1

Boli cu transmitere sexuala

Generalitati

S-a observat ca in trecut incidenta bolilor cu transmitere sexuala crestea considerabil in

perioadele de razboi sau alte conflicte militare majore. Acest lucru a fost pus pe seama

migratiei intense a populatiei in acel moment, a educatiei sexuale precare dar si interesului

scazut al populatiei active sexual pentrumijloacele de protectie si contraceptie.

In momentul de fata incidenta bolilor cu transmitere sexuala se mentine ridicata, in ciuda

progreselor realizate de medicina moderna in diagnosticarea, tratarea si vindecare majoritatii

acestor boli. Singura perioada in care s-a inregistrat o diminuare a ratei bolilor transmise

sexuala (BTS) a fost intre anii 1950-1960, insa din aceasta perioada continua sa creasca, un varf

considerabil fiind atins intre anii 70-80.

O data cu descoperirea virusului HIV si stabilirii faptului ca acesta are transmitere sexuala,

incidenta a scazut. Nu simtitor insa, iar acum procentele si statisticile se mentin ingrijoratoare.

In urma cu 12 ani, expertii estimau ca peste 1 milion de persoane se infecteaza zilnic cu orice tip

de BTS; dintre acestea, peste 60% erau persoane cu varsta sub 25 de ani. Pana in 1999 in lume

erau inregistrate 340 de milioane de noi cazuri de sifilis, gonoree, trichomoniaza.

BTS reprezinta o importanta problema de sanatate publica, atat prin repercursiunile asupra

individului in sine, cat si asupra societatii si economiei. Prevenirea lor se poate realiza usor,

mijloacele de protectie fiind astazi disponibile atat in magazine cat si in farmacii. Prin utilizarea

lor, sexul poate redeveni sigur si acest lucru il face o experienta placuta pentru ambii parteneri.

Metodele de protectie sunt eficiente in prevenirea contracararii BTS, insa singura cale 100%

sigura este abstinenta.

Cum o astfel de masura este dificil de urmat, specialistii au imaginat o gama larga de alte

metode mult mai practice, care se bazeaza in principal pe evitarea contactului direct cu fluide

sau cu zone ale corpului prin care se pot transferamicrobi sau paraziti.

Bolile cu transmitere sexuala sau bolile venerice sunt infectii transmise prin contact sexual

(normal, oral sau anal) dar care pot fi transmise si pe alte cai. Printre mijloacele de transmitere

ale acestor boli, in afara de contactul sexual, mai putem intilni: contactul cu zona infectata,

contactul cu obiecte infectate (ace, etc.) sau de la mama la fat, etc.

2

Aceste boli pot fi clasificate in doua mari categorii:

1. Bolile cu transmitere sexuala majore, din care fac parte:

- sifilisul

- gonoreea sau blenoragia

- sancrul moale

- granulomul inghinal

- limfogranulomatoza inghinala

2. Bolile cu transmitere sexuala minore, din care fac parte:

- uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de

chlamydii, mycoplasme,candida albicans, tricomonas vaginalis)

- tricomonaza urogenitala

- candidozele urogenitale

- herpesul genital

- vegetatiile veneriene

- molluscum contagiosum

- scabia

- pediculoza

- unele forme de hepatita virala.

In ultimul deceniu, infectia cu HIV, cea mai periculoasa infectie, alaturi de sifilis, a provocat

epidemii fara precedent.

Exprimarile clinice ale bolilor cu transmitere sexuala apar mai ales in regiunea genitala, dar

pot fi evidente si in cavitatea bucala, pe tegument sau la nivelul ochilor - conjunctival.

In zona genitala, simptomele se manifesta prin secretii neobisnuite, dureri in zona pelviana,

arsuri, prurit, senzatie de iritatie, dureri in timpul actului sexual (dispareunie) sau la urinare

(disurie). Prezenta tuturor acestor simptome nu este obligatorie - unele dintre ele disparand de

la sine, desi infectia ramane in organism pana la tratare sau cronicizare.

Primul pas in tratarea bolilor cu transmitere sexuala este consultul medical si diagnosticarea

corecta. Nu este recomandat tratamenulul empiric sau ca urmare a consultarii altor surse de

informare neoficiale de multe ori incorecte. Medicul poate fi unul de familie in prima faza ce va

va trimite la un specialist in boli dermato - venerice, care va face analize si va aplica tratamentul

corespunzator. Acest tratament trebuie continuat pe toata perioada recomandata, chiar daca

simptomele dispar, iar actul sexual poate fi reluat dupa 3 zile de la incetarea tratamentului in

conformitate cu recomandarile medicului specialist.

Riscul de infectare cu aceste boli este mai mare in contactul sexual cu mai multi parteneri,

atunci cand nu este folosit prezervativul ca mijloc de protectie si cind sunt utilizare droguri

injectabile intravenos, cand partenerul se drogheaza sau are la randul lui mai multi parteneri

sexuali.

3

Sifilisul - lues

Generalitati

Sifilisul este o boala/infectie cu transmitere sexuala, care netratata poate produce

complicatii majore. Infectia are perioade alternative de activitate si inactivitate (perioade de

latenta). Simptomele apar in timpul perioadelor de activitate; in perioadele de latenta nu exista

nici un simptom, dar pacientul este infectat in continuare. Oricine vine in contact cu o persoana

infectata cu sifilis se poate imbolnavi.Nu este necesar contactul sexual pentru a fi transmisa

infectia, aceasta se poate realiza si prin simplul contact cu gura, rectul sau organele genitale ale

unei persoane infectate.

Sifilisul apare in urma infectiei cu Treponema Pallidum. El poate fi primar, secundar, tertiar,

poate avea forme congenitale (sifilisul congenital - in care copilul este infectat la nastere de

catre mama bolnava) si alte forme nu foarte bine delimitate:

- latent - fara simptome dar cu rezultatele testelor pozitive

- forme de trecere intre secundar si tertiar, etc.

Primul simptom in cazul sifilisului primar este aparitia unei pete rosii (macula eritematoasa),

care devine o eroziune, adancindu-se, si apoi o ulceratie care doare doar in cazul traumatizarii

sau al suprainfectarii. La femei pot fi afectate labia, vaginul, uretra si perineul. La ambele sexe

mai pot fi afectate regiunea anorectala, mamelonara, buzele, limba, amigdalele, etc.

Complicatiile care pot aparea sunt fimoza, parafimoza, suprainfectari ale leziunii, blocajul cailor

limfatice (limfedem) cu edemul penisului si a scrotului sau a labiilor.

Sifilisul secundar este considerat o stare septica cu Treponema - simptomele pot aparea in 3

- 6 saptamani, determinand aparitia silifidelor. Acestea sunt pete mici, roz - pal, care nu ies in

relief si determina rozeola silifica sau care ies putin in relief pe piele (papule). Pot aparea stari

asemanatoare gripei (lipsa poftei de mancare, dureri de cap(cefaleea) si musculare, articulatii

ce dor, rinoree, etc). Se poate instala sifilisul latent sau cel tertiar, dar in ultima perioada

acestea apar tot mai rar datorita tratarii la timp si a mijloacelor de informare in masa.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Mod de transmitere

4

4. Simptome

5. Sifilisul congenital

6. Mecanism fiziopatogenetic

7. Factori de risc

8. Consultul de specialitate

9. Expectativa vigilenta

10. Medici specialisti recomandati

11. Investigatii

12. Diagnostic precoce

13. Tratament - Generalitati

14. Profilaxie

15. Tratament ambulatoriu

16. Tratament medicamentos

17. Efecte adverse

18. Tratament chirurgical

19. Alte tratamente

Cauze

Sifilisul este o infectie produsa de bacteria numita Treponema pallidum.

Mod de transmitere

Transmiterea bacteriei se realizeaza de obicei in timpul contactului sexual vaginal, anal sau

oral. Bacteria care determina sifilisul este transmisa de la o persoana la alta prin contactul

direct cu:

- leziunea deschisa (sancru) care apare in timpul stadiului primar

- membrane mucoase sau alte tipuri de leziuni, care apar in timpul stadiului secundar si uneori

in cadrul sifilisului latent.

5

Leziunile apar de obicei la nivelul organelor genitale externe, vaginului, anusului sau rectului.

Leziunile pot uneori apare pe buze sau in jurul buzelor. Bacteria patrunde in organism, de obicei

prin membranele mucoase, cel mai frecvent prin cele din jurul organelor genitale si cailor

urinare.

Rareori bacteria patrunde in organism prin solutii de continuitate ale tegumentelor, cum sunt

de exemplu taieturile, sau prin sarut, daca persoana infectata are o leziune la nivelul gurii sau

buzelor. Sifilisul se mai poate transmite si prin folosirea unui ac anterior folosit pentru/de

o persoana infectata.

O alta cale de transmitere este prin transfuziile de sange, dar aceasta cale este foarte rar

intalnita, deoarece sangele recoltat pentru transfuzii este testat pentru bolile cu transmitere

sexuala si bacteria care produce sifilisul nu rezista mai mult de 24-48 de ore in conditiile in care

este stocat sangele pentru transfuzii.

In cazul femeilor gravide si infectate cu sifilis, bacteria poate traversa placenta si infecta fatul

in orice moment al sarcinii sau al nasterii (sifilis congenital).

Sifilisul nu se transmite prin contactul intamplator cu scaunele de toaleta, clantele usilor, prin

apa din piscine, cazi de baie, prin haine sau prin vesela. O infectie cu Treponema pallidum in

trecut, nu ofera protectie individului pentru o noua infectie, desi, in rare cazuri, poate apare o

rezistenta fata de boala care protejeaza individul fata de o noua infectie.

Perioada de incubatie

Perioada de incubatie este perioada dintre expunerea la infectie si momentul in care apar

simptomele. O leziune a pielii numita sancru, este primul simptom al sifilisului cu transmitere

sexuala. Sancrul apare intr-un interval de 10-90 de zile de la momentul infectiei, de obicei

intervalul este de 21 de zile.

Perioada de contagiozitate

O persoana cu sifilis poate transmite boala (este contagios) partenerilor, atunci cand sunt

prezente leziunile primare sau secundare. Persoana infectata poate sa fie contagioasa

intermitent ani de zile si este intotdeauna contagioasa cand sunt prezente leziuni deschise

sau eruptii cauzate de sifilis.

