04_botanica

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA -

PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE Faza: LICENTA

Predare: 27 martie

Student: DIANA CULESCU

conf. dr. Indrumator: MIHAELA GEORGESCU

- 2006 -

CUPRINS PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE …………………………… 3

CATEGORII DE TRANSFORMARI DINAMICE ……………………… 4 FITOCENOGENEZA ……………………………………………………… 5 STADIILE SI FAZELE GENERALE ALE UNEI FITOCENOGENEZE 6

EXEMPLU DE FITOCENOGENEZA PENTRU NISIPURILE MARINE DIN N-E SI S-E DOBROGEI ….……………… 9 FORTE CARE GUVERNEAZA SUCCESIUNEA ...…………………… 9 ASPECTE DIN FLORA LITORALULUI MARII NEGRE - RELEVEU PENTRU STATIUNILE AGIGEA, EFORIE NORD, EFORIE SUD - ………………………………………… 10

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………… 14

LUCRARE DE LICENTA - BOTANICA - 2 ,

PROCESELE DINAMICE DIRECTIONALE Procesele dinamice directionale, sau

succesiunile, sunt acele transformari calitative majore si ireversibile care determina aparitia treptata pe un teritoriu definit a unui complex populational de specii, diferit de cel precedent.

Gruparile vegetale se afla intr-o stare

constanta de fluctuatie datorita schimbarilor care au loc in mediul in care traiesc. Succesiunea are loc deoarece conditiile de mediu intr-un spatiu definit se schimba in timp. Fiecare specie este adaptata sa prospere si sa concureze cu alte specii intr-un set foarte specific de conditii de mediu. Daca aceste conditii se modifica, speciile existente vor fi inlocuite de noi specii, care sunt mai bine adaptate noilor conditii.

Succesiunea cuprinde toate transformarile

care genereaza un anumit tip de fitocenoza, pornind de la un teren nud (succesiune primara) si continuand cu evolutia complexului primar spre ansambluri mai mult sau mai putin perfectionate

(succesiune secundara), precum si schimbarile generale, la scara timpului ecologic (istoria vegetatiei).

Succesiunea este guvernata in

aceeasi masura de factori interni si externi. Factorii alogeni (externi) includ activitatile umane, animale, incendiile, vanturile, inundatiile, cutremurele, alunecarile de teren, schimbarile climatice, agentii patogeni si daunatorii. Factorii autogeni (interni) sunt competitia si compatibilitatea intre plante. Acesti factori aduc schimbari legate de abundenta speciilor, fac posibila inlocuirea unei specii de catre alta, determina schimbari in structura populatiei (procentul relativ al unei specii in totalul populatiei) si duc la modificari ale resurselor diponibile (lumina, sol, umiditate etc.).


CATEGORII DE TRANSFORMARI DINAMICE In functie de amploarea lor se disting urmatoarele categorii de transformari dinamice:

Fazele corespund dinamicii interne a gruparii vegetale, iar modificarile de

tip progresiv sau regresiv nu modifica structura de ansamblu a tipului de firocenoza dat.

Stadiile sunt generate de cauze interne si/sau externe si reprezinta totalitatea modificarilor in structura covorului vegetal ce se manifesta printr-o schimbare evidenta in compozitia floristica, uneori chiar prin afirmarea pregnanta a anumitor specii in defavoarea celor anterior edificatoare. Seriile succesionale - stadiile de evolutie prin care trece invelisul vegetal de pe o suprafata, de la colonizare pana la climax, formeaza o serie succesionala. Seriile pot fi de mai multe feluri, dupa caracterul ecotopului pe care se desfasoara:

hidroserii - se formeaza de la un ecotop acoperit cu apa; xeroserii - se desfasoara in ecotopuri lipsite de apa; psamoserii - se formeaza pe nisipuri marine sau continentale; litoserii - se desfasoara pe grohotisuri si stancarii.

