Pentru psihologia educaţiei, analiza mecanismelor învăţării şi a condiţiilor în care

se produce învăţarea sunt repere de maximă importanţă. în calitatea ei de ştiinţă-resursă

pentru practica educaţiei, psihologia educaţiei trebuie să poată descrie, explica şi prevedea

anumite conduite de învăţare ale elevului. De asemenea, ea trebuie să poată preciza în ce

condiţii apar dificultăţile de învăţare şi cum pot fi ele depăşite. Realitatea complexă a

situaţiilor de învăţare face imposibilă găsirea unor reţete universal valabile care să poată fi

aplicate de profesori cu şanse garantate de succes. în acelaşi timp, dincolo de variabilitatea

concretă a situaţiilor de învăţare, putem identifica o serie de elemente, de condiţii în care

învăţarea se derulează şi care pot servi drept cadru de analiză pentru situaţiile cu care ne

confruntăm.

Conceptul de învăţare

Atunci când vorbim despre învăţare, suntem mereu tentaţi să o raportăm la fiinţa

umană. învăţarea nu este însă un fenomen exclusiv uman. Ea se regăseşte şi în conduita

animalelor şi, în general, în întreaga lume vie, împletindu-se strâns cu un alt fenomen,

anume cel de adaptare. Unii autori chiar definesc învăţarea ca fiind un proces de adaptare a

organismului la mediu. Învăţarea este răspândită în întreaga lume vie, dar sfera, conţinutul,

complexitatea şi, mai ales, semnificaţia ei pentru organism depind de treapta de evoluţie pe

care se află organismele care sunt supuse învăţării. Problematica învăţării este abordată de

mai multe discipline: pe de o parte, biologia şi biochimia, care sunt preocupate de

determinarea mecanismelor neurofizio-logice ale învăţării, iar pe de altă parte, psihologia,

pedagogia, sociologia, epistemologia, care sunt preocupate de dimensiunea individuală şi

socială a învăţării, de condiţiile în care se produce învăţarea, de optimizarea învăţării

şcolare.

Cu toată această arie largă de abordări, putem spune că prioritatea istorică şi

ştiinţifică aparţine psihologiei şi ea a fost impusă de pionierii domeniului: Hermann

Ebbinghaus (1885), Edward Thorndike (1898), John B. Watson (1919).

Datorită punctelor de vedere diferite din care a fost cercetată învăţarea, definiţiile

date conceptului de învăţare sunt numeroase.

Astfel, psihologul rus A.N. Leontiev (1903-1979) defineşte învăţarea drept

„procesul dobândirii experienţei individuale de comportare". Pentru Leontiev, elementul

esenţial al învăţării umane este asimilarea experienţei speciei, a experienţei socioculturale a

umanităţii. De asemenea, învăţarea nu determină numai o schimbare de comportament, ci

contribuie la dezvoltarea capacităţii omului de a crea, de a se evalua şi de a se autoforma.

Page 1 of 8

Pentru A. Clausse (Clausse, 1967), învăţarea este „o modificare în comportament,

realizată prin soluţionarea unei probleme care pune individul în relaţie cu mediul", iar

pentru psihologul Robert Gagne învăţarea reprezintă „acea modificare a dispoziţiei sau a

capacităţii umane care poate fi menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de

creştere" (Gagne, 1975, p. 11). Gagne atrage atenţia asupra faptului că modificarea

denumită învăţare se manifestă ca o modificare a comportamentului, iar producerea ei este

dedusă din compararea comportamentului de care era capabil individul înainte de a fi pus

într-o situaţie de învăţare oarecare cu comportamentul de care dă dovadă după acest

tratament.

Teoreticienii care concep învăţarea drept o schimbare în comportament subliniază

faptul că nu toate modificările produse în comportament sunt un rezultat al învăţării, ci

doar acelea care au apărut ca urmare a experienţei individuale şi nu pot fi explicate prin

cauze biologice, cum ar fi maturizarea organismului, oboseala, ingerarea de droguri. în

plus, modificarea comportamentului trebuie să fie relativ trainică, adică să fie aptă de a se

menţine un timp. Aceste definiţii surprind sensul larg al conceptului de învăţare. Plasând

învăţarea în contextul procesului de instruire, psihologii educaţiei ne oferă şi un sens

restrâns al acestui concept. Ei definesc învăţarea drept o activitate sistematică, dirijată,

desfăşurată într-un cadru organizat (instituţii specializate de instruire şi educaţie), orientată

în direcţia asimilării de cunoştinţe şi a formării structurilor psihice şi de personalitate.

Primele cercetări asupra învăţării s-au realizat dintr-o perspectivă behavioristă.

