sinteză de însuşiri care obligă la manifestări personale,

originale, creatoare de valori…Este deci, interacţiunea optimă între aptitudinile pentru ceva

şi atitudinile faţă de acelaşi obiect în cadrul unei înalte conştiinţe axiologice şi în baza unei

viguroase tendinţe de autodepăşire.” 3).Şi totuşi, acele„aptitudini” nu pot intra în

interacţiune cu atitudinile, de care psihologia ne vorbeşte, dacă nu ar fi << Ceva >> care

să-i dea dorinţa omului de a se autodepăşi. Fiecare din noi are acel <<Ceva>>pe care ,cum

am mai amintit anterior, toate ştiinţele îl definesc în mod diferit. În acest sens, Jung „ se

referă la Sine ca la principiul prin care este modelat omul, iar actul conştiinţei de sine are

loc prin mijlocirea fundalului divin. Astfel după el, Dumnezeu aşa se revelează, viu

complex, psiho-spiritual, în gândirea, cuvântul, viaţa fiecăruia, tocmai prin asemenea acte

care se vădesc în om, dar care îşi au sursa mai presus de om.” 4). Bineînţeles că prin Jung

nu întreaga psihologie va recunoaşte că vocaţia umană stă în şi prin Dumnezeu ,la fel cum

nici toată beletristica sau filozofia, nu va afirma aceasta în virtutea faptului că Eliade

spunea că : „ Sensul vieţii omului e de a conferi un sens omului .”, iar Einstein găsea

sensul vieţii în a fi religios. Citindu-i pe aceştia astfel,şi Victor Frankl, marele psihanalist

al vremurilor noastre, a cunoscut ca o iluminare lăuntrică această vocaţie.

Deci putem afirma, plecând ori de la ştiinţele umane, pentru o lume seculară, ce nu

recunoaşte vocaţia omului ca având sursă divină, ori de la „nepătrunsele căi ale

Domnului ”, pentru cei care au iluminarea să-şi găsească sensul vieţii şi scopul identităţii,

în Dumnezeu, precum a spus Sfântul Apostol Pavel : „Prin harul lui Dumnezeu sunt

ceea ce sunt ”(I Cor. 15.10 ) , că identitatea omului „ derivă de la Dumnezeu,Cel care,

____________________

3) Paul Popescu Neveanu Dicţionar de Psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti,1978, vs.- vocaţie

4) Pr.Prof.Dr.Dumitru Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă ,apud. Analele Universităţii „Valahia”,

„Facultatea de Teologie”, Târgovişte,2001,p.116

7

deşi se împărtăşeşte, nu se schimbă. Astfel , aceasta<< vine de sus >>, ea este un dar al

Împărăţiei şi trebuie să fie luat cu sinceritatea şi inocenţa copilului:<<Cine nu va

primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea >>(Luca 18,17)” 5).

Tot ceea ce ne înconjoară şi chiar ce este în noi, totul, de la infinitul galactic până la

infinitul (microcosmosul) din noi, este creat cu un scop. Frumos aminteşte astfel, Părintele

Dumitru Stăniloae, printre altele că, scopul cosmosului, al universului este acela de a-i sluji

omului, dar singurul,- omul, îşi are scopul în sine neavându-şi cauza în lume ,ci în el şi

totodată prin el, în Dumnezeu, după a cărui chip a fost creat. Noi nu suntem creaţi pentru

materia care ne înconjoară, căci omul este scopul lumii, nu invers. Scopul lumii, al

cosmosului care ne înconjoară, este acela de a constitui condiţia materială a existenţei

omului, iar acesta nu este conştientizat, decât de noi care, la rândul nostru avem un scop

final, etern, în Dumnezeu. De fapt, noi înşine suntem un scop, fiind fiinţe cu sens.Astfel,

sensul nostru este acela de a ne uni cu Persoana Dumnezeiască, iar răspunsul nostru este, de

fapt, chemarea Lui din noi, prin „Chipul dăruit ”. Umanul e creat să urce în mod conştient şi

liber, condus de Înţelepciunea ipostatică, care e totodată Fiul lui Dumnezeu, până la a fi

făcut umanul Persoanei lui…El e creat, ca viaţa lui să devină viaţa lui Dumnezeu Cuvântul,

iar viaţa lui care uneşte spiritul cu materia devenind viaţa umană a lui Dumnezeu Cuvântul,

să devină a Lui şi lumea materială ca mediu de manifestare al Persoanei dumnezeieşti” 6)

„În calitatea mea de ţărână sunt ataşat de viaţa de aici, de jos,

însă fiind şi o părticică divină, port în pieptul meu dorinţa după o viaţă viitoare ”-Sf.

Maxim Mărturisitorul.

Fiind trup şi suflet, ducem în viaţa noastră, o luptă între lumea sensibilă şi

lumea inteligibilă. Aceasta este şi o cauză a modului cum am fost creaţi; pe de o parte

animalul nu se relaţionează decât orizontal, iar îngerul doar vertical împlinind astfel prin

firea lor, fiecare, rolul existenţei lor. Omul în schimb are două lucrări simultane : slujeşte

__________________

5) Pr.Prof.Dr. Ioan Bria Destinul Ortodoxiei , EIBMBOR, Bucureşti,1989,p.343

6) Pr. Dumitru Stăniloae Iubirea creştină, Edit. Porto-Franco,Galaţi,1993,p 17

8

vertical, spre Dumnezeu, sau prin libertatea sa, în jos, spre cădere ( dar aceasta din urmă o

face după păcatul său) şi slujeşte orizontal ( către aproapele şi către el însuşi ), scopul fiind

doar unul singur: prin aproapele şi prin el însuşi-în şi spre Dumnezeu. Tot aşa , reciproc, şi

„Duhul Sfânt înfiază pe cei odată creaţi, ridicându-i la un plan de viaţă superior, la viaţa

comună cu Dumnezeu. El ne ridică din planul creaţiei în relaţie nemijlocită cu Dumnezeu

faţă de noi,nemailăsându-ne să trăim ca simple creaturi ale lui ” 7). Sfinţii Părinţi au arătat în

nenumărate lucrări, parcă şi pentru lumea noastră contemporană, originea umanului în

Infinit, drept pentru care revenirea în Infinitul divin se face prin urcuşul cu ajutorul Lui,

făcându-se astfel„ asemănare nu cu natura creată, ci asemănare cu Creatorul lui, Dumnezeu”

(Sf. Grigorie de Nyssa ). Acest lucru îl observăm în referatul biblic: „ Să facem om după

chipul şi asemănarea noastră ” (Fac.1,26 ). Este important de remarcat diferenţa dintre :

„ să fie” şi„ să facem”. Apare , deci sfatul divin în care este nevoie de comunicare. De fapt

noi prin comunicare am fost creaţi. Acest lucru ne diferenţiază de animal (de înger – nu se

ştie,căci lumea îngerilor a fost făcută în tăcere) . Comunicarea noastră , ca răspuns , poartă,

de asemenea, dublul model al Treimii : oiconomic şi theologic( Către aproapele şi către tot

ce-i stă în simţurile sale pământeşti şi către Dumnezeu ). „ După chipul ” se referă la chipul

Mântuitorului în care avea să se întrupeze mai târziu. Acesta este „ o persoană vie care ne

vorbeşte nu de la o distanţă infinită, inaccesibilă nouă… ci ni s-a relevat însuşindu-şi titluri

şi activităţi ale firii şi vieţii noastre de : <<învăţător>>,<<semănător>>,<<păstor>>,

<<doctor>>, învăţând, sfinţind, vindecând şi spălând păcatele prin viaţa şi lucrarea Sa.”8)

„După Asemănarea Noastră”- preînchipuie îndumnezeirea, care trebuie actualizată prin

urcuş . La fel ca şi înmulţirea talanţilor, actualizarea chipului prin virtuţi duce la asemănare.

Pilda aceasta este cel mai elocvent exemplu. Căderea a dus la imposibilitatea omului de a

mai urca spre asemănarea cu Dumnezeu. Dar Fiul – Dumnezeu Cuvântul prin întruparea sa,

___________________

7) Pr. Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Fil. Rom., Vol.VII, notă la Sf.Grigorie Palamas

Despre împărtăşire dumnezeiască, EIBMBOR, Bucureşti, 1977,p 378.

8) Pr.Prof.Dr.Constantin Galeriu, Munca creatoare, însuşirea chipului divin în noi, apud rev. Studii

Teologice, Mai-Iunie,1982,p 309.

9

restabileşte armonia, înalţă filiaţia sa spre Divin , iar pe de altă parte ne lasă drept dovadă

şi exemplu de Fiu al lui Dumnezeu. „Omul adevărat este fiu a lui Dumnezeu. Iar un fiu

capătă continuu de la tatăl, daruri noi şi până la urmă tot ce are şi tatăl. Oameni au această

natură paradoxală : pe de o parte, este creată, pe de alta, este chemată să primească Viaţa

necreată a lui Dumnezeu prin har.Înălţarea la care-s chemaţi să ajungă fiii creaţi ai Lui

Dumnezeu e dată în Fiul cel Unul-născut al lui. Fiul cel Unul-născut făcându-se om şi

înviind ca atare ne-a descoperit filiaţia noastră divină şi înălţimea la care avem să

ajungem.”9).Este interesant cum,chiar Fiul-Cuvântul se întrupează.Prin Cuvântul său a fost

creat omul . A zis : <<Să facem >>, şi tot prin Cuvânt s-a întrupat devenind om-adevărat

comunicând cu omul, refăcând posibil dialogul omului cu Cel pe care l-a părăsit , l-a înşelat

şi l-a neascultat dintru începuturi. Astfel Cuvântul devine pentru noi atât creaţie cât şi

relevaţie. De asemenea , noi , fiind după chipul său, avem – dialogul, devenim fiinţe

cuvântătoare şi avem în noi la fel ca Fiul, veşnica sete de Absolut , de a ne restabili legătura

cu Treimea prin comunicare,în virtuţi ajungând la desăvârşire.Deci, „ lumea noastră

spirituală şi Cuvântul care o revelează constituie darul, bogăţie,unicitate noastră. Iar cuvântul

în însăşi definiţia lui obişnuită este tocmai această exteriorizare, comunicare, voce purtătoare

a ei, voce purtătoare de sens, voce care întrupează şi exprimă sensul şi sensurile

existenţei. ”10).

„Oare de ce l-a creat Dumnezeu pe om liber şi responsabil ?

Tocmai pentru că El a dorit să-l cheme spre o vocaţie supremă : îndumnezeirea” -

Vladimir Lossky.

În preaînţelepciunea Sa, Hristos în toată viaţa Sa pământească, pe lângă

faptul că a fost pildă de Viaţă, de iubire şi de jertfă, ne-a dat să descifrăm din pildele cu

talanţii, semănătorul, plata slujitorilor,etc. nu numai îndemnuri morale ,ci şi un adânc sens, o

legătură, mai bine zis, cu însuşi sensul vieţii. Prin pildele acestea ni se arată clar că viaţa

___________________

9)Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae,Fil.rom.,vol. VI,notă la Sf. Simeon Noul Teolog „ Cuvântări morale,

EIBMBOR, 1977, Bucureşti,p 138.

10) Pr.Prof.Dr.Constantin Galeriu, Preoţia ca slujire a cuvântului,în rev. Ortodoxia nr.3 ,1981 p. 295

10

este o misiune de îndeplinit, şi toată această misiune, în final, se rezumă la una singură :

Iubirea. Dumnezeu fiind Treime, este dialog şi revărsare de Iubire şi odată cu începerea

legăturii cu făptura, îsi revarsă Dumnezeirea, Pronia, Creaţia. Mântuirea şi Sfinţirea, către

ea, prin Iubire. Prin darul pe care ni l-a dat, căci „ Aceasta este viaţa de veci; Să Te

cunoască pe Tine, Singurul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care l-ai

trimis ” (Ioan 17,3), noi devenim responsabili de a răspunde chemării spre El, căci altfel nu

ar fi fost posibilă comunicarea, decât prin reciprocitate . Dar nu toţi răspundem la fel , căci

sursa este una, dar darurile sunt diferite. „Acestea sunt darurile Sfântului Duh, de care

vorbeşte şi proorocul şi apostolul, daruri multiple, ca de pildă : al temerii ( de a nu cădea din

adevăr din cinstea divină ), al tăriei, al evlaviei, al sfatului , bunei credinţe, cunoştinţei,

înţelegerii, înţelepciunii (Isaia XI ,2) sau al …apostoliei, învăţăturii, tămăduirilor, dreptei

judecăţi , etc…Nimeni nu poate nega aceasta, iar cel care şi-l va descoperi, îşi descoperă în

el totodată sensul vieţii sale în această porţiune de timp şi spaţiu , care ne este dată fiecăruia

să o trăim 11).

Dar nu numai într-atât constă împlinirea sensului vieţii noastre. Odată

descoperit, darul va fi înmulţit cu trudă poate. Desigur, după Evanghelie ţelul nostru e să

realizăm o viaţă perfectă << fiţi desăvârşiţi ! >> .Tocmai în cultivarea darurilor găsim noi

o adevărată împlinire a acestei slujbe sfinte; doar astfel lucrăm şi desăvârşim mereu şi

propria făptură şi pământul ce ne-a fost dat în stăpânire. „ Numai cultivând darul , culegem

fructul păcii, al păcii cu Dumnezeu în Hristos prin care creştinul redobândeşte încrederea şi

speranţa fundamentală în viaţa, în bucuria de a trăi care cum spunea Prea Fericitul Patriarh

Justin, dă vieţii noastre un sens dumnezeiesc: avem viaţă ca şi Dumnezeu. De aceea datori

suntem să o păzim ca un bun dumnezeiesc.12).

Fiul, cum am mai amintit, a fost trimis să ne descopere o viaţă înrădăcinată şi

permanent cu puterea , de jertfă în faţa lui Dumnezeu şi a unora faţă de alţii, viaţă a cărei

condiţie este împlinită prin în exemplul Persoanelor Preasfintei Treimi care se jertfesc.

__________________

11) Idem, Sensul creştin al pocăinţei,în rev. Studii Teologice, noiembrie-decembrie, 1985,p. 689.

12) Idem, Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ pace, în rev. S.T.;Mai-Iunie,1983, p 327

11

În referatul biblic găsim în dialogul lui Dumnezeu cu omul , după crearea sa,

îndemnul „ Creşteţi şi vă îmulţiţi !”(Facere 1,28 ). Oare, să se fi referit Dumnezeu doar la

îndemnul de a procrea ?. Apoi ei au fost făcuţi oameni maturi; şi atunci de ce : „creşteţi?”

Amintindu-ne de asemănarea la care trebuie să ajungă omul, nu putem să afirmăm decât că

vocaţia sa era aceea de a creşte în virtuţi, de a gusta clipă de clipă, din Dumnezeu până la

îndumnezeire.Odată cu aceştia şi tot ceea ce ei „stăpâneau” şi „umpleau pământul” se

desăvârşea. Întreaga natură trecea o dată cu ei şi prin ei la desăvârşire. De aceea şi Sfântul

Simeon Noul Teolog spune : Pentru că Dumnezeu, cunoscând de mai înainte toate, a creat

lumea într-o ordine şi într-o stare bine orânduită, iar raiul l-a sădit după acestea ca pe unul ce

avea să însemne veacul viitor.13) Faptul că Adam a dat nume animalelor, este o dovadă în

plus că tot ceea ce-l înconjoară pe om depinde de relaţia omului cu Dumnezeu. Aici se pune

întrebarea : Omul unde ar fi ajuns, mergând spre desăvârşire ? Dar făptura ? Problema se

pune dacă raiul în care trăiau ei (Adam şi Eva ) este acelaşi la care trebuie să ajungă odată ce

ar fi atins pragul asemănării. Răspunsul e simplu : ce rost ar mai avea toate creaturile dacă

nu l-ar fi urmat pe om , căci el era doar stăpânul lor. „Raiul are deci o semnificaţie

eshatologică. E pus chiar la început, sfârşitul desăvârşit şi veşnic. Dacă lumea a fost făcută

înainte de om, raiul a fost făcut după om, şi prin efectul lui. Adică raiul de la început trebuia

să fie dezvoltat prin om într-un rai şi mai desăvârşit . Şi toată creaţia trebuia să fie făcută ca

acest rai. 14). Ce putea fi mai frumos decât ca omul să crească duhovniceşte şi odată cu el

întreaga creaţie.

„Adame, unde eşti ?”-Facere 3,9.

Dar omului i s-a dat poruncă să nu mănânce din „pomul cel din mijlocul raiului ”.

Problema pomului este legată de taina scoateri lui Adam din pământ şi de chemarea lui la o

existenţă , duhovnicească. Aşezat ca o lume mare într-una mică, omul avea menirea de a

spiritualiza gradina Edemului, extinzând, în aceasta, taina unirii sale cu Dumnezeu. De

_________________

13) Simeon Noul Teolog Cuvântări morale în Fil.rom.,Vol.VI,p.124

14)Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae Fil.rom.,VolVI,nota la Simeon Noul Teolg, op.cit,p.124

12

aceea, Dumnezeu i-a rânduit omului timp pentru creşterea duhovnicească, pentru înaintare în

iubirea lui.Acesta este, de fapt, şi rostul poruncii de a nu gusta dintr-un anumit pom, el fiind

încă nepregătit pentru această experienţă.

Referindu-ne la semnificaţia celor doi pomi din mijlocul raiului, Sfântul Maxim

Mărturisitorul susţine că : „pomul vieţii este mintea sufletului, în care îşi are înţelepciunea

scaunul, iar pomul cunoştinţei binelui şi răului e simţirea trupului în care e vădit că se află

mişcarea iraţională”15).De fapt, odată cu urcuşul lui Adam spre Dumnezeu, el gustă din

pomul vieţii, dar dacă era lăsat, ca şi astăzi de altfel, să depăşească hotarele firii prin

încălcarea poruncii Dumnezeieşti, nu ar fi ştiut singur să-şi conducă viaţa pe care doar

Creatorul i-o putea conduce, în virtutea libertăţii sale. Apoi „ în starea iniţială , Adam

comunica cu Dumnezeu <<în răcoarea Raiului >> încât cu memoria harului divin primit

„ faţă către faţă” şi fără memoria păcatului care s-a înălţăt ca un zid al separării,

<<Dumnezeu umblă continuu pentru el prin grădina transparentă a lumii. >>.Existenţa ,

vocaţia lui era menită iubirii luminoase, jertfelnice care nu putea fi atinsă de moarte…Adam

era chemat la o schimbare, transfigurare duhovnicească prin jertfă, întrucât primise o parte a

Sfântului Duh de viaţă făcător în chipul său divin 16).

Această stare de armonie firească între creatura înzestrată cu darul chipului divin

şi Creatorul ei a durat până în momentul încălcării poruncii divine.Consecinţa acestui păcat a

fost universală, de ea având parte întreaga umanitate.

Primul efect al încălcării a fost : ruşinea, astfel că Adam , nemaisimţindu-se în Rai ,

nu-şi găsea locul, ascunzîndu-se de Dumnezeu. Apoi, prin frunzele de smochin, şi-au

acoperit fiinţa (trupul) cu patimile cu care oricum, se ruşinează şi se va ruşina omul în faţa

lui Dumnezeu . „Dar şi după căderea în păcat starea edemică , prima vocaţie nu are mai

puţină influenţă asupra destinului pământesc al omului şi al chemării sale”17), căci creată

după chipul lui Dumnezeu, persoana umană este bună.

____________________

15)Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 43 către Talasie, apel Fil.rom., Vol,III, Editura Harisma,

Bucureşti,1994,p .163.

16) Pr.Prof. Constantin Galeriu, Vocaţia pascală a făpturii, în rev.Ortodoxia Nr.2,Bucureşti, 1989, p.13

17) Paul Evdokimov,op.cit, p.29

13

Odată cu căderea , răul îşi face apariţia în lume. Cu toate acestea, răul, spunem

noi nu are substanţă, ci numai binele. Minciuna la fel; dar Adevărul, din contră, este

personalizat. Tote filozofiile îl impersonalizează pe Dumnezeu, numindu-l „Nedefinitul” , pe

când Creştinismul frumos mărturiseşte :” Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.(Ioan 14,6).

Minciuna este cea care nu este ; răul, întunericul nu pot exista decât în mod parazitar. Răul

există doar pentru că există Binele .Când Binele se întrupează şi devine Bunătate, apare răul.

Pentru Adam, înainte de cădere, nu exista în sistemul lui logic de gândire, acest Paradox :

Rău –Bine. Dumnezeu l-a creat pe om să fie bun , iar cunoaşterea răului într-o stare de

nedesăvârşire duce la moarte. „Răul nu are nici o raţiune . Ideea că trupurile au fost create de

Dumnezeu cu un scop pozitiv, conform unei raţiuni a fiinţei umane aflate în Dumnezeu, are

drept consecinţă faptul că ele sunt chemate la o existenţă eternă împreună cu sufletul, în

Dumnezeu cel infinit bun, deci personal ”18)

Cu toată gravitatea păcatului, chipul nu s-a alterat, ci doar a fost umbrit.

Comunicarea cu Dumnezeu nu a încetat, deşi are loc într-un mod mult mai distant, căci

tocmai în vederea acestei comunicări, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

Vocaţia noastră este aceasta : „ să dăm nu ceea ce nu avem, ci ceea ce

suntem” – Paul Evdokimov.

După Sfinţii Părinţi, chipul omului nu este dat ca „ o idee organizatoare sau

instrumentală, ci este principiul constitutiv al fiinţei umane… cu toate că , acesta nu este

depus în noi ca o parte a fiinţei noastre : ci întreaga fiinţă umană este creată, sculptată după

<< chipul lui Dumnezeu >>…Chipul îl putem reduce la tăcere prin cădere, dar că baza

obiectivă nu se poate manifesta decât în asemănarea subiectivă .. în funcţia sa de asemănare

cu Dumnezeu el face reale cuvintele Mântuitorului :<< „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl

vostru cel ceresc desăvârşit este ”>>19)

__________________

18)Pr.Prof.Dumitru Stăniloae, P.S.B., Vol.80, notă la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, EIBMBOR,

Bucureşti 1983,p.34.

19) Paul Evdokimov, op.cit., pp.35-39

14

Având „Chipul după Chip” omul se află în sânul lumii, în faţa şi deasupra ei, cu o

autoritate divină ,având menirea să crească mereu după chipul lui Dumnezeu şi printr-o

harismă deosebită s-o stăpânească. Să se stăpânească , să se guverneze şi pe sine şi lumea,

s-o explice şi să-i călăuzească destinul. Aceasta este menirea lui.

Referindu-ne la diferenţa dintre „chip” şi „asemănare”- Sfinţii Părinţi pun în lumină

această vocaţie originală a omului.Astfel, Sfântul Vasile cel Mare învaţă „ Dacă te-ar fi

făcut dintru început după asemănarea lui Dumnezeu, unde ar fi fost darul tău ? De unde te-ar

fi încununat ? Dacă ziditorul ar fi dat firii totul cum ţi-ar fi deschis împărăţia cerurilor ?

Acum însă una ţi s-a dat ( adică chipul ) cealaltă (asemănarea ) nedesăvârşită s-a lăsat ca şi

tu să lucrezi la desăvârşirea ta pentru ca vrednic să te faci de plata cea de la Dumnezeu ”20)

Lucrarea noastră pentru desăvârşire este sfinţitoare, creatoare şi slujitoare, chiar liturgică.

Cel mai elocvent exemplu din cuvintele Mântuitorului, despre vocaţia noastră este parabola

talanţilor. Dumnezeu ,prin această pildă, ne împărtăşeşte dorinţa că aşteaptă de la noi un

răspuns creator, în virtutea dialogului Său cu ipostasul „după chip”.Şi faptul că Stăpânul

din parabolă s-a bucurat văzând că cel ce primise cinci talanţi n-a câştigat nici mai mult, nici

mai puţin, decât tot pe-atât cât i s-a dat, iar cel ce primise doi, a mai adus şi el de asemenea

încă doi, ne arată că , „Dumnezeu ne instituie partenerii Săi în creaţie :<<Destul este

ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul >>(Matei 10,25 ).

Oferindu-ne lumea ca un dar din partea Sa, El o primeşte apoi ca o ofrandă a omului,

cerându-ne să sporim valorile creaţiei să dăm Ziditorului un răspuns personal, original, şi să

slujim pe om, neamul, patria, fiecare după darul pe care l-a primit de la Dumnezeu. 21)

A stinge darul, a îngropa talantul, e păcat de moarte. << Luaţi-i talantul şi pe sluga

leneşă o aruncaţi în întunericul cel dinafară>>(Matei 25,30) . Într-adevăr, de ce întuneric

e cuprinsă o conştiinţă care la capătul unei vieţi deşarte, nu poate vedea mai nimic pozitiv,

____________________

20) Basile de Cesarei ,Sun l’ Orige de l’ homne , apud Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Vocaţia pascală

a făpturii, p.10.

21)Pr.Prof.Dr. Constantin Galeriu, Complementaritatea valorilor spirituale potrivit docmei de la

Calcedon, în rev. Ortodoxia, nr.4,1980,p.964.

15

nici o realizare care să dureze, să hrănească pe cineva şi pe el să-l însoţească la judecată.

Prin talanţii daţi Dumnezeu ne dă sensul, fiinţa însăşi a chipului nostru divin şi care

trebuie să devină asemănare.

Înmulţirea talanţilor reprezintă răspunsul nostru la chemarea Lui .Dumnezeu vrea să

vadă în om << chipul şi asemănarea >> Sa şi în orice osteneală ziditoare şi binefăcătoare se

observă o părticică din chipul divin al Creatorului. În talantul ascuns, îngropat în patimi şi în

deşertăciuni, se îngroapă chipul nostru însuşi . „Se atrofiază umanul. Osânda apare atât de

firească: <<întuneric >> ce era deja în el. Iar Apostolul rosteşte o sentinţă tot atât de aspră ,

încă de aici : - << Dacă cineva nu vrea să lucreze acela nici să nu

mănânce>>(IITes.3,10).El însuşi se osândeşte pieirii 22).

Odată cu căderea apare necesitatea întrupării Mântuitorului pentru a duce, mai bine

zis, a readuce Zidirea Sa la originea ei.Astfel, El coboară , nu din alt motiv decât din iubire,

la cei creaţi, pentru ai ridica la Sine. Odată cu ducerea făpturii la ţinta ei, Hristos nu iese din

Sânul Sfintei Treimi, iar prin coborârea aceasta nu iese din iubire.

Dumnezeu s-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni

purtător de duh” – Sfântul Atanasie cel Mare .

Domnul se relevează acum pe Sine în divino-umanitatea Sa, dar ne fundamentează şi

pe noi în bipolaritatea noastră teandrică, în înfăptuirea , asemănării. „Ascensiunea noastră

ia acum naştere , ipostatic, din coborârea Sa, din chenoza Sa .Şi trebuie spus că Evanghelia

lui Ioan încă din Prologul ei anunţă această vocaţie şi condiţie a noastră , afirmând :

<< Celor câţi l-au primit , care cred în numele Lui le-a dat putere ca să se facă fii ai lui

Dumnezeu.>> (Ioan 1,12).Astfel, modelul şi modul nostru creştin de a fi, este teandric,

după chipul Chipului .

Odată cu chenoza Mântuitorului are loc şi perihoreza.Astfel,existenţa Sa se

împleteşte cu firea omenească cu scopul de a o îndumnezei,pe cea din urmă ,în virtutea

iubirii.Cu toate că firea omenească este îndumnezeită ,natura omenească nu încetează a fi

_____________________

22) idem.Munca creatoare…, p 312.

23) idem ,Complementaritatea … p359

16

omenească.Această acţiune se desăvârşeşte prin Moartea ,dar mai ales Invierea lui Hristos.

Astfel ,El se jerfeşte pentru a ne descoperi o viaţă nouă-Învierea.Dacă Adam s-a jerfit(prin

neascultare) pentru a muri,Hristos transformă moartea în jertfă,Înviind astfel neamul

omenesc dintru stricăciunea lui Adam întru nestricăciune.Cu toate acestea, „Fiul lui

Dumnezeu, însuşindu-şi trăsătura pătimitoare, nu şi-a însuşit şi împătimirea.Trăsătura

pătimitoare,deşi a intrat în firea noastră după căderea în păcat,a devenit o slăbiciune a firii

create ,care putea fi ţinută în frâu de fire şi poate fi folosită ca mijloc de biruire a

păcatului.”24)

Dar scopul Întrupării Mântuitorului nu este doar al răscumpărării,căci din „Crez”

citim: „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”.Acel „pentru noi” este mai mult decât

răscumpărarea, refacerea chipului,- este îndumnezeirea cu ajutorul Harului. Ortodoxia,

depăşeşte Scolastica Romano-Catolică prin care Hristos vine doar să dea satisfacţie onoarei

jignite.

„Ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său”(Mc 8,37)

Hristos,care este puterea Duhului şi prin El,ne vesteşte şi ne luminează întreg

orizontul vieţii, dă răspuns întrebărilor noastre şi sens ultim existenţei noastre.Ideea este ca

noi să menţinem ,nu din când în când ,ci „ neîncetat” duhul aprins ,dialogul şi încercarea

intensă de a-l imita pe Hristos ,ca purtători ai Chipului său.Cu toate acestea ,niciodată nu

vom ajunge să realizăm chipul Dumnezeului-Om.El este modelul omului desăvârşit ,a cărui

vocaţie a fost împlinită sub toate formele ,dar cu toate acestea El este şi Începutul fără

început şi Sfârşitul fără sfârşit.Totuşi, nu este un motiv să considerăm că noi suntem cu mult

mai neputincioşi în a realiza chemarea spre o nouă identitate .

Este adevărat că în jos te poţi coborâ mai uşor,dar „noul adevăr este că te ridici mereu în

bine,să fi tot mai bun ,după chipul Mântuitorului”25)

Restabilirea noastră în Viaţa cu Hristos se face ,în primul rând, prin Taina

__________________

24) Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,P.S.B.,vol.80,notă la Sf. Maxim Mărturisitorul,Ambigua,p.51

25) Pr. Prof. Dr.Dumitru Stăniloae,Ortodoxia este viitorul omenirii,în rev. Mişcarea nr.8-9,

Bucureşti,1993.p.5

17

Botezului .Măreţia botezului constă în aceea că face din cel botezat o „făptură

nouă”.Apostolul Pavel spune că în taina botezului ,credinciosul reface,în mod

sacramental,liturgic,actul mântuitor al lui Hristos,adică trecerea de la moarte la înviere

(Rom.6,3-4).Astfel, eliberându-l de „omul cel vechi”, de umanitatea sa negativă ,decăzută ,

”Harul îi împărtăşeşte fiinţei <<chipul>> propriu într-o comuniune de tip nou .Sensul acestei

treceri este de a schimba vechiul în nou ,a introduce o realitate nouă(IICor. 5,17)”26)

Odată botezat ,omul primeşte harul.Bineînţeles că acesta nu-şi face simţită prezenţa atunci,ci

când sufletul se hotărăşte să comunice cu Dumnezeu,când omul întreg se întoarce cu faţa

spre Dumnezeu prin păzirea poruncilor, prin invocarea permanentă a numelui Domnului;

atunci focul harului divin se extinde cuprinzând toate simţurile umane.

În acest moment, trebuie să-i dăm minţii noastre o singură preocupare :lucrarea cu

harul pentru dialog cu Fiul.”Când sufletul e încărcat din cauza mâniei sau tulburat din cauza

beţiei, sau apăsat de vreo grea descurajare,mintea nu poate,oricât a-i sili-o să se facă stăpână

pe amintirea Domnului.Numai atunci când se eliberează de patimi,sufletul deţine harul care

se roagă şi care-l strigă odată cu el pe Domnul.De aceea,Apostolul spune:<<De asemenea,şi

Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre,căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie ,ci

însuşi Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite>>”27)

„Vocaţia persoanei e de a reuni natura creată şi necreată prin

iubire dobândind împărăţia Sfântului Duh” – Pr. Prof. Dumitru Popescu.

