100 de ilustrații pentru predici (I)

Traducere: Csegezan Erik, Lupu Săvel, Suciu Lucian, Varadi Iuliu, Mateciuc Emanuel

1. Curaj: Curajul înseamnă să faci ceea ce ţi-e frică să faci. Nu este curaj dacă nu eşti speriat.2. Curaj pentru pasivitateEarl J. Fleming, un biolog din Alaska a fost probabil singurul om care a investigat obiectiv reputaţia ursului în

atacurile umane. Când Fleming s-a întâlnit cu un urs, nici nu a fugit, nici nu l-a împuşcat. La sfârşitul studiului său unic, se întâlnise cu 81 de ursi bruni şi deşi mai mulţi au plănuit sa-l atace batjocoritor, nici unul nu a făcut-o.

3. CurajulAş defini adevăratul curaj ca o perfectă sensibilitate a măsurii pericolului şi o voinţă mentală pentru a-l îndura.4. Act de clasăÎntr-o zi din 1956, compozitorul Johnny Mercer a primit o scrisoare de la Sadie Vimmerstedt, o bunică văduvă

care a lucrat în spatele unei tejghele de cosmetice în Joungstown, Ohio. Vimmerstedt i-a sugerat lui Mercer să scrie un cântec numit: “Vreau sa fiu alături să culeg cioburile când cineva iţi sparge inima”. Cinci ani mai târziu, Mercer a răspuns că a scris cântecul şi că Tony Bennett îl va înregistra. Astăzi daca priveşti la eticheta unui disc cu “Vreau sa fiu alături”, vei observa că Jonny Mercer împarte drepturile de autor pentru cuvinte si muzica cu Sadie Vimmerstedt. Profiturile obţinute în urma comercializării au fost împărţite între cei doi, astfel că Vimmerstedt şi moştenitorii ei au câştigat peste 100.000 $. După părerea mea, generozitatea lui Mercer a fost un act de clasă.

Prin “act de clasă” înţeleg orice comportament aşa de virtuos că pune în umbră comportamentul obişnuit. A fost un act de mare clasă, de exemplu, când Alexander Hamilton a avut aspiraţii înalte asupra coroanei lui Aaron Burr. Benjamin Gaggenheim a îndeplinit un act de mare clasă pe Titanic când si-a dat vesta de salvare unei femei şi apoi şi-a pus o cravata albă şi un costum şi a putut muri, “ca un gentlemen”.

În acelaşi an, 1912, căpitanul Lawrence Oates a devenit aşa de îngheţat si schilod de pe urma nefericitei călătorii a lui Robert Scott la Polul Sud. Mai degrabă decât să oprească pe alţii în călătoria lor disperată la întoarcerea de la pol, el a mers la deschizătura cortului intr-o noapte si a spus: “Eu tocmai merg afara si am sa stau ceva timp.” El s-a plimbat intr-o furtuna de zăpadă până când a murit. Cu siguranţa un fapt de mare clasă.

Chiar si un simplu sportiv poate atinge nivelul unui act de mare clasă, aşa cum s-a întâmplat cu jucătorul de tenis Mats Wilander în semifinalele din 1982 la Open-ul francez. La punctul de meci o minge dată de adversarul lui Wilander a ieşit afară. Wilander a mers la arbitru si a zis: “Nu pot să câştig aşa. Mingea a fost bună.” Punctul a fost jucat din nou si Wilander a câştigat frumos si cinstit.

 5. Onoare“Adesea doresc să stau culcat şi să adorm fără să mă trezesc. Dar aş vrea sa mă lupt cu aceasta dacă pot.”  Aşa a

scris odată unul dintre cei mai bravi, cei mai inspiraţi bărbaţi care au trăit vreodată: Sir Walter Scott. In al 56-lea an al vieţii sale, el s-a îmbolnăvit, soţia sa murind în urma unei boli incurabile. Scott avea atunci datorii de o jumătate de milion de dolari. O firma de publicaţii unde a investit el, a dat faliment. El ar fi putut să invoce falimentul, dar şi-a micşorat pretenţiile. Din partea creditorilor a cerut doar timp. Astfel a început cursa cu moartea, un efort curajos de a se elibera de datorii înainte de moarte.

 Ca să fie în stare să scrie fără să fie întrerupt, Scott s-a retras intr-o cămăruţă din casa din Edinburgh. El si-a părăsit soţia muribundă, Charlotte, la ţară. “Mă doare inima - scria el in jurnalul sau zilnic - dar prezenta mea nu-i serveşte la nimic acum.”  Câteva săptămâni mai târziu ea  a murit. După funerarii, el a scris in jurnalul sau: “Când un duşman vine asupra casei mele, nu e cel mai bine sa mă apar, deşi apăsat în suflet; şi nu trebuie ca o mâhnire similară să mă prevină de la o încordare mentală?  Nu trebuie, slavă Domnului!”

 Cu un exerciţiu enorm de voinţa, el s-a reîntors la lucru înăbuşindu-şi durerea. El a renunţat la “Trunchiul din pădure”, “Contele Robert din Paris”, “Castel primejdios” şi alte lucrări. Deşi de două ori lovit de paralizie, el a lucrat neîntrerupt până la căderea sa în 1832. Apoi a venit o minune a harului. Deşi puterile mintale l-au părăsit, el a murit la 21 Septembrie 1832 fericit, cu iluzia ca toate datoriile lui au fost plătite. (Ele au fost  in final plătite in 1847 cu preţul tuturor drepturilor sale de autor). Thomas Carlyle avea sa scrie  despre el mai târziu: “Nici o figură mai integră dintre oamenii din  Anglia nu-i poate sta alături în secolul al XVIII-lea.”