Simptome

Sifilisul are o evolutie in patru stadii, fiecare stadiu avand simptome aparte.

- Sifilisul primar

6

In cadrul stadiului primar un sancru, de obicei nedureros, apare la locul de patrundere al

bacteriei in corp. Acesta apare de obicei in 3 saptamani de la expunere (limitele intervalului

sunt de 10-90 zile). Persoana infectata este foarte contagioasa in timpul stadiului primar. La

barbati sancrul apare frecvent in regiunea genitala, de obicei dar nu intotdeauna, pe penis.

Aceste leziuni sunt de obicei nedureroase. La femei sancrul poate apare la nivelul organelor

genitale externe sau interne. Sancrul poate trece neobservat atunci cand apare la nivelul

vaginului sau a partii inferioare a uterului (cervix) deoarece sunt nedureroase si greu de

vizualizat. Cresterea in volum a limfo-ganglionilor (adenopatia) apare de obicei in apropierea

zonei unde se gaseste sancrul. Sancrul poate apare si alte parti ale corpului. Cand se intampla

acest lucru, sancrul este de obicei inflamat si produce puroi.

Sancrul dureaza 28-42 de zile, dupa care se vindeca fara tratament, lasand o cicatrice

subtire. Vindecarea sancrului nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai

este contagioasa.

- Sifilisul secundar

Sifilisul secundar este caracterizat de o eruptie, care apare la 4-10 saptamani dupa aparitia

sancrului, uneori inainte ca acesta sa se fi vindecat. Pot apare si alte simptome care arata ca

infectia s-a raspandit in organism. Persoana respectiva este foarte contagioasa in stadiul al

doilea al sifilisului. Eruptia apare pe intreg corpul si include palmele si plantele. Leziunile au o

culoare rosu-maroniu, sunt mici, elevate sau nu, si au mai putin de 2 cm. Acestea pot fi

confundate cu alte leziuni tegumentare. Leziuni deschise, mici, pot fi prezente la nivelul

mucoaselor. Aceste leziuni pot contine puroi. Leziunile umede au un aspect aparte, fiind numite

"condiloma lata". La persoanele cu pielea inchisa la culoare, leziunile pot avea o culoare mai

deschisa decat pielea din jur. Eruptia se videca fara tratament si fara a lasa cicatrici in 2 pana la

12 saptamani. Dupa vindecare pielea poate ramane usor decolorata. Vindecarea eruptiei nu

inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

- Sifilisul latent (ascuns)

In lipsa tratamentului, o persoana infectata cu sifilis va ajunge in stadiul latent (ascuns) al

bolii. Stadiul latent

apare la un an dupa debutul infectiei. Dupa ce eruptia din stadiul doi dispare, persoana

infectata va fi asimptomatica pentru un timp (perioada latenta). Perioada latenta poate fi de un

an, dar se poate intinde intre 5 si 40 de ani. De obicei, in acest stadiu, un diagnostic corect

poate fi pus numai pe baza analizelor de sange, istoricului bolii sau nasterii unui copil cusifilis

congenital. O persoana este contagioasa in prima parte a stadiului latent si poate fi contagioasa

in a doua parte a acestui interval.

7

Recaderile. Aproximativ 20-30% din cei infectati cu sifilis prezinta recaderi ale bolii in stadiul

latent. Recaderea inseamna ca o persoana care era asimptomatica, incepe sa prezinte din nou

simptome. Recaderile pot apare de mai multe ori. Cand recaderile nu mai apar, bolnavul nu

mai transmite boala prin contact. O femeie insarcinata care se gaseste in stadiul latent, poate

transmite boala fatului (sifilis congenital), poate avea un avort sau poate naste un copil mort.

- Sifilisul tertiar (stadiul tarziu)

Acesta este cel mai distructiv stadiu al bolii. El poate debuta la un an dupa infectie sau in

orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. O persoana

infectata cu sifilis, poate sa nu ajunga niciodata in stadiul tertiar. In cadrul acestui stadiu, boala

poate produce afectiuni grave ale vaselor de sange si inimii, tulburarimentale, orbire, afectiuni

ale sistemului nervos si chiar moartea. Simptomele sifilisului tertiar depind de complicatiile care

apar.

Complicatiile din acest stadiu includ:

- gomele sifilitice, care sunt leziuni mari, situate pe piele sau in interiorul corpului

- sifilisul cardio-vascular, care afecteaza inima si vasele de sange

- neuro-sifilisul, care afecteaza creierul si meningele.

Sifilisul congenital

Sifilisul congenital se refera la boala transmisa de catre mama copilului, in timpul sarcinii

sau nasterii. Se recomanda ca fiecare femeie insarcinata sa fie testata pentru sifilis, din cauza

consecintelor severe ale bolii asupra fatului.

Testarea se va realiza:

- la prima vizita prenatala a femeii insarcinate

- la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc

crescut de a fi infectate.

Sifilisul congenital creste riscul mortii fetale si al complicatiilor aparute la nou-nascut.

Bacteria patrunde in sistemul sanguin al fatului prin intermediul placentei, determinand infectia

nou-nascutului sau moartea fatului.

Simptomele sifilisului congenital includ:

- rinoree (scurgeri de secretii din cavitatea nazala) apoasa, inalt contagioasa

- inflamatie dureroasa a periostului (stratul extern al osului)

- eruptie contagioasa, ce apare frecvent la nivelul plantelor si palmelor

- anemie (scaderea numarului de hematii)

8

- cresterea in volum a ficatului si splinei (hepato-splenomegalie)

- cresterea in volum a ganglionilor limfatici (adenopatii)

- retard in crestere si dezvoltare.

Pentru ca exista si alte boli cu simptome asemanatoare, diagnosticul corect este important in

tratament.

Mecanism fiziopatogenetic

La circa trei saptamani (desi intervalul se intinde intre 10 si 90 de zile) dupa infectie, apare o

leziune (sancru) care este de obicei nedureroasa, la nivelul organelor genitale. De obicei,

sancrul se vindeca fara tratament in 28-42 de zile. Acest stadiu poarta denumirea de sifilis

primar. Daca nu este tratat se ajunge la stadiul al doilea (sifilis secundar). In acest stadiu apare o

eruptie la aproximativ 2 luni dupa aparitia sancrului, care dispare fara tratament in 1-2

saptamani. Dupa disparitia eruptiei, persoana infectata poate avea o perioada asimptomatica.

Aceasta poarta denumirea de sifilis latent.

Desi simptomele dispar, bacteria ce produce sifilisul ramane in organism si ataca organele

interne. Perioada latenta poate fi de un an, intervalul mediu fiind de 5 pana la 20 de ani.

Persoana infectata este contagioasa in timpul sifilisului primar, secundar si a primei parti a

stadiului latent. In acest timp, simptomele caracteristice sifilisului secundar pot reapare de mai

multe ori (recaderi). Daca nu este diagnosticat si tratat, se poate ajunge in stadiu de sifilis

tertiar, care este cel mai distructiv stadiu al bolii. In cadrul acestui stadiu, boala poate produce

afectiuni ale vaselor de sange si inimii, boli mentale (inclusiv dementa), orbire, afectiuni ale

sistemului nervos si chiar moartea. Sifilisul tertiar poate debuta la un an dupa infectie sau in

orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. Aproximativ o

treime din persoanele infectate dezvolta complicatiile sifilisului tertiar.

Factori de risc

Factorii de risc pentru infectia cu treponema pallidum sunt:

- contact sexual neprotejat (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a prezervativului),

mai ales in randul homosexualilor

- parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita

- contact sexual cu o persoana infectata

- contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli

- prostitutia

- infectia cu virusul HIV.

O persoana este contagioasa daca are leziuni deschise sau eruptii in cazul bolii. Riscul de a fi

9

infectat cu sifilis in urma unui singur contact sexual, cu un partener infectat, este de

aproximativ 3-10%. Infectia cu sifilis creste riscul unei persoane de a fi infectata cu HIV. Sifilisul

produce leziuni deschise pe organele genitale, care permit virusului HIV sa intre in organism.

Sifilisul este mai frecvent printre persoanele care sunt infectate cu HIV.

Consultul de specialitate

Un consult de specialitate este necesar atunci cand:

- apar leziuni, eruptii, vezicule sau umflaturi in jurul organelor genitale, in zona anala sau in

orice parte a corpului, daca exista suspiciunea de boala cu transmitere sexuala

- exista posibilitatea ca persoana sa fie expusa unei boli cu transmitere sexuala.

Expectativa vigilenta

Perioada de expectativa vigilenta, care reprezinta o atitudine de urmarire, nu este

recomandata in cazul expunerii la bacteria care provoaca sifilisul sau in cadrul altor boli cu

transmitere sexuala. Orice simptom sau modificare care sugereaza sifilisul sau alta boala cu

transmitere sexuala, trebuie evaluata de un medic specialist. Tratamentul precoce reduce

complicatiile bolii si previne infectarea altor persoane. Daca exista suspiciunea unei boli cu

transmitere sexuala, trebuie evitat contactul sexual pana la consultul medicului specialist. Daca

o persoana este diagnosticata cu sifilis, va trebui tratat si partenerul sau.

Medici specialisti recomandati

De obicei, medicul de familie poate diagnostica si trata sifilisul. Alti medici care pot face

acest lucru sunt:

-medicul internist

-medicul ginecolog-obstetrician

-medicul dermatolog.

Investigatii

Primul pas in diagnosticul sifilisului este un istoric amanuntit al simptomelor si al activitatii

sexuale si examenul obiectiv. Diagnosticul de sifilis este confirmat prin teste de sange. Acestea

sunt necesare mai ales daca nu sunt prezente leziunile caracteristice. Daca leziunile sunt

prezente, lichidul din una din ele este examinat la microscop, pentru a evidentia bacteriile care

produc boala (examinare pe camp intunecat). O examinare atenta a pielii si cavitatii bucale,

este realizata pentru a cauta existenta unei eruptii sau a altor modificari. In cazul femeilor, este

necesar un examen ginecologic pentru a cauta semne de sifilis. Sunt cautate leziuni anormale

10

ale vaginului, vulvei, labiilor, ariei genitale. Aceste leziuni apar in cadrul sifilisului primar. Pentru

femeile insarcinate sunt recomandate investigatii de screening pentru sifilis, datorita riscului

infectiei fatului.