Evolutia comunitatii de plante are o serie de efecte, cum ar fi: o cresterea gradului de acoperire, a densitatii si inaltimii comunitatii de

plante; o complicarea stratificarii supraterane si subterane; o sporirea pana la un moment a numarului de specii si a biomasei,

apoi o oarecare reducere a acestora; o micsorarea variatiilor de efectiv si biomasa atat a fiecarei populatii in

parte, cat mai ales a fitocenozei in intregime; o modificarea tot mai puternica a biotopului prin absorbtia luminii,

atenuarea temperaturii, interceptia precipitatiilor, reducerea evaporarii, activizarea circuitului apei prin transpiratie, furnizarea unui volum tot mai mare de material organic mort etc.;

o folosirea din ce in ce mai completa a biotopului; o dezvoltarea procesului de formare a solului etc.

Toate aceste efecte duc la sporirea treptata a stabilitatii fitocenozei. O succesiune care duce la asemenea efecte poarta denumirea de succesiune progresiva. In opozitie cu aceasta se vorbeste si de o succesiune regresiva atunci cand:

o se reduce gradul de acoperire a densitatii si inaltimea comunitatii de plante;

o se simplifica stratificarea; o se reduce numarul de specii; o cresc variatiile de efectiv si biomasa a populatiilor; o se constata o influentare mai slaba a biotopului.

Complexul reprezinta un ansamblu de diferite serii succesionale care pot exista intr-un teritoriu cu climat omogen.


FITOCENOGENEZA

Procesul de formare si evolutie a invelisului vegetal pe un teren lipsit de vegetatie, pana la realizarea unei fitocenoze stabile, reprezinta fitocenogeneza.

In fitocenologie, acest proces poarta numele de singeneza. Daca se tine

seama de faptul ca formarea si evolutia fitocenozei nu este decat un proces integrat in procesul general de formare si evolutie a biocenozei, este mai corect sa se foloseasca termenul de singeneza pentru acest proces general, iar in cazul fitocenozei sa se vorbeasca de fitocenogeneza.

Suprafetele de uscat lipsite de invelis viu, adica de fitocenoze, pot avea

doua origini: suprafete nou formate prin depunerea de fragmente de roci, prin alunecari

sau prabusiri s.a; suprafete denudate de vegetatie prin catastrofe naturale sau activitatea

omului. Succesiunile ce se produc pe suprafetele nou formate, lipsite de sol, sunt

denumite succesiuni primare, iar cele ce se desfasoara pe suprafete de pe care vegetatia a disparut dintr-o cauza oarecare, pastrandu-se cel putin in parte solul, se numesc succesiuni secundare.


STADIILE SI FAZELE GENERALE ALE UNEI FITOCENOGENEZE Stadiul de colonizare Intr-un prim stadiu, suprafata lipsita de invelis viu, este „colonizata” de

diverse organisme sau germeni. Plantele ajung obisnuit sub forma de samanta, spori sau chiar fragmente de tulpina, capabile de a da noi indivizi. Germenii de colonizare provin din fitocenozele vecine, dar uneori pot ajunge si din fitocenoze destul de indepartate (cazul semintelor si sporilor usori, transportati de vant, ape, animale). Componenta germenilor de plante care populeaza terenul depinde de mai multe cauze, printre care: prolificitatea speciilor, prezenta surselor de germeni in apropierea suprafetei denudate sau in locuri unde germenii pot fi usor transportati de vant, apa spre aceasta suprafata etc.

Intr-o suprafata neocupata pot ajunge germeni de la plante foarte diferite prin adaptarile lor. Deoarece pe suprafetele neocupate conditiile de mediu sunt, de regula, mai putin favorabile (insolatie puternica, variatii termice accentuate, lipsa, iar uneori excesul de apa si de substante minerale etc), multi dintre acesti germeni se dovedesc neviabili si dispar. Rezista si dau o prima generatie de plante germenii speciilor pioniere, toleranti la insolatie, ger si inghet, seceta, exces de apa sau saruri minerale etc. Exemple de asemenea specii sunt podbalul (Tussilago farfara), zburatoarea (Epilobium angustifolium), salcia capreasca (Salix caprea), mesteacanul (Betula pendula) s.a. Numarul speciilor pioniere ce constituie primii ocupanti ai suprafetelor libere nu este prea mare. De

plida, din aproape 60 specii de arbori din padurile noastre, doar cateva pot fi considerate pioniere (salcia capreasca, aninul alb, salcia comuna, plopul alb, plopul tremurator, ulmul). Multe terofite, printre care o serie de buruieni din culturi, au caracterul de specii pioniere.

