Cuprins

1. Cadrul politicii monetare unice……………………………………………………………….……2

1.1. Obiectivele şi misiunile SEBC……………………………………………………….……………4

1.2. Obiectivele şi misiunile Eurosistemului……………………………………………….…………5

1.3. Strategia de politică monetară a BCE……………………………………….……………….…..6

2. Instrumente de politică monetară ale BCE……………………………………………………..….9

2.1. Operaţiunile de open-market……………………………………………………………….…...10

2.1.1. Operaţiuni principale de refinanţare………………………………………………….………10

2.1.2. Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung…………………………………….……....…11

2.1.3. Operaţiuni de reglaj fin………………………………………………………………….…......11

2.1.4. Operaţiuni structurale…………………………………………………………………..……..11

2.2. Facilităţile permanente………………………………………………………………......……....12

2.2.2. Facilitatea de creditare marginală………………………………………………….….……...12

2.2.2. Facilitatea de depozit……………………………………………………………….……….….13

2.3. Rezervele bancare minime obligatorii…………………………………………….……….……14

3. Analiza politicii monetare unice în perioada 1999-2009………………………………………....16

3.1. Evoluţia ratelor dobânzilor.………………………………………………………………….….16

3.2. Evoluţia inflaţiei………………………………………….………………………………………18

4. Bibliografie…………………………………………………….…………………………….……..22

1

1. Cadrul politicii monetare unice

La data de 7 februrie 1992 este semnat Tratatul de la Maastricht de către statele europene

participante la Sistemul Monetar European II, care cuprindea prevederi legate de politica monetară şi

instituţionalizarea acesteia. Hotărârile tratatului s-au materializat în înfiinţarea Sistemul European al

Băncilor Centrale ( SEBC ) care cuprinde Banca Centrală Europeană ( creată la data de 1 iunie 1998,

cu sediul la Frankfurt ) şi Băncile Centrale Naţionale ale statelor Uniunii Europene, care în prezent

sunt în număr de 27.

O parte din ţările membre ale UE nu au adoptat moneda unică europeană, astfel încât a fost

necesar implementarea unui nou termen care să indice ţările unde euro este monedă naţională ( în

prezent sunt 16 ţări ) – Eurosistem.

SEBC îşi exercită atribuţiile prin intermediul celor trei organe de decizie ale BCE: Consiliul

Guvernatorilor, Consiliul Director şi Consiliul General. Structura şi responsabilităţile Sistemului

European al Băncilor Centrale sunt redate succint în tabelul nr.1.

Tratatul de la Maastricht (articolul numărul 107), precum şi statutul SEBC ( articolul numărul7)

cuprind prevederi de o deosebită importanţă în ceea ce priveşte funcţionalitatea politicii monetare, si

anume independenţa BCE şi a băncilor centrale naţionale. În aceast sens, statutul definitoriu al BCE nu

permite formularea de interpretări, afirmând: “nici Banca Centrală Europeană, nicio altă o altă bancă

centrală europeană, nici vreun membru din organismele lor de conducere nu vor căuta sau primi

instrucţiuni de la instituţiile sau organismele Comunităţii, de la niciun guvern al unui stat membru sau

de la vreun alt organism”1. Astfel stabilit, Uniunii Europene i se solicită prin tratat să accepte politicile

BCE fără nici un fel de intervenţie, chiar şi temporară.

BCE este considerată ca fiind cea mai independentă bancă centrală din lume, creată până în

prezent, datorită respectării tuturor prevederilor statutare.

1 http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/en_statute.pdf

2

Tabelul nr.1 Structura si sarcinile SEBC2

2 Sursa: Cezar Banso, Nicolae Dardac, Integrare monetar– Bancară europeană, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 2001, pag. 65

Sistemul European al Băncilor centrale

Băncile Centrale NaţionaleBanca Centală Europeană

Consiliul Guvernatorilor

Consiliul Director Consiliul General

defineşte politica monetarăfixează ratele directoare ale dobânzilorgestionează rezervele valutare

- aplică politica monetară definită de Consiliul Guvernatorilor

- asigură legatura cu statele nemembre ale Uniunii Monetare

aplică în practică politica monetară stabilită de BCErealizează operaţiuni de refinanţare a băncilor comerciale de open - marketanalizează şi prezintă impactul politicii monetare unice

3

1.1. Obiectivele şi misiunile SEBC

Asemenea Băncii Centrale Europene, obiectivul principal al Sistemul European al Băncilor Centrale, constă în menţinerea stabilităţii preţurilor în zona euro ,condiție necesară ce conduce la creştere durabilă și sănătoasă a ecomiei reale țărilor comunitare. Pentru a putea atinge acest obiectiv, SEBC acționează în concordanță cu legile liberei concurențe, fapt ce duce la favorizarea alocării eficiente a resurselor, și totodată este nevoită să susţină politicile economice generale contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor Uniunii. Stabilitatea preţurilor , analizată după o definire cantitativă a Consiliului guvernatorilor, în luna octombrie 1998, se referă la „o creştere anuală mai mică de 2% a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) pentru zona euro”, ce „trebuie menţinută pe termen mediu”,fapt ce semnifică că acest Consiliu intenţionează să menţină o rată a inflaţiei la un nivel inferior, dar apropiat de 2% pe termen mediu.

