Claudiu BABIS Gabriel IACOBESCU Oana CHIVU Dan DOBROTA

ELEMENTE LEGISLATIVE IN DOMENIUL SECURITATII SI

SANATATII IN MUNCA

Editura POLITEHNICA PRESS

Bucuresti 2013

 

  

Claudiu BABIS Gabriel IACOBESCU Oana CHIVU Dan DOBROTA

ELEMENTE LEGISLATIVE IN DOMENIUL SECURITATII SI

SANATATII IN MUNCA

Editura POLITEHNICA PRESS

Bucuresti 2013

 

PREFATA

Se poate afirma cu certitudine ca, nu exista domeniu de activitate atit la nivel international cit si national care sa nu fie reglementat de elemente legislative si standarde armonizate in domeniul Sanatatii si Securitatii in Munca.

Ca urmare a importantei ce trebuie acordata acestui domeniu al Sanatatii si Securitatii in Munca, se remarca in acest sens preocupari la nivel international ale Organizatiei Internationale a Muncii prin CONVENTIA 155 referitoare la “Securitatea si Sanatatea lucratorilor si la Mediul de Munca” inca din anul 1981 iar la nivelul Uniunii Europene prin ACTUL UNIC EUROPEAN si prin ARTICOLUL 100A referitor la “Securitatea Produselor” si ARTICOLUL 118 A referitor la “Sanatatea si Securitatea in Munca” inca din anul 1987.

La nivelul Romaniei odata cu adererea acesteia la Uniunea Europeana in 2007 si odata cu transpunerea in totalitate a directivei cadru 89/391/CEE care constituie piatra de temelie a noii politici comunitare in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, s-a facut trecerea de la termenul de “Protectie a muncii” la acela de “Sanatate si Securitate in Munca”, introducindu-se totodata noi concepte, termeni si masuri de prevenire si protectie, acestea toate reunindu-se sub forma legii 319/2006 - Legea Sanatatii si Securitatii in Munca care se gaseste in strinsa legatura cu HG 1425/2006-Norme Metodologice de aplicare a legii 319/2006.

Ca urmare a aspectelor pozitive legate de evolutia tehnologica si implicit a proceselor de productie industriale pe de o parte, avind ca si consecinte directe nefavorabile pe de alta parte o diversificare a paletei factorilor nocivi, o marire a frecventei de aparitie a pericolelor iminente si a riscurilor legate de accidentele si imbolnavirile profesionale care pot aparea in sistemele de munca, la nivelul Romaniei, sistemul legislativ in domeniul Sanatatii si Securitatii in Munca are o structura piramidala alcatuita din legislatie de baza si conexa care se imbunatateste si armonizeaza continuu prin hotariri de guvern ce transpun directivele adoptate la nivelul Uniunii Europene.

Tinind cont de necesitatea existentei principiilor si a cadrului legal din domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, in toate sectoarele de activitate si ca urmare a obligativitatii cunoasterii si insusirii acestora de catre toti participantii

la procesul de munca, fie ei conducatori sau executanti, noi autorii, consideram ca aparitia acestei lucrari intitulata “Elemente Legislative in Domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca-Note de Curs”, va fi foarte utila studentilor de la specializarile ISI carora se adreseaza in mod special, dar si acelora de la celelalte specializari din cadrul UPB. Deasemenea lucrarea poate fi utila inginerilor, tehnicienilor si muncitorilor din orice sector industrial, deoarece reuneste ultimele directive transpuse din legislatia comunitara prin hotariri de guvern, la nivelul Romaniei.

Lucrarea, este structurata intr-o maniera logica si clara, in patru sectiuni, sase capitole, anexe si bibliografie, plecind de la originile legislatiei SSM la nivel international, prezentind evolutia la nivelul UE si ajungind la armonizarea acesteia la nivelul Romaniei.

Cu toate ca lucrarea este realizata intr-o maniera logica si clara, avem convingerea ca lucrarea este perfectibila si multumim anticipat tuturor celor care, prin observatii, sugestii si discutii pot contribui la imbunatatirea formei actuale a aceteia.

Autorii

.  

1  

CUPRINS

PREFATA SECTIUNEA I

TERMINOLOGIE TEHNICA ÎN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII ÎN MUNCA 13

GLOSAR DE TERMENI 15

SECTIUNEA II ORIGINEA LEGISLATIEI SSM LA NIVEL INTERNATIONAL 35

CAPITOLUL 1

LEGISLATIA SSM LA NIVEL INTERNATIONAL 37

1.1.INTRODUCERE 37 1.1.1 Cadrul general 37 1.1.2 Scurt istoric 38

1.2.ORGANIZATIA INTERNATIONALA A MUNCII 39 1.2.1. Generalitati 39

1.2.2. Organe de conducere 40 1.2.2.1.Conferinta Internationala 40

1.2.2.2. Consiliul de Administratie 40 1.2.2.3. Biroul International al Muncii 40 1.2.2.4. Comisia de experti 41

1.2.2. Rolul ONU in colaborare cu OIM 41 1.3 NORME INTERNATIONALE ALE MUNCII 42

1.3.1. Generalitati 42 1.3.2 Principii fundamentale privind Sanatatea si Securitatea in Munca 42

1.3.2.1 Conventia privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor, 1981 (nr. 155) si Protocolul sau din 2002 42 1.3.2.2. Conventia privind Serviciile de sanatate in munca, 1985 (nr.161) 42 1.3.2.3. Conventia privind cadrul de promovare a securitatii si sanatatii in munca, 2006 (nr. 187) 43

1.3.3 Securitate si Sanatate in unele ramuri ale activitatii Economice 43

1.3.3.1.Conventia privind igiena (comert si birouri), 1964 (nr. 120) 43 1.3.3.2. Conventia privind securitatea si igiena (operatiuni portuare), 1979 (nr. 152) 43 1.3.3.3.Conventia privind Securitatea si Sanatatea in constructii, 1988 (nr. 167) 44 1.3.3.4. Conventia privind Securitatea si Sanatatea in agricultura, 2001 (nr.184) 44

1.3.4 Protectia contra riscurilor specifice 44

.  

2  

1.3.4.1. Conventia privind protectia contra radiatiilor, 1960 (nr.115) 44 1.3.4.2. Conventia privind cancerul profesional, 1974 (nr. 139) 44 1.3.4.3. Conventia privind mediul de lucru (poluarea aerului, zgomotul si vibratiile), 1977 (nr.148) 45 1.3.4.4. Conventia privind azbestul (amiantul), 1986 (nr. 162) 45 1.3.4.5. Conventia privind produsele chimice, 1990 (nr. 170) 45

1.3.5 Liste cu Recomandari Practice 45 1.3.6 Aplicarea si promovarea normelor 46

1.4. PROGRAMUL PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA SI IN MEDIUL INCONJURATOR (SAFEWORK) 47 1.5.CONCEPTE IMPORTANTE LA NIVEL INTERNATIONAL IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA 48

1.5.1. Asociatia Internationala a Asigurarilor Sociale (AISS) 48 1.5.2. Ilolex 48 1.5.3. Centrul International de formare 49

1.5.4. Biroul OIM din Spania 49

SECTIUNEA III EVOLUTIA LEGISLATIEI SSM LA NIVEL EUROPEAN 51

CAPITOLUL 2 UNIUNEA EUROPEANA. ROLUL SI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE 53

2.1 INTRODUCERE 53 2.2. SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE 53 2.3.MOMENTE SEMNIFICATIVE IN CREAREA UNIUNII EUROPENE 55

2.3.1. Scurt istoric 55 2.3.2. Extinderea spatiului comunitar 58 2.3.3. Adancirea si extinderea domeniului interventiei Comunitare 61 2.3.4. Principii ale Uniunii Europene 64 2.3.5. Noi obiective, noi actiuni 64

2.4. INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UE 65 2.4.1. Institutii legislative 65

2.4.1.1. Parlamentul European 66 2.4.1.2. Consiliul Uniunii Europene 67 2.4.1.3. Comisia Europeana 70

2.4.2. Institutii de garantare si control 71 2.4.2.1. Curtea de justitie 72 2.4.2.2. Curtea de conturi 74

.  

3  

2.4.3. Institutii financiare 75 2.4.4. Organisme de consultanta 76 2.4.5. Organizatii inter – institutionale 76 2.4.6. Agentii UE 76

2.4.6.1. Agentii descentralizate UE 76 2.4.6.2. Agentii si organisme EURATOM 78

CAPITOLUL 3 TRATATELE CARE AU STAT LA BAZA FORMARII UNIUNII EUROPENE 80

3.1. GENERALITATI 80 3.2.TRATATUL DE LA PARIS INSTITUIND CECO 80

3.2.1. Context 80 3.3.TRATATELE DE LA ROMA 81

3.3.1. Date generale 81 3.3.2. Nasterea tratatului 82 3.3.3. Obiective 83 3.3.4.Contribuţiile tratatului 83

3.3.4.1.Instituirea unei pieţe comune 84 3.3.4.2.Instituirea unei uniuni vamale 84

3.3.4.3.Elaborarea politicilor comune 85 3.3.5.Structura tratatului 85

3.3.6. Instituţii 86 3.3.7. Modificări aduse tratatului 87 3.3.8. Rezumat 89

3.4. ACTUL UNIC EUROPEAN (AUE) 89 3.4.1. Competente ale AUE 89 3.4.2. Naştere 89 3.4.3.Obiective 91 3.4.4.Structură 91 3.4.5. Contribuţiile tratatului . Modificări instituţionale 92 3.4.6.Contribuţiile tratatului. Modificări politice 92 3.4.7. AUE. Bilanţ şi perspective 93 3.4.8. Modificări aduse tratatului 94 3.4.9. Rezumat 95

3.5. TRATATUL DE LA MAASTRICHT 96 3.5.1.Context 96

3.5.2. Naştere 97 3.5.3. Obiective 98 3.5.4. Structură 98

3.5.5. Instituţii 99 3.5.6. Politici 99 3.5.7. Uniunea Economică şi Monetară 100 3.5.8. Protocolul privind Politica Socială 100 3.5.9. Cetăţenie 101 3.5.10. Principiul subsidiarităţii 101 3.5.11. Modificări aduse tratatului 101 3.5.12. Rezumat 102

3.6.TRATATUL DE LA AMSTERDAM 106

.  

4  

3.6.1. Context 106 3.6.2. Nastere 106 3.6.3. Obiective 107

3.7. TRATATUL DE LA NISA 108 3.7.1. Context 108 3.7.2. Obiective 109

3.8.CONSTITUTIA EUROPEANA 110 3.8.1. Context 110 3.8.2. Definitivarea proiectului 111 3.8.3. Aprobarea Constituţiei 111

3.9.TRATATUL DE LA LISABONA 112 3.9.1. Context 112 3.9.2. Tratatul de la Lisabona. Introducere 112 3.9.3. Istoric 112 3.9.4. Diferenţele faţă de tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa 113 3.9.5. Contribuţiile aduse de Tratatul de la Lisabona 113

3.9.5.1. Aspecte instituţionale 113 3.9.5.2. Consolidarea democraţiei europene 114 3.9.5.3. Politicile interne ale UE 114 3.9.5.4. Politica externă a UE 115

3.9.6. Obiectivele Tratatului de la Lisabona 115 3.9.7. Conţinutul Tratatului de la Lisabona 115

CAPITOLUL 4 ORDINEA JURIDICA COMUNITARA 117

 

4.1. STRUCTURA SISTEMULUI JURIDIC COMUNITAR 117 4.1.1. Clasificarea izvoarelor dreptului Uniunii

Europene 117 4.1.2. Izvoarele legislaţiei primare 117 4.1.3. Izvoarele legislaţiei secundare 120

4.1.3.1. Actele unilaterale 121 4.1.3.2. Actele conventionale 129

4.1.4. Izvoarele legislaţiei complementare 130 4.1.4.1. Clasificarea izvoarelor legislatiei Complementare 130 4.1.4.2. Dreptul internaţional 131 4.1.4.3. Principiile generale ale dreptului 131 4.4.4. Cazul specific al drepturilor fundamentale 132

4.2. PREOCUPARI SI REGLEMENTARI COMUNITARE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA 134

4.2.1. Contextul crearii legislatiei europene in materie de prevenire a riscurilor profesionale 134

4.2.1.1. Primele etape: CECO, Tratatul de la Roma si Comitetul Consultativ pe problem de securitate, igiena si protectie a sanatatii la locul de munca 135 4.2.1.2. Actul Unic European (1986) 136 4.2.1.3. Tratatul de la Amsterdam (1997) 137

.  

5  

4.2.1.4. Agentii si Comitete Europene 137 4.2.2. Directivele privind securitatea produselor - art. 100 a al Tratatului de laRoma 139 4.2.3. Directivele privind securitatea si sanatatea in munca - art. 118 a al Tratatului de la Roma 145 4.2.4. Transpunerea si aplicarea in Statele membre a Directivei cadru din 1989 si a cinci dintre Directivele sale specifice privind Securitatea si Sanatatea la locul de munca 151 4.2.5. Rolul Parlamentului European in domeniul legislatiei SSM 154 4.2.6. Standardele europene armonizate – EN155 4.2.7.Agentia europeana pentru securitate si sanatate in munca “EU-OSHA” 158

SECTIUNEA IV EVOLUTIA SI ARMONIZAREA LEGISLATIEI UE IN DOMENIUL SSM LA NIVELUL ROMANIEI 165

CAPITOLUL 5

EVOLUTIA SI PRINCIPIILE LEGISLATIEI SSM LA NIVELUL ROMANIEI 167 5.1 CADRUL GENERAL 167

5.2.CARACTERISTICI ALE NOILOR REGLEMENTARI IN DOMENIUL SANATATII SI SECURITATII MUNCII 168 5.3. EVOLUTIA LEGISLATIEI SSM IN ROMANIA 169

5.3.1. Trecerea de la Protectia Muncii la Securitate si Sanatate in Munca 169 5.3.2. Principiile care stau la baza legislatiei de securitate si sanatate in munca in Romania 173

CAPITOLUL 6 SISTEMUL LEGISLATIV ROMAN IN DOMENIUL SANATATII SI SECURITATII MUNCII 178

6.1 CARACTERISTICI ALE NOILOR REGLEMENTARI IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA 178 6.2 STRUCTURA SISTEMULUI LEGISLATIV ROMAN IN DOMENIUL SSM 179 6.3. CONSTITUTIA ROMANIEI 185 6.4. CODUL MUNCII- LEGEA NR. 53/2003 187 6.5. LEGEA PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI BOLI PROFESIONALE - NR. 346/2002 190 6.6. LEGEA SANATATII SI SECURITATII IN MUNCA Nr. 319/2006 193

6.6.1. Contextul aparitiei Legii 319/2006 193

.  

6  

6.6.2. Legea nr. 319/2006 a Securitatii si Sanatatii in Munca 196

6.7. HOTARIRI DE GUVERN 208 6.7.1. Hotararea de Guvern nr. 1425/2006 – Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 208

6.7.1.1.Scopul 208 6.7.1.2.Autorizarea 208 6.7.1.3.Servicii de prevenire si protectie 208 6.7.1.4.Activitati de prevenire 209 6.7.1.5. Comitetul de Securitate si Sanatate in Munca CSSM 211 6.7.1.6.Instruirea lucratorilor 211 6.7.1.7.Pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific 212 6.7.1.8.Comunicarea si cercetarea evenimentelor, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea si raportarea bolilor profesionale 212 6.7.1.9.Cercetarea evenimentelor 213 6.7.1.10.Bolile professionale 215 6.7.1.11.Avizarea documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca 216

6.7.2.Hotararea de Guvern nr300/2006 privind cerintele minime de securitate sisanatate pentru santierele temporare si mobile 216

6.7.2.1.Scopul 216 6.7.2.2.Domeniul de aplicare 217

6.7.2.3.Definitii 217 6.7.2.4.Coordonatorii de securitate 217 6.7.2.5.Planul de securitate si sanatate 218 6.7.2.6.Registrul de coordonare 219 6.7.2.7.Declaratia prealabila 219 6.7.2.8.Coordonatorii in materie de securitate si sanatate 219 6.7.2.9.Informarea, consultarea si participarea lucratorilor 220

6.7.3. Hotararea de Guvern nr. 493/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot 221

6.7.3.1. Directiva transpusa 221 6.7.3.2.Obiectiv 221 6.7.3.3.Domeniul de aplicare 221 6.7.3.4.Obligatiile angajatorior 221 6.7.3.5.Evitarea sau reducerea expunerii la zgomot 222

.  

7  

6.7.3.6. Protectia individuala impotriva riscurilor generate de expunerea la zgomot 223 6.7.3.7..Limitarea expunerii la zgomot 223 6.7.3.8.Informarea si formarea lucratorilor 223 6.7.3.9.Consultarea si participarea lucratorilor 224 6.7.3.10.Supravegherea sanatatii 224

6.7.4. Hotararea de Guvern nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea desecuritate si sanatate la locul de munca 224

6.7.4.1. Directiva transpusa 224 6.7.4.2. Obiectiv 225 6.7.4.3.Obligatiile angajatorilor 225 6.7.4.4. Informarea si instruirea lucratorilor 225 6.7.4.5. Consultarea si participarea lucratorilor 225

6.7.5. Hotararea de Guvern nr. 1048/2006 privind nomele de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul demunca 225

6.7.5.1. Directiva transpusa 225 6.7.5.2.Obiectiv 226 6.7.5.3.Definitie 226 6.7.5.4.Domeniu de aplicare 226 6.7.5.5.Obligatiile angajatorilor 226 6.7.5.6.Informarea, consultarea si participarea lucratorilor 227

6.7.6.Hotararea de Guvern nr: 1051/09.08.2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala amaselor care prezinta riscuri pentru lucratori in special de afectiuni dorso-lombare 227

6.7.6.1. Directiva transpusa 227 6.7.6.2. Obiectiv 227 6.7.6.3. Definitie 227 6.7.6.4. Obligatiile angajatorilor 228 6.7.6.5. Consultarea si participarea 228

6.7.7.HG 1058/2006 privind cerintele minime pentru inbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explosive 228

6.7.7.1.Obiectiv 6.7.7.2.Obligatiile angajatorului 228

6.7.8. Hotararea de Guvern nr.1091/2006 Privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de munca 230 6.7.8.1. Directiva transpusa 230

6.7.8.2. Scopu l 230 6.7.8.3. Obiectivul 230 6.7.8.4. Exceptiile in aplicare 230 6.7.8.5. Obligatii generale 230 6.7.8.6. Obligatii specific 231

.  

8  

6.7.8.7. Informarea consultarea si participarea lucratorilor 231 6.7.8.8. Lucrul in conditii de izolare 231

6.7.9. Hotararea de Guvern nr.1136/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de campuri electromagnetice 232

6.7.9.1. Directiva transpusa 232 6.7.9.2. Obiectiv si domeniu de aplicare 232 6.7.9.3 Obligatiile angajatorului. 232 Determinarea expunerii si evaluarea riscurilor 6.7.9.4. Evitarea sau reducerea riscurilor generate de campurile electromagnetice 233 6.7.9.5. Informarea si formarea lucratorilor 233 6.7.9.6. Consultarea si participarea lucratorilor 233 6.7.9.7. Supravegherea sanatatii 234

6.7.10. Hotararea de Guvern nr. 1146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamenetelor de munca234

6.7.10.1. Directiva transpusa 234 6.7.10.2. Scopul 234 6.7.10.3. Definitii 235 6.7.10.4. Obligatiile angajatorului 235 6.7.10.5. Conditiile specifice de aplicare 235 6.7.10.6. Gestiunea echipamantelor specific 235 6.7.10.7. Obligatiile privind informarea si formarea pentru utilizare sigura 236 6.7.10.8. Verificarile initiale si periodice 236 6.7.10.9. Principiile prevenirii (ergonomie) 236 6.7.10.10. Consultarea si participarea lucratorilor 236

6.7.11. Hotararea de Guvern nr. 1876/2006 Privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii 236

6.7.11.1. Scopul 236 6.7.11.2. Domeniu 237 6.7.11.3. Obligatiile angajatorilor 237 6.7.11.4. Evitarea sau reducerea expunerii 237 6.7.11.5. Informarea si formarea lucratorilor 238 6.7.11.6. Consultarea si participarea lucratorilor 238

6.7.11.7. Supravegherea sanatatii 239 6.7.12. Hotararea de Guvern nr.1092/2006 privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate deexpunerea la agenti biologici in munca 239

6.7.12.1. Directiva transpusa 239 6.7.12.2. Scopul 239 6.7.12.3. Definitii si clasificare 239 6.7.12.4. Domeniul de aplicare. Identificarea

.  

9  

si evaluarea riscurilor 240 6.7.12.5. Obligatiile angajatorilor 241 6.7.12.6. Informatiile ce trebuie furnizate autoritatilor competente 241 6.7.12.7. Masuri de igiena si protectie individuala242 6.7.12.8. Informarea, pregatirea si consultarea lucratorilor 242 6.7.12.9. Lista lucratorilor expusi 243 6.7.12.10. Supravegherea medicala a lucratorilor 243 6.7.12.11. Serviciile medicale si veterinare altele decat laboratoarele de diagnostic 244

6.7.13. Hotararea de Guvern nr. 1093/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca 244

6.7.13.1. Directiva transpusa 244 6.7.13.2. Scopul 244 6.7.13.3. Definitii. Domeniul de aplicare. Determinarea si evaluarea riscurilor 244 6.7.13.4. Identificarea si aprecierea riscurilor 245 6.7.13.5. Obligatiile angajatorilor. Reducerea utilizarii si inlocuirea agentilor cancerigeni sau mutageni la loculde munca 245 6.7.13.6. Prevenirea si reducerea expunerii la agenti cancerigeni sau mutageni la locul demunca 245 6.7.13.7. Supravegherea medicala 248

6.7.14. Hotararea de Guvern nr. 1028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare 248

6.7.14.1. Directiva transpusa 248 6.7.14.2. Scop 248 6.7.14.3. Definitie 248 6.7.14.4. Obligatiile angajatorilor 249 6.7.14.5. Informarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor 249

6.7.15. Hotararea de Guvern nr. 1218/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate in muncapentru asigurarea protectiei lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici la locul de munca 249

6.7.15.1. Directiva transpusa 249 6.7.15.2. Obiectivul 250 6.7.15.3. Obligatiile angajatorilor 250 6.7.15.4. Principii generale pentru prevenirea riscurilor asociate cu agenti chimicipericulosi 250 6.7.15.5. Masuri specifice de protectie si prevenire 251 6.7.15.6. Masuri aplicabile in cazul producerii de accidente, incidente sau urgente 252

.  

10  

6.7.15.7. Informarea si instruirea lucratorilor 252 6.7.15.8. Interdictii. Supravegherea starii de Sanatate 253 6.7.15.9. Supravegherea starii de sanatate 253

6.7.16. Hotararea de Guvern nr. 1875/2005 privind protectia sanatatii si securitatii lucratorului fata de riscurile datorate expunerii la azbest 254

6.7.16.1. Directiva transpusa 254 6.7.16.2. Scopul 254 6.7.16.3. Domeniul de aplicare 254 6.7.16.4. Interdictii 255 6.7.16.5. Evaluarea riscurilor 255 6.7.16.6. Reducerea expunerii lucratorilor 255 6.7.16.7. Reducerea sau evitarea riscurilor 256 6.7.16.8. Informarea lucratorilor 257

6.8. STANDARDE IN DOMENIUL SSM 258 6.8.1. Rolul standardizarii 258 6.8.2. Continutul unui standard 259 6.8.3. Rolul standardelor 260 6.8.4. Tipuri de standard 261 6.8.5. Categorii de standarde romanesti care adopta standardele europene armonizate 262

6.9.INSTITUTII DIN ROMANIA IN ARIA SECURITATII SI A SANATATII IN MUNCA 263

6.9.1. Clasificarea institutiilor responsabile in domeniul SSM din Romania 263 6.9.2.Caracterizarea si atributiile principalelor institutii responsabile in domeniul SSM din Romania 264

6.9.2.1. Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale MMFPS 264 6.9.2.2. Inspectia Muncii 265 6.9.2.3. Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Muncii „Alexandru Darabont“ INCDPM 266 6.9.2.4.Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale- INCSMPS 267 6.9.2.5. Centrul de Pregatire si Perfectionare Profesionala al Inspectiei Muncii- CPPPIM 267 6.9.2.6. Ministerul Sanatatii MS 267 6.9.2.7. Directia de Sanatate Publica268 6.9.2.8. Institutul National de Sanatate Publica -INSP 269 6.9.2.9.Centrul National de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar-CNMRMC 271 6.9.2.10. Centrul National de Evaluare si Promovare a Starii de Sanatate - CNEPSS 271 6.9.2.11. Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale CNPAS 272

.  

11  

SECTIUNEA V 275 ANEXE

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă 277 ANEXA 2 - Legislaţie referitoare la condiţii pentru a fi permisă libera circulaţie şi utilizarea unor produse utilizate în procesul de muncă 285 ANEXA 3 „Standarde conexe de securitate si sanatate in munca” 289

BIBLIOGRAFIE 329

 

12  

 

 

13  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECTIUNEA I

TERMINOLOGIE TEHNICA ÎN DOMENIUL

SECURITATII SI SANATATII ÎN MUNCA

 

14  

 

 

15  

GLOSAR DE TERMENI

Accident de munca - vatamarea violenta a organismului, precum si

intoxicatia acuta profesionala,care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

Accident care produce incapacitate temporara de munca (ITM) - Accident care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata prin certificat medical;

Accident care produce invaliditate (INV) - Accident care produce invaliditate confirmata prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate,emisa de organele medicale în drept;

Accident mortal (D) - Accident în urma caruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau dupa un interval de timp, în baza unui act medico-legal;

Accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel putin 3 persoane, în acelasi timp si din aceleasi cauze, în cadrul aceluiasi eveniment;

Accident de munca de circulatie - Accident survenit în timpul circulatiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, daca persoana vatamata se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

Accident de munca de traseu - Accident survenit în timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers si care a antrenat vatamarea sau decesul, accident survenit pe perioada pauzeireglementare de masa în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde ia masa si invers, si care a antrenat vatamarea sau decesul, accident survenit pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la locul unde îsi încaseaza salariul si invers si care a antrenat vatamarea sau decesul, sau accidentul în afara muncii - accident care nu îndeplineste conditiile prevazute la art. 5 lit. g) si la art. 30 din lege;

Accident usor - Eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale si a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile;

 

16  

Accident major - Accident de munca, de regula accident nuclear, incendiu sau explozie, care determina crestereabrusca si masiva a morbiditatii si mortalitatii colectivitatii umane situate în proxima vecinatate a locului accidentului si/sau poluarea severa a mediului înconjurator.

Acomodare în munca - Adaptare a unor functii ale organismului în concordanta cu schimbarile produse în procesul de munca;

Activitate care implica agenti chimici - Orice proces de munca în care sunt utilizati sau se intentioneaza utilizarea agentilor chimici, inclusiv producerea, manipularea, depozitarea, transportul, comercializarea si tratarea lor sau din care rezulta agenti chimici;

Activitate periculoasa - Activitate în cadrul careia se poate declansa un accident de munca sau o boala profesionala, prin specificul unora dintre actele implicate sau printr-o realizare defectuoasa a acestora;

Adaptare a locului de munca - Organizare si amenajare a locului de munca în functie de cerintele ergonomice, îndeosebi de igiena a muncii, de psihologie a muncii si tehnice, corespunzator conditiilor fizice si psihice ale executantului;

Adaptare în munca - Totalitatea modificarilor morfo – functionale ale organismului uman prin care se realizeaza concordanta între capacitatea de munca a omului si cerintele muncii;

Agent biologic - Microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare si endoparazitii umani, care sunt susceptibile sa provoace infectie, alergie sau intoxicatie;

Agent cancerigen (carcinogen) - O substanta, un preparat sau un procedeu, inclusiv substanta sau preparatul degajat în urma unuiprocedeu, care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata, poate produce aparitia cancerului ori poate creste frecventa aparitiei acestuia;

Agent chimic - Orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare naturala sau fabricat, utilizat sau eliberat, inclusiv ca deseu, din orice activitate, indiferent daca este sau nu produs intentionat si este sau nu plasat pe piata;

 

17  

Agent chimic periculos - Orice agent chimic care îndeplineste criteriile de clasificare a substantelor periculoase în concordanta cu criteriile din actele normative în vigoare, altele decât substantele care îndeplinesc numai criteriile de clasificare ca periculoase pentru mediu, orice agent chimic care îndeplineste criteriile de clasificare ca preparat periculos conform actelor normative în vigoare, altele decât acele preparate care îndeplinesc numai criteriile de clasificare ca periculoase pentru mediu, orice agent chimic care, chiar daca nu îndeplineste criteriile de clasificare de mai sus, datorita proprietatilor fizico-chimice, chimice sau toxicologice si a modului în care este utilizat sau present la locul de munca poate sa prezinte risc pentru securitatea si sanatatea angajatilor;

Agent mutagen - O substanta sau un preparat care, prin inhalare, ingestie sau penetrare cutanata, poate cauza anomalii genetice ereditare ori poate creste frecventa aparitiei acestora;

Agent nociv - Orice factor chimic, fizic sau biologic, prezent în procesul de munca si care poate constitui un pericol pentru sanatatea angajatilor (Sinonim: Agent periculos, Noxa);

Alimentatie de protectie - Alimentatie suplimentara acordata gratuit anumitor categorii de angajati care lucreaza în conditii precizate de efort sau de mediu, pentru a completa masurile de crestere a rezistentei nespecifice a organismului, cu conditia ca noxele de la locul de munca sa nu depaseasca limitele maxime admise. Daca noxele depasesc aceste limite, alimentatia respectiva nu poate ajuta la prevenirea unor îmbolnaviri;

Alti participanti la procesul de munca - Persoane aflate în întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabila a aptitudinilor profesionale în vederea angajarii, persoane care presteaza activitati în folosul comunitatii sau activitati în regim de voluntariat, precum si someri pe durata participarii la o forma de pregatire profesionala si persoane care nu au contract individual de munca încheiat în forma scrisa si pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba;

Amenajare a locului de munca - Structurare spatiala a locului de munca dupa criterii ergonomice si de securitate a muncii, prin care se realizeaza eliminarea sau reducerea posibilitatii de contact periculos al angajatului cu echipamentele tehnice, materiile prime si materialele, adaptarea utilajului la datele

 

18  

antropometrice ale executantului, asigurarea unei pozitii corecte de munca etc., precum si atenuarea sau eliminarea riscurilor din mediul fizic de munca;

Angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea întreprinderii si/sau unitatii;

Antreprenor(constructor, contractant, ofertant) - Orice persoana fizica sau juridica competenta care executa lucrari de constructii-montaj, în baza unui proiect, la comanda beneficiarului;

Atmosfera exploziva - Amestec de aer în conditii atmosferice si substante inflamabile sub forma de gaze, vapori, ceata sau pulbere în care, dupa aprindere, flacara se extinde la întregul amestec;

Atmosfera potential exploziva - Prin atmosfera potential exploziva se întelege o atmosfera care poate deveni exploziva în urma conditiilor locale si operationale;

Audit în domeniul securitatii si sanatatii în munca - Proces sistematic de obtinere a aprecierilor despre actiuni si evenimente de natura securitatii si sanatatii în munca, pentru a stabili gradul de conformitate a aprecierilor cu criterii prestabilite, precum si de comunicare a rezultatelor catre cei interesati;

Autoritate competenta - Organ de specialitate al administratiei publice centrale si locale sau organismul, respective reprezentantul acestuia, abilitat ca, în exercitiul autoritatii de stat, sa ia masuri obligatorii si sa adopte reglementari în domeniul sau de competenta;

Beneficiar (investitor) - Orice persoana fizica sau juridica pentru care se executa lucrarea si care asigura fondurile necesare realizarii acesteia;

Bioxid de siliciu (SiO2) liber cristalin (pulbere totala) - Se determina fizico-chimic din pulberea retinuta pe filtru de esteri de celuloza, în urma aspirarii unui volum de aer la nivelul respirator al angajatului. Pentru pulberea respirabila, determinarea se face pe filtru, cu ajutorul unui dispozitiv numit ciclon;

Boala profesionala – afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici

 

19  

caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca;

Boala legata de profesiune - Boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti sunt de natura profesionala;

Calitate de protectie (din punctul de vedere a securitatii si sanatatii în

munca) - Proprietate a unui element de sistem de a nu genera factori de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala;

Cauze ale accidentelor de munca si bolilor profesionale - Factori (însusiri, stari, procese, fenomene, comportamente), proprii elementelor componente ale sistemului de munca, ce au provocat accidentul sau boala profesionala si care, înainte de producerea acestor evenimente, erau prezenti în sistem ca riscuri;

Cercetare a bolilor profesionale - Procedura efectuata în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;

Câmpuri electromagnetice - Câmpuri magnetice statice si câmpuri electrice, magnetice si electromagnetice care variaza în timp cu frecvente pâna la 300 GHz;

Cerinte de securitate si sanatate în munca - Conditii impuse elementelor sistemului de munca (executant - sarcina de munca - mijloc de productie - mediu de munca), stabilite prin legi, norme, normative, standarde, documentatii tehnice si instructiuni, în vederea prevenirii accidentelor de munca si bolilor profesionale;

Comitet de securitate si sanatate în munca - Organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participarii si consultarii periodice în domeniul securitatii si sanatatii în munca, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;

Coordonator în materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului – lucrarii - Orice persoana fizica sau juridica competenta, desemnata de catre beneficiar si/sau de catre managerul de proiect pe durata elaborarii proiectului, având atributiile prevazute la art. 54 din HG 300/2006;

Coordonator în materie de securitate si sanatate pe durata realizarii lucrarii - Orice persoana fizica sau juridica desemnata de catre beneficiarul lucrarii si/sau de catre managerul de proiect pe durata realizarii lucrarii, având atributiile prevazute la art. 58 din HG 300/2006;

 

20  

Comunicare - Procedura prin care angajatorul comunica producerea unui eveniment, de îndata, autoritatilor prevazute la art. 27 alin. (1) din lege;

Comunicare verbala - Mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umana sau artificiala;

Conditii de munca - Totalitate a conditiilor în care se desfasoara procesul de munca: tehnice (procedeele tehnice folosite în cadrul procesului, precum si caracteristicile tehnice ale mijloacelor de productie), organizatorice (ansamblul masurilor aplicate de organizare a muncii si a productiei) si de mediu (totalitatea caracteristicilor mediului fizic si social în care se desfasoara productia);

Conditii de izolare - Atunci când nu are contact vizual si comunicare verbala directa cu alti lucratori, în cele mai multe cazuri pentru o perioada de timp mai mare de o ora, si când nu este posibil sa i se acorde ajutor imediat în caz de accident sau când se afla într-o situatie critica;

Cost al accidentelor de munca si al îmbolnavirilor profesionale - Expresie valorica a consecintelor accidentelor de munca si bolilor profesionale, indicator economic ce reflecta toate efectele cuantificabile ale accidentelor de munca;

Culoare de securitate - Culoare careia i se atribuie o semnificatie specifica, prestabilita, în cadrul semnalizarii de securitate, pentru a transmite mesaje de interdictie, de avertizare, de obligare, de salvare sau de prim ajutor;

Cultura celulara - Rezultatul cresterii in vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare;

Declaratia prealabila - Documentul prin care se informeaza Inspectoratul Teritorial de Munca pe raza caruia se afla santierul despre lucrarile, societatile si persoanele relevante din santier;

Diminuarea capacitatii de munca - Reducere, partiala sau totala, a capacitatii individuale de munca;

Distanta de protectie - Distanta dintre partile active si carcasa de protectie, îngradirile, balustradele, barele de protectie sau zona de manipulare;

Distanta de securitate - Distanta minima admisa între executant si sursa de risc, necesara pentru asigurarea securitatii acestuia;

 

21  

Dosarul de interventii ulterioare - Este dosarul care trebuie sa cuprinda

documentatia de interventii ulterioare, cum ar fi planuri si note tehnice, prevederi si informatii utile pentru efectuarea interventiilor ulterioare în conditii de securitate si sanatate.

Doza - Marime fundamentala în sistemul roentgenologic de unitati de masura a efectelor biologice produse de radiatii, care se exprima prin numarul de perechi de ioni produsi într-o anumita masa de aer de catre radiatia respectiva. Unitatea de masura: roentgen, cantitate determinata dintr-o substanta, dintr-o radiatie etc, a carei valoare depinde de efectul pe care trebuie sa-l produca, utilizata la stabilirea concentratiilor admise de noxe în mediul de munca;

Echipament individual de protectie - Orice echipament destinat sa fie purtat sau tinut de lucrator pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi puna în pericol securitatea si sanatatea la locul de munca, precum si orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop;

Echipament tehnic - Masinile, utilajele, instalatiile, aparatura, dispozitivele, uneltele si alte mijloace asemanatoare utilizate în procesul muncii ca parti componente a mijloacelor de productie;

Evaluare - Actiune de determinare a aspectelor cantitative ale unui sistem analizat si rezultatul ei;

Evaluare a riscului de accidentare si îmbolnavire profesionala - Activitate prin care se identifica factorii de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala si se determina nivelul de risc;

Evidenta - Mijloacele si modalitatile de pastrare a informatiilor referitoare la evenimentele produse;

Eveniment - Accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, în conditiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune;

 

22  

Echipament de munca - Orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita în munca;

Echipament cu ecran de vizualizare - Ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afisare folosit;

Ergonomia - Este stiinta care studiaza interactiunea dintre oameni, activitatea lor si mediul înconjurator;

Executant - Lucratorul care realizeaza sarcina de munca;

Factori de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala - Însusiri, stari, procese, fenomene, comportamente proprii elementelor implicate în procesul de munca si care pot provoca accidente de munca sau îmbolnaviri profesionale; cauze potentiale ale accidentelor de munca si bolilor profesionale;

Femeie angajata care alapteaza - Orice femeie angajata care alapteaza si care îsi informeaza angajatorul asupra starii sale;

Femeie angajata gravida - Orice femeie angajata gravida si care îsi informeaza angajatorul asupra starii sale;

Femeie angajata lauza - Orice femeie angajata care a nascut de curând si care îsi informeaza angajatorul asupra starii sale;

Fiabilitate - Calitate a unui produs, serviciu sau sistem de a fi utilizat sau de a functiona fara defectiuni un interval de timp determinat, corespunzator scopului pentru care a fost conceput;

Fisa de evaluare a riscurilor - Document centralizator al tuturor operatiilor de identificare si evaluare a riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala prin care se finalizeaza aplicarea metodei de evaluare a riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala pe loc de munca;

Formare - Actiunea de a pregati, instrui, educa si rezultatul ei;

Fractii de pulberi (sau fibre) - Fractia inhalabila de pulberi (fibre) care corespunde fractiei total inspirabile si reprezinta cantitatea de pulberi (fibre) cu risc pentru sanatate atunci când acestea sunt retinute oriunde în aparatul respirator, fractia respirabila de pulberi (fibre) reprezinta cantitatea de pulberi (fibre) cu risc

 

23  

pentru sanatate atunci când sunt retinute la nivel alveolar. Fractia respirabila de pulberi (fibre) cuprinde particule cu diametrul mai mic de 10 mm;

Functie de protectie - Functie realizata de un mijloc de protectie prin care se combate actiunea unui factor de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala asupra organismului uman sau numai se semnaleaza prezenta unui asemenea factor de risc;

Functie de securitate - Functie a unui echipament sau dispozitiv prin care se asigura eliminarea existentei factorilor de risc de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala;

Gest-semnal - Miscarea si/sau pozitia bratelor si/sau a mâinilor într-o forma codificata, având ca scop ghidarea persoanelor care efectueaza manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru lucratori;

Grup vulnerabil la risc - Grup de persoane departajat dupa criterii de sex, vârsta, stare fizica si/sau fiziologica si care îndeplinesc conditia specificata pentru persoanele vulnerabile (grupuri vulnerabile la risc pot fi femeile, tinerii, persoanele handicapate);

Incident periculos - Evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucratorii, dar ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa produca pagube material;

Invaliditate - Pierdere partiala sau totala a capacitatii de munca, confirmata prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisa de organele medicale în drept;

Invaliditate evidenta - Pierdere a capacitatii de munca datorata unor vatamari evidente cum ar fi un brat smuls din umar, produse în urma unui eveniment, pâna la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de catre organele medicale în drept;

Intoxicatie acuta profesionala - Stare patologica aparuta brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de munca;

 

24  

Îndatoriri de serviciu - Sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, fisa postului, deciziile scrise, dispozitiile scrise ori verbale ale conducatorului direct sau ale sefilor ierarhici ai acestuia;

Instalatii tehnico-utilitare - Prin instalatii tehnico-utilitare se înteleg instalatiile electrice, de ventilatie, de iluminat si PSI aferente locurilor de munca;

Instruirea introductiv-generala - Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activitatile specifice întreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitate si sanatate în munca, precum si, în general, masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul întreprinderii si/sau unitatii;

Instruirea la locul de munca - Se face dupa instruirea introductiv-generala si are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate si sanatate în munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul fiecarui loc de munca, post de lucru si/sau fiecarei functii exercitate;

Instruirea periodica - Se face tuturor lucratorilor prevazuti la art. 83 din HG 1425/2006 si are drept scop reîmprospatarea si actualizarea cunostintelor în domeniul securitatii si sanatatii în munca;

Instructiuni proprii de securitate a muncii - Colectie de prevederi de securitate si sanatate în munca elaborate de angajator, a caror sfera de aplicare si obligativitate este limitata la unitatea emitenta si care detaliaza si particularizeaza toate reglementarile din domeniul securitatii si sanatatii muncii la conditiile concrete ale activitatii desfasurate de catre aceasta;

Loc de munca (abreviere L.M.) - Zona delimitata în spatiu, în functie de sarcina de munca, înzestrata cu mijloace de munca (utilaje, unelte, mijloace de transport, mobilier, etc.) si obiecte ale muncii necesare (materii prime, materiale, semifabricate, etc.), organizat în vederea realizarii unei operatii, lucrari sau pentru îndeplinirea unei functii, de catre unul sau mai multi executanti cu pregatirea si îndemânarea necesare, în conditii tehnice, organizatorice si de protectie a muncii precizate;

Lucrator - Persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii în perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice;

 

25  

Lucrator independent - Orice persoana fizica autorizata care realizeaza o

activitate profesionala în mod independent si îsi asuma contractual fata de beneficiar, antreprenor sau subantreprenor, sarcina de a realiza pe santier lucrari pentru care este autorizat;

Lucrator de noapte - Angajatul care efectueaza în perioada nocturna cel putin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru, angajatul susceptibil de a efectua în perioada nocturna o anumita parte din timpul sau anual de lucru;

Lucrator expus - Orice angajat care se gaseste în întregime sau partial în zona periculoasa;

Lucrator la videoterminale - Angajatul care lucreaza în mod curent cu un echipament cu ecran de vizualizare;

Lucrator în schimburi - Oricare angajat al carui program de munca se înscrie în cadrul programului în schimburi;

Management al securitatii si sanatatii în munca - Componenta a managementului general, care include structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile, procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea si revizuirea planului de securitate si sanatate în munca;

Manager de proiect - Orice persoana fizica sau juridica, autorizata în conditiile legii si desemnata de catre beneficiar, însarcinata cu organizarea, planificarea, programarea si controlul realizarii lucrarilor pe santier, fiind responsabila de realizarea proiectului în conditiile de calitate, costuri si termene stabilite;

Manipularea manuala a maselor - Orice tip de transport sau sustinere a unei mase de catre unul ori mai multi lucratori, inclusive ridicarea, asezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorita caracteristicilor acesteia sau conditiilor ergonomice necorespunzatoare, prezinta riscuri pentru lucratori, în special de afectiuni dorsolombare;

Materiale igienico-sanitare - Materialele igienico-sanitare constituie mijloace de igiena individuala utilizate pentru prevenirea îmbolnavirilor profesionale;

 

26  

Masurare a noxelor la locul de munca - Actiune de determinare a nivelului

sau concentratiei noxelor la locurile de munca;

Mediu de munca - Componenta a sistemului de munca formata din totalitatea conditiilor fizice, chimice, biologice si psihosociale în care executantul îsi desfasoara activitatea;

Microorganism - O entitate microbiologica, celulara sau nu, capabila a se reproduce sau transfera material genetic;

Mijloace de productie - Totalitatea mijloacelor de munca (cladiri, instalatii, masini, unelte, mijloace de transport, etc.) si a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare, etc.) utilizate în procesul de productie a bunurilor material;

Mijloace de protectie - Mijloace prin intermediul carora se realizeaza protectia colectiva sau individuala a angajatilor împotriva riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala;

Munca (lucru, activitate) în schimburi - Orice mod de organizare a activitatii în echipa, potrivit caruia angajatii sunt ocupati succesiv la un acelasi post de munca, potrivit unui anumit ritm, inclusiv ritm rotativ, si care poate fi de tip continuu sau discontinuu, antrenând pentru angajat necesitatea realizarii unei activitati în intervale orare diferite în raport cu o perioada data zilnica sau saptamânala;

Munca în program de noapte (perioada nocturna) - Munca prestata între orele 22,00 - 06,00;

Nivel de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala - Indicator conventional ce exprima sintetic si cumulativ dimensiunea riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala existente într-un sistem de munca si care se determina în urma evaluarii riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala;

Nivel de risc acceptabil - Nivel de risc admis prin conventiile sociale în materie de securitate a muncii pentru desfasurarea proceselor de munca;

Nivel de securitate a muncii - Indicator conventional ce exprima global starea de securitate a muncii într-un sistem de munca, ce se poate determina

 

27  

indirect, prin stabilirea nivelului de risc (fiind invers proportional cu acesta), sau direct, pe baza evaluarii securitatii sistemului de munca;

Nocivitate - Proprietate a unui factor de risc de a produce efect daunator asupra organismului uman, afectând starea de sanatate a acestuia;

Noxa - Agent fizic, chimic sau biologic cu actiune în mediul de munca asupra organismului uman, daunator sanatatii; factor de risc de îmbolnavire profesionala;

Oboseala - Efecte ale solicitarii executantului, locale sau generale, nepatologice, reversibile dupa o recuperare corespunzatoare;

Operator - Angajatul însarcinat cu utilizarea unui echipament tehnic;

Panou - Semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori si a unui simbol sau a unei pictograme, furnizeaza o indicatie specifica, a carui vizibilitate este asigurata prin iluminare de intensitate suficienta;

Panou suplimentar - Panoul utilizat împreuna cu un panou descris la lit. g), care furnizeaza informatii suplimentare;

Pericol datorat unui agent - Reprezinta proprietatea intrinseca a unui agent de a afecta negativ starea de sanatate;

Pericol de accidentare si îmbolnavire profesionala - Sursa a unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii angajatilor în timpul lucrului;

Perioada de repaus - Orice perioada care nu apartine timpului de munca;

Persoana atestata - Persoana ale carei competente într-un anumit domeniu au fost confirmate oficial de catre un factor abilitat;

Persoana calificata - Persoana care poseda cunostintele si experienta necesare, atestate printr-un act emis de o autoritate competenta, pentru executarea unei lucrari si/sau practicarea unei meserii;

Persoana expusa - Angajat care se afla integral sau partial într-o zona periculoasa din punct de vedere al securitatii si sanatatii în munca;

 

28  

Persoana instruita în domeniul securitatii si sanatatii în munca - Persoana cu cunostinte si deprinderi necesare pentru evitarea riscurilor de accidentare si/sau îmbolnavire profesionala;

Planul de securitate si sanatate - Este un document scris care cuprinde ansamblul de masuri ce trebuie luate în vederea prevenirii riscurilor care pot aparea în timpul desfasurarii activitatilor pe santier;

Planul propriu de securitate si sanatate - Documentul care cuprinde ansamblul de masuri de securitate si sanatate specifice fiecarui antreprenor sau subantreprenor;

Post de lucru (munca) - Element al structurii organizatorice a unei unitati economico-sociale ce consta în ansamblul obiectivelor, sarcinilor, autoritatii si responsabilitatilor care, în mod regulat, revin spre exercitare unui component al unitatii (unui executant), loc pe care îl ocupa operatorul unui echipament tehnic (masina, instalatie, utilaj) pe parcursul desfasurarii procesului tehnologic; un echipament poate sa aiba mai multe posturi de lucru;

Prevedere de securitate si sanatate în munca - Indicatie, dispozitie dintr-un act normativ, al carei scop este prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

Prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale - Ansamblu de procedee si masuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare si desfasurare a proceselor de munca, în scopul eliminarii sau diminuarii riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala;

Prevenire intrinseca - Masura de securitate care consta în evitarea sau reducerea cât mai mult posibil pericolele, prin alegerea corespunzatoare a caracteristicilor de proiectare si limitarea expunerii la pericolele care nu pot fi evitate sau care nu pot fi reduse suficient; aceasta se realizeaza prin limitarea necesitatii de interventie a operatorului în zonele periculoase;

Prim ajutor - Totalitate a actiunilor întreprinse imediat dupa producerea unui accident, inclusiv de munca, pâna la momentul interventiei cadrelor medicale de specialitate, cu scopul de a împiedica agravarea starii bolnavului, fie prin aparitia unor complicatii ce îngreuneaza actul terapeutic ulterior, fie printr-o evolutie nefavorabila urmata de instalarea unor infirmitati definitive sau de deces;

 

29  

Proces de munca - Reprezinta succesiunea în timp si în spatiu a actiunilor conjugate ale executantului si mijloacelor de productie în sistemul de munca;

Protector - Parte a unei masini utilizata special pentru a asigura protectia prin intermediul unui obstacol fizic. În functie de constructia sa, un protector poate fi denumit: carter, aparatoare, ecran, usa, carcasa de protectie;

Protectie - Actiune, act de aparare sau de ocrotire (concreta) fata de un pericol; ansamblu de masuri (concrete, materializate) care protejeaza si rezultatul lor; dispozitiv si/sau sistem tehnic care serveste la protejare;

Protectie colectiva - Protectie prin care se previne sau se diminueaza actiunea factorilor de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala asupra a doi sau mai multi angajati;

Protectie individuala - Protectie prin care se previne sau se diminueaza actiunea factorilor de risc de accidentare si îmbolnavire profesionala asupra unei singure personae;

Prevenire - Ansamblul de dispozitii sau masuri luate ori prevazute în toate etapele procesului de munca, în scopul evitarii sau diminuarii riscurilor profesionale;

Pericol grav si iminent de accidentare - Situatia concreta, reala si actuala careia îi lipseste doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment;

Proiectantul lucrarii - Orice persoana fizica sau juridica competenta care, la comanda beneficiarului, elaboreaza documentatia de proiectare;

Protectie integrate - Modalitate de prevenire a accidentelor si bolilor profesionale constând în prevederea tuturor masurilor de securitate si sanatate în munca, în exclusivitate, în faza de conceptie a unei tehnologii, instalatii, utilaj, echipament, dispozitiv sau masini;

Protectie intrinseca - Modalitate de prevenire a accidentelor si îmbolnavirilor profesionale prin masuri de prevenire tehnice, respectiv prin actiunea asupra formei, asezarii, modului de montaj, principiului de functionare sau de constructie a unei instalatii, utilaj, echipament, dispozitiv sau masini, fara a

 

30  

adauga elemente concepute special pentru realizarea securitatii si sanatatii în munca;

Raportare a bolilor profesionale - Procedura prin care se transmit informatii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul national de Cordonare Metodologica si Informare Privind Bolile Profesionale si la Centrul National pentru Organizarea si Asigurarea Sistemului Informational si Informatic în Domeniul Sanatatii Bucuresti;

Registrul de coordonare - Dosarul care cuprinde ansamblul de documente redactate de catre coordonatorii în materie de securitate si sanatate, informatii privind evenimentele care au loc pe santier, constatarile effectuate si deciziile luate;

Reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice în domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor - Persoana aleasa, selectata sau desemnata de lucratori, în conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe acestia în ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii lucratorilor în munca;

Risc datorat agentilor periculosi - Reprezinta probabilitatea ca un agent periculos sa afecteze negativ starea de sanatate în conditiile utilizarii lui si/sau expunerii la acesta;

Risc de accidentare si îmbolnavire profesionala - Combinatie între probabilitatea si gravitatea unei posibile leziuni sau afectari a sanatatii într-o situatie periculoasa;

Sarcina de munca - Totalitate a actiunilor care trebuie efectuate de executant prin intermediul mijloacelor de productie pentru a realiza scopul sistemului de munca;

Securitate tehnica - Stare a echipamentelor tehnice implicate în procesul de productie în care este exclusa actiunea factorilor de risc proprii mijloacelor de munca asupra executantului;

Semnalizare de securitate si/sau sanatate - Semnalizarea care se refera la un obiect, o activitate sau o situatie determinata si furnizeaza informatii ori cerinte referitoare la securitatea si/sau sanatatea la locul de munca, printr-un panou, o

 

31  

culoare, un semnal luminos ori acustic, o comunicare verbala sau un gest-semnal, dupa caz;

Semnal de interzicere - Semnalul prin care se interzice un comportament care ar putea atrage sau cauza un pericol;

Semnal de avertizare - Semnalul prin care se avertizeaza asupra unui risc sau a unui pericol;

Semnal de obligativitate - Semnalul prin care se indica adoptarea unui comportament specific;

Semnal de salvare sau de prim ajutor - Semnalul prin care se dau indicatii privind iesirile de urgenta, mijloacele de prim ajutor sau procedurilor de salvare;

Semnal luminous - Semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale transparente sau translucide, iluminate din interior ori din spate, astfel încât sa se creeze o suprafata luminoasa;

Semnal acustic - Semnalul sonor codificat, emis si difuzat de un dispozitiv realizat în acest scop, fara folosirea vocii umane sau artificiale;

Semnalare a bolilor profesionale - Procedura prin care se indica pentru prima oara faptul ca o boala ar putea fi profesionala;

Serviciu intern de prevenire si protectie - Totalitatea resurselor materiale si umane alocate pentru efectuarea activitatilor de prevenire si protectie în întreprindere si/sau unitate;

Servicii externe - Persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unitatii, abilitate sa presteze servicii de protectie si prevenire în domeniul securitatii si sanatatii în munca, conform legii;

Santier temporar sau mobil - Orice santier în care se desfasoara lucrari de constructii sau de inginerie civila, a caror lista neexhaustiva este prevazuta în anexa nr. 1 din HG 300/2006;

Sef de santier - Persoana fizica desemnata de catre antreprenor sa conduca realizarea lucrarilor pe santier si sa urmareasca realizarea acestora conform proiectului;

 

32  

Subantreprenor (subcontractant) - Orice persoana fizica sau juridica care

îsi asuma contractual fata de antreprenor sarcina de a executa lucrari de constructii-montaj de specialitate, prevazute în proiectul lucrarii;

Stagiu de practica - Instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregatesc elevii, studentii, ucenicii, precum si somerii în perioada de reconversie profesionala;

Securitate si sanatate în munca - Ansamblul de activitati institutionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune conditii în desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si a altor persoane participante la procesul de munca;

Sistem de munca - Ansamblu constituit de unul sau mai multi executanti si mijloace de productie care, având un scop de realizat, interactioneaza pe baza unui circuit informational, în anumite conditii ale mediului de munca;

Situatie periculoasa - Orice situatie în care o persoana este expusa unui sau mai multor pericole de accidentare si îmbolnavire profesionala, capabil(e) sa genereze risc de accidentare si/sau îmbolnavire;

Solicitare (a omului în munca) - Mobilizare a functiilor si capacitatilor fizice si psihofiziologice ca efect al actiunii cerintelor externe asupra executantului, în functie de nivelul capacitatii sale de munca;

Supraveghere a sanatatii - Supraveghere în scopul determinarii starii de sanatate a unui angajat în urma expunerii la factorii de risc specifici procesului de munca;

Timp de munca - Întreaga perioada în care angajatul se afla la munca, la dispozitia angajatorului si în exercitarea activitatii sau a functiei sale, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare;

Utilizare a echipamentului tehnic - Orice activitate care implica un echipament tehnic, cum ar fi pornirea, cât si oprirea sa, functionarea, transportarea, repararea, transformarea, întretinerea, inclusiv curatarea lui;

Valori limita de expunere - Limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazeaza direct pe efectele cunoscute asupra sanatatii si pe

 

33  

consideratii biologice; respectarea acestor limite asigura protectia lucratorilor expusi la câmpuri electromagnetice împotriva oricarui efect nociv cunoscut asupra sanatatii;

Valori de declansare a actiunii - Nivelul parametrilor direct masurabili, exprimati în termeni de intensitate a câmpului electric (E), de intensitate a câmpului magnetic (H), de inductie magnetica (B) si de densitate a puterii (S), începând de la care trebuie sa fie luate una sau mai multe masuri prevazute în prezenta hotarâre; respectarea valorilor de declansare a actiunii asigura respectarea valorilor limita de expunere relevante;

Vibratie transmisa sistemului mâna-brat - Vibratia mecanica, în cazul în care este transmisa sistemului uman mâna-brat, care genereaza riscuri pentru sanatatea si securitatea lucratorilor, în special afectiuni vasculare, leziuni osoase sau articulare, afectiuni neurologice sau musculare;

Vibratie transmisa întregului corp - Vibratia mecanica, în cazul în care este transmisa întregului corp, care genereaza riscuri pentru sanatatea si securitatea lucratorilor, în special lombalgie si traumatisme ale coloanei vertebrale;

Zona de securitate - Zona în care este exclusa producerea accidentelor si/sau bolilor profesionale pentru executantul unei sarcini de munca;

Zone cu risc ridicat si specific - Acele zone din cadrul întreprinderii si/sau unitatii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinte grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;

Zona periculoasa - Spatiu în care se desfasoara o activitate periculoasa. În particular, orice zona din interiorul si/sau împrejurul unui echipament tehnic în care o persoana este expusa unui risc pentru securitatea sau sanatatea sa.

 

34  

 

 

35  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECTIUNEA II

ORIGINEA LEGISLATIEI SSM LA NIVEL INTERNATIONAL

 

36  

 

 

37  

CAPITOLUL 1 LEGISLATIA SSM LA NIVEL INTERNATIONAL

 

1. 1. INTRODUCERE

1.1.1 Cadrul general

In Dreptul muncii si, in special in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, capata o importanta deosebita Conventiile elaborate in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), precum si Tratatele si Directivele Uniunii Europene – figura 1.1.

Directivele UE in domeniul Sanatatii si Securitatii in Munca

Directivele OIM in domeniul Sanatatii si Securitatii in

Munca

Conventia 155 Directica cadru 89/391/CEE

SSMin

organizatii

State MembreRatificare convetie

Transpunere la nivel national

Fig.1.1. Cadrul legal la nivel international

OIM este, fara indoiala, una dintre cele mai importante organizatii

internationale din domeniul muncii, atat datorita vechimii sale, cat si datorita intensitatii activitatilor desfasurate si a numarului mare de tari afiliate acesteia. In cadrul OIM sunt de maxima importanta:

-Conventia 155, referitoare la Securitatea si Sanatatea lucratorilor si la Mediul de Munca, adoptata la data de 22 iunie 1981. -Recomandarea 164, privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor.

 

38  

La nivelul UE, Actul Unic European, care a intrat in vigoare la data de 1 iulie 1987, a reprezentat un progres in ceea ce priveste obtinerea unui spatiu social european, Securitatea si Sanatatea lucratorilor ocupand un loc prioritar, in special ca urmare a noilor dispozitii privind Politica Sociala si Piata Interna. Aceasta constatare se materializeaza in doua articole din Actul unic:

-articolul 100A dispune ca produsele de libera circulatie in UE sa respecte anumite norme de securitate;

-articolul 118A stipuleaza ca Statele membre vor incerca sa promoveze imbunatatirea mediului de munca, in scopul protejarii Securitatii si Sanatatii lucratorilor.

Prima decizie sociala de anvergura adoptata in baza Actului unic, a fost Directiva Cadru 89/391/CEE, si constituie piatra de temelie a noii politici comunitare in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca.

1.1.2. Scurt istoric

Fondata in anul 1919 prin semnarea Tratatului de la Versailles, Organizatia Internationala a Muncii (OIM) este o organizatie care urmareste sa se ocupe de conditiile de munca la nivel international. Isi propune sa apere drepturile omului si drepturile de munca ale lucratorilor dat fiind faptul ca preocuparea sa specifica este securitatea fizica a lucratorului.

Insusi preambulul Constitutiei OIM prevede in mod expres ca “protectia lucratorului impotriva bolilor, profesionale sau de alta natura, si impotriva accidentelor de munca este un element fundamental al justitiei sociale”. Acest drept la conditii de munca decente si la un mediu de lucru sigur si sanatos s-a reafirmat in Declaratia de la Philadelphia din 1944 (anexata Constitutiei) si in Declaratia OIM privind justitia sociala pentru o globalizare echitabila. In ultimii nouazeci de ani, OIM a elaborat nenumarate instrumente in domeniul Sanatatii si Securitatii in Munca (SSM) siaproximativ 80% din toate normele si instrumentele OIM sunt total sau partial relationate cu Securitatea si Sanatatea in Munca. Amploarea incarcaturii umane si economice generate de bolile si accidentele profesionale, si, prin urmare, importanta SSM, pot fi intelese mai bine prin studierea estimarilor globale. Conform cifrelor globale recente ale OIM, in 2003 s-au produs in lume in jur de 358.000 accidente de munca mortale, alte 337 milioane de accidente de munca care nu au fost mortale, si aproximativ 1.950.000 de persoane au murit ca urmare a bolilor profesionale. S-a estimat ca numarul de decese cauzate de produsele chimice periculoase a fost de 651.000.

 

39  

Desi, in ceea ce priveste suferinta umana, costul acestor vatamari si boli este imposibil de calculat, costurile lor economice sunt foarte ridicate pentru societati la nivel national si global. Daca se iau in calcul compensatiile, pierderea orelor de munca, formarea, intreruperea productiei si readaptarea profesionistilor, asistenta sociala si cheltuielile medicale, printre altele, se estimeaza ca aceste pierderi ajung la 5 si inclusiv la 6% din PNB global anual.

Printre cauzele care explica aceasta tendinta de a acorda o atentie mai mare Securitatii si Sanatatii in Munca mentionam globalizarea economiilor din intreaga lume, insotite de dezvoltare industriala in tarile in curs de dezvoltare, caracterul schimbator al caracteristicilor fortei de munca, demografia sau curentele migratoare, si o cantitate mai mare de informatii disponibile. Astfel, procesul actual de globalizare a economiilor mondiale a fost, fara indoiala, unul dintre principalii factori ai schimbarii care afecteaza tehnologiile si locurile de munca, chiar si structura locului de munca, cu efecte atat pozitive, cat si negative asupra gradului de indeplinire a bunelor practici recunoscute. Instrumentele traditionale de prevenire si control a riscurilor si pericolelor sunt in continuare eficiente cand se aplica corect, dar trebuie completate cu strategii concepute pentru a preveni, identifica, evalua si controla riscurile rezultate din adaptarea constanta la o lume a muncii care se schimba rapid. Desi integrarea cerintelor in materie de SSM in politicile de functionare ale marilor intreprinderi, si in special ale multinationalelor, este in prezent o tendinta inradacinata, continua sa fie necesare eforturi pentru sprijinirea microintreprinderilor si a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), precum si a sectorului informal al economiei, in vederea aplicarii cel putin a masurilor preventive si amasurilor principale de protectie.

Sistemele normative actuale in domeniul SSM isi au originea in revolutia industriala din sec. XIX, epoca in care medicii, mai ales in Europa, si-au concentrat initial eforturile spre corectarea situatiei deplorabile in care locuiau copiii, propulsand o legislatie privind varsta minima de angajare si programul de lucru. S-a ajuns astfel la crearea de servicii de inspectie a muncii, insarcinate cu supravegherea respectarii legislatiei.

1.2 ORGANIZATIA INTERNATIONALA A MUNCII

1.2.1. Generalitati

Caracteristica structurala tipica a OIM este natura sa tripartita, participand la lucrarile sale reprezentantii guvernelor, patronatelor si sindicatelor.

Conform Constitutiei, sunt membri ai OIM: 1. Statele care detineau deja aceasta calitate la data de 1 noiembrie 19453;

 

40  

2. Orice Stat membru al ONU care ii comunica Directorului General al OIM acceptarea formala a obligatiilor formale care emana din Constitutie;

3. Acele State care nu sunt incluse la cele doua puncte anterioare, a caror cerere de admitere a fost aprobata de Conferinta Internationala cu o majoritate de 2/3 dintre delegatii prezenti la reuniune, inclusiv 2/3 dintre delegatii guvernamentali prezenti si avand drept de vot.

Orice Stat se poate retrage cand crede ca acest lucru este oportun, avand doar obligatia de a da un preaviz de 2 ani, efectele acestui preaviz fiind intotdeauna conditionate de felul in care Statul si-a indeplinit toate obligatiile financiare care ii revin de pe urma calitatii sale de membru.

1.2.2. Organe de conducere

1.2.2.1.Conferinta Internationala

Este Organul superior al OIM si se intruneste anual la Geneva. Este format din patru delegati din fiecare tara membra dintre care doi sunt

alesi de Guvern si ceilalti doi sunt propusi de organizatiile de lucratori si, respectiv, de angajatori.

Principalele sale functii sunt: aprobarea Conventiilor si Recomandarilor, Controlul activitatii Consiliului de Administratie si a Directorului General al Biroului International si Aprobarea Bugetelor Organizatiei, precum si controlul Conventiilor ratificate. 9

1.2.2.2. Consiliul de Administratie

Este Organul executiv care se intruneste de 3 ori pe an si isi alege presedintele pe o perioada de un an. Este compus din 56 de persoane dintre care, din cele 28 care corespund guvernelor, 10 sunt desemnate de cele zece tari cu cea mai mare importanta industrial: Germania, Brazilia, China, Uniunea Europeana, Franta, India, Italia, Japonia, Regatul Unit si Rusia.

Functiile sale sunt: pregatirea activitatilor conferintei, punerea in aplicare a deciziilor sale si managementul activitatilor biroului.

1.2.2.3. Biroul International al Muncii

Este condus de Directorul General, care este ales de Consiliul de Administratie pentru mandate de 5 ani. Este Organul tehnic si administrativ si are o structura regional decentralizata in cinci regiuni: Africa, America de Sud si

 

41  

Caraibe, Statele Arabe, Asia si Pacificul si Europa si Asia Centrala, unde la randul sau, fiecare regiune are birouri subregionale si zonale. Statele Unite si Canada nu sunt incluse in nicio regiune speciala.

Intre functiile sale mentionam: activitatea sa in calitatede Secretariat General permanent, realizarea de studii si cercetari pentru pregatirea Conferintei, realizarea colaborarii tehnice cu Guvernele si conducerea serviciului de publicatii.

1.2.2.4. Comisia de experti

Este organismul responsabil cu examinarea rapoartelor pe care toate tarile au

obligatia de a le prezenta in fiecare an. Compusa din juristi experti in Dreptul International al Muncii, ii prezinta in

fiecare an Conferintei un raport cu punctele de vedere pe care le au in legatura cu fiecare situatie in parte.

1.2.2. Rolul ONU in colaborare cu OIM

Organizatia Natiunilor Unite (ONU), cunoscuta ca fiind cea mai mare

Organizatie Internationala existenta, a subventionat de-a lungul anilor multe dintre programele OIM.

Inca de la fondarea sa in anul 1945, s-a axat in sens larg pe drepturile omului, lucratorul fiind considerat cetatean si persoana, si astfel au aparut numeroase conventii pentru apararea acestora, care afecteaza in mod direct domeniul muncii, cum ar fi cazul Pactului International cu privire la Drepturile Economice si Culturale din anul 1966, ratificat de Spania in anul 1977.

Doua dintre preceptele acestui pact, care se refera in mod direct la Prevenirea Riscurilor la Locul de Munca, sunt:

-Articolul 7 In acesta se prevede ca Statele semnatare ale acestui Pact recunosc dreptul

oricarei persoane de a beneficia de conditii de munca echitabile si satisfacatoare care sa le asigure securitatea si sanatatea la locul de munca.

-Articolul 12 Recunoasterea dreptului oricaror personae la cel mai inalt nivel posibil de

sanatate fizica si mentala prin imbunatatirea tuturor aspectelor legate de igiena la locul de munca si de mediul de lucru, prevenind si tratand bolile infectioase, endemice, profesionale si de alta natura prin crearea de conditii care sa le asigure tuturor persoanelor asistenta medicala si servicii medicale in caz de boala.

 

42  

1.3 NORME INTERNATIONALE ALE MUNCII 1.3.1. Generalitati

Normele emise de Organizatia Internationala a Muncii cu privire la

securitatea si sanatatea in munca pun la dispozitie instrumentele esentiale necesare astfel incat guvernele, patronatele si sindicatele sa introduca practicile si sa asigure securitatea maxima la locul de munca. Din acest motiv, OIM a adoptat peste 40 de norme care se ocupa in mod specific de Securitatea si Sanatatea in Munca, precum si peste 40 de liste cu recomandari practice.

In mod direct sau indirect, aproape jumatate din Instrumentele OIM trateaza probleme privind Securitatea si Sanatatea in Munca. Din acest motiv si dat fiind faptul ca nu toate normele sunt relevante pentru obiectul de studiu, vor fi luate in considerare cele mai importante, grupate in patru mari grupuri:

-Principii fundamentale privind Securitatea si Sanatatea in Munca; -Securitatea si Sanatatea in anumite ramuri ale activitatii economice;

-Protectie impotriva riscurilor specific; -Liste cu recomandari practice.

1.3.2 Principii fundamentale privind Sanatatea si Securitatea in Munca

1.3.2.1 Conventia privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor, 1981 (nr. 155) si Protocolul sau din 2002

Prin aceasta Conventie, care contine 30 de articole, se prevede adoptarea unei politici nationale coerente in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, precum si actiuni din partea guvernelor si a intreprinderilor care promoveaza securitatea si sanatatea in munca si imbunatatesc conditiile.

Pe de alta parte, Protocolul cere sa se stabileasca si revizuiasca periodic cerintele si procedurile de consemnare si notificare a accidentelor si bolilor profesionale, precum si publicarea statisticilor anuale.

1.3.2.2. Conventia privind Serviciile de sanatate in munca, 1985 (nr.161)

Aceasta Conventie prevede stabilirea de servicii de sanatate in cadrul intreprinderii in asa fel incat sa se desemneze functii preventive prin care societatea isi asuma raspunderea de a consilia lucratorii si reprezentantii intreprinderii cu privire la mentinerea unui mediu de lucru sigur si sanatos.

 

43  

1.3.2.3. Conventia privind cadrul de promovare a securitatii si sanatatii in munca, 2006 (nr. 187)

Obiectivul acestei Conventii este acela de a promova o cultura a prevenirii in

domeniul securitatii si sanatatii pentru crearea unui mediu de lucru sigur si stabil. Prin aceasta conventie se solicita Statelor Membre sa dezvolte politici,

sisteme si programe nationale de Securitate si Sanatate in Munca (in colaborare cu organizatiile patronale si sindicale cele mai reprezentative). Aceasta politica va trebui elaborata in conformitate cu principiile stabilite in articolul 4 din Conventia nr. 155, care a fost deja mentionata. In tabelul 1.1. sunt prezentate centralizat conventiile adoptate privind principiile fundamentale privindSanatatea si Securitatea in Munca.

Tab 1.1. Conventiile care vizeaza principiile fundamentale privind SSM. Conventie Data ratificare Spania

155 11/09/1985 161 Neratificata 187 05/05/2009

1.3.3 Securitate si Sanatate in unele ramuri ale activitatii economice

1.3.3.1.Conventia privind igiena (comert si birouri), 1964 (nr. 120)

Acest instrument are ca obiectiv mentinerea sanatatii si a bunastarii lucratorilor angajati in entitati comerciale sau in servicii administrative in care lucratorii sunt contractati, cu precadere pentru activitati de birou si alte servicii conexe, prin intermediul masurilor de igiena elementare care sa permita satisfacerea cerintelor de bunastare la locul de munca.

1.3.3.2. Conventia privind securitatea si igiena (operatiuni portuare), 1979 (nr. 152)

Aceasta Conventie face referire la operatiunile portuare care includ toate operatiunile sau fiecare parte a operatiunilor de incarcare si descarcare a oricarui tip de vas.

 

44  

1.3.3.3.Conventia privind Securitatea si Sanatatea in constructii, 1988 (nr. 167)

Aceasta Conventie trateaza masurile tehnice detaliate de prevenire si protectie, tinandu-se cont de cerintele specifice ale acestui sector.

Aceste masuri privesc mai ales munca prestata la inaltime.

1.3.3.4. Conventia privind Securitatea si Sanatatea in agricultura, 2001 (nr.184)

Are ca obiectiv prevenirea accidentelor si a problemelor de sanatate care se produc ca urmare a desfasurarii muncii, care au legatura cu munca sau survin in timpul activitatii agricole sau forestiere. In acest scop, Conventiainclude masurile privind securitatea utilajelor sau ergonomia, precum si manevrarea materialelor.

In tabelul 1.2. sunt prezentate centralizat conventiile adoptate privind Securitatea si Sanatatea in unele ramuri ale activitatii economice.

Tab 1.2. Conventiile care vizeaza Securitatea si Sanatatea in unele ramuri ale activitatii economice

Conventie Data ratificare Spania 120 16/06/1970 152 03/03/1982 167 Neratificata 184 Neratificata

1.3.4 Protectia contra riscurilor specifice

1.3.4.1. Conventia privind protectia contra radiatiilor, 1960 (nr.115)

Are ca obiectiv stabilirea cerintelor de baza pentru protejarea lucratorilor impotriva riscurilor asociate cu expunerea la radiatii ionizante.

1.3.4.2. Conventia privind cancerul profesional, 1974 (nr. 139)

Are ca misiune stabilirea unui mecanism capabil sa instaureze o politica

menita sa previna riscurile de cancer profesional ca urmare a expunerii (in general pe o perioada indelungata), la diverse tipuri de agenti chimici si fizici prezenti in zona de lucru.

 

45  

1.3.4.3. Conventia privind mediul de lucru (poluarea aerului, zgomotul si vibratiile), 1977 (nr.148)

Conventia stabileste ca mediul de lucru nu trebuie sa presupuna niciun pericol datorat poluarii aerului, zgomotului sau vibratiilor.

1.3.4.4. Conventia privind azbestul (amiantul), 1986 (nr. 162)

Este vorba despre prevenirea aspectelor care dauneaza sanatatii lucratorilor

prin expunerea la amiant, specificand metode rezonabile si tehnici pentru reducerea la minimum a expunerii la locul de munca.

1.3.4.5. Conventia privind produsele chimice, 1990 (nr. 170)

Stabileste adoptarea si aplicarea unei politici in domeniul securitatii utilizarii

produselor chimice la locul de munca, incluzand manipularea, producerea, depozitarea sau transportul de produse chimice, precum si eliminarea si tratarea reziduurilor produselor chimice. Conven In tabelul 1.3. sunt prezentate centralizat conventiile adoptate privind Protectia contra riscurilor specifice. tRatificare in Spania

Tab 1.3. Conventiile adoptate privind Protectia contra riscurilor specifice. Conventie Data ratificare Spania

115 17/07/1962 139 Neratificata 148 17/12/1980 162 02/08/1990 170 Neratificata

1.3.5 Liste cu Recomandari Practice

Aceste Liste cu Recomandari practice stabilesc directii practice pentru angajatorii, autoritatile publice, lucratorii, societatile si organismele specializate in protectia Securitatii si Sanatatii la locul de munca.

In ceea ce priveste forta lor legala, nu sunt instrumente angajante din punct de vedere legal, nici nu isi propun sa substituie dispozitiile legislatiilor nationale, ci ofera linii ghid in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca desfasurata in unele sectoare economice sau in domeniul protectiei lucratorilor impotriva anumitor pericole.

 

46  

1.3.6 Aplicarea si promovarea normelor

Data fiind dificultatea intampinata in anumite situatii in ceea ce priveste respectarea legislatiei la nivel international, normele emise de OIM sunt sprijinite de un sistem de control unic in mediul international, si care ajuta la garantarea faptului ca tarile vor aplica conventiile pe care le ratifica.

De fapt, OIM examineaza regulat aplicarea normelor in Statele Membre si indica aspectele in care s-ar putea imbunatati aplicarea acestora. In cazul in care apar problem in aplicarea acestora, OIM ofera sprijin tarilor prin dialogul social sau asistenta tehnica.

In ceea ce priveste tema controlului, exista diferite mecanisme care permit controlul masurilor adoptate pentru punerea in aplicare a conventiilor si recomandarilor legale, dupa ce se obtine aprobarea de catre OIM si ratificarea de catre State.

Exista doua tipuri de mecanisme de control: Sistemul de control periodic - prevede examinarea rapoartelor pe care le

prezinta periodic Statele Membre cu privire la masurile adoptate de acestea pentru a pune in practica conventiile la care au aderat.

Aceasta examinare a rapoartelor este realizata de catre cele doua organe ale OIM:

1. Comisia de experti pentru Aplicarea Conventiilor si Recomandarilor; 2. Comisia tripartita pentru Aplicarea Conventiilor si Recomandarilor Conferintei Internationale a Muncii. Statele Membre au obligatia de a prezenta un raport privind Conventiile

ratificate (articolul 22 din Constitutie) printr-un Raport Anual privind masurile adoptate pentru punerea in practica a conventiilor la care au aderat.

Proceduri speciale - includ o procedura de reclamatii si o procedura de plangeri de aplicare generala, precum si o procedura speciala in materie de libertate sindicala.

-Reclamatiile sunt reglementate in articolele 24 si 25 din Constitutia OIM. Pot fi formulate de catre organizatii profesionale de angajatori sau lucratori

si invocate in cazul in care Membrii nu au luat masuri pentru indeplinirea satisfacatoare in cadrul vreunei Conventii ratificate.

-Plangerile - sunt reglementate prin articolele 26 la 29 si 31 la 34 din Constitutie. Se poate prezenta o plangere impotriva unui Stat Membru pentru

nerespectarea unei Conventii ratificate de catre alt Stat Membru, printr-un delegat la Conferinta Internationala a Muncii sau prin intermediul Consiliului de Administratie, in limitele competentelor sale.

 

47  

-Procedurile in materie de libertate sindicala - isi au originea in necesitatea de a avea o procedura exclusiva care sa vegheze la respectarea Dreptului la Libertate Sindicala si de a actiona in cazul incalcarilor concrete confirmate in diferitele tari care au legatura cu Organizatia Nationala a Muncii.

Acest mecanism se poate canaliza prin doua tribunale diferite: -Comisia de Cercetare si de Conciliere in Materie de Libertate Sindicala -Comitetul pentru Libertate Sindicala 1.4. PROGRAMUL PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA SI IN MEDIUL INCONJURATOR (SAFEWORK)

Dupa mai bine de 90 de ani de la semnarea Constitutiei sale in 1919, ca parte

a Tratatului de la Versalles, OIM si-a fixat un obiectiv: sa reduca considerabil vatamarile si sa obtina un sistem optim de Securitate si Sanatate in Munca la nivel mondial.

In acest sens, raspunsul a fost Programul OIM Safework. Obiectivele sale principale sunt: 1. Sa trezeasca constiinta intregii lumi cu privire la consecintele si

dimensiunile accidentelor, precum si a vatamarilor si bolilor profesionale; 2. Sa promoveze obiectivul unei protectii de baza pentru toti lucratorii in

conformitate cu normele internationale demunca; 3. Sa imbunatateasca capacitatile Statelor Membre si ale industriilor; 4. Sa creeze si sa implementeze politici si programe de prevenire si

protectie. Pentru Programul Safework, modul in care poate ajunge la cel mai mare

numar de lucratori posibil consta in adoptarea unei politici de formare a lucratorilor. Astfel, se reuneste cel mai mare numar posibil de functionari responsabili pe probleme de Securitate si Sanatate la locul de munca in diverse sectoare sau regiuni geografice, acestia fiind formati cu privire la cele mai recente bune practici in domeniile in cauza.

Centrele create pentru Formarea OIM s-au dovedit utile in mod special pentru atingerea acestui obiectiv. Este important, de asemenea, sa se puna accentul pe aceia care au cea mai mare nevoie de formare in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, cum ar fi lucratorii din tarile in curs de dezvoltare sau cei care se gasesc in situatii de vulnerabilitate in economia informala. Un exemplu in acest sens este Programul International de Imbunatatire a Muncii in Intreprinderile Mici, care a fost utilizat cu mult succes in diverse tari. Acest Program ofera prioritate provocarilor specifice cu care se confrunta intreprinderile mici sau afacerile de familie.

 

48  

In consecinta, obiectivele programului se axeaza mai ales pe a face cunoscute in intreaga lume dimensiunile si consecintele accidentelor, vatamarilor si bolilor legale de munca, pe includerea Securitatii si Sanatatii in Munca si stimularea si sprijinirea activitatilor desfasurate la toate nivelele. Promoveaza, prin urmare, ca instrument operativ si politic, suprematia prevenirii ca modalitate eficienta si rentabila de a asigura protectia in domeniul Securitatii si Sanatatii tuturor lucratorilor.

OIM Safework a luat angajamentul de a adopta rolul de conducere in sensul sensibilizarii cu privire la aspectele si bunele practici de Securitate si Sanatate in Munca. O mare parte din aceasta activitate este legata de divulgarea informatiilor disponibile.

Din acest motiv, Centrul International de Informare in domeniul Securitatii si Sanatatii in munca, cunoscut ca CIS, este o unitate specializata, inclusa in Programul Safework, care are un rol important in strangerea, organizarea si transmiterea de informatii de foarte buna calitate cu privire la Securitatea si Sanatatea in Munca la scara internationala.

CIS este sprijinita in activitatea sa, de o retea de centre regionale, nationale si de colaborare. De fapt, baza bibliografica de date a CIS, cu 70.000 de inregistrari, constituie ghidul fundamental de acces la bibliografia mondiala in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca (pagina Web gratuita cu 1,2 milioane de vizite pe luna).

1.5. CONCEPTE IMPORTANTE LA NIVEL INTERNATIONAL IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

1.5.1. Asociatia Internationala a Asigurarilor Sociale (AISS)

Cu sediul in Geneva, AISS este un organism international bazat pe afilierea administratiilor si agentiilor nationale de asigurari sociale. Aici se reunesc experti in Asigurari sociale si prevenire din 350 de institutii din sector situate in peste 150 de tari, oferind o platforma si o retea unice care reunesc progresele in domeniul Securitatii si Sanatatii Lucratorilor.

1.5.2. Ilolex

Baza de date trilingva, unde se pot gasi toate Conventiile si Recomandarile OIM, precum si ratificarile acestora si comentariile Comisiei de Experti si ale Comitetului pentru Libertate Sindicala, reclamatiile, plangerile, interpretarile, studiile generale si numeroase documente conexe.