Distributia plantelor pe suprafata, in acest prim stadiu, este cu totul intamplatoare. Densitatea lor este in general redusa, dar poate varia puternic: de la palcuri dese, la portiuni de teren complet neocupate. Nu se

poate distinge o stratificare si o alcatuire stabila. Raporturile intre plante, intre populatiile de plante, intre acestea si restul populatiilor de organisme sunt inca intamplatoare.

In stadiul de colonizare nu exista inca o biocenoza si nici o fitocenoza in intelesul strict al cuvantului, ci numai niste aglomerari de organisme si populatii care au rezistat unei prime selectari prin mediu si intre care abia incep sa se infiripeze raporturi incipiente. Nu exista inca nici solul, acea parte superioara a scoartei terestre transformata sub actiunea biocenozei. Incep insa procesele de acumulare si descompunere a materialului organic mort, care declanseaza procesul de formare a solului.


Stadiul de agregare Dupa instalarea primilor „colonizatori” incepe inmultirea lor pe cale

vegetativa si sexuata, formandu-se palcuri dese monospecifice, dar in unele situatii si aglomerari alcatuite din diverse populatii. Acesta este stadiul de agregare, de formare a aglomerarilor inca neorganizate de plante, care au insa un rol important in accelerarea procesului de formare a noului biotop.

Stadiul de competitie

Inmultirea speciilor colonizatoare duce la o marire treptata a densitatii lor si, in final, la acoperirea intregii suprafete. Se schimba treptat ecotopul: amplitudinile termice scad, creste interceptia precipitatiilor si drenajul substratului, in straturile de suprafata ale rocii se acumuleaza tot mai mult material organic mort transformat in humus, sub a carui actiune se intensifica modificarile chimice si fizice ale rocii, formandu-se treptat solul.

Modificarea ecotopului creeaza conditii pentru colonizarea unor noi specii de plante, animale si microorganisme. Acestea, desi mai putin adaptate la variatia puternica a factorilor abiotici, au in schimb o competitivitate mai mare, adica posibilitatea de a folosi mai intens resursele mediului (lumina, apa, substantele minerale), sustragandu-le celorlalte specii. Intervin si efecte de inhibitie datorita influentelor alelopatice. Treptat speciile pioniere dispar, iar dintre celelalte specii raman numai cele adaptate sau care se pot adapta la conditiile de mediu modificate, adica la ecotopul transformat in biotop si la specificul raporturilor biocenotice tot mai numeroase ce iau nastere intre populatii.

Este un stadiu ce se caracterizeaza prin fluctuatii mari de la an la an a efectivului populatiilor si uneori chiar a compozitiei specifice. Rolul ecotopului, transformat din ce in ce mai mult in biotop, in selectarea speciilor ce populeaza suprafata trece pe planul al doilea fata de rolul mereu crescand pe care-l capata raporturile biocenotice.

Stadiul de competitie se recunoaste prin invelisul vegetal incheiat, dar foarte neuniform din punctul de vedere al compozitiei si asezarii pe orizontala si pe verticala a populatiilor de plante. Se poate recunoaste un inceput de stratificare, care insa nu este uniform pe intreaga suprafata.

Nici in acest stadiu biocenoza si fitocenoza nu isi capata trasaturile definitorii, desi unele dintre acestea incep sa se contureze.


