NICHITANICHITA STSTĂĂNESCUNESCU

POETUL POETUL NECUVINTELORNECUVINTELOR

"Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă,

mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă."

1

Autoportret

Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte. 2

19331933 ……

Se naşte în casa părinţilor săi, la 31 martie, Se naşte în casa părinţilor săi, la 31 martie, Nichita Hristea N. Stănescu. Nichita Hristea N. Stănescu.

Era o primăvară neobişnuit de frumoasă, cu Era o primăvară neobişnuit de frumoasă, cu mult soare,mult soare, totuşi în camera de la stradă inundată totuşi în camera de la stradă inundată de lumină, ardea vesel focul în şemineul de un de lumină, ardea vesel focul în şemineul de un model cu totul aparte, făcut după gândul lui model cu totul aparte, făcut după gândul lui Nicolae Hristea, tatăl poetului. Nicolae Hristea, tatăl poetului.

Întâiul născut veni pe lume într-o vineri, cu puţin Întâiul născut veni pe lume într-o vineri, cu puţin înainte ca sunetul armonios al pendulei casei să înainte ca sunetul armonios al pendulei casei să anunţe orele 12. anunţe orele 12.

Primi numele celor doi bunici, Nichita şi Primi numele celor doi bunici, Nichita şi Hristea, părinţii îi vor spune, însă, mereu, Hristea, părinţii îi vor spune, însă, mereu, alintându-l, Nini. Avu fire blândă şi luminoasă, ca alintându-l, Nini. Avu fire blândă şi luminoasă, ca ziua naşterii lui. ziua naşterii lui.

3

TATIANA STĂNESCU ŞI ÎNTÂIUL EI NĂSCUT, NINI

(NICHITA HRISTEA PENTRU STAREA CIVILĂ,

NICHITA PENTRU COPIII POEZIEI).

Tatiana Cereaciukina, mama poetului Alintat, spontan, inteligent, blond şi buclat

Părinţii

NICOLAE ŞI TATIANA

4

Viitorul poet, în primii ani de viaţă.

Bunicul poetului, generalul Cereaciukin, împreună cu

nepoţii

În 1950, casa familiei a fost naţionalizată, membrii acesteia

fiind nevoiţi să o părăsească timp de câţiva ani 5

O fire blândă şi luminoasă, ca ziua O fire blândă şi luminoasă, ca ziua naşterii lui. naşterii lui.

Înzestrat cu o frumuseţe de înger Înzestrat cu o frumuseţe de înger rebel şi activitate uimitoare, rebel şi activitate uimitoare,

egalată numai de infinita egalată numai de infinita delicateţe sufletească. delicateţe sufletească.

Nini era fermecător şi bucălat ca o Nini era fermecător şi bucălat ca o pictură renascentistă.pictură renascentistă.

Până la naşterea surorii sale Până la naşterea surorii sale Mariana Elena, părinţii îl îmbrăcau Mariana Elena, părinţii îl îmbrăcau în rochiţe şi costumaşe fanteziste în rochiţe şi costumaşe fanteziste

croite de tatăl lui. croite de tatăl lui.

După o întîmplare, în care sesiză După o întîmplare, în care sesiză diferenţele între fetiţele din vecini diferenţele între fetiţele din vecini şi el, refuză să mai umble astfel şi el, refuză să mai umble astfel

costumat.costumat.

6

… “Lui i-au pus în păr fundă bleu (întrucât prin rochiţă nu se prea putea vedea altfel că era băiat), Nichita a fost mai întâi înger. Cu el însuşi va vorbi în poezie, cu el, copilul, atunci când se adresează “Îngerului”, acel înger în stare să-i traducă totul - iarba, frunza, stelele, până şi gândul pietrelor. Un înger drac, un înger cârlionţat-luciferic, un încârlionţat-luciferic, un inconoclast-smerit, un înger cu chip de fetiţă.” (Ioan Grigorescu)

VISE DE CÂNEPĂ

“Nu prea mă deosebeam de fetiţele din mahala după port, până când într-o zi am încasat un toc de bătaie de la maică-mea din pricina faptului că, arătând ceva necuviincios la vedere vecinei mele Marcela, i-am zis: “Sâc, că eu sunt băiat, iar tu eşti fetiţă”, iar aceea de pe atunci s-a dus cu sfori de lacrimi la maică-sa întrebând-o că ea de ce nu este băiat…”

VISE DE CÂNEPĂ

“Nu prea mă deosebeam de fetiţele din mahala după port, până când într-o zi am încasat un toc de bătaie de la maică-mea din pricina faptului că, arătând ceva necuviincios la vedere vecinei mele Marcela, i-am zis: “Sâc, că eu sunt băiat, iar tu eşti fetiţă”, iar aceea de pe atunci s-a dus cu sfori de lacrimi la maică-sa întrebând-o că ea de ce nu este băiat…”

7

“INGERUL

BLOND”

8

Nini avea ureche muzicală şi părinţii nu pregetară să-i cumpere un pian şi să-l “chinuie” cu lecţii particulare. Până la sfârşitul vieţii poetul a păstrat nostalgia unei vocaţii de muzician, şi nu pierdea nici un prilej de a se aşeza să cânte la pian. Pe atunci, însă, prefera să se joace pe străzile cartierului dinspre marginea oraşului, unde copilul a deprins limbajul colorat, familiar şi ironic ce îl încântase şi pe Caragiale în veacul trecut (“… strada mea număra vreo patru băieţi şi cam tot atâtea fete. Pentru faptul că aveam un an mai mult decât toţi băieţii şi toate fetele de pe stradă mă proclamaseră un fel de şef tacit al ei”).

