UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

1

11/1

FORMA

“Forma este aici considerata uneori cu un anumit grad de autonomie in raport cu semnificatiile. Ea este mai intai “golul sensului”20 inainte de a fi investita cu semnificatii diverse si schimbatoare in timp. ”1 Forma este cea de-a treia tema majora pe care o studiem in cadrul cursului. Precum materialitatea este determinantă pentru structură, spiritualitatea este determinantă pentru formă. Forma este definita ca starea (infatisarea) sub care noi percepem un lucru. Printre alte discipline, de studiul formei arhitecturale, al fenomenelor si legilor care influentează structurarea acesteia se ocupă Estetica arhitecturală. Estetica def. > este o disciplina filozofica care se ocupa cu teoretizarea frumosului. Estetica este definită ca o stiintă care studiază legile si categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare si de receptare a frumosului, ansamblul de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. Estetica reprezinta baza teoretica a fiecarei arte in general. Reprezinta de asemenea atitudinea umana fata de realitate, atitudine reflectata in faurirea, contemplarea si valorizarea unor obiecte sau procese din natura. Ea se refera la: emotia estetica umana,

creativitatea umana si acceptiunile ei,

orice fel de arta (arta plastica (pictura, sculptura), arta dramatica (teatru, film), arta media, arhitectura, sau altele).

Facand parte din filozofie, estetica detine niste reguli si legi. Ea vehiculeaza o serie de categorii estetice generale: - frumos (definit ca ideal estetic), gratios, sublim, tragic, comic, burlesc, ridicol, grotesc, urât, etc. Forma ca notiune generica contribuie sub toate aspectele sale la definirea categoriilor estetice amintite mai sus. Estetica studiaza in principal frumosul. Frumosul reflecta insusirea omului de a simti emotie in fata unui fenomen natural sau al unei lucrari de arta sau arhitectura. Frumosul este asociat din cele mai vechi timpuri cu notiunea de placere sau mulțumire contemplativă. Frumosul este una din categoriile fundamentale ale esteticii. Sprijinindu-se pe o baza teoretica, estetica se ocupă de analiza: a) - Frumosului natural, fie al locului (ca spatiu) fie cel al obiectului natural (arbore, floare, etc.) carora incearca sa le gaseasca ratiunile. b) - Frumosului artificial – produs prin activitatea umana care este reunit intr-un domeniu general numit ARTA. In artă FORMA – este indisolubil legata de CONTINUT. Exista astfel doua componente ale infatisarii unui lucru:

FORMA = semnificantul - reprezinta figurarea si/sau structurarea unui continut - înfatisarea acestuia

CONTINUT = semnificatul; - mesajul care este atribuit fomei de catre perceptie, finalitatea estetica a formei.

Lumea in care traim este forma. Ea este reprezentata la nivel ideatic-mental prin continut. O dată facută constatarea că există două componente putem să obs. relativa independenta a celor doua: forma-continut. Exista mijloacele si procedeele artistice destinate crearii frumosului. De obicei ele converg in definirea formei ca o unitate – realizand o sinteza unica între infatisare si mesaj. In aceasta situatie forma se potriveste numai unui continut dat, si viceversa. Criza forma-continut genereaza schimbari formale radicale insotite de o înnoire a limbajului artistic (ex.gotic-renastere).

Estetica arhitecturala este un pilon al teoriei arhitecturii iar la baza ei se afla studiul formei arhitecturale. FORMA - reprezinta expresia informationala - ceea ce ne informeaza asupra unei realitati arhitecturale;

- este imaginea "structurii" arhitecturale percepute vizual, - este corespondentul spiritual al functiunii. Functiunea este adapostita intr-un spatiu avand o structura. Functiunea devine astfel, cel mai adesea, "negativul" formei spatiului.