Screening-ul se realizeaza:

- la prima vizita prenatala a femeii insarcinate

- la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc

crescut de a fi infectate.

Un examen genital se realizeaza si la barbati, cu scopul de a decela semne ale sifilisului. In

cazul nou-nascutilor, evaluarea initiala pentru sifilis congenital incepe cu o evaluare a starii de

sanatate a mamei si testarea acesteia pentru sifilis. Medicul specialist va examina atat mama

cat si nou-nascutul. In diagnosticul sifilisului primar si secundar este uneori necesara o punctie

lombara.

Aceasta este necesara la adulti atunci cand:

- exista semne ale sifilisului tertiar (anevrismul (dilatarea) de aorta, gomele, irita (inflamatie a

structurii anatomice oculare denumita iris) sau neuro-sifilis

- penicilina sau alte antibiotice recomandate nu pot fi folosite in tratamentul sifilisului latent;

in aceasta situatie este necesar sa se determine daca lichidul din coloana vertebrala si creier

(lichidul cefalorahidian - LCR) este infectat, deoarece sunt necesare metode specifice de

tratament ale infectiei LCR

- persoana este infectata cu HIV

- este necesara verificarea vindecarii neuro-sifilisului.

La nou-nascut si copil, punctia lombara se efectueaza atunci cand:

- exista semne de sifilis congenital

- mama copilului a avut sifilis si nu a fost tratata sau a fost tratata dupa saptamana 20 de

sarcina

- mama copilului a fost tratata cu un alt antibiotic decat penicilina.

Trebuie efectuate alte teste pentru a determina daca sunt prezente si alte boli cu

transmitere sexuala, in special infectie cu chlamydia, gonoree sau infectie HIV; persoanele

infectate cu sifilis au risc mai mare dobandi infectia cu virusul HIV.

Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt

asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele

imitator.

Diagnostic precoce

11

Sceening-ul sifilisului este recomandat pentru femeile gravide si pentru persoanele cu risc

crescut de infectie.

Persoanele cu risc mare de a fi infectate sunt cele care:

- au contacte sexuale neprotejate (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a

prezervativului), mai ales in randul homosexualilor

- au parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita

- au contact sexual cu o persoana infectata

- au contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli

- practica prostitutia

- care au infectie cu virusul HIV.

Pentru femeile insarcinate sunt recomandate investigatii de screening pentru sifilis, datorita

riscului infectiei fatului.

Screening-ul se realizeaza:

- la prima vizita prenatala a femeii insarcinate

- la inceputul trimestrului trei de sarcina si din nou la nastere, pentru femeile care au risc

crescut de a fi infectate.

De retinut!

Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt

asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele

imitator.

Tratament - Generalitati

Tratamentul prompt al sifilisului este necesar pentru a vindeca infectia, a preveni

complicatiile si transmiterea la alte persoane. Antibioticele sunt tratamentul eficient in orice

stadiu. Tratamentul antibiotic nu poate vindeca complicatiile deja aparute, insa poate preveni

instalarea unor noi complicatii. Dupa tratament sunt necesare teste in dinamica, pentru a fi

sigur ca tratamentul a avut succes. Partenerii de viata expusi, trebuie sa fie examinati, testati si

tratati. Penicilina este antibioticul preferat pentru tratamentul sifilisului. Desi penicilina este

tratamentul standard pentru neuro-sifilis, sifilis congenital sau pentru sifilisul dobandit sau

detectat in timpul sarcinii, alte antibiotice cum ar ficeftriaxona, pot fi luate in considerare. Daca

pacientul este alergic la penicilina, tratamentul este posibil, dar medicul specialist trebuie sa

aleaga cea mai buna optiune de tratament.

De retinut!

12

Antibioticele pot vindeca sifilisul si preveni complicatiile. Complicatiile aparute in sifilisul

tertiar si in cel congenital pot fi ireversibile, dar poate fi oprita evolutia bolii. Penicilina este

antibioticul preferat in tratamentul sifilisului. Desi penicilina reprezinta tratamentul standard in

neuro-sifilis, sifilis congenital si sifilisul femei gravide, alte antibiotice (de exemplu ceftriaxona)

pot fi luate in considerare. Penicilina este singurul antibiotic cu efect sigur in tratamentul neuro-

sifilisului, sifilisului congenital si sifilisul femeii gravide. Cand sunt folosite alte antibiotice, este

necesara o urmarire foarte atenta dupa tratament. Penicilina administrata mamei ajunge in

cantitati mici si in lapte. Dar aceste cantitati nu sunt nocive pentru copilul alaptat.

In schimb doxicilina si tetraciclina, care de asemenea trec in laptele matern, pot afecta

dezvoltarea dintilor si oaselor copilului. In timpul alaptarii este interzisa automedicatia de orice

fel. Pentru oricare medicament trebuie ceruta parerea unui medic specialist. Dupa tratament,

examinari si teste sanguine se vor efectua la 6 si 12 luni, si la 24 de luni in cazul sifilisului latent

pentru a confirma vindecarea. Daca este prezenta o infectie concomitenta cu virusul HIV,

examinarile si testele ulterioare vor fi efectuate la 3, 6, 9, 12 si 24 de luni. Aceste teste sunt

necesare pentru ca uneori primul tratament nu vindeca boala si sunt necesare doze

suplimentare.

Profilaxie

Evitarea expunerii la factori de risc previne eficient infectia sau reinfectia cu bacteria care

produce sifilis.

Profilaxia cuprinde:

- contacte sexuale protejate: este recomandat ca numarul de parteneri sexuali sa nu fie mare

si atunci cand partenerul este implicat in comportamente sexuale cu risc, sa se foloseasca

prezervativul

- folosirea corecta a prezervativului: trebuie verificata data expirarii prezervativului inaintea

folosirii; prezervativul se aplica pe penisul in erectie inainte de inceperea contactului sexual si

se indeparteaza apasand la baza prezervativului (langa linia de insertie a parului pubian);

prezervativul trebuie indepartat la sfarsitul contactului sexual, cand penisul se afla inca in

erectie

- cumpararea de prezervative care intrunesc standardele de siguranta: acestea trebuie

pastrate in ambalaj pana in momentul folosirii

- folosirea diafragmei (prezervativul pentru femei): aceasta este un tub de plastic, moale,

inchis la un capat, care poate fi inserat in vagin cu maxim 8 ore inainte de contactul sexual; nu

se foloseste simultan cu prezervativul obisnuit.

Tratament ambulatoriu

13

Este important ca persoanele bolnave de sifilis sa beneficieze de tratament de specialitate.

Nu este recomandat tratamentul empiric. Sifilisul trebuie diagnosticat cu exactitate si tratat

medicamentos, cu antibiotice prescrise de medicul specialist. Odata pus diagnosticul si prescris

tratamentul, profilaxia poate preveni reinfectia sau dobandirea unei alte boli cu transmitere

sexuala.

Tratament medicamentos

Tratamentul sifilisului si al altor boli cu transmitere sexuala este complex. Tratamentul cu

penicilina, vindeca sifilisul in cele mai multe cazuri daca este efectuat conform indicatiilor

medicului specialist. Daca boala a ajuns in stadiul de sifilis secundar, tratamentul antibiotic va

preveni complicatiile ulterioare, insa nu va vindeca leziunile care au aparut deja. Tratamentul

antibiotic prompt, scade rata aparitiei complicatiilor si previne raspandirea infectiei. Partenerii

sexuali expusi infectiei trebuie tratati. Pentru ca sancrul sifilitic poate facilita infectia cu virusul

HIV, se recomanda testarea simultana pentru sifilis si pentru HIV.

Optiuni de medicamente

Antibioticele sunt folosite intotdeauna in tratamentul sifilisului. Penicilina este antibioticul

cel mai frecvent folosit in tratamentul sifilisului. De obicei se administreaza injectabil.

Daca pacientul este alergic la penicilina, medicul poate prescrie alt antibiotic, cum este

doxiciclina, tetraciclina, ceftriaxona sau azitromicina. Aceste antibiotice sunt prescrise mai ales

in stadiile precoce ale bolii. In stadiile mai avansate ale bolii, este necesar tratamentul cu

penicilina.Penicilina este unicul antibiotic folosit in timpul sarcinii. Femeile insarcinate alergice

la penicilina au nevoie de un consult medical de specialitate. Antibioticele distrug bacteria care

produce sifilisul. Antibioticele sunt indicate atunci cand sifilisul este decelat prin analize de

rutina sau cand apar simptome sugestive pentru sifilis. Partenerii sexuali ai unei persoane

infectate si nou-nascutii din mame infectate, necesita de asemenea tratament.

Cantitatea de antibiotic folosita si intervalul de administrare sunt determinate de stadiul

bolii. De exemplu daca este prezent neuro-sifilisul se recomanda administrarea de antibiotice

10-14 zile. Tratamentul cu penicilina vindeca sifilisul in cele mai multe cazuri, daca este

efectuat conform indicatiilor medicului specialist. Daca boala a ajuns in stadiul de sifilis

secundar, tratamentul antibiotic va preveni complicatiile ulterioare insa nu va vindeca leziunile

care au aparut deja. Dupa tratament, examinari si teste sanguine se vor efectua la 6 luni si la 12

luni, iar in cazul sifilisului latent si la 24 de luni, pentru a confirma vindecarea. Daca este

prezenta o infectie concomitenta cu virusul HIV, examinarile si testele ulterioare vor fi

efectuate la 3, 6, 9, 12 si 24 de luni. Sifilisul congenital poate fi prevenit daca gravidele infectate

14

sunt tratate inainte de saptamanile 16-18 de sarcina. Dupa aceasta perioada, tratamentul va

vindeca infectia si opri evolutia leziunilor, dar leziunile deja aparute nu vor involua.