Noi suntem creaţi şi chemaţi să depăşim lumea prin Dumnezeu, însă nu putem a o nega sau

dispreţui, ci pentru a o înălţa prin luminile harului, pentru a pune deasupra ei o pecete

teandrică.

Aceasta înseamnă că iubirea este fondul şi expresia noastră autentică, căci ea

comunică lumină şi crează comuniune sacră. „ Iubirea e la început şi iubirea de Dumnezeu şi

între oameni este idealul spre care tindem.28)

______________________________

26)Ioan Bria,Destinul Ortodoxiei,p.342

27)Meyendorff,John,Sf. Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă,Edit .Enciclopedocă ,Bucureşti,1995,p.29

28)Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Ortodoxia este viitorul…,p.10.

18

Dar nu numai Dumnezeu-Fiul lucrează cu noi la împlinirea vocaţiei noastre. Rolul

Duhului Sfânt este la fel de important, căci El recrează interioritatea noastră şi în ea ne

descoperim noi identitatea noastră. De aceea, <<„Duhul , Însuşi, se roagă pentru noi cu

suspinuri negrăite”>>(Rom.8,26) Datorită Lui şi prin El se revelează în noi chipul teandric

al Dumnezeului-Om. „Duhul face din creştin un <<teofil>> ,un <<teolog>>, care să dea

răspuns liber,viu iubirii lui Dumnezeu” 29).

Toată lucrarea Sfintei Treimi cu fiinţa umană după cădere nu ar fi fost necesară , dacă

firea umană nu s-ar fi alterat, dacă omul nu ar fi fost din natură sa, bun şi dacă iubire nu ar fi

fost puntea de legătură între El şi noi .Dar originale în noi sunt : iubirea, nevinovăţia,

încrederea, setea după adevăr şi după Bunătate, puritatea, etc.Munca noastră pentru a le

dobândi este în firea noastră cea mai adâncă,iar inactivitatea, parazitismul,inerţia îşi face loc,

doar în momentul apariţiei păcatului. Virtutea este în opoziţie cu păcatul (tot în mod

parazitar apare răul din el ). Acesta din urmă umbreşte virtutea când scoatem din fiinţă

noastră păcatul , răzuim, de fapt, ceea ce ne acoperise acesta în noi şi ajungem la esenţă –

Virtutea. A scoate păcatul nu înseamnă a aduce altceva în loc, ci a lăsa ceea ce prin creaţie

ne este propriu, aşa cum spune şi Sf. Ap. Pavel : „ Ceea ce se cuvenea să

facem ,am făcut ”,iar viaţa noastră , dacă în esenţă este bună „aceasta este desăvârşirea : să

nu purtăm în noi înşine nici o trăsătură a veacului acestuia. Aceasta pentru ca nu cumva din

pricina ei să avem în noi vreo lipsă a deprinderii dumnezeieşti şi să ne îndurerăm armonia de

pata care ştirbeşte integritatea adevărului şi să nu aflăm prilejul îndreptării noastre” 30)

Doar astfel vom ajunge ca orice facem să fie un răspuns şi o rugăciune către

Dumnezeu să zicem în orice vreme „ Atunci când omul în creşterea lui spirituală, se găseşte

deodată în faţa Lui, el simte în mod zdrobitor transcendenţa Lui. Dar Dumnezeu este cu

29)Pr.Prof.Dr. Constantin Galeriu, Complementaritatea …, p.359.

30)Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri, Partea a-II-a, în P.S.B., Vol . 81, EIBMBOR,Bucureşti,1990,P.16

19

toate acestea un Dumnezeu viu şi se împărtăşeşte omului” 31). Această cale de comunicare a

lui Dumnezeu cu făptura , cu omul arată deschiderea lui către noi şi participarea noastră la

viaţa dumnezeiască, ceea ce dă şi substanţă vocaţiei noastre de a fi şi de a ne realiza ca

chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Omul, chip al Chipului, devine Dumnezeu prin

îndumnezeire , se bucură deplin de lepădarea de sine şi de tot ceea ce îi aparţine prin natură

pentru că Harul Duhului biruieşte în el şi pentru că Singur Dumnezeu, în mod vădit lucrează

în el ; astfel aceia ce sunt vrednici de Dumnezeu în toate cele , nu au decât una şi aceiaşi

lucrare , sau, mai degrabă, această energie comună este numai energia lui Dumnezeu în mod

vădit lucrează în el ; astfel aceia ce sunt vrednici de Dumnezeu , în toate cele, nu au decât

una şi aceiaşi lucrare, sau mai degrabă , această energie comună este numai energia lui

Dumnezeu, pentru că El se comunică , deplin acelora care sunt în totalitate vrednici de

aceasta…. Aşa ajunge omul să-şi nege propria sa existenţă ca Minunatul Pavel care nu ştia

dacă avea o viaţă a lui proprie :

<<Eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine !>>(Gal.2,20)32).

* * *

„ Dumnezeu a murit”-Nietzche…,

dar „ A înviat”– Marcu.16,6.

Mesajul evanghelic este ,după cum bine ştim , pentru toate timpurile şi pentru

toate neamurile. Cu toate acestea, Societatea contemporană trece printr-o criză de

necorespondenţă a Evangheliei cu necesitatea existenţială a timpului actual-postmodernist .

Cauza este una singură –Secularizarea. Omul secular nu-şi mai găseşte identitatea în

Dumnezeu datorită acestui sistem în care a intrat, vârtej în care „privirile omului se întorc de

la lumea valorilor spirituale supreme, adică de la Dumnezeu, către valorile trecătoare ale

acestei lumi, făcându-l să devină în final, sclavul lor. 33) Este adevărat că, în ultima perioadă,

31) Mayendoff, John, op. Cit., p.34

32) ibidem,p.3c.

33)Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu,Teologie şi cultură ,EIBMBOR,,Bucureşti ,1993,p.5

20

ştiinţa a progresat uimitor, dar în măsura în care aceasta se întâmplă prin neacceptarea

faptului că Teologia a proorocit ,într-un fel ,toate descoperirile şi ştiinţa doar le-a

confirmat,într-un alt fel ,necontrazicând totodată teologia ,omul se scufundă ,contrar

aşteptărilor ştiinţei ,iar cuceririle acesteia se vor prăbuşi ,ducându-l pe om la criza de

identitate,într-un turn Babel.

Procesul de secularizare a început ,după părerea unora,de curând.Şi totuşi ,căderea

lui Adam ,nu este oare, ruptura pe care şi-a făcut-o?, delăsarea în plăcerile acestei lumi?

Înlocuirea valorilor pe care el le avea de la Dumnezeu cu valorile materiale ale acestei lumi

este primul act de secularizare.O lungă perioadă de vreme ,omul s-a luptat cu el însuşi,cu

Legea lui Dumnezeu, până când s-a lăsat cu totul cucerit de materie ,conştient fiind de acest

lucru.

În perioada întrupării lui Hristos acest fenomen era mai scăzut ,dar a crescut „iarăşi

cu apariţia Scolasticii, a Renaşterii păgâne ,a Revoluţiei franceze (1789) şi a

Iluminismului.De atunci secularizarea s-a extins progresiv,molipsind teologia şi cultura

occidentală şi provocând o importanţă mutaţie în lumea creştină apuseană”34).Astfel,viaţa şi

sensul ei,lumea cu întregul ei mecanism,ştiinţa umană cu toate culmile ei îşi deplasează

centrul de gravitate de la Dumnezeu la om,adică,înfinal,de la teocentrism se trece la

antropocentrism.Datorită acestui fapt,”ştiinţa s-a eliberat progresiv de metafizica

teologică,constituindu-şi propriul ei univers ştiinţifico-tehnic şi propriul ei limbaj

simbolic.Teologia nu a mai fost considerată regina ştiinţelor ,iar Biserica şi-a pierdut

supremaţia universală în orizontul vieţii sociale”.35)Acest univers îl face pe om lipsit de

experienţa reală a comunicării cu Dumnezeu ,lăsând în urma lui concepţii ale separării cum

ar fi:deismul sau panteismul,opoziţia între sacru şi profan ,dihotomia între spirit şi materie,

cultură şi gândire autonomă ,în final,idolatrie ,ş.a.m.d.

34) Ieromonah Mihail Stanciu,Sensul creaţiei,Aşezământ studenţesc Sfântul Apostol Andrei ,

Slobozia,2000,p.114

35) Pr.lect.dr. Gheorghe Popa ,Secularizarea lumii moderne:o stringentă problemă pentru reflecţia

teologică , în rev. Ortodoxia,nr.3-4,1999,p.261

21

Dacă ,ne amintim de pilda Fiului Risipitor ,acesta a părăsit <<casa părintească>> şi

<<şi-a risipit averea trăind în desfătări>>(Luca 15,13)La fel se întâmplă şi cu omul

contemporan,mai ales cu cel din apus .Dacă „în primul mileniu de istorie creştină s-a pus

accentul mai mult pe teologie decât pe ştiinţă ,în cel de-al II-lea mileniu ,accentul s-a

schimbat mai curând în favoarea ştiinţei decât a teologiei.”36)

Omul a vrut să pună stăpânire pe lucrurile lui Dumnezeu, înaintea lui

Dumnezeu şi fără El.(Sf. Maxim Mărturisitorul)

Această cultură apuseană , seculară , este nouă sau poate atât de veche

(antico-păgână),încât astăzi a fost reînsuşită sub o formă mai puternică,mai liberă şi mai

oficială,introducându-se mai mult sau mai puţin forţat în firescul omenesc,în normalitate,sub

marca progresului.Să nu uităm ,totuşi,că aici ,în România,când Ştefan cel Mare ridica

nenumăratele locaşuri de cult ,mănăstirile noastre ,cele de întărire în spiritualitatea Ortodoxă,

Cristofor Columb descoperea America.Uimitor,acum aceştia din urmă,Occidentul ,în

general,vine să ne murdărească tradiţia cu o cultură nouă ,actuală,pragmatică,nu <<uzată de

timp>>.Astfel,”după 1848(Revoluţia din Ţările Române),cultura românească a fost scindată

în două curente.Pe de o parte,avem o cultură populară care continuă să rămână profund

influenţaţă de valorile şi scrisul Ortodoxiei româneşti şi ,pe de altă parte, o cultură a unei

părţi din intelectualitate care rămâne din ce în ce mai influenţată de idealurile culturii

apusene.”37)Acest fenomen pretinde ruptura inevitabilă care s-a produs ,în numele

autonomiei.Totuşi,dacă în ţările cu tradiţie protestantă sau catolică această ruptură este

favorabilă ,căci vocaţia umană nu se raportează aproape deloc la Dumnezeu(fie că omul

trăieşte predestinat Raiului sau Iadului-după învăţatura protestantă,fie că Dumnezeu ia forma

umanului prin Papă , coborându-l pe Dumnezeu în materie – după învăţătura

Romano-Catolică),în cultura ortodoxă ,respectiv română,aceasta nu poate fi numită decât o

năvală barbară impusă. „În ţările ortodoxe ,ideologia materialismului s-a confruntat cu un

creştinism <<nesecularizat>>,un creştinism care respectă transcendenţa lui Dumnezeu,dar

care-l şi comunică. Este prima dată în istorie, când se produce o ciocnire paradoxală între

36)coord. Pr. Prof. Dumitru Popescu,Ştiinţă şi teologie,XXI:Evul dogmatic,Bucureşti,2001,p.11

37)idem,Teologie şi Cultură,p.46

22

ideologia marxistă şi cultura creştină bizantină,între comunism şi isihasm.rezultatul:nici

ateism pur,nici secularism pur,ci o cultură bastardă”38)

Cum am mai amintit, secularizarea s-a produs, într-un grad mai ridicat ,în Apus

din două mari gândiri:

167) după cădere,Domnul-Dumnezeu fie s-a rupt de natura creată închizându-se într-o

transcendenţă deistă care nu mai are semnificaţie spirituală pentru viaţa creştină;

167) s-a confruntat ,în chip panteist,cu creaţia ,întocmai ca şi gândirea elenistă.

În prima concepţie,omul îl elimină pe Dumnezeu din creaţie ,iar această gândire

este specifică creştinului occidental.Cea de-a doua ,este specifică orientului ,culturi vechi

păgâne,însă ,prin confundarea naturii umane cu natura Divină,după cum Papa înţelege

infailibilitatea sa,şi prin el întreaga Biserică Romano-Catolică,Catolicismul ia formă

panonteistă.,lăsându-i Protestantismului gândirea deistă (şi nu numai

lui).”Panonteismul,acceptă prezenţa lui Dumnezeu în creaţie,nu în fiinţă,pentru că ,în acest

caz,ar fi vorba ,ci prin lucrare sau prin energie marcată.Aşa se explică şi motivul pentru care

numeroşi teologi occidentali ,dintre cei mai cunoscuţi ,încearcă să depăşească deismul

culturii occidentale care-l separă pe om de Dumnezeu,contribuind la naşterea

pozitivismului”39)prin această concepţie pananteistă.

Şi totuşi,secularizarea îşi are originile în deism, deşi prin lucrările ei, ia formă

panteistă ( materie devine Dumnezeul omului ). Această dihotomie între spirit şi materie,

ruptura dintre om şi Dumnezeu îşi are originea „ în grava eroare a teologiei creştine

raţionaliste, care a confundat transcendenţa lui Dumnezeu cu absenţa Sa din creaţie” 40).

38)Pr. Prof. Dr. Ion Bria,Ortodoxia în Europa .Locul Spiritualitătii Române,Edit.Mitropoliei Moldovei

şi Bucovinei,Iaşi,1995,p.27

39) Coord.Dumitru Popescu, Ştiinţă şi …., p.17

167)ibidem,Hristos – Biserică-Societate,EIBMBOR,Bucureşti,1998,p35,apud Stanciu Mihail „Sensul

creaţiei” , p.134.

23

De fapt, ideea că Dumnezeu s-a retras în transcendenţa Sa nu este altceva , decât dorinţa

omului, întunecat de cădere , de a-l alunga pe Dumnezeu din viaţa sa, pentru ca el, omul, să-

şi poată face singur lucrarea sa „liberă”, neconstrânsă de privirile lui Dumnezeu.Nu

Dumnezeu a plecat, ci omul l-a îndepărtat şi <<s-a ascuns Adam şi femeia lui de faţa

Domnului Dumnezeu printre pomii raiului >>(Facere 3,8). Această gândire secularizată

tinde, pe baza deismului,să-l elimine pe Dumnezeu din realitatea existenţei umane, pentru a-l

pune în locul Său pe om. Tot aşa şi lumea inteligibilă, aspiraţia către Dumnezeu este

înlocuită cu lumea sensibilă . Acea lume nu mai poate fi un dar al lui Dumnezeu din cer , ci

rezultatul „triumfului final” al ştiinţei pe pământ.

Toate se fac pe baza autonomiei omului sau a <<raţiuni autonome >> după cum o

numea Imanuel Kant. Teologia răsăriteană s-a împotrivit de la bun început conceptului de

raţiune autonomă sau de cunoaşterea autonomă pentru că „nu există raţiunea autonomă

fiindcă raţiunea, sau este luminată de puterea lui Dumnezeu şi pusă în slujba binelui, sau este

umbrită de puterea diavolului şi pusă în slujba răului …Interpretată în spiritul teologiei

patristice, raţiunea autonomă este raţiunea omului căzut în păcat.41)

Omul s-a hotărât să renunţe la bucuriile incomparabile ale

Paradisului Ceresc, pentru a căuta cu perseverenţă, prin toate mijloacele iscusite ale

minţii, ale ştiinţei, pe cele din viaţa aceasta –Alexandru Mironescu.

Tot acest univers, în care omul trăieşte în lipsa lui Dumnezeu priveşte mai multe

aspecte şi parcurge mai multe etape. De pildă, gândirea acestui om nu poate fi liberă, în

primă fază, decât atunci când va scăpa de ideea de Dumnezeu, şi cum?…negându-l.El

gândeşte, amăgindu-se astfel, că ideea de Dumnezeu este o plăsmuire a istoriei. Nu poate să

creadă el în Ceva, dacă nu-i dă un argument palpabil, material. Apoi, prin această formă este

din sfera sacrului, şi desacralizează universul, creându-şi o situaţie cu totul nouă, modernă.

El consideră că doar aşa va fi întru totul liber. De aici o seamă de consecinţe capitale care

afundă toată natura în neant, haos, instabilitate, <<logică a lumii fără logică >>.Universul

41) idem. , Teologie şi cultură, p.48

24

religios îşi pierde credibilitatea atât pentru oamenii simpli care-i copiază pe intelectuali, cât

şi pentru savanţii care dintr-un exces de orgoliu nu vor să accepte întâietatea Teologiei în

faţa ştiinţei. Progresiv apare indiferenţa omului secular, faţă de transcendental. Dacă nu,

omul, caută să găsească un sens nou al vieţii şi a culturii, întorcându-se din nou către

păgânism, fiindcă vechiul păgânism a fost distrus. Aşa , el „preferă să se adreseze religiilor

orientale, care se caracterizează printr-o maximă sacralizare a profanului, asistând astfel la o

reacţie cu totul nouă faţă de profanarea sacrului, anume la sacralizarea profanului,fapt care

nu face decât să sporească confuzia religioasă în care se află omul modern. 42). Acest om,

intră într-un regres al vieţii spirituale, într-o epocă tribală, devenind un prizonier al idolilor

fără forma, căci nu are argumente înţelepte, ci întunecate, în virtutea cărora îşi pierde

sufletul.El a obţinut cu ajutorul tehnicii oarecare putere asupra lumii naturale exterioare, dar

şi-a pierdut busola spirituală şi sensul vieţii, devenind prizonierul patimilor interioare şi a

unui nihilism fără ieşire din lumea vidată de prezenţa lui Dumnezeu.” 43).

În acest sens, progresiv, materia ia locul lui Dumnezeu. Omul împătimit deja, nu mai

vede nimic spiritualizat şi se hrăneşte, cu materia devenind în acelaşi timp din ce în ce mai

însetat. Biserica devine „instituţie” sau monument istoric, familia nu un nucleu al

societăţii-,ci „casa” în care locuieşte fie cu o soţie şi un copil, fie cu un „individ” de-acelaşi

sex cu el, fie cu un animal, fie doar cu un televizor, etc.;femeia devine „instrument de

satisfacere a unor plăceri carnale, sau maşină de de făcut copii”,etc.Chiar şi aproapele a

devenit obiect care cere ce-i lipseşte, care , dacă i se cere, dă , de unde are sau de unde nu

are, sau obiect căruia, este obligat, poate prin statutul său, să-i dea informaţii privind

progresul sau regresul vieţii materiale, etc. Relaţia lor nu mai este ca de la subiect la subiect,

ci de la subiect la obiect sau mai mult, de la obiect la obiect. Icoana însăşi nu mai poartă în

ea chipul reprezentat, ci este un <<chip cioplit>>.Omul secularizat nu mai vede nimic în

spatele materiei. „ Nu este de mirare dacă s-a trecut la adorarea trupului omenesc, la vitalism

42) idem, Ortodoxie şi Contemporaneitate, Edit.Diogene., Bucureşti, 1996 p.153

43) Mihail Stanciu, op.cit.,p.134

25

şi sensualism. Este vorba de o mutaţie spirituală pe care Nietzche a prevăzut-o cu un secol

înainte, spunând despre cultura omenească că avea să-l părăsească pe Apollo, zeul raţiunii,

pentru Dionysos, zeul vitalismului şi fecundităţii. Dar tot atât de condamnabilă este şi teoria

vitalistă ca una ce trece de la omul care caută să-şi tortureze trupul, ca să îmbibeze patimile

din el, la omul care devine sclavul patimilor trupeşti. Educaţia sexuală cere se predă în unele

şcoli în mod iresponsabil, până şi copiilor, nu va duce la eliberarea omului de nevroze, ci va

adânci criza individuală şi spirituală a lumii contemporane. Vitalismul este religia omului

natural care se lasă dominat de propriile instincte. Acesta nu are conştiinţa păcatului şi

consideră starea de imoralitate ca o stare normală a omului.”44)Odată cu senzualitatea, nu

creşte iubirea, ci se caută a creşte satisfacerea, ori când aceasta nu se întâmplă se trece la

violenţă. Explozia de violenţă are în principal această cauză : nesatisfacerea propriilor

interese, vicii, prejudecăţi, mentalităţi, patimi, etc.

Un alt efect al antropocentrismului este acela al relaţiei cu natura. Omul nu s-a

mulţumit doar să-l creeze pe Dumnezeu în mintea Sa, ci a pus stăpânire şi pe natura cărui i-a

fost încredinţată. Porunca de a stăpâni pământul a luat două alternative. Pe de altă parte s-a

folosit de ea pentru a o distruge. Acest uz nu a avut ca scop necesitatea, ci satisfacerea unor

<<mofturi >>.Apoi , în ea omul a descoperit cu ajutorul ştiinţei, secrete şi bogăţii ce l-au

putut ajuta a o domina şi înlocui cu altele, modificând-o şi transformând-o mereu.

Consecinţele acestui mod de a concepe raportul dintre om şi natură s-au soldat cu apariţia

crizei ecologice contemporane care a dobândit dimensiuni de-a dreptul planetare, punând în

pericol viaţa generaţiei actuale, dar mai ales viaţa generaţiilor viitoare. 45).

„Ce-i foloseşte omului să-şi câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde

sufletul” – Mc.8,36.

De asemenea, secularizarea încearcă se elimine din viaţa omului, întregul proces de

transmitere a Mesajului Evanghelic, pornind de la familie până la cele mai

44) Pr. Prof.Dr. Dumitru Popescu, Teologie şi cultură, p.50

45)idem,Omul fără rădăcini,Edit.Nemira,Bucureşti,2001,p.13

26

sensibile componente ale societăţii. Aşa se face că, tinerilor nu li se acordă posibilitatea unei

educaţii în vederea creşterii normale a copilului(în spiritul moral al Dreptei

Credinţe);educaţia religioasă din şcoli devine fie formală ,fie abstractă şi teoretizată;legătura

omului cu divinul ,cu natura înconjurătoare,cu semenii etc. se rupe datorită tehnologizării

tuturor formelor de contact umane (amintim aici de intervenţia massmediei în viaţa omului

care îl determină pe acesta din urmă să se raporteze la mediu înconjurător doar virtual).

Legătura omului cu istoria,cultura sau natura încojurătoare este relativizată şi

diminuată datorită aceluiaşi factor care a invadat societatea contemporană

(presa,aibă,Internetul).Mai nou,omul rupt de natură ,îşi aduce natura în casă,rupt de cultură

improvizează „kitsch-uri” şi rupt de istorie o inventează.

Toate acestea a luat o altă dimensiune:aceea a profanului ,a desacralizării tuturor

fenomenelor care prin existenţa lor este sacră. „De aceea ,avem nevoie de o altă versiune a

spaţiului mioritic ,care să mobilizeze satele,colectivităţile locale ,inclusiv parohiile ,să se

auto-salveze.Aceasta înseamnă că până când aceste virtuţi culturale amintite mai sus nu se

extind şi pe plan social ,economic,politic,ele nu pot fi valori istorice actuale.Spaţiul mioritic

trebuie convertit în spaţiul economic,sentimentul fiinţei în proiect istoric,liturgic în apostolat

social,naţionalismul ortodox în solidaritate naţională .Cultura nu este deci o simplă

comemorare a trecutului ,ci o sinergie între trecut şi prezent,care se practică de grupuri şi

instituţii sociale concrete”46)

Mentalitatea s-a schimbat şi odată cu ea , atât compartamentul ,cât şi

ţinuta.Tinerii de astăzi ,şi nu numai ei ,vor într-un fel sau altul să iasă din tiparele

moralităţii.Astfel tiparele lor se schimbă, nu în funcţie de ei sau de sentimentele şi raţiunea

lor ca identităţi morale,ci de ce aduce moda acum,devenind, inconştient,prizonierii propriilor

vicii.Libertatea omului de astăzi se reduce doar la un <<spirit de turmă>> nefiltrată fiind de

înţelepciunea,ce cu rost ia fost dăruită omului, gândind sub imboldul <<raţiunii fără

raţiune>> a lumii decăzute. Decenţa, ruşinea, respectul,ierarhizarea statuturilor sociale,codul

46)Pr. Prof. Dr.Ion Bria ,Ortodoxia în Europa , p.28

27

bunelor maniere ,etc. devin fenomene depăşite. Astăzi se caută senzaţionalul,

palpitantul, competiţia coruptă şi, ca un răspuns la perioada sclavagistă,ieşirea din tipare.

Arta actuală susţine haosul. Muzica modernă nu mai are melodie,pictura nu mai are

formă,iar culorile ei sunt fără conţinut,literatura devine simbolică,cu poezia cea fără

rimă,simetrie şi viaţă.Simbolurile literaturii moderne sunt mult prea abstracte ,căci <<nivelul

de inteligenţa a crescut>>Virtualul,calculatorul,desenele animate violente sunt <<băile de

spălare>> a identităţii unei persoane în devenire.”Preocupările spirituale ale omului

secularizat s-au restrâns la câteva acte formaliste,la extazuri provocate şi la spectacole

distractive cu premii.Plăcerile egoiste şi calculele economice au luat locul rugăciunii şi al

comuniunii.Pentru omul care nu ştie decât de plăceri şi de afaceri, modul lui de viaţa e

dominat de lozinca<< time is money>.În mentalitatea consumismului occidental de azi,care

ne sfidează şi pe noi,însăşi ideea de păcat e perimată”47)Ca atare,omul modern a încetat să se

mai preocupe cu adevărat de sine,căutând mereu în afara sa; a încetat să mai vrea să fie

pentru a încerca doar să ştie sau cum s-a dovedit curând doar să poată şi să aibă.Dar

totuşi,există acel ceva care îl determină pe om să sesizeze că drumul lui este spre <<a fi>.,nu

spre<<a avea>>.”Religia industrială îl face pe om sclav al propriilor sale sisteme inventate ,

iar acestea nu-i pot satisface setea de eternitate ,căci materia este trecătoare şi creaţia omului

este un concept artificial care reduce lumea la o simplă maşină ,golind-o de orice

spiritualitate. Cu toate că materia a provocat în sufletul omului contemporan vidul spiritual ,

tot el,omul ,îşi compensează acest vid prin cauză,prin refugiu în materie.”În locul unei curse

orientate spre valorile netrecătore personalizate în Hristos ,Dumnezeu şi om adevărat,omul

este îndrumat să se lanseze într-o cursă nesfârşită după valorile materiale”48)

Omul lipsit de sens se caracterizează prin lipsă de viaţă şi un spirit delăsător.

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni,căci sau pe unul îl va urâ şi

47)Mihail Stanciu,op.cit ,p.134

48)Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu ,Hristos, Biserică…,p.39

28

pe celălalt îl va iubi,sau de unul se va lipsi şi pe celălalt îl va dispreţui ,nu puteţi să

slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”(Matei 6, 24)

Oamenii istoriei erau în viaţa ca pe câmpul de luptă: cu cât erau mai constrânşi de

libertate cu atât luptau mai mult pentru dreapta lor credinţa ,pentru adevăr,pentru moralitate

şi pentru popor.Tinerii nu mergeau prin viaţă ,monotoni şi laşi,ci erau dispuşi oricând să se

jerfească sub orice fel de formă .Nu le era frică de moarte,de drumuri,de muncă,de jertfă,ci

doar de Dumnezeu.Astăzi ,stilul conservator nu se mai raportează la valori.Se trăieşte „aici şi

acum”-„carpe diem” într-o lume fără dinamism,fără vreun ţel măreţ pentru care merită jertfă

şi luptă continuă.Priviri pierdute (parcă hipnotizate),mers fără destinaţie,zgomot,din toate

punctele de veder ,etc,acestea-s doar câteva aspecte ale lumii contemporane

secularizate.această lume este „normală”,căci o deţine majoritatea ,iar dacă materia (de la

lucrurile create de om până la om-ca materie)devine uzuală,deja existenţa ei,pentru o

societate „normală”există în sine.Astfel, s-a format o concepţie mecanistă,bazată pe

existenţa lucrurilor în sine,care face abstracţie de Dumnezeu.Dar,aşa cum răul,care este

cauza acestor anomalii,nu există,nici un lucru,fie creat de Dumnezeu,fie descoperit de om,nu

îşi poate avea existenţa în sine.De altfel, „au început să apară semne de speranţă acolo unde

ne aşteptam mai puţin,în domeniul fizicii fundamentale,care a depăşit existenţa lucrurilor în

sine şi a relaţiilor mecaniste dintre lucruri ,de cauză şi efect promovate de fizica

clasică”49)Cu toate acestea,sunt unii care din anumite motive,bine argumentate ,după ei, nu

vor să renunţe nici la ideea existenţei lucrurilor în sine,dar nici la creştinism de dragul

modernismului,ci încearcă o împăcare între cele două propunând ,poate,soluţii care li se par

lor credibile.

Într-un suflet dominat de patimi,omul îşi pierde cunoştinţa religioasă,de aceea este

cel mai grav când el ajunge să creadă că îşi este suficient sieşi.Mai precis,omul devine

49)idem,Omul fără rădăcini,p.8

29

atunci,propriul său idol.Acest demers este combătut de „principiul antropic,pentru care omul

nu este centrul universului,ci vectorul,săgeata,care indică sensul acestuia eliminând simultan

cosmocentrismul fizicii clasice şi antropocentrismul idealist”50)

Pe acesta îl regăsim mereu în omul medieval care comunică cu Dumnezeu,om care

încă nu s-a pierdut.Atâta timp cât el mai poate saluta prin „Doamne ajută”înseamnă că

rădăcina va prinde şi pământ prielnic seminţei bune. „Din punctul nostru de

vedere,responsabilitatea creştinului ortodox are în vedere nu numai profesia… ,ci pe

Dumnezeu şi pe semen. Aici se are în vedere nu numai fapta ,dar şi persoana,fiindcă

creştinul îl are pe Dumnezeu mereu în faţă”51)

În concluzie, putem afirma faptul că într-o o lume a confuziilor şi dezorientărilor

teoretice, filosofice sau teologice, mărturie comună a creştinilor pentru sensul existenţei

omului şi creaţiei dobândeşte o importanţă capitală pentru lumea în care trăim.

50)idem,Ştiinţă şi teologie,p.227

51)idem,Hristos,Biserică…,p.83

30

CAPITOLUL II.

VOCAŢIA OMULUI DUPĂ REVELAŢIE

Subcapitolul I.

DESĂVÂRŞIREA OMULUI CA PERSOANĂ

Aibă:”Suiete prin toate făpturile la mine şi din toate gustă un

singur fruct:Viaţa mea cea adevărată”-Sf. Ioan Damaschin

Potrivit revelaţiei,adică Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii,omului i s-a dat

„Chipul Chipului,dar nu numai,ci şi predispoziţia la desăvârşire cu ajutorul Harului

Duhului Sfânt.Zidit după chipul lui Dumnezeu ,omul are imprimată în fire chemarea şi

libertatea de a fi asemenea cu el prin vieţuire.”Fiţi desăvârşiţi ,precum tatăl nostru ,Cel

ceresc,desăvârşit este”(Matei 5,48). Natura umană nu este fără sens ,ci este teoforică.

Datorită acestui fapt,omul tinde spre Dumnezeu prin har( şi nu numai),întărindu-i firea

omului.Astfel,Harul divin şi lucrarea omului se împletesc astfel în mod perihoretic,exact în

modul împletirii firilor Dumnezeului-Om:Iisus Hristos”Mişcarea ţine de firea celor

create.ea nu e rea prin sine ,cum susţinea origenismul.Ea poate duce firea şi la bine şi la

rău.Dar e rânduită să ducă la desăvârşire ,adică la Dumnezeu ,supremul bine.Şi numai

făcând aceasta ,mişcarea duce la împlinire ,firea umană.Dumnezeu,însă nu poate fi dus mai

sus ,dar nici la rău.El nu poate urca dincolo de Sine ,dar nu se poate nici altora În alt

sens,în El este o viaţă a iubirii.52)

Deci putem afirma astfel că ţine de libertatea făpturii să urmeze acest curs al vieţii în

bine,al jertfei în vederea desăvârşirii,a înoirii spre mai multă viaţă,în vederea progresului

nesfârşit la care este chemată existenţa ,dar acesta nu se face decât cu osteneală căci

„nimeni nu va putea să atingă viu acea lume binecuvântată fără să fie pregătit de viaţă în

52)Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloae,P.S.B.,vol.80 la Sfântul Maxim Mărturisitorul ,Ambigua,p.51

31

Hristos şi fără să fie format <<potrivit chipului Său>>”(Nicolae Coborila,”Viaţa în

Hristos”,II,9)53)

„ Iar Dumnezeu a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea

veşnică întru Hristos Iisus, El însuşi după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la

desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi” – I Petru 5,10.