Stabilitatea preţurilor pe termen mediu poate aduce unele beneficii3:

1. Stabilitatea preţurilor are în vedere limitarea creşterii sau descreşterii accentuate a preţurilor pe

Piaţa Unică;

2. Stabilitatea preţurilor permite companiilor şi consumatorilor să îşi fundamenteze mult mai bine

deciziile de consum sau de investiţii;

3. Resursele pe piaţă vor fi alocate mult mai eficient (riscuri mai mici, productivitate mai mare);

4. Stabilitatea preţurilor măreşte astfel capacitatea productivă economiei europene;

5. Stabilitatea preţurilor face ca prima de risc inclusă în rata dobânzii să fie foarte mică, fapt ce

diminuează semnificativ costul finanţării;

6. Absenţa unei rate mari a inflaţiei face ca plasamentele în active reale (stocuri de bunuri ) să fie

mult mai reduse, plasamentele în active reale nefiind cea mai bună decizie de investiţii;

7. Stabilitatea preţurilor diminuează efectul distorsionat asupra taxelor şi a contribuţiilor sociale,

cererea de bani lichizi pe piaţă, redistribuirea diferenţiată a veniturilor şi bunăstării în

economie.

Misiunile fundamentale ale SEBC sunt4:

definirea şi aplicarea în practică a politicii monetare unice;

păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre ale Uniunii Monetare;

conducerea operaţiunilor de schimb valutar;

promovarea unei bune funcţionări a sistemelor de plăţi.

1.2. Obiectivele şi misiunile Eurosistemului3 PĂUN, Cristian, Politica Monetară a Uniunii Europene şi Sistemul Financiar European Suport curs ASE Bucuresti, 2005, curs 8 p.34 http://www.ecb.int/ecb/orga/escb/html/mission_eurosys.en.html

4

Conform articolului 127 din Tratatul cu privire la funcţionarea UE, principalul obiectiv al

Eurosistemului constă în menţinerea stabilităţii preţurilor, aceasta fiind o condiţie esenţială în

dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a economiilor ţărilor membre ale Uniunii.

Tratatul privind funcţionarea UE stabileşte o ierarhie a obiectivelor Eurosistemului situând pe

primul loc stabilitatea preţurilor. Odata stabilit acest obiectiv pentru politica monetară a BCE, se

consideră că aceasta contribuie la înfăptuirea unei creşteri economice neinflaţioniste şi de lungă durată

şi la scăderea şomajului.

Conform articolului 127 din Tratatul privind funcţionarea UE şi a statutului SEBC,

Eurosistemul are următoarele atribuţii fundamentale:

Să definească şi să pună în practică politica monetară unică: politica monetară unică este

elaborată de către Consiliul Guvernatorilor BCE şi adoptată de BCN.

Desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar: Eurosistemul intervine pe pieţele valutare, iar

operaţiunile se derulează pe baza rezervelor valutare aparţinând BCE şi sunt realizate în cadrul

politicii de schimb a zonei euro sau în cadrul Mecanismului Cursului de Schimb II.

Să dispună şi să administreze rezervele valutare oficiale ale ţărilor din cadrul Uniunii Monetare:

BCN administrează descentralizat rezervele internaţionale ale BCE , în conformitate cu

dispoziţiile date de aceasta. De asemnea, BCN îşi administrează autonom activele externe de

rezervă proprii.

Să promoveze o bună funcţionare a sistemelor de plăţi: se remarcă importanţa sistemelor de

plăţi durabile şi eficiente pentru politica monetară, dar şi pentru economie in sens larg.

Eurosistemul îndeplineşte şi o altă serie de atribuţii, pe lângă cele menţionate anterior:

Se ocupă de emisiunea de bancnote: BCE deţine dreptul de a da dispoziţii cu privire la

emisiunea bancnotelor în zona euro.

Să contribuie la verificarea prudenţială a instituţiilor de credit şi la stabilitatea sistemului

financiar: pentru a îndeplini această sarcină Eurosistemul realizează trei activităţi:

supraveghează stabilitatea sistemului financiar, acordă consultanţă autorităţilor abilitate cu

privire la întocmirea şi modificarea reglementărilor şi obligaţiilor de monitorizare, susţine

cooperarea dintre băncile centrale şi autorităţile de control din cadrul UE cu privire la

problemele de interes comun.

Să adune informaţii statistice: BCE şi Comisia Europeană sunt responsabile să colecteze date

statistice.

5

Să îndeplinească funcţii consultative: BCE este consultată în privinţa proiectelor care au

legătură cu tribuţiile sale.

Să promoveze cooperarea la nivel internaţional.

