Ideea de Europa Unita a fost promovată de mai multe personalităti de-a lungul istoriei, printre

care am amintim in primul capitol de William Penn, primul guvernaotoral Pennsylvanie, in opera

sa ” eseu despre pacea prezentă și viitoare a Europei” in 1963 unde propunea creearea unui

parlament comul al tuturor popoarelor europene

In 1713 Saint Pierre, vorbea in opera sa „ Un proiect de pace vesnica” despre creearea unei

confederatii europene la fel si Economistul Jeremy Bentham in planul sau intitulat „Pacea

Eterna”. Saint Simon, cu opera „Palnul de reorganizare a scoietatii europene”, unde vorbea

despre necesitatea creării unui PE. Scriitorul francez Victor Hugo, la congresul de pace de la

Paris din 1849, prevestea ca SUA si Sue se vor infrati si vor face schimburi.......................

Pentru a preîntâmpina un nou RM, pt. a pune sub o gestiune comună a Comunităţii

Cărbunelui şi Oţelului, la iniţiativa Franţei prin Jan Monet, considerat arhitectul construicției

europene şi Germaniei prin planul Shuman, inspirat din declaratia lui Jan Moent, s-a născut ideea

de a creea o uniune între câteva state. Ideile lui jan monet au fost expuse pe 9 mai 1950 la Paris.

Iar ca urmare acestui discurs, pe18 aprilie se semeaza si se ratifica TRATATUL DE

CONSTITUIRE CECO de catre franta, germnaia, italia, belgia, olanda si luxemburg,incheiat pe

50 de ani.

[[[[[ Ideile lui JM : stat şi popoare (trebuie să dorească şi cetăţeanul) state şi popoare europene

(dedicat ţărilor europene), construcţia europeană s-a întemeiat pe abandon de suveranitate

[trebuie acceptate abandonarea atributelor suveranităţii: schimbarea de monedă, abandon de

suveranitate în dom. politic (să avem aceleaşi ideologii), militar (să ne implicăm solidar),

economic ]]]]

Ce e nou: -apariţia unei instituţii în cadrul căreia se manifestă pregnant abandonul de

suveranitate (Înalta Autoritate pentru Cărbune şi Oţel, predecesoarea Comunităţii Europene).

Aici reprezentanţii celor 6 state membre trebuie să uite apartenenţa lor naţională şi să vegheze la

interesul comunităţii, care e mai presus decât interesul statelor membre şi statelor nemembre.

Conferă Bruxelului prerogative în materia Cărbunelui şi Oţelului. un Consiliu al Miniştrilor

Cărbunelui şi Oţelului Reprezentanţii statelor au în vedere să-şi apere ţara.

Adunare Parlamentară (perdecesoarea Parlamentului European) în care erau trimişi

reprezentanţii prin vot indirect de parlamentarii statelor. Curtea de Justiţie a Comunităţii

Cărbunelui şi Oţelului, ce are în vedere legislaţia europeană.

Astfel, al doilea pas în formarea Uniunii Europene, este reprezentat de Tratatul de la

Roma, unde spre deosebire de tratatul de constituire C.E.C.O nu i-a fost stabilită o limită

temporală.

a intrat in vigoare în Ianuarie 1958, au luat naștere cele doua comunități: Comunitatea Europeană

a Energiei Atomice și Comunitatea Economică Europeană, iar prin ele s-a instituit un sistem

bazat pe instituții după modelul Tratatului de la Paris, având câte o Comisie, câte un Consiliu de

miniștri, dar au avut aceeași Adunare Parlamentară și Curte de Justiție.

Scopurile principale ale C.E.E. sunt creearea unei uniuni vamale pe teritoriul statelor membre

ce presupunea eliminarea intre statele membre a taxelor vamale și a restricțiilor cantitative la

intrarea și ieșirea mărfurilor,

Obiectivul principal al Comunității Europene a Energiei Atomice era de a contribui la

formarea și dezvoltarea rapidă a industriei nucleare în țările membre, în vederea ridicării

nivelului de trai al popoarelor.

