UNIVERSITATEA “OVIDIUS CONSTANTA”FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTERAT: ASIGURAREA CALITATII IN AFACERI

ROLUL INVESTIŢIILOR ÎN DEZVOLTAREA ECONOMICĂ

Masterand: CONDULET CAMELIA ACA II

2013

www.referat.ro

CUPRINS

Rezumat IntroducereI. Conceptul de investiţieII. Clasificarea investiţiilorIII. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economică ConcluziiBibliografie0

Rezumat

În lucrarea de faţă se face o analiză privind impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice din România. Vom prezenta o clasificare a investiţiilor şi vom vorbi despre efectele acestora asupra economiei.

Introducere

„Creditul reprezintă pentru economie ceea ce sângele este pentru organismul omenesc; el pune în mişcare întregul angrenaj economic, în toate ramurile productive, cu mari efecte benefice în ramurile social-culturale”

(Schumpeter)

I. Conceptul de investiţie

Noţiunea de investiţie are două sfere de cuprindere:1. sfera lărgită reprezentată prin investiţiile financiare, care constituie în

esenţă, orice plasament de capital cu scopul de a obţine profit;2. sfera restrânsă se referă la achiziţionarea de noi mijloace fixe şi se cheamă

investiţii de capitalEste de înţeles că prima sferă o cuprinde pe cea de-a doua.Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influenţa în cea mai mare parte

viitorul, în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei întreprinderi, apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei.

În acelaşi timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi construcţia de locuinţe.

În orice economie investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor. Acumularea de capital fix, atât productiv, cât şi neproductiv, construirea de clădiri de locuit, şcoli, teatre, etc., asigură premisele ridicării standardului de viaţă al populaţiei.

Noţiunea de investiţii într-o accepţiune mai largă este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai restrâns (financiar-contabil) reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri materiale şi servicii cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată.

În condiţiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investiţiile reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la economia de piaţă implică o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie, determinată de circulaţia capitalului pe piaţă, de lupta concurenţială, profitul aşteptat. În aceste condiţii problematica investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel investiţiile sunt înţelese ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiţie poate fi utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni) de pe piaţa capitalurilor cu scopul final de a obţine un câştig în viitor.

Aşa cum subliniază unii specialişti, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu speranţa realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine alte beneficii. Aceste formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor (resurse materiale, financiare, umane) şi scopul final – beneficiul. Mijloacele băneşti alocate pentru investiţii au ca sursă economiile întreprinderilor şi cele ale populaţiei, iar destinaţia lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.

Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului – element definitoriu al procesului investiţional. În acest sens investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiţiei îi este inerent riscul.

Se consideră că cu cât este mai mare nivelul investiţiilor de capital într-o economie, cu atât este mai mare ritmul ei de dezvoltare.

În accepţiunea dată de ONU investiţiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi mijloace fixe, cheltuieli pentru reparaţii capitale, cele pentru creşterea mijloacelor circulante, iar investiţiile nete cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a celui circulant.

Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să releve faptul că:

reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie;

scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de producţie, ci şi a unui câştig (profit);

reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire fondurile financiare, o parte a veniturilor şi economiilor realizate;

există un decalaj de timp între momentul investirii şi de al obţinerii rezultatelor şi veniturilor scontate;

sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adeseori incerte;

pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea normală a întregului sistem economic.

II. Clasificarea investiţiilor

După natura investiţiilor avem următoarele categorii de investiţii:1. Investiţii corporale. Se încadrează în elementele de capital fix.

Investiţii propriu-zise: achiziţionarea de mijloace fixe pentru modernizare, dezvoltare, construcţie, înlocuire;

Investiţii asimilate: lucrări geologice, proiectare, organizare de şantier.2. Investiţii necorporale:

Realizarea de analize, studii şi diagnostic; Formare şi perfecţionare personal; Programe informatice; Cercetare şi dezvoltare pentru atragerea de clienţi potenţiali.

