Conceptul de sănătate şi boală

Starea de sănătate:(dificultăţi de definire)

Posibilitatea evoluţiei “subterane” (asimptomatică subiectiv şi la examenul clinic) a unor procese patologice

Subiectivismul bolnavului face ca boala să fie mai târziu înregistrată (bolnavii ignoranţi) sau, din contră, să fie semnalată în mod eronat (bolnavii “închipuiţi”)

Sănătatea Este privită de către patolog ca o stare de

integritate De clinician ca o lipsă de simptome De bolnav ca o stare de bine

Studiile efectuate în ultimele decenii asupra influenţei nefaste a condiţiilor mizere (foamete, aglomeraţie, promiscuitate, şomaj, conflicte sociale, etc.) asupra sănătăţii – au considerat esenţiale 3 criterii de apreciere a sănătăţii:

- Psihic- Somatic- Social

Definiţia sănătăţii (OMS): Starea de bine psihic, somatic şi social a individului

Pierderea stării de sănătate – reprezintă boala

Boala – reprezintă, în afara conţinutului său psihosomatic “în sine”, o situaţie existenţială diferită de cea “normală”, trăită de individ până la apariţia ei.

Starea de sănătate îi conferă individului posibilitatea unei adaptări normale la exigenţele mediului şi este sinonim cu o stare de confort psihic şi somatic

Odată cu instalarea bolii, apar o serie de ameninţări la adresa integrităţii şi / sau capacităţii fizice, mergând până la moartea individului, funcţie de gravitatea bolii

În caz de îmbolnăvire gravă apar modificări ale statutului şi rolului socio-profesional şi familial al individului

Boala generează stres psihic prin două mari grupe de agenţi stresori:

- situaţia creată prin apariţia, desfăşurarea şi consecinţele bolii

- situaţia creată prin cortegiu de suferinţe fizice şi psihice inerente

Conştiinţa bolii, cu anticiparea suferinţei fizice aflate la începutul ei, sau trăirea ei directă, ca şi evaluarea (uneori accentuată de experienţa altor bolnavi) a consecinţelor de ordin somatic dar şi social ale bolii – crează la orice individ premizele unor stresuri majore şi de lungă durată.

Există o tendinţă naturală proprie chiar şi celor mai instruiţi şi mai lucizi indivizi, dar şi a celor aflaţi la polul opus al nivelului intelectual, de a amână sau nega “intrarea în situaţia de bolnav”

Această tendinţă este influenţată de:-”cultura medicală” a bolnavului- propria experienţă de bolnav- experienţa celor apropiaţi lui- momentul în care survine îmbolnavirea

“Acceptarea bolii” poate determina intrarea în situaţii generatoare de mari frământări sufleteşti, un stres psihic de durată, mai ales la indivizii care evaluează corect sau mai ales supradimensionează problemele pe care i le va pune boala.

Caracter şi reacţie la boală

• “Acceptarea bolii / Recunoaşterea bolii şi “intrarea în situaţia de bolnav”

Există adesea boli extrem de grave al căror stadiu de latenţă clinică, uneori îndelungat, face pe purtătorii lor să ignore în mod obiectiv existenţa situaţiei de bolnav.

Există numeroase cazuri în care un individ nu acordă importanţă unor simptome izolate, “uşoare”ale unei boli încă necunoscute sau, din contră, uşor încadrabile nosologic, dar aparţinând unor boli minore şi trecătoare ( o viroză respiratorie fără alterarea stării generale, o alergie alimentară pasageră, o mialgie suportabilă, etc.)

Această atitudine este judecată diferit de către înşişi pacienţii în cauză (fie autocritic, fie laudativ) şi chiar de către medici care uneori, absorbiţi de sarcini de asistenţă prioritară a unor afecţiuni grave, încurajează această optică a pacienţilor

Poate să genereze “întârzieri” diagnostice şi terapeutice adesea greu recuperabile în cazul debutului unor boli grave

Altfel se petrec lucrurile în cazul unui individ cu tip de personalitate obsesiv sau la un nevrotic cu idei prevalente de tip hipocondriac

Cele mai mici “deficienţe” ale unor funcţii viscero – somatice solicitate de o serie de acte fiziologice (efort, alimentaţie, act sexual, etc) va determina, la aceştia apariţia unei stări de tensiune psihică, cu atributele stresului psihic

Clasificarea reacţiilor determinate de situaţia de boală:

1) Recunoaşterea bolii şi acceptarea stării de bolnav

2) Ignorarea bolii

3) Negarea, refuzul stării de boală

1.Recunoaşterea bolii şi acceptarea situaţiei de bolnav

Este varianta realistă, raţională, în cadrul căreia un individ echilibrat emoţional cu un nivel de cultură sanitară satisfăcător apreciază că, în faţa unor tulburări de ordin somatic sau psihic trebuie:

