BipartidismulPe baza unui studiu realizat In 19 democratii occidentale, Jean Blondel a propus la sfâritu1 anilor 601 sä se facã distincie Intre douà categorii de multipartidism i’ douà de bipartidism: bipartidismul perfect, in care douà man partide impart de regulà 90% din voturile exprimate i bipartidismul imperfect, In care pnincipalele douá pantide au doar 75-80% din voturilè electoramlui2. In bpartidismulpe-fec4 cele dou partide flu au nici o concurença senioasá; un eventual al treilea partid neavând decât o for neglijabila, cele douà partide ocupä practic toate locurile din panlament. In plus, cele douà partide au o forç electoralà foarte apropiat. De aici Blondel trage concluzia cá bipartidismul tinde sà producá egalitate Intre partide. De la o alegere la alta, ar ft vorba de o ,,evoluçie ce osdileazà in jurul unui punct de echilibru”. El trece deci de la constatarea unei relaii la enuntarea unei cauzalitài neexp]icitate prea mult; el lasà doar s se Inçeleaga cà existença a douà partide omogenizeazã repartiçia voturior. De fapt, existena a doar douä

partide flu este un accident al istoriei, ea rezultà dintr-o traditie politicã care instituie i legitiineazá bipartidismul. Dacá cele douà partide din sistem ati force foarte apropiate, acest fapt s-ar putea datora istoriei sociologiei politice a statului In cauzà. Dar faptul cà egalitatea celor douà partide man existà in cinci can clasate ca aparçinând bipartidismului pun, ri care reprezintà totui tradiçii politice foarte diferite una de alta, pentru cà il gàsim in S.U.A., Noua Zeelandã, Australia, Marea Britanie i Austria, obliga la càutarea unei explicaçii strategice, un efect mecanic apropiat de cel din teoria jocurior. Putem evident sé ne gândim la vechea idee conform cãreia, intr-un sistem bipartizan, alegerile se ctigá Ia centru. Ar fi ca o ajustare naturalá a partidelor i a alegatorilor. Partidele ar alege programe ce diferé puçin unul faça de celàlalt i care sunt situate In centrul dlistnibuciei alegatorior pe un continuum de tip stânga-dreapta. Dacà fiecare alegator este raiona1 i voteazà pentru partidul ccl mai apropiat de orientarea sa ideologica, flecane partid ar trebui efectiv sà aibà aproape ace1ai numár de voturi. Acest model formal este until teoretic, car

e implicà un numàr mare de ipoteze decisive, mai mult sau mai pucin decalate faça de comportamentele electorale concrete. Explicaçia egalitaçii pattidebt In sistemul bipartidist pur ràmâne deci o problemà deschisá, mai ales cá ar trebui verificat dacá observa ia fàcutà In anii ‘60 cu privire la egalitatea br de forte mai este valabilä.Ceea ce caractenizeaza bspariidismuI impeifed, numit i ,,sistem de douà partide i jumàtate”, este faptul cà un al treilea partid este destul de puternic pentru a juca rolul de Incurcà-lume, fund deci o forcade susçinere indispensabilã pentru Victoria in alegeni. In aceastá categoric sunt clasate cinci çàri: Germania Federalã, Luxemburg,

Canada, Belgia i Irlanda. Blondel observá faptul cá, In mod curios, intre cele douä partide principale exista diferençe de força mull mai importante dect In cazul primei grupe (diferençe de aproximadv 10 puncte. Pe de altà parte, nu gàsirn nici o situaçic stabilà In care cele trei partide sà aibé for;e egale. Când un a! treilea partid ajunge sà le egaleze pe celelalte douà, situaçia e doar una tranzitorie. Fie el va ajunge sã Inlocuiascã progresiv unul din cele douà partide principale, fie va redeveni, la alegerile urmátoare, un partid de spnijin. i aici, aceste observaui interesante at merita o explicaie: de ce un sistern politic, cu trei partide de force egale, ar H In mod necesar instabil? Dacã acest caz este intr-adevàr instabil, se intâmplà aa pentru cá echilibrul este dat in mod natural sau structural de dualism i flu de triad? Sau lucrurile se petrec aa pentru cà sistemele politice luate In discutie flu se defmesc doar prin numárul de partide i prin fora acestora, ci i printr-o institu ie i o culturà politicá, definitorii pentru rolul i legitimitatea lot?Tot Jean Blondel postula stabilitatea globala a sistemelor partizane: unele evoluçii se pot manifesta, facând ca o çarà sà treacá de la o categorie Ia alta; dar majoritatea carior ràmân stabile, In aceeai categoric, pentru mult timp. Stabilitatea sistemelor politice, dcci i cea din democraiile occidentale, nu este poate atât de puternicä cum se credea pe atunci. Astfel, Statele Unite au cunoscut conjuncturi electorale prezideniale când un a! treilea candidat a obçinut un scot destul de important, iar Anglia, de 20 de ani, dupá sciziunea Partidului Laburist, flu mai este un sistem bipartizari atât de pur cum pãrea.

