of 131/131
Cotecţia CLASICI ROMÂNI INTERPRETAŢI f\ ŞTEFANIA MINCU NICHITA STĂNESCU POEZII Introducere, tabel cronologic, comentarii şi note critice Ediţie revăzută şi adăugită PONTICA, 1997 Constanţa TABEL CRONOLOGIC 1933 1940-l944 1944-l948 1948-l952 1952-l957 B1BUQTE.-A JUDEŢEANĂ' „OCTAVIAN GOG A" ! :.. 1 .957 ISBN 973 - 9224 - 15 - 6 © Pontica, 1997, Constanţa Se naşte, la Ploieşti, la 31 martie, Nichita Hristea N. Stănescu, din părinţii Nicolae şi Tatiana. Urmează clasele primare, primele două la Şcoala nr.5 din Ploieşti, apoi, din cauza evacuării survenite în timpul războiului, la Buşteni şi la Vălenii de Munte. Urmează clasele gimnaziale la Liceul "Sf. Petru şi Pavel" (azi Liceul "I.L.Caragiale") din Ploieşti Este elev la acelaşi liceu. RemarcatTfe profesorul sau de istorie, N.I.Simache, elevul Nichita Hristea Stănescu compune versuri pentru cercul său de prieteni (le va continua şi le va numi mai tîrziu Argotice) şi publică rezolvări de probleme şi caricaturi în gazeta liceului, semnîndu-le cu pseudonimul H. Profesorul amintit îi sugerează să semneze Nichita Stănescu, reminţînd la prenumele Hristea. Urmează cursurile Facultăţii de filologie Ia Universitatea din Bucureşti, după ce avusese intenţia de a intra la Politehnică. Se căsătoreşte foarte tînăr, în toamna lui 1952, cu Magdalena Petrescu, căsătorie care nu va dura. Continuă să sene Argotice. 11 întîlneşte pe Nicolae Labiş la Şcoala de literatură, a cărui poezie îi devine un punct de reper. Leagă prietenii cu tineri scriitori din generaţia sa, aflaţi şi ei în pragul afirmării Tot acum o cunoaşte pe Doina Ciurea, viitoare soţie Nichita Stănescu debutează cu versuri (în martie) simultan în revistele Tribuna din Cluj şi Gazeta literara din Bucureşti. Poeziile din Tribuna sînt Au fost oameni mulţi, Pămînt; însă adevăratul debut este socotit de poet cel din Gazeta literară «u poe Z1 a intitulată 1907, devenită apoi Ardea spitalul cu bolnavi cu tot. Continuă să publice 1957-l960 1960 1962 1963 1964 1965 1966 versuri în Tribuna, Steaua, Gazeta literară. Unele vor fi incluse în primul său volum. După absolvirea facultăţii, poetul este corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare (director: Zaharia Stâncii).. Sînt ani de lecturi intense, proiecte entuziaste şi schimb de idei, în climatul afirmării tinerei generaţii. Poetul are o situaţie materială modestă, ca şi prietenii săi, cu care împărtăşeşte aceeaşi sete de cultură şi nonconformism: Grigore Hagiu, Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Petre Stoica, Cezar Baltag, Fănuş Neagu ş.a. La sfirşitul anului Nichita Stănescu debutează cu volumul Sensul iubirii (E.S.P.L.A., în colecţia Luceafărul). Critica îl receptează imediat ca finăr poet reprezentativ pentru generaţia sa. Este trimis spre "documentare", la Hunedoara şi Reşiţa, în virtutea imperativului epocii. Se căsătoreşte în acelaşi an cu Doina Ciurea. Face prima sa călătorie peste hotare, în Cehoslovacia. Apare volumul O viziune a sentimentelor (Bucureşti, E.P.L.) care primeşte premiul Uniunii Scriitorilor. Călătoreşte în Finlanda. Publică volumul Dreptul la timp (Editura tineretului). Lirismul adolescentin din primele volume face Ioc unei viziuni problematizante, din perspectiva "timpului". Este ales în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Participă la prima ediţie a Festivalului de poezie de la Struga, Iugoslavia, unde primeşte "premiul mic" acordai tinerilor. II cunoaşte pe Evgheni Evtuşenko. Publică 11 Elegii (Bucureşti, Editura tineretului), operă de vîrf a creaţiei stănesciene,

Nichita Stanescu -Poezii

  • View
    1.098

  • Download
    247

Embed Size (px)

Text of Nichita Stanescu -Poezii

Cotecia CLASICI ROMNI INTERPRETAIf\

TEFANIA MINCU

NICHITA STNESCU POEZIIIntroducere, tabel cronologic, comentarii i note critice Ediie revzut i adugitPONTICA, 1997 Constana TABEL CRONOLOGIC1933 1940-l944

1944-l948 1948-l952 1952-l957

B1BUQTE.-A JUDEEAN' OCTAVIAN GOG A" ! :..1

.957

ISBN 973 - 9224 - 15 - 6 Pontica, 1997, ConstanaSe nate, la Ploieti, la 31 martie, Nichita Hristea N. Stnescu, din prinii Nicolae i Tatiana. Urmeaz clasele primare, primele dou la coala nr.5 din Ploieti, apoi, din cauza evacurii survenite n timpul rzboiului, la Buteni i la Vlenii de Munte. Urmeaz clasele gimnaziale la Liceul "Sf. Petru i Pavel" (azi Liceul "I.L.Caragiale") din Ploieti Este elev la acelai liceu. RemarcatTfe profesorul sau de istorie, N.I.Simache, elevul Nichita Hristea Stnescu compune versuri pentru cercul su de prieteni (le va continua i le va numi mai trziu Argotice) i public rezolvri de probleme i caricaturi n gazeta liceului, semnndu-le cu pseudonimul H. Profesorul amintit i sugereaz s semneze Nichita Stnescu, reminnd la prenumele Hristea. Urmeaz cursurile Facultii de filologie Ia Universitatea din Bucureti, dup ce avusese intenia de a intra la Politehnic. Se cstorete foarte tnr, n toamna lui 1952, cu Magdalena Petrescu, cstorie care nu va dura. Continu s sene Argotice. 11 ntlnete pe Nicolae Labi la coala de literatur, a crui poezie i devine un punct de reper. Leag prietenii cu tineri scriitori din generaia sa, aflai i ei n pragul afirmrii Tot acum o cunoate pe Doina Ciurea, viitoare soie Nichita Stnescu debuteaz cu versuri (n martie) simultan n revistele Tribuna din Cluj i Gazeta literara din Bucureti. Poeziile din Tribuna snt Au fost oameni muli, Pmnt; ns adevratul debut este socotit de poet cel din Gazeta literar u poeZ1a intitulat 1907, devenit apoi Ardea spitalul cu bolnavi cu tot. Continu s publice1957-l960 1960

1962 1963 19641965 1966

versuri n Tribuna, Steaua, Gazeta literar. Unele vor fi incluse n primul su volum. Dup absolvirea facultii, poetul este corector i apoi redactor la secia de poezie a Gazetei literare (director: Zaharia Stncii).. Snt ani de lecturi intense, proiecte entuziaste i schimb de idei, n climatul afirmrii tinerei generaii. Poetul are o situaie material modest, ca i prietenii si, cu care mprtete aceeai sete de cultur i nonconformism: Grigore Hagiu, Mircea Ivnescu, Nicolae Breban, Petre Stoica, Cezar Baltag, Fnu Neagu .a. La sfiritul anului Nichita Stnescu debuteaz cu volumul Sensul iubirii (E.S.P.L.A., n colecia Luceafrul). Critica l recepteaz imediat ca finr poet reprezentativ pentru generaia sa. Este trimis spre "documentare", la Hunedoara i Reia, n virtutea imperativului epocii. Se cstorete n acelai an cu Doina Ciurea. Face prima sa cltorie peste hotare, n Cehoslovacia. Apare volumul O viziune a sentimentelor (Bucureti, E.P.L.) care primete premiul Uniunii Scriitorilor. Cltorete n Finlanda. Public volumul Dreptul la timp (Editura tineretului). Lirismul adolescentin din primele volume face Ioc unei viziuni problematizante, din perspectiva "timpului". Este ales n comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Particip la prima ediie a Festivalului de poezie de la Struga, Iugoslavia, unde primete "premiul mic" acordai tinerilor. II cunoate pe Evgheni Evtuenko. Public 11 Elegii (Bucureti, Editura tineretului), oper de vrf a creaiei stnesciene,

punct de referin al ntregii noastre literaturi contemporane. Volumul apare cenzurat, rar Elegia oului, a noua, introdus de poet un an mai 1967 1968 1969 1970 1971 trziu, n culegerea Alfa. n acelai an ngrijete o ediie din poetul iugoslav de origine romn, Vasko Popa, Versuri, aprut la Editura tineretului n traducerea sa.. Apar trei volume de versuri ale lui Nichita Stnescu: Rou verical (Ed. Militar), volumul antologic Alfa, cuprinznd i poeme inedite (Editura tineretului) i Oul i sfera (Editura pentru literatur). Cltorise, la nceputul anului, cu o delegaie a Uniunii Scriitorilor, prin Viena, Monte-Carlo, Paris, Versailles, Avignon. l cunoate personal pe poetul francez Jacques Prevert. Apare volumul Laus Ptolemaei (Ed. tineretului). Viziteaz Cehoslovacia. Apar Necuvintele {Ed. tineretului), carte care primete Premiul Uniunii Scriitorilor, precum i placheta Cinci degete (Piteti, Biblioteca "Arge") i volumul Un pmnt numit Romnia (Ed. Militar). Peste hotare i apar primele opere traduse n alte limbi: n Cehoslovacia volumul 11 Elegii; n ar, acelai volum apare n ediie bilingv, german-romn la E.P.L. Este numit redactor-ef adjunct la revista Luceafrul, alturi de Fnu Neagu, Gh.Tomozei. Adrian Punescu. Public volumul n dulcele stil clasic (Ed. Eminescu) i o a doua antologie din versurile sale. Poezii (Ed. Albatros). i apar la Editura Eminescu, nc dou ediii bilingve ale Elegiilor: n englez-romn i francez-romn. Cltorete la Belgrad. Este redactor-ef adjunct la Romnia literar, pn n 1973. Scrie o prefa !a volumul Poeme de T.S.Eliot aprut n colecia "Cele mai frumoase poezii", i apar n R.S.F.Iugoslavia volumele Beograd u pet prijatelia (Belgradul n cinci prieteni) i Nereci (Necuvintele) traduse i ngrijite de

1972 1973 1975prietenul su, poetul Adam Puslojic. Viziteaz Italia, apoi particip la Londra, la cel de al IV-lea festival de poezie (Poetry International). l ntlnete pe poetul W.H.Auden. Prezena sa este remarcat de presa englez. Public volumul de eseuri Cartea de recitire (Ed. Cartea Romneasc) cu care obine, pentru a treia oar, Premiul Uniunii Scriitorului. i apare placheta O liter n oglind n Biblioteca Arge, colecie scoas de revista Arge din Piteti. Public volumele Belgradul n cinci prieteni (Cluj-Napoca, Ed.Dacia) i Mreia frigului (Iai, Ed.Junimea). Susine o rubric lunar n revista Arge, nceput n 1970. Traduce i prefaeaz un volum de Adam Puslojic, Pasrea dezaripat. Cltorete n Frana i R.F.G. Apare antologia Clar de inim (Iai, Ed. Junimea) i placheta Ion Neculce: O sam de cuvinte aezate n chip de vers de ctre Nichita Stnescu (biblioteca Arge). La Timioara i apare ediia bilingv Strigarea numelui -Dozivanje imena (Ed. Facla, traducere n srbo-croat de Adam Puslojic). Apar seleciile Viziorgona (Orga de ap), traducere n maghiar de Szilagyi Domokos (Bucureti, Ed.Kriterion) i The still unborn about the dead (Cel care nu s-a nscut nc, ctre cel care a murit) (Londra, Anvil Press Poetry), traducere de Peter Jay - carte aprut i la University of Yowa. Cltorete n R.F.Germania. I se atribuie premiul internaional "Gottfried von Herder" al Universitii din Viena. Public n colecia "Biblioteca pentru toi" cea mai ampl selecie de autor, Starea poeziei (Ed.Minerva). Obine pentru a patra oar Premiul Uniunii Scriitorilor. Apare n Suedia volumul Kampen Mellan inalvor och Verkliget (Lupta 1976 1977 1978 1979 1980 1981 1982 visceralului cu realul), traducere de Pierre Zekeli, cu o prefa de Arthur Lundkvist. I se decereneaz premiul Herder, la Viena. E oaspetele "Zilelor literaturii sovietice" de la Chiinu. i apar alte traduceri peste hotare: Nekas nav cits (Nimic nu este altceva), la Riga, Ptolemaios dod

