Geografia Fizica a Romaniei 2012-2013

1

GEOGRAFIA FIZICĂ A ROMÂNIEI

NOTE DE CURS

ASIST. UNIV. DR. DAMARIS PLEŞIA

2012 – 2013

2

CUPRINS

1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI ŞI IMPACTUL ÎN PEISAJ.. 4

1.1. ASPECTE GENERALE ....................................................................................... 41.2. PUNCTELE EXTREME ...................................................................................... 41.3. DETERMINANTELE GEOGRAFICE ALE ROMÂNIEI REFLECTATE ÎNSTRUCTURA PEISAJULUI ...................................................................................... 5

2. EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ A TERITORIULUI ROMÂNIEI . 8

2.1. ETAPA MOLDO-DOBROGEANĂ / EPOCA PREHERCINICĂ....................... 82.2. ETAPA CARPATO-DOBROGEANĂ /EPOCA HERCINICĂ......................... 102.3. ETAPA CARPATO-PERICARPATICĂ / EPOCA CARPATICĂ ŞINEOCARPATICĂ .................................................................................................... 10

3. RELIEFUL ROMÂNIEI .............................................................................. 13

3.1. UNITĂŢILE MORFOSTRUCTURALE ........................................................... 133.1.1. UNITĂŢI DE PLATFORMĂ / VORLANDUL CARPATIC ..................................... 133.1.2. UNITĂŢI DE OROGEN (CARPAŢII) (SEPARATE DE CELE DE PLATFORMĂPRIN FALIA PERICARPATICĂ)...................................................................................... 143.1.3. UNITĂŢI DE TRANZIŢIE/DE RACORD (ÎNTRE CELE DE PLATFORMĂ ŞICELE DE OROGEN)........................................................................................................ 14

3.2. RELIEFUL DE EROZIUNE DIFERENŢIALĂ................................................. 153.2.1. RELIEFUL PETROGRAFIC .................................................................................. 15

3.2.1.1. RELIEFUL DEZVOLTAT PE ŞISTURI CRISTALINE ŞI GRANITE ..................... 153.2.1.2. RELIEFUL DEZVOLTAT PE ROCI SOLUBILE...................................................... 213.2.1.3. RELIEFUL DEZVOLTAT PE CONGLOMERATE ŞI GRESII ................................ 293.2.1.4. RELIEFUL DEZVOLTAT PE MARNE ŞI ARGILE ................................................. 303.2.1.5. RELIEFUL DEZVOLTAT PE NISIP.......................................................................... 353.2.1.6. RELIEFUL DEZVOLTAT PE LOESS/DEPOZITE LOESSOIDE............................. 35

3.2.2. RELIEFUL STRUCTURAL..................................................................................... 373.2.3. RELIEFUL VULCANIC.......................................................................................... 42

3.3. SISTEMELE DE MODELARE.......................................................................... 493.3.1. SISTEMUL DE MODELARE FLUVIATIL ............................................................. 493.3.2. SISTEMUL DE MODELARE MARIN .................................................................... 523.3.3. SISTEMUL DE MODELARE GLACIAR ................................................................ 533.3.4. SISTEMUL DE MODELARE EOLIAN................................................................... 553.3.5. SISTEMUL DE MODELARE ANTROPIC.............................................................. 57

4. CLIMA ŞI IMPACTUL ÎN TERITORIU.................................................. 58

4.1. FACTORII GENETICI AI CLIMEI................................................................... 584.2. ELEMENTELE CLIMATICE............................................................................ 594.3. REGIONAREA DUPĂ INFLUENŢELE CLIMATICE EXTERIOARE .......... 60

3

4.4. TIPURILE DE CLIMATE DUPĂ ALTITUDINE ............................................. 61

5. RESURSELE DE APĂ ALE ROMÂNIEI. CARACTERISTICIGENERALE ...................................................................................................... 63

5.1. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ........................................................................... 635.2. LACURILE DIN ROMÂNIA (PE TREPTE DE RELIEF ŞI DUPĂ GENEZĂ)................................................................................................................................... 66

5.2.1. LACURI DE MUNTE.............................................................................................. 675.2.2. LACURI DE DEAL ŞI PODIŞ ................................................................................ 685.2.3. LACURI DIN CÂMPII, LUNCA DUNĂRII, DELTA DUNĂRII ŞI DE PE LITORAL........................................................................................................................................... 68

6. VEGETAŢIA ROMÂNIEI .......................................................................... 70

6.1. ZONALITATEA ................................................................................................ 706.2. ETAJAREA ........................................................................................................ 716.3. VEGETAŢIA AZONALĂ ŞI INTRAZONALĂ................................................ 726.4. CORELAŢII BIO-PEDO-CLIMATICE ............................................................ 73

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ....................................................................... 74

4

1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEIŞI IMPACTUL ÎN PEISAJ

1.1. ASPECTE GENERALE

Constituie un punct de plecare în evaluarea tuturor proceselor şifenomenelor fizico-geografice care caracterizează teritoriul ţării; Matematic: traversată de la vest la est de paralela de 45°latit. N (care

străbate jumătatea sudică) şi de la nord la sud de meridianul de 25°longit. E,acest fapt având drept consecinţă fizico-geografică situarea României înplină zonă temperată (centrul ţării se află în apropierea localităţii DealuFrumos, comuna Merghindeal, judeţul Sibiu, la intersecţia paralelei de46°latit. N cu meridianul de 25°longit. E);

Varietatea teritorială a paralelei de 45° este dată de traversarea următoarelorareale (V-E): Depr. Oraviţa (cu potenţial climatic favorabil ce condiţioneazăo vegetaţie termofilă – liliac sălbatic, mojdrean, cărpiniţa şi o faună specifică– vipera cu corn, scorpionul, broasca ţestoasă), cursul inferior al V. Cerna,zona pomicolă din N Olteniei, la S de Rm. Vâlcea, N de Ploieşti, zona destepă a României, N Dobrogei, S de Sulina;

Linia de profil a meridianului de 25 ° este mult mai variată (N-S): grupaCarpaţilor Maramureşului şi ai Bucovinei şi a Carpaţilor Moldo-Transilvani(Carpaţii Orientali), Depr. Colinară a Transilvaniei, Carpaţii Meridionali,Subcarpaţii Getici, treptele de piemont din sudul acestora, Câmpia Română,Valea Dunării.

1.2. PUNCTELE EXTREME

Ale ţării: N – Horodiştea; S – Zimnicea; V – Beba Veche; E – Sulina.

Extinderea: latitudinală 525 km; longitudinală 740 km;

Consecinţe: diferenţieri de ordin climatic (V ţării este mai umed, E mai arid– la Timişoara 600 mm/an, iar în Dobrogea 300 mm/an) şi orar (dacă în E,la Sulina, ora locală este 12, în V, la Beba Veche, este doar 11.25).

Faţă de continentul european: 2800 km faţă de Capul Nord; 1050 km faţăde Capul Matapan (S Insulei Creta, Marea Mediterană), 2950 km faţă deCapul Roca (Portugalia), 2600 km faţă de Munţii Ural.

Alte consecinţe: Pătrunderea maselor polare în N (platforma rusă fiind o adevărată “poartă”

pentru acestea);

5

Pătrunderea maselor mediteraneene în S-SV, reflectate în învelişulbiogeografic;

Pătrunderea maselor de ariditate din E, reflectate în vegetaţia de stepă; Influenţele oceanice, care pătrund de la V prin “Poarta Someşană” (Pod.

Someşan), determină ca prezenţa fagului să aibă cea mai mare înaintare spreE;

Limita nordică a viţei-de-vie, având o dezvoltare mare în bazinul Târnavelor;

Gruparea aşezărilor acolo unde gradul de favorabilitate a fost maxim (înMunţii Apuseni, aşezările permanente ajung până la 1 600 m – satulPietroasa, iar terenurile agricole până la 1 400 m).

1.3. DETERMINANTELE GEOGRAFICE ALE ROMÂNIEIREFLECTATE ÎN STRUCTURA PEISAJULUI

Originalitatea peisajului românesc este dată de prezenţa celor 3coordonate geografice cu caracter determinativ – Carpaţii, Dunărea, MareaNeagră.

CARPAŢII

Element de reper în analiza geografică şi coordonator al peisajului ţării; Se impun prin:

•Poziţia centrală, în funcţie de care, reţeaua hidrografică prezintă caracterdivergent spre exteriorul Carpaţilor şi convergent spre interiorul depresiunilorintramontane sau a Depr. Colinare a Transilvaniei, la care se adaugă şi existenţacvasiconcentrică a treptelor de relief;

•Desfăşurarea cvasicirculară / inelară – apar ca o structură cvasiunitară /continuă, fiind numiţi de Simion Mehedinţi CORONA MONTIUM, dar careprezintă, în acelaşi timp, multe areale de discontinuitate (depresiuniintramontane, culoare de vale, golfuri depresionare), care înscriu anumite“abateri” în teritoriu;

•Etajarea peisajului carpatic (3 etaje): superior/alpin (>1800 m) –ponderea cea mai mică; consemnează în peisaj elemente glaciare şi periglaciare;caracter restrictiv datorită temperaturilor scăzute şi a stratului de zăpadă;mijlociu/de versant (800-1800 m) – extensiunea cea mai mare; definit ca arealuldezechilibrelor în serie, fiind domeniul cu o dinamică foarte activă;inferior/depresionar şi al culoarelor limitrofe (200-800 m) – cel mai puternictransformat de om.

6

DUNĂREA

Lungimea totală 2860 km (1075 km se află pe teritoriul ţării);Străbate 10 ţări (sau este tangentă) - (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria,Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina) şi 4 capitale (Viena,Bratislava, Budapesta, Belgrad);

Colectează 97.8% din râurile care drenează teritoriul României, restul de 2.2%sunt reprezentate de râurile dobrogene care se varsă în Marea Neagră prinintermediul limanurilor maritime;

Izoterma de 11°C pătrunde pe Valea Dunării de la V la E. La confluenţa cuCerna, aceasta înaintează până la Băile Herculane, apoi înscrie culoarul Dunăriila baza teraselor inferioare, străbate Balta Brăilei, pe lângă horstul dobrogean şipătrunde în Delta Dunării până la Sulina. Prezintă 4 sectoare:

•Baziaş – Drobeta-Turnu Severin / “Defileul Dunării” (defileu cu bazinete şisectoare de chei/”cazane”);

•Drobeta-Turnu Severin – Călăraşi / “Lunca Dunării” (culoar de vale lungşi asimetric (în V, la Drobeta-Turnu Severin prezintă 7-9 terase, iar în E, laBrăila, doar 1 terasă → cu cât înaintează spre E, este mai recentă);

•Călăraşi – Brăila / “Bălţile Dunării” (Balta Ialomiţei, Balta Brăilei) –desfăşurare sud-nord;

•Brăila – Sulina / “Dunărea maritimă” – în partea terminală formează DeltaDunării, după care debuşează în Marea Neagră.

MAREA NEAGRĂ / PONTUS EUXINUS

Cvasiînchisă – păstrează legătura cu Oceanul Planetar prin StrâmtoareaBosfor (cu Marea Marmara) şi prin Strâmtoarea Dardanele (cu Marea Egee);Îi aparţine Marea Azov şi are legătură cu aceasta prin Strâmtoarea Kerci;Reprezintă nivelul de bază al României;

Prezintă fâşie litorală, care se află sub influenţa directă a acesteia (20-25 km)şi platformă continentală, pe suprafaţa căreia s-au extins în timp gurile devărsare ale Dunării, Nistrului şi Niprului (Constantin Brătescu a identificatgurile Dunării, înecate în transgresiuni marine);

Influenţează peisajul dobrogean prin contrastul între umiditatea ridicată aaerului şi uscăciunea excesivă (vegetaţie higrofilă şi hidrofilă alături de ceaxero-halofilă, cu forme endemice).

7

Tabel 1

Indici cantitativi selectivi

Suprafaţa României

238 391 km2 (locul 12 în Europa) 30% Carpaţii (23% depresiunile

carpatice – 336 la nr.); 37% Dealurile şi Podişurile; 33% Câmpiile.

Lungimea graniţelor

3 149.9 km terestre: 1085.5 km; fluviatile: 1 817 km; maritime: 274.4 km.

