Anat.col.Vertebrale

7/31/2019 Anat.col.Vertebrale

1/11

Segment complex, de o mare importanta functionala, coloana vertebrala este

alcatuita din 33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafete

articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de

insertie. Asupra coloanei vertebrale actioneaza nu mai putin de 730 de muschi cu

actiune directa. La toate acestea trebuind adaugate formatiunile nervoase

(somatice si vegetative), vasculare, etc.

Segmentele osoase care alcatuiesc coloana vertebrala se numesc vertebre.

Vertebrele au o parte anterioara numita corp si o parte posterioara numita arc.

Aceste doua parti inchid intre ele canalul vertebral.

Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasa si are forma unui cilindru scurt,

care prezinta doua fete (superioara si inferioara) si o circumferinta.

Arcul vertebral are o forma neregulata. Posterior si median prezinta o apofiza

spinoasa, lateral doua apofize transverse si deasupra si dedesubt cate doua

apofize articulare (in total patru apofize articulare dispuse vertical). Intre apofiza

spinoasa si apofizele articulare se gasesc lamele vertebrale. Portiunile care leaga

arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrala se imparte in patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuita, in

mod normal, dintr-un numar fix de vertebre:

- regiunea cervicala: 7 vertebre;

- regiunea dorsala: 12 vertebre;

- regiunea lombara: 5 vertebre;

- regiunea sacrococcigiana: 9 10 vertebre;

Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofunctionale legate deindeplinirea celor doua functii importante ale coloanei vertebrale umane: functia

de a suporta greutatea capului, trunchiului si a membrelor superioare si functia de

a asigura o mobilitate suficienta.

Suprafetele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebra la alta, forma

lor fiind determinata de solicitarile dinamice, in regiunea cervicala si in cea

lombara, diametrul transversal al corpurilor vertebrale este proportional mai mare

decat cel anteroposterior, ceea ce explica posibilitatile mai mari ale acestor regiuni

de a realiza miscarile de flexie si extensie.


2/11

Fiecare vertebra prezinta si diferentieri morfofunctionale, rezultate in urma

mecanismelor de adaptare la solicitarile staticii si dinamicii bipede.

Articulatiile

Intre vertebre se realizeaza o serie de linii articulare, care se clasifica in :

Articulatiile corpurilor vertebrale Suprafetele articulare ale acestora sunt date de

fetele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se

gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase,

constituite dintr-o portiune periferica fibroasa inelul fibros si una centrala

nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o pozitie fixa, el mobilizandu-se in cursul

miscarilor. Deplasarile acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si

expansibil, aceste calitati fiind legate de continutul de apa. Nucleul se afla astfel

intr-o permanenta presiune si este usor de inteles de ce orice defect al inelului

fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita inferioara a discurilor este

alcatuita din lamele cartilaginoase, care protejeaza nucleul pulpos de presiunile

excesive. In ceea ce priveste vascularizatia, la individul adult prezenta vaselor de

sange se intalneste numai in conditii patologice. Nutritia cartilajului se face prin

imbibitie prin lamele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale. Usor de

inteles deci de ce in conditiile unor solicitari permanente ale articulatiilor

intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutritii corespunzatoare facilitandu-

se astfel degenerescenta precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea

proprietatilor fizico-chimice ale acestuia). Cand discul este incarcat, diminueaza in

dimensiune si se lateste.

Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si

volumul in repaus, putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o

alungire de pana la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul

pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din

nervii sinuvertebrali care inerveaza si ligamentul vertebral comun posterior

(aceasta explica si caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

a) contribuie, prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;

b) favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa

terminarea miscarii;

c) transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei

vertebrale;


3/11

d) amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod

special in cursul miscarilor sau eforturilor.

In consecinta menajarea discurilor intervertebrale fata de solicitarile inerente

reprezinta o obligativitate fata de insusi corpul nostru si trebuie urmarita pana si in

cursul luarii celor mai banale pozitii, cum ar fi, de exemplu, statul pe scaun. Candspeteaza este inclinata inapoi lordoza lombara normala dispare, articulatia

coxofemurala se extinde si solicitarea discurilor intervertebrale este mai

importanta. In mod corect se sta astfel incat lordoza lombara sa se mentina, ceea

ce atrage o mai buna echilibrare a coloanei vertebrale.

Tehnica unui exercitiu fizic este cu atat mai corecta, cu cat respecta mai mult

legile biomecanice de protectie impotriva solicitarilor discurilor intervertebrale.