1965- prin Tr. de la Bruxelles („Tratatul de fuziune”) toate cele 3 comunităţi au dobândit un

sistem instituţional unic, o comisie unică, un Consiliu al miniştrilor unic, un Parlament european

şi o Curte de justiţie a Comunităţii Europene cu sediul la Luxemburg.

Aceste tratate se numesc tratate fundamentale sau de bază, ele alcătuiesc dreptul originar

al Comunităţii Europene, respectiv azi a U.E.

INTEGRAREA PRIN EXTINDERE

în 1992 la Copenhaga, au fos stabilite condițiile pe care un stat trebuie să le îndeplinească

Condiţiile ca un stat să devină membru U.E sau criteriile de la Copenhaga:

1. Criteriul politic- instituţii stabile, o schimbare de regim democratică prin alegeri

libere, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să fie un stat de drept în care

să existe separaţia puterilor în stat.

2. Criteriul economic - să aibă o economie de piaţă funcţională, în care să guverneze

principiul cererii şi ofertei, o economie concurenţială, competitivitate care să facă faţă

presiunilor externe concurenţei de pe piaţa U.E. Criteriu de convergenta : Monedă stabilă,

fluctuaţiile reduse, un nivel ridicat al economiei externe.

3. De a putea implementa legislaţia europeană, de a avea un sistem administrativ

care să permită integrarea statului respectiv (preluarea aquis-ului comunitar, zestrea legislativă a

U.E)

4. Criteriul luptei împotriva corupţiei, crimei organizate, al construirii unui sistem

jurisdicţional independent.

În consecință, la 22 Ianuarie 1972, la Bruxelles, a fost semnat Tratatul privind aderarea la

Comunitățile Europene a Regatului Danemarcei, a Irlandei, a Regatului Norvegiei și a

Regatului Unit al Marii Britanii și Iralndei de Nord. In consecinta la 1 ianuarie 1973 au aderat la

Comunitătie Europene cele mentionatemai sus, numarul total de state ridicandu-se la 9.

la 28 Mai 1979, la Atena, a fost semnat Tratatul de aderare al Greciei la Comunitățile

Europene1.

1 Tratatul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) L 291 din 19.11.1979

la 12 iunie 1985, a fost semnat la Madrid și la Lisabona Tratatul de aderare a Portugaliei și

Spaniei cu care numărul statelor membre ale Comunităților Europene a crescut la 12.

În 1995 U.E. (înfiinţată formal prin tratatul de la Maastricht din 1993) se extinde cu trei state şi

ajung la 15 ţări: Austria, Finlanda, Suedia

Începând cu 1 mai 2004, Tratatul de aderare de la Atena (summit) au intrat în U.E: Estonia,

Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Polonia, Cehia, Ungaria, Malta şi Cipru.

De la 1 ianuarie 2007 sunt primite în spaţiul european România şi Bulgaria

Actul unic european a fost semnat pe 17 februarie la Luxemburg, respectiv 28 februarie 1986

la Haga şi a intrat în vigoare în 1987.

A apărut după mai multe studii, conferinţe, seminarii care au concluzionat că Tratatul de

la Paris şi cele de la Roma trebuiau modificate, competenţele, comunităţile trebuiau extinse şi

trebuiau să apară noi domenii de acţiune, noi proceduri, iar instituţiile europene să aibă atribuţii

sporite.

Piaţa comună/ marea piaţă/ piaţa unică este un concept ce apare scris în actul unic

european şi chiar definit de acesta care arată că piaţa comună este acel spaţiu fără frontiere

interne în care acţionează patru libertăţi (libera circulaţie a mărfurilor, libera circulaţie a

persoanelor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor).

Prin a.u.e. au fost conferite competenţe sporite Parlamentului European, prin modul de

vot al legislaţiei europene la care a început să fie cooptat şi Parlamentul prin avizele pe care

trebuia să le dea.

Tratatul asupra U.E/ T.U.E./ Tratatul de la Maastricht a fost semnat pe 7 februarie 1992 în şi

intră în vigoare în noiembrie 1993.