1.3. Strategia de politică monetară a BCE

Principalul obiectiv al politicii monetare unice este reprezentat de menţinerea stabilităţii

preţurilor. A conferi acest obiectiv politicii monetare poate fi explicat astfel:

Studiile economice efectuate indică faptul că o politică economică îndreptată către menţinerea

stabilităţii preţurilor pe termen lung ajută la îmbunătăţirea performanţelor economice şi la

creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. Este dovedit că în tările unde inflaţia este mică, se

înregistrează o creştere economică reală mai rapidă pe o perioadă mai lungă de timp.

Bazele teoretice ale politicii monetare demonstrează că obiectivul acesteia este de a menţine

stabilitatea preţurilor în economie pe termen mediu.

Prin strategia de politică monetară se evidenţiază modul în care sunt însuşite hotărârile de

politică monetară cu privire la realizarea obiectivului propus. De altfel, strategia de politică monetară

este procedeul cu ajutorul căruia deciziile de politică monetară sunt justificate populaţiei.

Strategia de politică monetară a BCE propune un cadru total, care oferă posibilitatea

Consiliului Guvernatorilor să verifice totalitatea datelor necesare pentru a acceptarea deciziilor de

politică monetară cu trimitere la menţinerea stabilităţii preţurilor.

În anul 1998, au fost adoptate şi aduse la cunoştinţă principalele elemente ale strategiei de

polică monetară a BCE de către Consiliul Guvernatorilor, acestea fiind:

Definirea cantitativă a stabilităţii preţurilor care prezintă următoarele avantaje: contribuie la

transparenţa politicii monetare şi la întărirea responsabilităţilor BCE şi permite sporirea

credibilităţii şi a eficienţei politicii monetare;

Analiza evoluţiilor economice şi monetare întocmită pentru a stabili natura şi amploarea

riscurilor asupra stabilităţii preţurilor.

Cei doi „piloni” ai strategiei de politică monetară a BCE sunt analiza economică şi analiza

monetară.

Primul pilon, analiza economică, urmăreşte să determine factorii care influenţează evoluţia

preţurilor, pe termen scurt şi mediu, şi oferă importanţă variabilelor economice reale şi financiare. Tot

6

în cadrul analizei economice se ia în considerare că evoluţiile preţurilor, pe termen scurt şi mediu, sunt

determinate de raportul dintre cererea şi oferta de bunuri, servicii şi factori de producţie.

Variabilele economice şi financiare se raportează la nivelul producţiei globale, cererii globale si

la componentele analizei economice, dintre care amintim: politica bugetară, piaţa forţei de muncă,

indicatori de preţuri şi costuri, cursul de schimb, economia mondială, balanţa de plăţi, pieţele

financiare. Examinarea factorilor prezentaţi are ca scop evaluarea evoluţiei sectorului real al

economiei, a preţurilor, constatarea originii şi naturii dezechilibrelor care au impact negativ asupra

economiei, a consecinţelor lor asupre costurilor şi preţurilor.

De asemenea, un rol important în derularea analizei economice îl constituie proiecţiile

macroeconomice întocmite de experţii Eurosistemului. Acestea ajută la structurarea şi sintetizarea unui

număr mare de informaţii statistice, la elaborarea previziunilor economice şi a oscilaţiilor inflaţiei.

Al doilea pilon, analiza monetară, face trimitere la relaţia pe termen lung stabilită între mpnedă

şi preţuri şi este considerată un instrument de coroborare, din punct de vedere a unei perioade de timp

medie şi lungă, a semnalelor oferite, pe termen scurt şi mediu, de către analiza economică politicii

monetare.

Un loc important îl ocupă agregatele monetare5 care permit determinarea masei monetare,

urmărirea cursului acesteia şi cunoaşterea capacităţii de cumpărare a agenţilor nefinanciari

rezidenţi.BCE a definit agregatele monetare astfel:

1. agregatul monetar restrâns ( M1 ): care cuprinde numerarul şi depozitele overnight constituite

la instituţiile financiar-monetare şi la administraţia centrală ( trezorerie );

2. agregatul monetar intermediar ( M2 ): include M1, depozitele de economii constituite pe

termen scurt şi depozitele constituite pe termen lung la instituţiile financiar-monetare şi

administraţia centrală;

3. agregatul monetar M3: include M2 şi se referă la masa monetară în sens larg.

BCE a stabilit o valoare de referinţă pentru agregatul monetar M3 ( fixată la nivelul de 4,5% în

anul 1998 ), cu scopul de a anunţa angajamentul său cu privire la analiza monetară şi pentru a oferi un

punct de plecare în evaluarea evoluţiilor monetare. Această valoare se raportează la ritmul anual de

creştere a lui M3, deoarece era corespunzător cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. BCE a ales

agregatul monetar M3 datorită legăturii strânse dintre acesta şi nivelul preţurilor. Valoarea stabilită

pentru agregatul monetar M3, nu este o ţintă monetară, ci un punct de reper în cadrul analizei datelor

privind evoluţiile monetare din zona euro. Atunci când se inregistrează oscilaţii importante sau de

5 TURLIUC, Vasile, COCRIŞ, Vasile, STOICA, Ovidiu, ROMAN, Angela, DORNESCU, Valeriu, CHIRLEŞAN, Dan, Monedă şi credit, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 250

7

lungă durată ale expansiunii M3, înseamnă că există unele riscuri pe termen mediu la adresa stabilităţii

preţurilor.