Nicolae - tatăl, nu ştia limba maternă a soţiei sale şi în casă neauzind deloc ruseşte, Nichita nu învăţă nicio limbă străină. Un loc aparte îl ocupau în viaţa sa cărţile, de care va aminti mereu ca de imaginile cele mai limpezi ale copilăriei şi ale adolescenţei sale romanţioase.

Copilul nu avea

conştiinţa irealităţii

literaturii, dimpotrivă, trăia intens

mirajul ficţiunilor şi al aventurii.

9

1940- 1944... Stănescu Hristea Nichita urmează cu rezultate excelente şcoala primară: primele două clase la şcoala nr. 5 din Ploieşti, cu severul institutor Popescu, apoi din pricina evacuării oraşului, clasa a III-a la Şcoala primară mixtă din Buşteni - unde obţine “Premiul I pentru silinţa la învăţătură şi bună purtare.”- în şfârşit absolvirea clasei a IV-a aflându-l cu părinţii în refugiu la Vălenii de Munte. Pentru poet scrierea, învăţarea alfabetului şi numirea prin litere a sunetelor sunt prima ruptură a eului cugetător şi raţional din fericita identitate cu lucrurile. Această treaptă a gândirii asupra cuvântului o va numi despărţirea insului de propria vorbire.

1940- 1944... Stănescu Hristea Nichita urmează cu rezultate excelente şcoala primară: primele două clase la şcoala nr. 5 din Ploieşti, cu severul institutor Popescu, apoi din pricina evacuării oraşului, clasa a III-a la Şcoala primară mixtă din Buşteni - unde obţine “Premiul I pentru silinţa la învăţătură şi bună purtare.”- în şfârşit absolvirea clasei a IV-a aflându-l cu părinţii în refugiu la Vălenii de Munte. Pentru poet scrierea, învăţarea alfabetului şi numirea prin litere a sunetelor sunt prima ruptură a eului cugetător şi raţional din fericita identitate cu lucrurile. Această treaptă a gândirii asupra cuvântului o va numi despărţirea insului de propria vorbire.

“Între actul vorbirii şi cel al apucării unui obiect cu mâna nu este nici o diferenţă. Copilul nu e conştient că are mâini, deşi gesticulează tot timpul cu ele, după cum habar nu are că vorbeşte, deşi mirarea lui se exprimă cel mai ades prin “de ce?”. Între mâna copilului şi limba lui nu e nici o diferenţă: Limba lui are cinci degete, ca şi mâna lui şi apucă la întâmplare cu ea orice obiect abstract, cu aceeaşi dibăcie cu care apuci un fruct sau o surcea. Homo universalis în accepţia lui cea mai adevărată, acum, la această vârstă poate fi întâlnit. Apoi vine “marea alienare”, prima apariţie a diferenţei specifice între ins şi lume: şcoala, clasa I primară, alfabetul, O-I, OI. Deodată afli că vorbeşti. Brusc vorbirea din cântec devine cu totul şi cu totul altceva.”

10

Celălalt eveniment care a marcat copilăria poetului a fost războiul. Chiar şi în refugiul din apropierea seninătăţii munţilor, violenţa şi brutalitatea pătrund în lumea copilăriei. Lor poetul le va opune în întreaga sa existenţă puritatea, iubirea şi generozitatea. Nichita va vedea în iubirea universală energia care poate străpunge natura surdă şi opacă a lucrurilor împietrite de spaima de moarte sau de ura oamenilor. Părăsind oraşul, părinţii l-au ferit cât au putut de contactul direct cu ororile războiului, totuşi atmosfera sumbră de distrugeri şi masacre era prezentă pretutindeni: bombardamente, păduri arse, soldaţi ucişi, avioane în flăcări, case sfărâmate, moartea unor rude foarte apropiate, dintre care cea a lui Antonel, vărul şi colegul său de bancă (care l-a afectat cel mai puternic), au bântuit mereu memoria scriitorului. În tentativa către impersonal a poeziei stănesciene, evenimentele lasă, desigur, puţine urme clare…