T.U.E. aduce o nouă structură Uniunii Europene, constituită din trei coloane/ piloni.

Prima coloană este format din cele trei comunităţi: Comunitatea Europeană a Cărbunelui

şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeana a energiei atomice.

Avem trei grade de integrare, iar în acest pilon integrarea este aproape totală, realizată.

Statele membre s-au pus de acord ca să renunţe la atributele lor de suveranitate şi să confere

marea majoritate a atributelor Bruxelului, U.E. (se observă o comunitarizare a legislaţiei) şi se

adoptă cu majoritate calificată.

Pilonul 2 (Politica Externă şi de Securitate Comună)

Pilonul 3 (Cooperare în materie de justiţie şi afaceri interne).

Creşte rolul Parlamentului European care este chemat să participle la adoptarea legislaţiei

U.E. împreună cu Consiliul Miniştrilor prin procedura de codecizie.

Parlamentul European devine colegislator şi actele normative adoptate în procedura de

codecizie urmează a fi semnate de preşedintele Parlamentului şi Presedintele din Consiliul

Miniştrilor al ţărilor care deţine preşedinţia semestrială rotativă (6 luni).

Tratatul de la Lisabona cuprinde Tratatul Uniunii Europene şi Tratatul pentru

funcţionarea Uniunii Europene (T.U.E. şi T.F.U.E.).

Procedura Colegislativa prin Tratatul de la Lisabona a devenit procedura legislativă ordinară

(general, obişnuită) prin care se adoptă legislaţia europeană.

13 decembrie 2007: semnat Tratatul de la Lisabona ce a intrat în vigoare pe 1 dec. 2009.

Desfiinţează structurii instituite de Tratatul de la Maastricht,

înfiinţarea unor noi agenţii şi organism auxiliare,

instituţionalizarea iniţiativei populare

Tratatul de la Lisabona instituie personalitatea juridică a U.E.

Apare posibilitatea retragerii unui stat membru din U.E. PRIN PROCEDURA LEGISLATIVA

A AVIZULUI CONFOM

Sunt prevăzute sancţiuni care pot fi date unui stat membru şi care sunt de a-i suspenda dreptul de

vot şi de a merge până la interzicere totală a dreptului de a participa la luarea deciziilor U.E.

TRATATUL DE LA AMSTERDAM

CAPITOLUL 2: ORGANIZAREA PARLAMENTULUI EUROPEAN

este reglementată în tratatele pe care se bazează Uniunea Europeană și în Regulamentul de

procedură al Parlamentului European

Parlamentului European cuprinde: organele de conducere, grupurile politice, comisiile și

delegațiile interparlamentare și serviciile administrative

Președintele Parlamentului European

este ales prin vot secret, pentru un mandat de 2 ani jumate, cu posibilitatea reînoirii lui,

candidaturile putând fi prezentate (cu acordul celor interesați) numai de un grup politic sau de un

număr de cel puțin 40 de deputați

Președintele conduce toate activitățile Parlamentului European și ale organelor sale și

dispune de toate competențele pentru a prezida dezbaterile Parlamentului și pentru a asigura

buna desfășurare a acestora

Președintele îndeplinește următoarele funcții:

deschide, suspendă și închide ședințele Parlamentului;

hotărește asupra admisibilității amendamentelor,

hotareste asupra întrebărilor adresate Consiliului și Comisiei

asigură respectarea Regulamentului de procedură,

menține ordinea, dă cuvântul vorbitorilor, declară închise dezbaterile, supune la vot chestiunile și

anunță rezultatele votului

reprezintă Parlamentul în relațiile internaționale, la ceremonii, în chestiunile administrative,

judiciare sau financiare.