Lungimea litoralului 247.4 km

Carpaţii Româneşti

(2/3 din Carpaţii Sud-Estici pe teritoriulRomâniei)

- suprafaţa: 66 303 km2

(39% din lanţul carpatic – 170 000km2);

- lungimea: 910 km(60.66% din lungimea totală – 1 500km);

- altitudinea: medie 840 m.(Alpii: 140 000 km2, 1 000 km, 1 350 m altit.med.)

Dunărea

- 38% din bazinul ei (805 300 km2);- 45% din lungimea ei (1 075 km din 2 860km);- colectează 97.8% din râurile care dreneazăteritoriul României, restul de 2.2% (râuriledobrogene) se varsă indirect în Marea Neagrăprin intermediul limanurilor maritime.

Marea Neagră

(comunică cu: M. Marmara prin StrâmtoareaBosfor, 30 km; M. Egee prin Str. Dardanele,32 km; M. Azov prin Str. Kerci, 41 km)

- suprafaţa: 413 488 km2

(îi aparţine M. Azov – 38 000 km2);- volumul: 529 950 km3;- adâncimea: med. 1 282 m; max. 2 245 m;- lungimea: 1 148 km (V→E);- lăţimea max.: 606 km;- salinitate: scăzută (15-22‰);- temperatura medie anuală a apei în sectorulromânesc: 12-14°C.

Sursa: Valeria Amelia Velcea, 2001

8

2. EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂA TERITORIULUI ROMÂNIEI

Legată de evenimentele geologice produse la scară planetară şi determinatede:

Formarea şi migrarea plăcilor şi a microplăcilor1, în timp şi spaţiu;Mişcările orogenetice;Mişcările pe verticală/epirogenetice → epirogenie pozitivă şi negativă;Manifestările vulcanice;Sistemele de modelare condiţionate de schimbările climatice (modelarefluviatilă, glaciară şi periglaciară, marină etc.).

A avut loc în mai multe etape/epoci de evoluţie paleogeografică fiinddefinite de marile orogeneze şi grupate în funcţie de teritoriul afectat şi devârstă, deci, vizează spaţiul geografic antrenat în ansamblul proceselor şifenomenelor încadrate în scara geocronologică şi morfocronologică:

Etapa MOLDO-DOBROGEANĂ / Epoca PREHERCINICĂ;Etapa CARPATO-DOBROGEANĂ / Epoca HERCINICĂ;Etapa CARPATO-PERICARPATICĂ / Epoca CARPATICĂ şiNEOCARPATICĂ.

2.1. ETAPA MOLDO-DOBROGEANĂ / EPOCA PREHERCINICĂ

Afectează Pod. Moldovei şi Pod. Dobrogei; Fenomenele geologice se produc din Proterozoic până în Paleozoicul

inferior;

Se remarcă: Orog. baikaliană → Platf. Moldovenească; Orog. assyntică (sf. Proterozoicului) → Platf. Moesică; În Cambrian - modelarea subaeriană în climat secetos (dezagregare,

coraziune, modelare fluviatilă, pluviodenudare) → o vastă pediplenă2 cecorespunde fundamentului Pod. Moldovei, C. Române, Dobrogei de Sud;

1 1 placă şi 4 microplăci: placa est-europeană (în E-NE; se subduce sub Carpaţii Orientali); microplacaMoesică (în S şi SE; se subduce sub Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului); microplaca Mării Negre (în SE;se subduce în dreptul Curburii Carpatice → cutremurele vrâncene; situată între faliile Fierbinţi şi Sf. Gheorghe –gura Trotuşului); microplaca intraalpină formată din microplaca Transilvană şi microplaca Panonică.2 Pediplenă = câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munţilor prin retragerea versanţilor, în climatarid/secetos → din nivelarea totală; peneplenă = suprafaţă plană sau uşor ondulată, rezultată din eroziunea unuiteren muntos, în climat umed → din nivelarea parţială.

9

Fig. 1. Scara geocronologică şi morfocronologică (Sursa: Gr. Posea, 2002)

10

Orog. caledoniană (Silurian) → cea mai veche formaţiune geologicăaflată la zi = şisturile verzi din Pod. Casimcei (la N falia Peceneaga-Camena,iar la S falia Capidava-Ovidiu/Topalu-Ovidiu).

2.2. ETAPA CARPATO-DOBROGEANĂ /EPOCA HERCINICĂ

Afectează arealul carpatic şi dobrogean; Paleozoicul superior – Mezozoic; Fenomene geologice importante: Orog. hercinică (Carbonifer – Permian) → Munţii Măcin, care sunt

de fapt munţi insulari (inselberg-uri), îngropaţi în propriile lordepozite, având aspectul Munţilor Făgăraş, dar cu altitudini mult maimici, datorită eroziunii (vf. Greci, 467 m);

În Permian – Triasic: climatul secetos → pediplena Dobrogei de Nord; În Jurasic se conturează Depresiunea Predobrogeană/cuveta

Bârladului, între faliile din Platf. Moldovei şi Dobrogea de Nord; Orog. kimmerică veche şi nouă (Triasic – Jurasic) → se formează

munţi bloc (Munţii Mureşului) şi bazine de sedimentare (DepresiuneaHaţeg şi Reşiţa – Moldova Nouă); horsturi şi grabene în CarpaţiiOccidentali; scufundarea cristalinului în Carpaţii Orientali şi formareageosinclinalului flişului carpatic; fosilizarea pediplenei dobrogene cu ocuvertură de calcare jurasice (fenomen caracteristic Pod. Casimcei);

Modelarea subaeriană în climat tropical (Jurasic sup. – Cretacic inf.)→ scoarţe lateritice3 din Munţii Pădurea Craiului şi Bihor; fosilizăriale masivelor prin cuverturi calcaroase; modelarea lentă a uscatuluidobrogean;

2.3. ETAPA CARPATO-PERICARPATICĂ / EPOCA CARPATICĂ ŞINEOCARPATICĂ

Cuprinde tot teritoriul României; Cretacic – Holocen; Se remarcă: Orog. austrică – în care presiunile puternice generează un şariaj foarte

accentuat (Pz. Getică acoperă cristalinul Autohton din CarpaţiiMeridionali; Pz. de Codru acoperă Autohtonul de Bihor, din MunţiiApuseni; în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali are loc o puternicădeversare a Pz. Transilvane către est;

3 Prin alterarea calcarelor → bauxita, folosită în producerea aluminiului; scoarţa de alterare este compusă dinprodusele dezagregării fizice şi alterării chimice a rocilor parentale.

11

Orog. laramică (Senonian sup. – Paleocen) → consolidarea zoneicristalino-mezozoice din Carpaţii Orientali; formarea flişului cretaciccu deversare către est; formarea bazinului Transilvan şi Panonic prinprăbuşirea blocurilor cristaline pe linii de falii; apariţia unorcompartimentări secundare (Depr. Dornelor, Depr. Petroşani, Depr.Iara);

Modelarea într-un climat tropical şi subtropical (umed şi cald) →peneplena carpatică = suprafaţa Borăscu (prima suprafaţă de eroziunedin Carpaţi);

Mişcări epirogenetice pozitive → ridicarea tuturor treptelor de relief; Erupţii vulcanice → lanţul vulcanic din vestul Carp. Orientali (Oaş –

Gutâi – Ţibleş – Călimani – Gurghiu – Harghita); Orog. savică → flişul paleogen prin cutarea şi înălţarea unor

formaţiuni eterogene pe latura estică a Carp. Orientali; în vestul Carp.Occidentali se conturează pe linii de falii depresiunile-golfuri; îndepresiunea Panonică şi cea Transilvană au loc mişcări de subsidenţă;modelarea duce la formarea primului nivel al suprafeţei Râu-Şes (adoua suprafaţă de eroziune din Carpaţi);

Orog. stirică şi moldavă (Helveţian sup. – Sarmaţian) – continuăscufundarea bazinelor transilvan şi panonic, iar în avantfosaSubcarpaţilor Moldovei are loc depunerea formaţiunilor mio-pliocene;

Orog. attică (Sarmaţian sup.) – continuă mişcările de ridicare dinCarpaţi; exondarea depresiunilor interne şi de tip golfuri (înălţarea desub apă) ; continuă cutarea sedimentelor din avantfosa subcarpatică; seamplifică erupţiile vulcanice din vestul Carpaţilor Orientali; modelareaîn climat mediteranean arid determină formarea celui de-al doilea nivelal suprafeţei Râu-Şes;

Orog. rhodanică – are loc o nouă ridicare a Carpaţilor şi în acelaşitimp retragerea apelor din: Depr. Transilvaniei prin Poarta Someşană;Pod. Moldovei spre sud; depresiunile-golfuri spre vest; Depr. Geticăcătre sud şi nord-est;

Orog. valahă (sf. Pliocenului – încep. Cuaternarului) – ridicareaCarpaţilor cu cca. 500-1000 m; cutarea din Pod. Transilvaniei (subformă de domuri şi cute diapire) şi din Subcarp. Olteniei şi ai Curburii(cute faliate, cute diapire); exondări ce aduc la zi teritorii din Pod.Moldovei, Piem. Getic, C. Banato-Crişană; subsidenţe locale (Depr.Braşov, C. Titu-Potlogi către Ploieşti, Buzău, Râmnic, Siret) carefavorizează menţinerea lacurilor; modelarea pliocenă în condițiileunui climat mediteranean → eroziune accentuată în Carpaţi (cuformarea celei de-a treia suprafeţe de eroziune = suprafaţa Gornoviţa)şi noi manifestări vulcanice în Căliman-Harghita).

12

CUATERNARUL

Factori determinanţi: Mişcările neotectonice pozitive şi negative; Eustatismul Mării Negre (oscilaţiile de nivel); Schimbările climatice care au condiţionat sistemele de modelare.

Efecte principale: Carpaţii – afectaţi de glaciaţiune şi fenomene periglaciare; Bazinele intramontane – prezintă conuri de dejecţie, glacisuri şi

piemonturi; Erupţiile vulcanice – se reduc; Subcarpaţii – traversaţi de văi înscrise de terase şi lunci; Piemontul Getic – acoperit cu mari conuri de dejecţie; Câmpia Română – se consolidează ca uscat; Delta Dunării – se formează în vechiul golf Halmyris (= apă sărată)

sub impactul aluviunilor cărate de Dunăre şi de curenţii litorali.

13

3. RELIEFUL ROMÂNIEI

3.1. UNITĂŢILE MORFOSTRUCTURALE (constituie alrelieful majorRomâniei)

• Munţi – dispuşi pe structuri de orogen;• Dealuri, poduşuri şi câmpii – dispuse, în general, pe structuri de platformă,dar pot fi şi pe orogen.

3.2. RELIEFUL DE EROZIUNE DIFERENŢIALĂ

3.3. SISTEMELE DE MODELARE (împreună cu relieful de eroziunediferenţială determină relieful mediu şi minor)

• sisteme de modelare (au tot un caracter diferenţial pentru că suntcondiţionate de schimbările climatice, excepţie face modelarea antropică)= acţiunea agenţilor şi proceselor din Cuaternar → relieful fluviatil, r.glaciar şi periglaciar, r. marin, r. eolian, r. antropic.

3.1. UNITĂŢILE MORFOSTRUCTURALE

Constituie relieful major;Se împart în:

Unităţi de PLATFORMĂ / VORLANDUL CARPATIC; Unităţi de OROGEN (separate de cele de platformă prin falia

pericarpatică);Unităţi de TRANZIŢIE / DE RACORD între primele 2 domenii.

3.1.1. UNITĂŢI DE PLATFORMĂ / VORLANDUL CARPATIC

• Scoarţă continentală subţire, dar rigidă faţă de mişcările tectonice(ridicare / coborâre);• Fundament cristalin antecambrian acoperit de sedimente necutate;• Aparţin structural Platf. Moldoveneşti (care se scufundă sub Carpaţii

Orientali) şi Platf. Moesice (se scufundă sub Carpaţii Meridionali);

Subunităţi:• POD. MOLDOVEI (fundam. cristalin antecambrian şi cuv. sedim.

cretacică-pliocenă, dispusă monoclinal) – aparţine Platf. Moldoveneşti;• C. ROMÂNĂ (fundam. moesic acoperit de sedimente) – aparţine Platf.