Estetica arhitecturala are ca obiect de studiu toate categoriile legate de ea plus legile rezultat ale studiului marilor teorii filozofice ale creatiei de orice natura. Ea face diferenta intre arta propriu-zisa si arhitectura incercand sa gaseasca o acceptiune cat mai larga in ceea ce priveste legile esteticii arhitecturale. Diferenta esentiala intre arhitectura si arta (fie pictura, sculptura sau altele) este prezenta dimensiunii sociale. Estetica arhitecturală este in acelasi timp parte componenta a esteticii generale, ale carei categorii si legi (principii) estetice in domeniul arhitecturii imbracă aspecte particulare, ce au ca punct de plecare deosebirile intre artă si arhitectură; aceasta din urma, comparativ cu arta, răspunde si unor functiuni si comenzi cu un vadit caracter utilitar. (Evolutia procesului istoric de structurare a arhitecturii a consemnat in Antichitate, includerea acesteia in rândul artelor, context in care marile personalitati din domeniul arhitecturii s-au manifestat pe masură si in domeniul altor arte, in vreme ce, astazi, arhitectura se defineste, cum am aratat, ca o disciplina de sinteza, ce include si aspecte legate de latura artistică). 1 Pierre von Meiss; “De la forme au lieu”; pg. 22

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

2

PRINCIPII ESTETICE ARHITECTURALE Principiu def.> idee de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica. In acelasi timp este o origine, element primordial, punct de plecare sau cauza primara. Privit ca lege, principiul este stabilit si verificat pe cale experimentala. 1. PRINCIPIUL UNITATII IN DIVERSITATE Teoriile materialiste se refera la unitatea intre functiune si forma – lucru care presupune exsistenta unei perceptii duale functiune-forma adica continut si forma. Teoriile moderne spun ca trebuie acordata importanta egala formei si continutului => ele nascandu-se deodata – se considera ca exista astfel o simbioza intre cele doua. Aceasta abordare dualista apartine culturii filozofice occidentale spre deosebire de cea orientala. Dualitatea creeaza un ax de separare dar si o anihilare reciproca intre aceste valori. Reprezinta in acelasi timp un echilibru al partilor. Dualitatea occidentala da importanta separata celor doua parti punandu-le intr-un anumit contrast => ducand la pierderea unitatii. Doua valori contrare – intra in conflict sau se anihileaza reciproc. O privire dualista tipic occidental este oferita de Friedrich Schelling (1775-1854). Arta este unitatea dintre:

material si ideal constient si inconstient finit si infinit necesitate si libertate Unitatea, exclude dualitatea. Unitatea exclude deasemenea identitatea partilor care ar insemna uniformitate, monotonie. Monotonia poate deranja sau nu (caramizi) sau uneori este chiar necesara. Uniformitatea si monotonia folosite in sine nu informeaza, produc confuzie, dezorientare, impiedica selectarea, gradarea. Conduc la plictiseala si oboseala. Varietatea este deci o conditie a farmecului, un rezultat al imaginatiei si creativitatii. Varietatea se poate obtine cand exprimarea calitativa a formelor este diferentiata iar cea cantitativa presupune perceptia unei multitudini. Varietatea poate conduce la diversitate si concureaza la realizarea unitatii cu conditia ca elementele componente sa exprime un continut comun. Forma are actiuni proprii care pot sa o faca sa devina independenta fata de continut prin reguli proprii de compozitie arhitecturala. Ex. Volumele dispersate, anuleaza unitatea – la o anumita distanta ele nu mai sunt percepute unitar. Daca se insira prin dispunere regulata niste corpuri identice pe o linie dreapta aceasta compozitie este monotona dar nu neaparat unitara. Repetitia produce uniformitate si monotonie. Daca insa, din acest ansamblu se schimba un anumit volum intregul poate capata brusc un interes. Este vorba de introducerea unui element de contrast sau accent. 2. PRINCIPIUL CONTRASTULUI IN VARIETATE DIVERSITATEA si VARIETATEA presupun existenta CONTRASTULUI Diversitatea si Varietatea pot fi obtinute prin lucrul cu contraste. Aceasta presupune schimbari bruste de:

- directie, de ritm – cunoscuta si exploatata chiar si in arhitectura clasica. - contrast cromatic – pe degradé sau pe o monocromie poate apărea un contrast armonic - contrast de material si textura (prin utilizarea diferita a mat. sau modalitati diferite de tratare a aceluiasi mat.) - contrast formal. (ex. toate formele platoniciene sunt contrastante intre ele: tetraedru, cub, sfera). - contrast dimensional - accentul - exista forme care se nasc prin accente este o forma rafinata de contrast, delicat, rafinament de dragul innobilării.