Efecte adverse

Reactia JarischHerxheimer apare in urma tratamentul antibiotic al sifilisului si

include febra si cefalee (durere de cap). Poate apare intr-un interval de pana la 8 ore dupa

initierea tratamentului stadiilor initiale ale sifilisului. Pentru a preveni aceasta reactie, inainte

de tratamentul antibiotic se administreaza corticosteroizi orali, cum este prednisonul, sau

antiinflamatoare nonsteroidiene. Multi specialisti nu recomanda aceasta metoda, deoarece

reactia JarischHerxheimer este de durata mica sau usoara. Reactia JarischHerxheimer apare

la aproximativ 50-75 % din pacientii cu sifilis primar tratati cu antibiotice. Cauza aparitiei acestei

reactii nu este cunoscuta, dar se presupune ca este produsa de toxinele eliberate din bacteriile

distruse in cursul tratamentului cu antibiotice. Reactia JarischHerxheimer nu este o reactie

alergica la penicilina. Femeile insarcinate in trimestrul al doilea, care prezinta reactia Jarisch

Herxheimer au un risc crescut pentru nasterea prematura si stres fetal. In ciuda acestui fapt ele

trebuie tratate, pentru ca sifilisul congenital se asociaza mai frecvent cu moartea fatului.

Tratament chirurgical

Nu exista un tratament chirurgical pentru sifilis.

Alte tratamente

Nu exista alte forme de tratament pentru sifilis.

15

Sifilisul (luesul) congenital

Generalitati

Sifilisul (luesul) congenital reprezinta infectia nou-nascutului, transmisa in timpul vietii

intrauterine, pe cale transplacentara, de la gravida infectata cu sifilis la fat. Treponema

pallidum agentul etiologic al sifilisului traverseaza placenta incepand din luna a V-a de sarcina.

Intensitatea si vechimea infectiei luetice materne influenteaza gravitatea manifestarilor fetale,

riscul transmiterii fiind mai mare in primul an de la contactarea infectiei sifilitice.

Nou-nascutul unei mame sifilitice poate prezenta afectari grave, evidente la nastere, in

unele cazuri chiar incompatibile cu viata sau copilul poate fi aparent sanatos la nastere,

semnele infectiei manifestandu-se mai tarziu in primul an de viata sau la varsta de 9-12 ani; pe

de alta parte fatul poate mosteni anticorpi de la mama, cere-i permit sa reziste infectiei

treponemice. Datorita introducerii testelor de screening pentru sifilis la toate gravidele in

primul trimestru desarcina, in prezent sifilisul congenital este rar.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Epidemiologie

3. Semne clinice

4. Sifilisul congenital precoce

5. Sifilisul congenital tardiv

6. Diagnostic

7. Tratament

8. Antibioterapia

16

Epidemiologie

Agentul etiologic al sifilisului este Treponema pallidum o bacterie spiralata (spirocheta),

putin rezistenta in mediul exterior: nu rezista la caldura si uscaciune, fiind distrusa la 42 grade

C, rezista foarte bine la frig (60 - 70 grade C), la expunerea la UV isi pierde virulenta; este

distrusa de sapun, alcool, penicilina; rezista pe cani si alte obiecte cam 4-5 minute.

Transmiterea interumana se face prin contact sexual, cu exceptia sifilisului congenital care se

transmite vertical, transplacentar de la mama la fat.

Treponema pallidum traverseaza placenta si infecteaza fatul, incepand cu luna a V-a de

sarcina. Perioada cea mai periculoasa pentru transmiterea unei infectii luetice pe cale

transplacentara, o reprezinta sifilisul recent, virulent al mamei, riscul fiind maxim in primul an al

infectiei sifilitice.

Daca mama se infecteaza in ultimele 2 luni de sarcina, deci inainte de producerea unei

bacteriemii masive cu spirochete, este posibila transmiterea unei infectii mai atenuate fatului,

care se poate naste in aparenta sanatos, dar poate face sifilis congenital tardiv. Cand infectia

luetica a mamei este in latenta tardiva, mai atenuata, sarcina se poate termina intr-un mod care

poate varia de la un sifilis congenital tardiv, aparut in a doua copilarie sau adolescenta, pana la

un copil neinfectat.

Semne clinice

Transmiterea transplacentara a infectiei sifilitice de la mama la fat, poate produce:

- avort in trimestrul II de sarcina

- moartea fatului in uter

- nastere prematura

- nou-nascut cu sifilis precoce

- nou-nascut fara semne clinice dar care va dezvolta sifilis tardiv.

Sifilisul congenital este o boala multisistemica, cu variatii in privinta severitatii si formelor

de prezentare, semnele de boala la copilul viu neaparand deseori mai devreme de 10-14 zile de

la nastere. Prezenta de bule hemoragice si leziuni muco-cutanate la nastere sunt semne de

infectie severa.

Sifilisul congenital precoce

Sifilisul congenital precoce, este manifestarea clinica a infectiei in primul an de viata.

Manifestarile se aseamana cu cele din sifilisul secundar, fapt care este explicabil: in sifilisul

17

congenital treponemele au acces direct la sangele fetal. Spre deosebire de sifilisul secundar

insa, in sifilisul congenital precoce datorita infectiei masive cu treponeme, severitatea si

prognosticul sunt severe: este afectat frecvent scheletul, aparand fenomene

de osteomielita,osteocondrita si periostite, fracturile pe os patologic fiind manifestari precoce

ale sifilisului.

Modificarile clinice pot fi multiple si variate:

- nou-nascutul are de obicei o greutate mica la nastere, poate prezenta anorexie,

varsaturi, hidrocefalie, infectii intercurente

- pot fi prezente modificari ale formei craniului si variate malformatii : buza iepure, frunte

olimpiana

- coriza sifilitica (rinita unilaterala persistenta): secretie nazala seroasa presarata cu striuri

sanguinolente, de obicei unilaterala

- sifilide peribucale: fisuri radiare adanci, acoperite cu cruste ce se vindeca cu cicatrici ce

persista toata viata

- sifilide lenticulare: papule rotunde, lucioase, convexe, diseminate pe trunchi, de culoare rosu

inchis, de aproximativ 1-1,5 cm

- pemfigusul sifilitic: bule cu continut sanguinolent localizate de obicei strict palmo-plantar

- leziuni osoase: osteocondrita sifilitica, pseudoparalizia lui Parott, in care membrele

superioare si inferioare atarna flasc, craniotabes, osteoperiostita sifilitica, osteita si osteomielita

sifilitica

- hepato-splenomegalie (ficat si splina marite), ascita

- limfadenopatie

- anemie, icter, afectare a SNC, hematologica, cardiaca etc.

Sifilisul congenital tardiv

Sifilisul congenital tardiv reprezinta aparitia manifestarilor tardiv, in jurul varstei de 9-12

ani cel mai frecvent, la un copil nascut dintr-o mama infectata cu sifilis. La nastere copilul poate

fi aparent sanatos, putand eventual atrage atentia o placenta mare, cu zone de necroza.

Manifestarile clinice sunt similare sifilisului tertiar al adultului,

predominand tuberculii si gomele. Acestea se pot localiza oriunde in organism, la diverse

nivele, cele mai caracteristice localizari fiind:

- gome osoase, periostale: care la nivelul tibiei, determina aparitia tibiei in iatagan, la nivelul

oaselor nasului prin distructii profunde determina deformarea nasului: nas in sa sau in cioc de

papagal; gome la nivelul planseului nazal duc la tulburari de deglutitie, fonatie

- afectarea oculara (keratita) cu surditate (neurolabirintita) si vicii de implantare si forma a

dintilor, formeaza triada clinica Hutchinson

- la nivelul tegumentelor si mucoaselor: sifilide, gome.

18

Diagnostic

Sifilisul congenital va fi suspectat la toti nou-nascutii simptomatici sau nu, nascuti din

mame seropozitive, insa diagnosticul de sifilis congenital necesita evidentierea treponemelor in

secretii sau tesuturi.

Toate gravidele vor fi testate serologic pentru sifilis in primele luni de sarcina, testul

repetandu-se dupa 28 de saptamani de gestatie. In absenta testarii pe parcursul sarcinii

testarea pentru sifilis se va face obligatoriu inainte de nastere.

Cele mai utilizate teste pentru diagnostic sunt testele serologice sau netreponemice cum

este testarea VDRL: care determina anticorpii impotriva antigenului treponemei pallidum; titrul

acestor anticorpi creste dupa infectie si scade sub actiunea tratamentului; perioada de

negativare a acestui test este de 1 an pentru sifilisul primar si 2 ani pentru cel secundar.

Testarea VDRL poate da rezultate fals pozitive

in: hepatita, mononucleoza, endocardita, boli autoimune sau ale tesutului

conjunctiv, sarcina, malarie, scarlatina, varicela, leptospiroza, LES, transfuzii etc.

Testele netreponemice pozitive trebuie confirmate prin teste treponemice:

- testul de absorbtie a anticorpilor treponemici - FTA-ABS (fluorescent treponemal antibody

absorbtion test)

- testul de hemaglutinare a Treponemei pallidum - MHA-TP (microhemaglutination assay for

antibody to T. pallidum)

Acestea raman pozitive toata viata si din acest motiv nu pot fi utilizate pentru monitorizarea

evolutiei bolii.

Testul FTA-ABS a fost introdus pentru diagnosticul sifilisului congenital. Aceste test se

bazeaza pe principiul ca, IgM nu traverseaza placenta si, in consecinta prezenta lor in sangele

sugarului este un raspuns la o infectie sifilitica activa si nu un transfer pozitiv ca in cazul IgG care

traverseaza placenta.

Nou-nascutii din mame seropozitive, netratate sau tratate doar in ultimele luni de sarcina,

vor trebui sa fie testati pentru sifilis, recoltandu-se probe de sange si LCR. Deoarece anticorpii

IgG de origine materna traverseaza placenta de la mama la fat, testele pot fi pozitive in primele

2-4 luni chiar si in absenta infectiei, insa urmarindu-se evolutia lunara a titrului de anticorpi,

persistenta si cresterea titrului de anticorpi dupa acest interval de timp este semn de infectie.

Un argument pentru sifilisul congenital este detectarea IgM specifici la nou-nascuti, deoarece

acest tip de imunoglobulinenu pot traversa placenta.

Alte investigatii necesare sunt: radiografiile osoase care pot evidentia osteocondrita si

periostita luetica, examenul oftalmologic si examenul LCR (unde se poate evidentia

proteinorahia si cresterea numarului de mononucleare).

19

Tratament

Tratamentul sifilisului consta in antibioterapie, de preferat injectabil, indiferent de forma

clinica a bolii, atat la gravide cat si la nou-nascut.

Tratamentul cat mai precoce al gravidelor infectate cu sifilis poate preveni sifilisul congenital.