Sensul vieţii noastre sete dat prin creaţie de Dumnezeu dar mai precis de

Hristos,căci noi suntem după chipul Fiului. El dă sens viţii noastre, şi tot el dă sens tuturor

lucrurilor care ne înconjoară pe noi. Pentru că omul este coroana creaţiei şi pentru că Fiul

lui Dumnezeu s-a făcut om, „umanul este chemat să urce în mod conştient şi liber, condus

de Înţelepciunea ipostatică, care e totodată Fiul lui Dumnezeu…Omul e creat ca viaţa lui

să devină viaţa lui Dumnezeu-Cuvântul 54). În tot urcuşul nostru spre Viaţă şi spre Adevăr

noi, avem Calea, ca exemplu concret, căci Dumnezeu nu a stat sus şi ne-a privit cum

progresăm, ci s-a dat pe Sine pildă făcându-se , prin Întrupare, -după cum spune Sfântul

Maxim Mărturisitorul, Mişcare. „însuşi faptul că fiinţa umană se mişcă şi nu se opreşte

decât când ajunge la desăvârşire…, avem o dovadă că omul e făcut pentru Dumnezeu,

deosebit în esenţă de El.

Sfântul Maxim face din mişcare un argument al existenţei lui Dumnezeu cel personal,

transcendent naturii, ca ţintă a aspiraţiei omului spre nesfârşita comunicare cu Cel ce din

veci se află în comuniune.55)Acest motiv, al Întrupării Domnului este capital, dar

premergător acestuia este Răscumpărarea, căci nu trebuie să pierdem din vedere faptul că

omul a căzut iar urcuşul său spre desăvârşire, nu porneşte de la Chipul curat, de la firescul

cel dintâi ci de la nefiresc, de la robia păcatului. Aşadar, deşi scopul omului are aspect

pozitiv, totuşi el va pleca de la o stare negativă. Acest aspect negativ este răscumpărarea

de către Hristos, iar apoi truda omului odată iertat. „Pentru ca omul să se poată reîntoarce

53) Pr.Prof. Dr. Ion Bria, Destinul Ortodoxiei, p, 344

54) Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iubirea creştină, p, 17

55) idem, P.S.B., Vol.80, Notă la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, p.35

32

în mod liber la Dumnezeu este necesar, în primul rând ca El să îl elibereze din starea sa de

păcătos şi de muritor. Această stare solicită răscumpărarea care apare în plenitudinea

planului divin, nu ca un final, ci ca un plan negativ.”56) Şi truda omului răscumpărat, nu se

face în lipsa ajutorului dumnezeiesc, ci din contră, în virtutea chemării spre desăvârşire a

lui Hristos căci „ Iată stau la uşă şi bat ; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide

uşa, voi intra la el şi voi cina cu el , şi el va cina cu Mine” (Apoc.3,20).

Mişcarea despre care vorbeam anterior , are două căi, căci libertatea omului face ca

el să aleagă mişcarea în sensul îndumnezeirii sau în sensul negativ, al căderii. Omul iubeşte

ce este bun şi aspiră spre lumină, dar din cauza umbririi căii sale de către păcat, omul poate

deveni rău, „Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte lucrarea şi efectele produse de

păcat<<sfârşirea firii >>. Omul însă, printr-o lucrare ascetică de purificare şi restaurare a

firii sale căzute, poate unifica funcţiunile trupeşti şi sufleteşti, le poate înduhovnici şi

ancora în transcendent”57).

Lucrarea necesită efort, căci nu e de conceput ca în această lume, răul să fie darnic,

iar binele zgârcit în bucurii. Există totuşi o deosebire : răul începe cu momeala plăcerii şi

sfârşeşte cu durere, întimp ce binele începe cu osteneala încercării, uneori chiar un fel de

cruce şi apoi se încununează prin bucurie, răsplată şi înviere. De aceea „chipul” trebuie

lucrat permanent din această viaţă pentru a junge la deplinătatea firii. Pe scurt pentru a

afirma că la fel păcatul strămoşesc s-a transmis oamenilor, aşa S-a transmis şi această

tânguire şi dorinţa de izbăvire, omenirea simţind nevoia unui Mântuitor pentru a reface

comuniunea cu Dumnezeu. Odată cu Întruparea Logosului, cu Moartea, Învierea şi

Înălţarea Sa , omenirea recapătă posibilitatea de a relua urcuşul duhovnicesc, de a se

îndrepta din nou către Dumnezeu. Îndumnezeirea firii umane a Mântuitorului se răsfrânge,

56)Vladimir Lossky , Introducere în Teologia Ortodoxă , p.116

57) Preot Ioan Teşu, Teologia necazurilor, Edit. Christiana, Bucureşti, 1998,p.73.

33

în mod virtual (obiectiv) ,asupra întregii omeniri (aspectul recapitulativ al răscumpărării ).

Această obiectivitate, înseamnă posibilitatea omului de a se reînoi în şi prin Hristos.

Întrepătrunderea Lucrării Dumnezeieşti se face de către lucrarea omenească. Astfel „ în noi

rămâne să se lucreze întâi înlăturarea păcatului, şi apoi să înaintăm spre slăbirea afectelor,

dobândind, nestricăciunea sufletului şi, împlicit ,progresul spre nestricăciunea trupului .”58)

„Cu cât te ridici pe o înălţime mai mare cu atât cuprinzi cu

ochiul un orizont mai larg” – Nichifor Crainic.

Trebuie avut în vedere faptul că menirea noastră, vocaţia, chemarea, desăvârşirea în

final, nu este împlinită decât într-o dublă analiză a conştiinţei : şi faţă de cele zece porunci,

deci de păcatele săvârşite, dar şi faţă de talanţii, de darurile primite care afirmă esenţa

noastră eternă şi activă. Dacă în Vechiul Testament poruncile date de Dumnezeu, erau la

imperativ, aceasta se întâmpla pentru ca omul să se curăţească de patimi ( nu că astăzi

omul nu este împătimat, dar atunci omul era căzut şi lipsit de Har. ).Atunci poruncile erau

necesare, căci firea umană era aşa căzută, încât „sfatul” nu l-ar fi mişcat pe om . În noul

Testament, Legea apare ca fiind sugestivă sub forma „talanţilor” sau a „Fericirilor”, pentru

că Legea Noului Testament este Legea Dragostei, a Fericirii şi a Învierii.De amândouă

aceste căi ,avem nevoie pentru a ajunge la desăvârşire .Lucrăm noi cu stăruinţă poruncile

Domnului (ptr.despătimire)şi astfel într-un vas curat să se poată descoperi darul

încredinţat,căci „nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi,astfel vinul nou va sparge

burdufurile şi se varsă şi vinul şi se strică şi burdufurile .Ci vinul nou trebuie pus în

burdufuri noi şi împreună se vor păstra”(Luca 5,37-38).Aşadar noi în viaţă ,biruim

păcatul prin căinţă,dar îl şi depăşim prin creaţie şi naştere din nou.Acel”creşteţi şi vă

înmulţiţi”din Facere I,28 se referă la urcuşul omului spre asemănare,desăvârşire.Cu toate

acestea,deşi ,”toţi oamenii suntem după <<Chipul>> lui Dumnezeu,după asemănare nu

sunt decât aceia ,care prin multă dragoste şi-au dat libertatea lor lui Dumnezeu .Când deci

_____________________

58) Pr.Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, P.S.B., vol. 80, nota la Maxim…, p.52.

34

nu suntem ai noştri ,atunci suntem asemenea Celui ce prin dragoste ne-a împăcat cu

Sine.La aceasta însă nu va ajunge cineva ,de nu-şi va convinge sufletul său să nu se mai

lase vrăjit de slava vieţii uşoare”59)Doar astfel,încurajarea ce ne-o dă Dumnezeu prin harul

şi dragostea Sa ne ajută să creştem în lepădarea patimilor egoiste şi în iubirea

dezinteresată.Cu acest mers înainte,”schimbându-ne mereu în ceva din ce în ce mai

bun,trecând din slavă în slavă,neajungând vreodată la capătul desăvârşirii”60),progresăm în

urcuşul nostru,văzându-ne ,astfel,din ce în ce mai mici,cu cât ne apropriem mai mult de

Lumină .Sfântul Simeon –Noul Teolog relatează pe scurt ,într-un discurs în care descrie

propria sa vocaţie monarhică,acest urcuş într-un mod sublim „Tu m-ai scos din mlaştina

urât mirositoare şi când am atins pământul ,Tu m-ai dat în grija slujitorului Tău …dându-i

poruncă să mă spele de toată murdăria.El m-a luat de mână şi m-a condus ca pe un orb la

izvor,adică la Sfintele Scripturi şi la Dumnezeieştile Porunci… În cele din urmă,Tu ai

binevoit să-mi dezvălui taina:într-o zi pe când M-ai scufundat odată şi înc’odată ,după cum

ni se pare,în apa purificatoare am văzut flăcări fulgerătoare ,care mă înconjurau…

Apoi,prin harul tău mi-a fost dat să contemplu o altă taină şi mai mare.Am văzut

că,legându-mă de Tine ,Tu Te înălţai la ceruri ,dar nu ştiu dacă şi eu am fost luat cu trupul

meu sau fără el…Şi plângând fără încetare ,am pornit în căutarea

ta ,Necunoscutule.Zdrobit de tristeţe şi de mâhnire,am uitat complet şi lume şi tot ceea ce

este în lume,fără să păstrez înfirea mea ceva din tot ceea ce cădea sub simţurile

noastre.Atunci ai apărut Tu,Tu cel nevăzut,Cel Nepătruns.Cel neapropiat…”61)

59)Diadoch al Foticeei ,Fil rom,vol.I,Institutul de Arte plastice,”Dacia Traiana”S.A.,Sibiu,1947,p336

60)Sf. Grigorie de Nyssa,Fit .desăvârşit,Bucureşti,1335,P58,PR.Prof.Dr.Constantin Scalerien”Sensul

creştin…”,p678

61)Meyendorff,John,op.cit,p.40

35

Fiecare pas spre Dumnezeu este amintit mai sus cu o înţelepciune copleşitoare.Orice

gând ,orice faptă ,a omului,poate să fie în comuniune permanentă cu Dumnezeu şi

chemarea ,odată cu aproprierea de el,devine tot mai stăruitoare.Aceasta-i calea desăvârşirii.

„Dumnezeul Puterilor … caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta

şi desăvârşeşte pe ea pe care a zidit-o Dreapta ta”(Psalmul 79,15-16)

Pentru că suntem toţi fiii lui Dumnezeu ,acest urcuş are cele trei trepte,pentru

toţi,adică:despătimirea sau lucrarea de purificare în care „omul se găseşte în mediul lumii

sensibile,cu care luptă să-şi desfacă simţurile (purificarea are aici un caracter negativ,cum

ammai amintit),iluminarea unde el se găseşte în mediul lumii inteligibile;pe de –o parte

luptă pentru eliberarea sufletului de pasiuni,iar, pe de altă parte,pentru fortificarea în virtuţi

sub acţiunea harului şi ,astfel,iluminarea are totodată un caracter negativo-pozitiv şi ,în

sfârşit,desăvârşirea ,care aparţine lui Dumnezeu,în a cărei lucrare,omul se găseşte dincolo

de lumea inteligibilă ,în imperiul divin,acceptând pasiv contemplaţia unitivă,pură de orice

element sensibil şi de orice element inteligibil”62) .Cu toate că aceste trepte sunt aceleaşi

pentru toţi ,ele,datorită progresului individual a fiecăruia,diferă de la o persoană la

alta.Astfel spune Sfântul Ioan Scărarul –„focul dumnezeiesc pe unii îi arde din cauza

nedeplinei curăţii ,pe alţii dimpotrivă îi luminează ca pe unii ce au atins

desăvârşirea”63)Deci,treapta la care ajunge unul poate fi o treaptă inferioară pentru altul.Nu

toţi avem aceiaşi talanţi ,căci unul care e desăvârşit va simţi întotdeauna pe cineva superior

lui şi va avea mereu sentimentul că acela a ajuns la desăvârşire şi el va mai fi nevoie să

urce.acest fenomen este real,căci în tot drumul mântuirii smerenia nu lipseşte,ci din contră

devine factor capital.Smerenia este axa care-l face pe om să nu se mai învârtă(cum am mai

precizat în primul capitol) în jurul său devenind egocentric, ci se învârte în jurul lui

Dumnezeu .

36

62)Nechifor Crainic,Sfinţenia,Împlinirea umanului,Edit.Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

63)Ignatie Brianciavinov,Despre rugăciunea lui Iisus , Edit.Credinţa Strămoşească,Iaşi,2002,p.72

Astfel, el simte aproprierea de Dumnezeu şi prin aceasta simultan şi de aproapele

său(exemplul razelor care se apropie cu cât sunt mai aproape de sursa de lumină).Cele trei

trepte ale urcuşului le putem asemăna(după cum o făcea şi Nechifor Crainic)cu trei Tainele

Sfinte ale Bisericii noastre,adică „Botezul este taina purificării,mirungerea,taina

iluminării,iar euharistia,taina desăvârşirii”64)Şi celelalte taine au scopul de a-l ajuta pe om

să urce spre asemănare.Pe tot acest drum, lucrează deşertarea de sine,depăşirea propriei

persoane şi nu în ultimul rând lepădarea de lume.Dacă noi suntem datori să-i slujim lui

Dumnezeu ,avându-l pe el în prim plan,apoi pe aproapele şi abia, în ultimul rând ,pe noi

înşine,lupta cu păcatul ,care-i apus virtuţii are loc mai întâi în trup,apoi continuă cu

lumea(din a cărui război puţin trec) şi abia în sfârşit cu diavolul înşuşi.Depăsirea de sine,ne

cheamă,după cum spune,Sfântul Grigorie Teologul „să devenim într-atât Dumnezeu,cât

Hristos s-a făcut om”,astfel făcându-ne „părtaşi dumnezeieştii firi”(II Petru

I,4) .După lepădarea de toate acestea ,în sufletele curăţite apar prin cunoştinţă”iluminările

primei lumini.Acestea nu numai că fac sufletele bune şi luminoase ,ci le şi ridică prin

contemplare naturală la cerurile gândite cu mintea.Dar nici acolo nu le opreşte lucrarea

dumnezeiască în suflete,ci le desăvârşeşte până ce sufletele se unesc prin înţelepciune şi

prin cunoaştere celor negrăite cu Unul şi se fac în El unul în loc de multe”65)Această lucrare

o explică Părintele Stăniloae în felul următor: „Primă lumină e Dumnezeu,<<Cerurile

inteligibile>> sunt cerurile cunoaşterii de minte,spre deosebire de <<cerurile sensibile>>-

cunoaşterii prin simţiri.La aceste ceruri,sufletele sunt ridicate de iluminările dumnezeieşti

prin contemplarea raţiunii lor dumnezeieşti ale firii.

64)Nechifor Crainic,ibidem,p.86

65)Cuv.Nichita Stithatul ,Cele 300 de capete despre făptuire ,despre fire şi despre cunoştinţă, în

Filocalia rom.,vol.VI,EIBMBOR, Bucureşti,1977,p.312

37

Dar aceasta e numai treapta a-II-a a urcuşului duhovnicesc.A-III-a e unirea sufletului cu

„Unul”,de la care îşi au obârşia toate ,adică cu Dumnezeu.Dar sufletul se uneşte cu unul ,

numai când a devenit <<unul>>,ridicându-se peste privirea şi cugetarea distinctă a

raţiunilor dumnezeieşti”66)

Cel desăvârşit alungă frica,dispreţuieşte răsplata şi iubeşte din tot

sufletul-Sf.Isaac Sirul.

Odată aflat întru această stare,omul lucrează permanent cu virtuţiile

asemănându-se îngerilor.Starea acestuia devine nu starea omului înainte de cădere,(căci

acela era sensibil la cădere),ci aceea a adevăratei naturi umane.Omul îndumnezeit e mai

mult decât Adam înainte de cădere ,e Hristos –Înviat.Tot acest urcuş l-a avut de-alungul

vieţii pământeşti şi Dumnezeu-Omul.

Trăirea în Dumnezeu duce şi la „o stare de linişte ,pentru că trăieşte în

Dumnezeu,unde omul are totul şi certitudinea existenţei sale”67)Aici omul se aseamănă cu

Dumnezeu,dar nu se confundă ,căci omul „omul devine prin har ceea ce Dumnezeu este

prin natura sa…După chipul pâinii şi al vinului ,omul devine,prin lucrarea harului,o

părticică a firii umane îndumnezeiste a lui Hristos.”68)Omul devine persoană deplină –trup

şi suflet,iar armonia dintre aceste două componente ale omului atinge apogeul;amateria

devine spiritualizată.Această preschimbare radicală a omului ,de natură materială şi

spirituală este numită de Sfinţii Părinţi:naştere din nou sau înviere înainte de moarte sau

îndumnezeire.Omul desăvârşit „se cunoaşte printr-un semn sigur „ Spune Sfântul Isaac

Sirul :<<dacă de zece ori pe zi ,s-ar lăsa aruncaţi în flăcări de iubire faţă de aproapele ,tot

nu li s-ar părea îndeajuns>> ”….Viaţa sufletului –chip,oglindă a lui Dumnezeu ,devine

viaţa sufletului locaş al lui Dumnezeu”69)

66)Pr.Prof. Dr.Dumitru Stăniloae,Fil.rom,colVI,notă la Cuv.Nichita,op.cit,p.312

67)ibidem,p.314

68)Paul Eudochinov,Cunoaşterea lui Dumnezeu , p.141

38

69)idem,Femeia Şi Mântuirea Lumii,Edit.Christiana,Bucureşti,1995,p.104

39

Subcapitolul II.

DATORIILE OMULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU ,

FAŢĂ DE APROAPELE ŞI FAŢĂ DE ELE ÎNŞUŞI

Aibă : „Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră, lui

Hristos-Dumnezeu să o dăm”- Sf.Ioan Gură de Aur

167) Datoria omului faţă de Dumnezeu

În capitolul anterior, vorbeam de ierarhizarea luptei omului cu patimile, adică

mai întâi cu el însuşi, apoi cu lumea şi în final cu diavolul. În concordanţă cu acest fapt,

trebuie să avem în vedere şi ierarhizarea raportării noastre în ce ne priveşte vocaţia, atât

vertical, cât şi orizontal.Astfel în orice faptă noi vedem o angajare treimică : Dumnezeu,

aproapele,sinele. Între mine şi aproapele meu stă ca mijlocitor, ca punte de legătură,

Dumnezeu, adevărul divin 70).

Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar Întreit în Persoane, Dacă-I<<Persoane>>

necesită legătura între Ele şi ce altă legătură poate fi , decât iubirea. Mai mult de cât atât,

„Dumnezeu este iubire”( I Ioan 4,8) căci „Dumnezeu s-a înfăţişat neamului omenesc prin

Iubire, prin arătarea Sfintei Treimi întru Unul Singur Dumnezeu”71). El mai are şi alte

atribute, dar legătura care se face, în sânul Sfintei Treimi şi oiconomic, are loc prin

intermediul Iubirii.Odată revărsată, iubirea lui Dumnezeu asupra noastră noi răspundem

prin viaţa noastră ( prin gândurile, prin cuvintele şi prin faptele noastre ) iubirii, căci dacă

nu este reciprocă nu mai există relaţie, nici comunicare, şi în cele din urmă nici iubire. Cu

toate acestea, răspunsul nostru, nu este doar exterior, ca o responsabilitate morală, ci

porneşte din noi.

70) Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Sensul creştin…, p.675

71) Episcop Nicolae, Velimirovici, Cosiana Învăţătură despre iubirea în Hristos, Edit. Ileana,

Bucureşti 1998, p. 6340

„Chipul” din noi cheamă pe om la asemănarea cu Dumnezeu ,în primul rând ca factor al

iubirii. „Este elanul dinamic al întregii noastre fiinţe spre Arhetipul său divin, aspiraţie

irezistibilă spre Dumnezeu. Este eroul omenesc îndreptat spre spre Eroul divin, setea de

nestins, dorul neostenit după Dumnezeu „72). Din inima sa, omul răspunde chemării de

iubire a lui Dumnezeu. Iubirea astfel, leagă divinul cu umanul prin mişcarea reciprocă a

unuia către celălalt, „iubirea e sursa tuturor formelor de bine. Cel ce o are e omul realizat

deplin, în comuniune neîmpiedicată şi în apropiere maximă de Dumnezeu. E omul

îndumnezeit. Iubirea e fluidul spiritual care curge de la Dumnezeu la om ca să ne întoarcă

de la om la Dumnezeu.”73). Vorbind despre Iubirea lui Dumnezeu, apoi despre iubirea

omului, ne referim la toată istoria omenirii. Cu toate acestea legătura lui Dumnezeu cu

omul şi legătura omului cu Dumnezeu se face diferit în cele două Testamente. Omul

Vechiului Testament era în comuniune cu Dumnezeu într-o formă total diferită de cea a

Noului Testament, care s-a putut raporta direct la Dumnezeu prin Fiul.

Sutele de legi ale poporului iudeu erau datorii ale omului pentru Dumnezeu,

(datori exterioare ); Atât cunoaşterea lui Dumnezeu era diferit, cât şi revelaţia Divină; era

făcută doar prin prooroci sau prin îngeri. Proorocii simţeau cuvântul lui Dumnezeu, iar

ceilalţi oameni ascultau cuvântul lui Dumnezeu, fără să-l fi văzut pe Fiul lui Dumnezeu

folosind cuvântul într-un dialog cu ei. Dar în lucrarea minunată a lui Dumnezeu,el nu doar

a poruncit ,ci s-a angajat într-un dialog iubitor cu omul ,căci spune Sfântul Apostol Pavel

că „după ce Dumnezeu odinioară,în multe rânduri şi în multe chipuri a grăit părinţilor

noştri prin profeţi ,în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul.”(Ev.1,1) Odată cu

întruparea Fiului raportarea omului la Dumnezeu s-a făcut prin ruperea morţii şi a

blestemului .El ridică pe om de la stadiul de făptură micşorată cu puţin faţă de îngeri ,ca fiu

al lui Dumnezeu(nu prin fiinţă ,ci prin har).

72) Paul Evdokinov, Cunoaşterea lui Dumnezeu, p.37

73) Sf. Maxim Mărturisitorul ,Scrieri. Partea a II –a , p.28

41

Astfel,”îngerii rămân mai prejos.Când a coborât Hristos ,a coborât mai prejos decât îngerii,

dar acum urcă cu omul mai presus de ei.”74)Iubirea Tatălui, faţă de Fiul,este nemăsurabilă,

căci este în sânul SfinteiTreimi ,dar faţă de Fiul ca om este,să zicem ,mai mică ,deoarece

Tatăl l-a jerfit pe Fiul , pentru făptura Sa creată spre a deveni , asemenea , Fiică a

Tatălui.Fiul,făcându-se om ,ne-a descoperit filiaţia noastră divină.Omul a aşteptat această

descoperire pentru ca şi el(________,prin puterea şi exemplul Fiului ,moartea)să Înalţe ,

din iubire faţă de Tatăl ,prin iubirea descoperită de Fiul şi în iubirea Duhului Sfânt ,firea

Sa către Dumnezeu.Bineînţeles că”adevărata iubire o găsim doar în Hristos şi a fost adusă

de Hristos în lume pentru a ne-o arăta până unde poate fi ea dezvoltată :jertfa de sine

pentru binele celorlalţi.”75)dar şi împărtăşirea ei nu afost dată deodată ,ci atât cât poate

omul duce în urcuşul său spre Dumnezeu.Omul îi slujeşte lui Dumnezeu asemenea unui

copil ,care este învăţa , câte puţin , pentru a înţelege bine semnul , drumul .Cu toate

aspectele sale ,(urcuşurile şi posibilele ispite spre cădere).Când părinţii îşi învaţă copilul

să meargă , ei ,mai întâi,îl sprijină ,iar ,pe urmă ,îl lasă să plece singur.Astfel , copilul

cade , se loveşte ,plânge,dar va fi mai atent pentru viitor. Dacă ar fi susţinut tot timpul ,el

niciodată nu s-ar întări şi şi nu va învăţa să meargă .La fel face şi Dumnezeu cu noi.Vine

la noi,iar apoi ,când crede de cuviinţă ,se retrage,dar nu precum gândesc deiştii ,în

transcendenţa Sa,ci în inimile noastre.Această lucrare o face Domnul,prin <<căi

nepătrunse>>,căci El,care-i iubirea,oare,nu ştie cum să ne înveţe să iubim? „Cel ce a

sădit urechea ,oare nu aude? Cel ce a zidit ochiul,oare,nu priveşte?”(P.S. 93,9)

Un al II-lea aspect al dăruirii lui Dumnezeu ,omului,este acela al setei acestuia de

Dumnezeu.Cu cât căutarea e mai mare,cu atât,Dumnezeu este mai aproape şi răspunsul

omului este mai curat.”Oricine doreşte întregimea unitară a persoanei iubite(adică

Dumnezeu),dar o primeşte atât cât poate .O primeşte întreagă ,pentru că persoana iubită i

se dăruieşte întreagă,dar o primeşte cât poate ,pe cât de mare este iubirea lui primitoare.

74)Sorin Dumitrescu,7 dimineţi cu Părintele Stăniloae ,Edit.Anastasia,Bucureşti,p.10

75)Pr. Ioan Teşu,op.cit.,p.175

42

Unul o primeşte mai mult ,altul, mai puţin şi unul, mai mult după un aspect,altul,după alt

aspect,după capacitatea sa de iubireşi deci de primire”76)Nu există om care să nu-l

primească pe Dumnezeu şi să nu se simtă dator de a-i răspunde(cel puţin atât,dacă nu vrea

să-i slujească) într-un mod sau altul,căci nu există ateu,în adevăratul sens al

cuvântului.”Fără Dumnezeu” ,spune Petre Ţuţea ,”omul nu e decât animalul muritor şi

raţional,vietatea care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri .”77)Deci ,într-un mod sau altul ,

omul ia act de prezenţa lui Dumnezeu,atât cât poate mintea sa înţelege.El este liber să

recunoască sau nu chemarea divinităţii.Apoi tot în libertatea sa stă şi răspunsul său.Astfel,

„dovada celui care nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Lui este că nu păzeşte

poruncile Lui,iar dovada celui care-l iubeşte este păzirea poroncilor lui Hristos şi răbdarea

suferinţelor pentru El până la moarte.”78)

Dar care sunt poruncile lui Hristos pe care omul trebuie şi este dator ,să le

împlinească ?Acestea nu au spiritul iudaic,imperativ „Să nu …”ori „Să faci…”,căci Hristos

ne pune în faţă,simplu,Binele şi răul şi ,sugestiv,ne sfătuieşte să alegem Binele.dar care

este Binele? El Însuşi ;prin exemplul Lui,noi ne împlinim datoria ,dacă Îl urmăm .Oricum,

moştenirea vieţii veşnice atârnă în porunca dată de Dumnezeu şi reamintită de Hristos

prinpilda samarineanului milostiv ,adică: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău,din toată

inima ta şi dintot sufletul tău şi din toată puterea ta,şi din tot cugetul tău,iar pe aproapele

tău ca pe tine însuţi”(Lc 10,27)Deci prin inimă,suflet ,putere şi cuget înţelegem iubirea

pentru Dumnezeu în gândire ,sentiment şi voinţă sau mai bine zis,gând ,cuvânt şi faptă.În

această măsură,pornirea spre Bine şi spre iubire”îndeamnă nu numai făptura spre

Dumnezeu ,ci şi pe Dumnezeu spre făptură”.79)Această relaţie,care se naşte prin

intermediul iubirii,nu se face ca de la obiect la obiect,sau obiect-subiect,căci”numai

obiectele se cunosc prin efortul exclusiv al meu.

76)Sfântul Grigorie Paloma,Despre împărtăsirea dumnezeiască,în Fil.rom,volVII,p.380

77)Petre Ţuţea,Proiectul de tratat,Eros,Edit.Thètis,Bucureşti,p.22

78)Sf. Vasile Cel Mare ,Scrieri .Partea a II –a, în P.S.B,vol.18,EIBMBOR,Bucureşti,1989,p.105

79)Preot Dumitru Stăniloae,Iubirea Creştină,p.65

43

Cunoaşterea altei persoane de către o persoană e rodul deschiderii voluntare a uneia către

alta,e rodul întâlnirii voluntare şi iubitoare a lor.”80)În plus ,alături de exemplul lui Hristos

avem exemplul propovăduitorilor Lui,al martirilor ,al mărturisitorilor,etc.,care s-au făcut în

această viaţă datori de a-i sluji lui Hristos, pentru ca-n cealaltă viaţă să-i dea Slavă şi să se

bucure de El.

B) Datoria omului faţă de aproapele

„Timpul ne este dat pentru a răspunde lui Dumnezeu şi

oamenilor .Şovăim :<<Să răspundem sau nu lui Dumnezeu şi

oamenilor ?>> Adesea nu răspundem chemării oamenilor.Nu-l

vedem îndată sau ,poate, niciodată ,pe Dumnezeu în oameni.

Egoismul nostru ne împiedică să răspundem îndată nevoii de

iubire a celuilalt.Eu aştept El aşteaptă.Timpul se prelungeşte”

(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae)

Cea de-a doua poruncă pe care ne-a dat-o Mântuitorul este aceea de a ne iubi

unii pe alţii,la fel cum ne iubim pe noi înşine.Aici trebuie să punctăm două aspecte:

În primul rând,iubirea de sine se referă la iubirea pentru ceea ce ne-a dăruit

Dumnezeu,adică să fie teocentrică;nu este vorba de egoism.Dar: a) cel care se lasă

pradă păcatului nu se iubeşte pe sine ,ci se înrobeşte şi,bineînţeles că, iubirea de

aproapele va fi exclusă sau ,cel puţin greşit direcţionată.Apoi:b) dacă noi nu ne

iubim pe noi înşine ,cu atât mai mult pe aproapele .

În al doilea rând,din cauza neiubirii de sine sau a antropocentrismului fiecăruia,omul

tinde să se oprească ,doar la aproapele(şi nu orice fel de aproape,ci acela pe care-l

iubeşte),neputându-se ridica către Dumnezeu prin cel de lângă el,negăsind ,în acesta

din urmă ,chipul lui Dumnezeu ,ci materia,se închide iarăşi în întunericul

păcatului.Dar”cine este aproapele meu?”(Lc.10,29)

80)Sf. Maxim mărturisitorul , Scrieri.Partea a II-a ,p.24

44

Mântuitorul ,după predica de pe munte , a făcut diferenţă între legea Veche

şi cea Nouă.Astfel,printre alte porunci ,legi ale lui Moise ,Hristos se leagă şi ,de aceea,

a iubirii aproapelui.astfel,chipul aproapelui nu-l poartă doar acela care iubeşte pe cel

care-l iubeşte,căci „Ce plată va avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?”(Mt.5,46)

Pilda cu samarineanul milostiv se pare a fi cel mai elocvent exemplu.Măntuitorul putea

spune că „a trecut pe cale” un iudeu oarecare ce s-ar fi oprit.dar nu a făcut aceasta ,căci

a vrut să aratemfaptul că Legea Vechiului testament este depăşită de către desăvârşirea ,

lupta neîncetată şi jertfa fără de prihană ,la care omul năzuit dintru începuturi,de fapt.