Parlamentul are 14 vicepreședinți

Principalul rol formal al acestora include trei dimensiuni: să prezide plenarele în locul

președintelui, să tină locul președintelui în a reprezenta Parlamentul în plan extern și să ia parte

la activitățile Biroului

Funcția de chestor a fost creată pentru prima dată de către Parlament în 1977. Inițial, aceștia

formau un subgrup al Biroului, dar începând cu alegerile prin vot direct din 1979, ei sunt fost

aleși separat și direct de către Parlament pentru un mandat de 2 ani jumătate

Chestorii participă și la reuniunile Biroului, având rol consultativ, dar nu au drept de veto, în

schimb pot lua cuvântul într-o serie de chestiuni

Chestorii își împart, între ei, responsabilitățile pe domenii precum securitatea, birourile de

informații externe, asistenții membrilor, alocarea birourilor, grupurile de vizitatori, expozițiile și

operele de artă, cursurile de limbă

Biroul Parlmentului European

este compus din Președinte, cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului și 5 chestori

- Reglementează chestiunile financiare, organizatorice și administrative privind deputații,

organizarea internă a Parlamentului, Secretariatul si organele Parlamentului;

- Reglementeaza chestiuunile privind desfășurarea ședințelor (desfășurarea ședințelor include

chestiunile privind comportamentul deputaților în cadrul tuturor incintelor Parlamentului)

- Adoptă dispozițiile cu privire la statutul si drepturile parlamentare ale deputaților neafiliți,

precum și normele privind punere la dispoziție, executarea și controlul facilitățile administrative

ale acestora;

- Numește Secretarul General și stabilește organigrama Secretariatului General și normele

privind situația administrativă și financiară a funcționarilor și a altor agenți;

- Stabilește un proiect preliminar de estimare a bugetuluui Parlamentului;

- Adoptă orientările pentru chestori;

Conferința președinților

Președintele Parlamentului și președinții grupurilor politice;

ia decizii prin consens, dar atunci când este nevoie, votează astfel încât să se țină seama de

numărul membrilor din fiecare grup politic2.

2 Richard Corbett, Francis Jacobs și Michael Shackleton, Parlamentul European, Ed. Monitorul Oficial, p. 117

- Hotărăște cu privire la organizarea lucrărilor Parlamentului European și chestiunile aferente

programării legislative;

- Este organul competent pentru chestiunile referitoare la relațiile cu alte organe și instituții ale

Uniunii Europene, precum și cu parlamentele naționale ale statelor membre;

- Este organul competent pentru chestiunile aferente relațiilor cu țările terțe și cu instituțiile sau

organizațiile din afara Uniunii Europene;

- Întocmește proiectul de ordine de zi pentru perioadele de sesiune ale Parlamentului;

- Este organul competent în ceea ce privește componența și competențele comisiilor și ale

comisiilor de anchetă, precum și ale comisiilor parlamentare mixte, ale delegațiilor permanente

și ale delegațiilor ad hoc;

- Hotărește repartizarea locurilor în sala de ședințe

Conferința președinților de comisie este organul politic al Parlamentului care asigură o mai

bună cooperare între diferite comisii parlamentare

se compune din preşedinţii tuturor comisiilor permanente şi temporare

stabilesc ordinea de zi în perioadele de sesiune

poate adresa recomandări Conferinței președinților în legătură cu lucrările comisiilor

Conferința președinților de delegație este compusă din președinții tuturor delegațiilor

interparlamentare permanente, unul dintre aceștia fiind ales președintele Conferinței

Poate adresa recomandări Conferinței președinților în legătură cu lucrările delegațiilor.

Grupurile Parlamentare

Declarația de constituire a unui grup politic se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

configurate în rațiunea afinităților politice și nu în funcție de naționalitate.

Numar minim 25deputati

Comisiile Parlamentare O mare parte din activitatea detaliată a Parlamentului se desfășoară aici

la propunerea Conferinței președinților, Parlamentul European poate înființa comisii permanente,

comisii speciale, comisii de anchetă și comisii mixte.

Comisiile permanente 2 ani jumate - au misiunea de a examina chestiunile în legătură cu care

au fost sesizate de Parlament sau în timpul unei întreruperi a sesiunii, de Președinte, în numele

Conferinței președinților

În prezent, în Parlemantul European funcționeaza 20 de comisii permanente, formată la randul ei

din 28 până la 86 de deputați și are un președinte, un birou și un secretariat.