De asemenea si nou-nascutii cu sifilis congenital beneficiaza de antibioterapie, care nu poate

corecta malformatiile si modificarile constituite dar poate limita evolutia si aparitia altor

modificari.

Toti nou-nascutii din mame seropozitive vor fi testati imediat dupa nastere. Deoarece

testele serologice pot fi pozitive chiar si in absenta infectiei congenitale, datorita transferului de

anticorpi de la mama, decizia de a trata un nou-nascut seropozitiv pentru sifilis poate fi dificila.

Exista recomandarea de a trata toti nou-nascutii seropozitivi care au mame seropozitive,

netratate sau tratate incomplet sau tardiv in sarcina, chiar in absenta unor manifestari clinice la

nastere. Nou-nascutii seronegativi si fara modificari clinice si radiologice nu necesita tratament;

in schimb cei seropozitivi dar fara semne clinice sau radiologice de sifilis congenital vor fi

urmariti periodic prin teste serologice.

Eficienta tratamentului va fi de asemenea verificata prin teste serologice repetate (VDRL);

sub tratament titrul anticorpilor trebuie sa scada. Nou-nascutul va fi considerat neinfectat daca

mama a fost tratata corect si complet in primele luni de sarcina, daca nou-nascutul nu prezinta

semne clinice si radiologice de sifilis congenital sau daca testele serologice repetate pana la un

an sunt negative.

Antibioterapia

Penicilina ramane antibioticul de electie pentru tratamentul tuturor formelor de sifilis. Se

administreaza intramuscular in dozele, durata si frecventa stabilite de catre medic. In cazul

alergiei la penicilina, se poate administra alt antibiotic, de obicei eritromicina.

Deoarece la initierea tratamentului cu penicilina, prin distrugerea unui mare numar

de treponeme, se elibereaza cantitati crescute de toxine, poate apare un soc endotoxic numit

reactia Herxheimer, manifestata prin: stare generala alterata, transpiratii recifebra,

accentuarea eruptiei, hipotensiune arteriala, tahicardie, tahipnee. De aceea tratamentul se

initiaza cu doze mai mici, crescandu-se progresiv doza pana la doza optima; de asemenea se

poate asocia cortizontot pentru prevenirea reactiei Herxheimer.

20

BTS-gonoreea

Generalitati

Gonoreea este o boala cu transmitere sexuala. Este o infectie bacteriana a uretrei masculine

si a uretrei feminine, colului uterin sau ambelor la femeie. Gonoreea poate afecta rectul,

anusul, gatul sau organele pelvine si rar conjunctiva (membrana ce captuseste pleoapa si

suprafata ochiului).

Multi oameni numesc gonoreea si blenoragie (sau sculament).

Riscul de a face boala este mai mare la femei decat la barbati.

In cazul acestei infectii, primele simptome apar la 2 - 3 zile de la contactul sexual: secretii

abundente galben - verzui, senzatii de usturime si arsuri, mucoasa congestionata, rosie,

umflarea uretrei, etc. Aceste simptome pot disparea dupa 8 saptamani - dar disparitia nu

marcheaza sfarsitul bolii, ci cronicizarea ei. Complicatiile ce apar sunt fimozele,prostatite,

stricturi uretrale, etc.Gonoreea se transmite prin contactul direct cu mucoasele sau lichidele

infectate si foarte rar prin folosirea in comun a obiectelor sanitare, prosoape, bureti, etc. Ea se

poate trata cu antibioticerecomandate de medic si in cazul unei diagnosticari precoce, situatie

in care si boala este necomplicata, tratamentul este de scurta durata.

Gonoreea are o frecventa mai mare in tarile in curs de dezvoltare, prezentand un risc mare de

contaminare.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Factori de risc

4. Simptome

5. Consult de specialitate

6. Expectativa vigilenta

7. Medici specialisti recomandati

21

8. Investigatii

9. Diagnostic

10. Tratament

11. Complicatii

12. Profilaxie

Cauze

Gonoreea este cauzata de bacteria Neisseria gonoree.

Gonoreea se ia in timpul unui act sexual (vaginal, anal, oral) cu un partener infectat. O femeie

insarcinata poate transmite boala la copil in timpul nasterii.

Gonoreea poate fi transmisa in orice moment de catre o persoana infectata cu Neisseria

gonoree, indiferent daca acea persoana are sau nu simptome. O persoana bolnava este

contagioasa pana la efecturea tratamentului.

Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O expunere

noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a fost

vindecata.

Factori de risc

- parteneri multipli (sex cu mai mult de un partener in anul trecut)

- un partener cu risc (partener care a avut relatii sexuale cu altii sau cu parteneri infectati)

- contact sexual neprotejat

- un barbat care are contact sexual neprotejat cu alt barbat

- inceperea vietii sexuale mai devreme de 18 ani

- orice copil cu gonoree trebuie consultat de medic pentru a determina cauza infectarii si

pentru a descoperi un eventual abuz.

Simptome

22

Aproape jumatate din oamenii bolnavi nu au simptome. Perioada de incubatie (timpul scurs

de la infectare pana la aparitia simptomelor) este de 2 pana la 5 zile, dar exista situatii cand

simptomele nu apar nici dupa 30 zile.

Gonoreea poate sa dea simptome doar atunci cand s-a extins in alte regiuni ale corpului.

Simptome la femei

La femei simptomele initiale sunt usoare si pot fi confundate cu o infectie a vezicii urinare sau

a vaginului. Simptomele pot include:

- urinari frecvente si dureroase

- prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta

- scurgeri vaginale anormale

- sangerari vaginale anormale, in timpul sau dupa contact sexual si intre menstruatii

- prurit genital

- ciclu menstrual neregulat

- dureri pelvine

- febra si astenie (stare generala de oboseala)

- glandele Bartholin inflamate si dureroase (glande situate la intrarea in vagin)

- act sexual dureros (dispareunie)

- dureri de gat (rar)

- conjunctivita (ochii rosii), rar.

Simptome la barbati

La barbati, simptomele sunt mai serioase, acestia mergand la medic pentru tratament inainte

sa apara complicatii. Exista barbati care nu au sau au simptome usoare, acestia transmitand

boala involuntar. Simptomele pot include:

- secretii peniene (clare sau cu aspect de lapte la inceput, apoi devin galbene, cremoase si

excesive, cateodata cu sange)

- prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta urinara

- dureri de gat (rar)

- conjunctivita (ochii rosii), rar.

Simptomele gonoreei care s-a raspandit in alte parti decat organele genitale (infectie

gonococica diseminata) includ:

- eruptii

- dureri articulare (artrita)

- tendoane inflamate.

23

Consult de specialitate

Gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung daca este tratata la timp, inainte sa apara

complicatiile.

Consultul de specialitate trebuie sa se faca imediat, daca sunt prezente simptome de tipul:

La femei:

- durere severa, brusca in regiunea pelvina

- durere pelvina asociata cu sangerari vaginale sau secretii si febra (38 grade sau mai mare)

- urinari dureroase, frecvente sau imposibilitatea urinarii si febra (38 grade sau mai mare).

La barbati:

- secretii peniene si febra (38 grade sau mai mare)

- urinari dureroase(disurie), frecvente sau imposibilitatea urinarii si febra (38 grade sau mai

mare)

- durere, inflamare, sensibilitate a scrotului si febra (38 grade sau mai mare).

Medicul trebuie intrebat daca este nevoie de o evaluare in urmatoarele situatii:

La femei:

- secretii vaginale galbui, dense sau urat mirositoare

- sangerari intre menstruatii care apar de mai multe ori , ciclurile menstruale fiind neregulate

- contact sexual dureros

- sangerari dupa un contact sexual

- eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale

- arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore

- dureri pelvine sau abdominale care nu au o cauza aparenta precum diaree sau crampe

menstruale

- conjunctivita.

La barbati:

- eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale

- arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore

- expunere la o boala cu transmitere sexuala

- secretii peniene anormale

- conjunctivita.

Consultul trebuie facut atunci cand o persoana are contact sexual neprotejat cu cineva care

are sau este suspecta de a avea o boala cu transmitere sexuala.

Expectativa vigilenta

Este perioada de timp in care pacientul si medicul monitorizeaza simptomele fara tratament.

Expectativa nu este recomandata in cazul gonoreei. Tratata la timp nu produce probleme pe

24

termen lung dar, netratata, duce la complicatii. Evitarea contactului sexual pana la examinarea

de catre medic este obigatorie pentru a nu se infecta si alte persoane. Daca o persoana a fost

expusa, acea persoana impreuna cu partenerul trebuie sa urmeze tratament chiar daca nu au

simptome. Partenerii cu care s-au intretinut relatii sexuale in ultimele 60 zile de cand au aparut

simptomele sau s-a confirmat diagnosticul trebuie anuntati. Daca acest lucru nu poate fi facut

de catre persoana in cauza se poate apela la departamente specializate din cadrul spitalelor

acestea ocupandu-se de acest proces.

Medici specialisti recomandati

- medic de familie

- internist

- ginecolog.

Diagnosticul si tratamentul la un pret mic se poate face la spitalele locale, la centrele de

planificare familiala. Daca fostii parteneri nu pot fi anuntati de catre persoana in cauza se poate

apela la departamente specializate din cadrul spitalelor acestea ocupandu-se de acest proces.

Majoritatea oamenilor nu se simt confortabil sa mearga la medicul lor curant pentru o boala

cu transmitere sexuala. Exista clinici unde diagnosticul si tratamentul bolilor cu transmitere

sexuala este strict confidential.

Investigatii

Punerea diagnosticului implica cunoasterea antecedentelor si o examinare a pacientului.

Intrebarile ce pot fi puse de catre medic se refera la boala cu transmitere sexuala la care

pacientul s-a expus, la partener, la simptome (descrierea eventualelor secretii, dureri genitale

sau in alta regiune, simptome urinare, dureri abdominale sau pelvine), la metode de

contraceptie. De asemenea doctorul trebuie sa stie de existenta unui partener cu risc mare de

boli cu transmitere sexuala, de antecedentele patologice.

Dupa aceste informatii se trece la examinarea pacientului:

- femeile sunt supuse la examen ginecologic

- barbatii sunt examinati genital pentru semne de uretrita sau epididimita.