Celălalt eveniment care a marcat copilăria poetului a fost războiul. Chiar şi în refugiul din apropierea seninătăţii munţilor, violenţa şi brutalitatea pătrund în lumea copilăriei. Lor poetul le va opune în întreaga sa existenţă puritatea, iubirea şi generozitatea. Nichita va vedea în iubirea universală energia care poate străpunge natura surdă şi opacă a lucrurilor împietrite de spaima de moarte sau de ura oamenilor. Părăsind oraşul, părinţii l-au ferit cât au putut de contactul direct cu ororile războiului, totuşi atmosfera sumbră de distrugeri şi masacre era prezentă pretutindeni: bombardamente, păduri arse, soldaţi ucişi, avioane în flăcări, case sfărâmate, moartea unor rude foarte apropiate, dintre care cea a lui Antonel, vărul şi colegul său de bancă (care l-a afectat cel mai puternic), au bântuit mereu memoria scriitorului. În tentativa către impersonal a poeziei stănesciene, evenimentele lasă, desigur, puţine urme clare…

Prea mi-a nins şi mi-a plouat, de mult,în copilăria mea cu nopţi grozave, cântecul de moarte ca să-l mai ascult, gândul ca să-l rostesc peste cadavre. (Avertisment, Nichita Stănescu)

11

La şcoală prindea foarte uşor ceea ce-i La şcoală prindea foarte uşor ceea ce-i stârnea curiozitatea şi uita foarte repede stârnea curiozitatea şi uita foarte repede

ceea ce nu-l interesa.ceea ce nu-l interesa.

1944-1948… Clasele gimnaziale le face la Liceul 2Sf. Petru şi Pavel. Continuă să fie un elev foarte bun, totuşi voluptatea febrilă a lecturii, în care se va cufunda ca-ntr-o beţie a minţii până la halucinaţie, pun stăpânire pe Nichita. Citeşte enorm, nopţi întregi neadormite, lecturi eterogene însă : sute de romane de aventuri, poliţiste, ştiinţifico-fantastice, toate parcurse cu sufletul la gură, băiatul cufundându-se în universuri imaginare şi trăind alături de eroi întâmplările palpitante.

1944-1948… Clasele gimnaziale le face la Liceul 2Sf. Petru şi Pavel. Continuă să fie un elev foarte bun, totuşi voluptatea febrilă a lecturii, în care se va cufunda ca-ntr-o beţie a minţii până la halucinaţie, pun stăpânire pe Nichita. Citeşte enorm, nopţi întregi neadormite, lecturi eterogene însă : sute de romane de aventuri, poliţiste, ştiinţifico-fantastice, toate parcurse cu sufletul la gură, băiatul cufundându-se în universuri imaginare şi trăind alături de eroi întâmplările palpitante.

12

1948-1952… Urmează ciclul superior la acelaşi liceu, devenit între timp “I.L. Caragiale”. Va căpăta în aceşti ani înfăţişarea de înger rebel cu care va fi cunoscut mai târziu în viaţa literară. E zvelt şi mlădiu (“trupul meu de odinioară de adolescent mov ca trestia”), cu trăsăturile nervoase : Braţele lui subţiri şi prelungi tatuau liniştea de dungi. Şi chipul cu dâra buzelor arcuită, săruta aerul ca pe-o iubită.

A existat întotdeauna în Nichita Stănescu un contrast ascuns care-I făcea geniul verbal atât de imprevizibil şi fascinant în vorbirea presărată cu paradoxuri şi humor, punându-i întreaga fiinţă sub pecetea râsu-plânsului, o contradicţie intimă care cu vremea îl va însingura îndesine şi-l va cufunda într-o suferinţă fără leac.

13

““Desena, picta, sculpta, cânta la Desena, picta, sculpta, cânta la pian, umbla duppian, umbla dupăă fete, era în fete, era în echipa de volei a liceului. In liceu, echipa de volei a liceului. In liceu, a făcut o grămadă de năzdrăvănii. a făcut o grămadă de năzdrăvănii. A scos o revistă, <<Băcăonia>>A scos o revistă, <<Băcăonia>> (de la expresia “A face pe cineva (de la expresia “A face pe cineva de băcănie!”)de băcănie!”), cu epigrame şi , cu epigrame şi caricaturi ale profesorilor, a caricaturi ale profesorilor, a organizat o expoziţie cu astfel de organizat o expoziţie cu astfel de caricaturi, pentru care a fost caricaturi, pentru care a fost eliminat două zile. Intr-o vreme se eliminat două zile. Intr-o vreme se tunsese zero şi chiar şi-a ras o tunsese zero şi chiar şi-a ras o sprânceană. Era răsfăţat şi iubit sprânceană. Era răsfăţat şi iubit de toţi“de toţi“..

(Tatiana Stănescu, mama(Tatiana Stănescu, mama poetuluipoetului..)) 14

Conform dorinţei familiei, se

înscrie la secţia reală a

liceului, deşi iubeşte cu patimă

cărţile şi este fascinat de

mirajul poeziei.