och uppstandelse (Moartea i renvierea lui Ptolemeu), Ia Stokholm, Nieshrwa i inne wiersze (Necuvintele i alte poezii) la Kracovia. Apare volumul Epica Magna (Iai, Editura Junimea) nsoit de desene semnate de Sorin Dumitrescu. Primete premiul "Mihai Eminescu" al Academiei. i apare traducerea Versei la Budapesta. O cunoate pe Todoria Tr (Dora), care peste patru ani va deveni ultima soie a sa. i apare volumul Opere imperfecte (Bucureti, Ed. Albatros), cu desene de Sorin Dumitrescu. Noi traduceri Unfinished work (Opere imperfecte), la Yowa City, U.S.A., Barelef s vliubeni (Basorelief cu ndrgostii), Sofia. Este propus pe lista candidailor la Premiul Nobel. Propus de Academia suedez la Premiul Nobel, candideaz alturi de poeii Elitis, Frish, Senghor, i Borges. Premiul i se atribuie Iui Odisseus Elitis. i apare volumul pentru copii Carte de citire, carte de iubire (Ed. Facla, Timioara). ine rubrica "Respirri" n revista Luceafrul. Primete Meritul Cultural clasa a Ii-a cu prilejul mplinirii a 60 de ani de la nfiinarea P.C.R. Public volumul de eseuri intitulat Respirri (Bucureti, Ed.Sport-Turism). n februarie moare tatl poetului. Apare volumul Noduri i semne. subintitulat Recviem la moartea tatlui meu, cu ilustraii de Sorin Dumitrescu. Apar traducerile A szavak ellen (Necuvintele) Ia Ed. Albatros i Pravoto na vreme (Dreptul la timp) la Struga 1983 1983 (Iugoslavia) n traducerea lui Tako Sarov.-Tot la Struga, n acelai an, apare volumul bilingv PoeziiPoezija, n traducerea poeilor Dumitru M.Ion i Taco Sarov, cu o prefa de Marin Mincu. Poetului i se decerneaz Marele Premiu Cununa de aur a Festivalului Internaional de poezie de la Struga. n octombrie particip la Festivalul Internaional de poezie de la Belgrad. I se tiprete placheta Oase plngnd, n colecia revistei Lumina (Pancevo, Iugoslavia), nsoit de eseuri despre poezia sa, semnate de Adani Puslojic, Marin Mincu, Srba Ignjatdvic i Ioan Flora. La mplinirea a 50 de ani de via, poetul este srbtorit de ntrega noastr pres literar. i apar selecii din oper n publicaii strine. Apare n englez culegerea Ask the circle to forgive you (Cere-i cercului iertare) - New York -Cleveland - London. n toamn particip la aniversarea centenarului lui Urmuz, prilej cu care scoate o Revist de avangard n colaborare cu redacia revistei Manuscriptum. Cltorete n Bulgaria i Iugoslavia. 13 decembrie Se stinge din via, la orele dou i zece minute, poetul Nichita Stnescu i este nhumat la cimitirul Bellu, joi 15 decembrie, n faa mormntului lui Minai Eminescu.10

MOMENTUL NICHITA STNESCU I. INTRE POESIS I POIEIN Prin ntreag sa oper, cuprins att n volumele de versuri ct i n eseuri (Cartea de recitire, Respirri, Antimetafizica), Nichita Stnescu se relev a fi nu numai un model reprezentativ al poeziei contemporane, ci i o contiin artistic ce regndete, de la capt, ntreaga poeticitate n articulaiile ei, propunnd o oper de o mare profunzime i originalitate, ct i un "sistem" coerent de a nelege poezia, bazat pe un efort creator ndelung i pe o vast cultur. El nu numai c ilustreaz poeticul, dar l re/undeaz, pstrnd cu tradiia o legtur dialectic de continuitate-ruptur i asumndu-i nc o dat, pe cont propriu, "curajul limbii romne", fcind s nainteze n tiparele ei poeticitatea n genere. Toate laturile poeziei snt redefmite postmodernist, propunndu-se o nou viziune artistic asupra lumii, precum i o nou atitudine fa de cuvnt, aceasta purtnd accentul unei personaliti la care verbul este dotat cu o nou putere, datorit angajrii totale n el a aceluia care l-a rostit. Altfel spus, ca orice mare creator, Nichita Stnescu descoper poezia ntr-un "loc" nou, cu care nu eram obinuii. Apariia sa a provocat de la primele volume, cum se tie, o reacie contradictorie, constnd. pe de o parte. n intuirea imediat a faptului c este cel mai important reprezentant al generaiei (fr a se demonstra n detaliu prin ce anume), iar, pe de alt parte, n respingerea de ctre o parte a criticii a limbajului su ocant, "abstract", "ermetic"1!

i acuzarea de lips de coeren, de a nu avea simul limbii, de a-i fi creat un mit publicistic, de a-i "fabrica" poezia n virtutea unui mecanism ce ar funciona n gol, n lipsa interiorizrii etc. Reacia strnit de primele prezene editoriale stnesciene amintete, n parte, de aceea

provocat la apariia volumului Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi n 1927. Rolul su de inovator n substana poeziei i nu numai n materialul ei de suprafa este mai apoi recunoscut de numeroi reprezentani ai criticii. Se spune despre el c exprim "o nou experien liric" (Ov.S.Crohmlniceanu), c n lirica sa gsim "dimensiunile unei redescoperiri de sine i a lumii ntr-o perspectiv a mult rvnitei uniciti". (G.Munteanu) c spre deosebire de Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Voiculescu, poetul i descoper "un nou teritoriu" situndu-se "ntr-un anumit spaiu pur, ntr-o zon superioar a realitii" (E.Papu); c vdete efortul de "sistematizare i organizare, de creare a unui cosmos al vorbirii" (Marian Papahagi), c poezia sa produce "o rsturnare de percepie", fiind o metafizic a realului i deopotriv fizic a emoiilor" (N.Manolescu), c preocuparea sa major este aceea de "a se ntreba asupra posibilitilor poeziei" i c e vorba n cazul su de o adevrat "reformulare a lirismului" (M.Mincu), c "modific structurile poeticului" (M.Niescu), c e vorba de "un copleitor spectacol lingvistic, unic n poezia romneasc" (Valentin F. Mihescu), opera sa reprezentnd "un moment crucial n evoluia poeziei romne moderne" (Ioana Em. Petrescu). In ce anume ar consta nnoirea despre care e vorba? Pornind de la cunoscuta revoluie a limbajului n poezia secolului nostru, nceput cu Rimbaud, Mallarme, Valery, cnd lirismul devine autoreflexiv, s-ar putea crede c avem de-a face cu o "poezie a poeziei", o elucidare teoretic a fundamentelor poeticului prin poezia nsi, ceea ce nu poate fi adevrat. neleas astfel, orice poezie apare srcit de esena ei. La Nichita Stnescu nu e vorba doar de o metapoezie, un discurs n care eul devine impersonal, ci de o ncercare dramatic de transcendere apoeticului, neles ca o convenie, nu n afara sa, ntr-o producie de arte poetice, ci nspre existen. Nu e vorba deci despre o meditaie asupra poeziei prin poezie, de o simpl absolutizare i explorare a teritoriului cuvntului, cci, cum spune poetul, o metapoezie ar nsemna "pierderea oricrui principiu uman", ci de a delimita cu propria-i vorbire trit domeniul poeziei. Poetul nsui a ncercat de nenumrate ori s explice acest lucru, greu de circumscris i teoretic i practic. Iat un fragment revelatoriu din Cartea de recitire: "Al meu suflet, Psyche, s-a tulburat: ce faci, mi-a spus, ncerci s dai o definiie poeziei! [...] Nu, am strigat, nu vreau s dau o definiie poeziei, dei uneori ea oprete cte un verb i cu ochi mirai privete fiinele, i ele mirate, descinznd din verb. ceea ce e n micare nu e previzibil este foarte greu de definit. Poate fi numai nconjurat de mari spaii nemicate, poate fi numai delimitat" (Ed.Cartea romneasc, p.147). Nu este vorba, prin urmare, de o ntrire a vreunei convenii poetice cutate n afara eului; nu se pune problema de a defini poezia n primul rnd, ci de a o face. Fr a intra n amnuntele poeticii stnesciene, vom mai spune c acel "loc" nou n care se descoper acum poezia este, pe scurt, "comunicarea sinelui cu sine prin cuvinte", asemntoare ntr-un fel cu contemplarea propriei inimi pe care, ca pacientul lui Barnard, i-ai putea-o contempla innd-o n mn, fr ca prin aceasta s mori (vezi Cartea de recitire). Poezia sa este mai degrab o "metalingvistic", nu o "metapoezie"; este vizat "posibilitatea marii poezii care nu mai folosete nici unul dintre mijloacele poeziei. Versuri situate deasupra metaforei, ignornd orice fel de alambic posibil, acesta mi pare a fi tipul de tensiune semantic spre un cuvnt din viitor". Asemenea limburi ale cuvntului, prin care el se rentoarce la "surs" fiind o intuiie pur a tritului, sau ntruchipnd nite "aievea" ale lucrurilor, snt deja coninute n limb sau n textele primilor poei - Cantemir, Crlova, Vcretii, n cri n care poezia se realizeaz tar contiina ngrditoare a poeticitii, spunnd simplu i brutal orice peripeie a vieii, numai cu "o sam de cuvinte", cum se ntmpl la Neculce. Revenind asupra nucleului poeticitii stnesciene, el a fost intuit cel mai ndeaproape de Nicolae Manolescu i pus ntr-o ecuaie clar, fr a insista ns asupra tensiunii ce. se degaj de aici, alimentnd ntreaga oper: "Critica a numit-o [e vorba de lirica stnescian - n.n.] poezie a poeziei: e o formul posibil, totui echivoc, fiindc nu e vorba de o poezie de arte poetice, ci de o poezie care se face prin sine ca obiect, ntr-un continuu schimb de materii cu

lumea, care se construiete realmente sub ochii notri, n timp ce, asumnd realul, i transmite propria existen real" (s.n.), iar n continuare se adaug: "Aici gsim poate aspectul cel mai revoluionar artistic al poeziei lui Nichita Stnescu i el const ntr-un dublu raport: de substanializare a limbajului i de poetizare a realului" (Romnia literar, nr.29,1975). Proces unghiular, greu de explicitat, deoarece, la un moment dat, ideea lui devine reversibil; ncercarea echivaleaz - ca s ne exprimm metaforic - cu aceea de a face omul din cuvinte, precum Ghilgame i promite s-l fac din nou pe prietenul su Enkidu, dup moarte, din lapis-lazuli i aur; sau de a face cuvintele din om, cum iari, epopeea mesopotamian prinde via din desfurarea arcului vital al eroului, din drumul su ctre nemurire. La un moment dat, observ N. Manolescu, nc din primele volume de versuri ale poetului, nu lumea, materiile, lucrurile, apar n poezie, ci "el [poetul] este nsui vzul, auzul, mirosul, pipitul, organ senzorial imens i multiplu". aa cum mai trziu tot el, adugm noi, se surprinde devenind "nsui cuvntul" (n cunoscutul poem Lupta lui Iacob cu ngerul). Inovaia cea mare, aadar, nu rezid n mbinarea mai aparte a unor cuvinte, pe care ar face-o orice "poeta faber" (din pcate i s-a aplicat i poetului acest epitet, n mod cu totul eronat), nici n a fi doar un "Ariei fermector al limbajului", stpn perfect pe o "ars combinatoria" a vocabulelor, motivelor etc, nici din dicteul suprarealist (cu care nu are nici o tangen), ci dintr-un principiu poetic ce vizeaz un discurs total n care instana vorbitoare (eul) s devin "nsui cuvntul', n sensul cel mai laic cu putin, desigur. In acest sens, eul devine tema, motivul, "universul" operei. Poetul viseaz o ncercare unghiular n cuvnt, prin care s traverseze nsi ruptura semnului, acea literaritate mult rvnit, luarea omului viu n cuvnt, prin ruperea "tablelor", adic a legilor poetice ntronate de tradiie, un mod aparte de a transgresa poeticitatea prin ea nsi ctre poezie. Deosebit de important este faptul c demersul stnescian, de a ntoarce la surs lirismul, vine n urma unor experiene poetice care, la scar continental (simplificnd lucrurile) echivaleaz cu experimentri rupte n esen de lirismul propriu-zis. Impersonalizarea discursului i a mesajului poetic prin Mallarme i Valery, cutrile mai apoi ale dadaismului i suprarealismului, care dau.n fond iniiativ materialului poetic (cuvntului) n dauna instanei emitente sau a mesajului, manierismului cu numeroasele sale forme, "purismul"etc. ne dau o idee despre conceperea "metodic"i artificioas a actului poetic ntr-o bun parte a secolului nostru, innd n cele din urm de o "tehnic" i de o "tiin". Chiar i modul de a se constitui al discursului stnescian a fost confundat de unii comentatori cu manierismul, iar alte ori cu suprarealismul. Se poate spune pe scurt c, venind n urma acestor experiene, poetul nu este cu totul strin de ele. Chiar modul de a concepe spaiul cuvntului ca pe un uria "Dedal" (vezi comentariul Elegiei ntia) amintete de proiectele binecunoscute ale unor mari manieriti. Motivul (sau complexul) Labirintului este prezent ntr-o arie vast a prozei, poeziei i plasticii secolului, fr s le mai amintim pe cele din antichitate. Citim la Gustav Rene Hocke (Manierismul n literatur, Ed. Univers, 1977): "O bibliografie a epicilor dedalico-manieriti din Europa de dup James Joyce i Virginia Woolf ar necesita pagini ntregi. Vom cita [...] numai cteva nume: Michel Leiris, Michel Butor, Max Frisch, Edoardo Cacciatore, [...] Fritz von HerzmanovschyOrlando, lngeborg Bachman, [...] Heinrich Boli, Gunther Grass .a. Pictorii din aceai categorie snt fr numr" (p.286). ncercarea "dedalic-manierist" const ns n a construi un model mecanic al lumii i al Crii, Dedal fiind, cum citim tot la Hocke 'printele artificialului mecanic", iar "dedallein" n greac nsemnd "a lucra cu iscusin". Este drept c unele moduri de a construi poemul i enunul, de "a juca cuvntul" la Nichita Stnescu trimit la poezia concettist, manierist, dar viziunea poetului este alta: abordarea unor tehnici este fcut contient (deoarece "poezia folosete cuvintele din disperare", cum afirm poetul) i cu scopul transgresrii despre care am vorbit. Stpn pe aproape toate secretele mbinrii cuvntului,