Pentru a creea unitatea trebuie sa predomine una dintre ele. Accentul e ceva mult mai rafinat, atragand ochiul si starnind interesul (ex. pe fatada cortina un accent al unui plin). Reprezinta o dozare a gestului creativ. Exista doua categorii de schimbari destinate obtinerii contrastului:

a) accidentale (coliziune, discordanta, convulsii) - demers intamplator b) joc intelectual (colocare) - demers constient, care poate creea un semn-simbol;

Ex. Miscarea baroca – spargerea frontoanelor – reflecta de fapt libertatea de expresie, sarcasmul, capriciul. (Carlo Maderna – Villa Aldobrandini – Frascati, 1601-1606) Exemple de contrast: - pozitiv – negativ - plin - gol - luminos – intunecos

- larg-stramt - greu - usor - orizontal – vertical

- mare – mic - natural – artificial - dialog sit-constructie - tensiune - fundal - obiect

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

3

3. PRINCIPIUL ORDINII SI AL DEZORDINII Inca din antichitate s-a constat ca in cosmos exista o anumita ordine. Observatii asupra Naturii au condus la aceasta concluzie – existenta unor transformari ciclice, mareele, anotimpurile – toate sugereaza existenta unei ordini. Observatiile asupra microcosmosului si macrocosmosului au demonstrat prezenta unor reguli deci a unei ordini. Exista o conceptie ca ceea ce nu poate fi inteles sau stapanit este haos. Lucru care se demonstreaza a nu fi asa pe zi ce trece. Prin faptul ca intelegerea noastra nu a reusit sa patrunda toate secretele universului este acceptata ideea ca in univers ordinea si haosul coexista. In compozitia arhitecturala masura si echilibrul sunt elemente componente ale principiului ordinii si dezordinii. a) Nevoia de arbitrariu – de dezordine in ordine Ex. cartiere noi – cele de intrepatrundere intre rural si urban sunt marcate de un haos compozitional. Cu cat orasul e mai mare organizarea devine mai haotica. Haosul ar putea sa fie necesar dezvoltarii si cresterii. Platon – in lucrarea sa “Timaeus” – sustine necesitatea arbitrariului. Teoriile filozofice actuale pe aceasta tema isi au originea in teoriile grecesti reluate de Schopenhauer, Nietzche, Heidegger, Cioran. Nietsche spune “este nevoie de haos pentru a se naste o stea”. Primii care fac apologia acestei opinii in arhitectura sunt Robert Venturi si John Rauch care in lucrarile lor incearca sa sugereze nevoia de dezordine, ambiguitate, de impalpabil. Tema este reluata si de Peter Eisenmann in arhitectura sa. b) Nevoia de ordine in dezordine sau Ordinea inevitabila Simtul ordinii este înnăscut la om – iar acest tarâm este inca insuficient explorat. Simtul ordinii este deja dezvoltat in prima copilarie. Exista analisti care sustin necesitatea ordinii în dezordine. Ulrich Konrad declara chiar ca razboiul reprezinta nevoia de ordine facand referire la cele doua razboaie mondiale. Exista aparatori si prozeliti ai acestei miscari de necesitate a dezordinii si apărători ai ordinii. Pierre von Meiss este adept al ordinii in arhitectura aparand-o din urmatoarele perspective:

1) Ordinea nu are sens decat in raport cu dezordinea, cu haosul. 2) Orice studiu in arhitectura presupune o anumita sistematizare. Intotdeauna este nevoie de un proiect pentru

a realiza constructii. E necesara o organizare (sistematizare) pentru a economisi eforturile noastre. Necesitatea ordinii este data de nevoia de simplificare avand ca scop final o mai buna intelegere a lucrurilor. Pentru a putea organiza viata noastra eficient e necesara o anumita productie seriata – de utilizarea repetitiva a elementelor asemanatoare.