Moesice;• DOBROGEA:

14

• de Nord cu Munţii Măcin (fundam. crist. hercinic, cuv. triasică şijurasică), Pod. Tulcei (fundam. crist. hercinic, cuv. triasică), Pod.Babadag (fundam. crist., peste care se dispun calcare sub forma unuisinclinal);• centrală = Pod. Casimcei (şisturi verzi, fosilizate parţial de ocuvertură calcaroasă jurasică);• de Sud (fundam. crist., acoperit de sedimente eocene şi mio-pliocene) – aparţine Platf. Moesice;• Delta Dunării – în extremitatea nord-estică (fundam. faliat,acoperit de sedimente triasice, jurasice, sarmaţiene, pliocene şi deltaice)– se suprapune Depr. Predobrogene / cuvetei Bârladului.

3.1.2. UNITĂŢI DE OROGEN (CARPAŢII) (SEPARATE DE CELE DEPLATFORMĂ PRIN FALIA PERICARPATICĂ)

• Scoarţă continentală groasă şi cu mobilitate tectonică mare;• Fundament cristalin acoperit de sedimente cutate;• Roci heterogene: metamorfice, sedimentare, vulcanice → faliere şi cutare

puternică, la care se adaugă procese vulcanice;

Subunităţi:• SUBUNITĂŢI CRISTALINO-MEZOZOICE: Carp. Orientali, Carp.

Meridionali şi Munţii Banatului (Almăjului);• SUBUNITATEA FLIŞULUI: intern = cretacic (Strate de Sinaia, de

Azuga, de Comarnic, conglomerate de Bucegi şi de Ceahlău); extern =paleogen (gresii de Kliva, de Tarcău, de Lucăceşti); în N 25-30 km, iar înzona Curburii ajunge la aprox. 80 km;

• SUBUNITĂŢI VULCANICE ŞI SEDIMENTARE: în V Carp.Orientali (Ţibleş-Bârgău); în S Munţilor Apuseni (Metaliferi, Trascău,Zarandului);

• SUBUNITĂŢI NEOVULCANICE: Oaş, Gutâi, Ţibleş (parţial),Călimani, Gurghiu, Harghita (legate de erupţiile neogene - Badenian);

• DEPRESIUNI INTRAMONTANE: din Carp. Orientali, Meridionali(Haţeg, Petroşani, Loviştei), Occidentali (de tip “golf”); generate delitologie, structură şi tectonică; evidenţiate de o intensă eroziune.

3.1.3. UNITĂŢI DE TRANZIŢIE/DE RACORD (ÎNTRE CELE DEPLATFORMĂ ŞI CELE DE OROGEN)

Subunităţi:

• UNITATEA PERICARPATICĂ DELUROASĂ – constituie o avanfosă(fr. avant-fossé), în care se disting: Subcarp. Moldovei (cute simple);

15

Subcarp. Curburii (tectonică accentuată şi diapirism – cute diapire);Subcarp. Getici şi Piem. Getic (acesta din urmă, se prelungeşte în arealulaferent Platf. Moesice);

• DEPRESIUNEA INTERCARPATICĂ A TRANSILVANIEI – fundam.carpatic acoperit de formaţiuni sedimentare şi fragmentat tectonic, pe liniide falii): Pod. Someşan (struct. monoclinală), Pod. Transilvaniei (cutediapire şi structură în domuri) – cu Câmpia Transilvaniei, Pod. Târnavelor,Pod. Hârtibaciului şi Pod. Secaşelor;

• CÂMPIA ŞI DEALURILE BANATULUI ŞI CRIŞANEI (fundam.carpatic): Dle. şi C. Banatului (fundam. cristalin, cuv. sedim. helveţiană);Dle. şi C. Crişurilor (fundam. cristalin, cuv. sedim. tortonian-sarmaţiană)şi Câmpia Someşană (fundam. vechi acoperit de fliş şi depozite mio-pliocene şi cuaternare).

3.2. RELIEFUL DE EROZIUNE DIFERENŢIALĂ

Fig. 2. Relieful de eroziune diferenţială

3.2.1. RELIEFUL PETROGRAFIC

3.2.1.1. RELIEFUL DEZVOLTAT PE ŞISTURI CRISTALINE ŞI GRANITE

Include rocile dure, cristalizate – metamorfice şi eruptive, care aparţincelor mai vechi unităţi de pe teritoriul ţării (vechile microplăci şi cordiliere

16

care au evoluat în geosinclinalul carpatic);

Caracterizat prin: duritate, masivitate, impermeabilitate mare,eterogenitate mineralogică etc.;

Răspândit în: Dobrogea; Carpaţi; măgurile din nordul Dealurilor de Vest(Măg. Şimleului, Ţicăului, Prisaca, Făget).

DOBROGEA

Dobrogea centrală – Pod. Casimcei:

Delimitat de 2 falii (Peceneaga-Camena, la nord şi Capidava-Ovidiu, lasud);

Alcătuit din şisturi verzi caledoniene, pe care a fost modelată cea maiveche câmpie de eroziune (pediplena dobrogeană) – se păstrează şi azi, fiindparţial fosilizată de calcare jurasice, ceea ce îi conferă şi caracterul de suprafaţăexhumată datorită eroziunii la care este supusă;

Fig. 3. Podişul Dobrogei. Harta geologică (Sursa: Gr. Posea, 2002)

Masivul Nord-Dobrogean – Munţii Măcinului şi Dle. Tulcei:o Alcătuit din granite şi şisturi cristaline hercinice;o Climatul arid a determinat dezagregarea fizică, astfel s-a format

creasta Munţilor Măcinului (Vf. Greci, 467 m), fiind un relief deINSELBERG-uri = munţi insulari/martori de eroziune îngropaţi în propriileproduse de dezagregare;

17

Fig. 4. Munţii Măcinului, Vf. Greci (467 m)

o Precipitaţiile foarte scăzute condiţionează alterarea chimică,reducând-o foarte mult, fapt reflectat şi în caracterul intermitent al reţeleihidrografice; totuşi, se remarcă SELUL DOBROGEAN, manifestat în toatăDobrogea (= val de apă rezultat în urma ploilor torenţiale, care deplasează cu oviteză maximă blocuri din versanţi şi grohotişurile haotice depuse la bazaacestora).

Fig. 5. Podişul Dobrogei. Harta geomorfologică (Sursa: Gr. Posea, 2002)

18

CARPAŢII

Şisturi cristaline şi granite apar în:

Carpaţii Orientali – Munţii Maramureşului, Rodnei, Suhard, vestulObcinei Mestecăniş, Bistriţei, Giurgeu, Perşani;

Carpaţii Meridionali – Munţii Leaota, Făgăraş, Parâng, Retezat (cele maimari altitudini: >2 500 m);

Carpaţii Occidentali – Munţii Semenic, Almăjului, Locvei, Poiana Ruscă,Gilău, Muntele Mare.

Fig. 6. Tipuri de munţi după structură şi petrografie (Sursa: Gr. Posea, 2002)

19

Modelare diferenţiată prin:

procese de alterare (în sezon umed, dar şi secetos) – ploile torenţialeînlăturau cuvertura de alterare → suprafeţe de nivelare (şesuri de altitudine),dominate de martori de eroziune (1. suprafaţa BORĂSCU/peneplena carpatică;2. suprafaţa Râu Şes; 3. suprafaţa Gornoviţa);

sistemele glaciar şi periglaciar → custuri/creste zimţate (Custura Sărăţii,Custura Bâlii), circuri glaciare ce adăpostesc lacuri glaciare (Bâlea, Avrig,Podragu, Capra, Urlea, Zănoaga, Bucura, Ana, Lia, Iezerele Cindrelului, Lala,Buhăescu, Negoescu etc.), roci striate, turnuri (Turnul Paltinului), ace (AceleCleopatrei), profilul transversal al văilor glaciare în „U”, iar profilul longitudinalmarcat de numeroase rupturi de pantă etc.

Fig. 7. Tipuri genetice de munţi (Sursa: Gr. Posea, 2002)

20

Tot în Carpaţi se mai remarcă:

Duritatea mare a rocilor, reflectată în altitudinile mari;

Interfluviile greoaie cu creste (Munţii Retezat, Făgăraş, Rodnei) sau culmiprelungi (Leaota, Parâng, Semenic);

Văi fluviatile cu profil transversal în V;

Versanţi abrupţi cu grohotişuri la baza lor;

Defilee reprezentative (Dunării, Jiului, Oltului);

Noduri orografice din care se desprind radiar culmi secundare;

Planurile de şistuozitate şi fisurile din granite, care permit penetraţiaapelor, astfel încât, prin procesele de îngheţ-dezgheţ şi alterareafeldspaţilor → cueste de alterare (dezvoltate pe capetele de şistuozitate alecristalinului – Munţii Rodnei, Parâng, Căpăţânii, Retezat etc.) şi versanţidegradaţi, înconjuraţi de grohotişuri.

Fig. 8. Munţii Făgăraşului – Vf. Moldoveanu 2 544 m, Custura Sărăţii, Acele Cleopatrei,circul glaciar cu lacul glaciar Bâlea, valea glaciară a Bâlii; Cazanele Dunării.

21

3.2.1.2. RELIEFUL DEZVOLTAT PE ROCI SOLUBILE

Solubilitatea – principala proprietate a calcarelor (devin solubile doar cândapa este încărcată cu CO2 → carstificarea);

Procesul de carstificare este condiţionat de:

Grosimea rocilor carstificabile;Tectonizarea, frecvenţa diaclazelor;Precipitaţiile bogate (ex.: Stâna de Vale – 1541 mm/an → versanţiivestici ai Apusenilor şi Munţilor Banatului prezintă cea mai maredezvoltare a carstului);Temperatura scăzută a apei (cu cât este mai scăzută, înmagazinează ocantitate mai mare de CO2 → carstificare accentuată);Gradul de acoperire cu alte formaţiuni (ex.: gresiile – roci dure –nu permit pătrunderea apelor în formaţiunile calcaroase → limitareacarstificării);Vegetaţia prin sistemul radicular favorizează pătrunderea apelor →accentuarea carstificării.

Extensiunea calcarelor: (peste 12 500 peşteri)

în arealul carpatic: aproximativ 2 500 km2 în Munţii Apuseni (peste4 000 peşteri); 809 km2 în Carpații Orientali; 724 km2 în CarpaţiiMeridionali şi Munţii Banatului; în arealul extracarpatic: aproximativ 600 km2 în Dobrogea.

Se disting:

CARSTUL – dezvoltat pe calcare (Carpaţi, Dobrogea, Pod. Mehedinţi); PSEUDOCARSTUL – dezvoltat pe sare, gips, conglomerate şi gresii cuciment calcaros (în zona cutelor diapire – Pod. Transilvaniei; Subcarpaţi); VULCANOCARSTUL – dezvoltat pe piroclastite: tufuri şi aglomeratevulcanice (= tuful vulcanic rezultă din consolidarea cenușii vulcanice, iaraglomeratele din consolidarea pietrişurilor vulcanice), în Carpaţi.

A. CARSTUL DEZVOLTAT PE CALCARE

CARPAŢII OCCIDENTALI

UNITATEADE RELIEF

SUBUNITATEA /AREALUL

EXOCARSTUL ENDOCARSTUL

MUNŢIIAPUSENI- ocupă primulloc ca varietatea formelor şica suprafaţă;- carst fosil (de

MUNŢII BIHORULUIşi MUNŢII PĂDUREACRAIULUI

- lapiezuri: Podişul Padiş,Scărişoara, Lumea Pierdută,Zece Hotare, bazinele Roşia,Gârda, Crişul Pietros;- depresiuni carstice: Ponor,Poiana Mare – polii; Padiş,Albioara, Daniş – depresiuni de

- avene: Stanul Foncii (>320 m, înMunţii Pădurea Craiului); Borţig;cel care deschide accesul în PeşteraScărişoara;- peşteri (>200): Vântului (cea mailungă, 32 km), Meziad (singura cu4 etaje) - Munţii Pădurea Craiului;

22

existenţa luisunt legatezăcămintele debauxită).

contact litologic; CetăţilePonorului – cel mai marecomplex carstic situat întreCrişul Pietros, Arieş şi SomeşulCald;- chei: pe văile Roşia, Lazu,Galbena (Groapa Ruginoasa),Someşul Cald (Cetatea Rădesei),Gârda, Sighiştelu etc.;- lacuri (în doline): Vărăşoaia(Munţii Bihorului).