cunosctor avizat al ntregii axe a poeticitii de pn la el, poetul le asum, de cele mai multe ori, cu scopul de a rupe conveniile, de a le pune "prob" pentru a regsi poezia ca "stare", chiar dincolo de cuvnt. Dedalizi se imaginau n fond i Mallarme i Valery, nchii n labirintul cuvntului, dorind s surprind "Totul" (aa cum ncearc, ntr-un sen mult mai prozaic, poeii "generaiei '80", ultima), dar n limbaj matematic, aplicnd b ars combinatoria, pentru a duce la 6 Arhe-Carte, o Carte a \ crilor, ieit din conceperea universului ca pe un mare Sistem cu legi interne. Poet postmodern, cunosctor al acestor experiene, Nichita Stnescu va intra implicit n polemic cu ele. "Dedalul" su are alt semnificaie. Nu lumea ca labirint va fi aspiraia poetului, ci viaa. Lumea presupune o ipostaz contemplativ a subiectului cunosctor, pe cnd viaa e mai mult; ea sparge sistemul chiar cnd se situeaz n el, i se "opune" fr s-l nege (vezi Elegia ntia). Viaa, reprezentat prin acel "Rou, rou vertical / cascad, pant de deal" presupune dinamismul i strigtul victorios ce nu are legtur cu cauzalitile universale. Ea se infiltreaz n sistemul acestora pentru a crea ceva nou. Chiar plnsul ei (dimensiunea fundamental-elegiac a poeziei stnesciene) este n esen tot un strigt victorios. Sistemul fix, "Totul" universal este cel mult generator, dar nu creator. El e privat de via, nevital, are o structur astral, ciclic. Verticalitatea roului vieii echivaleaz cu acea nelare a universalului pentru nevoia unei contiine de a se constitui local i individual. Contiina are proprietatea" de a se infiltra n obiectul cunoaterii, al ntlnirii, i de a crea n el. Acesta pare a fi mesajul autentic al Elegiei ntia. dar nu numai al ei, ci al ntregului "sistem" poetic stnescian. A cunoate nu mai este sinonim cu a te reflecta n obiect ca ntr-o oglind. A cunoate devine echivalent cu a te simi infiltrat n obiect pentru a-l seduce, a-l ridica la propriu! tu rang vital, adevrat act de posesiune i de cedare dureroas n acelai timp. Nucleul de originalitate al poeziei stnesciene poate fi neles mai adecvat printr-o confruntare cu momentele poeziei romneti anterioare i cu modalitile celei cu care este contemporan. S-a spus, pe bun dreptate, c el se situeaz n imediata descenden a lui Nicolae Labi. (debutnd publicistic dup moartea acestuia) care doar anunase "revirimentul liric" al anilor '60, fr s-l i nfptuiasc practic i nelegndu-l doar n forme adolescentin-romantice. Poetul "primelor iubiri" anuna ns deja o revenire la sentiment ca surs primordial de lirism, precum i o "lupt cu ineria" modurilor nvechite de a pastia realul. Nichita Stnescu, prelund aceste premise i dndu-le o expresie individual i original va gsi, cum s-a spus, o form inedit de modernism, rennodnd legturile (rupte pentru o scurt perioad) cu marii notri lirici din perioada interbelic - Bacovia, Arghezi, Blaga. Barbu. Poetul va "reciti" aceste mari "sisteme" de poeticitate cutnd s le depeascspre ceva nou i situndu-se att n continuarea lor fireasc, precum i, cum e de ateptat, n ruptura fa de ele. Va "reciti" de asemenea i ntreaga evoluie a literaturii romne, de la primele texte (vezi Cartea de recitire), cum procedase Eminescu nsui n "Epigonii", fr a neglija pe naintaii "nemoderni", cutnd s surprind la fiecare nota sa inedit, sunetul inconfundabil de poezie ingenu, n afara poeticitii. Axa evoluiei interne a poeticitii romneti este analizat n Cartea de recitire, din unghiul reformei ce se nfptuiete n gramaticitatea ei, n diferitele momente parcurse n timp. Poetul deosebete trei moduri semantice de a compune poezia: fonetic, morfologic i sintactic. Foneticul este exemplificat prin Cobuc ("Prin vulturi vntul viu vuia"), nglobnd i toate celelalte experimente formale ale poeziei cu forme "fixe" (sonetul etc). Morfologicul, asociat cu foneticul i unele descoperiri sintactice, este atribuit lui Arghezi, Sintacticul pur ca mod superior de constituire a sensului poetic ar aparine poeziei lui Ion Barbu. (Noi considerm, la o privire atent, c "sintaxa" barbiana const tocmai n abolirea sintaxei...). In ceea ce-l

privete, poetul caut o "metalingvistic", rarisim, de dincolo de cuvinte i de gramaticitatea lor, suflat de-a dreptul de inspiraie i care "nu mai folosete nici unul dintre mijloacele poeziei". "Necuvintele" (transgresnd ideea de poezie neleas pn la el ca "art a cuvntului" i se par poetului superioare "ideii de scris". Ideea de scris, de "carte", de "scriitur", att de nrdcinat n experimentele literare ale secolului, ncepnd cu Mallarme, i apare ca un principiu insuficient pentru "delimitarea" a ceea ce numim poezie. Versuri ca "Nu credeam snv a muri vreodat" din "Oda n metru antic" a lui Eminescu, "Eu cred c venicia s-a nscut la sat" (Blaga) sau "E timpul, toi nervii m dor" (Bacovia) nu par a fi izvorte din metafor, nu in de nici o "tehnic" i poezia lor nsi nu pare a ine de cuvinte, fiind luate de Nichita Stnescu drept etaloane superioare de lirism, probe elocvente de inspiraie. Mai aproape de acest ideal este considerat Bacovia care, tar s vin n poezie din afara ei, (aa cum vin, oarecum, Blaga i Barbu, unul filosof, cellalt matematician, poate i Arghezi, aflat n dialog cu preceptele textelor "sacre") i ntemeiaz principiul poetic pe directeea mesajului semantic prin augmentarea strilor interioare pn cnd devin ele nsele "simboluri" ale existenei. Precizrile lui Nichita Stnescu n legtur cu propriul su principiu poetic snt numeroase i le gsim pretutindeni, att n interiorul operei propriu-zise, ct i n lurile de cuvnt din crile eseistice amintite. Rezumnd lucrurile, poetul caut permanent s "de-metaficizeze" poezia,*s-i transceand regulile date, pentru a circumscrie mai adecvat umanul n cadrele propriei individualiti. Acest uria proiect devine vizibil mai ales dup publicarea lucrrii sale Antimetafizica, eseu-dialog ce abordeaz o modalitate superioar de autobiografie artistic, paralel operei. Intr-un anumit sens, un prim poet"antimetafizic" la noi, la modul contient -i premeditat, ar fi Tudor Arghezi, cel care descoper proprieti "materiale" cuvintelor, apelnd la resursele extrem de bogate ale limbii vorbite i denunnd "Cartea" pentru a gsi un nou "Testament" poetic, o nou19

scriere. Vorbind n poezie la persoana nti, att Bacovia, ct i Blaga i Arghezi aduc modaliti proprii, ncercri dramatice de a constitui instana emitent (eul) drept centru al discursului poetic. Legturile lui Nichita Stnescu cu aceti mari poei snt multiple. Diferenele ns snt i ele substaniale: poet pur, Bacovia nu are o contiin att de acut a experimentrii verbului; Blaga caut o mitologie misterioas a eului vzut n confruntare cu o metafizic a "lumii" ca dat.; Arghezi ncearc s se delimiteze prin fuga deliberat de o instan transcendent cu care dialogheaz n Psalmi, devenind un artizan superior, un meteugar de cuvinte al crui eu este mprumutat celor muli, "robului" i vorbirii sale aspre. Revoluia stnescian n acest domeniu se situeaz, se pare, cel mai aproape de Arghezi care i este nainta direct n crearea unei "antimetafizici" a cuvntului. Relaia de continuitateruptur fa de naintai presupune desigur multe alte disocieri, pe care nu le vom face aici. Se poate observa nc un lucru: ncercarea stnescian merge ctre fundarea poeziei n propriul ei centru, fr a cuta o apropiere dinspre alte domenii. Transgresarea poeticitii este neleas n domeniul ei propriu. Dac, de pild, Barbu ncerca, aa cum demonstreaz ntreaga sa oper, s "fundeze axiomatic" poezia prin gsirea unui "loc nalt" unde ea s-ar nvecina cu matematica, o frumusee canonic, la Nichita Stnescu se poate spune c, dimpotriv, poezia devine domeniul suprem uman, cruia i se pot asocia toate celelalte domenii ale manifestrii umanului. Poetul vedea acea "delimitare" a "cmpului" poetic ntr-o adevrat "interdisciplinaritate" modern: "mi imaginez - scrie el - un colectiv format dintrun poet, dintr-un matematician, dintr-un chimist (gndindu-m la valenele posibile ale elementelor i ale cuvintelor), dintr-un biolog i un filosof, care s studieze materialul poeziei dintr-un punct de vedere mai larg i20

intuiesc excepionale rezolvri n folosul poeziei i n lrgirea unitii de loc, timp, aciune, nu

numai prin ridicarea aciunii la abstract, a categoriei de loc la abstract, ci i prin concretizarea timpului, prin descoperirea i elucidarea amnunit a acelei pri din art care nu ine de esena ei, ci de forma ei constitutiv. E vorba de limbaj". Se observ peste tot efortul nedezminit al poetului de a descoperi un nou statul ("stare") ontologic, gnoseologic i estetic poeziei, o "ordine a cuvintelor" (ultima ediie a versurilor sale. considerat"definitiv" i aprut sub ngrijirea criticului Al. Condeescu se intituleaz Ordinea cuvintelor) n sensul de lege {Logos neles ca Ordo, succesiune) care ar guverna domeniul ei. Pentru aceasta poetul se afl n permanent dialog cu toi mnuitorii cuvntului, de la Crlova i Anton Pann, la Eminescu i Bacovia, dar i n general cu marile spirite ale culturii omenirii, ndeosebi cu Euclid, Ptolemeu, Georg Cantor, Hegel, cu mari filosofi, istorici, cosmologi, fizicieni, ca i cu artiti plastici, muzicieni etc. Informaia cultural (de fapt "formaia" poetului) merge nu la ntmplare, ci ctre "crile fundamentale", cele care au dus la descoperiri cruciale n dimensiunile umanului - Biblia, Ghilgame, Odiseea, Shakespeare, Mioria, Eminescu, Bacovia etc. Valorile culturale dobndesc o nou ierarhie, nemaiinnd cont de timpul n care ele s-au creat, ci de topologia pe care i-o pot recpta pentru refundarea umanului. Transgresarea cuvntului prin chiar rostirea lui, depirea poeticitii n interiorul ei pentru a ajunge la poezie, pornesc de la concepia interiorii aii oricrui fapt uman. O ieire n afara cadrelor umanului nu e cu putin: "O, nimic nu e / n afar. Totul e nluntru. / nsui Cosmosul nu exist dect - nluntrul su. // Aleph la puterea Aleph / nu e cu putin" (Aleph la puterea Aleph). Versurile citate vorbesc, cu prisosin, despre o concepie profund21

materialist, ne-"metafizic" asupra statutului uman n cuvnt. Aa cum Eminescu i crea o cosmologie (n Scrisoarea I i n alte poeme), o concepie filosofic asupra lumii, i a istoriei, la fel Nichita Stnescu va imagina o cosmologie a vorbirii, o "fizic" i o "fiziologie" a ei, situndu-se n punctul cel mai evoluat al cunoaterii poetice, dialognd cu descoperirile uluitoare ale tiinelor prezentului, n viziunea poetului, cuvntul reproduce "structura materiei" i, desigur, i structura uman. n cadrele cuvntului, prin urmare, neles la modul cel mai material cu putin, trebuie redescoperit i re-fundat poeticete omul n calitate de contiin individual. "Dedalul" cuvntului nu este separat de om; omul se gsete situat n centrul su - i nu att n contemplarea lui, n des-cifrarea labirintului lumii ca Text dat, ct mai ales n aciune de ntemeiere i de transformare a acesteia odat cu ntemeierea i transformarea de sine. i totui, s-ar putea spune ntr-un anume sens i despre Nichita Stnescu c vine "din afara" poeziei. Poetul declar n repetate rnduri c este doar un "iubitor de poezie", un cititor nu un poet. asemnndu-se cu artistul japonez Hokusai, "cel nebun dup desen". Dup opinia sa nu exist poei, ci numai poezie i iubitori de poezie n sensul platonic al "iubitorului de filosofic". Dei pare o. simpl butad. aceast declaraie nglobeaz o concepie serioas i profund despre domeniul poeticitii. Poetul se situeaz nluntnd acestui domeniu i tinde totodat ctre el. Poezia ca atare este doar tendin ctre ea, vector uman, dimensiune care exist n toi, iar misiunea poetului este doar aceea de a o "strni" n semenii si. Asemenea "moaei de ar", declar poetul, el "ncurajeaz naterea" poeziei. Poezia aparine tuturor, ea devenind "noua frontier a sufletului uman". Momentul stnescian se contureaz i n plan sincronic, prin raportare, la ali reprezentani ai poeziei contemporane (t.Aug.Doina, Geo Dumitrescu, Ion22

