NICHITA STANESCU

INGERUL BLOND…

“eu nu sunt

decât o pată de sânge

care vorbeşte...”

NICHITA STANESCU

s-a născut la Ploieşti in Judeţul Prahova pe 31 martie 1933cronologie:

1952: Se căsătoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescentă dar tinerii se despart după un an.

1955: Transcrie Argoticele sale care nu au fost publicate si văzute ca profund neserioase.

1957: În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele Tribuna si Gazeta literară din Cluj cu trei poezii.

1957 - 1968: Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).

1960: La sfârsitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii, 112 de pagini de poezii.

1962: La 6 iunie se căsătoreste cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor.

1963: Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia.1964: Apare la începtul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu

care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, în tensiunea relatiei lor poetul creează cele mai

explozive opera ale sale. 1965: Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.

1966: Publică doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor în prima sa antologie, Alfa.

1967: Trei cărti ale sale sunt tipărite, Rosu Vertical, antologia Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale încep sa aiba o aură

melancolică cu o stare de regret. 1969: Tipăreste Necuvintele, 216 pagini de poezii în acest volum care

primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamânt numit România, 150 de pagini. Este numit redactor sef

adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu 1970 - 1973: Este redactor sef adjunct la România literară, revistă

condusă de Nicolae Breban. 1970: Publică În dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa

antologie, Poezii. Sustine o rubrică lunară în revista Arges. 1971: Apar în Iugoslavia două cărti traduse, Belgradul în cinci prieteni,

editie bilingvă de poezii inedite si Nereci. 1972: Publică două noi volume de poezii, Belgradul în cinci prieteni si

Măretia Frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor.

1973: Scoate o antologie numai de poezii de dragoste Clar de inimă. 1974: În martie, de ziua lui, are o revelatie a mortii sub forma unui

îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spatială" va cintinua. 1975: Obtine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international "Gottfried von Herder". Tipăreste a patra sa antologie, Starea poeziei, în populara colectie "Biblioteca

pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuintă, Str. Piata Amzei nr. 9.

1977: La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Stefănescu, si este lovit de prăbusirea unui zid după cutremur. În urma socului face o scurtă paralizie a părtii stângi a corpului care va

lăsa urme si după vindecare.

1978: Publică volumul de poezii Epica Magna, 216 de pagini, cu care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei.

1979: Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.

1980: Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat

poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare" este scos de "Electrecord".

1981: În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în

toamnă si poetul se internează la spitalul Fundeni.

1982: În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selectie din tot

ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editorială. În iulie se căsătoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tărîtă (Dora). Călătoreste prin

Macedonia si Iugoslavia înainte sa-si fractureze piciorul stâng în noiembrie în Vrancea care-l va imobiliza în casă sase luni.

1983: Ascunde fată de toti semnele maladiei sale si afisează un optimism cu care si medicii

sunt uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, împlinirea a 50 de

ani a poetului este aproape o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii. Continuă

să apară traduceri a poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va

avea o criză foarte gravă, necesitând interventia medicilor. Mai recită poezii si la

Timisoara si la Drobeta-Turnu Severin, la nunta prietenilor săi de familie pe 9 decembrie. Se întoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu

Dora si cu tinerii nou căsătoriti seara târziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu

salvarea la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge

din viată la orele două si zece minute.

O CALARIRE IN ZORI

Tacerea se izbeste de trunchiuri, se-ncrucise,se face departare, se face nisip.

Mi-am întors catre soare unicul chip,umerii mei smulg din goana frunzise.

Câmpul taindu-l, pe doua potcoavecalul meu salta din lut, fumegând.Ave, ma-ntorc catre tine, eu. Ave!

Soarele a izbucnit peste lume strigând.Tobe de piatra bat, soarele creste,

taria cu acvile din fata luise prabuseste în trepte de aer, sticleste.

Tacerea se face vânt albastrui,pintenul umbrei mi-l creste

în coastele câmpului.Soarele rupe orizontul în doua.