El cere nu numai să ne iubim aproapele ,ci: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,binecuvântaţi pe

cei vă bleastămă ,faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă

prigonesc”.(Matei 5,44) Să considerăm această datorie morală faţă de acest fel de

aproape ca fiind ,după cum ,frumos, spunea Sfântul Ignatie Briancianinov ”paharul

mântuirii noastre”.(Ps.65,4)Astfel „la căutare ,tu primeşte paharul din măini

omeneşti.Ce-ţi opasă ţie ,dacă aceşti oameni fac un lucru legiuit sau fără de lege?Treaba

ta este să porţi drept,precum este dator cel ce-i urmează lui Hristos.Roagă-te pentru

dânşii ,Domnului ca…cele săvârşite asupra ta să le fie socotite ,celor ce le-au săvârşit

întru faptă bună la judecata lui Hristos”.81)

„Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim :pe Tatăl ,pe Fiul şi

pe Sfântul Duh,Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”-Sf.Ioan Gură de Aur

Grija faţă de aproapele este o datorie ,la fel ca şi aceea de a-l sluji lui

Dumnezeu,venită din interiorul sufletului uman şi , întotdeauna , va fi legată de prima

poruncă.Cel care nu-l iubeşte pe Hristos sau îl iubeşte „căldicel” nu va vedea nici în

aproapele şi nici în el însuşi Chipul lui Dumnezeu şi templul Duhului Sfânt.De aceea, cu

cât omul se îndreaptă mai mult spre Dumnezeu, „este mai apropiat de alţii ,prin faptul că

sunt transparenţi.Îl vede pe Dumnezeu în ei”.82)

81)Sf. Ignatie Briancianinov,Cuvinte către cei care vor să se mântuiască,vol.II,Edit.Eofix,

Bucureşti,2000,p.275

82)Sorin Dumitrescu ,op.cit.,p.78

45

Iubirea de aproapele este condiţionată de iubirea de Dumnezeu .Ava Dorotei asemăna acest

drum spre Hristos „împreună cu”, „lângă” aproapele,asemenea razelor soarelui. „ Fiecare

merge pe o rază a lui. Cu cât te afli mai aproape de Soare ,de Centru ,cu atât te afli mai

aproape de celelte raze,de ceilalţi.Cu cât eşti mai departe de centru ,cu atât eşti mai

depărtat de ceilalţi.”83)Pe acest drum ajung gândurile noastre şi reuşim să-l mărturisim pe

Hristos în acelaşi gând.Dacă persoanele care se iubesc din apropierea lor,reuşesc să-şi

vorbească ,chiar prin gânduri şi sunt,în acelaşi spirit duhovnicesc,Hristos vine la ei şi le

devine povaţă,îndrumător pe tot parcursul urcuşului duhovnicesc.Lumea este după cum o

percepem noi ; ochii fizici pe toţi ,parcă ,îi cuprinde de-a lungul vieţii. Astfel că ei se pot

înduhovnici sau adânci în neant.Dacă lumea este rea este ,este ,pentru că noi o vedem rea

şi,chiar poate,contribuim la răutatea ei prin răspunsul pe care îl dăm.Omul crează lumea

după cum o percepe.Cel înduhovnicit întotdeauna-l va vedea pe aproapele ,cel puţin, ca el

sau mai sus,iar păcatul îl va considera un accident asupra aproapelui.Dacă el percepe

lumea frumoasă ,bună,transfigurată şi în legătură cu Dumnezeu ,ea aşa devine ,căci Hristos

i-o descoperă astfel,iar anomaliile nu-l influenţează cu nimic ,ci doar zice: „Iartă-

i ,Doamne că nu ştiu ce fac!”(Lc 23,34) .Dar vrăjmaşul diavol asta încearcă:să-l facă pe

om să-l perceapă pe aproapele său ca fiind rău .

Ceea ce uneşte este rugăciunea.Ea-l uneşte pe om de Dumnezeu ,dar şi pe om de

aproapele său.În viaţă dăm ,poate ,de oameni pe care nu-i vom mai vedea niciodată ,dar

gândul la ei şi pomenirea lor în rugăciunile noastre ne apropie.

Apoi, un lucru este evident: dacă noi nu am şti care sunt obligaţiile noastre

pentru aproapele,n-ar mai exista atâtea legi (fie ele morale,dar ,mai ales,juridice).Acest

lucru se vede concret:cu cât lipseşte Dumnezeu dintre oameni,cu atât se îndepărtează omul

de el şi ,implicit ,de aproapele.

83)xxxPăr.Galeriu,Andrei Pleşu,Dialoguri de seară,Edit.Harisma,Bucureşti,1991,p.40

46

Omul se simte răspunzător ,de la începutul vieţii ,până la sfârşit,de diferiţi

oameni,mai apropiaţi sau mai depărtaţi cu care vintră în contact ,dar trebuie avut grijă ca

răspunsul dat acestora să nu fie din responsabilitate morală,ci, mai mult ,din dragoste

pentru aproapele şi ,prin aceasta,de Dumnezeu,căci „datori suntem să ne punem sufletele

pentru fraţi”-Ioan 3,16 .Adevărat spune Sfântul Evanghelist Ioan că doar ,în măsura în

care ne vom considera fraţi,ne vom apropia de Tatăl ,căci „starea de jertfă faţă de

Dumnezeu şi faţă de aproapele e tocmai opusul egoismului.şi,în biruirea obsesiei din sinea

mea se deschide uşa inimii din ultima adâncime ,din adâncul persoanei mele unde nu

poate ajunge moartea”84) Şi totuşi ,tot o formă de egoism este şi iubirea aproapelui ,pentru

că –i aproapele <<meu>> ,căruia-i sunt dator să-i slujesc.În pilda cu samariteanul milostiv,

legiuitorul îl întreabă pe Hristos:”Cine este aproapele meu?”,dar Mântuitorul îi răspunde,

după pildă,”Care dintre cei trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între

tâlhari?”Se poate observa distincţia: „Ce lipseşte,în întrebarea Mântuitorului ,restaurând

adevărul? Lipseşte pronumele posesiv <<al meu>>.Iubirea este în funcţie de

mine.Mântuitorul a pus divin întrebarea :Cui îi sunt eu aproapele? Accentul cade pe

aproapele şi nu pe mine. Eu văd în aproapele pe Celălalt şi nu în raport cu posesia mea

(eu nu sunt posesorul aproapelui meu)”85).

Sub cel puţin aceste aspecte trebuie să-l privim pe aproapele nostru.

84)Pr.Prof. Constantin Galeriu ,Vocaţia pascală a făpturii,p.17

85)idem,Cui îi sunt eu aproapele ,în rev.transilvania,nr.1-2,1999,p.20

47

C) Datoria faţă de noi înşine

„Cunoaşte-te pe tine însuţi”-Socrate , „fiindcă nimeni nu-l

poate cunoaşte pe Dumnezeu ,dacă nu se cunoaşte , mai întâi ,pe

sine însuşi” –Sf. Antonie Cel Mare

Principala ,şi de fapt,singura ,datorie faţă de noi înşine este a ne iubi ,iar din

aceasta decurg multe. Din direcţia din care omul vede iubirea, în acest mod se şi iubeşte.

Dacă iubirea o vede în inima sa, dar proprie lui doar prin har, iar sursa o găseşte la

Dumnezeu, acesta se va îngriji de sine la rău ca fapt al Chipului după care este creat şi a

templului în a cărui Duh Sfânt Sălăşluieşte. Dacă omul îşi va găsi sursa şi sensul existenţei

sale în el însuşi, în alţii sau în alte lucruri, viaţa sa şi-o va raporta şi-o va dărui şi sacrifica

în raport cu sursa din care crede că provine. Noi deţinem o parte din fiecare atribut al lui

Dumnezeu, căci suntem după Chipul Său , deci ,implicit, avem şi libertate. Ea este

îndreptată ca şi celelalte, de altfel, în două moduri (direcţii). Astfel în puterea noastră stă

să ne respectăm pe noi înşine şi să considerăm existenţa noastră ca fiind dată ca un dar, ca

via pe care trebuie să o lucrăm şi pentru care, când va sosi timpul, Stăpânul va trimite

slugile sale să ne ia roadele. (Matei 21,33-34). Avem îngăduinţa, prin libertatea dată, să ne

cultivăm viaţa sau să o schimbăm după bunul plac, dar cum, mereu Hristos ne pune în faţă

Binele şi răul, pentru a alege Binele, la fel va cere, înştiinţându-ne dinainte, întru dreptatea

Sa, roadele sau cum mai găsim în pildele Mântuitorului, talanţii înmulţiţi.

Omul a fost creat de Dumnezeu cu trupşi suflet. Asfel ,iubirea pentru noi va fi atât asupra

trupului, cât şi aupra sufletului. Am putea vorbi mult despre care ar fi îndatoriile faţă de

trup şi sau cele faţă de suflet, dar esenţa stă în exemplul Dumnezeului – Om, care a luat

viaţă pământească şi a trăit , nu diferit de noi, dar desăvârşit. Iubirea de sine a Lui ca om

ne este pildă nouă şi doar în virtutea Lui ne putem simţi datori faţă de noi. Orice abatere a

noastră de la El duce la egoism, la iubire antropocentrică. „Sursa răului stă în egocentrism

şi în izolarea ta de Izvorul Binelui şi înţelegi că mântuirea stă în <<lepădarea de sine>>,

precum a zis Domnul şi în revenirea şi în recentrarea ta în Dumnezeu,… Singurul care te

48

cheamă să ieşi din tine :<<Scoate din temniţă sufletul meu >>(Ps.141,7)86). De fapt, şi

căderea a pornit din egocentrim. Toată această prăpastie aici îşi are sursa : în iubirea,

iraţională de sine.Dacă „Mila este dragostea lui Dumnezeu, până la dispreţul tău însuţi, din

contră lăcomia este dragostea de sine până la dispreţul lui Dumnezeu” 87)

„ Omul a primit poruncă să se facă Dumnezeu”-Sf. Vasile cel Mare

Noi ,în calitate de persoane ,suntem unice şi avem posibilitatea să ne

autodepăşim.Nu este o limitare în graniţele lui Dumnezeu ,din contră,pe noi înşine ne

limităm din momentul în care devenim dependenţi de materie.Astfel, „ depăşindu-ne,ne

îndumnezeim,nu doar ne împlinim datoria faţă de ceea ce ni s-a dat,<<Eul nostru>>,căci ,

cugetele ,faptele,conştiinţa mea îmi aparţin şi sunt conştient de ele,dar Eul este dincolo de

al meu ;el îşi depăşeşte propriile manifestări”88)

86)idem,Vocaţia pascală a făpturii,p.20

87)Bossuet Jacques Bemgue,Opere II,Tratate filozofice, Edit. Dacia ,Cluj-Napoca,2000,p.89

88) Paul Evdokimov,Cunoaşterea lui Dumnezeu,p.32

49

Subcapitolul III.

CĂSĂTORIA CA VOCAŢIE

„Vieţuind împreună ,cele două se configurează

una pe alta , încât bărbatul se completează ca

persoană prin femeie, şi invers.Fiecare devine un

fel de copersoană şi amândoi o unitate

copersonală”-Pr Prof. Dr. Dumitru Stăniloae

Prin însăşi fiinţa sa,omul e predestinat spre comuniune;el poate trăi singur ,

nu se poate desăvârşi singur.Iubirea este această tendinţă fundamentală a fiinţei umane

după comuniune „Nu este bine să fie omul singur ,a zis Dumnezeu .Îi voi face un ajutor

pe potriva lui”(Gen.2,18)

Atât calea mondială,cât şi cea familială presupune comuniune de persoane .

Vocaţia omului este de a ajunge la Dumnezeu şi cum poate astfel acesta ,decât prin şi cu

ceilalaţi.Astfel,amândouă căile poartă pecetea crucii ,a depăşirii de sine.În căsnicie,deci,

omul are nevoie de un „celălalt ,care să fie pe măsura lui ,prin care să se împlinească şi cu

care să se ajute în dobândirea mântuirii.Acesta este ,de fapt ,şi scopul căsătoriei. Dar ,cum

nici două degete nu seamănă ,este firesc ca armonia dintre cei doi să implice

sacrificiul<<eului>> fiecăruia,dar sub o formă fundamentală ,fără de care nici o relaţie nu

există.:Binecuvântarea Domnului prin pecetea pusă de Taina Căsătoriei.

Căsătoria nu este altceva, decât omul complet, căci bărbatul singur sau femeia singură nu

sunt formaţi ca oameni decât împreună ,dar nu sub forma concubinajului ,ci a poruncilor şi

cuvintelor dumnezeieşti.

Apoi,prin forma căsătoriei „se satisface adânca nevoie după dragostea

exclusivă a unei alte fiinţe ,după unitate în dualitate”.89)

_________________

89) Pr. Prof.. Ilie Moldovan,Adevărul şi frumuseţea căsătoriei.Teologia iubirii II,Tipografia Episcopiei

Ortodoxe Alba –Iulia,1996,p.54

50

Prin Taina Nunţii ,omul care este chip al lui Dumnezeu primeşte acest dar,al

creaţiei.Astfel,omul imprimă,la rândul său,chipul său ,trăsăturile sale unei noi

persoane,după cum i-a fost porunca dintru început :”Înmulţiţi-vă şi stăpâniţi

pământul”(Gen.1,28) .Apoi această poruncă nu putea fi pusă ,dacă însuşi Dumnezeu nu

era modelul dinaintea omului.”Taina Nunţii ne conduce şpre Taina Sfintei Treimi .Când

bărbatul şi femeia se află în nuntă”,zice Sf. Ioan Hrisostomul, „ei ,atunci, nu sunt chipul

vreunui lucru pământesc ,ci chipul lui Dumnezeu însuşi.Nunta îşi are protochipul în familia

divină a Sfintei Treimi”90) Când vorbim de Dumnezeu ,nu putem vorbi decât sub forma

Celor Trei Persoane ,căci ,în primul rând,Dumnezeu este iubire,iar aceasta nu se poate

manifesta spre sine,ci în comuniune.La fel se întâmplă şi cu omul. „Dacă omul creat de

Dumnezeu ar fi rămas o singură persoană,o fiinţă solitară ,nu ar putea fi înţeleasă drept

purtătoarea chipului Creatorului ei.Între comuniunea treimică şi comuniunea conjugală se

stabileşte astfel o corelaţie ideală în lumina căreia ni se descoperă sensul măreţiei de care

se bucură soţii în căsătorie”.91)Drept pentru aceasta ,mirii sunt binecuvântaţi(în ritualul

Tainei Nunţii)de întreaga Sfântă Treime ,căci sunt chemaţi la aceeaşi unitate desăvârşită a

dumnezeirii.Ca orice taină ,prin binecuvântarea Sfintei Treimi,,menirea şi relaţia celor doi

se schimbă,mai bine zis,se transfigurează sub pecetea Treimii. „Exact aceasta este

vrednicia tainelor :să prefacă,să preschimbe,făptura ,să-l facă drept pe păcătos ,

binecuvântat pe necinstit ,să înalţe la cer pe cel de pe pâmânt”.92)

Această taină nu numai că uneşte pe om de Dumnezeu ,ci uneşte şi pe om de alt

om,atât sufleteşte,cât şi trupeşte ,devenind unul. „Nu mai sunt doi care vin din unul ,ci unul

care vine din doi”.93)

________________________

90)Pr.Prof. Constantin Galeriu,Taina Nunţii ,în S.T.,sept-oct.1960,p.486

91)Pr.prof. Ilie Moldovan,op.cit ,vol I,p.17

92)Fericitul Arhimandrit Epifanie,Familiei ortodoxe cu smerită dragoste,Schitul Locu ,Sf Munte Athos,

2001,p.18

93)Părintele Amedee şi Dominique Meggle,Monahul şi Psihiatrul,Edit.Christiana,Bucureşti,1997,

p.160-161

51

Odată cu instituirea acestei Taine ,lucrarea omului cu Dumnezeu ,nu se mai face

individual,nu se mai face individual sau prin comuniune cu ceilalţi exterior,ci direct prin

noua fiinţă care se identifică cu el.

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipsi de

femeia sa”-Marcu 10,7

Această unire este ,cum am mai precizat anterior,crucea vieţii ,căci

fiecare se depăşeşte pe sine pentru a fi contopit cu celălalt ,care ,în esenţă ,este diferit de

el.De aceea,şi Biserica îi numeşte acum „Sfinţilor Mucenici”.Mucenicia lor stă în depăşirea

de sine,în sacrificiu şi în crearea noilor generaţii ,toate trecute doar într-un singur gând:

dobândirea Sfântului Duh .Responsabilitatea devine dublă :vertical-se dăruieşte şi devine

responsabil în unanimitate cu celălalt ,iar orizontal are în vedere slujirea lui Dumnezeu.Dar

slujirea celui cu care s-a unit,nu prinde aripi decât prin legătura pe care doar iubirea o

poate face .Ea îi leagă pe cei doi dar tot ea îi leagă şi pe cei doi de dumnezeu ,ca mai târziu

să-i lege pe cei doi noua creaţie a lor,copilul şi pe fiecare dintre ei de copil,prin şi în

Dumnezeu,cu ajutorul iubirii. Se face astfel : un triunghi de relaţie reciproca :

eu –tu –Dumnezeu , care devine unul. Relaţia eu-tu-copilul devine închisă , rigidă,

neechilibrată,nestatornică şi destrămătoare ,în lipsa lui Dumnezeu.În <<eu-tu-copilul>>

devenim <<noi>> ,care ne unim cu Dumnezeu; devenim unul ,ca şi Dumnezeu-Sfânta

treime ce este doar Unul,deşi comunică cu făptura fiecare Personal,după cum şi noi vom

comunica personal(eu-tu-copilul )cu Dumnezeu (deşi suntem Unul).Toată această relaţie

devine o taină pe care exteriorul nu o înţelege dacă nu o trăieşte la fel sau dacă nu o vede

prin ochii duhovniceşti formaţi prin legătura neîncetată cu Dumnezeu(mă refer aici la

monahi).

Este important de amintit ,faptul că relaţia celor doi uniţi prin Taina

Căsătoriei,unul de celălalt,unul de celalt şi împreună de Dumnezeu nu are loc,ideal doar

din momentul nunţii.Ea este pregătită de o relaţie dinaintea Căsătoriei ,relaţie care,la fel

este dirijată şi subordonată doar lui Dumnezeu ,altfel nu rezistă.Referitor la aceasta ,ne

amintim ,din experienţa părintelui Stăniloaie,însoţit fiind de Oliver Clement,din timpul

52

unei călătorii cu trenul ,referitoare la cei doi tineri aflaţi în compartiment „care se

îmbrăţişau cu mare delicateţe ,vădit îndrăgostit unul de celălalt…cred că cei doi tineri ,care

se iubesc şi se iubesc încă fără a fi ajuns la nivelul mai coborât al plăcerilor trupeşti,

văd,fiecare din ei,taina celuilalt.Şi cred că nici unul dintre ei n-ar voi să-l definească pe

celălalt.Celălalt rămâne un mister nedefinit şi infinitul se întinde dincolo de marginile

lumii acesteia,se întinde până la Dumnezeu.Atunci probabil că,implicit,cei doi tineri,care

sunt într-o iubire curată,trăiesc într-un fel prezenţa negrăită a lui Dumnezeu între ei.Şi

aceasta îi face să se înalţe peste ei ,să se înalţe spre acel izvor al iubirii,al apropierii între

oameni,al trebuinţei lor unul de altul şi ,poate, că asta înseamnă o neaşteptată înălţare a

sufletului.”94)

Acest << frumos >> se întâmplă doar în comuniune cu Dumnezeu şi când acea

curiozitate a trupului este abţinută până la căsătorie ,curiozitate care, doar după această

Taină,nu se epuizează niciodată.Într-o altă formă,aluatul frământat, poate, cu trudă ,dar fără

Dumnezeu,nu creşte şi nu dă roade ,ci devine uscăcios.De aceea ,cuplurile care au

desconsiderat căsătoria ,ca taină şi ca binecuvântare a unirii şi procreerii, prin relaţia

trupească pusă deasupra celei sufleteşti ,nu au ajuns dăcât la haos ,necazuri în realţie şi

chiar ,de cele mai multe ori,la despărţire(Bineînţeles că despărţirea nu o putem condiţiona

doar din motivul acesta:al relaţiei sexuale înainte de căsătorie).Astfel,erotismul rămâne nu

numai pentru adolescenţi ,dar şi pentru adult o eternă şi irezistibilă promisiune de

autodepăşire,dar şi rezervă,fără ,îndoială şi mrejele unei capcane seducătoare, în care multe

suflete curate îşi pot frânge zborul”95)

De regulă,în perioada de adolescenţă ,tânărul nu caută să se apropie de Dumnezeu

prin relaţia ,cu jumătatea,pe care el şi-o caută ,nepărtinitor ,ci efectiv relaţia cu Dumnezeu

este separată de ceea ce se numeşte dragoste între un băiat şi o fată.Aceasta

devine,astfel,prima cădere El trece, cu această mentalitate,de la o persoană la lata

devenind ,astfel, şters în ideal,în vocaţie ,în aspiraţii ,în viaţă ,etc.

El încearcă doar să se integreze social prin căutarea de „pereche”;descoperă ,după una sau

mai multe încercări ,erotismul sau dragostea şi „când satisfacţia generată de unul dintre cei

94)Sorin Dumitrescu,7 dimineţi…,p.103-104

95)Nicolae Mitrofan şi Iolanda Mitrofan,Elemente de psihologie a copilului ,Edit. Şansa ,Bucureşti,53

1994,p.45

doi factori sau chiar de amândoi este destul de intensă şi încrederea în celălalt destul de

mare,încearcă să se gândească la căsătorie”.96)Tot acest drum nu-l putem considera decât

un eşec dintr-un început ,pas cu pas şi până în final. Sensul unirii celor doi devine o

imagine ecocentrică în ochii tânărului, imagine ce nu i se va schimba odată cu căsătoria,

căci scopul unirii, în virtutea sa este satisfacerea propriilor nevoi, idealuri şi aspiraţii. Deci

intervine, cu un rol capital, educaţia părinţilor şi modul cu aceştia i-au format tânărului

viziunea asupra sensului vieţii. „Dacă le prezintă tinerilor copii idealul monogamiei, le dă

deja un înalt ideal care poate fi realizat numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Părinţii trebuie să

propovăduiască bucuriile şi luptele căsniciei în principal prin exemplul lor propriu” 97).

Un alt rol important în dobândirea acestei viziuni a vieţii o are Preotul care, este

necesar să-i catehizeze pe tineri. „Pregătirea de altfel trebuie să înceapă chiar de la

Spovedanie de când sunt copi, copile, totul este gradat”. 98)

Odată înfăptuită taina Nunţii cele două persoane se unesc şi au în vedere războiul

nevăzut cu cele văzute şi nevăzute, ca stând împreună, să crească puterea pentru a-şi

împlini un singur ţel : mântuirea ( aici nu vom omite şi aspectul secundar : procreerea ).

Când altul este scopul celor doi , sau când fiecare dintre ei au alt scop, în familie, pe care

de acum au întemeiat-o, apare răul, negativul, căci implicit prezenţa lui Dumnezeu nu mai

există. El fiind armonie, nu destrămare sau gânduri, idealuri diferite. Deci ,aici nu mai sunt,

decât câţiva paşi, până la cădere. Primul efect se vede asupra trupului, căci apare lipsa de

comunicare, „Ispitele trupeşti vin într-un plan profund , fapt care se traduce printr-o relaţie

intimă încordată” 99). Dacă relaţiile între cei doi slăbesc, consecinţele apar pe toate

planurile. Cel mai grav este când se răsfrâng şi asupra copiilor, căci acesta devine un

96)Nicolae Mitrofan şi Cristian Ciupercă ,Încursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei,Edit.

Press Mihaela,Bucureşti ,1998,p.12

97) Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Edit. Deisis, Sibiu,

2000,p.100.

54

98) Pr. Nicolae Tănase, Taina iubirii, în rev. „Tinereţe, ideal, Biserică”,Edit. Agaton, Făgăraş

2002,p.220.

prim factor în deteriorarea unei societăţi sănătoase.Vedem , astfel, cât de mare este

răspunderea membrilor familiei şi cât de nefastă este asupra întregii societăţi şi a

generaţiilor viitoare, lipsa de iubire,înţelegere,etc. toate în principal izvorâte din lipsa de

Dumnezeu. Când vocaţia omului ca membru al familiei, cu toate implicaţiile ei, este

raportată la Dumnezeu atât copii, cât şi generaţiile viitoare,şi în final o întreagă societate

este sănătoasă. Astfel , „părinţii se unesc în numele iubirii şi Dumnezeu creează un nou

suflet nemuritor din sufletul părinţilor, aşa precum a zidit-o pe Eva din Adam, tot în suflet

viu” 100). Acest suflet, devine şi el, verigă importantă pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu.

„Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat”Evrei 13,4.

Nu se cuvine să uităm că de fapt, căsătoria de astăzi, ca şi toate lucrurile din

zilele noastre este o căsătorie decăzută şi degradată, din pricina faptului că aceasta este

văzută nu ca o continuare a fecioriei prin „patul nespurcat” ,ci tocmai invers, ca o

legalizare a actului sexual. Acum este depăşită chiar şi trecerea de la feciorie la lăcomia

sexuală din timpul căsniciei ( cu sau fără apariţia avorturilor ).

Se caută, sub această mentalitate, satisfacerea propriilor instincte, căci suntem într-o

epocă în care predomină instinctul.Prima fază într-o astfel de incursiune, este trecerea

rapidă de la o persoană la alta. „ De aceea, bărbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se

mai realizează ca persoană, definită prin convieţuirea cu o singură persoană ca femeie.

Trăsăturile lui personale vor fi fluide, nedefinite. Propriu-zis el va deveni mai mult un

individ-specie, căci e lipsit de o adevărată şi permanentă comuniune personală”101).

Nu este de mirare că , după lungi căutări, tânărul rămâne profund dezamăgit, fie că

convieţuirea împreună a fost legalizată sau probatorie. Nu poate fi un act mai crud de

desocializare, discreditare şi ruinare a instituţiei familiei, decât sub forma aceasta : de

îndepărtare a ei de temeiurile creştine pe care a fost aşezată. Apoi ,într-un final, datorită

imaginii, formate de-a lungul experienţelor amoroase, a psihologizării şi conceptualizării

contemporane a termenului dragoste, tânărul nu se mai conformează cu realitatea ,

99) Michael Philippe, Un Singur trup-aventura mistică a cuplului, Edit.Amarcard, Timişoara,1995,p.43

55

100) Pr.Prof. Constantin Galeriu, Notă introductivă la Dr. Kenneth Me All, Vindecarea arborelui

genealogic, Edit. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 18

101)Pr.Prof.DumitruStăniloae,TeologiaDogmaticăOrtodoxă,vol.III,EIBMBOR,BUCUREŞTI,1997,p122

înţelegând dragostea ca o relaţie de moment. În această relaţie, perverteşte aşa de mult

dragostea, încât celălalt este redus la un simplu obiect, de satisfacere a unor plăceri. Acesta

este motivul pentru care, omul contemporan, în familie , suferă de „lacebunită”, devenind

de fapt o epidemie socială..La ce bun să te angajezi într-o viaţă, care se anunţă înşelătoare?

La ce bun ,să te căsătoreşti, dacă puţin mai târziu te desparţi ? La ce bun, să ai copii, dacă

trebuie să-i creşti într-o lume ca aceasta?102) etc. Astfel, observăm că pas cu pas, omul

devine sclavul propriilor sale patimi şi antrenează în căderea sa : 1) persoana cu care ar

trebui să se identifice ( pentru Dumnezeu, în primul rând, pentru el în al-II-lea rând şi

pentru persoana iubită cu ajutorul căruia amândoi se vor fi desăvârşit );2) generaţiile care

scapă de flagelul avortului şi vor fi născute, crescute şi educate sub această formă de

mentalitate;3) generaţiile care s-ar fi născut din copii nenăscuţi, victime mortale şi ele ale

„libido-ului omenesc şi în final; 4) o întreagă societate şi nici mai mult , nici mai puţin,

decât o istorie particularizată, poate.

56

102)Părintele Ausédée…, op.cit., p.22

Subcapitolul 4.

VOCAŢIA OMULUI PENTRU COMUNICARE

„Dobândeşte pacea lăuntrică şi mii

de oameni se vor mântui în jurul

tău”-Sf.Serafim de Sarov.

Nu putem vorbi despre comuniune între oameni decât raportându-ne, cum am

mai menţionat de nenumărate ori, la Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi

Întreit în Persoane. Este firesc, deci să vorbim, astfel căci dacă Dumnezeu este Persoane,

evident forma de comunicare dintre ele este model pentru noi. Comunicarea Intertreimică

este în perfectă armonie, apoi Comunicarea lui Dumnezeu se deschide şi ea, nu doar

theologic, ci şi oiconomic, către om. Dacă în interiorul Sfintei Treimi, comuniunea nu

suferă de vreo părtinire, egoism,ruptură,etc. atunci nici către om Dumnezeu nu se va revela

altfel.Acest lucru îl putem argumenta prin prezenţa Fiului în comuniunea cu noi din

perioada întrupării. Prin unirea divinului cu umanul, Hristos a adus comuniunea dintre

Dumnezeu şi om ( prin cele două firi ale sale )la treapta desăvârşirii, dar a adus

comuniunea desăvârşită şi între oameni( prin relaţia Sa, ca Om, cu ucenicii Săi şi cu toţi cei

care l-au înconjurat devenindu-le Frate.) Dar relaţia Sa, nu se ,limitează, doar la acea

perioadă şi cu oamenii acelor vremuri. Ea este mereu actualizată cu noi prin puterea

necreată a Duhului Sfânt, astfel că această comuniune are loc de la cap, care-i Hristos spre

trup,care-i Biserica. „În lumina acestei relaţii înţelegem că omul poate cădea singur în

păcat, dar nu se poate mântui decât în comuniunea pe care o reprezintă Biserica ,fiindcă

Dumnezeu este comuniune, Trime şi iubire .103)

Prezenţa lui Hristos în viaţa noastră, a dus la ruperea egocentrismului şi la

căutarea unui nou sens : slujirea lui Dumnezeu nu prin Legea exterioară, ci prin Legea

slujirii aproapelui, deci trăirea în comuniune după chipul însuşi al Prea Sfintei Treimi. 57

103) Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini, p.9.

De aceea, „omul singur nu e fericit. El este creat pentru comuniune, Or comuniunea

presupune un schimb de valori de daruri” 104). În această măsură, Hristos a instituit

Biserica, ca trup tainic al Lui, pentru ca identitatea creştinului să dea roade,aici , în

comunitatea , celor care odată primind Evanghelia, o propovăduiesc şi în acelaşi timp se

înalţă, prin ajutorul Sfintei Taine, către Cel din care îşi are existenţa.

Cel care intră în Biserică iese de fapt din starea de păcat ( păcatul de regulă, rupe

relaţia de comuniune cu ceilalţi şi cu Dumnezeu ) şi în prezenţa Duhului împărtăşit aici,

intră în credinţă şi spiritul comunităţii.

În viaţa de acum, noi primim fiecare în parte taina Botezului,. dar foarte mulţi dintre

noi , devenim independenţi, izolaţi de comunitate, prin ruperea relaţiei cu Biserica, ca trup

a lui Hristos şi se transformă din mădulare al trupului , în indivizi. Dar Biserica, nu este o

adunare de indivizi, căci tot cel care crede că centrul vital şi unic al Bisericii, este clerul

sau instituţia Bisericească şi nu Hristos, se pierde şi este căzut. Relaţia cu Biserica nu se

face la Botez, Nuntă şi înmormântare. Aproapele devine frate, cu care intru în relaţie doar

prin Intermediul Bisericii.