Stadiul de stabilizare

Diversificarea tot mai mare a relatiilor biocenotice, formarea unor lanturi trofice din ce in ce mai complexe si ramificate, si o data cu aceasta a unor reglaje biocenotice mai perfectionate, conduc la o „omogenizare” a compozitiei si la o asezare mai stabila in spatiu. Modificarile in timp nu mai sunt atat de rapide, petrecandu-se la intervale mai mari. Productia fitocenozei devine din ce in ce mai putin variabila de la an la an. Solul isi capata trasaturile specifice imprimate de climat, biocenoza si roca.

Prin selectarea tot mai stricta a speciilor care, datorita caracteristicilor lor, sunt capabile de convietuire si de folosire optima a tuturor niselor existente pe o anumita suprafata, se ajunge la un stadiu de stabilizare a compozitiei si structurii. In acest stadiu numarul de specii este, de regula, ceva mai mic decat in stadiile de competitie si consolidare, dar variatia efectivelor in timp si in spatiu devine minima, avand caracterul de oscilatie in jurul unei valori medii. In schimb, numarul de plante poliploide, mai stabile din punct de vedere, genetic, creste, ceea ce confera fitocenozei un plus de informatie genetica, si deci o stabilitate mai mare. Distributia organismelor pe orizontala si pe verticala capata trasaturi de omogenitate pronuntata, astfel ca structura tipica a biocenozei si fitocenozei se evidentiaza pe o suprafata mult mai mica decat in stadiile anterioare. Aspectul fitocenozei se uniformizeaza pe intreaga suprafata.

Nu este insa vorba de o stagnare a evolutiei fitocenozei. Dar aceasta este foarte lenta, si pentru unele fitocenoze, nici nu poate fi sesizata intr-un rastimp scurt. In acest stadiu biocenoza, prin crearea unui mediu abiotic intern, cu rol tampon, capata o anumita independenta fata de mediul exterior (de pilda, sub raportul substantelor minerale care sunt refolosite intr-un circuit aproape inchis). In cazul cand nu mai intervin schimbari apreciabile in regimul factorilor ecologici ca urmare a evolutiei climei, reliefului, daca nu se produce o evolutie a speciilor, biocenoza isi poate pastra infatisarea si functiile pe intervale mari de timp.

Stadiul de climax

Stadiul in care se ajunge la o stabilitate relativa a compozitiei si structurii fitocenozei se numeste climax sau stadiu de climax. Notiunea de climax se foloseste pentru a desemna fitocenozele stabile, aflate in echilibru dinamic cu biotopul lor, in care evolutia continua, dar intr-un ritm mai lent. In functie de diversi factori se pot distinge:

stadiul de subclimax - in cazul gruparilor azonale, adaptate unor staiuni particulare (de ex. vegetatia de saratura);

stadiul de paraclimax - in cazul gruparilor zonale instalate in ecotopurile ce nu le sunt specifice (de ex. stejarete, gorunete instalate pe nisipuri);

stadiul de preclimax - atunci cand comunitatile se afla in seria succesiunii in aproiere de climax, dar inca nu au atins acest stadiu;

stadiul de post-climax - in cazul comunitatilor vegetale degradate, cu evolutie regresiva (comunitatea vegetala se afla in dezacord cu conditiile actuale).


EXEMPLU DE FITOCENOGENEZA PENTRU NISIPURILE MARINE DIN N-E SI S-E DOBROGEI

Pe nisipurile marine din N-E si S-E Dobrogei pot fi deosebite fitocenoze care apartin asociatiei Salsolo-Euphorbietum paralias, al caror proces de fitocenogeneza s-a derulat pe parcursul a circa 17-20 ani, urmand patru etape: Etapa 1:

ocuparea nisipului litoral de populatii pure de alior (Euphorbia paralis) provenite prin migratie, probabil din Crimeea si Bulgaria;