Articulatiile lamelor vertebrale Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis

articulatii. Totusi, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente

galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit

apropierea si indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulatiile apofizelor spinoase Ca si lamele vertebrale apofizele spinoase sunt

unite intre ele prin doua feluri de ligamente: ligamentele interspinoase si

ligamentul supraspinos. Primele se gasesc intre doua apofize spinoase iar ultimuleste un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In regiunea

cervicala, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin

extremitatea lui proximala se insera pe protuberanta occipitala externa; el este

denumit ligamentul cervical posterior si are rolul sa mentina pasiv capul si gatul

pentru a nu se flecta inainte.

Articulatiile apofizelor transverse Apofizele transverse sunt unite prin ligamente

intertransverse.

Articulatiile apofizelor articulare sunt plane si permit numai simpla alunecare a

suprafetelor articulare una peste alta.

Articulatia occipitoatlantoida este o diartroza bicondiliana. Suprafetele articulare

ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc in jos si

inainte si in afara si au o forma convexa in toate sensurile.


4/11

Suprafetele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavitati

glenoide, ce privesc in sus, inainte si inauntru si au o forma concava in toate

sensurile. Toate aceste patru suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj

hialin. Suprafetele articulare sunt unite intre ele printr-o capsula subtire, intarita de

doua ligamente, unul anterior si altul posterior.

Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcatuit din doua

ligamente (ligamentul vertebral comun posterior si ligamentul vertebral comun

anterior), care formeaza doua benzi ce se intind pe toata lungimea coloanei

vertebrale.

Segmentul motor

La baza mobilitatii coloanei vertebrale se afla segmentul motor, alcatuit din discul

intervertebral si ligamentele acestuia, gaurile de conjugare, articulatiile

interapofizare si apofizele spinoase cu ligamentele lor.

Segmentul motor poate fi impartit intr-un stalp anterior si unul posterior. Stalpul

anterior este mai putin mobil, mai solid, prezinta relativ rare insertii musculare si

constituie elementul principal de sustinere mecanica pasiva a coloanei vertebrale.

Stalpul posterior prezinta numeroase insertii musculare si reprezinta elementul

principal motor al coloanei vertebrale.

Vascularizarea maduvei spinarii

Irigatia maduvei spinarii se realizeaza de o maniera cu totul aparte si cunoasterea

ei este indispensabila cunoasterii sindroamelor ischemice (de deficit sau lipsa a

circulatiei sanguine), cu deficitele lor neurologice grave care pot sa survina in urma

diverselor afectiuni. Maduva cervicala este irigata de mai multe artere importante,

care provin din arterele spinale anterioare si posterioare (ramuri ale arterei

vertebrale si ale arterei cerebeloase posterioare). Maduva lombara este irigata de

artere care provin din arterele sacrate laterale, iar maduva dorsala este irigata de

arterele cervicale si lombare. Zona vasculara cea mai critica se gaseste la nivelul D

4, la limita celor doua teritorii vasculare.

Muschii coloanei vertebrale


5/11

Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se

insera fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii muschi ai gatului si

muschii abdominali.

Muschii gatului: muschiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al

capului; micul drept anterior al capului; lungul gatului; (pielosul gatului; splenius algatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez)

Muschii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului;

micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul

lombelor, psoasul iliac).

Muschii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul;

unghiularul; micul dintat posterosuperior; micul dintat posteroinferior; muschii

cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gatului, marele si

micul drept posterior ai gatului, marele si micul oblic posterior ai gatului); muschii

spinali, se gasesc in santurile vertebrale formate din apofizele spinoase si coaste(m. sacrospinali, paravertebrali) sunt in numar de trei: iliocostalul, lungul dorsal si

spinotransversalul; m. intertransversali si muschii interspinosi.

Statica coloanei vertebrale

Coloana vertebrala se poate compara cu un catarg a carui pozitie corecta depinde

de intinderea paramelor. O deficienta a paramelor poate sa constituie o cauza adevierii sau frangerii catargului.

CURBURILE COLOANEI

In ortostatism si in repaus coloana vertebrala are o directie verticala si o forma

usor sinuoasa mai ales in plan sagital. Curburile atenueaza socurile si favorizeaza

mentinerea echilibrului coloanei pe bazin, usurand deci eforturile centurii

musculare a coloanei.

Aceasta atitudine si aceasta forma se mentin datorita jocului tonicitatii musculare,

elasticitatii ligamentelor si discurilor, precum si datorita imbinarii anatomice a celor

24 de segmente osoase din care este compusa coloana vertebrala, segmente care

isi adapteaza unul altuia diferitele suprafete articulare.

Atitudinea coloanei vertebrale depinde de varsta, sex, profesiune, stare de

oboseala, stare psihica, stare de sanatate, etc.