 

49  

1.5.3. Centrul International de formare

Creat in anul 1964 de OIM in colaborare cu Guvernul italian, motiv pentru care sediul sau se afla la Turin, initial s-a dorit a fi o Institutie destinata formarii profesionale, fiind in ziua de azi un punct de referinta privind oferta de cursuri de perfectionare in munca si de specializare de-a lungul carierei profesionale. Prin clasele sale au trecut deja elevi din 170 de tari. Prin formare si studiu, Centrul contribuie la sprijinirea dezvoltarii economice si sociale a Statelor Membre.

Acest Centru nu se limiteaza doar la formarea propriu zisa, ci ofera si servicii conexe de asistenta tehnica si consultanta in domenii precum Securitatea si Sanatatea in Munca.

Biroul OIM din Spania colaboreaza regulat cu Centrul pentru organizarea vizitelor de studiu in Spania a participantilor la cursurile finantate de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale spaniol.

1.5.4. Biroul OIM din Spania

Prin intermediul acestui Birou, cu sediul in Madrid, se duc la indeplinire toate problemele OIM legate de Spania. Dat fiind ca OIM este unica organizatie interguvernamentala cu caracter tripartit din Spania, include Guvernul, Uniunea Generala a Lucratorilor (UGT), Comisiile Lucratorilor (CCOO), Confederatia Spaniola a Intreprinderilor (CEOE) si Confederatia Spaniola a Intreprinderilor Mici si Mijlocii (CEPYME).

 

50  

 

 

51  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECTIUNEA III

EVOLUTIA LEGISLATIEI SSM LA NIVEL EUROPEAN

52  

 

53  

CAPITOLUL 2 UNIUNEA EUROPEANA. ROLUL SI ORGANISMELE

UNIUNII EUROPENE

2.1 INTRODUCERE Uniunea Europeana (U.E.) nu este o federatie ca Statele Unite ale Americii.

Nici nu este o simpla organizatie pentru cooperare intre guverne precum Organizatia Natiunilor Unite.

Este de fapt un lucru unic. Tarile care alcatuiesc U.E. (statele membre) si-au strans in acelasi bazin suveranitatile pentru a castiga o crestere a influentei la nivel mondial, pe care altfel nici una dintre ele, nu ar fi putut-o avea pe cont propriu.

Unirea suveranitatilor inseamna in practica ca tarile membre delega o parte din puterea lor de decizie, pentru a o transmite institutiilor pe care le-au creat, astfel incat decizia in probleme specifice de interes comun, sa poata fi luata in mod democratic la nivelul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană reprezintă rezultatul eforturilor depuse de către promotorii Europei comunitare începând din 1950. UE constituie organizaţia cea mai activă de integrare multisectorială, având scopul declarat de a acţiona în domeniile economic, social, politic, al drepturilor cetăţeneşti şi al relaţiilor externe ale statelor membre. Astazi in anul 2013, Uniunea Europeană este o uniune economică și politică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 28 state. Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1958. În anii următori Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre și și-a crescut puterea prin adăugarea de domenii economice, sociale și politice în abilitățile sale. Tratatul de la Maastricht a înființat Uniunea Europeană sub prezenta denumire în 1993. Ultima amendare a bazelor constituționale ale UE a fost Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

2.2. SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE

Simbolurile Uniunii Europene sunt reprezentate de: motto-ul UE, steagul UE, imnul UE, moneda unica – EURO si ziua Europei.

Motto-ul Uniunii Europene este “ Unitate In Diversitate ”

 

Aacceptândiverse

C -l -l -l -l

Salbastruvestul, reprezinConsiliuvaloriloal Comtoate in

Im

în 1972devină oficial asă înlocimn sublibertate

MLa

Uniuniidintre oîntre po

Aceasta arand totodatăale contine

Cei patru plibera circulibera circulibera circulibera circu

Steagul UEu, înseamn cercul re

ntă perfecţul Europei

or culturalemunităţilor

stituţiile U

mnul UE 2, ca "Odaimnul său

al Uniunii cuiască imnbliniază aspe, pace şi s

Moneda Unoriginea c

i Europeneobiectivele opoarele Eu

ată că europă să-şi descentului nos

piloni pe caulatie a perulatie a maulatie a serulatie a capE – figuraă unitatea eprezintă sţiunea. Istoi, organiza

e europeneEuropene

Uniunii Eur

este "Oda a bucuriei"u, iar în 19Europene.nurile naţiopiraţia spresolidaritatenica UE es

conceptului. TratatulComunităţ

uropei". Tr

penii s-au uchidă spiristru. are se sprijrsoanelor;arfurilor; rviciilor; pitalurilora 2.1, cu şi identita

solidaritateoria steaguaţie intern. în anul 19(CEE), iar

ropene.

Fig. 2.

bucuriei"." (ultima p985, Statel Uniunea Eonale ale Se valorile c care stau lste EURO i de monedl de la Romţii Europenratatul Uniu

54 

unit pentruitul către cu

ina Uniune

cele 12 satea popoarea şi armoului începe naţională a985, stateler, începând

.1. Steagul U

Tot Consiparte a Sile MembrEuropeanăStatelor Mecomune, unla baza Un– figura 2

dă unică sema (1957)ne ce va counii Europ

u a promovulturile, tra

ea Europea

stele, aşezaarelor Euroonia, iar s în 1955.

apărătoare e membre d cu 1986

UE

iliul Europimfoniei a re UE l-auă nu a urmembre. Alenitatea în dniunii Euro.2. e află tratatdeclară că

ontribui la pene (1992

va pacea şiadiţiile şi l

ana sunt:

ate în ceropei. Albasstelele, în întâi, el a a drepturUE l-au ad

6 el este ut

pei a fost c IX-a de

u adoptat, ărit, prin aegerea acediversitate

opene.

tele care stă piaţa como "uniune

2 - Maastric

i prosperitaimbile atât

c, pe un strul repreznumăr defost folos

rilor omuludoptat ca stilizat de c

el care a dBeethovenşi ele, ca

această decstei melodşi idealuril

tau la bazamună este u

mai strânscht) introdu

atea, t de

fond zinta e 12, it de ui şi steag către

decis, n) să

imn cizie, dii ca le de

a unul să uce

 

Uniunea1995, Cde "euro

Înc

Reprezeea trebuşi cu prigrafic su

ZiuZiu

UniuneaSchumaGermancărbune

Înzece staziua de

2

L

lansate acordat a Orgainstrumintre me

a EconomiConsiliul Eu

o".

cepând cu entarea grauind să facăima literă dunt un indiua Europeua de 9 Maa Europeaan, a cititnia şi celee, ca "primn 1985, câate membre9 mai să d

MOME2.3.

2.3.1

La 16 aprilde generapentru rec

anizatiei Ementul coop

embrii sai.

ică şi Monuropean de

1 ianuarie afică a monă legătura din cuvântuicator al stei a fost aleai 1950 a rnă. In acet presei ilalte popoa fundaţie ând proiece care form

devină Ziua

ENTE SEM

. Scurt ist

lie 1948, ualul MarshaconstructiaEuropene perarii inte

etară şi pue la Madrid

Fig.2.2. M

2001, monnedei uniceatât cu leagul "Europaabilităţii eueasa 9 MAeprezentat

ea zi, la Painternaţionoare ale Euconcretă a

ctul constrmau la acea Europei.

MNIFICAT

toric

un numar all pentru

a Europei sde Coop

erguvemam

55 

ne bazele md decide ca

Moneda Unic

neda unică e a fost insgănul civila". Cele do

uro.AI. t primul paaris, Minisale o decuropei să

a unei federrucţiei euroa dată Com

TIVE IN C

de 16 targestionare

si au semnperare Ecomentale si a

monedei ua moneda u

ca UE

ă a intrat prspirată de lilizaţiei şi doua linii pa

as către crestrul de Exclaraţie prîşi uneascraţii europopene era munitatea E

CREAREA

ri europenea in comunat, la Parisonomica a permis li

unice iar în unică să po

ropriu-zis îitera grece

democraţiearalele din

earea a ceexterne al Frin care ccă producţ

pene".deja clar

Europeană

A UNIUNII

ne au raspuun a ajutors, Tratatul(OECE), iberalizare

decembrieoarte nume

în circulaţiească epsiloei europenesimbolul

a ce este aFranţei, Rochema Fraţiile de oţ

conturat, ă, au hotărâ

I EUROPE

uns propurului amerl de constice a dev

ea schimbu

e ele

ie.on, e, cât

astăzi obert anţa, el şi

cele ât ca

ENE

unerii rican tuire venit urilor

56  

Celor 16 tari (Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elvetia si Turcia) li s-au alaturat Germania (31 octombrie 1949) si Spania (20 iulie 1959), Statele Unite si Canada, care au avut calitatea de asociati.

Prin Tratatul incheiat la Paris la 30 septembrie 1961, Organizatia Europeana de Cooperare Economica a fost inlocuita de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) din care, initial, faceau parte statele membre OECE, precum si S.U.A. si Canada, iar ulterior au mai aderat Japonia (1964), Finlanda (1969), Australia (1971) si Noua Zeelanda (1973).

Necesitatea unificarii politice a Europei a fost dezbatuta la Congresul de la Haga (mai 1948) organizat de miscarile europene, avand ca urmare crearea la 5 mai 1949 a Consiliului Europei, organizatie interguvemamentala cu scopul apararii intr-un cadru institutionalizat a valorilor democratice considerate a fi amenintate prin divizarea Europei in doua blocuri, respectiv: principiile libertatii individuate, ale 1ibertatii politice si preeminenta dreptului pe care se bazeaza orice democratie adevarata.

La crearea Consi1iu1ui Europei au participat zece state: Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Franta, Norvegia, Suedia, Danemarca, Italia si Irlanda.

Organizatiile create nu se distingeau cu nimic de constructiile interntionale traditionale si, desi acopereau principalele domenii ale cooperarii, nu au fost in masura sa raspunda problemelor geopolitice ale unei Europe confruntate cu razboiul rece.

Incepand cu anul 1950, constructia europeana s-a angajat pe o noua cale, avand la baza declaratia lui Robert Schuman, ministrul de exteme al Frantei (Paris, 9 mai 1950), care propunea un proces ce depasea cadrul traditional al cooperarii interguvemamentale, prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranitatii in favoarea unor institutii comune.

Declaratia era consecinta constatarii ca nici Organizatia Europeana a Cooperarii si nici Consiliul Europei nu puteau constitui cadrul unei adevarate integrari europene, deoarece erau consacrate unor simple actiuni de cooperare si nu erau de natura sa angajeze Europa pe calea unificarii Teale.

Declaratia lui Robert Schuman cuprindea principiile unei conceptii revolutionare in constructia europeana, iar aplicarea lor a dus la constituirea Comuniaitii Europene a Carbunelui si Otelului.

Piata comuna a carbunelui si otelului trebuia sa permita experimentarea formulei unei integrari sectoriale susceptibila de a fi progresiv extinsa si in alte domenii si chiar la construirea unei Europe politice.

57  

In Declaratia din 9 mai 1950 aparea concepti a unei constructii functionale a Europei potrivit careia legaturile economice creand o solidaritate, de rapt, pregateau legaturile politice.

Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECA) a fost semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, si dupa semnarea sa de catre cele 6 state -Belgia, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, R.F. Germania -a intrat in vigoare la 25 iulie 1952.

Inalta autoritate l-a avut presedinte pe Jean Mannet, iar Piata comunii s-a deschis la 10 februarie 1953 pentru carbune si la 10 mai 1953 pentru produsele siderurgice.

Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pomire al unui proces de integrare, considerat in general ca trebuie sa fie global. Pentru prima oara in istoria moderna, state suverane accepta sa-si puna in comun resursele lor de carbune si otel si sa le incredinteze unei inalte Autoritati prezentand un caracter putemic supranational, avand sarcina de a degaja si de a face sa prevaleze interesul comunitatilor. Statele accepta, de asemenea, ca o Curte de Justitie independenta sa le asigure respectarea dreptului in functionarea comunitatii si ca o Adunare Parlamentara sa fie consultata asupra problemelor comunitare.

Dar, elementele supranationale sunt contrabalansate in diferite moduri: Inalta Autoritate este desemnata de guvernele celor 6 state membre, Adunarea Parlamentara nu este decat consultativa si, mai ales, s-a prevazut o institutie care sa reprezinte direct interesele statelor membre -Consiliul de Ministri.

Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951 a constituit primul pas pe calea integrarii europene si un model de integrare juridic, institutiile CECA pregatind institutiile celorlalte doua comunitati ce se vor crea peste cativa ani.

Astfel, la 25 martie 1957, s-a semnat la Roma, de catre statele membre CECA, doua noi tratate:

-Tratatul de constituire a Comuniaitii Economice Europene (CEE); -Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA),

denumit si Euratom. Aceste tratate au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Crearea Comunitatii Economice Europene avea in vedere mai ales

transformarea conditiilor economice ale schimburilor si, prin urmare, ale productiei pe teritoriul comunitatii.

Spre deosebire de celelalte doua comunitati, Tratatul CEE are drept obiect integrarea ansamblului economiei statelor membre.

Crearea comunitatilor a reprezentat un moment decisiv in constructia unei Europe organizate, deoarece grupul de state a acceptat sa se angajeze pe calea integrarii, transferand unele din competentele lor proprii entitatii nou create, integrare care s-a inscris in perspectiva unei uniuni politice.

58  

Modelul de integrare ales a functionat astfelincat a permis evolutia spre o Europa comunitara construita pe cateva linii esentiale:

-afirmarea preeminentei CEE asupra Comunitatilor CECA si CEEA, intrucat CEE a creat conditiile unei integrari economice globale, fiind in masura sa conduca la o integrare politica;

-o tensiune durabila intre o conceptie "supranationala" si o viziune interguvernamentala a constructiei europene, o tensiune intre interesele nationale si integrarea europeana;

-o extindere a domeniului interventiei comunitare; -o atractie constanta exercitata asupra state lor europene, ceea ce a condus la

o largire considerabila a Comunitatilor. Crearea Comunitatilor europene a fost rezultatul unui proces istoric care, in

dezvoltarea sa, a condus mai intai la o unificare institutionala, apoi la extinderea spatiului comunitar si in paralel la o adancire si extindere a domeniului interventiei comunitare.

Prin Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene, s-a realizat unificarea executivului si, pe cale de consecinta, diferite institutii si reguli strans legate de acestea refacandu-se intr-o singura administratie, iar administratiile celor trei Comunitati au fast dotate cu un buget de functionare unica.

Fuziunea nu a fost totusi decat institutionala, nu si functionala, cele trei Comunitati continuand sa ramana distincte in privinta reglementarilor economice.

La 17 februarie 1978 Parlamentul European a adoptat o rezolutie referitoare la o denumire unica pentru Comunitati. Astfel "Comunitatea Europeana" desemneaza ansamblul institutiilor create conform tratatelor stabilind cele trei Comunitati europene, ca si grupul format din statele membre. Denumirea prezinta un interes practic si o valoare simbolica fara a avea semnificatie juridica, intrucat, din punct de vedere juridic, nu a avut lac fuziunea tratatelor si cele trei Comunitati nu au fuzionat intr-o singura Comunitate.

2.3.2. Extinderea spatiului comunitar

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care

a inceput in 1951 intre sase state europene: Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos(Olanda). Dupa sapte valuri de aderari (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit (Marea Britanie); 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria); 2007: Romania si Bulgaria, 2013: Croatia, UE are acum 28 State Membre si se pregateste pentru cea de a saptea extindere. Acest proces are ca scop extinderea

59  

pasnica a zonei de stabilitate si prosperitate catre noi membri. State candidate in acest moment: Islanda, Macedonia, Muntenegru,Turcia si Serbia. Albania și Bosnia și Herțegovina sunt de asemenea recunoscute ca potențiale candidate. Kosovo este de asemenea o potențială candidată dar Comisia Europeană nu o recunoaște ca un stat independent din cauza faptului că nu toate statele membre o recunosc ca o țară independentă de Serbia. România este una dintre statele membre care nu recunosc independența Kosovo.

Mai jos este prezentata o scurta cronologie a extinderii spatiului comunitar: -1991: se semneaza Acordurile Europene cu Ungaria si Polonia; -1993: se semneaza Acordurile Europene cu Bulgaria, Cehia, Romania si

Slovacia; -1994: Ungaria si Polonia inainteaza cererea de aderare la UE; -1995: se semneaza Acordurile Europene cu Estonia, Letonia si Lituania;

Bulgaria, Romania, Slovacia, Estonia, Letonia si Lituania inainteaza cererea de aderare la UE;

-1996: Cehia inainteaza cererea de aderare la UE; Slovenia semneaza Acordul European si Inainteaza cererea de aderare la UE;

-1997: Este adoptata Agenda 2000, care are o sectiune referitoare la extinderea UE si este prezentat punctul de vedere al Comisiei asupra lansarii procesului de aderare si asupra consolidarii strategiei de pre-aderare. Sunt publicate opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la Uniunea Europeana ale tarilor candidate, bazate pe Criteriile de la Copenhaga;

-1998: Pe 31 martie incep negocierile cu sase state candidate (Cipru, Ungaria, Polonia, Estonia, Republica Ceha si Slovenia);

-1998: Pe 4 noiembrie sunt publicate primele Rapoarte Anuale (privind stadiul indeplinirii criteriilor de aderare);

-1999: 24-25 martie, Consiliul European de la Berlin adopta deciziile privind fondurile de pre-aderare si cheltuielile legate de aderare;

-1999: 13 octombrie, Comisia Europeana adopta a doua serie de rapoarte anuale si revizuieste parteneriatele pentru aderare;

-1999: 10-11 decembrie, Consiliul European de la Helsinki decide sa deschida negocierile de aderare cu inca sase tari candidate: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia, si acorda Turciei statutul de tara candidata la UE;

-2000: Are loc, la Bruxelles, sesiunea de deschidere a Conferintelor Interministeriale cu privire la negocierile de aderare ale Maltei, Romaniei, Slovaciei, Letoniei, Lituaniei si Bulgariei. Tarile candidate sunt atentionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte:

-adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar;

60  

-asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politice Uniunii Europene, o atentie speciala acordandu-se domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului;

-alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte state si organizatii internationale.

De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare cerere de aderare va fi evaluata in functie de meritele proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.

-2000: 8 noiembrie, Comisia Europeana adopta o noua serie de Rapoarte Anuale privind progresul inregistrat de tarile candidate;

-2000: La summitul de la Nisa, din 7-9 decembrie, Statele Membre au adoptat o noua formula institutionala a Uniunii Europene. Tratatul de la Nisa reprezinta o premisa necesara a procesului de extindere, intrucat contine prevederi referitoare la echilibrul puterii si procesul decizional in cadrul Uniunii, in contextul unei structuri cu 27 de State Membre;

-2001: La 26 februarie Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate parlamentele nationale;

-2001: 13 noiembrie, Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale si reinnoieste Parteneriatele de Aderare;

-2002: La 1 martie are loc lansarea Conventiei privind Viitorul Europei; -2002: Consiliul European de la Barcelona, din 15-16 martie, s-a remarcat

prin participarea istorica a sefilor de stat sau guvern, precum si a ministrilor de afaceri externe si finante ai tuturor celor 13 tari candidate, alaturi de omologii lor din statele membre UE;

-2003: Pe 16 aprilie zece state semneaza Tratatul de Aderare: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria;

-2003: Consiliul European de la Salonic, din 19-20 iunie, adopta proiectul noii Constitutii Europene;

-2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria);

-Bulgaria și România au încheiat negocierile de aderare la UE și au aderat împreună la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. Într-o ceremonie desfășurată la 25 aprilie în Luxemburg, România și Bulgaria, împreună cu țările membre ale UE, au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Acesta prevăzuse însă clauze de salvgardare ce ar fi putut întârzia aderarea cu un an. Cele mai problematice capitole au fost Justiția și Afacerile Interne și Politica în Domeniul Concurenței;

-La 1 iulie 2013 ultima țară care a aderat la U.E. este Croația.

61  

2.3.3. Adancirea si extinderea domeniului interventiei comunitare

La intalnirea la nivel inalt de la Haga, din 1-2 decembrie 1969, sefii de stat si de guvern ai statelor au recunoscut ca numai o adevarata uniune economica si monetara poate mentine coeziunea uniunii vamale care constituie fundamentul CEE.

La 15 octombrie 1970 un comitet prezidat de primul ministru 1uxemburghez Werner, a prezentat un plan vizand constituirea in cursul unei perioade de 10 ani a unei Uniuni economice si monetare, printr-o unificare progresiva a politicilor economice nationale si crearea unei organizatii monetare, conducand la o moneda unica. Acest proiect ambitios nu a putut fi realizat decat intr-o forma embrionara.

Totusi, obiectivu1 unei Uniuni Europene conceputa ca un proces dinamic, ce nu diminueaza Comunitati1e, ci le-ar intari puterea si competentele institutiilor si ar unifica actiunea comunitara si cooperarea politica, a fast reafirmat de multe ori de statele membre si, in special, in "Declaratia solemna asupra Uniunii Europene", adoptata de Consiliul European de la Stuttgart la 19 iunie 1983. :

Semnat 1a Luxemburg, la 17 februarie 1986, si la Haga, la 28 februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987, "Actul unic european" a operat o prima revizuire generala a tratatelor comunitare confirmand ca, desi Europa comunitara se sprijina pe ce1e trei Comunitati, ea nu se limiteaza la acestea.

Actul unic european cuprinde atat dispozitii relative la revizuirea tratatelor comunitare, cat si un titlu privind cooperarea europeana in domeniul politicii externe, titlu constituind o codificare a principii1or cooperarii politice.

In art.l al Actului se stipuleaza: Comunitatile europene si cooperarea politica europeana au drept obiectiv de a contribui impreuna la progresul concret a1 Uniunii Europene.

Prin ratificarea Actului unic, statele membre s-au angajat in procesul ireversibil care trebuia sa conduca la transformarea ansamblului relatiilor dintre ele intr-o Uniune Europeana.

Calitatea de membru al Comunitatilor si cea de participant la procedura cooperarii politice sunt inseparabile. Actiunea in cadrul Comunitatilor si cooperarea politica contribuie amandoua la realizarea Uniunii Europene.

Actul unic apare ca o etapa de maxima importanta in construirea progresiva a Uniunii Europene.

In legatura cu fundamentele si politicile Comunitatii, Actul unic a fost caracterizat ca fiind obligatia de a realiza simultan marea piata fara frontiere plus coeziunea economica si sociala, o politica europeana de cercetare si tehnologie, intarirea sistemului monetar european, lansarea unui spatiu social european si actiuni semnificative in domeniul mediului.

62  

Obiectivul central il reprezinta realizarea pietei interne, motiv pentru care art.13 din Actul unic european prevede ca Tratatul CEE este completat cu art.8A care dispune: Comunitatea adopta masuri destinate sa stabileasca progresiv piata interna in cursul unei perioade care a expirat la 31 decembrie 1992, conform dispozitiilor din tratat.

Piata interna comporta un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor tratatului. In afara dispozitiilor care definesc obiectivul general al stabilirii pietei interne, Actul unic aduce modificari si procedurilor prevazute pentru suprimarea obstacolelor in calea schimburilor dintre statele membre.

Prin art.20 din Actul unic s-a introdus un nou capitol avand ca titlu "Cooperarea in materie de politica economica si monetara" (Unitatea economica si monetara). Capitolul contine doua paragrafe din care primul se refera la cooperarea dintre statele membre in vederea asigurarii convergentei politicilor economice si monetare necesare dezvoltarii ulterioare a Comunitatii. Cel de al doilea paragraf indica procedura de urmat pentru dezvoltarea politicii economice si monetare implicand modificari institutionale.

Crearea unui spatiu european impunea in paralel cu suprimarea obstacolelor si in absenta unei politici industriale comune, urmarirea unor obiective comune bine definite in diferite domenii ale politicii economice si sociale.

Tratatul CEE continea un titlu privind politica sociala. Actul unic, prin articolele 21 si 22, a introdus in tratatul CEE articolul 118 A referitor la posibilitatea de a se legifera in acest domeniu cu majoritate calificata si articolul 118 B prin care se permite Comisiei sa stimuleze dialogul social la nivel european.

De asemenea, Actul unic a adaugat noi titluri in partea a treia a Tratatului CEE referitoare la politica comunitatii, si anume:

-coeziunea economica si sociala (art. 130 A); -cercetarea si dezvoltarea tehnologica (de la 130 F la 130 Q); -mediu (de la 130 R la 130 T). Noile texte definesc obiectivele si mijloacele de actiune, introducand si

proceduri ce permit sa se adopte deciziile de aplicare cu majoritate calificata. Actul unic european poate fi considerat ca tranzitia necesara instituirii Uniunii Europene.

La Consiliul european de la Maastricht, din 9-10 decembrie 1991, sefii de stat si de guvern ai celor 12 state membre ale Comunitatilor europene, reuniti in conferinta interguvernamentala pe baza art. 236 din Tratatul CEE au ajuns la un acord asupra proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, prin care se angaja o noua etapa importanta in constructia europeana.

Acest Acord era un acord politic. Inaintea semnarii trebuia sa se dea forma juridica definitiva textelor consolidate ale celor doua aspecte ale tratatului, "o uniune politica" si "o uniune economica si monetara", negociate separat.

63  

La 7 februarie 1992, 1a Maastricht, ministrii afacerilor externe si ministrii de finante ai celor 12 au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene.

Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Uniunea Europeana nu se substituie Comunitatilor care sunt mentinute si chiar dezvoltate, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg.

In structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana cuprinde Comunitatile (primul pilon), completate cu politica externa si de securitate europeana (al doilea pilon) si cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne (al treilea pilon).

Tratatul defineste, in dispozitiile comune, obiectivele Uniunii si unele principii fundamentale pe care trebuie sa le respecte si precizeaza totodata ca Uniunea dispune de un cadru institutional unic.

Structura institutionala a Uniunii este bazata pe principiul potrivit caruia institutiile sint comune, dar executa competentele lor dupa proceduri diferite, dupa cum dirijeaza Comunitatile sau cooperarile politice.

Tratatul afirma identitatea Uniunii pe scara internationala si instaureaza o "cetatenie a Uniunii" pastrand si conservand in acelasi timp ceea ce s-a realizat pe plan comunitar.Tratatul prevede proceduri unice mai intai pentru modificarea Tratatului asupra Uniunii si a celorlalte tratate pe care Uniunea se bazeaza, apoi pentru aderarea noilor state membre.

Astfel Uniunea Europeana stabileste o sinteza coerenta intre Comunitatile europene create prin tratatele CECA, CEE si Euroatom, completate si modificate prin Actul unic european pe de o parte, si politicile si cooperarile instaurate prin Tratatul de la Maastricht pe de alta parte.

Uniunea Europeana este intemeiata pe Comunitatile europene, completate cu politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat.

Uniunea are drept misiune sa organizeze, in mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele lor.

Obiectivele pe care trebuie sa le realizeze Uniunea prin cei trei piloni sunt enuntate la art.B:

-promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu tara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni economice si monetare, comportand la tennen o moneda unica, in conformitate cu dispozitiile din tratat;

-afirmarea identitatii Uniunii pe scena internationala, in special prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comune, inclusiv definirea la termen a unei politici de aparare comuna, care ar putea sa conduca, la momentul potrivit, la o aparare comuna;

-intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii;

64  

-dezvoltarea unei cooperari strange in domeniul justitiei si al afacerilor interne;

-mentinerea integral a a realizarii comunitare (l'acquis communautaire) si dezvoltarea acesteia cu scopul de a examina in ce masura politicile si fonnele de cooperare instaurate in tratat ar trebui sa fie revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor si institutiilor comunitare.

Uniunea dispune de un cadru institutional unic ce asigura coerenta si continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, respectand si dezvoltand tot ceea ce s-a realizat pe plan comunitar (acquis-ul).

Misiunea conferita institutiilor in cadrul Uniunii consta, deci, in a garanta coerenta, pe de o parte, a actiunilor efectuate in fiecare din cei trei piloni si, pe de alta parte, intre actiunile intreprinse in ansamblul celor trei piloni.

Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie isi exercita atributiile in conditiile si cu finalitatile prevazute, pe de o parte, de dispozitiile tratatelor care instituie Comunitatile europene si tratatele si actele subsecvente care le-au modificat sau completat si, pe de alta parte, de celelalte dispozitii ale tratatului.

Sistemul institutional unic este format din institutiile comunitare si Consiliul European.

2.3.4. Principii ale Uniunii Europene

Art. F contine mai multe principii:

-Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme de guvemamant sunt bazate pe principii democratice;

-Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate de Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale (semnata la 4 noiembrie 1950) si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune state lor membre, ca principii generale de drept comunitar.

Aceste drepturi sunt preluate de Proiectul de Tratat asupra unei Constitutii pentru Europa.

2.3.5. Noi obiective, noi actiuni

Art. B din Tratatul asupra Uniunii Europene, versiunea consolidata de la

Amsterdam confera drept obiectiv Comunitatii promovarea unui progres economic si social echilibrat. Noua redactare a art. 2 din Tratatul CE, fixand misiunile si obiectivele C.E., reflecta evolutia ordinii de prioritati a statelor membre intervenita dupa 1957.

65  

In cadrul misiunilor Comunitatii trebuiau sa fie luate in considerare noile I. politici fixate fie prin Actul unic, fie prin noul tratat.

In termenii noului art. 2, C.E. are drept misiune sa promoveze: -dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice in ansamblul

Comunitatii; -crestere durabila si neinflationista respectand mediul inconjurator; -un inalt grad de convergenta a performantelor economice; -un nivel ridicat de folosire a fortei de munca si de protectie sociala; -crestere a nivelului si calitatii vietii; -coeziune economica si sociala; -solidaritate intre statele membre.

Instrumentele pentru realizarea obiectivelor: -stabilirea unei piete comune; -uniune economic a si monetara; -politici si actiuni comune avute in vedere in articolele 3 si 3A:

-politica comerciala comuna; -politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului; -politica in domeniul social cuprinzand un Fond social european;

2.4. INSTITUTIILE SI ORGANISMELE UE UE beneficiază de un cadru instituţional unic în lume, în care: -priorităţile generale sunt stabilite de Consiliul European, care reuneşte

liderii naţionali şi europeni; -deputaţii europeni, aleşi prin vot direct, reprezintă interesele cetăţenilor în

cadrul Parlamentului European; -interesele Uniunii în ansamblu sunt promovate de Comisia Europeană, ai

cărei membri sunt desemnaţi de guvernele naţionale; -guvernele promovează interesele statelor membre, în cadrul Consiliului

Uniunii Europene.

2.4.1. Institutii legislative

Elaborarea şi adoptarea legislaţiei europene implică 3 instituţii: -Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de

către aceştia -Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia

Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de statele membre. -Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.

66  

Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică în toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” (fosta „codecizie”). În principiu, Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Ulterior, Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că legislaţia europeană este corect aplicată.

2.4.1.1. Parlamentul European Aleşi prin vot direct de cetăţenii europeni, o dată la 5 ani, membrii

Parlamentului European sunt reprezentanţii popoarelor Uniunii. Parlamentul este una dintre principalele instituţii europene cu puteri legislative, alături de Consiliul Uniunii Europene („Consiliul”).

Parlamentul are trei roluri esenţiale: -dezbate şi adoptă legislaţia UE, împreună cu Consiliul; -monitorizează alte instituţii europene, în special Comisia, pentru a se

asigura că acestea funcţionează în mod democratic; -dezbate şi adoptă bugetul UE, alături de Consiliu. Calendarul Parlamentului cuprinde: Adoptarea legislaţiei europene În multe domenii, precum protecţia consumatorilor şi a mediului,

Parlamentul colaborează cu Consiliul (instituţia reprezentând guvernele naţionale) pentru a decide asupra conţinutului actelor legislative şi pentru a le adopta. Acest proces poartă numele de „procedură legislativă ordinară” (fosta „codecizie”). În baza Tratatului de la Lisabona, a crescut numărul domeniilor politice care fac obiectul codeciziei, ceea ce îi conferă Parlamentului European mai multă putere de a influenţa conţinutul actelor legislative în sectoare care includ agricultura, politica energetică, migraţia şi fondurile europene.

De asemenea, este nevoie de avizul Parlamentului pentru o serie de decizii importante, precum aderarea unor noi state la UE.

Controlul democratic Parlamentul îşi exercită influenţa asupra altor instituţii europene în mai

multe moduri. Când se formează o nouă Comisie, cei 28 de membri ai săi (câte unul pentru

fiecare stat membru) nu îşi pot intra în atribuţii fără aprobarea Parlamentului. Dacă nu sunt de acord cu candidatura unuia dintre comisarii nominalizaţi, membrii Parlamentului pot respinge întreaga echipă propusă.

De asemenea, Parlamentul poate solicita demisia Comisiei în exerciţiu. Procedura poartă numele de „moţiune de cenzură”.

67  

Parlamentul îşi menţine controlul asupra Comisiei prin examinarea rapoartelor pe care le redactează aceasta şi prin interpelarea comisarilor. Comisiile parlamentare joacă un rol important în acest sens.

Membrii Parlamentului analizează petiţiile primite din partea cetăţenilor şi formează comisii de anchetă.

Când liderii naţionali se întrunesc în cadrul Consiliului European, Parlamentul trebuie să îşi dea avizul cu privire la tematica inclusă pe agendă.

Controlul bugetar Parlamentul adoptă bugetul anual al UE împreună cu Consiliul Uniunii

Europene. În cadrul Parlamentului, există o comisie care monitorizează modul în care

este cheltuit bugetul. În fiecare an, Parlamentul ia o decizie cu privire la modul în care Comisia a gestionat bugetul în exerciţiul financiar anterior.

Componenţă Numărul parlamentarilor provenind din fiecare ţară este aproximativ

proporţional cu numărul locuitorilor ţării respective. În baza Tratatului de la Lisabona, nicio ţară nu poate avea mai puţin de 6 reprezentanţi sau mai mult de 96.

Componenţa actuală a Parlamentului a fost stabilită, totuşi, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului. Numărul deputaţilor europeni se va modifica în viitoarea legislatură. De exemplu, numărul deputaţilor din Germania va fi redus de la 99 la 96, iar cel al deputaţilor din Letonia va scădea de la 9 la 8.

Membrii Parlamentului European sunt repartizaţi în funcţie de afilierea politică, nu de naţionalitate.

Locaţii Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles (Belgia),

Luxemburg şi Strasbourg (Franţa). Birourile administrative („Secretariatul General”) se află la Luxemburg. Reuniunile întregului Parlament, cunoscute sub denumirea de „sesiuni

plenare”, au loc la Strasbourg şi la Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc şi la Bruxelles.

2.4.1.2. Consiliul Uniunii Europene Cunoscut şi sub denumirea informală de Consiliul UE, reprezintă forul în

care se reunesc miniştrii din statele membre pentru a adopta acte legislative şi pentru a coordona politicile europene.

Rol 1. Adoptă legislaţia europeană. 2. Coordonează politicile economice generale ale statelor membre. 3. Semnează acorduri între UE şi alte ţări.

68  

4. Aprobă bugetul anual al UE. 5. Elaborează politica externă şi de apărare a UE. 6. Coordonează cooperarea dintre instanţele judecătoreşti şi forţele de

poliţie din ţările membre. 1. Exercitarea puterii legislative

Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu privire la actele legislative propuse de Comisie.

2. Coordonarea politicilor economice Statele membre ale UE au decis că doresc să aibă o politică economică

generală comună, coordonată de miniştrii economiei şi finanţelor din fiecare ţară. Printre obiectivele Consiliului UE se mai numără crearea de locuri de

muncă, ameliorarea sistemelor de educaţie şi asistenţă medicală şi creşterea nivelului de bunăstare. Deşi statele membre răspund, fiecare în parte, de propriile politici în aceste domenii, ele pot cădea de acord asupra obiectivelor comune şi pot face schimb de experienţă.

3. Semnarea acordurilor internaţionale Consiliul semnează, în numele UE, acorduri în domenii diverse: mediu,

comerţ, dezvoltare, industrie textilă, pescuit, ştiinţă, tehnologie şi transport. 4. Aprobarea bugetului UE Consiliul şi Parlamentul European decid în comun asupra bugetului anual al

UE. 5. Politica externă şi de apărare Guvernele naţionale deţin controlul asupra acestor domenii, dar lucrează

împreună pentru a elabora aşa-numita politică externă şi de securitate comună. Consiliul reprezintă principalul for pentru derularea acestei cooperări. UE nu are o armată proprie. Însă, pentru a reacţiona cât mai rapid în caz de conflicte internaţionale şi dezastre naturale, unele ţări participă cu trupe în cadrul unei forţe de reacţie rapidă, care se implică doar în acţiuni umanitare, de salvare şi de menţinere a păcii.

6. Justiţie Cetăţenii UE trebuie să aibă acces egal la justiţie, peste tot în Uniune. În

cadrul Consiliului, miniştrii justiţiei fac eforturi pentru a garanta că sentinţele pronunţate de un tribunal într-o ţară a UE - în cazuri de divorţ, de exemplu - sunt recunoscute în toate celelalte state membre.

Miniştrii justiţiei şi afacerilor interne coordonează supravegherea frontierelor externe şi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate la nivel internaţional.

Cine sunt membrii Consiliului? Consiliul nu este format din membri permanenţi. La fiecare reuniune a

Consiliului, statele membre trimit miniştrii care răspund de domeniul aflat pe

 

agenda problem

CC

permanexternă T odeţine p

Dcare Estal mediu

SÎn

calificatvoturileeste strilocuitor

-G-S-R-Ţ-B-A-C-C-MTM-m

favoare-sÎn

reprezinfi adopt

Înimpozitfiecare ţ

ÎnP

tipuri d

de discuţime de mediCine prezidConsiliul cent de acşi de secur

oate celelalpreşedinţia De exemplutonia deţinului.

Sistemul den general,te”. Cu câ

e de care dict proporţri: Germania, Spania şi PRomânia: Ţările de JBelgia, GreAustria, BuCroaţia, DaCipru, EstoMalta: 3

TOTAL: 35Majoritateamajoritateaa deciziei se întrunesn plus, oricntă cel puţitată. n domenii tarea, decizţară are drencepând cu

Pentru ca ode majorita

ii - de exeiu. Reuniundează reuncare îi reuceeaşi persritate comulte reuniunUE în mo

u, în cazulne preşedin

e vot , Consiliut populaţia

dispune ţarţional cu p

Franţa, ItaPolonia: 2714

Jos: 13 ecia, Portuulgaria şi Sanemarca, onia, Leton

52 a calificată a celor 28

sc cel puţince stat memin 62% din

cu caractziile Consiept de vetou 2014, se o propunerate: a ţări

emplu, minnea respecniunile? uneşte pesoană, respună .ni sunt prementul resl în care Cnţia UE, re

ul UE adoa unei ţări ra respectivpopulaţia, c

alia şi Rega7

ugalia, RepSuedia: 10Finlanda,

nia, Luxem

este îndepde ţări me

n 260 din cmbru poaten totalul po

ter sensibililiului trebo. va introdu

re să fie adlor (cel pu

69 

niştrii medtivă se va n

miniştrii pectiv Îna

ezidate despectiv. Consiliul deeuniunea va

optă decizeste mai n

vă. Totuşi,ci pondera

atul Unit: 2

publica Ceh

Irlanda, Limburg şi Sl

plinită în cambre (une

cele 352 dee cere să seopulaţiei. Î

l, cum ar uie adopta

uce sistemudoptată, vauţin 15) ş

diului dacănumi „Con

afaceriloaltul Repr

e ministrul

e mediu sea fi prezid

ziile aplicnumeroasă, în realitaat în favoa

29 de votu

hă şi Unga

ituania şi Slovenia: 4

azul în careeori chiar ş

e voturi. e verifice dÎn caz cont

fi securitaate în unan

ul de vot cua fi nevoieşi a popul

ă reuniuneansiliul de m

or externe ezentant p

l de resort

e reuneşte dată de min

când regulă, cu atât sate, număruarea ţărilor

uri

aria: 12

Slovacia: 7

e: şi două trei

dacă majortrar, propu

atea, afacenimitate. C

u dublă mae să se întlaţiei UE

a se axeazmediu”.

este prezpentru pol

t din ţara

în perioadnistrul esto

la „majorsunt mai mul voturilor cu mai p

7

imi) voteaz

ritatea întruunerea nu p

erile externCu alte cuv

ajoritate. trunească d(ţările car

ză pe

zidat litica

care

da în onian

rităţii multe or nu uţini

ză în

unită poate

ne şi vinte,

două re se

70  

exprimă în favoarea propunerii trebuie să reprezinte cel puţin 65% din populaţia UE).

2.4.1.3. Comisia Europeana

Comisia Europeană este una dintre principalele instituţii ale Uniunii

Europene. Reprezintă şi susţine interesele Uniunii în ansamblul său. Propune acte legislative şi gestionează punerea în aplicare a politicilor europene şi modul în care sunt cheltuite fondurile UE.

Componenţă Cei 28 de comisari, câte unul din fiecare stat membru, trasează direcţiile

politice ale Comisiei pe durata mandatului lor de 5 ani. Fiecărui comisar îi este atribuită de către preşedinte responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de acţiune.

Preşedintele actual al Comisiei Europene este José Manuel Barroso, care şi-a început cel de-al doilea mandat în februarie 2010.

Preşedintele este desemnat de Consiliul European, care îi numeşte şi pe ceilalţi comisari, cu acordul preşedintelui desemnat.

Numirea comisarilor, inclusiv a preşedintelui, este supusă aprobării Parlamentului. Pe durata mandatului, comisarii răspund pentru acţiunile lor în faţa Parlamentului, singura instituţie abilitată să demită Comisia.

Activitatea de zi cu zi a Comisiei este asigurată de membrii personalului - administratori, jurişti, economişti, traducători, interpreţi, secretari etc - organizaţi în departamente numite „direcţii generale” (DG).

Termenul „Comisie” poate face referire atât la colegiul celor 28 de comisari, cât şi la personalul său permanent sau la instituţia propriu-zisă.

Rol Reprezintă şi susţine interesele Uniunii Europene în ansamblul său. Monitorizează şi pune în aplicare politicile UE: 1. propunând proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului 2. gestionând bugetul UE şi alocând fonduri 3. aplicând dreptul european (împreună cu Curtea de Justiţie) 4. reprezentând Uniunea Europeană la nivel internaţional, de exemplu

negociind acordurile dintre UE şi alte ţări. 1. Proiecte legislative noi Comisia are „drept de iniţiativă” - poate propune acte legislative pentru a

proteja interesele Uniunii şi ale cetăţenilor săi. Ea procedează astfel doar în situaţiile în care o măsură eficientă nu poate fi luată la nivel naţional, regional sau local (principiul subsidiarităţii).

71  

Când propune un proiect legislativ, Comisia încearcă să ia în calcul interesele unor categorii cât mai largi. Pentru a se asigura că detaliile tehnice sunt corecte, Comisia consultă experţii din cadrul diferitelor comitete şi grupuri de lucru. De asemenea, organizează consultări publice.

Departamentele Comisiei se ocupă de elaborarea proiectelor de acte legislative. Dacă cel puţin 14 din cei 28 de comisari sunt de acord cu proiectul, acesta este înaintat Consiliului şi Parlamentului care, după ce îl dezbat şi îi aduc modificări, decid dacă să-l adopte sau nu.

2. Gestionarea bugetului UE şi alocarea de fonduri Împreună cu Parlamentul şi Consiliul, Comisia stabileşte priorităţile în

materie de cheltuieli pe termen lung în contextul „cadrului financiar” european. De asemenea, elaborează un proiect de buget anual pe care îl înaintează Parlamentului şi Consiliului spre aprobare şi supraveghează modul în care sunt cheltuite fondurile europene, de exemplu, de către agenţiile şi autorităţile naţionale şi regionale. Modul în care Comisia gestionează bugetul este verificat de către Curtea de Conturi.

Comisia gestionează fondurile consacrate politicilor europene (de exemplu, agricultură şi dezvoltare rurală) şi programe precum Erasmus (schimburi de studenţi).

3. Aplicarea dreptului comunitar În calitate de „gardian al tratatelor”, Comisia se asigură că fiecare stat

membru aplică în mod corect legislaţia europeană. În cazul în care consideră că un guvern nu îşi respectă obligaţiile în acest sens, Comisia îi adresează mai întâi o scrisoare oficială prin care îi cere să remedieze situaţia. În ultimă instanţă, Comisia poate înainta cazul Curţii de Justiţie. Curtea poate impune sancţiuni, iar deciziile sale sunt obligatorii pentru toate ţările şi instituţiile europene.

4. Reprezentarea UE pe scena internaţională Comisia se exprimă în numele tuturor ţărilor UE în cadrul organismelor

internaţionale precum Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, negociază acorduri internaţionale în numele UE, precum

Acordul de la Cotonou (privind ajutorarea ţărilor în curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific şi derularea schimburilor comerciale cu acestea).

Locaţii Comisia Europeană are sediile la Bruxelles şi Luxemburg. De asemenea, are

reprezentanţe în fiecare ţară a UE şi delegaţii în capitale din lumea întreagă.

2.4.2. Institutii de garantare si control Două alte instituţii europene joacă in rol vital:

72  

‐Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului European ‐Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii. Atribuţiile şi responsabilităţile acestor instituţii sunt prevăzute în tratate,

acestea constituind baza a tot ceea ce face UE. Tratatele stabilesc, de asemenea, regulamentele şi procedurile pe care instituţiile UE trebuie să le respecte. Ele sunt adoptate de către şefii de stat şi/sau de către prim-miniştrii statelor membre şi ratificate de către parlamentele naţionale.

2.4.2.1. Curtea de justitie

Curtea de Justiţie interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că

aceasta se aplică în acelaşi fel în toate ţările UE. De asemenea, soluţionează litigiile juridice dintre guvernele statelor membre şi instituţiile europene. Persoanele fizice, întreprinderile sau organizaţiile pot, la rândul lor, să aducă un caz în faţa Curţii de Justiţie dacă consideră că le-au fost încălcate drepturile de către o instituţie europeană.

Componenţă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este formată din câte un judecător

pentru fiecare stat membru. Curtea beneficiază de sprijinul a 8 „avocaţi generali” care au sarcina de a-şi

prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse în faţa Curţii. Pledoariile lor trebuie să fie imparţiale şi susţinute public.

Fiecare judecător şi avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele trebuie să cadă de acord asupra persoanelor nominalizate.

Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluţionare şi pentru a le oferi cetăţenilor o mai bună protecţie juridică, s-a înfiinţat Tribunalul (de Primă Instanţă), care se ocupă de acţiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi şi anumite organizaţii, precum şi de cazurile care au legătură cu legislaţia în domeniul concurenţei.

Tribunalul UE al Funcţiei Publice se pronunţă în litigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi.

Exemple de cazuri Curtea pronunţă hotărâri privind cazurile sesizate. Cele cinci tipuri de cazuri

întâlnite frecvent sunt: 1. acţiuni pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – când

instanţele naţionale îi cer Curţii de Justiţie să interpreteze un act legislativ european

2. acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor – când guvernele nu aplică legislaţia europeană

73  

3. acţiuni în anulare – când se consideră că anumite acte legislative ale UE încalcă tratatele europene sau drepturile fundamentale

4. acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona – când instituţiile UE nu acţionează pentru a lua deciziile pe care au obligaţia de a le lua

5. acţiuni directe – intentate de persoane fizice, întreprinderi sau organizaţii împotriva deciziilor sau acţiunilor UE

1. Procedura privind pronunţarea unei hotărâri preliminare Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE sunt responsabile pentru

aplicarea corespunzătoare a legislaţiei europene în statul respectiv. Dar există riscul ca instanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţia UE în moduri diferite. Pentru a preveni acest lucru, a fost prevăzută o „procedură pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare”. Dacă o instanţă naţională are îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea unui act legislativ european, aceasta poate şi, în anumite cazuri, este obligată, să solicite avizul Curţii de Justiţie. Acest aviz poarte numele de „hotărâre preliminară”.

2. Acţiuni în neîndeplinirea unei obligaţii Comisia poate iniţia o acţiune în justiţie în cazul în care consideră că un stat

membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia europeană. Procesul poate fi intentat şi de un alt stat membru.

În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi pronunţă sentinţa. Dacă se constată că acuzaţiile aduse statului respectiv sunt întemeiate, acesta are obligaţia de a remedia situaţia imediat. În cazul în care statul membru nu se conformează hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie, aceasta poate impune plata unei amenzi.

3. Acţiuni în anulare Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumite condiţii)

Parlamentul consideră că un anumit act legislativ european este ilegal, Curţii de Justiţie i se poate solicita anularea actului respectiv.

Aceste „acţiuni în anulare” pot fi prezentate şi de persoanele fizice care doresc să îi solicite Curţii anularea unui anumit act legislativ care le afectează în mod direct şi negativ.

În cazul în care constată că actul respectiv a fost adoptat incorect sau că nu se bazează pe dispoziţiile din Tratate, Curtea îl poate declara nul şi neavenit.

4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au obligaţia

de a adopta anumite decizii în anumite situaţii. Dacă nu îşi îndeplinesc această obligaţie, celelalte instituţii ale UE şi, în anumite împrejurări, persoanele fizice sau întreprinderile pot adresa o plângere Curţii pentru ca această abţinere de a acţiona să fie consemnată oficial.

5. Acţiuni directe

 

Oacţiuni acestoraobţine d

CP

general.C1M

care rărezumat

2C

cazului,judecătoîn faţa j

Ujudecăto

Aîn care Curtea ngeneral.

Spublice.

). P

diferenţ

C

fondurilşi de a p1975 şi

RP

cheltuiţorice pe

Orice persosau a lip

a, poate indespăgubirCum sunt gPentru fieca.

Cazurile sun. Procedu

Mai întâi, tăspunde detul declara. Audierea

Ce de-a do, audierea ori sau în udecătorilo

Ulterior, avorii deliber

Avocaţii geCurtea connu trebuie .

Sentinţele C. Imagini d

Procedura eţă că avoca

Curtea Eurle europenprezenta raare sediul

Rol Pentru a lei în mod eersoană sa

oană sau îsei de acţ

ntenta o acri. gestionateare caz îna

nt evaluatera scrisă toate părţie cazul re

aţiilor şi tema publică oua etapă poate ave

faţa întregor şi a avovocatul genrează şi proenerali nu tnsideră că

neapărat s

Curţii se adde la audie

este similaatul genera

2.4.2.2. C

ropeană dne. Rolul săapoarte cula Luxemb

e garanta eficient, Cuau organiza

întreprindeţiune din cţiune la T

e cazurileaintat Curţ

e în două e

ile implicaespectiv. meiul legal

este audea loc în

gii Curţi. Lcatului genneral îşi ponunţă sentrebuie să în respectisă aibă un

doptă cu merile public

ară în cazual nu îşi sus

Curtea de c

e Conturi ău este ace

u privire la burg.

contribuaburtea de Caţie care g

74 

ere care apartea ins

Tribunalul

ţii se dese

etape: în sc

ate îi preziJudecătorul al cazului

ierea publfaţa unui

La audiere,neral, care prezintă prontinţa.

îşi prezintiva cauză spunct de

majoritate şce sunt des

ul Tribunalsţine punct

conturi

verifică ela de a îm

folosirea b

bililor euroConturi estegestionează

avut de sstituţiilor Ude Primă

emnează un

cris şi apoi

intă declarul scrie ui.

lică. În fucomplet

avocaţii ple pot adreopriul pun

te punctul se ridică o vedere sim

i se pronunseori televi

lului de Prtul de vede

modul în mbunătăţi g

banilor pu

openi faptue abilitată ă fonduri e

suferit de UE sau a Instanţă, c

n judecăto

verbal.

raţii scriseun raport

uncţie de format dinpărţilor îşi esa întrebănct de ved

de vedere nouă prob

milar cu ce

nţă în cadrizate (Euro

rimă Instanere.

care sungestiunea fiublici. A fo

ul că banisă verifice

europene.

pe urma funcţiona

cu scopul

or şi un av

e judecătorcare cupr

complexitn 3, 5 sauprezintă c

ări. dere, după

decât în cblemă de del al avoca

rul unei auope by Sate

nţă, cu sin

nt adminisfinanciară aost înfiinţa

ii publici e (să auditÎn acest s

unei arilor de a

vocat

rului rinde

tatea u 13 cazul

care

cazul drept. atului

udieri ellite

ngura

strate a UE ată în

sunt teze) scop,

75  

efectuează frecvent controale pe teren. Concluziile sale scrise sunt incluse în rapoarte adresate Comisiei Europene şi guvernelor statelor membre.

Curtea de Conturi nu are putere juridică. În cazul în care descoperă fraude sau nereguli, auditorii săi informează Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF).

Atribuţii Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de Conturi este să înainteze

Parlamentului European şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior („descărcarea anuală de gestiune”). Parlamentul examinează minuţios raportul Curţii înainte de a decide dacă aprobă sau nu modul în care Comisia a gestionat bugetul.

De asemenea, Curtea trebuie să formuleze un aviz privind legislaţia financiară a UE şi posibilităţile de combatere a fraudei.

Auditorii Curţii de Conturi efectuează frecvent controale în instituţiile UE, în statele membre şi în ţările care primesc ajutoare europene. Activitatea Curţii vizează, în principal, fondurile de care răspunde Comisia Europeană, însă, în practică, autorităţile naţionale gestionează 80% din venituri şi cheltuieli.

Componenţă Pentru a-şi exercita atribuţiile în mod eficient, Curtea de Conturi trebuie să

fie complet independentă de celelalte instituţii, dar, în acelaşi timp, trebuie să rămână permanent în contact cu acestea.

Curtea de Conturi este formată din câte un membru din fiecare ţară a Uniunii, desemnat de Consiliu pentru un mandat de 6 ani (care poate fi reînnoit). Preşedintele Curţii este ales de către membrii acesteia pentru un mandat de 3 ani care, de asemenea, poate fi reînnoit. Vítor Manuel da Silva Caldeira, din Portugalia, a fost ales preşedinte în ianuarie 2008.

Organizare Curtea de Conturi numără aproximativ 800 de angajaţi, nu numai auditori, ci

şi traducători şi administratori. Auditorii sunt împărţiţi în grupuri de audit. Aceştia pregătesc proiecte de rapoarte pe baza cărora Curtea ia decizii.

In completarea institutiilor sale, Uniunea Europeana are un numar de alte organisme care joaca un rol special:

2.4.3. Institutii financiare

-Banca Centrala Europeana, este responsabila de politica monetara

europeana; -Banca Europeana de Investitii , finanteaza proiectele de investitii ale

Uniunii Europene; -Fondul European de Investitii, acorda garantii si imprumuturi pentru a

ajuta intreprinderile mici si mijlocii (SMEs)

76  

2.4.4. Organisme de consultanta

-Comitetul Economic si Social European, reprezinta societatea civila si

cele doua parti ale industriei (angajati si angajatori); -Comitetul Regiunilor, reprezinta autoritatile regionale si locale.

2.4.5. Organizatii inter – institutionale -Oficiul pentru Publicaţii publică informaţii despre UE, publica, tipareste

si distribuie informatii despre Uniunea Europeana si activitatea sa; -Oficiul European pentru Selecţia Personalului, recruteaza personalul

pentru institutiile Uniunii Europene si al altor organisme; Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) îi oferă sprijin Înaltului

Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, funcţie deţinută în prezent de Catherine Ashton. Aceasta conduce lucrările Consiliului Afaceri Externe şi trasează direcţiile politicii externe şi de securitate comune, asigurând, în acelaşi timp, consistenţa şi coordonarea acţiunilor desfăşurate de UE pe plan extern.

Ombudsmanul European investighează plângerile privind proasta administrare de către instituţiile şi organismele UE;

Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor are rolul de a asigura protecţia datelor cu caracter personal ale cetăţenilor;

Şcoala Europeană de Administraţie organizează cursuri de formare în diverse domenii pentru personalul instituţiilor UE.

2.4.6. Agentii UE

2.4.6.1. Agentii descentralizate UE

Agenţiile şi organismele descentralizate ale UE pot fi grupate în mai multe categorii.

Există peste 30 de agenţii în diferite ţări din UE– tabelul 2.1. Ele joacă un rol important în aplicarea politicilor europene, în special a măsurilor tehnice, ştiinţifice, operaţionale şi/sau de reglementare. În acest fel, instituţiile UE şi în special Comisia, au mai mult timp pentru a se concentra pe elaborarea politicilor.

De asemenea, agenţiile sprijină cooperarea dintre UE şi guvernele naţionale în domenii politice importante, prin punerea în comun a experienţei tehnice şi a experienţei specialiştilor de la nivelul instituţiilor UE şi al autorităţilor naţionale.

77  

Conform dreptului public european, agenţiile descentralizate sunt entităţi juridice independente, distincte de instituţiile UE (Consiliu, Parlament, Comisie, etc.).

Tab.2.1. Agentiile descentralizate ale UE

Nr crt

DENUMIRE PRESCURTATA

DENUMIRE COMPLETA

1 (AEF) Agenția Europeană a Căilor Ferate 2 (AEM) Agenţia Europeană de Mediu 3 (AESA) Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei 4 (EFCA) Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului 5 (FRONTEX) Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la

Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene 6 (EMA) Agenţia Europeană pentru Medicamente 7 (ECHA) Agenţia Europeană pentru Produse Chimice 8 (EU-OSHA) Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă 9 (ENISA) Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a

Datelor 10 (EMSA) Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă 11 (GSA) Agenţia GNSS European 12 (ACER) Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din

Domeniul Energiei 13 (FRA) Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene 14 (eu-LISA) Agenției europene pentru gestionarea operațională a sistemelor

informatice la scară largă în spațiul de libertate, securitate și justiție

15 (ABE) Autoritatea Bancară Europeană 16 (AEAPO) Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale 17 (EFSA) Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară 18 (AEVMP) Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe 19 (EASO) Biroul European de Sprijin pentru Azil 20 (CdT) Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene 21 (ECDC) Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor 22 (Cedefop) Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale 23 (CEPOL) Colegiul European de Poliţie 24 (ETF) Fundaţia Europeană de Formare 25 (EUROFOUND) Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi

de Muncă 26 (EIGE) Institutul European pentru Egalitatea de şanse între Femei şi

Bărbaţi 27 (OEDT) Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie 28 (OCSP) Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante 29 (EUROPOL) Oficiul European de Poliţie 30 (OAPI) Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne 31 (OAREC) Organismul autorităţilor europene de reglementare în domeniul

 

32 33 34

35 36

D

politice destul dde orienactivitat

Aal UE înagenţiilcuprinz

A

TratatulObiectivmembreinfrastrude energ

În

DENPRESC

ARegulam

(EUROJUS(AEA)

(CSUE)

(EUISS)

Deoarece auindividual

de diferite. ntări, altfelte mai coe

Acest nou cn ceea ce por, pe bazaătoare.

Aceste orgalui de instivele Tratate în vedereucturii şi a gie atomicn prezent,

NUMIRE CURTATA

Agenţiile mentul (C

comuST) Unit

Agen) Agen

pentrCent

) Insti

u fost creale care apăÎn 2012, U spus o „ab

erentă, macadru a fospriveşte gua unor rapo

2.4.6.2. A

anisme suntuire a Comtului sunt: ea utilizării

finanţării ă cu respecaceste agen

Tab.2.2

Agenţia deEURATOÎntreprindde fuziune

2.4.6.3. A

executive CE) nr. 58

unicaţiilor etatea Europenţia Europeanţii pentru pru politica dtrul Satelitaritutul pentru

te de-a lunăreau pe paUE a corectbordare co

ai eficientăt rezultatulvernanţa,oarte şi stu

Agentii si o

nt create cumunităţii Ecoordonari paşnice a energiei nuctarea condnţii sunt- t

. Agentiile s

e AprovizionOM) derea comunăe (Fusion for

Agentii exe

sunt o8/2003 al

78 

lectronice ană de Coopană de Apăraolitica de se

de securitate r al Uniunii EStudii de Se

ngul anilor,arcurs, agentat această mună”, cară şi mai fial analizei e funcţiona

udii, inclusi

organisme

u scopul deEuropene area program

energiei nucleare şi adiţiilor de abelul 2.2

si organismeDENUMIR

nare a EURA

ă europeană r Energy)

ecutive

rganizaţii Consiliulu

perare Judiciare

ecuritate şi dşi de apărareEuropene ecuritate al U

, pentru a rnţiile au fuă situaţie adre să le per

abilă. efectuate darea şi supiv a unei ev

EURATOM

e a susţine a Energiei Amelor de cenucleare, asasigurarea siguranţă.

ele EURATRE COMPLE

ATOM (Age

pentru ITER

instituiteui (JO L

iară

e apărare coe comună)

Uniunii Euro

răspunde nuncţionat îndoptând unrmită agen

de către un praveghervaluări ext

M

realizarea Atomice (Eercetare alesigurarea cunei canti

TOM ETA

enţia de Apr

R şi dezvolta

e în con11 din 16

omună (Agen

opene

nevoilor n condiţii n set complnţiilor să ai

grup de luea activităterne

obiectivelEURATOMe statelor cunoştinţelităţi suficie

rovizionare a

area energiei

nformitate 6.1.2003)

nţii

let ibă o

ucru ăţii

or M).

or, ente

a

i

cu în

79  

vederea realizării anumitor sarcini referitoare la gestionarea unuia sau a mai multor programe comunitare. Aceste agenţii sunt înfiinţate pe o perioadă determinată. Ele trebuie să fie situate la sediul Comisiei Europene (Bruxelles sau Luxemburg).

În prezent, aceste agenţii sunt- tabelul 2.3:

Tab.2.3. Agentiile executive Nr crt

DENUMIRE PRESCURTATA

DENUMIRE COMPLETA

1 (AECEC) Agenţia Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (Agenţia Executivă a CEC)

2 (REA) Agenţia Executivă pentru Cercetare 3 (EACI) Agenţia Executivă pentru Competitivitate şi Inovare 4 (EACEA) Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi

Cultură 5 (TEN-T EA) Agenţia Executivă pentru Reţeaua Transeuropeană de

Transport 6 (EAHC) Agenţia Executivă pentru Sănătate şi Consumatori

80  

CAPITOLUL 3 TRATATELE CARE AU STAT LA BAZA FORMARII UNIUNII

EUROPENE 3.1. GENERALITATI

Uniunea Europeană se bazează pe norme de drept. Aceasta înseamnă că orice măsură luată de UE derivă din tratatele care au fost aprobate în mod voluntar şi democratic de toate ţările membre. De exemplu, dacă un anumit domeniu politic nu figurează într-un tratat, Comisia nu poate propune un act legislativ în domeniul respectiv.

Tratatul este un acord cu forţă juridică obligatorie între statele membre ale UE. El stabileşte obiectivele UE, regulile de funcţionare a instituţiilor europene, procedura de luare a deciziilor şi relaţiile existente între Uniune şi statele membre.

Tratatele sunt modificate pentru a permite creşterea eficienţei şi transparenţei UE, pentru a pregăti extinderile viitoare şi pentru a introduce noi domenii de cooperare - cum ar fi moneda unică.

În baza tratatelor, instituţiile UE au posibilitatea de a adopta acte legislative, pe care statele membre le aplică ulterior. Tratatele, legislaţia, jurisprudenţa şi propunerile legislative pot fi consultate în versiune integrală pe site-ul EUR-Lex, baza de date a legislaţiei UE.

3.2.TRATATUL DE LA PARIS INSTITUIND CECO (COMUNITATEA EUROPEANA A CARBUNELUI SI OTELULUI)

3.2.1. Context

Anul 1950 a marcat o nouă etapă pentru evoluţia construcţiei comunitare, etapă pentru al cărui început un rol important îi revine lui Robert Schuman care, în numele Franţei, în declaraţia făcută la Paris, la 9 mai 1950 , propunea să se angajeze un proces original depăşind cadrul tradiţional al cooperării interguvernamentale prin acceptarea trecerii anumitor atribute ale suveranităţii în favoarea unor instituţii comune. S-a ales un anumit sector industrial - cărbunele şi oţelul - datorită, pe de o parte, ponderii economice a acestor industrii, iar pe de altă parte, din necesitatea unor garanţii legate de suprimarea controlului interaliat al zonei Ruhr-ului, pentru ca orice război între Franţa şi Germania să devină nu numai de negândit dar şi din punct de vedere material imposibil. Proiectul amintit se înscria într-o perspectivă mai ambiţioasă, piaţa comună a cărbunelui şi oţelului trebuind să permită să se experimenteze formula unei

81  

integrări sectoriale, formulă susceptibilă să fie în mod progresiv extinsă la alte domenii şi chiar la construirea unei Europe politice .

Propunerea făcută de Robert Schuman – figura 3.1, a primit repede un răspuns favorabil din partea Germaniei, urmând, la un interval scurt de timp, răspunsurile favorabile din partea Belgiei, Olandei, Luxemburg-ului şi Italiei.

Fig.3.1. Momente ale citirii declaratiei lui Robert Schuman

Astfel, în iunie 1950 negocierile s-au deschis la Paris, iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, urmând ca acesta să intre în vigoare, la 25 iulie 1952.

3.3.TRATATELE DE LA ROMA

3.3.1. Date generale

In primul rând trebuie amintit că cele două Tratate de la Roma, instituind Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A. sau Euratom), semnate la 25 martie 1957 şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958, constituie alături de Tratatul de la Paris instituind C.E.C.O., cele trei tratate originare ale Comunităţilor Europene, şi, totodată, principalele izvoare primare ale dreptului comunitar european. Tratatul CEE, semnat la Roma în 1957, reuneşte Franţa, Germania, Italia şi Beneluxul într-o Comunitate care are drept scop integrarea prin intermediul schimburilor în vederea dezvoltării economice. În urma Tratatului de la Maastricht, CEE devine Comunitatea Europeană, exprimând astfel voinţa statelor membre de a extinde competenţele comunitare dincolo de domeniile economice. Un instantaneu din timpul ceremoniei de semnare a tratatului CEE este prezentat in figura 3.2.

82  

Fig. 3.2 Ceremonia de semnare a tratatelor de la Roma

3.3.2. Nasterea tratatului

Prin instituirea Comunitatea Europeana a Cărbunelui şi a Oţelului (CECO) intrată în vigoare în iulie 1952, Europa supranaţională înregistrează primul său mare succes. Pentru prima dată, cele şase state membre ale acestei organizaţii renunţă, într-un domeniu totuşi încă limitat, la o parte din suveranitatea lor în favoarea Comunităţii. Acest prim efort în vederea integrării şi-a demonstrat repede limitele prin eşecul Comunităţii Europene de Apărare (CEA) în 1954. În momentul în care începeau să existe temeri cu privire la viitorul CECO, Conferinţa de la Messina din iunie 1955 încearcă o relansare a proiectului european. Aceasta este urmată de o serie de alte reuniuni care au reunit miniştri şi experţi. La începutul anului 1956 este creat un comitet pregătitor, însărcinat cu pregătirea unui raport privind crearea unei pieţe comune europene. Acesta se reuneşte la Bruxelles, sub preşedinţia lui P.H. Spaak, ministrul belgian al Afacerilor Externe din acea vreme. În aprilie 1956, acest comitet prezintă un ansamblu de două proiecte care corespund celor două opţiuni alese de către state:

-crearea unei pieţe comune generalizate; -crearea unei Comunităţi a Energiei Atomice. Cele două celebre „tratate de la Roma” au fost semnate la Roma în martie

1957. Primul instituia o Comunitate Economică Europeană (CEE), iar cel de-al

doilea o Comunitate Europeană a Energiei Atomice, cunoscută şi sub denumirea de Euratom.

Diversele ratificări la nivelul statelor membre nepunând probleme, cele două tratate intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 1958.

Prezenta fişă de sinteză este consacrată doar Tratatului CEE.

83  

3.3.3. Obiective

În urma eşecului CEA, domeniul economic, mai puţin afectat de opoziţiile naţionale decât alte domenii, devine terenul consensual al cooperării supranaţionale. Prin instituirea CEE şi prin crearea pieţei comune sunt urmărite două obiective. Primul urmăreşte transformarea condiţiilor economice în care se realizează schimburile şi producţia pe teritoriul Comunităţii. Cel de-al doilea, mai politic, face din CEE o contribuţie la construcţia funcţională a Europei politice şi constituie un pas către o unificare mai largă a Europei.

În Preambul, semnatarii tratatului se declară: „- hotărâţi să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între popoarele

europene; - decişi să asigure, printr-o acţiune comună, progresul economic şi social al

ţărilor lor, prin eliminarea barierelor care divizează Europa; - propunându-şi ca scop esenţial al eforturilor lor îmbunătăţirea constantă a

condiţiilor de viaţă şi de muncă ale popoarelor lor; - gata să recunoască faptul că eliminarea obstacolelor existente necesită o

acţiune concertată în vederea garantării unei extinderi stabile, a unor schimburi echilibrate şi a unei concurenţe loiale;

- preocupaţi să întărească unitatea economiilor lor şi să asigure o dezvoltare armonioasă prin reducerea decalajului dintre diferitele regiuni şi a rămânerii în urmă a zonelor defavorizate;

- dornici să contribuie, prin intermediul unei politici comerciale comune, la eliminarea treptată a restricţiilor din schimburile internaţionale;

- dispuşi să confirme solidaritatea dintre Europa şi ţările de peste mări şi dorind să asigure dezvoltarea prosperităţii acestora, în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite;

- hotărâţi să consolideze pacea şi libertatea şi invitând şi celelalte popoare ale Europei, care le împărtăşesc idealul, să se alăture efortului lor...”.

Intenţiile lor s-au concretizat prin crearea unei pieţe comune, a unei uniuni vamale şi prin elaborarea unor politici comune.

3.3.4.Contribuţiile tratatului

Tratatul CEE prevede crearea unei pieţe comune, a unei uniuni vamale şi elaborarea unor politici comune.

Articolele 2 şi 3 din tratat abordează în mod direct aceste trei teme. Acestea precizează că cea dintâi misiune a Comunităţii constă în instituirea unei pieţe comune şi prezintă în mod detaliat acţiunile pe care aceasta din urmă va trebui să le întreprindă pentru a o realiza.

84  

3.3.4.1.Instituirea unei pieţe comune

Articolul 2 din Tratatul CEE stipulează următoarele: „Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre, să promoveze în întreaga Comunitate o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice, o creştere durabilă şi echilibrată, o stabilitate crescândă, o creştere accelerată a nivelului de trai şi relaţii mai strânse între statele pe care le reuneşte”.

Această piaţă comună are la bază faimoasele „patru libertăţi”, care sunt libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor şi a capitalurilor.

Ea instituie un spaţiu economic unificat, introducând libera concurenţă între întreprinderi. Piaţa comună pune bazele apropierii condiţiilor economice de comercializare a produselor şi a serviciilor, cu excepţia celor la care fac deja referire alte tratate (CECO şi Euratom).

Articolul 8 din tratatul CEE prevede că realizarea pieţei comune se va face pe durata unei perioade tranzitorii de 12 ani, divizată în trei etape a câte patru ani fiecare. Fiecărei etape i-a fost atribuit un ansamblu de acţiuni care trebuie întreprinse şi urmărite. Sub rezerva exceptărilor şi a derogărilor prevăzute de tratat, expirarea perioadei tranzitorii constituie termenul de intrare în vigoare a tuturor normelor referitoare la instituirea pieţei comune.

Piaţa fiind fondată pe principiul liberei concurenţe, tratatul interzice înţelegerile între întreprinderi, precum şi ajutoarele oferite de stat (cu excepţia derogărilor prevăzute de tratat), care pot afecta comerţul între statele membre şi care au ca obiect sau ca efect să împiedice, să limiteze sau să distorsioneze concurenţa.

În final, ţările şi teritoriile de peste mări sunt asociate la piaţa comună şi la uniunea vamală, în scopul intensificării schimburilor şi al continuării eforturilor comune de dezvoltare economică şi socială.

3.3.4.2.Instituirea unei uniuni vamale

Tratatul CEE suspendă drepturile vamale între state şi contingentele la schimbul de mărfuri dintre acestea.

Tratatul instituie un Tarif Vamal Comun extern, un fel de barieră externă pentru produsele din statele terţe, care înlocuieşte tarifele anterioare ale statelor membre. Această uniune vamală este completată de o politică comercială comună. Această politică gestionată la nivel comunitar şi nu la nivel naţional face diferenţa între uniunea vamală şi o simplă asociaţie de liber schimb.

Efectele desfiinţării restricţiilor vamale şi ale eliminării restricţiilor cantitative la nivelul schimburilor în cursul perioadei de tranziţie sunt pozitive,

85  

permiţând comerţului intracomunitar şi schimburilor dintre CEE şi statele terţe să se dezvolte în mod semnificativ.

3.3.4.3.Elaborarea politicilor comune

Anumite politici sunt prevăzute în mod formal în cadrul tratatului, cum ar fi politica agricolă comună (articolele 38 la 47), politica comercială comună (articolele 110 la 116) şi politica transporturilor (articolele 74 la 84).

Alte politici pot fi elaborate în funcţie de nevoi, după cum se precizează în articolul 235: „În cazul în care, în cadrul funcţionării pieţei comune, o acţiune a Comunităţii apare ca necesară pentru realizarea unuia dintre obiectivele Comunităţii, fără ca prezentul tratat să fi prevăzut atribuţiile necesare în vederea acţionării în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate cu privire la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă dispoziţiile corespunzătoare”.

Incepând cu Reuniunea la nivel înalt de la Paris, din octombrie 1972, recurgerea la acest articol a permis Comunităţii să realizeze acţiuni în domeniul politicii mediului, al politicii regionale, sociale şi industriale.

Dezvoltarea acestor politici este completată de crearea Fondului Social European, al cărui scop este îmbunătăţirea condiţiilor de ocupare a forţei de muncă pentru lucrători şi ridicarea nivelului lor de trai, precum şi instituirea Băncii Europene de Investiţii, menite să îmbunătăţească dezvoltarea economică a Comunităţii prin crearea de noi resurse.

3.3.5.Structura tratatului

Tratatul CEE cuprinde 240 de articole şi este structurat în şase părţi distincte, precedate de un Preambul.

-prima parte este consacrată principiilor care susţin instituirea CEE prin intermediul pieţei comune, a uniunii vamale şi a politicilor comune;

-a doua parte se referă la fundamentele Comunităţii. Aceasta cuprinde patru titluri consacrate liberei circulaţii a mărfurilor, agriculturii, liberei circulaţii a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor şi a transporturilor;

-a treia parte se referă la politica Comunităţii şi cuprinde patru titluri cu privire la regulile comune, la politica economică, la politica socială şi la Banca Europeană de Investiţii;

-a patra parte este consacrată asocierii ţărilor şi teritoriilor de peste mări; -a cincea parte este consacrată instituţiilor Comunităţii, cu un prim titlu

care se referă la dispoziţiile instituţionale şi cu un al doilea care se referă la dispoziţiile financiare;

86  

-ultima parte a tratatului se referă la dispoziţiile generale şi finale. Tratatul cuprinde, de asemenea, patru anexe referitoare la anumite poziţii

tarifare, la produse agricole, la tranzacţii invizibile şi la ţările şi la teritoriile de peste mări.

La tratat au fost anexate şi douăsprezece protocoale. Primul se referă la statutul Băncii Europene de Investiţii, iar următoarele la

diferite probleme specifice unui anumit stat membru (Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos) sau unui anumit produs, precum uleiurile minerale, bananele, cafeaua verde.

Au mai fost anexate la actul final şi nouă declaraţii.

3.3.6. Instituţii

Tratatul CEE creează instituţii şi mecanisme decizionale care permit exprimarea atât a intereselor naţionale, cât şi a unei viziuni comunitare.

Echilibrul instituţional are la bază un „triunghi” format din Consiliu, Comisie şi Parlamentul European, care colaborează între ele. Consiliul elaborează normele, Comisia formulează propunerile, iar Parlamentul are un rol consultativ. În plus, există un alt organ care are un rol consultativ în cadrul procesului decizional, şi anume Comitetul Economic şi Social.

Comisia, un colegiu independent de guvernele statelor membre, numită de către acestea printr-un acord comun, reprezintă interesele comune. Aceasta deţine monopolul iniţiativei legislative şi face propuneri de acte comunitare Consiliului de Miniştri. Gardian al tratatelor, ea veghează la aplicarea acestora şi a dreptului derivat. Comisia dispune, în acest sens, de numeroase mijloace pentru a controla statele membre şi întreprinderile.

În cadrul misiunii sale, Comisia dispune de putere executivă în vederea aplicării politicilor comune.

Consiliul de Miniştri este compus din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi deţine cea mai mare parte a competenţelor decizionale. Acesta este asistat de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), care îi pregăteşte lucrările şi execută sarcinile care îi sunt atribuite.

Adunarea Parlamentară nu dispune, iniţial, decât de putere de decizie, iar membrii săi nu sunt aleşi încă prin vot universal direct

Tratatul prevede, de asemenea, instituirea unei Curţi de Justiţie. Conform Acordului privind unele instituţii comune, semnat şi intrat în

vigoare în acelaşi timp cu Tratatele de la Roma, Adunarea Parlamentară şi Curtea de Justiţie sunt comune Tratatelor CEE şi Euratom.

87  

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de Fuziune în 1967, Consiliul şi Comisia devin instituţii comune celor trei Comunităţi (CECO, CEE şi Euratom) şi se instituie principiul unităţii bugetare.

3.3.7. Modificări aduse tratatului

Prezentul tratat a fost modificat prin următoarele tratate: -Tratatul de la Bruxelles, numit „Tratatul de Fuziune” (1965)

Acest tratat înlocuieşte cele trei Consilii de Miniştri (CEE, CECO şi Euratom), pe de o parte, şi cele două Comisii (CEE, Euratom) şi Înalta Autoritate (CECO), pe de altă parte, cu un Consiliu unic şi o Comisie unică. Pe lângă această fuziune administrativă, se instituie şi un buget de funcţionare unic;

-Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii bugetare (1970) Acest tratat înlocuieşte sistemul de finanţare a Comunităţilor din

contribuţiile venind din partea statelor membre cu cel al resurselor proprii. Acesta instituie, de asemenea, un buget unic pentru Comunităţi;

-Tratatul de modificare a anumitor dispoziţii financiare (1975) Acest tratat conferă Parlamentului European dreptul de a respinge bugetul şi

de a da Comisiei descărcarea de gestiune pentru executarea acestuia. Tratatul instituie o Curte de Conturi unică pentru cele trei Comunităţi, organism de control contabil şi de gestiune financiară.

-Tratatul privind Groenlanda (1984) Acest tratat pune capăt aplicării tratatelor pe teritoriul Groenlandei şi

stabileşte relaţii speciale între Comunitatea Europeană şi Groenlanda, după modelul regimului aplicabil teritoriilor de peste mări.

-Actul Unic European (1986) Actul Unic European constituie prima modificare semnificativă adusă

tratatelor. Acesta permite extinderea domeniilor în care votul în cadrul Consiliului se face cu majoritate calificată, creşte rolul Parlamentului European (procedura de cooperare) şi lărgeşte competenţele comunitare. Actul Unic European introduce obiectivul pieţei interne, care trebuie realizat până în 1992.

-Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht” (1992)

Tratatul de la Maastricht reuneşte sub acelaşi acoperiş Uniunea Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperarea politică instituţionalizată în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură) şi consolidează competenţele Parlamentului European (procedura de codecizie).

-Tratatul de la Amsterdam (1997)

88  

Tratatul de la Amsterdam permite extinderea competenţelor Uniunii prin crearea unei politici comunitare de ocupare a forţei de muncă, prin transferul către Comunitate a unei părţi din problemele relevante anterior în cadrul cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsurile menite să apropie Uniunea de cetăţenii săi şi prin posibilitatea unor cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Pe de altă parte, acesta extinde procedura de codecizie, precum şi votul cu majoritate calificată şi simplifică şi renumerotează articolele tratatelor.

-Tratatul de la Nisa (2001) Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor”

de la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea, care nu au fost soluţionate în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta simplifică utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi eficientizează sistemul jurisdicţional.

-Tratatul de la Lisabona (2007) Tratatul de la Lisabona introduce largi reforme instituţionale. Acesta

elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Tratatul introduce, de asemenea, modificări semnificative cu privire la modul de funcţionare al instituţiilor europene, la procesul decizional şi la repartiţia competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Europă extinsă, cu 27 de membri. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

-Tratatul de aderare a Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit (1972), care creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la şase la nouă;

-Tratatul de aderare a Greciei (1979); -Tratatul de aderare a Spaniei şi Portugaliei (1985), care creşte numărul

statelor membre ale Comunităţii Europene de la zece la douăsprezece; -Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), care creşte

numărul statelor membre ale Comunităţii Europene la cincisprezece; -Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei,

Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci;

89  

-Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

3.3.8. Rezumat

Tratatul C.E.E. avea ca principal scop transformarea condiţiilor economice de schimburi şi de producţie pe teritoriul Comunităţilor. În acelaşi timp, s-au remarcat şi opinii de prezentare a creării Comunităţilor ca o contribuţie la construcţia funcţională a Europei politice, substituită integrării politice directe.

La rândul său, Tratatul de la Roma instituind C.E.E.A. (Euratom) avea ca obiectiv, potrivit art. 1, să contribuie la stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a energiilor nucleare, creşterii nivelului de trai în statele membre şi dezvoltării schimburilor cu alte ţări.

Cele două Tratate au fost însoţite de adoptarea unei Convenţii privind instituţiile comune pentru Comunităţi şi de unele protocoale semnate la Bruxelles la 17 aprilie 1957 cu privire la imunităţile şi privilegiile Curţii de Justiţie a C.E.E. şi Euratom.

Deşi s-au înfiinţat trei Comunităţi, iar la constituire nu a fost explicit exprimată ideea creării pieţei comune, aceasta a fost avută în vedere ca unul dintre obiectivele cele mai importante care urmau să fie realizate, urmărindu-se şi constituirea unei uniuni politice prin fuzionarea acestor Comunităţi, fapt, de altfel, dovedit, prin evoluţia ulterioară – Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht etc.

3.4. ACTUL UNIC EUROPEAN (AUE)

3.4.1. Competente ale AUE

Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.

3.4.2. Naştere

AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la 28 februarie 1986 de către Danemarca, Italia şi Grecia, este prima modificare

90  

importantă a Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) – figura 3.3. Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

Fig 3.3 Semnarea Actului Unic European- sursa Europeean Comision Audiovisual Library

Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt: -Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983; Acest text, elaborat pe baza planului realizat de Hans Dietrich Genscher,

ministrul german al Afacerilor Externe şi de omologul său italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor interinstituţionale, al competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se angajează să reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă este posibil să le încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.

-Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene; La solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formează o comisie

parlamentară pentru afaceri instituţionale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.

-Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984; Inspirându-se din Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc

compus din reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi de guvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Dooge invită Consiliul European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeană.

-Cartea Albă despre piaţa internă din 1985;

91  

Comisia, la solicitarea preşedintelui său, Jacques Delors, publică o Carte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru realizarea pieţei interne. Cartea propune un calendar şi data limită de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia. Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

3.4.3.Obiective

Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în domeniul armonizării legislative. De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat. Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:

-procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului; -puterile Comisiei; -puterile Parlamentului European; -extinderea competenţelor Comunităţilor.

3.4.4.Structură

Actul Unic European e ste constituit dintr-un Preambul, din patru titluri şi dintr-o serie de declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor membre de a transforma totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene.