Etapa 2: adaptarea acestor populatii la noul habitat cucerit si actiunea lor

mediogena; Etapa 3:

penetrarea unui numar de 20 de specii psamofile in aceasta ambianta, moment in care se instaleaza relatii biocenotice, cu rol major in orientarea directiei evolutive viitoare. Astfel, specia Scolymus hispanicus (un asteraceu mediteranean) poate deveni „invadant” si directioneaza succesiunea spre asociatia Scolymetum hispanici. Cel mai adesea se realizeaza o structura mai diversificata, prin coabitarea mai multor specii, cum ar fi: Euphorbia peplis, Cakile maritima, Eryngium maritimum, Salsola kali ssp. ruthenica si altele, complexul eco-cenotic evoluand spre comunitati cu o compozitie asemanatoare celor din Sicilia si Liban;

Etapa 4: consolidarea asociatiei, constituirea subasociatiei Salsolo-Euphorbietum

paralias Salsobetosum ruthenical, ca o grupare tipica tarmurilor pontice, deoarece fitocenozele sale prezinta sase specii diferentiale fata de cele ale tarmurilor Mediteranei.

FORTE CARE GUVERNEAZA SUCCESIUNEA Pentru a explica evolutia stadiilor care apar in cadrul succesiunii trebuie sa se aiba in vedere trei modele: ∗Modelul inlesnirii succesiunii arata ca o specie sau un grup de specii face modificari asupra conditiilor de mediu, care favorizeaza instalarea unor noi specii. Acest proces apare, in general, in succesiunea primara. Plantele pioniere schimba mediul, imbogatindu-l, astfel incat alte organisme gasesc conditii favorabile de dezvoltare. ∗Modelul inhibitiei succesiunii denumeste procesul prin care o planta colonizatoare inhiba dezvoltarea altor specii. Anumite specii sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a produce substante chimice care inhiba dezvoltarea altor plante, care ar conduce succesiunea spre stadiul final de climax. ∗Modelul tolerantei succesiunii stabileste ca plantele pioniere inhiba dezvoltarea altor specii, datorita cresterii si dezvoltarii lor rapide, sufocandu-le. Astfel de plante au insa o eficienta scazuta pe alte planuri si in final cedeaza in fata unor specii mai puternice si mai stabile.


ASPECTE DIN FLORA LITORALULUI MARII NEGRE - RELEVEU PENTRU STATIUNILE AGIGEA, EFORIE NORD, EFORIE SUD -

(dupa Prof. Iuliu Morariu)

Nisipurile maritime de pe litoralul romanesc al Marii Negre s-au dezvoltat in fata vechilor lagune inchise de cordoane de nisip. Favorizate de faleza joasa sau de absenta ei in aceste locuri, nisipurile depuse de valuri au fost impinse de vanturile dominante, cu directia generala NNR-SSV si deasupra pe platoul continental, dar numai pe intinderi relativ mici.

Aceste nisipuri, in functie de gradul lor de evolutie si de stabilitate, sunt populate de o flora variata si eterogena, formata din specii incepand de la cele tipic de nisipuri marine pana la cele provenite din stepa vecina.

Plecand de la linia de tarm a apelor, nisipurile pot fi impartite in trei zone: a) zona nisipurilor nude, batuta de valurile marii si lipsita de plante superioare; b) zona de colonizare cu plante psamofile; c) zona de intelenire prin infiltrare de elemente stepice.

In lungul litoralului romanesc cele trei zone sunt foarte inegale ca extindere, uneori ultimele doua trecand progresiv una intr-alta. Acolo unde nisipul a fost impins pe continet si nisipurile sunt inca mobile, apar numai ultimele doua zone si cu treceri puternic estompate intre ele.

La Agigea, Eforie Nord si Eforie Sud, se intalnesc toate cele trei zone. Langa Statiunea de zoologie maritima „Prof. Ioan Borcea” suprafetele caracteristice cu vegetatie si flora de nisipuri au fost declarate rezervatie stiintifica si luate sub protectia legilor de ocrotire a naturii.