Giovanni Sartori a dus Ia progresul discuçiei privind sistemele bipartizane prin distincçia fàcutà intre forma bipartianâ i mecanismele bpar1idiste. Sistemele de formá bipartizanà sunt definite prin numárul i foqa partidelor. Deci au formà bipartizanã toate sistemele In care douà partide pot guverna singure fàrá sprijinul unui al treilea partid. Un sistem cu mecanism bipartidist este definit, din contra, prin propñetai instituionale: este un sistem unde alternana la putere este legitimatá, instituità. Cele dou partide man nu incearcà sub nici o formà sà puná bazele unor guverne de coaliie, ele concureazä pentru a obçine majoritatea absolutd a mandatelor. Anglia i Noua Zeelandá sunt sisteme bipartidiste perfecte, atât Ia nivelul formei cat i at propnietàçilor instituçionale. In 1975, Sartori estima cà includerea Statelor Unite in aceastã categorie era discutabilà, din pricina raritaçii alternançei in Congres, unde democraçii au fost majoritari In mod continuu timp de mai mult de jumàtate de secol. Existá câteva can cu mecanism bipartidist fàrà formá, sau can cu forma bipartizanà fàrà propnietacile sistemice (cazul Austriei pâná In 1966). Pentru Sartori, sistemele zise cu douà partide i jumàtate au In general mecanisme bipartizane, dar o formà tripartizaná. Ccl mai puin puternic partid al sistemului participà

la coalilli de guvernare. Germania iese totui din aceastà schema. Ea flu instituie bipartidismul. In 1975 ea este Intr-adevár tripartidistá. Aceastá arà a dezvoltat o culturá a compromisului politic care uneori impinge elitele sá aleaga,,mare coal4ie” chiar dacà rezultatul alegerilor nucere. Sistemele bipartidiste stint, de fapt, rare, chiar dacà sunt puternic valorizate de politologi, care au tendinta sà vadã In dc sistemul cc aduce stabilitate guvernarii, in timp ce sistemelemultipartizane ar fi ineficiente i instabile. Sartori estimeazá cà bipartidismul merge bine atunci cánd el este susinut de tot sistemul i mai ales de o culturá politicá: partidele guverneazà la centru i flu practicá exacerbarea mizelor, evantaiul de opinii ale indivizior trebuie sã fie redüs §i apropiat de centru, distributia sa este statistic normalá (In formà de clopot). ntr-un sistem in care existà multe civaje ideologice (la nivelul opiniior i al partidelor), bipartidismul este probabil disfunciona1. Acesta este rar pentru Ca societáile i sistemele politice care au reuit sa producã un consens politic stabil referitor la tipul de guvemare stint puin numeroase.MultioartidismulDupa Jean Blondel, multipartidismul existã In carile in care puterea este fragmentatà: In sistemul politic joacà un rol mat mull de trei partide. El face distincçia Intre mullipartidismul cu par/id dominant i multbar/idismu1pur. In pnimul caz, cele douá partide pnincipale totalizeaz In mod obinuit In jut de douà treimi din voturi i, In plus, partidul cel mai puternic obcine singur cel puçin 40%, adicá aproximativ dublul celui de-al doilea partid. i in mod regulat, alte douà sau trei partide obçin intre 10 i 20%. Aceastã structurã se poate observa in cinci can din cele 19 studiate: Danemarca, Norvegia, Suedia, Islanda i Italia. Din cauza pondenii gauffismului, Franca de la inceputul celei de a V-a Republici poate fi de asemenea clasatà In aceastà categonie. In multipartidismul pun, atomizarea forielor politice este i mai puternicà.Cele douà partide pnincipale nu obin decát In jut de jumfitate din voturi i nici un partid flu dominá In mod structural scena politicà. Elveçia, Finlanda,