Preambulul precizează, de asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi al Comunităţilor Europene. De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume „să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi prin urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.

Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile Europene. Titlul II este consacrat modificărilor tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, iar Titlul III cooperării europene în domeniul politicii externe. Titlul IV cuprinde dispoziţiile generale şi finale.

92  

3.4.5. Contribuţiile tratatului . Modificări instituţionale

Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în raport cu celelalte instituţii.

Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul 10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazuri specifice. AUE face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilor preliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.

3.4.6.Contribuţiile tratatului. Modificări politice

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este

instaurarea progresivă a pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piaţa internă este definită drept „spaţiul fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor prezentului tratat”.

În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor economice şi monetare se regăseşte în cadrul competenţelor existente.

93  

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social la nivel european.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială pentru a contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare între regiuni. Intervenţia comunitară se face prin intermediul Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).

În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei europene şi dezvoltarea competitivităţii sale internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.

Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea, coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.

3.4.7. AUE. Bilanţ şi perspective

AUE a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieţei comune în piaţa unică. Prin crearea de noi competenţe comunitare şi prin reforma instituţiilor, AUE deschide calea integrării politice şi a uniunii economice şi monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.

94  

3.4.8. Modificări aduse tratatului

-Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht” (1992);

Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură, cooperarea pentru dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului European (procedura de codecizie).

-Tratatul de la Amsterdam (1997); Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin

instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.

-Tratatul de la Nisa (2001); Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de

la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au fost soluţionate decât parţial în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul jurisdicţional.

-Tratatul de la Lisabona (2007); Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta

elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de state membre. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi. Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

-Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la cincisprezece;

95  

-Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci;

-Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

3.4.9. Rezumat

Principalul obiectivul al A.U.E. a fost realizarea unui spaţiu fără frontiere care să permită libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor. Semnificativ de amintit este art. 13 AUE potrivit caruia: „Comunitatea adoptă măsuri destinate să stabilească progresiv piaţa internă, în cursul unei perioade expirând la 31 decembrie 1992, conform dispoziţiilor din tratat; Piaţa internă comportă un spaţiu fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată potrivit dispoziţiilor din prezentul tratat”.

Un alt tratat al Comunităţilor europene este Actul Unic European (AUE), intrat în vigoare în 1987. Contextul adoptării AUE începe în anii ’80 care au adus şi necesitatea unei reforme instituţionale care să corespundă evoluţiilor politice, economice şi sociale înregistrate în Europa.

În anul 1984, la Consiliul European de la Fontainbleau, s-a constituit, sub preşedinţia senatorului irlandez J. Dooge , Comitetul pentru problemele instituţionale, după modelul Comitetului Spaak, cel care a redactat Tratatele de la Roma. Raportul Comitetului, numit Raportul Dooge, afirma nevoia unui salt calitativ în sensul creării între statele europene a unei entităţi politice adevărate, adică a unei Uniuni Europene.

Misiunea Comitetului era de a prezenta sugestii în vederea îmbunătăţirii funcţionării cooperării europene în domeniul comunitar, ca şi în cel al cooperării politice. În vederea realizării acestui obiectiv, Comitetul preconiza convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor membre care să negocieze un proiect de tratat asupra Uniunii Europene .

A.U.E. a avut, poate, cea mai mare importanţă în procesul de integrare economică, de altfel, el fiind caracterizat ca obligaţia de a realiza simultan marea piaţă fără frontiere, plus coeziunea economică şi socială, o politică europeană de cercetare şi tehnologie, întărirea sistemului monetar european, lansarea unui spaţiu social european şi acţiuni semnificative în domeniul mediului .

96  

Principalul obiectivul al A.U.E. rămâne însă, realizarea unui spaţiu fără frontiere care să permită libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor.

Semnificativ de amintit aici este art. 13 din AUE potrivit cu care: „Comunitatea adoptă măsuri destinate să stabilească progresiv piaţa internă, în cursul unei perioade expirând la 31 decembrie 1992, conform dispoziţiilor din tratat; Piaţa internă comportă un spaţiu fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată potrivit dispoziţiilor din prezentul tratat”.

Pe lângă aceste dispoziţii care definesc obiectivul general – cel al stabilirii “pieţei interne”, Actul unic aduce modificări şi procedurilor prevăzute pentru suprimarea obstacolelor în calea schimburilor dintre statele membre. Principalele modificări constau în introducerea, prin articolele 18 şi 19 din Actul unic, a două noi dispoziţii referitoare la:

- instaurarea unei proceduri de armonizare a legislaţiilor prin decizia Consiliului adoptată cu majoritate calificată;

- posibilitatea de a decreta, tot prin decizie cu majoritate calificată, că acele dispoziţii în vigoare într-un stat membru trebuie să fie considerate ca echivalente cu cele aplicate de un alt stat membru.

Trecerea de la “piaţa comună” la “piaţa internă” nu era o simplă modificare terminologică. După cum rezultă şi din Cartea albă a Comisiei din 1985 era vorba de un obiectiv ambiţios a cărui realizare implica adoptarea a 310 directive de apropiere a legislaţiilor în vederea stabilirii progresive a pieţei interne până la 31 decembrie 1992, prin suprimarea obstacolelor fizice, tehnice, fiscale ce continuau să perturbe libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi capitalurilor.

Data de 31 decembrie 1992 nu a avut efectul de a suprima toate obstacolele existând încă pentru libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor . De altfel, într-o declaraţie, anexă la AUE se arăta că această dată “nu creează efecte juridice automate”. Efectul datei de 31 decembrie 1992 a fost mai mult politic şi psihologic.

3.5. TRATATUL DE LA MAASTRICHT (TRATATUL ASUPRA UNIUNII EUROPENE)

3.5.1.Context

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) marchează o nouă etapă în procesul de integrare europeană, deoarece permite demararea integrării politice. Acesta instituie o Uniune Europeană fondată pe trei piloni: Comunităţile

97  

Europene, politica externă şi de securitate comună (PESC) şi cooperarea în domeniul poliţienesc şi judiciar în materie penală (JAI).

Tratatul: instituie o cetăţenie europeană, consolidează puterile Parlamentului European şi lansează Uniunea Economică şi Monetară (UEM).

Pe de altă parte, CEE devine Comunitatea Europeană (CE).

3.5.2. Naştere

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992, ( figura 3.4.) a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne.

Fig.3.4. Ceremonia de semnare a Tratatului de la Maastricht

Pe plan extern, prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi perspectiva reunificării Germaniei au condus la luarea angajamentului privind consolidarea poziţiei internaţionale a Comunităţii.

La nivel intern, statele membre doresc să continue progresele înregistrate prin Actul Unic European prin intermediul altor reforme.

Aceste elemente au condus la convocarea a două Conferinţe interguvernamentale, una privind UEM şi cealaltă privind uniunea politică.

Consiliul European de la Hanovra din 27 şi 28 iunie 1988 a încredinţat unui grup de experţi, prezidat de Jacques Delors, misiunea de a elabora un raport care să propună etape concrete pentru realizarea uniunii economice.

Consiliul European de la Dublin din 28 aprilie 1990, pe baza unui memorandum belgian privind relansarea instituţională şi a unei iniţiative franco-germane care invita statele membre să ia în considerare accelerarea construcţiei politice a Europei, a decis să examineze necesitatea modificării Tratatului CE pentru a avansa în procesul integrării europene.

98  

Cu ocazia Consiliului European de la Roma, din 14 şi 15 decembrie 1990, au fost lansate cele două Conferinţe interguvernamentale. Lucrările s-au încheiat după un an cu reuniunea la nivel înalt de la Maastricht, din 9 şi 10 decembrie 1991.

3.5.3. Obiective

Prin Tratatul de la Maastricht, obiectivul economic iniţial al Comunităţii, şi anume realizarea unei pieţe comune, a fost în mod clar depăşit şi vocaţia politică a fost exprimată.

În acest context, Tratatul de la Maastricht răspunde la cinci obiective esenţiale:

-consolidarea legitimităţii democratice a instituţiilor; -creşterea eficienţei instituţiilor; -introducerea unei uniuni economice şi monetare; -dezvoltarea dimensiunii sociale a Comunităţii; -instituirea unei politici externe şi de securitate comune.

3.5.4. Structură

Tratatul are o structură complexă. Pe lângă Preambul, acesta include şapte

titluri. Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind Comunităţile, Politica externă şi de securitate comună şi cooperarea judiciară. Titlul II include dispoziţiile de modificare a Tratatului CEE, iar Titlurile III şi IV modifică tratatele CECO şi, respectiv, CEEA. Titlul V introduce dispoziţii cu privire la Politica externă şi de securitate comună (PESC). Titlul VI cuprinde dispoziţiile privind cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI). Dispoziţiile finale se regăsesc în Titlul VII.

Tratatul de la Maastricht instituie Uniunea Europeană, care are la bază trei piloni: Comunităţile Europene, Politica externă şi de securitate comună şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală.

Primul pilon este format din Comunitatea Europeană, din Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi din Euratom şi se referă la domeniile în care statele membre îşi exercită împreună suveranitatea prin intermediul instituţiilor comunitare. În cadrul acestui pilon se aplică procedura supranumită metoda comunitară, şi anume Comisia Europeană face propunerea legislativă, Consiliul şi Parlamentul European o adoptă, iar Curtea de Justiţie asigură controlul respectării dreptului comunitar.

Cel de-al doilea pilon instaurează Politica externă şi de securitate comună (PESC), prevăzută în Titlul V al Tratatului privind Uniunea Europeană. Aceasta înlocuieşte dispoziţiile din Actul Unic European şi permite statelor membre să

99  

întreprindă acţiuni comune în domeniul politicii externe. Acest pilon este supus unui proces decizional interguvernamental care recurge în primul rând la unanimitate. Rolul Comisiei şi al Parlamentului este modest, iar jurisdicţia Curţii de Justiţie nu se aplică acestui domeniu. Al treilea pilon este consacrat cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI) prevăzute în Titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Uniunea este menită să întreprindă acţiuni comune pentru a oferi cetăţenilor un grad ridicat de protecţie în interiorul unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Procesul decizional este, de asemenea, interguvernamental.

3.5.5. Instituţii

Continuând logica Actului Unic European, Tratatul de la Maastricht

consolidează rolul Parlamentului European. Domeniul de aplicare a procedurii de cooperare şi a procedurii de aviz conform este extins. În plus, tratatul introduce o procedură nouă, codecizia, care îi permite Parlamentului să adopte acte împreună cu Consiliul. Această procedură presupune contacte strânse între Parlament şi Consiliu pentru a se ajunge la un acord. Mai mult decât atât, tratatul asociază Parlamentul la procedura de învestitură a Comisiei. Este recunoscut rolul partidelor politice în integrarea europeană. Acestea contribuie la formarea unei conştiinţe europene şi la exprimarea voinţei politice a europenilor.

În ceea ce priveşte Comisia, durata mandatului este extinsă la cinci ani, pentru a corespunde cu cea a mandatului Parlamentului European.

Ca şi Actul Unic, acest tratat extinde votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului pentru majoritatea deciziilor supuse procedurii de codecizie şi pentru toate deciziile adoptate prin procedura de cooperare.

Pentru a recunoaşte importanţa dimensiunii regionale, tratatul instituie un Comitet al Regiunilor. Format din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale, acest Comitet are un caracter consultativ.

3.5.6. Politici

Tratatul introduce politici comunitare în şase domenii noi: -reţelele transeuropene; -politica industrială; -protecţia consumatorilor; -educaţia şi formarea profesională; -tineretul; -cultura.

100  

3.5.7. Uniunea Economică şi Monetară

Piaţa unică este realizată prin introducerea UEM. Politica economică presupune trei elemente. Statele membre trebuie să asigure coordonarea politicilor lor economice, să instituie un control multilateral al acestei coordonări şi să respecte anumite reguli de disciplină financiară şi bugetară.

Obiectivul politicii monetare este introducerea unei monede unice şi garantarea stabilităţii acestei monede, prin stabilitatea preţurilor şi respectarea regulilor economiei de piaţă.

Tratatul prevede introducerea unei monede unice în trei etape succesive: -prima etapă, de liberalizare a circulaţiei capitalurilor, începe la 1 iulie

1990; -a doua etapă începe la 1 ianuarie 1994 şi permite convergenţa politicilor

economice ale statelor membre; -a treia etapă trebuie să înceapă cel mai târziu la 1 ianuarie 1999 prin

crearea unei monede unice şi instituirea unei Bănci Centrale Europene (BCE). Politica monetară are la bază Sistemul European al Băncilor Centrale

(SEBC), compus din BCE şi băncile centrale naţionale. Aceste instituţii sunt independente de autorităţile politice naţionale şi comunitare.

Există dispoziţii specifice pentru două state membre. Regatul Unit nu s-a angajat să treacă la cea de-a treia etapă a UEM. Danemarca a obţinut un Protocol care prevede că decizia trecerii sale la cea de-a treia etapă va fi luată în urma unui referendum.

3.5.8. Protocolul privind Politica Socială

Prin Protocolul privind politica socială anexat la tratat, competenţele comunitare în domeniul social sunt extinse. Regatul Unit nu participă la acest Protocol. Obiectivele Protocolului sunt:

-promovarea ocupării forţei de muncă; -ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă; -o protecţie socială corespunzătoare; -un dialog social; -dezvoltarea resurselor umane care permit un nivel ridicat şi durabil de

ocupare a forţei de muncă; -integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă.

101  

3.5.9. Cetăţenie

Una din marile inovaţii introduse de tratat este introducerea unei cetăţenii europene, care se adaugă cetăţeniei naţionale. Orice cetăţean care are naţionalitatea unui stat membru este şi cetăţean al Uniunii. Această cetăţenie conferă noi drepturi europenilor, şi anume:

-dreptul de liberă circulaţie şi de şedere în interiorul Comunităţii; -dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi locale în statul în

care îşi are reşedinţa; -dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea unui stat membru,

altul decât statul de origine, pe teritoriul unei ţări terţe unde statul de origine nu este reprezentat;

-dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a se adresa Ombudsmanului.

3.5.10. Principiul subsidiarităţii

Tratatul privind Uniunea Europeană a preluat ca regulă generală principiul

subsidiarităţii, care era aplicat politicii de mediu în Actul Unic European. Acest principiu afirmă că în cazul în care Comunitatea nu are o competenţă exclusivă, aceasta nu intervine decât dacă obiectivele pot fi realizate mai bine la nivel comunitar decât la nivel naţional. Articolul A prevede că Uniunea ia „decizii la nivelul cel mai apropiat posibil de cetăţeni”.

Tratatul de la Maastricht reprezintă o etapă esenţială în cadrul construcţiei europene. Prin instituirea Uniunii Europene, prin crearea unei uniuni economice şi monetare şi prin extinderea integrării europene la noi domenii, Comunitatea intră într-o dimensiune politică.

Conştiente de evoluţia integrării europene, de extinderile viitoare şi de necesitatea modificărilor instituţionale, statele membre au introdus în tratat o clauză privind revizuirea. În acest scop, articolul N prevede convocarea unei Conferinţe interguvernamentale în 1996. Această conferinţă a condus la semnarea Tratatului de la Amsterdam în 1997.

3.5.11. Modificări aduse tratatului

-Tratatul de la Amsterdam (1997); Tratatul de la Amsterdam permite extinderea competenţelor Uniunii şi

instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, transferul unei părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne, măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni, posibilitatea unor

102  

cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Pe de altă parte, acesta extinde procedura de codecizie, precum şi votul cu majoritate calificată şi simplifică şi renumerotează articolele tratatelor.

-Tratatul de la Nisa (2001); Tratatul de la Nisa este consacrat în special „reminiscenţelor” de la

Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale cu privire la extindere, care nu au fost soluţionate în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în Consiliu şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta simplifică utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi eficientizează sistemul jurisdicţional.

-Tratatul de la Lisabona (2007); Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta

elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de membri. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), care creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene la cincisprezece;

-Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci;

-Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

3.5.12. Rezumat

Tratatul asupra Uniunii Europene (cunoscut ca Tratatul de la Maastricht) constituie, în procesul de creare a unei uniuni mereu mai strânse între popoarele Europei, o etapă nouă şi de substanţă.

În ceea ce priveşte modificările aduse de TUE, acesta a modificat, în special, Tratatul de instituire a CEE (Tratatul de la Roma instituind CEE). În plus, Tratatul

103  

de la Maastricht a dat o nouă structură întregului sistem de tratate, înglobând Tratatele constitutive ale Comunităţilor, pe care le-a aşezat la „baza construcţiei comunitare”.

Dacă de la Tratatele de la Roma şi până la Actul Unic European - prima reformă de ansamblu Comunităţilor Europene - au trebuit să treacă aproape 30 de ani, în schimb, de la intrarea în vigoare a AUE, în 1987 şi până la deschiderea conferinţelor interguvernamentale ce au condus la semnarea, în februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht au trecut mai puţin de 4 ani.

O astfel de accelerare a construcţiei comunitare a fost determinată, desigur, de anumiţi factori. În acest sens, se poate spune că accelerarea a fost determinată, pe de o parte, de dinamica internă a Comunităţilor iar, pe de altă parte, de evoluţia scenei internaţionale şi în special, dezintegrarea sistemului comunist şi reunificarea Germaniei.

La Consiliul european de la Maastricht din 9-10 decembrie 1991, şefii de stat şi de guvern ai celor 12 state membre ale Comunităţilor europene, reuniţi în conferinţă interguvernamentală pe baza articolului 236 din Tratatul CEE, au ajuns la un acord asupra proiectului de tratat asupra Uniunii Europene, prin care se angaja o nouă etapă importantă în construcţia europeană. Acest acord era un acord politic. Înaintea semnării trebuia să se dea forma juridică definitivă textelor consolidate ale celor două aspecte ale tratatului - o “uniune politica” şi “o uniune economică şi monetară” negociate, aşa cum am văzut, separat, şi să se redacteze preambulul .

În contextul amintit, la 7 februarie 1992, reprezentantii celor 12 state membre au semnat Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht).

După semnare, s-a angajat faza ratificărilor naţionale care ar fi trebuit să se încheie, potrivit Tratatului, la 31 decembrie 1992 pentru a putea intra în vigoare la 1 ianuarie 1993, dar problemele ridicate mai ales de rezultatul negativ al referendumului din Danemarca (2 iunie 1992), apoi de organizarea unui nou referendum danez în luna mai 1993 , pozitiv de această dată, cum şi de amânările guvernului britanic şi necesitatea unei revizuiri constituţionale în Germania, au condus la reportarea datei de intrare în vigoare a Tratatului de la Maastricht la 1 noiembrie 1993. Tratatul a fost încheiat pe o durată nelimitată.

Aşadar, se poate spune că, după şase ani de la Actul Unic European, Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE) constituie, în procesul de creare a unei uniuni mereu mai strânse între popoarele Europei, o etapă nouă şi de substanţă.

În Preambulul TUE (primul alineat) se afirmă hotărârea statelor membre de a parcurge o nouă etapă în procesul de integrare europeană angajat prin crearea Comunităţilor Europene, iar în ultimul alineat se arată că în perspectiva etapelor ulterioare ce urmează să fie trecute pentru a face să progreseze integrarea europeană, statele membre au decis să instituie o „Uniune Europeană”.

104  

Având în vedere şi evenimentele ulterioare Tratatului de la Maastricht, se poate spune că începând cu această dată, Uniunea Europeană a intrat într-un nou ciclu de evoluţie.

În ceea ce priveşte modificările aduse de TUE, acesta a modificat, în special, Tratatul de instituire a CEE (Tratatul de la Roma instituind CEE). În plus, Tratatul de la Maastricht a dat o nouă structură întregului sistem de tratate, înglobând Tratatele constitutive ale Comunităţilor, pe care le-a aşezat la „baza construcţiei comunitare”.

Titlulu I („Frontispiciul comun”) al TUE se referă, în primul rând, la crearea Uniunii Europene, obiectivele şi elementele sale constitutive .

Astfel, potrivit art. B TUE, obiectivele generale sunt: - promovarea progresului economic şi social echilibrat şi susţinut, în

principal prin crearea unui spaţiu fără frontiere interioare; - întărirea coeziunii economice şi sociale; - stabilirea unei Uniunii Economice şi Monetare (UEM) care va implica, la

momentul oportun şi conform dispoziţiilor tratatului, moneda unică; - afirmarea în viaţa internaţională a identităţii Uniunii; - întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor naţiunilor statelor membre; - dezvoltarea unei strânse cooperări în sectorul justiţiei şi a afacerilor

interne; - menţinerea integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea acestuia

conform procedurii stabilite în art. N 2. În art. F se arată că Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre,

având sisteme de guvernare bazate pe principiile democratice. Totodată, se arată că Uniunea respectă drepturile fundamentale, aşa cum au

fost acestea garantate în Convenţia de la Roma din 1950 (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - CEDO).

A fost introdus în Tratat şi principiul „suficienţei mijloacelor” care se referă la „dotarea” Uniunii cu mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor şi realizarea politicilor sale.

Foarte important de amintit aici este şi principiul „subsidiarităţii”, ca mecanism de atribuire a competenţelor între Uniune şi statele membre în sectoare ce nu sunt de competenţa exclusivă a Uniunii. Acest mecanism (menţionat în art. B TUE), operează în conformitate cu articolul 3B TCE în baza unor criterii de eficacitate apreciind „dimensiunea” sau „efectul” respectivelor acţiuni. Subsidiaritatea urma să joace un rol important în complementarea eforturilor Uniunii şi a statelor membre evitându-se, astfel, eventualele conflicte sau suprapuneri şi potenţându-se realizările. Subsidiaritatea putea contribui şi la evitarea „centralismului birocratic”, perceput ca „venind dinspre Bruxelles.

105  

Un alt principiu foarte important este cel al „unităţii instituţionale”, care indică că Uniunea Europeană va avea aceleaşi instituţii pentru cei trei piloni (Comunităţile Europene, PESC şi JAI). Aşadar, se stabileşte un cadru instituţional unic „la vârful” căruia se găseşte Consiliul European. Parlamentul European, Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie (CEJ) vor fi instituţiile comune care îşi vor exercita competenţele în condiţiile prevăzute în Tratat. După cum reiese din dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană se sprijină pe trei piloni, unul de natură instituţională (Comunităţile Europene) şi doi piloni interguvernamentali – PESC şi JAI.

Pilonul central (care este şi cel mai „solid”), este cel comunitar, cuprinzând, în fapt, cele trei Comunităţi europene – CECO, CEE - devenită CE şi CEEA, ale căror tratate constitutive au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht.

În ceea ce priveşte ceilalţi doi piloni, aşa cum precizam anterior, Tratatul de la Maastricht aşează, simultan, Uniunea Europeană şi pe o bază interguvernamentală. Unul dintre pilonii interguvernamentali îl reprezintă articolul J (Titlul V) care cuprinde Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), „urmaşul” normativ al fostului art. 30 al Actului Unic European (abrogat prin art. P al TUE) . Celălalt pilon interguvernamental al Uniunii, este reprezentat de art. K (Titlul VI) care conţine Cooperarea în materie de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

În final, urmărind grafica imaginară a aşa-numitului „templu grecesc” (cum a fost numită structura Tratatului de la Maastricht în literatura de specialitate ),

Uniunea are şi o bază comună constituită din Titlul VII (Dispoziţii Finale), ce cuprinde art. L-S şi în care se descriu următoarele teme:

- conservarea acquis-ului comunitar; - competenţele Curţii de Justiţie; - procedura unică a revizuirilor şi a noilor aderări; - derogări; - intrarea în vigoare şi valabilitatea tratatelor. Dată fiind noua structură formală a TUE (existenţa unei „baze finale

comune”), Tratatele CE, CECA şi CEEA „pierd”, cu această ocazie, respectivele articole.

Astfel, dacă până la TUE, Tratatele constitutive dispuneau de proceduri proprii şi distincte de revizuire (de exemplu, art. 96 CECA, 236 CEE şi 204 Euratom), o dată cu TUE aceste articole au fost abrogate şi s-a stabilit o procedură unică de revizuire (art. N) bazată pe sistemul existent în Tratele CEE şi Euratom.

De la intrarea în vigoare a TUE, statele europene care au solicitat calitatea de membru al UE au urmat o procedură unică pentru a-şi formaliza integrarea.  

106  

3.6.TRATATUL DE LA AMSTERDAM

3.6.1. Context Un alt important tratat comunitar şi izvor primar de drept este Tratatul de la

Amsterdam (tratat ce modifică Tratatul de la Maastricht şi, implicit, tratatele institutive ale Comunităţilor europene), intrat în vigoare în 1999.

3.6.2. Nastere

În ceea ce priveşte contextul semnării sale, trebuie amintit că, la Torino, Conferinţa Interguvernamentală (CIG ’96) şi-a finalizat lucrările prin reuniunea Consiliului European de la Amsterdam, din iunie 1997- figura 3.5.

Fig.3.6 Reuniunea Consiliului European de la Amsterdam adopta

concluziile conferintei interguvernamentale si batatoreste calea semnarii unui nou tratat

Rezultatele CIG au fost, însă, sub aşteptări. O serie de factori interni şi

externi, precum: eşecul Uniunii Europene în războiul din fosta Iugoslavie, tensiunile monetare din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene, acompaniate de stagnarea economică şi creşterea şomajului din majoritatea ţărilor membre , alegerile din Anglia şi Franţa care au adus la putere partide de stânga etc., n-au putut crea o ambianţă prielnică negocierilor pentru finalizarea tuturor problemelor care au stat în atenţia CIG.

Deşi nu toate problemele înscrise pe ordinea de zi a CIG şi-au găsit rezolvarea, reuniunea Consiliului European din iunie 1997 s-a finalizat cu adoptarea Tratatului de la Amsterdam care, prin prevederile sale, îşi propune să construiască o Europă mai apropiată de cetăţenii săi, mai prezentă pe plan

107  

internaţional şi capabilă să funcţioneze cu 20, 25 sau 27 de membri, după aderarea ţărilora sociate.

La această reuniune, cei „15” au eşuat în încercarea de a ajunge la un acord asupra reformei instituţiilor comunitare, problemă care a fost amânată.

Cei „15” au reuşit totuşi să se pună de acord cu privire la funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare de la 1 ianuarie 1999, data la care intră în vigoare moneda unică - EURO. Compromisul în legătură cu această problemă s-a realizat prin ataşarea la pactul de stabilitate bugetară (monetară) a unui pachet de măsuri cu caracter social privind creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă.

Cele două rezoluţii independente adoptate la Amsterdam (una, în problemele monetare şi a doua, în domeniul social) au fost totuşi legate între ele printr-un preambul care subliniază că „politicile macroeconomice şi bugetare sănătoase merg mână în mână cu creşterea puternică şi durabilă a producţiei şi locurilor de muncă”.

Totodată, cei „15”, au căzut de acord că o problemă importantă care trebuie să stea în atenţia lor este şi reformarea politicilor comune (PAC, buget, fondurile, structurile ş.a.)

În contextul amintit, la 17 iunie 1997, şefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au convenit asupra unui acord politic privind un nou tratat pentru Europa - Tratatul de la Amsterdam, ce avea drept obiectiv de a întări eficacitatea şi de a răspunde mai bine aşteptărilor cetăţenilor .

După semnarea oficială a textelor, noile dispoziţii au făcut obiectul unor dezbateri publice în fiecare ţară membră şi au fost supuse aprobării electorilor, fie prin referendum, fie prin decizie parlamentară.

3.6.3. Obiective

Tratatul de la Amsterdam fixa patru mari obiective, ce aveau menirea de a

consolida cei trei „mari piloni” pe care se bazează Uniunea : - plasarea preocupărilor privind ocuparea şi drepturile cetăţenilor în „inima”

Uniunii; - suprimarea oricăror obstacole din calea liberei circulaţii şi întărirea

securităţii; - emiterea unui mesaj care să-i permită Europei să-şi facă mai bine auzită

vocea în lume; - creşterea eficacităţii arhitecturii instituţionale a Uniunii în vederea

viitoarelor lărgiri. Reafirmând responsabilitatea statelor membre în domeniul ocupării forţei de

muncă, Tratatul de la Amsterdam pune în prim-plan necesitatea de a acţiona

108  

împreună, prin elaborarea unor orientări politice comune şi a unor linii directoare pentru fiecare ţară.

El conţine, alături de dispozitivul asupra Uniunii Economice şi Monetare, un capitol rezervat ocupării .

Fiecare Stat membru continuă să-şi conducă propria politică, dar aceasta trebuie să se înscrie într-o strategie europeană coordonată. Astfel, socialul este pus alături economiei

Schimburile de experienţă, coordonarea politicilor la fiecare nivel, favorizarea dezbaterilor dintre partenerii sociali la scară europeană constituie acel „plus” care va permite ameliorarea durabilă a situaţiei ocupării forţei de munca.

În mod concret, la Amsterdam guvernele s-au angajat în ceea ce priveşte: - corelarea politicilor privind ocuparea forţei de muncă cu politica

economică a Comunităţii; - promovarea unei mâini de lucru calificate şi capabile de adaptare, cât şi a

pieţei muncii care să se adapteze rapid schimbărilor economice. În acest scop a fost instituită o supraveghere multilaterală a politicilor

naţionale şi un comitet al ocupării care asistă instituţiile abilitate în acest domeniu.

3.7. TRATATUL DE LA NISA

3.7.1. Context

Încheiată la 11 decembrie 2000, reuniunea interguvernamentală de la Nisa a avut ca scop, în special, examinarea unor probleme legate de viitoarea extindere a Uniunii prin aderarea statelor din centrul şi estul Europei.

Conferinţa interguvernamentală din decembrie 2000 a deschis calea încheierii unui acord al Consiliului European de la Nisa. Astfel, pe 26 februarie 2001, s-a ajuns la semnarea Tratatului de la Nisa de către şefii de stat sau guvern ai statelor membre. Tratatul nu a intrat în vigoare decât după cca. 2 ani, la 1 februarie 2003. Intrarea în vigoare a tratatului era posibilă numai după ratificarea sa de către statele membre, potrivit propriilor reglementări constituţionale (pe cale parlamentară şi/sau prin referendum). Procesul de ratificare a durat până în octombrie 2002, când ultima ţară care nu ratificase Tratatul de la Nisa, Irlanda, a organizat cel de-al doilea referendum care, spre deosebire de cel din cursul anului 2001, s-a încheiat pozitiv. Tratatul a intrat astfel, în vigoare, începând cu 1 februarie 2003.

109  

3.7.2. Obiective

Într-o scurtă prezentare, negocierile de la Nisa au avut ca obiect următoarele

domenii de o deosebită importanţă: - reforma Comisiei Europene – s-a convenit ca statele mari să renunţe la cel

de-al doilea comisar până în anul 2005 în favoarea statelor nou primite, dar numărul comisarilor să nu depăşească 27 de membri;

- redistribuirea voturilor în Consiliu – s-a prevăzut o nouă scală de repartizare a voturilor de la 3 (Malta) la 29 (Germania, Marea Britanie, Franţa, Itlalia). României i s-au repartizat 14 voturi, ceea ce va face să ocupe o poziţie importantă în procesul de adoptare a deciziilor ;

- extinderea votului majoritar în locul unanimităţii, măsură luată pentru a se evita blocajul procesului decizional ca urmare a creşterii numărului statelor membre;

- Conferinţa Interguvernamentală a introdus o noua distribuire a locurilor în Parlamentul European, care are în vedere o Uniune de 27 de state membre.

- îmbunătăţirea sistemului cooperării intensificate (consolidate). Sistemul cooperării intensificate a fost prevăzut de Tratatul de la

Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, şi a avut în vedere posibilitatea unui număr limitat de state de a avansa mai repede decât altele în anumite domenii.

În cadrul summit-ului de la Nisa s-a vizat facilitarea acestei cooperări intensificate. Astfel, pentru a face mecanismul să fie mai operaţional, Tratatul de la Nisa suprimă posibilitatea prevăzută în prezent de tratate pentru fiecare stat membru de a opune un veto declanşării unei cooperări intensificate. Noul tratat fixează la 9 numărul maxim de state membre necesar pentru a instaura o cooperare intensificată şi prevede posibilitatea instaurării de cooperări intensificate în domeniul politicii externe şi de securitate comună, mai puţin în domeniul apărării. El garantează că aceste cooperări se situează în cadrul Uniunii, că respectă rolul instituţiilor şi permit statelor membre care nu participă imediat la cooperarea întărită, să se alăture ulterior .

- Politica Externă şi de Securitate Comună - art. 17 TUE după modificările Nisa) include toate aspecte referitoare la securitatea Uniunii incluzând şi definirea progresivă a unei politici de apărare comună , care ar putea duce la o apărare comună dacă astfel va decide Consiliul European.

În acest caz, acesta va recomanda statelor membre adoptarea respectivei decizii în conformitate cu exigenţele lor constituţionale. Politica Uniunii în sensul noilor prevederi nu afectează caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a diferitelor state membre, respectă obligaţiile decurgând din Tratatul Atlanticului de Nord pentru acele state care consideră că apărarea lor comună se realizează prin

110  

NATO şi este compatibilă cu politica comună de securitate şi apărare stabilită în acest cadru. Definirea progresivă a unei politici de apărare comună va fi sprijinită, în măsura în care statele membre o vor considera adecvat, prin cooperarea acestora în sectorul producerii de armament. Aspecte la care se referă Tratatul includ misiunile umanitare şi de salvare, misiunile de menţinere a păcii şi misiunile de gestionare a crizelor, cât şi cele de restabilire a păcii. Dispoziţiile introduse nu constituie un obstacol pentru dezvoltarea unei cooperări întărite între două sau mai multe state la nivel bilateral, în cadrul UEO sau a Alianţei atlantice în măsura în care această cooperare nu contravine prevederilor tratatului.

- în domeniul drepturilor omului trebuie precizat că la Nisa a fost elaborata Carta a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cartă ce fixează un ansamblu de drepturi civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor europeni, regrupate în şase categorii: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetăţenie şi justiţie. Aceste drepturi sunt bazate pe drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe tradiţiile constituţionale ale statelor Uniunii Europene . Însă, spre deosebire de Convenţia Consiliului Europei (CEDO) care se refera doar la drepturile politice şi civile, Carta acoperă domenii adiţionale, cum ar fi dreptul la o buna administrare, drepturi sociale pentru muncitori, protecţia datelor personale şi bioetica. În plus Carta acoperă acele drepturi politice ale cetăţenilor Uniuni Europene care prin definiţie nu pot fi incluse în Convenţie .

Carta drepturilor fundamentale a dobândit valoare juridică obligatorie începând cu 1 decembrie 2009, când a avut loc intrarea în vigoare a noului tratat comunitar – Tratatul de reformă de la Lisabona.

3.8.CONSTITUTIA EUROPEANA

3.8.1. Context

Constituţia Europeană a fost (Pentru nespecialişti, spunem "a fost" pt. că proiectul constituţional a fost "abandonat" în 2007 şi înlocuit cu actualul Tratat de la Lisabona), în acelaşi timp, un tratat, un subiect de drept internaţional şi o Constituţie, conţinând numeroase elemente ce se regăsesc doar în legile fundamentale ale statelor.

Constituţia Europeană a fost întocmită şi adoptată printr-un proces transparent şi democratic, de către o Convenţie Europeană alcătuită din 105 reprezentanţi (dintre care 72 au fost membri aleşi ai Parlamentelor Naţionale sau ai Parlamentului Europei).

111  

3.8.2. Definitivarea proiectului Membrii Convenţiei Europene au definitivat, în prima jumătate a anului

2003, „Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa”. Proiectul a fost adoptat prin consens de Convenţie la data de 13 iunie şi 10 iulie 2003, iar la 18 iulie 2003 a fost prezentat Preşedintelui Consiliului European de la Roma, după ce, în urma cu cca. o lună, primele două părţi ale Proiectului fuseseră prezentate în cadrul Consiliului European de la Salonic, din 20 iunie 2003.

Preşedintele Convenţiei, Valery Giscard d'Estaing, a solicitat şefilor de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene să se străduiască să menţină ''intactă pe cât posibil'' aceasta formă finală. ''Să nu revenim înapoi la arbitraje căutate şi găsite'' - a spus el, atrăgând atenţia că orice schimbare ulterioară va necesita noi negocieri, care vor prelungi procesul de adoptare a celui mai important document al Uniunii Europene de - Constituţia. ''A schimba această Constituţie - a menţionat el - a modifica echilibrele sale comportă riscul deformării ei şi implicit al dislocării muncii noastre de până acum (...) iar opinia publică şi poate chiar şi istoricii vor spune că o formidabilă ocazie a fost ratată''.

3.8.3. Aprobarea Constituţiei

După o perioadă de stagnare, discuţiile aprinse în ceea ce priveşte Proiectul

de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa s-au reluat energic în cursul anului 2004, îndeosebi după 1 mai 2004, când alte 10 state au devenit membre UE.

De asemenea, un rol deosebit de important l-a avut şi unda de şoc provocată de atacurile teroriste de la Madrid (Spania) din martie 2004, evenimente care au determinat miniştrii de externe ai statelor membre UE să finalizeze, în cadrul summit-ului de la Bruxelles, din 25-26 martie 2004, un Proiect de Declaraţie ce conţine zece măsuri pentru combaterea flagelului terorist, printre care numirea unui coordonator al luptei antiteroriste şi adoptarea anticipată a „Clauzei de solidaritate” înscrisă în Proiectul de Constituţie, în baza căreia statele UE îşi vor oferi reciproc asistenţă, inclusiv prin mijloace militare, în caz de atac terorist.

Tot în cursul anului 2004, liderii Uniunii Europene au ajuns, în sfârşit, la un acord în ceea ce priveşte Costituţia, şi astfel, aceasta a fost aprobată în cadrul Conferinţei Inter-guvernamentale din 18 iunie 2004.

În 2005, electoratul din Franţa şi Olanda a respins Constituţia Europeană. A urmat o perioadă de reflecţie de doi ani, iar la 23 iunie 2007 liderii UE au ajuns la un acord privind stabilirea unui mandat detaliat pentru o nouă conferinţă interguvernamentală, căreia i-a revenit sarcina de a elabora un tratat de reformă, până la sfârşitul lui 2007.

112  

La 19 octombrie 2007, Consiliul European informal de la Lisabona a adoptat textul final al tratatului, aşa cum a fost stabilit de CIG. Şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona la data de 13 decembrie 2007.

Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

3.9.TRATATUL DE LA LISABONA

3.9.1. Context

La 13 decembrie 2007, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre au semnat Tratatul de la Lisabona, finalizând astfel negocierile legate de aspectele instituţionale, care s-au întins pe parcursul mai multor ani. Acest tratat permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor de lucru ale acestora, întărirea legitimităţii democratice şi consolidarea soclului de valori fundamentale ale Uniunii.

Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii cadrul juridic şi mijloacele necesare pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

3.9.2. Tratatul de la Lisabona. Introducere

Tratatul de la Lisabona răspunde nevoii de a reforma structura şi modul de funcţionare a Uniunii Europene (UE). Extinderile succesive ale UE au dus numărul statelor membre la 28. Prin urmare, era necesară o adaptare a funcţionării instituţiilor şi a modalităţilor de luare a deciziilor la nivel european.

În plus, Tratatul de la Lisabona a permis reformarea mai multor politici ale UE. Acesta a redefinit şi a consolidat acţiunile întreprinse la nivel european.

3.9.3. Istoric

O primă tentativă de reformă a avut loc odată cu elaborarea Tratatului de

instituire a unei Constituţii pentru Europa. Obiectivul era de a înlocui tratatele fondatoare ale UE cu o Constituţie Europeană.

Constituţia a fost semnată la Roma la 29 octombrie 2004. Totuşi, înainte de a intra în vigoare, aceasta trebuia să fie ratificată de toate statele membre. Procesul de ratificare s-a soldat cu un eşec în mai multe state membre.

La 23 iulie 2007, o nouă conferinţă interguvernamentală a fost convocată la Lisabona, pentru a găsi o alternativă la Tratatul constituţional şi pentru a continua reformele. Ideea unei Constituţii Europene a fost, prin urmare, abandonată şi au avut loc noi negocieri pentru elaborarea unui tratat de modificare.

113  

La 13 decembrie 2007, cei 28 de şefi de stat sau de guvern din UE au semnat la Lisabona noul tratat de modificare. Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost ratificat de toate statele membre în conformitate cu cerinţele lor constituţionale.

3.9.4. Diferenţele faţă de tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa

Tratatul de la Lisabona este, în mare parte, inspirat de Tratatul

constituţional. Majoritatea reformelor instituţionale şi politice avute în vedere în Constituţie sunt reluate în Tratatul de la Lisabona, dar prezentate sub o formă diferită.

Tratatul constituţional era menit, într-adevăr, să abroge tratatele fondatoare ale UE, pentru a le înlocui cu un text unic: Constituţia pentru Europa. În schimb, Tratatul de la Lisabona nu înlocuieşte tratatele fondatoare, doar le modifică, cum au făcut şi tratatele de la Amsterdam şi Nisa anterior. Astfel, Tratatul de la Lisabona se prezintă sub forma unei serii de amendamente aduse tratatelor fondatoare.

Această schimbare de formă nu are consecinţe în plan juridic, dar are un efect semnificativ în plan simbolic şi politic. Ideea unei Constituţii Europene a fost abandonată, iar dreptul european rămâne stabilit de tratatele internaţionale. Astfel, UE se bazează în continuare pe cele două tratate fondatoare: Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a fost totuşi redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”

3.9.5. Contribuţiile aduse de Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona adduce urmatoarele contributii: - reformează instituţiile şi îmbunătăţeşte procesul decizional al UE; - consolidează dimensiunea democratică a UE; - reformează politicile interne ale UE; - consolidează politica externă a UE.

3.9.5.1. Aspecte instituţionale

Reforma instituţiilor UE era necesară datorită creşterii numărului de state

membre.. Tratatul de la Lisabona modifică astfel normele privind compoziţia Comisiei, a Parlamentului European, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului Economic şi Social European.

114  

În plus, Tratatul de la Lisabona reformează procesul decizional din cadrul Consiliului. Acesta elimină efectiv vechiul sistem de vot ponderat şi introduce o nouă definiţie a majorităţii calificate pentru votarea deciziilor.

Tratatul de la Lisabona creează, de asemenea, două noi funcţii în arhitectura instituţională a UE:

‐preşedintele Consiliului European; ‐Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate. De asemenea, Tratatul de la Lisabona şi-a propus să clarifice şi să

îmbunătăţească funcţionarea UE. Acesta elimină vechea structură bazată pe piloni în favoarea unei noi repartizări a competenţelor între UE şi statele membre.

Tratatul de la Lisabona simplifică, de asemenea, procedurile legislative şi tipologia actelor juridice adoptate în cadrul UE.

În plus, Tratatul de la Lisabona conferă o mai mare flexibilitate funcţionării UE. Acesta introduce o serie de clauze instituţionale menite să faciliteze construcţia europeană în anumite domenii politice. S-a facilitat, de asemenea, punerea în aplicare a cooperării consolidate între statele membre.

3.9.5.2. Consolidarea democraţiei europene

Unul dintre obiectivele Tratatului de la Lisabona este de a consolida democraţia europeană, mai ales cu scopul de a accentua legitimitatea deciziilor şi de a apropia UE de cetăţenii săi. Astfel, puterile Parlamentului European au fost consolidate în mod semnificativ.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona conferă parlamentelor naţionale un rol mai important în cadrul UE.

În plus, Tratatul de la Lisabona instituie iniţiativa cetăţenească, care permite cetăţenilor să participe mai activ la construcţia europeană.

3.9.5.3. Politicile interne ale UE

Una dintre cele mai importante modificări se referă la spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie. Tratatul de la Lisabona sporeşte competenţele UE în ceea ce priveşte:

-controlul la frontiere, azilul şi imigraţia; -cooperarea judiciară în materie civilă; -cooperarea judiciară în materie penală; -cooperarea poliţienească. De asemenea, Tratatul de la Lisabona clarifică competenţele UE în

domeniul politicilor economice, sociale şi energetice. Acesta stabileşte ca nou obiectiv crearea unui spaţiu european de cercetare.

115  

3.9.5.4. Politica externă a UE

Acţiunea UE pe plan internaţional a fost consolidată. Mai întâi de toate,

Tratatul de la Lisabona conferă o mai mare coerenţă şi vizibilitate politicii externe şi de securitate comune a UE. UE dobândeşte astfel personalitate juridică, ceea ce îi permite să negocieze şi să fie parte contractantă la tratatele internaţionale. În plus, UE este reprezentată de acum înainte pe scena internaţională de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate.

De asemenea, politica de securitate şi apărare comună face acum obiectul unei secţiuni a tratatelor fondatoare. Obiectivele pe termen lung vizează instituirea unei apărări europene commune.

3.9.6. Obiectivele Tratatului de la Lisabona

În ceea ce priveşte obiectivele noului Tratat, acestea sunt : -formarea unei Uniuni mai democratice şi mai transparente; -crearea unei Uniuni mai eficiente, cu metode de lucru şi reguli de vot

simplificate, cu instituţii moderne pentru o Uniune Europeană cu 28 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi;

-construirea unei Europe a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni;

-promovarea Europei ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici.

3.9.7. Conţinutul Tratatului de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a tratatelor existente. La intrarea sa în vigoare (1 decembrie 2009), Tratatul de la Lisabona a

modificat cele două tratate majore ale Uniunii: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE, Maastricht, 1992), precum şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Roma, 1957). Acesta din urmă a fost redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” (TFUE). O serie de Protocoale şi de Declaraţii sunt anexate Tratatului.

Cu titlu separat va fi menţinut Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom, CEEA).

116  

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), aşa cum este amendat de Tratatul de la Lisabona, reflectă cadrul general al Uniunii şi principiile sale, incluzând, de asemenea, şi dispoziţiile specifice privind politica externă şi de securitate comună a UE. Astfel, TUE, amendat, cuprinde un preambul şi este structurat în şase părţi:

Titlul I: Dispoziţii comune; - Titlul II: Dispoziţii privind principiile democratice; - Titlul III: Dispoziţii privind instituţiile; - Titlul IV: Dispoziţii privind formele de cooperare consolidată; - Titlul V: Dispoziţii generale privind acţiunea externă a Uniunii şi dispoziţiile specifice privind politica externă şi de securitate comună; - Titlul VI: Dispoziţii finale. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) cuprinde

regulile şi modalităţile concrete de funcţionare a UE, transpunând în practică elementele de principiu descrise în cadrul TUE. De asemenea, TFUE detaliază politicile Uniunii, cu excepţia politicii externe şi de securitate comună. Structura acestuia, în versiunea consolidată, este următoarea:

- Partea I: Principiile (art. 1-17); - Partea a II-a: Nediscriminarea şi cetăţenia UE (art. 18 - 25); - Partea a III-a: Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii (art. 26 - 197); - Partea a IV-a: Asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări (art. 198 - 204); - Partea a V-a: Acţiunea externă a Uniunii (art. 205 - 222); - Partea a VI-a: Dispoziţii instituţionale şi financiare (art. 223 - 334); - Partea a VII-a: Dispoziţii generale şi finale (art. 335 - 358).

 

117  

CAPITOLUL 4 ORDINEA JURIDICA COMUNITARA

 

4.1. STRUCTURA SISTEMULUI JURIDIC COMUNITAR      

    4.1.1. Clasificarea izvoarelor dreptului Uniunii Europene

Izvoarele dreptului Uniunii Europene sunt de trei tipuri, şi anume: izvoarele primare, izvoarele secundare şi izvoarele legislaţiei complementare.

Izvoarele primare, sau legislaţia primară, cuprind în principal Tratatele de instituire a Uniunii Europene.

Izvoarele secundare sunt constituite din elemente ale dreptului fondat pe Tratate. Acestea includ legislaţia secundară, legislaţia secundară unilaterală şi dreptul convenţional.

Izvoarele complementare sunt alcătuite din elemente ale dreptului care nu sunt prevăzute în Tratate. Este vorba despre jurisprudenţa Curţii de Justiţie, despre dreptul internaţional şi despre principiile generale ale dreptului.

4.1.2. Izvoarele legislaţiei primare

Izvoarele primare, sau legislaţia primară, provin, în principal, din tratatele

„fondatoare”, şi anume din Tratatul privind UE şi Tratatul privind funcţionarea UE. Acestea definesc repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre şi fundamentează puterea instituţiilor. Acestea stabilesc astfel cadrul juridic în care instituţiile UE pun în aplicare politicile europene.

De asemenea, legislaţia primară cuprinde: -tratatele de modificare ale UE; -protocoalele anexate la tratatele fondatoare şi la tratatele de modificare; -tratatele de aderare a statelor membre la UE. Legislaţia primară, cunoscută şi sub denumirea de izvor primar sau drept

originar, apare ca fiind dreptul suprem al Uniunii Europene (UE). Aceasta se află în vârful piramidei ordinii juridice europene. Aceasta este esenţialmente constituită din tratatele de instituire a UE.

Legislaţia primară (izvor primar sau drept originar) este dreptul suprem al Uniunii Europene (UE), şi anume prevalează asupra oricărui alt izvor de drept. Curtea de Justiţie are răspunderea de a asigura respectarea acestei prevalenţe prin acţiuni distincte, cum sunt acţiunea în anulare (articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)) şi procedura întrebărilor preliminare (articolul 267 din TFUE).

118  

Legislaţia primară este alcătuită în principal din tratatele UE. Aceste tratate conţin regulile formale şi materiale care definesc punerea în aplicare a politicilor instituţiilor europene. Acestea stabilesc şi regulile formale care definesc repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre şi pe care se bazează puterea instituţiilor. De asemenea, tratatele stabilesc regulile materiale care definesc domeniul de aplicare al politicilor şi structurează acţiunea instituţiilor. Referitor la domeniul de aplicare al legislatiei primare, se poate afirma ca, legislaţia primară este alcătuită din ansamblul tratatelor fondatoare ale UE, modificate şi adaptate prin diferite tratate şi acte. Acestea sunt:

-Tratatele „fondatoare”, de instituire a UE; -Marile tratate de modificare ale UE; -Protocoalele anexate la tratatele enumerate; -Tratatele adiţionale, care aduc modificări sectoriale la tratatele fondatoare; -Tratatele de aderare a ţărilor la UE; Tratatele „fondatoare” care instituie diferite Comunităţi Europene sunt: -Tratatul de la Paris (18 aprilie 1951); -Tratatele de la Roma (Tratatul Euratom şi Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene) (25 martie 1957); -Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (7 februarie 1992). Tratatele de modificare sunt: -Actul Unic European (17 şi 28 februarie 1986); -Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997); -Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001); ‐Tratatul de la Lisabona (13 decembrie 2007), intrat în vigoare începând de la

1 decembrie 2009. Tratatele adiţionale, care aduc modificări sectoriale la tratatele fondatoare,

sunt: -Tratatul privind „fuziunea instituţiilor executive” (8 aprilie 1965); -Tratatul de modificare a unor dispoziţii bugetare ale Tratatelor de instituire

a Comunităţilor Europene (22 aprilie 1970); -Tratatul de la Bruxelles de modificare a unor dispoziţii financiare ale

Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi de instituire a Curţii de Conturi (22 iulie 1975);

-„Actul” privind alegerea reprezentanţilor Parlamentului prin sufragiu universal direct (20 septembrie 1976).

Tratatele de aderare: -a Danemarcei, a Irlandei, a Norvegiei şi a Regatului Unit (22 ianuarie

1972); -a Greciei (28 mai 1979); -a Portugaliei şi a Spaniei (12 iunie 1985);

119  

-a Austriei, a Finlandei, a Norvegiei şi a Suediei (24 iunie 1994); -a Ciprului, a Estoniei, a Maltei, a Letoniei, a Lituaniei, a Poloniei, a

Republicii Cehe, a Slovaciei, a Sloveniei şi a Ungariei (16 aprilie 2003); -a Bulgariei şi a României (25 aprilie 2005). Actele de aderare a Norvegiei din 22 ianuarie 1972 şi 24 iunie 1994 nu au

intrat niciodată în vigoare. În data de 1 februarie 1985 a fost semnat un tratat de creare a unui statut special pentru Groenlanda.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare spaţial al legislaţiei primare, articolul 355 din TFUE prevede că dreptul UE se aplică teritoriilor metropolitane ale statelor membre şi anumitor insule şi teritorii de peste mări (ca Madeira, Insulele Canare şi departamentele de peste mări franceze). Acesta se aplică şi teritoriilor în care un stat membru asigură relaţiile externe (ca Gibraltar şi Insulele Åland).

Articolul 355 din TFUE prevede că, Consiliul poate stabili un regim special pentru anumite teritorii. Este astfel cazul Gibraltarului şi al Saint-Pierre-et-Miquelon în domeniul vamal. În cele din urmă, articolul 355 din TFUE prevede în mod expres că dreptul comunitar nu se aplică anumitor teritorii cum ar fi Insulele Feroe.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare temporal al legislaţiei primare, aceasta se aplică din momentul intrării în vigoare a tratatului, cu excepţia perioadei tranzitorii.

În ceea ce priveşte durata aplicării, textele care intră în sfera legislaţiei primare au, în principiu, durată nelimitată (de exemplu, TFUE conform articolului 356).

Referitor la regimul juridic al legislatiei primare, in ceea ce priveşte angajamentele încheiate de statele membre între ele, acestea pot fi:

-anterioare Tratatului de la Roma, în principiu aplicarea lor încetează. În această eventualitate, angajamentele intră apoi sub incidenţa regimului de succesiune a tratatelor prevăzut în dreptul internaţional. Prin excepţie, articolul 350 din TFUE autorizează în mod expres unele asociaţii regionale între Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos;

-ulterioare Tratatului de la Roma, sunt supuse obligaţiei generale a principiului loialităţii enunţat în articolul 4 al TUE. În virtutea acestui articol, statele se abţin să ia vreo măsură susceptibilă de a pune în pericol realizarea obiectivelor din TUE.

În ceea ce priveşte angajamentele încheiate de statele membre cu ţările terţe, dacă acestea sunt:

-anterioare Tratatului de la Roma, drepturile terţilor se menţin în temeiul articolului 307 din Tratatul CE şi al jurisprudenţei Curţii de Justiţie (CJUE, hotărârea în cauza International Fruit Company din data de 12 decembrie 1972).

120  

Altfel spus, aceste acorduri sunt opozabile Comunităţii, din cauza transferului competenţelor statelor membre către aceasta. Prin excepţie, acesteia nu îi sunt opozabile drepturile care rezultă din acordurile care sunt incompatibile cu Tratatul CE;

-ulterioare Tratatului de la Roma, dacă sunt recunoscute ca fiind valabile, cu excepţia cazului în care statul şi-a depăşit competenţele (dacă UE are o competenţă pe care statul nu a respectat-o) şi dacă acordul încalcă obligaţia generală a principiului loialităţii.

Curtea de Justiţie a UE poate interpreta tratatele. Cu toate acestea, ea nu controlează valabilitatea acestora, care se stabileşte prin dreptul internaţional. În anumite situaţii, Curtea de Justiţie a UE admite că persoanele fizice pot invoca în faţa sa dispoziţiile legislaţiei primare. Dispoziţiile trebuie să aibă efect direct iar conţinutul lor trebuie să fie clar, precis şi necondiţionat (CJUE, hotărârea în cauza Sagoil din 19 decembrie 1968).

In concluzie, Tratatele determina campul de aplicare al dreptului comunitar "ratione materiae, ratione loci si ratione temporis", atribuie competentele institutiilor si enunta principiile si procedurile ce trebuie respectate in vederea realizarii finalitatilor si obiectivelor prevazute si, totodata, asigura respectarea acestora printr-un control jurisdictional, permitand sanctionarea incalcarii tratatelor.

Dreptul derivat acopera ansamblul actelor adoptate de institutiile abilitate in acest scop de tratatele constitutive, in vederea realizarii obiectivelor acestora. Termenul "derivat" este utilizat pentru a indica functia acestor acte, dar si subordonarea lor tratatelor, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca dispozitiile din dreptul derivat nu pot deroga de la tratatele constitutive, jar, pe de alta parte, ca institutiile abilitate nu pot adopta decat actele necesare indeplinirii misiunii lor si in conditiile prevazute in tratate.

Se poate spune ca tratatele constituie fundamentul, cadrul si limitele puterilor normative ale institutiilor. Astfel, potrivit art. 189 alin. 1 din Tratatul CE, asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, pentru indeplinirea misiunii lor in conditiile prevazute in tratat, Parlamentul european, impreuna cu Consiliul si Comisia, adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize.

4.1.3. Izvoarele legislaţiei secundare

Legislaţia secundară cuprinde actele unilaterale şi actele convenţionale. Actele unilaterale pot fi clasificate în două categorii: -cele care figurează în nomenclatura din articolul 288 din Tratatul privind

funcţionarea UE: regulamentul, directiva, decizia, avizele şi recomandările;

121  

-cele care nu figurează în nomenclatura din articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE. Acestea sunt actele aşa-zise atipice, cum sunt comunicările, recomandările, cărţile albe şi cărţile verzi.

Actele convenţionale cuprind: -acordurile internaţionale semnate între UE, pe de o parte, şi o ţară sau o

organizaţie terţă, pe de altă parte; -acordurile între statele membre; -acordurile interinstituţionale, şi anume între instituţiile UE.

4.1.3.1. Actele unilaterale

Actele unilaterale sunt acte de legislaţie secundară ale Uniunii Europene (UE). Acestea generează drepturi prin voinţa exclusivă a instituţiilor. Primul tip de acte se referă la cele care figurează în nomenclatura din articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE: regulamentul, directiva, decizia, avizele şi recomandările. Al doilea tip de acte sunt cunoscute ca acte în afara nomenclaturii. Acestea sunt actele atipice, cum sunt comunicările, cărţile albe şi cărţile verzi.

Actele unilaterale pot fi definite ca acte generatoare de drepturi prin voinţa exclusivă a instituţiilor. Acestea sunt adoptate de instituţii în temeiul tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene (UE). Actele unilaterale constituie, alături de actele convenţionale, actele legislaţiei secundare a UE.

Nomenclatura actelor unilaterale este prevazuta in articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE. In conformitate cu aceasta nomenclatura, actele unilterale sunt reprezentate de:

- regulamentul; - directiva; - decizia; - avizele şi recomandările.

De asemenea, articolul 289 din Tratatul privind funcţionarea UE stabileşte o diferenţiere între actele legislative, şi anume adoptate în urma unei proceduri legislative, şi actele care sunt implicit nelegislative. În general, obiectivul actelor nelegislative este de a pune în aplicare actele legislative sau anumite dispoziţii specifice din tratate. Este vorba, de pildă, despre regulamente interne ale instituţiilor, de anumite decizii ale Consiliului, de măsuri adoptate de Comisie în domeniul concurenţei etc.

Anumite acte atipice pot fi incluse tot în categoria actelor unilaterale. Aceste acte sunt denumite atipice în măsura în care nu sunt menţionate în tratate. Acestea au fost create pentru practica instituţională şi sunt frecvent utilizate de instituţii.

Este vorba, de exemplu, despre rezoluţii, concluzii, comunicări etc. Aceste acte au un domeniu de aplicare politic, însă nu au efect juridic obligatoriu.

122  

Actele unilaterale, sunt considerate instrumente în slujba politicilor europene. Autorităţile europene sunt libere să aleagă actul pe care îl consideră cel mai pertinent pentru a pune în aplicare politica lor. De exemplu, în cadrul unei politici de tip incitativ, Consiliul sau Comisia pot opta pentru o recomandare. În virtutea principiului de atribuire, actele au un temei juridic în Tratatul privind UE sau Tratatul privind funcţionarea UE care corespunde domeniului în care autorităţile europene doresc să intervină. În cazul lipsei unui temei juridic precis, ele pot recurge la clauza de flexibilitate (art. 352 din Tratatul privind funcţionarea UE) care priveşte competenţele complementare ale UE. Mai mult, actele unilaterale adoptate de instituţiile europene fac obiectul unui control jurisdicţional din partea Curţii de Justiţie a UE.

Referitor la regimul juridic al actelor unilaterale, se fac urmatoarele precizari:

- in ceea ce priveşte forma, actele obligatorii trebuie să facă obiectul citării (partea dispozitivă este precedată de cuvintele „având în vedere”) şi trebuie motivate (partea dispozitivă este precedată de cuvântul „întrucât”), făcându-se referire la temeiul lor juridic;

- in ceea ce priveşte publicitatea, actele obligatorii trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial al UE. De asemenea, acestea pot fi notificate destinatarilor, la fel ca în cazul deciziilor.

Actele intră în vigoare, în principiu, în ziua notificării sau a publicării lor în Jurnalul Oficial. Prin derogare, actele pot să prevadă intrarea în vigoare în a 20-ea zi de la publicarea lor. De asemenea, acestea pot să prevadă o punere în aplicare ulterioară datei intrării în vigoare.

Regulamentul Regulamentul este un act normativ definit prin articolul 288 din Tratatul

privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Acesta are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.

Regulamentul face parte din legislaţia secundară, şi anume poate fi atribuit numai voinţei autorităţii Uniunii europene. Acesta este menţionat în articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) care precizează că regulamentul „are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.”

Putem afirma ca, regulamentul are aplicabilitate generală Acesta se adresează unor categorii abstracte de persoane şi nu unor destinatari care pot fi identificaţi. Curtea de Justiţie a precizat că, deşi regulamentul vizează categorii generale de persoane, poate fi limitat la cercuri de categorii de persoane. Avem de a face cu un regulament chiar dacă, la momentul publicării actului, se putea stabili numărul sau chiar identitatea persoanelor în cauză.

123  

De asemenea, Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi, prin urmare, nu poate să se aplice incomplet, selectiv sau parţial. Este vorba despre un act juridic cu caracter obligatoriu pentru:

- instituţii; - statele membre; - persoanele fizice cărora li se adresează.

Regulamentul se aplică în mod direct în fiecare stat membru. Aceasta înseamnă că:

- nu face obiectul niciunei măsuri de includere în dreptul naţional; - conferă drepturi şi obligaţii independent de o măsură naţională de punere în

aplicare. Această caracteristică nu împiedică statele membre să ia măsuri de punere în aplicare. De altfel, ele trebuie să procedeze astfel dacă este necesar, în vederea respectării principiului cooperării loiale definit în articolul 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);

- poate fi utilizat drept referinţă pentru persoanele fizice în relaţia lor cu alte persoane fizice, cu statele membre sau cu autorităţile europene. Regulamentul se aplică în fiecare stat membru, începând de la intrarea sa în

vigoare, şi anume după douăzeci de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial. Efectele sale juridice prevalează asupra tuturor legislaţiilor naţionale, în mod simultan, automat şi uniform.

Şi autorităţile europene pot să adopte măsuri de punere în aplicare: regulamentele de aplicare. Acest tip de regulament este definit în articolele 164 şi 178 din TFUE, cu privire la regulamentele de aplicare a Fondului social european şi a Fondului european de dezvoltare regională.

Valabilitatea regulamentelor de aplicare ca acte juridice depinde de „regulamentul de bază”. În timp ce regulamentul de bază prevede regulile esenţiale, regulamentul de aplicare defineşte dispoziţiile tehnice.

In concluzie putem spune ca regulamentul, este principalul izvor al dreptului comunitar derivat, fiind actul cel mai complet, mai eficace, exprimand, prin excelenta, puterea legislativa a Comunitatilor.

Art 189 alin. 2 din Tratatul C.E. prezinta efectele juridice ale regulamentului, da o definitie completa a acestuia, prin care ii confera o natura si o eficienta pe deplin comparabile cu cele ale unei legi in sistemele nationale.

Regulamentul are caracter general. El este obligatoriu in toate elementele sale si este direct aplicabil in fiecare stat membru. Caracteristicile regulamentului sunt: caracterul general, forta obligatorie si aplicabilitatea sa directa.

Ca si legea in dreptul national, regulamentul contine prescriptii generale si impersonale, adica statueaza in mod abstract, aceasta fiind conditia "sine qua non" a functiei normative pe care este chemat sa o indeplineasca in sistemul tratatelor.

124  

Regulamentul este obligatoriu in toate elementele sale; prin urmare,. nerespectarea de catre un stat membru a regulamentului constituie neexecutarea uneia dintre obligatiile sale in sensul art. 169 din Tratatul C.E1.

Aplicabilitatea directa a regulamentului inseamna ca fara interpunerea puterii normative nationale el are o validitate automata in Comunitate si este, ca atare, apt sa confere drepturi si sa impuna obligatii statelor membre, organelor lor .si particularilor, cum o face legea nationala.

Directiva Directiva face parte din instrumentele juridice de care dispun instituţiile

europene pentru punerea în aplicare a politicilor europene. Este un instrument utilizat în principal în cadrul operaţiunilor de armonizare a legislaţiilor naţionale. Directiva se caracterizează prin flexibilitatea utilizării sale: ea introduce o obligaţie cu privire la rezultatul care trebuie atins, însă lasă libertate statelor membre în ceea ce priveşte mijloacele utilizate în acest sens.

Directiva face parte din legislaţia secundară a Uniunii Europene (UE). Ea este aşadar adoptată de instituţiile europene pe baza tratatelor fondatoare. După ce directiva este adoptată la nivel european, statele membre trebuie să o transpună apoi în legislaţia lor internă.

Directiva este deci un act obligatoriu care are un domeniu general de aplicare. Articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE prevede că directiva are caracter obligatoriu. La fel ca regulamentul european şi decizia, ea este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar. Aceasta este obligatorie în toate elementele sale şi, prin urmare, nu poate să se aplice incomplet, selectiv sau parţial. Cu toate acestea, directiva se diferenţiază de decizie şi regulament. În timp ce regulamentul se aplică în legislaţia internă a statelor membre imediat după intrarea sa în vigoare, directiva trebuie să fie mai întâi transpusă de statele membre. Astfel, directiva nu conţine modalităţi de aplicare, ea doar impune statelor membre o obligaţie de a atinge un rezultat. Acestea din urmă au apoi libertatea de a alege forma şi mijloacele pentru a aplica această directivă. Mai mult, directiva se diferenţiază şi de decizie, întrucât este un text care are un domeniu general de aplicare, destinat tuturor statelor membre.

În plus, articolul 289 din Tratatul privind funcţionarea UE precizează că directiva este un act legislativ în cazul în care este adoptată în urma unei proceduri legislative. În principiu, directiva face obiectul unei propuneri din partea Comisiei. Apoi ea este adoptată de Consiliu şi de Parlamentul European, în conformitate cu procedura legislativă ordinară sau cu o procedură legislativă specială.

Directiva intră în vigoare imediat ce este notificată statelor membre sau ce este publicată în Jurnalul Oficial.

                                                            

125  

In alta ordine de idei, Directiva este un act juridic care trebuie transpus. Este vorba despre un act juridic pe două niveluri, care cuprinde:

- directiva propriu-zisă, care este adoptată de instituţiile europene; - măsurile naţionale de punere în aplicare, care sunt adoptate de statele

membre. În principiu, intrarea în vigoare nu produce efecte directe în legislaţiile

naţionale. În acest scop, este necesară o a doua operaţiune: transpunerea. Transpunerea este un act adoptat de statele membre care constă în aprobarea

unor măsuri naţionale menite să le permită să se conformeze rezultatelor stabilite prin directivă. Autorităţile naţionale trebuie să comunice Comisiei aceste măsuri.

Exista o serie de soluţii concepute pentru combaterea transpunerii incorecte a directivelor. Astfel:

-În principiu, directiva trebuie să fie transpusă într-un interval de timp stabilit de instituţii (între 6 luni şi 2 ani). La încheierea acestui termen:

-Comisia poate solicita Curţii de Justiţie să condamne statele (neexecutarea hotărârii pronunţate cu această ocazie poate conduce la o nouă condamnare care se poate solda cu amenzi);

-Curtea de Justiţie a acceptat, de asemenea, să acorde persoanelor fizice, în anumite condiţii, posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru daunele cauzate de directivele transpuse incorect sau cu întârziere (hotărârea Francovich şi Bonifaci din data de 19 noiembrie 1991);

-Curtea de Justiţie consideră că directiva are un efect direct (adică persoanele fizice o pot invoca în faţa judecătorului).

-Directiva are efect direct vertical la expirarea termenului de transpunere. Aceasta înseamnă că persoanele fizice pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor, împotriva statelor membre. În schimb, directiva nu are efect direct orizontal (persoanele fizice nu pot invoca textul acesteia în faţa tribunalelor împotriva altor persoane fizice).

Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a stabilit mai multe condiţii astfel încât o persoană fizică să poată invoca o directivă în faţa tribunalelor:

-dispoziţiile directivei trebuie să fie necondiţionate şi suficient de precise; -directiva nu trebuie să fi fost corect transpusă printr-o măsură naţională până

la termenul prevăzut. In conluzie, putem afirma ca, Directiva- Potrivit alin. 3 al art. 189 din

Tratatul C.E. - leaga fiecare stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care urmeaza sa fie atins, dar lasa autoritatilor nationale competenta in privinta formei si a mijloacelor.

Art. 191 al Tratatului C.E. prevede regulile referitoare la publicarea si, respectiv, modificarea directivei.

126  

Directivele adoptate de catre Consiliu impreuna cu Parlamentul European, conform procedurii din art. 189 B al Tratatului C.E., precum si directivele Consiliului si Comisiei adresate tuturor statelor membre, sunt publicate in Jumalul Oficial al Comunitatilor si intra in vigoare, ca si regulamentele, la data pe care o fixeaza gall, in lipsa unei asemenea date, dupa 20 de zile de la publicarea lor.

Natura si functiile directivei sunt: - directiva impune statului membru destinatar un rezultat pe care trebuie sa-1

atinga, dar lasa autoritatilor nationale competenta cu privire la forma si mijloacele necesare atingerii acestui obiectiv;

- directiva face parte din categoria actelor obligatorii, dar prezinta si unele caracteristici;

- directiva nu este un instrument de integrare si de unificare a dreptului asa cum este regulamentul, ci un instrument de cooperare si de apropiere a legislatiilor;

- directiva este un instrument tipic interstatal, intrucat are intotdeauna drept destinatari statele membre si nu obliga decat aceste state; directiva nu produce efecte de drept in ordinea interna decat prin intermediul regulilor nationale.

- directiva, spre deosebire de regulament, este conceputa ca un mecanism de legislatie indirecta si mediata, ca un mijloc de orientare legislativa; ea reprezinta o metoda de legislatie cu doua etaje: la nivel comunitar sunt adoptate linia politica si modelul legislativ; apoi revine statelor membre sa traduca acest model in categoriile lor nationale, dar libertatea pe care o directiva o lasa statelor nu inseamna in nici un caz ca ar trebui tratata ca neexistand sub aspect juridic din punct de vedere intern.

- directiva constituie un element de drept comunitar de care judecatorul national poate sa tina seama dupa imprejurari. Directiva impune statelor membre o obligatie de rezultat.

Caracteristicile directivei/directivelor sunt: -este un act obligatoriu in scopul pe care il desemneaza, dar lasa statelor

membre, care sunt destinatarii acestei obligatii, alegerea fonnei si a mijloacelor necesare pentru atingerea acestui rezultat;

-sunt acte susceptibile sa aiba un caracter general. Ele nu leaga decat destinatarii, care pot fi unul sau mai multe state membre din cadrul Tratatului CE;

-sunt acte al caror continut se limiteaza sa fixeze un obiectiv. Alegerea mijloacelor si formei necesare pentru atingerea acestui obiectiv este lasata aprecierii suverane a fiecarui stat. Prin "forma" se inteleg tehnicile legislative sau regulamentare proprii fiecarui stat; prin "mijloace" institutiile susceptibile sa realizeze obiectivul indicat. Este relevata o evolutie in notiunea de directiva, al carei continut este din ce in ce mai complet, astfel incat alegerea de catre state le membre a "mijloacelor" dispare. Aceasta evolutie s-a impus dat fiind caracterul tehnic al anumitor materii care implica un foarte mare grad de precizie;

127  

-sunt acte obligatorii -ele impun statelor membre obligatii de rezultat; -sunt susceptibile sa creeze drepturi individuale in beneficiul subiectelor de

drept ale statelor membre. Pozitia Cutii de Justitie a subliniat ca libertatea recunoscuta statelor prin art.

189 alin. 3 al Tratatului C.E., departe de a fi absoluta, nu este decat relativa. Libertatea statelor este limitata prin obligatia de a utiliza formele si mijloacele susceptibile sa asigure directivei o deplina eficacitate in dreptul intern.

Decizia Decizia este un instrument juridic de care dispun instituţiile europene pentru

a pune în aplicare politicile UE. Decizia este un act cu caracter juridic obligatoriu care poate avea o aplicabilitate generală sau poate fi adresată unui destinatar precis. Deciziile sunt acte juridice care fac parte din legislaţia secundară a Uniunii Europene (UE). Astfel, acestea sunt adoptate de instituţiile europene pe baza tratatelor fondatoare.

După caz, deciziile pot fi adresate unuia sau mai multor destinatari. De asemenea, acestea pot să nu indice niciun destinatar precis.

Decizia reprezinta un act obligatoriu în toate elementele sale. Articolul 288 din Tratatul privind funcţionarea UE defineşte decizia ca fiind un act obligatoriu în toate elemente sale. Prin urmare, decizia nu poate fi aplicată în mod incomplet, selectiv sau parţial.

O decizie se adoptă în urma unei proceduri legislative. Astfel, aceasta este un act legislativ adoptat de Consiliu şi de Parlament printr-o procedură legislativă ordinară sau o procedură legislativă specială.

În schimb, decizia este un act nelegislativ dacă este adoptată în mod unilateral de către una din instituţiile europene. În astfel de situaţii, decizia se referă la o dispoziţie decretată de Consiliul European, Consiliul UE sau Comisia Europeană în cazuri specifice care nu ţin de domeniul de competenţă al legiuitorului.

Deciziile cu destinatar - pot fi adresate unuia sau mai multor destinatari. În acest caz, ele au o aplicabilitate strict individuală şi nu au efect obligatoriu decât pentru destinatarii lor.

Destinatarii unei decizii pot fi statele membre sau actori privaţi. De exemplu, Comisia poate folosi decizii pentru a sancţiona întreprinderile care fac uz de practici concertate sau care au comis abuzuri de poziţie dominantă. Pentru a intra în vigoare, decizia trebuie notificată părţii interesate. În principiu, această procedură constă în trimiterea unei scrisori recomandate cu confirmare de primire. Decizia poate fi publicată în Jurnalul Oficial, dar această publicare nu exclude necesitatea notificării, care este unica formă de a face actul opozabil faţă de destinatar.

128  

Decizii fără destinatar- odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, decizia nu mai indică neapărat un destinatar. Astfel, decizia a dobândit o sferă de definire mai largă şi a devenit instrumentul juridic de bază în domeniul politicii externe şi de securitate comună. Prin urmare, Consiliul UE şi Consiliul European pot adopta decizii referitoare la:

-interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii; -acţiunile Uniunii la nivel internaţional; -poziţiile Uniunii cu privire la problematica internaţională; -modalităţile de punere în aplicare a acţiunilor şi a poziţiilor Uniunii. In concluzie putem spune ca Decizia este obligatorie in toate elementele sale

pentru destinatarii pe care ii desemneaza. Caracteristicile deciziei sunt: -decizia obliga numai pe destinatarii ei, este un act cu caracter individual; -este obligatorie; -este obligatorie in toate elementele sale. Intrarea in vigoare – inseamna ca deciziile trebuie sa fie notificate

destinatarilor lor si produc efect prin aceasta notificare. Avizele si recomandarile Se caracterizeaza prin faptul ca sunt lipsite de efect obligatoriu, ele "nu

leaga" dupa formula utilizata in tratate. Articolul 173 din Tratatul C.E. exclude, in mod expres, recomandarile si

avizele de sub incidenta controlului Curtii de Justitie, absenta fortei obligatorii justificand o asemenea excludere. De remarcat ca absenta efectului obligatoriu nu inseamna si absenta efectelor juridice, iar raportat la recomandari si avize, s-a subliniat in doctrina ca nu trebuie sa se confunde actul lipsit de forta obligatorie cu actul din punct de vedere juridic fara efect.

Tratatul C.E. da mai multe exemple de recomandari sau avize ale institutiilor comunitare chemate sa produca efecte juridice.

Avizul este unul dintre instrumentele mentionate de articolul 118 cu acelasi titlu ca si studiile si organizarea de consultari in vederea promovarii unei colaborari stranse intre statele membre in domeniul social.

Sub un alt aspect, numai nerespectarea de catre un stat membru a unui aviz motivat al Comisiei, in sensul articolului 169 al Tratatului C.E., ii permite acesteia sa sesizeze Curtea de Justitie pentru constatarea neexecutarii.

Recomandarea mai poate fi utilizata de exemplu de catre Comisie, potrivit art. 101 si 102 din Tratatul CE, pentru a evita o distorsiune de concurenta ca urmare a stabilirii sau modificarii de catre un stat membru a dispozitiilor interne. Daca acesta nu se conformeaza recomandarii, Comisia nu poate propune Consiliului adoptarea de directive care ar avea drept obiect sa oblige celelalte state membre sa elimine acea distorsiune.

129  

In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a considerat ca recomandarile nu sunt lipsite de orice erect juridic si ca judecatorii nationali sunt obligati sa le ia in consideratie daca lamuresc interpretarea dispozitiilor nationale, in scopul de a asigura deplina lor aplicare sau, daca au drept obiect sa completeze dispozitiile de drept comunitar, avand un caracter constrangator.

S-ar putea spune ca avizul este mai degraba expresia unei pareri asupra unei probleme date, in timp ce recomandarea este un instrument de actiune indirect urmarind apropierea legislatiilor si nu difera de directiva decat prin absenta fortei obligatorii.

4.1.3.2. Actele conventionale

Acordurile Acordurile fac parte din legislaţia secundară a Uniunii Europene (UE). Acestea sunt rezultatul unui acord de voinţă între UE şi o ţară terţă sau al

unui acord de cooperare între instituţiile europene. Acordurile împreună cu actele unilaterale constituie legislaţia secundară a

Uniunii Europene (UE). Acestea generează drepturi şi obligaţii. Prin acorduri se înţelege rezultatul unui acord de voinţă încheiat între instituţiile europene sau între acestea şi o parte terţă. Astfel, spre deosebire de actele unilaterale, acordurile nu sunt rezultatul unei proceduri legislative sau al voinţei unice a unei instituţii.

De asemenea, tratatele fondatoare prevăd două tipuri principale de acorduri: -acordurile internaţionale; -acordurile interinstituţionale. Acordurile internaţionale sunt acordurile încheiate între UE, pe de-o parte, şi

o ţară sau o organizaţie terţă, pe de altă parte. Articolul 216 (FR) din Tratatul privind funcţionarea UE prezintă cazurile în care UE este abilitată să încheie astfel de acorduri.

De asemenea, acordurile internaţionale au o aplicabilitate obligatorie în întreaga UE. Acordurile internaţionale au o valoare juridică superioară în raport cu actele unilaterale ale legislaţiei secundare, care trebuie, prin urmare, să fie conforme cu primele.

Acordurile interinstituţionale-sunt încheiate între instituţiile europene. Obiectivul acestor acorduri este de a organiza şi facilita cooperarea între instituţii, şi anume între Comisie, Parlament şi Consiliu.

Acest tip de acord este rezultatul unei practici instituţionale, dar a fost consacrat în tratatele fondatoare ale UE doar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Astfel, articolul 295 din Tratatul privind funcţionarea UE recunoaşte existenţa acordurilor interinstituţionale şi precizează că acestea pot

130  

avea, de asemenea, un caracter obligatoriu. Caracterul obligatoriu al acordului depinde de voinţa autorilor actului de a-şi asuma relaţii de obligativitate. Acordurile interinstituţionale pot lua, de exemplu, forma unor coduri de conduită, linii directoare sau declaraţii.

4.1.4. Izvoarele legislaţiei complementare

4.1.4.1. Clasificarea izvoarelor legislatiei complementare

În afară de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, sursele legislaţiei complementare cuprind dreptul internaţional şi principiile generale ale dreptului. Aceste surse i-au permis Curţii de Justiţie să acopere lacunele din legislaţia primară şi/sau legislaţia secundară.

Dreptul internaţional este o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie în elaborarea jurisprudenţei sale. Curtea se referă la acesta făcând trimitere la dreptul scris, la cutumă şi la uzanţe.

Principiile generale ale dreptului sunt izvoare nescrise elaborate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Acestea i-au permis Curţii de Justiţie să instituie norme în diferite domenii care nu sunt menţionate în tratate.

Izvoarele nescrise ale dreptului European reprezinta legislaţia complementară. Legislaţia complementară reuneşte izvoarele nescrise ale dreptului european de origine jurisprudenţială. Aceste surse sunt utilizate de Curtea de Justiţie ca norme juridice în cazul insuficienţei legislaţiei primare şi/sau a legislaţiei secundare. Ele cuprind principiile generale ale dreptului şi normele dreptului internaţional public. În ceea ce priveşte drepturile fundamentale, considerate mult timp de Curtea de Justiţie drept principii generale ale dreptului, ele tind să devină treptat elemente ale legislaţiei primare.

În jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie face apel la o serie întreagă de norme juridice menite să acopere lacunele lăsate de legislaţia primară şi/sau de legislaţia secundară. Este vorba în principal de dreptul internaţional public şi de principiile generale ale dreptului. Aceste două categorii se suprapun, Curtea de Justiţie elaborând principiile generale ale dreptului inspirate din dreptul internaţional public.

Drepturile fundamentale constituie o categorie aparte de norme, întrucât ele pot face parte din legislaţia primară sau din legislaţia complementară a Uniunii Europene (UE), în funcţie de izvorul lor. De altfel, începând din anii '70, are loc o modificare, în măsura în care acestea tind să devină mai degrabă un izvor al legislaţiei primare decât al celei complementare.

131  

4.1.4.2. Dreptul internaţional Dreptul internaţional este o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie în

elaborarea jurisprudenţei sale. Curtea se referă la acesta făcând trimitere la dreptul scris, la cutumă şi la uzanţe.

Curtea de Justiţie consideră şi că UE se supune normelor dreptului internaţional. De exemplu, aceasta consideră că UE este un subiect de drept susceptibil de a-şi angaja răspunderea internaţională faţă de o ţară terţă, dacă provoacă daune.

Dreptul internaţional constituie, de asemenea, o sursă de inspiraţie pentru Curtea de Justiţie pentru elaborarea principiilor sale generale ale dreptului. De exemplu, astfel este cazul principiului:

-obligaţiei de bună credinţă; -pacta sunt servanda (convenţiile îi angajează din punct de vedere juridic pe

autorii lor); -teritorialităţii; -caducităţii tratatelor din cauza unei schimbări fundamentale a

circumstanţelor. Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a exclus anumite principii ale dreptului

internaţional pe care le considera incompatibile cu structura Uniunii, de pildă principiul reciprocităţii în îndeplinirea obligaţiilor de stat.