Cetăţile Ponorului, Scărişoara,Zăpodie (12 km), Urşilor, Vârtopetc. – Munţii Bihorului;- gheţari subterani (5): Scărişoara(50 000 m3, în bazinul Gârda);Vârtop (în bazinul Gârda Seacă),Focul Viu şi Barsa din bazinulCrişului Pietros şi gheţarul dinavenul Borţig.

MUNŢII CODRUMOMA(3 areale: Vaşcău,Moneasa, Dumbrăviţa deCodru)

- polii: Ponor, Ponoraş, Ţarina,Tinoasa;- izbucuri: Călugări (lângăVaşcău);- lacuri: Tăul lui Ghib.

- avene: Corbu, Criminiş.

MUNŢII TRASCĂULUIşi ESTULMETALIFERILOR

- culmi calcaroase: Bedeleu-Ciumerna şi Colţii Trascăului;- lacuri: Ighiu (MunţiiTrascăului);- chei: Turzii, Râmeţilor,Geoagiu, Întregalde, Hăşdatelor,Vălişoarei, Tureni

- peşteri (mici): Huda lui Papară (înMunţii Trascăului)

MUNŢIIBANATULUI- ocupă loculdoi cavarietate aformelor

2 areale:- unul foarte lat întreReşiţa şi Moldova Nouă(în special în MunţiiAninei şi în PodişulCărbunari din MunţiiLocvei);- altul mai redus înMunţii Almăjului(Şviniţa –SvineceaMare), care a impusCazanele Dunării

- platouri carstice complexe(cu toate formele de reliefexocarstice): Cărbunari,Colonovăţ, Iabalcea;- chei (cea mai mare lungime dechei în Munţii Aninei) Caraşului- 19 km, Nerei - 18 km,Minişului - 14 km, Gârliştei -9 km, Buhuiului - 8 km;- izbucuri: Caraşului, Bigăr (peMiniş);- lacuri: Buhui.

- aven: Avenul Dracului , careadăposteşte Lacul omonim (încheile Nerei, Munţii Aninei);- peşteri (mici): Comarnic(concreţiunile au o dispoziţieoriginală şi sunt bine conservate),Buhui, Popovăţ, Gura Chindiei.

CARPAŢII MERIDIONALI

SUBUNITATEA /AREALUL

EXOCARSTUL ENDOCARSTUL

MUNŢII MEHEDINŢIMUNŢII CERNEI

- câmpuri de lapiezuri;- doline (izolate) şi uvale: cele mai extinseCrovul Medvedului – 1 km diametru şi 170 madâncimea; Crovul Mare – 500 m diametru şi150 m adâncimea, ambele în Munţii Mehedinţi;- uvale: Poienile Porcului;- polii: Beletina;- chei: pe Cerna, Motru (între Munţii Mehedinţişi Munţii Vâlcan)

- peşteri: Cloşani (pe Motru).

MUNŢII VÂLCAN

- doline izolate;- chei: pe Tismana şi Sohodol (în sudulMunţilor Vâlcan);- izbucuri/izvoare vocluziene (sub aceştia)

MUNŢII RETEZAT- câmpuri de lapiezuri – în Masivul Iorgovanulşi Piule.

- avene: Stâna Tomii (114 m),Albele , care adăposteşte ungheţar.

MUNŢII GODEANU - creste calcaroase.

23

MUNŢII CĂPĂŢÂNII(MASIVULVÂNTURARIŢA-BUILA)

- lapiezuri nivale (dezvoltate pe calcarecristaline);- chei: Galbenului, Olteţului, Bistriţei Vâlcene(în sudul culmii Vânturariţa-Buila)

- peşteri: Muierii (pe râulGalben), Polovragi (pe Olteţ).

MUNŢII ŞUREANU(partea sud-vestică)

- platouri carstice: Platoul Dacic (cuSarmizegetusa);- chei: Roşia, Taia, Cheiul.

- avene: Avenul din DosulLăcşorului (268 m);- peşteri: Cioclovina, Ponorici,Şura Mare, Tecuri, Bolii.

MUNŢII FĂGĂRAŞ

- creste calcaroase;- lapiezuri nivale (dezvoltate pe calcarecristaline, la altitudinea de>2000 m).

MUNŢII PIATRACRAIULUI

- creste, abrupturi, vârfuri piramidale;- lapiezuri de versant;- doline înglobate la obârşia unor văi(Dâmbovicioarei).

- avene;- peşteri.

CULOARUL RUCĂR-BRAN

- carst fosil, exhumat pe alocuri, cu cornete(„gâlme”/„căpăţâni”) şi clipe/klippe;- uvale: constituie terenuri de păşunat sau spaţiiagricole;- polii: Podul Dâmboviţei (tectonică);- chei: Dâmboviţei, Dâmbovicioarei, Cheiței şiOrăţii.

- peşteri: Dâmbovicioarei(longitudinală).

MUNŢII BUCEGI- cu precădere în bazinulIalomiţei

- lapiezuri de versant;- doline izolate;- chei : Ialomiţei, Urşilor, Tătaru, Zănoagei şiOrzei.

- peşteri: Ialomiţei, Ursului.

CARPAŢII ORIENTALI

SUBUNITATEA / AREALUL EXOCARSTUL ENDOCARSTUL

MASIVUL POSTĂVARU - chei: Râşnoavei.

MASIVUL PIATRA MARE - chei (prezintă surplombe): Taminei.

BAZINUL VÂRGHIŞULUI- calcare mezozoice de grosimi mari.

- pe alocuri carst exhumat de subaglomerate vulcanice (PlatoulMereşti);

- peşteri (>40): deschise mai ales înValea Vârghişului.

MASIVUL HĂŞMAŞU MARE /CURMĂTURII- cel mai extins areal carstic din Orientali

- lapiezuri, doline, uvale;- polii (Poiana Albă);- chei: Bicazului.

SUDUL RODNEI şi BÂRGĂU- calcare eocene subţiri şi fisurate;- carst mai puţin dezvoltat;

- doline;- izbucuri.

- peşteri: Izvorul Tăuşoarelor /Tăuşoare (din Munţii Rodnei, 5 kmlungime şi prezintă cele mai maridenivelări, 415 m).

OBCINA LUCINA – RARĂU- klippe către Bicaz, Hăşmaş-Bicaz,Perşanii de Nord (în bazinul Vârghişului)

- creste;- vârfuri piramidale („bâtcă”) –Pietrele Doamnei (în Rarău);- chei (prezintă surplombe): Lucinei,Tătarcei, Pojorâtei, Moldovei.

- peşteri: Lilieci (în Rarău).

PODIŞUL MEHEDINŢI


PODIŞUL MEHEDINŢI- calcare mezozoice;

- cornete: Cerboina (803 m), Babele,Bălţii;

- avene: Zăton (adăposteşte Laculomonim);

24

- carst complex. - poduri naturale: Ponoare, Casa dePiatră, Cleanţul Agăţat;- depresiuni de contact litologic:Balta, Nadanova, Ponoare, Zăton(uneori menţin lacuri);- uvale (uneori foarte lungi): în DealulGorunului, Platoul Gordăneasa,Cornetul Babele.

- peşteri: Topolniţa (20 km), Bulba,Lazu – toate 3 au cursuri subterane deapă; Epuran, Curecea.

PODIŞUL SOMEŞAN


- calcare eocene (subţiri şi fisurate)

PODIŞUL BOIU (în nord)- carstul s-a dezvoltat mai bine la nord

de râul Someş

- câmpuri de doline (foarte adânci);- chei: Babei.

- peşteri (cu picturi rupestre).

PODIŞUL HUEDIN-PĂNICENI(în sud)

- câmpuri de doline.

DOBROGEA


- calcare mezozoice (apar la zi în nord şi în adâncime în Dobrogea Centrală);- calcare eocene (apar în adâncime în sud);- calcare sarmaţiene (apar în sud şi sunt foarte fisurate).

DOBROGEA DE NORD(DEALURILE TULCEI şi PODIŞULBABADAG)

- carst de platou;- chei: pe Teliţa şi Taiţa;- izvoare carstice: în Babadag;- inselberguri.

- peşteri: Tunel, Călugărul.

DOBROGEA CENTRALĂ- calcare mezozoice în bazinulCasimcei

- carst de platou;- doline;- chei: Casimcea;- inselberguri (în arealul Casimcea);- resturi de atoli.

- peşteri: La Adam.

DOBROGEA DE SUD- carst fosil (acoperit de depoziteloessoide) – în PODIŞUL NEGRUVODĂ

- carst de platou (în Podişul NegruVodă şi Podişul Oltinei);- lapiezuri;- doline;- polii: drenate (Amzacea, Mereni,Straja), semiendoreice (Negru Vodă,Arman, Balilicu);- chei: Mangaliei şi în Podişul Oltinei;- izvoare carstice;- văi de tip canarale: Vederoasa,Oltina, Canaraua Fetii (cu fundulcarstificat, în principal seci).

- avene;- peşteri: Limanu în Podişul NegruVodă şi altele în Podişul Oltinei.

25

1 2

3 4

5 6

7 7

Fig. 9. Carst dezvoltat pe calcare: 1. Peştera Urşilor, 2. Gheţarul de la Scărişoara,3. Cetăţile Ponorului, 4. Peştera Meziad, 5. Cheile Nerei, 6. Izbucul Călugări,

7. Dolina Crovul Mare,8. Uvala Poienile Porcului.

26

Fig

.10.

Peşte

ri, c

hei ş

i def

ilee

din

Rom

ânia

B. PSEUDOCARSTUL

1. CARSTUL DEZVOLTAT PE SARE

Carstul dezvoltat pe sare apare doar în zona cutelor diapire, fiind, însă,destul de restrâns. Acesta este întâlnit în Subcarpaţi şi în Depresiunea Colinară aTransilvaniei, ocupând o suprafaţă de 90 km2, şi, respectiv, 60 km2. Dintre

27

formele rezultate amintim: lapiezurile, dolinele, podurile, avenele şi peşterile, lacare adăugăm şi carstul antropic (din vechile galerii de exploatare a sării):

UNITATEA DE RELIEF CARACTERISTICI

SUBCARPAŢI

- Slănic-Prahova (în galeriile prăbuşite sunt localizate lacuri: Baia Verde, BaiaRoşie, Baia Baciului); Telega; Ocnele Mari; Târgu Ocna;- pe Slănicul de Buzău (Lopătari-Mânzăleşti; cel mai dezvoltat carst în specialpe Platoul şi în bazinul Meledic cu: blocuri mari de sare împlântate în argile;lapiezuri adânci; doline uneori de tasare în argila de deasupra sării, umplutecu apă; uvale care menţin lacuri: Lacul Mare, Lacul Castelului; văi dolinare;avene la contactul sare-argile; peşteri cu concreţiuni)

DEPRESIUNEA COLINARĂ ATRANSILVANIEI

- Sovata, Praid, Ocna Sibiului, Ocna Dejului, Ocna Mureş, Turda, Cojocna,care au condus la dezvoltarea staţiunilor balneare).

1

2

Fig. 11. Pseudocarstul – 1. Sovata (Lacul Ursu, Muntele de Sare),2. Praid (Salina, lapiezuri)

2. CARSTUL DEZVOLTAT PE CONGLOMERATE ŞI GRESIICALCAROASE

apare în Carpaţii Meridionali şi în cei Orientali, evidenţiat atât prin forme exocarstice, cât şi endocarstice.