in multipartidismul cu partid dominant, partidul principal flu este In general destul de puternic pentru a conduce singur çara, decât atunci când sistemul electoral instituie o prima suficientà partidului ajuns in frunte, In aa fel mncât, cu 40% din voturi, sá obina o majoritate absolutà a mandatelor. Prin urmare, partidul dominant guverneazà aliindu-se cu un partid mic. Blondel subli— niazà faptul ca acest sistem politic poate fi foarte stabil. Dc exemplu, In àrile scandinave, partidul socialist dominant a putut sa ràmânà la putere, f±a probleme, pe lungi perioade de timp. Jean Chariot remarcã faptul cà existença unui mod de scrutin majoritar faciliteazà apariçia unui partid dominant. Avnd intre 30 i 35% din voturi, un partid poate fi dominant in termeni parlamentari. Acesta a fost cazul Françei la Inceputul anilor ‘60. Dat, de fapt, sistemul multipartizan cu partid dominant existá mai ales In tan unde se utilizeazà scrutinul proporlional. Stabilitatea sistemul este data mai ales de incapacitatea partidelor rnici de a se uni Impotriva partidului dominant. Acest fapt explicà lunga dominae a socialitilor In çarile scandinave. Acetia nu pierd puterea decât In momentul In care o coalie de partide, reprezentând diferite familii politice de centru sau de dreapta, reuete sá se formeze.

Totui, flu toate sistemele multipartidiste cu partid dominant au guverne stabile. Istoria politica a Italiei o aratà clar. Pânà la sfârituI anilor ‘80, Democralia cretinã ohçine aici In mod regulat scoruri de partid dominant, jar stânga este divizatä, ceea ce Impiedicã formarea unei coahuii ca alternativà Ia paztidul dominant. In timp ce aceastä structurá trebuia In mod normal sä aducã stabilitatea, instabilitatea se explica dupa JeanChariot prin doua fenomene. Democrat-cretinii sunt de fapt foarte puin unii, partidul e o reuniune de tendinçe, fiecare având propria organizare. Demisiile primiormini tri Sunt de multe on nezultatui cnizeior interne, chiar frà sà aibà bc demiterea guvernului de càtre Camera. n plus, Democraia cretinä1 a negociat adesea, dupã alegeri, formarea de coa1iii i a trebuit sa guverneze constrânsà de amenirrçànile de retragere ale unui partid mic. Pentru ca sistemul CU partid dominant sà ducâ la stabifitatea guvernamentalà, In Italla a lipsit o culturà politicà care sã valorifice acest aspect. Dacá alegâtorii i elitele br at fi acordat prioritate stabilitáii guvernamentale i nu posibffitãii de a-i exprima specificitatea ideologicã, atunci once conducãtor mizând pe instabilitate §i-ar fi pierdut creditul politic §i electoral.In schimb, Giovanni Sartori distinge trni1tpartidismeil moderat i multipartidismul extrem. Formele moderate de multipartidism (cu 3 panà la 5 partide) sunt Insoite In general de o bipolitanitate i de o slabà polarizare. Nu existà decât doi poli, douá tipuni de politici propuse alegatonior de càtre partide. Deci centrul eicherului politic flu este ocupat de o força politicà. In plus, pattidde au Intre dc o slabà distançá ideobogicá, sunt partide mai degraba moderate, extremele neproducând force politice semnificative. Din contra, când exista mai mult de 5 partide (pluralism extrem), sistemul este In general polarizat, partidele exprimând orientàni foarte clifenite uncle falà de celelalte. Acest sistem este i multipolar, cu un partid de centru. Fiecare sistem va avea tendinça sa de evolulie. Pluralismul moderat va avea efecteMarele Partid Democrat Cretin din Italia postbeicã: In original Democrazia cristiana (nt.)Olanda, Franca Republicii a IV-a i cea de azi aparin acestul grup.

centripete i pluralismul extrem, efecte centrifuge. In primul caz, competiçia politicà va Impinge partidele sà se apropie de centru, jar in al doilea caz, la Intàrirea poziçiilor extreme. Criteriul polarizáni unui sistern politic amintete, Inca o data, importana culturli politice a árii i cea a instituiior sale, In geneza unui sistem partizan. Stabilitatea sistemelor de partide flu este prin urmare ceva de la sine ineles, un proces natural. Ea nu rezultà din legi de echilibru, ci chiar din faptul cä aceste legi sunt profund Inradacinate In culturà i In instituii, cele douä elemente find legate.Sisteme partizane imecanisme electorateMaurice Duverger insistase In 1951 pe efectele structurante ale modurior de scrutin asupra sistemelor de partide. Mai târziu, a dat credit anumitor critici ce s-au adus teoriilor sale. in editia din 1957 a lucrãrii sale ,,Partidele politice”, el admite importana tradliiei politice i a structurilor sociale In explicarea sistemelor partizane. Dar el subliniazá i influença, prea neglijatà dupã pàrerea sa, a unui ,,factor general de ordin tehnic: sistemul electoral”, apropiat de ceea ce el numete o lege sociologicà’. Reguffle jocului politic condiçioneaza rezultatul partidei sau, pentru a folosi o altä metaforá, reglarea pieei politice condiioneazã structura