Elevul, mereu remarcat de

profesorul de istorie, învaţă

inegal, rezolvă proprobleme de

matematică în gazeta liceului

unde publică şi caricaturi

semnate H/N aşa cum mai

târziu îşi va semna desenele N.

Conform dorinţei familiei, se

înscrie la secţia reală a

liceului, deşi iubeşte cu patimă

cărţile şi este fascinat de

mirajul poeziei.

Elevul, mereu remarcat de

profesorul de istorie, învaţă

inegal, rezolvă proprobleme de

matematică în gazeta liceului

unde publică şi caricaturi

semnate H/N aşa cum mai

târziu îşi va semna desenele N.

Adolescentul preferă să glumească

argotic decât să-şi declare sentimentele.

Această atitudine îl salvează de la

vulgaritatea lecturilor ieftine, arătându-i

limitele romanţelor lăutăreşti şi ale

folclorului orăşenesc în stilul cărora

începuse să exceleze, deprinzându-l cu

ironia subţire, nerăutăcioasă, umorul fin,

comicul liric şi autoironia senină.

Adolescentul preferă să glumească

argotic decât să-şi declare sentimentele.

Această atitudine îl salvează de la

vulgaritatea lecturilor ieftine, arătându-i

limitele romanţelor lăutăreşti şi ale

folclorului orăşenesc în stilul cărora

începuse să exceleze, deprinzându-l cu

ironia subţire, nerăutăcioasă, umorul fin,

comicul liric şi autoironia senină.

In primii ani de liceu, fiind voinic şi

îndesat, colegii îi spuneau “Grasu”.

15

Spre sfârşitul liceului are întâia intuiţie a unei scindări interioare, care va rodi poetic abia mai târziu, la despărţirea de vârsta fericită a nubilităţii, în poemul Enchidu (… într-o seară, după un meci de volei. Tocmai îmi spălam mâinile la o pompă. Am constatat deodată că ele sunt absurde”.) Adolescenţa va rămâne însă, pentru Nichita Stănescu, “vârsta de aur” la care se va întoarce mereu.

16

Era doar cu 2 ani mai în vârstă decât Labiş şi mărturisea cu sinceritate că l-a “invidiat” şi “urât” la culme pe cel care a citit la o adunare, în anfiteatrul

Odobescu al Facultăţii, Moartea căprioarei.

Debutează în luna martie a anului care a urmat morţii “poetului de la Mălini”, cel admirat de Nichita,

împreună cu toată generaţia care i-a urmat.

17

1952-1957… Urmează cursurile Facultăţii de filologie a Universităţii din Bucureşti. Opţiunea sa este o surpriză pentru părinţi. Plecat la Bucureşti să susţină examenul de admitere la Politehnică, Nichita se întoarce triumfător cu vestea că a reuşit la… Română. “Când am auzit să cădem jos...”- îşi aminteau bătrânii. Proteste, discuţii, parlamentări spre a-l convinge pe reclamant să-şi aleagă o meserie realistă sunt zadarnice: “decât un inginet prost, mai bine un profesor bun”, răspundea el invariabil.

1952-1957… Urmează cursurile Facultăţii de filologie a Universităţii din Bucureşti. Opţiunea sa este o surpriză pentru părinţi. Plecat la Bucureşti să susţină examenul de admitere la Politehnică, Nichita se întoarce triumfător cu vestea că a reuşit la… Română. “Când am auzit să cădem jos...”- îşi aminteau bătrânii. Proteste, discuţii, parlamentări spre a-l convinge pe reclamant să-şi aleagă o meserie realistă sunt zadarnice: “decât un inginet prost, mai bine un profesor bun”, răspundea el invariabil.

Băiatul înalt, îngrijit, îmbrăcat, cu nimbul auriu al părului bogat, zâmbetul plăcut şi mucalit, vocea plină de tandreţe şi ironie, pielea albă atinsă uneori de semnele nubilităţii târzii, chipul deschis şi senin, aureolat parcă de bunătatea şi puritatea interioară ca un sfânt din miniaturile acelea medievale cu fondul de aur (O, eram un om frumos, /Şi subţire foarte palid!./ Părându-mi rău de adolescenţă) îşi face repede noi prieteni. (“A avea un prieten e mai vital decât a avea un înger.”). Argoticele sale fac senzaţie şi vor fi gustate în facultate de toţi noii săi prieteni, dar rămân ştrengăreşti şi echivoce, aducând un infailibil suflu de libertate voioasă. 18

Căsătorit de trei ori, Nichita a avut patru relaţii de durată, dintre care cea mai aprinsă, dar şi cea mai dificilă a fost cu Gabriela Melinescu.

Se căsătoreşte în 1952 cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescenţă, dar tinerii se despart după un an, fiind doar un gest romantic fără suport real.

La 6 iunie 1962 se căsătoreşte cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor.

O cunoaşte în 1964 pe Gabriela Melinescu. In tensiunea relaţiei lor, poetul creează cele mai explozive opere ale sale.