Gheorghe. Ioan Alexandru, Marin Sorescu), fiecare dintre ei ncerend s propun o nou formul liric n cadrul "revirimentului" de care s-a amintit. Poetul se detaeaz, cum s-a spus, ca un primus inter pares prin poezia ca i prin

poetica sa deosebit de articulate, prin unitatea operei de acum ncheiate n urma prematurei sale dispariii i constituit ntr-un sistem impresionant. Fiecare dintre poeii amintii constituie o "voce" distinct n cmpul literelor contemporane urmrind la rndul lor o poezie i o poetic, iar faptul este cu att mai gritor cu ct de fiecare dat se vizeaz rentoarcerea la lirism i transgresarea unei tradiii depite sau irelevante. t.Aug.Doina propune o revenire a baladescului, vznd n el "forma suprem de lirism" n sens goetheean; Geo Dumitrescu ncearc transgresarea poeticului spre prozaic, prin demitizarea poeziei n sensul impactului cu limbajul cotidian; Ion Gheorghe rennoad legtura cu mitul ca form esenial de "zicere"; Ioan Alexandru se fixeaz n cadrele imnicului, cutnd o posibil expresie modern a "odei" pindarice; Marin Sorescu aprofundeaz registrele ironicului i ale ludicului propunnd lirismul ca revers al expresiei tipice i comune ce se stratific n limb. Acestora li s-ar putea aduga i ali poei contemporani care, fiecare n felul su se afl n cutarea poeziei de dincolo de poeticitate. mbriind o formul poetic reactualizat sau modernizat pe o latur a ei. La fel de revelatoriu este faptul c Nichita Stnescu s-a aflat n dialog cu acei artiti care ncearc acelai lucru n domeniul lor: uculescu, cel care i-a sugerat o" reeducare a percepiei vizuale prin relativizarea "unghiului de vedere" i a timpului subiectiv, Brncui, mergnd ctre esenializarea sculpturii prin crearea de "forme" noi, Sorin Dumitrescu care, dincolo de pictural caut "modele constructive", trans-semantice ale picturii, abordnd nuclee de sens plastic. Horia Bernea, sculptorul iugoslav Bogdan Bogdanovici.23

muzicieni contemporani ca Aurel Stroe etc. Acea depire a conveniilor despre care am vorbit se face totdeauna prin probarea lor. Facerea poeziei (poiein) i ia drept scop facerea eului, construirea lui. Cunoaterea devine aciune. Punerea la ncercare a gramaticitii discursului vizeaz re-descoperirea unei "fiziologii" umane. Poezia devine concomitent producere i receptare i mesajul poetic nsui se situeaz la mijloc ntre poesis (inspiraie) i poiein (proces de facere). n sensul "necuvintelor", totul devine poezie sau ine de esena poeziei: postulatele lui Euclid, teoria numerelor a lui Cantor, crile lui Vasile Prvan, preleciunile lui Ptolemeu, cronica lui Neculce, operele lui Miehelangelo i Picasso, uculescu, Brncui, dar chiar i statura unor personaliti ca Blcescu i Cuza etc. Aceast dilatare a conceptului poetic nu duce la pierderea lui, ci la o aezare mai temeinic n centrul umanului. La rndul lor, nici tiinele i artele n care se caut nucleul poetic nu se pulverizeaz, ci capt o dimensiune nou, monumental. Orice act uman este pentru Nichita Stnescu mai nti de domeniul poeticului: primul pas al omului pe lun, aratul i semnatul, naterea, moartea. Transformarea n poezie ar fi un ideal uman suprem. n acesta nu mai poate exista, n fond, nici un fel de convenie poetic i deopotriv, orice convenie poate fi asumat n deplin libertate, fr ca ea s se ntroneze ca lege constrngtoare a cuvntului, lsnd deschis sistemul poeticitii ce evolueaz mereu ctre altceva. Faptul' este dovedit chiar de multitudinea formelor poetice asumate de discursul stnescian. Poezia-"cntec" (cu variantele ei df elegie, colind, doin, madrigal, rubaiat, haiku) "preleciunea" didactico-filosofic (din Laus Ptolemaei parial din Epica Magna), eposul, dialogul, monologul "lauda", scurtul fragment de vorbire, ntr-un cuvnt toaf formele de discurs capt ndreptire egal de a expri:~~ "starea" poetic.

Cuvntul singur devine lege ("ordine") ce poate fi transgresat. Este cutat ns "necuvntul", tensiunea semantic pur, de dinainte de convenia semnului, care s-l transceand pe acesta din interior. Singura condiie de literaritate rmne trirea lui, asumarea lui, (sau "trirea operei", cum cerea poetul ntr-un interviu acordat lui A.Punescu; vezi Sub semnul ntrebrii, Ed. Cartea Romneasc, 1971). Necuvntul ca tensiune ce propune "un cuvnt din viitor" se constituie din "ordinea cuvintelor", adic dintr-o existen transformat integral n cuvinte pe msur ce este trit. II. MATERIALITATEA I CORPORALITATEA PERCEPIEI Primul moment al poeziei stnesciene cuprinznd volumele Sensul iubirii i O viziune a sentimentelor conine deja o particularitate prin care se detaeaz de toate modelele de prestigiu anterioare. Se propune acolo nu att un "univers poetic" exterior, o "lume a obiectelor", ct mai degrab noutatea unei atitudini, exprimatprintr-o viziune modificat a eului poetic, o situare radical alta a emitentului fa de propriul su cuvnt, centrarea ntregii "vorbiri" poetice pe instana vorbitoare, pe eu, i nu pe lume. Obiectul lirismului stnescian nceteaz de a mai fi lumea neleas ca exterioritate, n sens larg, tradiional. Tocmai ea, lumea, este ignorat, anulat voit, din dorina expres a autocireumscrierii propriului eu ca subiect i ca unic obiect al cunoaterii i aceasta se face lucid i explicit. Nu realitatea exterioar, orict de fascinant, va fi tema acestui poet, ci mai nti eul ca entitate difereniatoare, cu modul su specific de a fi, att n lumea obiectelor, ct i n aceea a ideilor abstracte. De aceea, ar fi impropriu ca analiza operei s se reduc la descrierea unui "univers poetic", la vreo24

25

statistic de "imagini ale realitii", la un inventar de "teme" i "motive" ce in exclusiv de perceperea lumii exterioare. Percepia stnescian se ndreapt predominant asupra micrilor propriei fiine i contiine; lumea, ct exist, nu poate fi cunoscut la el dect prin gestica interioar a celui ce o percepe; altfel spus, aceasta e o poetic n care, pentru prima oar, se pune definitiv i contient problema perspectivei instanei emitoare a cuvntului, perspectiv n care actul nsui devine "motiv". Imaginile cosmosului nconjurtor apar doar ca reflexe sau ca efecte ale problematicii eului, ele cptnd o coloratur uor abstract, parabolic, nefireasc, ce atrage deja atenia c nu lumea este obiectul poetului sau nu aceasta, luat ca o realitate deja constituit, deoarece din micrile interioare ale eului se nate prin proiecie o lume cu totul incoerent, rupt, plin de incongruene, discontinu, dnd i limbajului acea tent de "ilogism" (cum o numea erban Cioculescu). Dac am dori s citim n lirica stnescian doar o descriere a lumii, a realitii obiective, atunci e aproape exclus ca la primul contact s nu ne simim ocai i chiar frustrai. (De aici opacitatea unei pri a criticii literare-, ntr-o prim etap, n faa poeziei stnesciene). Nu lumea se caracterizeaz prin transparen i vibraie sonor, ci eul este acela care prin gestic, privire i mai ales prin elanul interior, mprumut existen vie unui univers care pare n sine indiferent, lipsit de iniiativ. Lumea exterioar este constrns s se plieze voinei de explorare lucid a unui eu care face abstracie de ea ca "univers afectiv"posibil; el este cel care o druiete cu sentimente, cu emoii, violndu-i contururile sau insufleindu-le, potrivit impulsurilor imperioase ale fiinei. O voin de spargere a universului dat, tiut (observat deja de E.Papu, "Viaa romneasc", nr.3, 1966) ne ntmpin, ca i o vizionare lucid a sentimentului concomitent cu trirea lui. Nu sentimentul trit nedifereniat l exprim26

poetul ("iubirea" ca atare), ci "sensul iubirii"; altfel spus, dinamica interioar a sentimentului contient, ipostazele sale, eposul su. Tcerea, amorful, aparin numai naturii; omul e "treaz" i "strig", simte "pe viu". Cu Nichita Stnescu e clar c se produce acea rupere a omului din sfera "naturii", spargerea voit a oglinzii cosmice n care omul se reflectase poetic atta timp; lucrul nu a fost nc relevat ndeajuns, dei e de cea mai mare importan pentru justa

nelegere a originalitii poetului. In universul n care eul se trezete, lipsesc oglinzile sau snt transformate premeditat n cioburi, materia este amorfa, opac i lipsit de ritm; n schimb eul, unitar cu sine, este o reverberare muzical de energii. Prozodia poetului pare a fi cea tradiional (e singura etap n care se folosete consecvent versul rimat i ritmat), ns ea nu are rol de mimesis, nu reflect ritmul lumii, ci pe cel interior, consonana cu sine. Universul exterior d impresia unei totale lipse de simetrie sintactic i prozodic sau, cnd exist, nu constituie obiectul poetului; "irului de lepuri. cltinat de fluvii, nu-i mai msor ritmul rsturnat n tropi", ritm care. desigur, ar traduce doar un narcisism al lumii, nesemnificativ, mecanic, care, de fapt, e absent n viziunea poetului: "Nimenea-i pe rmuri, nici un ochi ntrnsul / s m mai rsfrng nu-i deschis. / i desfac de-a valma gndului tot strnsul / peste cheiul negru" ("Pn lrziu ateptnd o fat"). Ritmul deci, acolo unde exist, aparine gndului: el este cel care "sonorizeaz copacii", i face s luceasc, mprumutnd astfel propria sa organizare lumii: lumea n sine nu pare a cunoate propriu-zis micarea i cretera ctre o structur inteligibil. Lipsa narcisismului, ca marc distinctiv a liricii stnesciene (aa ne amintim c pentru Ion Barbu, de pild lirismul se definea ca "narcisism pur", oglindire a lumii prin Concept) i ca atare a reflectrii n sensul obinuit, tradiional, presupune o alt concepie despre originea27

sensului poetic, un sens derivnd prin principiul "sentimentului" i al "strii"; cu alte cuvinte, al pulsiunilor elementare ale vieii, al tensiunilor i aspiraiilor primare ce se ivesc n contiin. Se nate de aici o ontologie a sensului bazat pe fiina integr i ingenu, dar totodat lucid, nescindat n subiect i obiect sau fiindu-i doar obiect al sentimentului. "Starea" poeziei este deocamdat impuls frenetic de afirmare a eului, iar circumscrierea acestuia nu mai este posibil prin reflectarea n oglinda minii, ci doar prin epica micrii sentimentului. Este un eu care se face, devine, se construiete i se transformpe sine vizionndu-se, ne fiind o entitate dat de la nceput i proiectai fiind ntr-un viitor al devenirii ("Se face coloan sau altceva / mult mai nalt i mult mai curnd" - "Cntec"). Ineditul propriei fiine, transformarea ei strnete permanent starea de "uimire", "minune", de revelaie. nsi "structura materiei" nu este dat de la nceput n contiin, ci se "reface" n vorbire sub impulsul strii de iubire. In poezia stnescian lumea nu este, ci se nate odat cu revelarea fiinei vorbitoare a poetului. Avem aici o atitudine situat la alt pol, de pild, fa de poetica blagian, unde eul se definea pe sine ca raportare la lume ("Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"). Titlurile primelor volume sugereaz aspiraia poetului de a accede la "sens" i la "viziune", de a rentemeia o liric de cunoatere. Modul su de a cunoate este ns total nou pentru cititorul familiarizat pn acum cu sisteme poetice de prestigiu, cum snt cele ale lui Blaga, Arghezi, Barbu. Se renun la noiunile date de-a gata, la mituri, la simboluri i se face apel la o cunoatere direct, senzorial, n care facultile trupeti ale omului au rol primordial. Sensul se nate din senzaie i percepie, din "stare". Este un mod eminamente "materialist" i totodat, "iluminat" de a nelege accesul la idee, un mod de a nu renuna la trup pentru simpla contemplare abstract. Nici un poet de pn acum nu ne-a obinuit cu o astfel de percepie "anatomic" a sensului (termenul e ntrebuinat printre alii de N. Manolescu i de M. Mincu). Poetul pornete n cutarea "sensului" lumii, a "viziunii" ei, nzestrat cu toate organele sale de sim: vzul, auzul, tactul, mirosul, gustul - evoluate ns i obinuite cu apetitul ideii, am spune -, iar ntmplrile sale de cunoatere snt n primul rnd ntmplri ale organelor, ale trupului. O nelegere adecvat a poeticii i poeziei stnesciene presupune n primul rnd din partea cititorului o reeducare a facultii perceptive, o admitere a ideii simple i generoase c omul nu poate cunoate altfel dect cu sine, cu atributele normale ale propriei fiine. "Sentimentul" nu mai este o simire vaporoas, inefabil, rupt de trup, ca la romantici, ci o senzaie concret, palpabil, dureroas. Printr-o lup