3. Investiţii financiare sau de portofoliu: Cumpărarea de hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat).

4. După scopul realizării investiţiilor:

Investitţii de creştere economică; Investiţii strategice: investiţii ofensive, investiţii defensive.

5. După gradul de risc: Investiţii cu risc minim (strategice cu garanţii guvernamentale); Investiţii cu risc redus (înlocuirea utilajelor uzate existente); Investiţii cu risc mediu (modernizare, dezvoltare); Investiţii cu risc mare (costuri importante, incertitudine privind rezultatele

aşteptate).6. După relaţia dintre investiţia realizată şi proiectul principal:

Investiţia de bază; Investiţii colaterale (anexe); Investiţii conexe.

Sursele de finanţare pot fi capitaluri proprii (profitul nerepartizat), creditele sau surse împrumutate, sponsorizări, leasing, warantul – emisiunea de titluri de valoare care îi conferă deţinătorului dreptul de a cumpăra acţiuni ale emitentului într-o perioadă bine determinată.

III. Rolul investiţiilor în dezvoltarea economică

Din punct de vedere conceptual, implicaţiile pozitive la nivel macroeconomic se referă, în principal, la următoarele aspecte:

Susţin creşterea economică, fapt ce se realizează diferenţiat funcţie de forma pe care o îmbracă investiţia străină directă. În cazul unei investiţii „pe loc gol”, creşterea economică se datorează creării unei noi capacităţi de producţie, locurilor de muncă suplimentare, apariţiei unui nou consumator şi plătitor de taxe. În cazul participării la privatizare, efectele pozitive apar în situaţia eficientizării activităţii agentului economic şi creşterii competitivităţii acestuia, permiţând supravieţuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate.

Stimulează investiţiile interne, întrucât producătorii autohtoni vor fi interesaţi în creşterea eficienţei activităţii şi îmbunătăţirea calităţii output-urilor fie pentru a face faţă concurenţei datorate prezenţei investitorlior străini în sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobândi calitatea de furmizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuţie ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creşterea producţiei şi a calităţii bunurilor realizate.

Sprijină restructurarea şi privatizarea, aspect care prezintă o importanţă deosebită în cazul statelor central şi est europene, în special în cazul firmelor care necesită un volum mare de capital şi capacitatea de a reorganiza şi eficientiza activitatea. Astfel, investitorii străini pot contribui nu numai cu resursele financiare necesare privatizării, în măsura în care efectuează ulterior investiţii în vederea eficientizării rapide a activităţii firmei.

Susţin creşterea investiţiilor de capital, datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital. În cazul în care pieţele locale de capital nu dispun de resurse

financiare pentru finanţarea unor proiecte importante, investiţiile străine pot acoperi acest deficit deoarece reprezintă o sursă directă de capital străin. Astfel, pot avea efecte pozitive asupra balanţei de plăţi externe, prin finanţarea deficitului de cont curent.

Generează efecte pozitive asupra balanţei comerciale, dacă investitorul direct produce prioritar pentru export sau în cazul producţiei destinate pieţei interne care substituie importurile.

Susţin creşterea veniturilor la bugetul statului datorită apariţiei de noi contribuabili în economia ţării gazdă. Chiar şi în cazul în care se acordă anumite stimulente fiscale, veniturile bugetare cresc ca urmare a creşterii încasărilor din impozitele pe salarii.

Deşi investiţiile străine directe pot genera o serie de efecte pozitive la nivelul ţării de implantare, nu este exclusă posibilitatea apariţiei unui impact negativ atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel sectorial.

O parte dintre aceste efecte negative sunt inerente şi se manifestă, în general, pe termen scurt, apariţia lor fiind strâns legată de implementarea investiţiei şi/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu:

Creşterea importurilor, reflectată negativ asupra soldului balanţei comerciale, se datorează importului de maşini şi utilaje finanţat de investitorul străin, fără de care implementarea investiţiei nu ar fi posibilă. Pe termen lung, în măsura în care retehnologizarea activităţii se concretizează în creşterea productivităţii şi competitivităţii, se poate înregistra o diminuare a deficitului comercial, în principal, atunci când investitorul străin este orientat preponderent către export sau substituirea importurilor.