4.1.4.3. Principiile generale ale dreptului

Principiile generale ale dreptului sunt izvoare nescrise elaborate din

jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Aceste principii i-au permis Curţii de Justiţie să creeze norme în diferite domenii care nu sunt menţionate în tratate, de exemplu în materie de răspundere extracontractuală a UE. Principiile generale ale dreptului pot fi:

-comune sistemelor de drept naţionale: Curtea de Justiţie a identificat principiile comune tuturor sistemelor juridice naţionale şi compatibile cu obiectivele UE. Este cazul, de exemplu, al securităţii juridice şi al încrederii legitime care protejează o persoană fizică împotriva modificărilor imprevizibile ale dreptului;

-rezultate din anumite sisteme de drept naţionale: Curtea de Justiţie s-a inspirat din principiile consacrate numai în anumite sisteme de drept naţionale. Astfel este cazul principiilor pe baza cărora Curtea trebuie să desemneze instituţia răspunzătoare pentru o daună provocată de UE şi de a aprecia amploarea prejudiciului;

132  

-specifice UE: Curtea de Justiţie a identificat principii specifice UE, chiar dacă acestea îşi au sursa de inspiraţie în dreptul naţional. Este cazul solidarităţii între statele membre, al echilibrului instituţional şi al preferinţei comunitare.

4.4.4. Cazul specific al drepturilor fundamentale

Există trei izvoare ale drepturilor fundamentale în UE: ‐Carta drepturilor fundamentale a UE; -Convenţia europeană a drepturilor omului (CEDO) (EN) (FR); -tradiţiile constituţionale din statele membre. Anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor

fundamentale, CEDO şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre făceau parte din dreptul UE ca principii generale ale dreptului.

Ulterior, Tratatul de la Lisabona a consacrat în tratatele fondatoare caracterul obligatoriu al Cartei drepturilor fundamentale. Astfel, articolul 6 din Tratatul privind UE îi atribuie acesteia aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor. Carta drepturilor fundamentale a devenit astfel un izvor al legislaţiei primare a UE. În plus, articolul 6 din Tratatul privind UE menţine CEDO şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre ca izvor al principiilor generale ale dreptului. Dacă este necesar, Curtea de Justiţie va fi aşadar în măsură să facă trimitere la aceste principii pentru a completa drepturile fundamentale protejate prin Cartă. În cele din urmă, articolul 6 din Tratatul privind UE prevede şi posibilitatea ca UE să adere la CEDO. Acordul cu privire la o astfel de aderare va trebui să fie adoptat în unanimitate de Consiliu şi să fie ratificat de toate statele membre. În plus, a fost anexat la tratate un protocol privind aderarea UE la Convenţia europeană a drepturilor omului. Acest protocol precizează în special că eventuala aderare a UE nu va trebui să îi modifice competenţele şi să afecteze atribuţiile instituţiilor sale.

Carta drepturilor fundamentale Carta Drepturilor Fundamentale recunoaşte o serie de drepturi personale,

civile, politice, economice şi sociale ale cetăţenilor UE şi ale rezidenţilor de pe teritoriul Uniunii şi le înscrie în legislaţia europeană.

În iunie 1999, Consiliul European de la Köln a considerat că drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii Europene (UE) trebuie consolidate într-o cartă, pentru a li se conferi o mai mare vizibilitate. Şefii de stat/de guvern au dorit să includă în această cartă principiile generale stabilite în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului din 1950 şi pe cele care derivă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. În plus, carta trebuia să includă drepturile fundamentale care li se aplică cetăţenilor UE, precum şi drepturile economice şi sociale conţinute în Carta Socială a Consiliului Europei şi în Carta Comunitară a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucrătorilor. De asemenea, ea trebuia să

133  

reflecte principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Carta a fost elaborată de o convenţie alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru şi al Comisiei Europene, precum şi din membri ai Parlamentului European şi ai parlamentelor naţionale. Documentul a fost proclamat, în mod oficial, la Nisa în decembrie 2000 de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie.

În decembrie 2009, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Cartei Drepturilor Fundamentale i-a fost conferită aceeaşi forţă juridică obligatorie ca cea a tratatelor. În acest scop, carta a fost modificată şi proclamată pentru a doua oară în decembrie 2007.

Referitor la continut, Carta reuneşte într-un document unic drepturi care se găseau anterior într-o varietate de instrumente legislative, cum ar fi legislaţiile naţionale şi cea de la nivel UE, precum şi în convenţii internaţionale ale Consiliului Europei, Naţiunilor Unite (ONU) şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Conferind drepturilor fundamentale mai multă claritate şi vizibilitate, carta instaurează securitate juridică în interiorul UE.

Carta Drepturilor Fundamentale conţine un preambul şi 54 de articole, grupate în şapte capitole:

-capitolul I: demnitatea (demnitate umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate);

-capitolul II: libertăţile (dreptul la libertate şi la siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protecţia datelor, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi de informare, libertatea de întrunire şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie, libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecţia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare);

-capitolul III: egalitatea (egalitatea în faţa legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea între bărbaţi şi femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap);

-capitolul IV: solidaritatea (dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere şi de acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecţia în cadrul concedierii nejustificate, condiţii de muncă echitabile şi corecte, interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă, viaţa de familie şi viaţa profesională, securitatea socială şi asistenţa socială, protecţia sănătăţii, accesul la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor);

134  

-capitolul V: drepturile cetăţenilor (dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiţionare, libertatea de circulaţie şi de şedere, protecţia diplomatică şi consulară);

-capitolul VI: justiţia (dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune);

-capitolul VII: dispoziţii generale. In ceea ce priveste domeniul de aplicare, Carta se aplică instituţiilor

europene, cu respectarea principiului subsidiarităţii, şi nu poate sub nicio formă să extindă competenţele şi sarcinile stabilite pentru acestea de tratate. Carta se aplică, de asemenea, statelor membre atunci când acestea pun în aplicare legislaţia europeană.

În cazul în care drepturile prevăzute de cartă corespund unor drepturi garantate de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca cele definite de convenţie, deşi legislaţia europeană poate să prevadă o protecţie mai extinsă. Orice drept rezultat din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre trebuie interpretat în conformitate cu tradiţiile respective.

Protocolul (nr.) 30 privind aplicarea cartei în Polonia şi în Regatul Unit, anexat la tratate, restrânge interpretarea cartei de către Curtea de Justiţie şi de către instanţele naţionale în aceste două ţări, în special în ceea ce priveşte drepturile legate de solidaritate (capitolul IV).

4.2. PREOCUPARI SI REGLEMENTARI COMUNITARE PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

4.2.1. Contextul crearii legislatiei europene in materie de prevenire a riscurilor profesionale

Imbunatatirea conditiilor de Securitate si Sanatate la loculde munca a devenit

una dintre principalele preocupari ale autoritatilor europene in anii ´80. Conform legislatiei europene, s-au stabilit norme de protectie minima a lucratorilor, dar dispozitiile adoptate nu trebuie sa impiedice Statele member sa mentina sau sa introduca masuri mai stricte in acest domeniu. In plus, “Carta drepturilor fundamentale”, care angajeaza din punct de vedere juridic din momentul intrarii

135  

in vigoare a Tratatului de la Lisabona, intareste importanta acestei politici in cadrul legislatiei europene.

4.2.1.1. Primele etape: CECO, Tratatul de la Roma si Comitetul Consultativ pe problem de securitate, igiena si protectie a sanatatii la locul de munca

In cadrul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), constituita

prin Tratatul de la Paris din 1951, se desfasoara diverse programe de cercetare in domeniul Securitatii si Sanatatii la locul de munca. Obiectivul prioritar, reducerea numarului de explozii si incendii in minele de carbune, a fost extins la alte industrii extractive in anii urmatori.

Necesitatea unei abordari globale a Securitatii si Sanatatii la locul de munca a fost mai evidenta odata cu crearea, in baza Tratatului de la Roma din 1957, a Comunitatii Economice Europene (CEE), care a inceput sa lucreze asupra acestei probleme prin adoptarea recomandarilor privind medicina muncii si realizarea unei liste cu bolile profesionale.

In 1974 s-a constituit Comitetul Consultativ pe problem de securitate, igiena si protectie a sanatatii la locul de munca (Luxemburg). In 2003, acest Comitet a fost inlocuit, printr-o decizie a Consiliului (2003/C 218/01)12, de Comitetul consultativ pe probleme de Securitate si Sanatate la locul de munca (CCSS). CCSS este un organ tripartit al carui obiectiv este acela de a simplifica procesul de consultare in domeniul Securitatii si Sanatatii la locul de munca si de a rationaliza organismele create in acest domeniu (Comitetul Consultativ din 1974 si Organul permanent pentru securitate si salubritate in minele de huila si alte industrii extractive, creat in 1956).

Comitetul are vocatia de a sprijini Comisia Europeana in pregatirea, implementarea si evaluarea activitatii intreprinderilor in domeniul securitatii si sanatatii la locul de munca. Misiunea sa consta in:

-a emite opinii cu privire la initiativele comunitare in domeniul Securitatii si Sanatatii la locul de munca (cum ar fi noualegislatie, programele comunitare);

-a contribui proactiv la identificarea prioritatilor comunitare si la stabilirea strategiilor politice adecvate;

-a sprijini schimbul de puncte de vedere si de experiente (interfata intre esalonul national si european).

Comitetul se compune din membrii titulari, adica un reprezentant al guvernului, un reprezentant al sindicatelor si un reprezentant al organizatiilor patronale (81 de membri in prezent) pentru fiecare Stat membru. Sunt desemnati doi membrii supleanti pentru fiecare membru titular.

136  

Comitetul, care se intruneste in doua adunari plenare pe an, cuprinde trei grupuri de interes, fiecare fiind constituit din reprezentanti ai guvernelor nationale, sindicatelor si organizatiilor patronale. Fiecare grup de interes desemneaza un purtator de cuvant dintre membrii sai, precum si un coordonator. Comitetul se reuneste la Luxemburg. 15

4.2.1.2. Actul Unic European (1986)

Tarile Comunitatii Europene au introdus in 1987 in Tratatul constitutiv al Comunitatii Economice Europene, prin Tratatul Actului Unic, articolul 118 A, prin care Statele membre se angajeaza sa promoveze imbunatatirea mediului de lucru in sensul progresului conditiilor de Securitate si Sanatate ale lucratorilor.

Articolul 118 A din Tratatul cu privire la Comunitatile Europene din 1987 stipuleaza ca:

1.Statele membre vor incerca sa promoveze in special imbunatatirea mediului de lucru, pentru a proteja Securitatea si Sanatatea lucratorilor si vor stabili ca obiectiv armonizarea, in vederea progresului, a conditiilor existente in acest domeniu.

Pentru a contribui la atingerea obiectivului prevazut in aliniatul 1, Consiliul, conform procedurii prevazute in articolul 189 C, dupa consultarea cu Comitetul Economic si Social, va adopta, prin directive, dispozitiile minime care vor trebui aplicate progresiv, avandu-se in vedere conditiile si reglementarile tehnice existente in fiecare Stat Membru.

2. Aceste directive vor evita stabilirea de piedici cu character administrativ, financiar si juridic care sa impiedice crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Dispozitiile stabilite in baza prezentului articol nu vor constitui un obstacol pentru mentinerea si adoptarea, de catre fiecare Stat membru, a masurilor privind cea mai mare protectie a conditiilor de munca, compatibile cu prezentul Tratat.

Articolul 100 care promoveaza Securitatea si Sanatatea la locul de munca, completeaza articolul 118 indepartand obstacolele pentru comertul de pe piata unica si veghind la comercializarea doar a acelor produse care sunt sigure, inclusiv a utilajelor si echipamentelor personale de protectie.

Desi nu angajeaza din punct de vedere juridic, “Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor” din 1989, numita “Carta sociala”, afirma ca “pentru construirea pietei unice europene, trebuie acordata aceeasi importanta aspectelor sociale ca si aspectelor economice”.

137  

4.2.1.3. Tratatul de la Amsterdam (1997)

Tratatul de la Amsterdam a consolidat statutul problemelor sociale introducand titlul “Angajare” si acordul social. Directivele minime in materie de protectie a Securitatii si Sanatatii la locul de munca si a conditiilor de munca sunt adoptate cu votul majoritar si in co-decizie cu Parlamentul European (PE).

Semnificatia notiunii “conditii de munca” prezentata in articolul 118 a fost controversata si s-au adoptat abordari diferite de catre Comisie, Consiliu, Statele membre si PE. In sentinta sa din data de 12 noiembrie 1996 (Cauza C-84/94), Curtea de Justitie a decis ca articolul 118 nu trebuie interpretat in mod restrictiv.

4.2.1.4. Agentii si Comitete Europene

Impactul european si patrimoniul comunitar nu se identifica in totalitate cu actiunea legislativa si strategica. Actiunea UE se deplaseaza, implicandu-se si ea tot mai mult in activitatile retelelor, printre care se numara:

-Agentiile europene care se ocupa de conditiile de munca, de securitate si sanatate la locul de munca:

-Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate la locul de munca din Bilbao (EU-OSHA);

-Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca din Dublin (EUROFOUND);

-Comitetul consultativ tripartit de la Luxemburg. -Comitetele tehnice sau de experti, precum:

-Comitetul inaltilor responsabili cu Inspectia Muncii (CHRIT). CHRIT este organismul responsabil cu imbunatatirea colaborarii intre

inspectorii de munca din diferitele tari ale UE. Desfasurarea acestor activitati reprezinta o alternativa

complementara legilor. Se revine in mod pozitiv la sensibilizarea si informarea cu privire la imbunatatirea conditiilor de munca si la prevenirea riscurilor profesionale.

Trebuie evidentiate doua publicatii emblematice: -Editiile Saptamana Europeana a Securitatii si Sanatatii in Munca,

saptamana organizata in fiecare an in intreaga Europa sub conducerea Agentiei europene pentru Securitate si Sanatate in Munca.

-Raportul cvadrienal cu privire la conditiile de munca al Fundatiei Europene pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca din Dublin.

138  

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca (EU-OSHA) Agentia 13 (EU-OSHA) a fost creata in 1996 in Bilbao (Spania). Agentia lucreaza in retea, avand un „centru de referinta” in fiecare Stat

membru, precum si in Statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS), Statele candidate si in posibilele tari potentiale candidate la adeziune.

Lucrul in retea ofera EU-OSHA o mai mare capacitate de a contribui pozitiv la crearea de locuri de munca mai sanatoase, mai sigure si mai productive pentru ca permite sa se imbunatateasca fluxul de informatii.

Functia sa este de a strange si raspandi cunostinte si informatii, precum si de a promova cultura de prevenire a riscurilor, contribuind astfel la imbunatatirea muncii in Uniunea Europeana, desfasurand activitati ca:

-Lucreaza cu guverne, patronate si sindicate pentru a stimula cultura de prevenire a riscurilor.

-Analizeaza cele mai recente cercetari stiintifice si statistice cu privire la riscurile profesionale.

-Anticipeaza riscurile noi si emergente prin Observatorul European al Riscurilor.

-Defineste si face cunoscute informatii, bune practici si consultanta unui larg auditoriu, format din interlocutori sociali, federatii patronale si sindicate.

- Principala sa activitate pentru cresterea sensibilizarii este Campania Locuri de Munca Sanatoase, a carei tema se schimba odata la doi ani.

Agentia este in mod special insarcinata sa organizeze Saptamana Europeana a Securitatii si Sanatatii in Munca. Aceasta este o campanie europeana de informare anuala, desfasurata incepand cu anul 2000 si sprijinita de toate Statele membre, Comisia europeana, Parlamentul european, sindicatele si federatiile patronale. In 2008-2009, campania europeana pentru securitate si sanatate in munca s-a axat pe “evaluarea riscurilor”, si in 2010 tema principala a campaniei a fost “Evaluarea riscurilor pe durata utilizarii substantelor periculoase”.

Din 2004, Agentia isi asuma functia importanta de analizare a datelor privind riscurile profesionale, deoarece in acel an a creat un “observator al riscurilor”, a carui misiune esteaceea de a contribui la anticiparea riscurilor noi si emergente.

Agentia are un rol fundamental in Strategia comunitara privind Securitatea si Sanatatea 2007-2012, a carei finalitate este reducerea accidentelor de munca in intreaga UE cu 25% si reducerea bolilor profesionale.

139  

Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca (EUROFOUND) EUROFOUND este un organism autonom cu sediul in Dublin (Irlanda),

creat in 1975. Activitatea sa fundamentala se axeaza pe strangerea, analizarea, dezbaterea si raspandirea informatiilor in scopul imbunatatirii conditiilor sociale si de munca (angajarea, organizarea muncii, securitatea si sanatatea, etc.).

Fundatia acopera un domeniu mult mai vast decat cel al Agentiei, deoarece se ocupa de tot domeniul politicii sociale.

Fundatia se evidentiaza de asemenea prin activitatile desfasurate, in masura in care s-a specializat, inca de la inceput, mai mult in realizarea de sinteze decat in circulatia de informatii neprelucrate. Fara indoiala, aceasta diferenta dintre cele doua organisme tinde sa se atenueze de la crearea si sporirea puterii observatorului riscurilor in cadrul Agentiei.

4.2.2. Directivele privind securitatea produselor - derivate din art. 100 a al tratatului de laRoma

Art. 100 A, din Tratatul de la Roma, adoptat în 1987, necesita armonizarea

legislatiilor nationale. Obiectivul era de a indeparta toate barierele pentru comert in piata unica si de a permite trecerea libera a marfurilor si a oamenilor peste granite.

In principiu art. 100 A din Tratatul de la Roma, nu permite statelor membre sa stabileasca cerinte mai mari pentru produsele lor decat cele stabilite prin directive. Deasemenea permite luarea de masuri prin vot majoritar calificat.

Directivele privind securitatea produselor derivate din art. 100 A din Tratatul de la Roma2 au ca obiectiv protecţia utilizatorilor faţă de riscurile care pot să apară ca urmare a utilizării produselor.

Ele stabilesc cerinţele de securitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele, precum şi informaţiile ce trebuie să le însoţească pentru libera circulaţie şi comercializare în spaţiul UE; de asemenea, procedurile pe care producătorul (sau cel care comercializează produsul în cadrul UE) trebuie să le urmeze pentru a ,,certifica" îndeplinirea condiţiilor obligatorii cerute şi pentru a le putea identifica cu marca ,,CE".

În mai 1986, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene a aprobat propunerea Comisiei Uniunii Europene (la acea dată, Comunitatea Europeană) cu privire la politica de armonizare tehnica şi de standardizare, aşa cum este ea expusă în documentul COM 85, cunoscut sub denumirea de ,,Noua abordare".

Acest document a fost creat în scopul atingerii următoarelor obiective principale în înfăptuirea pieţei interne libere:

                                                            

140  

- îmbunătăţirea forţei competitive internaţionale a industriei europene; - eliminarea din calea comerţului liber a barierelor tehnice existente, prin

adoptarea de: -directive cuprinzând diferite cerinţe referitoare la securitatea

produselor; -directive referitoare la sănătatea şi protecţia mediului.

La baza ,,Noii abordări" stau următoarele principii: a) armonizarea legislativă în statele membre se limitează la adoptarea

cerinţelor esenţiale din directivele derivate din art. 100 A al Tratatului de la Roma, iar produsele care satisfac aceste cerinţe beneficiază de libera circulaţie;

b) în majoritatea cazurilor, aceste cerinţe esenţiale sunt legate de aspectul securităţii, dar pot fi incluse şi alte aspecte de interes general, cum ar fi compatibilitatea electromagnetică, siguranţa comunicaţiilor ş.a.; sarcina de elaborare a specificaţiilor tehnice armonizate este încredinţată organismelor competente de standardizare; standardele rezultate se consideră „standarde armonizate”;

c) „standardele armonizate" nu sunt obligatorii şi îşi păstrează statutul de standarde facultative;

d) autorităţile naţionale au obligaţia de a recunoaşte că produsele realizate în conformitate cu aceste standarde armonizate corespund prevederilor „cerinţelor esenţiale".

Ca urmare a adoptării de către UE a directivei care cuprinde cerinţe esenţiale (vizând securitatea), statele membre au obligaţia să elaboreze reglementări naţionale în acord cu aceste directive.

Urmând strategia stabilită în „Noua abordare", UE şi-a elaborat politica în acest domeniu, aşa cum este expusă în Rezoluţia Consiliului 90/CIO/01 cu privire la o „Abordare globală a evaluării de conformitate".

Conform acestui act, în fiecare directivă de produs vor fi enunţate cerinţele de îndeplinire a obligaţiilor de evaluare a conformităţii, ca şi a procedurilor, de către producători. Ca urmare, o secţiune importantă a ,,abordării globale" o reprezentând un nou sistem legislativ de evaluare a conformităţii, denumit ,,abordare pe module".

,,Abordarea pe module" subdivide evaluarea de conformitate într-un număr de operaţiuni asociate cu stadiul de realizare a produsului (de exemplu: proiectare, producţie), cu tipul de evaluare (verificarea documentelor, testul tipologic, garanţia de calitate, inspecţia) şi cu persoanele care fac evaluarea.

Al doilea element important este reprezentat de implicarea organelor acreditate pentru testare şi certificare în cadrul fiecărui modul, conform specificării din acel modul, pe temeiul principiului privind răspunderea statului membru al UE

141  

referitor la evaluarea competenţei (,,actul tehnic") şi notificarea propriu-zisa (,,actul politic/administrativ").

Organele acreditate sunt constituite din laboratoare naţionale pentru încercări (testări), corpuri de inspecţie şi organe de atestare, care au fost supuse evaluării de competenţă şi care au fost desemnate de către guvernele naţionale drept organe acreditate.

Ultimul element important este constituit de aplicarea însemnului ,,CE" pe produsele industriale. Semnificaţia acestui marcaj este că producătorul a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în directivele UE pentru produsul respectiv. Însemnul ,,CE" se bazează pe standardele europene armonizate.

Din 1986 elaborarea directivelor de securitate a produselor se realizează în conformitate, cu conceptul ,,Noua abordare", care stabileşte ca principii:

- armonizarea totală a reglementărilor cele naţionale fiind anulate de cele comunitare, şi

- recurgerea la standarde pentru conformitate, făcând totodată elastic procesul de reglementare prin standarde.

Fiecare directivă abordează o gamă largă de produse şi stabileşte cerinţe de securitate cu caracter general, a căror interpretare se face pe baza a numeroase standarde elaborate în acest scop de către organismele europene de standardizare; produsele fabricate după aceste standarde se presupun a fi ,,conforme" cu cerinţele directivei.

Directivele elaborate în ,,Noua abordare" anulează pe cele anterioare, tinzându-se spre o simplificare structurală, pe baza unui număr redus de ,,familii" de directive, care cuprind orice tip de produs a cărui utilizare poate da naştere unui pericol, de la maşini şi substanţe chimice, la jucării.

Directivele de securitate a produselor se situează. cu unele excepţii, în domeniul reglementărilor industriale şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Complementaritatea celor două tipuri de reglementări este evidentă. Prin intermediul celor dintâi, producătorul nu poate să comercializeze produse ,,nesigure", aşa încât patronul nu poate să le achiziţioneze şi să le pună la dispoziţia muncitorului. Prin intermediul celorlalte, se cere ca patronul să albă grijă ca produsele puse la dispoziţia lucrătorilor să fie utilizate şi păstrate corespunzător, urmărindu-se instrucţiunile pe care fabricantul trebuie să i le pună la dispoziţie.

În tabelul 4.1 s-au recenzat principalele directive de armonizare derivate din art. 100 A, care cuprind cerinţele esenţiale de securitate. De asemenea, sunt enumerate şi directive din ,,vechea abordare", respectiv cele care au ca fundament art. 100.

142  

Tab.4.1. Directivele UE privind securitatea produselor (Art. 100A, din Tratatul de la Roma)

Grupa Directiva Domeniu de aplicare

I 92/59/CEE - Produse (în general)

Produse de consum noi, folosite sau recondiţionate (cu excepţia antichităţilor), pentru care nu există reglementări comunitare

II

89/106/ CEE – Produse pentru construcţii

Produse pentru introducerea permanentă pe şantierele industriale sau de construcţii civile cu caracteristici care influenţează rezistenţa mecanică şi stabilitatea de siguranţă în utilizare şi în caz de incendiu, mediu ambiant sau izolarea termică sau acustică a construcţiei

84/529/CEE – Ascensoare, modificta de 86/312/CEE, 90/486/CEE

Ascensoare (pentru transportul de persoane) instalate fix în imobile permanente şi componentele de securitate ale acestora

Vehicule cu motor 68 directive şi modificările respective

Vehicule cu motor şi remorcile acestora, precum şi componentele şi dispozitivele care condiţionează securitatea acestora. Se exclud tractoarele din agricultură şi silvicultură

Tractoare 26 directive şi modificările lor

Tractoare din agricultură şi silvicultură: caracteristici generale şi principalele lor dispozitive de protecţie

98/37/CE - Maşini, forma consolidată a directivei 89/392/CEE şi amendamentele din directivele 91/368/CEE, 93/44/CEE şi 93/68/CEE

Maşini în general (cu excepţia celor acţionate de forţa umană). Se exclud echipamentele care fac obiectul directivelor specifice, precum şi cele concepute pentru uz nuclear, medical sau militar

Utilaje de şantier:

Se stabilesc limitele de emisiune sonoră (exprimate ca puteri acustice sau ca niveluri de zgomot, la locul operatorului)

79/113/ CEE, 85/405/ CEE – Nivel sonor 84/533/ CEE, 85/406/ CEE, 84/534/ CEE - Motocompresoare 87/405/ CEE, 84/533/ CEE - Macarale turn 85/407/ CEE, 84/537/ CEE - Grupuri electrogene de sudură 85/409/ CEE, 88/180/ CEE - Ciocan de spart beton şi picamere 88/88/181/CEE - Maşini de tuns iarba

143  

III

87/404/CEE - Recipiente simple sub presiune, modificată de 90/488/CEE

Recipiente sudate la presiune de peste 50 bari pentru a conţine aer sau azot

90/396/CEE - Aparate cu gaz

Aparate pentru coacere, încălzire şi producerea apei calde şi dispozitivele şi componentele acestora care se comercializează separat

IV

72/23/CEE - Materiale electrice pentru joasă tensiune

Material electric destinat a fi utilizat la o tensiune nominală cuprinsă între 50 V şi 1000 V ca şi între 75 V şi 1500 V c.c.

76/177/CEE, 79/196/CEE - Material electric utilizabil în atmosferă explozivă, adaptări la progresul tehnic 84/47/CEE, 88/571/CEE şi modificările 88/665/CEE, 90/487/CEE

Material electric conceput a fi utilizat în atmosferă explozivă (76/177) şi prevăzut cu anumite sisteme de protecţie (79/196), cu excepţia celui conceput în mine cu pericol de grizu

82/130/CEE - Material electric utilizabil în atmosferă explozivă cu pericol de grizu, adaptări la progresul tehnic 88/35/CEE şi 91/169/CEE

Material electric conceput a fi utilizat la lucrări subterane sau la instalaţii de suprafaţă unde poate ajunge grizu prin ventilaţie subterană

94/9/CE - Material pentru utilizare în atmosferă explozivă

Aparate şi sisteme, electrice sau nu, concepute a fi utilizate în atmosferă explozivă. Această directivă, începând cu anul 2003, va abroga directivele anterioare.

89/336/CEE - Compatibilitate electromagnetică, modificată prin 92/31/CEE

Cerinţe de protecţie a echipamentelor tehnice faţă de perturbaţiile E.M.

V

76/769/CEE - Substanţe şi preparate periculoase şi 10 directive cuprinzând modificări

Substanţe şi preparate periculoase a căror comercializare sau utilizare este limitată

88/379/CEE, 89/178/CEE, 90/492/CEE, 93/18/CEE - Preparate periculoase. Clasificare, îmbuteliere şi marcare

Preparate care conţin cel puţin o substanţă periculoasă şi considerate periculoase conform definiţiilor din directivă

144  

91/155/CEE, 93/112/ CEE - Substanţe şi preparate periculoase: fişe de securitate

Fişe cu date de securitate care trebuie aduse la cunoştinţa utilizatorului (de specialitate) o dată cu fiecare substanţă sau preparat

78/63/ CEE, 81/187/ CEE, 84/291/ CEE - Antidăunători (insectofungicide)

Preparate destinate să protejeze, să favorizeze sau să conserve plantele sau produsele vegetale, să distrugă sau să evite creşterea plantelor nedorite

93/15/ CEE - Explozivi utilizaţi în scop civil

Controlul, comercializarea şi recunoaşterea reciprocă a omologărilor de explozivi utilizaţi în scop civil

VI 89/686/ CEE, 93/95/CEE - Echipamente individuale de protecţie

EIP în general, cu excepţia celor destinate forţelor armate sau de ordine publică, de autoapărare

Directivele au fost grupate tematic în 6 grupe. Primul grup cuprinde Directiva 92/59/CEE, care înglobează toate produsele

ce nu sunt tratate de o directivă specifică, precum şi directive referitoare la produse utilizate la ,,locul de muncă", dar care, în general, nu sunt considerate ca mijloace de muncă".

Directivele privind produsele utilizate ca mijloace de muncă sunt împărţite în patru grupe: maşini (echipamente tehnice); recipiente şi aparate sub presiune sau ,,cu gaz"; material electric, inclusiv cel utilizat în atmosferă potenţial explozivă; substanţe şi preparate periculoase.

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu menţinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să permită circulaţia liberă a forţei de muncă.

Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace: - directivele (obligatorii - stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi

sănătate; - standardele armonizate (caracter voluntar) - oferă o bază de conformitate cu

cerinţele (obligatorii) formulate în directive; - procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada

conformităţii cu cerinţele esenţiale din directive. Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre. care şi România,

trebuie să se conformeze legislaţiei din UE.

145  

4.2.3. Directivele privind securitatea si sanatatea in munca - derivate din art. 118 a al tratatului de la Roma

Incepand cu anul 1957, in cadrul Tratatului CECA au inceput primele actiuni

comunitare in domeniul securitatii si sanatatii in munca pentru lucratorii din sectoarele carbunelui si otelului.

In anul 1974, prin decizia Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate, igiena si protectia sanatatii la locul de munca, recunoscut de Comisie ca forum privilegiat de consultare a partenerilor sociali.

Prin Art. 118 al Tratatului de la Roma3 "Statele Membre se angajeaza sa promoveze in special ameliorarea mediului de munca, pentru a proteja securitatea si sanatatea fortei de munca si isi fixeaza ca obiectiv armonizarea, prin progres, a conditiilor existente in acest domeniu. "

Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Consiliul, dupa consultarea Comitetului Economic si Social adopta, pe calea directivelor, prescriptii minimale aplicabile in mod progresiv, tinand cont de conditiile si de reglementarile tehnice existente in fiecare dintre statele membre.

Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice care ar impiedica crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.

In sustinerea acestor deziderate au fost lansate in anii 1978 si 1984 primele programe de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Securitatea lucratorilor din tarile Uniunii Europene a devenit din nou o tema importanta cand Statele membre si-au dat seama ca disparitatea conditiilor de munca intre teritoriile sale franeaza constructia Pietei Interne. S-au pus deci de acord cu privire la o serie de «exigente esentiale» in ceea ce priveste securitatea lucratorilor.

Comisia Europeana s-a inspirat din modelul pe care Statele Unite l-au instituit in anii ´70, sub presiunea ecologistilor, in scopul crearii unui sistem cu o mai mare transparenta a deciziilor privind gestionarea riscurilor, in special a riscurilor ambientale. De aici s-a nascut distinctia dintre «evaluarea riscurilor» (risk assesment) si managementul riscurilor (risk management).

Prima normativa, cunoscuta sub numele de Directiva Seveso (1982) obliga industria sa evalueze riscurile tehnologice majore, realizand «studii de periculozitate».

Dupa adoptarea in anul 1987 a Actului Unic, prin care se face o importanta revizuire a Tratatului de la Roma, s-a elaborat un nou program de actiune in domeniul securitatii si sanatatii in munca (cel de al treilea), care, prin textele

                                                            

146  

legislative care s-au adoptat, a pus accentul pe dimensiunea sociala a realizarii pietei interne.

Un moment remarcabil in elaborarea legislatiei europene in domeniul securitatii si sanatatii in munca il constituie adoptarea, la 12 iunie 1989, a Directivei Cadru 89/391/CEE – a doua directiva europeana, cu privire la punerea in aplicare a masurilor care vizeaza promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, in conformitate cu art. 118 A din Tratatul de la Roma.

Directiva Cadru are ca obiect punerea in practica a masurilor care vizeaza promovarea ameliorarii securitatii si sanatatii la locul de munca si cuprinde principiile generale legate de prevenirea riscurilor profesionale si de protectie a securitatii si sanatatii, de eliminare a factorilor de risc si de accidentare in munca, de informare, de consultare, de participare echilibrata, de formare a lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si liniile generale de punere in aplicare a principiilor respective.

Directiva se aplica tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, cu exceptia anumitor activitati specifice cu functie publica si serviciilor de protectie civila. Aceasta defineste termenii «lucrator», «angajator», «reprezentant al lucratorilor» si «prevenire».

Angajatorul este obligat sa asigure securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca, asa cum reiese din art.5 al Directivei Cadru. In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul trebuie sa ia masurile necesare pentru protectia securitatii si sanatatii lucratorilor, incluzand si activitati de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si de formare, de organizare si de asigurare a mijloacelor necesare acestor activitati.

Conform directivei, obligatiile angajatorilor sunt: -garantarea Securitatii si Sanatatii lucratorilor in toate aspectele legale de

munca, in special pe baza principiilor generale de prevenire enumerate, fara sarcini financiare pentrulucratori;

-evaluarea riscurilor profesionale, inclusiv in alegerea masinilor si in organizarea locurilor de munca, si crearea serviciilor de prevenire si protectie;

-realizarea unei liste si crearea de rapoarte cu privire la accidentele de munca;

-organizarea primului ajutor, lupta contra incendiilor, evacuarea lucratorilor si luarea de masuri in caz de pericol grav si iminent;

-informarea lucratorilor, consultarea acestora si permiterea participarii acestora in toate problemele legate de Securitate si Sanatate in Munca;

-garantarea faptului ca fiecare lucrator va primi o formare suficienta si adecvata in ceea ce priveste Securitatea si Sanatatea in programul de lucru.

147  

Obligatiile lucratorilor sunt: -utilizarea corecta a masinilor si a altor mijloace, a echipamentului individual

de protectie si a altor dispozitive de siguranta; -informarea cu privire la orice situatie produsa la locul de munca si care

prezinta un pericol grav si iminent, orice defecte ale sistemelor de protectie; -asigurarea respectarii cerintelor de protectie sanitara impuse pentru a-i

permite angajatorului sa asigure un mediu de lucru si conditii de munca sigure si fara riscuri.

Verificarea sanatatii lucratorilor este asigurata prin masuri stabilite in conformitate cu normativele si practicile nationale.

Agentii expusi la riscuri si care sunt mai sensibili, trebuie sa fie protejati de pericolul care ii afecteaza in mod specific.

Directiva cadru deschide portile unei largi game de directive specifice in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, directive care se pot clasifica in diferite grupuri, in functie de continutul acestora:

-Colective speciale de lucratori. Directive dedicate diverselor colective care presupun o mai mare nevoie de protectie: lucratoare insarcinate, lucratori atipici (munca temporara), lucratori tineri, etc.

-Locuri de munca. Exista o directiva chiar cu acest titlu care stabileste cerintele pentru proiectarea si utilizarea locurilor de munca in general. In plus exista (sau sunt in curs de investigare) diferite directive cu privire la locuri de munca speciale (Santiere, Cariere si Mine, Foraje, Vapoare de pescuit, Mijloace de Transport, Lucrari agricole, etc.).

-Agenti poluanti. Acesta este grupul cel mai numeros si se refera la protectia lucratorilor impotriva riscurilor de expunere la agenti fizici, chimici si biologici (agenti cancerigeni, azbest, plumb, zgomot, radiatii ionizante, agenti biologici, etc.).

-Alte directive. Printre directivele care nu sunt incluse in grupurile de mai sus putem evidentia, datorita importantei lor, directivele privind utilizarea Echipamentelor de lucru, Ecranelor de vizualizare, Manipulare manuala de incarcaturi, Accidente mari in industrie sau a Echipamentelor Individuale de Protectie.

Tab.4.2Directivele UE privind securitatea şi sănătatea în muncă (Art. 118 A, din

Tratatul de la Roma) Nr. crt.

Directiva Domeniu de aplicare

1 Directiva – cadru 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru încurajarea îmbunătăţirilor în domeniul sănătăţii şi securităţii muncitorilor

Stabilirea principiilor generale de prevenire care trebuie respectate pentru protejarea lucrătorilor; trasarea direcţiilor principale pentru directivele particulare

148  

1.1 89/654/CEE - Locuri de muncă Reglementarea situaţiilor de lucru 1.2 89/655/CEE - Echipamente tehnice Utilizarea echipamentului 1.3 89/656/CEE - Echipamente individuale de

protecţie Utilizarea echipamentului

1.4 90/269/CEE - Manipularea manuală a maselor

Utilizarea echipamentului

1.5 90/270/CEE – Videoterminale Utilizarea echipamentului 1.6 90/394/CEE – Agenţi cancerigeni Expunerea la agenţi cancerigeni 1.7 90/679/CEE, 93/88/CEE – Agenţi biologici Expunerea la agenţi biologici 1.8 92/57/CEE – Şantiere temporare sau mobile Reglementarea situaţiilor de lucru 1.9 92/58/CEE - Semnalizare Informaţii 1.10

92/85/CEE – Femei gravide Expunerea la agenţi

1.11

92/9 1 /CEE - Industria extractiva prin foraj Reglementarea situaţiilor de lucru

1.12

92/104/CEE - Industria extractivă de suprafaţă sau subteran

Reglementarea situaţiilor de lucru

1.13

93/103/CEE - Nave de pescuit Reglementarea situaţiilor de lucru

2 88/642/CEE - Referitoare la expunerea la agenţi fizici, chimici şi biologici

Reactualizarea Directivei 80/1107/CEE şi unifomizarea directivelor particulare emise în baza ei său care urmează să fie adoptate

88/364/CEE - Interzicerea anumitor agenţi specifici şi/sau anumitor activităţi 91/322/ CEE – Stabilirea valorilor limită cu caracter orientativ

91/382/ CEE – Expunerea la azbest 3 92/99/CEE - Asistenta medicala la bordul

navelor Stabilirea dispozitiilor minimale de securitate şi sănătate în muncă pentru prornovarea unei mai bune asistente medicale la bordul navelor

4 93/104/CEE - Organizarea timpului de lucru Stabilirea dispoziţiilor minimale pentru lucrul în ture, munca de noapte

5 91/383/CEE - lucrători temporari său interimari

Grupe speciale de lucratori

6 94/33/CE - protecţia tinerilor în timpul lucrului

Grupe speciale de lucratori

De asemenea, in baza art. 118A din Tratatul de la Roma, s-a modificat

directiva-cadru 80/1107/CEE prin directiva 88/642/CEE si a fost completata cu trei directive specifice.

Directiva cadru constituie baza pe care se sprijina 20 de “directive fiice” privind:

149  

1. Directiva 89/654/CEE a Consiliului, din 30 noiembrie1989, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate la locul de munca (prima Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

2. Directiva 89/655/CEE a Consiliului, din 30 noiembrie 1989, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate pentru folosirea de catre lucratori a echipamentului de lucru la locul de munca (a doua Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

3. Directiva 89/656/CEE a Consiliului, din 30 noiembrie 1989, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca (a treia Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

4. Directiva 90/269/CEE a Consiliului, din 29 mai 1990, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate pentru manipularea manuala a incarcaturilor care prezinta riscuri pentru lucratori si, in special, de producere a unor afectiuni dorso-lombare, (a patra Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

5. Directiva 90/270/CEE a Consiliului, din 29 mai 1990, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare (a cincea Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

6. Directiva 90/394/CEE a Consiliului, din 28 iunie 1990, privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni la locul de munca (a sasea Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

7. Directiva 92/57/CEE a Consiliului, din 24 iunie 1992, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate care se aplica pe santierele temporare sau mobile (a opta Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

8. Directiva 92/58/CEE a Consiliului, din 24 iunie 1992, privind cerintele minime pentru semnalizarea de Securitate si Sanatate la locul de munca (a noua Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);19

9. Directiva 92/85/CEE a Consiliului, din 19 octombrie 1992, privind introducerea de masuri pentru promovarea imbunatatirii Securitatii si Sanatatii la locul de munca in cazul lucratoarelor insarcinate, care au nascut de curand sau care alapteaza (a zecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

10. Directiva 92/91/CEE a Consiliului, din 3 noiembrie 1992, privind cerintele minime de imbunatatire a protectiei Securitatii si Sanatatii lucratorilor

150  

din industria extractive de foraj (a unsprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

11. Directiva 92/104/CEE a Consiliului, din 3 decembrie 1992, privind cerintele minime pentru imbunatatirea protectiei Securitatii si Sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau in subteran (a doisprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

12. Directiva 93/103/CE a Consiliului, din 23 noiembrie 1993, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate in Munca la bordul vapoarelor de pescuit (a treisprezecea Directiva speciala in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

13. Directiva 98/24/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998 privind protectia Securitatii si Sanatatii lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici la locul de munca (a paisprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

14. Directiva 1999/92/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 16 decembrie 1999, privind cerintele minime pentru imbunatatirea protectiei Securitatii si Sanatatii lucratorilor expusi unui potential risc in medii explozive (a cincisprezecea Directiva specifica in sensul articolului 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE a Consiliului);

15. Directiva 2000/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 18 septembrie 2000, privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici la locul de munca (a saptea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

16. Directiva 2004/37/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 29 aprilie 2004, privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca (a sasea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE a Consiliului) (Versiune codificata) (Text cu relevanta pentru SEE);

17. Directiva 2002/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 25 iunie 2002, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de agenti fizici (vibratii) (a saisprezecea Directiva speciala in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE) – Declaratia comuna a Parlamentului European si a Consiliului;

18. Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 6 februarie 2003, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de agentii fizici (zgomot) (a saptesprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

151  

19. Directiva 2004/40/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 29 aprilie 2004, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de agenti fizici (campuri electromagnetice) (a optsprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE);

20. Directiva 2006/25/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 5 aprilie 2006, privind cerintele minime de Securitate si Sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de agenti fizici (radiatii optice artificiale) (a nouasprezecea Directiva specifica in sensul articolului articolul 16, alineatul 1, din Directiva 89/391/CEE).

Directiva cadru a avut impact si asupra altor acte legislative, in special asupra:

-propunerii Comisiei Europene de modificare a Directivei 91/383/CEE prin care se completeaza masurile care tind sa promoveze imbunatatirea Securitatii si Sanatatii la locul de munca a lucratorilor cu contract de munca pe durata determinate sau a agentilor de munca temporara;

-propunerii de modificare a Directivei 2003/88/CEE privind anumite aspecte de organizare a timpului de lucru;

-Directiva 2000/34/CE prin care se modifica Directiva 93/104/CE a Consiliului privind anumite aspecte de organizare a timpului de lucru, pentru includerea sectoarelor si activitatilor excluse de Directiva mentionata.

-Directiva 94/33/CE privind protectia tinerilor la locul de munca. -Regulamentul (CE) nr. 2062/94 al Consiliului, din 18 iulie 1994, privind

infiintarea Agentiei europene pentru Securitate si Sanatate in Munca.

4.2.4. Transpunerea si aplicarea in Statele membre a Directivei cadru din 1989 si a cinci dintre Directivele sale specifice privind Securitatea si Sanatatea la locul de munca

In februarie 2004, Comisia Europeana a dat un Comunicat cu privire la

transpunerea si aplicarea in Statele member a Directivei cadru din 1989 si a cinci dintre Directivele sale specifice privind Securitatea si Sanatatea la locul de munca: COM(2004) 62, care nu a fost publicata in Jurnalul Oficial.

Raportul analizeaza si aplicarea acestor Directive in Statele membre. Astfel, trage concluzii privind aplicarea sau neaplicarea adecvata a legislatiei europene privind Securitatea si Sanatatea si impactul acesteia asupra economiei si societatii.

a) Controlul transpunerii Analiza a dezvaluit existenta unor lacune in aproape toate Statele membre, in

special cu privire la domeniul de aplicare, responsabilitatea patronala, principiile de prevenire, implicatiile obligatiei de evaluare a riscurilor pentru securitatea si

152  

sanatatea lucratorilor, serviciile de protectie si de prevenire si obligatia de documentare a evaluarii riscurilor in toate tipurile de intreprinderi.

Raportul a indicat aplicarea practica de o mare eterogenitate a diferitelor directive in functie de tari, de diversele sectoare de activitate si de dimensiunea intreprinderilor. Totusi, s-au atins principalele obiective destinate garantarii unor norme minime comune de protectie, prin armonizarea conditiilor in domeniul Securitatii si Sanatatii si prin reducerea numarului accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Raportul a analizat si doua cazuri specifice: IMM-urile si sectorul public. In cazul IMM-urilor, analiza a evidentiat existenta unor mari lacune in aplicarea aspectelor fundamentale ale legislatiei in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca. Aceste lacune se datorau mai ales lipsei de informatii sau de orientari specifice, precum si lipsei capacitatilor sau competentelor in domeniul Securitatii si Sanatatii, lipsei de mijloace de formare adecvata a personalului si cadrelor de conducere sau dificultatilor de acces la o asistenta tehnica competenta, specifica si specializata. Pe de alta parte, cazul Sectorului Public a reprezentat o mare noutate in majoritatea Statelor membre, mai ales in sectorul militar unde a pus anumite probleme in unele tari.

b) Evaluarea generala a aplicarii: Intre avantajele Directivei cadru, semnalam tendinta scaderii numarului de

accidente si a unei sensibilizari mai ridicate a angajatorilor, datorita faptului ca s-a pus accent pe importanta culturii preventive, s-a stabilit un domeniu mai larg de aplicare, iar angajatorii au fost obligati sa evalueze riscurile, precum si sa le documenteze. Fara indoiala, se intampina si mari dificultati, mai ales in sectorul IMMurilor, cum ar fi absenta efectiva a participarii lucratorilor la procesele operationale sau absenta criteriilor de evaluare ale inspectiilor nationale de munca.

Directiva 89/654/CEE privind locurile de munca Are ca aspecte pozitive reglementarea diverselor situatii care, in lipsa acestei

Directive, nu s-ar fi bucurat de atentie, asa cum este cazul ferestrelor, a peretilor translucizi sau a cailor si iesirilor de urgenta.

Ca dificultati, exista un nivel de detaliere excesiva a unor aspecte care au prejudiciat transpunerea corecta a Directivei sau lipsa claritatii distinctiei stabilite de Directiva intre locurile de munca utilizate pentru prima data, si cele deja existente.

In ceea ce priveste imbunatatirile, este nevoie de o abordare care sa coordoneze cu problemele mediului inconjurator si publicarea Directivelor si recomandarilor.

Directiva 89/655/CEE privind echipamentele de munca Aspectele sale pozitive sunt stabilirea unor nivele minime de securitate

pentru echipamentele de munca, uniformizarea si armonizarea reglementarilor

153  

nationale, sporirea preciziei si calitatii normelor si o mai mare sensibilizare a angajatorilor in ceea ce priveste nivelul de securitate al echipamentelor de munca.

Ca dificultati, ne confruntam din nou cu problema IMM-urilor si cu lipsa de mijloace financiare necesare, cu necesitatea de a realiza investitii pe termen lung pentru a achizitiona echipamentele de munca, cu lipsa de claritate a Directivei privind utilizarea echipamentelor de munca si cea privind masinile.

Propunerile de imbunatatire in acest caz se refera la clarificarea diferitelor nivele de securitate pentru masinile deja in uz si pentru masinile noi, la masurile complementare care faciliteaza aplicarea Directivei, si la publicarea de Instructiuni necesare pentru punerea in practica a Directivelor.

Directiva 89/656/CEE privind echipamentele individuale de protectie Aspectele sale pozitive sunt armonizarea, simplificarea si coordonarea

legislatiilor nationale, extinderea normativei la alte sectoare si echipamente, si obligatia angajatorului de a evalua riscurile inainte de a selecta echipamentele individuale de protectie si o mai mare sensibilizare in ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca aceste echipamente.

Dificultatile intampinate sunt, din nou, lipsa de asistenta pentru IMM-uri, si costurile economice cu noile echipamente. In plus, unele persoane arata ca lucratorii nu sunt sufficient de sensibilizati in ceea ce priveste utilizarea echipamentelor individuale de protectie.

In ceea ce priveste imbunatatirile, acestea se bazeaza pe publicarea de Directive precise si de coduri de bune practice care trebuie sa includa criterii de selectie a echipamentelor individuale de protectie.

Directiva 90/269/CEE privind manipularea manuala a incarcaturilor Aspectele pozitive ale acestei Directive sunt consolidarea normativei in

vigoare in unele State membre, claritatea normativei sau o mai mare sensibilizare a angajatorilor.

Fara indoiala, prezinta un inalt grad de mecanizare si costuri ridicate, ceea ce atrage dupa sine riscul pierderii locurilor de munca, iar la unele locuri de munca nu se poate considera ca sunt adaptate pentru femei.

Ca propuneri de imbunatatire, se semnaleaza ca ar trebui sa se stabileasca valori limita dat fiind faptul ca marja de interpretare relativa a manipularii incarcaturilor este prea ampla. In plus, Comisia ar trebui sa ofere mai multe informatii cu privire la modelele de evaluare si la Directive.

Directiva 90/270/CEE privind echipamentele cu ecran de vizualizare Aspectele pozitive ale acestei Directive au fost noul impuls dat controlului

acestui domeniu si introducerea perioadelor de odihna. Pe de alta parte, dificultatile s-au concretizat in probleme de gestionare a

luminii naturale sau de ergonomie, precum si lipsa claritatii.

154  

Propunerile in acest caz au fost legate de progresul tehnologic, astfel incat multe State Membre le-au luat inconsiderare.

4.2.5. Rolul Parlamentului European in domeniul legislatiei SSM

Parlamentul European (PE) a insistat intotdeauna pe garantarea unei protectii optime a securitatii si sanatatii lucratorilor si, in diverse hotarari, a fost considerat ca articolul 154 din Tratatul privind Functionarea UE17 (fostul articol 138) nu trebuie sa se limiteze doar la securitatea si sanatatea lucratorilor in sens restrictiv, ci trebuie sa includa toate aspectele care afecteaza, direct sau indirect, bunastarea fizica sau psihica a lucratorilor. O examinare a Directivelor aprobate cu privire la mediul de lucru in baza articolului 154, care prevede procedura de cooperare, a aratat ca PE a avut o mare influenta in redactarea acestor Directive in sensul unei mai bune protectii a lucratorilor.

PE sprijina actiunile Comisiei de sporire a furnizarii de informatii catre IMM-uri. Munca trebuie sa se adapteze la necesitatile si conditiile persoanei, si nu invers. Mediul de munca trebuie sa se dezvolte pentru a tine cont mai mult de necesitatile specifice ale lucratorilor cu handicap sau a celor mai in varsta. Parlamentul European insistape langa Comisie pentru investigarea noilor problem care nu sunt acoperite de legislatia actuala: de exemplu, stresul, epuizarea profesionala, violenta si hartuirea la locul de munca. Parlamentul isi concentreaza atentia pe grupurile care, in general, raman in afara protectiei legislative, cum ar fi teleoperatorii si persoanele fizice autorizate.

PE a invitat Comisia Europeana sa modifice Directiva privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici la locul de munca (Directiva 2000/54/CE), pentru a garanta protectia personalului sanitar european contra infectiilor transmise prin sange cauzate de ranile produse de seringi (6 iulie 2006, P6_TA(2006)0305).

Interlocutorii sociali au decis sa negocieze un acord-cadru pentru prevenirea leziunilor produse de obiecte taioase in sectorul sanitar, care a fost semnat in iulie 2009.

PE s-a felicitat pentru aceasta actiune in hotararea sa P7_ TA(2010)0030 din 11 februarie 2010.

Parlamentul s-a pronuntat si in favoarea imbunatatirii legislatiei existente in materie de protectie a femeilor insarcinate. In iulie 2008 Comisia Europeana a decis sa propuna revizuirea Directivei 92/85/CEE, privind introducerea de masuri pentru promovarea imbunatatiri securitatii si sanatatii la locul de munca in cazul lucratoarelor insarcinate, care au nascut de curand sau care alapteaza. Parlamentul

155  

a votat in plen raportul lui Edite Estrela “Imbunatatirea securitatii si sanatatii la locul de munca in cazul lucratoarelor insarcinate, care au nascut de curand sau care alapteaza”, din 20 octombrie 2010.

Parlamentul a semnalat de asemenea cu diverse ocazii necesitatea imbunatatirii legislatiei europene privind protectia lucratorilor impotriva afectiunilor musculo-scheletale.

In iunie 2010, Parlamentul a respins propunerea unei Directive modificate privind organizarea timpului de munca in activitatile de transport rutier prezentata de Comisie, deoarece propunerea prevedea excluderea soferilor autonomi din aria de aplicare a Directivei. Tinand cont de aceasta situatie, Comisia si-a retras propunerea.

In plus, Parlamentul sprijina activ o extindere a ariei de aplicare a Directivei Cadru 89/391/CEE la grupurile de lucratori exclusi, precum militarii, persoanele fizice autorizate, angajatii la domiciliu si lucratorii care lucreaza la domiciliul propriu. De asemenea, sprijina o Directiva care stabileste norme minime pentru recunoasterea bolilor profesionale.

Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona a atras dupa sine aplicarea procedurii legislative ordinare, dar fara a aduce modificari caracteristicilor procedurii de codecizie. O clauza sociala cere ca politicile UE sa tina cont de exigentele sociale.

Parlamentul pledeaza cu regularitate in favoarea unei mai bune aplicari a Directivelor existente.

4.2.6. Standardele europene armonizate - EN

În vederea realizării pieţei libere, începând din 1986 se recunosc la nivelul UE trei funcţii importante: de administrare; de standardizare; de evaluare a conformităţii (testare - certificare).

Funcţia de administrare o îndeplinesc UE şi AELS (Asociaţia Economică a Liberului Schimb).

Funcţia de standardizare revine CEN (Comitetul European de Standardizare), CENELEC (Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică). şi ETSI (Institutul de Standardizare Europeană în Telecomunicaţii).

Funcţia de evaluare a conformităţii este asigurată de EOTC (Organizaţia Europeană pentru Testare şi Certificare).

În 1986, CEN şi CENELEC au luat hotărârea ca, după aprobarea unui standard european (EN), membrii CEN şi CENELEC să fie obligaţi să-i implementeze ca standard naţional şi să retragă orice standard naţional contradictoriu.

156  

Aceasta combinare de măsuri privind directivele şi standardele europene a dus la crearea unul instrument puternic în vederea înlăturării barierelor tehnice din calea comerţului.

Standardele4 care cuprind “cerinţe esenţiale" pentru aspecte care vizează securitatea, compatibilitatea electromagnetică etc., sunt elaborate de organismele de standardizare europene, cu contribuţia, acolo unde este cazul, a specialiştilor Comisiei UE, în vederea asigurării respectării cerinţelor esenţiale cuprinse în directive. În acest mod se asigură armonizarea diverselor categorii de acte, legislative pe probleme de securitate, şi sănătate în muncă.

Pentru ca un standard european (EN) să fie armonizat, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să se refere la produse sau grupe de produse; - să fie elaborat pe baza unui mandat din partea UE sau AELS; - să fie adoptat de cel puţin un stat membru; - sil fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Având în vedere diversitatea aspectelor de securitate a muncii necesar a fi

standardizate, atât organizaţiile internaţionale de standardizare (ISO şi CEI), cât şi organizaţiile europene de, standardizare (CEN, CENELEC, ETSI) au considerat necesar să stabilească o ierarhizare a standardelor de securitate, astfel încât fiecare standard să se limiteze la aspecte specifice şi să fie corelat cu alte standarde de securitate, în funcţie de aria de aplicabilitate a problemelor pe care le abordează.

Din punctul de vedere al ariei de aplicabilitate, a prevederilor, clasificarea standardelor de securitate a muncii este următoarea:

a) standarde fundamentale de securitate (standarde de tip A) - cuprind concepte fundamentale, principii şi cerinţe privind aspecte, generale de securitate aplicabile tuturor tipurilor de produse;

b) standarde pe grupe de securitate (standarde de tip B) - cuprind cerinţe referitoare la aspecte de securitate aplicabile unui grup de produse şi ţin seama de prevederile standardelor fundamentale pe care le completează cu cerinţe specifice, de securitate pentru grupa respectivă de produse;

c) standarde de securitate de produs (standarde de tip C) - conţin cerinţe de securitate pentru un produs său grup de produse specifice şi sunt necesare în vederea utilizării prevăzute a acestora.

Aceste standarde ţin seama de prevederile din standardele fundamentale şi din standardele pe grupe de securitate, pe care le completează.

Din cele prezentate mai sus se poate concluziona că obiectivul principal al Uniunii Europene este crearea Pieţei Unice, fără bariere comerciale interne şi cu

                                                            

157  

menţinerea sau impunerea, daci este cazul, a unor niveluri comune de securitate şi sănătate, care să permită circulaţia liberă a forţei de muncă.

Acest obiectiv se atinge prin următoarele mijloace: - directivele (obligatorii - stabilesc cerinţele esenţiale de securitate şi

sănătate; - standardele armonizate (caracter voluntar) - oferă o bază de conformitate cu

cerinţele (obligatorii) formulate în directive; - procedurile de atestare şi marca de conformitate (CE) – oferă dovada

conformităţii cu cerinţele esenţiale din directive. Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană, printre. care şi România,

trebuie să se conformeze legislaţiei din UE. Comisia a declarat anul 1992, Anul European pentru securitate, igiena si

sanatate la locul de munca, pentru a se trage concluzii privind cel de al treilea plan de actiune si pentru sensibilizarea unui numar cat mai mare de persoane cu privire la problemele de securitate si sanatate in munca.

Anul European a determinat cresterea interesului lucratorilor, patronilor si al autoritatilor pentru sanatatea si securitatea la locul de munca, aducand noi orientari pentru viitoarea politica comunitara.

In februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht de infiintare a Uniunii Europene care a intrat in functiune la 1 noiembrie 1993. Un punct important in Tratat se refera la extinderea Europei sociale prin punerea in practica a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor, adoptata in 1989 care contine un capitol referitor la realizarea securitatii si sanatatii la locul de munca.

Pentru a se asigura transparenta actiunilor Comisiei, prin informarea statelor si a partenerilor sociali, Consiliul European a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca cu sarcina de a strange si difuza informatii.

De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei si coopereaza cu organele Uniunii Europene.

In anul 1994 a fost stabilit Cadrul general pentru actiunea Comisiei Comunitatii Europene in domeniul securitatii, igienei si sanatatii in munca (1994 -2000).

Obiectivele actiunii pe care Comisia si-a propus sa le realizeze au fost: - sa vegheze la transpunerea corecta a directivelor comunitare de catre statele

membre; -sa ia masurile necesare pentru aplicarea lor adecvata in dreptul national

derivat;

158  

-sa promoveze lucrarile Comunitatii in acest domeniu in tarile terte; -sa continue imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca in cadrul

Comunitatii. Baza juridica a actiunilor au constituit-o, in principal, art. 100 A si art. 118 A

ale Tratatului de la Roma, pentru stabilirea unui nivel ridicat de protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca, si art. 118 B din Tratatul de la Roma pentru promovarea dialogului cu parteneri sociali in acest domeniu.

In cadrul acordului de asociere intre Comunitate si tarile din Europa centrala si de est, in perspectiva aderarii acestora, Comisia a vegheat asupra realizarii programului in domeniul protectiei muncii, in special, prin punerea in aplicare a masurilor vizand imbunatatirea securitatii si sanatatii in munca, pe baza legislatiei comunitare in acest domeniu.

Politica sociala, bazata pe aquis-ul secutitatii si sanatatii in munca, constituie un punct important in agenda strategiei comunitare care va acoperi perioada 2002 -2006, aducand trei caracteristici de noutate:

1. o abordare globala a starii de bine la locul de munca, luand in considerare piata muncii si aparatia de noi riscuri, mai ales psihosociale, si vizand ameliorarea calitatii muncii, din care mediul de munca sanatos si sigur constituie until din elementele esentiale;

2. consolidarea unei culturi de prevenire a riscurilor, combinarea unor instrumente politice variate: legislatie; dialog social; demersul progresului si identificarea celor mai bulle practici; responsabilitatea sociala a intreprinderilor; incitatiile economice; construirea parteneriatelor intre toti actorii securitatii si sanatatii;

3. noua strategie demonstreaza, de asemenea, ca o politica sociala ambitioasa este un factor de competitivitate, si ca dimpotriva, lipsa politicii angreneaza costuri care apasa greu asupra economiilor.

Calitatea muncii -obiectiv al Uniunii Europene fixat de Consiliul European la Lisabona in martie 2000 -are ca elemente esentiale sanatatea si securitatea in munca, considerandu-se ca o buna organizare a muncii, precum si un mediu de munca sanatos si sigur sunt factori de performanta pentru economie si pentru intreprinderi.

4.2.7.Agentia europeana pentru securitate si sanatate in munca “EU-OSHA”

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca- figura 4.1,, denumita in continuare Agentia, este un organism tripartit al Uniunii Europene care reuneste reprezentantii guvernelor, angajatorilor (patronate) si organizatiile angajatilor (sindicate, asociatii profesionale, etc) sub aceiasi forma ca si in Comisia Europeana.

159  

Consiliul Uniunii Europene a decis la reuniunea de la Bruxelles, din 29 octombrie 1993, crearea Agentiei Europeane pentru Sanatate si Securitate in Munca.

Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca a fost pentru colectarea si diseminarea informatiilor in domeniul sanatatii si securitatii in munca. Agentia, cu sediul in Bilbao, Spania, are ca scop principal sa imbunatateasca viata oamenilor la locul de munca, prin stimularea fluxului de informatii tehnice, stiintifice, si economice intre toti cei implicati in probleme de sanatate si securitate ocupationala.

De asemenea, ea promoveaza schimbul si difuzarea rezultatelor cercetarilor si ofera asistenta tehnica si stiintifica in domeniul securitatii si sanatatii in munca institutiilor comunitare si Statelor Membre, are legaturi cu serviciile competente ale Comisiei Europene si coopereaza cu organismele Uniunii Europene.

Imbunătăţirea continuă a sănătăţii şi securităţii în muncă este un obiectiv-cheie al politicii europene sociale şi în domeniul ocupării forţei de muncă. Cu toate acestea, numărul şi diversitatea problemelor de sănătate şi securitate la locul de muncă (SSM) cu care se confruntă Europa sunt prea importante pentru ca un singur stat membru sau o singură instituţie să le poată face faţă cu resursele şi expertiza proprie. Acesta este motivul pentru care s-a constituit Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă: pentru a regrupa şi a partaja cantitatea vastă de cunoştinţe şi informaţii cu privire la chestiunile legate de SSM, în special în ceea ce priveşte bunele practici de prevenire.

Agenţia are rol de catalizator în ceea ce priveşte elaborarea, analizarea şi difuzarea de informaţii destinate îmbunătăţirii sănătăţii şi securităţii la locul de muncă în Europa. În plus faţă de conceperea unei reţele cuprinzătoare de site-uri web dedicate sănătăţii şi securităţii în muncă, Agenţia derulează totodată campanii şi un program de publicaţii diverse, care include de la rapoarte de informaţii specializate până la fişe informative şi acoperă o gamă largă de probleme privind SSM.

Punctele de contact naţionale, de obicei organizaţia principală în materie de sănătate şi securitate în muncă în ţările respective, coordonează şi difuzează informaţii din partea Agenţiei la nivel naţional. În plus, Agenţia cooperează cu o gamă largă de parteneri, inclusiv cu Comisia Europeană, cu alte instituţii europene şi cu partenerii sociali europeni, precum şi cu organizaţii internaţionale şi cu organizaţii specializate în sănătatea şi securitatea în muncă din întreaga lume.

Agenţia este condusă de către un Director şi dispune de un Consiliu de conducere alcătuit din reprezentanţi ai guvernelor, ai angajatorilor şi lucrătorilor din cele 28 de state membre şi din reprezentanţi ai Comisiei Europene. Consiliul de conducere desemnează un Birou.

Activtăţile Agenţiei au ca bază legală patru Regulamente ale Consiliului:

160  

-nr. 2062/94 -nr. 1643/95 (include 3 noi state membre ale UE în 1995) -nr. 1654/2003 (a actualizat regulamentul Agenţiei în conformitate cu noile

prevederi ale UE în materie financiară şi de acces la documente publice) -nr.1112/2005 (modificări aduse structurilor de conducere şi de administrare a

Agenţiei) Data înfiinţării: 1994 Christa Sedlatschek, - Director Diagrama de mai jos ne arata diferitele compartimente ce alcatuiesc reteaua

structurala a agentiei si indicarea modului cum circula informatiile intre compartimente.

Consiliul de Administratie Consiliul de Administratie are urmatoarele atributii: - selecteaza strategia si scopurile agentiei; - identifica prioritatile agentiei; - stabileste domeniile de activitate al agentiei; - stabileste ce informatii furnizeaza agentia; - numeste Directorul agentiei; - adopta Programul de Lucru al agentiei; - adopta Raportul Anual; - adopta Bugetul Agentiei; - autorizeaza directorul sa administreze bugetul agentiei; Consiliul de administratie se intruneste de doua ori pe an membrii sai includ

reprezentanti guvernamentali, reprezentanti ai patronatelor si organizatiilor muncitorilor, impreuna cu trei reprezentanti ai Comisiei Europene. Suplimentar la aceste sedinte participa doi invitati de la Fundatia Dublin si cate unul de la partenerii sociali europeni din ETUC si UNICE.

Membrii Consiliului de Administratie au mandate pe trei ani cu posibilitatea de realegere si in fiecare an aleg un presedinte si trei vice-presedinti din randul lor.

161  

Fig.4.1. Agentia europeana pentru securitate si sanatate in munca “EU-OSHA”

162  

Biroul

Biroul este structura operationala executiva a Agentiei pe teritoriul UE si se intruneste de patru ori pe an. Este alcatuit din noua membri ai Consiliului de Administratie. Acestia sunt presedintele, vice-presedintii, reprezentantii angajatorilor si ai organizatiilor muncitorilor la nivel comunitar, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Guvernului Spaniol. Biroul are rolul unui grup de lucru care ia masuri urgente si necesare, prin delegarea de competente data de Consiliului de Administratie, fara a prejudicia responsabilitatile Directorului agentiei, pentru a putea asigura managementul agentiei in perioada dintre intalnirile Consiliului de Administratie. Mandatul acordat include asigurarea dezvoltarii pe teritoriul UE a retelei Agentiei, implementarea Progamului de Lucru, si de asemenea rezolvarea multor alte activitati specifice ale Agentiei.

Directorul Agentiei Directorul este reprezentantul oficial al Agentiei si este responsabil cu

activitatea zilnica a Agentiei, inclusiv ce legata de aspectele financiare, administrative si in materie de personal.

Durata mandatului acestuia este de cinci ani, numirea si evaluarea activitatii acestuia, facandu-se de catre Consiliului de Administratie.

Punctele Focale Reteaua principala a Agentiei, de culegere a informatiilor privind securitatea

si sanatatea in munca, este alcatuita din Punctele Focale constituite in fiecare din statele membre ale UE, in cele 10 state membre asociate ale UE, in cele 3 state candidate la UE si in 4 state membre ale EFTA.

Punctele Focale sunt nominalizate de fiecare guvern al tarii respective ca fiind reprezentanta oficiala a Agentiei in acea tara si care reprezinta Autoritatea Nationala pentru Securitate si Sanatate in Munca.

Punctele Focale joaca un rol cheie impreuna cu Agentia, ele sunt responsabile pentru organizarea si coordonarea retelei nationale si sunt implicate in pregatirea si implementarea la nivel national a Programului de Lucru al Agentiei.

Ca si alte elemente din structura Agentiei, retelele nationale sunt tripartite si include reprezentanti ai muncitorilor si organizatii patronale.

Rolul Punctelor Focale este de a furniza informatiile si de a receptiona feedbakul la initiativele si produsele Agentiei si de a fi consultati la toate activitatile de informare desfasurate la nivel national.

Punctele Focale administreaza deasemenea paginile de web al Agentiei si organizeaza annual, Saptamana Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca.

Punctele Focale din Uniunea Europeana si tarile asociate nominalizeaza reprezentantii lor in grupurile de experti ad-hoc, ale Agentiei, in timp ce Punctele

163  

Focale din tarile candidate si membre EFTA nominalizeaza observatori in aceste grupuri.

Intalnirile au loc de trei ori pe an si la aceste intalniri pot participa alaturi de persoanele de contact al Punctelor Focale din tarile membre si tarile candidate si Observatori de la Comisia Europeana, Partenerii Sociali Europeni, EFTA si reprezentanti ai tarilor candidate.

Grupurile de Experti Grupurile de Experti, nominalizate de Punctele Focale nationale impreuna

cu observatorii reprezentand fiecare partener social si Comisia Europeana, fac propuneri in domeniul lor de expertiza si contribuie la elaborarea Programului de Lucru al Agentiei.

Expertii din EFTA si din tarile candidate participa ca observatori in unele din aceste grupuri.

Centrele Topice Centrele Topice sunt consortii (asociatii) ale institutiilor nationale de

securitate si sanatate care colecteaza si analizeaza datele existente la nivel national si elaboreaza si pun in aplicare planurile de lucru nationale in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Ele constau in grupuri de institutii experte in securitate si sanatate, cuprinzand o Organizatie de Conducere si mai multe Organizatii Partenere din diferite state membre. Activitatea ce urmeaza a fi facuta precum si finantarea sunt specificate de Programul de Lucru anual al Agentiei.

Organizatia de Conducere a Centrelor Topice este responsabila pentru stabilirea sarcinilor ce revin Organizatiilor Partenere.

Trei Centre Topice sunt in mod current in activitate: Centrul Topic de Cercetare, Centrul Topic de Bune Practici si Centrul Topic de Bune Practici al Tarilor Candidate.

Alti Consultanti Agentia contracteaza diferite echipe de cercetatori stabilite ad-hoc, provenite

din mediul academic si institute de securitate si sanatate in munca ca si consultanti in domeniile specifice lor sau pentru a conduce proiecte din domeniile respective.

 

164  

 

 

165  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECTIUNEA IV

EVOLUTIA SI ARMONIZAREA LEGISLATIEI UE IN DOMENIUL SSM LA

NIVELUL ROMANIEI

 

166  

 

167

CAPITOLUL 5 EVOLUTIA SI PRINCIPIILE LEGISLATIEI SSM LA

NIVELUL ROMANIEI

5.1 CADRUL GENERAL

Securitatea si sanatatea in munca constituie in prezent unul dintre domeniile cele mai importante si mai dezvoltate ale politicii Uniunii Europene referitoare la ocuparea fortei de munca si la afaceri sociale. Acest domeniu este parte integranta a conceperii organizarii si desfasurarii proceselor de munca si are rolul ca, prin masuri si mijloace specifice, sa previna disfunctiile din cadrul sistemului de munca, astfel incat acesta sa se desfasoare in conditii de maxima eficienta. Scopul final al activitatii de Securitate si Sanatate in Munca este protejarea vietii, integritatii si sanatatii lucratorilor impotriva riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala care pot aparea la locul de munca si crearea unor conditii de munca apte sa asigure confortul fizic, psihic si social.

La nivelul Uniunii Europene problematica Securitatii si Sanatatii in Munca a constituit si constituie un domeniu foarte important, cu un impact deosebit, care, de-a lungul timpului, a facut obiectul mai multor strategii. Perioada 2004 -2007 a adus numeroase schimbari in plan legislativ aferente domeniului Securitatii si Sanatatii in Munca, generate in principal de necesitatea alinierii la legislatia comunitara. Astfel, prin Legea nr.319/2006 – Legea Securitatii si Sanatatii in Munca – a fost transpusa integral Directiva - Cadru a Uniunii Europene 89/391/CEE, care stabileste principiile generale, ca si drepturile si obligatiile angajatorilor si lucratorilor in vederea asigurarii conditiilor de Securitate si Sanatate in Munca, precum si masurile pe care trebuie sa le ia angajatorii in acest scop. Aparitia acestei legi a determinat schimbari importante in abordarea Securitatii si a Sanatatii in Munca, sub aspectul inlocuirii sintagmei „protectia muncii” cu cea de „Securitate si Sanatate in Munca”, combinanduse astfel doua elemente definitorii in vederea realizarii starii de bine la locul de munca. Totodata principiile prevazute de aceasta lege au constituit baza pentru reglementarea mai detaliata a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si lucratorilor, precum si pentru definirea masurilor in vederea asigurarii Securitatii si Sanatatii la locul de munca. De asemenea, reglementarile legale in SSM vizeaza o serie de acte normative care asigura compatibilitatea legislatiei nationale cu legislatia comunitara in materie, prin transpunerea Directivelor specifice elaborate in aplicarea Directivei-Cadru si referitoare la riscuri si la activitati specifice. Intrarea in vigoare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare, care se afla in domeniul legislatiei conexe

168

Securitatii si Sanatatii in Munca, a creat un sistem specializat, parte a sistemului de securitate sociala, existent in toate tarile membre ale Uniunii Europene. In vederea completarii cadrului legal, au fost elaborate acte normative privind conditiile de introducere pe piata a masinilor industriale, echipamentelor individuale deprotectie, echipamentelor si sistemelor protectoare destinate utilizarii in atmosfere potential explozive si explozivi de uz civil.

5.2.CARACTERISTICI ALE NOILOR REGLEMENTARI IN DOMENIUL SANATATII SI SECURITATII MUNCII Transformarile politice, sociale, economice, din ultimii ani din ţara noastra

au determinat şi reevaluarea domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care s-a creat o nouă legislaţie armonizată cu directivele europene, cu convenţiile şi recomandările OrganizaţieiMondiale a Muncii. Noua legislaţie a introdus sau a dezvoltat concepte care asigurăschimbarea modului de abordare a aspectelor referitoare la asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Dintre trăsăturile esenţiale care caracterizează noua legislaţie se pot enunţa :

-întarirea obligaţiei angajatorilor de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor prin măsuri care iau în considerare principiile generale de prevenire;

-dezvoltarea la nivel naţional şi la nivel de unitate economica a unor politici deprevenire, care să trateze hollistic securitatea şi sănătatea în muncă, luând înconsiderare tehnologiile, organizarea muncii, mediul de muncă şi, nu ultimul rând,executantul cu toate cerinţele sale;

-instruirea, formarea şi perfecţionarea angajaţilor în corelaţie cu sarcinile de muncăşi cu riscurile la care pot fi expuşi;

-prioritatea măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă faţă de cele individuale ;

-instituirea responsabilităţii angajaţilor faţa de propria securitate şi sănătate ; -dezvoltarea capacităţii instituţionale a unor organisme de control şi de

îndrumarea activităţii de prevenire ale statului, care să dispuna de mijloace juridice, tehnice,financiare etc. eficace.

Altfel spus, noua legislaţie impune intensificarea preocupărilor pentru calitatea de securitate a echipamentelor tehnice, pentru înlocuirea sau chiar eliminarea substanţelor şiproduselor periculoase, pentru organizarea ergonomica a locurilor de muncă, pentru creşterea nivelului de pregătire a lucrătorilor şi asigurarea participării acestora la elaborareaşi luarea deciziei în domeniul securitatii muncii şi pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor în muncă. Aceste preocupări sunt susţinute de contextul economic actual, marcat de creşterea importanţei calităţii produselor care implică şi calitatea de securitate a acestora şi face să crească numărul de organizaţii şi societăţi preocupate să conceapă şi să

169

utlizeze tehnici şiinstrumente, metode şi proceduri care să faciliteze îmbunătăţirea continuă a calităţii, metodede evaluare a nivelului de securitate.

Transpunerea în sistemul de reglementări din România a Directivelor U.E. derivate din art. 100A şi 118A din Tratatul de la Roma (1957), privind cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate ale echipamentelor tehnice, respectiv, cerinţele minime de securitate şi sănătate la locul de muncă, impune şi alinierea practicilor noilor organisme create cu cele ale organismelor europene în materie de securitate şi sănătate.

Activitatea privind securitatea si sanatatea in munca în România urmăreşte elaborarea şi aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure, în toate domeniile de activitate, îndeplinirea sarcinilor în condiţii normale de muncă, fară accidente şi îmbolnăviriprofesionale. Importanţa care se acordă securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca este relevată de faptul că chiar în Constituţie sunt stabilite principiile de bază ale protecţiei angajaţilor, principii care sunt dezvoltate apoi în Normele Metodologice de aplicare a legii securitatii si sanatatii in munca.

5.3. EVOLUTIA LEGISLATIEI SSM IN ROMANIA

5.3.1. Trecerea de la Protectia Muncii la Securitate si Sanatate in Munca

Evolutia conceptului de „Securitate si Sanatate in Munca” Securitatea, in opinia Academiei Romane, inseamna punerea la adapost de orice pericol, precum si existent unor masuri de protectie sau aparare, iar sanatatea reprezinta starea unui organism in care functionarea tuturor organelor se face in mod normal si regulat. Din conjugarea acestor doi termeni, aplicati unui sistem de munca, a luat nastere expresia „Securitate si Sanatate in Munca” care s-a transformat ulterior intr-un concept amplu si complex. Preocuparile statelor pentru crearea unui mediu de munca sigur si salubru au crescut odata cu intensificarea eforturilor de dezvoltare economica, sociala si morala si, cu certitudine, si in functie de nivelul de civilizatie atins, respectiv de respectful pe care fiecare tara l-a acordat drepturilor fundamentale ale omului, intre care si cel la protectie in munca.

Activitatea de protectie a muncii in Romania are o istorie de peste 100 de ani si a evoluat in stransa legatura cu dezvoltarea industriala care, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, a atras dupa sine primele manifestari ale acestei activitati. “Legea sanitara”, consemnata si aprobata in 1874, reglementeaza aspecte de sanatate in munca. In 1894 intra in vigoare primul act normativ din domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, “Regulamentul pentru industriile insalubre”,

170

care cuprinde dispozitii obligatorii privind munca femeilor si a tinerilor, prevenirea accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale. Articolul 5: „In orice stabiliment industrial cu mai mult de 10 lucratori, atelierele vor avea un spatiu de cel mult 5 mc de 28 fiecare lucrator, iar plafonul va avea inaltimea de cel putin 3 m.”

Legea Sanitara

Regulamentul pentru industriile insalubre

Legea minelor

Legea pentru reposul in zilele de Duminica si sarbatori

Legea privind munca femeilor si minorilor in industrie si exploatari miniere

Legea referitoare la angajarea minorilor in munca maritima

Legea privind ajutoarele de boala si lehuzie

Legea privind munca minorilor si a femeilor

Legea privind accidentele de munca. Prevenirea lor. Prescriptii

Infiintarea Ministerului Muncii Sanatatii si Ocrotirii Sociale

S-au constituit Regiunile de Inspectie a Muncii

Serviciul de Igiena Industriala

S-a infiintat Consiliul Pentru Protectia Muncii

Legea nr. 5/1965 cu privire la Protectia Muncii

Comitetul de Stat pentru Protectia Muncii

Legea nr. 90/1996 a Protectiei Muncii

Legea nr. 319/2006 Legea Securitatii si Sanatatii in Munca

1874

1894

1895

1897

1906

1922

1923

1928

1934

1936

1940

19201940

1949

1965

1966

1996

2006

171

Articolul 6: „Pentru a inlatura pericolul ranirii lucratorilor in timpul functionarii masinii, va trebui prevazut un spatiu liber, destul de larg pentru a se permite circulatia, iar organele de transmisiune ale masinilor, ascensoarele, rotile legate de vreun motor se vor imprejmui cu parapete de siguranta„ etc.” Un caracter foarte avansat privind reglementarea Securitatii si Sanatatii in Munca (desi nu era folosita aceasta notiune) a prezentat Legea minelor (din 21.04.1895). In titlul III din lege, referitor la actele care preced instituirea concesiunilor de mine, prin articolul 30, se stabilea obligatia intreprinzatorului de a lua „toate masurile pentru a executa lucrarile de exploatare, astfel incat sa evite orice pericol si sa garanteze siguranta lucratorilor”. Legea prevedea infiintarea caselor de ajutor (modul de constituire si atributiile acestora, intervalul minim de 3 zile dupa care se acorda ajutor pentru incapacitate temporara de munca din cauza accidentarii sau imbolnavirii), precum si a caselor de pensii (cu delimitarea conditiilor si a cuantumului pensiei de invaliditate, inclusive deces, si de boala profesionala, stabilirea varstei minime depensionare, etc.). Din aceeasi categorie – acte juridice de natura legislatiei muncii, dar care instituiau totodata, direct sau indirect, si masuri de protejare a lucratorilor fata de accidente si imbolnaviri profesionale – au mai facut parte si: Legea (din6.03.1897) pentru repausul in zilele de duminica si sarbatori; Legea (22.02.1906) privind munca femeilor si minorilor in industrie si exploatari miniere; Legea (din 14.04.1922) referitoare la angajarea minorilor in munca maritima; Legea (din 16.06.1923) privind ajutoarele de boala si lehuzie; Legea (din 13.04.1928) privind munca minorilor si a femeilor. In 1934 (13 aprilie) este emisa „Legea privind accidentele de munca Prevenirea lor. Prescriptii”, care poate fi considerata drept actul de nastere al institutiei Securitatii si Sanatati in Munca in acceptia moderna a termenului, pentru tara noastra. In 1936 s-a infiintat prin decret, Ministerul Muncii Sanatatii si Ocrotirii Sociale, care cuprindea si un serviciu al organizarii si ocrotirii muncii, iar prin Decizia din 19.10.1940 s-au constituit „regiunile de inspectie a muncii”. Intre anii 1920 si 1940, “Serviciul de Igiena Industriala” se ocupa de aplicarea masurilor de prevenire a a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, organism ce a functionat in cadrul Casei Centrale a Asigurarilor Sociale. Un rol insemnat in istoria asigurarilor sociale din tara noastra au jucat traditiile culturale si nationale, precum si tot ceea ce se include in conceptul de componenta a vietii societatii. Pentru a se ajunge la un sistem inchegat de protectie si asigurari sociale a fost nevoie sa se parcurga anumite etape istorice, pornindu-se de la forme incipiente ale asigurarii lucratorilor. Asigurarile pentru cazurile de boala si batranete fiind cunoscute in Romania inca din jurul anilor 1800, cand breslele au initiat actiuni de constituire a unor fonduri din cotizatii, caritate publica etc. avand mijloace diferite de manifestare, astfel se retin: „cutia milelor”, in Tara Romaneasca si in Moldova, si „lazile fratesti” in Transilvania, menite, in principal, sa-i ajute pe membrii breslei

172

care erau in nevoie. - Incercarile de legiferare a unor masuri de asigurari sociale in Romania s-au materializat abia in anii 1910 si 1912, cand au fost adoptate „legea sanitara”, ce cuprindea si dispozitii referitoare la infiintarea „caselor de bolnavi si ajutor”, ale caror fonduri erau constituite din contributii, in parti egale, ale muncitorilor si patronilor, si, respectiv, „legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti”, cunoscuta si sub denumirea „Legea Nenitescu”, dupa autorul acestei legi, care a reglementat asigurarea contra bolii si decesului a introdus asigurarea de invaliditate si de batranete, precum si asigurarea contra accidentelor, toate cu caracter obligatoriu. Potrivit prevederilor din „Legea Nenitescu”, la constituirea fondurilor de asigurare participau, dar in proportii diferite, atat salariatii, cat si patronatul si statul. Spre finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX lea, iau nastere si incep sa se dezvolte, ca ramuri distincte, fiziologia muncii, psihologia muncii, sociologia muncii, ergonomia muncii, ergonomia protectiei muncii. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, s-a infiintat un system guvernamental de institutii cu atributii exprese in domeniu: in 1949, s-a infiintat Consiliul pentru Protectia Muncii, din subordinea Ministerului Muncii si Prevederilor Sociale, organism care cuprindea reprezentanti ai Confederatiei Generale a Muncii, ai Consiliului de Stat al Planificarii, ai Ministerului Invatamantului si responsabili cu protectia muncii. In 1965 a fost data “Legea nr.5/1965 cu privire la protectia muncii” care a fost foarte importanta la momentul respectiv, reusind prin efectele ei sa se apropie de standardele europene in materie, conturand cadrul organizatoric si legislativ necesar derularii activitatii de productie in conditii de Securitate si Sanatate in Munca. In 1966, a fost organizat Comitetul de Stat pentru Protectia Muncii, organism independent al statului, structurat pe doua niveluri: central si teritorial, si care a manifestat preocupari deosebite pentru pregatirea specialistilor in domeniu. Dupa 1989, s-au produs multe schimbari in viata economica si sociala a Romaniei, mai ales trecerea spre o economie de piata au impus modificarea structurii si continutului legislatiei privind Securitatea si Sanatatea in Munca, datorita noilor probleme aparute: cresterea rapida a numarului de agenti economici, aparitia sectorului privat, cresterea somajului, intensificarea fenomenului de eludare a legilor, cresterea rolului partenerilor sociali (patronate, sindicate), care au impus modificarea structurii si continutului legislatiei privind Securitatea si Sanatatea in Munca. Astfel, inca din anul 1990 s-au intreprins masuri pentru revizuirea reglementarilor din domeniul protectiei muncii, pentru a se crea un nou sistem legislativ al carui principiu fundamental sa fie armonizarea cu prevederile Directivelor Uniunii Europene si cu cele ale conventiilor si recomandarilor Organizatiei Internationale a Muncii. Tot in anul 1990 a fost reproiectata structura organizatorica si functionala ainstitutiei protectiei muncii, aceasta fiind integrata in cadrulMinisterului Muncii si Protectiei Sociale.Ca urmare

173

a ratificarii, la 5.04.1993, a Acordului European,care instituia o asociere intre Romania si Uniunea Europeana in vederea acceptarii ulterioare a tarii noastre ca membru cu drepturi depline al U.E., s-a inceput un proces lung de armonizare a legislatiei nationale cu cea comunitara. Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) in “Legea nr.90/1996 a Protectiei Muncii”, republicata, si in Normele Generale de Protectie a Muncii au fost preluate principiile prevenirii, precum si o serie de masuri care vizau imbunatatirea securitatii si a sanatatii in munca. “Legea 90/1996″ si Normele metodologice de aplicare a acesteia, au reglementat, pe o perioada de 10 ani, cadrul organizatoric al protectiei muncii si atributiile organismelor statului privind coordonarea si controlul acestei activitati. Odata cu aderarea la Uniunea Europeana, Romania a fost nevoita sa transpuna integral prevederile Directivelor Europene din domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca; astfel, la data de 1 octombrie 2006, a fost data “Legea nr.319/2006″ (care abroga integral “Legea nr. 90/1996″), Normele metodologice de aplicare a acestei legi, Normele Generale de Protectie a Muncii si Normele Specifice de Securitate a Muncii. Noul sistem de reglementari transpune integral prevederile Directivelor europene din domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca.