FORME REZULTATE LOCALIZARE

- lapiezuri- Munţii Bucegi, Masivul Piatra Mare, Munţii Ciucaş,Masivul Ceahlău

- doline (rar)- în general, la obârşia văilor în Munţii Bucegi (Valea IzvorulDorului) şi Munţii Ciucaş (Teleajen, Buzău);

28

- izvoare vocluziene- la baza masivelor calcaroase (ex.: sub Ciucaş – Valea Berii,Valea Stânii, Strâmbu)

- peşteri- Bucșoiu (din Valea Pietrele, Munţii Bucegi; formată înconglomerate; situată la cea mai mare altitudine: 2 230 m; areo lungime de 36 m;

3. CARSTUL DEZVOLTAT PE GIPSURI

ocupă o suprafaţă foarte restrânsă; formele rezultate se rezumă doar la cele de suprafaţă:


- lapiezuri- la Nucşoara, în Subcarpaţii Getici; muscelele şi dealurile dinSubcarpaţii Curburii; Munţii Meseş şi arealul Cheilor Turzii

- lapiezuri; doline mici, uneori de sufoziune; alveole - Subcarpaţii Tazlăului

C. VULCANOCARSTUL

apare dezvoltat pe tufurile şi aglomeratele vulcanice; rezultă forme specifice, precum: ace, turnuri, colţi, doline şi chiar grote.


- ace, turnuri, colţi - Munţii Călimani (Doisprezece Apostoli, Pietrele Roşii)- Munţii Apuseni (arealul Barza-Musariu şi Bucium)

- doline - Munţii Harghitei şi Depresiunea Ciucului

- grote- sub Negoiul Românesc (2 – Peştera Luanei, Peştera deCiocolată) – distruse în urma deschiderii carierelor de sulf

1 2

Fig. 12. Vulcanocarstul – 1. Cei 12 Apostoli, 2. Negoiul Românesc – exploatarea sulfului

29

3.2.1.3. RELIEFUL DEZVOLTAT PE CONGLOMERATE ŞI GRESII

Conglomeratele şi gresiile sunt roci detritice (fărâmiţate) şi cimentate,primele rezultând din cimentarea pietrişurilor, iar gresiile din cimentareanisipurilor.

Din punct de vedere geologic trebuie apreciate următoarele elemente:

1. grosimea formaţiunilor pe care se dezvoltă relieful;2. compoziţia petrografică a particulelor incluse care generează durităţi

diferite (ex.: gresiile silicioase – gresiile de Kliwa, sunt foarte dure şi dau celemai mari altitudini în Subcarpaţi; pe conglomeratele care conţin elementecristaline se grefează, de asemenea, un relief de mare altitudine– în nordulBucegilor există blocuri mari de granit care generează înălţimile cele mai mari,aşa cum este cazul Vf. Omu (2 505 m), iar pe conglomeratele care conţinelemente calcaroase se dezvoltă o reţea mare de lapiezuri);

3. natura cimentului raportată la permeabilitate/impermeabilitate (de ex.pe conglomeratele şi gresiile cu ciment calcaros se dezvoltă forme de reliefcarstic ce conduc în timp la dezmembrarea rocii; cele cu ciment silicios dau oconsistenţă mare formaţiunii, iar cele cu ciment marnos şi argilos contribuie ladescompunerea ei, devenind caracteristice alunecările şi prăbuşirile);

4. structura în care sunt implementate şi care permite scurgerea apei peplanurile de strat (de ex. cele dispuse în structuri monoclinale conservă suprafeţestructurale şi cueste, precum şi văi adaptate la structură – consecvente,obsecvente sau subsecvente).

Ca formaţiuni reprezentative din Carpaţi sunt cunoscute conglomeratelede Bucegi, de Ceahlău, de Ciucaş, de Brezoi (în Valea Lotrului), iar dinSubcarpaţi cele de Brebu, de Pleşu, de Pietricica etc. Gresiile alcătuiesc o seriede pânze de şariaj în cadrul structurilor geologice, influenţând scurgerea desuprafaţă şi de adânc (Pânza de Audia, Pz. de Teleajen – pânze ale flişuluicretacic; Pânza de Tarcău, Pz. de Vrancea, Pz. de Siriu – ale flişului paleogen).

O morfologie aparte o constituie relieful dezvoltat la altitudini mari, undepe planurile de strat se pot infiltra apele către fundament, rezultând astfel, oeroziune diferenţială generată de comportamentul rocilor. Astfel, pe suprafaţastructurală din Masivul Bucegi, apele meteorice pătrund în interiorul scoarţei şisunt reţinute de orizontul grezos, care este mai dur. Se formează, astfel, un nivelfreatic superior, care nu mai este posibil a fi penetrabil, eroziunea exercitându-sepână la nivelul gresiilor. Pe suprafaţa structurală se formează, astfel, canale deşiroire, a căror evoluţie este diferenţială. (1, 2)4

4 Cifrele indică schiţele grafice din figurile 6, 7, 8.

30

De asemenea, se formează plăci protectoare din gresii mai dure, înalternanţă cu orizonturi conglomeratice, care duc la descompunereaconglomeratelor prin gelifracţie şi torenţialitate, la care se adaugă şi prezenţacoraziunii (vântul încărcat cu particule fine care acţionează asupra rocii). Acesteelemente duc la formarea unor aspecte tipice reliefului conglomeratic şi grezos,cum sunt: Babele/Ciupercile, Sfinxul. (3, 4)

În morfologie mai apar creste înalte, aşa cum este Creasta Morarului dinMasivul Bucegi, care se degradează periodic datorită subminării care are loc.Relieful ruiniform rezultat este înconjurat de conuri de grohotiş, trene degrohotişuri şi grohotişuri dispuse haotic şi cu mobilitate mare. Tot în acest masiv,datorită durităţii rocilor înscrise de conglomerate şi gresii, apar unele terasete deversant (în funcţie de duritatea plăcii grezoase), surplombe în cadrul versanţilorsau brâne care înconjoară sectorul mai dur. (5, 6, 7)

Pe suprafaţa conglomeratelor calcaroase se formează lapiezuri şi chiardoline, din îngemănarea cărora rezultă văi carstice oarbe, apa scurgându-se înmaterialul constituent.

În morfologia Masivului Ceahlău şi în Munţii Ciucaş întâlnim brâne sausurplombe, turnuri şi văi adânci cu aspect de chei (acestea din urmă, se dezvoltă,în special, acolo unde apar gresii de Kliwa – gresii silicioase).

Relieful dezvoltat pe conglomerate şi gresii prezintă o mare atractivitateturistică, fapt pentru care formele respective sunt declarate monumente alenaturii.

3.2.1.4. RELIEFUL DEZVOLTAT PE MARNE ŞI ARGILE

Marnele şi argilele sunt roci plastice, rezultate din cimentareanămolurilor (marnele), respectiv a mâlurilor (argilele).

Principala proprietate a acestor roci este de a înmagazina o marecantitate de apă, gonflarea, ceea ce facilitează glisarea pe pantă a materialuluirespectiv. Cele mai reprezentative forme de relief care apar pe aceste tipuri deroci sunt alunecările de teren.

Cauzele producerii alunecărilor de teren pot fi: Pregătitoare: roca, precipitaţiile, panta şi lipsa covorului vegetal; Declanşatoare: structura, precipitaţii/ape subterane, despăduriri,

păşunat, seisme etc.

În cadrul unei alunecări de teren se disting:

1. râpa de desprindere care la partea sa superioară prezintă semneleunei degradări avansate, respectiv canale de şiroire sau o vegetaţie degradată cu

31

un sistem radicular conform cu linia de deplasare a materialului. Are formăneregulată sau festonată şi poate fi drenată de o reţea torenţială, care uneoridepăşeşte limita abruptului de desprindere, pătrunzând într-un areal cu degradăride teren. Ca urmare, la baza râpei de desprindere se aglomerează blocuriprovenite în urma gravitaţiei, ceea ce conduce la o retragere a râpei dedesprindere. Această subminare poate fi marcată de o serie de rupturi de versantdin care se scurge materialul degradat. Zona de aglomerare a blocurilor,pietrişurilor şi a nisipurilor constituie domeniul favorabil infiltrării apelormeteorice, la baza materialelor acumulându-se izvoare şi areale de înmlăştinire.În aceste condiţii, râpa de desprindere înaintează, periclitând poziţia depozitelor.(8, 9)

2. Corpul alunecării este alcătuit la partea superioară din blocuriglisante împlântate într-o masă argilo-nisipoasă sau în mâluri, fiind urmate apoide valurile de alunecare, care apar sub forma unei pante discontinui sau pot figrupate, generând aspectul unor trepte. Acolo unde sunt orizonturi de mâluri/patargilos apar areale de înmlăştinire şi cuvete lacustre temporare sau chiar cursuride apă haotice, dispersate între treptele de alunecare, care dispar uneori de lasuprafaţă, determinând o mare instabilitate. (10)

3. Fruntea alunecării poate intra în contact direct cu reţeauahidrografică limitrofă. În acest caz există posibilitatea subminării frunţii sau,uneori, se pot forma valuri de alunecare în cadrul frunţii, care obligă arterahidrografică să se deplaseze către malul opus şi să ia în suspensie materialelemai fine pe care le depune în cadrul luncii. (11)

Raportate la structura geologică, alunecările de teren pot fi clasificate în:alunecări consecvente = care se dezvoltă conform cu direcţia stratelor şialunecări asecvente = care se dezvoltă indiferent de căderea stratelor. Deasemenea, dacă se dezvoltă în partea superioară a versantului şi evoluează sprebaza lui, adică din amonte spre aval, poartă denumirea de alunecări detrusive,iar dacă se produce la baza versanţilor şi evoluează din aval spre amonte senumesc alunecări delapsive. (12, 13)

În ţara noastră, areale cu alunecări de teren se dezvoltă în: Pod. Transilvaniei: apar în C. Transilvaniei, Pod. Târnavelor şi

Pod. Secaşelor, însă, cel mai reprezentativ areal este La Movile dinPod. Hârtibaciului, unde poartă denumirea de glimee, grueţi,copârșeie;

Pod. Moldovei: în special în Pod. Bârladului, ele fiind drenate deafluenţi ai Bârladului (Tutova, Zeletin şi Racova) – acestea suntdezvoltate pe suprafeţele de strat (consecvente) şi „poartă” cu eleatât perimetrele de alterare, cât şi culoarele de vale, numindu-sefugituri;

32

Subcarpaţi: apar din Valea Moldovei şi până în Valea Motrului,iar ceea ce creează un element de mare instabilitate este prezenţasâmburilor de sare din cutele diapire, care determină un maredezechilibru în zonă (lacuri sărate între valurile de alunecare laSlănic-Prahova); tot aici se remarcă relieful de tip badlands 5

(„pământuri rele buzoiene”), torenţii noroioşi şi vulcaniinoroioşi cu regim de funcţionare spasmodic, fiind condiţionaţi derocă, apă şi gaze;

Pod. Getic: unde se numesc sudoame.

În general, suprafeţele cu degradări de teren sunt monitorizate, fiindluate o serie de măsuri pentru frânarea acestora, aşa cum sunt, de exemplu,terasare sau fixare prin păduri şi arbori fructiferi. Degradările de teren suntcondiţionate, însă, şi de prezenţa activităţilor antropice (ex.: arăturile efectuateconform cu linia de pantă sau cazul carierelor, când excavaţiile mărescdezechilibrul frunţilor de terasă. Altă cauză antropică o constituie drumurileefectuate pe linia de cea mai mare pantă, care la precipitaţii abundente setransformă în adevărate reţele torenţiale.

5 Râpa Roşie – este cel mai tipic relief de badlans din România, unde marnele şi argilele suntasociate cu nisipuri, rezultând piramide, turnuri, ace, creste ascuţite, ravene etc.

33

Fig. 13. Particularităţi ale reliefului petrografic (vezi explicaţiile în text)

34

Fig. 14. Eelementele componente ale unei alunecări de teren.Tipuri de alunecări (vezi explicaţiile în text)

35

3.2.1.5. RELIEFUL DEZVOLTAT PE NISIP

Nisipurile sunt rocile cele mai permeabile şi pot fi întâlnite ca nisipuricompacte (când sunt depuse într-un mediu marin sau lacustru şi, în acest caz,sunt mai coezive) sau eoliene (când sunt transportate de vânt foarte uşor).

În unele strate de nisipuri compacte, există sfere cimentate, care poartădenumirea de trovanţi/bălătruci atunci când sunt scoase la zi (Dl. Feleacului,lângă Cluj-Napoca, Subcarp. Vâlcii la Costeşti şi Subcarpaţii Teleajenului).