Taria îsi naruie sfârsetele-i carcere.Sulite-albastre, fara întoarcere,

privirile mi le-azvârl, pe-amândoua,sa-l întâmpine fericite si grave.

Calul meu salta pe doua potcoave.Ave, maree-a luminilor, ave!

Soarele salta din lucruri, strigândclatina muchiile surde si grave.Sufletul meu îl întâmpina, ave!

Calul meu salta pe doua potcoave.Coama mea blonda arde în vânt.

DREPTUL LA TIMP

Tu ai un fel de paradis al tauîn care nu se spun cuvinte.Uneori se misca dintr-un bratsi câteva frunze îti cad inainte.Cu ovalul fetei se sta înclinatspre o lumina venind dintr-o partecu mult galben în ea si multa lene,cu trambuline pentru saritorii în moarte.Tu ai un fel al tau seninDe-a ridica orasele ca norii,si de-a muta secundele mereupe marginea de Sud a orei,când aerul devine mov si recesi harta serii fara margini,si-abia mai pot ramâne-n viatamai respirând, cu ochii lungi, imagini.

DOUASPREZECE NOAPTEA CU DOR

Coridor de ore, timp pierdut.Frunze zburatoare, tari de toamna.

Strazile pe care am trecutîn gâtlejul amintirii se rastoarna.

Trec secundele gravide; nasc urlândpicaturi de ploaie repetate,

vorbe ce s-au spus, îsi cauta gurisa se lase în peretii lor pictate.Bate-o ora sus, dar pân-ajungesunetul la creier, se-nsereaza.

Dorm pavilioanele urechii, fugepe timpane o stafie treaza.

OROLOGIU CU STATUI

Pietrele deschid un ochi de piatra,oasele deschid un ochi de os.

Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, si latradin trei boturi, generos.

E un schimb de ochi mereu în aer.Ochiul de pisica trece-n frunze.Frunzele fosnesc cu dulce vaier

în orbitele pisicilor lehuze.Eu ramân cu pleoapele deschise, aburite.

Ochiul meu sticleste-n turnul primariei,si, deodata, simt cum prin orbite

cu un prunc în brate-apar statuile Mariei.

POEZIA

Poezia este ochiul care plânge.Ea este umarul care plânge,ochiul umarului care plânge.Ea este mâna care plânge,ochiul mâinii care plânge.Ea este tapa care plânge,ochiul calcâiului care plânge.O voi, prieteni,poezia nu este lacrimaea este însusi plânsul,plânsul unui ochi neinventat,lacrima ochiuluicelui care trebuie sa fie frumos,lacrima celui care trebuie sa fie fericit.

PIERDEREA OCHIULUI

As ciocani cu unghia pâna cândn-as mai avea unghie,si cu degetul pâna cândmi s-ar toci.Dar a venit la mineorbul si mi-a spus:“Lasa-ti, frate, unghia-n pace,daca ai cumva un ochiîn vârful ei,de ce sa-l spargi?”Si totusi si totusipoarta asta, dintre mine si tine,trebuie zguduita de cineva.

ARBOR INVERS

Arbor invers, cu radacinile-n vânt, cu talpile late ca frunza platanului, aproape plutind, abia atingândanotimpurile anului.Cu mâinile crestate ca frunza de stejar, cu trunchiul cu scorbura-adâncaîn care dorm ursii cu capul în jos, în zadarspre-un cer de pamânt vrând s-ajunga.Mereu cu creirul gol, cu ideilerasfirate ca pe-un deal pomii rotati, dus în nori, în scâteilecelor neluminati.Vazut ca în apa, mereu, si fosnind de un vânt de pamânt, cu radacinile înfipte în curcubeusi-n culori ce nu sunt.Arbor invers am ramas, rupt din sferacu sfera aceasta aidoma, geamana…Si totul îmi pare stiut, dar nimicadin ce stiu cu ce este nu se aseamana.