Pe DoraPe Dora (Tudorica Tarâţă), care le era colegă de , care le era colegă de facultate, chiar Florin Iaru şi Traian T. Coşovei au facultate, chiar Florin Iaru şi Traian T. Coşovei au dus-o în vizită la Nichita. dus-o în vizită la Nichita. "Orice "Orice student la Litere voia student la Litere voia să-l cunoască", să-l cunoască", spune Iaru. Chiar atunci, la prima spune Iaru. Chiar atunci, la prima întâlnire, gazda lor s-a îndrăgostit de tânăra studentă, întâlnire, gazda lor s-a îndrăgostit de tânăra studentă, căreia i-ar fi spus: căreia i-ar fi spus: "Tu nu mai pleci de aici". "Tu nu mai pleci de aici". La scurt La scurt timp, Dora s-a mutat la el şi au rămas împreună până timp, Dora s-a mutat la el şi au rămas împreună până în 1983, când a plecat dintre noi Nichita. în 1983, când a plecat dintre noi Nichita.

GenerozitateaGenerozitatea şşi farmecul recunoscut i farmecul recunoscut de tode toţţi i par spar săă-i fi -i fi asigurat asigurat şşi succesul i succesul îîn dragoste, pn dragoste, pâânnăă la un punct la un punct îînsnsăă..

19

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubireami-a sărit în faţă.Mă pândise-n încordaremai demult.Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

20

Activitatea literară

Etapele creaţiei lui Nichita Stănescu

I. Etapa tinereţii, a armoniei dintre om şi lume: Motive dominante = lumina şi răsăritul “Sensul iubirii”-’60, “O viziune a sentimentelor”-’64, “Dreptul la timp”-’65 II. Etapa maturităţii - a abstractizării: “11 Elegii”-’66;III. Etapa necuvintelor: “Alfa”, “Oul şi sfera”-’67, “Necuvintele”-’69, “In dulcele stil clasic”-70, “Operele imperfecte”-79, “Noduri şi semne”-82 .

21

În martie 1957 Nichita Stanescu debuteaza simultan în revistele Tribuna (anul I, nr.6/17 martie) si Gazeta literara din Cluj (anul IV, nr.12/21 martie) cu trei poezii . Între 1957-1968 este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu). La sfârsitul anului 1960 debutează cu volumul " Sensul iubirii", 112 de pagini de poezii . Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia, îl face în 1963.

În martie 1957 Nichita Stanescu debuteaza simultan în revistele Tribuna (anul I, nr.6/17 martie) si Gazeta literara din Cluj (anul IV, nr.12/21 martie) cu trei poezii . Între 1957-1968 este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu). La sfârsitul anului 1960 debutează cu volumul " Sensul iubirii", 112 de pagini de poezii . Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia, îl face în 1963.

22

Evoluţia literară a lui Nichita continuă să se înalţe, purtată parcă de un înger: Apare la începutul anului 1964 " O viziune a sentimentelor", un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1965 în martie apare volumul de poezii “Dreptul la timp“- 84 de pagini. În 1966 publică doar "11 Elegii", toate Elegiile apărând în anul următor, în prima sa antologie, " Alfa" .Un an mai târziu -1967 - trei cărti ale sale sunt tipărite, " Roşu Vertical", antologia "Alfa", şi volumul de poezii " Oul şi sfera". Poemele sale încep să aibă o aura melancolică cu o stare de regret.

23

Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu

1970-1973 - Este redactor şef adjunct la România literară, revistă condusă de Nicolae Breban.

1969 - Tipareste " Necuvintele", cu care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii “Un pamânt numit România".

24

Publică în 1970 “În dulcele stil clasic" şi a doua sa antologie “Poezii". Susţine o rubrică lunară în revista “Argeş” . Apar în 1971, în Iugoslavia doua cărţi traduse, "Belgradul în cinci prieteni", ediţie bilingvă de poezii inedite si “Nereci" În 1972 Nichita Stănescu îşi evidenţiază din nou talentul de poet prin publicarea a două noi volume de poezii, “Belgradul în cinci prieteni" şi “Măreţia Frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obţine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor În 1973 scoate o antologie numai de poezii de dragoste "Clar de inimă" .

În martie 1974, de ziua lui, are o revelaţie a morţii sub forma unui îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spaţială" va continua. Obţine pentru ultima oară , în 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul Internaţional "Gottfried von Herder". Tipăreşte a patra sa antologie, " Starea poeziei", în populara colecţie "Biblioteca pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuinţă în Str. Piaţa Amzei nr. 9.

25

La 4 martie 1977 poetul încearca, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de prăbuşirea unui zid după cutremur. În urma şocului face o scurtă paralizie a părţii stângi a corpului care va lăsa urme şi după vindecare.

Publica în 1978 volumul de poezii “Epica Magna“, care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Romane. Lansează volumul de poezii " Opere imperfecte“ în 1979.

În 1980, propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor şi Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu -o recitare" este scos de "Electrecord” În august 1981 are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni .

26

1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul " Noduri şi semne", subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selecţie din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariţie editorială. În iulie se căsătoreşte cu ultima sa soţie Dora. Călătoreşte prin Macedonia şi Iugoslavia . Anul 1983 este pentru poet un prilej de a-şi afişa un optimism şi o vitalitate cu care şi medicii sunt uimiţi. La 31 martie, împlinirea a 50 de ani ai poetului este aproape o sărbătoare naţională în lumea artei si literaturii. Continuă să apară traduceri ale poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va avea o criză foarte gravă, necesitând intervenţia medicilor.

Pe 12 decembrie. pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu salvarea la spitalul de Urgenţă unde la orele două si zece minute un înger coborât din cer avea să-l ia pe poet în ceruri, amintindu-ne că Nichita Stănescu, dedublat în poet si om, ne va veghea mereu, stând alături de Eminescu...

27

Nu e încă momentul să vorbim despre suferinţele fizice ale poetului, despre boala care l-a răpus. Nichita Stănescu a fost pe deplin convins că zestrea de ani a vieţii sale e săracă, a înţeles că nu poate cânta pe o idilică longevitate şi şi-a cheltuit puţinul timp pe care ştia că-l mai are de trăit, dăruindu-se, frenetic şi total unor activităţi intelectuale, fără egal. Dar, despre toate acestea, altădată. Ori poate niciodată...

Nu e încă momentul să vorbim despre suferinţele fizice ale poetului, despre boala care l-a răpus. Nichita Stănescu a fost pe deplin convins că zestrea de ani a vieţii sale e săracă, a înţeles că nu poate cânta pe o idilică longevitate şi şi-a cheltuit puţinul timp pe care ştia că-l mai are de trăit, dăruindu-se, frenetic şi total unor activităţi intelectuale, fără egal. Dar, despre toate acestea, altădată. Ori poate niciodată...

Fetivalul de poezie Nichita

Stănescu

Fetivalul de poezie Nichita

Stănescu

28

Poezia e dimensiunea spirituală

care suportă cel mai greu definiţiile.

(Nichita Stănescu)

Poezia lui N.Stănescu este creaţie în interiorul limbajului, înlănţuire expresivă, coeziune de tonuri, trezind la viaţă adâncul fiinţei, stimulând acestadânc să ni se reveleze.

(Lucian Raicu)

29

1967 - 1967 - Oul şi sferaOul şi sfera

Frunză verdeFrunză verde de albastrude albastru

ŞŞi-am zis verde de albastrui-am zis verde de albastrumă doare un cal măiastru,mă doare un cal măiastru,şi-am zis pară de un măr;şi-am zis pară de un măr;

minciună de adevărminciună de adevăr ... ...

30

Etapele creaţiei şi particularităţi artistice:

Comentatorii au pus în evidenţă trei mari faze ale liricii lui Nichita Stănescu:

1.Vitalismul adolescentin

Într-o primă fază, ilustrată prin volumele Sensul iubirii şi O viziune a sentimentelor, poetul cultivă o lirică a elanurilor adolescentine care urmează până la un punct, mai ales în volumul de debut, modelul lui Labiş. Autorul este în aceste volume un vitalist cu o viziune accentuat egocentrică. Pentru el realul există doar ca stare interioară, doar ca întâmplare a sinelui.

31

De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă

părul ei negru este supărat

mâna ei luminoasă

demult m-a uitat, -

demult s-a uitat şi pe sine (…).

32

O viziune a sentimentelor (1964)

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,că ai să te ascunzi într-un ochi străin,şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,iau cuvintele şi le-nec în mare.Şuier luna şi o răsar şi o prefacîntr-o dragoste mare.

Emoţie de toamnă

33

Destul de timpuriu, Nichita Stănescu

descoperă una din marile teme ale liricii

sale, legate de contradicţia spiritual-

corporală, infuzându-i o permanentă stare

de zbatere.

O altă temă frecvent cultivată este cea

a iubirii, care constituie nu doar un prilej de

jubilaţie a fiinţei, ci şi o formă de

cunoaştere prin care subiectul uman are

revelaţia naturii sale duale.

Din punct de vedere al expresivităţii,

aceste poeme se caracterizează prin

imaginile senzoriale foarte îndrăzneţe, dar

pline de candoare şi prospeţime.

34

PoemPoem

Spune-mi, dac Spune-mi, dacăă te-a te-aşş prinde-ntr-o zi

prinde-ntr-o zi

şşi i ţţi-ai-aşş s săăruta talpa piciorului,

ruta talpa piciorului,

nu-i anu-i aşşa ca căă ai ai şşchiopchiopăăta puta puţţin, dupin, dupăă aceea, aceea,

de teamde teamăă s săă nu-mi strive nu-mi striveşşti sti săărutul?...rutul?...