Nisipurile eoliene înregistrează o mişcare continuă, motiv pentru cares-au constituit o serie de perdele de protecţie formate, în general, din plantaţii desalcâm. Dintre formele de relief dezvoltate pe nisipuri eoliene amintim:peliculele fine, care acoperă rădăcinile plantelor; movilele şi dunele de nisip,orientate conform cu direcţia vântului predominant.

În România, acestea se găsesc în formaţiuni miocene, pliocene şicuaternare. Dunele care ocupă cea mai mare suprafaţă sunt localizate în CâmpiaRomână (Câmpia Olteniei – 140 000 ha, Câmpia Bărăganului – 100 000 ha) şiau dezvoltare de la NE la SV (///), ceea ce confirmă direcţia predominantă avântului până la Valea Oltului (pe dreapta văilor Buzăului, Călmăţuiului,Ialomiţei). În Câmpia Olteniei, dunele au desfăşurare de la NV la SE (\\\),conform cu direcţia Austrului, formând uneori barcane şi se întâlnesc pe toatesuprafeţele nisipoase din lungul Dunării.

Alte dune de nisip apar în Câmpia de Vest (C. Carei, C. Valea lui Mihaişi C. Ierului – 25 000 ha) şi sunt transportate de masele de aer vestice. În C.Valea lui Mihai, dunele ating 10-15 km lungime şi 15-20 m înălţime (uneorichiar 40 m).

O excepţie o realizează dunele de nisip de la Reci, din DepresiuneaBraşovului, formate în nisipurile transportate de râurile aferente bazinuluiRâului Negru şi modelate de vântul Nemira, care pătrunde în depresiune prinPasul Oituz.

Nisipuri fluviatile se acumulează şi în Câmpia Tecuciului, pe stângaSiretului Inferior şi al Bârladului la Hanu Conachi (15 000 ha) şi în DeltaDunării, unde apar în constituţia grindurilor (Letea, Caraorman, Sărăturile,Chituc sau cele ce însoţesc braţul Sf. Gheorghe care au contribuit la formareainsulei Sacalin) sau a cordoanelor litorale, care au barat Complexul lagunarRazim-Sinoe sau gurile de vărsare ale râurilor din lungul litoralului, ducând laformarea plajelor, toate acestea fiind condiţionate de transportul marin.

3.2.1.6. RELIEFUL DEZVOLTAT PE LOESS/DEPOZITE LOESSOIDE

Loessul este o rocă compactă, rezultată din cimentarea prafului.Principala proprietate a loessului şi a depozitelor loessoide este tasarea, datoratăpresiunii orizonturilor superioare, iar originea lor poate fi:

Fluviatilă – mâlurile fine cărate de ape;

36

Glaciară – formate la periferia gheţarilor de calotă cuaternari; Eoliană – particule fine transportate de vânt.

Areale caracteristice din ţara noastră sunt: Câmpia Română în totalitateasa, Pod. Moldovei şi Pod. Dobrogei.

Geneza eoliană, legată de vânturile de NE – SV, este confirmată de faptulcă în partea de est a Câmpiei Române (în C. Brăilei şi Bărăgan), depoziteleloessoide înregistrează grosimea maximă de 70 m, pe când în partea de sud-vest,în C. Olteniei, acestea scad la 10 – 15 m.

În depozitele de loess, penetraţia apelor din precipitaţii se realizeazăpână la anumite adâncimi, apele preiau cu ele materialele solide şi mai alesCaCO3 care e depus în bază, formând orizonturi de concreţionare, mai albicioase,numite păpuşi de loess. Ca urmare a preluării acestor substanţe, se formează lasuprafaţa topografică o serie de mici depresiuni, numite crovuri. (14)

George Vâlsan, în lucrarea sa „Influenţe climatice în Câmpia Română”,arată că aceste mici depresiuni sunt accentuate acolo unde vânturile cadperpendicular pe un mal al crovului şi în aceste condiţii, crovurile înaintează,făcând joncţiunea dintre celelalte crovuri. În cadrul crovurilor se acumuleazăapa acolo unde se formează un orizont de mâl impermeabil ce frânează infiltraţia,apa erodează în continuare şi crovurile se transformă într-o reţea hidrografică desuprafaţă. În felul acesta, George Vâlsan demonstrează coturile bruşte ale reţeleihidrografice de suprafaţă, cum este cazul C. Snagovului – în zona L. Gălăţui şi aCâlniştei, unde crovurile s-au asociat între ele. (15)

Aplicaţia practică a acestora este dată de faptul că datorită procesului detasare, depozitele loessoide nu pot fi folosite pentru instalarea unor clădiri cufoarte multe nivele sau a pilonilor de poduri, fapt care ar duce la subminareacontinuă a acestora, motiv pentru care proiectele de construcţii trebuie să ţinăcont de acest lucru. De asemenea, suprafaţa agricolă poate fi redusă atunci cândpe fondul unor areale de tasare apar zone de înmlăştinire.

Fig. 15. Alterare chimică prin decarbonatare. Formarea crovurilor şi a reţeleihidrografice de suprafaţă în cadrul acestora

37

3.2.2. RELIEFUL STRUCTURAL

Relieful structural reprezintă acel relief dezvoltat pe anumite structuri şireflectă o adaptare a formelor de relief.

Relieful structural din România este consemnat prin structură:orizontală/tabulară, monoclinală – specifice unităţilor de platformă; cutată,şariată, faliată – specifice unităţilor de orogen; discordantă şi în domuri –specifice unităţilor legate de orogenul carpatic (ex.: Pod. Dobrogei, Depr.Colinară a Transilvaniei). Fiecărei structuri geologice îi este specifică o anumităreacţie la agenţii exogeni, fapt care a condus în timp la dezvoltarea anumitorforme de relief structural, condiţionarea fiind dată de rezistenţa rocilor şi dealternanţa de strate, orizonturi, blocuri etc.

Structurile geologice specifice României sunt legate de regiunile deplatformă (Vorland) şi de orogenul carpatic, la care se adaugă unităţiledependente de acesta din urmă. Astfel, platformele au la suprafaţă rocisedimentare în strate orizontale şi monoclinale, orogenul carpatic – rocicristaline, sedimentare şi vulcanice, prezentând o structură cutată, şariată şifaliată, iar unităţile legate de orogenul carpatic au roci sedimentare cu structurăcutată, monoclinală şi în domuri (suprastructura sedimentară acoperă blocuricristaline situate la adâncimi variate).

DIFERENŢIERI REGIONALE

PODIŞUL MOLDOVEI suprastructura sedimentară (tot mai nouă de la nord la sud) se desfăşoară

într-o unitate monoclinală diversificată petrografic: sectorul nord-vestic şi central: gresii, conglomerate, calcare; C. Moldovei: gresii, marno-argile; sectorul central-sudic: pietrişuri, nisipuri slab cimentate cu

intercalaţii argilo-marnoase şi tufuri. Pod. Sucevei:

platouri structurale întinse pe calcare şi gresii (Dragomirna,Fălticeni şi la est de Siret);

fronturi cuestice; văi subsecvente şi consecvente.

la contactul cu Obcina Mare (aliniamentul Păltinoasa-Cacica-Solca),eroziunea a îndepărtat depozitele sarmaţiene monoclinale, creând depresiuni decontact, în baza cărora au fost intersectate unele cute diapire badeniene.

PODIŞUL DOBROGEI suprastructura sedimentară: în nord şi centru – calcare mezozoice, iar în

Dobrogea de Sud – calcare sarmaţiene; peste ele loess şi depozite loessoide;

38

modelarea reliefurilor vechi → la nivelul de pediplenă; orogeneza alpină din Carpaţi s-a reflectat prin crearea în suprastructura

sedimentară dobrogeană a unor ondulări largi, dar mai ales în „rejucarea” unorplanuri de falie/flexuri; au mai contribuit mişcările neotectonice pozitive (în nord, centru şi sud-

vest) şi diferenţierile petrografice (în nord); astfel apar:

structură tabulară – în Dobrogea de Sud (la sud de falia Capidava-Ovidiu); impusă de calcarele sarmaţiene; se evidenţiază prin platouri structuraleşi văi simetrice cu versanţi cu pantă accentuată („chei/canioane”);

structura discordantă simplă – corespunde Dobrogei centrale(calcare jurasice suprapuse pediplenei paleozoice ce retează şisturile verzi); seevidenţiază: pediplena exhumată în Pod. Casimcei, abrupturi structurale aleversanţilor ce retează capetele stratelor din calcare jurasice, văi dezvoltate pecontacte de falie (Peceneaga) sau paralele, perpendiculare sau oblice în raport decutele strânse ale şisturilor verzi (Casimcea, Topolog);

structura discordantă complexă – din regiunea Babadag-Tulcea cu:abrupturi cuestice (pe martorii calcaroşi), fragmentate de sinclinalele suspendatefaliate (au ajuns în stadiul de inselberguri – Denis Tepe); abrupturi de falie(nordul Dealurilor Tulcei); fronturi de cuestă; suprafeţe cvasistructurale; văi şidepresiuni structurale (în Pod. Babadag);

structură hercinică nivelată, faliată, rejucată neotectonic şi modelatăîn sistem apalaşian: în nord-vestul Dobrogei (roci cristaline şi eruptive – cutestrânse); înălţarea neotectonică a determinat adâncirea râurilor, rezultând dealuripe anticlinale; văi axate pe sinclinale (Luncaviţa) şi anticlinale (Megina) sautransversale pe cute (Greci, Cerna);

structuri vulcanice vechi scoase la zi de eroziune (regiunea Măcin-Niculiţel şi local în est): corpuri magmatice granitice (lacolitul Măcin-Greci);platouri de diabaze (consolidate subacvatic în Pod. Niculiţel).

PODIŞUL MEHEDINŢI din punct de vedere structural este o unitate carpatică joasă (400-700 m),

nivelată aproape până la stadiul de peneplenă; structură cutată, faliată, fosilizată (în curs de exhumare); depresiuni cu caracter de graben (Bahna) parţial dezgolite; versanţi cuestici; abrupturi de falie (bine întreţinute de contacte petrografice).

PODIŞUL GETIC pietrişuri şi nisipuri ce înclină spre sud (căderea e mai mare în nord); se observă o trecere de la un monoclin (la contactul cu Subcarpaţii, în

nord) la o structură tabulară (în sud, spre C. Română);

39

interfluvii asimetrice (cu suprafeţe structurale extinse) în nord şi platouricvasiorizontale în sud (au denumirea de „platformă”); văi consecvente (în concordanţă cu înclinarea stratelor) (nord-sud); cute simple şi unghiulare (cu caracter monoclinal), în nord şi platouri şi

văi asimetrice (caracteristice podişurilor tabulare), în sud.

DEPRESIUNEA COLINARĂ A TRANSILVANIEI fundamentul cristalin fragmentat în blocuri afundate diferit (Culmea

Preluca ajunge la suprafaţă); suprastructura sedimentară cu formaţiuni variate, influenţată de deplasarea

către suprafaţă şi exterior a sâmburilor de sare (badeniene) datorită presiuniisedimentelor groase acumulate în centru; 3 structuri principale: diapiră în vest, sud şi est (Ocna Dej-Sic-Cojocna-

Turda-Ocna Mureş; Aiud-Ocna Sibiului; Şieu-Sovata-Praid-Rupea); în domuricu poziţie centrală (C. Transilvaniei şi Pod. Târnavelor); monoclinală(formaţiunile paleogen-miocen inferior) – în Pod. Someşan şi la contactuldepresiunilor din sud şi vest cu munţii (cuestele Pod. Hârtibaciului şi Pod.Secaşelor); local, în est, apare şi structură discordantă reprezentată de acumulări de

aglomerate vulcanice (tabular-monoclinale) peste sedimentarul mio-pliocencutat (diapir); traseul Someşelor, Mureşului şi Târnavelor – prin sectoarele mai joase

datorate jocului pe verticală al blocurilor fundamentului; Subcarpaţii Transilvaniei: structură cutată (diapir) şi monoclinală;

forme majore de concordanţă structurală (dealuri pe anticlinale; văi, bazinete, şeipe sinclinale); forme de inversiune structurală (vârfuri şi culmi pe sinclinale,butoniere pe ax de anticlinale); abrupturi cuestice (100-250 m); suprafeţe şiplatouri structurale; poliţe structurale; versanţi cu trepte structurale;

Pod. Someşan: pe gresii, microconglomerate şi calcare se impunestructura monoclinală (stratele cad dinspre munţi spre Someş) caracterizată deinterfluvii cu: suprafeţe şi platouri structurale; vârfuri asimetrice separate de şeilargi (Dle. Năsăudului); versanţi cuestici; văi consecvente (afluenţii SomeşuluiMare), obsecvente şi subsecvente; (Dle. Lăpuşului – concordanţă directă: Depr.Lăpuşului pe un sinclinal, iar dealurile din sud pe anticlinale);

Pod. Târnavelor: cute diapire, domuri, monoclin slab înclinat;versanţi cuestici în vest (în aria cutelor diapire) şi în sud-est (Depr. Sibiu, peValea Hârtibaciului, pe Secaşe etc.); central apar domuri (Bazna, Cetatea deBaltă, Sângeorgiu de Pădure, Bogata, Tăuni, Filitelnic);

DEALURILE DE VEST / BANATO-SOMEŞENE blocurile cristaline ale fundamentului apar la zi sub formă de culmi (Făget)

şi măguri (Şimleu) ce domină cu câteva zeci de metri (chiar >100 m) regiunilevecine („horsturi”);

40

se remarcă: bazinete depresionare de contact între culmile cristaline şisedimentarul pliocen; defilee epigenetice (prin impunerea râurilor în rocilecristaline şi eruptive – Someş la Ţicău-Benesat, Barcău la Marca, Crasna laŞimleu); horsturi exhumate (Preluca, Prisaca, Măgura Şimleului, CulmeaLespezi); creste şi suprafeţe structurale (Dle. Chioarului, Dle. Crasnei).