mritoare snt vzute contorsionat aventurile fiinei de carne, snge, oase, gnd, inim, suflet, toate avnd un rol n nelegerea lumii. A disprut ierarhia hermetic a treptelor din care e alctuit omul; ba chiar se poate spune c osul, sngele, tibia, clavicula, degetele, sprinceana, pupila, tmpla au trecut pe primul loc. Le secondeaz inima, aflat n centrul tuturor ntmplrilor, apoi gndul, care apare de multe ori abia n finalul experienelor, n chip de concluzie uman definitiv. Accederea la sens, la nelegere, este ntotdeauna o prob dureroas, o gigantomahie interioar n care este antrenat propriul arc vital desfurat ntr-un timp concret i efemer al omului, n peisajul propriului trup, augmentat pn la cosmos: "Stm la marginea unui lac negru / cu un singur rm - / (osul frunii mele) / i priveam prin el cum priveti / printr-o lup" (ndoirea luminii). Stau: "Minile-mi cdeau lng pietrele line, /jumtate-n bezn, jumtate-n lumin. / mi cdeau pleoapele strbtute / de ceruri strvechi, nemaivzute". Ce sens are lumina la Nichita Stnescu? E certitudinea mai ales, rspunsul la ntrebri, e victoria asupra morii, cunoatere realizat ntr-un timp trit pe viu. Are un2829

sens etic profund, ns un etic corporalizat, vzut, ca s zicem aa, cu mijloace direct plastice, neintermediat de concepte, aceasta fiind trstura cea mai palpabil a poeziei stnesciene: e faptul c noiuni abstracte cum ar fi: timpul, moartea, amintirea, ncap direct n "spaiul vederii" i n general al receptrii senzoriale imediate: "Chiar amintirile intr-n amintiri, i chipul meu din copilrie / are zece ochi nghesuii unul ntr-altul / gata s-azvrle-napoi toate imaginile / ntr-un uvoi mortal". Erosul, sub semnul cruia s-a spus c st primul volum, nu e eros pur, ci "sens" filtrat al iubirii, sentiment investigat din dorina de a cunoate (pe sine i cu sine), asumat n mod lucid n chiar timpul tririi lui. S-ar putea spune c Nichita Stnescu este la noi primul poet al sentimentului lucid, al exprimrii premeditate a strii de fericire contient. (In lirica noastr fericirea ca atare, erosul nemelancolizat, nu exist propriu-zis pn la el). Intre trup, sentiment i gnd nu exist divor, ci pur "continuitate", cum spune i titlul unui poem. n viziunea poetului trupul n micare frenetic se rarefiaz, pierde n greutate subiindu-se i transformndu-se firesc n gnd, ntr-o micare ascensional de o mare noutate a imeginii: "i omoplatul se face / pal subire de helicopter / ce se-nvrte, se-nvrte, se-nvrte, se-nvrte, / dintr-o bolt ntr-alta, / dintr-un cer ntr-alt cer". Pierderea de trup se compenseaz n micare prin ctigul de stri i sentimente depozitate n memorie odat cu trecerea timpului: "Pn cnd. pn cnd / n tmple i n frunte mi se-nfigeau sunnd / ntmplri, amintiri, ntmplri, / sperane i vise, veniri i plecri". E explorat aici nsui procesul cuvntului, al naterii lui dintr-un strat "corporal" al experienei (neles de fapt ca unitate organic a sinelui cu sine, care face "corp comun" cu sine); ntre trup i gnd e "continuitate" a fiinei care se concretizeaz n cuvntul scris. Scrisul nu e receptat aici ca ndelednicire30

rupt, adugat vieii, alienant (ca mai trziu), ci e un trup n alergare, o nscriere cu trupul n pmnt, o scriere "corporal": "iar gndul meu scris i nfige-n pmnt/ rdcinile, sondele, ancora, / visurile, dorurile, patimile". Vrsta jubilatorie (sau "vrsta de aur a dragostei", cum e numit ntr-un titlu de poem) e o stare n care gndul i sentimentul snt corporale la propriu, vizibile, palpabile" "E un sentiment dulce, acesta / de trezire, de visare - i iat-m, fr s dorm, / aievea vd zeii de filde, / i iau de mn i / i nurubez rznd n lun / ca pe nite rhnere de filde". Starea contiinei se traduce ntr-un fel de contiguitate cu sine, un extaz al unitii diafane a propriului eu care i coexist nedifereniat n subiect i obiect. "Iubirea" nseamn, la rndul ei, corporalizare a tot ce exist ("Leoaic tnr, iubirea / mi-a srit n fa"); i cuvntul este, n mod spontan, de-a dreptul corp; el este "leu alergnd" (Povestea sentimental). Iubirea e, cum am vzut, "leoaic", iar cuvntul ce o exprim, "leu" - o pereche semantic de o frumusee slbatic i "biblic" a unitii sentiment-cuvnt. Sentimentul frenetic de iubire e smuls din cadrul indiferent al naturii i unicizat; imaginea

cuplului de ndrgostii nu admite decorul naturii dect ca pe o concesie: "Cnd ne-am zrit, aerul dintre noi / i-a aruncat dintr-odat / imaginea copacilor, indifereni i goi, / pe care-o lsa s-l strbat" (mbriare). Dialogul ndrgostiilor e o descoperire a corporalitii propriilor cuvinte, o ntemeiere de cuvnt ce se ntrupeaz prin simpla "strigare a numelui", devenind prezen imediat, oprind timpul n loc: "Oh, ne-am zvrlit, strigndu-ne pe nume, / unul spre cellalt i-att de iute / c timpul se turtise-ntre piepturile noastre / i ora, lovit, se sparse-n minute". Lipsa narcisismului presupune dispariia unei ntregi problematici poetice eu care ne obinuiser naintaii lui Nichita Stnescu: lipsesc dublul romantic, duelul n oglind. imaginea frumuseii iubitei tratat plastic etc. (n acest sens, naintaul imediat al poetului este Blaga, la care, de asemenea, "percepia" propriu-zis devine mijloc de cunoatere; numai c poetul percepe lumea la modul "metafizic"). Le iau locul lupta cu sentimentul, la propriu, sau "starea" exprimat palpabil. Abia n lipsa oglinzii se poate "descoperi" trupul concret, micrile, elanurile, tactilitatea, durerea, setea, foamea, greutatea proprie i mai ales aciunea direct, constructiv a acestor elanuri: "Din umerii mei i din ntreaga mea putere / riesc dou pantere, nemaivzute pantere" etc. (Amfion, constructorul). Eventualul "ochi" care vede acestea este situat napoia contiinei, ca pur funcie biologic, vital, a vederii, dublnd-o, ridicnd-o la o uria putere, punnd-o nc o dat ca subiect, nu ca obiect. Este o contiin ce se vede (sau mai degrab se simte) pe sine acionnd, fiind n micare, n evoluie. Dat fiind lipsa reflectrii propriu-zise (a oglinzii obiective), tot ce se prezint eului, i n primul rnd propria fiin, este "nemaivzut", "nemaintlnit", "neasemuit"; "minune",."ntmplare" (ca n Cntec, unde ndrgostiii se surprind a fi "dou cntece nemaivzute", "dou culori ce nu s-au vzut niciodat"). Nu exist n sfera de receptare a acestei fiine poetice total noi, analogie, nici repetare propriu-zis, ci numai aproximare n grade a tritului, exprimare ce recurge ca atare la grade de comparaie a unor adjective cu ele nsele, cu sensul lor noional: "una foarte de sus, aproape rupt" etc. Comparaia, analogia se transform n consecuie sau n cauzalitate, simultaneitate sau succesiune (nefiind posibil dect n timp). In locul reflectrii lumii, ntlnim trire n succesiunea momentelor temporale ale fiinei i stratificare a ntmplrilor ei mereu inedite, cimentate abia apoi ntr-o experien ce se poate generaliza n idee (Exemple: "Oh, ne-am zvrlit [...] / att de iute, c timpul" etc. sau "pn cnd, pn cnd [.,.] n tmple i n32

frunte mi se-nfigeau" etc). Cunoaterea nsi, calitatea ei, depind esenialmente de "starea" fiinei cunosctoare, de "plictiseala", nerbdarea, graba, starea de vid interior i de toate momentele bune i rele ale acesteia. Ea nu mai are nimic absolut, nimic stabil. O luciditate prea mare poate duce la mpietrirea sentimentului, la solidificarea percepiei, la transformarea rapid a timpului prezent n pur memorie a unui trecut ndeprtat, imposibil de sesizat: "Eram att de atent, / nct / nu te-am recunoscut, i poate / c vii mereu, / n fiecare or, n fiece secund / i treci prin ateptarea mea de-atunci / ca prin fantoma unui arc de triumf. Am putea spune c asistm astfel, de la nceput, la o nou dram a cunoaterii, altfel neleas dect la poeii anteriori, nu provenind din "misterul" insondabil al lumii (ca la Blaga), sau din insuficiena adecvrii intelectului la idee, ci din permanenta pulverizare i transformare a "strii" corporale a celui ce cunoate cu sine, fiind. Legea cunoaterii, ca i a cuvntului, devine individualitatea ca "ntmplare" dat o singur dat, "o foarte singur dat", simind acut nevoia "dreptului la timp" pentru a crea lumea i cuvntul, nu doar pentru a le contempla. Cuvntul este emis de un trup cu organe concrete care i transfer o semantic. Poetul va reveni pn la obsesie i n alte volume la aceeai idee, i anume c "sngele

vorbete, / eava lui, vna, artera, / osul alb nluntru vorbete, / maul, Cythera, / (aluzie la corzile fcute din intestine animale -n.n.) / vorbete celula, limfa vorbete, / crmida mictoare a limbii, - / fiecare capt de os vorbete/ topindu-i n micare nimbul, nimbii". Astfel stnd lucrurile, semantica nsi e n micare, sensurile nu snt date, ci trebuie trite pe cont propriu. Orice nstrinare de corporal este vzut ca o trdare de neiertat. Imperfeciunea trupului e singura cauz a unei cunoateri imperfecte: "O, voi sumbre pcate fa de propriul trup, / genunchi trdtor i umr la / pntec insolent, coast / preaj fragil ca s slujeti unei corbii, / stern emoionat pentru! nimic, arcad / ncoronnd un ochi miop, brbie / clci al lui] Achile n plin fa, implantat old / nvineit de greutatea! unei sbii / i voi, vertebre, cranii ratate, / parcurse dej singurtatea mduvii" (din Laus Ptolemaei). "Inima n] balans" devine centrul poeziei stnesciene: e ceea ce Ioni Barbu dispreuia n "Ritmuri pentru nunile necesare"] ("Venera, inim / n undire minim"), acea pulsare vital al unui organ ultrasensibil, devine motor al sensului. Este] "mitul" nou creat de Nichita Stnescu. Scrisul e ncetinirea] gndirii, ca i a vitezei de "balans" a inimii. E prezentat da nenumrate ori "greaa" de dublare, de altul, de tradiie i chiar de frumos ("Mi se face somn de frumusee / i moarta de sublim"), vomitarea tuturor percepiilor i sensurilon "stricte", deprinse forat, prin cultur, pentru a rmne copil! i a face pereche doar cu sine. Mult mai mult, fiecare obiect] fiecare regn i are propriul "organ de sim", propria contiin i viziune. A dori s te retragi n obiecte atrage urj comar al schimbrii identitii: n noroi te faci vierme, orica regn ntinde mna s te apuce. Nici un obiect nu se las transpus n altceva fiindc i forma i esena sa snt alctuii din acelai material specific. A nelege fiina pietrei (cum i punea altdat i Barbu problema, n "Timbru") e imposibil deoarece omul are un ochi transferat, strin de ea, numai a su. Regnurile au propriul lor acces la viziunea timpului "pietrele deschid un ochi de piatr / oasele deschid Un ocli de os / Cte-un bot au cinii-n loc de ochi, i latr / din tra boturi, generos".34

III. ATITUDINEA FA DE CUVNT. DE-METAFICIZAREA I DE-MITIZAREA CUVNTULUI Despre reforma radical introdus de Nichita Stnescu n domeniul cuvntului nu se poate vorbi desprind sistematic, pe probleme, fenomenul, deoarece nu avem de a face, la el, cu o meditaie propriu-zis pe marginea cuvintelor, ci cu o poezie care, cum s-a spus, "se face pe sine" transformnd succesiunea actelor de cuvnt n "ordine a cuvintelor", o poezie ce se relev concomitent cu propria-i poetic. Ea i dezvluie principiile n actul de a se face, iar problema cuvntului nu apare aproape niciodat rupt de aceea a existenei. Cuvnt, sens, trup, materie - alctuiesc un conglomerat puternic din care cu greu pot fi rupte i analizate trsturi care s in de o pur gramaticitate. n primul rnd, se distinge un refuz categoric de a accepta cuvntul ca semn, ca liter scris; aceasta amintete, pe alt plan, faptul mrturisit de Blaga cu privire la refuzul cuvntului n copilrie i fapt care poate fi socotit drept un simptom tragic al oricrei poezii moderne.