În Hristos,toate mădularele au personalitate proprie, dar lucrează împreună cu

ceilalţi pentru mântuirea lor. Participarea la viaţa în Hristos trebuie să fie întreagă. „Astfel

omul va fi în acelaşi timp o parte , nu mădular al trupului lui Hristos prin firea sa; dar el va

fi de asemenea , ca persoană, o fiinţă care cuprinde în ea totul.Sfântul Duh care se aibă o

ungere împărătească peste firea umană a Fiului ,Capul Bisericii,se împărtăşeşte fiecărui

mădular al acestui trup ,creează ,spunând astfel,mai mulţi hristoşi ,mai mulţi unşi ai

Domnului,persoane pe care de îndumnezeire alături de Persoana

dumnezeiască”.105)Deci,Biserica,ca organism teondric,devine comunitate de ipostasuri ,de

persoane,cărora Hristos le este Ipostasul Suprem.Apoi,fiecare ipostas ,nu numai că iese din

individualism şi lucrează împreună cu celelalte ipostasuri şi mădulare ale trupului ,ci

lucrează şi vertical,personal, cu Dumnezeu.Aceste două lucrări se întrepătrund ,lucrarea cu

Duhul,face ca să crească comuniune cu semenii,mai ales când aceştia sunt în suferinţe şi în

104) Arhiepiscopul Andrei ( Alba Iulia ),Fericire şi nefericire în rev. Epifania iulie-august, 1999,p.3.

105) Vladimir Lossky,Teologia mistică a Bisericii de răsărit,Edit.Bonifaciu,1998,p.157

58

nevoi.De aici,decurge şi această exigenţă majoră a Bisericii,de a se implica activ în

problemel comunităţii pentru a vindeca rănile pricinuite de răul şi păcatul intrat în sânul

comunităţii,căci „comunitatea cere ca partenerii să aibă ceva care să-i apropie ,care să-i

ajute ,care să-i facă să se înţeleagă”.106)

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere riscul de a te deschide lumii şi de a-l

pierde pe Hristos.Noi ni-l asumăm integral pe celălalt ,dar cu ceea ce este autentic în el,aşa

cum şi Hristos şi-a asumat umanitatea cea fără de păcat;astfel,păcatul celuilalt ne poate,şi

pe noi, îndepărta de scopul,iniţial desăvârşitor,al nostru.

„Ci precum într-un singur trup avem mai multe mădulare şi mădularele

nu au toate aceeaşi lucrare,aşa şi noi cei mulţi un trup suntem în Hristos şi fiecare

suntem mădulare unii altora”-Ram.12,4-5

În Biserică ,vocaţia fiecărui membru este alta, deoarece,el primeşte de la

începutul vieţii „propria entitate şi propriile caracteristici ,conform locului pe care îl ocupă

şi funcţiei pe care o deţine în întreg.107)Şi aici ,doar iubirea poate lega şi poate face ca

relaţia să fie armonioasă,deşi fiecare are altă lucrare,căci scopul este acelaşi şi sunt într-un

singur Duh.

Odată ce omul se îndepărtează mai târziu sau mai devreme de comuniunea

cu dumnezeu ,uşor se îndepărtează de ceilalţi.Aşa, „dezbinarea dintre noi nu lasă mintea

să-şi împlinească lucrarea sa de cunoaştere a lui Dumnezeu,de unire cu El şi cu

semenii”.108)Dar consecinţele nu se opresc aici.”Dacă un mădular este bolnav ,toate

mădularele suferă împreună”(I Cor 12,26)Cel mai grav este că astăzi multe mădulare sunt

bolnave,iar principala cauză este acea mentalitate de mântuire egoistă ,în afara

Bisericii,Biserica de azi este înţeleasă ca instituţie ; dar pentru a reface „trupul tainic al

mântuitorului este nevoie de misiune intensă şi propovăduire a Evangheliei este nevoie de

o luptă , a mădularelor sănătoase ,împotriva păcatului şi a râului universal.Când răul devine

obştesc ,iei toate armele pe care ţi le-a dat Hristos şi lupţi până la mucenicie.

__________________

106) Dumitru Stăniloae ,Iisus Hristos şi restaurarea omului,Edit. Omniscop,Craiova,1993,p.69

107)Mitropolit Emilianos Timiadis,Preot ,Parohie,Înoire,Edit. Eofix,Bucureşti,2001,p.69

108)Cuv. Nichita Stithatul ,op.cit.,în Fil.rom.,vol VI,p.310

59

Ca membru al comunităţii ,omul are menirea să cunoască Evanghelia pentru

a o propovădui .Tinerii de astăzi ar trebui îndrumaţi ,spre misiune .La Sfânta Liturghie ,

omul îl primeşte pe Hristos ,dar nu-l va ţine doar pentru el. „Sfântul Ioan Scărarul spunea

că creştinul are responsabilitate ,nu numai pentru propria sa mântuire ,ci şi pentru lucrarea

mântuitoare a lui Hristos care,visează şi angajează întreaga lume.”109)

Cu harul şi încărcătura Logosului ,credinciosul împarte harul şi celor care

nu-l au (sau nu-l voiesc),prin diferite metode de misiune.Cum ar fi : „Liturghie după

Liturghie” sau „Catehesele Mistagogice” în care clerul explică,celor veniţi în sânul

Bisericii,semnificaţiile întregului cult(Sfintele Taine,Sfânta Liturghie,etc.),până la

diversele dialoguri prin programe de educaţie,schimb de idei cu alte culturi religioase (în

care,fireşte nu se va face nici un compromis al Dreptei Credinţe)etc.”Identitatea creştină se

afirmă şi se practică în urmarea lui Hristos în contextul propovăduirii Evangheliei celor ce

nu cred,în contextul ospitalităţii oferite celor de altă confesiune ,al solidarităţii economice

cu cei săraci şi în suferinţă. Există diverse forme şi situaţii umane în care creştinii pot

descoperi prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu ,urmând exemplul lui Hristos,iar a urma lui

Hristos înseamnă a mobiliza toate forţele spirituale într-un efort continuu,insistent ,de a

face voia Tatălui <<precum în cer şi pe pământ>>(Matei 6,10)”.110)

Şi această vocaţie a desăvârşirii noastre în comuniune a cărui temelie e

pusă de Hristos prin Evanghelia Sa şi viaţa Sa,trebuie să o realizeze fiecare chiar din

această lume,căci ,după aceea,e prea târziu.

109) Î. .P.S. Nifon Mihăiţă ,Episcopul Târgoviştei ,Liturghie după Liturghie în Curs de Miriologie şi

Ecumenism,partea I,Universitatea Valahia Târgovişte,Facultatea de teologie ortodoxă ,2001,p.59

110) Ion Bria ,Destinul Ortodoxiei,p.349

60

CAPITOLUL III.

CĂUTAREA UNEI NOI IDENTITĂŢI

Subcapitolul I.

TRECERA DE LA PERSOANĂ LA INDIVID

„<< Adame,unde eşti?>>Răspunsul acesta :<<Am

auzit glasul Tău în rai şi m-am temut ,căci sunt gol şi

m-am ascuns>>Şi i-a zis Dumnezeu:<<Cine ţi-a spus că

eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am

poruncit să nu mănânci?…De aceea,l-a scos Domnul

Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden,ca să

lucreze pământul ,din care fusese luat.”-Fac.3,9-11;3,23

La început ,Dumnezeu l-a făcut pe om bun,cu trup nestricăcios ,dar ,cu toate

acestea ,era încă nedeplin, duhovniceşte. Este şi firesc să se fi întâmplat aşa ,căci locul

unde avea să ajungă omul (adică la Dumnezeu) se făcea tot cu ajutorul Dumnezeului –Om

prin harul Duhului Sfânt ,după planul Tatălui. Deci,Adam avea lucrarea aceasta ,iar locul

unde el vieţuia era,de asemenea,nestricăcios şi bun,el fiind împărat peste toată făptura

văzută.

Căderea lui Adam ,şi prin el , a întregii umanităţi a dus la toate consecinţele

ştiute şi neştiute din istoria omenirii, ce îşi au cauza într-un singur punct: moartea ,atât cea

trupească ,dar mai ales cea sufletească „Omul n-a reuşit să dea expresie vocaţiei sale ,

primite din partea Creatorului ,de a transforma cerul şi pământul în paradis şi să se ridice el

însuşi ,cu întreaga zidire , către imortaliatea Ziditorului , ci a căzut în stricăciunea lumii*,

* N.B.”Stricăciunea lumii” exista deja,înainte de căderea lui Adam,în iadul format prin căderea lui

Lucifer

61

cunoscând un proces de involuţie ,care l-a apropiat de fiinţele inferioare lui”111) ,

devenind,astfel,mai mult un individ –specie, decât persoană.

Dacă „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu „(Înţ.Sal.1,7),pentru

Adam ,aceasta era învelită în iubirea faţă de Creator.Odată cu căderea ,Adam a devenit

gol.Aceasta este primordiala şi principala ispitire a vrăjmaşului ,încercarea de a lua omului

frica de Dumnezeu.”Nu ,nu veţi muri!Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca

din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu ,cunoscând binele şi răul.”

(Fac.3,4-5)Odată smulsă această virtute ,omul intră într-o înşelătorie şi pseudolibertate.Se

rupe ,imediat de legătura cu Ziditorul său,se îndepărtează de adevărata sa vocaţie ,

identitatea proprie şi-o regăseşte în orice altceva,numai în Dumnezeu , nu ,şi ,de aici,

moartea.În tot acest coborâş ,omul se ascunde prin diferite modalităţi (fiecare istorie,până

la fiecare ins în parte,se ascunde diferit) de Dumnezeu.

Acel „m-am ascuns şi m-am temut,căci sunt gol”(Fac.3,10)nu este

altceva decât neîncetata acoperire a conştiinţei umane de glasul lui Dumnezeu ,iar

„frunzele de smochin pe care şi le-au cusut”(Fac.3,7) sunt patimile,din totdeauna ,cu

care omul îşi ascunde goliciunea ,adică îşi acoperă conştiinţa.

Din acest moment,întreaga umanitate o ia în altă direcţie ,tot verticală ,dar

în cădere .Mai grav este că a tras după ea şi natura ,care devine blestemată ,neroditoare şi

în dezarmonie cu ea însăşi şi cu omul .Pământul blestemat în faptele lui Adam este trupul

lui Adam ,necontenit blestemat prin faptele lui,adică prin patimile minţii lipită de

pământ ,la nerodirea virtuţilor ,care sunt fapte ale lui Dumnezeu.Din trupul său se hrăneşte

omul cu durere şi cu întristare multă ,bucurându-se doar de piţina dulceaţă ce i-o dă el.Din

trup îi răsar omului,pe deasupra plăcerii stricăcioase,grijile şi gândurile ,ca nişte spini şi

marile ispite şi primejdii,ca nişte mărăcini.”112)Pe bună dreptate avea să se întâmple

aceasta,căci omul era după Chipul lui Dumnezeu ,dar purta în el şi pecetea pământului din

care a fost zidit. Odată cu urcşul sau coborâşul său , şi pământul îl urma.Pe de altă parte, la

111)Pr.Prof. Dr. Dumitru Popescu ,Omul fără rădăcini,p.69

112)Sf.Maxim Mărturisitorul ,Răspunsuri către Talasie,în Fil.rom.,voIII,p.51

neascultarea lui Adam faţa de Dumnezeu (Stăpânul Său), şi universul, al cărui stăpân îi 62

era, omul a devenit neascultător făţă de om .El devine lipsi de rodirea de la sine, iar

lucrarea lui se va face cu sudoare, osteneală şi doar în ascultare şi supunere faţă de

Dumnezeu, Creatorul său. Întreaga natură însăşi a devenit neascultătoare. Dar repunerea

omului în relaţia primordială cu Ziditorul, aduce de la sine şi armonizarea lumii

înconjurătoare.

Vai de cei ce zic răului-bine şi binelui-rău,care numesc

lumina-întuneric, şi întunericul-lumină, care socotesc amarul-dulce şi dulcele-amar;

aceasta este haina de piele, viaţă în moarte, iraţionalitate- Sf. Grigorie Palama.

Dacă la început omul a fost înzestrat cu raţiunea în bine, neexistând pentru el

răul, după cădere, omul, pentru că nu se afla încă la asemănarea cu Dumnezeu, nu mai

poate diferenţia binele de rău, căci nici răul nu-l cunoştea în esenţa lui, ca să se ferească de

el, dar nici la Binele Absolut nu ajunsese.

Astfel , adevărata lui raţiune se acunde şi ajunge ca şi pe el, şi viaţa sa, şi

lumea întreagă, să nu le mai poată percepe decât „aici şi acum” devenind astfel iraţional

sau cu o raţiune pervertită, ilogică, nearmonioasă şi fără Logosul divin. „Spiritul uman

primeşte de acum, chipul unei materii amorfe, în loc să oglindească veşnicia. Spiritul ar

trebui să primească viaţa de la Dumnezeu, sufletul de la spirit şi trupul de la suflet. Dar

spiritul începe să trăiască de pe urma sufletului, hrănindu-se cu valori nedumnezeieşti,

cum ar fi bunătatea şi frumuseţea, care nu vin de la Dumnezeu, atrăgându-i atenţia asupra

pomului. La rândul său, sufletul trăieşte pe urma trupului; iau naştere, în acest fel patimile.

În cele din urmă trupul trăieşte de pe urma universului terestru, ucide pentru a mânca( şi nu

numai ) şi astfel descoperă moartea”113).

Căderea nu se opreşte doar aici. Mintea omului se face tot mai îngustă. Deşi

veşnicia nu se pierde, omul o pierde din vedere şi trăieşte în întregime superficial şi

material. Legătura cu pământul, cu dobitoacele şi cu relativul devine tot mai strânsă. Pentru

omul căzut, Dumnezeu rămâne în Transcendenţa Sa. Creatorul nu pleacă, ci doar „se roagă

cu suspinuri grele”(Rom, 8,28); făptura se îndepărtează crezând,paradoxal, că Ziditorul se

113) Vladimir Lossky, Introducere în Teologia Ortodoxă, p.114.

63

îndepărtează. Păcatul căderii aduce în ultimă instanţă „pierderea sensului existenţei : o

viaţă în întregime superficială, materială, o viaţă de plăcere, egoistă, legată de conflictul cu

ceilalţi şi cu uitarea lui Dumnezeu”114)

Datorită minţii închise în temniţa păcatului, omul confundă binele cu răul,iar

păcatul pătrunde atât de adânc în fiinţa umană, încât pare a fi firesc. De fapt tot ceea ce era

din din origine firesc, devine nefiresc, iar nefirescul devine firesc şi anormalul-normal.

Făcându-ne mădulare păcatului, trupul înrobit începe să ne răsvrătească împotriva

sufletului. Odată ucis sufletul, trupul ne coboară la cele mai josnice păcate astfel că omul

tinde să devină anexa propriului său trup.

Odată intrat păcatul în om, devine,cu timpul, patimă, căci se va generaliza, va

deveni obicei. Patima se aseamănă cu instinctul; nu se mai simte imoralitate, dar nici

dependenţa de păcat, deoarece ea stă acolo, ascunsă în suflet şi odată nesatisfăcută, iese

afară şi reacţionează violent atât faţa de individ cât şi faţă de ceilalţi.

Chiar şi privirile omului împătimit, devin înrobite şi înguste. El vede lumea

rea, după cum este el, devine egoist, căci trupul cere o serie de satisfaceri şi

anticomunitar;chiar dacă în exterior pare să comunice, de fapt, comunicarea devine strict

pragmatică, individualistă, fără suflet şi cu raport exterior : de satisfacere a propriilor

patimi. Refuzul, în toate cazurile, planurile şi raporturile nu are decât un singur efect:

violenţa manifestată diferit de la om la om, de la societate la societate, de la o istorie la

alta. „Unde mai există relaţie personală, nu mai există umanitatea. Nu se mai poate vorbi

de drepturile omului, de aplicaţii umanitare, Pentru că umanitatea nu mai există, decât la

cei care se opun şi care trag consecinţe şi pot să sufere pentru asta. Pot fi şi ucişi pentru

asta”115).

Consecinţele actuale sunt grave căci s-a trecut de la teologie la epocentrism, de la Hristos

114) M. Costea de Beauregerd, Dumitru Stăniloae, Mica Dogmatică vorbită.Dialoguri la Cernica, Edit.

Deisis, Sibiu, 1995,p.156.

115)Alexandru Paleologul,Există o tendinţă dea distruge moştenirea creştină în Europa ,în rev.

Ziua,iulie,1999,p.15

64

la umanism, de la sacru la profan. Omul contemporan duce o relaţie de subiect-obiect cu

aproapele , sub aripa Drepturilor Omului , devine posesiv, lacom şi războinic.Aceasta

ieşire din propria-i vocaţie, duce la tendinţa de autonomie pe care şi-o apără, căci prin ea

îşi poate satisface dorinţele care l-au înrobit şi tot prin ea încearcă să-l ucidă pe Dumnezeu

din inima sa, dar nu reuşeşte, căci „sau va fi cu adevărat liber, decât în momentul în care va

fi ucis ultimul Dumnezeu”(Pr.Prof.Dr.Dumitru).Prin intermediul tehnicii şi a ştiinţei ,

încearcă să se înalţe deasupra Teologiei şi ,în ultimă instanţă ,se foloseşte de diferite

vicleşuguri pentru a o învinge.Când nici aceasta nu-i reuşeşte ,se aruncă în mrejele

indiferenţei ,afirmând că:”Dumnezeu a murit”-Nietzsche,căzând pentru a doua oară (după

Adam) ,în ziua când ,de fapt, a fost creat pentru veşnicie,adică în Vinerea ce desemnează

moartea lui Hristos ca om. „Postmodernismul nu este altceva decât cufundarea în lumea

Vinerii Mari,dar care nu mai ajunge până duminica ,nu cunoaşte Învierea …Căci noi nu

punem aici punct (în Vinerea Mare).Acolo unde Nietzsche pune punct sau semnul

exclamării, noi punem virgula ,pentru că anume după aceasta ,El a înviat.”116)

Omul devine din persoană după chipul lui Dumnezeu- individ coborât la rangul cel

mai jos al iraţiunii, prin negarea şi respingerea chemării lui Dumnezeu.

116) Ierodiacon Savatie, Baştovei Ortodoxia pentru postmodernişti, Edit. Harisma, Timişoara, 2001,

apud //A:\ Ortodoxia.htm. , p.2.

65

66

Subcapitolul II.

UMANISMUL PSIHOLOGIC.

„Omul a căzut prin trufie în clipa când îl îmbată

iluzia înălţării prin propria-i natură”– Nechifor Crainic

(„ Omul e măsura tuturor lucrurilor”-Protagoras )

A ) De ce <<umanism>>?

Slăbiciunea lui Adam era încă dinaintea căderii, el lăsându-se uşor ispitit de ideea că

ar putea fi cel puţin la fel ca Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă de atunci până astăzi, şi va

mai continua, odată cu continuarea păcatului, pe tot parcursul istoriei omenirii ,fie

manifestat mai uşor sau mai pregnant în unele perioade.

Forma mentalităţii umaniste, a luat amploare, concret încă din vremea apostolică,

odată cu apariţia ereziilor care negau total divinitatea lui Iisus Hristos. Apoi, contemporan

vorbind, protestanţii şi chiar catolicii, Apusul în general, pun accent pe firea umană a

Mântuitorului, diminuând, eliminând, chiar, firea dumnezeiască a Fiului. Odată privit

Hristos, dar ca om , legătura cu divinitatea nu mai are nici o punte şi astfel se rupe, fiind

alungată în transcendenţa Sa, iar Hristos, pentru unii, devine modelul suprem de om sau

omul perfect. Toate aceste tendinţe îşi au originea în ruperea relaţiei autentice cu

Dumnezeu, şi înţelegerea parţială sau nulă a relaţiei dumnezeieşti şi în raportarea omului

doar la planul terestru , material, deci tot la om, în ultimă instanţă. Se trece astfel de la

teocentrism la anteopocentrism, iar această orientare o întâlnim cel mai frecvent în Apus

„ tendinţa nativă spre narcisism care caracterizează cultura apuseană , a avut drept

consecinţă în psihologia modernă o fixare asupra propriului eu.”117)

117) Pr.Prof. Dr. Nicholae Achimescu, Tinerii în faţa ofensivei noilor mişcări religioase, în rev. „Ideea

Creştină”, nr.3, 2001, p.23.

67

Secularizarea devine tot mai pregnantă, cu cât spiritualul, sacrul, religiosul,misticul, nu

numai că sunt îndepărtate, dar sunt şi negate şi înlocuite cu spiritualităţi improvizate, sub

diferitedenumiri ( libido, supra-eu, Sine,om deplin, Arhetip, etc.), pur umaniste. Gândirea

umanistă ajunge la culmea de a considera omul ca fiind un dumnezeu care, cu ajutorul

ştiinţei şi progresului, poate acum crea şi inventa mereu totul, inclusiv propria sa natură.

Sub această nouă identitate, omul gândeşte precum Alezandru Musina că „Eu sunt

centrul Universului, dar şi din motivul că universul ar fi altul fără mine”. Într-o lume cu

miliarde de „axis mundi”, ce mai poate lipsi decât haosul.

„Nevroza este o greşeală de determinare a destinului

în căutarea vocaţiei proprie” - Dr.Caruso.

B : De ce <<psihologic>>?

Nici o altă ştiinţă umanistă şi antropologică nu poate dezbate mai mult problema

omului afară de psihologie ( vorbim aici de o societate postmodernistă, secularizată, fără

Dumnezeu ca ultim sens al existenţei ). Dar toate teoriile, mari, ale psihologiei au mutat

centrul de gravitate de la Dumnezeu spre om adorând propria-şi raţiune-umană. În om stă

după această ştiinţă, întreaga gândire, etc.

Astfel psihologia tradiţională este împărţită în : psihanaliză ( în genere-

freudismul )şi behaviorismul.

167) Freudismul înţelege reacţiile omului în acţiunea libidoului asupra

inconştientului „Subliniind apartenenţa omului la regnul animal, importanţa

corpului şi a nevoilor biologice, freudismul a tins să reducă complexitatea

existenţei umane la baza sa biologică, punând deseori în centrul sistemului uman

instinctul sexual”118).

Unul din ucenicii lui Frend a fost Adler care găsea în inferioritate fizică cauza

fundamentală a multora din patologiile psihice. Se poate observa din ambele cazuri că

psihanaliza pleacă, în explicarea minţii umane, de la starea de boală. Într-adevăr şi Sfântul

Apostol Pavel afirma că „ceea ce face nu ştie”(Rom.7,15), dar o ia ca o împotrivire a

păcatului, când afirmă acesta,şi o spune cu convingerea că e supus riscului căderii, dar

____________________

118) Elen Zamfir ,Psihologia socială; texte alese, Edit. Ankarom, Iaşi 1997,p.5068

singurul-Hristos îl ţine deasupra şi lucrează cu şi prin el.

Separat de această trăire paulină, psihanaliza pe lângă concepţia că

inconştientul refulează pulsiunile, care odată înăbuşite duc la nevroze, psihoze, psihopatii,

evocă „ trei instanţe sufleteşti în care oscilează întreaga existenţă umană :

-binele care-i <<polul pulsional al personalităţii >>

-eul ca instanţă centrală a personalităţii, dar şi câmp de conştiinţă,

-supraeul care-i <<instanţă a personalităţii al cărui rol este echivalent cu cel al

unui judecâtor sau cenzor în raport cu eul>>119)

Sub ce bază oare şi cu ce argumente, poate psihanaliza să se considere

temeinică, când întreaga existenţă umană, ar fi absurd, să se judece pe ea însăşi, să se

explice şi să se vindece prin ea însăşi. Apoi ce-ar mai fi :să ne punem problema existenţială

în funcţie de partea noastră bolnavă găsind un ţap ispăşitor, nu în noi, ci în ceilalţi şi să ni

se furnizeze permanent ideea : „Nu eşti tu de vină, ci mediul, conjunctura, materialul

genetic, refularea, etc.” sau Tu eşti un om bun, intenţiile tale nu au fost rele…Te

înţelegem…Tu poţi , tu ai putea să faci binele…Ai încredere în tine şi doar aşa vei

reuşi…tu, doar tu eşti cel care poate schimba lumea în <<bine>>”. În acest sistem

închis al psihanalizei, „ omul nu este practic niciodată în măsură să–şi afirme complet Eul.

Atunci când nu se supune altora, el se supune luişi . El este jucăria pulsurilor interioare şi a

dorinţelor latente care sunt abstracţii realizate” 120).

Să admitem faptul că cele trei componente psihanalitice (sinele, eul şi

supraeul) ar fi reale. Totuşi nu înţelegem două lucruri :

i)prin ce se leagă una de celelalte ; cum se condiţionează

între ele şi prin ce proces sinele se subordonează eului şi

eul-supraeului. Originea eului ar trebui să fie în şine, iar

supraeul să se deducă din eu.

119)Pr.Prof. Constantin Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă, p. 106

120)Alain de Benoit , O perspectivă de dreapta ,Edit .Anastasia ,Bucureşti,1998,p.105

69

Dar este absurd ca orice imperativ categoric

să-şi primească legitimitatea din inocenţă. (din

ceva inferior ne referim aici), putându-ne referi şi

la ceva identic cu acel imperativ despre care

vorbeam.

ii) Mai exact,este imposibil ca sinele să se poată

refula de la sine,pilsaţiile să se cenzureze sau

sublimeze,ele însele şi eul

să ajungă propriul său legislator moral.

Tot ceea ce am relatat ar fi dus la ideea lui Jean –Paul Sartre (dacă ar fi

adevărat) care declară că „omul ,fiind liber,trebuie să aleagă,să se inventeze pe el însuşi ,să

fie propriul său proiect fără referinţă la vreun model prestabilit.Potrivit acestei concepţii

psihanalitice, de altfel ,omul se ridică şi se dezvoltă proiectându-ne în neant ,fără ca nimic ,

nicăieri să-i ofere vreun punct de sprijin .”121)

Această tendinţă psihanalistă,foarte uşor ,şi-a asimilat-o societatea

contemporană apuseană care şi-a permis să se axeze şi pe ramura cea mai sensibilă şi mai

imorală a acestei tendinţe ,şi anume,pe feudane cu întreaga lui teorie sexuală.În acest

moment,cu durere trebuie spus că Occidentul suferă de o defulare a întregii

sexualităţi ,vorbim aici pentru toate planurile existenţiale . Mai rău este că aceste exagerări,

ce privesc vindecarea prin sex a pătruns şi în ţările ortodoxe. Aşa se face că „ în casele de

bolnavi psihici pacienţii sunt eliberaţi să se împerecheze ca animalele, iar la o vreme

chirurgii vin şi avortează bietele bolnave…Nu lipsa contactelor organice îl nenorocesc pe

bietul pacient, ci lipsa afectivităţii.Tot Frend a constatat că aceşti melancolici înstrăinaţi se

masturbează foarte mult…Totuşi, acesta nu le trezeşte setea la viaţă, nu-i tămăduieşte de

boala lor. Dacă s-a şi constatat o remediere temporară după astfel de <<tratament>>, este

pentru că cei doi sărmani, batjocoriţi în acest fel. Poate că şi-au unit sufletele, dincolo de

această animalică ____________________

121)Viktor E. FranKl.,Transcendenţa conştiinţei morale,în rev. „Transilvania”,pp.60-62

70

şi tristă descărcare, adică au cunoscut un început al dragostei, pe cât li se putea” 122)

b) Curentul behaviorist pune accent, într-un mod mai puţin absurd, poate pe

comportament şi pe factorii care-l determină. După această teorie, omul este : explicat,

tratat, înţeles, abordat, etc. doar din comportamentul,ca răspuns la stimulii exteriori. Se

ajunge astfel la aceeaşi concluzie : omul este o maşină.

Alături, sau mai bine zis după cele două cuvinte ale psihologiei tradiţionale, se

situează psihologia umanistă care încearcă definirea omului în întreg ansamblul său: atât

interior ( prin pulsurile sale ), cât şi exterior.(comportamentul său). Dar şi această tendinţă

lasă de dorit,. Astfel, spun ei, „omul are nevoie de descoperirea propriilor lui potenţe

interioare, nu pentru a se manifesta el însuşi ca personalitate distinctă, izolată, ci pentru a

putea coopera şi înţelege mai bine pe ceilalţi << aici şi acum>>….deci, procesul de

autodescoperire şi autodezvăluire a individului în raport cu ceilalţi”123) e fundamental.

Tot acest proces pare şi el frumos, filantropic, chiar. Dar unde este noţiunea de

Dumnezeu sau cel puţin de transcendent, iar dacă există, este evident că e doar ea un

fenomen exterior fiinţei umane ce ţine de cultură, „religie”, nu de esenţa şi în constituţia

omului. Rolul divinităţii, al religiosului se rezumă doar la a împlini spiritul care aspiră spre

cultural şi etic.

Ca o reacţie la toate teoriile psihologiei atee ,avem totuşi şi psihologi

(psihiatrii) ca C.G.Jung şi V. Franke, care au găsit sensul vieţii şi vocaţia omului în

Dumnezeu.

Astfel, Jung este de părere că ultima cauză a persoanei umane este credinţa

pentru Dumnezeu. Cele două probleme care l-au preocupat pe Jung au fost : inconştientul

uman şi Sinele (considerat de, marele lui profesor al psihanalizei- Frend-ca fiind parte a

individului ) Pentru Jung inconştientul uman nu se opreşte la sexualitate ci o ia tocmai în

cealaltă direcţie : spre transcendent „Inconştientul este , desigur , receptacolul a tot ceea ce

noi am uitat, dar el apare ca un mare x, despre care singurul lucru incontestabil pe care îl

122) Ierodiacon Savatie Boştovei, Între Frend şi Hristos, Edit.Marineasa, Timişoara,2002,p.26

123) Elena Zamfir, op.cit, p.55.

ştim este că din el emană influenţe importante”124)

71

Sinele, de asemenea , pentru Jung este de o importanţă vitală, purtând în el pecetea

sensului vieţii, adică Arhetipul „În inconştient există un Arhetip al totalităţii care îl apropie

de imaginea (chipul n.n.)lui Dumnezeu. Asemănarea este stabilită mai ales şi prin aceea că

Arhetipul produce o simbolistică ce a caracterizat şi exprimat divinitatea totdeauna.

Imaginea lui Dumnezeu nu coincide cu inconştientul pur şi simplu, ci cu un anume

conştient al acestuia : cu Arhetipul sinelui 125).

Vedem deci, cum nevrozele şi psihozele nu-şi au cauza deloc în sexualitate.

Victor Frankl,psihanalist al secolului nostru ,îi atribuie lui Dumnezeu meritul

cuvenit într-o formă foarte aproape de învăţătura evanghelică.După formula Norici von

Ebner Eschenbach : „Fii stăpânul voinţei tale şi sclavul conştiinţei tale morale” şi sub

curentul inţiat de el,Logoterapia ,Frankl se ocupă ,prin terapiile sale,nu numai de găsirea

voinţei de sens a omului(pacientului),ci şi ,de aceea a voinţei de de un sens ultim,a unui

suprasens.Aşa ajunge el la ideea că doar credinţa religioasă este ,în ultimă instanţă ,

credinţa în acest ultim sens ,act de încredere faţă de suprasensul existenţial .Această

concepţie are în vedere două perspective:

a) Dacă omul ar fi pus în faţa singurătăţii sau a necesităţilor spirituale ,el,care –i creat în

şi pentru comuniune,pentru a-şi salva existenţa de la moartea datorată însingurării ,

intră în dialog cu el însuşi.Aici descoperă,spre surprinderea sa ,o altă lume contradictorie

celei fără sens a lumii materiale( cu toate aspectele şi suferinţele sale),ultima ,şi de

fapt,principala sursă a realităţii conştiinţei sale-dialogul cu Dumnezeu Însuşi.

Oricum ,înţelegerea conştiinţei morale depăşeşte simpla natură

omeneascvă,intrând într-un univers ,care nu aparţine omului ,dar este în om,adică-n

transcendenţa divină .

b)Acea voce a conştiinţei este ,de fapt,vocea transcendenţei ,iar omul ireligios nu ştie să

recunoască această transcendenţă a conştiinţei morale.

