Copilaria si adolescenta poetului Mihai Eminescu in raport cu natura Pentru Eminescu: codrul, marea, riul, luna nu au fost fenomene ci divinitati, fenomen a fost doar omul Multe conflicte au avut loc si datorita stabilirii unei date concrete referitor la nasterea marelui poet.La scoala primara era cunoscut ca oarecare Mihail Eminovici e nascut de 6 decembrie 1849, in gimnaziul din Cernauti, acelasi elev era inscris cu ziua de nastere pe 14 decembrie 1849 pe cind datele familiare spun ca fiul Mihail e nascut la 20 decembrie. Au ramas totusi pentru informare doua ipostaze , ziua de nastere a poetului cunoscuta ca 15 ianuarie 1850 conform actului oficial si 20 decembrie 1849 conform insemnarilor de familie. Poetul a avut parte de o copilarie fireasca a unui baiat crecut la tara, tinind inca cont de faptul ca era nascut intr-o familie numeroasa, fiind al saptelea copil la numar din toti unsprezece, punem spune ca a trait taraneste, in limita , si foarte modest. Acest fapt insa, nu a influentat deloc asupra copilariei sale vesele, sotiile nu au lipsit precum nu lipsesc din viata oricarui alt baiat. Anume copilaria sa si localizarea satului de bastina Ipotesti intr-un mijloc al naturii de admirat, a fost motivul principal de ce in creatia sa ca poet natura a fost drept tema de baza a liricii eminesciene. Parintii lui, deseori inspaimintati de lipsa lui Mihai de acasa pe atita vreme mereu invinuiau padurea, pe cind ea reprezenta unicul lui refugiu. Fiind biet pduri cutreierami m culcam ades lng isvor,Iar braul dreptsubcap eu mi-l puneamS-aud cum apa sun-ncetior:Un freamt lintrecea din ram n rami un miros venea adormitor.Astfel ades eu nopi ntregi am mas,Blnd ngnat de-al valurilor glas.

Rsare luna, -mi bate drept n fa:Un rai din basme vd printre pleoape,Pe cmpi un val de arginie cea,Sclipiri pe cer, vpaie preste ape,Un bucium cnt tainic cu dulcea,Sunnd din ce n ce tot mai aproape...Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,Prea c-audvenind n cete cerbii. Padurea ii fu a doua casa, si noptile si zilele intregi aici le petrecea, iar copacii, izvorul, stele si luna , au fost pe drept sens al cuvintului martori ai cresterii sale. Venea in padure si uita de tot ce se petrece in lume; impreuna cu fratele sau Ilie, unicul tovaras bun al copilariei , pentru ca si unicul caruia ii corespundea virsta, mai mare cu doar 3 ani decit Mihai, veneau si se luau cu joaca de parca alte lumi imparatesti le oferea padurea.

Copii eram noi amndoi,Frate-meu i cu mine.Din coji de nuccarcu boiFceam i nhmam la elCulbeci btrni cu coarne.

i el citea pe Robinson,Mi-l povestea i mie;Eu zideam Turnul VavilonDin cri de joc i mai spuneami eu cte-o prostie.

Adesea la scldat mergeamn ochiul de pdure,La balta mare ajungeami l-al ei mijloc notamLa insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,Din stuful des i mare,Cetate mndr la privit,Cu turnuri mari de tinichea,Cu zid mpresurat.

i frate-meucampratMi-adatmie solie,S merg la broate neaprat,S-i chem la btlie S vedem cine-i mai tare.

i mpratul broatelor,C-un oacaca de fal,Primi porunc otilor.Ca balta s-o rscoale.i am pornit rzboi.

Aceasta poezie, o aducere aminte a poetului demonstreaza ca desi trecusera mai multi ani, nazbitile si razboaiele cu brostele lacului nu pot fi uitate. Chinuite, vietatile lacului probabil nu-i mai asteptau pe baieti in padure :Vai! multe broate noi am prinsmi pare chiar pe rege i-n turnul negru le-am nchis,Din insula cea verde.Spre sar-am fcut pace

i drumul broatelor le-am dat,Sltau cu bucurie,n balt-adnc s-au cufundatCa s nu mai revie.Noi am pornit spre cas.

Atunci rsplata am cerutPentru a mele fapte i frate-meu m-a desemnatDe rege-n miaznoaptePeste popoare-ndiane.

Cu noul titlu de rege in miazanoapte peste poparele indiene Mihai incepea sa aiba cerinte de la toti din jur precum un rege de la supusii sai; astfel motanul alb- ministrul care mieuna cind Mihai cerea leafa , a ramas frumos cu laba trinsa; amanta sa pentru ca deseori nu-i raspundea a fost aruncata-n foc; vitejii : Mihai si Ilie continuau razboiul :

i pe ur ne primblamPeste stuf i paiei pe muni ne-nchipuiam.Cu fiece btaieMrileam alturi. i pe cap mi se mflaCasca de hrtie.O batist ntr-un b,Steag de btlie.Cntam: Trararah!