Comisii speciale 1 an

Întrucât atribuțiile, componența și mandatul comisiilor speciale sunt stabilite în același timp cu

decizia de constituire a acestora. Parlamentul nu poate decide ulterior modificarea atribuțiilor,

nici în sensul restrângerii, nici în sensul extinderii acestora

Comisa de ancheta pentru examinarea presupuselor încălcări ale dreptului Uniunii sau cazuri de

administrare defectuasă în aplicarea dreptului Uniunii, care ar reprezenta fapta fie a unei instituții

sau a unui organ al Uniunii, fie a administrației publice a unui stat membru, fie a unor persoane

mandatate prin dreptul Uniunii să îl pună în aplicare

Comisiile parlamentare mixte, pot fi constituite de Parlamentul European împreună cu

parlamentele statelor asociate la Uniunea Europeană sau ale statelor cu care au fost angajate

negocieri în vederea aderării. Aceste comisii pot formula recomandări adresate parlamentelor

participante.

Secretariat General numit de Birou cu sediul la Luxemburg şi la Bruxelles, acesta desfăşurâdu-

şi activitatea sub autoritatea unui Secretar General. Aproximativ 6000 de funcţionari, selectaţi

din toate ţările Uniunii prin extern, deschis, organizat de Oficiu european de selectare a

personalului (EPSO) îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secretariatului General. Majoritatea sunt

funcţionari permanenţi ai Parlementului, cu statut de funcţionar european, identic cu cel al

funcţionarilor din cadrul altor organe comunitare.

Ombudsmanul European

eurodeputaţii aleg pentru un mandat de 5 ani o personalitate recunoscută pe plan european pentru

această funcţie de mediator al U.E.

Mediatorul European răspunde sesizărilor adresate de cetăţenii europeni, sesizări care privesc o

necorespunzătoare funcţionare a instituţiilor europene.

Aspecte de discriminare sau nu dau informaţii solicitărilor adresate de cetăţenii europeni, sau

când instituţiile europene folosesc o procedură nelegală de soluţionare a unor chestiuni ale

cetăţenilor europeni, ori pentru termenul nerezonabil în care sunt soluţionate problemele

cetăţenilor eueropeni.

CAPITOLUL 3: FUNCȚIILE ȘI COMPETENȚELE

PARLAMENTULUI EUROPEAN

Competențele Parlamentului European au crescut în mod continuu, fiecare nou tratat european

adoptat acordându-i puteri sporite. Drept urmare, în prezent Parlamentul European se impune

ferm în calitatea sa de colegislator, are competențe bugetare și competența în materie de relațuii

externe și exercită un control democratic asupra tuturor instituțiilor Uniunii Europene.

Funcția legislativă

unde se arată că Parlamentul exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile legislativa si bugetară

avand totodată funcții de control politic și consultative.

Dintre acestea, cele mai importante sunt: cooperarea, consultarea, procedura legislativă ordinară

și avizul conform.

Funcția bugetară reiese din rolul fundamental pe care il are Parlamentul European în adoptarea

bugetului Uniunii Europene, împreuna cu Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii

Comisiei

În exercitarea acestei funcții, Parlamentul European si Consiliul, hotărând în conformitate cu o

procedra speciala adoptă bugetul UE.

în conformitate cu procedra legislativă ordinară și după consultarea Curții de Conturi, adoptă

pentru stabilirea și execuția bugetului și pentru predarea și verificarea conturilor, precum și

normle de organizare a controlului răspunderii participanților la exeuția bugetului, în special a

ordonatorilor și contabililor

Funcția de Control

Parlamentul European își exercită controlul prin examinarea periodică a rapoartelor trimise de

către Comisie (raportul general anual, rapoarte privind punerea în aplicare a bugetului etc.)3.

el monitorizeaza activitătile celorlalte instituții, în special ale Comisiei, prin adresarea

întrebărilor orale și scrise, la care aceștia au obligatia de a raspunde.