3) Omul nu se poate opri la a imita natura, el trebuie sa incerce sa o depaseasca prin ratiune si creatie. Aceasta depasire presupune o nevoie de ordine. Pe da alta parte, din perspectiva umana, nu exista o unica ordine, masura sau echilibru ideal ci acestea depind de mediul si cultura in care ne nastem. Exista o serie de REGULI DE ORDONARE a) Gradarea – este esalonarea unei miscari in timp. Gradarea pregateste prin deplasarea subiectului un moment final. b) Ierarhia – este ordonarea elementelor in raport cu o scara valorica (de importanta). (elemente principale-secundare) c) Ritmul – prezenta unei anumite distante intre elemente similare produce un anumit ritm (constant, variabil). d) Relationarea cu un Datum - se refera la un element de referinta (o linie, un plan sau un volum) fata de care relationam elemente dintr-o compozitie. Axa –poate servi ca datum. 4) PRINCIPIUL SIMPLITATII Voltaire spunea “Eleganta are intotdeauna aerul de a fi facila insa tot ceea ce este facil nu este intotdeauna elegant”. In matematica o rezolvare eleganta este succinta facandu-se cu o economie de efort si de mijloace. In arhitectura - aparenta simplitate presupune un rezultat succint. Simplitatea in arhitectura este exprimata foarte bine de afirmatia lui Mies van der Rohe: “Less is more”. Simplist si simplu - Exista diferenta clara intre acesti termeni. Simplismul este o expresie a saraciei imaginative. Simplismul nu este elegant ci facil si formal. Simplitatea presupune inlaturarea unei multitudini de lucruri care se dovedesc inutile detinand o logica interioara. Exista multe accesorii care se pot elimina din creatie. Simplitatea este cautata si nu obtinuta fara efort. Pentru a fi simpli intotdeauna trebuie cautata ce mai simpla forma a rezultatului. Simplitatea presupune firescul atat ca demers cat si ca rezultat. Ea presupune esentializarea rezultatului. Semnul este un simbol – Un semn simplu este un lucru in general dificil de realizat (ex. Apple). Un simbol este departe de a fi simplist, el este simplu. O arhitectura simpla poate deveni foarte usor simbol. Intotdeuna arhitectura de buna calitate ramane cea care se face cu economie de mijloace, foloseste putina ornamentatie incercand sa exprime noutatea prin forme simple si frumoase. Pentru obtinerea simplitatii ideea si imaginatia sunt esentiale – Abordari corecte respectand acest principiu sunt cele ale lui Mies van der Rohe, Alvar Aalto, curentul minimalist.

UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA - FACULTATEA DE ARHITECTURA SI URBANSIM - TEORIA ARHITECTURII AN II – 2009-2010

4

5) PRINCIPIUL SINCERITATII SI AL NESINCERITATII Arhitectura de calitate presupune o exprimare sincera a componentelor sale – fie ele functiune, forma, structura. Exista o necesitate care deriva din sinceritate ca o constructie sa fie capabila sa exprime functiunea sa – locuinta, magazin, teatru, gara, etc. Este vorba despre reprezentativitatea formei in raport cu functiunea pe care o adaposteste. Pe de alta parte fanatismul in a exprima cu totul sincer si lipsa de imaginatie au condus la depersonalizare, la manierism situatie ce marcheaza astazi propriul revers prin exprimarea nevoii de gratuit, de ornament sau simbol. Adolf Loos - O arhitectura trebuie sa se exprime sincer – pentru el lipsa ornamentului era esentiala (functiunea sau structura). In arhitectura exista intotdeauna o anumita raportarea intre forma – functie – structura. Raportul este fie de: - suprapunere (reprezinta idealul)

- disputarea prioritatilor si marcarea uneia dintre componente – structura, functiune, forma - desprinderea formei de continut prin autonomia formei