Testele specifice pentru gonoree se fac pentru detectarea sau confirmarea gonoreei. Medicul

25

ia o proba de secretie sau urina si o testeaza pentru Neisseria gonoree. Rezultatele testelor sunt

gata in cateva zile. Alte boli cu transmitere sexuala pot fi prezente alaturi de gonoree.

Medicul recomanda teste pentru:

- Chlamydia, o infectie bacteriana a uretrei masculine si a uretrei, colului uterin sau organelor

reproducatoare feminine. Aproximativ 40% din persoanele care au gonoree au si clamidya

- sifilis, infectie bacteriana al carui simptom este sancrul (cordon nedureros) la nivelul organelor

genitale

- hepatita B. Aceasta provoaca inflamatie la nivelul ficatului.

- virusul imunodeficientei umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, determinand

scaderea capacitatii organismului de a lupta contra unor infectii sau boli.

Diagnostic

In cazul practicarii relatiilor sexuale neprotejate, este nevoie de efectuarea unor analize,

chiar daca nu sunt simptome. Analizele vor face posibila detectarea timpurie a gonoreei si

tratamentul precoce al acesteia. Astfel va scadea riscul transmiterii gonoreei si a aparitiei

complicatiilor. De asemenea este nevoie de realizarea unui screening la femeile insarcinate care

au risc crescut de a face gonoreea si de a o transmite mai departe fatului. Toate femeile

insarcinate ar trebui supuse screeningului dupa prima vizita prenatala. Daca riscul de aparitie a

gonoreei este crescut, femeile insarcinate vor fi testate si in cel de-al treilea semestru de

sarcina.

Tratament

Tratament - generalitati

Daca se aplica tratamentul in faza initiala a bolii, inainte de aparitia complicatiilor,

gonoreea nu cauzeaza probleme de durata. Netratata, insa, gonoreea poate duce la aparitia

multor complicatii.

26

Tratament initial

Se realizeaza cu antibiotice. Acest tratament este recomandat in urmatoarele cazuri:

- oameni cu teste pozitive pentru gonoree

- parteneri sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista

simptome sau s-a folosit sau nu prezervativ

- nou-nascuti ai femeilor bolnave de gonoree

Daca unul din partenerii unui cuplu infectat de gonoree se trateaza iar celalalt nu, exista

posibilitatea de reaparitie a bolii in acel cuplu. Pentru a se preveni reaparitia bolii, trebuie

folosit prezervativul si tratat si partenerul.

Tratament in cazul agravarii bolii

Unele tulpini de gonoree au devenit rezistente la actiunea antibioticelor, printre acestea

aflandu-se penicilina, tetraciclina si sulfamidele. Cand bacteria devine

rezistenta, antibioticele nu mai pot omora acea bacterie.

In unele tari, multe tulpini de gonoree au devenit rezistente si la quinolone. Pentru cei

infectati cu gonoree in aceste zone s-au dezvoltat noi scheme de tratament. Astfel este

recomandata folosirea de ceftriaxona si spectinomicina in defavoarea quinolonelor de genul

ciprofloxacinei, levofloxacinei sau ofloxacinei.

Daca apare rezistenta la un tip de antibiotic se va incerca folosirea altui antibiotic pentru

tratamentul infectiei. Daca dupa terminarea unui tratament, inca persista simptomele, este

nevoie de retestarea prin cultura a gonoreei, pentru a se determina daca e vorba de rezistenta

la antibioticul folosit.

De retinut!

Unii oameni care prezinta infectie cu gonoree, au de asemenea si infectie cu chlamidya. De

aceea in tratament trebuie introduse antibiotice care au si actiune pe chlamidya.

Reinfectia poate sa apara. Simptomele care nu se remit dupa tratament pot fi cauzate de o

reinfectie cu gonoree sau de tratament ineficient, in special daca s-a realizat un contact sexual

cu o persoana dintr-o zona de risc crescut de rezistenta la antibiotice. Pentru a se preveni

reinfectia e nevoie de evaluarea si tratarea concomitenta a partenerului. Pentru tratamentul

reinfectiei se vor folosi antibiotice.

Boala inflamatorie pelvina (BIP), este o complicatie serioasa a gonoreei putand duce

la infertilitate si in cazuri mai rare la moarte. Pentru prevenire BIP e nevoie de tratamentul

imediat al gonoreei.

Tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament

27

antibiotic administratintravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.).

Tratament ambulator (la domiciliu)

Se realizeaza cu antibiotice, care in mod normal duc la tratarea totala a infectiei. Daca s-a

stabilit diagnosticul de gonoree trebuie:

- sa se administreze pe intreaga perioada prescrisa de medic. Daca se sare peste administrarea

unor doze sau nu se realizeaza tratamentul pe intreaga perioada, s-ar putea ca boala sa nu

remita.

- evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o

sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de

inceperea relatiilor sexuale

- partenerul trebuie sa cunoasca faptul ca trebuie sa urmeze tratament chiar si in lipsa aparitiei

simptomelor. Infectia se poate raspandi si daca nu sunt prezente simptomele

- trebuie consultat medicul daca simptomele reapar dupa incetarea tratamentului sau daca

apar simptome noi. Se poate sa fie nevoie de schimbarea antibioticului sau de reevaluare.

Odata ce a aflat ca are gonoree, un om poate simti repulsie pentru propria persoana sau fata de

actul sexual. Discutia cu un psiholog sau alaturarea unui grup de discutii format din oameni cu

BTS, poate fi de ajutor.

Optiuni de medicamente

Daca se urmeaza tratamentul antibiotic indicat, gonoreea este curabila. Daca tratamentul

antibiotic nu se administreaza corect, atunci infectia nu se va remite. Tratamentul precoce, de

asemenea, previne diseminarea infectiei sau a complicatiilor de genul bolii inflamatorii pelvine

(BIP).

Evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o

sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de

inceperea relatiilor sexuale.

Exemple de antibiotice

- ceftriaxona (Ceftriaxon)

- ciprofloxacina (Ciprinol)

- ofloxacina (Zanocin)

- spectinomicina (Kirin).

Toate aceste medicamente sunt indicate femeilor care nu sunt insarcinate si barbatilor.

Femeilor insarcinate le sunt indicate ceftriaxona si posibil spectinomicina. Ceftriaxona se

recomanda sugarilor.

Toate antibioticele au ca efect uciderea gonococilor.

28

Indicatii

- oamenilor cu teste pozitive la gonoree

- partenerilor sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista

simptome

- nou-nascutilor ai femeilor cu gonoree in momentul delivrentei

- tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament

antibiotic administrat intravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.)

Evaluarea tratamentului

Daca se urmeaza tratamentul antibiotic indicat, gonoreea este curabila. Daca tratamentul

antibiotic nu se administreaza corect, atunci infectia nu se va remite.

Antibioticele recomandate pentru tratamentul infectiei cervicale, uretrale sau rectale.

Urmatoarele medicamente sunt recomandate in cazul adultilor sau copiilor

cu greutate mai mare de 45 kg:

-Doza Durata tratamentului

-Ceftriaxona 125 mg IM Doza unica

-Ciprofloxacin 500 mg oral Doza unica

-Ofloxacina 400 mg oral Doza unica

Unii pacienti pot avea concomitent cu gonoreea si infectie cu Chlamydia.

Medicamentele aditionate in caz de infectie concomitenta cu Chlamydia:

-Doxycycline 100 mg oral de doua ori pe zi 7 zile

-Spectinomicina 2 g, in doza unica IM, este o alternativa pentru persoanele care sunt alergice la

celalosporine si quinolone. Spectinomicina nu este recomandata la infectia gonococica a

gatului.

Antibiotice recomandate in cazul intretinerii relatiilor homosexuale

La aceste persoane s-a observat in ultima vreme aparitia rezistentei la quinolone. Pentru

acestia sunt recomandate ceftriaxona 125 mg IM sau spectinomicina 2g IM ca si alternativa.

Antibioticele recomandate in cazul infectiei gatului:

Doza Durata tratamentului

-Ceftriaxona 125 mg IM Doza unica

-Ciprofloxacin 500 mg oral Doza unica

Medicamentele aditionate in cazul coinfectiei cu chlamidya Durata tratamentului

29

-Azithromycin 1 g oral Doza unica

-Doxycyclina 100 mg oral de 2 ori pe zi 7 zile

Antibiotice recomandate in cazul infectiei conjunctivei

-Ceftriaxona 1g IM in doza unica.

Efecte secundare

Cele mai comune efecte adverse sunt greturile si varsaturile. Femeile insarcinate, copiii si

sugarii nu pot fi tratati cu ofloxacina si alte medicamente de tipul "-floxacin".

De retinut!

Unele tulpini de gonococ nu pot fi ucise de cateva tipuri de antibiotice. Daca exista aceasta

rezistenta, medicul va prescrie alt medicament pentru tratamentul infectiei. Daca dupa

terminarea tratamentului simptomele nu au remis, e nevoie de retestare si de confirmarea

rezistentei la antibiotice.

Medicul trebuie consultat daca simptomele continua sa persiste dupa 3-4 saptamani de

tratament. Ar putea fi nevoie de internare in spital si administrare de medicamente

intravenoasa in cazul femeilor cu boala inflamatorie pelvina si barbati cu epididimita.

Tratamentul chirurgical

Se poate folosi daca apar complicatii ale infectiei gonococice, ca si abcesul. In acest caz va fi

nevoie de drenarea si excizia chirurgicala a abcesului.

In acest moment nu se cunosc tratamente alternative pentru gonoree.

Complicatii

Tratata timpuriu gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung. Lasata netratata,

gonoreea duce la complicatii serioase.

Complicatii la femei

Femeile bolnave pot dezvolta complicatii ale sistemului reproducator in lipsa tratamentului:

- boala inflamatorie pelvina. Riscul de infertilitate creste la fiecare episod al bolii

- abces ovarian sau tubo-ovarian

- inflamatii ale glandelor Bartholin

- sarcina ectopica

- durere cronica pelvina

30

- infertilitate

- sindrom Fitz-Hugh-Curtis (rar).