5.3.2. Principiile care stau la baza legislatiei de securitate si sanatate in munca in Romania

Finalitatea legislatiei de securitate si sanatate in munca în dreptul românesc

o reprezintă diminuarea riscului relativ la viata, sănătatea său integritatea corporală a celor ce prestează muncă.

La realizarea ei contribuie dispoziţii din diferite ramuri ale dreptului. Reglementarea principală este cuprinsă în materia dreptului muncii1. La ea

se adaugă normele de drept administrativ referitoare la răspunderea contravenţională, cele de drept penal privind infracţiunile, precum şi ale dreptului civil, care completează Codul muncii în materia răspunderii patrimoniale a unităţii faţă de persoanele angajate, pentru daunele produse ca urmare a nerespectării normelor de securitate si sanatate in munca. O legătură strânsă există şi cu asigurările sociale de stat, unele reglementări fiind comune.

Important de reţinut în legătură cu legislaţia română privind securitatea şi sănătatea în muncă este faptul că ea a fost armonizata cu directivele Uniunii Europene în acest domeniu.

174

Primul pas în acest sens a constat în adoptarea aceloraşi principii2 care sunt respectate şi in legislaţia comunitară, în baza cărora au fost concepute şi continuă să fie emise actele juridice cu caracter naţional şi particular.

În esenţă, principiile menţionate pot fi exprimate astfel (fig. 5.1): a. Securitatea si sanatatea muncii - drept fundamental al tuturor

participanţilor la procesul de muncă. Constituţia României, afirmând dreptul la protecţie socială, face referire

dreptul la munca si protectia sociala a muncii (Art. 41). Mai concret, Legea nr. 319/2006, a securitatii si sanatatii in munca in

conformitate cu (art. 1), stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii, iar in conformitate cu (art .3 alineat 2 ) se arata ca prevederile prezentei legi se aplică in toate sectoarele de activitate, atit publice cit si private, precum si tuturor angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

Pentru realizarea acestui drept, normele metodologice de aplicare a legii sanatatii si securitatii in munca impun obligaţii in sarcina angajatorilor şi a angajaţilor lor şi stabilesc organele specializate ale administraţiei de stat care să urmărească modul în care unităţile şi salariaţii aplică şi respectă normele de securitate si sanatate in munca. Aşadar, activitatea de securitate si sanatate in munca nu este lăsată numai la latitudinea agenţilor economici, ci, fiind implementată in toate domeniile vieţii economico-sociale, statul asigură şi controlul îndeplinirii ei.

b. Legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă şi securitatea si sanatatea muncii.

România fiind un stat de drept, democratic si social (art. 1 alin.3 din Constituţie), dreptul la muncă nu numai că este consacrat ca un drept fundamental cetăţenesc, dar el se află in strânsă corelaţie cu dreptul la protecţie socială al angajaţilor, care include şi securitatea si sanatatea in munca şi este garantat. În acest sens, organele administraţiei de, stat desemnate prin lege au obligaţia de a organiza, coordona şi controla activitatea în domeniu. Pentru realizarea integrală a dreptului la muncă este necesară asigurarea unor asemenea condiţii de desfăşurare a procesului de muncă încât viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a celor care îşi

175

exercită acest drept fundamental să fie apărate. În caz contrar, însuşi dreptul la muncă nu s-ar putea realiza deplin, ar avea caracter formal.

Fig. 5.1. Principiile fundamentale ale legislaţiei române privind securitatea şi sănătatea în muncă

cA

sanatatiatât angconducasuficien

dP

menireaîmbolnăîncât săprocesusunt reaprevenit

Înnormelorealizarreglemeaccidenrealizar

Lreferitoalucrătorparticiplor,prec

eprofesio

Ţde manmijloacsunt ideconduceprofesiofost conaccidenDimpotfiind “pmăsuril

. IntegrarAcesta estei in munca

gajatorii caatorii locurnta si adecvd. CaracterPrin esenţaa ei fiindăvirilor proă apere viaul de produalizate şi rete. n acelaşi tor de secuea caractentărilor rnte de muncea in pract

Legea secuare la prevrilor, elimiarea echil

cum şi dire. Abordaonale ca pŢinând seamnifestare, aelor de coentice (maie, în funcţonală), leginstituite dontelor de trivă, prin lprevenirea e obligato

ea securite un princia, care prevare pot fi prilor de muvata in domrul prevena sa, secur preîntâmofesionale.aţa, sănătatucţie. Teorespectate în

timp, diferuritate si serului prereferitoare că său îmbtică a normuritatii si venirea risinarea factibrată potrcţiile gene

area preveproblemă uma că, din al subiecţi

ombatere, fi mult, în nţie de condiuitorul a u

ouă sistememuncă,

legea de baaccidente

orii care v

atii si sanapiu clar exvede ca obpersoane junca si lu

meniul secuntiv al securitatea si s

mpinarea p. Reglementea şi interetic, dacăntocmai, ac

ritele formanatate a eventiv a

la reparabolnăviri p

melor de sansanatatii

scurilor prtorilor de rivit legii,rale pentruenirii accunică. punctul de

ilor suscepfenomenelenumeroasediţiile concurmărit trae de acte juiar altul

ază se defilor de mu

vizează rea

176

atatii munxprimat în bligaţii penuridice sau

ucratorii cauritatii si suritatii si ssanatatea m

producerii ntările legagritatea coă normele ccidentele

me ale răspmuncii sul acesteiaarea pagubprofesionalnatate si se in munrofesionalerisc şi acc instruirea

u implemecidentelor

e vedere alptibili să e de accide cazuri accrete, fie latarea lor curidice, un, preveniineşte scop

uncă” şi a alizarea ac

ncii în proLegea nr.

ntru realizau fizice, câare trebuie anatatii in sanatatii mmuncii areaccidente

ale în domorporală alde securitşi îmbolnă

punderii juunt menite a. A se ubelor adule, care sunecuritate a nca: stabile, protecţiacidentare, a lucrătorientarea ace

de munc

l cauzelor dle suporte

dentare şi îcelaşi factola accidentca o problenul care să irea îmbopul securita

“îmbolnăvcestei final

cesul de m.319/2006 area securiât şi la locsa primeamunca.

muncii. e un caraclor de m

meniu sunt le celor catate si sanăvirile prof

uridice pensă contribvedea as

use celor nt de naturmuncii.

leşte prina sănătăţiiinformare

ilor şi a reestor princica si a î

determinane, ca şi aîmbolnăviror de risc -t de muncemă unicăreglement

olnăvirilor atii si sanavirilor prolităţi sunt

muncă. a securita

ităţii munccul de munasca o instr

cter prevemuncă şi/sa

astfel stabare participatate a mufesionale p

ntru încălcbuie efectistfel impavătămaţi

ră să stimu

cipii genei şi securita, consultaeprezentan

ipiimbolnăvir

nte, al spaţal măsurilore profesio- cauză - pcă, fie la bă. Astfel, nteze preven

profesionatatii muncofesionale"

instituite

tii si cii au ncă –ruire

entiv, au a bilite pă la uncii pot fi

carea iv la actul prin

uleze

eraletatea area,

nţilor

rilor

ţiului or şi onală poate boală nu au nirea nale.

cii ca ", iar

prin

norme catât la e

Lmuncă c

Amuncă ş

f.legală a ASanatatiprotecti

comune (neliminarea Legea secuca fiind pre

Aceleaşi acşi pe cea a . realizarea angajatoAngajatorulii in Muncia lucratori

ormele de accidentel

uritatii si sevenirea acct juridic rprevenirii a masuril

orului. l este obliga sa realizelor si asigu

securitate or, cât şi aanatatii inccidentelorreglemente

îmbolnăvior de secu

gat atit prineze masuriurarea bun

177

si sanatateîmbolnăvi

n munca der de muncă

ează atat pririlor profe

uritate si să

n Codul Mi de securitei desfasur

e a muncii irilor profeefineşte seă şi a îmboroblema pesionale ănătate in

Muncii cit sitate si sanarari a proce

sunt măsuesionale). ecuritatea olnăvirilor prevenirii a

n muncă-

i prin Legeatate in muesului de m

uri care con

şi sănătateprofesiona

accidentelo

obligatie

ea Securitaunca, pentrumunca.

nduc

ea în ale.

or de

atii si u

178 

CAPITOLUL 6 SISTEMUL LEGISLATIV ROMAN IN DOMENIUL SANATATII

SI SECURITATII MUNCII

6.1 CARACTERISTICI ALE NOILOR REGLEMENTARI IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

Transformarile politice, sociale, economice, din ultimii ani din ţara noastra

au determinat şireevaluarea domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru care s-a creat o nouălegislaţie armonizată cu directivele europene, cu convenţiile şi recomandările OrganizaţieiMondiale a Muncii.

Noua legislaţie a introdus sau a dezvoltat concepte care asigurăschimbarea modului de abordare a aspectelor referitoare la asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Dintre trăsăturile esenţiale care caracterizează noua legislaţie se pot enunţa:

-întarirea obligaţiei angajatorilor de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor prin măsuri care iau în considerare principiile generale de prevenire;

-dezvoltarea la nivel naţional şi la nivel de unitate economica a unor politici deprevenire, care să trateze hollistic securitatea şi sănătatea în muncă, luând înconsiderare tehnologiile, organizarea muncii, mediul de muncă şi, nu ultimul rând,executantul cu toate cerinţele sale;

-instruirea, formarea şi perfecţionarea angajaţilor în corelaţie cu sarcinile de muncăşi cu riscurile la care pot fi expuşi;

-prioritatea măsurilor de protecţie intrinsecă şi colectivă faţă de cele individuale ;

-instituirea responsabilităţii angajaţilor faţa de propria securitate şi sănătate ; -dezvoltarea capacităţii instituţionale a unor organisme de control şi de

îndrumarea activităţii de prevenire ale statului, care să dispuna de mijloace juridice, tehnice,financiare etc. eficace. Altfel spus, noua legislaţie impune intensificarea preocupărilor pentru calitatea de securitate a echipamentelor tehnice, pentru înlocuirea sau chiar eliminarea substanţelor şi produselor periculoase, pentru organizarea ergonomica a locurilor de muncă, pentrucreşterea nivelului de pregătire a lucrătorilor şi asigurarea participării acestora la elaborareaşi luarea deciziei în domeniul securitatii muncii şi pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor în muncă. Aceste preocupări sunt susţinute de contextul economic actual, marcat de creştereaimportanţei calităţii produselor care implică şi calitatea de securitate a acestora şi face să crească numărul de organizaţii şi societăţi preocupate să conceapă şi să utlizez tehnici şiinstrumente, metode şi proceduri care să faciliteze îmbunătăţirea continuă a calităţii, metode de evaluare a nivelului de securitate.

179 

Transpunerea în sistemul de reglementări din România a Directivelor U.E. derivate din art. 100A şi 118A din Tratatul de la Roma (1957), privind cerinţele esenţiale de securitate şi sănătate ale echipamentelor tehnice, respectiv, cerinţele minime de securitate şi sănătate la locul de muncă, impune şi alinierea practicilor noilor organisme create cu cele ale organismelor europene în materie de securitate şi sănătate. Activitatea privind securitatea si sanatatea in munca în România urmăreşte elaborarea şi aplicarea unui ansamblu de măsuri menite să asigure, în toate domeniile de activitate, îndeplinirea sarcinilor în condiţii normale de muncă, fară accidente şi îmbolnăviriprofesionale. Importanţa care se acordă securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca este relevată de faptul că în Constituţie sunt stabilite principiile de bază ale protecţiei angajaţilor, principii care sunt dezvoltate apoi în Normele de aplicare a legii Sanatatii si Securitatii in Munca – 319/2006.

6.2 STRUCTURA SISTEMULUI LEGISLATIV ROMAN IN DOMENIUL SSM În funcţie de subiectul reglementării, respectiv de natura problemei

legiferate, structura sistemului legislativ al securitatii si sanatatii in munca cuprinde două categorii de acte juridice:

-“LEGISLAŢIE DE BAZĂ”- cuprinde acte normative care legiferează strict numai activităţi în legătură directă cu măsurile de securitate si sanatate a muncii, dintre care fac parte:

Constitutia Romaniei-se considera ca legislatie de baza deoarece aceasta

reprezinta elementul legislativ integrator de la care pleaca toate legile;  

Legi in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conditii de munca

- Codul Muncii – Legea 53/2003, republicata; - Legea nr. 319/2006 – Legea securitatii si sanatatii in munca; - Legea nr. 245/2004 – Securitatea generala a produselor; - Legea nr. 240/2004 –Rraspunderea producatorilor pentru pagubele

generate de produsele cu defecte; - Legea nr. 25/2004 – Aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.

96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca;

180 

- Legea nr. 436/200 – aprobarea OUG nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca;

- Legea nr. 202/2002 – egalitatea de sanse intre femei si barbati; - Legea 155/2000 – aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2000 privind

ratificarea unor conventii adoptate de Organizatia Internationala a Muncii; - Legea nr. 130/1999 – masuri de protectie pentru persoanele incadrate in

munca; - Legea nr. 31/1991 – stabilirea duratei timpului de munca sub 8 ore/zi

pentru salariatii care lucreaza in conditii deosebite, vatamatoare, grele sau periculoase;

Legi in domeniul materialelor si substantelor periculoase

- Legea nr. 360/2003 – regimul substantelor si preparatelor chimice periculoase;

- Legea nr. 451/2001 – aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase;

- Legea nr. 426/2001 – aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor;

- Legea nr. 99/2001 – aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 173/1999 privind suportarea de la bugetul de stat a cheltuielilor de ecologizare a procesului de reciclare a deseurilor;

- Legea nr. 126/1995 – regimul materiilor explozive;

Legi in domeniul evaluarii conformitatii

-Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor republicata in Monitorul oficial din 04.06.2008

Legi in domeniul asigurarilor sociale

-Legea nr. 346/2002 - Legea privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale modificata prin OUG nr. 107 din 24/10/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/2002 si aprobata prin Legea nr. 598/2003 privind aprobarea OUG nr. 107/2003;

Ordonante de urgenta ale guvernului

181 

-OUG 49/2002 pentru modificarea şi completarea OUG 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective;

-OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă; -OUG 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi

şi cheltuielile de personal în sectorul bugetar; -OUG 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 –

Codul muncii; -OUG 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat; -OUG 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe

teritoriul României; -OUG 67/2007 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între

bărbaţi şi femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială; -OUG 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul

bugetar; -OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă; -OUG 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul

cheltuielilor de personal în sectorul bugetar; -OUG 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi

utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă; -OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având

ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar; -OUG 32/2010 privind unele măsuri de ocupare a posturilor din sectorul

bugetar; -OUG 36/2010 pentru modificarea şi completarea OUG 158/2005 privind

concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; -OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea

copiilor; -OUG 36/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale;

Hotariri de guvern

- H.G. nr. 1425/2006 – Norme metodologice de aplicare ale Legii nr. 319/2006;

- H. G. 600/2007 – protectia tinerilor la locul de munca;

182 

- H. G. 1218/2006 – stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate in munca pentru asigurarea protectiei lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici;

- H. G. 1146/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca;

- H. G. 1136/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscuri generate de campuri electromagnetice;

- H. G. 1135/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate in munca la bordul navelor de pescuit;

- H. G. 1093/2006 – stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca;

- H. G. 1092/2006 – protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici in munca;

- H. G. 1091/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de munca;

- H. G. 1058/2006 – cerintele minime pentru imbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive;

- H. G. 1051/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori, in special de afectiuni dorsolombare;

- H. G. 1050/2006 – cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de foraj;

- H. G. 1049/2006 – cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran;

- H. G. 1048/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul de munca;

- H. G. 1028/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare;

- H. G. 1007/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la asistenta medicala la bordul navelor;

- H. G. 971/2006 – cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca;

- H. G. 300/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile;

- H. G. 1876/2005 – cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii;

183 

- H. G. 752/2004 – stabilirea conditiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor si sistemelor protectoare destinate utilizarii in atmosfere potential explozive;

- H. G. 493/2006 – cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot;

- H. G. 1875/2005 – protectia sanatatii si securitatii lucratorilor fata de riscurile datorate expunerii la azbest;

- H. G. 809/2005 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerintelor esentiale de securitate ale echipamentelor individuale de protectie si a conditiilor pentru introducerea lor pe piata.

-“LEGISLAŢIE CONEXĂ" - acte care conţin, numai în subsidiar norme

juridice de securitate si sanatate a muncii. Legislatia conexa cuprinde:

Legi in domeniul asigurarilor sociale

-Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

-Legea 191/2013 privind aprobarea OUG 133/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, in vederea eficientizarii unor institutii si activitati in acest domeniu;

‐Legea nr. 250/2013 - modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 - sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca ;

La rândul ei, structura legislaţiei de bază poate fi evidenţiată după mai

multe criterii, fiecare reliefând anumite caracteristici.

a. Nivelul de emitere (tipul de act juridic). În funcţie de organul abilitat să emită acte juridice se disting:

- acte emise de organul legislativ suprem – Parlamentul; - acte emise de organele executive ale administraţiei de stat; - hotărâri ale Guvenului (HG);ordonante si ordonante de urgenta ale

guvernului; - ordine şi instrucţiuni ale diverselor ministere. b. Aria de obligativitate. În funcţie de aria de obligativitate se pot deosebi: - acte obligatorii pentru toate sectoarele de activitate economico-socială,

respectiv pentru toate unităţile care îşi desfăşoară activitatea cu personal încadrat în muncă; în această grupă sunt cuprinse Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, Legea

184 

nr. 319/2006, Legea nr. 346/2002 şi toate HG-urile, cu excepţia cazurilor în care se adresează explicit numai unui sector, unei activităţi, unei categorii de persoane etc.;

- acte obligatorii numai pentru anumite sectoare, activităţi, categorii de persoane - toate ordinele şi instrucţiunile ministerelor, cu excepţia acelor acte emise de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale si Familiei care se adresează explicit întregii economii naţionale.

c. Aria de obligativitate şi natura reglementării. Dacă se ţine seama de

aria de obligativitate, dar şi de caracterul general sau particularizat, concret-aplicativ, aceleaşi acte se pot grupa ca in figura 6.1.

Fig. 6.1. Structura sistemului legislaţiei de bază privind securitatea si sanatatea muncii in România

Tinand seama de aria de obligativitate, dar si de caracterul general sau

particularizat, concret-aplicativ, actele din sistemul legislativ national se pot grupa dupa cum urmeaza:

- legislatia primara din care fac parte: Legea Sanatatii si Securitatii Muncii nr. 319/2006 Codul Muncii; Legea 53/2003 si Legea nr. 346/2002 - Legea privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale modificata

185 

prin OUG nr. 107 din 24/10/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/2002 si aprobata prin Legea nr. 598/2003 privind aprobarea OUG nr. 107/200;

- legislatia secundara din care fac parte: Normele metodologice si Standardele de securitate a muncii; Hotarari ale Guvernului, care sunt caracterizate prin faptul ca stabilesc cadrul general, principiile si regulile de baza pentru domeniul protectiei muncii

- legislatia tertiara: cuprinde instructiunile de securitate a muncii, care se elaboreaza de catre agentii economici, fiind obligatorii numai in cadrul acestora.

d. Problema reglementată. Acest ultim criteriu, prin gruparea pe care o

permite şi prin conţinutul actelor ce se înscriu în fiecare categorie, relevă caracteristicile fundamentale ale activităţii de protecţie a muncii din ţara noastră.

Principalele tipuri de reglementări în sensul menţionat sunt prezentate in continuare:

- reglementări privind persoanele care beneficiază de securitatea si sanatatea in munca;

- reglementări privind persoanele care răspund pentru realizarea măsurilor preventive;

- acte referitoare la obligaţiile agenţilor economici (din punct de vedere, al securitatii si sanatatii in munca), ale conducătorilor acestora, ale compartimentelor şi persoanelor desemnate ca responsabili cu securitatea si sanatatea in munca, precum şi ale persoanelor încadrate în muncă, beneficiare ale măsurilor de securitate si sanatate in munca;

- reglementări privind accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale - definire, elemente, clasificare, comunicare şi declarare, cercetare şi evidenţa, măsuri de prevenire;

-dispoziţii privind răspunderea juridică (disciplinară, contravenţională patrimonială, materială şi penală) pentru încălcarea reglementărilor legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca.

6.3. CONSTITUTIA ROMANIEI

Necesitatea şi obligativitatea existenţei unui sistem legislativ în domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt recunoscute prin legea fundamentală a României – Constituţia.

Constitutia prevede masuri de protectie care privesc securitatea si igiena muncii, instituirea salariului minim garantat in plata, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii speciale si deosebite, precum si protectia femeilor, a tinerilor si a unor persoane dezavantajate.

Acest lucru este prevazut in urmatoarele articole:

186 

Art. 22(1), „ Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică ale persoanelor sunt garantate.”

Art. 41(1), „Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”

Art. 41(2), „Salariaţii au dreptul la masuri de protecţia socială. Acestea privesc securitatea şi sanatatea salariatilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”

Aceste articole reprezinta preluarea in legislatia romaneasca a prevederilor din „Carta Drepturilor Fundamentale” a Uniunii Europene care este integrata in Proiectul de Tratat asupra Constitutiei pentru Europa (partea a II-a).

Ultimul articol relevă clar locul şi rolul legislaţiei de securitate si sanatate in munca în sistemul legislativ naţional – figura 6.2.

Figura 6.2. Locul şi rolul sistemului legislativ de securitate si sanatate in

munca în sistemul legislativ naţional

187 

Se observa ca legislatia in domeniul SSM reprezinta o componentă a sistemului de reglementări prin care se urmăreşte asigurarea protecţiei cetăţenilor, respectiv pentru un segment specific de populaţie - activi, împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncii.

6.4. CODUL MUNCII - LEGEA NR. 53/2003 Codul Muncii sau Legea nr. 53/2003, republicata in Monitorul Oficial Partea

I nr. 345 din 18.05.2011, reprezinta cadrul legislativ ce reglementeaza in Romania relatiile de munca intre angajat si angajator. Acesta se stipuleaza in Titlul V denumit „”Sănătatea şi securitatea în muncă” de asemenea regulile generale ce guverneaza securitatea si sanatatea in munca.

-Angajatorul are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru protejarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor.

-Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.

-Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.

-Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului.

-Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.

Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.

Prin normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili: -măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de

muncă şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor; -măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite

activităţi; -măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal; -dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale

de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă. In cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare

pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.

Principiile generale de prevenire cuprinse in Directiva – cadru 89/391/C.E.E. sunt preluate in totalitate de art. 177, alin. 2 :

188 

-evitarea riscurilor; -evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; -combaterea riscurilor la sursă; -adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea

locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;

-luarea în considerare a evoluţiei tehnicii; -înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu

ceea ce este mai puţin periculos; -planificarea prevenirii; -adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de

măsurile de protecţie individuală; -aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare. Codul Muncii stabileste pentru angajator si alte obligatii: -Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi

securităţii în muncă. -În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli

privind securitatea şi sănătatea în muncă. -În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se

consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.

-Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii.

-Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

-Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.

-Instruirea se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii.

-Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.

-Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.

-Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

189 

-Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.

Un alt principiu preluat din legislatia europeana de securitate si sanatatea in munca este cel privind infiintarea si functionarea „Comitetului de securitate şi sănătate în muncă” stipulat in codul muncii la art. 183.

La nivelul fiecărui angajator se constituie un comitet de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în cadrul persoanelor juridice din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se organizează la angajatorii persoane juridice la care sunt încadraţi cel puţin 50 de salariaţi.

În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai puţin de 50 de salariaţi.

În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, cu o durată mai mare de 3 luni.

În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă, atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecţia muncii numit de angajator.

Componenţa, atribuţiile specifice şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă sunt reglementate prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale.

Capitolul III art. 186, din cod este consacrat pentru „Protecţia salariaţilor prin servicii medicale” si stipuleaza faptul ca angajatorii au obligaţia să asigure accesul salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii.

De asemenea stabileste sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii care constau în:

-prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; -supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă; -asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât

şi pe durata executării contractului individual de muncă.

190 

In finalul Codului Muncii in Titlul XIII: „Dispoziţii tranzitorii şi finale” se stipuleaza: Art. 276 Potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România, legislaţia

muncii va fi armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cu normele dreptului internaţional al muncii.

Art. 277 (2) Prezenta lege transpune art. 16 lit. b), art. 18 şi 19 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 18 noiembrie 2003, şi art. 3, 4 şi 10 din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 327 din 5 decembrie 2008.

Art. 278 (1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.

(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

6.5. LEGEA PRIVIND ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCA SI BOLI PROFESIONALE NR. 346/2002

Legea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.

346/2002, obliga toti angajatorii sa-si asigure angajatii. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un

ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea: -promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de

muncă şi a bolilor profesionale; -diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor

profesionale. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează

pe următoarele principii: -asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă

angajată cu contract individual de muncă; -riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii

prestate;

191 

-fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurarea, potrivit prevederilor prezentei legi;

-creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;

-solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;

-asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;

-asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor; -repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin sistemului de

asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale prin prezenta lege. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele

obiective: -prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; -reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor, victime ale

accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;

-acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Asigurătorul are obligaţia de a promova şi de a stimula activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul:

-menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate; -îmbunătăţirii condiţiilor de muncă; -eliminării sau reducerii riscurilor de accidente de muncă şi boli

profesionale. Personalul tehnic al asigurătorului, care desfăşoară activităţi de prevenire a

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, atestat de autoritatea de stat competentă potrivit legii, precum şi personalul medical specializat în medicina muncii au următoarele atribuţii:

-acordă consultanţă şi asistenţă tehnică şi medicală de medicina muncii cu privire la măsurile şi mijloacele de prevenire;

-iniţiază şi elaborează studii şi analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi condiţiile de muncă din unităţi, în vederea fundamentării unor măsuri de prevenire;

-propun finanţarea, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, a unor proiecte sau programe de cercetare pentru fundamentarea ştiinţifică a măsurilor de prevenire necesare;

192 

-elaborează şi propun angajatorilor instrucţiuni de prevenire şi proceduri de lucru specifice unor locuri de muncă;

-participă la cercetarea accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitatea temporară de muncă, în comisiile de cercetare numite de angajatori;

-controlează aplicarea şi respectarea măsurilor de prevenire convenite cu angajatorii;

-elaborează şi propun forme şi mijloace de educare şi informare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

-ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; -propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei, pentru

stimularea activităţii de prevenire; -acolo unde este cazul, pot propune asigurătorului încheierea unor convenţii

cu angajatorii, în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 346/2002, cu modificările şi completările ulterioare, asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

- reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; - reabilitare şi reconversie profesională; - indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;

- indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă; - indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă; - indemnizaţie pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie

profesională; - compensaţii pentru atingerea integrităţii; - despăgubiri în caz de deces; - rambursări de cheltuieli; Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, în condiţiile prezentei legi, şi de asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naţionale.

Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de statut propriu, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale prezentei legi.

Persoanele care datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pot constitui asociaţii la nivelul sectoarelor de activitate ale economiei naţionale.

Asociaţiile profesionale de asigurare sunt organisme paritare, care se constituie şi funcţionează ca persoane juridice în condiţiile prezentei legi şi ale

193 

Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000. Asociaţiile profesionale de asigurare îşi pot elabora regulamente şi instrucţiuni proprii.

În vederea funcţionării asociaţiile profesionale de asigurare sunt obligate să solicite autorizarea de către Fondul Naţional.

Asociaţiile profesionale de asigurare exercită următoarele atribuţii: -prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor

profesionale; -acordă prestaţiile de asigurare prevăzute în prezenta lege şi întocmesc

documentaţia necesară în vederea acordării acestora; -elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire

profesională; -ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a prestaţiilor

acordate şi a costurilor aferente; -asigură acordarea de prestaţii medicale prin servicii proprii sau pe bază de

contract încheiat cu furnizorii de servicii medicale, potrivit legii; -verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru

serviciile de reabilitare medicală şi socioprofesională. Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc.Tariful de risc se

determină pentru fiecare sector de activitate în funcţie de riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională din cadrul sectorului respectiv. În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi se realizează prin clase de risc. Tarifele şi clasele de risc se revizuiesc o dată la 4 ani. Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător, corespunzător activităţilor desfăşurate în fiecare unitate.

Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se vor situa în limita unui procent minim de 0,5% şi a unui procent maxim de 4% aplicat asupra fondului brut de salarii.

Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, indiferent de activitatea prestată, de la 0,5% la 1% aplicată asupra venitului lunar asigurat. 6.6. LEGEA SANATATII SI SECURITATII IN MUNCA Nr. 319/2006 6.6.1. Contextul aparitiei Legii 319/2006

In Romania, legislatia din domeniul securitatii si sanatatii in munca a fost armonizata cu directivele europene din domeniu, pe etape, in contextul dezvoltarii economico-sociale a tarii si a realizarii pasilor impusi de indeplinirea conditiilor aderarii la Uniunea Europeana.

In cadrul unor proiecte Phare si cu sprijinul unor experti din statele UE, tinand cont destructura sistemului legislativ roman si de cultura nationala in domeniu, au fost transpuse in legea cadru a protectiei muncii 90/1996 ( abrogata

194 

astazi ), in Normele Generale de Protectie a Muncii si in Normele Specifice de Securitate si Sanatate in munca, Directiva cadru 89/391/CEE si directivele specifice provenite din Articolul 16 al acesteia. A fost de asemenea, creata in baza Legii 108/1999, Inspectia Muncii, ca autoritate competenta in controlul aplicarii legislatiei referitoare la securitatea si sanatatea in munca, aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la1 ianuarie 2007, a fost pregatita si prin decizii politice referitoare la sistemul legislativ al securitatii si sanatatii in munca. Factorii responsabili au considerat preferabil ca Directiva cadru sa se regaseasca in totalitate intr-o lege cadru, iar directivele specifice sa fie preluate prin hotarari de guvern, ceea ce simplifica sistemul legislativ si ofera posibilitatea de a prelua in conditii legislative permisibile noi directive europene.

In prezent, principalele acte normative in domeniu sunt: Legea 319/2006 a securitatiisi sanatatii in munca, Legea 346/2002 privind asigurarea la accidente de munca si boli profesionale, Legea 108/1999 privind infiintarea si functionarea Inspectiei Muncii si hotarari de guvern prin care sunt transpuse directivele specifice in domeniu, conform anexei.

Directiva cadru din 12.06.1989 a marcat o noua etapa in constructia prevenirii riscurilor profesionale si constituie pilonul central al politicii europene privind protectia sanatatii si securitatii lucratorilor si o noua abordare a gestiunii securitatii si sanatatii la locurile de munca. Prevenirea riscurilor profesionale in noua abordare are la baza 3 elemente fundamentale:

-Referentialul juridic constituit din directiva cadru si directivele specifice emise in baza art. 137 al Tratatului ;

-Definirea mai clara a rolului si misiunilor care revin fiecarui participant la procesul de munca : angajator, lucratori, reprezentanti ai lucratorilor, servicii de prevenire si protectie, servicii de control, si mai ales afirmarea rolului preponderent al angajatorilor a caror raspundere fata de prevenireariscurilor este totala;

-Importanta evaluarii riscurilor. Analiza factorilor potentiali de risc care precede procedura de evaluare este

obiectul unui inventar precis al starii locurilor de munca la nivelul unitatii de munca. Directiva cadru intareste noua abordare a securitatii si sanatatii lucratorilor prin :

-Atribuirea intregii responsabilitati a asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca, angajatorilor;

-Intarirea drepturilor lucratorilor; -Atribuirea de obligatii clare guvernelor. Drepturile pe care directiva le acorda lucratorilor determina o mai profunda

constientizare a acestora privind rolul si importanta participarii lor atat la luarea deciziilor in materie de sanatate si securitate in munca cat si la aplicarea masurilor

195 

dispuse in scopul ameliorarii conditiilor de munca.In aceeasi masura lucratorii devin responsabili pentru felul in care isi insusesc si aplica instructiunile pe care le primesc, reglementarile legale si bunele practici la locurile lor demunca.

Drepturile lucratorilor - dintre drepturile pe care directiva cadru le dalucratorilor cele mai importante sunt :

-sa fie informati si consultati in aplicarea masurilor privind SSM; -sa participe la luarea si aplicarea deciziilor SSM; -sa-si aleaga reprezentanti in comitetele SSM; -sa paraseasca locul de munca daca exista un risc grav si iminent fara a fi

penalizati din cauza acestei actiuni. Cel mai important element prin care directiva intervine la locurile de munca

in scopul imbunatatirii securitatii si sanatatii in munca il constituie responsabilizarea totala aangajatorilor in materie de SSM.

Obligatiile angajatorilor - cele mai importante obligatii ale angajatorilor mentionate in directiva se refera la :

-Prevenirea riscurilor - Angajatorii trebuie sa gestioneze foarte atent toate riscurile la care pot fi supusi lucratorii:

1.Identificarea pericolelor; 2.Evaluarea riscurilor ; 3.Pe baza evaluarii angajatorul trebuie sa adopte masuri de prevenire si

protectie pentru a asigura securitatea si santatea lucratorilor la nivelele cerute de reglementarile in domeniu;

-Instruire si informare - Angajatorul trebuie sa se asigure ca lucratorii sunt : 1.instruiti; 2.dispun de instructiuni si informatii pe care le inteleg; 3.controlati. -Intreruperea lucrului - Angajatorul trebuie sa opreasca lucrul imediat in

situatia unui pericol grav si iminent pentru lucratori. Obligatiile guvernelor - directiva impune guvernelor atributiile urmatoare: -Sa dezvolte si sa revada o politica nationalacoerenta in domeniul SSM

consultandu-se cu angajatorii si cu organizatiile sindicale; -Sa stabileasca autoritatea competenta caresa implementeze legislatia si

celelaltereglementari; -Sa stabileasca drepturile si obligatiileangajatorilor si lucratorilor; -Sa asigure un sistem de inspectie cu mijloaceadecvate pentru locurile de

munca cu prevederea de masuri corective si penalitati corespunzatoare; -Sa stabileasca mecanisme pentru coordonare intersectoriala pe langa

autoritati.

196 

Armonizarea legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca in urma semnari itratatului de Asociere de catre Romania s-a facut pe etape in contextul transformarilor care s-au produs in plan politic, social si economic.

6.6.2. Legea nr. 319/2006 a Securitatii si Sanatatii in Munca

Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca indeplineste rolul de lege fundamentala in domeniu si stabileste cadrul general , principiile si regulile de baza pentru promovarea securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca. De asemenea legea este elementul generator pentru toate prevederile normative din domeniu.

Legea contine 11 capitole, intitulate dupa cum urmeaza: Capitolul I – Dispozitii generale Capitolul II – Domeniu de aplicare Capitolul III – Obligatiile angajatorilor Capitolul IV – Obligatiile lucratorilor Capitolul V – Supravegherea sanatatii Capitolul VI – Comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea

evenimentelor Capitolul VII – Grupuri sensibile la risc Capitolul VIII – Infractiuni Capitolul IX – Contraventii Capitolul X – Autoritati competente si institutii cu atributii in domeniu Capitolul XI – Dispozitii finale Pentru a intelege nu numai litera dar si spiritul legii vom face prezentarea

acesteia in tabelul 6.1., luand in considerare scopul, domeniul de aplicare, principalii actori care beneficieaza sau sunt supusi aplicarii legii, abordarea in spiritul legii a accidentelor de munca si bolilor profesionale ca fiind disfunctii ale sistemelor de munca precum si infractiunile si contraventiile aplicabile in cazurile de nerespectare a legii.

Tab. 6.1. Prezentarea Legii 319/2006

Scop Dispozitii generale Cap.I Art.1

Scopul declarat al legii il constituie promovarea imbunatatirii sanatatii si securitatii in munca a lucratorilor

Domeniu de aplicare Cap.II Art.3 si 4

Legea are cel mai mare nivel de aplicabilitate acoperand toate sectoarele de activitate publice si private. Se aplica angajatorilor, lucratorilor si reprezentantilor lucratorilor.

197 

Exceptiile pe care legea le face sunt: fortele armate sau politia, cazurile de dezastre, inundatii si pentru realizarea masurilor de protectie civila care vin incontradictie cu legea

Definitii Art.5

- lucratori; - angajatori; - alti participanti la procesul de munca.

Obligatiile angajatorilor Cap.III

- asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca; - i-a masurile necesare pentru :

Asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;

Prevenirea riscurilor profesionale, informarea si instruirea lucratorilor;

Asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca urmarind adoptarea masurilor in functie de modificarea conditiilor si asigurand imbunatatirea situatiilor existente;

- implementeaza masurile pe baza principiilor generalede prevenire;

a.evitarea riscurilor b.evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate c.combaterea riscurilor la sursa d.adaptarea muncii la om e.adaptarea la progresul tehnic f.inlocuirea a ceea ce este periculos cuceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos g.dezvoltarea unei politici de prevenire coerente h.adoptarea, in mod prioritar a masurilor de protectie colectiva fata de masurile de protectie individuala i.furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor -evalueaza riscurile pentru sanatatea si

securitatea lucratorilor inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a substantelor sau

198 

preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de munca; -aplica pe baza evaluarii, masurile de prevenireprecum si metodele de lucru si de productie care saimbunatateasca nivelul de securitate si de protectie asanatatii lucratorilor pe care le integreaza in ansamblulactivitatilor intreprinderilor si la toatele nivelurileierarhice; -i-a in considerare capacitatile lucratorului laincredintarea sarcinilor; - se consulta cu lucratorii sau cu reprezentantii lor laintroducerea de noi tehnologii, echipamente saus chimbari de mediu de munca; - permite accesul in zonele cu risc ridicat numai lucratorilor instruiti; - angajatorii din doua sau mai multe intreprinderi ai caror lucratori intervin in acelasi loc de munca coopereaza si isi coordoneaza actiunile pentru prevenirea riscurilor profesionale.

Servicii de prevenire si protectie Sectiunea a 2-a

- desemneaza unul sau mai multi lucratori pentru a seocupa de activitatile de protectie si de cele de prevenire a riscurilor profesionale; - recurge la servicii externe pentru activitatile de prevenire si protectie atunci cand in unitate nu se pot organiza aceste activitati din lipsa personalului competent ;

Primul ajutor,stingerea incendiilor, evacuarea lucratorilor pericol grav si iminent Sectiunea a 3-a

-stabileste legaturile necesare cu serviciile specializate privind primul ajutor, serviciul medical deurgenta, salvare si pompieri; - desemneaza lucratori care aplica masurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucratorilor; - informeaza lucratorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav si iminent, despre riscurile implicate in acest pericol si despre masurile luate; - i-a masuri si furnizeaza instructiuni pentru ca lucratorii sa opreasca lucrul si sa paraseasca imediat locul de munca in caz de pericol grav si iminent; - nu impune reluarea lucrului de catre lucratori

199 

pana la normalizarea situatiei; - se asigura ca toti lucratorii in cazul pericolului grav si iminent pot aplica masuri corespunzatoare pentru evitarea consecintelor unui asemenea pericol daca seful ierarhic superior nu poate fi contactat.

Alte obligatii ale angajatorului Sectiunea a 4-a

- realizeaza si este in posesia unei evaluari a riscurilor pentru securitatea si sanatatea in munca inclusive pentru grupurile sensibile la risc; - decide masurile de protectie si echipamentele de protectie cand este cazul; - tine evdienta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, aaccidentelor usoare, a bolilor profesionale, aincidentelor periculoase; - elaboreaza si transmite rapoarte catre autoritatile competente; - adopta din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor de munca precum de elaborare a tehnologiilor de fabricatie solutii conforme prevederilor legale in vigoare privind S.S.M.; - intocmeste planul de prevenire si protectie compus din masuri tehnice (sanitare, organizatorice), bazat pe evaluarea riscurilor; - obtine autorizatia de functionare din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca, inainte de inceperea oricarei activitati; - stabileste pentru lucratori fisa postului, atributiile si raspunderile ce le revin in domeniul S.S.M. corespunzator functiilor exercitate; - elaboreaza instructiuni proprii de S.S.M.; - asigura cunoasterea si aplicarea de catre lucratori a masurilor prevazute in planul de prevenire si a prevederilor legale in domeniul S.S.M.; - asigura materialele necesare informarii si instruirii lucratorilor (afise, pliante, filme, diafilme); - asigura informarea viitorilor lucratori inainte de angajare asupra riscurilor la care pot fi expusi si

200 

asupra masurilor dispuse; - asigura autorizarea lucratorilor care exercita meserii pentru care reglementarile impun acest lucru; - angajazeaza numai persoane care corespund sarcinii de munca lucru dovedit de examen medical si testare psihologica; - asigura controlul medical periodic si dupa caz controlul psihologic periodic ulterior angajarii; - tine evidenta zonelor cu risc ridicat si specific; -asigura functionarea permanenta si corecta a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a A.M.C. si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare asubstantelor nocive, degajate in desfasurarea proceselor tehnologice; - prezinta documentele si da relatiile solicitate de inspectorii de munca si inspectorii sanitari; - asigura realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca, in urma controalelor sau cercetarii evenimentelor; - desemneaza la solicitarea inspectorilor de munca, lucratori care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor; - i-a masuri pentru ca starea rezultata din producerea unui accident mortal sau colectiv sa nu fie modificata cu exceptia cazurilor cand acest lucru ar periclita viata accidentatilor sau a altor persoane; - asigura echipamente de munca fara pericol pentru S.S.M. a lucratorilor; - asigura echipamente individuale de protectie; -acorda alimentatie de protectie atunci cand conditiile de munca impun acest lucru

Informarea lucratorilor Sectiunea a 5-a

- pune la dispozitia lucratorilor informatiile necesare privind riscurile pentru S.S.M. si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si al fiecarui loc de munca; - pune la dispozitia angajatorilor care au lucratori in intreprinderea sa , informatiile adecvate care-i

201 

privesc pe acestia potrivit activitatilor pe care le desfasoara; - asigura ca lucratorii desemnati sa aiba acces la:

evaluarea riscurilor si masurile dispuse; evidentele si rapoartele elaborate; informatiile provenite de la autoritati.

Consultarea si participarea lucratorilor Sectiunea a 6-a

- consulta lucratorii sau pe reprezentantii acestora si permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea si sanatatea inmunca; - acorda reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul S.S.M. un timp adecvat , fara diminuarea drepturilor salariale, si mijloacele necesare pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile.

Instruirea lucratorilor Sectiunea a 7-a

-asigura conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o instruire suficienta si adecvata in domeniul S.S.M. in special sub forma de informatii si instructiuni de lucru specifice locului de munca si postului sau; - asigura ca instruirea lucratorilor sa se faca in urmatoarele situatii:

la angajare la schimbarea locului de munca sau

latransfer la introducerea unui nou echipament

demunca sau la modificarea celor existente la introducerea oricarei noi tehnologii

sauproceduri de lucru la executarea unor lucrari speciale

Drepturile lucratorilor

-fara sa existe un capitol in lege referitor la drepturile lucratorilor, acestea se regasesc incluse in obligatiile angajatorului si pot fi sintetizate dupa cum urmeaza :

lucratorii au dreptul sa fie informati si instruiti (Art.7-c)

lucratorilor trebuie sa li se ia in considerare capacitatea privind S.S.M. atunci cand li se

202 

incredinteaza sarcini lucratorii trebuie sa fie consultati la alegerea

echipamentelor si la schimbari ale conditiilor si mediului de munca daca sunt consecinte asupra securitatii si sanatatii lor.

- lucratorii au dreptul de a opri lucrul si de a parasi imediat locul de munca in caz de pericol grav si iminent; - lucratorii i-au parte echilibrat si sunt consultati in prealabil si in timp util de catre angajator cu privire la:

orice masura care ar afecta semnificattivsecuritatea si sanatatea in munca

desemnarea lucratorilor organizarea si planificarea instruirii

Obligatiile lucratorilor Cap. IV

Lucratorii - isi desfasoara activitatea, in conformitate cu pregatirea, instruirea si cu instructiunile primite de la angajator, incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana cat si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale in timpul procesului de munca; -utilizeaza corect masinile, aparatura, uneltele,substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie ; - utilizeaza corect echipamentul individual de protectie acordat si dupa utilizare il inapoiaza sau il pune la locul de pastrare ; - nu scoate din functiune, nu modifica, nu schimba si nu inlatura arbitrar dispozitivele de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor, si le utilizeaza corect; -comunica imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea lucratorilor

203 

sau orice deficienta a sistemului de protectie; - aduce la cunostinta conducatorului locului de munca si angajatorului accidentele suferite de propria persoana; - coopereaza cu angajatorul si/sau cu lucratori desemnati atat timp cat este necesar pentru a face posibila realizarea masurilor si cerintelor dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitar

Lucratorii desemnati Definitie Art.8

Definitie - lucratorii desemnati au din partea angajatorului misiunea de a se ocupa de activitatile de protectie si de activitatile de prevenirea riscurilor profesionale din intreprindere si/sau unitate; - lucratorii desemnati trebuie sa dispuna de timpul necesar pentru a-si putea indeplini obligatiile ce le revin; - lucratorii desemnati nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activitatii lor de protectie si a celei de prevenire a riscurilor profesionale; -lucratorii desemnati trebuie sa aiba capacitatea necesara sa dispuna de mijloacele adecvate si sa fie in numar suficient.

Reprezentantii lucratorilor

- reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul S.S.M. sunt persoanele alese, selectate sau desemnate de lucratori, in conformitate cu prevederile legale sa ii reprezinte in ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca; -reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice trebuie sa primeasca toate informatiile necesare privind:

riscurile pentru S.S.M., masurile si activitatile de prevenire si protectie luate pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor

- reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice indomeniul S.S.M. au acces la :

evaluarea riscurilor si la masurile de protectie

204 

evidente si rapoarte informatii privind masurile luate in

domeniul S.S.M. si informatii provenind de la institutiile de control si autoritatile competente in domeniu

-reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice au dreptul sa solicite angajatorului sa i-a masuri corespunzatoare si sa prezinte propuneri in acest sens in scopul diminuarii riscurilor pentru lucratori si/saueliminarii surselor de pericol; - reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice nu pot fi prejudiciati din cauza activitatii lor; -reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specificet rebuie sa dispuna de un timp adecvat fara diminuarea drepturilor salariale si sa primeasca mijloacele necesare pentru a-si exercita atributiile care decurg din lege; - reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice din S.S.M. pot apela la autoritatile competente, in cazul incare considera ca masurile adoptate si mijloacele utilizate de catre angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securitatii si santatii in munca; - reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specific trebuie sa li se acorde posibilitatea de a-si prezenta observatiile inspectorilor de munca si inspectorilor sanitari in timpul vizitelor de control.

Autoritati competentesi institutii cu atributii in domeniu

Autoritatea competenta in domeniu este Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Egalitatii de Sanse avand urmatoarele atributii importante : -elaboreaza politica si strategia nationala in domeniul S.S.M. in colaborare cu Ministerul Sanatatii si prin consultarea cu alte institutii cu atributii in domeniu; -elaboreaza proiecte de acte normative in vederea implementarii unitare a strategiei nationale si a acquis-ului comunitar in domeniu; - avizeaza reglementarile cu implicatii in domeniu initiate de alte institutii; -monitorizeaza aplicarea legislatiei in domeniu;

205 

-abiliteaza persoane juridice si fizice pentru a presta servicii de protectie si prevenire in domeniul S.S.M.; -recunoaste, desemneaza, notifica si supravegheaza laboratoare de incercari; - coordoneaza in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, elaborarea programelor de cercetare de interes national; -organizeaza impreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii activitatea de pregatire generala si/sau de specialitate pentru institutiile de invatamant; -desfasoara activitati de informare si documentare; -avizeaza materiale de informare si instruire; -reprezinta statul in relatiile internationale; -Ministerul Sanatatii Publice constituie autoritatea centrala in domeniul asistentei de sanatate publica si are in principal urmatoarele atributii in doemniul S.S.M.: -coordoneaza activitatea de medicina a muncii- elaboreaza sau avizeaza reglementari pentru protectia sanatatii in relatiile cu mediul de munca; -suprvegheaza starea de sanatate a lucratorilor; -asigura formarea si perfectionarea profesionala in domeniul muncii; -coordoneaza activitatea de cercetare, declarare, inregistrare si evidenta a bolilor profesionale si a celor legate de profesiune; -autorizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate lucratorilor la locul de munca; - colaboreaza cu alte institutii implicate in activitati cu impact asupra sanatatii lucratorilor

Inspectia Muncii reprezinta autoritatea competenta in ceea ce priveste controlul aplicarii legislatiei referitoare la securitatea si sanatatea in munca avand ca principale atributii: - controleaza realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale; -cerceteaza evenimentele conform competentelor; -avizeaza cercetarea, stabileste sau confirma

206 

Inspectia muncii

caracterul accidentelor; - solicita masuratori si determinari, examineaza probe de produse si de materiale pentru clarificarea unor evenimente sau situatii de pericol; -dispune sistarea activitatii sau scoterea din functiune a echipamentelor de munca in caz de pericol grav si iminent; -coordoneaza impreuna cu Institutul National de Statistica si cu celelalte institutii implicate, dupa caz sistemul de raportare si evidenta a accidentelor de munca si a incidentelor iar cu Ministerul Sanatatii Publice sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie; -analizeaza activitatea serviciilor externe ; -raporteaza M.M.S.S.E.S. situatiile deosebite care necesita imbunatatirea reglementarilor.

Accidentele de munca

Accidentul de munca este vatamarea violenta a organismului precum si intoxicatia acuta profesionala care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zilecalendaristice. Legea enumera la Art. 30, toate situatiile in care un accident este considerat de munca. In raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate, accidentele se clasificaastfel :

accidente care produc incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice;

accidente care produc invaliditate; accidente mortale; accidente colective – cand sunt accidentate

cel putin 3 persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza.

Accidentul de munca se inregistreaza pe baza procesului verbal de accidentare iar angajatorul care inregistreaza accidentul il raporteaza la

207 

inspectoratul teritorial de munca si la asigurator potrivit legii.

Bolile profesionale

Boala profesionala reprezinta afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca ; Declararea bolii profesionale este obligatorie si se face de catre medicii din cadrul autoritatilor de sanatate publica teritoriale si a municipiului Bucuresti. Specialistii autoritatilor de sanatate publica teritoriale,in colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca cerceteaza cauzele imbolnavirilor profesionale pe care le confirma sau nu si stabilesc masuri pentru prevenirea altor imbolnaviri.

Infractiuni si contraventii

Legea contine prevederi referitoare la raspunderile legate de nerealizarea securitatii muncii. Sunt considerate infractiuni neluarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca de catre persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri precum si nerespectarea de catre orice persoana a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin aceasta se creaza un pericol grav si imminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionala; -contraventiile enumerate in capitolul IX al legii sunt constatate dupa caz de catre inspectorii de munca si de inspectorii sanitari care aplica amenzile prevazute; -pentru infractiuni inspectorii de munca sau inspectorii sanitari sesiseaza organele de urmarire penala competente; Angajatorii raspund patrimonial potrivit legii civile pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, in masura in care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiileasigurarilor facute.

208 

6.7. HOTARIRI DE GUVERN

6.7.1. Hotararea de Guvern nr. 1425/2006 – Normele metodologice de aplicare aLegii nr.319/2006

6.7.1.1.Scopul

Scopul Normelor metodologice este de a reglementa procedurile de aplicare

a principiilor pe care Legea nr.319/2006 le statueaza si anume: -autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii sisanatatii in

munca; -serviciile de prevenire si protectie; -organizarea si functionarea comitetelor de securitate si sanatate in munca; -instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca; -pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific; -comunicarea si cercetarea evenimentelor, inregistrarea si evidenta

accidentelor de munca si a incidentelor periculoase, semnalizarea, cercetarea, declararea si raportarea bolilor profesionale. Primul capitol al Normelor metodologice este destinat definirii termenilor si expresiilor utilizate in norme.

6.7.1.2.Autorizarea

Autorizarea functionarii din punct de vedere al securitatii si sanatatii

inmunca este reglementata in capitolul 2 si constituie procedura prin care inspectoratele teritoriale de munca, in baza cererii depusa de angajator, insotita de declaratia tip pe proprie raspundere si de copiile de pe actele deinfiintare, acorda certificatul constatator in baza caruia se pot desfasura activitatile pentru care a fost solicitata autorizarea.

6.7.1.3.Servicii de prevenire si protectie

In capitolul 3 al Normelor intitulat Servicii de prevenire si protectie sunt

stabilite cerintele minime pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, protectia lucratorilor la locul de munca, organizarea activitatilor de prevenire si protectie in cadrul intreprinderii, a serviciilor externe de prevenire si protectie, precum si statutul de reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

209 

6.7.1.4.Activitati de prevenire

Articolul 14 al normelor stabileste modurile in care angajatorul poate realiza

activitatile de prevenire si protectie, respectiv: -prin asumarea de catre angajator a atributiilor; -prin desemnarea unuia sau mai multor lucratori; -prin infiintarea unui serviciu intern; -prin apelarea la servicii externe de prevenire si protectie. Activitatile de prevenire potrivit art. 15 din Norme sunt: 1.Indentificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare

componenta a sistemului de munca. 2.Elaborarea si actualizarea planului de prevenire si protectie. 3.Elaborarea de instructiuni proprii pentru completarea si/sau aplicarea

reglementarilor de securitate si sanatate in munca invigoare. 4.Propunerea atributiilor si raspunderilor in domeniul S.S.M. ce revin

lucratorilor corespunzator functiilor exercitate. 5.Verificarea cunoasterii si aplicarii de catre toti lucratorii a

masurilor prevazute in planul de prevenire si protectie. 6.Intocmirea necesarului de documentatii cu caracter tehnic de informare si

instruire. 7.Elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicitatii

instruirii, asigurarea informarii si instruirii lucratorilor si verificarea cunoasterii si aplicarii de catre lucratori a informatiilor primite.

8.Elaborarea programului de instruire-testare. 9.Asigurarea intocmirii planului de actiune in caz de pericol grav si iminent,

instruirea lucratorilor. 10.Evidenta zonelor cu risc ridicat si specific. 11.Stabilirea zonelor care necesita semnalizare, stabilirea tipului de

semnalizare necesar si amplasarea conform prevederilor HG971/2006 a semnalizarii corespunzatoare.

12.Evidenta meseriilor si a profesiilor prevazute de legislatia specifica pentru care este necesara autorizarea exercitarii lor.

13.Evidenta posturilor de lucru care necesita examene medicale suplimentare.

14.Evidenta posturilor de lucru care necesita testarea aptitudinilor saucontrol psihologic periodic.

15.Monitorizarea functionarii sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de masura si control si a instalatiilor de ventilare sau altor instalatii pentru controlul noxelor in mediul de munca.

210 

16.Verificarea starii de functionare a sistemelor de alarmare avertizare, semnalizare de urgenta precum si a sistemelor de siguranta.

17.Informarea angajatorului in scris asupra deficientelor constatate in timpul controalelor efectuate la locul de munca si propunerea de masuri de prevenire si protectie.

18.Intocmirea rapoartelor. 19.Evidenta echipamentelor de munca si urmarirea ca verificarile periodice

sau incercarile acestora sa fie efectuate de personae competente. 20.Identificarea EIP necesare pentru posturile de lucru. 21.Urmarirea intretinerii, manipularii si depozitarii adecvate a EIP si

inlocuirii lor la termenele stabilite. 22.Participartea la cercetarea evenimentelor conform competentelor. 23.Intocmirea evidentelor conform competentelor. 24.Elaborarea rapoartelor privind accidentele de munca. 25.Urmarirea realizarii masurilor dispuse de catre inspectorii de munca 26.Colaborarea cu lucratorii sau reprezentantii lucratorilor cu serviciile

externe de prevenire si protectie, cu medicul de medicina muncii, in vederea coordonarii masurilor de prevenire si protectie.

27.Colaborarea cu lucratorii desemnati si/sau serviciile externe ale altor angajatori in situatia cand mai multi angajatori isi desfasoaraactivitatea in acelasi loc de munca.

28.Urmarirea actualizarii planului de avertizare a celui de prevenire si protectie si a celui de evacuare.

29.Propunerea de sanctiuni si stimulente pentru lucratori pe criteriul indeplinirii atributiilor in domeniul SSM.

30. Propunerea de clauze privind SSM la incheierea contractelor de prestari de servicii.

31.Intocmirea necesarului de mijloace materiale pentru desfasurarea activitatilor.

Norma stabileste conditiile in care se vor organiza aceste activitati si nivelul de pregatire al celor chemati sa efectueze activitatile, respectiv lucratorii desemnati, lucratorii din serviciile interne si din serviciile externe.

Un instrument important prin care angajatorul este chemat sa indeplineasca cerintele legale privind imbunatatirea conditiilor de munca il constituie Planul de prevenire si protectie (art.13 lit b din Legea nr.319/2006) care trebuie revizuit ori de cate ori intervin modificari ale conditiilor de munca sau noi riscuri.

Planul de prevenire si protectie contine masuri de natura tehnica, organizatorica, igienico-sanitara si de alta natura, necesare organizarii securitatii si sanatatii lucratorilor, iar masurile se stabilesc in urma evaluarii riscurilor pentru fiecare loc de munca.

211 

Pentru activitatile de prevenire si protectie sunt trei nivele de pregatire necesare pentru care in norma sunt stabilite cerintele minime.

Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii inmunca sunt alesi de catre lucratori, tinand cont de numarul angajatilor si trebuie sa indeplineasca cerintele minime de pregatire pentru a-si duce la indeplinire atributiile inscrisein norme.

6.7.1.5. Comitetul de Securitate si Sanatate in Munca CSSM

Organizarea si functionarea Comitetului de Securitate si Sanatate in

Muncaeste obligatorie in unitatile care au un numar de cel putin 50 de lucratori sau chiar un numar mai mic, la cererea inspectorului de munca.

CSSM este constituit din reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul SSM si angajator sau reprezentantul sau legal si medicul de medicina muncii.

Secretariatul Comitetului este asigurat de lucratorul desemnat sau reprezentantul cu serviciul intern de prevenire si protectie. In norme sunt stabilite modalitatea de desemnare a reprezentantilor lucratorilor si modul de functionare a Comitetului.

6.7.1.6.Instruirea lucratorilor

Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca are ca

scop insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor de securitate si sanatate in munca.

Norma stabileste ca instruirea se efectueaza in timpul programului de lucru,iar perioada de timp utilizata in acest scop se considera timp de munca.

Instruirea lucratorilor cuprinde trei faze: -instruirea introductiv generala; -instruirea la locul de munca; -instruirea periodica. Angajatorul are obligatia sa asigure baza materiala corespunzatoare unei

instruiri adecvate, iar la instruire vor fi folosite mijloace, metode si tehnici de instruire ca: expunerea, demonstratia, studiul de caz, vizionari de filme, diapozitive, proiectii, instruire asistata decalculator.

Angajatorul trebuie sa dispuna de un program de instruie-testare, pe meserii sauactivitati.

Rezultatul instruirii lucratorilor se consemneaza obligatoriu in fisele individuale de instruire.

212 

Norma prevede categoriile de lucratori pentru care se face fiecare faza a instructajului, scopul, problemele care se expun, durata, conditiile si cine executa instruirea.

6.7.1.7.Pericol grav si iminent si zone cu risc ridicat si specific

Starea de pericol grav si iminent de accidentare poate fi constatata de catre

orice lucrator din intreprindere, lucrator al serviciului extern si de catre inspectorii de munca.

La constatarea starii de pericol grav si iminent de accidentare, norma impune luarea urmatoarelor masuri de securitate:

-oprirea echipamentului de munca si activitatea; -evacuarea personalului din zona periculoasa; -anuntarea conducatorilor ierarhici; -eliminarea cauzelor care au condus la aparitia starii de pericol grav si

iminent. Realizarea acestor masuri il obliga pe angajator sa desemneze lucratorii care

trebuie sa actioneze si pe care trebuie sa-i instruiasca. De asemenea, angajatorul trebuie sa intocmeasca si sa afiseze Planul de evacuare a lucratorilor si sa instruiasca lucratorii pentru ca acestia sa contacteze serviciile specializate si sa anunte operativ nivelele ierarhice superioare si sa aiba capacitatea necesara pentru a elimina starea de pericol grav si iminent.

Angajatorul este obligat sa evidentieze zonele cu risc ridicat si masurile stabilite in urma evaluarii riscurilor care vor fi aduse la cunostinta conducatorilor locurilor de munca si a lucratorilor expusi.

6.7.1.8.Comunicarea si cercetarea evenimentelor, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea si raportarea bolilor profesionale

Normele metodologice reglementeaza procedurile, metodele si mijloacele

privind comunicarea, cercetarea, inregistrarea si evidenta accidentelor de munca si a incidentelor periculoase si a bolilor profesionale.

Art. 116 din Norme enumera informatiile care formeaza obiectul comunicarii oricarui eveniment.

La producerea unui eveniment, angajatorul trebuie sa ia masurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt pana la primirea acordului din partea organelor care efectueaza cercetarea, cu exceptia cazurilor in care mentinerea

213 

acestei stari ar genera producerea altor evenimente. Daca totusi se impune schimbarea starii de fapt rezultata din producerea evenimentului este obligatoriu sa se faca schite, fotografii ale locului si sa se conserve probecare pot contribui la elucidarea cauzelor si imprejurarilor evenimetelor.

Sunt stabilite in Norme si obligatiile pe care le au unitatile sanitare, unitatile medicale si cele de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca, atunci cand evenimentele produse impun interventia acestora.

6.7.1.9.Cercetarea evenimentelor

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea imprejurarilor si a cauzelor

care aucondus la producerea acestora, a reglementarilor legale incalcate, a raspunderilor si amasurilor legale incalcate, a raspunderilor si a masurilor ce se impun a fi luate pentruprevenirea producerii altor cazuri similare si respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Normele stabilesc cine face cercetarea evenimentelor in functie de gravitateaacestora, respectiv:

-angajatorul la care s-a produs evenimentul atunci cand acesta a avut drept urmare incapacitatea temporara de munca;

-inspectoratul territorial de munca, in cazul evenimentelor care au antrenat deces, invaliditate evidenta, accident colectiv, persoane disparute, incidentele periculoase, incapacitatile temporare de munca devenite invaliditati precum si durata cercetarii si cazurilor de prelungire a acestuia.

O atentie deosebita acorda Normele dosarului de cercetare a evenimentelor care trebuie sa cuprinda:

-opisul actelor aflate la dosar; -procesul verbal de cercetare; -nota de constatare la fata locului; -schite, fotografii referitoare la eveniment; -declaratiile accidentatilor, cand este posibil; -declaratiile martorilor; -declaratiile persoanelor raspunzatoare de nerespectarea reglementarilor

legale; -copii ale actelor si documentelor necesare pentru elucidarea imprejurarilor

si acauzelor reale ale evenimentului. Norma stabileste numarul de dosare care se intocmesc, in functie de

consecinta evenimentului, precum si traseul dosarelor si locul de arhivare. De semnalat ca dosarele de cercetare intocmite de comisia numita de

angajator se inainteaza pentru verificare si avizare la inspectoratele teritoriale de

214 

munca pe raza caruia s-a produs evenimentul in termen de 5 zile lucratoare de la finalizarea cercetarii.

Dosarul de cercetare intocmit de inspectoratul teritorial de munca se inainteaza invederea avizarii la Inspectia Muncii in 5 zile lucratoare de la finalizarea cercetarii.

Cercetarea evenimentului se incheie cu intocmirea procesului verbal care potrivitart.128 trebuie sa contina urmatoarele capitole:

a.Data incheierii procesului verbal. b.Numele persoanelor si in ce calitate efectueaza cercetarea evenimentului. c.Perioada de timp si locul in care s-a efectuat cercetarea. d.Obiectul cercetarii . e.Data si ora producerii evenimentului. f.Locul producerii evenimentului. g.Datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul,

numele reprezentantului sau legal. h.Datele de identificare a accidentatului/accidentatilor. i.Descrierea detaliata a locului, echipamentului de munca, a imprejurarilor si

modului in care s-a produs evenimentul. j.Urmarile evenimentului si/sau urmarile suferite de persoanele accidentate. k.Cauza producerii evenimentului. l.Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului. m.Alte constatari facute cu ocazia cercectarii evenimentului. n.Persoanele raspunzatoare de incalcare a reglementarilor legale. o.Sanctiunile contraventionale aplicate. p.Propuneri pentru cercetare penala. q.Caracterul accidentului. r.Angajatorul care inregistreaza accidentul de munca sau incidentul

periculos. s.Masuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare si persoanele

responsabile pentru realizarea acestora. t.Termenul de raportare la ITM privind realizarea masurilor prevazute la

litera s). u.Numarul de exemplare in care s-a incheiat procesul verbal de cercetare si

repartizarea acestora. v.Numele si semnatura persoanei sau persoanelor care au efectuat cercetarea. w.Avizul inspectorului sef adjunct SSM. x.Viza inspectorului sef – inspectorului general de stat. Norma stabileste numarul de exemplare, traseul pe care il urmeaza procesele

verbale de cercetare pentru avizare si locul de arhivare.

215 

Inregistrarea accidentelor de munca si a incidentelor periculoase se face in baza procesului verbal de cercetare prin care se stabileste caracterul accidentului si unde se inregistreaza.

In baza procesului verbal de cercetare intocmit potrivit reglementarilor, angajatorul la care se inregistreaza accidentul completeaza FIAM (fisa de inregistrare a accidentului de munca) pentru fiecare persoana accidentata in cate 4 (patru) exemplare care se inainteaza spre avizare la inspectoratul teritorial de munca.

Dupa avizarea FIAM–ului angajatorul la care se inregistreaza accidentul anexeaza la dosarul sau procesul verbal de cercetare si distribuie celelalte exemplare la persoana accidentata, ITM si asiguratorul pe raza caruia isi are sediul social.

Angajatorul trebuie sa tina evidenta evenimentelor in registrele prevazute de Norme care sunt actualizate.

6.7.1.10.Bolile profesionale

Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale dupa completarea fisei de

semnalizarea BP1se face de medicul specialist de medicina muncii din cadrul Autoritatii de sanatate publica teritoriala. Cercetarea se face in prezenta angajatorului sau a reprezentantului acestuia si a inspectorului de munca din ITM. In urma cercetarii se confirma sau nu caracterul profesional al imbolnavirii si se redacteaza si semneaza procesul verbal de cercetare, in care se mentioneaza cauzele imbolnavirii, responsabilitatea conducatorilor procesului de productie si masurile tehnice si organizatorice necesare pentru prevenirea unor boli profesionale.

In cazul in care cercetarea confirma caracterul profesional al bolii, medicul demedicina muncii completeaza fisa de declarare BP2.

Declararea bolilor profesionale se face in baza unor documente specificate de Normesi care se pastreaza in dosar la Autoritatea de sanatate publica.

Raportarea bolilor profesionale se face lunar de catre Autoritatea de sanatate publica teritoriala si a municipiului Bucuresti, la Centrul National de Coordonare Metodologica si Informare Privind Bolile Profesionale din cadrul Institutului de Sanatate Publica Bucuresti, la Centrul de Calcul de Statistica Sanitara Bucuresti, precum si la structurile teritoriale ale asiguratorului.

Bolile legate de profesie nu se declara, acestea se dispensarizeaza medical si se comunica angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sanatatea lucratorilor pentru luarea masurilor tehnico-organizatorice de normalizare a conditiilor demunca.

216 

6.7.1.11.Avizarea documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire indomeniul securitatii si sanatatii in munca

Normele metodologice stabilesc tipurile de documentatii cu caracter tehnic

de informare si instruire in domeniul social si/sau in munca care se supun avizarii, cerintele pe care acestea trebuie sa le indeplineasca si procedurile de avizare.

Documentatiile pentru care este necesara avizarea sunt: -filmele cu subiecte din domeniul securitatii si sanatatii in munca; -afisele, pliantele, brosurile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; -modulele de curs destinate instruirii; -diapozitivele, diafilmele. Cerintele generale pentru realizarea documentatiilor sunt: -continutul sa fie in concordanta cu legislatia in domeniul securitatii si

sanatatii inmunca in vigoare; -sa prezinte informatia intr-o forma accesibila, completa si usor de asimilat; -continutul si realizarea sa fie in concordanta cu nivelul de pregatire al

subiectilor carora li se adreseaza. Normele stabilesc si cerinte specifice pentru fiecare tip de documentatie. Pentru avizarea documentatiilor solicitantii se adreseaza Comisiei de

abilitare a serviciilor externe de prevenire si protectie si de avizare a documentatiilor cu caracter tehnicde informare si instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca din judetul unde isi are sediul elaboratorul.

6.7.2.Hotararea de Guvern nr300/2006 privind cerintele minime de securitate sisanatate pentru santierele temporare si mobile

Hotararea transpune in legislatia romana prevederile Directivei 92/57/CEE

privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare si mobile.

6.7.2.1.Scopul

Hotararea stabileste cerintele minime de securitate si sanatate in munca pentru santierele temporare sau mobile.

217 

6.7.2.2.Domeniul de aplicare

Activitatile pentru care sunt aplicabile prevederile prezentei hotarari sunt enumerate in anexa nr. 1a acesteia care contine lista lucrarilor de constructii sau de inginerie civila.

6.7.2.3.Definitii

In hotarare sunt definiti termenii principali : -Santier temporar - orice santier in care se desfasoara lucrari de constructii

sau deinginerie civila; -Beneficiar - orice persoana fizica sau juridica pentru care se executa

lucrarea si care asigura fondurile necesare realizarii acesteia; -Manager de proiect - orice persoana fizica sau juridica autorizata in

conditiile legii si desemnata de catre beneficiar insarcinata cu organizarea, planificarea, programarea si controlul realizarii lucrarilor pe santier;

-Lucrator independent - orice persoana fizica autorizata care realizeaza o activitate profesionala in mod independent si care isi asuma controlul fata de beneficiar, antreprenor sau subantreprenor in sarcina de a realiza pe santier lucrari pentru care este autorizat;

-Coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului lucrarii - orice persoana fizica sau juridica competenta, desemnata de catre beneficiar sau de catre managerul de proiect pe durata elaborarii proiectului;

-Coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata realizarii lucrarii - orice persoana fizica sau juridica desemnata de catre beneficiarul lucrarii sau de catre managerul de proiect pe durata realizarii lucrarii;

6.7.2.4.Coordonatorii de securitate

In indeplinirea atributiilor coordonatorii de securitate si sanatate trebuie: a) sa participe la toate etapele de elaborare a proiectului si de realizare a

lucrarii; b)sa fie invitati la toate intrevederile care privesc elaborarea proiectului si

realizarea lucrarii; c)sa primeasca si, daca este cazul, sa solicite managerului de proiect si

antreprenorului elementele necesare indeplinirii sarcinilor sale; d)sa intocmeasca si sa tina la zi registrul de coordonare.

218 

6.7.2.5.Planul de securitate si sanatate

Inainte de deschiderea santierului beneficiarul lucrarii sau managerul de

proiecttrebuie sa asigure planul de securitate si sanatate. Planul de securitate si sanatate face parte din proiectul lucrarii si trebuie sa

fie adaptat continutului acestuia. Planul de securitate si sanatate trebuie sa contina: a)informatii de ordin administrativ care privesc santierul; b)masurile generale de organizare a santierului; c)identificarea riscurilor si descrierea lucrarilor care pot prezenta riscuri; d)masuri specifice de securitate in munca pentru lucrarile care prezinta

riscuri; e)amenajarea si organizarea santierului inclusiv a obiectivelor edilitar –

sanitare, modalitati de depozitare a materialelor, amplasarea echipamenetelor de munca prevazute de antreprenori si subantreprenori pentru realizarea lucrarilor proprii;

f)masuri de coordonare stabilite de coordonatori in materie de securitate si sanatate;

g)obligatii ce decurg din interferenta activitatilor care se desfasoara in perimetrul santierului si in vecinatatea acestuia;

h)masuri generale pentru mentinerea santierului in stare de curatenie si ordine;

i)indicatii practice pentru acordarea primului ajutor; j)modalitati de colaborare intre antreprenori, subantreprenori, lucratori

independenti; Masurile de coordonare stabilite de coordonatorii de securitate si sanatate

trebuie sa se refere la: a)caile sau zonele de deplasare ori de circulatie orizontale si verticale; b)conditiile de manipulare a diverselor materiale in particular, in ceea ce

priveste interferenta instalatiilor de ridicat aflate pe santier sau in vecinatatea acestuia;

c)limitarea manipularii manuale a sarcinilor; d)delimitarea si amenajarea zonelor de depozitare a deseurilor materiale; e)conditiile de depozitare, eliminare sau evacuare a deseurilor si a

materialelor rezultatedin daramari, demolari si demontari; f)conditiile de ridicare a materialelor periculoase utilizate; g)utilizarea mijloacelor de protectie colectiva si a instalatiei electrice

generale; h)masurile care privesc interactiunile de pe santier

219 

Fiecare antreprenor sau subantreprenor trebuie sa elaboreze propriul plan de securitate si sanatate pe care il pune la dispozitia managerului de proiect, beneficiarului sau coordonatorilor de securitate.

6.7.2.6.Registrul de coordonare

Cuprinde ansamblul de documente redactate de coordonatorii in materie de securitate si sanatate, informatii privind evenimentele care au loc pe santier, constatarile efectuate si decizile luate.

Coordonatorii in materie de securitate si sanatate trebuie sa prezinte registrul de coordonare, la cerere, managerului de proiect, inspectorilor de munca si inspectorilor sanitari.

Registrul de coordonare trebuie pastrat 5 ani de la data receptiei finale a lucrarii.

6.7.2.7.Declaratia prealabila

Beneficiarul lucrarii sau managerul de proiect trebuie sa intocmeasca o

declarative prealabila in urmatoarele situatii: a)durata lucrarilor pe santier este mai mare de 30 de zile si pe santier

lucreaza simultan mai mult de 20 de lucratori; b)volumul mare de lucru estimat este mai mare de 500 de oameni/zi. Declaratia al careicontinut este stabilit de Hotararea de Guvern in anexa 3, se comunica inspectoratului teritorial de munca pe raza caruia se vor desfasura lucrarile cu cel putin 30 de zile inainte de inceperea acestora;

6.7.2.8.Coordonatorii in materie de securitate si sanatate Coordonatorii in materie de securitate si sanatate sunt desemnati pe durata

elaborarii proiectului si pe durata realizarii lucrarii existand posibilitatea desemnarii aceleiasi persoane.

Hotararea stabileste competenta necesara exercitarii functiei: 1.experienta profesionala de minim 5 ani in arhitectura, constructii sau

conducerea santierelor; 2.formarea specifica de coordonator in materie de securitate sisanatate,

actualizata la fiecare 3 ani. Atributiile coordonatorilor in materie de securitate si sanatate pe durata

realizarii lucrarii sunt:

220 

a)sa coordoneze aplicarea principiilor generale de prevenire si de securitate la alegerea solutiilor tehnice si organizatorice in scopul planificarii diferitelor lucrari sau faze de lucru care se desfasoara simultan sau succesiv;

b)sa coordoneze punerea in aplicare a masurilor necesare pentru aplicarea planului de securitate si sanatate;

c)sa adapteze sau sa solicite eventualele adaptari ale planului de securitate si sanatate in functie de evolutia lucrarilor;

d)sa organizeze cooperarea intre angajatori, inclusiv a celor care se succed pe santier si coordonarea activitatii acestora privind protectia lucratorilor;

e)sa coordoneze activitatile care urmaresc aplicarea instructiunilor de lucru si de securitatea muncii;

f)sa ia masurile necesare pentru ca numai persoanele abilitate sa aiba acces pe santier;

g)sa stabileasca in colaborare cu managerul de proiect si antreprenorul masurile generale aplicabile santierului;

h)sa tina seama de toate interferentele activitatilor din perimetrul sau vecinatatea santierului;

i)sa stabileasca impreuna cu antreprenorul obligatiile privind utilitate a mijloacelor de protectie colectiva, instalatiile de ridicat sarcini, accesul pesantier;

j)sa efectueze vizite comune pe santier cu fiecare antreprenor sau subantreprenor inainte ca acestia sa redacteze planul propriu de securitate;

k)sa avizeze planurile de securitate si sanatate elaborate de antreprenori si modificarile acestora.

Hotararea Guvernului stabileste obligatiile beneficiarului, ale managerului de proiect,lucratorilor independenti si ale angajatorilor.

6.7.2.9.Informarea, consultarea si participarea lucratorilor

Lucratorii si reprezentantii lor trebuie sa fie informati asupra masurilor ce

trebuie luatepentru securitatea lor pe santier. De asemenea, lucratorii si reprezentantii lor trebuie sa fieconsultati si sa participe tinand seama de gradul de risc si de importanta santierului potrivit legislatiei in vigoare.

221 

6.7.3. Hotararea de Guvern nr. 493/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de zgomot

6.7.3.1. Directiva transpusa

Prezenta HG transpune in legislatia romana Directiva 2003/10/CE privind

cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de agenti fizici-zgomot.

6.7.3.2.Obiectiv

Prezenta HG stabileste cerintele minime pentru protectia

lucratorilor impotriva riscurilor pentru sanatatea si securitatea lor, generate de expunerea la zgomot, inspecial impotriva riscurilor pentru auz.

6.7.3.3.Domeniul de aplicare

Hotararea se aplica tuturor activitatilor in care lucratorii sunt sau este

posibil sa fie expusi la riscuri generate de zgomot. In articolul 4 al hotararii se definesc termenii utilizati ca : predictori de risc respective presiune acustica de varf, nivelul de expunere zilnica la zgomot, nivelul de expunere saptamanala la zgomot astfel cum sunt definiti in standardul SR ISO 1999:1996.

Hotararea stabileste in articolul 5 valorile limite de expunere si valorile de expunere de la care se declanseaza actiunea angajatorului privind securitatea si protectia sanatatii lucratorilor in raport cu nivelurile de expunere zilnica la zgomot si presiunea acustica de varf.

6.7.3.4.Obligatiile angajatorior

Angajatorii trebuie sa evalueze si daca este necesar, sa masoare nivelurile de zgmot la care sunt expusi lucratorii folosind metode si aparatura adaptate caracteristicilor zgomotului, duratei expunerii si factorilor de mediu.

Evaluarea si masurarea se fac de catre servicii de protectie si prevenire competente, la intervale adecvate.

La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie sa acorde atentie deosebita urmatoarelor elemente:

a)nivelul, tipul si durata expunerii;

222 

b)valorile limita de expunere si valorile de expunere de la care se declanseazaactiunea;

c)efectele asupra sanatatii si securitatii lucratorilor care apartin unor grupuri sensibile la riscuri specifice;

d)efectele asupra sanatatii si securitatii lucratorilor rezultate din interactiunile dintre zgomot si substante ototoxice din mediul de munca, precum si dintre zgomot si vibratii in masura in care este posibil din punct de vedere tehnic;

e)efectele indirecte asupra sanatatii si securitatii lucratorilor, rezultate din interactiuni dintre zgomot si semnale de avertizare sau alte sunete care trebuie percepute pentru a reduce riscul de accidentare;

f)informatiile privind emisia de zgomot furnizate de producatorii echipamentelor de munca in conformitate cu prevederile legale:

a.existenta unor echipamente de munca alternative, proiectate pentru a reduce emisia de zgomot; b.prelungirea expunerii la zgomot peste programul de lucru normal, pe raspunderea angajatorului; c.informatiile adecvate obtinute in urma supravegherii sanatatii; d.punerea la dispozitie a mijloacelor de protectie auditiva cu caracteristici de atenuare adecvate.