Din analiza monetară a BCE fac parte, pe lângă agregatul monetar in sens larg ( M3 ), şi alte

variabile monetare şi financiare. Poate fi analizat cursul componentelor agregatului monetar ( M3 ),

pentru că acesta pferă indicii în legătură cu variaţiile globale ale lui M3. Astfel, agregatul monetar

caracterizat prin gradul cel mai ridicat de lichiditate ( M1 ) oferă date privind activitatea economică

reală.

Graficul nr 1 Principalele componente ale M36

Putem afirma că definirea cantitativă a stabilităţii preţurilor apropie strategia de politică

monetară adoptată de BCE de strategia de ţintire a inflaţiei a altor bănci centrale. Dar strategia

monetară a BCE este mai complexă, deoarece presupune coroborarea rezultatelor obţinute pe baza

analizei economice pe termen scurt şi mediu şi a analizei monetare pe termen lung.

Figura nr. 1 Strategia de politică monetară a BCE7

6 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf7 Sursa: http: //www.ecb.int/pub/pdf/other/monetarypolicy2004en.pdf

8

Consiliul Guvernatorilor adoptă deciziile de politică monetară pe baza evaluării globale a

riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor

Obiectivul principal: menţinerea stabilităţii preţurilor

Analiza economică:Analiza evoluţiilor şi a şocurilor economice

Analiza monetară: analiza tendinţelor

monetare

Coroborarea rezultatelor

9

Set complet de informaţii

2. Instrumente de politică monetară ale BCE

Pentru a realiza obiectivele propuse, BCE foloseşte ca instrumente de politică monetară

următoarele:

Operaţiunile de piaţă monetară ( open-market );

Facilităţi permanente;

Rezerve minime obligatorii.

2.1. Operaţiunile de open-market

Operaţiunile de piaţă monetară ( open-market ) sunt cele mai importante instrumente de politcă

monetară şi au ca obiective:

- verificarea ratelor dobânzilor;

- gestionarea lichiditaţilor pe piaţa monetară

- prezentarea orientării politicii monetare.

BCE utilizează patru grupuri de operaţiuni de piaţă monetară, aplicate cu ajutorul a cinci

intrumente şi folosind două metode.

În legătură cu obiectivele, procedurile şi periodocoiatea lor, operaţiunile de open-market sunt

structurate în patru categorii:

Operaţiuni principale de refinanţare;

Operaţiuni de refinanţare pe termen lung;

Operaţiuni de ajustare ( de reglaj fin );

Operaţiuni structurale.

2.1.1. Operaţiuni principale de refinanţare

Operaţiunile principale de refinanţare sunt tranzacţii reversibile, periodice, realizate pentru a

oferi lichidităţi instituţiilor de credit, având o frecvenţă săptămânală şi, de regulă, o scadenţă de o

săptămână. Aceste operaţiuni sunt realizate in mod descentralizat de către băncile centrale naţionale

având la bază procedura licitaţiilor standard.

10

Operaţiunile principale de refinanţare au un rol important în derularea obiectivelor de control a

ratelor dobânzilor, de administrare a lichidităţilor aflate pe piaţa monetară şi de prezentare a orientării

politicii monetare.

“Rata de dobândă directoare” a politicii monetare a Eurosistemului arată cum oscilează rata

dobânzilor overnight pe piaţa interbancară şi orientarea politicii monetare.

2.1.2. Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung

Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung reprezintă tranzacţii derulate cu scopul de a

oferi lichidităţi suplimentare instituţiilor de credit, având o frecvenţă lunară şi, de regulă, o scadenţă de

trei luni. Aceste operaţiuni sunt realizate de BCN pe baza licitaţiilor standard.

Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung se derulează sub formă de licitaţii la o rată

variabilă, iar BCE intervine şi indică volumul de refinanţare care va fi alocat în licitaţiile următoare.

2.1.3. Operaţiuni de reglaj fin

Operaţiunile de ajustare au ca obiectiv administrarea situaţiei lichidităţilor de pe piaţa monetară

şi de a verifica ratele dobânzilor. Aceste operaţiuni urmăresc atenuarea urmărilor oscilaţiilor

neaşteptate ale lichidităţilor de pe piaţa monetară asupra ratelor dobânzilor.

Operaţiunile de reglaj fin se derulează sub formă de tranzacţii reversibile, insă pot avea forma

operaţiunilor de swap valutar ori de atragere de depozite la termen.

Aceste operaţiuni de ajustare sunt realizate de către BCN cu ajutorul licitaţiilor rapide sau

proceduri bilaterale, iar în cazurile excepţionale Consiliul Guvernatorilor BCE hotărăşte dacă

operaţiunile bilaterale de reglaj fin se pot înfăptui de către BCE.