In zona de colonizare existenta, in cele trei localitati mentionate, prima faza de cucerire a nisipurilor incepe cu plantele: Agropyron elongatum (Host) Beauv. Agropyron bessarabicum Sav. et Agropyron rays. Artemisia maritima L. Artemisia arenaria DC. Astrodaucus bessarabicus DC. Astragalus virgatus Pall. Cakile maritima Scop. Centaurea arenaria MB. Crambe marritima L. Elymus sobulosus L. Eryngium maritimum L.

Euphorbia peplis L. Euphorbia squeriana Neck. Gypsophylla scorzonerifolia Ser. Medicago marina L. Melilotus albus Medik. Mulgedium tataricum DC. Polygonum arenarium W. et K. Polygonum maritimum L. Polygonum rayi Bab. Silene pontica Brandza Stachys maritima L. Tournefolia sibirica L.

Pe nisipurile mai fine, mai umede sau cu continut variabil de saruri, mai apar plantele: Agrostis alba L. Acorellus pannonicus (Jacq.) Pall Atriplex hastata L. Centaurium spicatum (L.) Fritsch Chenipodium glaucum L. Holoschoenus vulgaris Link. Juncus maritimus Lam. Juncus bufonius L.

Juncus gerardi Lois. Juncus lamprocarpus Ehrh. Juncus tomasinii Parl. Medicago falcata L. Plantago cornuti Gouman Plantago arenaria W. et K. Plantago maritima L. Piccinelia distans (L.) Parl.


Salsola ruthenica Iljin. Salsola soda L. Suaeda maritima (L.) Dumort

Spergularia marginata (DC) Kitt Triglochin maritimum L. Polypogon monspeliensis (L.) Desf.

Prin vegetatia rara, firava, constituita de pantele psamofile pe masura ce

este calcata de om si animale, proportional cu intensitatea procesului de ruderalizare, se instaleaza elemente floristice sinantrope: Amaranthus albus L. Amaranthus blitoides S. Wats. et var. reverchoni

(Uline et Bray) Thell. Amaranthus retroflexus L. Atriplex nitens Schkuhr Atriplex tataricum Schkuhr Agropyron cristatum (L.) R. et Sch. Agropyron repens (L.) Beauv. Bromus tectorum L. Carduus leiophyllus Petrovici Camelina microcarpa Andrv. Camelina rumelica Vel. Carthamus lanatus L. Cerastium semidecandrum L. Cynodon dactylon (L.) Pers. Crepis rhoeadifolia MB. Delphinium consolida Draba verna L. Erigeron canadensis L. Eragrostis minor Host

Euphorbia helioscopia L. Eryngium campestre L. Geranium pusillum L. Glaucium corniculatum (L.) Curt. et vat. phoeniceum (Crantz) DC. Marrubium praecox Janka Marrubium vulgare L. Lamium amplexicaule L. Onopordon acanthium L. Onopordon tauricum Willd. Papaver dubium L. Papaver hybridum L. Papaver rhoeas Poa bulbosa L. et f. vivipara L. Poa pratensis L. Senecio vernalis W. et K. Scolumus hispanicus L. Rapistrum perenne (L.) All. Thlaspi perfoliatum L.

s.a.

Pe nisipurile mai vechi, evoluate si partial stabilizate, mai apar pe langa plantele mentionate si alte specii psamofile, impreuna cu elemente din stepa vecina, evoluand spre intelenire. Printre acestea se numara: Alyssum borzeanum Nyar. Alyssum hirsutum MB. Anchusa procera Bess. Anchusa italica Retz. Asparagus pseudoscaber Grecescu Asperula cynanchica L. Artemisia austriaca Jacq. Berteroa incana DC Carex ligerica Gay. Convolvulus persicus L. Cynanchum scutum L. Echium altissimum Jacq. Ephedra distachya L.

Erysimum diffusum Ehrh. Hypericum elegans Steph. Linaria dalmatica (L.) Mill. Potentilla hirta L. et var. pedata (Willd.) Koch. Protonostoc vulgaris Rumex tuberosus L. Salvia aethiopis L. Scabiosa ucrainica L. Seseli tortuosum L. Seseli campestre Bess. Syntrichia ruralis (L.) Brid. Verbascum banaticum Schrd.