BEHAVIORISMUL este unul dintre cele mai importante curente din istoria psihologiei

care apare in S.U.A. ca o reactie impotriva psihologiei subiective a introspectionismului

german. Behaviorismul vine de la cuvantul englez ,,behavior care inseamna comportament.

Acest curent se naste in S.U.A. la inceputul sec. XX, ca o forma doctrinala in lucrarile lui

E.L. THORNDIKE. JOHN B. WATSON a continuat in continuare tezele teoretice ale

behaviorismului. Se accepta unanim ca actul de nastere al behaviorismului este articolul-

manifest ,,Psychology as the Behaviorist Views It publicat de Watson in 1913

in ,,Psychological Review. Conceptia sa behaviorista Watson o publica pe larg in

volumul ,,Behaviorism(New York, 1925). JOHN WATSON a fost primul psiholog

american care a inteles importanta descoperirilor rusului IVAN PAVLOV in domeniul

fiziologiei activitatii nervoase superioare si asimileaza metodele si rezultatele sale in cadrul

unei psihologii obiective care inlocuieste introspectia ca metoda de cercetare cu studii de

laboratorasupra conditionarii ca mod de invatare (la om si la animal).

Page 2 of 8

Behavioristii accentueaza rolul mediului inconjurator in formarea naturii umane si

acorda un rol minor trasaturilor ereditare.

Watson era nemultumit de: lipsa de obiectivitate a psihologiei din timpul sau datele ei

erau neverificabile sterilitatea, lipsa de aplicatie practica a celor doua orientari ale

psihologiei traditionale, structuralismul si functionalismul. Ele studiaza o himera, ceva

trecator si amagitor, ceva pe care nimeni nu l-a atins, ceva intagibil. Constiinta nu este

altceva decat o ipoteza necontrolabila, inaccesibila cercetarii, neverificabila. Daca

psihologia vrea sa devina stiintifica, o stiinta practica, utila, deschisa, populara, accesibila

tuturor ar trebui sa realizeze urmatoarele DEZIDERATE: sa-si schimbe obiectul sa inlature

constiinta si s-o inlocuiasca cu comportamentul singurul care poate fi studiat in mod

obiectiv, care poate fi observat, masurat, cuantificat. trebuie sa-si schimbe metoda de

investigare, in locul introspectiei sa puna metode obiective capabile sa satisfaca cerintele

unei stiinte pozitive sa-si schimbe finalitatea, sa tinteasca nu numai spre descrierea sau

explicarea fenomenelor psihice, ci si spre formularea unor legi ale comportamentului.

Comportamentul = ansambluri de raspunsuri ajustate stimulilor care il declanseaza.

Psihologia este deci in intregime studiul cuplului S (stimul) R (reactie). Scopul ei este

de a prevedea raspunsul cunoscand stimulul si a prevedea stimulul cunoscand raspunsul.

Numai stimulul si reactia, intre care exista o relatie directa nemijlocita si unilaterala, sunt

obiectivi, numai ei pot fi studiati prin metode obiective. Tot ceea ce se intampla, interpune

intre S-R, este neavenit si, deci, trebuie ignorat sau inlaturat. Intrega sfera a vietii psihica

este impartita in 3 clase de organizari comportamentale: VISCERALE (comportamentele

prin care se exteriorizeaza emotiile: frica, furia, mania) MOTORII (comportamentele

manipulative, posturale, locomotorii) LARINGEALE (comportamentele verbale) Unitatea

acestor organizari comportamentale da nastere la personalitatea umana. Constiinta este

inlaturata din psihologie, imaginile sunt un ,,lux mental fara nici o importanta functionala.

Cum insa o serie de fenomene psihice denumite traditional perceptie, memorie,

gandire, nu puteau fi negate, atunci sunt convertite, reduse la

comportamente ,,deschise, ,,observabile, ,,obiectivizate. EX. Imaginile vizuale nu sunt

altceva decat tensiuni musculare ale ochilor; gandirea este o ,,vorbire cu voce joasa, pentru

sine, ,,nu gandim cu creierul, ci cu sistemul de arcuri nervoase al laringelui si organelor

anexe, deci gandirea se identifica cu limbajul. Totul este redus la cele 3 organizari

comportamentale. Numai in felul acesta psihologia poate scapa de ,,cosmarul

subiectivismului, ar putea fi transformata intr-o stiinta pozitiva, obiectiva. Formarea

Page 3 of 8

comportamentului se face prin: obisnuinta procese care incep inca din uter sub influenta

invatare stimulatoare a mediului Mediul reprezinta totul, ereditatea nu are nici un rol.

Individul este produsul unui proces de conditionare lenta si odata format este foarte greu de

schimbat, pentru ca mai intai trebuie deconditionat si apoi reconstruit.