2.1.4. Operaţiuni structurale

Operaţiunile structurale sunt realizate de către Eurosistem în forma tranzacţiilor reversibile,

tranzacţiilor simple sau a emisiunii de certificate de datorie. Atunci când BCE vrea să stabilească

poziţia structurală a Eurosistemului faţă de sectorul financiar efectuează operaţiuni structurale. BCN

11

derulează operaţiunile structurale sub forma tranzacţiilor reversibile şi de emisiune de certificate de

datorie. Atunci când este vorba despre operaţiuni structurale sub formă de tranzacţii simple, acestea

sunt realizate prin proceduri bilaterale.

Totalitatea operaţiunilor de open-market sunt hotărâte de BCE şi sunt efectuate în mod

decentralizat de către băncile centrale naşionale.

Pentru a realiza operaţiunile de piaţă monetară, Eurosistemul are la dispoziţie cinci tipuri de

intrumente8:

1. tranzacţii reversibile;

2. tranzacţii simple;

3. emiterea de certificate de datorie de către BCE;

4. operaţiuni de swap valutar;

5. atragerea de depozite la termen.

2.2. Facilităţile permanente

Facilităţile permanente sunt cel de-al doilea instrument fundamental al politicii monetare a

Eurosistemului, fiind folosite cu următoarele scopuri:

Să ofere şi să atragă lichidităţi overnight;

Să indice orientarea politicii monetare;

Să limiteze oscilaţiile ratelor dobânzilor overnight pe piaţa interbancară.

Facilităţile permanente sunt relaţii permanente la care participă băncile centrale naţionale şi

instituţiile de credit aparţinând zonei euro prin intermediul cărora sunt furnizate sau absorbite

lichidităţi. Acestea sunt folosite la iniţiativa instituţiilor de credit şi le oferă posibilitatea acestora să

primească sau să plaseze lichidităţi pentru un interval de 24 de ore. Astfel, întâlnim două tipuri de

facilităţi permanente:

Facilitatea de creditare marginală;

Facilitatea de depozit.

8 ROMAN, Angela, Politici monetare, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 216

12

2.2.1. Facilitatea de creditare marginală

Facilitatea de creditare marginală oferă posibilitatea instituţiilor de credit care momentan au

nevoie de lichidităţi să se refinanţeze, pe o perioadă de 24 de ore, de la BCN în schimbul acordării unor

garanţii sau active eligibile. În mod obişnuit, nu este precizată o limită de creditare şi nu sunt

menţionate restricţii cu privire la accesul instituţiilor de credit la această metodă, trebuie doar să

prezinte suficiente garanţii.

Facilitatea de creditare marginală oferită de băncile centrale naţionale poate fi de două tipuri:

contracte de report evernight sau credite garantate overnight.

Rata dobânzii care se aplică la facilitatea de creditare marginală este precizată de către

Eurosistem şi reprezintă limita superioară a ratei dobânzii overnight de pe piţa interbancară ( Eonia ).

Astfel, instituţiile de credit apelează la facilitatea de creditare ,arginală atunci când nu reuşesc să îşi

procure lichidităţi prin alte mijloace.

2.2.2. Facilitatea de depozit

Facilitatea de depozit oferă instituţiilor de credit care au un surplus de lichidităţi să-şi formeze

depozite, pentru o zi, în cadrul băncilor centrale naţionale. Depozitele astfel constituite sunt remunerate

la o rată prestabilită a dobânzii. De rugulă, nu sunt impuse limite de depozit.

Rata dobânzii care se aplică la facilitatea de depozit reprezintă limita inferioară a ratei dobânzii

overnight de pe piaţa interbancară. În consecinţă, instituţiile de credit apelează la facilitatea de depozit

când nu găsesc alte mijloace de plasare a surplusului de lichidităţi.

Facilităţile permanente sunt getionate în manieră descentralizată de băncile centrale naţionale.

Ratele de dobândă specifice facilităţilor permanente stabilesc banda în cadrul careia oscilează ratele

dobânzilor overnight de piaţă.

În cadrul Eurosistemului, politica ratelor de dobândă are la bază trei „rate directoare”9

monitorizate de BCE:

o Rata dobânzii pentru facilităţile de crediatre marginală;

o Rata dobânzii pentru facilităţile de depozit;

o Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare.9 ROMAN, Angela, Politici monetare, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, pag. 228

13

2.3. Rezervele bancare minime obligatorii

a) Caracterizare generală

BCE stabileşte pentru intituţiile de credit din zona euro să aibă rezerve minime obligatorii

constituite în conturi deschise la băncile centrale naţionale. Cantitatea rezervelor este stabilită pe baza

valorii medii a soldurilor la sfârşitul zilei aflate în conturile de reserve ale intituţiilor, referitor la un

anumit termen de aplicare.

Cu toate că rezervele minime obligatorii sunt remunerate la o rată a dobânzii care coincide cu

rata dobânzii practicată la operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului, excedentul de

rezerve nu este remunerat.