Arghezi nsui fcea apel la "ruperea" semnului Crii: "Sfrm cuvntul. Cuvintele-s goale" ("Inscripie pe Biblie" n Cuvinte potrivite). Nichita Stnescu refer, privitor la primele sale experiene n cuvnt, faptul de a fi rmas "repetent" (desigur, la modul metaforic) n clasa nti primar, din ciudenia de a nu fi putut nelege i accepta c "vorbirea arborilor, a pietrelor" se poate i transcrie n semn. "Repetenia" la care face aluzie nu e dect o stare continu de prob repetat a experienei cuvntului, fapt ce poate intra de acum n mitologia sa personal de artist i din care se constituie n fond opera sa. ntr-o prim "viziune" asupra cuvintelor (izvort din "viziunea sentimentelor"), poetul nelege cuvintele cu totul35

altfel. Ele nu snt dect o ncercare de ieire din sine, o golire! a trupului nencptor, o pierdere uria care echivaleaz dej fapt cu tendina de a exista n afara tuturor limitrilor,] tendin de obiectivare a contiinei n ceva, de lupt etern] cu acest ceva. El cuvntul, este spunere, vorbire: "O, ij voiam s spun totul, tuturor /.../ voiam s-i spun, a spuneam imediat / orice, totul" ("Invocare"). Cu timpul,] ns, simpla rostire pune probleme insurmontabile. Lipsaj alteritii obiectelor, nchiderea lor funciar e resimit ca ol dureroas frn n calea denumirii (a denot arii) poetice:] "Chiar timpul intr-n timp / ca dou oglinzi paralele". Cuvntul nu poate fi msurat prin altceva dect prinj transsubstanierea subiectului cunosctor, printr-un fel dej ncercare de a depi graniele dintre lucruri, transpunndu-tel realmente n "sinea" lor, prin empatie, cedare de specific. Dej aici ncercarea de "literaritate" a limbajului stnescian. A| vorbi "literal" n numele pietrei, al copacului nu e posibil, dan poate fi imaginat o astfel de perspectiv? Emitentul cuvntului nu poate rosti dect propriul su discurs, cu sine a despre sine. "N-am unde s mor", cum va exclama poetul mai trziu, de mai multe ori, nseamn "n-am unde sa cunosc", nu pot s-mi aflu sensul n altceva, decj transformndu-m n altceva, pentru c moartea e q cunoatere de sine, iar cunoaterea reflexiv nu se poat svri dect prin altul; de aici negarea permanent a acelui altul: "Moare doar acela care se tie pe sine", cum se spunl n Elegii". Lucrurile, nenzestrate cu contiin nu mor, deci nu se cunosc i nici nu pot fi cunoscute "n sine". Are loc negarea unui univers geometric, euclidian] compus din entiti bine hotrnicite n spaiu. La Arghezl exist o voin artizanal (demiurgic, n felul ei) de I mprumuta cuvintelor un corp i nite atribute materiale. Li Nichita Stnescu e o suferin de a nu putea concepi niciodat cuvntul ca unitate de sens, ca semn al realitii36

nsi litera nu mai e neleas la modul hermetic, ca semn. Aleph n tradiia ebraic era neles ca denumire esoteric dat divinitii, nucleu transcendental al sensului. La Nichita Stnescu, care va dedica un pean literei A, litera nu e dect "fanta", deschiderea prin care intr nsui omul n sens, simpl articulare sau nceput de articulare a limbajului ca sunet fenomenal, nu ca semn. Cuvntul tradiiei, neles "metafizic" e un trup fals al lucrului, n care lucrul nu mai poate fi recunoscut. El e proliferarea de goluri, de absene. Cuvintele reduc fiina, o destrupeaz. In poemul Enghidu e deplns inutilitatea cuvintelor. Fratele lui Ghilgame (Enghidu, inele su trupesc) moare pentru contiina eroului, deoarece e ucis de cuvintele inventate de nsui Ghilgame. Enghidu, cel viu i de carne, e omort de necomunicarea prin cuvnt cu prototipul su nemuritor. Fiecare lucru e moartea, deoarece nu poate fi niciodat reprodus n cuvnt; el moare n chip fatal, nu se conserv, iar ceea ce cuvntul conserv nu mai este lucru, ci doar un ritual al morii, "cntece i dansuri". Cuvntul, luat ca realitate a vorbirii nu are prezent, ci numai trecut; n schimb nelesul su are; dar nelesul ine de lucru, de referent, care moare necuprins n cuvnt. Cuvintele, spune poetul, snt "un fel de lucruri la trecut", mereu la trecut, al cror referent actual nu exist, ci numai referentul virtual. n acest sens, toate cuvintele snt verbe, chiar i substantivele i adjectivele (ntr-un fel, ca n Gramatica lui Heliade de la 1828). Categoria de timp o posed

toate vocabulele, chiar i cele fr neles, strigtele, interjeciile, sunetele, iar aceasta se ntmpl cnd considerm cuvntul n realitatea actului de vorbire. Este cazul mereu n proces. Blaga, i chiar Arghezi, ca i toi ceilali naintai concepeau cuvntul constituit, cu sens dat, de sine stttor, de la care cel Poetic era doar o simpl abatere. Nichita Stnescu triete pe viu abisul vorbirii, schimbrile profund temporale i direcionale ale sensului, aa cum nu s-a mai ntmplat pn la el n poezia romneasc. Vorbirea (ca i vorbirea scris, transcrierea ei respectndu-i specificul) are anse mai mari de supravieuire dect scrisul. Concepia stnescian are unele puncte comune cu aceea a lui Roland Barthes n privina distinciei scris vorbit (vezi Entretiens. Le grain de Ia voix, Seuil, 1975) Scrierea este pe moarte. i poetul romn declara explicit ultimii ani de via c nu mai suport s vad cuvntul scris n scris, afirma Barthes, "cuvntul nostru ni-l mblsmm,] cape o mumie, pentru a-l face etern". Poetul, la rndu- spunea: "Un cuvnt scris este un cuvnt cu vi de vk deasupra sexului lui" (Respirri). Se vorbete n interveniile barthesiene, despre acea "capcan a scrierii", dup cum l poetul nostru vorbise despre scris ca despre o "capcan rj care se zbate vulpea vie a realitii". Diferenele dintre scris i vorbire au consecine dintre cele mai adnci. Ele vorbesCj n fond, despre distincia ce trebuie fcut ntre text (c rezultat definitiv al scrierii) i discurs (ca rezultat al vorbiri care nu omite emitentul). Prin "scripie", arta Barthes, i pierde o inocen. A vorbi cuvntul, a nu-l scrie, este ui curaj. Scrierea este o retenie de inocen, o ngrdire Vorbirea pstreaz expunerea fi a acelui "joc personal a eului nostru". i la Nichita Stnescu ntlnim, mai ales i ultima parte a vieii, cuvntul jucat scenic, teatralitatea lui producerea lui direct n public. Cuvntul vorbit, n viziune barthesian. este ireversibil, nu mai poate fi "rechemat", dec primejdios, riscant. Poetul se expune contient acestu pericol. El i asum de la nceput curajul unei gestici lirid experimentnd pe viu cu sine acel flumen orationis de cari un Flaubcrl (culme a stilului cuvntului scris) avea oroar Are loc la Nichita Stnescu o lupt n cmp deschis cu limb snt prezente "expletivcle gndirii". precizrile, incidenele parantezele emitentului n chiar fluxul ideii, modificar instanelor, lipsa relurii referentului unui cuvnt (referent presupus ca existent n situaia de vorbire prezent). Poetul nu va experimenta, ca suprarealitii, acel "dicteu automatic al gndirii", trecerea ei direct n scriere, ci trecerea n vorbire. Vorbirea conine apeluri, modulaii, aa-zise "cntri" i "plngeri" prin care "un corp caut un alt corp". Ceea ce se pierde n scriere, observa Barthes, este corpul emitentului. Scris, cuvntul i schimb destinatarul, i deci i subiectul, cci "nu exist subiect fr Altul". i vorbirea e sortit aceluiai risc, ns mai mic dect n respectarea legilor scrierii. "Daimonul" su l va sftui s se schimbe n cuvinte", iar la ntmpinarea poetului c i cuvntul "se destrupeaz", Daimonul insist irevocabil: "Schimb-te n cuvinte, precum i zic" (ca singur, - dei tragic, -posibilitate de supravieuire). Cuvntul presupune o cu totul alt viziune a semanticii, i chiar a sintaxei, dect cea tradiional. n primul rnd, observa Barthes, cuvntul vorbit nu suport subordonarea (sintactic). La Nichita Stnescu coordonarea i simultaneizarea n vorbire a strilor i nelesurilor predomin prin acel "i, i" (unde virgula e corect folosit, deoarece sintaxa nu mai e cea a scrierii, ci a vorbirii). n scris, fraza e ierarhic, precum societatea, citim la Barthes. Vorbirea presupune o sintax n relief, observm la poetul romn, un fel de tridimensionalitate a frazei, un alt mod de subordonare a cuvintelor, temporal i spaial, nu ierarhic. Ea presupune dialogul, problematizarea ideii, o vorbire n doi, nu ca schimb (n sens de "comer" al cuvintelor bazat pe substituie), ci ca disput ntre sine i sine, ntre emitent i receptor, bazat pe transformare permanent a instanelor n spaiu i timp. n dorina de a crea un scris care s conserve vorbirea, poetul va trebui s caute mijloace de a sugera "tonul", "timbrul" (acel "grain de 'a voix" despre care vorbete Barthes), muzicalitatea, n fond farmecul indicibil al personalitii celui care vorbete.

39

Funcia phatic, precum i cea conativ (apelurile ctre receptor, acei "nu-i aa?", "va s zic") ale limbajului (la care se referea Roman Jakobson) ncep s devin pertinente chiar ca funcii poetice. De fapt, funciile limbajului nu snt statice n ceea ce privete raporturile lor cu poezia; n evoluia poeticitii, ele pot iei la suprafa, rnd pe rnd, ca. funcii poetice. Semantica cuvntului este dinamic. Poetul caut acele cuvinte ce denumesc procese n mers: alergare, fluturare, zburare; de obicei nite infinitive lungi, derivate din substantive, sau substantive derivate din verbe. Ele nu denot un sens static; snt concepte pe cale de a se constitui, concepte ale micrilor ca sentimente ale micrii; sensul nu mai rezult din pure opoziii (marcat / nemarcat), ca n semiotica ce are n vedere textul, ci din fugi, alunecri, deplasri, derapaje care in de emitent. Sensul, n vechea formul (trimiterea la un semnificat de natur noional) nu mai este obligatoriu. De multe ori, mai ales n discursul jubilrii sau al durerii (ca "stri"-limit ale fiinei), expresia e primar i fragmentar, insignifiant), ducnd la sugerarea acelei "copleiri" a sensului amintite tot de Barthes. Poetul se declar copleit de sentiment, nvins, experimentnd, fr prejudeci, nsi absena sensului ca sens, cum se ntmpl n "Noduri i semne". In limba sa "poezeasc" cuvntul nu e doar o abatere, o diferen msurabil i static fa de cuvntul nepoetic, ci o lupt-victorie care copleete prin afirmarea unui sens propriu. Limbajul poetic nu se realizeaz prin conotaie, adic prin adugiri de sens la cuvntul nepoetic, ci prin mutaii de sens n chiar spea cuvntului, prin "mutarea zidurilor" semantice ale acestuia n procesul vorbirii. Vorbirea este, prin natura ei, discontinu. Poezia nu are obligatoriu "nceput, cuprins i ncheiere"; ea ncepe ntmpltor, acolo unde, sub impulsul copleitor al unei40

"stri" ncep s se formeze "noduri" de sens, ce pot fi aparent rupte ntre ele, ca nite insule. Nu trebuie czut n greeala de a crede c la Nichita Stnescu, ca poet modern, sensul tinde s dispar, iar folosirea cuvntului este aleatorie. Din cele spuse mai sus, rezult c sensul este inta suprem a poetului; doar c el este altfel conceput dect sensul noional. Acesta din urm este prezent n cuvntul conceput ca semn. Poetul ntrevede formarea sensului avnd ca unitate aa-numitul "nod", iar viziunea cea mai relevant asupra lui o avem n Noduri i semne. Anticipnd, se poate spune c nodul este nucleul de sens mai greu i mai important dect semnul; acesta din urm e n esen convenional. Nodul e o problem de natere n interior a sensului i de atribuire de sens, o experien din care nu se iese uor pe poarta semnficrii. Semnul e exterior i descifrabil, e o marc, o intermediere ntre subiect i obiect de cunoatere. Nodul aparine tririi i semnific infinit mai mult; el semnific numai n msura tririi (ca surs de sens ireductibil) acelei "stri de real" dintr-un anumit moment al existenei care nu mai poate fi redus la un semnificat pur raional avnd un fond de necomunicabilitate specific. Nodul presupune existena cuvntului aflat pe muchia sensului: nelesul su general (noional) se afl nainte de discursul trit, iar nelesul su dobndit n actul de discurs al emitentului se pune abia dup actul de discurs. Acesta este n fond necuvntul, avnd drept proprietate angajarea maxim a eului n vorbire, "nnodarea" cu sensul trit. n prezentul capitol nu am fcut dect s schim pe scurt unele probleme mai de relief ale reformei stnesciene n cuvnt. Consecinele acestei reforme nu pot fi epuizate dect prin epuizarea lecturii operei. Ele se pot decela, mai aproape de mesajul propriu-zis al poeziei stnesciene, urmrind etapele concrete pe care le parcurge aventura cuvntului la acest poet.41 .