A vorbi de lege sociologica pentru a descrie efectul madurilor de scrutin asupra sestemului de particle este de aitfel ocant. Ar trebui mai degraba sd vorbim de Jege juridicá sau electoralá Adjectival sociologic an se referd aid hi naturafenosnenului lat in considerare, ti lafora acestei lgi, care dupd Duveeger n-ar cunoa3rte decát rare excepfii.ofertei. Sã expunem aa-zise1e legi i sá le discutäm validitatea.Scrutinul majoritar cu Un singur tur at duce la bipartidism, cu aIternana, cel puçin potençiala, a douà partide man. Intr-un asemenea mod de scrutin care nu reprezintà minoritril, micile partide ar putea sá aibà In cel mai bun caz câçiva a1ei. Alegtonii formaiunilor mici ar fi Impini Intr-un astfel de sistem spre un vot util. tiind cá cel pe care ii susçin flu are nici o ansá, ei an vota pentru candidatul unuia dintre cele douá partide man care este cel mai puçin indepàrtat de poziia br. Doar alegátorii foarte convini de programul unui partid mic ar vota pentru acesta. Dacà totui un partid mic obçine câteva mandate, acest fapt ii are sursa In douá fenomene. Unele partide mici pot avea baze regionale puternice, cum este cazul partidelor naçionalitare1 din Marea Britanie. Ele concentreaza destule voturi In câteva circumscnipçii pentru a obine mandatul pus In joc In fiecare din acestea. Alegerea câtorva parlamentari poate rezulta i din strategiile de aliança pneelectoralà Intre un parrid mare i unul mic, cum ar fi aliança dintre consenvatorii i liberalil britanici din anii ‘50. Unele circumscnipii sunt cedate partidului mic de càtre cel mare, care nu prezinta acolo candidaçi. In schimb, partidul mic e absent intr-un numlir mare de circumscnipii unde aleghtorii voteazh in majonitate cu partidul mare, permiçându-i astfel acestuia sá domine mai uor celàlalt partid mare. Partidul mic poate duce atunci o existençá marginalà, care Ii perrmte sh ii exprime opinla puin diferençiatà, cu condiçia sh se situeze in orbita unuiin original riationalitaires, o incercare tie a se exprima printr-un singur cuvitnt etnicitate, teritorialitate i un anume nationalism particular (n.t.).

partid mare. Maurice Duverger ràmâne prudent In formularea concluziilor sale. Sistemul majoritar cu Ufl tur ar permite meninerea unui dualism partizan deja stabilit, dar flu ar permite iristaurarea mecanicà a acestuia In ãñ unde multipartidismul este implantat puternic. Modul de scrutin este deci un fenomen foarte important al construirii sistemului partizan, care se combinã cu alte fenomefle. In funcie de celelalte elemente, intervine ca un accelerator sau ca o frân.Sistemul majoritar cu cloud furi i scrutinul proportional tind amândouá càtre pluralism. In primul caz, partidele pot sã se mãsoare In primul tur i deci flu sunt impinse la acorduri preelectorale, la aliançe ce evolueazá cátre fuziuni, aa cum este cazul la scrutinurile majoritare Intr-un singur tur. Deci pluralismul partizan flu este redus de modul de scrutin. De bunà seamã se formeazà coaliui, dar numai Intre cele douà tururi, partidele cele mai prost plasate dupá primul tur retràgându-se in favoarea celor mai bine plasate din aceeai familie politicá. In funcçie de soliditatea coaliiei, va fi vorba de o simplá retragere sau de o retragere insoçità de recomandarea fäcutã alegàtorilor sà voteze in al doilea mr cu un alt partid. In cazul unei reprezentári proporçionale, nimic nu impinge partidele s fuzioneze sau macar sà dialogheze. Nimic flu s-ar opune tentativelor de sdziufle, pentru cà once onientare care se separà va putea fi luatá ifi considerare, poate sã aibà reprezentançi i sa Ii facá simtitã influenta in momentul constiturii unui guvern. Pur i simplu, scmtinul proporiona1 de list dã greutate structurli partizane care poate controla mai bine