La Agigea, langa Statiunea zoologica nisipurile au fost fixate prin plantatii

de Robinia pseudoacacia, Colutea arborescens, Acer pseudoplatanus, Acer tataricum, Prunus cerasifera, Crataegus monogyna, Paliurus spina-christi (unele spontane). La adapostul creat de aceasta vegetatie lemnoasa sub influente


zooantropice, prin infiltratii din imprejurimi s-a dezvoltat o vegetatie complexa cu pronuntat caracter stepic formata din: Achillea collina Becker Achillea pannonica Scheele Achillea setacea W. et. K. Adonis flammeus Jacq. Agrostemma githago L. Ajuga chamaepitys (L.) Schreb. Anchusa procera Bess. Achusa orientalis (L.) Roch. Anthemis tincturia L. Anthriscus scandicina (Weh.) Mansf. Arenaria serpyllifolia l. Asparagus pseudoscaber Grecescu Asparagus verticillatus L. Asperugo procumbens L. Brassica rapa L. f. campestris

(L.) Bogeh. Bromus sterilis L. Bromus tectorium L. Bromus japonicus Thunbg. Calepina irregularis (Asso) Thell. Capsella bursa-pastoris (L.) Medik. Centaurea stereophylla Bess. Chrysanthemum millefoliatum Willd. Dactylis glomerata l. Echium altissimum Jacq. Erodium ciconium (L.) Ait. Erodium cicutarium (L.) L’Herit. Eryngium campestre L. Erysimum diffusum Ehrh. Euohorbia virgata W. et K. Fumaria schleicheri Soy Willm. Geranium molle L. Geranium pusillum L. Hesperis tristis L. Hordeum leporiunum Link Hordeum murinum L. Hyoscyamus niger L.

Inula germanica L. Lepidium draba L. Lithospermum arvense L. Matricaria chamomilla L. Nonnea atra Gris. Poa bulbosa L. et. f. vivipara L. Poa pratenisis L. et. f. angustifolia L. Potentilla argentea L.

var. dissecta Wallr. Potentilla recta L.

var. semilaciosa Borb. Ranunculus oxyspermum Willd. Reseda lutea L. Rumex crispus L. Salvia austiaca Jacq. Salvia aethiopis L. Salvia villicaulis Borb. Scandix australis L. (non pecten-

veneris!) Sclerochlea dura (L.) Beauv. Sesseli tortuosum L. Sinaps arvensis L. Sisymbricum orientale Torner Sisymbricum sophia L. Teucrium chamaedrys L. Trigonella monspeliaca L. Veronica arvensis L. Vicia angustifolia L Vicia villosa Roth. Vicia peregrina L. Vicia narbonensis L. Vicia striata M.B. Viola kitaibeliana Roem. et Schult.

var. stepposa Beck.

Pe faleza s-a inaltat Ecbalium elaterium si Atriplex nitens. Desupra falezei,

in palcuri de pajisti cu Festuca valesiaca, apare toamna in floare Crocus pallasii. La Eforie Sud, la marginea nordica a statiunii exista o plantatie mai veche

de Pinus nigra, prin care se amesteca putine exemplare de Pinus sylvestris, Robinia pseudoacacia, Gleditsia triacanthos, Ailanthus maxima, in parte cuprinsa in gradina sanatoriului TBC. Pe acest teren, la adapostul plantatiei, s-au instalat in mod natural, tufisuri de Prunus spinosa var. dasyphylla, Crataegus monogyna, Rosa dumetorum, Robinia pseudoacacia, Ailantus maxima. Terenul se intinde si la vest de sosea, cu plantatie tanara de specii lemnoase. La linia ferata, inspre lac, terenul prezinta plantatii mai vechi de Eleagnus angustifolia si spatii intelenite. Pe


terenul intelenit de langa lac si pe cel de langa plantatia de pini s-a dezvoltat o vegetatie cu formatiuni de stepa foarte bogate in specii ca: Achillea pannonica Scheele Achillea setacea W. et. K. Aegilops cylindrica Host Ajuga chamaepytis (L.) Schreb. Allium sphaerocephalum L. Alyssum desertorum Stapf. Alyssum hirsutum M.B. Althea hirsuta L. Anchusa italica retz. Anchusa procera Bess. Anchusa orientalis (L.) Rchb. Anthemis tinctoria L. Anthriscus scandicina (Web.) Mansf. Arenaria leptoclados Guss. var.