Cele două funcţii îndeplinite de sistemul rezervelor minime obligatorii ale Eurosistemului sunt:

Stabilizarea ratelor dobânzilor pe piaţa monetară: se referă la mecanismul de aflare a valorii

medii a rezervelor minime obligatorii, apelându-se la stimularea instituţiilor de credit privind

micşorarea efectelor fluctuaţiilor temporare a lichidităţilor;

Formarea sau reliefarea unui deficit structural pentru lichidităţi: atunci când instituţiile de credit

îşi formează rezerve în conturi deschise la BCN se remarcă o creştere a solicitărilor de

refinanţare de la BCN, şi astfel BCE monitorizează rata dobânzii pe piaţa monetară.

b) Determinarea rezervelor minime obligatorii

Mărimea rezervelor minime obligatorii pe care trebuie să o formeze instituţiile de credit se află

cu ajutorul bazei de calcul a rezervelor, care cuprinde: elementele de pasiv „depozite” şi „titluri de

creanţă emise”. BCE aplică o rată constantă a rezervelor, în prezent de 2%, la majoritatea elementelor

care fac parte din baza de calcul a rezervelor.

Baza de calcul şi ratele rezervelor minime obligatorii10

I. Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi la care se aplică rata

pozitivă a rezervelor minime obligatorii:

Depozite: overnight, la termen cu o scadenţă de până la şi inclusiv doi ani, rambursabile cu un

preaviz de până la şi inclusiv doi ani.

Titluri de creanţă emise: cu o scadenţă de până la şi inclusiv doi ani.

10 http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/1_35220061213en00010090.pdf

14

II. Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi la care se aplică o rată a

rezervelor minime obligatorii egală cu zero:

Depozite: la termen cu scadenţa de peste doi ani, rambursabile cu un preaviz de peste doi ani,

contracte de report.

Titluri de creanţă emise: cu o scadenţă iniţială de doi ani.

III. Pasive excluse din baza de calcul a rezervelor:

Angajamente faţă de alte instituţii supuse regimului rezervelor minime obligatorii ale

Eurosistemului şi angajamente faţă de BCE şi BCN.

c) Instituţii obligate să aibă rezerve minime obligatorii

Conform Statutului SEBC şi al BCE, aceasta din urmă stabileşte pentru instituţiile de credit din

ţările membre obligaţia acestora privind formarea de rezerve minime obligatorii la BCE şi în cadrul

băncilor centrale naţionale.

BCE întocmeşte lista intituţiilor care au obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii,

dar şi a instituţiilor exonerate.

d) Perioada de aplicare şi realizare a rezervelor minime obligatorii

BCE scrie un calendar al termenelor de aplicare a rezervelor cu trei luni inainte de începutul

fiecărui an. Instituţiile de credit sunt obligate să îşi păstreze rezervele minime în conturi de rezerve

deschise la banca centrală naţională a ţării membre unde este stabilită. Conturile curente aparţinând

instituţiilor de credit deschise la BCN pot fi folosite ca şi conturi de rezerve, iar sumele respective sunt

utilizate pentru decontări realizate în cursul unei zile.

e) Sancţiuni aplicate pentru neîndeplinirea sarcinilor cu privire la rezervele minime

obligatorii

Dacă o instituţie de credit nu îşi indeplineşte, parţial sau în totalitate, sarcinile în legătură cu

realizarea rezervelor minime este sancţionată:

o Plăteşte o penalitate care depăşeşte cu 5 procente rata dobânzii corespunzătoare facilităţii de

creditare marginală;

o Plăteşte o penalitate de până la dublul ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare marginală;

o Obligă instituţia care a încălcat regulamentul să formeze depozite neremunerate la BCE sau

BCN cu o valoare de trei ori mai mare decât cea a rezervelor minime;

15

o Dacă există incălcări mai grave, Eurosistemul poate anula accesul instituţiei de credit la

operaţiunile de piaţă monetară.

3. Analiza politicii monetare unice în perioada 1999-2009

3.1. Evoluţia ratelor dobânzilor

Grafic nr.1 Evoluţia ratelor dobânzilor BCE şi ale pieţei monetare11

Conform principalului său obiectiv, stabilitatea preţurilor în zona euro, BCE a reglat în mod

constant nivelul ratei dobânzilor folosind o strategie orientată spre stabilitate, astfel încât creşterea

anuală a preţurilor să nu depăşească nivelul de 2%.

În anul 2000 s-a înregistrat o creştere economică substanţială în zona euro, aceasta ajungând la

valoarea de 3,4%, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani. În acelaşi timp, ca urmare a influenţelor

preţului petrolului şi a ratei de schimb a monedei euro, presiunile inflaţioniste au crescut in anul 2000,

11 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf

16

inflaţia medie anuală a fost de 2,4%. La începutul anului 2000, ratele dobânzilor pentru cele trei

instrumente monetare înregistrau următoarele valori: 3% pentru operaţiunile principale de refinanţare,

4% pentru ratele practicate pentru facilitatea marginală de creditare şi 2% pentru facilităţile de depozit,

ca la sfârşitul anului să aibă valori mult mai mari: 4,75% pentru operaţiunile principale de refinanţare,

3,75% pentru facilităţile marginale de creditare şi 5,75% pentru facilităţile de depozit.