6/11

Pentru pastrarea echilibrului in statiune bipeda se instaleaza, la inceputul celui de

al doilea an de viata, curbura lombara cu convexitatea inainte (lordoza

compensatorie).

Echilibrul intrinsec. La adult, in statiune verticala, linia gravitatiei trece prin tragus,

deci inaintea articulatiei atlantooccipitale, prin partea anterioara a umarului, usorposterior fata de o linie care ar uni cele doua capete femurale, prin mijlocul fetei

externe a marelui trohanter, anterior axului transversal al articulatiei genunchiului

si putin posterior celui tibiotarsian.

Datorita curburilor coloanei, proiectia centrilor de greutate ai diferitelor segmente

nu se gaseste pe linia proiectiei centrului general de greutate al corpului. De

aceea, actiunea gravitatiei determina de la o vertebra la alta, solicitari rotationale,

care tind sa accentueze curburile si care trebuie neutralizate, deoarece altfel

coloana s-ar prabusi.

Elementele care se opun solicitarilor rotationale sunt ligamentele. La coloana

dorsala proiectia centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prabusi

inainte daca nu ar interveni forta ligamentului vertebral comun posterior, a

ligamentelor interspinoase si a ligamentelor galbene. Situatia este inversa la

coloana lombara si cervicala; proiectia centrului de greutate trece posterior

coloanei, iar fortele care se opun prabusirii sunt reprezentate de rezistenta

ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a

absorbi o buna parte din solicitari.

Alte elemente care au rolul de a absorbi solicitarile sunt discurile intervertebrale.

Ele nu stau in tensiune ca ligamentele, ci sub presiune. Intre aceste doua categorii

de elemente anatomice, ligamentele pe de o parte si discurile de alta, supuse unor

forte contrare, se stabileste o anumita stare de echilibru, denumita echilibru

intrinsec.

In afara echilibrului intrinsec coloana dispune (dupa cum am mentionat) de un

mare numar de grupe musculare, care prin tonicitatea lor ii asigura si un echilibru

extrinsec, corsetul muscular.

TIPURILE DE TINUTA

Echilibrul coloanei vertebrale nu se realizeaza in acelasi mod la toti indivizii

normali. Aceasta face ca tinuta coloanei vertebrale sa difere de la individ la individ

si ea trebuie pusa in legatura cu accentuarea sau diminuarea curburilor din planulanteroposterior, ca urmare a gradului de inclinare inainte a bazinului.


7/11

Se deosebesc astfel cinci tipuri generale de tinuta:

Spatele normal. Este tipul de tinuta in care curburile vertebrale prezinta o

arcuire normala. Este tinuta de drepti ostasesc , in care inclinarea bazinului este

normala.

Spatele rotund. Este un tip de tinuta foarte frecvent intalnit. Convexitatea

dorsala coboara si cuprinde si vertebrele lombare, iar concavitatea regiunii

lombare se micsoreaza si ca intindere si ca profunzime. Bazinul este inclinat usor

inainte si in jos.

Spatele plat. Este un tip de tinuta mai putin frecvent intalnit. Convexitatea

dorsala si concavitatea lombara dispar, dar inclinarea bazinului ramane mica.

Scapulele apar reliefate inapoi. Acest tip de spate provoaca scoliozele cu evolutia

cea mai grava.

Spatele concav plat (sau lordotic). Este si mai putin frecvent intalnit.Concavitatea lombara se accentueaza mult prin inclinarea puternica a bazinului

inainte, in timp ce convexitatea dorsala dispare.

Spatele concav rotund. Este tipul de postura cel mai putin intalnit.

Concavitatea lombara se accentueaza, de asemenea mult, dar concomitent se

accentueaza si convexitatea dorsala.

Coloana vertebrala trebuie considerata ca o unitate functionala si fiecare tip de

postura trebuie considerat ca o adaptare spontana la anumite conditii deosebite destatica si dinamica.

De asemenea trebuie luat in considerare rolul deosebit al bazinului in determinarea

atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se costituie in suportul functional al coloanei

vertebrale, participand activ la statica si dinamica acesteia. Orice disfunctie la

nivelul acestuia (suferinta, asimetrie functionala sau statica) avand severe

repercursiuni asupra ansamblului functional biomecanic al coloanei vertebrale.

Bazinul impreuna cu membrele inferioare se constituie in suportul biomecanicii

coloanei vertebrale.

Biomecanica organului axial (coloanei vertebrale)

Miscarile coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt miscari complexe, in care

intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor

deplasari ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale,

precum si la nivelul celorlalte articulatii. Aceste miscari sunt limitate de rezistenta


8/11

ligamentelor, forma articulatiilor intervertebrale si de gradul de compresibilitate a

tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit discul.