Controlul politic mai este exercitat prin constituirea unei comisii de anchetă, ca urmare a

examinării petițiilor depuse de către cetățeni

Parlamentul European are competență și în numirea membrilor Comitetului executiv al Băncii

Centrale Europene

Procedura Consultării de ce?? Penrtru ca Comisia nu are un drept exclusiv de inițiativă

legislativă în cele doua domenii de cooperare interguvernamentală vizate de Tratatul Uniunii

Europene – politici externe și de securitate comună și Cooperare polițienească și judiciară în

materie de infracționalitate

procedura consultării presupunând adoptarea unui act normativ după consultarea Parlamentului

European, a Comisiei, a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a Comitetului Economic și

Social European și a Comitetului Regiunilor.

Inițiativa aparține Comisiei de regulă, dar în mod excepțional Consiliul sau Parlamentul

European pot solicita Comisiei elborarea unor proiecte de acte normative4.

Odată ce Comisia a înaintat formal o propunerea legislativă către Consiliu și Parlamentul

European, procesul elaborării actului legislativ depinde, în mare măsură, de cooperarea eficientă

dintre cele trei instituții

În vedere consultării, Consiliul transmite Parlamentului European propunerea Comisie,

solicitând, totodată, un aviz. Președintele Parlamentului supune propunerea comisiei 3 Articolul 119 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European (a opta legislatură – iulie 2014 )4 Potrivit art. 39 din Regulamentul de proedură al Parlamentului European.

parlamentare competente, apoi concluziile acesteia sunt examinate în sesiune plenară și, numai

dupa aceea, Parlamentul European își dă avizul cu privire la propunerea legislativă pe marginea

căreia a fost consultat.

Consiliul nu este obligat să urmeze avizele și propunerile de amendament ale

Parlamentului, însă nu poate adopta o decizie în lipsa acestora.

PROCEDURA COOPERARI introdusă de AUE, de regulă se aplică în domeniile unde

tratatele prevăd votul prin majoritate calificată.

În cazul acestei proceduri, Parlamentul European poate aduce propriile opinii chiar

în procesul legislativ, dar Consiliul are și în acest caz ultimul cuvând, rămânând un organ

legislativ solitar

Prima treaptă e legată de inițiativă, care aparține și în acest caz Comisiei. A doua

etapă constă in faptul că, Consultarea sau Prima citire, înseamnă informarea Parlamentului

European respectiv a Comitetului Economic și Social sau Comitetului Regiunilor, care vor emite

propriile opinii.

Consiliul adoptă ceea ce se numește o „poziție comună” prin majoritate calificată, luând în

considerare și opiniile instituțiilor sus mentionate, urmând să trimită „poziția comună”

Parlamentului. Aceasta ”poziție comună” reprezentând a treia etapă, iar a doua citire a poziției

comune a Consiliului de către Parlament reprezintă a patra etapa5. Parlamentul poate acționa într-

un termen de trei luni (poate fi prelungit până la patru luni) în unul dintre cele trei moduri

posibile, și anume: sa adopte in mod tacit, sa respinga textul si sa propune amendamente cu maj

absoluta.

PROCEDURA ORDINARA

Inițiativa legislativă aparține Comisiei și, în anumite cazuri prevăzute în tratat, poate veni și din

partea unui grup de state membre.

Proiectele de acte legislative emise de Comisie sunt transmise Parlamentuluui European și

Consiliului, în același timp fiind transmise și parlamentelor naționale.

Parlamentul European, hotărând cu majoritate simplă, adoptă poziția în prima lectură privind

propunerea Comisiei, sub forma unei rezoluții legislative.ARE trei opțiuni: să respinga

propunerea în intregime, să o apropbe fără a propune amendamente , sau cazul cel mai frecvent,

să aprobe propunerea sub rezerva depunerii unui număr de amendamente.