35

•

2. Poezia de cunoaştere

Odată cu volumul Dreptul la timp, Nichita Stănescu va opta pentru o poezie de cunoaştere cu caracter filozofic, meditativ, elaborată într-un limbaj foarte abstract, în care se poate constata atât o oarecare influenţă a ermetismului barbian, cât şi a marilor experienţe din lirica mondială a secolului al XX-lea. Acum problema raportului dintre spiritual şi corporal este pusă dintr-o nouă perspectivă: ca problemă a raportului dintre idee şi cuvânt, semnificat şi semnificant.

36

Drama existenţială se transformă într-o dramă a rostirii/semnificării, care anticipează evoluţia ulterioră a liricii stănesciene.

Capodopera acestei faze este volumul 11 elegii, una dintre cele mai ambiţioase tentative din poezia românească de a elabora o imagine totalizatoare a omului în raporturile sale cu lumea şi cu limbajul.

37

Poezia nu se scrie cu cuvinte

3. Spre modernism

În ultima sa perioadă de creaţie, care se deschide cu volumul Necuvintele, Nichita Stănescu cultivă o lirică în care se fac prezente teme şi particularităţi specifice postmodernismului. El scrie acum o “poezie a poeziei”,, cultivă parodicul (în vol.În dulcele stil clasic), sau se arată preocupat de conceptul postmodern de “Operă imperfectă”. În viziunea poetului, adevăratul material al poetizării constă nu în cuvinte, ci în “necuvinte”, respectiv cuvinte golite de toate semnificaţiile lor uzuale.

38

““Nichita Stănescu a revoluţionat Nichita Stănescu a revoluţionat poezia română postbelică”poezia română postbelică”

N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţiN-ai să şapte între sorţiN-ai să iarnă, primăvară N-ai să doamnă, domnişoară.

39

BustNichita Stănescu

Ultima poezie antumă tipărită de Nichita Stănescu

9 decembrie 1983:

PLAUTILLA

“Mai mă las şi eu câteodată între un altfel de plată nenăscut fiind nimeni nu mă va vedea murind

Dar m-apucă dorul cel mai dorde coasta amândurora să mă nasc ca să şi mor să mă nasc ca să şi mor.”

Ultima poezie antumă tipărită de Nichita Stănescu

9 decembrie 1983:

PLAUTILLA

“Mai mă las şi eu câteodată între un altfel de plată nenăscut fiind nimeni nu mă va vedea murind

Dar m-apucă dorul cel mai dorde coasta amândurora să mă nasc ca să şi mor să mă nasc ca să şi mor.”

Dar pentru un poet din specia lui Nichita moartea e opera imperfectă…

Dar pentru un poet din specia lui Nichita moartea e opera imperfectă…

40

Doctorul de gardă de la Spitalul de urgenţă, unde Nichita intrase pe picioarele lui, s-a

luptat cât i-a stat în puteri cu moartea poetului; i-a strigat: “Respiră, respiră adânc!”

Şi Nichita i-a răspuns: “Res-pir…!!!”

Gând 13

De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa...

Despre naşterea lui Nichita Stănescu ne-a vorbit cel mai bine Nichita în ultimul lui volum de poeme în proză şi de aforisme “Respirări”. Murind, sau, mai exact, renăscându-se prin moarte întru nemurire, ultimul cuvânt pe care l-a rostit a fost “Respir!”

41

A fost înmormântat la A fost înmormântat la cimitirul Bellu, la cimitirul Bellu, la

picioarele mormintelor picioarele mormintelor lui Eminescu şi lui lui Eminescu şi lui

Caragiale.Caragiale.

Cimitirul Belu

42

Nichita Stănescu, EPITAFNichita Stănescu, EPITAF43

Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" a fost inaugurat în 2002

La Ploieşti, Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" este amenajat în casa în care poetul a locuit până la plecarea în Bucureşti, la facultate. Strada pe care se află casa, în zona numită "Piaţa sârbească", poartă acum numele poetului.

44

Nichita Stănescu şi Eugen Simion în 1977, la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea liceului

Cântec în doi

Noi nu vrem să fim geniali

Noi vrem sa fim trimbulinzi

45

Trei colegi de liceu în anul 1978: Mircea Gociman, Eugen Simion şi Nichita Stănescu

46

Nichita şi receptatea critică

Nichita şi receptatea critică

47

Criticul Eugen Simion defineste poezia lui Nichita Stanescu "poezia poeziei". Stanescu însusi afirma: "poezia nu este numai artă, este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii". De-a lungul întregii sale creaţii se disting încercări de a defini concepţia sa despre cunoaştere prin artă, despre echilibrul dintre conţinutul si forma poeziei, despre relaţia poetului cu cuvântul.

Poezii pe aceasta tema: "Ars poetica", "Arta poeziei", "Arta poetica", "Arta scrisului", "Autoportret", "Poezia", "Poetul ca si soldatul", "Cautarea tonului", "Poetul", "Tonul", "Timbrul".