EMOTIE DE TOAMNA

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,

ca or sa-mi creasca aripi ascutite pâna la nori,

ca ai sa te ascunzi într-un ochi strain,si el o sa se-nchida cu o frunza de

pelin.Si-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec în mare.Suier luna si o rasar si o prefac

într-o dragoste mare.

RUGACIUNEA

Iarta-ma si ajuta-masi spala-mi ochiul

si întoarce-ma cu fataspre invizibilul rasarit din

lucruri.Iarta-ma si ajuta-ma

si spala-mi inimasi toarna-mi aburul sufletului,

printre degetele tale.Iarta-ma si ajuta-masi ridica de pe mine

trupul cel nou care-mi apasasi-mi striveste trupul cel vechi.

Iarta-ma si ajuta-masi ridica de pe mine

îngerul negrucare mi-a îndurerat caracterul.

EVOCARE

Ea era frumoasa ca umbra unei idei, -a piele de copil mirosea spinarea ei,a piatra proaspat spartaa strigat dintr-o limba moarta.Ea nu avea greutate, ca respirarea.Râzânda si plângânda cu lacrimi mariera sarata ca sareaslavita la ospete de barbari.Ea era frumoasa ca umbra unui gând.Între ape, numai ea era pamânt.

ESTOMPARE

Din ce în ce te stingi, te stergide peste sternul meu, faptura,

dira lucinda si, de melci,tandra arsura.

Abia te tin într-un cuvânt,ori în albastrul meu iris,

iarba-ncoltind dintr-un pamântde somn, de vis.

Daca-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,daca respir, te-mping în aer,

neoglindito peste apetu, dulce vaer.

Ah, vine norul si ma stergecu un burete foarte rece.

Ramân ce-am fost, un tron de regedin care ai plecat de mult…

CAVALER AL FLORII DE CIRES

Chip de cireasa muscata de un elfzburând tot timpul într-un alt

miraj visat.…Sanda pe care mi-o-ncalta un zeu

în salt pe inorogul cel înaltsi insatat.

Si voi veni sa ma prosternmai mult ranit si mult

invins,Când ai sa bati pe un cadran etern

un nor mai alb si mult mai multcare a nins.

NECUVINTELE

El a întins spre mine o frunza ca o mâna cu degete.

Eu am întins spre el o mâna ca o frunza cu dinti.

El a întins spre mine o ramura ca un brat.

Eu am întins spre el bratul ca o ramura.

El si-a înclinat spre mine trunchiulca un mar.

Eu am inclinat spre el umarulca un trunchi noduros.

Auzeam cum se-nteteste seva lui batând

ca sângele.Auzea cum se încetineste sângele

meu suind ca seva.Eu am trecut prin el.

El a trecut prin mine.Eu am ramas un pom singur.

Elun om singur.

FRUNZISURI

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.Amintirea întâmplarilor melevine din viitor, nu din trecut.

Deci spun: se vor darâma mari frânghii de ploaieprin aerul umed care ne-a-nfasurat

înserarile.Inima, inima, planeta misterioasa,

suflete, suflete, aer prin care se-apropieimaginile tale tandre, putin fluturate

de respiratia mea.Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,

aniversarea pietrelor de caldaram în carepotcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat în sa

aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea

numerelor de licean purtate la mâneca,aniversarea tuturor vorbelor care

tin în dintii literelordorintele, dragostea…

Inima, inima, planeta misterioasape care mi-ar fi placut sa traiesc si sa mor.

LECTIA DESPRE CUB

Se ia o bucata de piatra,se ciopleste cu o dalta de sânge,

se lustruieste cu ochiul lui Homer,se razuieste cu raze

pâna cubul iese perfect.Dupa aceea se saruta de

numarate ori cubulcu gura ta, cu gura altora

si mai ales cu gura infantei.Dupa aceea se ia un ciocan

si brusc se farâma un colt de-al cubului.

Toti, dar absolut toti zice-vor:- Ce cub perfect ar fi fost acestade n-ar fi avut un colt sfarâmat!