Complicatii la femei gravide

Probleme legate de gonoreea netratata la femei gravide includ:

- posibilitatea pierderii sarcinii

- nastere prematura. Femeile pot lua medicamente pentru prevenirea nasterii premature dar

trebuie spitalizate, un copil prematur este cu risc pentru probleme de sanatate

- ruptura prematura de membrane, apare inaintea inceperii contractiilor travaliului. Sacul

amniotic se rupe si lichidul amniotic tasneste sau mai putin comun, se scurge lent

- infectii ale endometrului (endometrita)(stratul ce captuseste uterul)

O femeie cu gonoree poate infecta copilul in timpul nasterii. Femeile cu gonoree netratata

si copil infectat la nastere mai mult ca sigur dezvota complicatii pe termen lung.

Complicatii la nou-nascuti

- conjunctivita. Majoritatea nou-nascutilor cu gonoree au conjunctivita

- infectie diseminata prin sange (sepsis)

- inflamatii ale articulatiilor (artrita)

- infectii ale scalpului pe locul dispozitivului de monitorizare fetala

- infectiile lichidului si tesuturilor din jurul creierului si maduvei spinarii (meningita).

Complicatii la barbati

Barbatii cu gonoree netratata pot dezvolta:

- infectii ale uretrei (uretrita)

- epididimita, o inflamatie si infectie a epididimului (un tub lung, infasurat strans care se gaseste

inspatele fiecarui testicul si care colecteaza sperma)

- inflamatia prostatei

- infertilitate.

Complicatii ale gonoreei netratate in alte parti ale organismului

Complicatiile infectiei gonococice diseminate includ:

- febra

- infectii diseminate prin sange (sepsis)

- inflamatia articulatiilor (artrita). Frecvent afecteaza genunchii si mainile

- infectia si inflamarea valvelor si camerelor inimii (endocardita)

- infectiile lichidului si tesuturilor din jurul creierului si maduvei spinarii (meningita).

31

Deoarece femeile nu au simptome timpurii ele nu cauta tratament si astfel creste riscul

complicatiilor, gonoreea aparand in diferite parti ale organismului.

Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O

expunere noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a

fost vindecata.

Profilaxie

Se pot lua masuri de reducere a riscului de infectie gonococica sau a altor boli cu

transmitere sexuala (BTS). De asemenea se poate reduce riscul transmiterii gonoreei la

partenerul sexual.

- practicarea sexului protejat. Prevenirea aparitiei unei BTS este mai facila decat tratarea ei

odata aparuta. Trebuie discutat cu partenerul despre BTS inaintea inceperii unei relatii sexuale.

Trebuie aflat daca el sau ea are un risc crescut de BTS. A nu se uita faptul ca boala poate exista

si daca nu exista simptome. Unele dintre BTS, ca si SIDA, pot evolua in decurs de 6 luni pana sa

apara semne de infectie in sange. Intretinerea unui act sexual este un act de responsabilitate.

De aceea se evita relatiile sexuale in cazul unei BTS sau in timpul tratamentului pentru o BTS. Se

evita relatiile sexuale cu cineva care este suferind de o BTS sau ar putea sa fi fost expus la o BTS.

Nu este indicata intretinerea de relatii sexuale cu mai multi parteneri in acelasi moment,

deoarece creste riscul aparitiei BTS. Daca s-a practicat sex in grup in ultimii ani sau relatii de gen

homosexual, trebuie realizat screeningul pentru gonoree sau alta BTS, chiar daca nu exista

simptome

- folosirea prezervativului. Acesta reduce riscul de aparitie a unei BTS in special a gonoreei,

infectiei cu clamidya si HIV. Prezervativele trebuie puse inainte de inceperea contactului sexual.

In cazul schimbarii partenerului trebuie folosit prezervativul la fiecare contact sexual, pana cand

se stie cu certitudine ca noul partener nu are BTS. Se pot folosi atat prezervative pentru femei

cat si pentru barbati. Chiar daca femeile folosesc si alte metode de contraceptie, se poate folosi

prezervativul pentru prevenirea aparitiei unei BTS. Prezervativele feminine se folosesc atunci

cand partenerul nu foloseste prezervativ.

32

Sancrul moale (sancroidul)

Generalitati

Sancrul moale este o boala cu transmitere sexuala, mai frecvent diagnosticata la barbati,

caracterizata prin aparitia unei papule rosii cu o baza eritematoasa, care progreseaza spre o

ulceratie dureroasa, situata la nivelul zonei genitale sau perianale si insotita de adenopatie

inghinala dureroasa.

Sancrul moale sau sancroidul este cea mai raspandita dintre ulceratiile genitale in Asia de

Sud-Est si Africa, dar se intalneste si in Europa si America de Nord. Agentul etiologic este

Haemophilus ducrey, un cocobacil gram negativ, parazit obligatoriu, prezent pe mucoasele

omului si ale unor specii de animale.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Semne si simptome

3. Diagnostic

4. Tratament

Semne si simptome

Haemophilus ducrey se transmite de la o persoana bolnava in timpul contactului sexual, prin

intermediul unei leziuni epiteliale minime. Dupa o perioada de incubatie de 4-7 zile, apare

initial o papula inconjurata de edem, care in 2-3 zile se transforma in pustula. Aceasta se rupe

spontan rezultand o ulceratie, cu margini nete si fund neregulat acoperit de puroi, foarte

dureroasa, care sangereaza cu usurinta.

Pielea din jur poate fi indemna sau poate prezenta o inflamatie redusa. La jumatate dintre

pacienti ulceratia este insotita de inflamarea dureroasa a ganglionilor inghinali, de obicei

unilaterala (de o singura parte, in dreapta sau stanga), adenopatie care poate

deveni fluctuenta si sa supureze spontan (abces ganglionar).

Poate apare oriunde la nivelul organelor genitale externe, atat la barbati cat si la femei.

33

Uneori leziunile pot evolua atipic: mai multe ulceratii pot conflua formand ulcere gigante sau

adenopatia inghinala poate aparea dupa disparitia ulceratiilor.

Simptomatologia subiectiva consta in durere intensa la nivelul

leziunii, dispareunie si leucoree abundenta, urat mirositoare; adenopatia inghinala este de

asemenea dureroasa.

Diagnostic

Diagnosticul numai pe baza semnelor clinice este dificil, necesitand efectuarea diagnosticului

diferential cu alte ulceratii genitale:

- herpesul genital: ulcere multiple, dureroase, superficiale care dispar in 2-4 saptamani

- sifilisul (sancrul dur): ulcer nedureros si ganglioni limfatici mariti

- limfogranulomatoza veneriana: papule mici, nedureroase de obicei pe penis sau vulva, urmate

de abcese ganglionare inghinale care ulterior se sparg formand multe fistule (orificii prin care se

scurge puroiul)

- donovanoza (granulomul inghinal): noduli subcutanati, care se sparg pentru a forma ulcere

rosii, carnoase, nedureroase.

Examinarea la microscop a unei probe patologice colorate Gram poate evidentia prezenta

cocobacililor gram-negativi caracteristici, dar un diagnostic precis de sancru moale se pune pe

cultivarea produsului patologic recoltat din leziune; cultivarea necesita medii speciale pentru

Haemophilus ducrey. Uneori poate fi necesara si biopsia.

Deoarece sancrul moale insoteste frecvent ale boli venerice, ca sifilisul sau herpesul genital,

depistarea sancroidului impune si investigarea altor boli cu transmitere sexuala. De asemenea,

sancrul moale este asociat si cu infectia HIV.

Tratament

Tratamentul ulceratiilor genitale poate fi indicat de catre medicul ginecolog sau de catre

medicul dermato-venerolog.

Cu toate ca este natural sensibil la ampicilina si cloramfenicol, cel mai adesea sunt izolate

tulpini rezistente la ampicilina, cloramfenicol, tetracicline si sulfonamide.

Cu toate acestea se poate incerca tratamentul cu unul din urmatoarele regimuri

terapeutice:

- ceftriaxona, 250mg injectie intramusculara, in doza unica

- eritromicina, 500mg oral, de 3 ori/zi, timp de 7 zile

- trimetoprim/sulfametoxazol, 2 tablete de/zi, timp de 7 zile

- ciprofloxacina, 500 mg oral, de 2 ori/zi, timp de 3 zile.

34

Daca infectia nu raspunde prompt la tratament se recomanda efectuarea antibiogramei

pentru determinarea sensibilitatii la antibiotice.

In lipsa tratamentului sancrul moale se vindeca in cateva saptamani cu formarea

unor cicatrici adanci, dar exista si riscul suprainfectarii cu alte bacteriii rezultand o inflamatie

extensiva.

Profilaxia impotriva infectiei cu Haemophilus ducrey consta in utilizarea mijloacelor

contraceptive de bariera care protejeaza si impotriva bolilor cu transmitere sexuala..

35

Candida

Generalitati

Candidoza la nivelul zonei vaginale este primul lucru la care se gandesc femeile atunci cand

aud de termenul "vaginita". Candidoza este produsa de o specie de ciuperci numita Candida.

Candida populeaza in mod normal vaginul dar si cavitatea bucala si tractul digestiv atat la femei

cat si la barbati.

In cazul unui organism sanatos, microorganismele cu rol de protectie existente in flora

vaginala mentin un ph acid care stopeaza dezvoltarea bacteriilor patogene. In mod normal,

candida exista pe tegumentele si mucoasele organismului. Candidoza apare atunci cand

imunitatea organismului este dezechilibrata (diminuata). Flora saprofita de candida (care se

gaseste in mod nomal in organism) se transforma intr-o flora patogena.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Simptome

3. Factori de risc

4. Tratament

5. Profilaxie

Simptome

La femei, infectia cu candida se manifesta prin:

- prurit accentuat

- usturimi in timpul urinarii

- dureri in timpul contactului sexual

- scurgeri branzoase-albicioase

- inrosirea si inflamarea labiilor mici.

Aceste simptome se intensifica inaintea menstruatiei.

36

La barbati, infectia micotica cu candida se manifesta prin:

- prurit accentuat

- inrosirea si inflamare

- depuneri albicioasa si branzoase pe gland

- mici bubite rosii pe gland (iritatii).

Secretia albicioasa se poate extinde la perineu, la plicile inghinale, interfesier unde

tegumentul se poate inflama. Deseori candidoza provoaca cistite, pielite, uretrite.

Candida se poate transmite in timpul actului sexual. Chiar daca partenerul nu prezinta

manifestari, tratamentul trebuie urmat intrucat exista riscul reinfectarii. Pe durata

tratamentului trebuie evitate contactele sexuale (chiar si celeprotejate).