În perioada 2001-2003, nivelul ratelor dobânzilor aferente celor trei instrumente monetare a

cunoscut o scădere majoră, datorită încetinirii creşterii economice la nivel global, o influenţă a avut-o

preţul petrolului şi a alimentelor asupra venitului real.

În decursul anului 2002 nu s-a reuşit menţinerea creşterii PIB în zona euro, mediul economic a

fost afectat de fluctuaţiile de pe pieţele finaciare şi de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu,

creşterea PIB în zona euro fiind de 0,8% în 2002, în comparaţie cu 1,4% în 2001.

Anul 2003 a înregistrat un eşec în tentativa de redresare a evoluţiei PIB, înregistrându-se o

creştere de numai 0,4%, o performanţă dezamăgitoare în comparaţie cu creşterile din anii precedenţi.

Anii 2004-2005 se caracterizează prin menţinerea ratelor dobânzilor la un nivel constant,

datorită întăririi economiei din zona euro şi a creşterii PIB cu 1,8% în 2004, respective 1,4% în 2005.

Până la data de 1 decembrie 2005, ratele dobânzilor s-au menţinut la nivelul de 2% pentru operaţiunile

principale de refinanţare, 1% pentru facilităţile de depozit si 3% pentru facilităţile marginale de

creditare, iar după data de 1 decembrie aceste valori au crescut cu 0,25%.

Pe parcursul anului 2006, Consiliul Guvernatorilor a mărit ratele dobânzilor reprezentative ale

BCE pentru a contracara riscurile care afectau stabilitatea preţurilor, astfel: 3,5% pentru operaţiunile

principale de refinanţare, 2,5% pentru facilităţile de depozit şi 4,5% pentru facilităţile marginale de

creditare.

În anul 2007, BCE a promovat o politică monetară de creştere economică sănătoasă şi de

expansiunea puternică a masei monetare şi a creditului în zona euro. Rata dobânzii minimă pentru

operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului a fost 4% în luna iunie 2007, 3% pentru

facilităţile de depozit şi 5% pentru facilităţile marginale de creditare.

În anul 2008, în contextul crizei financiare, Consiliul Guvernatorilor a păstrat neschimbate

ratele dobânzilor reprezentative ale BCE în semestrul I, apoi le-a majorat cu 0,25% în luna iulie, iar

apoi le-a redus în trei etape cu 1,75% în trimestrul IV.

În lunile ianuarie şi martie ale anului 2009, Consiliul Guvernatorilor a redus rata dobânzii la

operaţiunile principale de refinanţare cu 1,5%. De atunci, Consiliul Guvernatorilor a menţinut la

aceleaşi valori ratele dobânzilor reprezentative ale BCE: rata dobânzii pentru operaţiunile principale de

17

refinanţare la 1%, rata pentru facilitatea de depozit la 0,25 %, iar rata pentru facilitatea de creditare

marginală la 1,75%.

Pentru că funcţionarea sistemului financiar a fost foarte afectată, Consiliul Guvernatorilor a luat

unele măsuri neconvenţionale suplimentare în anul 2009, cu ajutorul cărora a reuşit să contracareze

activitatea cu deficienţe a pieţelor monetare şi să uşureze transefrul ratelor dobânzilor reprezentative

mai reduse ale BCE spre piaţa monetară şi ratele dobânzilor active ale băncilor.

Începând cu trimestrul I 2010, au fost reduse gradual numărul şi frecvenţa operaţiunilor de

refinanţare pe termen mai lung. De asemenea, a mai fost anunţată o operaţiune suplimentară de ajustare

fină, având scadenţa la 6 zile, pentru a uniformiza efectele de la nivelul lichidităţii generate de

operaţiunea de refinanţare pe termen lung cu scadenţa stabilită la 12 luni.

Privind în perspectivă, Consiliul Guvernatorilor va suprima treptat măsurile excepţionale care

nu mai sunt folositoare, luând în calcul evoluţiile economice de pe pieţele financiare. Cadrul

operaţional al Eurosistemului susţine politica monetară cu privire la menţinerea stabilităţii preţurilor.

3.2. Evoluţia inflaţiei

Grafic nr.2 Evoluţia inflaţiei în perioada 1999-201012

Strategia monetară pe care a adoptat-o BCE se bazează pe inflaţie şi se referă la ajustarea ratei

dobânzii în funcţie de obiectivele pe care şi le propune si valorile estimate ale inflaţiei pentru anumite

perioade determinate.

12 Sursa: http://www.ecb.int/stats/prices/hicp/html/inflation.en.html

18

Evoluţia ratelor dobânzii pentru principalele instrumente monetare au avut o influenţă deosebită

asupra cursului inflaţiei din zona euro.