parlamentarii decât Intr-un sistem de scrutin majoritar cu douã tururi. Scrutinul proporiona1 ar favoriza, deci, un sistem de partide multiple,rigide i independente unele de altele, In timp ce scmtinul majoritar cu douá tururi ar avea ca rezultat un multipartidism cu organizaçii suple i dependente unele façà de celelalte (pentru cá ele trebuie sa formeze coaliçii).Aceste legi au fost discutate frecvent. Excepiile la interaciuni1e enunt,ate, rare dupà autor, sunt mai numeroase decát credea acesta. In plus, cauzalitatea acestui factor tehnic in generarea sistemelor partizane este Indoielnicà. Douglas Rae a intrepnins un studiu sistematic al tuturor alegerior legislative In 20 de democratii occidentale intre 1945 i 19641. In urma acestui smdiu a ajuns la mai multe concluzii. Toate modurile de scutin, deci i reprezentarea proport,ionalà, dau o prima celor mai puternice partidelor i, deci, duc la sub-reprezentarea partidelor mici. BineInçeles, scmtinul maj oritar are tendina de a da un avantaj mai mare decât cel proporçional partidelor man. Este fals sá spui cá scrutinul majoritar Cu Ufi tur ar duce mereu la bipartidism. Dualismul partidelor poate exista i In cazul altor moduri de scrutin, deci dualismul nu depinde doar de regulile tehnicii electorale. Cea mai mare noutate adusâ de studiul lui Douglas Rae consta in accentul pus pe márimea circumscnipiior. Acesta este, de fapt, factorul decisiv al diferenei dintre repartiia voturilor i cea a mandatelor. Când circumscripçiile au mai puin de 6 mandate, prima pentru partidele man este importanta. Cu cat crete numàrul de alei pe circumscnipçie, cu atât scrutinul reprezintá mai bine midile tendinçe. Un scrutin proporçional cu lista naçionalá duce la o distnibuçie a mandatelor foarte apropiatá de cea a voturior. Putem ilustra acest fenomen pninDoaglas RAE, The Political Consequences of Electoral Laws, Yak University Press, 1967

situaia francez. Modul de scrutin proporionaI PC listi departamental, experimentat la alegerile legislatiye din a TV-a Republicà i In 1986, dà un avantaj sigur formaçiunilor man, mai ales In departamentele mici. Din contr,modul de scrutin adoptat pentru alegerile europene(scrutin proportional pe listä naçionalà, Cu Ufl pragminim de 5% din votunile exprimate, necesar pentru apardcipa Ia distnibuirea mandatelor) repreaintá destul clebine partidele mici i tendinçele noi. Dan este simpto-matic faptul c acest mod de scrutin flu a fost folosit Inalegeni cu miz politic importantA. El nu Indep1inetefuncçia de simplificare a prefeninelor eletorale, fiecareputând sà voteze ,,cum ii spune inima”. El nu dife-rençiaz, decât foarte puçin, intre tendinele care au accesla reprezentare.Aa cum aratá Pierre Martin’, modurile de scm-tin au, mai ales, un efect clar asupra reprezentriiparlamentare a fiecárui partid i asupra aIianelormntre partide. Dar ele an un impact redus asupraconstituirii de sisteme politice i asupra repart4ieivoturilor alegàtorilor. De fapt, s-au confundat preamuft cauzele cu efectele. Este adevãrat cã se observã

corespondene intre moduri de scrutin, sisternepartizane §i tipuri de aliane. Dar aceste cores-ponden;e nu aratá cà ar exista un cvasi-detenninismdat de modul de scrutin. Adesea, din contra, modu-rile de scnutin sunt alese sau modificate In funcie deexistena unei anumite cultuni i a unui anumit sis-tern politic. Modurile de scrutin stint mai degrabàefecte i flu cauze ale sisternelor partizane.Cf Pietre MARTiN, Les systèmes électoraux et les modes descrutin, Montchrestien, coil. Clefs, 2’ Idition, 1997. A se vedea de asemeneaArend Lij]hart, Electoral Systems and Party Systems: a Study ofTwenty Seven Democraties, O,ford University Press, 1994.