Evaluarea riscurilor trebuie actualizata periodic si ori de cate ori s-au produs modificari semnificative care pot duce la expunerea lucratorilor la zgomot.

6.7.3.5.Evitarea sau reducerea expunerii la zgomot

Riscurile generate de expunerea la zgomot trebuie sa fie eliminate la sursa

sau trebuie reduse la minim luand in considerare mai ales: a)alte metode de lucru care sa reduca expunerea la zgomot; b)alegerea unor echipamente de munca adecvate care sa emita cel mai mic

nivel dezgomot posibil; c)proiectarea si amplasarea locurilor de munca si a posturilor de lucru; d)informarea si formarea adecvata a lucratorilor privind utilizarea corecta a

echipamantelor de munca; e)mijloacele tehnice pentru reducerea zgomotului aerian cum ar fi ecrane,

carcase,captuseli fonoabsorbante precum si reducerea zgomotului structural prin amortizarea zgomotului sau prin izolare;

f)programe adecvate de intretinere a echipamentelor de munca, a locului de munca si a sistemelor de la locul de munca;

g)organizarea muncii incat sa se reduca zgomotul prin limitarea duratei si intensitatii expunerii si stabilirea unor pauze suficiente de odihna in timpul programului de munca.

223 

6.7.3.6. Protectia individuala impotriva riscurilor generate de expunerea la zgomot

-atunci cand expunerea la zgomot depaseste valorile de expunere inferioare

de la care se declanseaza actiunea, angajatorul trebuie sa puna la dispozitia lucratorilor mijloace individuale de protectie auditiva;

-atunci cand expunerea la zgomot atinge sau depaseste valorile de expunere superioare de la care se declanseaza actiunea, lucratorii trebuie sa utilizezemijloace de protectie auditiva;

-mijloacele individuale de protectie auditiva trebuie sa fie concepute si realizate astfel incat sa elimine sau sa reduca la minim riscul pentru auz;

6.7.3.7..Limitarea expunerii la zgomot Expunerea lucratorilor la zgomot nu trebuie sa depaseasca in nici un caz

valorile limitade expunere. Daca se constata expuneri peste valorile limita de expunere in pofida

masurilor luate pentru aplicarea prezentei hotarari angajatorul trebuie: a)sa ia de indata masuri de reducere a expunerii sub valorile limita de

expunere; b)sa identifice cauzele expunerii excesive; c)sa adapteze masurile de prevenire si protectie pentru a evita orice

recurenta.

6.7.3.8.Informarea si formarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa asigure informarea si formarea lucratorilor expusi la zgomot inspecial in ce priveste:

a)natura riscurilor ; b)masurile luate pentru eliminarea sau reducerea zgomotului; c)valorile limita de expunere si valorile de expunere de la care se

declanseaza actiunea angajatorului; d)rezultatele evaluarii si masurarii zgomotului; e)folosirea corecta a mijloacelor de protectie auditiva; f)utilitatea si metoda de depistare si semnalare a simptomelor deteriorarii

auzului; g)conditiile in care lucratorii au dreptul la supravegherea sanatatii si scopul

acestei supravegheri;

224 

h)protectiile profesionale sigure, in scopul reducerii la minim a expunerii la zgomot.

6.7.3.9.Consultarea si participarea lucratorilor

Consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora trebuie

sa sedesfasoare potrivit reglementarilor in vigoare si trebuie sa se refere in special la:

a)evaluarea riscurilor si identificarea masurilor care trebuie luate; b)masurile destinate sa elimine sau sa reduca riscurile generate de expunerea

lazgomot; c)alegerea mijloacelor individuale de protectie auditiva

6.7.3.10.Supravegherea sanatatii

Lucratorii a caror expunere la zgomot depaseste valoarea de expunere

superioara dela care se declanseaza actiunea angajatorului privind securitatea si protectia sanatatii lucratorilor, acestia au dreptul la examenul medical periodic, inclusiv testarea auzului, efectuat de un medic specialist sau de un medic de medicina muncii.

Pentru fiecare lucrator care face obiectul supravegherii medicale se intocmeste un dosar medical individual care trebuie actualizat si pastrat in mod adecvat pentru a fi consultat ulterior. Fiecare lucrator are acces la dosarul propriu.

Medicul de medicina a muncii trebuie sa-l informeze pe lucrator asupra rezultatelor care il privesc personal daca constata ca acesta prezinta o pierdere identificabila a auzului sidaca apreciaza ca aceasta este rezultatul expunerii la zgomot.

6.7.4. Hotararea de Guvern nr. 971/2006 privind cerintele minime pentru semnalizarea desecuritate si sanatate la locul de munca

6.7.4.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 92/58/CEE, privind cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si sanatate la locul de munca.

225 

6.7.4.2. Obiectiv

Hotararea stabileste cerintele minime pentru semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca.

6.7.4.3.Obligatiile angajatorilor

In situatiile in care riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de protectie colectiva ori prin masuri, metode sau procedee de organizare a muncii,angajatorul trebuie sa prevada semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca.

Pentru alegerea semnalizarii corespunzatoare angajatorul trebuie sa i-a in considerare:

a)evaluarea riscurilor b)cerintele minime prevazute in anexele 1-9 din prezenta Hotarare

6.7.4.4. Informarea si instruirea lucratorilor

Lucratorii si reprezentantii lor trebuie sa fie informati referitor la masurile care se iau cuprivire la semnalizarea utilizata la locul de munca.

Lucratorii trebuie sa primeasca o instruire corespunzatoare in special sub forma de instructiuni precise care sa cuprinda semnificatia semnalizarii precum si comportamentul general si specific ce trebuie adoptat.

6.7.4.5. Consultarea si participarea lucratorilor

Consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora in ce priveste semnalizarea trebuie sa se faca cu respectarea prevederilor art 18 din Legea nr. 319/2006.

6.7.5. Hotararea de Guvern nr. 1048/2006 privind nomele de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la locul demunca

6.7.5.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana Directiva 89/656/CEE

privind normele de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale deprotectie la locul de munca.

226 

6.7.5.2.Obiectiv

Hotararea stabileste cerintele minime referitoare la echipamentul deprotectie utilizat de lucratori la locul de munca.

6.7.5.3.Definitie

Prin echipament indivividual de protectie (EIP) se intelege orice echipament

destinat sa fie purtat sau tinut de lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea sa ii puna in pericol securitatea si sanatatea la locul de munca precum si orice element suplimentar sau accesoriu proiectat in acest scop.

6.7.5.4.Domeniu de aplicare

Hotararea nu se aplica pentru: a)echipamentul folosit de serviciul de urgenta si salvare; b)imbracamintea de lucru si uniformele obisnuite care nu sunt proiectate in

mod special pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorului; c)echipamentul individual de protectie purtat sau folosit de armata, politie

ori alte institutii de ordine publica; d)echipamentul individual de protectie pentru mijloacele de transport rutier; e)echipamentul sportiv; f)echipamentul de autoaparare si descurajare; g)dispozitivele purtabile pentru detectarea si semnalizarea riscurilor si

factorilor nocivi; EIP trebuie utilizat atunci cand riscurile nu pot fi evitate sau limitate

suficient prin mijloacele tehnice de protectie colectiva ori prin masurile, metodele sau procedurile deorganizare a muncii.

6.7.5.5.Obligatiile angajatorilor

EIP trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a)sa fie corespunzator pentru riscurile implicate fara sa conduca el insusi la

un riscmarit; b)sa corespunda conditiilor existente la locul de munca; c)sa se ia in considerare cerintele ergonomice si starea sanatatii lucratorului; d)sa se potriveasca in mod corect persoanei care il poarta, dupa toate

ajustarile necesare.

227 

Atunci cand datorita prezentei unor riscuri multiple trebuie purtate mai multe EIP acestea trebuie sa fie compatibile si sa isi pastreze eficacitatea in raport cu riscurile respective.

EIP se distribuie gratuit de angajator, care asigura buna functionare si o stare de igiena satisfacatoare prin intretinere, reparare si inlocuirile necesare.

Angajatorul trebuie sa furnizeze toate informatiile legate de riscurile pentru care se acorda echipament individual de protectie caracteristicile acestuia si daca este necesar organizeaza antrenamente pentru utilizarea corecta a acestuia.

Instructiunile de utilizare a echipamentului individual de protectie trebuie sa fie peintelesul lucratorilor.

6.7.5.6.Informarea, consultarea si participarea lucratorilor

Informarea, consultarea si participarea lucratorilor se face cu respectarea prevederilor Legii nr.319/2006

6.7.6.Hotararea de Guvern nr: 1051/09.08.2006privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala amaselor care prezinta riscuri pentru lucratori in special de afectiuni dorso-lombare

6.7.6.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 1990/269/CEE privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru manipularea manuala a maselor care prezinta riscuri pentru lucratori in special de afectiuni dorso-lombare.

6.7.6.2. Obiectiv

Hotararea fixeaza cerinte minime de securitate si sanatate pentru

manipularea manuala a maselor care comporta riscuri pentru lucratori mai ales de afectiuni dorso-lombare.

6.7.6.3. Definitie

Manipularea manuala a maselor este operatia de transport sau de sustinerea unei mase care prin caracteristicile sale sau conditiile ergonomice defavorabile comporta riscuri pentru lucratori.

228 

6.7.6.4. Obligatiile angajatorilor

Angajatorii sunt obligati sa utilizeze mijloace corespunzatoare in vederea evitarii necesitatii manipularii manuale a maselor de catre lucratori. Daca acest lucru nu se poate evita ei trebuie sa ia atunci masuri organizatorice corespunzatoare pentru a reduce riscul tinand cont de dispozitiile din anexa 1ale prezentei hotariri.

Ei trebuie sa vegheze ca lucratorii sa aiba cunostinta despre indicatiile privind greutatea maselor respective, centrul de greutate sau partea cea mai grea cand continutul unui ambalaj este plasat intr-un mod excentric.

Lucratorii trebuie sa primeasca o formare corespunzatoare si informatii precise privind manipularea corecta, riscurile pe care le comporta tinand cont de anexele 1 si 2 ale hotararii.

6.7.6.5. Consultarea si participarea

Consultarea si participarea lucratorilor trebuie sa fie organizata conform dispozitiilor Legii 319/2006.

Anexele 1 si 2 ale hotararii contin elemente de referinta privind caracteristicile sarcinii si ale mediului de munca, efortul fizic redus, exigentele activitatii precum si factorii individualide risc.

6.7.7.HG 1058/2006 privind cerintele minime pentru inbunatatirea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor care pot fi expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive

6.7.7.1.Obiectiv

Stabilirea cerintelor minime pentru securitatea si protectia sanatatii

lucratorilor expusi unui potential risc datorat atmosferelor explozive.

6.7.7.2.Obligatiile angajatorului In vederea prevenirii si a asigurarii protectiei impotriva exploziilor

angajatorul trebuie sa i-a masuri tehnice si organizatorice corespunzatoare naturii operatiei in ordinea prioritatilor si respectand urmatoarele principii de baza:

a.prevenirea formarii atmosferelor explosive;

229 

b.acolo unde natura activitatii nu o permite evitarea aprinderii atmosferelor explosive;

c.limitarea efectelor daunatoare ale unei explozii. Angajatorul trebuie sa evalueze riscurile specifice din atmosferele explozive

luand in considerare: a.probabilitatea producerii si persistentei atmosferelor explosive; b.probabilitatea prezentei si activarii surselor de aprindere, inclusiv a

descarcarilor electrostatice si a declansarii incendiului; c.utilajele, substantele folosite, procesele si posibilile lor interactiuni; d.dimensiunile efectelor anticipate. Hotararea stabileste in anexa 1 sistemul de clasificare al locurilor unde pot

sa apara atmosfere explozive iar in anexa 2 cerintele minime pentru inbunatatirea protectiei sanatatii sisecuritatii lucratorilor aflati in potential pericol in atmosfere explozive.

Angajatorul are obligatia de a clasifica locul unde pot aparea atmosfere explozive pe zone si trebuie sa asigure indeplinirea cerintelor din anexa 2.

In situatiile unde pot aparea atmosfere explozive in concentratii, in cantitati susceptibile de apune in pericol sanatatea si securitatea lucratorilor, locurile trebuie marcate cu indicatoare la punctele de intrare conform anexei 3 la hotarare.

Angajatorul este obligat de asemenea sa elaboreze si actualizeze documentul privind protectia impotriva exploziilor care trebuie sa demonstreze ca:

a.au fost determinate si evaluate riscurile de explozie; b.se iau masuri adecvate pentru indeplinirea obiectivelor hotararii; c.locurile sunt clasificate pe zone; d.care sunt locurile carora li se aplica cerintele minimee; e.locul de munca si echipamentul de munca, inclusiv dispozitiile de

avertizare sunt proiectate, realizate si intretinute conform normelor de protectie a muncii;

f.s-au luat masuri pentru utilizarea in conditii de securitate a echipamentului delucru.

Documentul mai sus mentionat se elaboreaza anterior inceperii activitatii si este actualizat de angajator cand locul de munca, echipamentul de lucru sau organizarea muncii sufera schimbari, extinderi ori transformari semnificative.

230 

6.7.8. Hotararea de Guvern nr.1091/2006 Privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de munca

6.7.8.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune prevederile Directivei 89/654/CEE privind cerinteleminime de securitate si sanatate pentru locul de munca.

6.7.8.2. Scopul

Prezenta hotarare are ca scop sa promoveze ameliorarea mediului de munca pentru agaranta o mai buna protectie a securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.

6.7.8.3. Obiectivul

Obiectivul hotararii il constituie punerea in opera a masurilor minimale vizand promovarea ameliorarii mediului de munca pentru garantarea unui nivel mai bun protectiei securitatii si sanatatii muncii.

Locurile de munca sunt definite ca locurile destinate sa cuprinda posturile de lucru situate in cladirile intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/saua unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii.

6.7.8.4. Exceptiile in aplicare

Dispozitiile nu se aplica mijloacelor de transport utilizate in afara

intreprinderii nici locurilor de munca din interiorul mijloacelor de transport, santierelor temporare sau mobile, industriilor extractactive, vaselor de pescuit, campurilor, padurilor si altor terenuri care apartin unei intreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate in afara ariei cladirilor intreprinderii.

6.7.8.5. Obligatii generale

Angajatorul trebuie sa ia toate masurile ca: a)sa fie pastrate in permanenta libere caile de acces ce conduc spre iesirile de

urgenta si iesirile propriu-zise;

231 

b)sa fie realizata intretinerea tehnica a locului de munca si a echipamentelor si dispozitivelor iar orice neconformitati constatate si suscceptibile de a afecta sanatatea si securitatea lucratorilor sa fie corectate cat mai curand posibil;

c)sa fie curatate cu regularitate pentru a se asigura un nivel de igiena corespunzator locului de munca, echipamentele si dispozitivele;

d)sa fie cu regularitate intretinute si verificate echipamentele si dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminarii pericolelor.

6.7.8.6. Obligatii specifice

Locurile de munca trebuie sa satisfaca prescriptiile minimale de securitate si

sanatatecare figureaza in anexele la hotarare. Aceste anexe fixeaza prescriptiile detaliate in materie de instalatii electrice, cai si iesiri de urgenta, lupta contra incendiului, aerisirea locurilor de munca inchise, temperatura locurilor de munca, iluminat, porti, plansee, plafoane, pereti,scari, echipamente sanitare, principii ergonomice.

6.7.8.7. Informarea consultarea si participarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa organizeze consultarea si participarea lucratorilor asupra materiilor acoperite de hotararea de guvern conform prevederilor art. 18 si 19 din Legea319/2006.

6.7.8.8. Lucrul in conditii de izolare

Un lucrator lucreaza in conditii de izolare atunci cand nu are contact vizual si comunicare verbala directa cu alti lucratori pentru o perioada de timp mai mare de 1 ora si cand nu este posibil sa i se acorde ajutor medical in caz de accident sau cand se afla intr-o situatie critica.Pentru aceste situatii lucratorii trebuie sa fie informati cu privire la:

a)manevrarea echipamentului de munca, starea acestuia; b)riscurile de accidentare si modul de actiune in caz de aparitie a acestora; c)comportamentul adecvat in cazul producerii unei avarii sau al aparitiei

unei situatii critice; d)utilizarea echipamentului individual de protectie; e)primul ajutor; f)utilizarea sistemului de supraveghere si de legatura cu exteriorul.

232 

6.7.9. Hotararea de Guvern nr.1136/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de campuri electromagnetice

6.7.9.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 2004/40/CE privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurilegenerate de campuri electromagnetice.

6.7.9.2. Obiectiv si domeniu de aplicare

Hotararea stabileste cerinte minime pentru protectia lucratorilor impotriva

riscurilor generate de campuri electromagnetice. Hotararea se refera la riscurile pentru sanatatea si securitatea lucratorilor

datorate efectelor recunoscute ca nocive pe termen scurt asupra corpului uman, provocate de circulatia curentilor indusi si de absorbtia de energie, precum si de curentii de contact.

6.7.9.3 Obligatiile angajatorului. Determinarea expunerii si evaluarea riscurilor

Angajatorul are obligatia de a evalua, masura si calcula nivelurile campurilor electromagnetice la care sunt expusi lucratorii conform standardelor nationale in domeniu.

Elementele carora angajatorul trebuie sa le acorde atentie la evaluarea riscurilor sunt:

a)nivelul, spectrul de frecventa, durata si tipul expunerii; b)valorile limita de expunere si valorile de declansare a actiunii conform

anexei la prezenta hotarare; c)efectele asupra starii de sanatate si securitatii lucratorilor care apartin unor

grupuri sensibile la riscuri specifice; d)efectele indirecte, cum ar fi, interferentele cu echipamente si dispozitive

medicale electronice, inclusiv stimulatoare cardiace si alte dispozitive implantate, riscul de proiectare a obiectelor, feromagnetice in campuri magnetice statice avand o inductie magnetica mai mare de 3 mT, amorsarea dispozitivelor electroexplozive detonatoare, incendiile si exploziile rezultate in urma aprinderii

233 

materialelor inflamabile datorita scanteilor provocate de campuri induse, curenti de contact sau descarcari de scantei;

e)existenta unor echipamente alternative proiectate pentru a reduce nivelurile de expunere la campuri electromagnetice;

f)informatiile adecvate obtinute in urma supravegherii starii de sanatate; g)sursele de expunere multiple; h)expunere simultana la campuri de frecvente multiple; Evaluarea riscurilor trebuie actualizata periodic.

6.7.9.4. Evitarea sau reducerea riscurilor generate de campurile electromagnetice

In nici o situatie lucratorii nu trebuie sa fie expusi la valori ale campului electromagnetic care depasesc valorile limita de expunere.

Daca expunerea depaseste valorile limita, in pofida masurilor luate de angajator, acesta trebuie sa i-a imediat masuri de reducere a expunerii la un nivel inferior valorilor limita, sa determine cauzele depasirii valorilor limita de expunere si sa modifice in consecinta masurile de protectie si prevenire, pentru a evita orice alta depasire.

6.7.9.5. Informarea si formarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa asigure informarea si formarea lucratorilor si a

reprezentantilor acestora, in raport cu rezultatele evaluarii riscurilor mai ales in ce priveste:

a)masurile luate in aplicarea prezentei hotarari; b)valorile si conceptele referitoare la valorile limita de expunere si la

valorile dedeclansare a actiunii si potentialele riscuri asociate; c)rezultatele evaluarii, masurarii si calculelor privind nivelurile de expunere

lacampuri electromagnetice; d)modul de detectare a efectelor nocive ale expunerii asupra starii de

sanatate si modul de semnalare a acestora; e)conditiile in care lucratorii au dreptul la supravegherea starii de sanatate; f)practicile profesionale sigure, in scopul reducerii la minimum a riscurilor

datorate expunerii.

6.7.9.6. Consultarea si participarea lucratorilor

Consultarea si participarea lucratorilor trebuie sa se faca cu respectarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 319/2006.

234 

6.7.9.7. Supravegherea sanatatii

Supravegherea sanatatii se face cu respectarea prevederilor articolelor 24 si 25 dinLegea nr.319/2006.

Atunci cand se depisteaza o expunere la campuri electromagnetice care depasesc valorile limita, lucratorul in cauza trebuie sa fie supus unui examen medical daca se depisteaza o deteriorare a starii de sanatate a lucratorului, angajatorul trebuie sa efectueze o reevaluare a riscurilor.

Medicul de medicina a muncii trebuie sa aiba acces la rezultatele evaluarii riscurilor.

Dosarele medicale cuprinzand rezultatele supravegherii medicale trebuie pastrate intr-o forma adecvata pentru consultarea ulterioara.

Lucratorii au drept de acces la dosarele medicale personale

6.7.10. Hotararea de Guvern nr. 1146/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamenetelor de munca

6.7.10.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 89/655/CEE privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamenetelor de munca

6.7.10.2. Scopul

Hotararea are scopul de a stabili cerintele minime pentru

asigurareasecuritatii si sanatatii lucratorilor care utilizeaza la locul de munca echipamente de munca.

Hotararea precizeaza regulile aplicabile la montarea si utilizarea echipamentelor de munca de catre lucratori.

Obiectivul principal al hotararii este de a pune in opera masurile concrete minimale vizand promovarea securitatii si sanatatii in munca pentru utilizarea echipamentelor de munca.

Aceasta hotarare fixeaza obligatiile angajatorilor privind alegerea echipamentelor de munca in functie de lucrarile de efectuat si de riscurile la care vor fi supusi lucratorii. Ea stabileste de asemenea, regulile de informare si formare

235 

adecvate in beneficiul lucratorilor pusi sa monteze si sa utilizeze echipament de munca.

Hotararea fixeaza principiile de verificare initiale si periodice a echipamentului infunctie de criteriile de periculozitate si de conditiile de punere in functiune a echipamentelor.

Pentru amenajarea posturilor de munca si aplicarea prescriptiilor minimale de securitate trebuie luate in considerare si aplicate principiile ergonomice.

Reprezentantii lucratorilor trebuie sa fie consultati si asociati in ansamblul demersurilor care se refera la aplicarea prescriptiilor din hotarare.

6.7.10.3. Definitii

Echipamentul de munca este orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosita la locul de munca.

Zona periculoasa este orice zona din interiorul si din jurul echipamentului de munca in care prezenta unui lucrator expus il supune pe acesta unui risc pentru sanatatea sisecuritatea sa.

6.7.10.4. Obligatiile angajatorului

Obligatiile angajatorului sunt de mai multe naturi. Alegerea echipamentelor se face in functie de tipul de munca si riscuri. Angajatorii sunt obligati sa aleaga echipamentele de munca in functie de

caracteristicile specifice ale muncii si de riscurile pentru muncitori cu scopul eliminarii sau pentru minimalizarea riscurilor.

6.7.10.5. Conditiile specifice de aplicare

Echipamentele puse pentru prima data la dispozitia lucratorilor dupa aplicarea prezentei hotarari trebuie sa satisfaca prescriptiile minimale prevazute in anexe.

6.7.10.6. Gestiunea echipamantelor specific

Utilizarea, repararea sau mentenanta echipamentelor de munca la riscuri specifice sunt rezervate lucratorilor abilitati special.

236 

6.7.10.7. Obligatiile privind informarea si formarea pentru utilizare sigura

Angajatorul trebuie sa furnizeze lucratorilor informatiile adecvate, notificari

asupraechipamentelor de munca, continand minimum de indicatii asupra securitatii si sanatatii.

Trebuie de asemenea sa se acorde o formare adecvata lucratorilor insarcinati cu utilizarea echipamentelor privind riscurile in utilizare.

6.7.10.8. Verificarile initiale si periodice

Trebuie vegheat ca echipamentul de munca a caror securitate depinde de cerintele deinstalare sa fie supuse unei verificari initiale si unei verificari dupa fiecare montare.

Echipamentul de munca trebuie sa faca obiectul verificarilor periodice si unor verificari exceptionale de fiecare data cand pot avea loc evenimente susceptibile sa produca daune.

6.7.10.9. Principiile prevenirii (ergonomie)

Postul de munca si pozitia lucratorilor in timpul utilizarii echipamentului de muncaprecum si principiile ergonomice trebuie sa fie luate deplin in considerare de catre angajator in timpul aplicarii prescriptiilor minime de securitate.

Lucratorii trebuie sa fie atenti la riscurile care se afla in mediul imediat de munca.

6.7.10.10. Consultarea si participarea lucratorilor

Angajatorul are obligatia de a organiza consultarea si participarea lucratorilor inmateriile acoperite de prezenta hotarare

6.7.11. Hotararea de Guvern nr. 1876/2006 Privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii

6.7.11.1. Scopul

Hotararea stabileste cerinte minime pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor pentru sanatatea si securitatea lor datorate expunerii la vibratii mecanice.

237 

6.7.11.2. Domeniu

Hotararea se aplica activitatilor in exercitarea carora lucratorii sunt sau este posibil sa fie expusi la riscuri generate de vibratii mecanice.

6.7.11.3. Obligatiile angajatorilor

Angajatorul trebuie sa evalueze si daca este necesar, sa masoare nivelurile

de vibratii mecanice la care sunt expusi lucratorii, utilizand aparatura specifica si metodologie corespunzatoare.

Evaluarea si masurarea se planifica si se efectueaza de servicii competente la intervale corespunzatoare.

La evaluarea riscurilor angajatorul trebuie sa acorde o atentie deosebita urmatoarelor elemente:

a)nivelul, tipul si durata expunerii, inclusiv orice expunere la vibratii intermitente sau la socuri repetate;

b)valorile limita ale expunerii si valorile de expunere de la care se declanseaza actiunea;

c)orice efecte indirecte asupra securitatii lucratorilor, care rezulta din interactiunile dintre vibratiile mecanice si locul de munca sau alte echipamente de lucru;

d)orice efecte indirecte asupra securitatii lucratorilor, care rezulta din interactiunile dintre vibratiile mecanice si locul de munca sau alte echipamente de lucru;

e)informatiile furnizate de producatorii de echipamente de munca, potrivit legislatiei in vigoare;

f)existenta echipamentelor similare, proiectate astfel incat sa reduca nivelurile de expunere la vibratiile mecanice;

g)prelungirea expunerii la vibratii transmise intregului corp in afara programului de lucru normat, sub responsabilitatea angajatorului;

h)conditiile de munca specifice cum ar fi temperaturile scazute; i)informatiile corespunzatoare obtinute din supravegherea sanatatii.

6.7.11.4. Evitarea sau reducerea expunerii

Riscurile care decurg din expunerea la vibratiile mecanice trebuie sa fie eliminate la sursa sau reduse la minimum.

Atunci cand valorile de expunere la care se declanseaza actiunea sunt depasite, angajatorul trebuie sa instituie si sa puna in aplicare un program de

238 

masuri tehnice si organizatorice menite sa reduca la minimum expunerea la vibratii mecanice si riscurile legate de aceasta, tinand cont de:

a)alte metode de lucru care implica o expunere mai scazuta la vibratii mecanice;

b)alegerea echipamentelor de munca adecvate; c)furnizarea de echipamente auxiliare care reduc riscul leziunilor provocate

devibratii; d)programme de intretinere pentru echipamentele de munca locul de munca

si sistemele de la locul de munca; e)proiectarea si amplasarea locurilor de munca si a posturilor de munca; f)informarea si formarea adecvata a lucratorilor in vederea utilizarii corecte

si sigurea echipamentelor de munca, pentru a le reduce la minimum expunerea la vibratiile mecanice;

g)limitarea duratei si intensitatii expunerii; h)programme de lucru cu perioade de odihna adecvate; i)furnizarea de imbracaminte pentru protejarea impotriva frigului si a

umezelii a lucratorilor expusi.

6.7.11.5. Informarea si formarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa asigure ca lucratorii expusi riscurilor generate de vibratii mecanice la locul de munca si reprezentatii acestora, primesc informatii cu privire la rezultatul evaluarii riscurilor si o formare corespunzatoare.

Informarea si formarea trebuie sa se refere in special la : -masurile luate pentru eliminarea sau reducerea la minimum a riscurilor

datorate vibratiilor mecanice; -valorile limita ale expunerii si valori de expunere de la care se declanseaz

aactiunea; -rezultatele evaluarilor si ale masurarilor vibratiilor mecanice efectuate

conformprevederilor din prezenta hotarare ; -leziunile care ar putea fi produse de echipamentele de lucru utilizate; -cum si de ce trebuie detectate si raportate semnele de leziune; -conditiile in care lucratorii au dreptul la supravegherea sanatatii ; -practici de lucru sigure pentru minimizarea expunerii la vibratii mecanice.

6.7.11.6. Consultarea si participarea lucratorilor

Consultarea si participarea lucratorilor si a reprezentantilor lor trebuie sa se realizeze poitrivit prevederilor Legii nr. 319/2006.

239 

6.7.11.7. Supravegherea sanatatii

Trebuie sa se asigure supravegherea medicala corespunzatoare atunci cand: a)expunerea lucratorilor la vibratii este de asa natura incat poate fi stabilita

intre aceasta expunere si o boala identificabila efecte daunatoare asupra santatii ; b)este probabil ca afectiunea sau efectele sa apara in conditiile de lucru

specifice ale unui anumit lucrator; c)exista tehnici testate pentru detectarea afectiunii sau a efectelor

daunatoarea supra sanatatii. Fiecare lucrator supus supravegherii sanatii trebuie sa aiba un dosar medical

individual care se pastreaza intr-o forma adecvata pentru consultare ulterioara si tinand seama de obligatia pastrarii secretului medical.

Lucratorul are acces la cerere la propriul dosar iar daca sufera de o boala sau are efecte negative asupra sanatatii, medicul sau medicul de medicina a muncii il informeaza si ii da sfaturi despre supravegherea sanatatii la care trebuie sa se supuna dupa incheiereaperioadei de expunere.

6.7.12. Hotararea de Guvern nr.1092/2006 privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate deexpunerea la agenti biologici in munca

6.7.12.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune prevederile Directivei 2000/54/CE privind protectialucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici in munca.

6.7.12.2. Scopul

Hotararea are ca scop protectia lucratorilor impotriva riscurilor pentru sanatatea si securitatea lor, rezultate sau care pot sa rezulte din expunerea la agenti biologici in cursul activitatii, precum si prevenirea acestor riscuri.

6.7.12.3. Definitii si clasificare

Agentii biologici sunt microorganisme inclusiv microorganismele modificate genetic, culturile celulare si endoparazitii umani, care sunt susceptibile sa provoace infectie, alergie sau intoxicatie.

240 

Microorganismul este o entitate microbiologica celulara sau nu, capabila de a se reproduce sau transfera pe un material genetic.

O cultura celulara este rezultatul cresterii invitro a celulelor izolate din organisme multicelulare.

Clasificarea agentilor biologici se face in patru grupe de risc, in functie de importanta riscului de infectie pe care il prezinta.

Grupa 1- agenti biologici care nu sunt succeptibili sa provoace o boala la om;

Grupa 2 - agenti biologici care pot provoca o boala omului si constituie un pericol pentru lucratori; propagarea lor in colectivitate este imposibila; exista , in general, o profilaxie sau un tratament eficace;

Grupa 3 - agenti biologici care pot provoca imbolnaviri grave la om si constituie un pericol serios pentru lucratori; ei pot prezenta un risc de propagare in colectivitate, dar exista in general o profilaxie sau un tratament eficace;

Grupa 4 - agenti biologici care pot provoca boli grave omului si constituie un pericol serios pentru lucratori; ei pot sa prezinte un risc ridicat de propagare in colectivitate si nu exista in general o profilaxie sau un tratament eficace.

6.7.12.4. Domeniul de aplicare. Identificarea si evaluarea riscurilor

Hotararea se aplica in toate activitatile in care exista riscul ca lucratorii sa

poata fiexpusi agentilor biologici. Angajatorul este obligat sa determine natura, nivelul si durata expunerii

pentru orice activitate susceptibila sa prezinte un risc de expunere la agenti biologici, pentru a se putea evalua orice risc pentru sanatatea si securitatea lucratorilor si pentru a se putea stabili masurile ce trebuie luate.

Angajatorul trebuie sa reinnoiasca periodic evaluarea riscurilor si la orice modificare a conditiilor de munca.

Evaluarea riscurilor profesionale se efectueaza mai des pe baza: a.clasificarii agentilor biologici care constituie sau pot constitui un pericol

pentru sanatate; b.recomandarilor emise de inspectorii de munca sau cei sanitari ; c.informatiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorita unei activitati

profesionale a lucratorilor; d.efectele alergice si toxicogene ce pot sa rezulte ca urmare a activitati

lucratorilor; e.faptului ca un lucrator sufera de o boala legata direct de munca sa.

241 

6.7.12.5. Obligatiile angajatorilor

Angajatorul trebuie sa evite utilizarea unui agent biologic periculos, inlocuindu-l printr-un agent biologic care, in functie de conditiile de utilizare si de stadiul actual al cunostintelor, nu este periculos sau este mai putin periculos pentru sanatatea lucratorilor.

Daca evaluarea releva existenta unui risc pentru securitatea si sanatatea lucratorilor, angajatorul trebuie sa ia masurile necesare pentru ca expunerea lucratorilor sa fie evitata. Daca acest lucru nu este posibil tehnic atunci angajatorul trebuie sa reduca riscul de expunere profesionala la un nivel suficient de scazut pentru protejarea sanatatii lucratorului prin aplicarea urmatoarelor masuri :

a.limitarea, la un nivel cat mai scazut posibil a numarului de lucratori expusi sau care pot fi expusi;

b.conceperea proceselor de munca si a masurilor de control tehnic, astfel inca tsa se evite sau sa se reduca la minimum diseminarea agentilor biologici la locul de munca;

c.masuri de protectie colectiva si/sau masuri de protectie individuala, atunci cand expunerea nu poate fi evitata prin alte mijloace;

d.masuri de igiena adecvate obiectivului de prevenire sau reducere a transferului ori diseminarii accidentale a unui agent biologic in afara locului de munca;

e.utilizarea panourilor care semnalizeaza pericolul biologic; f.elaborarea unor planuri care sa fie puse in aplicare in caz de accidente ce

implica prezenta agentilor biologici; g.daca este necesar si tehnic posibil, detectarea in afara izolarii fizice

primare a prezentei agentilor biologici utilizati in procesul de munca; h.utilizarea de mijloace ce permit colectarea, depozitarea si eliminarea

deseurilor in deplina securitate de catre lucratori, daca este cazul, dupa tratarea acestora, inclusiv utilizarea unor recipiente sigure, usor identificabile;

i.masuri care sa permita manipularea si transportul fara risc a agentilor bilogici la locul de munca.

6.7.12.6. Informatiile ce trebuie furnizate autoritatilor competente

Angajatorii trebuie sa puna la dispozitia autoritatilor competente la cererea acestorainformatiile corespunzatoare privind :

- rezultatele evaluarii; - activitatile in care lucratorii au fost sau pot fi expusi la agenti biologici;

242 

- numarul de lucratori expusi; - numele si competenta persoanei responsabile cu sanatatea si securitatea la

locul demunca; - masurile de protectie si de prevenire luate, inclusiv procedeele si metodele

de lucru; - un plan de urgenta pentru protectia lucratorilor impotriva expunerii la un

agent biologic din grupa 3 sau 4 in cazul defectarii izolarii fizice. Angajatorul trebuie sa informeze imediat autoritatile de sanatate publica si

medicul de medicina muncii despre orice accident sau incident care ar putea sa provoace diseminarea unui agent biologic care ar putea provoca lucratorilor o infectie sau o boala grava.

6.7.12.7. Masuri de igiena si protectie individuala

Angajatorul trebuie sa ia 5 tipuri de masuri fara a antrena costuri pentru lucratori.

Aceste masuri trebuie: a.sa interzica sa se manance si sa se bea in zona de risc; b.sa furnizeze imbracaminte de protectie; c.sa asigure lucratorilor spatii dotate cu instalatii igienico-sanitare adecvate,

care pot include solutii/picaturi pentru ochi si/sau substante antiseptice pentru piele ;

d.sa aiba in vedere ca echipamentul individual de protectie sa fie: 1. asezat corect intr-un loc stabilit separat de celelalte haine; 2. verificat si curatat, daca este posibil inainte, si, in orice caz, dupa fiecar

eutilizare; 3.reparat sau schimbat inaintea unei noi utilizari, in cazul in care prezinta

defectiuni; e.sa stabileasca proceduri privind prelevarea, manipularea si tratarea

esantioanelor de origine umana sau animala. Orice imbracaminte care poate fi contaminata de agenti biologici trebuie sa

fie dezinfectata, curatata sau la nevoie distrusa.

6.7.12.8. Informarea, pregatirea si consultarea lucratorilor

Angajatorul trebuie sa ia masuri corespunzatoare pentru ca lucratorii si reprezentantii lor sa primeasca o formare adecvata sub forma de informatie si instructiuni referitoare la eventualele riscuri pentru sanatate si la precautiile de luat si prescriptiile privind igiena, utilizarea EIP, masuri de luat in caz de incidente.

243 

Angajatorul trebuie sa asigure la locul de munca instructiuni de securitate scrise si dupa caz afise, privind procedura de urmat in caz de:

a.accident sau incident grav datorat manipularii unui agent biologic ; b.manipularea unui agent biologic de grupa 4. Angajatorul trebuie sa asigure consultarea si participarea lucratorilor si a

reprezentantilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de securitatea si sanatatea in munca in cazul expunerii la agenti biologici.

6.7.12.9. Lista lucratorilor expusi

Angajatorul trebuie sa aiba lista lucratorilor expusi la agenti biologici din grupele 3 si 4 care indica activitatea efectuata si, atunci cand este posibil, agentul biologic la care lucratorii au fost expusi si dupa caz, datele referitoare la expuneri, la accidente si incidente.

Normele prevad termenele de pastrare a listelor in functie de grupa de agenti biologici si de consecintele expunerii.

Medicul de medicina muncii, inspectorul de munca precum si orice persoana responsabila cu securitatea si sanatatea in munca trebuie sa aiba acces la lista.

6.7.12.10. Supravegherea medicala a lucratorilor

Normele impun supravegherea medicala a lucratorilor inainte de expunere profesionala si in continuare, periodic.

Datele rezultate din supravegherea medicala sunt tinute in dosare medicale individuale, care se pastreaza de catre serviciile de medicina a muncii cel putin 10 ani dupa incetarea expunerii sau chiar pana la 40 de ani de la ultima expunere in cazul expunerilor susceptibile sa antreneze infectii.

Medicul de medicina muncii trebuie: - sa propuna masuri de protectie sau de prevenire utile individual pentru

fiecare lucrator; - sa dea informatii si sfaturi medicale lucratorilor privind supravegherea

medicala la acare ei vor fi supusi dupa ce a incetat expunerea. Lucratorii trebuie sa aiba acces la rezultatele supravegherii medicale care ii

privesc personal. Toate imbolnavirile sau decesele survenite tebuie notificate autoritatilor

competente.

244 

6.7.12.11. Serviciile medicale si veterinare altele decat laboratoarele de diagnostic

Masurile care trebuie luate in serviciile medicale si veterinare cuprind : a.specificarea procedeelor corespunzatoare de decontaminare si de

dezinfectie; b.punerea in practica a procedeelor care permit manipularea si eliminarea

fara riscuri a deseurilor contaminate. In serviciile de izolare sau in sectiile de carantina unde se gasesc pacienti

umani orianimale care sunt sau ar putea fi contaminati cu agenti biologici din grupele 3 si 4 angajatorul trebuie sa ia masuri de izolare

6.7.13. Hotararea de Guvern nr. 1093/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca

6.7.13.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune prevederile Directivei 2004/37/CE privind protectialucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni lalocul de munca.

6.7.13.2. Scopul

Hotararea are ca scop protectia lucratorilor impotriva riscurilor pentru sanatatea si securitatea lor, inclusiv prevenirea unor astfel de riscuri, care apar sau este posibil sa aparaprin expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca.

6.7.13.3. Definitii. Domeniul de aplicare. Determinarea si evaluarea riscurilor

Agentul cancerigen este: a.o substanta care corespunde criteriilor de clasificare 1 sau 2 de agenti

cancerigeni conform anexei 1 la Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de Urgenta aGuvernului nr.200/2000;

b.un preparat compus din una sau mai multe substante prevzute la lit.a) atunci cand concentratia uneia sau a mai multor astfel de substante, corespunde

245 

cerintelor impuse de anexa 2 a Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.200/2000;

c.o substanta, un preparat sau un procedeu, prevazute in anexa 1, precum si o substanta sau un preparat care este degajat printr-un procedeu prevazut inaceasta anexa.

Hotararea defineste de asemenea agentii mutageni. Valoarea limita este limita mediei ponderate in timp a concentratiei

agentului cancerigensau mutagen in aer in zona de respiratie a lucratorului, pe o perioada de referinta.

6.7.13.4. Identificarea si aprecierea riscurilor

In cazul oricarei activitati susceptibile sa prezinte pentru lucratori un risc de expunere la agenti cancerigeni sau mutageni, angajatorul este obligat sa determine natura, gradul si durata de expunere a lucratorilor, pentru a face posibila evaluarea oricarui risc pentru sanatatea si securitatea lor, precum si stabilirea masurilor care trebuie luate.

Angajatorul are obligatia de a evalua periodic ridscurile si la orice modificare aconditiilor de munca.

Angajatorul trebuie sa tina cont la evaluare de toate caile de patrundere a agentului cancerigen sau mutagen in organism si sa acorde atentie speciala lucratorilor cu sensibilitate cunoscuta.

6.7.13.5. Obligatiile angajatorilor. Reducerea utilizarii si inlocuirea agentilor cancerigeni sau mutageni la loculde munca

Angajatorul trebuie sa reduca utilizarea unui agent cancerigen sau mutagen la locul de munca daca este posibil din punct de vedere tehnic in special prin inlocuirea sa cu osubstanta, preparat sau procedeu care, in conditii de utilizare nu este periculos sau este mai putin periculos.

6.7.13.6. Prevenirea si reducerea expunerii la agenti cancerigeni sau mutageni la locul demunca

In situatia in care s-a depasit valoarea limita a agentului cancerigen sau mutagenvexpunerile nu trebuie sa se realizeze.

Obligatiile angajatorului pentru a garanta sanatatea si securitatea lucratorilor sunt:

246 

1.Reducerea utilizarii unui agent cancerigen sau substituirea cu un altul care nu este periculos sau este mai putin periculos;

2.Evitarea sau reducerea expunerii. Trebuie sa se produca agentul cancerigen in spatiu inchis. Daca acest lucru

nueste posibil tehnic trebuie ca nivelul de expunere sa fie cat mai redus posibil. Intoate cazurile de utilizare a unui agent cancerigen, angajatorul trebuie sa ia urmatoarele masuri:

-sa limiteze numarul de lucratori expusi; -sa evite (sa sa minimizeze) degajarea agentului cancerigen la locul

demunca; -sa evacueze agentul cancerigen la sursa (aspirare locala si

ventilatiegenerala); -sa utilizeze metode de masurare corespunzatoare (pentru detectarea precoce

a poluarii); -sa aplice metode si proceduri de lucru corespunzatoare; -sa acorde prioritate masurilor de protectie colectiva (daca este imposibil

individuala); -sa puna in aplicare masuri de igiena (curatarea locurilor); -sa informeze lucratorii; -sa delimiteze zonele de risc si sa utilizeze semnale adecvate de securitate (

interdictia de fumat ); -sa puna in aplicare planuri de urgenta ( pentru caz de accident ); -sa asigure mijloace de depozitare si de transport fara risc (etichetarea

obligatorie a recipientilor care trebuie sa fie ermetici); -sa asigure mijloace care sa permita colectarea, depozitarea sievacuarea in

siguranta a deseurilor de catre lucratori. 3.Informarea autoritatilor competente Angajatorul trebuie sa puna la dispozitia autoritatilor competente la cerere

informatiilelegate de motivele pentru care se utilizeaza agentii cancerigeni sau mutageni;

-activitatile desfasurate si procedeele industriale folosite; -cantitatile fabricate sau utilizate de substante ori preparate care continagenti

cancerigeni sau mutageni; -numarul lucratorilor expusi; -masurile de prevenire luate; -tipul echipamentului de protectie utilizat; -natura si gradul expunerii; -cazurile de inlocuire a agentilor cancerigeni sau mutageni; 4.Expunerea imprevizibila si cea previzibila. Accesul in zonele de risc

247 

In cazul producerii unor evenimente imprevizibile sau a accidentelor care ar putea antrena o expunere anormala a lucratorilor, angajatorul trebuie sa ii informeze pe acestia.

Pana la normalizarea situatiei si eliminarea cauzelor expunerii anormale, angajatorul trebuie sa i-a urmatoarele masuri:

a.sa dispuna ca in zona afectata sa lucreze numai lucratori care sunt indispensabili;

b.sa doteze lucratorii implicati cu echipament individual de protectie; c.sa nu permita ca lucratorii neprotejati sa lucreze in zona afectata. Angajatorul este obligat ca pentru orice activitate in care exista risc de

contaminare cu agenti cancerigeni sau mutageni sa i-a masuri pentru a se asigura ca:

a.lucratorii nu mananca, nu beau si nu fumeaza in zonele cu risc; b.lucratorii sunt dotati cu echipament individual de protectie; c.sunt prevazute locuri special amenajate pentru depozitarea separata a

echipamentului individual de protectie fata de imbracamintea de strada; d.lucratorii au la dispozitie grupuri sanitare si dusuri; e.echipamentul individual de protectie este depozitat corect este verificat si

curatat inainte si dupa fiecare utilizare; f.echipamentul individual de protectie cu deficiente este reparat sau inlocuit

inainte de urmatoare utilizare. 6.Informarea si formarea lucratorilor Informarea si formarea lucratorilor trebuie sa fie suficienta si adecvata,

bazata pe toate cunostintele disponibile privind: -riscurile potentiale pentru sanatate; -masurile care trebuie luate pentru prevenirea expunerilor; -cerintele de igiena; -purtarea si utilizarea echipamentului individual de protectie; -masurile de luat in caz de incidente. Angajatorul trebuie sa vegheze ca recipientii, ambalajele, instalatiile sa fie

etichetate clar si lizibil si sa exprime semnele de avertizare cat mai vizibil. Este necesar sa se permita lucratorilor sa verifice daca dispozitiile prezentei

hotarari isunt bine aplicate 7.Consultarea si participarea lucratorilor Angajatorul trebuie sa asigure consultarea si participarea lucratorilor si

reprezentantilor lor la procesul de stabilire a masurilor privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la actiunea agentilor cancerigeni si mutageni.

248 

6.7.13.7. Supravegherea medicala

Fiecare lucrator care desfasoara activitati cu risc pentru securitate si sanatate trebuiesa fie supus unei supravegheri medicale inainte de expunere si la intervale de timp regulate.

In baza supravegherii medicale se intocmeste un dosar medical si medicul de medicina muncii propune masuri individuale de protectie sau de prevenire de luat in cazul fiecarui lucrator.

Toate cazurile de cancer identificate ca rezultat al expunerii la un agent cancerigen in timpul muncii trebuie sa fie notificate autoritatii responsabile.Lista lucratorilor expusi si dosarul medical sunt pastrate pentru 40 de ani de la sfarsitul expunerii.

6.7.14. Hotararea de Guvern nr. 1028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

6.7.14.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legilsatia romana prevederile Directivei

1990/270/CEE privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizare a echipamentelor cu ecran de vizualizare

6.7.14.2. Scop

Hotararea generala stabileste cerintele minime de securitate si sanatate inmunca privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare.

6.7.14.3. Definitie

Echipamentcu ecran de vizualizare – echipament de vizualizare grafic

saualfa-numeric, indiferent de procedeul de afisare folosit. Post de lucru – ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de

vizualizare prevazut cu tastatura, accesorii operationale, periferice, inclusive unitatea de discheta sau unitate optica, telefon, modem , imprimanta, suport pentru documente, scaun, masa sau suprafata de lucru, precum si mediul de munca inconjurator.

249 

Lucrator – orice persoana angajata conform prevederilor art.5 lit. a) din Legeanr.319/2006, care foloseste in mod obisnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durata semnificativa a timpului normal de lucru.

6.7.14.4. Obligatiile angajatorilor

-angajatorii au obligatia de a evalua conditiile de securitate si sanatate in special in ce priveste riscurile pentru vedere, probleme fizice si solicitarementala;

-angajatorii trebuie sa i-a masuri pentru remedierea riscurilor constatate ; -angajatorii trebuie sa i-a masuri corespunzatoare pentru ca posturile de

lucru sa indeplineasca cerintele minime de securitate prevazute in anexa la hotarare ;

-angajatorii trebuie sa planifice sarcinile lucratorilor astfel incat folosirea zilnica a ecranului de vizualizare sa fie intrerupta periodic prin pauze sau schimbari de activitate care sa reduca suprasolicitarea.

6.7.14.5. Informarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor

Informarea, instruirea, consultarea si participarea lucratorilor se face cu

respectareaprevederilor din Legea nr.319/2006. Protectia ochilor si a vederii

Lucratorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzator al ochilor si al vederii,efectuat de o persoana care are competenta necesara:

-inainte de inceperea activitatii la ecranul de vizualizare; -ulterior, la intervale regulate; -ori de cate apar tulburari de vedere cauzate de activitate.

6.7.15. Hotararea de Guvern nr. 1218/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate in muncapentru asigurarea protectiei lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici la locul de munca

6.7.15.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune in legislatia romana prevederile Directivei 98/24/CE, Directivei 91/322/CEE, Directivei 2000/39/CE si Directivei 2006/15/CE.

250 

6.7.15.2. Obiectivul

Obiectivul hotararii este de a stabili cerintele minime pentru protectia lucratorilor impotriva riscurilor pentru securitatea si sanatatea lor, care provin sau pot proveni din efectele agentilor chimici prezenti la locul de munca ori ca rezultat al oricarei activitati profesionale care implica agenti chimici.

Hotararea stabileste intelesul termenilor urmatori: agent chimic; agent chimic periculos; activitati care implica agenti chimici; valoarea limita biologica; supravegherea sanatatii; pericol; risc.

6.7.15.3. Obligatiile angajatorilor

Angajatorii trebuie sa i-a pe langa riscurile prevazute in art. 7 alin (1) – (3)

din Legeanr.319/2006 si urmatoarele masuri din prezenta hotarare: -sa se asigure ca riscul pentru securitatea si sanatatea lucratorilor in procesul

de munca, indus de un agent chimic periculos, este eliminat sau redus la minimum,tinand cont de valorile limita de expunere profesionala si de valorile limita admise;

-atunci cand constata prezenta agentilor chimici periculosi la locul de munca, angajatorul trebuie sa evalueze orice risc referitor la securitatea si sanatatea lucratorilor care decurge din prezenta agentilor, luand in considerare:

-proprietatile lor periculoase; -informatiile puse la dispozitie de furnizori cum ar fi fisele de securitate ; -nivelul, tipul si durata expunerii; -conditiile in care se desfasoara lucrul in prezenta unor altfel de agenti,

inclusiv cantitatile acestora; -valorile limita de expunere profesionala sau valorile limita biologice

nationale ; -efectul masurilor preventive luate sau care urmeaza sa fie luate; -concluziile care rezulta in urma supravegherii starii de sanatate a

lucratorilor.

6.7.15.4. Principii generale pentru prevenirea riscurilor asociate cu agenti chimicipericulosi

Masurile prin care angajatorul elimina sau reduce la minimum riscurile datorateagentilor chimici periculosi, potrivit evaluarii de risc, mentionate de hotarare, sunt:

a)proiectarea si organizarea sistemelor de lucru;

251 

b)dotarea cu echipament corespunzator pentru lucrul cu agenti chimici, elaborarea si implementarea procedurilor de intretinere, care sa asigure securitatea si sanatatea lucratorilor in procesul de munca;

c)reducerea la minimum a numarului de lucratori expusi sau care pot fi expusi;

d)reducerea la minimum a duratei si intensitatii de expunere; e)masuri corespunzatoare de igiena; f)reducerea cantitatii de agenti chimici prezenti la locul de munca minim

necesar pentru tipul de activitate respectiva; g)proceduri adecvate de lucru care includ in special reglementari tehnice

privind manipularea, depozitarea si transportul in conditii de siguranta la locul de munca al agentilor chimici periculosi si ale deseurilor care contin asemenea agenti chimici.

6.7.15.5. Masuri specifice de protectie si prevenire

Hotararea de guvern stabileste masurile specifice de protectie si prevenire

dupa cumurmeaza: -angajatorul recurge la substituirea unui agent chimic periculos, inlocuindu-l

cu unagent sau proces chimic care in conditiile utilizarii, nu este periculos sau este mai putin periculos pentru securitate si sanatate;

-atunci cand substituirea nu este posibila, angajatorul i-a in ordinea prioritatii masurile:

a)proiectarea unor procese de munca si control tehnic adecvate si utilizarea echipamentelor si materialelor potrivite, astfel incat sa se evite sau sa se reduca la minim, emiterea de agenti chimici periculosi care pot prezenta un risc pentru siguranta si sanatatea lucratorilor la locul de munca;

b)aplicarea unor masuri de protectie colectiva la sursa riscului, cum ar fi ventilatia adecvata si masurile potrivite de organizare;

c)aplicarea unor masuri de protectie individuala, inclusiv asigurarea echipamentului individual de protectie daca expunerea nu poate fi prevenita cu alte mijloace.

Angajatorul este obligat sa efectueze masurari ale agentilor chimici care pot prezenta risc pentru sanatatea lucratorilor la locul de munca in mod regulat si ori de cate ori se produce expunerea lucratorilor la agenti chimici, in special cu privire la valorile limita de expunere profesionala.

Atunci cand o valoare limita de expunere profesionala stabilita efectiv la nivel national a fost depasita, angajatorul i-a masuri imediat pentru remedierea situatiei prin aplicarea de masuri de prevenire si de protectie.

252 

Masurile care trebuie luate pot fi masuri tehnice sau organizatorice potrivite cu natura operatiunii inclusiv de depozitare, manipulare si separare a agentilor chimici incompatibili.

Ordinea prioritatii masurilor are ca scop: -sa previna prezenta la locul de munca a concentratiilor periculoase ale

substantelor inflamabile sau a cantitatilor periculoase de substante chimice instabile, cand natura muncii permite acest lucru;

-sa se evite prezenta surselor de aprindere care pot da nastere unor incendii si explozii sau a conditiilor nefavorabile care pot determina ca substantele chimice instabile ori amestecurile de substante sa genereze efecte fizice daunatoare si sa diminueze efectele negative pentru sanatatea si securitatea lucratorilor in caz de incendiu sau explozie din cauza aprinderii substantelor inflamabile, ori efectele fizice daunatoare care decurg din prezenta substantelor chimice instabile sau a amestecurilor de substante.

6.7.15.6. Masuri aplicabile in cazul producerii de accidente, incidente sau urgente

Angajatorul stabileste masuri sau planuri de actiune care pot fi aplicate atunci cand seproduce un eveniment. Aceste planuri trebuie sa includa exercitii la intervale regulate sipentru care se asigura mijloacele adecvate de prim ajutor. Atunci cand un eveniment se produce, angajatorul ia imediat masuri pentru reducereaefectelor evenimentului si pentru informarea lucratorilor interesati.Pentru a readuce situatia la normal angajatorul trebuie:

-sa aplice masurile de remediere a situatiei; -sa permita sa lucreze in zona afectata numai lucratorilor care sunt

indispensabili pentru efectuarea reparatiei. Lucratorilor care lucreaza in zona afectata li se asigura imbracaminte de

protectie potrivita, echipamente individuale de protectie si instalatiile pe care trebuie sa le utilizeze pana la revenirea situatiei la normal.

Angajatorul asigura disponibilitatea informatiilor cu privire la masurile aplicabile in caz de urgenta, care implica agenti chimici periculosi.

6.7.15.7. Informarea si instruirea lucratorilor

Angajatorul se asigura ca lucratorii sau reprezentantii lor primesc: -datele referitoare la existenta oricarui agent periculos la locul de munca si

informatii suplimentare de cate ori au loc schimbari majore la locul de munca;

253 

-informatii despre agenti chimici periculosi la locul de munca, riscurile pentrusecuritate si sanatate, valorile limita de expunere profesionala si prevederi legale;

-instruire si informare privind precautiile necesare si actiunile ce trebuie intreprinse pentru a se proteja pe ei insisi si pe alti lucratori la locul de munca;

-acces la orice fisa tehnica de securitate.

6.7.15.8. Interdictii. Supravegherea starii de sanatate

In art. 34 al hotararii se interzice producerea, fabricarea sau utilizarea la locul demunca a agentilor chimici prevazuti in anexa 3 a hotararii, in conditiile prevazute in anexa pentru a preveni expunerea lucratorilor la riscurile pentru sanatate pe care le pot prezenta anumiti agenti chimici sau anumite activitati care implica agenti chimici.

Se pot permite exceptiile urmatoare: -pentru scopul exclusiv al cercetarii stiintifice si testarii; -pentru activitatile prin care se elimina agentii chimici care sunt prezenti

subforma de produse secundare sau deseuri; -pentru producerea agentilor chimici pentru a fi folositi ca produse

intermediare in conditii specificate de hotarare. Obtinerea derogarii obliga angajatorul sa pezinte la MMSSES urmatoarele

date: -motivul pentru care solicita derogarea; -cantitatile de agent chimic ce va fi folosita anual; -activitatile si/sau reactiile sau procesele implicate; -numarul lucratorilor care vor fi implicati; -masurile prevazute pentru protejarea securitatii si sanatatii

lucratorilor implicati; -masurile tehnice si organizatorice luate pentru a preveni

expunerealucratorilor.

6.7.15.9. Supravegherea starii de sanatate

Supravegherea starii de sanatate se efectueaza atunci cand sunt indeplinite simultan urmatoarele conditii:

1.expunerea lucratorului la agentul chimic periculos este de asa natura incat se poate stabili o legatura intre o boala identificabila sau un efect negativ al expunerii asupra sanatatii;

2.exista posibilitatea ca boala sau efectul sa apara in conditiile specifice de la locul de munca al lucratorului;

254 

3.tehnica de investigare prezinta un risc scazut pentru lucratori. In situatia in care este stabilita o valoare limita biologica tolerabila

obligatorie, supravegherea starii de sanatate este obligatorie daca se desfasoara o activitate cu respectivul agent chimic periculos.

Hotararea interzice utilizarea unor agenti chimici, respectiv a carbonatului bazic deplumb (ceruza), sulfatului de plumb, oxidului de plumb, cu exceptia unor activitati mentionate.

Dosarele medicale cu privire la starea de sanatate a lucratorilor supravegheati trebuie sa contina un rezumat al rezultatelor supravegherii starii de sanatate si al tuturor datelor reprezentative obtinute prin monitorizarea expunerii persoanei respective la agentul chimicpericulos.

Lucratorii au acces la dosarele lor medicale. Atunci cand in urma supravegherii medicale se releva faptul ca un lucrator

sufera de oboala sau o afectiune legata de expunerea la un agent chimic periculos la locul de munca sau daca o valoare biologica admisa a fost depasita, lucratorul trebuie sa fie informat despre acest lucru de medicul care ii da informatiile si il consiliaza asupra starii sanatatii sale.

Angajatorul trebuie sa revada evaluarea riscurilor si masurile prevazute pentru suprimarea sau reducerea acestor riscuri tinand cont de avizul medicului de medicina muncii.

6.7.16. Hotararea de Guvern nr. 1875/2005 privind protectia sanatatii si securitatii lucratorului fata de riscurile datorate expunerii la azbest

6.7.16.1. Directiva transpusa

Prezenta hotarare transpune prevederile Directivei 87/477/CEE impreuna cu toate modificarile sale privind protectia securitatii si sanatatii lucratorului fata de riscurile datorate expunerii la azbest.

6.7.16.2. Scopul

Hotararea are ca scop stabilirea masurilor pentru protejarea sanatatii si securitatii lucratorului fata de riscurile de expunere la azbest in timpul desfasurarii muncii, inclusive prevenirea acestor riscuri.

255 

6.7.16.3. Domeniul de aplicare

Azbestul defineste silicatii fibrosi: -actinolit -grunerit (amosit) -antofilit -crizotil -crocidolit Hotararea se aplica activitatilor in care lucratorii sunt expusi sau sunt

susceptibili de afi expusi la pulberea degajata din azbest sau din materiale cu continut de azbest.

Hotararea stabileste obligatia pentru angajatori de a lua masuri pentru ca nici un lucrator sa nu fie expus la o concentratie de azbest in suspensie in aer mai mare de 0,1fibre/cmc, masurata in raport cu o medie ponderata in timp pe o perioada de 8 ore.

6.7.16.4. Interdictii

Hotararea interzice activitatile care expun lucratorii la fibre de azbest, in timpul:

a)extractiei azbestului; b)fabricarii si prelucrarii produselor din azbest; c)fabricarii si prelucrarii produselor cu continut de azbest adaugat deliberat ; d)prelucrarea azbestului si activitatile care implica utilizarea unor materiale

izolante sau fonoizolante de joasa densitate cu continut de azbest.

6.7.16.5. Evaluarea riscurilor

Angajatorul este obligat sa dispuna efectuarea evaluarii riscului de expunere la azbest pentru a determina natura expunerii si gradul de expunere.

Inaintea inceperii lucrarilor, angajatorul trebuie sa transmita la ITM o notificare care contine:

a) descrierea amplasamentului santierului; b)descrierea tipului si cantitatilor de azbest utilizate sau manipulate; c)descrierea activitatilor si a procedeelor aplicate; d) numarul de lucratori implicati; e)data de incepere si durata activitatii; f)descrierea masurilor luate pentru a se limita expunerea lucratorilor la

azbest;

256 

6.7.16.6. Reducerea expunerii lucratorilor

Masurile care trebuie luate pentru reducerea expunerii lucratorilor prevazute de hotarare sunt:

a)numarul lucratorilor expusi sau care pot fi expusi la pulberea de azbest trebuie safie cat mai mic posibil;

b)procesele de munca trebuie concepute incat sa nu produca pulbere de azbest, sau daca tehnic acest lucru nu este posibil, sa nu se produca degajare de azbestin aer;

c)toate constructiile si echipamentele implicate in tratarea azbestului trebuie sa poata fi curatate si intretinute cu regularitate si eficacitate;

d) deseurile trebuie colectate si indepartate de la locul de munca in cel mai scurt timp posibil, in ambalaje etanse adecvate, prevazute cu etichete care sa indice ca acestea contin azbest.

Hotararea stabileste obligatia efectuarii cu regularitate a masuratorilor concentratiei de fibre de azbest in aer la locul de munca, conditiile in care se fac masuratorile si metoda recomandata.

6.7.16.7. Reducerea sau evitarea riscurilor

La depasirea valorii limita de continut de fibra de azbest in aer (0,1 fibre/cmc), angajatorul trebuie sa ia masuri adecvate pentru remedierea situatiei, fiind interzisa continuarea lucrului in zona afectata.

Inainte de inceperea lucrarilor de demolare daca exista cea mai mica indoiala privind prezenta azbestului intr-un material sau intr-o constructie, angajatorul trebuie sa respecteprevederile prezentei H.G.

Angajatorul trebuie sa stabileasca un plan de lucru inaintea inceperii lucrarilor de demolare ori de indepartare a azbestului sau a materialelor cu continut de azbest din cladiri,structuri, aparate, instalatii si vapoare. Planul trebuie sa prevada masuri pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca:

-eliminarea azbestului sau a materialelor cu continut de azbest inainte de aplicarea tehnicilor de demolare;

-asigurarea daca este necesar a echipamentului individual de protectie; -verificarea absentei riscurilor datorate expunerii la azbest la locul de munca. Planul de lucru trebuie sa cuprinda informatii privind: a)natura si durata probabila a lucrarilor; b)locul unde se efectueaza lucrarile; c)metode aplicate atunci cand lucrarile presupun manipularea azbestului;

257 

d)caracteristicile echipamentelor utilizate pentru protectia si decontaminarea celor care efectueaza lucrarile;

e)metodele aplicate pentru protectia altor persoane prezente la locul unde se efectueaza lucrarile sau in apropierea acestora.Planul de lucru se transmite la ITM la solicitarea acestuia, inainte de inceperea lucrarilor. Angajatorii au obligatia sa asigure o instruire adecvata pentru toti lucratorii care suntsau pot fi expusi la pulberi care contin azbest.Instruirea trebuie sa contina:

a) proprietatile azbestului si efectele lui asupra sanatatii, inclusiv efectul sinergic al fumatului ;

b) tipurile de produse si materiale care pot contine azbest ; c)operatiile care pot conduce la expunerea la azbest si importanta

controalelor preventive pentru reducerea la minim a expunerii; d)practicile profesionale sigure, controalele si echipamentele de protectie; e)rolul adecvat, alegerea, selectarea, limitarile si utilizarea echipamentelor

de respiratie; f)procedurile de urgenta; g)procedurile de decontaminare; h)eliminarea deseurilor; i)cerintele privind supravegherea medicala. Hotararea prevede masuri referitoare la locurile de munca unde se

desfasoara activitatile, respectiv determinarea si marcarea acestora precum si masuri de protectie si laimbracamintea de lucru.

6.7.16.8. Informarea lucratorilor

Angajatorul este obligat sa asigure informarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora cu informatii referitoare la riscurile pentru sanatate datorate expunerii la pulberea provenita:

a) din azbest ; b)existenta valorilor limita de expunere reglementate si necesitatea

supravegherii atmosferei; c)masurile de igiena, inclusiv interzicerea fumatului; d)masurile preventive pentru purtarea echipamentului individual de

protectie; e)masurile preventive speciale destinate minimizarii expunerii la azbest. Lucratorii si reprezentantii lor trebuie sa aiba acces la rezultatele

determinarilor continutului de azbest si cel putin o data la fiecare 3 ani pe perioada cand are loc expunereaau dreptul la examenul medical.Medicul de medicina muncii intocmeste un dosar medical pentru fiecare lucrator expusi recomanda angajatorului masuri individuale de protectie.Medicul de medicina muncii

258 

furnizeaza lucratorilor vizati informatii si recomandari cuprivire la starea lor de sanatate.

Dosarele si registrul in care se trec rezultatele evaluarii trebuie pastrate cel putin 40 deani de la incetarea expunerii.

6.8. STANDARDE IN DOMENIUL SSM

6.8.1. Rolul standardizarii

Standardizarea este recunoscuta astazi drept disciplina esentiala pentru toti

agentii economici, care trebuie sa depuna eforturi pentru cunoasterea motivatiilor si a implicatiilor acesteia. Acum 20 de ani, standardizarea era un domeniu rezervat doar catorva specialisti. Astazi, companiile au preluat standardizarea ca element tehnic si comercial major. Ele constientizeaza faptul ca trebuie sa joace un rol activ in acest domeniu sau sa fie gata sa accepte standardizarea care se desfasoara fara contributia lor sau fara luarea in considerare a intereselor lor. Mai multi factori au contribuit la definirea acestei tendinte:

-Integrarea economica a Europei Pasii alerti spre integrarea economica europeana si decizia Comisiei CE de a

da standardelor o valoare decisiva in ceea ce priveste libera circulatie a marfurilor si a serviciilor in cadrul Uniunii au condus la rolul- cheie pe care il joaca instrumentul normativ. Concurenta in crestere si specializarea pe care le determina vor conduce la o dezvoltare majora a schimburilor in cadrul Pietei Unice. Aceste schimburi trebuie sa se conformeze anumitor reguli. Comisia si-a limitat rolul prin afirmarea obiectivelor – cerintele esentiale – lasand agentilor economici implicati in elaborarea standardelor posibilitatea de a specifica modalitatile si mijloacele de atingere a obiectivelor.

-Cerinta calitatii Aparuta in anii ’50, cerinta calitatii a dobandit o importanta crescuta si se

evidentiaza din ce in ce mai mult ca factor determinant al competitivitatii. Daca astazi este usor sa compari preturi, este mult mai dificil sa compari niveluri de calitate. Existenta unui sistem de calitate de referinta, recunoscut unanim, reprezinta un instrument pretios de clarificare. Acesta este rolul exact al standardelor.

-Evolutia tehnica si tehnologica Un alt factor pozitiv pentru expansiunea standardizarii este aparitia noilor

tehnici si tehnologii. Toate tehnicile privind informatia, prelucrarea si transmiterea la distanta a acesteia (prelucrarea datelor, telecomunicatiile, caile de informatii

259 

etc.) implica stabilirea retelelor. In ceea ce priveste alte tehnici bazate pe retele (transmisii electronice), dezvoltarea acestora depinde de acceptul utilizatorilor in privinta regulilor comune care faciliteaza interoperabilitatea. Intr-o economie a tarilor dezvoltate, aceste tehnici joaca un rol considerabil, fapt atestat, spre exemplu, de expansiunea ridicata a Electronic Data Interchange (EDI).

-ASRO – Asociatia de Standardizare din Romania este organismul privat, de interes public, specializat in domeniul standardizarii. ASRO reprezinta Romania in procesul de standardizare internationala prin coordonarea activitatii nationale, organizarea schimbului de informatii referitoare la standardizare astfel incat Asociatia are un rol important in dezvoltarea economica si optimizarea performantei firmelor romanesti pe piata nationala, internationala si europeana, in mod deosebit.

Activitatea nationala de standardizare din Romania se desfasoara in baza prevederilor OG 39/98 si a Legii nr. 355/2002.

Ghidul ISO/CEI 2:1996 defineste standardul ca fiind un document, stabilit prin consens si aprobat de catre un organism recunoscut, care asigura, pentru uz comun si repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obtine gradul optim de ordine intr-un anumit context.

6.8.2. Continutul unui standard

Standardele variaza sub raportul caracterului, al subiectului sau al volumului. Acestea includ mai multe discipline, incepand cu toate aspectele tehnice, economice si sociale ale activitatii umane si incheind cu toate disciplinele de baza, cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc.

Standardele se caracterizeaza prin urmatoarele: -Sunt coerente si consecvente: standardele sunt elaboratede catre comitetele

tehnice coordonate de catre un organism specializat si asigura depasirea barierelor dintre diferitele domenii de activitate si diferite politici comerciale;

-Rezulta din participare: standardele reflecta rezultatele activitatii desfasurate in comun ce implica toate partile competente si sunt validate prin consens pentru a reprezenta toate interesele relevante: producatori, utilizatori, laboratoare, autoritati, consumatori etc.

-Sunt procese active: standardele se bazeaza pe experienta reala si conduc la rezultate materiale in practica (produse atat bunuri, cat si servicii – metodele de incercare etc.); ele stabilesc un compromis intre cele mai ridicate niveluri de progres si constrangerile economice ale timpului;

260 

-Sunt actualizate: standardele sunt revizuite periodic sau dupa cum dicteaza circumstantele, pentru a li se asigura actualitatea si, de aceea, evolueaza odata cu progresul social si tehnologic;

-Au statut de referinte in contracte comerciale si in instanta,in cazul unei dispute;

-Au recunoastere nationala sau internationala: standardele sunt documente recunoscute ca valabile la nivel national, regional sau international, dupa caz;

-Sunt disponibile pentru oricine: standardele pot fi consultate si achizitionate fara restrictie.

Ca regula generala, standardele nu sunt obligatorii, acestea avand o aplicare voluntara. In anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie (cum ar fi in domeniile legate de securitate, instalatii electrice sau in contracte publice).

6.8.3. Rolul standardelor

Un standard reprezinta un nivel de experienta si tehnologie care face ca

prezenta industriei in elaborarea sa sa fie indispensabila. Acesta este un document de referinta folosit, in special, in contextul contractelor publice sau in cadrul comertului international, pe care se bazeaza majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de catre industriasi ca referinta indiscutabila ce simplifica si clarifica relatiile comerciale dintre partenerii economici.

Standardele sunt documente care se folosesc din ce in ce mai mult in jurisprudenta.

Pentru factorii economici, standardele sunt: -Un factor de rationalizare a productiei : standardul face posibila stapanirea

caracteristicilor tehnice, pentru a satisfice clientul, pentru a valida metodele de fabricatie, pentru cresterea productivitatii, dand un sentiment de securitate operatorilor si instalatorilor;

-Un factor de clarificare a tranzactiilor : in fata unei oferte supraaglomerate de produse sau servicii, care pot avea valori practice extrem de diferite, existenta sistemelor de referinta faciliteaza o mai buna evaluare a ofertelor si reducerea incertitudinilor, ajuta la definirea necesitatilor, optimizeaza relatiile cu furnizorii, elimina necesitatea unor incercari suplimentare;

-Un factor de inovare si dezvoltare a produselor: participarea la activitatea de standardizare favorizeaza anticiparea si prin aceasta asigura progresul simultan al produselor. Standardele au un rol favorabil in inovare datorita transferului de cunostinte;

-Un factor de transfer al noilor tehnologii: standardizarea faciliteaza si accelereaza transferul de tehnologie in domeniile care sunt esentiale atat pentru companii, cat si pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare,

261 

biotehnologie, produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.)

-Un factor pentru selectarea strategica a companiilor: Participarea la standardizare inseamna introducerea solutiilor adaptate la competenta unei companii si echiparea acelei companii pentru a putea concura intr-un mediu economic competitiv. Acest lucru inseamna sa actionezi in spiritul standardizarii, nu sa suporti costurile.

6.8.4. Tipuri de standard

Se pot mentiona patru tipuri mari de standarde: -Standarde de prescriptii fundamentale, care se refera la terminologie,

metrologie, conventii, semne si simboluri etc. -Standarde pentru metode de incercare si pentru analiza, care masoara

caracteristicile; -Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs)

sau ale unei specificatii pentru un serviciu (standarde pentru activitati de servicii) si pragurile de performanta ce trebuie atinse (utilizare adecvata, interfata si interschimbabilitate, sanatate, securitate, protectia mediului, contracte standard, documentatie ce insoteste produsele sau serviciile etc.);

-Standarde de organizatie, care se refera la descrierea functiilor unei companii si la relatiile dintre acestea, ca si la structurarea activitatilor (managementul si asigurarea calitatii, mentenanta, analizele de valoare, logistica, managementul calitatii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul productiei etc.)

Un „standard armonizat” este un standard adoptat de una dintre organizatiile europene de standardizare – Comitetul European de Standardizare (CEN), Comitetul European de Standardizare Electrotehnica (CENELEC) si Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii (ETSI) – ca urmare a unei cereri din partea Comisiei Europene.

Asanumita „noua abordare” reprezinta o metoda inovatoare de armonizare tehnica prin impartirea responsabilitatilor intre legiuitorul european si organismele europene de standardizare. „Noua abordare” are la baza urmatoarele principiifundamentale:

-Directivele Europene definesc „cerintele esentiale” pentru asigurarea unui nivel ridicat de protectie a sanatatii, a sigurantei consumatorilor sau a mediului.

262 

Aceste directive din cadrul noii abordari au la baza articolul 114 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (ex-articolul 95 din TCE) care permite adoptarea unor masuri pentru imbunatatirea liberei circulatii a bunurilor.

-Sarcina elaborarii standardelor armonizate corespunzatoare, care sa indeplineasca cerintele esentiale ale produselor stabilite de directive, revine organizatiilor europene de standardizare (CEN, CENELEC si ETSI).

-Produsele care indeplinesc standardele armonizate sunt considerate ca indeplinind cerintele esentiale corespunzatoare (prezumtie de conformitate, marcaj CE), iar statele membre trebuie sa accepte libera circulatie a acestor produse.

-Utilizarea acestor standarde ramane voluntara. Pot fi respectate si standarde alternative, insa, in acest caz, producatorii sunt obligati sa dovedeasca faptul ca produsele lor indeplinesc cerintele esentiale.

6.8.5. Categorii de standarde romanesti care adopta standardele europene armonizate

Domeniile de standarde aplicate in domeniul SSM se grupeaza pe

categoriile: 13.100 Securitate profesionala. Igiena industriala 13.110 Securitate a masinilor si a aparatelor 13.140 Zgomotul si efectele sale asupra omului 13.160 Vibratiile, socurile si efectele lor asupra omului 13.180 Ergonomie 13.200 Prevenirea accidentelor si dezastrelor 13.220 Protectia contra incendiilor 13.230 Protectia contra exploziilor 13.240 Protectia contra presiunii excesive 13.260 Protectia contra electrocutarii 13.280 Protectia contra radiatiilor 13.300 Protectia contra produselor periculoase 13.310 Protectia impotriva crimei 13.320 Sisteme de alarma si de alertare 13.340 Echipament de protectie individuala Acestea vor fi prezentate structurat in anexa.

263 

6.9.INSTITUTII DIN ROMANIA IN ARIA SECURITATII SI A SANATATII IN MUNCA

6.9.1. Clasificarea institutiilor responsabile in domeniul SSM din Romania

Prezentam in cele ce urmeaza principalele institutii responsabile de

gestionarea domeniului Securitatii si Sanatatii in Munca- tabelul 6.2. si figura 6.3.:

Tab.6.2. Principalele institutii cu atributii in domeniul SSM 1 Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale 2 Inspectia Muncii 3 Institutul National de Cercetare–Dezvoltare pentru Protectia Muncii “Alexandru

Darabont”

4 Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale - INCSMPS

5 Centrul de Pregatire si Perfectionare Profesionala al Inspectiei Muncii 6 Ministerul Sanatatii 7 Directia de Sanatate Publica 8 Institutul National de Sanatate Publica 9 Centrul National de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC) 10 Centrul National de Evaluare si promovare a Starii de Sanatate (CNEPSS) 11 Casa Nationala de Pensii si alte drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS)

Fig.6.3. Principalele institutii cu atributii SSM

264 

In Romania, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale este

autoritatea competenta in domeniul SSM. Responsabilitatile principale ale Ministerului constau in:

-elaborarea politicii nationale si a strategiei in acest domeniu; -elaborarea de proiecte de acte normative in vederea punerii in aplicare a

strategiei nationale; -monitorizarea aplicarii legislatiei. Inspectia Muncii este autoritatea care controleaza respectarea legislatiei

privind SSM. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii

„Alexandru Darabont” stabileste, pe baza de criterii stiintifice, masurile de imbunatatire a Securitatii si Sanatatii in Munca si promoveaza politica acreditata pentru acest sector.

Ministerul Sanatatii Publice este autoritatea central in domeniul protectiei sanatatii publice.

Directia Sanatate Publica controleaza respectarea standardelor de sanatate in munca si contribuie la promovareasanatatii la locul de munca.

Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale este asiguratorul in domeniul accidentelor de munca si al bolilor.

Punctul focal roman gestioneaza reteaua nationala SSM si ofera informatii pe site-ul romanesc al Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca.

6.9.2. Caracterizarea si atributiile principalelor institutii responsabile in domeniul SSM din Romania

6.9.2.1. Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale MMFPS

MMFPS se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al

administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, cu personalitate juridica, avand rol de sinteza si de coordonare a aplicarii strategiei si politicilor Guvernului in domeniile:

-muncii; -familiei; -egalitatii de sanse; -protectiei sociale. Atributii ale MMFPS in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca:

265 

a) elaboreaza politici, programe si proiecte de acte normative, precum si metodologii privind Securitatea si Sanatatea in Munca;

b) elaboreaza programe privind actiuni de interes national in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca;

c) recunoaste si desemneaza organismele de evaluare a conformitatii sau de inspectie si laboratoarele de incercari pentru: masini industriale, echipamente individuale de protectie, echipamente si sisteme protectoare destinate utilizarii in atmosfere potential explozive si explozivi de uz civil; publica si actualizeaza lista acestora si supravegheaza activitatea acestora;

d) elaboreaza politici si strategii in domeniul de asigurare si prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale;

e) avizeaza lucrari de cercetare din domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca si analizeaza temele, programele si proiectele de cercetare stiintifica elaborate de institute de profil.

www.mmuncii.ro

6.9.2.2. Inspectia Muncii

Inspectia Muncii are ca principal scop urmarirea indeplinirii obligatiilor legale de catre angajatori in domeniul relatiilor de munca, precum si a celor referitoare la conditiile de munca, apararea vietii, integritatii corporale si sanatatii salariatiilor si a altor participanti la procesul de munca, in desfasurarea activitatii.

Obiective de baza ale Inspectiei Muncii: -Controlul aplicarii prevederilor legale referitoare la relatiile de munca, la

SSM, la protectia salariatilor care lucreaza in conditii deosebite si a prevederilor legale referitoare la asigurarilesociale;

-Informarea autoritatilor competente despre deficientele legate de aplicarea corecta a dispozitiilor legale in vigoare; Furnizarea de informatii celor interesati despre cele mai eficiente mijloace de respectare a legislatiei muncii; Asistenta tehnica a angajatilor si angajatorilor pentru prevenirea riscurilor profesionale si a conflictelor sociale;

-Initierea de propuneri adresate Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei pentru imbunatatirea legislatiei existente si elaborarea de noi acte legislative in domeniu.

In domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca, Inspectia Muncii controleaza: -respectarea cerintelor pentru locul de munca, pentru utilizarea

echipamentelor de munca si a echipamentelor individuale de protectie, precum si pentru semnalizarea de Securitate si/sau Sanatate la locul de munca;

266 

-protectia lucratorilor expusi la riscuri specifice: vibratii, zgomot, campuri electromagnetice, agenti chimici, agenti cancerigeni, azbest, agenti biologici, manipularea manuala a maselor, utilizarea ecranelor de vizualizare, radiatii optice artificiale;

-respectarea cerintelor minime impuse pentru santierele temporare sau mobile, pentru asistenta medicala la bordul navelor, industria extractiva de suprafata sau subterana, industria extractiva de foraj, pentru atmosfere explozive si pentru nave de pescuit;

- protectia tinerilor in munca; respectarea regimului materiilorexplozive; -respectarea regimului produselor de uz fitosanitar pentru combaterea

bolilor, daunatorilor si buruienilor in agricultura si silvicultura; -respectarea cerintelor esentiale de SSM necesare pentru introducerea pe

piata si punerea in functiune a echipamentelor electrice destinate utilizarii la joasa tensiune, a echipamentelor individuale de protectie, a masinilor industriale, a echipamentelor si sistemelor de protectie destinate utilizarii in atmosfere potential explozive, a explozivilor de uz civil si limitarea nivelului emisiilor de zgomot al echipamentelor utilizate in exteriorul cladirilor.

www.inspectmun.ro

6.9.2.3. Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Protectia Muncii „Alexandru Darabont“ INCDPM

„Alexandru Darabont“ este un institut de cercetare-dezvoltare acreditat de catre autoritatea nationala pentru cercetare stiintifica ANCS ca institut national, persoana juridical romana de interes public, aflata in coordonarea MMFPS, dar care functioneaza, conform HG nr. 1772/2004, pe principiul autofinantarii.