În perioada 1999-2008, rata inflaţiei a cunoscut un trend ascendent, care a atins nivelul maxim

de 4% în anul 2008. În anul 1999, IAPC ( indicele armonizat al preţurilor de consum )a crescut în

medie cu 1,1%, iar la sfârşitul anului rata inflaţiei înregistra o valoare de 1,7%.

Ca o consecinţă a influenţelor venite din partea preţului petrolului şi a ratei de schimb a euro, în

anul 2000, presiunile pe termen scurt au crescut generând o creştere a ratei inflaţiei până la pragul de

2,4%, aceste influenţe purtând un risc vizibil şi asupra stabilităţii preturilor pe termen mediu.

Anul 2001 a reprezentat creşterea consumului privat, care a generat o creştere a nivelului ratei

inflaţiei pana la valoarea maximă de 3,4% în luna mai, în comparaţie cu media anuală a ratei inflaţiei

de 2,4%.

În pofida atenuării ritmului economic, rata inflaţiei a înregistrat o valoare medie de 2,2% în

anul 2002, care a depăşit cu puţin limita pe care BCE doreşte să o menţină în ceea ce priveşte

stabilitatea preţurilor.

Chiar dacă activitatea economică nu a fost la fel de intensă, inflaţia anuală IAPC a avut o

valoare medie în anul 2003 de 2,1%, acest nivel menţinându-se şi pentru anul 2004. În anul 2005,

valoarea medie a ratei inflaţiei s-a stabilit la pragul de 2,2%, în special datorită creşterii importante a

preţului petrolului şi a energiei. În ceea ce priveşte anul 2006, rata anuală a inflaţiei şi-a păstrat

valoarea de 2,2%.

Rata medie anuală a inflaţiei IAPC a înregistrat o valoare de 2,1% în anul 2007, mai puţin cu

0,1% faţă de anul precedent. Inflaţia totală a oscilat semnificativ pe tot parcursul anului, datorită

cursului preţurilor la energie, petrol şi la alimentele de pe piaţa internaţională.

Rata anuală a inflaţiei IAPC a crescut foarte mult, ajungând la pragul de 3,2% în semestrul I al

anului 2008, apoi la nivelul maxim de 4% în lunile iunie şi iulie. În cel de-al doilea semestru al anului,

în contextual crizei economice, inflaţia a scăzut în ultimele luni ale anului înregistrând în luna

decembrie valoarea de 1,6%.

Presiunile inflaţioniste au fost mai scăzute în anul 2009, rata medie anuală a inflaţiei a fost de

0,3%, cea mai mică valoare de la introducerea euro în ianuarie 1999, în comparaţie cu nivelul record

de 3,3% din anul 2008. Inflaţia anuală IAPC a scăzut de la 1,1% în luna ianuarie la -0,7% în luna iulie

şi la 0,9% în luna decembrie.

Rata medie anuală a inflaţiei în anul 2010 a fost de 1,1%, iar experţii din cadrul Eurosistemului

prognozează pentru anul 2011 o inflaţie anulă IAPC situată între 0,8% şi 2,0%.

19

Graficul nr. 3 Inflaţia IAPC: principalele componente13

Graficul nr. 4 Evoluţile cursurilor de schimb şi ale volatilităţilor implicate14

13 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf14 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf

20

Graficul nr. 5 Numărul bancnotelor euro aflate în circulaţie în perioada 2002-200915

Graficul nr. 6 Şomajul16

15 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf16 Sursa: Raport anual 2009 al Băncii Centrale Europene, http://www.ecb.int/pub/pdf/annrep/ar2009ro.pdf

21

4. Bibliogafie

1. ANDREI, Liviu, Economie europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2009.

2. BALDWIN, Richard, WIPLOYS, Charles, Economia integrării europene, Editura Economică,

Bucureşti, 2006.

3. BASNO, Cezar, DARDAC, Nicolae, Integrare monetar-bancară europeană, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2009.

4. BASNO, Cezar, Management bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

5. DINU,Marin, SOCOL, Cristian, NICULESCU, Aura, Fundamentarea şi coordonarea politicilor

economice în Uniunea Europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2006.

6. PĂUN, Cristian, Politica Monetară a Uniunii Europene şi Sistemul Financiar European, Suport

curs ASE Bucuresti, 2005

7. PRIFIROIU, Marius, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

8. ROMAN, Angela,Politici monetare, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2009.

9. SOCOL, Aura Gabriela, Macroeconomia integrării monetare europene, Editura Economică,

Bucureşti, 2009.

10. SPULBĂR, Cristi, Management bancar, Editura Sitech, Craiova, 2008.

11. TURLIUC, Vasile, COCRIŞ, Vasile, STOICA, Ovidiu, ROMAN, Angela, DORNESCU, Valeriu,

CHIRLEŞAN, Dan, Monedă şi credit, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, Editura Universităţii „Al. I.

Cuza”, Iaşi, 2009

12. VOINEA Gheorghe, CHIRLEŞAN, Dan , Guvernarea în noile ţări membre ale Uniunii Europene,

Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008.

Webografie

1. www.ecb.int

2. www.europa.eu

22