SUBCARPAŢII Prezintă cea mai mare complexitate structurală (cutată şi monoclinală);

Subcarpaţii Moldovei: cute faliate (sinclinoriu lângă munte,anticlinoriu la exterior – peste acesta din urmă, depozite monoclinale); înCuaternar au avut loc ridicări locale care au determinat formarea unor culmi maiînalte (Pleşu, Pietricica) cu structură cutată ce au închis spre est depresiunile depe sinclinoriu; structura de bază este reprezentată de un culoar depresionar submunte şi un şir de dealuri la exterior (axate – primul pe sinclinoriu, iar celelaltepe monoclin sau pe anticlinoriu); se remarcă: abrupturi de falie sau de contactpetrografic (Culmile Pleşu şi Pietricica); hogback-uri pe gresii şi conglomerate(Cl. Pietricica); sectoare de vale pe sinclinale sau anticlinale; abrupturi de cuestă;platouri cvasistructurale; văi consecvente;

Subcarpaţii Curburii (Trotuş-Dâmboviţa): prezintă cea maicomplexă structură: lângă munte – cute faliate (cute solzi) ce încadreazădepresiuni sinclinale faliate (Slănic, Drajna-Chiojd); în centru – cute largi faliate;la exterior – monoclin cu boltiri diapire. Aceste caracteristici structurale majorese reflectă în: aliniamente de culmi pe cutele solzi (în nord, la vest de Slăniculde Buzău) sau pe anticlinalele şi boltirile diapire; depresiuni şi şei largi în lungulunor sinclinale; versanţi abrupţi pe aliniamentele de falie (care uneori corespundunor contacte petrografice). De asemenea, se mai remarcă: şiruri de cueste (întreSlănicul de Buzău şi Câlnău); suprafeţe şi platouri structurale; hogback-uri (înVrancea) şi văi subsecvente, consecvente, obsecvente cu versanţi afectaţi dealunecări, şiroire şi torenţi;

Subcarpaţii Getici: între Argeş şi Topolog – structură monoclinală(gresii, microconglomerate); la est de Topolog şi vest de Gilort – structură cutatălarg şi parţial faliată; între Gilort şi Motru – îmbinare între cele două (unele cuteau fost accentuate şi au rezultat şiruri de dealuri (Măţău-Ciocanu, Stroeşti-Brădiceni-Sporeşti, Bran etc.) şi depresiuni – Câmpulung, Tismana-Novaci,Câmpu Mare-Câlnic, Tg. Jiu etc.); se mai remarcă butoniere în anticlinale şiinterfluvii pe sinclinale (între Gilort şi Olteţ), iar în unitatea monoclinală(Muscelele), interfluviile sunt paralele (nord→sud) şi separate de văi simetriceconsecvente.

CARPAŢII prezintă structură complexă;

Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului: se impune şariajul getic,în care Pânza Getică (parţial îndepărtată) prezintă ondulări, fracturări, bombări;

41

se remarcă: horsturile (Poiana Ruscă, Semenic, Almăj, Vâlcan-Mehedinţi, Coziaetc.); grabene (Bozovici, Petroşani, Loviştea); culmi pe anticlinorii (Făgăraş);local apar suprafeţe structurale, abrupturi pe capete de strate mai dure, simetrii şiasimetrii în configuraţia circurilor şi văilor glaciare (Făgăraş, Retezat). În MunţiiBucegi (sinclinal suspendat) apar platouri structurale extinse, fronturi de cuestă,văi obsecvente pe abrupturile estice sau vestice; Munţii Piatra Craiului – creastăde tip hogback (flanc de sinclinal redresat la verticală); Munţii Banatului – înlungul celor 2 sinclinorii Reşiţa-Moldova Nouă şi Sviniţa-Svinecea Mare existăforme structurale, precum: creste, platouri, văi, abrupturi, vârfuri etc.

Carpaţii Orientali: prezintă 5 compartimente tectono-structurale(V→E) – vulcanic în vest; depresiuni tectonice şi cristalin cu sedimentar vechiîn centru; fliş cretacic şi paleogen în est;

Unitatea vulcanică prezintă 2 situaţii – masive vulcanice cuconuri, caldeire şi platouri bine dezvoltate (Gutâi-Igniş, Călimani, Gurghiu,Harghita) şi munţi sedimentaro-vulcanici (Oaş, Ţibleş, Bârgău) cu vârfuriascuţite, versanţi abrupţi şi culmi joase pe structuri sedimentare monoclinale sauuşor cutate;

Depresiunile tectonice au caracter de graben (Braşov) sau debaraj vulcanic (Maramureşului, Dornelor, Giurgeu, Ciuc etc.); în Depr.Maramureşului, sedimentării i-au urmat cutarea şi ridicarea tectonică; înDornelor şi Giurgeu, diminuarea subsidenţei a facilitat dezvoltareapiemonturilor, glacisurilor, teraselor; în Ciuc şi Braşov, unde subsidenţa esteîncă activă, se impun şesurile aluviale extinse, iar la contactul cu munţii aparglacisurile proluviale.

Munţii cristalini (au şi petice de sedimentar) – pe cristalinapar evidente masivitatea culmilor (Maramureşului, Rodnei), abrupturile de falie(Dragoş-Vodă în Rodnei), culoare tectonice (M. Rarău), iar pe sedimentarulcutat (conglomerate, calcare, dolomite etc.) se impun suprafeţe structurale,cueste, abrupturi şi vârfuri asimetrice (Rarău, Hăşmaş, Lucina, Piatra Mare,Postăvaru etc.);

Fliş cretacic şi paleogen – gresii, marno-calcare, şisturiargiloase cuprinse în cute deformate tectonic (de la cute simple largi la cute solzi= şariaj, spre est); se remarcă: aliniamente de creste şi culmi (N→S), deexemplu în Obcine, pe gresiile redresate aproape la verticală apar hogback-uri,vârfuri ascuţite şi şei înalte; culoare de văi principale; depresiuni tectonice de tipgraben (Comăneşti); aliniamente de abrupturi structurale (pe gresiile de Tarcău,de Kliwa, de Siriu); masive izolate de tipul „pintenilor” (Ivăneţu, Berzunţi).Există şi câteva sinclinale suspendate cu fronturi de cuestă şi suprafeţestructurale: Rarău, Giumalău, Ceahlău, Hăşmaşu Mare, Ciucaş, Postăvaru-PiatraMare.

Munţii Apuseni: prezintă 2 situaţii – în primul rând se remarcăansamblul cristalin central, impus prin masivitate, din care se desprind radialmasive mai mici cu caracter de horst (Meseş, Plopiş, Pădurea Craiului, Codru-

42

Moma, Zarand) separate de depresiuni tectonice de tip graben (Brad, Hălmagiu,Zarand, Beiuş, Zlatna etc.), iar în al doilea rând, există influenţe structuralelocale evidenţiate prin forme de relief izolate – chei epigenetice tăiate de Crişuri,Barcău, Mureş, Arieş etc., iar în masivele calcaroase apar abrupturi, suprafeţe şiplatouri structurale, hogback-uri. Munţii Metaliferi şi Trascău din sud-est suntalcătuiţi din fliş marno-grezos, resturi din aparate vulcanice, bare de calcare, rocimagmatice vechi etc. şi prezintă o structură complexă, cu o varietate de formestructurale evidenţiate prin creste şi vârfuri – pe formaţiuni vulcanice(Detunatele, în jurul Băiţei), iar pe calcare, apar platouri, depresiuni suspendate,chei etc.

3.2.3. RELIEFUL VULCANIC

Relieful vulcanic este un tip aparte de eroziune diferenţială,complexitatea petrografică şi structurală fiind dată de direcţia şi compoziţiacurgerilor de lavă.

Morfocronologic, activitatea vulcanică s-a manifestat pe teritoriulRomâniei în toate erele geologice, atât intrusiv6, cât şi extrusiv7, remarcându-seun magmatism prehercinic, hercinic şi mezozoic şi un vulcanism neogen.

Magmatismul reflectă duritatea rocilor evidenţiată atât în altitudine, câtşi în masivitate. Astfel, în Dobrogea se remarcă: granite (M-ţii Măcin8 – M.Greci, Cl. Pricopan) şi diabaze (Pod. Niculiţel), iar în Carpaţi: corpurigranitoide (Parâng, Retezat, Muntele Mic, Almăj, Gilău, Muntele Mare),diabaze mezozoice (M-ţii Maramureşului, în vf. Farcău), ofiolite (M. Drocea,Almăj), Carpaţii Meridionali (Parâng) şi Orientali (Maramureşului, Rarău,Perşani), banatite (M-ţii Banatului şi Munţii Apuseni – din Vlădeasa până laDunăre).

Vulcanismul neogen s-a produs pe linii de fracturi şi s-a făcut simţit învestul Carpaţilor Orientali, unde s-a format cel mai lung lanţ muntos eruptivdin Europa9, şi în sudul Munţilor Apuseni.

Erupţiile neogene sunt grupate în 3 cicluri:

1. Ciclul Tortonian: când au avut loc erupţii explozive marine cuformarea de stratovulcani alcătuiţi din piroclastite, riolite, dacite şi andezite;

6 Intruziunile au formă de lacolite, batolite, apofize, stockuri, filoane etc.7 Erupţiile pot fi efuzive (silenţioase) sau explozive (din care → cenuşă, lapili cu Ø sub 3 cm şi bombe cu Ø peste3 cm). Lavele pot fi: acide = riolitice – din pătura granitică, materia care a ajuns la suprafaţă (văscoase, >65%SiO2), neutre = andezitice (între 52% şi 65% SiO2), bazice = bazaltice (fluide, <52% SiO2).8 Sub forma unui mare lacolit cu dispunere NV-SE.9 800 km (Ungaria, Ucraina, România).

43

manifestat în: Oaş-Lăpuş/Gutâi şi în Munţii Apuseni (Almaş-Stănija, Brad,Săcărâmb şi Roşia Montană);

2. Ciclul Sarmaţian – Pliocen: cea mai intensă manifestare (prinefuziuni de lave în alternanţă cu activităţi explozive); au dus la formarea destratovulcani şi de corpuri intrusive (Apuseni, Oaş, Ţibleş, Bârgău, Călimani,Gurghiu, Harghita);

3. Ciclul Pliocen superior – Cuaternar inferior: manifestare maipuţin intensă, efuzivă, iar ca roci predomină andezitele (cu piroxeni saubazaltoide) şi bazaltele (Călimani, Gurghiu, Harghita, Perşanii de Nord şiporţiuni restrânse din Oaş, Gutâi şi Metaliferi).