Creşterea şomajului datorită restructurării întreprinderilor privatizate cu scopul eficientizării rapide a activităţii. Este evident că, în acest caz, se poate înregistra o reducere a numărului locurilor de muncă în întreprinderile privatizate. În opinia noastră, pe termen lung, acest dezavantaj este nesemnificativ în situaţia în care întreprinderile restructurate beneficiază de creşterea eficienţei şi competitivităţii activităţii, caz în care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de muncă (prin dezvoltarea unor activităţi aflate în amonte sau în aval).

Impact negativ asupra bugetului datorat, pe de o parte, facilităţilor fiscale acordate investitorilor străini (politica de stimulente) care au ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de altă parte, creşterea numărului şomerilor ca urmare a privatizării şi restructurării întreprinderilor de stat generează cheltuieli suplimentare la buget, întrucât forţa de muncă disponibilizată de sectoarele restructurate nu este imediat absorbită de activităţile aflate în dezvoltare. Pe termen lung, pe măsură ce investiţiile realizate ajung la maturitate, se poate înregistra o creştere a veniturilor la bugetul statului datorită impozitelor şi taxelor plătite de noii contribuabili (firme şi salariaţi).

Aşadar, impactul ISD asupra economiei ţării gazdă este diferit de la o ţară la alta, în funcţie de condiţiile concrete existente la nivel economic, social şi politic şi de gradul de pătrundere a capitalului străin.

Comparativ cu situatia înregistrata la nivel national, la nivelul regiunilor de dezvoltare nu se constata o corelatie directa si puternica între fluxurile de capital strain atrase si nivelul de dezvoltare decât în cazul regiunii Bucuresti-Ilfov . Datele empririce cu privire la contributia fiecarei regiuni de dezvoltare la realizarea PIB evidentiaza existenta unor decalaje, în special între zona cu cea mai mare pondere,respectiv Bucuresti-Ilfov care detine peste 19% din PIB, si regiunea cea mai putin reprezentativa,

si anume zona de Sud-Vest care contribuie numai cu 9% la formarea PIB. De remarcat faptul ca aceste doua regiuni detin prima si respectiv penultima pozitie în ceea ce priveste ponderea în fluxurile de ISD atrase, decalajul existent fiind, însa, cu mult mai accentuat.

Astfel, regiunea Bucuresti-Ilfov a atras peste 60% din intrarile de capital strain în timp ce zona de Sud-Vest care înregistreaza cel mai scazut nivel de dezvoltare economica a receptat numai 3,4% din fluxurile de ISD.În acelasi timp, regiunea Nord-Est care detine cea mai scazuta pondere în stocul de ISD receptate la nivel national (1,3%) contribuie semnificativ la realizarea PIB (12,5%). De asemenea, zonele de Sud, Centru si Nord-Vest desi detin o pondere relativ ridicata în PIB, situata la nivelul de peste 12% ca si în cazul regiunii Nord-Est, atrag numai o parte nesemnificativa a intrarilor de ISD, respectiv sub 7,5%, valoare mai scazuta decât cea înregistrata de regiunea de Sud-Est (8,4%) a carei contributie la formarea PIB este de 11,3%.În consecinta, datele de mai sus sugereaza faptul ca nivelul de dezvoltare regionala desi influenteaza intrarile de capital strain nu reprezinta singurul criteriu în stabilirea deciziei de a investii într-o anumita zona.

Alegerea amplasamentului de catre investitorii straini a fost influentata de o multitudine de factori, dintre care cei mai importanti sunt:existenta fortei de munca calificate si a personalului cunoscator de limbi straine; nivelul de dezvoltaredin punctul de vedere al industriei respective; existenta unor centre universitare si a unei infrastructuri fizice dezvoltate; apropierea de un aeroport, precum si apropierea de furnizori si de clienti. În opinia noastra, acesti factori în ansamblul lor ar putea explica preferinta investitorilor straini pentru regiunea Bucuresti-Ilfov care beneficiaza nu numai de un nivel de dezvoltare mai ridicat, dar si de existenta fortei de munca calificate si a infrastructurii fizice necesare dezvoltarii afacerilor,comparativ cu regiunile de Nord-Est si Sud-Vest defavorizate sub aceste aspecte.