Obiectivele INCDPM: -participarea la fundamentarea stiintifica a politicilor in domeniul Securitatii

si Sanatatii in Munca; -realizarea de studii si cercetari stiintifice avand ca scop obtinerea de solutii

tehnice si organizatorice pentru sistemele de munca, in conformitate cu cerintele de securitate si cu dezvoltarea tehnica si sociala;

-constientizarea actorilor implicati in activitatile de Securitate si Sanatate in Munca si dezvoltarea culturii de prevenire diseminare de informatii si formare profesionala.

www.inpm.ro

267 

6.9.2.4.Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale- INCSMPS

In conformitate cu art. 3 din HG nr. 1305/1996 si nr. 1773/21.10.2004−

obiectul principal de activitate al institutul este de “realizare de studii si cercetari cu caracter teoreticaplicativ in domenii de interes national privind managementul resurselor umane − dezvoltarea sociala si protectia sociala in Romania”. Pentru realizarea obiectului principal de activitate se au in vedere urmatoarele obiective:

Obiective generale: -Consolidarea expertizei si excelentei stiintifice a institutului in domeniul

muncii si protectiei sociale; -Valorificarea rezultatelor obtinute de institut in activitatea de cercetare,

prin transferarea acestora catre beneficiari; -Integrarea institutului in retele de cercetare – dezvoltare din tara si UE,

pentru sustinerea politicii de cercetare – dezvoltare la nivel national. www.incsmps.ro

6.9.2.5. Centrul de Pregatire si Perfectionare Profesionala al Inspectiei Muncii- CPPPIM

CPPPIM a fost creat ca o institutie publica specializata cu misiunea de a

forma si pregati specialisti in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca si al relatiilor de munca.

Centrul de Pregatire si Perfectionare Profesionala al Inspectiei Muncii are ca domeniu de activitate pregatirea si perfectionarea profesionala a personalului propriu al Inspectiei Muncii, a personalului Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, a personalului cu atributii in domeniul relatiilor de munca si Securitatii si Sanatatii in Munca, precum si efectuarea altor tipuri de prestatii legate de domeniul de activitate al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al Inspectiei Muncii, in conditiile legii. Centrul isi desfasoara activitatea atat la sediul acestuia, cat si in cadrul unor centre teritoriale fara personalitate juridica.

www.cpppim.ro

6.9.2.6. Ministerul Sanatatii MS

MS reprezinta autoritatea centrala in domeniul asistentei de sanatate publica. Ministerul Sanatatii indeplineste, in principal, urmatoarele atributii in domeniul sanatatii lucratorilor la locul de munca:

268 

a) coordoneaza activitatea de medicina a muncii la nivel national; b) elaboreaza sau avizeaza reglementari pentru protectia sanatatii in relatie

cu mediul de munca, pentru promovarea sanatatii la locul de munca, precum si pentru medicina muncii;

c) supravegheaza starea de sanatate a lucratorilor; d) asigura formarea si perfectionarea profesionala in domeniul Medicinei

Muncii; e) coordoneaza activitatea de cercetare, declarare, inregistrare si evidenta a

bolilor profesionale si a celor legate de profesiune; f) autorizeaza/avizeaza si controleaza calitatea serviciilor medicale acordate

lucratorilor la locul de munca; g) colaboreaza cu alte institutii implicate in activitati cu impact asupra

sanatatii lucratorilor; h) indeplineste si alte atributii, conform competentelor sale in domeniu,

reglementate prin legi speciale. www.ms.ro

6.9.2.7. Directia de Sanatate Publica

Directiile de Sanatate Publica sunt institutii publice cu personalitate juridica

desfasurandu-si activitatea la nivel judetean pe teritoriul Municipiului Bucuresti in scopul realizarii politicilor si programelor nationale de sanatate publica, al activitatii de medicina preventiva si al inspectiei sanitare de stat, al monitorizarii starii de sanatate si al organizarii statisticii de sanatate, precum si al planificarii si derularii investitiilor finantate de la bugetul de stat pentru sectorul de sanatate.

Directiile de Sanatate Publica au in principal urmatoarele atributii: -evalueaza starea de sanatate a populatiei din teritoriul arondat, identifica

principalele probleme de sanatate publica si aloca prioritar resursele spre interventiile cu cel mai mare randament in ameliorarea starii de sanatate;

-evalueaza anual strategiile de control selectate prin prisma progresului realizat in ameliorarea starii de sanatate a populatiei organizeaza, controleaza si finanteaza programele nationale de sanatate ce se desfasoara in teritoriul arondat;

-exercita atributii specifice de inspectie sanitara de stat prin personalul imputernicit in conditiile legii;

-in colaborare cu Casele de Asigurari de Sanatate judetele/ a Municipiului Bucuresti coordoneaza serviciul de ambulanta, organizeaza si coordoneaza asistenta medicala in caz de calamitati, catastrofe si situatii deosebite, organizeaza,

269 

conduc, coordoneaza si raspund de pregatirea retelei sanitare pentru aparare si asistenta medicala in caz de dezastre, epidemii si alte situatii deosebite;

- in colaborare cu autoritatile locale, institutiile de invatamant si organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale organizeaza activitati de promovare a sanatatii si de educatie pentru sanatate a populatiei.

www.dspb.ro

6.9.2.8. Institutul National de Sanatate Publica-INSP

INSP este institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Sanatatii, ce are ca scop:

a) prevenirea, supravegherea si controlul bolilor transmisibile si netransmisibile;

b) monitorizarea starii de sanatate; c) promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate; d) evaluarea sanatatii ocupationale; e) monitorizarea sanatatii in relatie cu mediul; f) elaborarea reglementarilor in domeniul sanatatii publice; g) asigurarea managementului sanatatii publice; h) dezvoltarea serviciilor de sanatate publica specifice. Institutul exercita urmatoarele atributii generale: a) asigura indrumarea tehnica si metodologica a retelei de sanatate publica,

in functie de domeniul de competenta; b) participa la elaborarea strategiilor si politicilor din domeniul de

competenta; c) elaboreaza proiecte de acte normative, norme, metodologii si instructiuni

privind domeniile specifice din cadrul sanatatii publice; d) efectueaza expertize, ofera asistenta tehnica si realizeaza servicii de

sanatate publica, la solicitarea unor personae fizice sau juridice; e) supravegheaza starea de sanatate a populatiei, bolile transmisibile si

netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sanatate comunitara; f) asigura sistemul de supraveghere epidemiologica, precum si de alerta

precoce si raspuns rapid si participa la schimbul de informatii in cadrul retelei europene de supraveghere epidemiologica in domeniul bolilor transmisibile;

g) participa la efectuarea de investigatii epidemiologice de teren, din proprie initiativa, la solicitarea Ministerului Sanatatii sau a autoritatilor locale de sanatate publica;

270 

h) elaboreaza metodologia, instrumentele si indicatorii de monitorizare si evaluare a serviciilor si programelor de sanatate publica, de promovare a sanatatii si de educatie pentru sanatate;

i) participa la procesul de invatamant medical de specializare si perfectionare in domeniile specifice din cadrul sanatatii;

j) desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare in domeniul sanatatii publice si al managementului sanatatii publice;

k) colecteaza, analizeaza si disemineaza date statistice privind sanatatea publica;

l) asigura existenta unui sistem informational si informatics integrat pentru managementul sanatatii publice;

m) asigura activitatea economico-financiara, administrative si juridica a Institutului si a centrelor nationale si regionale de sanatate publica atat prin personalul propriu, cat si prin personalul de specialitate preluat de la Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti, institutie care se desfiinteaza, in conditiile legii.

Activitatea Institutului la nivel teritorial se realizeaza prin 4 centre nationale si 6 centre regionale de sanatate publica, organizate in structura acestuia, fara personalitate juridica.

Centrele nationale, care asigura coordonarea profesionalaspecifica pe plan national a Institutului, sunt:

a) Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT);

b) Centrul National de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC);

c) Centrul National de Evaluare si Promovare a Starii de Sanatate (CNEPSS) d)Centrul National de Statistica si Informatica in Sanatate Publica (CNSISP) Centrele regionale de sanatate publica, care asigura coordonarea si executia

profesionala la nivel regional a Institutului, sunt: a) Centrul Regional de Sanatate Publica Bucuresti (CRSPB); b) Centrul Regional de Sanatate Publica Cluj (CRSPC); c) Centrul Regional de Sanatate Publica Iasi (CRSPI); d) Centrul Regional de Sanatate Publica Timisoara (CRSPT); e) Centrul Regional de Sanatate Publica Targu Mures (CRSPM); f) Centrul Regional de Sanatate Publica Sibiu (CRSPS). www.insp.gov.ro

271 

6.9.2.9. Centrul National de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar-CNMRMC

S-a infintat odata cu aprobarea organigramei si regulamentului de ordine si

functionare a Institutului National de Sanatate Publica prin Ordin MS 261/2010 CNMRMC asigura coordonarea profesionala specifica pe plan national, exercitand printre altele urmatoarele atributii generale:

-participa la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea imbolnavirilor, -realizeaza Raportul anual privind starea de sanatate a populatiei in relatie cu

factorii de mediu; -identifica prioritatile de monitorizare a sanatatii in relatiecu mediul; -coordoneaza si participa la elaborarea metodologiilor de monitorizare si

supraveghere a sanatatii in relatie cu mediul; -participa la elaborarea strategiilor privitoare la prevenirea imbolnavirilor,

supravegherea si controlul bolilor asociate determinantilor din mediu; -coordoneaza programul de studii si cercetari pentru evaluarea sanatatii in

relatie cu mediul; -elaboreaza si actualizeaza indicatorii sanatatii in relatie cu mediul;[...] -evalueaza furnizorii de instruire in domeniul cunostintelor fundamentale de

igiena; -participa la sistemul de raspuns rapid pentru domeniile chimic si radiologie; -realizeaza baza de date privind bolile profesionale la nivel national; -furnizeaza datele privind sanatatea in relatie cu mediul conform

indicatorilor ENHIS; www.insp.gov.ro/cnmrmc/

6.9.2.10. Centrul National de Evaluare si Promovare a Starii de Sanatate - CNEPSS

Este infiintat in structura Institutului National de Sanatate Publica prin HG

1414/2009 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Institutului National de Sanatate Publica si asigura coordonarea profesionala specifica pe plan national a activitatilor de evaluare si promovare a sanatatii.

CNEPSS, in conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 261/2010, art. 33 asigura coordonarea profesionala specifica pe plan national a Institutului, exercitand urmatoarele atributii generale:

272 

a) coordoneaza tehnic si metodologic elaborarea, implementarea, monitorizarea si evaluarea programelor desanatate din domeniul specific;

b) identifica prioritatile de monitorizare a sanatatii populatiei si a grupurilor specifice;

c) participa la elaborarea metodologiilor de monitorizare, supraveghere si evaluare a sanatatii in relatie cu mediul;

d) participa la studii si cercetari pentru evaluarea sanatatii in relatie cu mediul; [...],

i) actualizeaza si implementeaza indicatorii sanatatii publice; j) analizeaza si disemineaza rezultatele si cunostintele referitoare la

determinantii sanatatii si propune recomandari pentru interventii specifice; k) efectueaza expertize, ofera asistenta tehnica si realizeaza servicii de

sanatate publica la solicitarea unor personae fizice sau juridice; l) participa la elaborarea de proiecte de acte normative[...] t) elaboreaza ghiduri metodologice in domeniile de competenta. www.insp.gov.ro/cnepss/despre-no/atributii/

6.9.2.11. Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale CNPAS

CNPAS reprezinta autoritatea competenta in domeniul asigurarii pentru

accidente de munca si boli profesionale. Strategiea CNPAS cuprinde Adaptarea cadrului legislative astfel incat sa se poata asigura:

-echilibrarea si consolidarea sistemului public de pensii. -diversificarea resurselor de asigurare a veniturilor la batranete. -crearea resurselor de asigurare pentru accidente de munca si boli

profesionale. Obiectivele 2009 – 2013 sunt: -asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii pe baza

principiilor contributivitatii si solidaritatii sociale. -eliminarea inechitatilor si anomaliilor care mai exista insistemul public de

pensii. 36 Ca directii de actiune CNPAS inregistreaza:

-atingerea unei tinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie, in conditiile sustenabilitatii sistemului public de pensii;

273 

-asigurarea unei pensii sociale minime garantate care sa completeze pensia pana la 350 lei lunar pentru toti pensionarii cu cuantumul pensiei sub aceasta suma, finantata din bugetul de stat;

-eliminarea inechitatilor in ceea ce priveste pensiile pentru persoanele incadrate in fostele grupe de munca I si II, precum si pentru conditii speciale si deosebite de munca, conform prevederilor Legii nr. 218/2000;

-aplicarea prevederilor noii legislatii privind sistemul public de pensii pentru agricultori.

www.cnpas.org

 

274  

 

275  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECTIUNEA V

ANEXE

 

276  

 

277 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

1

Principii, obligaţii

generale ale angajatorilor şi

lucrătorilor

L nr. 319/2006 = Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 din 14.07.2006

Nr. 646 din 26/07/2006

89/391/CEE, modificată de 2007/30/CE şi regulamentele R 1882/2003, R 1137/2008

2

Norme metodologice de aplicare a

legii

HG nr. 1425/ 2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1425 din 26.07.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 HG nr. 955/ 2010 = Hotărârea Guvernului nr. . 955/27.09.2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1425/2006

Nr. 882 din 30/10/2006

Nr. 661 din 27/09/20010

nu

3 Loc de muncă

HG nr. 1091/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 16/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă

Nr. 739 din 30/08/2006

89/654/CEE, modificată de 2007/30/CE

4

Echipamente de muncă

(echipamente tehnice)

HG nr. 1146/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1146 din 30.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizare în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

Nr. 815 din 03/10/2006

89/655/CEE modificată de 2001/45/EC, 2001/45/CE, 2007/30/CE

5 Riscuri fizice, vibraţii

HG nr. 1876/2005 = Hotărârea Guvernului nr. 1876 din 22/12/2005 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii

Nr. 81 din 30/01/2006 2002/44/CE, modificată de 2007/30/CE şi R 1137/2008

6 Şantiere

temporare sau mobile

HG nr. 300/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 300 din 02/03/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile

Nr. 252 din 21/03/2006

Directiva Consiliului 92/57/CEE, modificată de 2007/30/CE

7 Riscuri fizice, zgomot

HG nr. 493/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 493 din 12.04.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot

Nr. 380 din 03/05/2006

2003/10/CE, modificată de 2007/30/CE şi R 1137/2008

8 Semnalizare de

securitate şi sănătate

HG nr. 971/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 971 din 26/07/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă

Nr. 683 din 09/08/2006

92/58/CEE, modificată de 2007/30/CE

9 Ecrane de vizualizare

HG nr. 1028/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1028/ din 09.08.2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

Nr. 710 din 18/08/2006

90/270/CEE, modificată de 2007/30/CE

10 Azbest HG nr.1875/2005 = Hotărârea Guvernului nr. 1875 din Nr. 64 din 24/01/2006 91/382/CEE, modificată

de 98/24/CE, 2003/18/CE,

278 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

22/12/2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor faţă de riscurile datorate expunerii la azbest

2007/30/CE

11 Echipamente individuale de protecţie (EIP)

HG nr. 1048/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1048 din 09/08/20 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

Nr. 722 din 23/08/2006

89/656/CEE, modificată de 2007/30/CE

12 Manipularea maselor

HG nr.1051/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1051 din 09/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare

Nr. 713 din 21/08/2006

90/269/CEE, modificată de 2007/30/CE

13 Atmosfere explozive

HG nr. 1058/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1058 din 09/08/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

Nr. 737 din 29/08/2006

1999/92/CE, modificată de 2007/30/CE

14 Agenţi biologici

HG nr. 1092/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1092 din 16/08/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici la locul de muncă

Nr. 762 din 07/09/2006 2000/54/CE

15 Agenţi

cancerigeni sau mutageni

HG nr. 1093/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1093 din 16/08/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă

Nr. 757 din 06/09/2006 2004/37/CE

16 Agenţi chimici

HG nr. 1218/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1218/06.09.2006 din privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici în muncă

Nr. 845 din 13/10/2006

98/24/CE, modificată de 2007/30/CE

17 Câmp electromagnetic

HG nr. 1136/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1136 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice

Nr. 769 din 11/09/2006

2004/40/CE, modificată de 2007/30/CE, 2008/46/CE şi R 1137/2008

18 Riscuri fizice, radiaţii optice

artificiale

HG nr. 510/2010 = Hotărârea Guvernului nr. 510/2010 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la

Nr. 427/25.06.2010 2006/25/CE, modificată de 2007/30/CE şi R 1137/2008

279 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

expunerea lucrătorilor la riscurile generate de radiaţiile optice artificiale

19

Modificări HG 300/2006, HG 1875/2005, HG

1876/2005

HG nr. 601/2007 = Hotãrârea Guvernului Nr. 601 din 13 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul securităţii şi sănătăţtii în muncă

Nr. 470 din 12/10/2007

20 Condiţii speciale

L nr. 226/2006 = Legea nr. 226/2006 privind incadrarea unor locuri de munca in conditii speciale

Nr. 509/13.06.2006 nu

HG nr. 1025/2003 = Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Nr. 645/10.09.2003

HG nr. 280/2004 = Hotărârea Guvernului nr. 2280/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă cu condiţii speciale

- Monitorul Oficial nr. 1251/24.12.2004

HG nr. 1822/2004 = Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare

- Monitorul Oficial nr. 1032/08.11.2004

Ordinul ministrului muncii nr. 572/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii special

Nr. 714/21.08.2006

21 Supraveghrea

stării de sănătate

HG nr. 355/2007 = Hotărârea Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

HG nr. 37/2008 = Hotărârea Guvernului nr. 37/2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

Nr. 45 /21 .01 .2008

22 Înregistrare în

registrul comerţului

L nr. 359/2004 = Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare

Nr. 839/13. 09. 2004

23 Înregistrare în registrul

OUG nr. 44/2008 = Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 Nr. 328/25.04.2008

280 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

comerţului privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare

24 Autorizare funcţionare comercianţi

HG nr. 573/2002 = Hotărârea Guvernului nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor

Monitorul Oficial nr. 414/14.06.2002

25 Înregistrarea

accidentului de munca — FIAM

O MMFPS nr. 3/2007 = Ordinul ministrului muncii nr. 3/2007 privind aprobarea Formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă — FIAM

Nr. 70 /30. 01. 2007

26 Codul muncii

L nr. 53/2003 = Legea nr. 53/24.01.2003 Codul muncii Nr. 72/05.02.2003

L nr. 480/2003 = Legea nr. 480/12.11.2003 pentru modificarea lit. e) art. 50 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 814/18.11.2003

L nr. 541/2003 Legea nr. 541/18.12.2003 pentru modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 913/19.12.2003

OUG nr. 65/2005 = Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii

Nr. 576/05.07.2005

L nr. 371/2005 = Legea nr. 371/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii

Nr. 1.147/19.12.2005

OUG nr. 55/2005 = Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 788/18.09.2006

L nr. 94/2007 = Legea nr. 94/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 264/19.04.2007

L nr. 237/2007 = Legea nr. 237/2007 privind modificarea alineatului (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 497/25.07.2007

L nr. 202/2008 = Legea nr. 202/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 134 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 728/28.10.2008

OUG nr. 148/2008 = Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2008 pentru modificarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Nr. 765/13.11.2008

L nr. 331/2009 = Legea nr. 331/2009 privind modificarea lit. e) a alin. (1) al art. 276 din

Nr. 779/13.11.2009

281 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

27 Registru de evidenţă a salariaţilor

HG nr. 161/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare

Nr. 172/22.06.2006

28 Contract

colectiv de muncă

L nr. 136/1996 = Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată

Nr. 184/18.07.1998

29 Contract

individual de muncă

O MMFPS nr. 64/2003 = Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului – cadru al contractului individual de muncă

Nr. 139/04.03.2003

O MMFPS nr. 76/2003 = Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 76/2003 privind modificarea şi completarea modelului – cadru al contractului individual de muncă prevăzut în anexa la Ordinul ministrului munciişsi solidarităţii sociale nr. 64/2003

Nr. 159/12.03.2003

30

Contract individual pe

durată determinată,

salariaţi temporari

HG nr. 557/2007 = Hotărârea Guvernului nr. 557/2007 privind completarea măsurilor destinate să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii la locul de muncă pentru salariaţii încadraţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată şi pentru salariaţii temporari încadraţi la agenţi de muncă temporară

Nr. 407/ 18. 06. 2007 91/383/CEE, modificată de 2007/30/CE

31 Protecţia

tinerilor la locul de muncă

HG nr. 600/2007 = Hotărârea Guvernului nr. 600 din 13 iunie 2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă

Nr. 473 din 13/07/2007

94/33/CE, modificată de 2007/30/CE

32 Persoane cu handicap

L nr. 448/2006 = Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Nr. 1/03.01.2008

33 Muncă,

egalitatea de sanse

L nr.202/2002 = Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

Nr. 135/14.02.2005

34 Protecţia maternităţii

OUG nr.96/2003 = Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, cu modificarile si completarile ulterioare

Nr. 750/27.10.2003 92/85/CEE, modificată de 2007/30/CE

HG nr.537/2004 = Hotararea Guvernului nr. 537/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de

Nr. 378/29.04.2004

282 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

munca, cu modificarile si completarile ulterioare

35 Temperaturi extreme

OUG nr.99/2000 = Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca

Nr. 304/04.07.2000

HG nr.580/2000 = Hotararea Guvernului nr. 580/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă

Nr. 315/07.07.2000

36 Eliminarea muncii copiilor

HG nr.1156/2002 = Hotararea Guvernului nr. 1156/2002 pentru aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Organizatia Internatională a Muncii privind eliminarea muncii copilului, semnat la Geneva la 18 iunie 2002

Nr. 792/30.10.2002

37 Timp de muncă sub 8 ore

O MMFPS nr.245/2003 = Ordinul ministrului sanatatii si familiei nr. 245/2003 privind aprobarea categoriilor de personal si a locurilor de muncă pentru care durata zilnică a timpului de muncă este mai mică de 8 ore

Nr. 217/02.04.2003

38 Formare profesionala

OG nr.29/2000 = Ordonanţa Guvernului Nr. 29 din 2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată prin L 375/2002

Nr. 436 din 21.06.2002

39 Certificare competenţe

OMEC MMFPS nr.4543/2004 = Ordinul ministrului educatiei si cercetarii si al ministerului muncii, solidaritatii sociale si familiei nr. 4543/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare si certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, cu modificările si completările ulterioare

Nr.903/05.10.2004

40 Ucenicie la locul de muncă

L nr.279/2005 = Legea nr.279/05.10.2005 privind ucenicia la locul de muncă

Nr. 907/11.10.2005

HG nr.234/2006 = Hotararea Guvernului nr. 234/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca

Nr. 196/02.03.2006

41

Transferul intreprinderilor,

protecţia salariaţilor

L nr.67/2006 =Legea nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora

Nr. 276/28.03.2006

283 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

42 Incadrarea străinilor

OUG nr.56/2007 = Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în munca si detasarea strainilor pe teritoriul României, cu modificarile si completarile ulterioare

Nr. . 424/26.06.2007

43 Muncă şi asigurări sociale

L nr.49/2010 = Legea nr. 49/2010 privind unele masuri în domeniul muncii si asigurarilor sociale

Nr. 195/29.03.2010

44

Asigurarea pentru

accidente

L nr.346/2002 = Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, republicata

Nr. 772 /12. 11. 2009

45

O MMFPS 450/2006 = Ordinul ministrului muncii nr. 450/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare

Nr. 708 /17. 08. 2006

46 Contravenţii

OG nr.2/2001 = Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare

Nr. 410/25.07.2001

47

Persoane fizice, abilitare pentru

servicii de protecţia muncii

O MMFPS nr.455/2010 = Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 455/2010 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire si protectie si de avizare a documentatiilor cu caracter tehnic de informare si instruire în domeniul securitatii si sanatatii în munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca

Nr. 411/21.06.2010

48 Salariu de bază minim brut

HG nr.1193/2010 = Hotararea Guvernului nr. 1193/2010 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata

Nr. 824/09.12.2010

49

OG 58/1998 = Ordonanta Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism în Romania Legea nr. 755/ 2001 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism în Romania OG 5/2003 = Ordonanta Guvernului nr. 5/2003 pentru modificarea art. 33 din Ordonanta Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism în Romania L 254/2009 = Lege nr. 254/2009 privind aprobarea OUG nr. 123/2008 pentru modificarea si completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea si desfasurarea

Nr. 309 din 26.08.1998

Nr. 462 din 03.07.2009

284 

ANEXA 1- Legislaţie referitoare la muncă şi securitate şi sănătate în muncă

Nr. crt.

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

Clasificare unităţi din

turism

activitatii de turism in Romania HG nr.1328/2001 = HOTĂRÂRE Nr. 1328 din 27 decembrie 2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice

Nr. 17 din 15 ianuarie 2002

HG nr.1412/2002 = Hotãrârea Guvernului nr. 1412/2002 pentru modificarea şi completarea Hotãrârii Guvernului nr 1.328/2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice

Nr. 923 din 17.12.2002

HG nr.238/2001 = Hotărârea Guvernului nr.238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism

HG nr.1267/2010 = Hotărârea Guvernului nr. 1267 din 8.12.2010 privind eliberarea certificatelor, a licenţelor şi brevetelor de turism

Nr. 866 din 22.01.2011

OMIMM 636/2008 = Ordinul ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale nr. 636/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice

Nr. 379 bis din 19 mai 2008

285 

ANEXA 2 - Legislaţie referitoare la condiţii pentru a fi permisă libera circulaţie şi utilizarea unor produse utilizate în procesul de muncă

NR. CRT

DOMENIU DE APLICARE SPECIFIC

DENUMIRE DOCUMENT LEGISLATIV

NUMĂR MONITOR OFICIAL AL ROMÂNIEI

DOCUMENT EUROPEAN

1

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- maşini industriale şi componente de securitate

HG nr.1029/2008 = Hotărârea Guvernului nr. 1029/2008, hotarare privind conditiile introducerii pe piata a masinilor

Nr. 674/30.09.2008 Directiva 2006/42/CE .

2

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- echipamente electrice de joasă tensiune

HG nr.457/R1/2003 = Hotărârea Guvernului nr. 457 din 18.04.2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electricende joasă tensiune, republicata in 15.06.2007 +

HG nr.962/22.08.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor

Nr. 402 din 15/06/2007 (republicare)

2006/95/CE (fost 73/23/CEE)

3

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- compatibilitate electromagnetică

HG nr.982/2007 = Hotărârea Guvernului nr.982 din 22 august 2007 privind compatibilitatea electromagnetică

Nr. 645 din 21.09.2007 2004/108/CE (abrogare a Directivei 89/336/CEE)

4

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- EIP

HG nr.115/2004 = Hotărârea Guvernului nr. 115 din 05/02/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă HG nr.809/2005 = Hotărârea Guvernului nr. 809 din 14.07/2005 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă

Nr. 166 din 26.02.2004

Nr. 723 din 10 august 2005

Directiva 89/686/CEE, amendată prin 93/68/EEC, 93/95/EEC şi 96/58/EC

5

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- ascensoare

HG nr.439/2003 = HG 439 / 10.04.2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a ascensoarelor HG nr.294/2008 = Hotărârea Guvernului nr. 294 din 12 martie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 439/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a ascensoarelor

Nr. 322 din 13.05.2003

Nr. 217 din 21.03.2008 Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 95/16/CE

6

domeniu reglementat, liberă circulaţie – aparate

HG nr.453/2003 = Hotararea Guvernului nr.453 din 18.04.2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor

90/396/EEC, amendată prin 93/68/EEC

286 

consumatoare de combustibili gazoşi

consumatoare de combustibili gazoşi HG nr.1480/2003 = Hotararea Guvernului nr.1480 din 11.12.2003 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 453/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi Hotararea Guvernului nr.962 din 22.08.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor

Nr. 489 din 09.06.2005 (republicare)

2009/142/EC (versiune codificată)

7

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- cazane noi de apa calda care functioneaza cu combustibil lichid sau gazos

HG nr.574/2005 = Hotărârea Guvernului nr. 574 din 15 iunie 2005 privind stabilirea cerinţelor referitoare la eficienţa cazanelor noi pentru apă caldă care funcţionează cu combustibili lichizi sau gazoşi HG nr.1043/2007 = Hotărârea Guvernului nr. nr.1043 din 28 august 2007 privind cerinţele de ecoproiectare pentru produsele consumatoare de energie, precum şi pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative

Nr. 596 din 11.07.2005

Nr. 627/12.09.2007 Directivele europene referitoare la cazanele noi cu apă fierbinte alimentate cu combustibil lichid sau gazos (cazane/boliere cu apă fierbinte): 92/42/CEE , 2004/8/CEE

8

domeniu reglementat, liberă circulaţie

-Generatoare de aerosoli

HG nr.1094/2009 = Hotararea Guvernului nr. 1094/2009 privind conditiile introducerii pe piata a generatoarelor de aerosoli HG nr.573/2010 = Hotararea 573 din 16 iunie 2010 (Hotararea 573/2010) pentru completarea Hotararii Guvernului nr.454/2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata a recipientelor simple sub presiune si pentru modificarea Hotararii Guvernului nr.1094/2009 privind conditiile introducerii pe piata a generatoarelor de aerosoli

Nr. 700 din 19 octombrie 2009

Nr. 525 din 28.07.2010

75/324/EEC 94/1/EC

9

domeniu reglementat, liberă circulaţie – recipiente simple sub presiune

HG nr.454/2003 = Hotărârea Guvernului nr. 454 din 18.04.2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a recipientelor simple sub presiune+ Hotararea Guvernului nr.1242 din 05.08.2004 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.454/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a recipientelor simple sub presiune + HG nr.962/22.08.2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul liberei circulaţii a mărfurilor

Nr. 538 din 08.08.2007 (republicare)

Nr.290/25 aprilie 2000

Nr.290/25 aprilie 2000

87/404/EEC, amendată de 90/488/EEC şi 93/68/EEC

10 domeniu reglementat, liberă

HG nr.584/2004 = Hotărârea Guvernului nr.584 din 15.04.2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a

97/23/CE

287 

circulaţie

- echipamente sub presiune

echipamentelor sub presiune HG nr.1168/2005 = Hotărârea Guvernului nr. 1168 din 29.09.2005 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune

Nr. 404 din 06.05.2004

Nr. 914 din 12.10.2005

11 mediu, zgomot

HG nr.539/2004 = Hotărârea Guvernului nr.539 din 07/04/2004 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizarii în exteriorul cladirilor

Nr. 48 din 22.01.2007 2000/14/CEE

12

domeniu reglementat, liberă circulaţie – ambarcatiuni de agrement

HG nr.2105/2004 = Hotărârea Guvernului nr. 2105/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement

Nr. 16 din 6 ianuarie 2005 94/25/EC

13

domeniu reglementat, liberă circulaţie – instalatii de transport pe cablu pentru persoane

HG nr.580/2004 = Hotărârea Guvernului nr.1009/ 25.06.2004 privind stabilirea condiţiilor de punere in funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru persoane

Nr. 688/30 iulie 2004 2000/9/EC D C(2008)7289

14

domeniu reglementat, liberă circulaţie – ambalaje

HG nr.621/2005 = Hotărârea Guvernului nr.621 din 23.06.2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje HG nr.1872/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 1872 din 21/12/2006 Publicat in Monitorul Oficial, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje

Nr. 639 din 20.07.2005

Nr. 15 din 10/01/2007 94/62/CE modificată 2004/12/CE şi 2005/20/CE

15

domeniu reglementat, liberă circulaţie – clasificarea, etichetarea si ambalarea preparatelor chimice periculoase

HG nr.937/2010 = Hotărârea Guvernului nr.937 din 1 septembrie 2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase

Nr. 690 din 14.10.2010 1999/45/EC R 1272/2008

16

domeniu reglementat, liberă circulaţie

- ATEX (echipamente si sisteme protectoare destinate utilizarii în atmosfere potential explozive)

HG nr.752/2004 = Hotararea Guvernului nr.752 din 14/05/2004 privind stabilirea conditiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor si sistemelor protectoare destinate utilizarii în atmosfere potential explozive HG nr.461/2006 = Hotărârea Guvernului nr. 461 din 5 aprilie 2006 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive

Nr. 499 din 3.06.2004

Nr. 383 din 4 mai 2006

94/9/CE

17

domeniu reglementat, liberă circulaţie

L 178/2000 = Legea privind produsele cosmetice L 469/2006 = Lege pentru modificarea legii 178 din 2000 OG nr.2/2010 pentru modificarea

Nr. 120 din 17.02.2011

Directiva Consiliului din 27 iulie 1976 oprivind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la produse

288 

- produse cosmetice, unguente de protecţie- cerinţe

Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice

(republicată)

cosmetice (76/768/EEC)

18 răspundere pentru produse defecte

L 240/2004 = Lege nr. 240 din 07/06/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte

Nr. 313 din 22.04.2008. (republicare)

85/374/EEC şi 1.999/34/EC

19 securitatea generală a produselor

L 245/2004 = Lege nr. 245 din 09/06/2004 privind securitatea generală a produselor

Nr. 565 din 25/06/2004 2001/95/CE

20

domeniu nereglementat, liberă circulaţie

- produse şi servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului

HG nr.1022/2002 = Hotărârea Guvernului nr. 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului

Nr. 711/30.09.2002

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

289 

 

ANEXA 3 „STANDARDE CONEXE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA” 3.1. LISTA STANDARDELOR ROMÂNE CARE ADOPTĂ STANDARDELE EUROPENE ARMONIZATE

REFERITOARE LA MAŞINI INDUSTRIALE

NR. CRT.

NUMĂR DE REFERINŢĂ STANDARD ROMÂN

NUMĂR DE REFERINŢĂ STANDARD EUROPEAN

ARMONIZAT TITLUL

1. SR EN 81-3:2003 EN 81-3:2000

Reguli de securitate pentru execuţia şi montarea ascensoarelor. Partea 3: Ascensoare mici de materiale electrice şi hidraulice

2. SR EN 115+A1:2000 EN 115:1995+EN 115:1995/A1:1998

Reguli de securitate pentru construcţia şi montarea scărilor şi a trotuarelor rulante

3. SR EN 201:2003 EN 201:1997 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de modelat prin injecţie. Cerinţe de securitate

4. SR EN 201:2003/A1:2003 EN 201:1997/A1:2000 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de modelat prin injecţie. Cerinţe de securitate

5. SR EN 280:2003 EN 280:2001

Platforme ridicătoare mobile de persoane. Calcule de proiectare. Condiţii de stabilitate. Construcţie - Securitate - Examinări şi încercări

6. SR EN 289:1999 EN 289:1993

Maşini de prelucrat cauciuc şi materiale plastice. Prese de formare prin comprimare şi prin transfer. Condiţii de securitate pentru proiectare

7. SR EN 292-1:1996 EN 292-1:1991 Securitatea maşinilor. Concepte de bază, principii generale de proiectare. Partea 1: Terminologie de bază, metodologie

8. SR EN 292-2+A1:1998 EN 292-2:1991 EN 292/2:1992/A1:1995

Securitatea maşinilor. Concepte de bază, principii generale de proiectare. Partea 2: Principii şi condiţii tehnice

9. SR EN 294:1997 EN 294:1992 Securitatea maşinilor. Distanţe de securitate pentru prevenirea pătrunderii membrelor superioare în zonele periculoase

10. SR EN 349:1996 EN 349:1993 Securitatea maşinilor. Distanţe minime pentru prevenirea strivirii părţilor corpului uman

11. SR EN 415-1:2003 EN 415-1:2000 Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 1: Terminologia şi clasificarea maşinilor de ambalat şi echipamente asociate

12. SR EN 415-2:2003 EN 415-2:1999 Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 2: Maşini de ambalat pentru containere rigide preformate

13. SR EN 415-3:2003 EN 415-3:1999 Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 3: Maşini de format, de umplut şi de închidere

14. SR EN 415-4:2003 EN 415-4:1997 Securitatea maşinilor de ambalat. Partea 4: Maşini de paletizat şi de depaletizat

15. SR EN 418:1996 EN 418:1992 Securitatea maşinilor. Echipament pentru oprirea de urgenţă, aspecte funcţionale. Principii de proiectare

16. SR EN 422:2003 EN 422:1995

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Securitate. Maşini de modelat prin suflare pentru fabricarea articolelor cave. Cerinţe de proiectare şi execuţie

17. SR EN 453:2003 EN 453:2000 Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru frământat aluat. Condiţii de securitate şi igienă

18. SR EN 454:2003 EN 454:2000 Maşini pentru industria alimentară.

290 

Bătătoare - amestecătoare. Condiţii de securitate şi igienă

19. SR EN 457:1996 EN 457:1992 Securitatea maşinilor. Semnale acustice de pericol. Condiţii generale, proiectare şi încercări

20. SR EN 474-1:2001 EN 474-1:1994 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 1: Cerinţe generale

21. SR EN 474-1:2001/A1:2003 EN 474-1:1994/A1:1998 Maşini de terasament. Reguli de securitate.

Partea 1: Cerinţe generale

22. SR EN 474-2:2001 EN 474-2:1996 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 2: Cerinţe pentru buldozere

23. SR EN 474-3:2001 EN 474-3:1996 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 3: Cerinţe pentru încărcătoare

24. SR EN 474-4:2001 EN 474-4:1996 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 4: Cerinţe pentru încărcătoare-excavatoare

25. SR EN 474-5:2001 EN 474-5:1996 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 5: Cerinţe pentru excavatoare hidraulice

26. SR EN 474-6:2001 EN 474-6:1996 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 6: Cerinţe pentru dumpere

27. SR EN 474-7:2003 EN 474-7:1998 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 7: Cerinţe pentru screpere

28. SR EN 474-8:2003 EN 474-8:1998 Maşini de teresament. Reguli de securitate. Partea 8: Cerinţe pentru gredere

29. SR EN 474-9:2003 EN 474-9:1998 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 9: Cerinţe pentru pozatoare de conducte

30. SR EN 474-10:2003 EN 474-10:1998 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 10: Cerinţe pentru săpătoare de şanţuri

31. SR EN 474-11:2003 EN 474-11:1998 Maşini de terasament. Reguli de securitate. Partea 11: Cerinţe pentru compactoare de ramblee şi deşeuri

32. SR EN 500-1:2003 EN 500-1:1995 Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 1: Cerinţe generale

33. SR EN 500-2:2003 EN 500-2:1995 Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 2: Cerinţe specifice pentru maşini de frezat drumuri

34. SR EN 500-3:2003 EN 500-3:1995 Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 3: Cerinţe specifice pentru maşini de stabilizat terenul

35. SR EN 500-4:2003 EN 500-4:1995 Maşini mobile pentru construcţia drumurilor. Securitate. Partea 4: Cerinţe specifice pentru maşini de compactat

36. SR EN 528:2003 EN 528:1996 Echipament de depozitare pe rafturi. Securitate

37. SR EN 528:2003/A1:2003 EN 528:1996/A1:2002 Echipament de depozitare pe rafturi. Securitate

38. SR EN 536:2003 EN 536:1999 Maşini pentru construcţia drumurilor. Centrale pentru prepararea mixturilor asfaltice. Cerinţe de securitate

39. SR EN 547-1:2001 EN 547-1:1996

Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 1: Principii de determinare a dimensiunilor necesare deschiderilor destinate accesului corpului operatorului în maşini

40. SR EN 547-2:2001 EN 547-2:1996

Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 2: Principii de determinare a dimensiunilor necesare pentru deschiderile de acces

291 

41. SR EN 547-3:2001 EN 547-3:1996 Securitatea maşinilor. Dimensiuni ale corpului uman. Partea 3: Date antropometrice

42. SR EN 563+AC:2001 EN 563:1994

Securitatea maşinilor. Temperaturi ale suprafeţelor care pot fi atinse. Date ergonomice pentru stabilirea valorilor limită ale temperaturii suprafeţelor fierbinţi

43. SR EN 563+AC:2001/A1:2001 EN 563:1994/A1:1999

Securitatea maşinilor. Temperaturi ale suprafeţelor care pot fi atinse. Date ergonomice pentru stabilirea valorilor limită ale temperaturii suprafeţelor fierbinţi

44. SR EN 574:2000 EN 574:1996 Securitatea maşinilor. Dispozitive de comandă bimanuală. Aspecte funcţionale. Principii de proiectare

45. SR EN 608:1998 EN 608:1994 Maşini agricole şi forestiere. Ferăstraie portabile cu lanţ. Securitate

46. SR EN 609-1:2003 EN 609-1:1999 Maşini agricole şi forestiere. Maşini de crăpat buşteni. Partea 1: Maşini de crăpat cu pană

47. SR EN 609-2:2003 EN 609-2:1999 Maşini agricole şi forestiere. Maşini de crăpat buşteni. Partea 2: Maşini de crăpat cu ax melcat

48. SR EN 614-1:1997 EN 614-1:1995 Securitatea maşinilor. Principii ergonomice de proiectare. Partea 1: Terminologie şi principii generale

49. SR EN 614-2:2003 EN 614-2:2000

Securitatea maşinilor. Principii ergonomice de proiectare. Partea 2: Interacţiuni între proiectarea maşinilor şi a sarcinilor de muncă

50. SR EN 617:2003 EN 617:2001

Mijloace şi sisteme de transport continuu. Cerinţe de securitate şi CEM pentru echipamente de depozitare a produselor în vrac în silozuri, buncăre, rezervoare şi recipiente de alimentare

51. SR EN 618:2003 EN 618:2002

Mijloace şi sisteme de transport continuu. Cerinţe de securitate şi de compatibilitate electromagnetică pentru echipamentul de transport a produselor în vrac, cu excepţia transportoarelor fixe cu bandă

52. SR EN 619:2003 EN 619:2002

Echipamente şi sisteme de transport continuu. Securitate şi cerinţe EMC pentru echipamentul mecanic de manipulare al sarcinii

53. SR EN 620:2003 EN 620:2002

Mijloace şi sisteme de transport continuu. Cerinţe de securitate şi compatibilitate electromagnetică pentru transportoarele fixe cu bandă pentru produse în vrac

54. SR EN 626-1:1998 EN 626-1:1994

Securitatea maşinilor. Reducerea riscurilor pentru sănătate datorate substanţelor periculoase emise de maşini. Partea 1: Principii şi condiţii tehnice pentru producătorii de maşini

55. SR EN 626-2:2001 EN 626-2:1996

Securitatea maşinilor. Reducerea riscurilor pentru sănătate datorate substanţelor periculoase emise de maşini. Partea 2: Metodologie care conduce la proceduri de verificare

56. SR EN 627:1998 EN 627:1995 Reguli pentru înregistrarea informaţiilor şi supravegherea ascensoarelor, scărilor şi trotuarelor rulate

57. SR EN 632:2003 EN 632:1995 Maşini agricole. Combine de recoltat cereale şi maşini de recoltat şi tocat furaje.

292 

Securitate

58. SR EN 690:1998 EN 690:1994 Maşini agricole. Maşini de împrăştiat îngrăşăminte naturale. Securitate

59. SR EN 692:2001 EN 692:1996 Prese mecanice. Securitate 60. SR EN 693:2003 EN 693:2001 Maşini unelte. Securitate. Prese hidraulice 61. SR EN 704:2003 EN 704:1999 Maşini agricole. Prese de balotat. Securitate

62. SR EN 706:2003 EN 706:1996 Maşini agricole. Maşină de cîrnit lăstari de viţă de vie. Securitate

63. SR EN 707:2003 EN 707:1999 Maşini agricole. Maşini de împrăştiat îngrăşământ natural, prevăzute cu decantor de noroi. Securitate

64. SR EN 708:2000 EN 708:1996 Maşini agricole. Maşini de prelucrat solul, cu organe active antrenate. Securitate

65. SR EN 708:2000/A1:2003 EN 708:1996/A1:2000 Maşini agricole. Maşini de prelucrat solul, cu organe antrenate. Securitate

66. SR EN 709:2003 EN 709:1997 Maşini agricole şi forestiere. Motocultoare echipate cu freze purtate, motoprăşitoare şi freze pe roată(roţi) motrică(e). Securitate

67. SR EN 709:2003/A1:2003 EN 709:1997/A1:1999

Maşini agricole şi forestiere. Motocultivatoare echipate cu freze purtate, motoprăşitoare şi freze pe roată(roţi) propulsată(e). Securitate

68. SR EN 710:2003 EN 710:1997 Condiţii de securitate pentru maşini şi secţii de format şi miezuit din turnătorie şi echipamente auxiliare acestora

69. SR EN 741:2003 EN 741:2000

Echipamente şi sisteme de transport continuu. Cerinţe de securitate pentru sisteme şi componentele lor pentru transportul pneumatic al produselor în vrac

70. SR EN 745:2003 EN 745:1999 Maşini agricole. Cositori rotative şi maşini de măcinat grosier. Securitate

71. SR EN 746-1:2003 EN 746-1:1997

Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 1: Cerinţe generale de securitate a echipamentelor pentru procese termice industriale

72. SR EN 746-2:2003 EN 746-2:1997

Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 2: Cerinţe de securitate pentru sistemele de manipulare şi ardere a combustibililor

73. SR EN 746-3:2003 EN 746-3:1997

Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 3: Cerinţe de securitate pentru generarea şi utilizarea gazelor atmosferice

74. SR EN 746-4:2003 EN 746-4:2000

Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 4: Cerinţe speciale de securitate a echipamentelor termice industriale pentru galvanizare la cald

75. SR EN 746-5:2003 EN 746-5:2000

Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 5: Cerinţe speciale de securitate pentru echipamente termice industriale cu baie de sare

76. SR EN 746-8:2003 EN 746-8:2000 Echipamente pentru procese termice industriale. Partea 8: Cerinţe speciale de securitate pentru echipamente de călire

77. SR EN 774:2003 EN 774:1996 Maşini pentru grădinărit. Maşini portabile de tăiat garduri vii, echipate cu motor. Securitate

78. SR EN 774:2003/A1:2003 EN 774:1996/A1:1997 Maşini pentru grădinărit. Maşini portabile de tăiat garduri vii, echipate cu motor. Securitate

79. SR EN 774:2003/A2:2003 EN 774:1996/A2:1997 Maşini pentru grădinărit. Maşini portabile de

293 

tăiat garduri vii, echipate cu motor. Securitate

80. SR EN 774:2003/A3:2003 EN 774:1996/A3:2001 Maşini pentru grădinărit. Maşini portabile de tăiat garduri vii, echipate cu motor. Securitate

81. SR EN 775:1998 EN 775:1992 Roboţi industriali de manipulare. Securitate

82. SR EN 786:2003 EN 786:1996

Maşini pentru grădinărit. Maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat gazon şi maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat margini de gazon. Securitate mecanică

83. SR EN 786:2003/A1:2003 EN786:1996/A1:2001

Maşini pentru grădinărit. Maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat gazon şi maşini electrice portabile cu conducător pedestru, de tăiat margini de gazon. Securitate mecanică

84. SR EN 791:2003 EN 791:1995 Maşini de forat. Securitate

85. SR EN 792-1:2003 EN 792-1:2000

Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 1: Maşini de asamblat pentru elemente de asamblare mecanice nefiletate

86. SR EN 792-2:2003 EN 792-2:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 2: Maşini de debitat şi maşini de bordurat

87. SR EN 792-3:2003 EN 792-3:2000 Maşini portative cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 3: Maşini de găurit şi filetat

88. SR EN 792-4:2003 EN 792-4:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 4: Maşini nerotative cu percuţie

89. SR EN 792-5:2003 EN 792-5:2000 Maşini portative cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 5: Maşini de găurit rotative cu percuţie

90. SR EN 792-6:2003 EN 792-6:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 6: Maşini de asamblat pentru elemente de asamblare filetate

91. SR EN 792-7:2003 EN 792-7:2001 Maşini portative cu motor neelectric. Cerinţe de securitate. Partea 7: Maşini de polizat

92. SR EN 792-8:2003 EN 792-8:2001 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 8: Maşini de şlefuit şi de lustruit

93. SR EN 792-9:2003 EN 792-9:2001 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 9: Maşini de polizat pentru matriţerie

94. SR EN 792-10:2003 EN 792-10:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 10: Maşini de tasat

95. SR EN 792-11:2003 EN 792-11:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 11: Maşini de tăiat prin ronţăire şi forfecare

96. SR EN 792-12:2003 EN 792-12:2000

Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 12: Maşini de debitat tip ferăstrău circular, tip ferăstrău oscilant şi tip ferăstrău alternativ

97. SR EN 792-13:2003 EN 792-13:2000 Maşini portative neelectrice. Cerinţe de securitate. Partea 13: Maşini de asamblat

98. SR EN 809:2003 EN 809:1998 Pompe şi agregate de pompare pentru lichide. Cerinţe comune de securitate

99. SR EN 811:2000 EN 811:1996 Securitatea maşinilor. Distanţe de securitate pentru prevenirea pătrunderii membrelor inferioare în zone periculoase

100. SR EN 815:2003 EN 815:1996 Securitatea maşinilor neprotejate pentru

294 

forarea tunelurilor şi maşinilor de săpat puţuri de explorare fără prăjină în rocă

101. SR EN 818-1:2000 EN 818-1:1996 Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Reguli de securitate. Partea 1: Condiţii generale de recepţie

102. SR EN 818-2:2000 EN 818-2:1996 Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Reguli de securitate. Partea 2: Lanţ de toleranţă mijlocie pentru lanţuri de legare. Clasa 8

103. SR EN 818-3:2003 EN 818-3:1999 Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 3: Lanţ de toleranţă mijlocie pentru lanţuri de legare. Clasa 4

104. SR EN 818-4:2000 EN 818-4:1996 Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Reguli de securitate. Partea 4: Lanţuri de legare. Clasa 8

105. SR EN 818-5:2003 EN 818-5:1999 Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 5: Lanţuri de legare. Clasa 8

106. SR EN 818-6:2003 EN 818-6:2000

Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Securitate. Partea 6: Lanţuri de legare. Specificaţii pentru informaţiile pentru utilizare şi mentenanţă care trebuie precizate de producător

107. SR EN 818-7:2003 EN 818-7:2002

Lanţuri cu zale scurte pentru ridicat. Reguli de securitate. Partea 7: Lanţuri cu toleranţă fină pentru palane, clasa T (Tipurile T, DAT şi DT)

108. SR EN 836+A1:2003 EN 836:1997+EN 836:1997/A1:1997

Maşini pentru grădină. Cositori de gazon echipate cu motor. Securitate

109. SR EN 836+A1:2002/A2-2003 EN 836:1997/A2:2001 Maşini pentru grădină. Cositori de gazon

echipate cu motor. Securitate

110. SR EN 842:2000 EN 842:1996 Securitatea maşinilor. Semnale vizuale de pericol. Cerinţe generale, proiectare şi încercări

111. SR EN 848-1:2003 EN 848-1:1998

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 1: Freză cu un singur arbore portsculă cu ax vertical

112. SR EN 848-1:2003/A1:2003 EN 848-1:1998/A1:2000

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 1: Freză cu un singur arbore portsculă cu ax vertical

113. SR EN 848-2:2003 EN 848-2:1998

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 2: Maşini de frezat de sus cu un arbore cu avans manual/mecanizat

114. SR EN 848-3:2003 EN 848-3:1999

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de frezat pe o faţă, cu sculă rotativă. Partea 3: Maşini de frezat şi maşini de găurit cu comandă numerică

115. SR EN 859:2000 EN 859:1997 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de îndreptat cu avans manual

116. SR EN 860:1999 EN 860:1997 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de rindeluit la grosime pe o faţă

117. SR EN 861:2003 EN 861:1997 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini combinate pentru rindeluit la grosime şi îndreptat

118. SR EN 869:2003 EN 869:1997 Condiţii de securitate pentru instalaţii de turnare sub presiune a metalelor la presiune înaltă

295 

119. SR EN 894-1:2001 EN 894-1:1997

Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 1: Principii generale ale interacţiunilor dintre operatorul uman, sursele de informaţii şi organele de comandă

120. SR EN 894-2:2001 EN 894-2:1997

Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 2: Surse de informaţii

121. SR EN 894-3:2003 EN 894-3:2000

Securitatea maşinilor. Cerinţe ergonomice de proiectare a surselor de informaţii şi a organelor de comandă. Partea 3: Organe de comandă

122. SR EN 907:2003 EN 907:1997 Maşini agricole şi forestiere. Maşini de stropit şi maşini de administrat îngrăşăminte lichide. Securitate

123. SR EN 908:2003 EN 908:1999 Maşini agricole şi forestiere. Maşini cu tambur pentru irigare. Securitate

124. SR EN 909:2003 EN 909:1998 Maşini agricole şi forestiere. Tipuri de maşini de irigare cu pivot central şi deplasare laterală. Securitate

125. SR EN 930:2003 EN 930:1997

Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi imitaţie. Maşini de scămoşat, glăzuit, lustruit şi frezat. Cerinţe de securitate

126. SR EN 931:2003 EN 931:1997 Maşini pentru confecţionarea încălţămintei. Maşini de tras. Cerinţe de securitate

127. SR EN 940:1999 EN 940:1997 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini combinate pentru prelucrarea lemnului

128. SR EN 953:2001 EN 953:1997 Securitatea maşinilor. Protectori. Cerinţe generale pentru proiectarea şi construcţia protectorilor ficşi şi mobili

129. SR EN 954-1:2000 EN 954-1:1996 Securitatea maşinilor. Părţi referitoare la securitatea din sistemele de comandă. Partea 1: Principii generale de proiectare

130. SR EN 972:2003 EN 972:1998 Maşini pentru tăbăcării. Maşini cu cilindri alternativi. Cerinţe de securitate

131. SR EN 981:1998 EN 981:1996 Securitatea maşinilor. Sistem de semnale acustice şi vizuale de pericol şi de informare

132. SR EN 982:2001 EN 982:1996

Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate referitoare la sistemele de acţionare hidraulice şi pneumatice şi la componentele acestora. Hidraulică

133. SR EN 983:2003 EN 983:1996

Securitatea maşinilor. Sisteme de securitate referitoare la sistemele de acţionare hidraulice şi pneumatice şi la componentele acestora. Pneumatică

134. SR EN 996:2003 EN 996:1995 Maşini pentru introducerea piloţilor. Cerinţe de securitate

135. SR EN 996:2003/A1:2003 EN 996:1995/A1:1999 Maşini pentru introducerea piloţilor. Cerinţe de securitate

136. SR EN 999:2001 EN 999:1998

Securitatea maşinilor. Amplasarea echipamentelor de protecţie în funcţie de vitezele de apropiere a părţilor corpului uman

137. SR EN 1005-1:2003 EN 1005-1:2001 Securitatea maşinilor. Performanţa fizică umană. Partea 1: Termeni şi definiţii

138. SR EN 1005-3:2002 EN 1005-3:2002 Securitatea maşinilor. Performanţă fizică umană. Partea 3: Limite de forţe

296 

recomandate pentru utilizarea maşinilor

139. SR EN 1010-3:2003 EN 1010-3:2002

Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru tipărire şi transformarea hârtiei. Partea 3: Maşini de tăiat

140. SR EN 1012-1:2003 EN 1012-1:1996 Compresoare şi pompe de vid. Cerinţe de securitate. Partea 1: Compresoare

141. SR EN 1012-2:2003 EN 1012-2:1996 Compresoare şi pompe de vid. Cerinţe de securitate. Partea 2: Pompe de vid

142. SR EN 1028-1:2003 EN 1028-1:2002

Pompe utilizate în incendiu. Pompe centrifuge cu dispozitiv de amorsare utilizate în incendiu. Partea 1: Clasificare. Prescripţii generale şi de securitate

143. SR EN 1028-2:2003 EN 1028-2:2002

Pompe utilizate în incendiu. Pompe centrifuge cu dispozitiv de amorsare utilizate în incendiu. Partea 2: Verificarea prescripţiilor generale şi de securitate

144. SR EN 1032:2003 EN 1032:1996 Vibraţii mecanice. Încercarea maşinilor mobile pentru determinarea valorilor emisiei vibraţiilor transmise corpului. Generalităţi

145. SR EN 1032:2003/A1:2003 EN 1032:1996/A1:1998 Vibraţii mecanice. Încercarea maşinilor mobile pentru determinarea valorilor emisiei vibraţiilor transmise corpului. Generalităţi

146. SR EN 1033:2001 EN 1033:1995 Vibraţii mână-braţ. Măsurări în laborator ale vibraţiilor la nivelul suprafeţei de prindere a maşinilor ghidate cu mâna. Generalităţi

147. SR EN 1034-3:2003 EN 1034-3:1999

Securitatea maşinilor. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia maşinilor pentru fabricarea şi finisarea hârtiei. Partea 3: Maşini de tăiat, de bobinat şi pentru hârtie multistrat

148. SR EN 1037:2000 EN 1037:1995 Securitatea maşinilor. Prevenirea pornirii neaşteptate

149. SR EN 1050:2000 EN 1050:1996 Securitatea maşinilor. Principii pentru aprecierea riscului

150. SR EN 1088:2000 EN 1088:1995 Securitatea maşinilor. Dispozitive de interblocare asociate cu protectori. Principii de proiectare şi alegere

151. SR EN 1093-1:2002 EN 1093-1:1998 Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 1: Alegerea metodelor de încercare

152. SR EN 1093-3:2003 EN 1093-3:1996

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 3: Debit de emisie al unui poluant specificat. Metodă de încercare pe stand prin utilizarea poluantului real

153. SR EN 1093-4:2001 EN 1093-4:1996

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 4: Eficienţa captării unui sistem de aspiraţie. Metoda cu trasor

154. SR EN 1093-6:2003 EN 1093-6:1998

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 6: Eficienţa separării masice, evacuare liberă

155. SR EN 1093-7:2001 EN 1093-7:1998

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 7: Eficienţa separării masice, ieşire racordată

156. SR EN 1093-8:2001 EN 1093-8:1998

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 8: Concentraţia poluantului, metoda de încercare pe stand

297 

157. SR EN 1093-9:2001 EN 1093-9:1998

Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 9: Concentraţia poluantului, metoda de măsurare în încăperea de încercare

158. SR EN 1093-11:2002 EN 1093-11:2001 Securitatea maşinilor. Evaluarea emisiei de substanţe periculoase transportate de aer. Partea 11: Indice de decontaminare

159. SR EN 1114-1:2003 EN 1114-1:1996 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Extrudere şi linii de extrudare. Partea 1: Condiţii de securitate pentru extrudere

160. SR EN 1114-2:2003 EN 1114-2:1998

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Extrudere şi linii de extrudare. Partea 2: Condiţii de securitate pentru instalaţiile de tabletare

161. SR EN 1114-3:2001 EN 1114-3:2001 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini şi linii de extrudare. Partea 3: Cerinţe de securitate pentru extractoare

162. SR EN 1127-1:2003 EN 1127-1:1997 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie

163. SR EN 1152:2003 EN 1152:1994

Tractoare şi maşini agricole şi forestiere. Protectori pentru arbori cardanici de transmisie de la priza de putere (PTO). Încercări la uzură şi la rezistenţă

164. SR EN 1175-1:2003 EN 1175-1:1998 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 1: Cerinţe generale pentru cărucioare alimentate cu baterii

165. SR EN 1175-2:2003 EN 1175-2:1998

Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 2: Cerinţe generale pentru cărucioarele acţionate cu motor cu ardere internă

166. SR EN 1175-3:2003 EN 1175-3:1998

Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe electrice. Partea 3: Cerinţe specifice pentru sistemele de transmisie electrică ale cărucioarelor acţionate cu motor cu ardere internă

167. SR EN 1218-1:2003 EN 1218-1:1999 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 1: Maşini simple de profilat cu masa mobilă

168. SR EN 1218-3:2003 EN 1218-3:2001

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de profilat. Partea 3: Maşini cu avans manual şi masă mobilă pentru tăierea elementelor de cadre de lemn pentru acoperiş

169. SR EN 1248:2002 EN 1248:2001 Maşini pentru turnătorie. Prescripţii de securitate pentru echipamente de sablare abrazivă

170. SR EN 1265:2003 EN 1265:1999 Cod de încercare a zgomotului la maşini şi echipamente pentru turnătorie

171. SR EN 1299:2003 EN 1299:1997 Vibraţii şi şocuri mecanice. Izolarea maşinilor împotriva vibraţiilor. Informaţii privind realizarea izolării sursei

172. SR EN 1374:2003 EN 1374:2000 Maşini agricole. Maşini staţionare de descărcat baloţi cilindrici. Securitate

173. SR EN 1398:2003 EN 1398:1997 Rampe ajustabile

174. SR EN 1417:2003 EN 1417:1996 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Laminoare cu două role. Condiţii de securitate

175. SR EN 1454:2003 EN 1454:1997 Maşini portabile de tăiat cu disc, acţionate de un motor cu ardere internă. Securitate

176. SR EN 1459:2003 EN 1459:1998 Securitatea cărucioarelor de manipulare.

298 

Cărucioare autopropulsate cu nivel de ridicare variabil

177. SR EN 1492-1:2003 EN 1492-1:2000 Cabluri de legare. Securitate. Partea 1: Cabluri de legare plate din bandă din fibre artificiale, pentru uz general

178. SR EN 1492-2:2003 EN 1492-2:2000 Cabluri de legare. Securitate. Partea 2: Cabluri de legare cu secţiune rotundă, din fibre artificiale, pentru uz general

179. SR EN 1493:2003 EN 1493:1998 Elevatoare pentru vehicule

180. SR EN 1494:2003 EN 1494:2000 Cricuri mobile sau deplasabile şi echipament de ridicare asociat

181. SR EN 1495:2003 EN 1495:1997 Platforme de ridicat. Platforme de lucru care se deplasează pe un catarg

182. SR EN 1501-1:2003 EN 1501-1:1998

Bene pentru deşeuri menajere şi dispozitive asociate de ridicare a containerelor. Condiţii generale şi condiţii de securitate. Partea 1: Bene cu încărcare prin partea din spate

183. SR EN 1525:2003 EN 1525:1997 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cărucioare fără conductor şi sistemele lor

184. SR EN 1526:2003 EN 1526:1997 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cerinţe suplimentare pentru funcţiile automatizate ale cărucioarelor

185. SR EN 1539:2003 EN 1539:2000 Uscătoare şi cuptoare în care se degajă substanţe inflamabile. Cerinţe de securitate

186. SR EN 1547:2003 EN 1547:2001

Echipamente pentru procese termice industriale. Procedură de încercare acustică pentru echipamente termice industriale, inclusiv echipamente de manipulare auxiliare

187. SR EN 1550:2003 EN 1550:1997 Securitatea maşinilor unelte. Condiţii de securitate pentru proiectarea şi execuţia mandrinelor pentru piese

188. SR EN 1551:2002 EN 1551:2000 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cărucioare autopropulsate cu capacitate peste 10 000 Kg

189. SR EN 1553:2003 EN 1553:1999 Maşini agricole. Maşini autopropulsate, purtate, semipurtate şi remorcate. Cerinţe comune de securitate

190. SR EN 1570:2003 EN 1570:1998 Cerinţe de securitate pentru plăcile de ridicare

191. SR EN 1612-1:2003 EN 1612-1:1997

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de format cu contrapresiune. Partea 1: Condiţii de securitate pentru instalaţiile de dozare şi amestecare

192. SR EN 1612-2:2003 EN 1612-2:2000

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de modelat prin reacţie. Partea 2: Condiţii de securitate pentru utilajele de modelat prin reacţie

193. SR EN 1672-2:2000 EN 1672-2:1997 Maşini pentru industria alimentară. Noţiuni fundamentale. Partea 2: Cerinţe de igienă

194. SR EN 1673:2003 EN 1673:2000 Maşini pentru industria alimentară. Cuptoare cu rastel rotativ. Cerinţe de securitate şi igienă

195. SR EN 1674:2003 EN 1674:2000 Maşini pentru industria alimentară. Laminoare pentru aluat şi foietaj. Cerinţe de securitate şi igienă

196. SR EN 1677-1:2002 EN 1677-1:2000 Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate. Partea 1: Accesorii de oţel forjat, clasa 8

197. SR EN 1677-2:2002 EN 1677-2:2000 Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate. Partea 2: Cârlige de oţel forjat,

299 

cu siguranţă, clasa 8

198. SR EN 1677-3:2003 EN 1677-3:2001 Accesorii pentru cabluri de legare. Securitate. Partea 3: Cârlige cu autoblocare de oţel forjat. Clasa 8

199. SR EN 1677-4:2003 EN 1677-4:2000 Componente pentru cablurile de legare. Securitate. Partea 4: Zale, clasa 8

200. SR EN 1677-5:2003 EN 1677-5:2001 Componente pentru cablurile de legare. Securitate. Partea 5: Cârlige de oţel forjate pentru ridicare, cu limbă, clasa 4

201. SR EN 1677-6:2003 EN 1677-6:2001 Componente pentru cablurile de legare. Securitate. Partea 6: Zale, clasa 4

202. SR EN 1678:2003 EN 1678:1998 Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tăiat legume. Cerinţe de securitate şi igienă

203. SR EN 1679-1:2001 EN 1679-1:1998 Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Securitate. Partea 1: Motoare cu aprindere prin comprimare

204. SR EN 1726-1:2002 EN 1726-1:1998

Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cărucioare autopropulsate cu capacitate până la 10 000 Kg, inclusiv, şi tractoare cu efort la cârlig până la 20 000 N, inclusiv. Partea 1: Condiţii generale

205. SR EN 1726-2:2003 EN 1726-2:2000

Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cărucioare autopropulsate cu capacitatea până la 10000 kg şi elevatoare cu sarcina pe furcă până la 20000 N. Partea 2: Cerinţe suplimentare pentru cărucioarele cu postul de conducere ridicabil şi pentru cărucioare

206. SR EN 1755:2003 EN 1755:2000

Securitatea cărucioarelor de manipulare. Funcţionare în atmosferă potenţial explozivă. Utilizare în atmosfere inflamabile datorate prezenţei gazelor, cetii şi prafului

207. SR EN 1756-1:2003 EN 1756-1:2001

Platforme cu oblon ridicător. Platforme ridicătoare care se montează pe vehicule pe roţi. Cerinţe de securitate. Partea 1: Platforme cu oblon ridicător pentru mărfuri

208. SR EN 1757-1:2002 EN 1757-1:2001 Securitate cărucioarelor de manipulare. Cărucioare manuale. Partea 1: Cărucioare stivuitoare

209. SR EN 1757-2:2002 EN 1757-2:2001 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Cărucioare manuale. Partea 2: Cărucioare pentru palete

210. SR EN 1760-1:2003 EN 1760-1:1997

Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune. Partea 1: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea covoarelor şi pardoselilor sensibile la presiune

211. SR EN 1760-2:2003 EN 1760-2:2001

Securitatea maşinilor. Dispozitive de protecţie sensibile la presiune. Partea 2: Principii generale pentru proiectarea şi încercarea muchiilor şi barelor sensibile la presiune

212. SR EN 1804-1:2003 EN 1804-1:2001

Maşini pentru mine subterane. Cerinţe de securitate pentru suporţii hidraulici ai tavanului. Partea 1: Unităţi de susţinere şi cerinţe generale

213. SR EN 1804-2:2003 EN 1804-2:2001

Maşini pentru mine subterane. Cerinţe de securitate pentru suporţii hidraulici ai tavanului. Partea 2: Picioare de susţinere acţionate şi cilindri

214. SR EN 1807:2003 EN 1807:1999 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie panglică

300 

215. SR EN 1808:2003 EN 1808:1999

Cerinţe de securitate pentru platformele suspendate la nivele variabile. Calcule de proiectare, criterii de stabilitate, construcţie, încercări

216. SR EN 1834-2:2003 EN 1834-2:2000

Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia motoarelor pentru utilizarea în atmosfere potenţial explozive. Partea 2: Motoare din grupa l pentru utilizare în medii de lucru subterane susceptibil

217. SR EN 1837:2003 EN 1837:1999 Securitatea maşinilor. Iluminatul integrat al maşinilor

218, SR EN 1845:2003 EN 1845:1998 Maşini pentru confecţionarea încălţămintei. Maşini de injectat încălţăminte. Cerinţe de securitate

219. SR EN 1846-2:2002 EN 1846-2:2001 Autospeciale de stingere a incendiilor şi de salvare. Partea 2: Condiţii generale. Securitate şi performanţe.

220. SR EN 1846-3:2003 EN 1846-3:2002 Autospeciale de stingere a incendiilor şi salvare. Partea 3: Echipament instalat permanent. Securitate şi performanţă

221. SR EN 1853:2003 EN 1853:1999 Maşini agricole. Remorci cu benă basculantă. Securitate

222. SR EN 1870-1:2003 EN 1870-1:1999

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini cu ferăstraie circulare. Partea 1: Ferăstraie circulare cu masă de tâmplărie (cu sau fără masă mobilă) şi ferăstraie pentru formatizare

223. SR EN 1870-3:2003 EN 1870-3:2001

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 3: Maşini de retezat cu tăiere descendentă şi maşini de retezat mixte cu tăiere descendentă şi tăiere pe masă

224. SR EN 1870-4:2003 EN 1870-4:2001

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 4: Circulare multiple cu alimentare şi/sau evacuare manuală

225. SR EN 1870-5:2003 EN 1870-5:2002

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 5: Ferăstraie circulare combinate cu masă şi cu tăiere transversală ascendentă

226. SR EN 1870-6:2003 EN 1870-6:2002

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 6: Ferăstraie circulare cu suport şi/sau masă pentru tăierea lemnului de foc cu încărcare şi/sau descărcare manuală

227. SR EN 1870-7:2003 EN 1870-7:2002

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 7: Ferăstraie circulare cu o pânză, cu avans mecanizat al masei şi cu încărcare şi/sau descărcare manuală

228. SR EN 1870-8:2003 EN 1870-8:2001

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 8: Ferăstraie circulare de tivit cu o pânză cu deplasare mecanizată a grupului de tăiere şi cu încărcare şi/sau descărcare manuală

229. SR EN 1870-9:2003 EN 1870-9:2000

Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Ferăstraie circulare. Partea 9: Ferăstraie cu două pânze de ferăstrău circulare, pentru secţionat, cu avans mecanizat şi încărcare şi/sau descărcare

301 

manuală

230. SR EN 1915-1:2002 EN 1915-1:2001 Echipament de sol pentru aeronave. Cerinţe generale. Partea 1: Cerinţe de securitate de bază

231. SR EN 1915-2:2002 EN 1915-2:2001 Echipament de sol pentru aeronave. Cerinţe generale. Partea 2: Cerinţe de stabilitate şi rezistenţă, calcule şi metode de încercare

232. SR EN 1953:2003 EN 1953:1998 Echipamente de atomizare şi de pulverizare pentru produse de acoperire. Cerinţe de securitate

233. SR EN 1974:2003 EN 1974:1998 Maşini pentru industria alimentară. Maşini de tranşat. Condiţii de securitate şi igienă

234. SR EN ISO 2860:2003 EN ISO 2860:1999 Maşini de terasament. Dimensiuni de acces minime

235. SR EN ISO 2867:2003 EN ISO 2867:1998 Maşini de terasament. Mijloace de acces

236. SR EN ISO 3164:2003 EN ISO 3164:1999

Maşini de terasament. Evaluarea în laborator a structurilor de protecţie. Specificaţii pentru volumul limită de deformare

237. SR EN ISO 3411:2003 EN ISO 3411:1999 Maşini de terasament. Dimensiuni ergonomice ale conductorilor şi spaţiu înconjurător minim al postului de conducere

238. SR EN ISO 3450:2003 EN ISO 3450:1996 Maşini de terasament. Sisteme de frânare ale maşinilor pe pneuri. Cerinţe de performanţă şi proceduri de încercare

239. SR EN ISO 3457:2003 EN ISO 3457:1995 Maşini de terasament. Protectori. Definiţii şi specificaţii

240. SR EN ISO 3741:2003 EN ISO 3741:1999

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode exacte în camere de reverberaţie

241. SR EN ISO 3743-1:1997 EN ISO 3743-1:1995

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică emise de sursele de zgomot. Metode tehnice în câmp reverberant aplicabile surselor mici transportabile. Partea 1: Metoda comparaţiei în camere de încercare cu pereţi duri

242. SR EN ISO 3743-2:1998 EN ISO 3743-2:1996

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică emise de sursele de zgomot utilizând presiunea acustică. Metode tehnice în câmpurile reverberante aplicabile surselor mici transportabile. Partea 2: Metode în camere de încercare reverberante speciale

243. SR EN ISO 3744:1997 EN ISO 3744:1995

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metodă tehnică în condiţii apropiate de cele ale unui câmp liber deasupra unui plan reflectant

244. SR EN ISO 3746:1998 EN ISO 3746:1995

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică emise de sursele de zgomot utilizând presiunea acustică. Metodă de control care utilizează o suprafaţă de măsurare înconjurătoare, deasupra unui plan reflectant

245. SR EN ISO 3747:2003 EN ISO 3747:2000

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică ale surselor de zgomot utilizând presiunea acustică. Metoda comparaţiei in situ

246. SR EN ISO 4871:1999 EN ISO 4871:1996 Acustică. Declararea şi verificarea valorilor emisiei de zgomot a maşinilor şi echipamentelor

247. SR EN ISO 5136:2003 EN ISO 5136:2003 Acustică. Determinarea puterii acustice

302 

radiate într-o conductă de ventilatoare şi alte dispozitive de circulare a aerului. Metoda în conductă

248. SR EN ISO 6682:2003 EN ISO 6682:1995 Maşini de terasament. Zone de confort şi de accesibilitate la organele de comandă

249. SR EN ISO 6683:2003 EN ISO 6683:1999 Maşini de terasament. Centuri de siguranţă şi ancoraje pentru centurile de siguranţă

250. SR EN ISO 7096:2002 EN ISO 7096:2000 Maşini de terasament. Evaluarea în laborator a vibraţiilor transmise la scaunul conductorului

251. SR EN ISO 7235:2002 EN ISO 7235:1995

Acustică. Proceduri de măsurare a atenuatoarelor în conductă. Pierdere prin inserţie, zgomot de curgere şi pierdere de presiune totală.