IV. ETAPELE EVOLUIEI ACTULUI LIRIC Vzut mai mult ca un continuum de emisie liric realizat din fragmente (ceea ce se i voia n punctul ei de pornire, cel puin n principiu), aproape pn n momentul dispariiei poetului, opera lui Nichita Stnescu se dezvluie din ce n ce mai mult exegeilor ca un edificiu i ca un

sistem ordonat n trepte, ntre care pot fi urmrite treceri i metamorfoze, dar i reverberri i reluri de teme, care-i dau nfiarea unei structuri complexe i unitare. Cele cteva modificri vizibile de la o etap la alta au mai fost semnalate pe parcursul apariiei volumelor de versuri, la momentele respective. n mod aproape unanim, critica a observat o schimbare evident de ton odat cu apariia volumului Dreptul la timp (1965) i o alta, mult mai trziu, odat cu Epica Magna (aprut n 1978, dup o absen editorial a poetului de circa 6 ani). Sar mai putea vorbi de o treapt intermediar, nainte de Epica Magna, cuprinznd volumel n dulcele stil clasic i Mreia frigului. Pentru simplificare, se pot admite circa trei etape ale lirismulu stnescian: un moment iniial, de manifestare a stri jubilatorii, a elanurilor adolescentine, dominate de un lirism nc nedifereniat, de consonan cu sine i cu lumea cuprinznd volumele Sensul iubirii (1960) i O viziune a sentimentelor (1964); apoi un moment de mai mare ntindere, anunat prin Dreptul la timp (1965) i avndu- punctul maxim n 11 Elegii (1966), etap n care se descoper contiina scizionat, efectul timpului asuprc statutului cuvntului n discursul poetic, ca i aventuri contiinei de sine n cunoatere; etapa cuprinde i volumeb de dup Elegii: Oul i sfera (1967), Rou vertical (1967) Laus Ptolemaei (1968), Necuvintele (1969), n dulcele sti clasic (1970), mergnd pn la Mreia frigului (1972) prir care se face din nou trecere ctre o alt etap, a treia: n ei42

sursa poeziei este cutat n formele poeticitii i se exploreaz mai cu seam "tema" timpului i a morii, n ultimele volume aprute Epica Magna(1978), Operele imperfecte (1979), Noduri i semne (1982). La acestea se adaug i placheta Oase plngnd (1983) aprut n Iugoslavia, n colecia revistei "Lumina" din Pancevo. Prima etap a lirismului stnescian se caracterizeaz n linii mari prin trsturi deja prezentate de noi, n mare, cum ar fi percepia corporal, sentimentul lucid, elanul jubilatoriu, extazul unitii fiinei, iubirea ca sentiment originar al naterii cuvntului. Aventura propriu-zis a poetului n interiorul cuvntului se deruleaz mai ales n etapele urmtoare. In volumul Dreptul la timp se contureaz mult mai ferm dect pn acum, att marile teme ale lirismului stnescian, ct i principalele axe de susinere ale unei poetici care deriv, n esen, din revelaia brusc a sentimentului timpului, aducnd cu sine o lume n micare, o ruptur tragic a sinelui - cu consecine nebnuite asupra rostirii cuvntului - toate acestea trite ns n acelai mod "corporal", att de specific lui Nichita Stnescu, fcnd ca poetica sa s nu se confunde cu a marilor si naintai, de pild cu a lui Blaga, la rndul su marele poet al "trecerii" prin existen i prin cuvnt. Se produce acum o redescoperire a momentului declanator al poeziei, aproape o alt revelaie a poeticului. care nu mai coincide cu momentul auroral al trezirii i al afirmrii violente a eului din primele volume, ci cu o "a doua trezie" - brutala descoperire a unei sciziuni existente n propria fiin i mai ales n propriul trup. Poetul a relatat de mai multe ori faptul biografic ce l-a condus la aceast revelaie: splndu-i n adolescen minile la o pomp, dup un joc sportiv, a observat dintr-o dat c ele erau... absurde!43

(vezi interviul acordat lui A.Punescu, n Sub semnul ntrebrii, Ed. Cartea romneasc, 1971, pp.457-468). | Conservat n memorie i ajutat de lecturile ulterioare, "accidentul" revine n primul vers din poemul antologic "Enghidu": "Privete-i minile i bucur-te, cci ele sunt absurde", "bucur-te de spirit, nu de trup", dar e i afirmarea trupului dincolo de orice logic nchistat, ca pur ntmplare. Corporalitatea, de care poetul este ataat n ntregul su act creator, va fi desigur, conservat mereu, dar de acum ncolo ncepe viziunea tragic asupra ei. Poemul poart binecunoscutul motto mprumutat din Ghilgame: "A murit Enghidu, prietenul meu, care ucise cu mine lei". Corporalitatea devine absurd; poetul descoper lipsa ei de consisten, neputina de a exprima inele. inele e napoia trupului, e "altceva" dect el.

Odat cu aceasta i cuvntul i mut graniele mai n interior, i descoper partea invizibil, lipsit la rndu-i de corporal, vorbindu-i de laj distan, ca un altul: "Poate c snt mult prea aproape ca s] m vezi, / dar i aceasta e altceva dect nimic. / M voi face deprtare, ca s-i ncap n ochi, / ori cuvnt cu sunete de mrimea furnicii, / ca s-i ncap n gur". Corporalitatea i are cauza n propria ei absen, n lipsa de corporalitate, iar semnul, la rndul lui (cuvntul) este a-cauzal, modul su arbitrar de a se ntemeia este tot pur ntmplare a lui "a fi". Corp i cuvnt, Enghidu i geamnul su Ghilgame, se privesc ca dou entiti perfect separate: "Umerii] privete-mi-i, i spune-i c snt cei mai / puternici pe care i-ai vzut, dup iarb i bivoli", / cci fr pricin snt aa", spune Enghidu-trupul. inele e limitat, autoreflexiv, orice aciune sau stare a sa nu are obiect n afar, de aici imposibilitatea comunicrii. Formulri ca acestea: "M ard n strfundul ochilor", "i dac m dor pe mine nsumi cu] ruri", reafirm unicitatea eului, dar altfel dect n primele; volume, la modul tragic al neputinei comunicrii cu acefl44

altul, geamn, descoperit n propriul sine:"... o, n-am s tiu c i tu / te dori pe tine asemeni, i nu snt eu acela / cu care vorbesc!" Poetul descoper astfel alteritatea funciar a fiinei i faptul c orice numire prin cuvnt este ruptur de sine, nstrinare (i nu "repetare" fericit a "structurii materiei" cum i se pruse ntr-o prim "viziune a sentimentelor"). Cuvntul este o absen ce suplinete precar alteritatea, distana dintre eu i altul su, distan ce se datorete n esen timpului. Definirea sinelui devine din ce n ce mai grea; se descoper o unicitate a lui, dar ca nchidere, ca imposibilitate de rsfrngere n afar, mrginit fiind de abisul timpului, care este diferit de timpul contiinei: "Ceea ce e unic el nsui se doare pe sine, / msurnd ca la toance, / n muni trecerea timpului / tiindu-se singur, / schimbnd cu jur mprejurul lui nume de lucruri". Se anun, prin acest poem marea problematic a Elegiilor, aceea a siturii eului n cunoatere i n existen, printr-o meditaie care numai la Eminescu i Blaga a mai dobndit dimensiuni att de complexe. i la Eminescu, n Luceafrul, Hyperion i descoperea, dar de pe alt poziie, - aceea a genialitii -unicitatea sinelui su i lipsa de comunicare, sensurile ce se nasc din propria-i micare vertiginoas n inima haosului: "Jur mprejur de sine / Vedea, ca-n ziua cea denti, / Cum izvorau lumine". Poetul modern descoper, pe cont propriu, situarea eului n genere, nu numai aceea a eon-ului genial al romanticilor; nu prin concepte, ci pe calea simurilor, absena accesului la absolut, necesitatea mistuitoare a dialogului, vidul din spatele cuvntului n orice dialog. Noutatea expresiei poetice este, ntr-un al doilea plan al lecturii, numai aparent, ea fiind, n cazul lui Nichita Stnescu, hrnit de frecventarea textelor fundamentale ale culturii. Bun parte din opacitatea textelor provine din lipsa de cultur a celui ce citete poezia, precum i dintr-o neatenie la text, acesta fiind45

totdeauna neles mai nti ca monolog, i numai n al doilea rnd ca dialog (de fapt esena lui este aceea de a putea dovedi, la lectur, monologul cititorului nsui - aceasta este adevrata nelegere a textului pretins aici). Dialogul dintre sine i cellalt nu face dect s sublinieze unicitatea fiecruia n parte. Comunicarea nu e bazat pe identitate de limbaj, ci tocmai pe neasemnare, pe unicitate. In volumele anterioare singularitatea fiinei era perceput firesc, nefiind nsoit de sentimentul dureros al rupturii: "M uit n stnga i n dreapta, / cu mine nsumi m uit, / folosindu-m ca o privire. / Ascult ce se aude sus, ce se aude jos, / snt, tot, un timpan armonios". Eul percepndu-se pe sine ca singurul organ de emisie i de recepie n univers, aceasta l ducea la ideea totalei permeabiliti la nelesurile lumii. Att de citata exclamaie: "O, voi lucruri, sfmxuri mictoare, / i tu, iluminare!" exprima o superb ncredere n posibilitile eului de a-i anexa orice enigm, mai ales prin cuvnt, n dialogul total care exista n cuplul erotic, prin acel "discurs purttor al energiilor erosului" (Ion Pop). Fiecare

lucru (din realitatea obiectiv) era druit cu sentiment, din generozitatea eului, prin conturul su emotiv el putea fi abordat i cunoscut. Iubirea, sentiment fundamental, era afirmat ca energie de ntemeiere lucid a realului, ca for constructiv. Sentimentul era cel care ntemeia deopotriv realul i cuvntul. Cuvntul se confunda cu referentul su concret pe care l "striga pe nume". Intre; semn i referentul su real nu prea s existe nici o distan; nimic nu prea fictiv, nici metaforic - cedrile de specific se petreceau fr dramatism; comunicarea nu se vedea pe sine ca imperfect, nu-i suspecta autenticitatea. Abia aici, n Dreptul la timp, ncepe aa-zisul dialoM al poetului cu miturile; un dialog original, deoarece mitul nu este adus doar ca mrturie, pstrndu-i semnificaia46

conservat de tradiie, ci interogat de poet i interpretat n sensul experienei proprii. Dialogul cu mitul ncepe din momentul n care este descoperit vorbirea ca realitate aparte, separat de realitatea propriu-zis. De la a vorbi pn la a avea contiina vorbirii, este un drum ca de la firesc la alienare: "Deodat afli c vorbeti. Brusc, vorbirea din cntec devine cu totul i cu totul altceva". In starea paradisiac a copilriei vorbirea este un act aproape incontient: "ntre actul vorbirii i cel al apucrii unui obiect cu mna nu era nici o diferen [...] Intre mna copilului i limba lui nu e nici o diferen. Limba lui are cinci degete, ca i mna lui, i apuc la ntmplare cu ea orice obiect abstract, cu aceeai dibcie cu care apuci un fruct sau o surcea" ("O-i, oi", n Cartea de recitire). Titlul volumului n discuie are i un sens revendicativ: a aspira s-i cucereti timpul, tocmai atunci cnd ai avut revelaia c el pulverizeaz eul ntr-o infinitate de entiti, devine suprema int, ca n poemul "ndoirea luminii". Eul nu este unitar; fiina e alctuit dintr-o serie de multiplicri vizual-spaiale relativizate n timp. Prezentul se cucerete prin ncercarea fundamental de "ndoire" a luminii, de reducere a vitezei ei cosmice, reducnd proteicitatea fiinei la un arhetip stabil. Prin lumin se nelege nsui sensul propriei existene vzute ntr-o original formul lumin-timp, aa cum confirm i unele mrturii incitante din volumul Respirri: orice obiect este o form de lumin oprit ntr-o structur.[...] Imitnd o formul a lui Coand: omul este un accident hidraulic, a zice omul este un accident al luminii. n acest sens am putea considera lumina solar ca pe o stare prenatal, ca pe un timp neorganizat ntr-o structur". Structura, ntr-o astfel de viziune, devine doar un deziderat, iar timpul, un timp individual. Se observ atenia poetului la ultimele teorii din fizica luminii i raportarea lor la creaie: "interiorul fotonului47

ine de esena universului: timpul. Transformarea luminii n existen i transformarea existenei n lumin, aa cum mi-o nchipui acum, poate fi o metafor. Dar dac nu e numai o metafor? (Respirri, pp.86-87; i 88). E vorba tot de acea ncercare de transpoetizare a poeziei n interiorul ei, de a gsi un sens literal adevrului propriu, literaritate care s rmn totui poetic, depind metafora. Dup Elegii (vezi comentariul textelor din volumul J de fa), volumele urmtoare vor reprezenta tocmai intrarea propriu-zis n cuvnt, unde el exprim deja existena subiectului vorbitor; unghiul su de vedere asupra vieii, fr s prseasc ns problematica propriu-zis a "strii" cuvntului, ntorcndu-se mereu la ea, din alte i alte unghiuri. Ciclul Elegiilor fusese o ncercare grea, o interogare de esen a cuvntului nainte de a-l rosti propriu-zis. El prefigureaz toate celelalte acte de cuvnt (volume) ce vor urma; De la Oul i sfera pn la Mreia frigului ce intr propriu-zis n acel "spaiu al metamorfozelor" (Ion Pop) care se petrece ca act existenial. ca perpetu ieire propriu-zis din sine pentru a explora ce se petrece n afar. Condiia cuvntului este aici aceea de a ti permanent "nluntrul fenomenelor", care-i dezvluie multipla lor stare de a fi ce nu ncape doar n idei sau n legi convenionale. Explornd existena se exploreaz n continuare poezia pentru c aceasta e considerat de fapt actul existenial fundamental al omului.