Factori de risc

Factorii de risc pot fi:

- un tratament recent cu antibiotice. De exemplu, in cursul unui tratament cu antibiotice pentru

o infectie, este distrusa flora saprofita ce mentine un echilibru al candidei in organism. Astfel,

aceasta se dezvolta prea mult si determina aparitia unei infectii.

- diabetul zaharat necontrolat datorita persistentei nivelului crescut al glucozei in sange si in

urina este favorizata aparitia acestei afectiuni.

- sarcina cu modificarea nivelurilor hormonale.

Alti factori implicati:

- contraceptivele orale

- tulburari ale sistemului imun

- tulburari endocrine sau tiroidiene

- terapia costicosteroida.

Tratament

Candidoza se trateaza de obicei prin administrarea pe cale intravaginala a medicamentului.

Acesta se poate prezenta sub forma unei creme sau a unor ovule. In multe dintre cazuri este

necesara si administrarea orala de medicamente antimicotice.

Preparatele medicamentoase se vor folosi in aplicatii locale. Urmatoarele medicamente sunt

eficiente in tratamentul vulvovaginitei candidozice:

- clotrimazol, care se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi timp de 7 zile,

37

putandu-se prelungi pana la 14 zile in cazurile refractare la tratament) sau ovule vaginale (un

ovul pe zi timp de 7 zile sau 2 ovule pe zi timp de 3 zile)

- miconazol, ce se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi intravaginal, timp de 7

zile) sau ovule (1 ovul pe zi timp de 5-7 zile)

- ketoconazol, ce se administreaza fie oral (1 capsula pe zi timp de 5 zile - avantajul

tratamentului oral este acela de eradicare a rezervorului de candida din tractul gastrointestinal)

fie sub forma de ovule (un ovul pe zi intravaginal timp de 5 zile)

- nistatin, ce poate fi administrat sub forma de ovule (un ovul pe zi timp de 7-14 zile) sau oral.

In general, vulvita candidozica raspunde la administrarea de creme, in timp ce pentru

vaginita candidozica este preferabila administrarea de ovul intravaginal.

Bolnavele cu vulvovaginite recurente sunt greu de tratat. Infectiile recurente sunt

rezultatul:

- scaderii imunitatii

- reinfectiei.

Nu exista o schema terapeutica fixa pentru infectiile recurente. Unele studii au sugerat

necesitatea tratamentului oral pentru a distruge candida de la nivelul tractului digestiv, scazand

astfel incidenta recurentelor.

In principiu, in cazul vulvovaginitelor candidozice recurente se recomanda:

- terapie locala imediat inainte de menstruatie, doua cicluri succesive

- nistatin oral sau ketoconazol oral

- terapie locala cu unul dintre preparatele respective timp de 7-14 zile

- acidifierea vaginului

- tratamentul partenerului cu aplicatii locale de creme de 1-2 ori pe zi.

Tratamentul se efectueaza concomitent la ambii parteneri sexuali. Tratamentul cu

antimicotice trebuie sustinut si de o foarte buna igiena locala prin spalaturi zilnice (chiar de mai

multe ori pe zi) cu sapunuri care sunt neutre sau bazice, spalaturi in care s-a dizolvat bicarbonat

de sodiu (chiar din cel alimentar - 2 - 3 linguri dizolvate in apa), solutii antiseptice pentru

spalaturi vaginale din comert.

Profilaxie

Recomandari:

- poarta haine lejere facute din materiale naturale (bumbac, lana, matase) si evita umiditatea in

zona genitala

- evita purtarea pantalonilor prea stransi

- nu utiliza irigatorul vaginal (acesta distruge flora bacteriana saprofita)

- limiteaza utilizarea deodorantelor feminine

- limiteaza utilizarea tampoanelor la perioadele cand acestea sunt strict necesare

38

- schimba-ti hainele umede (in special costumul de baie), cat de des posibil

- evita baile cu apa fierbinte

- spala lenjeria in apa fierbinte

- urmeaza o dieta bine echilibrata

- consuma iaurt si evita painea si produsele de panificatie

- daca suferi de diabet zaharat, mentine-ti glicemia cat mai aproape de valoarea normala.

Daca remarci aparitia unor infectii cu candida repetate, consulta-ti medicul. Este necesara

efectuarea unor teste pentru a fi excluse anumite afectiuni.

39

Infectia cu tricomonas (tricomonaza)

Generalitati

Tricomonaza este o boala cu transmitere sexuala. Ea necesita tratament pentru a se preveni

transmiterea la alti parteneri si pentru a preveni complicatiile care pot apare la femeile

insarcinate. Atat barbatii cat si femeile pot face boala, insa ea este mai frecventa la femei.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Cauze

3. Simptome

4. Mecanism fiziopatogenetic

5. Factori de risc

6. Consultul de specialitate

7. Expectativa vigilenta

8. Medici specialisti recomandati

9. Investigatii

10. Tratament - Generalitati

11. Tratamentul gravidelor cu tricomonaza

12. Tratament de intretinere si in caz de recidiva

13. Profilaxie

14. Tratament ambulatoriu

15. Optiuni de medicamente

40

16. Tratament chirurgical

17. Alte tratamente

Cauze

Boala este data de un parazit mic (Trichomonas vaginalis protozoar unicelular) care se

transmite pe cale sexuala de la un partener infectat. La femei, parazitul infecteaza de obicei

vaginul, uretra, cervixul uterin, vezica urinara precum si glandele din zona genitala cum ar fi

glandele lui Bartholin sau glandele lui Skene. La barbati infectia se dezvolta la nivelul uretrei sau

la nivelul preputului la barbatii necircumcisi.

Simptome

Aproximativ 50% din femeile infectate si aproximativ 90% din barbatii infectati nu prezinta

simptome. Daca acestea apar, aceasta se intampla de regula in prima saptamana de la infectie.

Cu toate acestea, simptomatologia poate apare oricand intre luna 1 si 6 de la infectie.

La femei

Simptomatologia poate fi mai severa in timpul sarcinii sau inainte de ciclul menstrual si poate

include:

-secretii abundente galbui sau gri-verzui, uneori cu aspect de spuma la nivel vaginal

-prurit vaginal sau iritatie la acest nivel

-miros urat, anormal

-dureri la contactul sexual (dispareunie)

-zone de culoare mai rosie la nivelul organelor genitale externe sau al cervixului

-durere la mictiune (disurie) sau mictiuni frecvente

-disconfort in etajul abdominal inferior; acesta nu este un simptom comun al bolii si poate pune

problema unei alte afectiuni concomitente.

La barbati

Acestia prezinta rareori simptomatologie, dar cu toate acestea tratamentul este necesar.

Simptomele pot fi:

-secretii anormale la nivelul penisului

-senzatia de arsura dupa mictiune

-iritatie si roseata la varful penisului.

Simptomele din tricomonaza sunt similare cu cele ale altor boli cu transmitere sexuala cum

sunt gonoreea sau infectia cu chlamydia.

41

Mecanism fiziopatogenetic

Infectia cu tricomonas se produce prin contacte sexuale neprotejate cu un partener sexual

infectat. Multe femei si majoritatea barbatilor, nu prezinta simptome dupa infectie. Daca

simptomatologia apare, aceasta se intampla de regula, in prima saptamana de la infectie. Cu

toate acestea, simptomatologia poate apare oricand intre luna 1 si 6 de la infectie.

Boala necesita tratament pentru a se preveni transmiterea la alti parteneri si pentru a

preveni complicatiile care pot apare la femeile insarcinate. Atat persoana infectata cat si

partenerul/partenera acesteia, trebuie tratate simultan pentru a evita reinfectarea reciproca.

Uneori infectia se transmite prin contactul cu un obiect (de exemplu prosop ud) pe care o

persoana infectata tocmai l-a folosit. Deoarece parazitul nu poate supravietui timp indelungat

pe obiecte, aceasta forma de infectie este rara. La fel de rara este si transmiterea de la mama la

fat in timpul unei nasteri pe cale vaginala.

Factori de risc

Femeile active sexual, cu varsta cuprinsa intre 16 si 35 de ani, sunt cele mai expuse riscului

de infectie cu tricomonas. Se presupune ca una din 5 femei din aceasta categorie, va fi infectata

la un moment dat.

Riscul de infectie creste daca:

- nu se foloseste prezervativul la contacte sexuale cu un partener nou sau cu un partener care

se presupune ca a fost expus unei boli cu transmitere sexuala; parazitul se poate transmite

chiar daca persoana infectata nu prezinta simptome

- exista parteneri sexuali multipli, care cresc riscul expunerii la boli cu transmitere sexuala;

adolescentii si adultii tineri au risc mai mare de infectie cu tricomonas precum si pentru

alte boli cu transmitere sexuala, deoarece partenerii lor sexuali, adesea, au avut alti parteneri

inainte, care puteau fi infectati.

Odata cu infectia cu tricomonas se pot lua si alte boli cu transmitere sexuala, cum sunt

gonoreea, infectia cu chlamidia, HIV sau sifilis. Daca se diagnosticheaza una din aceste boli, se

recomanda teste suplimentare si pentru celelalte boli cu transmitere sexuala, pentru a se trata

toate in acelasi timp. Unele din aceste boli care se transmit in urma contactelor sexuale, asa

cum este infectia HIV, sunt amenintatoare de viata.

42

Exista studii care au aratat ca infectia cu tricomonas creste riscul infectiei cu HIV. Femeile

care sunt infectate cu tricomonas au risc crescut de a face alte infectii vaginale. Aproximativ

20% din aceste femei au concomitent si alta infectie vaginala.

Consultul de specialitate

Consultul medical de urgenta este recomandat daca:

-apar dureri in etajul abdominal inferior si febra peste 38.3 grade C, impreuna cu secretii

vaginale anormale

-simptomatologie caracteristica unei infectii vaginale sau de tract urinar inferior la o femeie

insarcinata.

Consultul medical se recomanda daca:

-apare o secretie vaginala anormala

-apare prurit vaginal neobisnuit

-partenerul sexual a fost diagnosticat sau tratat recent pentru tricomonaza

Expectativa vigilenta

Nu se recomanda perioada de expectativa vigilenta in cazul infectiei cu tricomonas. Boala

necesi