A fi „stăpânul voinţei sale”înseamnă a fi stăpân pe ceva ce-ţi aparţine .Însă a

124) Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Psihanaliza şi dreapta credinţă125)ibidem,p.114

fi sclavul conştiinţei ar însemna să-ţi descoperi realitatea ta în ceva deasupra ta ,căci omul

72

nu poate fi prin firea sa propriul său sclav;este un non sens În calitatea de stăpân a

voinţei,omul devine creator,dar în calitatea de sclav al conştiinţei ,omul este creatură.

Această mentalitate ,cum am mai amintit anterior,omul ireligios nu şi-o poate explica.El

se opreşte prematur în a considera că ultima instanţă în faţa căruia trebuie să răspundă

pentru faptele sale este conştiinţa sa.De aici,nu-şi mai pune întrebări pentru mai

departe,,căci ai însemna să se ridice pe o culme mai sus ,dar materialist fiind ,îi este drag

pâmăntul de sub picioare drept pentru care nu îndrăzneşte să se aventureze în

transcendent ,spunând astfel:este un act de copil să intri în poveşti fără sens (sensul

găsindu-l doar în lumea de aici)

El însuşi (Frankl), găsindu-şi această voacţie ,vede pentru toţi ceilalţi

aceeaşi vocaţie :lipsa pentru a găsi un sens în existenţă şi în viaţă ;în aceeaşi ordine de

idei ,pentru el ,originea nevrozelor ,psihozelor,suferinţelor şi relelor,într-un final,stă în

vidul spiritual şi lipsa de sens a omului (facem referire aici ,în principal la omul

contemporan care este cel mai dispus acestor riscuri şi traume)126)

Aceşti din urmă doi psihanalişti (Jung şi frankl) răspund uşor acelora

urmăriţi de obsesia sexuală (freudismul) sau cea a puterii(Adler).

Apoi ,psihologia umanistă riscă şi ea să se închidă în sfera umanului

pentru că întreg procesul existenţial nu-l pune prin şi în Dumnezeu ca sursă „omul fiind

propriul său proiect ,autonom în raport cu propriul său trecut şi pe linia autoconstrucţiei

sale.”127)

Toate aceste tendinţe au prins adânci rădăcini în societatea

postmodernistă.Este surprinzător de grav.Consecinţele nu sunt asupra individului,mai ales

când aceste mentalităţi sunt răspândite în masă,de cei ce se doresc a fi medicii unei

societăţi bolnave (psihologii,psihiatrii,sociologii ,etc).Atât ei au căzut în prăpastia

propriilor idei,dar au tras şi vor mai trage în continuare nenumărate suflete slabe ,

_______________

126)comentariu la Pr. Prof. dr. Constantin Galeriu ,Psihanaliza … ,pp.119-120 şi Viktor Frankl ,

op.cit.,pp.57-60

127)Elena Zamfir ,op.cit.,p.58

73

zdruncinate de lipsa comuniunii cu Dumnezeu prin Biserică (înţelegem aici toate laturile

şi trăsăturile care sunt cuprinde în Biserică) şi poate a multor generaţii de acum încolo ,

atâta timp ,cât totuşi Dumnezeu va îngădui.

Cursele narcisismului sunt şi vizibile ,grosolane,poate ,dar şi măiestrie .

”Vânătorul e iscusit şi pe cel ce scapă din curele grosolane îl prinde în lanţurile cele

meştesugite…Căderea e ascunsă în toate chipurile biruinţei ;dorinţa de a plăcea oamenilor ,

făţărnicia ,slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuţii. Amăgirea ,întunecata

înşelare,poartă chip duhovnicesc ,ceresc.Dragostea sufletească ,adesea pătimaşă,se ascunde

sub chipul iubirii sfinte ;desfătarea mincinoasă,închipuită se dă drept desfătare

duhovnicească…Câte curse pentru trup! El însuşi ,ce mai cursă! Cum se foloseşte de el

stăpânitorul lumii acesteia!…”128)

Cu toate acestea ,înfricoşatul tablou este îngăduit a fi văzut doar de ochii cei

înduhovniceşti ,căci el nu se încheie doar aici.Dacă omul ar cunoaşte în ce prăpastie şi la ce

nivel se află ,ar deznădăjdui ,s-ar simţi asemenea lui Iuda şi şi-ar pune sfârşit vieţii ,

suferinţei sufleteşti şi deznădejdii ,dar aceasta nu este îngăduită ;… nu la nivel de masă.

128)Sf. Ignatie Briancioninov,Cuvinte către cei…,p.112

74

Subcapitolul III. „ LIBERTATEA” OMULUI DE AZI

„Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă

primiţi;dacă va veni un altul în numele său ,pe acela îl

veţi primi” (Ioan 5-43)

Într-una din cărţile sale,Vladimir Lossky amintea faptul că <<omul a fost

creat de Dumnezeu liber şi responsabil pentru că l-a chemat la o vocaţie

supremă-îndumnezeirea >> Este adevărat ,iar întreaga chemare a lui dumnezeu a avut în

vedere iubirea faţă de noi ,căci aceasta implică libertate .Dar, oare,ce fel de libertate ,

aduce,astăzi ,iubirea egocentrică sau pătimaşă faţă de aproapele sau cea pur lumească?

Ne înspăimântă doar gândul că noi suntem conduşi de propriile noastre patimi sau de cele ,

prin care am fost manipulaţi de alţii .

Trebuie să remarcăm faptul că Părinţii Bisericii vorbesc de două feluri de

libertăţi (mai ales Sfântul Maxim Mărturisitorul dezbate această problemă)Astfel,există o

libertate a firii ,adică cea în care ne mişcăm spre Dumnezeu şi una a persoanei ,în care

Dumnezeu nu se bagă ,căci ,spune Sf. Marcu Ascetul „Dumnezeu poate orice,dar nu-l

poate constrânge pe om să-L iubească”În primul tip de libertate avem „theonomia care-i

sinergism,comuniune,orietenie <<Nu vă mai numesc pe voi slujitori ,vă numesc

prieteni>>(Ioan 15,15)…În schimb ,autonomia umană,<<încapsulează>>omul închis în el

însuşi,ea este instabilă şi problematică,iarheteronomia este voinţa demonică străină

omului.”129)Observăm astfel,că ultimele două „energii”(autonomia şi heteronomia)aparţin

libertăţii persoanei.Şi totuşi ,dacă am continua ideea pariului lui Pascal am afirma un lucru,

oarecum logic:omul ,după cum bine observă ,singur,are în sinea sa o sensibilitate spre a

face binele şi spre a evita şi ocoli răul.În acest sens ,el nu are nimic de pierdut dacă s-ar

pune în slujba Binelui Suprem ,care are în Fiinţa Sa – libertate supremă. O minte

129)Paul Evdokimov,Taina iubirii ,Edit.Christiana,Bucureşti,1994,p.72

75

întunecată nu realizează ,faptul că acea libertate pe care el o are şi pe care nimeni nu i-o

poate viola ,cu vreun drept ,îşi are originea în Dumnezeu,dar se poate de ea .

Deci,nu pierde nimic,în viaţă ,,dacă se lasă dus de Harul divin în tot ceea ce

face (eventual ,pierde înfăptuirea unor patimi,vicii sau ambiţii care nici acestea ,de fapt ,

nu-i spaţiu ,ci –s exterioare lui) În schimb,dacă se lasă în voia libertăţii autonome ,riscă să

cadă ,căci la robie,dependenţă,patimă şi ,în final,la heteronomie.Şi demonii au avut ,

înaintea noastră,liberul arbitru,îngeri fiind,şi au căzut.”El a fost creat bun de Creator,dar,în

virtutea liberului arbitru,el şi cu puterile care au apostaziat împreună cu el,adică demonii,a

ajuns descoperitorul răutăţii ,în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în

bine”130),căci şi-au pus voinţa şi libertatea lor în slujba lui Dumnezeu.

Cum am mai amintit în capitolele anterioare,societatea contemporată suferă de

acel proces de individualizare ,datorită îndepărtării de Dumnezeu ,de iubire şi de

aproapele.

Aşa se face că „actul de identitate al modernităţii e noţiunea de drept individual –dreptul

omului,dreptul individului.”131)

Sub acest drept care duce la miliarde de drepturi individuale şi de aici la haos

universal (se observă concret aceasta în toate catastrofele contemporane),omul are drept

asupra celuilalt ,căci după mintea lui,celălalt prin libertatea sa ,intră în libertatea lui şi deci

violează dreptul omului ,fireşte.

Astfel,homosexual are drept la religie ,chiar dacă acea confesiune nu acceptă

homosexualitatea ,prostituata are dreptul de a intra ( la fel ca şi homosexualul,tot prin lege

civilă şi sub imboldul drepturilor omului)în interiorul celulei societăţii-familia,pentru a

echilibra defulările pulsaţiilor sexuale,iar mai nou printr-un proiect de lege,Israelul vrea să

introducă ,deţinerea Noului Testament de către oricine din lume,ca infracţiune penală

datorată proselitismului care se face asupra Legii iudaice.”132) Lista rămâne deschisă şi

cutremurătoare.

130)Sf. Ioan Damaschin,Dogmatica,Edit,Scripta,Bucureşti,1993,p.89

131)Christos Yannaras,Ortodoxie şi Occident ,Edit. Credinţa Strămoşească,1995,p.57

132)Ieromonah Hristodul Aghioritul,La Apusul Libertăţii,Edit. Σofix,Bucureşti,1999,p.78

76

În voinţa sa, omul are libertatea să zică<<Da!>> lui Hristos (Aşa cum a spus şi

Fecioara Maria – consecinţa „nu”-ului. Ei, aducând ,astfe,l neântruparea, nemărturisirea,

deci continuarea existenţei umane în iadul păcatului original). La fel, omul poate zice şi

<<Nu>> lui Hristos şi tot la fel poate zice <<Nu!>>-lumii seculare. Orice răspuns are un

efect global, în timp şi spaţiu( deci atât pentru generaţiile viitoare, cât şi pentru semenii

noştri ). Răspunsul nostru este foarte greu de dat într-o lume seculară, căci ea poartă

amprenta psihologică a îmbrăcării lupului în piele de oaie sau mai bine zis a apariţiei răului

sub forma virtuţii, binelui. Oricum ar fi răspunsul, pentru că suntem făpturi create,

libertatea noastră faţă de ceva, implică supunerea faţă de altceva. Omul contemporan

crede că atât timp cât nu se abate de la legea morală, este liber, dar orice mic păcat aduce

de la sine altul mai mare. „Vrei să mănânci, să bei,să petreci, să te îmbeţi, apoi, şi să-ţi

împlineşti poftele trupului, vrei să te împleticeşti, să te împiedici şi să cazi, ca în cele din

urmă să te blestemi pe tine însuţi?”133).

Se observă astfel trecerea, rapidă, de la libertate la robie. Mai rău este faptul

că se încearcă împrimarea ideii de normalitate. Sub numeroase motivaţii şi argumente

„logice” se asociază vieţii spirituale,experienţe ce se doresc a se numi normale. Prin

dezvoltarea societăţii de ____________ abuzivă şi aducerea pe piaţa de desfacere a

lucrurilor inutile,omulmcontemporan înţelege normalitatea .Astfel,se caută gustul bun ,nu

sănătatea,produsele cu o mare gamă de publicitate şi,mai ales,cele ce sunt de actualitate .

Manipularea se observă a fi foarte subtilă ,în ce priveşte particularul(individul).Cursa

devine şi mai „măiastră” cu cât sfera de mainpulare creşte la nivel de societate până la

nivel global.Pentru cei traumatizaţi de acest ritm alert,în care nu se ştie ce este normal şi ce

nu este normal,refuzul ultraliberalismului îi determină la violenţa ,la antisocial,la

naţionalism fanatic sau la mişcări religioase ieşite din sfera Bisericii.Nici această cale nu se

dovedeşte a fi mai dreaptă.”Supraoferta neselectă conduce la o confuzie de roluri şi la

incapacitatea omului de a fi statornic din punct de vedere profesional,religios sau sexual…

Fie prin supralicitarea identităţii colective care uneori se manifestă agresiv în

133) Episcop Ottocar Prohászka Concepţia superioară a vieţii, Edit.Credinţa Strămoşească, Iaşi, 1998, p.

77

exterior ,fie prin supraidentificarea cu <<eroi sau lideri idealizaţi>> se ajunge la o

completa dispoziţie a propriei identităţi.”134)

Noua strategie liberală are consecinţe nefaste atât pe plan individual ,cât şi

familial,partenerial,sexual,economic,cultural şi ,nu în ultimul rând ,religios,iar supunerea

nu se mai face decât pe plan politico-legal.Actele imorale se raportează doar la planul

constituţional.Astfel,pentru omul contemporan,Dumnezeu nu mai este Hristos,ci

Statul,Guvernul ,poporul,lumea şi legile ei.

Când Statul devine corupt,omul devine şi el asemenea .Când lumea din

jurul lui a deevenit coruptă,a luat-o pe cale,şi-a adoptat vreo opinie,încearcă o nouă

mentalitate sau nu se conformează unor anumite idei,îşi schimbă garderoba sau îşi

împropriază un stil de viaţă mai <<la modă>>,omul merge după <<spiritul de turmă>>;îşi

spune în sine că aşa o fi bine.Pentru aceşti oameni putem să spunem un singur lucru:vor fi

judecaţi după legea lor morală şi după atât cât cunosc.

Dar,ce ne facem cu cei care cu un picior în groapă,se numesc drept

creştini şi se lasă robiţi de toate influenţele nefaste a unei lumi secularizate,slujind ,astfel,la

doi domni.Aceşti oameni sunt purtaţi de valurile vieţii ,îngrijoraţi doar de bucata de

pâine ,de confortul familiei şi plutesc inert în toropeala traiului molcom şi fără

probleme .Dacă mai ştiu,de prin bunici sau vecini că-i bine să aprindă şi o candelă sau să

mai ţină şi un mic post în săptămâna Patimilor,o fac ,împlinindu-şi astfel,datoria,de

creştini.Dacă nu,aceşti apostaţi contemporani trăiesc în amorţeala vremurilor din urmă

frecventând ,ca buni şi autentici creştini ce pretind a fi,şi alte curente ,de relaxare ori de

ocupare a timpului,cum ar fi:Yoga ,New Age,Zeu ,etc.Unii dintre ei frecventează

săptămânal Biserica ,mărturisind că aceste tehnici de meditaţie îl înalţă mai mult spre

divinitate,acumulează energiii cosmice ,se autoluminează,etc şi se documentează

combinând Filocaliile Sfinţilor Părinţi ( ce deţin informaţii „benefice” despre metodele de

„iniţiere” în rugăciunea inimii,de pildă) cu acele manuale ce-au sucit mii de capete cu

filozofiile lor . „Lepădarea sau apostazia poate lua chiar şi chipul lui Hristos ,chip paşnic şi

blând ,conciliant şi iubitor.Întâlnim acest chip atât

134)Pr. Prof. dr. Nicolae Achimescu,art. cit. în ideea Creştină ,p.25

78

în conferinţe pro-ortodoxe,în alianţe de pace,în bănci ale religiilor ,în funcţii ecologice sau

umaniste,în întruniri,mitinguri şi dezbateri cu scopuri ,desigur dintre cele mai nobile.”135)

Foarte grav este faptul că acest război,cu secularizarea şi cu înrobirea omului (şi a libertăţii

sale),este nevăzut.

În vechime apostazia se făcea vădit .Presiunile se înţelegeau a fi antihriste.Acum,însă,nu

trupurile se înrobesc(ceea ce ducea odată la mucenicie) ,ci sufletele celor slabi şi a celor

mai puţini slabi,ce cad pradă acestui sistem psihologic de manipulare şi condamnare la

chin veşnic.

Atât o metodă de manipulare ,cât şi o formă de îngrădire a libertăţii este

mass- media.

Trebuie să recunoastem că ,în ultimul timp ,aceasta a devenit o putere .Omul

contemporan se vede zilnic hrănit (cu cafeaua de dimineaţă) de presa care-l amăgeşte fie cu

cele mai siropoase minciuni politice,fie cu cele mai noi bârfe,privind starurile şi vedetele

actuale,fie cu informaţii privind cele mai înfricoşătoare ,zguduitoare şi traumatizante

întâmplări,etc.Astfel,preocupările zilnice sunt mereu înveninate şi reactualizate cu acest

vid spiritual.

Pe de altă parte,televizorul,nu are funcţia de

divertisment ,informaţie ,culţură,etc,ci de a forma un om nou,spălat de tot ce are bunAcesta

reuşşte să introducă în om nun numai o patimă,ci toate patimile mari:curvia,(care primează

în toate filmele actuale,publicităţile şi emisiunile de divertisment),iubirea de aur(prin

jocurile la care este incitat sărmanul om amăgit de „comorile Makăi”,prin publicităţile

aduse tuturor inutilităţilor scumpe,rafinate şi la „modă”),reţea de sânge şi violenţa (prin

pogramele jurnalistice care aduc înfaţă toate exemplele negative,la ore dintre cele mai

negativiste,adică scandaluri,bătăi,ucideri,scene”de horror” şi prin filmele şi desenele

animate pentru copii cu tentă violentă,etc),reţea de putere,egoismul şi multe altele.Cel mai

frecvent „se importa reţete pentru emisiuni de succes,cu cotă garantat- astronomică de

135)Ieromonah Hrisostom ,Apostaţi contemporani,în rev. Ideea Creştină,p.38

79

audienţă şi de încasări ,telenovelele pe gustul gospodinelor ispiteite de meandrele

pasiunilor latine,ritmuri exotice cu ingrediente de harem,pe post de folclor naţional,reviste

„beton”,gata să arate „pe-a dezbrăcatelea” vedete de budoar ,topuri de vulgarităti şi

imbecilităţi la modă.”136) Poate vocabularul ne pare a fi prea exagerat, dar realitatea aceasta

nu evocă nici măcar o mică parte din aceste relatări de groază.

Folosită nu ca scop, ci ca mijloc nu ar fi deloc de condamnat, dar poate că

produce cele mai grave boli sociale, ea primează pe lista de curse a vrăjmaşului în lumea

contemporană. „ Elementele negative ale mas-media se constitue, pentru mulţi, un refugiu

ale căror specific individualist duc la sărăcie spirituală şi la deformarea chipului interior al

persoanei”.137)

O altă formă de înrobire a omului contemporan, recent apărută este folosirea

internetului, căci folosirea acestuia şi a calculatorului în general, duce mai întâi la

dependenţă. „Dotat cu o modestă placă de sunet şi una video un computer poate înlocui

biblioteca, televizorul, radioul,călătoriile, zilele de muncă ş.a.m.d. Aşa sloganul devine

apocaliptic: <<Lumea aşa cum o ştiai tu dispare. Fără cinema. Fără televizor. Fără ziare.

Doar internetul>>..În această lume nu se mai vorbeşte de persoane, ci de <<utilizatori>>.

Nimeni nu mai are chip,sex, vârstă sau alte trăsături.”138) Se poate observa că adevăratele

informaţii şi relaţii dintre oameni nu există, decât virtual, deci interiorul nu ne poate oferi

decât iluzia electronică a aproapelui. Dar nu există viaţă cu adevărat în afara relaţiilor

directe. Poţi informatiza orice, dar nu spiritul omenesc.

136) Lucian Dragomir, România Impex în rev. Ideea Creştină, p.31.137) Arh.Drd. Ştefan Ilarie, Mass- Media şi Biserica ,în rev. „ Tinereţe, Ideal, Biserică”,p.143.138) Pr. Ioan Florescu ,Probleme de morală pe care le pune folosirea Internetului, în rev.Ideea Creştină,pr.1,2001,p.9.

80

„În spatele sistemului perfect al cărţii de credit al codului de

bare, realizat prin computer se ascunde o dictatură universală, se ascunde sclavia,

robia făţă de Antihrist”-Cuc. Paisie Aghionitul.

Cea mai dezastruoasă formă de înrobire a omului ( atât sufleteşte cât şi

trupeşte ) este încercarea sistemului contemporan antihrist de a globaliza lumea ( Uniunea

Europeană, acordul Schengen, Ftacmasoneria, N.A.T.P., moneda europeană). Înrobirea

individului mai are puţină libertate, dar globalizarea forţată prin manipulare nu este altceva

decât începutul apocalipsei.

Uniunea Europeană este acea încercare de a aduce la un „numitor comun”

întreaga Europă prin unirea tuturor statelor într-unul singur. „Obiectivele fundamentale ale

Uniunii sunt : menţinerea păcii, stabilirea unei uniuni între popoarele europene, întărirea

coeziunii economico-sociale, întărirea protecţiei drepturilor şi întereselor cetăţenilor

statelor, menţinerea şi dezvoltarea unei strânse cooperări a domeniului justiţiei şi afacerilor

interne.”139) Binenţeles că adevăratele obiective nici Uniunea nu le cunoaşte, intui totul,

căci mintea lor întunecată va mai naşte, cu timpul, noi idei de manipulare şi forţare

diplomatică de rupere a omului de rădăcina sa strămoşească şi de dreapta credinţă.

Putem asemăna această instituţie ca lupul care ostenit de anii vieţii, anunţă

toate animalele pădurii că vrea să încheie un pact de pace şi armonie. Retras într-un loc

sigur (pe teritoriul lui) în care nimeni nu are acces fără a fi invitat sau îngăduit de el,

aşteaptă să vină micile animăluţe pentru a se uni cu el ( aşa cum înţelege el unirea ). Astfel

viziunea sa era înconjurată de oasele proaspete ale celor care au căzut şi crezut în cursa lui.

Unirea care se încearcă astăzi în Europa are ca model felul de a gândi, a lupului.

139) Ana Rădulescu, Instituţiile Europene, în curs de asistenţă a copilului, Facultatea de Teologie-Ortodoxă, Târgovişte,2002.

81

Noi însă, fiind scârbiţi de modele de acest el ar trebui să spunem „Nu!” din toată inima,

dar nu se întâmplă aşa, căci prin racticalor se foloseşte de slăbiciunile noastre. Unii, mai

întunecaţi decât cei care se lasă pradă acestor promisiuni, fără a le cerceta, în profesiunea

lor, îi condamnă pe cei ce nu aderă la Uniune, considerându-i fanatici şi speriaţi de

demonii Apocaliptici argumentându-şi afirmaţiile prin aceea că aceşti fanatici nu cunosc

nimic despre Uniune şi se retrag din sălbăticie. Dar nici nu e nevoie să cunoaştem care sunt

tratativele acestor instituţii europene sau mondiale. O minte care Întocmeşte Drepturile

Omului fondate pe dreptul de viaţă, la liberate, la egaitate, la solidaritate, la cetăţenie, etc.

şi în acelaşi timp, cheamă in faţa tribunalului european pentru aplicarea de sancţiuni celor

care nu aderă sau nu respectă Acordul Schengen poate fi o mnte nemincinoasă ?. Ce drept

la viaţă are cel care-i lăsat „în stradă” ,( dacă nu-şi întocmeşte acte pe baza de date

electronice ) să moară de foame, sau ce drept la viaţă are cel care nici măcar nu vede

această lume, datorită legalizării avorturilor şi prostituţiei tot de către cei ce scriu

Drepturile omului ?.Să le răspundem prin întebarea : „În păcate te-ai născut tu întreg şi

tu ne înveţi pe noi?”(Ioan 9,34), căci „dacă orb pe orb va călăuzi amândoi va cădea în

groapă”( Matei 15,14). „Ei încearcă cu grijă să facă popoarele să nu înţeleagă care va fi

forma finală şi de aceea purced treptat la crearea de noi acorduri cum este şi cel de la

Schegen….Prin acest acord, este desfiinţată deja dezvoltarea liberă a personalităţii omului,

fiind aşadar un sistem care permite unora , să exercite la nivel universal o unire electronică

şi un control la nivel personal.” 140) pe motivul că o asemenea înregistrare, ar

facilizadetectarea infractorilor, criminalilor etc., deci ar preveni mai uşor ameninţările ce

vin asupra siguranţei naţionale.

Înregistrarea fiecărei persoane în acest sistem împlineşte ceea ce spune

Apocalipsa, Sfântului Apostol Ioan : „ Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari şi

pe cei bogaţi, şi pe cei săraci şi pe cei slăbănogi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe

mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde,

decât numai cel ce are semnul, adică numărul fiarei, sau numărul numelui fiarei”

(Apoc.13,16-17).

82

140) Ieromonah Hristodul Aghioritul, op.cit.,p.51,60.

Tot acest cadru este înfricoşător pentru unii,incredibil : pentru alţii, iar pentru

majoritatea :poveşti fanatice de îndoctrinare. Fiecare are „libertatea” omului de azi să

aleagă oricare din miile de căi ce i se pun sau i s-au pus în faţă, deja. Cu toate acestea, atâta

timp căt vom mai zice „ Facă-se Voia Ta”, înseamnă că nu suntem biruiţi cu totul şi

lăsându-ne în voia Tatălui avem nădejdea că vom fi povăţuiţi printre vârtejurile adâncurilor

negre până la limanul propus : „viaţa de veci ”(Ioan 17,3).

83

Subcapitolul IV.

PATIMILE MAJORE CARE

DEVOREAZĂ SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

„Folosit-am rău chipul Tău,şi am stricat porunca

Ta;toată frumuseţea mi s-a întunecat ,şi cu patimile mi

s-a stins făclia ,Mântuitorule.”-Canonul Andrei Criteanul

Depărtarea omului de Dumnezeu a dus la nepăsare .Această generaţie,de

astăzi, o putem numi o generaţie a nepăsării atât faţă de legea Evangheliei,faţă de legea

morală,faţă de legea morală civilă ,cât şi faţă de comuniunea armonioasă cu aproapele.Este

tragic să ne gândim,că omul secularizat se consideră „măsura tuturor lucrurilor”,iar în

„lucruri”,el include şi persoana de lângă el.Aşa se face că toţi sunt centre ale universului ,

dar tot ei sunt şi lucrurile celorlaţi.Dar nimănui nu-i convine să fie unealta materială a

celuilalt.

Apusul (loc în care se desfăşoară cel mai pregnant criza de identitate umană)

vine cu cele mai negustoreşti reţete de fericire , extaz şi ,cel mai des, prin intermediul

mass-mediei.Pasiunile latine,tip sodomic,succesele de tip american pe planuri diferite (de

la cel sexual până la cel economic),violenţă şi horror,homosexualitate ,secte,etc sunt doar

câteva din „pastilele” ce suntem nevoiţi să le înghiţim.Publicităţile duc şi ele la complexe

de inferioritate ,la încercări de a ajunge la confortul expus de acele fiinţe zâmbăreţe şi

lipsite de griji,care sunt libere până a << nu se întoarce devreme acasă>>(ţigările

„Viceroy”),la metodele de eliberare a disconfortului şi a sărăciei prin

violenţă ,pornografie,etc.

Toate acestea sunt un şir întreg al consecinţelor autonomiei.

În momentul în care omul a renunţat la Dumnezeu ,considerând să se poate

descurca cu propriile lui puteri şi-şi poate învinge singur toate ispitele nefaste ce vin asupra 84

lui,cade şi,mai mult ,devine sclavul propriei sale „libertăţii”.Omul începe să fie dominat de

pornirile acestea care-s tot mai iraţionale şi nu şi le mai poate controla.Sunt foarte multe

patimi,specifice acestei perioade postmoderniste,dar vom enumera numai câteva dintre

ele,nu înainte de a aminti chiar spusele Sfinţilor Părinţi cu privire la vremurile din urmă:

„acest 666 pe plan moral înseamnă:primul „şase”-cruzimea fără de nici o milă,la care ,de

altfel asistăm ; curvia fără nici o raţiune (şi împotriva firii)- al II-lea „şase”, iar cel de-

al

III-lea –lipsa de credinţă,care există în lume.”141)

A)Prostituţia şi pornografia

Prostituţia datează încă din antichitate ,şi doar pornografia este mai

recentă,dar diferenţa tehnicilor moderne de cele vechi este aceea a legalizării şi încurajării ,

a normalizării şi includerii în existenţa universală a omului.

Sexualitatea străbate întreaga viaţa a omului,suntem de acord cu aceasta ,

dar sexualitatea exagerată şi în afara conduitelor morale şi binecuvântării din sânul

familiei,duce la anomalii(una este un câine legat şi alta este acelaşi câine căţărat pe masă

şi mâncând pâinea omului) .Cu toate împotrivirile ce i s-au adus ,în sexualitate se găseşte

teologic morală actuală ,căci ea este chipul nou al omului modern.

Prostituţia este susţinută ,nu numai de statul care a legalizat-o şi a făcut-o

să existe ca instituţie socială ,ci de o întreagă societate „care suferă încă din copilărie actul

violent al pornografiei generalizate,această degradare a purităţii interiorului ei.”142)

Factorii care determină ca o femeie să aleagă calea prostituţiei pot fi

diverşi: mediul familial în care a trăit ,câstigurile mari care stau în spatele acestei

„meserii”,presiunea economică,o dragoste ratată ,etcOricare ar fi motivul,ea schimbă

virtutea feminină într-o neguţătorie ce elimină nataliatea .Premiza ,după care

prostituţia”este curătătoria societătii cu funcţia de a proteja familia ,este aceea că ea

încurajează ,soţii şi fiii responsabili ,să frecventeze această instituţie pentru a nu-şi mai

forţa soţiile şi logodnicele să se angajeze în sex premarital,extramarital sau promiscuitate

sexuală.”143)

85

___________________

141)Arh.Arsenie Popacioc ,în Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu,Edit. Anastasia ,Bucureşti,2001,p.21142)Coord.Pr. drd. Constantin Necula ,Femeia creştină ,în rev. Porunca iubirii,vol.2,Edit.Agaton ,2001,Braşov ,p.67 143)Iolanda Nitrofan şi Cristian Ciupercă ,op.cit.,p.232

Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Legalizarea bordelurilor a dus la proliferarea bolilor

cu transmitere sexuală ( în special SIDA );infracţionalitatea a crescut până la 100%;

nelimitarea prostituţiei ilegale, ci din contră dezvoltarea fenomenului;mărirea traficului de

femei; afectarea sănătăţi psihice şi somatice a prostituatelor; ideologia că femeia este

instrument de satisfacere a plăcerilor bărbăteşti; destrămarea nucleului familial,144)etc.

Pornografia societăţii contemporane nu se opreşte doar la mediatizarea

aglomerată a imaginilor care cheamă la prostituţie, ci se întinde până la pornografia cu

copii şi trafic de carne vie.

Protocolul Opţional al Convenţiei Privind Drepturile Copilului defineşte

pornografia cu copii ca fiind „ orice reprezentare prin orice mijloc, a unui copil angajat

într-o activitate explicit sexuală sau simulată – sau orice reprezentare a organelor sexuale

ale unui copil în scopuri sexuale”145). Este foarte semnificativă diferenţa între definiţie care

depăşeste orice limită a normalităţii şi Canonul 100 ,al Sinodului de la Trulan din

692,,împotriva pornografiei care zice:”Orice tăi să privească cele drepte şi cu toată paza

tinereţii ,inima ta(Proverbe 4,23),căci simţurile trupului lesne strecoară în suflet cele ale

lor.Poruncim, aşadar,ca de acum înainte,în nici un chip să nu se mai zugrăvească ,fie pe

tablouri,fie altceva înfăţisate ,chipuri care amăgesc vederea şi care strică mintea şi împing

spre aţâtările plăcerilor ruşinoase .”146)Limbajul actual pentru definirea sau identificarea

unei boli sociale se coboară şi el,devenind murdar,odată cu căderea omului în această nouă

identitate asemănătoare celei lipsite de raţiune şi necuvântătoare .

Pornografia informatizatăeste o adevărartă Sodomă,căci pe lângă reviste

scanate ,sit-uri ,unde imaginea se combină cu sunetul ,filme,strip-tease la

cerere,etc.,,laboratoarele de la Silicon Valley ar pune la punct o membrană informatizată

___________________________

144) Grupul de Iniţiativă pentru apărarea familiei, Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate,

Bucureşti,2002,p.p5-6.