Comportamentul, în accepţie behavioristă, este ansamblul de răspunsuri ajustate

stimulilor care îl declanşează. Astfel, psihologia reprezintă studiul cuplului stimul-răspuns.

De la acestă premisă s-a plecat şi în studiul învăţării concepute drept o schimbare

observabilă a comportamentului produsă de experienţă.

Abordarea behavioristă a învăţării a generat câteva premise importante pentru învăţare,

şi anume:

asociaţiile sunt “cărămizile” învăţării

aceleaşi legi fundamentale operează în toate situaţiile, indiferent de conţinutul

învăţării sau de persoana care învaţă

stabilirea legăturilor dintre stimul şi răspuns este influenţată de întărire.

I. E. L. Thorndike a avut o importanta contributie la teoria

conexionistă

Sistemul conexionist, întemeiat pe cercetările experimentale pe animale ale lui

Thorndike, este o extensie teoretică, revizuită , a asociaţionismului şi empirismului engelz

reprezentat de Locke, Hobbes, Berkley şi Millis.

Teoria lui cu privire la învăţare, numită conexionism, expusă în volumul de debut

Animal intelligence (1898), susţine că procesul învăţării se bazează pe formarea de

conexiuni în creier.

Page 4 of 8

Thorndike pare să fi pornit de la observaţii simple pe care le-a teoretizat prea pripit.

I-au fost suficienţi puii unei pisici de casă pe care îi aşezase într-o cutie. Puii încercau să

scape din cutie şi întâmplător, unii au reuşit să desfacă lacătul, eliberarea din cuşcă era

rezultatul dorit şi puiul a asimilat relativ uşor să repete conduita salvatoare. Puiul învaţă

prin încercare si eroare. Învăţarea progresivă prin scăderea până la eliminarea completă a

numărului de erori şi prin creşterea numărului de reuşite, până la fixarea definitivă a

comportamentului corect. Răspunsurile bune repetate erau întărite prin obţinerea

hranei.Tentativele încununate de succes sunt reţinute, cele ce duc la eşec sunt inhibate.

Avem de a face cu prima formulare a psihologiei stimul-răspuns, dar şi cu prima

formulare a legii întăririi unei legături S-R printr-o recompensă, lege care va fi dezvoltată

câteva decenii mai târziu de Burrhus F. Skinner.

Thorndike a formulat legile acestei forme de învăţare, şi anume:

Legea stării de pregătire este un principiu accesoriu, deoarece descrie substratul

fiziologic al legii efectului. Acesta atestă circumstanţele în care cel care învaţă tinde

să fie satisfăcut ori nesatisfăcut, să accepte sau să respingă. Thorndike înţelege

starea de pregătire ca o tendinţă spre acţiune, iar îndeplinirea acţiunii este

satisfăcătoare, în timp ce neîmplinirea ei devine supărătoare.

Legea exerciţiului exprimă faptul că soliditatea unei legături S-R este dependentă

de numărul repetiţiilor. Thorndike arată că exersarea în sine nu asigură eficienţa

consolidării, ci este necesară şi oferirea de recompense şi de feedback asupra

activităţii desfăşurate.

Legea efectului se referă la întărirea sau slăbirea unei legături ca rezultat al

consecinţelor pe care acesta le are. Dacă o legătură între S şi R este urmată de

satisfacţie ea se întăreşte, iar dacă este urmată de insatisfacţie, legătura slăbeşte.

Thorndike a fost preocupat de optimizarea învăţării şcolare şi a evidenţiat trei aspecte

ce trebuie luate în considerare de profesori care permit facilitarea acesteia:

identificarea corectă a conexiunilor ce trebuie realizate şi a celor care trebuie

distruse în procesul formării elevilor

stabilirea riguroasă a situaţiilor de învăţare bazate pe satisfacţie şi a celor bazate pe

insatisfacţie

provocarea controlată ştiinţific a satisfacţiilor şi insatisfacţiilor în situaţii

educaţionale date.

Page 5 of 8

Profesorul devine un manager al procesului de instruire a unui elev care este făcut

conştient de caracteristicile şi standardele de performanţă ce trebuie atinse.

Cu toate contribuţiile sale importante, Thorndike a fost criticat pentru faptul că a

efectuat extrapolări nepermise de la psihologia animală la psihologia umană. El a crezut că

educaţia poate fi explicată în aceiaşi termeni care descriu exact dresajul. Omul însă nu este

doar animal, chiar dacă poate fi redus la animalitate prin dresaj, manipulare, fanatizare.