Micile deplasari intervertebrale sunt posibile numai gratie prezentei nucleului

pulpos, care trebuie sa aiba consistenta, forma si asezare normale. Miscarile

vertebrale se executa pe nucleul pulpos ca pe un ax, nucleul jucand rolul unei

adevarate bile mecanice (rulment). Se poate intelege ca pe un astfel de suport

toate miscarile sunt posibile; totusi, acestea vor fi limitate ori calauzite de feluritele

conformatii si pozitii ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei vertebrale si

de corsetul muscular al acesteia.

Prin tensiunea lichidului ce se afla intre elementele sale componente, nucleul

pulpos are proprietatea de a fi elastic. Datorita acestei proprietati sunt posibilemiscarile coloanei vertebrale si sunt inlaturate efectele daunatoare ale presiunilor

excesive sau ale socurilor suferite de rahis. Intr-o atitudine de flexie fortata are loc

o apropiere a corpurilor vertebrale in partea lor anterioara prin comprimarea

partiala a discului in jumatatea lui anterioara si prin impingerea usoara posterioara

a nucleului pulpos, in extensie lucrurile se petrec invers. Daca nucleul pulpos

trebuie considerat rulmentul pe care se executa miscarile coloanei vertebrale,

inelul fibros ramane elementul cel mai important al discului intervertebral, care

rezista fortelor de compresiune si decompresiune.

Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrala prezinta miscari

complexe rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulatiilor

intervertebrale: flexie extensie, inclinare laterala, rotatia, si ca o rezultanta a

acestora circumductia.

Miscarea de flexie ventrala a trunchiului pe membrele inferioare se realizeaza prin

participarea nu numai a coloanei vertebrale ci si a soldurilor.

Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate sa execute in intregime o miscare de flexie,

dar nu toate segmentele participa in aceeasi masura. Amplitudinea cea mai mare

in flexie se realizeaza in regiunea cervicala si in cea lombara. Miscarea de flexie

are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor doua vertebre dorsale si al

vertebrelor lombare.

Arcul cu concavitatea anterioara pe care-l formeaza coloana in intregul ei, nu este

un arc de cerc, ci o linie curba, compusa din trei segmente, si anume: unul cu raza


9/11

mai mica, pe care il formeaza coloana cervicala, unul cu raza mai mare pe care-l

formeaza coloana dorsala, si unul cu raza mica, al regiunii lombare.

In miscarea de flexie, portiunea anterioara a discurilor intervertebrale este

comprimata, in timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene,

ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos si muschii spatelui sunt pusi sub

tensiune.

In pozitie ortostatica, muschii care initiaza miscarea de flexie sunt cei ai peretelui

abdominal, mai ales dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac, precum si

muschii subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odata miscarea initiata, grupul

antagonist al extensorilor intra in actiune si gradueaza flectarea trunchiului,

invingand fortele gravitationale.

In ceea ce priveste miscarea de extensie in pozitie ortostatica, in extensie, lucrurile

se petrec exact invers. Muschii santurilor vertebrale, deci muschii extensori, sunt

cei care initiaza miscarea, apoi miscarea este controlata de grupul anterior. Daca

insa miscarea de extensie se realizeaza in pozitia de decubit ventral, extensorii vor

continua sa sustina miscarea.

In miscarea de extensie, portiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt

comprimate, in timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune.

Extensia este blocata in ultima faza de intrare in contact a apofizelor articulare si in

ultima instanta si a apofizelor spinoase.

Miscarea de inclinare laterala are maximum de amplitudine in segmentul dorsal.

Cand are loc si un oarecare grad de rasucire a coloanei, atunci trunchiul se inclina

si mai mult lateral.

Miscarea de rotatie este maxima in regiunea cervicala. Coloana dorsala se roteste

putin si numai daca se inclina lateral, in coloana lombara miscarea de rasucire se

executa cand coloana este in extensie, mai ales in segmentul dorsolombar. Cand

coloana este flectata, miscarea de rasucire din segmentul lombar nu este posibila,

deoarece condilii vertebrelor sunt asezati vertical in articulatii si opresc miscarea;

din aceeasi cauza, in flexie nu se poate face nici inclinarea laterala a segmentului

lombar.

Biomecanica articulatiei atlantoaxoidiene (dintre vertebrele atlas si axis)


10/11


11/11

Miscarea de inclinare laterala este limitata la numai 15 in articulatia

occipitoatlantoida si se face in jurul unui ax sagital, care trece prin fiecare condil

occipital.

Documents

Anat.col.Vertebrale