viscidula Rouy et Fouc. Arenaria serphyllifolia L.

var. viscida (Lois.) Artemisa maritima L. Asparagus officinalis L. Asparagus pseudoscaber Grecescu Asparagus verticillatus L. Asperugo procumbens L. Aster canus W. et. K. Astragalus hamosus L. Astragalus virgatus Pall. Bromus mollis L. Bromus tectorum L. et f. nudus Klett et Richter

Bromus sterislis L. Bromus squarosus L. Stachys sideritioides K. Koch. Stipa capillata L. Teucrium chamaedrys L. Thalictrum minus L. var. flexuosum

(Bernh.) Schiz et Kell. Tragus recemosus (L.) All. Thymelaea passerina

(L.) Coss. et. G. Thymus marschalliamus Willd.

ssp. marschalliamus ssp. tosevii (Velen.) Gus.

Torilis nodosa (L.) Gaertn. Tragopogon dubius Scop. Trigonella monspeliaca L. Valerianella membranacea Lois. Valerianella olitoria Pollich. Veronica prostrata L. Verbascum banaticum Schrd. Vicia peregrina L. Vicia striata MB. Vinca herbacea W. et K.

var. latifolia Wierzb. Viola kitaibeliana Roem. et Schult.

var. stepposa Beck. Xeranthemum annuum L.

In partea sudica a statiunii, la sud de Capul Turcului, sunt prezente

Opopanax bulgaricum si Senecio velenovskyi. Asociatille de plante semnalate in aceste terenuri nisipoase, succedandu-se

de la primele colonizari cu plante spre vegetatia cu formatiuni complexe de stepa intelenita, sunt urmatoarele: 1. Ass. de Crambe maritima – Eryngium maritimum Morariu 1957. 2. Centaureo-Elymetum sabulosus, syn. Elymetum gigantei Morariu 1957. 3. Ass. Alyssum borzeanum – Secale silvestre (Borza 1931) Morariu 1959 4. Ass. Agropyron bessarabicum – Convolvulus persicus Morariu 1959 n. nud. 5. Ephedro-Caricetum ligericae syn. Ass Ephedra distacya Carex ligerica (Prodan 1939) Morariu 1959; Ephedretum Nyar 1959 p. p. Caricetum ligericae 1959 p. p. Nyar. 6. Atripliceto – Polypogonetum monspeliensis Morariu 1957 syn. – Polypogonetum monspeliensis Morariu 1957 syn. 7. Suaedeto Kochiaetum – hirsutae Topa 1939. 8. Ass. Scabiosa ucranica – Marrubium peregrinum Borza 1931. 9. Formatiuni complexe de stepa.


BIBLIOGRAFIE: Anghel Gh., Ravarut M., Turcu Gh.

GEOBOTANICA, Editura CERES, Bucuresti 1971 Paris, 2001

Cristea Vasile, Gafta Dan, Pedrotti Franco FITOSOCIOLOGIE, Editura Presa Universitara Clujeana, 2004

Georgescu Mihaela

BOTANICA - note de curs ∗∗∗

krupp.wcc.hawaii.edu ∗∗∗

wlcnt2.wlc.edu ∗∗∗

www.countrysideinfo.co.uk ∗∗∗

www.habitat.org.uk ∗∗∗

www.rspb.org.uk ∗∗∗

http://en.wikipedia.org ∗∗∗

http://www.mrothery.co.uk


Documents

04_botanica