Asadar, analizele efectuate au evidentiat dezechilibrul înregistrat în dezvoltarea economiei românesti, concretizat în existenta unor decalaje accentuate între diferitele regiuni, sugerând, în acelasi timp, posibilitatea atenuarii acestora prin participarea capitalului strain sub forma investitiilor directe.

Dat fiind faptul ca o crestere economica sustinuta si durabila este posibila numai în conditiile unei dezvoltari armonioase, care sa includa toate zonele tarii, în opinia noastra, atenuarea decalajelor regionale, inclusiv prin participarea capitalului strain, ar trebui sa reprezinte o prioritate reala afactorilor de decizie. În acest sens, având în vedere aspectele prezentate pe parcursul elaborarii lucrarii, consideram ca primii pasi ar trebui sa vizeze câteva directii principale, si anume:

1. Cresterea semnificativa a gradului de absorbtie a fondurilor europene si utilizarea eficienta si eficace a acestora (în 2007 absorbtia de fonduri europene a fost sub 1%, aproape de 0% , datorita, de exemplu, lipsei proiectelor fezabile de investitii), ceea ce ar genera o dezvoltare a infrastructurii fizice si institutionale cu impact pozitiv asupra fluxurilor de ISD atrase. Analizele efectuate au demonstrat importanta infrastructurii fizice si institutionale în atragerea investitorilor straini, motiv pentru care consideram ca esentiala fructificarea oportunitatilor care au aparut în acest sens odata cu integrarea României în Uniunea Europeana.

2. Aplicarea mai eficienta a politicii UE în domeniul ajutoarelor de stat (acordate astfel incat sa se evite crearea unor distorsiuni ale mediului concurential; se acorda pe sectoarele care au potential de dezvoltare), inclusiv a celor privind investitiile (straine si autohtone), prin eliminarea ajutoarelor de tip „salvare-restructurare” si directionarea

acestora cu prioritate catre obiectivele care vizeaza efectele benefice pe termen lung, cum ar fi:dezvoltarea regionala, dezvoltarea activitatilor de inovare si C&D, cresterea nivelului de pregatire a fortei de munca, sustinerea întreprinderilor mici si mijlocii care constituie coloana vertebrala a economiei românesti.

3. Implicarea mai activa a agentiilor de dezvoltare si a agentiei pentru investitii straine (ARIS) în promovarea regiunilor tarii ca zone investitionale prin elaborarea unor proiecte concrete si identificarea si abordarea potentialilor investitori straini. Atragerea unor investitori straini prin proiecte punctuale care urmaresc specificul zonei si valorificarea la maximum a potentialul acesteia, în special în zonele defavorizate sub aspectul dezvoltarii economice, ar putea contribui la reducerea decalajelor regionale.

Concluzii

Sub aspect conceptual, investiţia străină directă presupune internalizarea unor active tangibile şi intangibile în următoarele condiţii: agenţii economici implicaţi să fie situaţi în spaţii naţionale diferite; interesul investitorului să se manifeste pe termen lung; investitorul să exercite controlul asupra activelor în care s-a realizat investiţia. Prin investiţiile străine directe realizate, firmele urmăresc obţinerea celui mai mare câştig posibil din valorificarea „avantajelor” proprii. Drept urmare, acestea internalizează pieţele externe, generând fluxuri interne (în cadrul structurilor lor organizatorice) de bunuri, servicii, cunoştinţe etc.. Aşadar, firmele realizează investiţii străine directe atunci când dispun de “avantaje” ce pot fi valorificate cu rentabilitate mai mare în afara graniţelor naţionale, ceea ce implică, în opinia noastră, faptul că s-a atins un anumit nivel de dezvoltare economică al ţărilor sursă.