După 1930, Thorndike însuşi pare a-şi fi dat seama de enorma eroare a credintelor sale

II. O alta importanta aplicare a princiiilor lui Thordike este in

managementul resurselor umane

Recrutarea este activitatea managementului resurselor umane care identifică

sursele de candidaţi calificaţi pentru ocuparea unui post şi îi determină să aplice pentru

ocuparea unor posturi noi sau vacante în cadrul unei organizaţii.

Interviul este folosit de majoritatea organizaţiilor, indiferent de dimensiuni ca un

instrument important in recrutarea si selectia resurselor umane

Definiţie: un schimb de informaţii, idei, puncte de vedere, între un posibil

angajator (patron/manager) şi un posibil angajat, având în vedere acceptarea sau

respingerea reciprocă.

Interviul nu trebuie să fie un interogatoriu ci o conversaţie cu un scop. Scopul este

de a obţine informaţii despre candidat, astfel încât să i se poată evalua calificarea, calităţile

şi aptitudinile personale, de a face astfel o previziune despre capacitatea lui de a efectua

munca cerută şi de a se integra în organizaţie.

Interviurile au fost adesea criticate ca fiind surse de informaţii nedemne de

încredere care pot include erori de percepţie şi judecată din partea intervievatorilor.

Cunoaşterea de către intervievatori a erorilor pe care le pot comite va avea ca rezultat

creşterea capacităţii lor de a le evita şi îndeplinirea misiunii de selecţie cu mai multă

conştiinciozitate şi obiectivitate. In timpul interviurilor se pot interpune diferite greseli

printre care si : Efectul de halo. Lui E.L.Thorndike îi revine meritul de a fi sesizat în

practica evaluatorilor tendinţa de a nu putea efectua aprecierile într-o manieră

independentă, distinctă, la fiecare din aspectele activităţii profesionale (cantitatea, calitatea

etc.). Această eroare se produce atunci când o anumită trăsătură a candidatului (pozitivă

sau negativă) impresionează foarte puternic ceea ce va avea ca rezultat aprecierea în mod

similar a celorlalte trăsături ale acestuia.

Page 6 of 8

De exemplu, dacă el se prezintă la interviu într-o ţinută impecabilă, sau este foarte

entuziast, intervievatorii pot aprecia alte trăsături (cunoştinţe în domeniu, caracter etc.) ca

fiind superioare faţă de cum sunt în realitate.

III. Inteligenta emotionala a fost identificata inca din 1920 de catre

E.L.Thorndike si definita ca inteligenta sociala – “abilitatea de a intelege si lucra cu

femei si barbati, baieti si fete – de a te comporta cu intelepciune in relatiile umane”.

Mai tarziu, prin anii ’80, acest tip de inteligenta a fost impartit in inteligenta inter si

intra personala.

Primul tip – cea interpersonala – fiind abilitatea de a ii intelege pe altii (ce ii

motiveaza, cum lucreaza, cum poti coopera mai bine cu ei), iar cea de a doua –

intrapersonala – aceeasi abilitate, numai ca indreptata spre propria persoana. Inteligenta

emotionala este astfel o “inteligenta sociala” care inseamna abilitatea de a stapani emotiile

personale si ale celorlalti, a le diferentia intre ele si a folosi aceste informatii pentru a ghida

modul de gandire si actiune.

Inteligenta emotionala este capacitatea personala de identificare si gestionare

eficienta a propriilor emotii in raport cu scopurile personale (cariera, familie, educatie etc).

Finalitatea ei consta in atingerea scopurilor noastre, cu un minim de conflicte inter si intra-

personale

In 1995, psihologul american Daniel Goleman a publicat o carte care a devenit best

seller – “Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ” (“Inteligenta

emotionala: De ce poate fi mai importanta decat IQ), aducand in actualitate si definind

practic notiunea de inteligenta emotionala.

Considerata de autor cheia succesului personal si profesional, inteligenta

emotionala este un amestec de stapanire de sine, motivatie, empatie, gandire libera, tact si

diplomatie. Aceste atribute ale unei persoane o fac sa aiba o inteligenta emotionala ridicata.

Astfel, ea isi poate controla reactiile emotionale in raport cu alte persoane, datorita faptului

ca este constienta de toti factorii care contribuie la aparitia reactiei respective.

Page 7 of 8

Bibliografie

Cace, C. (2007) – Psihologia educaţiei – teorie, metodologie şi practică, editura

ASE, Bucureşti

Cosmovici, A. (1999) - Psihologie şcolară, editura Polirom, Iaşi

Negreţ – Dobridor, I. , Pânişoară, I.O (2008) – Ştiinţa învăţării – de la teorie la

practică, editura Polirom, Iaşi

Sălăvăstru, D. (2009) – Psihologia învăţării – teorii şi aplicaţii educaţionale,

editura Polirom, Iaşi

Page 8 of 8