48

Nicolae Manolescu

Nichita Stănescu a inventat un limbaj abstract, de semne pure, cel mai

abstract din poezia noastră, în care subiectivul şi obiectivul se confundă,

lucrul şi numele lui fac una, iar simbolul nu e mai mult decât un semn.

49

Petala strigării - Fănuş Neagu 

„De la un timp, Nichita Stănescu nu mai umblă prin lume.

Cred că stă la cina cea de taină cu zăpezile. Şi precis mănâncă anafură şi bot de miel. Iar când plosca plină cu vin şi cu râsu-plânsu umblă prin alte mâini (Iuda bea cât zece!), Nichita scrie un basm pe cărările de sânge verde îngheţate-n trupul copacilor.

Necăutând nimic, ne-am întâlnit la douăzeci de ani şi mi-am dat seama, înfiorat de bucurie, că el era făcut să vie după Labiş... „...el era făcut să fie pradă, / pradă a cuvintelor alese.” [...]

Zice: << Eu sunt A, petala strigării...>> ” şi se apleacă, blond, încununat în inele, ca un şoim pe ultima silabă.

[Reprodus din vol. Cartea cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă, Ed. Sport-Turism, Buc. 1979 p. 61-63 ] 50

Nichita Stanescu este mai interesat, mai emotionat de idee decât de sentiment. Calea care sa-i satisfaca nevoia

de siguranta ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie si fizica. Critica literara considera ca de la Ion Barbu, poezia româneasca nu a mai cunoscut

o asemenea capacitate de abstractizare ca în cazul lui Nichita Stanescu.

ALEXANDRU CONDEESCU:

“Prin energiile interne ale Logosului pe care tinde a le stăpâni, poezia este pentru Nichita Stănescu veritabilul câmp gravitaţional al cunoaşterii. Prin ea, altfel şi neasemuit, mai exact decât prin ştiinţă şi filosofie, el încearcă o descifrare a marelui text al existenţei în care suntem înscrişi. Ea singură poate deplasa cu adevărat frontierele sufletului uman, numai prin cuvântul său ea poate muta zidurile înţelegerii. Departe de a fi doar o artă ori simplu ornament spiritual, poezia este gândită de Nichita Stănescu ca o componentă fundamentală a existenţei, aflătoare în fiecare om, deosebindu-l de neant şi apropiindu-l de adevăr. Poetul din această perspectivă nu e decât un maieut, o “moaşă” a sufletelor pe care le ajută să-şi descopere propria poezie. El va inventa pentru aceasta uneltele cele mai potrivite şi va începe cu sine.”

51

CÂNTECELE INOROGULUI - Eugen Simion Fragment

  „ […] Nichita Stănescu aparţine unei generaţii pe care istoria, zic unii, ar fi favorizat-o. Ea ar fi apărut într-un moment de gol de literatură şi l-a acoperit repede, beneficiind de absenţa marilor modele. Nu cred deloc în această explicaţie şi am şi de ce: poezia tânără din anii 60 s-a afirmat aproape simultan cu revenirea în actualitate a marilor poeţi interbelici. O alianţă norocoasă, într-adevăr, de care tinerii au profitat întorcând poezia la temele şi limbajul ei specific. În mai puţin de zece ani faţa poeziei româneşti s-a schimbat, graţie lui Nichita Stănescu şi colegilor lui de generaţie, graţie, desigur şi altor fiinţe spirituale care, într-o frumoasă competiţie, au provocat realmente o renaştere a literaturii române. Nichita Stănescu a avut, şi mie îmi pare bine că are şi azi, un rol de prim-ordin în avangarda poeziei româneşti: u spirit care îşi asumă destinul şi provoacă, în chip adesea scandalos, destinul; un poet de un talent neobişnuit care se joacă mereu cu sunetele ca să nu moară de disperare.

Despre poezia lui Nichita Stănescu aş spune, parafrazând ceea ce Heideggel a spus despre fiinţă: e o fugă înaintea cuvintelor. „

[ România Literară, anul XVI, nr. 13, 31 martie 1983, p.11] 52

“...focul şi frunza/ carnea şi pământul/ fructul crăpat de prea copt şi pământul/ strada noroioasă şi cristalul/ cerul de muselină şi focul/ lemnul, marmora,/ pluta, paiul, aurul...”, “...ca să pună pe fiecare apă a României, în clipa dintâi a apelor, ochi dezvelind pentru prima oară pleoapa, o corabie, un şoim şi o petală a strigării. Drept pentru care-l chem o ocă de

lemn amar unde-mbătrâneşte vinul şi ninge pe buza cărnii”.

[Reprodus din vol. Cartea cu prieteni – poeme răsărite-n iarbă, Ed. Sport-Turism, Buc. 1979 p. 61-63 ]

Printre atâţia copaci bătuţi la maşina de scris şi care încearcă să-l zgârie cu feştile stinse, Nichita trece râzând, sus, departe, spre izvoarele murmurând acorduri de Valéry:

Fănuş Neagu53