86

145) Întrebări şi răspunsuri despre exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale, în rev.

Salvaţi copiii,M.3,1998,p.6

146) Canonul 100,Sinodul Trulan,apud. Ideea Creştină,nr.12001,p.16

capabilă să primească şi să transmită senzaţii .

Privind din ansamblu ,trebuie spus că responsabilitatea cea mai mare revine

instituţiilor societăţii:familia ,şcoala,mass-media şi Biserica,care prin educaţia lor poate ar

mai diminua puţin efectele grave care au descompus şi alterat chipul lui Dumnezeu din om.

B) Homosexualitatea

„Pentru aceea,Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară ,căci şi

femeile lor au schimbat firească rânduială cu cea împotriva firii ,

asemenea şi bărbaţii ,lăsând rânduiala cea după fire a părţii

femeieşti , s-au aprins în pofta lor,unii pentru alţii ,bărbaţi cu

bărbaţi ,săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii

lor”(Rom.1,26-27)

Des găsită în abordările Teologiei sub denumirea de sodomie (de la cetatea

Sodoma care era cea mai pătată de ruşinea multor patimi,pănă să fie ştearsă de pe faţa

pâmăntului pe vremea lui Lot şi-a lui Avram),homosexualitatea se dovedeşte a atinge

apogeul fărădelegilor,(la fel ,ca şi prostituţia )odată cu legelizarea ei.

Sub oblăduirea psihiatriei care consideră acest viciu o boală psihică determinată

de factori genetici sau de alte cauze mai presus de voinţa umană,individul se vede mult

mai ispitit de această aventură erotică ce oricum est leală (am mai precizat faptul că

societatea contemporană reduce moralitatea la legea civilă). Şi totuşi totuşi aceştia nu ar

avea atâta amploare dacă societatea, sănătoasă fiind, i-ar marginaliza,

sancţiona,dezintegra,etc. Trebuie să ţinem cont de faptul că o cultură are o profundă

influeţă asupra comportamentului. De aceea, această pătură a socităţii este vast

condamnată, pe când societatea în care ei trăiesc şi-şi amplifică dendinţele prin influenţele

nefaste aduse asupra lor de relaţiile heterosexuale, de exemplu, nu este condamnată. Într-

87

un loc în care strategia scio-economică îi pune pe indivizii de acelaşi sex în activităţi

comune ( de exemplu armată,închisori, şcoli,etc.)

S-a constatat că relaţiile homosexuale i-au amploare cu atât mai mult cu cât relaţia lor cu

Dumnezeu este nulă.

Referitor la relaţia cu Dumnezeu se poate observa că în timp ce sfinţii care văd tot

mai clar păcatul (îndepărtându-se de el ), homosexualii ( şi nu numai ei ) fac paradă şi cer

drepturi. Ei nu-şi dau seama că pe tot drumul lor, îşi înlocuiesc adevărata lor identitate cu

una falsă, de alt sex. „ Falsa persoană descoperă activitatea homosexuală ca fiind plăcută şi

manifestă o cădere de la ceea ce este natural la ceea ce este nenatural.” 147)

Că ar avea cauze genetice, hormonale,sentimentale sau psihologice, este important

de reţinut faptul că această maladie socială şi mai ales spirituală, devine tot mai gravă, cu

cât legalizarea ei pătrunde mai adânc în inimile oamenilor. Se poate observa că noua

metodologie caută să normalizeze păcatul, diminuându-i gravitatea prin cauzele

extravolitive care determină săvârşirea lui.

Tot acest lanţ de păcate este legat foarte bine verigă cu verigă. Individul ( persoana

decăzută din lipsa legăturii cu Dumnezeu) îşi găseşte noul idol- propriul său trup. El caută

toată viaţa să şi-l satisfacă prin toate metodele posibile. După unul sau mai multe eşecuri,

sau după relaţii într-o lume prea feministă se lasă bătut şi încearcă o nouă variantă, cu

gândul că un bărbat îi poate satisface propriile nevoi mult mai uşor, căci „ gândeşte

asemănător”-Dacă nu optează astfel, poate trece foarte uşor într-o altă patimă :violenţa.

C) Violenţa

Cauza primordială a violenţei stă în insatisfacerea propriilor nevoi, fie

fizice, fie psihice cum ar fi : idealuri, aspiraţii,viziuni asupra unui fapt, mentalitate etc.

Când acestea nu sunt în conformitate cu ale celor care au spiritul posesiunii, apare violenţa

verbală, fizică, atitudinală sau de orice altă natură.

Ea este întreţinută cu minuţiozitate, încă din frageda copilărie prin dezvoltarea

sa în cadrul unei familii conflictuale şi prin intermediul televizorului. Răul şi binele sunt

88

amestecate în capul lui . El nu va apuca niciodată vârsta discernării binelui de rău pentru că

nu a trăit niciodată în bine exclusiv.

___________________________

147) William Boriel Zion Eros şi transfigurare, Edt. Reîntregirea, Alba-Iulia,2001,p.240

Desenele animate nevinovate numai în aparenţă au caracter hipnotic, înrobeşte sufletul

copilului. Crează viciul privirii la televizor. Roboţii cu ochi roşi şi aripi , care se răsboiesc

între ei şi ucid, inoculează copiilor setea de violenţă. Imaginile care se ,mişcă cu

repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac şi pe el să fie sucit, să n-aibă astâmpăr, îi iau

pofta de învăţătură. Violenţa desenelor animate trece în realitate.Acum, copilul intră în

contact cu alţii de vârsta lui care au trăit sau trăiesc in medii asemănătoare, poate chiar mai

rele. Lipsa educaţiei familiale şi şcolare şi lipsa supravegherii pas cu pas în dezvoltarea

copilului pune pecetea violenţei şi libertinajului în sufletul copilului. Odată cu creşterea lui,

pretenţiile cresc şi , cum am mai precizat la început, odată nesatisfăcute, sămânţa violenţei

dă roade.

Ritmul violent al unie societăţi corupte şi explozia de idealuri ( fiziologice, de

carier, sociale, de statut, ş.a.m.d.) nu fac decât să amplifice tendinţele individului deja

format . Când sursele de a ajunge la aceste idealuri sunt prea sofisticate şi necesită efort

sau sunt inexistente, omul recurge la violenţă. În acest cerc vicios, tânărul, hrănit la fiecare

pas cu cel mai grav virus : sexualitatea îşi ia avânt, şi-şi caută fericirea după dictonul

„ Scopul scuză mijloacele”. Atât de un comportament fericit şi o vestimentaţie tot mai

provocatoare, de expunerea pornografiei la toate colţurile existenţei sale, tânărul se

aventurează ( împreună cu alţi parteneri de drum sau singur ) în lumea violenţei

extramaritale prin viol fizic sau verbal sau intramaritale,şi nu numai .

Nu are rost să expunem acum statistici referitoare la femeile asasinate ce au

fost omorâte de soţi, exsoţi, amanţi,necunoscuţi sau prieteni. „ Femeile maltratate capătă

leziuni corporale grave fiind atacate de către cunoscuţi mai des decât atunci când erau

atacate de către străini….Violenţa casnică se manifestă prin aplicarea forţei şi ameninţarea

cu scopul de a controla un om şi să-şi consolideze autoritatea….Cadavrele cu multiple

89

leziuni foarte grave, torturate, ciopârţite, arse, desmembrate, vădesc o cruzime, delicat

vorbind, bestială. 148)

148) Ierodiacon Savatie Boştovoi, Între Frend şi Hristos, p.89.

Violenţa nu se reduce doar la familie sau la copilărie. Ea ia forme mai grave când

devine flagel social. Comportamentul violent se învaţă prin interacţiunea şi comunicarea cu

alte persoane ce-i permit individului învăţarea tehnicilor, motivaţiilor şi atitudinilor care

conduc şi întreţin violenţa. Nu este de mirare, astfel , că violenţa individuală a trecut rapid

la cea socială şi de aici la cauza războaielor.

Intoleranţa unei alte culturi, mentalităţi sau existenţe, încercarea de

manipulare şi strategia globalizării ( <<Toţi să gândească la fel ca mine, că eu am dreptate

şi ştiu bine că merg pe calea idealului >>), a dus la marile răzbaie şi dictaturi. Cu toate

acestea „ nu putem considera că odată căzută cortina de fier a comunismului în Europa de

Est; a dispărut şi ultimul gen de totalitarism. Asemenea genuri de tragedii vor mai urma ,

chiar mai groasnice. De ce ?. În primul rând fiindcă tehnologia de control asupra vieţii a

făcut un salt uriaş înainte şi în al II-lea rând, norocul nostru este că Stalin şi Hitler au venit

pe lume înainte de răspândirea televiziunii. Dictatorii secolului XXI vor face uz de nişte

tehnologii mult mai avansate şi de aceea cruzimea forţelor totalitare ale viitorului le va

întrece pe cele ale sec. XX .149)

Deci, să primim cu bărbăţie şi aceasta, căci „veţi auzi de războaie şi de

zvonuri de războaie, luaţi seamă să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă

nu este sfârşitul” (Mt.24,6 ).

90

___________________

149)idem, Ortodoxia pentru postmodernişti în întrebări şi răspunsuri, p.11.

CAPITOLUL IV .NEBUNII PENTRU HRISTOS –CONDAMNAŢII SECULARULUI

„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate ,că a lor este împărăţia cerurilor .Fericiţi veţi fi ,când vă vor ocărâ, şi vă vor prigoni ,şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră ,minţind din pricina Mea.Bucuraţi-vă şi vă veseliţi , căci plata voastră multă este în ceruri ,că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi”-Matei 5,10-12

Cum am mai precizat în primul capitol,procesul de secularizare nu datează din

perioada Renaşterii.Într-adevăr,de atunci secularizarea a luat o mai mare amploare,dar

omul secular este omul în starea imediată după cădere,Adam cel căzut devine omul

secularizat.

În toată istoria omenirii,mărturisitorii sau cum mai sunt ei numiţi –„nebunii”

pentru Hristos ,de la cei mai vechi proorocvi şi drepţi ai vechiului Testament până la

ultimul martir al vremurilor noastre,au fost prigoniţi ,izolaţi ,condamnaţi de către lume.De

fapt,şi Hristos aminteşte acest lucru în nenumărate locuri .Lumea ,”fii oamenilor „(Fac.6,1)

sunt cei care nu-l iubesc pe Hristos ,din cauza spiritului secularizat .Este firesc,ca tot astfel

şi pe cei ,ce s-au dovedit theologi (vorbitori cu Dumnezeu ) şi continuatori ai

Evangheliei,lumea să nu-i iubească şi să nu-i creadă (odată ce L-au prigonit şi pe însuşi

Fiul lui Dumnezeu,nu numai pe înaintaşii Lui ,care i-au pregătit venirea). Iudeii au aşteptat

vreme îndelungată (şi mai aşteaptă încă) să le vină un mântuitor şi izbăvitor ,dar nu l-au

acceptat pe cel Adevărat ,ci vroiam să vină unul ,care să-i izbăvească lumeşte.Drept aceea

pe Adevăratul Dumnezeu,făcut Om,şi venit întru Slavă Cerească şi nu pământească,L-au

răstignit şi omorât.

După ce lumea L-a omorât pe Dumnezeu cel întrupat şi-a continuat uciderea

ideii de Dumnezeu prin actele de terorerism făcute asupra celor ce l-au propovăduit ,l-au

91

iubit şi l-au împărtăşit generaţiilor următoare.Apoi se face că primii martiri şi primii

condamnaţi ai fiilor secularismului sunt chiar apostolii ,ucenicii Domnului.Însuşi Sfântul

Apostol Pavel mărturiseşte că a „suferit până şi lanţuri ca un făcător de rele ,dar

cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.De aceea ,toate le rabd ,pentru cei aleşi,ca şi ei să

aibă parte de mântuirea ,care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică”

(II Tim.2,9-10)

Martirii primelor secole se dovedesc a fi mărturii vii ,atât ale depăsirii de sine,a

împlinirii vocaţiei lor,cât şi ale războiului nevăzut purces de lumea seculară,cu întregul ei

sistem,împotriva lui Dumnezeu,cu întreaga lui revelaţie.

Lumea păgână a dat omului”libertatea” de a alege dintre miile de idoli ,dar un

singur lucru nu a îngăduit:slujirea adevăratului Dumnezeu.Pentru aceasta mărturisitorii lui

Hristos au fost tăiaţi,batjocoriţi,condamnaţi,întemniţaţi,arşi ,răstigniţi ,aruncaţi animalelor

sălbatice,bătuţi şi omorâţi pentru că au refuzat compromisul.”Să luăm spre exemplu

Panteonul,templul tuturor zeilor din Roma,un imperiu al toleranţei ,faţă de diferitele

culturi,dar unde creştinii au fost persecutaţi sistematic.De ce? Fiindcă refuzau să vadă

lumea cu ochi străini ,ei îşi apărau dreptul de a vedea lumea aşa cum o văd ei.Şi nu doreau

să participe la ceremonii religioase ale zeilor străini,conştienţi de faptul că Dumnezeu e

unul.”150)

Cu toate suferinţele ,aceşti „teofili” rezistau şi mai apropiaţi de Dumnezeu se

aflau ,nesimţind nicidecum suferinţele acelea.Acest lucru se datora faptului că aveau în

orice clipă nădejdea Învierii şi prezenţa lui Iisus în sufletele lor ;Nemurirea ,veşnicia şi

credinţa în Bucuria veşnică le transfigurau sufletele şi prin ele trupurile.

Istoria creştinismului nu se rezumă doar la martirii veacuri,la fel cum nu se

rezumă nici doar la Biserică (în sensul de instituţie şi cler).Tradiţia ,politica,economicul şi

socialul românesc erau ,din cele mai vechi timpuri ,raportate la creştinism ,la sensul

Evangheliei şi la morala cuvenită unei ţări în frica de Dumnezeu.Astfel,Biserica Ortodoxă

a fost o Biserică a Crucii,a luptei pentru apărarea şi menţinerea credinţei strămoşeşti .Un

Ştefan cel Mare a zidit Biserici şi Mănăstiri,un Mihai Viteazu a încercat să-i unească pe

92

creştini într-o singură fiinţa –Biserica lui Hristos şi un întreg singur român ; a luptat de

veacuri să oprească intrarea unei alte credinţe şi a unei alte culturi ( fără frică de

______________

150) Ierodiacon Sovatie Boştovoi, „Ortodoxia pentru postmodernişti”,p.8

Dumnezeu) în pământurile sfinte(după cum mărturiseau ei) ale patriei noastre.Ce morală

creştină mai are politica de azi când nu mai găseşte metode ,ajungând chiar să le

inventeze,metode de blasfemie şi hulire a numelui lui Dumnezeu prin atacurile făcute

asupra Bisericii.Sistemul secular împiedică astăzi o implicare a creştinismului în viaţa

politică şi o actualizare a normelor morale creştine pe toate planurile siciale In această

perioadă ,religiosul nu mai încape nici măcar în inimile omului fără identitate ,cu atât mai

mult în toate sferele socialului.”Biserica foloseşte în istorie pe oamenii care apără

credinţa ,

aşa cum i-a folosit pe Ştefan cel Mare ,pe Mircea cel Bătrân,pe cei care s-au jertfit la

Mărăseşti ,pe cei din ultimul război care au mers lângă neruţi să nimicească comunismul

pe care îl apăra Occidentul.Numai jertfe am adus .Şi Occidentul ce-a făcut în timpul

acesta?A susţinut comunismul .”151).Politica de azi ştie că întotdeauna Biserica a fost forţa

şi râmâne forţa unui stat şi de aceea, s-au grăbit să o paralizeze.Apoi, manualele actuale de

istorie ce mai amintesc din trecutul nostru ,plin de jertfe,marcat de martirii şi eroii căzuţi

pentru Adevăr?Nimic.Se încearcă ,într-o lume seculară ascuderea unor aspecte capitole.Cu

toate acestea ,ei nu strigă din pământ pentru nedreptatea şi necredinţa semenilor şi

urmaşilor lor.Ba mai mult:nedreptăţind jertfa lor cea mult dureroasă ,omul contemporan îşi

vinde pământul , cel cu sudoarea creştinilor , udat şi păstrat şi-şi vinde chiar sufletul ,

duşmanilor lui-acelora care odată le-au ars carele strămoşilor noştri,le-au fuart animalele şi

averea ,le-au batjocorit femeile ,le-au luat în robie copii şi i-au forţat să se lepede credinţă ,

păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie.

Această boală a secularizării a intrat,chiar şi în rândul monahiilor,în lumea aceia

sacră ,departe de lumea materialistă prin două forme: una interioară,iar altă exterioară.

93

Pe de o parte,deşi monahii sunt mucenici de bunăvoie ai dragostei ,unora le

lipseşte duhovnicia şi nevoinţa.Amăgiţi barba de lumesc ,uită că asceţii din vechime nu-şi

tăiau părul şi barba ,ba mai mult nu-şi spălau nici trupurile .Locuitori în chilii frumos

__________________

151) Sorin Dumitrescu,7 dimineţi…,p.67

amenajate,cu zeci de „miresme Athonite”,care mai de care mai frumos mirositoare puse de

fală lângă icoane,cu mai multe rănduri de rase specifice anotimpurilor sau selecţionate

ocazional ,cu băi frumoase în interiorul cărora săpunurile ,şampoanele ,oglinzile ,etc,nu

lipesc , sunt cei ce se doresc a fi numiţi lăsători ai lumii pentruHristos ;dar oare lumea,prin

modernizarea lor,nu a intrat în inimile lor ;oare ar fi în stare ,la vreme,de prigoană să strige,

precum Sfântul Apostol Andrei:”Doamne,lasă-mă pe cruce!?”Adevăraţii monahi se feresc

de stilul conservator,în care –şi aprind o candelă ,dorm liniştiţi noaptea şi fac ascultare ziua

şi se îngrijesc de tabieturile zilnice.Ei se află în stare de jertfă continuă ,de luptă cu

vrăjmaşul prin armele smereniei,nevoinţei şi lepădării de sine ,nu le este teamă de nimic

(afară doar de Dumnezeu –să nu-l supere ) ,cad ,se ridică ,se chinuie în luptele lor cu

păcatul ,şi văd mizeria din ei ,nelăsându-se totuşi biruţi de ea şi astfel voinţa le creşte,dar

mai ales nu se lasă doborâţi de aceşti demoni al veacurilor noastre:confortul şi

materialismul.

Pe de altă parte,aceştia luptă cu lumea şi cu ideile ,ci lipsite de raportarea

întregii vieţi şi vocaţii umane la Dumnzeu.Lumea ,niciodată, nu va înţelege vocaţie

monahală.Deşi,la vreme de necaz fuge,să-şi afle liniştea ,la mănăstire ,omul secularizat îl

consideră pe monah ,mai ales ,când face parte din familia sa o ameninţare.”Păi ,cum altfel?

Când toţi în jurul lui sunt angajaţi într-o <<adâncă>>înţelegere a vremii,el e altfel,deosebit;

se deosebeşte de <<spiritul majoritar>>,<<se ţine deştept >>,nu vrea să intre în rândul

lumii.”152).Lupta lor cu lumea este cu atât mai aprigă,cu cât ei sunt mânaţi de imboldul

inimii ,nu pot fi mângâiaţi de limitele vieţii ,sunt nebuni pentru Dumnezeu şi calcă toate

pentru nebunia lor,după veşnicie.Pe un adevărat monah nu-l determină să intre în

mănăstire,nici decpţiile ,nici lipsurile ,nici complexele de inferioritate,nici nereuşita de 94

adaptare la normele lumii,ci doar dorul nebun,sfârâietor,acea zvârcolire a sufletului viteaz

după Calea Vieţii de dovada de simţuri care duca la Adevăr.Cu toate acestea „părinţi îşi

____________________

152) Ieromonah Hrisostom,Tânărul monah,<<ruşinea familiei>>.,în rev. Ideea Creştină,nr.2,2001,p.34

bleastămă odrasla,fraţi se străduiesc să-l salveze,rudele propun să fie internat la psihiatrie,

prietenii îl ironizează zeflemitor ,socotindu-l pierdut,vecinii îl ocolesc,profesorii îl deplâng;

iar dacă acesta tot nu renunţă la <<fluturii>>săi ,atunci cu toţii îl alungă cu aspre

cuvinte:om fără inimă,îngustat la minte ,nerecunoscător,egoist ,obsedat,etc.,scârbindu-se

de ele ca de ciumă,hotărâţi să-i uite numele şi amintirea.Dar, mai presus de toate,nu pot

înţelege cum acest monstru fără inimă a putut râmâne nesimţiţor la atâtea lacrimi ale

părinţilor care l-au crescut.”153)

Se poate observa cum ruptura de Dumnezeu şi hrana ,sub forma otrăvii cu care

ne hrăneşte zilnic omul zilelor noastre,îl determină, ca la rândul său ,şi el să-şi hrănească

generaţiile următoare, tot doar cu pâinea cea pământească.Mai rău este că sunt convinşi că

ceea ce fac este bun şi vin poate şi cu argumente <<raţionale>.Aşa se face că monahul

nostru luptă cu lumea, fiind condamnat pentru nebunia lui curată şi dreaptă după Hristos.

Această mentalitate atee şi profană vine cum bine ştie ,dintr-o lume ,care ,

dintotdeauna ,l-a eliminat pe Dumnezeu ,din Apus.Astfel,secolul XX a venit cu toată

răutatea întemniţată până atunci ,cu toate armele posibile formate de-a lungul secolelor şi

cu cele mai diabolice metode de condamnare a nebunilor pentru Hristos.Când afirmăm

acestea ,ne referim ,în cea mai mare măsură ,la comunism „acel animal sovietic cu duhori

apocaliptice , cu miros de votcă şi sudori comisăreşti , care a umplut ţara de afişe ,

carnavaluri ,mitinguri ,presa murdară ,prostituţie ,politică ,răsturnare de

valori.154)Monstruasele fărădelegi ale secolului XX,prin care au fost declanşate cele mai

înfricoşătoare resurse ale răului metafizic ,în formule de un grotesc şi un primitivism greu

de imaginat(cum ar fi toate lagărele comuniste cu experienţele diabolice de

acolo)demonstrează că atunci când conştiinţa religioasă este îngropată ,astupată cu

95

<<frunzele de smochin>> ,identitate umană se degenerează ,ajungând la adevărate nebunii

şi îndrăciri.Lagărele morţii,în care au fost închişi aceia care nu se închinau demonilor

mincinoşi ale vremurilor comuniste ,au fost în acelaşi timp <<muguri aprinşi> în care

omul, aflându-se singur nu avea unde evada decât în interiorul inimii sale,loc în care se

___________________

153) ibidem,p.35

154)Arhimandrit Roman Braga ,Rugul aprins ,în rev. „Lumină lină”,luna mai,1991,p.122

întâlnea cu Dumnezeu.Pentru unii , acest rug însemna purificare ,iar pentru alţii-

transfigurare şi înălţare la culmile cele mai desăvârşite ale << suferinţelor fără

durere>>,aduse de mucenicia pentru Hristos.„Lagărele de concentrare care au împărtăşit

Europa au fost într-un fel replicile sinistre ale mănăstirilor pe care europenii secularizaţi şi

livraţi ideologilor şi le-au refuzat cu încăpăţânare.”155)

Apoi, acolo , mulţi deţinuţi importanţi au spus că L-au aflat pe Dumnezeu ,

înnebunească sau să se sinucidă.de fapt,în acele închisori,omul se apropie de Dumnezeu

foarte mult,pentru că instrumentul nu este decât Dumnezeu.

Avem multe exemple ale unor deţinuţi ce şi-au p________ experienţele penitenciare

sau li s-au adus omagii prin scrieri despre ei,de către alţii asemenea lor ,şi pe care ,prin

puterea lor de rezistenţă în faţa monstruoaselor metode de reeducare sau de încercare de a-i

determina să se lepede de credinţa,noi acum îi numim „nebuni pentru Hristos”.Fiecare

mărturie în parte este o verigă pusă, de aceşti condamnaţi ai infernului

pământesc,comunismului,în lanţul sfinţilor mucenici ce nu s-au temut şi nu s-au plecat în

faţa lumii seculare ,ci au preferat cale a Crucii.Vom aminti doar câteva exemple ,fără ca

prin aceasta, să-i închidem într-un << memoriu al durerii>,ci pentru a aminti lumii întregi

că mulţi alţii ,asemenea lor,plâng în pământurile noastre,şi nu numai aici,pentru păcatele

acelora care cu uşurinţă se leapădă de Hristos şi uită jertfa acestor <<sfinţi din calendare

noi>>Astfel,părintele Manolache Dobrescu ,datorită evlaviei sale pentru tot ce ţine de

legătura cu Dumnezeu ,a bunătăţii sale de adevărat păstor,din toate punctele de vedere ,al

turmei lui Hristos şi nu în ultimul rând,datorită faptului că întotdeauna era în stare de a se

96

lepădad de sine ,dar niciodată de credinţa cea adevărată ,pentru că aşa impunea sistemul

anticreştin, afost închis în lagăr ,alături de alte personalităţi ale intelectualităţii româneşti ,

cum ar fi :Pr. Coman Gheorghe ,taăl poetei Ana Blandiana.Deşi era un iubitor de familie

şi-şi preţuia mult atât soţia ,cât şi copiii,ei au fost prima jertfă adusă de acest părinte al

_______________

155) Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău,Conştiinţa religioasă şi provocările modernităţii,în rev. Tinereţe ,

ideal,Biserică,p.84

Domnului .”Dimensiunea suferinţelor se amplifica mai mult la gândul greutăţilor şi

necazurilor pricinuite celor dragi ai familiei sale.Adesea, îşi zicea în sine:<<Eu sufăr

pentru că sunt preot şi,implicit ,anticomunist,dar soţia şî opiii mei cu ce au greşit? Se

chinuiesc din cauza mea.>>”156)

Un alt mare mărturisitor al lui Hristos ,din timpurile noastre a fost părintele

Iulian Stoicescu,fost preot al Bisericii Flămânda „căruia i s-au smuls unghiile de la picioare

cu cleştele (precum înaintaşilor din primele secole),în aceleaşi temniţe masono-

comuniste ,de către fanatici torţionari,”<<oameni cu înfăţişarea ,demoni cu trăirea>>,după

cuvântul Sfântului Dimitrie al Rostovului”157)

Preotul Dumitru Bălaşa mărturiseşte şi ele despre declaraţiile

forţate ,impuse de comunişti ,deţinuţilor,cum că nu cred în Dumnezeu.Acestea trebuiau

scrise pentru a rămâne mărturie vie aceea ce a mărturisit.Acest preot,când i-a venit rândul

să declare cele amintite anterior, aluta microfonul în mână şi a zis :”<<Dragi tovarăşi ,de

opt zile mă chinuiesc să mă lepăd de Dumnezeu,să declar că nu cred în Dumnezeu …

>> ;cu acest început le-am ţinut atunci cea frumoasă predică pe care am ţinut-o în viaţa

mea şi mă aşteptam ca ,după aceea ,să vină şi să mă împuşte…Când am terminat ,le-am

spus că acum or sămă omoare şi să spună şi la mine acasă că am murit cu credinţa în

Dumnezeu şi nu m-am lepădat.Am îngenuchiat şi am cântat „Tatăl nostru” în genunchi.Au

îngenuchiat 2600 de oameni şi în bătaia pietrelor s-a cântat ,când încă funţiona

microfonul.”158)Consecinţele acestor îndrăzneli erau :bătaia până la inconştienţă şi carcera

grea .Acestea le-a îndurat de multe ori şi părintele Arsenie ,preot al unei parohii din

Moscova ,chinuri ce nu le-a simţit datorită neîncetatei comuniuni cu Hristos care-l făcea să

97

treacă dincolo de simţurile materiale. Închis fiind ,de nenumărate ori, exilat în

Voroneţ ,Siberia ,Uralia ,etc,părintele

povesteşte viaţa trăită în lagărele speciale de deţinuţi ,timp de 30 ani ,cu mici întreruperi .

Cu toate chinurile inimaginabile din aceste lagăre , Sfintele Slujbe şi , mai ales , Sfânta

_________________

156) Pr. Vasile Irimia ,Dă Doamne ca mâine dimineaţă să mă trezesc pe perna mea ,în ziarul

Vestitorul Ortodoxiei,1-15 febr.,1998,p.2

157)Teodor Popescu,Ortodoxie şi catolicism ,în ziarul „Icoana din Adânc”,nr.2,2001,p.2

158)Pr. Dumitru Bălaşa ,Credinţa te face liber,în rev. Porunca iubirii ,p.28

Liturghie îl întăreau,dar nu numai pe el,ci şi pe mulţi alţii ,care se schimbau , cu timpul ,

devenind din necruţători criminali,atei convişi sau chiar supraveghetori demonizaţi ,în

<<Cerşetori ai Harului >>.Treptat,lucrarea <<Batiuşcăi>> cu el însuşi ,prin rugăciunea

neîncetată a inimii ,şi cu ceilalţi,prin bunătatea şi cunoştinţele trainice din toate domeniile ,

a devenit vie şi îndumnezeitoare.Când spunem că avea cvunoştinţe trainice ne referim la

faptul că numele său înainte de a deveni preot era „Petre Andreievici”,fiind celebru critic

de artă , scriitorul atâtor învăţături şi lucrări ştiinţifice despre arta rusească , profesor ,

doctor,etc.”159)

Lucrările minunate ale acestor sfinţi pentru acea perioadă au fost subiecte

tabu,dar astăzi sunt mărturia triumfătoare a Proniei dumnezeieşti.

O importantă semnificaţie în acea perioadă de mari încercări a avut-o înfiinţarea

sub numele de „Rugul Aprins”.Aceasta a luat fiinţă la bucureşti ,la mănăstirea Antim .

Importanţa ei constă în faptul că :

- în interiorul ei s-a dezvoltat un buchet de concepte

referitoare la spiritualitatea ortodoxă dezbătută în spirit

filocalic ,împletit cu practicarea rugăciunii lui Iisus;

- s-a tradus Filocalia „care aduce pentru grupul de la

Antim isihasmul ,metoda de vindecare a nebuniei

omului modern,a cărui dramă este fuga de sine ,fuga de

o confrunatre cu Dumnezeu şi ameţeala ,cu

mirajullucrurilor din afară ;”160)

98

- devenirea acestei asociaţii religioase şi culturale ,într-un

focar de spiritualitate ortodoxă ,a dus la un val enorm de

arestări în 1948 şi în 1959,ce i-a costat pe membrii

acestei asociaţii –viaţa,dar nu viaţa pentru politica

acestui regim de teroare ,ci pentru Dumnzeu.

__________________

159) Părintele Arsenie , Acuzatul Zek-18376,Un sfânt în lagărele comuniste,Edit.

Bunavestire,Bacău,2001,p.39

160)Arhimandrit Roman Braga ,art.cit.,p.123

Prin martirajul acestora ,Biserica şi-a putut umple calendarele noi în sfinţi –martiri ai

secolului nostru,secol zdruncinat de mai încercări de lepădare de Hristos.Cel mai rău este

că aceşti sfinţi nu sunt doar eroi şi nu bat toba pe stradă pentru a aminti lumii

seculare,jertfa lor ,ci mai mult,sunt lăsaţi să fie consideraţi naţionalişti şi habotnici

ascunzându-li-se adevăratele lor fapte.

În ultimii ani s-au publicat multe memorii care descriu viaţa acestora din

perioada dictaturii.Vorbim astfel, de milioane de credincioşi care s-au pierdut în aceste

lagăre şi închisori ,ori au fost chinuîţi inuman şi judecaţi .Aceştia au pătimit ,deoarece nu

au vrut să se lepede de Dumnezeu ,aşa cum cere aceasta lume seculară,să se lepede de

adevărata lor identitate.

Au murit,deci,slăvind numele Lui,iar Acela nu i-a părăsit .Dacă vom închide

gurile noastre ,nu vom da dovadă decât de tradare a lui Hristos ,a lor, a pământului sfinţit

cu sângele lor ,şi a noastră ,căci încă mai trăim pe pământ .