252. SR EN ISO 7250:2001 EN ISO 7250:1997 Măsurări de bază ale corpului uman pentru proiectarea tehnologică

253. SR EN ISO 8230:2003 EN ISO 8230:1997 Cerinţe de securitate pentru maşinile de curăţat chimic cu percloretilenă

254. SR EN ISO 8662-4:2001 EN ISO 8662-4:1995 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 4: Maşini de polizat

255. SR EN ISO 8662-6:2001 EN ISO 8662-6:1995 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 6: Maşini de găurit cu percuţie

256. SR EN ISO 8662-7:2001 EN ISO 8662-7:1997

Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 7: Maşini portative de înşurubat tip cheie, tip şurubelniţă şi maşini portative de înşurubat cu impact, cu impuls sau cu clichet

257. SR EN ISO 8662-8:2001 EN ISO 8662-8:1997

Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 8: Maşini portative de lustruit şi maşini portative de şlefuit rotative, orbitale şi orbitale speciale

258. SR EN ISO 8662-9:2003 EN ISO 8662-9:1996 Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 9: Unelte de tasat

259. SR EN ISO 8662-10:2003 EN ISO 8662-10:1998 Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 10: Unelte tip foarfecă şi unelte de stanţat

260. SR EN ISO 8662-12:2003 EN ISO 8662-12:1997

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 12: Unelte tip ferăstrău şi unelte de pilit cu mişcare alternativă şi unelte tip ferăstrău cu mişcare oscilantă sau de rotaţie

261. SR EN ISO 8662-13:2003 EN ISO 8662-13:1997 Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 13: Unelte de polizat pentru matriţerie

262. SR EN ISO 8662-14:2003 EN ISO 8662-14:1996

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 14: Unelte pentru prelucrarea pietrei şi unelte de curăţat cu ace

263. SR EN ISO 9614-1:2001 EN ISO 9614-1:1995

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere. Acustică a surselor de zgomot utilizând intensitatea acustică. Partea 1: Măsurarea în puncte discrete

264. SR EN ISO 9614-3:2003 EN ISO 9614-3:2002

Acustică. Determinarea nivelurilor de putere acustică a surselor de zgomot utilizând intensitatea acustică. Partea 3: Metodă exactă pentru măsurare prin baleiere

265. SR EN ISO 9902-1:2003 EN ISO 9902-1:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 1: Cerinţe comune

303 

266. SR EN ISO 9902-2:2003 EN ISO 9902-2:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 2: Maşini pentru preparaţia filaturii şi maşinii de filat

267. SR EN ISO 9902-3:2003 EN ISO 9902-3:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare la zgomot. Partea 3: Maşini pentru neţesute

268. SR EN ISO 9902-4:2003 EN ISO 9902-4:2001

Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 4: Maşini de prelucrare a firelor şi maşini de confecţionat cablu şi frânghie

269. SR EN ISO 9902-5:2003 EN ISO 9902-5:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 5: Maşini de preparaţie pentru ţesut şi pentru tricotat

270. SR EN ISO 9902-6:2003 EN ISO 9902-6:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 6: Maşini pentru producţia de ţesături

271. SR EN ISO 9902-7:2003 EN ISO 9902-7:2001 Maşini pentru industria textilă. Cod de încercare a zgomotului. Partea 7: Maşini de vopsit şi finisat

272. SR EN ISO 10472-1:2000 EN ISO 10472-1:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 1: Cerinţe comune

273. SR EN ISO 10472-2:2000 EN ISO 10472-2:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 2: Maşini de spălat şi maşini de spălat centrifugat

274. SR EN ISO 10472-3:2001 EN ISO 10472-3:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 3: Linii tunel de spălat, inclusiv maşinile componente

275. SR EN ISO 10472-4:2001 EN ISO 10472-4:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 4: Uscător cu aer

276. SR EN ISO 10472-5:2000 EN ISO 10472-5:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 5: Maşini de călcat, alimentat şi pliat pentru articole plate

277. SR EN ISO 10472-6:2001 EN ISO 10472-6:1997 Cerinţe de securitate pentru maşini de spălat industrial. Partea 6: Prese de călcat şi termocolat

278. SR EN ISO 11102-1:2001 EN ISO 11102-1:1997

Motoare cu ardere internă, cu mişcare alternativă. Echipament de pornire manuală. Partea 1: Cerinţe de securitate şi încercări

279. SR EN ISO 11102-2:2003 EN ISO 11102-2:1997

Motoare cu ardere internă, cu mişcare alternativă. Echipament de pornire manuală. Partea 2: Metodă de încercare a unghiului de decuplare

280. SR EN ISO 11111:2003 EN ISO 11111:1995 Cerinţe de securitate pentru maşini textile

281. SR EN ISO 11145:2003 EN ISO 11145:2001 Optică şi instrumente optice. Laseri şi echipamente pentru laseri. Vocabular şi simboluri

282. SR EN ISO 11200+AC:1999 EN ISO 11200:1995

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Ghid de utilizare a standardelor de bază pentru determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate

283. SR EN ISO 11201+AC:1999 EN ISO 11201:1995

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Măsurarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate. Metodă tehnică în condiţii apropiate de cele ale unui câmp liber deasupra unui plan reflectant

284. SR EN ISO 11202+AC:1998 EN ISO 11202:1995

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Măsurarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate. Metodă de

304 

control in situ

285. SR EN ISO 11203:1999 EN ISO 11203:1995

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Determinarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate din nivelurile de putere acustică

286. SR EN ISO 11204+AC:1999 EN ISO 11204:1995

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Măsurarea nivelurilor de presiune acustică ale emisiei la locul de muncă şi în alte poziţii precizate. Metodă care necesită corecţii pentru mediu

287. SR EN ISO 11546-1:1999 EN ISO 11546-1:1995 Acustică. Determinarea performanţelor de izolare acustică ale carcaselor. Partea 1: Măsurări în laborator (pentru declarare)

288. SR EN ISO 11546-2:1999 EN ISO 11546-2:1995

Acustică. Determinarea performanţelor de izolare acustică ale carcaselor. Partea 2: Măsurări in situ (pentru acceptare şi verificare)

289. SR EN ISO 11554:2003 EN ISO 11554:1998

Optică şi instrumente optice. Laseri şi echipamente pentru laseri. Metoda de verificare a puterii, energiei şi a caracteristicilor temporale ale fasciculului laser

290. SR EN ISO 11680-1:2003 EN ISO 11680-1:2000

Maşini forestiere. Condiţii de securitate şi încercări pentru maşini de elagat echipate cu motor. Partea 1: Maşini echipate cu motor cu ardere internă integrat

291. SR EN ISO 11680-2:2003 EN ISO 11680-2:2000

Maşini forestiere. Condiţii de securitate şi încercări pentru maşini de elagat echipate cu motor. Partea 2: Maşini echipate cu motor purtat în spate

292. SR EN ISO 11681-2:2003 EN ISO 11681-2:1998

Maşini forestiere. Ferăstraie portabile cu lanţ. Condiţii de securitate şi încercări. Partea 2: Ferăstraie cu lanţ pentru întreţinerea arborilor

293. SR EN ISO 11688-1:1999 EN ISO 11688-1:1998 Acustică. Recomandări practice pentru proiectarea maşinilor şi echipamentelor cu zgomot redus. Partea 1: Planificare

294. SR EN ISO 11691:2003 EN ISO 11691:1995

Acustică. Măsurarea pierderii prin inserţie a atenuatoarelor de zgomot în conducte, în absenţa curgerii fluidului. Metodă de control în laborator

295. SR EN ISO 11806:2003 EN ISO 11806:1997

Maşini agricole şi forestiere. Aparate portabile pentru curăţat tufişuri şi tăiat iarbă, acţionate de un motor cu ardere internă. Securitate

296. SR EN ISO 11957:2000 EN ISO 11957:1996 Acustică. Determinarea performanţei de izolare acustică a cabinelor. Măsurări în laborator şi in situ

297. SR EN ISO 12001:1999 EN ISO 12001:1996

Acustică. Zgomotul emis de maşini şi echipamente. Reguli pentru elaborarea şi prezentarea unui cod de încercare a zgomotului

298. SR EN 12012-1:2002 EN 12012-1:2000

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de mărunţire. Partea 1: Cerinţe de securitate referitoare la maşinile de mărunţire cu lame

299. SR EN 12012-2:2002 EN 12012-2:2001

Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini de mărunţire. Partea 2: Cerinţe de securitate referitoare la maşinile de mărunţire pentru şnur

300. SR EN 12012-3:2003 EN 12012-3:2001 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice.

305 

Maşini de mărunţire. Partea 3: Cerinţe de securitate referitoare la maşinile de mărunţire cu valţuri

301. SR EN 12013:2003 EN 12013:2000 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Amestecătoare interne. Condiţii de securitate

302. SR EN 12016:2001 EN 12016:1998 Compatibilitate electromagnetică. Standard gamă de produse pentru ascensoare, scări şi trotuare rulante. Imunitate

303. SR EN 12041:2003 EN 12041:2000 Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru modulare aluat. Cerinţe de securitate şi igienă

304. SR EN 12043:2003 EN 12043:2000 Maşini pentru industria alimentară. Predospitoare cu leagăne. Cerinţe de securitate şi igienă

305. SR EN 12053:2002 EN 12053:2001 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Metode de încercare pentru măsurarea emisiilor de zgomot

306. SR EN 12077-2:2003 EN 12077-2:1998 Securitatea instalaţiilor de ridicat. Cerinţe pentru sănătate şi securitate. Partea 2: Limitatoare şi indicatoare

307. SR EN 12110:2003 EN 12110:2002 Maşini pentru executarea tunelurilor, închizătoare pneumatice. Cerinţe de securitate

308. SR EN 12111:2003 EN 12111:2002

Maşini pentru executarea tunelurilor. Scuturi pentru tuneluri, maşini de săpat cu acţiune continuă şi prin impact. Cerinţe de securitate

309. SR EN 12158-1:2003 EN 12158-1:2000 Ascensoare de materiale pentru construcţii. Partea 1: Ascensoare de materiale pentru construcţii cu platforme accesibile

310. SR EN 12158-2:2003 EN 12158-2:2000 Ascensoare de materiale pentru construcţii. Partea 2: Ascensoare înclinate cu dispozitive de transport sarcini fără accesul persoanelor

311. SR EN 12162:2003 EN 12162:2001 Pompe pentru lichide. Cerinţe de securitate. Procedură pentru încercarea hidrostatică

312. SR EN 12198-1:2002 EN 12198-1:2000 Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 1: Principii generale

313. SR EN 12198-2:2003 EN 12198-2:2002

Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 2: Procedură pentru măsurarea emisiei de radiaţie

314. SR EN 12198-3:2003 EN 12198-3:2002

Securitatea maşinilor. Aprecierea şi reducerea riscurilor datorate radiaţiilor emise de maşini. Partea 3: Reducerea radiaţiilor prin atenuare sau ecranare

315. SR EN 12254:2003 EN 12254:1998 Ecrane de protecţie pentru locurile de muncă cu laser. Cerinţe de securitate şi încercare

316. SR EN 12254:2003/A1;2003 EN 12254:1998/A1:2002 Ecrane de protecţie pentru locuri de muncă

cu laser. Cerinţe de securitate şi încercare

317. SR EN 12301:2002 EN 12301:2000 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Calandre. Cerinţe de securitate

318. SR EN 12312-1:2002 EN 12312-1:2001 Echipament de sol pentru aeronave. Cerinţe specifice. Partea 1: Scări pentru pasageri

319. SR EN 12312-2:2003 EN 12312-2:2002 Echipamente aeroportuare. Condiţii specifice. Partea 2: Vehicule de catering

320. SR EN 12312-3:2004 EN 12312-3:2004 Echipamente de sol pentru aeronave. Cerinţe specifice. Partea 3: Transportoare cu bandă

306 

321. EN 12312-4:2003 SR EN 12312-4:2004 Echipamente de sol pentru aeronave. Cerinţe specifice. Partea 4: Punţi de îmbarcare pasageri

322. SR EN 12312-12:2003 EN 12312-12:2002 Echipamente aeroportuare. Condiţii specifice. Partea 12: Echipamente pentru apă potabilă

323. SR EN 12312-13:2003 EN 12312-13:2002 Echipamente aeroportuare. Condiţii specifice. Partea 13: Echipamente pentru toalete

324. SR EN 12348:2003 EN 12348:2000 Maşini pentru foraj cu extragere de carote pe stand. Securitate

325. SR EN 12355:2003 EN 12355:2003 Maşini pentru industria alimentară. Maşini de feliat, curăţat şi de cojit. Condiţii de securitate şi igienă

326. SR EN 12385-1:2003 EN 12385-1:2002 Cabluri de oţel. Securitate. Partea 1: Condiţii generale

327. SR EN 12385-2:2003 EN 12385-2:2002 Cabluri de oţel. Securitate. Partea 2: Definiţii, notări şi clasificări

328. SR EN 12385-4:2003 EN 12385-4:2002 Cabluri de oţel. Securitate. Partea 4: Cabluri cu toroane pentru aplicaţii generale de ridicat

329. SR EN 12409:2002 EN 12409:1999 Maşini pentru cauciuc şi materiale plastice. Maşini pentru formare la cald. Cerinţe de securitate

330. SR EN 12415:2001 EN 12415:2000 Securitatea maşinilor-unelte. Strunguri cu comandă numerică şi centre de strunjire de dimensiuni mici

331. SR EN 12415:2001/A1:2003 EN 12415:2000/A1:2002

Securitatea maşinilor unelte. Strunguri cu comandă numerică şi centre de strunjire de dimensiuni mici

332. SR EN 12417:2003 EN 12417:2001 Maşini unelte. Securitate. Centre de prelucrare

333. SR EN 12418:2003 EN 12418:2000 Maşini de tăiat zidărie şi piatră pentru lucrări pe şantier. Securitate

334. SR EN 12478:2002 EN 12478:2000 Securitatea maşinilor unelte. Strunguri cu comandă numerică şi centre de strunjire de dimensiuni mari

335. SR EN 12505:2003 EN 12505:2000

Maşini pentru industria alimentară. Maşini centrifugale pentru procesarea uleiurilor şi grăsimilor comestibile. Cerinţe de securitate şi igienă

336. SR EN 12525:2003 EN 12525:2000 Maşini agricole. Maşini de încărcat frontal. Securitate

337. SR EN 12545:2003 EN 12545:2000

Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi articolelor de piele şi înlocuitori de piele. Cod de încercare la zgomot. Cerinţe generale

338. SR EN 12547:2003 EN 12547:1999 Centrifuge. Cerinţe comune de securitate

339. SR EN 12549:2003 EN 12549:1999 Acustică. Cod de încercare a zgomotului pentru maşini de asamblat. Metodă tehnică

340. SR EN 12601:2002 EN 12601:2001 Grupuri electrogene acţionate de motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Securitate

341. SR EN 12622:2003 EN 12622:2001 Securitatea maşinilor unelte. Prese hidraulice

342. SR EN 12626:2003 EN 12626:1997 Securitatea maşinilor. Maşini de prelucrat cu laser. Cerinţe de securitate

343. SR EN 12629-1:2003 EN 12629-1:2000 Maşini pentru fabricarea produselor de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 1: Cerinţe generale

307 

344. SR EN 12629-4:2003 EN 12629-4:2001

Maşini pentru fabricarea produselor de construcţii din beton şi silicat de calciu. Securitate. Partea 4: Maşini pentru fabricarea ţiglelor pentru acoperiş din beton

345. SR EN 12639:2003 EN 12639:2000 Pompe pentru lichide şi agregate de pompare. Cod de încercare la zgomot. Clasele de exactitate 2 şi 3

346. SR EN 12643:2003 EN 12643:1997 Maşini de terasament. Maşini echipate cu pneuri. Cerinţe pentru sisteme de direcţie

347. SR EN 12644-1:2003 EN 12644-1:2001 Instalaţii de ridicat. Informaţii pentru utilizare şi încercare. Partea 1: Instrucţiuni

348. SR EN 12644-2:2003 EN 12644-2:2000 Instalaţii de ridicat. Informaţii pentru utilizare şi încercare. Partea 2: Marcare

349. SR EN 12653:2003 EN 12653:1999 Maşini pentru confecţionarea încălţămintei şi a articolelor de piele şi înlocuitori de piele. Maşini de fixat în cuie. Cerinţe de securitate

350. SR EN 12717:2003 EN 12717:2001 Securitatea maşinilor unelte. Maşini de găurit

351. SR EN 12733:2002 EN 12733:2001 Maşini agricole şi forestiere. Motocositori cu operator pedestru. Securitate

352. SR EN 12750:2003 EN 12750:2001 Securitatea maşinilor pentru prelucrarea lemnului. Maşini de rindeluit pe patru feţe

353. SR EN 12840:2003 EN 12840:2001 Securitatea maşinilor unelte. Strunguri cu comandă manuală cu sau fără control automat

354. SR EN 12852:2003 EN 12852:2001 Maşini pentru industria alimentară. Preparatoare alimentare şi amestecătoare. Condiţii de securitate şi igienă

355. SR EN 12853:2003 EN 12853:2001 Maşini pentru industria alimentară. Amestecătoare portative. Condiţii de securitate şi igienă

356. SR EN 12882:2003 EN 12882:2001 Benzi de transport de uz general. Cerinţe de securitate electrică şi de protecţie împotriva inflamabilităţii

357. SR EN 12957:2003 EN 12957:2001 Maşini unelte. Securitate. Maşini de prelucrare prin electroeroziune

358. SR EN 12999:2003 EN 12999:2002 Instalaţii de ridicat. Instalaţii de ridicat pentru încărcare

359. SR EN 13015:2003 EN 13015:2001 Mentenanţa ascensoarelor şi scărilor rulante. Reguli pentru elaborarea instrucţiunilor de mentenanţă

360. SR EN 13019:2003 EN 13019:2001 Maşini pentru curăţarea suprafeţei drumurilor. Cerinţe de securitate

361. SR EN 13059:2003 EN 13059:2002 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Metode de încercare pentru măsurarea vibraţiilor

362. SR EN 13112:2003 EN 13112:2002 Maşini pentru tăbăcării. Maşini de şpăltuit şi maşini de tuns cu cuţit în bandă. Cerinţe de securitate

363. SR EN 13113:2003 EN 13113:2002 Maşini pentru tăbăcării. Maşini de depunere cu cilindri. Cerinţe de securitate

364. SR EN 13114:2003 EN 13114:2002 Maşini pentru tăbăcării. Butoaie rotative pentru prelucrare. Cerinţe de securitate

365. SR EN 13118:2003 EN 13118:2000 Maşini agricole. Echipament de recoltat cartofi. Securitate

366. SR EN 13128:2003 EN 13128:2001 Securitatea maşinilor unelte. Maşini de frezat (inclusiv maşini de alezat)

367. SR EN 13140:2003 EN 13140:2000 Maşini agricole. Echipament de recoltat sfeclă de zahăr şi furaje. Securitate

368. SR EN 13218:2003 EN 13218:2002 Maşini unelte. Securitate. Maşini de

308 

rectificat fixe

369. SR EN 13289:2003 EN 13289:2001 Utilaje pentru prepararea pastelor. Uscătoare şi răcitoare. Condiţii de securitate şi igienă

370. SR EN 13378:2003 EN 13378:2001 Utilaje pentru prepararea pastelor. Prese pentru paste. Condiţii de securitate şi igienă

371. SR EN 13379:2003 EN 13379:2001

Utilaje pentru prepararea pastelor. Maşini de întins, de stripat şi de tăiat, transportoare şi magazii. Condiţii de securitate şi igienă

372. SR EN 13390:2003 EN 13390:2002 Maşini pentru industria alimentară. Maşini pentru formarea tartelor. Cerinţe de securitate şi igienă

373. SR EN 13411-1:2003 EN 13411-1:2002 Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate. Partea 1: Manşoane pentru cabluri de legare de otel

374. SR EN 13411-2:2002 EN 13411-2:2001 Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate. Partea 2: Matisări de ochiuri pentru cabluri de legare

375. SR EN 13411-4:2003 EN 13411-4:2002 Accesorii de capăt pentru cabluri din sârmă de oţel. Securitate. Partea 4: Manşoane cu adaos de metal sau de răşină

376. SR EN 13448:2002 EN 13448:2001 Maşini agricole şi forestiere. Cositori între rânduri. Securitate

377. SR EN 13478:2002 EN 13478:2001 Securitatea maşinilor. Prevenirea şi protecţia împotriva incendiului

378. SR EN 13490:2002 EN 13490:2001 Vibraţii mecanice. Camioane industriale. Evaluarea şi specificarea în laborator a vibraţiilor scaunului operatorului

379. SR EN 13510:2003 EN 13510:2000 Maşini de terasament - Structuri de protecţie la răsturnare. Încercări de laborator şi cerinţe de performanţă

380. SR EN 13531:2003 EN 13531:2001

Maşini de terasament. Structură de protecţie la basculare (TOPS) pentru miniexcavatoare. Încercări de laborator şi cerinţe de performanţă

381. SR EN 13627:2002 EN 13627:2000 Maşini de terasament. Structuri de protecţie împotriva căderii de obiecte, încercări de laborator şi cerinţe de performanţă

382. SR EN 13732:2003 EN 13732:2002

Maşini pentru industria alimentară. Răcitoare pentru lapte vrac pentru ferme. Prescripţii pentru construcţie, performanţe, aptitudini de utilizare, securitate şi igienă

383. SR EN 13736:2003 EN 13736:2003 Securitatea maşinilor unelte. Prese pneumatice

384. SR EN ISO 13753:2003 EN ISO 13753:1998

Vibraţii şi şocuri mecanice. Vibraţii mână-braţ. Metodă de măsurare a factorului de transmitere a vibraţiilor pentru materialele elastice solicitate de sistemul mână-braţ

385. SR EN 13788:2003 EN 13788:2001 Maşini unelte. Securitate. Strunguri automate multiax

386. SR EN 13862:2003 EN 13862:2001 Maşini pentru tăiat pardoseală. Securitate

387. SR EN 13985:2003 EN 13985:2003 Maşini unelte. Securitate. Ghilotină tip foarfece

388. SR EN ISO 14122-1:2002 EN ISO 14122-1:2001 Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 1: Alegerea mijloacelor fixe de acces între două niveluri

389. SR EN ISO 14122-2:2002 EN ISO 14122-2:2001 Securitatea maşinilor. Mijloace permanente de acces la maşini. Partea 2: Platforme de lucru şi pasarele

390. SR EN ISO 14122-3:2001 EN ISO 14122-3:2001 Securitatea maşinilor. Mijloace de acces

309 

permanente la maşini. Partea 3: Scări şi balustrade

391. SR EN ISO 14738:2003 EN ISO 14738:2002 Securitatea maşinilor. Cerinţe antropometrice pentru proiectarea poziţiilor de lucru la maşini

392. SR EN ISO 14982:2001 EN ISO 14982:1998 Maşini agricole şi forestiere. Compatibilitatea electromagnetică. Metode de încercare şi criterii de acceptabilitate

393. SR EN ISO 15744:2003 EN ISO 15744:2002 Maşini portative neelectrice. Cod de măsurare a zgomotului. Metodă tehnică (Gradul 2)

394. SR EN 28662-1:2001 EN 28662-1:1992 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 1: Generalităţi

395. SR EN 28662-2:2001 EN 28662-2:1994 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 2: Ciocane de dăltuit şi ciocane de nituit

396. SR EN 28662-2:2001/A1:2003 EN 28662-2:1994/A1:1995

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 2: Ciocane de dăltuit şi ciocane de nituit

397. SR EN 28662-2:2001/A2:2002 EN 28662-2:1994/A2:2001

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 2: Ciocane de dăltuit şi ciocane de nituit

398. SR EN 28662-3:2001 EN 28662-3:1994 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 3: Ciocane perforatoare şi perforatoare rotative

399. SR EN 28662-3:2001/A1:2002 EN 28662-3:1994/A1:1995

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 3: Ciocane perforatoare şi perforatoare rotative

400. SR EN 28662-3:2001/A2:2002 EN 28662-3:1994/A2:2001

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 3: Ciocane perforatoare şi perforatoare rotative

401. SR EN 28662-5:2001 EN 28662-5:1994 Maşini portative. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 5: Ciocane de spart betonul, ciocane de demolare şi ciocane de abataj

402. SR EN 28662-5:2001/A1:2002 EN 28662-5:1994/A1:1995

Unelte manuale portabile cu motor. Măsurarea vibraţiilor pe mâner. Partea 5: Ciocane de spart betonul, ciocane de demolare şi ciocane de abataj

403. SR EN 30326-1:2003 EN 30326-1:1994 Vibraţii mecanice. Metodă de laborator pentru evaluarea vibraţiilor scaunului de vehicul. Partea 1: Cerinţe de bază

404. SR EN 31252:1998 EN 31252:1994 Lasere şi echipamente asociate laserelor. Surse laser. Condiţii minime pentru documentaţie

405. SR EN 31253:1998 EN 31253:1994 Lasere şi echipamente asociate laserelor. Surse laser. Interfeţe mecanice

406. SR EN 50144-1:2003 EN 50144-1:1998 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 1: Prescripţii generale

407. SR EN 50144-1:2003/A1:2003 EN 50144-1:1998/A1:2002 Securitatea uneltelor electrice cu motor

portabile. Partea 1: Prescripţii generale

408. SR EN 50144-2-1:2003 EN 50144-2-1:1999 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-1: Prescripţii particulare pentru maşini de găurit

409. SR EN 50144-2-2:2003 EN 50144-2-2:1999 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-2: Prescripţii particulare pentru şurubelniţe şi chei cu percuţie

410. SR EN 50144-2-3:2003 EN 50144-2-3:2002 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-3: Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini de lustruit cu disc

310 

şi maşini de şlefuit

411. SR EN 50144-2-3:2003/A1:2003

EN 50144-2-3:2002/A1:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-3: Prescripţii particulare pentru polizoare, maşini de lustruit cu disc şi maşini de şlefuit

412. SR EN 50144-2-4:2003 EN 50144-2-4:1999 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-4: Prescripţii particulare pentru maşini de şlefuit

413. SR EN 50144-2-5:2003 EN 50144-2-5:1999 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-5: Prescripţii particulare pentru ferăstraie circulare şi cuţite circulare

414. SR EN 50144-2-6:2001 EN 50144-2-6:2000 Securitatea uneltelor electrice portabile cu motor. Partea 2-6: Prescripţii particulare pentru ciocane

415. SR EN 50144-2-6:2001/A1:2003

EN 50144-2-6:2000/A1:2001

Securitatea uneltelor electrice portabile cu motor. Partea 2-6: Prescripţii particulare pentru ciocane

416. SR EN 50144-2-7:2003 EN 50144-2-7:2000 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-7: Prescripţii particulare pentru pistolete de pulverizat

417. SR EN 50144-2-10:2001 EN 50144-2-10:2001

Securitatea uneltelor electrice portabile cu motor. Partea 2-10: Prescripţii particulare pentru ferăstrău mecanic pentru metale cu mişcare de translaţie alternativă

418. SR EN 50144-2-13:2003 EN 50144-2-13:2002 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-13: Prescripţii particulare pentru ferăstraie cu lanţ

419. SR EN 50144-2-14:2001 EN 50144-2-14:2001 Securitatea uneltelor electrice portabile cu motor. Partea 2-14: Prescripţii particulare pentru raboteze

420. SR EN 50144-2-15:2001 EN 50144-2-15:2001 Securitatea uneltelor electrice portabile cu motor. Partea 2-15: Prescripţii particulare pentru foarfeci de tuns gard viu

421. SR EN 50144-2-17:2003 EN 50144-2-17:2000 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-17: Prescripţii particulare pentru rindele

422. SR EN 50144-2-18:2003 EN 50144-2-18:2000 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile. Partea 2-18: Prescripţii particulare pentru maşini de rectificat

423. SR EN 50260-1:2003 EN 50260-1:2002 Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile, alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 1: Prescripţii generale

424. SR EN 50260-2-1:2003 EN 50260-2-1:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-1: Prescripţii particulare pentru maşini de găurit

425. SR EN 50260-2-2:2003 EN 50260-2-2:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-2: Prescripţii particulare pentru şurubelniţe şi chei cu percuţie

426. SR EN 50260-2-4:2003 EN 50260-2-4:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-4: Prescripţii particulare pentru maşini de şlefuit

427. SR EN 50260-2-5:2003 EN 50260-2-5:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-5: Prescripţii particulare pentru ferăstraie circulare şi cuţite circulare

428. SR EN 50260-2-6:2003 EN 50260-2-6:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-6: Prescripţii particulare pentru ciocane

311 

429. SR EN 50260-2-7:2003 EN 50260-2-7:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-7: Prescripţii particulare pentru pistoale de pulverizat

430. SR EN 50260-2-10:2003 EN 50260-2-10:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-10: Prescripţii particulare pentru ferăstraie cu mişcare alternativă

431. SR EN 50260-2-14:2003 EN 50260-2-14:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor portabile alimentate de la baterii şi blocuri de baterii. Partea 2-14: Prescripţii particulare pentru maşini de frezat şi maşini de rectificat

432. SR EN 50338:2003 EN 50338:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Prescripţii particulare pentru maşini de tuns iarbă alimentate de la baterie şi acţionate cu piciorul

433. SR EN 60204-1:2000 EN 60204-1:1997 Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 1: Cerinţe generale

434. SR EN 60204-11:2002 EN 60204-11:2000

Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 11: Cerinţe pentru echipamente IT care funcţionează la tensiuni mai mari de 1000 V c.a. sau 1500 V c.c. şi care nu depăşesc 36 kV

435. SR EN 60204-31:2003 EN 60204-31:1998

Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 31: Cerinţe particulare de securitate şi CEM pentru maşinile, unităţile şi sistemele de cusut

436. SR EN 60204-32:2003 EN 60204-32:1998 Securitatea maşinilor. Echipamentul electric al maşinilor. Partea 32: Cerinţe pentru instalaţiile de ridicat

437. SR EN 60335-1:1999 EN 60335-1:1994 Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

438. SR EN 60335-1:1999/A1:2002 EN 60335-1:1994/A1:1996

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

439. SR EN 60335-1:1999/A2:2002 EN 60335-1:1994/A2:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

440. SR EN 60335-1:1999/A11:2002

EN 60335-1:1994/A11:1995

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

441. SR EN 60335-1:1999/A12:2002

EN 60335-1:1994/A12:1996

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

442. SR EN 60335-1:1999/A13:2002

EN 60335-1:1994/A13:1998

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

443. SR EN 60335-1:1999/A14:2002

EN 60335-1:1994/A14:1998

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

444. SR EN 60335-1:1999/A15:2002

EN 60335-1:1994/A15:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

445. SR EN 60335-1:1999/A16:2003

EN 60335-1:1994/A16:2001

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1: Prescripţii generale

446. SR EN 60335-1:2003 EN 60335-1:2002 Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 1:

312 

Prescripţii generale

447. SR EN 60335-2-64:2003 EN 60335-2-64:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-64: Prescripţii particulare pentru maşini electrice de bucătărie pentru uz comercial

448. SR EN 60335-2-64:2000/A1:2003

EN 60335-2-64:2000/A1:2002

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-64: Prescripţii particulare pentru maşini electrice de bucătărie pentru uz comercial

449. SR EN 60335-2-72:2003 EN 60335-2-72:1998

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-72: Prescripţii particulare pentru maşini automate de prelucrare a podelei de uz industrial şi comercial

450. SR EN 60335-2-72:2003/A1:2003

EN 60335-2-72:1998/A1:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-72: Prescripţii particulare pentru maşini automate de prelucrare a podelei de uz industrial şi comercial

451. SR EN 60335-2-77:2003 EN 60335-2-77:2000

Securitatea aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare. Partea 2-77: Prescripţii particulare pentru maşini de tuns iarbă alimentate de la reţea şi acţionate cu piciorul

452. SR EN 60947-5-3:2001 EN 60947-5-3:1999

Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-3: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Prescripţii pentru dispozitive de detectare de proximitate cu comportare definită în condiţii de defect (PDF)

453. SR EN 60947-5-5:2002 EN 60947-5-5:1997

Aparataj de joasă tensiune. Partea 5-5: Aparate şi elemente de comutaţie pentru circuite de comandă. Aparat electric de oprire de urgenţă cu zăvorâre mecanică

454. SR EN 61029-1:2002 EN 61029-1:2000 Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 1: Prescripţii generale

455. SR EN 61029-2-1:2003 EN 61029-2-1:2002

Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-1: Prescripţii particulare pentru ferăstraie circulare cu batiu

456. SR EN 61029-2-4:2003 EN 61029-2-4:2003

Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-4: Prescripţii particulare pentru maşina de rectificat montată pe banc

457. SR EN 61029-2-9:2003 EN 61029-2-9:2002 Securitatea uneltelor electrice cu motor transportabile. Partea 2-9: Prescripţii particulare pentru ferăstraie unghiulare

458. SR EN 61310-1:1999 EN 61310-1:1995 Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi acţionare. Partea 1: Specificaţii pentru semnale vizuale, auditive şi tactile

459. SR EN 61310-2:2000 EN 61310-2:1995 Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi manevrare. Partea 2: Specificaţii pentru marcare

460. SR EN 61310-3:2001 EN 61310-3:1999

Securitatea maşinilor. Indicare, marcare şi acţionare. Partea 3: Cerinţe pentru amplasarea şi funcţionarea elementelor de acţionare

461. SR EN 61496-1:2003 EN 61496-1:1997 Securitatea maşinilor. Echipamente de protecţie electrosensibile. Partea 1: Cerinţe generale şi încercări

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 634bis din data de 13 iulie 2004

 

313 

 

Anexa nr. 3 „STANDARDE CONEXE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA” 3.2. LISTA STANDARDELOR ROMÂNE CARE ADOPTĂ STANDARDELE EUROPENE ARMONIZATE

REFERITOARE LA ECHIPAMENTE INDIVIDUALE DE PROTECŢIE

Nr. crt.

Număr de referinţă standard român

Număr de referinţă standard european

armonizat Titlu

1. SREN 132:2003 EN 132:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Definiţii de termeni şi pictograme

2. SREN 133:2003 EN 133:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Clasificare 3. SREN 134:2003 EN 134:1998 Aparate de protecţie respiratorie.

Nomenclatorul componentelor 4. SREN 135:2003 EN 135:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Lista

termenilor echivalenţi 5. SREN 136:2002 EN 136:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Mască

completă. Cerinţe, încercări, marcare 6. SREN 137+AC:2001 EN 137:1993 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de

protecţie respiratorie autonome cu circuit deschis, cu aer comprimat. Cerinţe, încercări, marcare

7. SREN 138:2003 EN 138:1994 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aer liber cu mască completă, semi-mască sau ansamblu muştiuc. Cerinţe, încercări, marcare

8. SREN 139:2002 EN 139:1994 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aducţie de aer comprimat cu mască completă, semi-mască sau ansamblu muştiuc. Cerinţe, încercări, marcare

9. SREN 139:2002/A1:2002 EN 139/A1:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aducţie de aer comprimat cu mască completa, semi-mască sau ansamblu muştiuc. Cerinţe, încercări, marcare

10. SREN 140:2003 EN 140:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Semi-măşti şi sferturi de măşti. Cerinţe, încercări, marcare

11. SREN 141:2002 EN 141:2000 Aparate de protecţie respiratorie. Filtre împotriva gazelor şi filtre combinate. Cerinţe, încercări, marcare

12. SREN 142:2003 EN 142:2002 Aparate de protecţie respiratorie. Ansambluri tip muştiuc. Condiţii, încercări, marcare

13. SREN 143:2002 EN 143:2000 Aparate de protecţie respiratorie. Filtre de particule. Cerinţe, încercări, marcare

14. SREN 144-1:2003 EN 144-1:2000 Aparate de protecţie respiratorie. Robinete pentru butelii de gaz. Partea 1: Racorduri cu cap filetat

15. SREN 144-1:2003/A1:2003

EN 144-1/A1:2003 Aparate de protecţie respiratorie. Robinete pentru butelii de gaz. Partea 1: Racorduri cu cap filetat

16. SREN 144-2:2003 EN 144-2:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Robinete pentru butelii de gaz. Partea 2: Racorduri de ieşire

17. SREN 144-3:2003 EN 144-3:2003 Aparate de protecţie respiratorie. Robinete pentru butelii de gaz. Partea 3: Racorduri de ieşire pentru gaze de plonjare nitrox şi oxigen

18. SREN 145:1999 EN 145:1997 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie izolante, autonome cu circuit închis, tipul cu oxigen comprimat sau cu oxigen-azot comprimat. Cerinţe, încercări,

314 

marcare 19. SREN 145:1999/A1:2003 EN 145/A1-.2000 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de

protecţie respiratorie izolante, autonome, cu circuit închis, tipul cu oxigen comprimat sau cu oxigen-azot comprimat. Cerinţe, încercări, marcare

20. SREN 148-1:2000 EN 148-1:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Filete pentru piese faciale. Racord cu filet standardizat

21. SREN 148-2:2003 EN 148-2:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Filete pentru piese faciale. Partea 2: Racorduri cu filet central

22. SREN 148-3:2003 EN 148-3:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Filete pentru piese faciale. Partea 3: Racorduri cu filet M 45x3

23. SREN 149:2003 EN 149:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Semi-măşti filtrante împotriva particulelor. Cerinţe, încercări, marcare

24. SREN 165:1999 EN 165:1995 Protecţia individuală a ochilor. Vocabular 25. SREN 166:2003 EN 166:2001 Protecţie individuală a ochilor. Specificaţii 26. SREN 167:2003 EN 167:2001 Protecţie individuală a ochilor. Metode de

încercare optice 27. SREN 168:2003 EN 168:2001 Protecţie individuală a ochilor. Metode de

încercare, altele decât cele optice 28. SREN 169:2003 EN 169:2002 Protecţie individuală a ochilor. Filtre pentru

sudură şi tehnici conexe. Cerinţe referitoare la factor de transmisie şi utilizare recomandată

29. SREN 170:2003 EN 170:2002 Protecţie individuală a ochilor. Filtre pentru ultraviolet. Cerinţe referitoare la factorul de transmisie şi utilizarea recomandată

30. SREN 171:2003 EN 171:2002 Protecţie individuală a ochilor. Filtre pentru infraroşu. Cerinţe referitoare la factorul de transmisie şi utilizare recomandată

31. SREN 172:2003 EN 172:1994 Protecţie individuală a ochilor. Filtre de protecţie împotriva radiaţiilor solare, pentru utilizare industrială

32. SREN 172:2003/A2:2003 EN 172/A2:2001 Protecţie individuală a ochilor. Filtre de protecţie împotriva radiaţiilor solare, pentru utilizare industrială

33. SREN 175:2002 EN 175:1997 Protecţie individuală. Echipament de protecţie a ochilor şi a feţei pentru sudare şi tehnici conexe

34. SREN 207:2003 EN 207:1998 Protecţie individuală a ochilor. Filtre şi protectori ai ochilor împotriva radiaţiilor laser (protectori ai ochilor pentru laser)

35. SREN 207:2003/A1:2003 EN 207/A1-2002 Protecţie individuală a ochilor. Filtre şi protectori ai ochilor împotriva radiaţiilor laser (protectori ai ochilor pentru laser)

36. SREN 208:2003 EN 208:1998 Protecţie individuală a ochilor. Protectori ai ochilor pentru lucrări de reglare pe lasere şi sisteme laser (protecţie a ochilor pentru reglare laser)

37. SREN 208:2003/A1:2003 EN 208/A1:2002 Protecţie individuală a ochilor. Protectori ai ochilor pentru lucrări de reglare pe lasere şi sisteme laser (protecţie a ochilor pentru reglare laser)

38. SREN 250:2003 EN 250:2000 Aparate respiratorii. Aparate de scufundare cu aer comprimat şi circuit deschis. Cerinţe, încercări, marcare

39. SREN 269:2003 EN 269:1994 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aducţie de aer

315 

proaspăt cu asistenţă motorizată, cu cagulă. Cerinţe, încercări, marcare

40. SREN 270:2003 EN 270:1994 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aducţie de aer comprimat, cu cagulă. Cerinţe, încercări, marcare

41. SREN 270:2003/A1:2003 EN 270/A1:2000 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie cu aducţie de aer comprimat, cu cagulă. Cerinţe, încercări, marcare

42. SREN 271:1998 EN 271:1995 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie izolante, cu aducţiune de aer comprimat sau cu aer liber, cu ventilaţie asistată, cu cagulă, utilizate pentru operaţiile de proiectare a abrazivilor. Cerinţe, încercări, marcare

43. SREN 271:1998/A1:2003 EN 271/A1:2000 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie izolante, cu aducţie de aer comprimat sau cu aer liber, cu ventilaţie asistată, cu cagulă, utilizate pentru operaţiile de proiectare a abrazivilor. Cerinţe, încercări, marcare

44. SREN 340:1998 EN 340:1993 Îmbrăcăminte de protecţie. Cerinţe generale 45. SREN 341+AC:1999 EN 341:1992 Echipament individual de protecţie împotriva

căderilor de la înălţime. Coborâtoare 46. SREN 341+AC-

1999/A1:2003 EN 341/A1:1996 Echipament individual de protecţie împotriva

căderilor de la înălţime. Dispozitive de coborâre

47. SREN 344:1995 EN 344:1992 Cerinţe şi metode de încercare pentru încălţămintea de securitate, încălţămintea de protecţie şi încălţămintea utilizată în timpul muncii pentru uz profesional

48. SREN 344:1995/A1:2002 EN 344/A1:1997 Cerinţe şi metode de încercare pentru încălţămintea de securitate, încălţămintea de protecţie şi încălţămintea utilizată în timpul muncii pentru uz profesional

49. SREN 344-2:1999 EN 344-2:1996 Încălţăminte de securitate, încălţăminte de protecţie şi încălţăminte de lucru pentru uz profesional. Partea 2: Cerinţe suplimentare şi metode de încercare

50. SREN 345:1996 EN 345:1992 Specificaţii pentru încălţăminte de securitate de uz profesional

51. SREN 345:1996/A1:2002 EN 345/A1:1997 Specificaţii pentru încălţămintea de securitate de uz profesional

52. SREN 345-2:2002 EN 345-2:1996 Încălţăminte de securitate de uz profesional. Partea 2: Specificaţii suplimentare

53. SREN 346:1996 EN 346:1992 Specificaţii pentru încălţămintea de protecţie de uz profesional

54. SREN 346:1996/A1:2002 EN 346/A1:1997 Specificaţii pentru încălţămintea de protecţie de uz profesional

55. SREN 346-2:2002 EN 346-2:1996 Încălţăminte de protecţie de uz profesional. Partea 2: Specificaţii suplimentare

56. SREN 347:1996 EN 347:1992 Specificaţii pentru încălţămintea de lucru de uz profesional

57. SREN 347:1996/A1:2002 EN 347/A1:1997 Specificaţii pentru încălţămintea de lucru de uz profesional

58. SREN 347-2:2002 EN 347-2:1996 Încălţăminte de lucru de uz profesional. Partea 2: Specificaţii suplimentare

59. SREN 348:1997 EN 348:1992 Îmbrăcăminte de protecţie. Metode de încercare. Determinarea comportării materialelor la contactul cu stropi mici de

316 

metal topit 60. SREN 352-1:2003 EN 352-1:2002 Protectori individuali împotriva zgomotului.

Cerinţe generale. Partea 2: Antifoane externe 61. SREN 352-2:2003 EN 352-2:2002 Protectori individuali împotriva zgomotului.

Cerinţe generale. Partea 2: Antifoane interne 62. SREN 352-3:2003 EN 352-3:2002 Protectori individuali împotriva zgomotului.

Condiţii de securitate şi de încercare. Partea 3: Antifoane externe montate pe o cască de protecţie utilizată în industrie

63. SREN 352-4:2003 EN 352-4:2001 Protectori individuali împotriva zgomotului. Cerinţe de securitate şi de încercare. Partea 4: Antifoane externe cu atenuare dependenta de nivel

64. SREN 353-1:2003 EN 353-1:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Partea 1: Opritoare de cădere cu alunecare pe suport de ancorare rigid

65. SREN 353-2:2003 EN 353-2:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Partea 2: Opritoare de cădere cu alunecare pe suport de ancorare flexibil

66. SREN 354:2003 EN 354:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Mijloace de legătură

67. SREN 355:2003 EN 355:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Absorbitoare de energie

68. SREN 358:2003 EN 358:1999 Echipament individual de protecţie pentru poziţionare în timpul lucrului şi prevenirea căderilor de la înălţime. Centuri de poziţionare în timpul lucrului şi limitare a deplasării şi mijloace de legătură pentru poziţionare în timpul lucrului

69. SREN 360:2003 EN 360:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Opritoare de cădere retractabile

70. SREN 361:2003 EN 361:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Centuri complexe

71. SREN 362:1996 EN 362:1992 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Piese de legătură

72. SREN 363:2003 EN 363:2002 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Sisteme de oprire a căderii

73. SREN 364+AC:1996 EN 364:1992 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Metode de încercare

74. SREN 365:1996 EN 365:1992 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Condiţii generale pentru instrucţiuni de utilizare şi pentru marcare

75. SREN 367+AC:1999 EN 367:1992 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţia împotriva căldurii şi flăcărilor. Metodă de încercare. Determinarea transmisiei căldurii la expunerea la flacără

76. SREN 368:1997 EN 368:1992 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţia împotriva produselor chimice lichide. Metodă de încercare: Rezistenţa materialelor la penetrarea lichidelor

77. SREN 369:1997 EN 369:1993 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţia împotriva produselor chimice lichide. Metodă de încercare. Rezistenţa materialelor la permeaţia lichidelor

78. SREN 371:2003 EN 371:1992 Aparate de protecţie respiratorie. Filtre

317 

antigaz AX şi filtre combinate împotriva compuşilor cu punct scăzut de fierbere. Cerinţe, încercări, marcare

79. SREN 372:2003 EN 372:1992 Aparate de protecţie respiratorie. Filtre antigaz SX şi filtre combinate împotriva anumitor compuşi cu punct scăzut de fierbere. Cerinţe, încercări, marcare

80. SREN 373:2003 EN 373:1993 Îmbrăcăminte de protecţie. Evaluarea rezistenţei materialelor la împroşcarea cu metal topit

81. SREN 374-1:1997 EN 374-1:1994 Mănuşi de protecţie împotriva produselor chimice şi a microorganismelor. Partea 1: Terminologie şi performanţe impuse

82. SREN 374-2:1997 EN 374-2:1994 Mănuşi de protecţie împotriva produselor chimice şi a microorganismelor. Partea 2: Determinarea rezistenţei la penetrare

83. SREN 374-3:1998 EN 374-3:1994 Mănuşi de protecţie împotriva produselor chimice şi a microorganismelor. Partea 3: Determinarea rezistenţei la permeaţia produselor chimice

84. SREN 379:2003 EN 379:1994 Specificaţii referitoare la filtre de sudură cu factor de transmisie în vizibil comutabil şi filtre de sudură cu doi factori de transmisie în vizibil

85. SREN 379:2003/A1:2003 EN 379/A1:1998 Specificaţii referitoare la filtre de sudură cu factor de transmisie în vizibil comutabil şi filtre de sudură cu doi factori de transmisie în vizibil

86. SREN 381-1:2003 EN 381-1:1993 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mână. Partea 1: Banc de încercare pentru încercările la tăiere de către un ferăstrău cu lanţ

87. SREN 381-2:2003 EN 381-2:1995 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 2: Metode de încercare pentru protectori ai piciorului

88. SREN 381-3:2003 EN 381-3:1996 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna Partea 3: Metode de încercare pentru încălţăminte

89. SREN 381-4:2003 EN 381-4:1999 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 4: Metode de încercare pentru mănuşile de protecţie împotriva ferăstrăului cu lanţ

90. SREN 381-5:2003 EN 381-5:1995 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 5: Cerinţe pentru protectori ai piciorului

91. SREN 381-7:2003 EN 381-7:1999 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 7: Cerinţe pentru mănuşile de protecţie împotriva ferăstrăului cu lanţ

92. SREN 381-8:2003 EN 381-8:1997 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 8: Metode de încercare a ghetelor de protecţie la utilizarea ferăstrăului cu lanţ

93. SREN 381-9:2003 EN 381-9:1997 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 9: Cerinţe pentru ghetrele de protecţie pentru utilizarea ferăstrăului cu lanţ

94. SREN 381-10:2003 EN 381-10:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii de ferăstraie cu lanţ. Partea 10: Metode de încercare pentru haine de protecţie

95. SREN 381-11:2003 EN 381-11:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru utilizatorii

318 

ferăstrăului cu lanţ ţinut cu mâna. Partea 11: Cerinţe pentru haine de protecţie

96. SREN 388:1996 EN 388:1994 Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor mecanice

97. SREN 393:2002 EN 393:1993 Veste de salvare şi echipament individual ajutător de plutire. Echipament ajutător de plutire - 50N

98. SREN 393:2002/A1:2002 EN 393/A1:1998 Veste de salvare şi echipament individual ajutător de plutire. Echipament ajutător de plutire - 50N

99. SREN 394:2002 EN 394:1993 Veste de salvare şi echipament individual de plutire. Accesorii

100. SREN 395:2001 EN 395:1993 Veste de salvare şi echipament individual ajutător de plutire. Veste de salvare - 100 N

101. SREN 395:2001/A1:2003 EN 395/A1:1998 Veste de salvare şi echipament individual ajutător de plutire. Veste de salvare - 100 N

102. SREN 396:2002 EN 396:1993 Veste de salvare şi echipament individual de plutire. Veste de salvare - 150 N

103. SREN 396:2002/A1:2002 EN 396/A1:1998 Veste de salvare şi echipament individual de plutire. Veste de salvare - 150 N

104. SREN 397:2003 EN 397:1995 Căşti de protecţie pentru uz industrial 105. SREN 397:2003/A1:2003 EN 397/A1:2000 Căşti de protecţie pentru uz industrial 106. SREN 399:2002 EN 399:1993 Veste de salvare şi echipament individual

ajutător de plutire. Veste de salvare - 275 N 107. SREN 399:2002/A1:2002 EN 399/A1:1998 Veste de salvare şi echipament individual

ajutător de plutire. Veste de salvare - 275 N 108. SREN 405:2003 EN 405:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Semi-măşti

filtrante cu supape împotriva gazelor sau împotriva gazelor şi particulelor. Cerinţe, încercări, marcare

109. SREN 407:1996 EN 407:1994 Mănuşi de protecţie împotriva riscurilor termice (căldură şi/sau foc)

110. SREN 420:1996 EN 420:1994 Cerinţe generale pentru mănuşi de protecţie 111. SREN 421:2000 EN 421:1994 Mănuşi de protecţie împotriva radiaţiilor

ionizante şi a contaminării radioactive 112. SREN 443:2003 EN 443:1997 Căşti pentru pompieri 113. SREN 458:1998 EN 458:1993 Protectori individuali împotriva zgomotului.

Recomandări pentru selecţionare, utilizare, îngrijire şi întreţinere. Ghid

114. SREN 463:2002 EN 463:1994 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor chimice lichide. Metodă de încercare. Determinarea rezistenţei la penetrare cu jet de lichid (încercare la jet)

115. SREN 464:1998 EN 464:1994 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor lichide şi gazoase inclusiv aerosolilor lichizi şi particulelor solide. Metodă de încercare: Determinarea etanşeităţii combinezoanelor etanşe la gaz (încercare la presiune internă)

116. SREN 465:2002 EN 465:1995 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie chimică cu îmbinări etanşe la ceaţă între diferitele părţi ale sale (Echipament de tip 4)

117. SREN 465:2002/A1:2002 EN 465/A1:1998 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie chimică cu îmbinări etanşe la ceaţă între diferitele părţi ale sale (Echipament de tip 4)

319 

118. SREN 466:2003 EN 466:1995 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie chimică cu îmbinări etanşe la lichide între diferite părţi ale îmbrăcămintei (echipament de tip 3)

119. SREN 466:2003/A1:2003 EN 466/A1:1998 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru îmbrăcămintea de protecţie chimică cu îmbinări etanşe la lichide între diferite părţi ale îmbrăcămintei (echipament de tip 3)

120. SREN 467+A1:2000 EN 467:1995+ EN 467/A1:1998

Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţia împotriva produselor chimice lichide. Cerinţe de performanţă pentru articolele de îmbrăcăminte care conferă protecţie chimică unor părţi ale corpului

121. SREN 468:2002 EN 468:1994 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor chimice lichide. Metodă de încercare. Determinarea rezistenţei la penetrarea ceţei (încercare la ceaţă)

122. SREN 469:1999 EN 469:1995 Îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri. Cerinţe şi metode de încercare pentru îmbrăcămintea de protecţie pentru lupta împotriva incendiilor

123. SREN 470-1:1999 EN 470-1:1995 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe. Partea 1: Cerinţe generale

124. SREN 470-1:1999/A1:2002

EN 470-1/A1:1998 Îmbrăcăminte de protecţie utilizată la activităţi de sudură şi tehnici conexe. Partea 1: Cerinţe generale

125. SREN 471:1996 EN 471:1994 Îmbrăcăminte avertizoare de mare vizibilitate 126. SREN 510:2002 EN 510:1993 Cerinţe pentru îmbrăcămintea de protecţie

folosită acolo unde există riscul de agăţare de părţi mobile

127. SREN 511:1999 EN 511:1994 Mănuşi de protecţie împotriva frigului 128. SREN 530:1997 EN 530:1994 Rezistenţa la abraziune a materialului din care

este realizată îmbrăcămintea de protecţie. Metodă de încercare

129. SREN 531:1997 EN 531:1995 Îmbrăcăminte de protecţie pentru lucrătorii din industrie expuşi la căldură (cu excepţia îmbrăcămintei pentru pompieri şi sudori)

130. SREN 531:1997/A1:2002 EN 531/A1:1998 Îmbrăcăminte de protecţie pentru lucrători expuşi la căldură

131. SREN 533:2003 EN 533:1997 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi flăcărilor. Materiale şi ansambluri de materiale cu propagare limitată a flăcării

132. SREN 564:2003 EN 564:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Cordelină. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

133. SREN 565:2003 EN 565:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Chinga. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

134. SREN 566:2003 EN 566:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Bucle de ancorare. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

135. SREN 567:2003 EN 567:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Dispozitive de blocare. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

136. SREN 568:2003 EN 568:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Dispozitive de ancorare în gheaţă. Cerinţe de

320 

securitate şi metode de încercare 137. SREN 569:2003 EN 569:1997 Echipament pentru alpinism şi escaladare.

Pitoane. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

138. SREN 659:2003 EN 659:2003 Mănuşi de protecţie pentru pompieri 139. SREN 702:2003 EN 702:1994 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie

împotriva căldurii şi a focului. Metodă de încercare. Determinarea transmisiei termice de contact prin îmbrăcămintea de protecţie sau materialele sale

140. SREN 795:2003 EN 795:1996 Protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Dispozitive de ancorare. Cerinţe şi încercări

141. SREN 795:2003/A1:2003 EN 795/A1:2000 Protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Dispozitive de ancorare. Cerinţe şi încercări

142. SREN 812:2003 EN 812:1997 Căşti de protecţie, de tip uşor, pentru industrie

143. SREN 812:2003/A1:2003 EN 812/A1:2001 Căşti de protecţie de tip uşor pentru industrie 144. SREN 813:2003 EN 813:1997 Echipament individual de protecţie pentru

prevenirea căderilor de la înălţime. Centura scaun

145. SREN 863:2003 EN 863:1995 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi mecanice. Metodă de încercare: Rezistenţă la perforaţie

146. SREN 892:2003 EN 892:1996 Echipament de alpinism şi escaladare. Corzi dinamice pentru alpinism şi escaladare. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

147. SREN 893:2003 EN 893:1999 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Crampoane. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

148. SREN 943-1:2003 EN 943-1:2002 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor chimice solide şi gazoase, inclusiv aerosoli lichizi şi particule solide. Partea 1: Cerinţe de performanţă pentru combinezoanele de protecţie chimică ventilate şi neventilate, etanşe la gaze (Tip 1) şi neetanşe la gaze (Tip 2)

149. SREN 943-2:2003 EN 943-2:2002 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva produselor chimice solide şi gazoase, inclusiv aerosoli lichizi şi particule solide. Partea 2: Cerinţe de performanţă pentru combinezoanele de protecţie chimică etanşe la gaze (Tip 1) destinate echipelor de salvare (ET)

150. SREN 958:2003 EN 958:1996 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Absorbitoare de energie utilizate în Via Ferrata. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

151. SREN 960:1996 EN 960:1994 Mulaje de capete utilizate la încercările căştilor de protecţie

152. SREN 960:1996/A1:2003 EN 960/A1:1998 Mulaje de capete utilizate la încercările căştilor de protecţie

153. SREN 1073-1:2000 EN 1073-1:1998 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării radioactive. Partea 1: Cerinţe şi metode de încercare pentru îmbrăcămintea de protecţie ventilată, împotriva contaminării cu particule radioactive

154. SREN 1073-2:2003 EN 1073-2:2002 Îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării radioactive. Partea 2: Cerinţe şi metode de încercare pentru îmbrăcămintea de protecţie neventilată împotriva contaminării radioactive sub formă de particule

321 

155. SREN 1082-2:2003 EN 1082-2:2000 Îmbrăcăminte de protecţie. Mănuşi şi protectori pentru braţe împotriva tăierilor şi loviturilor cuţitelor de mână. Partea 2: Mănuşi şi protectori pentru braţe din materiale altele decât zale

156. SREN 1082-3:2003 EN 1082-3:2000 Îmbrăcăminte de protecţie. Mănuşi şi protectori pentru braţe împotriva tăierilor şi loviturilor cuţitelor de mână. Partea 3: încercare la tăiere prin impact pentru ţesături, piele şi alte materiale

157. SREN 1146:2003 EN 1146:1997 Aparate de protecţie respiratorie pentru evacuare. Aparate de protecţie respiratorie izolante autonome cu circuit cu aer comprimat cu cagulă (aparate de evacuare cu aer comprimat cu cagulă). Cerinţe, încercări, marcare

158. SREN 1146:2003/A1:2003

EN 1146/A1:1998 Aparate de protecţie respiratorie pentru evacuare. Aparate de protecţie respiratorie izolante autonome cu circuit cu aer comprimat cu cagulă (aparate de evacuare cu aer comprimat cu cagulă). Cerinţe, încercări, marcare

159. SREN 1146:2003/A2:2003

EN 1146/A2:1999 Aparate de protecţie respiratorie pentru evacuare. Aparate de protecţie respiratorie izolante autonome cu circuit cu aer comprimat cu cagulă (aparate de evacuare cu aer comprimat cu cagulă). Cerinţe, încercări, marcare

160. SREN 1146:2003/A3:2003

EN 1146/A3:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Aparat de protecţie respiratorie izolant autonom cu circuit deschis, cu aer comprimat, cu cagulă (aparat de evacuare cu aer comprimat, cu cagulă). Cerinţe, încercări, marcare

161. SREN 1149-1:2002 EN 1149-1:1995 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice. Partea 1: Rezistivitate de suprafaţă (metode de încercare şi cerinţe)

162. SREN 1149-2:2003 EN 1149-2:1997 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi electrostatice. Partea 2: Metodă de încercare pentru măsurarea rezistenţei electrice la traversarea materialelor (rezistenţă verticală)

163. SREN 1150:2003 EN 1150:1999 Îmbrăcăminte de protecţie, îmbrăcăminte avertizoare pentru utilizări neprofesionale. Metode de încercare şi cerinţe

164. SREN 1384:2002 EN 1384:1996 Căşti de protecţie pentru sporturi hipice 165. SREN

1384:2002/A1:2003 EN 1384/A1:2001 Căşti de protecţie pentru sporturi hipice

166. SREN 1385:2002 EN 1385:1997 Căşti de protecţie utilizate la caiac-canoe şi pentru sporturi practicate pe cursuri de apă repezi

167. SREN 1486:2001 EN 1486:1996 Îmbrăcăminte de protecţie pentru pompieri. Metode de încercare şi cerinţe pentru îmbrăcămintea reflectorizantă pentru operaţiile speciale de luptă împotriva incendiului

168. SREN 1731:2003 EN 1731:1997 Protectori ai ochilor şi feţei, tip sită, de uz industrial şi neindustrial, împotriva riscurilor mecanice şi/sau împotriva căldurii

169. SREN 1731:2003/A1:2003

EN 1731/A1:1997 Protectori ai ochilor şi feţei, tip sită, de uz industrial şi neindustrial, împotriva riscurilor mecanice şi/sau împotriva căldurii

170. SREN 1827:2003 EN 1827:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Semi-măşti fără supape de inspiraţie şi cu filtre

322 

demontabile, împotriva gazelor, împotriva gazelor şi particulelor sau numai împotriva particulelor. Cerinţe, încercări, marcare

171. SREN 1836:2003 EN 1836:1997 Protecţie individuală a ochilor. Ochelari de soare şi filtre de protecţie împotriva radiaţiilor solare pentru utilizare generală

172. SREN 1836:2003/A1:2003

EN 1836/A1:2001 Protecţie individuală a ochilor. Ochelari de soare şi filtre de protecţie împotriva radiaţiilor solare, pentru utilizare generală

173. SREN 1868:2003 EN 1868:1997 Echipament individual de protecţie împotriva căderilor de la înălţime. Lista termenilor echivalenţi

174. SREN 1891:2003 EN 1891:1998 Echipament individual de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime. Corzi cu miez cu coeficient redus de alungire

175. SREN ISO 4869-2:1997 EN ISO 4869-2:1995 Acustică. Protectori individuali împotriva zgomotului. Partea 2: Estimarea nivelurilor de presiune acustică ponderate A în cazul utilizării protectorilor individuali împotriva zgomotului

176. SREN ISO 6942:2003 EN ISO 6942:2002 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi a focului. Metodă de încercare: Evaluarea materialelor şi a ansamblurilor de materiale expuse la o sursă de căldură radiantă

177. SREN ISO 10819:2002 EN ISO 10819:1996 Vibraţii şi şocuri mecanice. Vibraţii mână-braţ. Metodă de măsurare şi evaluare a factorului de transmitere a vibraţiilor de la mănuşă la palmă

178. SREN 12083:2003 EN 12083:1998 Aparate de protecţie respiratorie. Filtre cu furtunuri respiratorii (Filtre nemontate pe mască). Filtre împotriva particulelor, filtre împotriva gazelor şi filtre combinate. Cerinţe, încercări, marcare

179. SREN 12270:2003 EN 12270:1998 Echipament pentru alpinism şi escaladare. Pioleţi. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

180. SREN 12275:2003 EN 12275:1998 Echipament de alpinism şi escaladare. Piese de legătură. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

181. SREN 12276:2003 EN 12276:1998 Echipament de alpinism şi escaladă. Ancore mecanice. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

182. SREN 12277:2003 EN 12277:1998 Echipament de alpinism şi escaladare. Centură complexă

183. SREN 12278:2003 EN 12278:1998 Echipament de alpinism şi escaladare. Scripeţi. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

184. SREN 12419:2003 EN 12419:1999 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie izolante de construcţie uşoară cu aducţie de aer comprimat, cu mască completă, semi-mască sau sfert de mască. Cerinţe, încercări, marcare

185. SREN 12477:2003 EN 12477:2001 Mănuşi de protecţie pentru sudori 186. SREN 12492:2003 EN 12492:2000 Echipament de alpinism şi escaladare. Căşti

pentru alpinişti. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

187. SREN 12492:2003/A1:2003

EN 12492/A1:2002 Echipament de alpinism şi escaladare. Căşti pentru alpinişti. Cerinţe de securitate şi metode de încercare

188. SREN 12568:2003 EN 12568:1998 Protectori ai piciorului şi gambei. Cerinţe şi metode de încercare pentru bombeuri şi

323 

inserţii metalice antiperforaţie 189. SREN 12628:2003 EN 12628:1999 Accesorii de plonjare. Echipamente combinate

ajutătoare pentru plutire şi salvare. Cerinţe funcţionale şi de securitate, metode de încercare

190. SREN 13061:2003 EN 13061:2001 Îmbrăcăminte de protecţie. Protectori de tibie pentru jucătorii de fotbal. Cerinţe şi metode de încercare

191. SREN 13087-1:2003 EN 13087-1:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 1: Condiţii şi condiţionare

192. SREN 13087-1:2003/A1:2003

EN 13087-1/A1:2001 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 1: Condiţii şi condiţionare

193. SREN 13087-2:2003 EN 13087-2:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 2: Absorbţia şocurilor

194. SREN 13087-2:2003/A1:2003

EN 13087-2/A1:2001 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 2: Absorbţia şocurilor

195. SREN 13087-3:2003 EN 13087-3:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 3: Rezistenţa la penetraţie

196. SREN 13087-3:2003/A1:2003

EN 13087-3/A1:2001 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 3: Rezistenţă la penetraţie

197. SREN 13087-4:2003 EN 13087-4:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 4: Eficienţa sistemului de retenţie

198. SREN 13087-5:2003 EN 13087-5:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 5: Rezistenţa sistemului de retenţie

199. SREN 13087-6:2003 EN 13087-6:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 6: Câmp vizual

200. SREN 13087-6:2003/A1:2003

EN 13087-6/A1:2001 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 6: Câmp vizual

201. SREN 13087-7:2003 EN 13087-7:2000 Căşti de protecţie. Metodă de încercare. Partea 7: Rezistenţa la flacără

202. SREN 13087-7:2003/A1:2003

EN 13087-7/A1:2001 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 7: Rezistenţa la flacără

203. SREN 13087-8:2003 EN 13087-8:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 8: Proprietăţi electrice

204. SREN 13087-10:2003 EN 13087-10:2000 Căşti de protecţie. Metode de încercare. Partea 10: Rezistenta la căldură radiantă

205. SREN 13178:2003 EN 13178:2000 Protecţie individuală a ochilor. Protectori ai ochilor destinaţi utilizatorilor de snowmobile

206. SREN 13274-1:2003 EN 13274-1:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 1: Determinarea fugii spre interior şi a fugii totale spre interior

207. SREN 13274-2:2003 EN 13274-2:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 2: încercări practice de performanţă

208. SREN 13274-3:2003 EN 13274-3:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 3: Determinarea rezistenţei respiratorii

209. SREN 13274-4:2003 EN 13274-4:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 4: încercări la flacără

210. SREN 13274-5:2003 EN 13274-5:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 5: Condiţii climatice

211. SREN 13274-6:2003 EN 13274-6:2001 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 6: Determinarea conţinutului de dioxid de carbon în aerul inhalat

212. SREN 13274-7:2003 EN 13274-7:2002 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 7: Determinarea penetraţiei filtrelor de particule

213. SREN 13274-8:2003 EN 13274-8:2002 Aparate de protecţie respiratorie. Metode de încercare. Partea 8: Determinarea colmatării

324 

cu pulbere de dolomită 214. SREN 13277-4:2003 EN 13277-4:2001 Echipament de protecţie pentru artele

marţiale. Partea 4: Cerinţe suplimentare şi metode de încercare privind protectori ai capului

215. SREN 13277-5:2003 EN 13277-5:2002 Echipament de protecţie pentru artele marţiale. Partea 5: Cerinţe suplimentare şi metode de încercare pentru protectorii genitali şi protectorii abdominali

216. SREN 13356:2003 EN 13356:2001 Accesorii de vizualizare pentru uz neprofesional. Metode de încercare şi cerinţe

217. SREN 13484:2003 EN 13484:2001 Căşti pentru utilizatorii de săniuţe 218. SREN 13546:2003 EN 13546:2002 Îmbrăcăminte de protecţie. Protectori ai

mâinii, braţului, pieptului, abdomenului, gambei, piciorului şi organelor genitale pentru portarii de hochei pe iarbă şi protectori ai tibiei pentru jucătorii de hochei pe iarbă. Cerinţe şi metode de încercare

219. SREN 13567:2003 EN 13567:2002 Îmbrăcăminte de protecţie. Protectori ai mâinii, braţului, pieptului, abdomenului, gambei, organelor genitale si feţei pentru scrimeri. Cerinţe şi metode de încercare

220. SREN 13594:2003 EN 13594:2002 Mănuşi de protecţie pentru motociclişti profesionişti. Cerinţe şi metode de încercare

221. SREN 13595-1:2003 EN 13595-1:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti profesionişti. Haine, pantaloni şi combinezoane sau combinaţii din două piese. Partea 1: Cerinţe generale

222. SREN 13595-2:2003 EN 13595-2:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti profesionişti. Haine, pantaloni şi combinezoane sau combinaţii din două piese. Partea 2: Metodă de încercare pentru determinarea rezistenţei la abraziune prin impact

223. SREN 13595-3:2003 EN 13595-3:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti profesionişti. Haine, pantaloni şi combinezoane sau combinaţii din două piese. Partea 3: Metode de încercare pentru determinarea rezistenţei la pleznire

224. SREN 13595-4:2003 EN 13595-4:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti profesionişti. Haine, pantaloni şi combinezoane sau combinaţii din două piese. Partea 4: Metodă de încercare pentru determinarea rezistenţei la tăiere prin impact

225. SREN 13781:2003 EN 13781:2001 Căşti de protecţie pentru conducătorii şi pasagerii snowmobilelor şi boburilor

226. SREN 13794:2003 EN 13794:2002 Aparate de protecţie respiratorie. Aparate de protecţie respiratorie izolante, autonome, cu circuit închis pentru evacuare. Cerinţe, încercări, marcare

227. SREN 13949:2003 EN 13949:2003 Echipament respiratoriu. Aparate de scufundare autonome cu circuit deschis pentru utilizare cu Nitrox şi oxigen comprimat. Cerinţe, încercare, marcare

228. SREN ISO 13997:2003 EN ISO 13997:1999 Îmbrăcăminte de protecţie. Proprietăţi mecanice. Determinarea rezistenţei materialelor la tăiere cu obiecte tăioase

229. SREN ISO 13998:2003 EN ISO 13998:2003 Îmbrăcăminte de protecţie. Şorţuri, pantaloni şi haine de protecţie împotriva tăierilor şi loviturilor cuţitului de mână

230. SREN 14120:2003 EN 14120:2003 Îmbrăcăminte de protecţie. Protectori pentru încheietura mâinii, palmă, genunchi şi cot

325 

pentru utilizatorii de echipament de sport cu role. Cerinţe şi metode de încercare

231. SREN ISO 14460:2003 EN ISO 14460:1999 Protecţie împotriva căldurii şi focului. Îmbrăcăminte de protecţie pentru piloţii de automobile. Cerinţe de performanţă şi metode de încercare

232. SREN ISO 14460:2003/A1:2003

EN ISO 14460/A1:2002 Protecţie împotriva căldurii şi focului. Îmbrăcăminte de protecţie pentru piloţii de automobile. Cerinţe de performanţă şi metode de încercare

233. SREN ISO 14877:2003 EN ISO 14877:2002 Îmbrăcăminte de protecţie pentru operaţii de proiectare, a abrazivilor granulari

234. SREN ISO 15025:2003 EN ISO 15025:2002 Îmbrăcăminte de protecţie. Protecţie împotriva căldurii şi flăcărilor. Metodă de încercare pentru propagarea limită a flăcării

235. SREN ISO 15027-1:2003 EN ISO 15027-1:2002 Costume de protecţie termică în caz de imersie. Partea 1: Costume purtate permanent, cerinţe care includ securitatea

236. SREN ISO 15027-2:2003 EN ISO 15027-2:2002 Costume de protecţie termică în caz de imersie. Partea 2: Costume purtate în caz de urgenţă, cerinţe care includ securitatea

237. SREN ISO 15027-3:2003 EN ISO 15027-3:2002 Costume de protecţie termică în caz de imersie. Partea 3: Metode de încercare

238. SREN 24869-1:1998 EN 24869-1:1992 Acustică. Protectori individuali împotriva zgomotului. Metodă subiectivă de măsurare a atenuării acustice

239. SREN 24869-3:1997 EN 24869-3:1993 Acustică. Protectori individuali împotriva zgomotului. Partea 3: Metodă simplificată pentru măsurarea atenuării acustice a protectorilor de tip antifon extern în scopul controlului de calitate

240. SREN 50237:2003 EN 50237:1997 Mănuşi cu protecţie mecanică pentru lucrări electrice

241. SREN 50286:2003 EN 50286:1999 Îmbrăcăminte electroizolantă de protecţie pentru instalaţii de joasă tensiune

242. SREN 50321:2003 EN 50321:1999 încălţăminte electroizolantă pentru lucrări în instalaţii de joasă tensiune

243. SREN 50365:2003 EN 50365:2002 Căşti electroizolante pentru utilizare în instalaţii de joasă tensiune

244. SREN 60743:2003 EN 60743: 2001 Lucrări sub tensiune. Terminologie pentru scule, echipamente şi dispozitive

245. SREN 60895:2003 EN 60895:1996 Îmbrăcăminte conductoare pentru lucrări sub tensiune, la tensiuni nominale până la 800 kV în curent alternativ

246. SREN 60903:1997 EN 60903:1992 Specificaţii pentru mănuşi de materiale electroizolante pentru lucrări în instalaţii electrice

247. SREN 60903:1997/A11: 2003

EN 60903/A11:1997 Specificaţii pentru mănuşi de materiale electroizolante pentru lucrări în instalaţii electrice

248. SREN 60984:2003 EN 60984:1992 Protectori electroizolanţi pentru braţe pentru lucrări sub tensiune

249. SREN 60984:2003/A1:2003

EN 60984/A 1:2002 Protectoare electroizolante pentru braţe pentru lucrări sub tensiune

250. SREN 60984:2002/A11: 2003

EN 60984/A11:1997 Protectoare electroizolante pentru braţe pentru lucrări sub tensiune

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 635bis din data de 13 iulie 2004

 

 

326 

Anexa nr. 3 „STANDARDE CONEXE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA” 3.3. LISTA STANDARDELOR ROMÂNE CARE ADOPTĂ STANDARDE EUROPENE ARMONIZATE REFERITOARE

LA ECHIPAMENTE ŞI SISTEME PROTECTOARE DESTINATE UTILIZĂRII ÎN ATMOSFERE POTENŢIAL EXPLOZIVE

Nr. crt.

Număr de referinţă standard român

Numărul de referinţă al standardului european

armonizat Titlu

0 1 2 3 1. SR EN 1127-1:2003 EN 1127-1:1997 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la

explozii. Partea 1: Concepte fundamentale şi metodologie

2. SR EN 1127-2:2003 EN 1127-2:2002 Atmosfere explozive. Prevenirea şi protecţia la explozie. Partea 2: Concepte fundamentale şi metodologie pentru minerit

3. SR EN 1755:2003 EN 1755:2000 Securitatea cărucioarelor de manipulare. Funcţionare în atmosferă potenţial explozivă. Utilizare în atmosfere inflamabile datorate prezenţei gazelor, cetii şi prafului

4. SR EN 1834-1:2001 EN 1834-1:2000 Motoare cu mişcare alternativă cu ardere internă. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia motoarelor pentru utilizare în atmosfere potenţial explozibile. Partea 1: Motoare din grupa II pentru utilizare în atmosfere cu gaze şi vapori inflamabili

5. SR EN 1834-2:2003 EN 1834-2:2000 Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia motoarelor pentru utilizarea în atmosfere potenţial explozive. Partea 2: Motoare din grupa I pentru utilizare în medii de lucru subterane susceptibile de a conţine gaz de mină şi/sau praf combustibil

6. SR EN 1834-3:2003 EN 1834-3:2000 Motoare cu ardere internă cu mişcare alternativă. Cerinţe de securitate pentru proiectarea şi construcţia motoarelor pentru utilizare în atmosfere potenţial explozive. Partea 3: Motoare din grupa II pentru utilizare în atmosfere cu praf inflamabil

7. SR EN 12874:2003 EN 12874: 2001 Opritoare de flacără. Cerinţe de performanţă, metode de încercare şi limite de utilizare

8. SR EN 13012:2003 EN 13012:2001 Staţii de carburant. Construcţia şi performanţele pistoalelor automate de umplere utilizate la distribuitoarele de carburant

9. SR EN 13463-1:2003 EN 13463-1:2001 Echipamente neelectrice pentru atmosfere potenţial explozive. Partea 1: Metodă şi cerinţe de bază

10 SR EN 13821:2003 EN 13821:2002 Atmosfere potenţial explozive. Prevenirea şi protecţia la explozie. Determinarea energiei minime de aprindere a amestecurilor praf/aer

11 SR EN 13980:2003 EN 13980:2002 Atmosfere potenţial explozive. Aplicarea sistemelor calităţii

12 SR EN 50014:2003 EN 50014:1997 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Cerinţe generale

13 SR EN 50014:2003/A1:2003

EN 50014: 1997/A1:1999 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Cerinţe generale

14 SR EN 50014:2003/A2:2003

EN 50014: 1997/A2:1999 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Cerinţe generale

15 SR EN 50015:2003 EN 50015:1998 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Imersiune în ulei "o"

16 SR EN 50017:2003 EN 50017:1998 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial

327 

explozive. Umplere cu pulbere "q" 17 SR EN 50018:2003 EN 50018:2000 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial

explozive. Capsulare antideflagrantă "d" 18 SR EN

50018:2003/Al:2003 EN 50018: 2000/A 1:2002

Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Capsulare antideflagrantă "d"

19 SR EN 50019:2003 EN 50019:2000 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Securitate mărită "e"

20 SR EN 50020:2003 EN 50020:1994 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Securitate intrinsecă "i"

21 SR EN 50021:2003 EN 50021:1999 Aparatură electrică pentru atmosfere potenţial explozive. Tip de protecţie "n"

22 SR EN 50054:2003 EN 5054:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea gazelor combustibile. Cerinţe generale şi metode de încercare

23 SR EN 50055:2003 EN 50055:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea gazelor combustibile. Cerinţe de performanţă pentru aparatele din Grupa I ce indică până la 5 % (v/v) metan în aer

24 SR EN 50056:2003 EN 50056:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea gazelor combustibile. Cerinţe de performanţă pentru aparatele din Grupa I ce indică până la 100 % (v/v) metan în aer

25 SR EN 50057:2003 EN 50057:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea gazelor combustibile. Cerinţe de performanţă pentru aparatele din Grupa 11 ce indică până la 100 % din limita inferioară de explozie

26 SR EN 50058:2003 EN 50058:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea gazelor combustibile. Cerinţe de performanţă pentru aparatele din Grupa II care indică până la 100 % (v/v) gaz

27 SR EN 50104:2003 EN 50104:1998 Aparatură electrică pentru detectarea şi măsurarea oxigenului. Cerinţe de performanţă şi metode de încercare

28 SR EN 50241-1:2003 EN 50241-1:1999 Specificaţii pentru aparatura cu traiectorie deschisă care detectează gaze combustibile sau toxice şi vapori. Partea 1: Cerinţe generale şi metode de încercare

29 SR EN 50241-2:2003 EN 50241-2:1999 Specificaţii pentru aparatura cu traiectorie deschisă care detectează gaze combustibile sau toxice şi vapori. Partea 2: Cerinţe de performanţă pentru aparatura de detectare a gazelor combustibile

30 SR EN 50281-1-1:2003 EN 50281-1-1:1998 Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului combustibil. Partea 1-1: Aparatură electrică protejată prin carcase. Construcţie şi încercare

31 SR EN 50281-1-1:2003/A1:2003

EN 50281-1-1:1998/A1:2002

Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului combustibil. Partea 1-1: Aparatură electrică protejată prin carcase. Construcţie şi încercare

32 SR EN 50281-1-2:2003 EN 50281-1-2:1998 Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului combustibil. Partea 1-2: Aparatură electrică protejată prin carcase. Alegere, instalare şi întreţinere

33 SR EN 50281-1-2:2003/A1:2003

EN 50281-1-2:1998/A1:2002

Aparatură electrică destinată utilizării în prezenţa prafului combustibil. Partea 1-2: Aparatură electrică protejată prin carcase. Alegere, instalare şi întreţinere

34 SR EN 50281-2-1:2003 EN 50281-2-1:1998 Aparatura electrică destinată utilizării în prezenta prafului combustibil. Partea 2-1: Metode de încercare. Metode de determinare a temperaturii minime de aprindere a prafului

328 

35 SR EN 50284:2003 EN 50284:1999 Cerinţe speciale pentru construcţia, încercarea şi marcarea aparaturii electrice din grupa II de echipamente, categoria 1G

36 SR EN 50303:2003 EN 50303:2000 Echipamente pentru grupa I, categoria M1 destinate să rămână în funcţiune în atmosfere grizutoase şi/sau cu praf de cărbune

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 866 din data de 22 septembrie 2004 

329 

BIBLIOGRAFIE

Carti

1. Basuc Mariana, Balta Mihai si altii - Reglementari si bune practici in domeniul securitatii si sanatatii in munca, - Editura “Copertex ”, Bucuresti, 2004

2. BUGA CONSTANTIN- Reglementarea juridica a protectiei muncii, – Editura “Jus-R.B.A.”-Bucuresti, 1997

3. DARABONT AL., PECE ST., DASCALESCU A - Managementul securitatii si sanatatii in munca, vol. 1 si 2, -Editura AGIR, Bucuresti, 2001

4. DARABONT ALEXANDRU, PECE STEFAN - Protectia muncii, - Editura “Didactica si Pedagogica”-Bucuresti, 1996

5. MUNTEANU ROXANA- Drept European – Editura “Oscar Print”- Bucuresti, 1996 6. PECE STEFAN, DASCALESCU ANDREI - DEX – Securitate si sanatate in munca,

Dictionar explicativ, - Editura “Genicod”, Bucuresti, 2001 7. STEFANESCU ION TRAIAN- Dreptul muncii - Editura “Lumina Lex” Bucuresti, 2000 8. TINCA OVIDIU- Normele juridice de protectie a muncii – Editura “Lumina Lex” Bucuresti,

2002 9. TUDOROIU THEODOR- Tratatul Uniunii Europene, – Editura “Lucretius” Bucuresti, 1996 10. http://agency.osha.eu.int- Publicatiile FACTS, ale Agentiei Europene pentru Securitate si

Sanatate in Munca, Bilbao, Spania Tratate, Acte de aderare si Directive

11. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (Tratatul de la Paris)- 18 aprilie 1951

12. Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (Tratatul de la Roma)- 25 martie 1957 13. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom)- 25 martie

1957 14. Tratatul de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii Europene unice ale Comunităţilor

Europene (Tratatul de fuziune)- 8 aprilie 1965 15. Tratatul de modificare a unor dispoziţii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunităţilor

Europene şi a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene-8 aprilie 1965

16. Tratatul de modificare a unor dispoziţii bugetare ale Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a Tratatului de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene-20 aprilie 1970

17. Acte privind aderarea la Comunităţile Europene a Regatului Danemarcei, Irlandei Regatului Norvegiei şi a Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord-1973

18. Tratatul de modificare a unor dispoziţii financiare ale Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi ale Tratatului de instituire a unui Consiliu unic şi a unei Comisii unice ale Comunităţilor Europene-22 iulie 1975

19. Tratat privind modificarea anumitor dispoziţii ale Protocolului privind Statutul Băncii Europene de Investiţii-1978

330 

20. Acte privind aderarea Republicii Elene la Comunităţile Europene-1981 21. Actul Unic European-28 februarie 1986 22. Tratat privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugheze-1986 23. Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht)- 7 februarie 1992 24. Tratat privind aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei-1995 25. Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de

instituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte conexe -2 octombrie 1997 26. Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de

instituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte conexe-26 februarie 2001 27. Directiva – 89/391/CEE—cadru 28. Directiva 98/37/CE, forma consolidată a directivei 89/392/CEE şi amendamentele din

directivele 91/368/CEE, 93/44/CEE şi 93/68/CEE—maşini Monitorul Oficial

29. Monitorul Oficial nr. 404/20.07.2001- Legea nr. 436/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca

30. Monitorul Oficial nr. 712/08.11.2001- Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor

31. Monitorul Oficial nr. 9/09.01.2001 - Hotararea de Guvern nr. 4/2001 pentru organizarea si functionarea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale.

32. Monitorul Oficial 322/15.06.2001 - Hotararea de guvern nr. 537/2001 privind infiintarea Centrului de Pregatire si Perfectionare Profesionala al Inspectiei Muncii.

33. Monitorul Oficial nr. 413/14.06.2002 - Ordonanta de urgenta nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea autorizarii functionarii comerciantilor, republicata

34. Monitorul Oficial nr. 414/14.06.2002- Hotararea de guvern nr. 573/2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a functionarii comerciantilor

35. Monitorul Oficial nr. 454/27.06.2002- Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale

36. Monitorul Oficial nr. 535/23.07.2002 - Lege nr. 452/2002 pentru ratificarea Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 183/2000 privind revizuirea Conventiei (revizuita) asupra protectiei maternitatii din 1952, adoptata la cea de-a 88-a sesiune a Conferintei Generale a Organizatiei Internationale a Muncii la Geneva la 15 iunie 2000

37. Monitorul Oficial nr. 740/10.10.2002 - Ordinul nr. 232/2002 al ministrului muncii si solidaritatii sociale pentru aprobarea Regulamentului propriu de organizare si functionare al Inspectiei Muncii si Regulamentul de organizare si functionare a inspectoratelor teritoriale de munca.

38. Monitorul Oficial nr. 740/10.10.2002- Legea nr. 108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, republicata .

39. Monitorul Oficial nr. 204/26.03.2002 - Hotararea de Guvern nr. 238/2002 pentru majorarea limitelor amenzilor contraventionale prevazute de Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicata, de Legea nr. 108/1999 pentru infintarea si organizarea Inspectiei Muncii, precum si de Legea nr. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca.

40. Monitorul Oficial nr. 279/21.04.2003- Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

331 

41. Monitorul Oficial nr. 291/25.04.2003- Ordonanta de Urgenta nr. 27/2003 privind procedura aprobarii tacite.

42. Monitorul Oficial nr. 740/10.10.2003- Hotararea de Guvern nr. 504/2003 pentru aprobarea Programului de aplicare a Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea

43. Monitorul Oficial nr. 464/29.06.2003 - Ordonanta de Urgenta nr. 64/2003 pentru stabilirea unor masuri privind infiintarea, organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice

44. Monitorul Oficial nr. 483/07.07.2003- Hotararea de Guvern nr. 737/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei

45. Monitorul Oficial nr. 496/09.07.2003- Hotararea de guvern nr. 745/2003 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale de Control

46. Monitorul Oficial nr. 767/31.10.2003- Constitutia Romaniei (republicare) 47. Monitorul Oficial nr. 72/05.02.2003- Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Linkuri web ale OIM

48. http://www.ilo.org/global/lang--es/index.htm 49. Programul Safework: http://www.ilo.org/safework/lang--es/index.html 50. http://www.ilocis.org/en/contilo.html 51. http://www.ilo.org/global/standards/WCMS_125637/lang--es/index.html 52. Global Strategy on Occupational Safety and Health: Conclusions adopted by the International

Labour Conference at its 91st Session 2003:http://www.ilo.org/safework/info/publications/lang--en/WCMS_107535/index.html

53. Raportul III (1B): Studiu general al Conventiei privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor, 1981 (nr. 155), al Recomandarii privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor, 1981 (nr. 164) si al Protocolului din 2002 al Conventiei privind Securitatea si Sanatatea lucratorilor: http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---ed_norm/---relconf/documents/meetingdocument/ wcms_103489.pdf

54. Organele de control ale OIM: Organisation Internationale du Travail, Centrul International de Formare al OIM, Turin:www.plades.org.pe/.../organos_control_oit_23Abr.pdf

55. Directive privind sistemele de Management al Securitatii si Sanatatii la locul de munca ILO-OSH 2001, OrganizatiaInternationala a Muncii, Geneva:www.ilo.org/public/libdoc/ilo/2001/101B09_287_span.pdf Linkuri la pagina web a Uniunii Europene

56. Comisia Europeana: http://ec.europa.eu/about/ds_es.htm 57. Directia Generala pentru Munca (Securitate si Sanatate la locul de munca)

:http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=148&langId=es 58. Comunicatul Comisiei Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic si Social

European si Comitetului Regiunilor privind aplicarea practica a dispozitiilor Directivelor privind Securitatea si Sanatatea la locul de munca 89/31(Directiva cadru), 89/654 (Locuri de munca), 89/655 (Echipamente de lucru), 89/656 (Echipamente individuale de protectie), 90/269 (Manipularea manuala a incarcaturilor) y 90/270 (Ecrane de vizualizare): http://eur lex.europa.eu/smartapi/cgi/sga_doc?smartapi!celexplus!prod!DocNumber&lg=es&type_doc=COMfinal&an_doc=2004&nu_doc=62

59. Parlamentul European: http://www.europarl.europa.eu/

332 

60. Comisia Fortelor de Munca si Protectiei Sociale: http://www.europarl.europa.eu/activities/committees/homeCom. do?language=ES&body=EMPL

61. Agentia europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca: http://osha.europa.eu/es/front-page: EUROFOUND: http://www.eurofound.europa.eu/ EURO–LEX (legislatia europeana): http://eur-lex.europa.eu/es/index.htm Linkuri web international

62. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS): http://www.who.int/es/index.html 63. Monitorul Oficial al Romaniei 64. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Surse internet

65. http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/food/index_ro.htm 66. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database 67. http://www.gandul.info/financiar/romanii-mananca-si-beau-mai-putin-cu-10-industria-

alimentara-produce-someri-in-pas cu-restrangerea-consumului-sindicatele-se-asteapta-la-cresterea-importurilor-si-la-scumpiri-6882969

68. http://ec.europa.eu/health-eu/my_environment/at_work/index_en.htm 69. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/health/health_safety_work/data/database 70. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=22 71. http://www.mmuncii.ro/ro/articole/0000-00-00/documente-cheie-249-articol.html 72. http://osha.europa.eu/en/sector/agriculture 73. http://osha.europa.eu/en/publications/reports/ 74. http://www.ciaa.eu/asp/documents/brochures.asp 75. http://www.recolta.eu/rubrica/industria-alimentara/page/9/?nomo=true 76. http://www.ziare.com/cautare/industria+alimentara 77. http://www.euro.who.int/en/where-we-work/member-states/romania/publications2 78. http://www.who.int/countries/rou/en/ 79. http://www.ispt.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=27&Itemid=41 80. http://www.cpss.ro/index.html/publications/sectionID_2/Public/health.html 81. http://www.eurohealthnet.eu/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=182&Ite

mid=221 82. http://www.eurohealthnet.eu/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=202&Ite

mid=244 83. http://www.enwhp.org/workplace-health-promotion.html 84. http://www.enwhp.org/european-toolbox.html 85. http://www.ms.ro/?pag=57 86. http://www.protectiamuncii.ro/ro/statistics 87. http://www.eurofound.europa.eu/ewco/cc/fs_romania.htm 88. http://www.protectiamuncii.ro/ro/publications/publicatii_agentie.shtml 89. http://www.protectiamuncii.ro/ro/topics/sectors/agriculture 90. http://www.protectiamuncii.ro/ro/topics/sectors/horeca/accident_prevention.html 91. http://ec.europa.eu/health-eu/my_environment/at_work/index_ro.htm 92. http://www.eurofound.europa.eu/ewco/2008/04/RO0804019I.htm 93. http://www.mmuncii.ro/en/statistical-bulletin-190-view.html

333 

94. http://www.inspectiamuncii.ro/ssmimm/p1e.html 95. http://www.inspectmun.ro/RAPORT%20ANUAL/raport%20anual.html 96. http://www.ilo.org/dyn/cisdoc/index_html?p_lang=e 97. http://laborsta.ilo.org/STP/guest 98. http://www.ilo.org/dyn/natlex/natlex_browse.country?p_lang=en&p_country=ROM 99. http://osha.europa.eu/ro/organisations/osh_strategies 100. http://www.arssm.ro/ 101. http://www.inspectmun.ro/Legislatie/LegislatieC/legislatiec.html 102. http://www.securitatea-muncii.ro/instructiuni-proprii 103. http://sanatatesisecuritateinmunca.webgarden.ro/menu/s-s-m-scurt-istoric 104. http://www.asro.ro