- să-şi ajusteze comportamentul prin măsuri igienico-dietetice provizorii până la prezentarea la medic, considerată obligatorie

- să se limiteze la tentative terapeutice simple, dacă ele conduc la dispariţia simptomelor, iar acestea nu se mai repetă

Acest individ recunoaşte lucid slăbiciunea fizică sau psihică pe care o implică boala apărută în viaţa sa şi situaţia de dependenţă rezultată din această scădere a capacităţilor sale

Un alt mod de acceptare a bolii apare la indivizi cu o conştiinţă a bolii disproporţionată faţă de substratul real organo-lezional

2. Ignorarea bolii Poate fi condiţionată de o percepere a

simptomelor de către un individ cu un nivel redus de cultură sanitară sau cu intelect liminar sau de către un individ suferind de o altă boală psihică (schizofrenie) sau neurologică (anosognozia) prin deficit de integrare a informaţiilor senzoriale şi cele stocate în memorie

Un alt mod de ignorare a simptomelor bolii este desconsiderarea lor, chiar de către indivizi cu un psihic normal şi cu atitudine “realistă” dar aflaţi într-un moment de focalizare a intereselor asupra unor probleme care îi fac nepăsători faţă de propriile lor suferinţe (nu intră în discuţie ignorarea unei boli chiar grave, dar asimptomatice)

3. Negarea, refuzul stării de boală Se întâmplă frecvent, pentru că este “incomod”

pentru cineva să recunoască faptul că este bolnav.

Consecinţele îmbolnăvirii: Individul trebuie să se supună unor exigenţe legate

de tratarea bolii – modificarea modului de existenţă Generarea de stres psihic

Negarea stării de boală are la bază două atitudini fundamentale: Amânarea “deciziei” - prin speranţa în caracterul

trecător al bolii sau al lipsei de gravitate Autoamăgirea – prin mecanisme inconştiente de

apărare, la bolnavi la care simptomele conştientizate de ei sugerează (chiar şi unei persoane cu o cultură medicală redusă) posibilitatea unei boli foarte grave

Ambele situaţii de negare a stării de boală sunt puternic generatoare de stres psihic.

Principalele atitudini în faţa unei situaţii de boală:

1) Atitudinea combativă

2) Atitudinea de resemnare

3) Atitudinea de refugiu în boală

4) Atitudinea problematizantă

5) Atitudinea de valorificare superioară a situaţiei de bolnav

6) Atitudinea de “rea folosire” a bolii

7) Reacţia persecutorie

1. Atitudinea combativă Caracteristică unui număr important de bolnavi

aflaţi într-o stare de relativ echilibru psihic în momentul îmbolnăvirii

Tip de personalitate care permite o adaptare adecvată la realitate, chiar dacă prezintă unele trăsături de vulnerabilitate

2. Atitudinea de resemnare Atitudine de dezinteres faţă de soarta proprie Bolnavi cu o stare depresivă mai mult sau mai

puţin exprimată sau Bolnavi cu concepţii religioase care îi predispun

la astfel de reacţii,vecine cu starea de “indiferentism” (proprie misticilor)

3. Atitudinea de refugiu în boală Este generată de beneficiul secundar pe care îl

au unii bolnavi cu probleme existenţiale serioase sau

Bolnavii hiperconştiincioşi

4. Atitudinea problematizantă Este legată de raportarea bolii la coordonatele

existenţiale în care este implicat subiectul (culpabilizarea pentru fapte din trecut care “îl apasă”) sau

Sunt implicate alte persoane (“tendinţa de personificare a agentului patogen” – “deochi”, “farmece”, etc.) – apare la bolnavi cu un orizont intelectual mai redus.

5. Atitudinea de valorificare superioară a situaţiei de bolnav În această atitudine se includ toate reacţiile de

depăşire a acestui impas care este boala. Experienţa bolii reprezintă şi un beneficiu, care

compensează suferinţa. Beneficiul constă în “ocazia” pe care bolnavul o are ca

să mediteze la problemele sale de perspectivă, la refacerea fizică şi psihică din convalescenţă, la reorientarea unor comportamente deficitare pe o direcţie profilactică, la analiză şi autocunoaştere.

6. Atitudinea de “rea folosire” a bolii

Constă în “cufundarea în suferinţă”, agitaţie şi anxietate

Este impusă în mod justificat de bolile foarte grave şi nejustificat, de supraestimarea unor boli uşoare

7. Reacţia persecutorie Se referă la acei bolnavi, care, negând boala,

devin adevăraţi “revendicatori – procesomani”, căutând repararea prejudiciului ( de exemplu în chirurgie)