Acest razboinic zburdalnic, acest sulfet de copil care hoinarea zile intregi prin frumoasa imparatie a padurii ajunge in 1860 la Cernauti, unde studiaza in gimnaziul Ober-Gymnasium. Desi nu la o distanta intr-atit de mare, poetul e macinat de dorul fata de Ipotesti, de casa, de padure, de izvoare. Toate clipele copilariei sale cu nostalgie sint reluate in mintea sa:

Cnd tot se-nveselete, cnd toi aci se-ncnt,Cnd toi i au plcerea i zile fr nori,Un suflet numai plnge, n doru-i se avntL-a patriei dulci plaiuri, la cmpii-i rztori.i inima aceea, ce geme de durere,i sufletul acela, ce cnt amorit,E inima mea trist, ce n-are mngiere,E sufletu-mi, ce arde de dor nemrginit.A vrea s vd acuma natala mea vlcioarScldat n cristalul prului de-argint,S vd ce eu atta iubeam odinioar:A codrului tenebr, poetic labirint;S mai salut o dat colibele din vale,Dorminde cu un aer de pace, linitiri,Ce respirau n tain plceri mai naturale,Visri misterioase, poetice optiri.A vrea s am o cas tcut, mitutic,n valea mea natal, ce undula n flori,S tot privesc la munte n sus cum se ridic,Pierzndu-i a sa frunte n negur i nori.S mai privesc o dat cmpia-nfloritoare,Ce zilele-mi copile i albe le-a esut,Ce auzi odat copila-mi murmurare,Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a vzut.Melodica optire a rului, ce geme,Concertul, ce-l ntoan al psrilor cor,Cntarea n caden a frunzelor, ce freme,Nscur-acolo-n mine optiri de-un ginga dor.

Natura, i-a fost ca mama, care l-a crescut si l-a invatat ce-i frumosul, tot ea, era cea, ce-l astepta in satul de bastina. Copil si adolescent , Mihai Eminescu isi petrece cele mai vesel, cele mai sincere si cele mai frumoase momente anume in sinul naturii.Ea fiind spatiul infinit unde era mereu posibil sa-ti dai val sentimentelor si sa te pierzi momentan in magia fosnetului de frunze. El era printul cu ochi negri si cuminti ale caruri doruri doar padurea putea sa le-asculte, ea oferindu-se in totalitate in minile micului creator. Astazi chiar de m-as ntoarceA-ntelege n-o mai pot...Unde esti, copilarie,Cu padureatacu tot? Codrii i-au strajuit tineretea ! In pofida trecerii timpului, legatura aceasta s-a mentinut mereu sacra, iar poetul se pierde ori de cite ori se lasa pe ramurile regale dus dincolo de spatiul lumesc. Revedere, e poezia care uneste iarasi vechii tovarasi de cindva :

-Codrule, codruule,Ce mai faci, drguule,C de cnd nune-am vzutMult vreme au trecut i de cnd m-am deprtat,Mult lume am mblat.-Ia, eu fac ce fac demult,Iarna viscolu-l ascult,Crengile-mi rupndu-le,Apele-astupndu-le,Troienind crrilei gonind cntrile;i mai fac ce fac demult,Vara doina mi-o ascultPe crarea spre izvorCe le-amdat-o tuturor,mplndu-i cofeile,Mi-o cnt femeile.

-Codrule cu ruri line,Vreme trece, vreme vine,Tu din tnr precum etiTot mereu ntinereti.

-Ce mi-i vremea, cnd de veacuriStele-mi scnteie pe lacuri,C de-i vremea rea sau bun,Vntu-mi bate, frunza-mi sun;i de-i vremea bun, rea,Mie-mi curge Dunrea,Numai omu-i schimbtor,Pe pmnt rtcitor,Iar noi locului ne inem,Cum am fost aa rmnem:Marea i cu rurile,Lumea cu pustiurile,Luna i cu soarele,Codrul cu izvoarele.

Cu totii ne-am fi dorit sa ne intorcem in timp, copilaria fiind cea mai frumoasa perioada din viata oricui. Cu o dorinta deosebita vine poetul in majoritatea poeziilor, evidentiind cit de mult a insemnat pentru el sa copilareasca anume in Ipotesti, anume in acele imprejurimi, anume cu acei bastinasi. Si s-au scurs totusi anii, si pentru ca orisicine se trage la casa sa parinteasca , asa si poetul , de peste mii de kilometri readucea tema naturii in versurile sale. Si i-a dedicat volume intregi, si dorurile toate se duceau spre noptile cu luna plina, spre lacul maestru cu ginduri senine, spre codri, spre dealuri, spre flori; Toate erau insasi Eminescu, nu faceau parte din trecut ci reprezentau viata lui, iar daca se plingea poetul, lacrimile sale tot erau intelese si percepute de natura mai bine decit tot ce-i viu, si daca ridea poetul, tot natura ii simtea fericirea, si cind se intorcea poetul acolo unde a copilarit, tot copil raminea in ochii ei. Si nici in ziua azi nu a avut curaj Eminescu sa-si lese familia , el sta si vegheaza acea padure, acel izvor, acea casa parinteasca, acele morminte , de acolo de sus, si nu lipseste nici intr-o seara de pe bolta cerului. El a dat viata naturii si natura l-a eternizat drept raspuns. Omenirea a creat un geniu Eminescu, natura ne-a oferit vesnicul Luceafarul Eminescu.