Datoria noastră înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor este să nu îi uităm chinurile,

durerile ,nevoinţele şi moartea ,ci să-i arătăm tuturor pe aceşti <<nebuni pentru Hristos>>.

99

CAPITOLUL V.

MOARTEA ŞI ÎNVIEREA DIN CRIZA SPIRITUALĂ

A IDENTITĂŢII UMANE

„Adevărat ,adevărat zic vouă:vine ceasul şi acum este ,

când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor

auzi ,vor învia”-In.5,25

Societatea contemporană este din ce în ce mai marcată de această criză de

identitate .Omul nu mai ştie :ce este bine şi ce este rău ;cine este bun ,cine este rău ;cine-i

vrea binele şi cine îl urăşte,ce este păcat şi ce este virtute ,al cui este ; pentru cine sau

pentru ce trăieşte ;ce rol are în această lume ,etc. –într-un cuvânt îşi pierde adevărata

identitate,fiind fluturat de ispitele vieţii în toate locuriel întunecate cu mâinile legate ,cu

urechile asurzite şi cu ochii închişi.

Pacea şi liniştea sufletească sunt străine sau poate şi mai aduce vag

aminte din vremea copilăriei.Inima de copil este ,datorită contactului mult prea redus cu

păcatul ,curată şi în comuniune cu Dumnezeu.El crede totul mai uşor ,fapt pentru care

poate el este şi cel mai vulnerabil la o lume nevăzută.În schimb,omul matur,odată pierdut

din sfera teandrică,se leagă tot mai mult de o lume văzută ,palpabilă,materială.Acestea sunt 100

însoţite,indiscutabil de suferinţă. Degeaba spune acest om fără „chip” că este fericit .Se

amâgeşte ;înrobit fiind de patimile lumii secularizate ,acesta încearcă ,artificial,să-şi

provoace fericirea ,dar confundând-o, aproape întotdeauna, cu plăcerea simţurilor .”Omul

aflat în starea aceasta nu stăpânşte cumpăna dintre suferinţă şi plăcerea simţurilor ,ci este el

chinuit de cele legate de suferinţă şi plăcere ,astfel încât nu câştigă nimic din sporirea

durerilor –nu numai că îi sunt nefolositoare ,ci chiar dăunătoare.Semnul este …lipsa de

încredere în Evanghelie Domnului.”161)

___________________________

161) Sf. Grigorie Paloma,Tratat de viaţa spirituală,în Porunca iubirii ,vol.2,p.19

Singura soluţie ,ca omul să-şi redobândească adevărat să identitate ,este

repunerea sa în locul de unde-şi are izvorul existenţei sale,adică Dumnezeu ,printr-un

proces de pocăinţă şi reînnoire.Cu fiecare individ trecut prin acest proces ,până ,până la

statutul de persoană ,până la statutul de persoană ,după chipul lui Dumnezeu ,se va putea

înnoi societatea întreagă pentru a deveni o comuniune de persoane în Hristos cu pecetea

Duhului Sfânt.

Sfântul Maxim Mărturisitorul aminteşte de „două chipuri” ale naşterii .

Primul e cel după fiinţaă ,ca să zicem aşa ,care e al omului întreg.Prin aceasta se sădeşte în

suflet desăvârşirea înfierii în potenţă .Al doilea e cel după bună plăcere şi după hotărârea

voinţei ,o modelează până la îndumnezeire ,unind-o întreagă cu Dumnezeu.”162)

Venirea lui Hristos nu a fost în zadar. El ,nu doar a răscumpărat omul din

din păcatul strămoşesc ,ci a restabilit întreaga armonie umană şi a pus început Învierii,prin

exemplul propriei Sale Învieri.Prin aceasta putem afirma că învierea noastră nu stă la a

doua venire a Mântuitorului ;aceea este învierea trupească.Adevărata înviere stă aici în

viaţă noastră ,cea de acum (este vorba despre învierea din păcat ,învierea sufletească ).El

ne îndeamnă să nu ne pierdem curajul şi să înviem şi noi ,ca Fii ai lui Dumnezeu ce suntem

prin biruinţa păcatului ,căci frumos ne mărturiseşte : „Îndrăzniţi ,eu am biruit

lumea” (In. 16,33)

Primul act prin care ne unim cu Hristos ,biruind păcatul este ,cel de la Taina

Botezului ,când primim pecetea Duhului Sfânt şi Harul .Aceasta este prima naştere . Cu

101

ajutorul Harului pe care-l primim la Botez, vom lucra măntuirea noastră ,mai bine zis

Harul va lucra cu noi(voinţa noastră –puterea Lui)

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele: duhul trândăvirii ,al grijii de

multe ,al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert-nu mi-l da mie;iar duhul blândeţii ,

al gândului smerit ,al răbdării şi al dragostei ,dăruieşte-l mie ,slugii tale.Aşa ,Doamne,

________________________

162)Sf Maxim Mărturisitorul ,Fil. Rom. ,vol III,p.55.Autorul se referă ,prima dată ,la Taina Botezului în

care se coboară Harul lui Dumnezeu.Acesta rămâne în om ,chiar dacă omul înclină spre păcat.Cea de-a

doua naştere este taina Euharistiei ,ce are loc doar în voinţa unirii cu Hristos ,după ce ,în prealabil,s-a

dezrobit de păcat prin Taina Spovedaniei (a Mărturisirii).

împărate ,dăruieşte –mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu ,că

Binecuvântat Eşti şin vecii vecilor .Amin.”-Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Moartea a intrat în lume odată cu neascultarea .Adam a gustat din pomul

cunoştinţei binelui şi răului..Acestedouă principiisunt despărţite. Existenţa amândurora

implică despărţire,descompunere care nu-i decât moartea .intrebarea se pune dacă adam a

murit imediat după gustarea fructului oprit trupeşte ,el n-a murit atunci,dar sufleteşte din

momentul acela a murit .se observă ,deci,că există două feluri de morţi:o moarte spirituală

şi una trupească. Ca şi la adam ,omul cade în pat şi moare mai întâi sufleteşte ,iar apoi

trupeşte,căci „întru păcate m-a născut maica mea”(Ps.50) Cu toată această

explicaţie,totuşi,omul este mai atras de cele pământeşti ,căci mai degrabă îşi plânge

moartea sa trupească (şi nu doar a lui,ci şi a celorlalţi din jurul său),decât moartea

sufletească ce are o importanţă capitală pentru soarta omului .”Or creştinul adevărat ,nu are

în vedere sfârşitul lumii,ci sfârşitul lui,în primul rând …Despre gândul morţii, Părinţii spun

că gândul la moarte ,viaţa este ,iar călcarea poruncii duce sufletul ,sărmanul suflet ,la starea

aceasta de moarte;deci moartea începe în suflet şi se sfârşeşte în trup.”163)

Dar ,moartea ce a intrat în lume prin Adam ia un nou sens odată cu moartea lui

Hristos ,devenind biruinţă.Pentru că biruinţa morţii nu putea avea loc decât prin omorârea

răului aici,unde a luat el naştere ,Hristos se jertfeşte şi reface comuniunea,relaţia noastră

adâncă cu Dumnezeu şi cu semenii.Într-adevăr ,acest lucru nu se putea face decât prin

102

starea de jertfă .Şi totuşi ,noi „identificăm jertfa cu moartea .Dar jertfa nu e moarte.Jertfa e

din iubire ,moartea e din păcat.”164)

Obiectiv ,omul ,prin jerfa mântuitorului ,învie ,dar subiectiv vorbind,reînvierea

din starea de păcătoşenie nu se face decât prin pocăinţă ,nu doar prin Botez.”Starea harnică

a înnoirii şi vieţii celei noi dată nouă prin Sfântul Botez are nevoie să fie sprijinită prin

___________________

163)Pr. Prof. dr. Constantin Csalerin ,Moarte şi înviere în duh ,în ziarul Epifania ,martie-aprilie,

1998,pp.4-5

164) ibidem,p.4

vieţuirea după poruncile evanghelice.”165).Mântuitorul a resttabilit firea umană ,aducând-o

la stadiul de a putea ajunge la desăvârşire .la fel caşi lui Adam ,Dumnezeu îi cere ,şi de

această dată , omului nevoinţă personală.Fiind într-o continuă oscilaţie cu caracterul

ostenelilor şi nevoinţelor permanente ,omul se află mereu între slăbiciune şi putere , între

cădere şi ridicare .Pentru a ajunge la adevăratul sens al său,omul are nevoie de o rupere

taotală de păcat ,căci unirea cu Hristos nu se face decât în stare de curăţire.De aceea,căinţa

permanentă de păcate este necesară ,dar nu suficientă ,căci poate ajunge la ceea ce ruşinea

sfântul Grigorie Smaitul ,adică:”Pomii care se răsădesc des,nu prind rădăcini”.O pocăinţă

sinceră,cu nevoinţa ,atât cât poate duce omul ,nici mai mult ,dar nici mai puţin ,împlinită în

Taina Sfintei Spovedanii,scoate din rădăcini păcatul.Pilda fiului risipitor este foarte

semnificativă în acest sens .Acesta „venindu-şi în fire” s-a desprins de slujirea „poruncilor”

şi ca unul dintre cei mai mici slujitori ai tatălui său,deci smerindu-se până într-acolo,încât

s-a lepădat de statutul pe care-l deţine,vine înapoi,se întoarce acolo de unde-şi avea

originea.(Lc.15,17-18) „A-ţi veni în fire” înseamnă a te identifica cu chipul divin pe care-l

porţi în tine,a-ţi regăsi adevărata identitate.Păcatul nu aparţine firii,spunea fericitul Apostol

Pavel;ea este ,în esenţă curată.Curăţia şi lepădarea de cele cu care te-ai robit necesită ca

prim act:”venirea în sine”.

Tatăl l-a primit spunând un lucru capitol:”Căci acest fiu al meu mort era şi a

înviat ,pierdut era şi s-a aflat.”(Luca 15,24)Despre moartea omului ,cu sensul de moarte

103

sufletească (despre ,care vorbeam la început ),se mai aminteşte în nenumărate rânduri în

Sfânta Scriptură şi ceea ce le este specific lor este moartea simţurilor: „Ochi au şi nu

văd,urechi au şi nu aud.”(Mt.13,14)

Aşa cum moartea omului este de două feluri ,la fel este şi învierea ,iar dacă

prima naştere este Botezul,ce-a de-a doua este taina Euharistiei,adică prima înviere a

omului –învierea sufletească .Învierea trupească va fi la judecata obştească .Când omul

învie ,se deşteaptă ; se trezeşte întreaga sa fiinţă din amorţeala păcatului ;iar simţurile sale

________________

165) Sf.Ignatie Briancianinov,Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi împăraţi,vol.III,Edit.Εoφіα,

Bucureşti ,2002,p.69

şi regăsesc vocaţia lor „vine ceasul şi acum este ,când morţii vor auzi glazul Fiului lui

Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia”(In.5,25) Hristos deschide prin Evanghelia sa şi

prin viaţa Sa,simţurile adormite ale celor care s-au rupt de comuniunea cu Dumnezeu,iar

cuvântul „acum” are sens de moment (Hristos propovăduia oamenilor învăţătura şi mulţi

care-l auzeau,înviau),dar are şi sensul veşniciei .Cuvântul lui Dumnezeu ,atunci,şi acum

poartă pecetea Învierii.

Înainte de Împărtăşirea cu Hristos ,omul intră la judecat a de aici (Taina

Mărturisirii).Aceasta se face în taină şi întăreşte omul pentru cea de-a doua judecată ,cea de

dincolo :Sfântul simeon Noul Teolog,spunea că :”Creştinul terbuie să stea în această

conştiinţă a judecăţii…Sunt două judecăţi .Una are loc aici jos: „este judecata în vederea

mântuirii ,şi cealaltă ,după sfârşitul lumii,este judecata osândirii.În viaţa de acum,când prin

pocăinţă şi chair cu voia noastră intrăm în lumina dumnezeiască şi ne vedem acuzaţi şi

judecaţi ,totuşi prin mila şi îndurarea dumnezeiască,această cauzare şi aceastaă judecată se

fac taină ,în adâncimile ,această cauzare şi această judecată se fac în taină, în adâncimile

sufletului nostru pentru curăţirea noastră şi pentru iertarea păcatelor noastre.”166)

Este necesat, defapt capital, ca învierea sufletească să se facă aici, în viaţa

aceasta. Odată cu moartea trupească, învierea sufletească devine imposibilă.

Creştinul în urcuşul său duhovnicesc, învie de fiecare dată când se naşte cu

Hristos şi „ unit cu Hristos în Euharistie, nu se mai teme de moarte, ci poartă în el trupul

104

lui Hristos cel înviat sau doctoria nemuririi,sau al nestricăciunii eterne, cum numesc Sfinţii

Părinţi Euharistia” 167) . Aşa se face că după moartea cea trupească, el, trupul, la înviere va

fi spiritualizat, înduhovnicit, iar graniţele între el şi Dumnezeu, între el şi ceilalţi asemenea

lui, se vor rupe. Făcând o asemănare cu făptura îngerească, ne permitem să afirmăm că

trupurile noastre se vor asemăna cu cele ale îngerilor.

______________________

166) Pr. Prof.Dr.Constantin Galeriu, Moarte şi înviere în duh, p.5.

167) Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 58.

Pe dealtă parte, la transformarea aceasta, oamenii virtuoşi nu vor lua parte,

decât ca martori, deci vor trece din această viaţă, direct în fericirea veşnică, peste judecata

particulară.

Cum am mai precizat la început, doar sub forma reânoirii umane, întreaga

creaţie ( care-i pusă sub slujirea omului ) îşi va recăpăta armonia primară transformându-se

în ceruri noi şi pământ nou.

105

CONCLUZIE

Întreg universul a fost creat de Dumnezeu pentru Dumnezeu şi pentru om.

Pentru Dumnezeu a fost creat, nu în sensul de necesitate, ci în sensul de împărtăşire. Putea

la fel de bine să nu fie creat. Fiinţa dumnezeiască îşi este deajuns Sieşi, dar iubirea cere

dăruire, fără a primi neapărat ceva în schimb. Astfel, din iubire, Dumnezeu i-a dăruit

omului acest univers, i-a dăruit fraţi şi pe omul însuşi i l-a dăruit; dar mai presus de toate

S-a dăruit pe Sine omului, atât, cât poate, omul primi. Vocaţia omului a constat în aceea de

aduce , în viaţa sa, universul către originea lui- adică la Dumnezeu prin desăvârşirea lui, iar

acest lucru îl poate face doar prin urcuşul omului spre desăvâşirea propriei sale identităţi.

Apoi, omul era dator de a urca spre Dumnezeu cu fraţii care i-au fost daţi de către Creator.

Însăşi lepădarea de sine îl făcea pe om liber de a se apropia, mai sigur, de Cel al cărui chip

îl poartă. Nu în ultimul rând, vorbim şi de dăruirea pe Sine a Domnului. Este o uimitoare

jertfă această dăruire, ce a avut ca scop exemplul adevăratei vocaţii umane, iar aceasta s-a

făcut prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

106

Odată cu căderea noastră, ne-am făcut robi păcatului. Intrarea păcatului şi

termenului de <<rău>>, în lume nu a adus decât dezordine, haos şi descompunere.

Dezarmonia S-a produs pe toate planurile, noţiunea de bine amestecându-se cu noţiunea de

rău. Aşa se face că omul, trecut la <<frunzele de smochin >> şi fugar ascuns de Dumnezeu

fiind, confundă binele cu răul şi răul cu binele. Haosul s-a produs în toate punctele

existenţiale de la macrocosm până la microcosmos. Pomul cunoştinţei binelui şi răului s-a

dovedit a fi fatal, căci o dată cu el , omul a început a sluji la doi domni : şi Binelui şi răului.

Principala consecinţă a fost acea că relaţia sa cu Dumnezeu, cu aproapele său, cu sinele său

şi cu întregul univers a intrat într-un proces de descompunere, iar acest lucru nu este

altceva decât secularizarea, ruptura teandricului în două luni total diferite, cu identităţi

diferite, cu vieţi diferite şi cu scopuri diferite.

Binenţeles, omul contemporan a avut destulă diplomaţie să dea termenului de

secularizare un alt sens, mai blând; ba unii din contră l-au considerat un fenomen benefic.

Progresul, din punct de vedere ştiinţific, a omului secularizat, l-a pus în faţa mult mai

multor idoli decât a putut născoci mintea antico-păgână. Înrobirea în propria sa plasă, îl

face pe omul secularizat să se simtă liber. În această postură, devine individualitate într-o

societate comunitar-secularizată.

Într-o astfel de lume nu se poate decât a merge pe două căi : ori joci după

regulile sistemului cu toate capriciile lui, împropiindu-ţi-le, asimilindu-ţi-le într-o

pseudoidentitate sub forma reeducării şi falsei libertăţi, ori nu te supui sistemului secular şi

de aici rişti alte căi greşite. Astfel, unii devin antisociali, inadaptaţi sau revoluţionari,

habotnici, căzând în extremele altor abateri de la morala creştină( de la secte sau mişcări

naţionaliste până la sinucigaşii ce-şi caută desăvârşirea dincolo de această lume mică şi

închisă cum ar fi paranormali sau <<geniile neânţelese?!>>). Alţii în schimb se leapădă de

lume ( sensul necurat al lumii ), dar şi de ei înşişi rămânând doar cu Hristos. Aceştia vor fi

mereu departe de lume cu inima, în lume cu trupul şi cu viaţa în Dumnezeu. Noi îi numim

<<nebuni pentru Hristos>>, dar lumea seculară îi va osândi, prigoni şi chiar omorâ pentru

că rup , prin exemplul vieţii lor, acele <<frunze de smochin>> ce acoperă ruşinea

omenească descoperindu-le vocea conştiinţei, iar acest lucru deranjează, când e dulce

107

veninul( căci lumea preferă dulceaţa veninului ucigător : „Privând mai degrabă viaţa pentru

această dulceaţă, că apoi nu ştiu ce mă mai aşteaptă”) – principiul Carpe/diem…..

Soluţia de ieşire din această criză de identitate nu este alta decât revenirea la

adevărata identitate, ori acest lucru nu-l putem împlini decât atunci când vom fi convinşi

( chipul lui Hristos din noi ne va spune aceasta ) că originea noastră este în Dumnezeu şi

vocaţia noastră este de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.

Atât timp cât trupul va cere materialul, lumescul şi nu va fi purificat şi

transformat ( transfigurat ), simţurile şi viaţa vor avea limitele doar aici pe pământ, dar

dacă ne vom lăsa în voia Creatorului, prin Pronia Sa, cu siguranţă, vom ajunge la ceea ce

dorim cu adevărat : libertatea deplină, viaţa deplină, eternitate, fericire şi iubire deplină, şi

toate în şi cu Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare

1.Biblia sau Sfânta Scriptură ,Ediţia Sinodală ,Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ,Bucureşti,1988

II. Autori patristici

1) Cuviosul Nichita Stithatul ,Cele trei sute de capete despre făptuire ,

despre fire şi despre cunoştinţă ,în volumul „Filocalia Sfintelor nevoinţe ale

desăvârşirii”,volumul VI ,traducere ,introducere şi note de Preot Profesor Dr.

Dumitru Stăniloae,E.I.B.M.O.R.,Bucureşti ,1977

2) Diodoch al Foticeei ,Cuvânt ascetic în 100 de capete,în volumul „Filocalia

Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul I,traducere ,introducere şi

note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,Institutul de arte grafice

„Dacia Traiana” S.A. ,Sibiu,1947

3) Sfântul Grigorie Paloma ,Despre împărtăşirea dumnezeiască ,în volumul

„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul VII,traducere,

108

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,

E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1993

4) Sfântul Ioan Damaschin,Dogmatica ,Editura Scripta,Bucureşti,1993

5) Sfântul Maxim Mărturisitorul ,Răspunsuri către Talasie , în volumul

„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul III,traducere,

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,Editura

Harisma ,Bucureşti ,1993

6) Idem,Scrieri . Partea I, traducere, introducere şi note de Preot

Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” ,

volumul 81, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1990

7) Idem,Scrieri .Partea a-II-a, traducere, introducere şi note de Preot

Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti” ,

volumul 81, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1990

8) Sfântul Simeon Noul Teolog ,Cuvântări morale , în volumul

„Filocalia Sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii”, volumul VI,traducere,

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae ,

E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1977

9) Sfântul Vasile cel Mare ,Scrieri . partea a-II-a, Colecţia „Părinţi şi

scriitori bisericeşti” , traducere, introducere şi note de Preot Profesor

Dr. Dumitru Stăniloae, volumul 18, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1989

III. Lucrări teologice

1) Părintele Arsenie ,Acuzatul Zek-18376,Un sfânt în lagărele comuniste,

Editura Bunavestire , traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.

Dumitru Stăniloae,Băcău,2001

2) Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români,Tinereţe ,Ideal,Biserică,

Editura Agaton ,Făgăraş ,2002

109

3) Beaurgard Costa ,Dumitru Stăniloae ,Mica dogmatică vorbită.Dialoguri

la Cernica,Editura Desis, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.

Dumitru Stăniloae,Sibiu,1995

4) Alin Bevois,O perspectivă de dreapta ,Editura Anastasia, traducere,

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,Bucureşti,1998

5) Pr. Prof. Dr., Ion Bria ,Destinul Ortodoxiei, E.I.B.M.O.R.,Bucureşti,1989

6) Pr. Prof. Dr., Bria Ion , Ortodoxia în Europa .Locul spiritualităţii

româneşti,Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei,Iaşi,1995

7) Nichifor Crainic,Sfinţenia. Împlinirea umanului ,Editura Mitropoliei

Moldovei şi Bucovinei,Iaşi,1993

8) Sorin Dumitrescu,Convorbiri realizate de Sorin Dumitrescu,Editura

Anastasia,Bucureşti,2001

9) Sorin Dumitrescu,7 dimineţi cu Părintele Stăniloae,Editura Anastasia,

Bucureşti

10) Arhimandritul ,Epifanie,Familii ortodoxe cu smerită dragoste,Schitul

Locu,Sfântul Munte Athos, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.

Dumitru Stăniloae, Bucureşti,2001

11) Paul Evdokimov,Cunoaşterea lui Dumnezeu,Editura Christiana, traducere,

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti,1995

12) Paul Evdokimov,Femeia şi mântuirea lumii,Editura Christiana, traducere,

introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti,1995

13) Paul Evdokimov , Taina Iubirii ,Editura Christiana , traducerea Gabriela

Moldoveanu,Bucureşti,1994

14) Ieromonah,Hristodul Aghiritul,La apusul libertăţii ,Editura Εоφіα,

traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,

Bucureşti,1999

15) Sfântul Ignatie Briancininov,Aripi duhovniceşti pentru cei osteniţi şi

împovăraţi .Experienţe ascetice ,volumul III, Editura Εоφіα ,traducere de

Adrian şi Xenia Tănăsescu –Vlas ,Bucureşti,2001

110

16) Sfântul Ignatie Briancininov,Cuvinte despre cei care vor să se mântuieşte .

Experienţe ascetice,volumul II, Editura Εоφіα, traducere de Adrian şi Xenia

Tănăsescu –Vlas ,Bucureşti,2000

17) Sfântul Ignatie Briancininov,Despre rugăciunea lui Iisus,Editura Credinţa

Strămoşească ,Iaşi,2002

18) Michael Philipe Laroche,Un singur trup,aventura mistică a cuplului,

Editura Amarcard,Timişoara ,1995,traducere, introducere şi note de Preot

Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Timişoara,1995

19) Vladimir Lossy,Introducere în teologia Ortodoxă,Editura Enciclopedică,

traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae,

Bucureşti,1993

20) Vladimir Lossky,Teologia mistică a Bisericii de Răsărit ,Editura Bonifaciu,

traducere Răducă,Bucureşti,1993

21) Maica Magdalena,Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi,

Editura Deisis,Sibiu,2000

22) John Meyendoff,Sfântul Grigorie Paloma şi mistica ortodoxă ,Editura

Enciclopedică, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru

Stăniloae, Bucureşti,1995

23) Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan ,Adevărul şi frumuseţea căsătoriei. Teologia

Iubirii II,Tipografia Episcopiei Ortodoxe ,Alba Iulia ,1996

24) Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan ,Iubirea –Taina Căsătoriei . Teologia Iubirii I .,

Tipografia Episcopiei Ortodoxe,Alba Iulia,1996

25) Andrei Pleşu , Părintele Galeriu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară ,

Editura Harisma,Bucureşti ,1991

26) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu,Hristos,Biserică ,Societate, E.I.B.M.O.R,

Bucureşti,1998

27) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini ,Editura Nemira,

Bucureşti,2001

111

28) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu,Ortodoxie şi contemporaneitate,Editura

Diogene,Bucureşti,1996

29) Pr.Prof. Dr., Dumitru Popescu, Ştiinţa şi teologie,XXI Eonul dogmatic,

Bucureşti,2002

30) Pr. Prof. Dr. , Dumitru Popescu , Teologie şi cultură , E.I.B.M.O.R,

Bucureşti,1993

31) Episcop , Ottocar Prohaszha ,Concepţie superioară a vieţii,Editura Credinţă

Strămoşească ,traducere Ioan Rinea,Iaşi,1998

32) Ieromonah , Mihail Stanciu,Sensul creaţiei,Aşezământ Studenţesc Sfântul

Apostol Andrei,Slobozia,2000

33) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae ,Iisus Hristos şi restaurarea

omului ,Editura Omniscop,Craiova,1993

34) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Iubirea creştină,Editura

Porto-Franco,Galaţi,1993

35) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Teologia Dogmatică

Ortodoxă, vol.III, E.I.B.M.O.R, Bucureşti,1997

36) Preot Ioan Teşu,Teologia necazurilor,Editura Christiana,Bucureşti,1998

37) Mitropolit,Emilianos Timiadis,Preot ,Parohie,Înnoire,Editura Εоφіα,

Bucureşti ,2001,traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru

Stăniloae,

38) Petre Ţutea,Proiectul de tratat.Eros,Editura Thétis,Bucureşti

39) Episcop, Nicolae Velimirovici,Casiana.Învătătura despre iubirea în

Hristos,Editura Ileana ,Bucureşti,1998, traducere, introducere şi note de Preot

Profesor Dr. Dumitru Stăniloae

40) Christos Yasinaras,Ortodoxie şi Occident,Editura Bizantină,Bucureşti,1995,

traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae

41)William Basil Zion,Eros şi transfigurare,Editura Reîntregirea ,Alba Iulia,

2001

112

IV. Articole, studii teologice

1) Preot Profesor Dr. Nicolae Achimescu ,Tinerii în faţa ofensei noilor

mişcări religioase,în revista „Ideea Creştină”,nr.3,2001

2) Arhiepiscopul Andrei de Alba Iulia , Fericire şi nefericire ,în revista

”Epifania”,iulie-august,1999

3) Ierodiacon Savatie Bastovoi,Ortodoxia pentru post modernistă,Editura

Marineasca,Timişoara ,2001 în // A:\ Ortodoxia.htm

4) Preot Dumitru Bălaşa ,Credinţa te face face liber,în revista ”Porunca

Iubirii”,vol.2,Editura Agaton,Braşov,2001

5) Arhimandrit Roman Braga ,Rugul aprins,în revista „Lumină lină”,lina

mai,1991

6) Lucian Dragomir ,România Impex,în revista „Ideea Creştină”,nr.3,2001

7) Preot Prof. Dr. ,Constantin Galeriu,Compleritatea valorilor spirituale

potrivit dogmei de la Calcedon,în revista ”Ortodoxia”,nr.4,1880

8) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Cui îi sunt eu aproapele?,în revista

„Transilvania”,nr.1-2,1999

9) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Moartea şi Învierea în duh ,în revista

„Epifania”,iulie-august,1999

10) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Munca creatoare ,însuşire a chipului

divin în noi,în revista ”Stadii Teologice

11) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Preoţia ca slujire a cuvântului,în

revista „Ortodoxia”,nr.3,1981

12) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Sensul creştin al pocăinţei,în revista

Studii Teologice,noiembrie-decembrie,1985

13) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Slavă lui Dumnezeu şi pe pământ

pace ,în revista „Studii Teologice”,mai-iunie,1983

14) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Taină nunţii,în revista „Studii

Teologice”,septembrie-octombrie,1960113

15) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Vocaţia pascală a făpturii,în revista

„Ortodoxia”,nr.2,aprilie-iunie,1989

16) Sfântul Grigorie Paloma,Tratat de viaţă spirituală ,în revista „Porunca

Iubirii”,vol.2,Editura Agaton,Braşov,2001

17) Ieroschimonah, Hrisostom,Apostaţi contemporani,în revista „Ideea

Creştină”,nr.3,2001

18) Ieroschimonah, Hrisostom,Tânărul monah,<<ruşinea familiei>>,în

revista „Ideea Creştină”,nr.2,2001

19) Preot Vasile Irimia ,<<Dă ,Doamne,ca mâine dimineaţă să mă trezesc

pe perna mea!>>,în ziarul „Vestitorul Ortodoxiei”,nr.197,1898

20) coord. Preot Drd.Constantin Necula,Femeia creştină,în revista „Porunca

Iubirii”,Editura Agaton,Braşov,2001

21) Arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon Mihăiţă ,Liturghie după Liturghie,în

curs de Misiologie şi Ecumenism,Partea I,Universitatea Valahia Târgovişte,

Facultatea de Teologie,2001

22) Alexandru Paleologul,Există o tendinţă de a distruge moştenirea

creştină în Europa,în ziarul „Ziua”,iulie ,1999

23) Pr. Lect. Dr. Gheorghe Popa,Secularizarea lumii moderne:O strigentă

problemă pentru reflecţia teologică,în revista „Ortodoxia”,nr.3-4,1999

24) Preot Teodor Popescu,Ortodoxie şi catolicism,în revista „Icoana din

Adânc”

25) Preot Profesor Dr. Acad., Dumitru Stăniloae,Ortodoxia este viitorul

omenirii,în revista „Mişcarea „,nr.8-9,1993

V. Studii şi lucrări de specialitate

1) Ierodiacon,Savatie Baştăvoi,Între Freud şi Hristos ,Editura Marinărească ,

Timişoara ,2002, traducere, introducere şi note de Preot Profesor Dr.

Dumitru Stăniloae

2) Jacques Bossuet Benique,Opere II.Tratate filosofice,Editura Dacia ,Cluj-

114

Napoca,2000

3) Preot Ioan Florin Florescu ,Probleme de morală pe care le pune folosirea

Internetului ,în revista „Ideea creştină”,nr.1,2001

4) Viktor Frankl,Transcendenţa conştiinţei morale ,în revista„Transilvania”,

nr.1-2,1999

5) Preot Prof. Dr., Constantin Galeriu,Psihanaliza şi drepta credinţă,în

Andele,Facultatea de Teologie,Târgovişte,2001

7) Grupul de iniţiativă pentru apărarea familiei,Faţă ascunsă a prostituţiei

legalizate,Bucureşti,2002

8) Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă ,Incursiune în psihosociologia şi

psihosexologia familiei

9) Nicolae şi Iolanda Mitrofan, „Elementele de psihologie a cuplului”,

Editura Şansa ,Bucureşti,1994

10) Dr., Kenneth McAll,Vindecare arborelui genealogic ,Editura Harisma ,

Bucureşti,1993

11) Paul Popescu Neveanu,Dicţionar de psihologie,Editura Albatros ,

Bucureşti,1978

12) Organizaţia „Salvaţi copiii”,Întrebări şi răscumpărări despre

exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale ,în publicaţia „Salvaţi

copiii”,nr.3,1998

13) Ana Rădulescu,Instituţiile Europene ,în cursul de „Asistenţa socială a

copilului”,Facultatea de Teologie Ortodoxă,Târgovişte,2002

14) Elena Zamfir,Psihologie socială .Texte alese,Editura Ankarom,Iaşi,1997

115

116