După încheierea primei lecturi în Parlament, Comisia poate adopta o propunere modificată, care

să includă amendamentele Parlamentului pe care le consideră acceptabile, conform poziției pe

care Comisia și-a exprimat-o în plen înainte de votul Parlamentului în prima lectură. În cazul în

care Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, aprobă amendamentele PE ( de exemplu, în

5 Gyula Fábián, Nicolae Mihu, Emőd Veress, Parlamentul European, Ed. Wolters Kluwer, 2007, p.162

contextul unui acord în prima lectură) sau dacă Parlamentul aprobă propunerea fără

amendamente, Consiliul poate adopta actul în prima lectură. Astfel, procedura legislativă se

încheie în această etapă6.

În cazul în care nu aprobă în totalitate rezultatul primei lecturi a Parlamentuluui, Consiliul îsi

adoptă poziția în prima lectură (cunoscută anterior sub denumirea de „poziție comună” a

Consiliului) și o comunică Parlamentului, care demarează a doua lectură. Consiliul informează

Parlamentul asupra tuturor motivelor care au stat la baza poziției sale. De asemenea, Comisia

informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziția sa

A doua lectură. În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii7, Parlamentul

European aprobă poziția Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunțat, actul respectiv se

consideră adoptat cu formularea care corespunde poziției Consiliului. Dacă Parlamentul și-a

adoptat poziția în prima lectură fără să fi ajuns la un acord cu Consiliul, este încă posibil să se

încheie un acord înainte de a doua lectură a Parlamentului (așa numitul „acord timpuriu în a doua

lectură”). În acest caz, negocierele interinstituționale au loc după votul din plen din prima

lectură. Consiliul adotă apoi formal rezultatele acestor negocieri ca poziția sa în prima lectură, pe

care o transmite Parlamentului. Adoptând poziția Consiliului în prima lectură fără amendamente

drept poziție a Parlamentului în a doua lectură, aceasta din urmă finalizează proedura. În caz că

Parlamentul respinge poziția Consiliului din prima lectură ( cu majoritate absolută, adică

minimum 376 de voturi pentru dintr-un total posibil de 751), actul propus este considerat ca

nefiind adoptat și procedura legislativă se termină.

Dacă Parlamentul aduce doar amendamente poziţiei Consiliului (tot cu majoritate absolută),

procedura legislativă continuă. În acest caz, textul astfel modificat se transmite Consiliului şi

Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări. În cazul în care, în termen de trei

luni de la primirea modificărilor Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate

calificată, aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat. Dacă sunt

respinse o parte din amendamente de către Consiliu sau dacă nu întruneşte majoritatea cerută,

preşedintele Consiliului, în consens cu preşedintele Parlamentului European, este obligat ca în

termen de şase săptămâni să convoace comitetul de conciliere8. Comitetul de Conciliere9, care

reunește membrii Consiliului sau reprezentații lor și tot atâția membri care reprezintă

Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun în termen

6 Ghid privind activitatea de colegislator a Parlamentului European în procedura legislativă ordinară ( http://www.europarl.europa.eu/code/information/guide_ro.pdf 29.04.2016 ) pp. 2-57 Conform art. 294 alin. 14 TFUE, termenul de trei luni poate fi prelungit cu cel mult o lună la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.8 Dan Vătăman, Uniunea Europeană ghid practic de specialitate, Ed. Pro Universitaria 2015, p.1769 Comitetul de conciliere este compus din reprezentanții ai celor 28 de state membre și 28 de deputați europeni.

de şase săptămâni de la data convocării, pe baza poziţiilor Parlamentului şi ale Consiliului din a

doua lectură10.

A treia lectură. În cazul în care, în termenul stabilit, comitetul de conciliere aprobă un proiect

comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un alt termen de şase săptămâni

pentru a adopta actul respectiv aşa cum a fost convenit, fără a-i mai putea aduce alte modificări.

10 Au existat doar doua cazuri in decursul timpului, cand Parlamentul și Consiliul nu au reușit să ajungă la un acord în cadrul comitetului de conciliere cu privire la proiectul comun ( Directiva privind timpul de lucru și Regulamentul privind alimentele noi).