n ciclul "Obiecte cosmice" (ciclul inedit n voi. " antologic Alfa) se ntreprind "raiduri" n Idee, n "interiorul, pietrelor", n miracolul adolescenei, n peisaje sau la "suprafaa lucrurilor", n comunicarea cu ceilali, cu semenii; (respectiv, n poemele "Ideea cu gur", "Raid n interiorul pietrelor", "Adolesceni pe mare", "Suprafa"). Ciclul are aspectul unei cltorii n realitatea palpabil, n urma creia48

snt notate observaii reinute ca eseniale, revelaii asupra lumii exterioare i a celei interioare, experiene a ceea ce se poate vedea, auzi i simi. Un poem revelator asupra condiiei proprii este "Miza pe nenscui", oglindind (prin aprofundarea unui motiv mai vechi) ideea de ne-natere, de existen iluzorie, permanent fug n trecut a timpului individual i o proiectare a sensului n viitor: "Snt nenscut. Ceea ce se vede / de jur mprejur nu snt dect / prinii prinilor. Rou i verde." Sentimentul fundamental este acela de existen ntr-un timp "timpuriu", de "un devreme" al contiinei (opus, de pild "trziului" bacovian) n care nu se contureaz nimic ferm, ci doar se pre-anun, sepre-zice viitorul. Tot n acelai sens se sugereaz c cel ce rostete cuvntul ntr-un astfel de timp "timpuriu" i este propriul stmo n traiectul deschis al semnificrii. Este unul din sensurile ce se pot da noiunii poetice de necuvnt, care va fi aprofundat ntr-un viitor volum. Departe de a-i considera cuvfertul ncheiat, ca rostire cert, poetul i observ nc de pe acum lipsa de capt, participarea sa la o "oper" care abia se anun, abia cheam n prezen realitatea. Un cuvnt incipient, prin urmare, strmo ntotdeauna primitiv al nenscuilor din viitor: "Snt nenscut. Ceea ce se vede / de jur mprejur nu snt dect / strmoii copacilor; zeul de iarb verde / pscut de strmoul cailor. Att." Stilul adoptat este cel parabolic^ al reducerii viziunii la absurd. Viziunea asupra timpului i spaiului este relativizat complet; sensul linear i noional al discursului nu mai exist -s-a produs acea curbare pe care o preconiza poetul n "ndoirea luminii", cnd orice cuvnt constituie un nceput al cuvntului viitor, viziune complet modern, asemntoare cu coloana infinit" a lui Brncui. Nenscutul, ca i necuvntul su snt condiii ce in de statutul uman n viziunea modern. Sugestia nenaterii este ns mai veche n poezie; M.Heidegger analizeaz semnificaia "nenscutului"49

(Ungeboren) n poezia lui Georg Trakl (vezi M. Heidegger, Originea operei de art). La Nichita Stnescu simbolul dobndete laturi noi fa de acelea ale poeziei expresioniste. "Nenscutul" stnescian se caracterizeaz i prin "ciudata lips de prini"; naterea n cuvnt, pare s spun poetul, nu seamn cu nici o natere, avnd o cauzalitate i o logic discontinu, o genealogie sincopat. Numai la suprafa cuvintele poetului snt ciudate, cnd n fond nelsul lor este limpede:, n domeniul spiritului funcioneaz o alt filiaie dect cea biologic: "Ciudata lips de prini / cu mult nainte sfrii, / cu mult petrecute mori mai dinainte. /[...] Fiii li se nasc singuri / la o mare distan de moartea prinilor lor". Moartea nici ea nu este obligatorie n succesiune, ci se moare "din doi n doi". Snt experiene n planul obiectelor cosmice", deci spiritual, unde cauzalitatea nceteaz de a mai fi o lege strict; ea apare rupt i adesea absurd, dar numai din punct de vedere al logicii obinuite. Din Oul i sfera se detaeaz ciclul iniial - "Andru plngnd" - n care unele poeme par variante rmase de la 11 Elegii. Andru e denumirea generic dat Omului (anthropos, n greac, i andros = brbat) i se reia condiia lui elegiac. "Cntecul" de iubire din primele volume devine plns existenial. Sentimentul (care ntemeia lumea n acea etap) este descoperit ca haotic, el mic contururile fiinei. Cuvntul devine rug ctre tu, ctre altul, i nu expresie biruitoare a afirmrii eului: "Inima se vrsa printre coaste / sufletul cdea cu fluturare. /.../ Eu m rugam la umrul tu, / m rugam cu un fel de cuvinte albastre". n volumul de fa se ptrunde aadar din nou n lumea sentimentelor, dar de data aceasta cu contiina existenei acelui Altul, cuprins n pulverizarea clip de clip a propriilor triri. Andru, care se tie unic, dar numai ca intuiie pur a contiinei, plng druindu-se, cheltuindu-se, arznd: " O, totul se azvrle spre

50

Nord, s fac loc / n jurul nostru, liber, sub sori iconoclati. / Iar eu voi sta n mijloc, la plete dndu-mi foc / s fie luminat casa n care ai s te nati". Dei titlul noului volum pornete tot de la concepte {oul i sferei), versurile au prospeimea concretului trit, a sentimentului participrii la existen. Teme ce coincid cu cele din O viziune a sentimentelor se reiau; de pild dialogul ndrgostiilor (poetul mai definea poezia i ca "starea perpetu de ndrgostit"), "la marginea orei", amintind de cunoscuta "Poveste sentimental" :"Tu erai nimb i coborai dintre culori - / eram un sfnt de cal nepmntean. / i eu spre nori, tu spre pmnt, / doi nouri negri de bitum / ne-ntretiam rznd, plngnd / s natem fulgerul de-acum". Cuvntul, care rmne n esen comunicare erotic, alunec spre sensuri tensionate-i umbrite de acel "rznd, plngnd", n care bucuria vieii devine amar. n Elegii lipsea tema comunicrii, a dialogului (n afara dialogului cu sine); aici ea se reia la un nivel, dup experienele parcurse acolo. Se reia i motivul "galateic" al creaiei, abandonarea poetului care se las nscut de poezie, dormind sub coasta ei. cu alte cuvinte aezndu-se contient n "starea de poezie": "M puteai striga, i-atunci n sus, / cu nfiare liber de sunet / m opream la rmul unui nor apus / pe zigzaguri de lumin i de tunet. // M puteai ascunde, i atunci / mai bteam, mai nu bteam n unda / ce se prosterna czut-n brnci / la un chip care-l purta secunda". Volumul cuprinde reuite incontestabile ale exprimrii unui eros nfiorat n care snt prezente dorul, rugarea, teama de lipsa reciprocitii sentimentelor, redescoperirea propriului trup, trezirea, durerea cuvntului, gravitaia inimii, contemplarea propriului chip "rupt" atunci cnd i lipsete sentimentul celuilalt. Predomin, n locul bucuriei miracolului de a fi, bulboana existenei trite, nvlmeala sentimentelor: "E o bulboan, un vrtej, o dulbin / vorba snt, vorba eti".51

Spunerea ia forma cntecului, uneori folcloric ("i-am ] zis verde de albastru"), trece prin mai multe registre i ("anotimpuri") ale iubirii, de la regret la ateptare, vizionare ! detaat, melancolie, "frig" absolut al simirii, renaterea "din nou" a iubirii" etc. De fapt, volumul pare s fie un fel de ] monografie a unui sentiment, aa cum mai trziu poetul va i scrie un volum subintitulat "romanul unui sentiment" -Mreia frigului. i n Rou vertical contemplarea meditativ asupra existenei apare din nou, ca un fel de metafizic a cotidianului, a omului obinuit, vzut ca simplu "soldat" (aa cum va fi vzut i n celebra "Tocire" de mai trziu, n "Oedip soldat" sau n unele poeme din "Noduri i semne"; i volumul' a i aprut n Editura militar). Drama individualului este redimensionat de data aceasta din perspectiva solidaritii n destin i n timp a tuturor exemplarelor umane care se succed n ir nentrerupt, alctuind un fel de coloan a infinitului. Viziunea este exprimat ntr-un limbaj direct accesibil: "Un soldat inndu-se cu minile / de marginea unui nor... / De bocancii lui cu minile ncletate / se ine alt soldat. De bocancii lui/ altul, apoi altul, apoi altul i altul, / i aa pn n miezul pmntului". Ideea dominant a ciclului este tot de natural abstract: surprinderea raportului dintre "a fi" i "este", dintre "ou" i "sfer", dintre "fiinare" i Fiin, n sens filozofic. Fiinarea, devenirea, multiplicitatea, existndul n timp este] tangent la marea curb abstract a lui "a fi" n genere, la Fiin, ntretind-o ntr-un punct. Poetul e preocupat, aaj zicnd, mai mult de "fiina fundului" (das Sein des Seienden), nu de nelesul suprem al Fiinei (der Sinn von Sein), dac ne-am exprima n limbajul filozofiei. Intr-un poem mai lung "Ctre Hypnos", avem o-viziune a existenei ca somn, aproape ca n Lauda somnului52

de Lucian Blaga; dar nu somnul monadic, care la Blaga era o "laud a micrii", ci trirea diurn nedifereniat a multor muritori care ursc trezia n spirit este evocat aici: "Ei dormeau. Ei se nteau dormind; / strigt prin somn ddeau cuvintele / nscndu-i din ultima

silab. / [...] Creteau dormind, se ndrgosteau / dormind i nunta / i-o celebrau n somn". Succesiunea via-moarte se petrece tot ntr-un somn profund n care oamenii (ei-alii) doar se substituie unii altora: "Tineri dormind le luau locul / n vis, / rostind noi i sfietoare cuvinte adormite". Expresia e ambigu: "somnul" poate fi atribuit peisajului uman care nu s-a trezit nc la contiina lucid a existenei, deci numai unora, aici blamai, dar i ntregii condiii umane a vieii, din "coaja" creia nu se trezete nimeni, cum se spunea n Elegia oului. Trezia, contiina de sine lucid, nu aparine tuturor. Snt puse deci n balan valorile etice ale cunoaterii. Cei care dorm prefer simpla existen n trup, pretinznd c pstreaz n acest fel unitatea tririi, puritatea culorilor i a sunetelor. Cei treji snt izgonii ca fiind "cei fr de trup". Somnul tririlor antreneaz ura fa de cunoatere; poemul e un avertisment n acest sens. Trezia, orict de rea, e o dovad a supremaiei spiritului, presupune o organizare uman a existenei potrivit gndului, dei cere fragmentare, jertf, golire de sine. Tema arrii este din nou abordat, poetul afirmndu-se ca "al pmntului". Ararea presupune aici gestul de a deseleni cuvntul, de a ucide "slbticiunile" de a se selecta i a cultiva. A ucide este prima operaie de dinainte de cultivarea "pmntului" limbii. Gestul e acela al opiunii lingvistice (dar care are ntotdeauna un sens etic implicit) cuprinse n orice act de cuvnt; orice rostire are n sine ceva ucigtor - ea elimin o infinitate de alte modaliti de expresie crora nu li se d loc n cuvnt, alegnd-o pe aceea, unic, ce trebuie s se actualizeze. Abia la sfrit vine "sentimentul soarelui rsrind" (cuprins i n poezia53

"Patria"), "cmpia arat" a sensurilor i "recolta". Poezia pare j o versiune modernizat a odei "Belug" de Tudor Arghezi: numai c aici "artorul" este nsui poetul, iar aciunea sa este aceea de cultivare a celei mai profunde pri a umanului, spiritul. Laus Ptolemaei propune, ca i Rou vertical, j opiunile pozitive ale poetului n sfera ideilor, acele achizii