Foamete, prosperitate si moralitate

Lipsa de hrana, adapost si ingrijiri medicale reprezinta o cauza principala a deceselor in Bengalul de Est. Insa acum, suferinta si moartea nu mai sunt inevitabile in acest context. Saracia constanta, un ciclon si un razboi civil au transformat cel putin 9 milioane de oameni in refugiati nevoiasi. Cu toate acestea, acordarea unei asistente suficiente pentru a reduce orice suferinta la niste proportii mai mici nu este dincolo de capacitatea natiunilor bogate. Asadar, deciziile si actiunile fiintelor umane pot preveni astfel de suferinte. Din pacate, oamenii nu au luat deciziile potrivite. La nivel individual, oamenii, cu mici exceptii, nu au dat niciun raspuns favorabil intr-o astfel de situatie. In general, acestia nu doneaza sume foarte mari, nu scriu reprezentantilor parlamentari cereri pentru cresterea asistentei guvernamentale, nu s-au manifestat in niciun fel in strada sau sa faca orice altceva cu privire la rezolvarea problemelor refugiatilor.La nivel guvernamental, niciun guvern nu a dat niciun ajutor masiv, care ar putea permite refugiatilor sa traiasca mai mult de cateva zile. Costul estimat pentru supravietuirea refugiatilor timp de un an este de 464 milioane de lire. Banca Mondiala a declarat ca India are nevoie de minim 300 milioane de lire si evident, aceasta asistenta financiara nu va fi disponibila. Astfel, India va fi fortata sa aleaga intre a lasa refugiatii sa moara de foame sau sa deturneze fonduri din programul propriu de dezvoltare, care ar avea drept consecinte o foamete in viitor.Situatia este identica si in Bengal. Urgenta Bengalului este ultima, dar si cea mai acuta din seria de probleme majore ale lumii, care rezulta atat din cauze naturale, cat si provocate de om. Desi sunt foarte multe parti ale lumii cu astfel de probleme, Peter Singer alege Bengalul pentru ca este o preocupare ce tine de prezent si pentru ca gravitatea problemei a asigurat o publicitate adecvata. Peter Singer afirma ca nici persoanele fizice si nici guvernele nu pot pretinde ceea ce se intampla acolo. Care sunt impllicatiile morale intr-o astfel de situatie ? Modul in care oamenii din tarile relativ bogate reactioneaza la o astfel de situatie nu poate fi justificat. Intr-adevar, intregul mod prin care privim problemele morale trebuie sa fie modificat, si impreuna cu acesta, trebuie modificat si modul de viata, care a ajuns sa fie de la sine-inteles (luat de bun ) in societatea noastra.Presupunem ca suferinta si moartea cauzate de lipsa de hrana, adapost si asistenta medicala sunt niste lucruri rele, negative. Peter Singer considera ca majoritatea oamenilor vor fi de acord cu aceasta afirmatie, desi pot ajunge la aceeasi concluzie pe cai diferite. Oamenii pot detine diverse pozitii excentrice si, probabil unii dintre ei ar considera ca moartea prin infometare nu este tocmai un lucru rau.Daca avem puterea de a impiedica ca ceva rau sa se intample, fara sa sacrificam astfel nimic de natura morala, ar trebui sa o facem. Avem aceasta obligatie morala atata timp cat nu provocam un alt rau, nu facem ceva gresit in sine si nu promovam ceva imoral. Este nevoie de noi doar pentru a preveni ceea ce este rau si pentru a promova ceea ce este bun, iar asta se intampla atata timp cat nu sacrificam nimic care este, din punct de vedere moral, un lucru important. De exemplu, daca trecem pe langa un iaz si vedem un copil in pericol de inec, trebuie sa-l scoatem din apa. In acest caz, hainele mele ar fi pline de noroi, lucru nesemnificativ din punct de vedere moral, in timp ce moartea copilului ar fi un lucru foarte rau. Acest principiu nu tine cont de proximitate sau distanta, nefiind nicio diferenta morala daca o persoana poate ajuta un vecin sau o persoana necunoscuta din Bengal, la mii de km distanta. De altfel, principiul nu face nicio distinctie intre cazurile in care eu sunt singura persoana care ar putea ajuta si eventual, cazurile in care por fi unul din milioanele de oamenii in aceeasi pozitie. Si in ceea ce priveste refugiatii din Bengal, exista milioane de oameni intr-o astfel de pozitie, dupa cum sunt si eu. Aceasta situatie nu difera in mod semnificativ de situatia in care eu sunt singura persoana care poate preveni raul. Este o diferenta psihologica intre cazuri, daca stim ca nici ceilalti nu au facut nimic pentru a ajuta, ne simtit mai putin vinovati. Ar trebui sa ma simt mai putin obligat sa salvez copilul de la inec in cazul in care as mai vedea in jurul iazului si alti oameni, care la fel ca mine, nu ar actiona in niciun fel ? Acest mod de gandire este scuza ideala pentru inactivitatea umana, care treptat are efecte negative saracie, suprapopulare, poluare probleme in care toata lumea este aproape la fel de implicata. Presupunem ca actiunile in cauza trimiterea banilor la fondurile de ajutorare sunt realizate mai mult sau mai putin simultan si sunt de asemenea, neasteptate. Daca toata lumea nu actioneaza mai mult sau mai putin simultan, cei care actioneaza mai tarziu vor sti exact de cat este nevoie si nu vor avea nicio obligatie de a oferi mai mult.Acordarea unor bani pentru refugiatii din Bengal este privita ca un act de caritate in societatea noastra. Organismele care colecteaza bani sunt cunoscute ca organizatii de caritate. Daca trimitem un cec unei astfel de organizatiei, ni se va multumi pentru generozitate. Daca participarea cu bani este considerata un act de caritate, neparticiparea nu este considerata a fi ceva gresit. Omul caritabil poate fi laudat, insa omul care nu participa la un act de caritate nu este condamnat. Oamenii nu simt niciun fel de vinovatie daca cheltuiesc banii pe haine sau o masina noua, in loc sa participe la un act de caritate. Acest mod de a privi problema nu poate fi justificata. Atunci cand ne cumparam o haine doar pentru a fi bine imbracati, si nu pentru a ne tine de cald, aceasta nu reprezinta o nevoie importanta. Asadar, nu am sacrifica nimic semnificativ daca am continua sa purtam aceleasi haine mai vechi si am folosi banii pentru reducerea foametei din zona respectiva. Acest principiu nu tine de caritate sau generozitate, ci este un act pe care ar fi bine sa-l facem, dar nu ar fi nimic gresit daca nu l-am face. Intr-un articol, J.O. Urmson sugereaza ca imperativele de taxe, care ne spun ceea ce trebuie sa facem, spre deosebire de ceea ce ar fi bine sa facem dar nimic gresit daca nu facem functioneaza astfel incat sa interzica comportamentul intolerabil in societate. Acest lucru ar putea explica originea si existenta in continuare a prezentei diviziuni intre actele de taxe si cele de caritate. Atitudinile morale sunt modelate in functie de nevoile societatii, iar societatea are nevoie de oameni care sa tina cont de reguli pentru mentinerea unei existente sociale tolerabile.Din punct de vedere moral, prevenirea infometarii pentru milioane de oameni din afara societatii din care facem parte, trebuie sa fie considerata cel putin la fel de apasatoare .Unii scriitori sustin ca avem nevoie de un cod moral de baza care sa nu fie prea departe de capacitatile unui om obisnuit, pentru ca altfel acest cod moral nu va fi respectat. Daca le spunem oamenilor ca trebuie sa se abtina de la crima si sa dea oamenilor nevoiasi lucrurile de care ei nu au nevoie, acestia nu vor respecta nici primul lucru, nici al doilea.. in timp ce, daca le spunem ca ei trebuie sa se abtina de la crima si ca este bine sa ajute oamenii nevoiasi, dar nu este nimic rau nici daca nu vor sa ajute, cel putin acestia se vor abtine sa devina criminali. Problema este urmatoarea : Unde trebuie sa tragem linia intre comportamentul care este cerut (obligatoriu, impus ) si comportamentul care este bun, dar nu neaparat obligatoriu, astfel incat sa obtinem cel mai bun rezultat ? Daca intr-o societate, un om bogat da 5% din venitul sau pentru reducerea foametei, acesta fiind considerat ca fiind cel mai generos, nu este surprinzator sa consideram absurda si nerealista propunerea conform careia noi toti ar trebui sa dam jumatate din veniturile noastre pentru reducerea foametei.Un motiv pentru a nu da fonduri de ajutorare este ca, pana cand nu exista un control efectiv al populatiei, ameliorarea foametei doar amana foametea. Daca refugiatii din Bengal sunt salvati acum, altii de exemplu, copiii acestor refugiati vor suferi din cauza foametei. Cel mai bun mijloc prin care putem preveni foametea, pe termen lung, este controlul populatiei.Atata timp cat nu se face nimic pentru verificarea cresterii populatiei, foametea nu dispare definitiv dintr-o anumita zona, ci doar temporar. Cei care sunt de acord cu acest punct de vedere au aceeasi obligatie de a da, pentru a preveni foametea ca si cei care nu o fac; singura diferenta este ca ei privesc sistemul de control al populatiei ca o modalitatea mai eficienta de a preveni foametea pe termen lung.In conditii normale, ar fi bine pentru toata lumea daca suntem constienti ca fiecare dintre noi va fi in primul rand responsabil pentru derularea propriei vieti si in al doilea rand, responsabil pentru ceilalti. Acest lucru insa, nu este un ultimatum moral, ci un principiu secundar care deriva din luarea in considerare a modului in care o societate poate organiza cat mai bine propriile afaceri, tinandu-se cont de limita altruismului fiintei umane.