De activitatea vulcanică sunt legate toate fenomenele metalo-genetice(cu mineralizări polimetalice, auro-argentifere, fier, minereuri cuprifere şi desulfuri polimetalice) din Oaş, Gutâi şi Metaliferi, la care adăugăm şimanifestările postvulcanice, care dovedesc amploarea activităţilor vulcanice dintrecut, reprezentate prin: gheizere (Ţara Lăpuşului), fumarole, solfatare şimofete (Balvanyos, Tuşnad, Covasna).

Gruparea masivelor s-a realizat în funcţie de manifestări, vârstă, litologieşi morfologia vulcanică păstrată. Astfel, se remarcă:

Grupa Oaş-Ţibleş/Vulcanicii nordici caracterizată prin:o urme de caldeire (Săpânţa şi Mara) şi de platouri vulcanice

în Masivul Igniş sau Creasta Cocoşului, din Munţii Gutâi, care reprezintăfragmente dintr-un vechi crater, la baza căruia apar forme periglaciare =grohotişuri;

o masivitate accentuată, deşi au altitudini reduse (nefiindafectaţi de văi transversale);

o măguri (formate pe neckuri) – Mogoşa (1 246 m) din Masiv.Gutin sau Văratec (1 353 m) şi Măgura (1 126 m) din Munţii Lăpuşului; cupolevulcanice – dezvelite de sub sedimentar – Ţibleş (1 839 m) şi Hudin (1 611 m)din Munţii Ţibleş;

o depresiuni intravulcanice (Oaş) şi golfuri externe (Mara,Botiza).

Grupa Călimani-Harghita/Vulcanicii sudici (extensiune mare aculmilor vulcanice, pe cca. 150 km lungime, 40-50 km lăţime şi cu altitudinimaxime de 2 100 m în Pietrosul Călimanilor → varietate morfologică mare):

o 2 trepte: treapta conurilor (se pot reconstitui 17 conuri,9 cratere şi 6 caldere cu Ø de 4-13 km) şi a platourilor;

o cratere principale: Căliman = calderă cu 10 km Ø în MunţiiCălimani; Fâncel-Lăpuşna/Bătrâna = calderă cu 13 km Ø, Saca, Şumuleu(caldere), Ciumani-Ferăstrae în Munţii Gurghiului; în Munţii Harghita:

44

Răchitaş, Ostoroş, Harghita (calderă), Arotaş, Luci (calderă), Cucu; Masiv.Ciomatu/Puciosul (1 301 m) prezintă 1 con cu 2 cratere gemene, unul nedrenat,Sf. Ana, şi altul drenat, Mohoş;

o platouri vulcano-sedimentare extinse în vestul grupei; de la1 400 m la 1 600 m, în nord (Călimani) şi coboară în sud (Harghita) la 750 – 1000 m);

o duritatea curgerilor de lave a impus o eroziune diferenţială cuforme spectaculoase (ace, turnuri – Cei 12 Apostoli) în piroclastite, laveandezitice cu piroxeni, aglomerate vulcanice);

o vulcanocarst prezent în Călimani (grotele din NegoiulRomânesc).

Munţii Bârgău, Rodnei şi Maramureşului:o vârfuri vulcanice conice (Heniu Mare 1 610 m, Măgura Mare,

Măgura Tisei etc.);o coşuri vulcanice şi lacoliţi în Rodnei (= străpungeri de lave

în cristalin şi în sedimentar);o Vf. Toroiaga (1 930 m) din Maramureş = coş vulcanic;

Munţii Apuseni:o erupţiile au o dispoziţie lineară (pe linii de falii) – formate

din andezite, dacite, riolite, la care se adaugă aglomerate şi tufuri vulcanice;o conuri şi intruziuni vulcanice în Metaliferi;o aparate vulcanice mari (stratovulcanii: Barza – la SE de

Brad, din andezite; Căraciu – la SV de Ţebea); vulcanii Săcărâmb, RoşiaMontană, Haneş din Bazinul Almaş etc., dyke-uri (Dl. Fericeaua–Stănija),microlacoliţi (Măgura–Barza).

De manifestările vulcanice mai sunt legate următoarele: formarea unor depresiuni tectono-erozive şi de baraj vulcanic

(Maramureş, Giurgeu, Ciuc, Drăgoiasa, Bilbor, Borsec, Tulgheş); erupţii de bazalte: la Racoş în Munţii Perşani, la Detunate în Munţii

Detunatelor/Roşiei Montane din Apuseni (Detunata Goală şi Detunata Flocoasă)sau în Călimani, Banat şi Defileul Mureşului);

defilee prin străpungerea masei vulcanice de către văi (Mureş întreTopliţa-Deda, Olt la Tuşnad şi Racoş);

prezenţa tufurilor vulcanice din Depresiunea Transilvaniei(formează suprafeţele structurale ale monoclinurilor) şi de la exteriorulCarpaţilor.

45

Fig. 16. Lanţul vulcanic Oaş – Ţibleş (Sursa: Gr. Posea, 2002)

46

Fig. 17. Munţii Gurghiului: 1. compartimentul superior; 2. compartimentulintermediar; 3. compartimentul inferior cu şisturi cristaline; 4. masiv de sare;

5.a. cratere şi caldera; 5.b. neck; 7. falie majoră (Sursa: Gr. Posea, 2002)

47

Fig. 18. Munţii Harghita: 1. conuri, 2. cratere şi caldere; 3. planeze; 4. lave;5. platou; 6. curgeri de lave de platou; 7. aglomerate şi piroclastite;

8. sedimentar; 9. cristalin; 10. glacis; 11. depresiuni mici; 12. limita munţilorHarghita; 13. limită de formaţiuni; 14. defileu (Sursa: Gr. Posea, 2002).

48

Fig. 19. Răspândirea vulcanitelor neogene în Munţii Apuseni:1. Ciclul I; 2. Ciclul II; 3. Ciclul III (Sursa: Gr. Posea, 2002).

49

3.3. SISTEMELE DE MODELARE

3.3.1. SISTEMUL DE MODELARE FLUVIATIL

Sistemul de modelare fluviatil include acţiunea arterelor hidrograficepermanente şi intermitente asupra teritoriului şi prezintă cea mai mareextensiune spaţială, fiind condiţionat de:

ritmul precipitaţiilor (reflectate în debite, intensitatea eroziunii şi înprocesele de albie);

schimbările climatice; litologie (prin duritate, permeabilitate); utilizarea terenurilor (care influenţează regimul de scurgere, implicat

direct în modelarea fluviatilă) şi impactul antropic.Acţiunea arterelor hidrografice este marcată de eroziune, transport şi

acumulare, procese care se conjugă în timp şi se înscriu prin 2 elemente de ordinmorfologic: lunci şi terase, sistemul primordial din ţara noastră fiind înscris deDunăre şi de afluenţii ei.

LUNCILE sunt cele mai recente teritorii, formate din afluxul de aluviunidepuse de reţeaua hidrografică permanentă.

În privinţa albiei, trebuie să menţionăm că arterele hidrografice pot aveao desfăşurare rectilinie atunci când cele 3 acţiuni sunt ponderate – eroziunea,transportul şi acumularea (ex.: unele segmente de văi transversale sau în valeaDunării, unde braţele ei sunt unite, sau chiar în segmentele de câmpie, undeprofilul de echilibru este realizat). Sunt totuşi cazuri când elementelemorfologice concură în fixarea unor albii puternic meandrate, aşa cum e cazulzonei de subsidenţă din Câmpia Română. Accentuarea meandrelor conduce lafixarea unor puncte critice în evoluţia de înaintare a acestora, formându-semeandre libere, spre deosebire de meandrele încătuşate dezvoltate în zonemontane delimitate de versanți abrupţi, aşa cum întâlnim în cazul văilortransversale ale Jiului şi Oltului.

Meandrele acţionează puternic în zonele numite „gât de meandru”, astfelîncât, se poate ajunge la un curs rectilin cu meandre părăsite sub formabelciugelor. În toponimia Câmpiei Române este întâlnit termenul de „MalulSpart”, acesta fiind de fapt o localitate pe valea Argeşului care a fost remaniatădin poziţia sa, lăsând malurile vechi şi formând belciuge sau meandre părăsite încadrul albiei. Astfel, acolo unde o arteră hidrografică are tendinţa de a-şi

50

rectifica cursul de apă, această zonă poartă denumirea de migraţie a albiilor, aşacum sunt de exemplu zonele de subsidenţă din Câmpia Română (Câmpia Titu-Potlogi, pe valea Prahovei, Călmăţuiului, Buzăului, Râmnicului şi până înCâmpia Siretului Inferior). Zone cu migraţie a albiilor se mai întâlnesc şi însectorul Jijia – Bahlui – Prut, unde se dezvoltă o confluenţă paralelă, care a luatnaştere datorită digurilor naturale care se dezvoltă de o parte şi de alta a albieiminore. Un exemplu în acest sens este cursul râului Vedea din Câmpia Română,la confluenţa cu Dunărea, care a fost împins mult către est. Cursul a fost barat dealuviuni, în spatele lor, formându-se cuvete lacustre numite limane fluviatile, aşacum sunt, de altfel, şi cele din partea de sud a Dobrogei – Ostrov şi Oltina.

Cea mai reprezentativă pentru România este, însă, Lunca Dunării careapare discontinuă în sectorul de defileu, pentru ca apoi, aval de Drobeta-TurnuSeverin să se lăţească treptat, prezentând, spre exemplu, în Câmpia Olteniei saula baza Câmpiei Burnazului, grinduri de 1-7 m înălţime şi o zonă joasă,modificată antropic, cu braţe părăsite, lacuri, mlaştini ş.a.m.d. Arealul Bălţilorprezintă o complexitate deosebită cu braţe părăsite, foste canale de legătură,mlaştini, ochiuri de apă, grinduri etc. – Balta Ialomiţei (între Borcea şi Dunăre)şi Balta Brăilei (între Cremenea/Măcin şi Dunăre).

Pe trepte de relief, luncile prezintă următoarele caracteristici:

În câmpii: extensiune maximă, cu areale de înmlăştinire; aparartere hidrografice paralele (Argeş, Neajlov, Sabar etc.) şi chiar lunci comune(Olt-Sâi, Argeş-Sabar, Buzău-Călmăţui, Siret-Jijia etc.); meandre divagante(câmpiile de subsidenţă – C. Siretului Inferior), meandre părăsite (C. Buzăului,C. Călmăţuiului) şi limane fluviatile (în Lunca Dunării);

În dealuri şi podişuri: prezintă o configuraţie neregulată (Bârlad,Secaş, Niraj etc.); pot fi largi şi bilaterale datorită confluenţelor în serie de peculoarele mari de vale (Mureşul în Depr. Colinară a Transilvaniei sau Oltul înPod. Getic); prezintă mutaţii în depresiunile subcarpatice datorită creşteriieroziunii şi acumulării (Jiu în Depr. Târgu Jiu sau Olt în Depr. Băbeni); potevolua ca terase de luncă, fapt evidenţiat de aşezările aliniate în lungul arterelorhidrografice (Mureşului, Târnavelor, Oltului etc.) şi/sau de arealele agricole cuvaloare economică evidentă;

În arealele montane: se prezintă sub formă de fâşii înguste şi cumobilitate mare; apar în lungul râurilor, în meandre şi în bazinete; contactul cuversanţii generează conuri de dejecţie / cuverturi de depozite proluviale care

51

măresc pe de-o parte altitudinea luncilor, iar pe de altă parte izvoarele de la bazalor, contribuie la degradarea nivelului de luncă.

TERASELE sunt forme de relief care se etalează în lungul arterelorhidrografice, aşa cum este cazul Dunării, care îşi etalează terasele pe malul stâng,de la Drobeta-Turnu Severin până la Brăila şi care scad atât altimetric, cât şinumeric până în acest sector. Terasele Dunării sunt legate de retragerea treptatăa lacului pontic către est, fapt care explică nr. mare de terase în C. Olteniei (7-9),fiind numită de Petre Coteţ „câmpie de terase” (studiu geomorfologic). Acesteascad până la un singur nivel, la Brăila (4 nivele la confluenţa cu Argeşul, 3nivele între acesta şi Mostiştea, 2 nivele până în Valea Jegăliei, de unde apoi, sedesfăşoară spre est, doar un singur nivel, cel al terasei Brăilei).

Terasele în România sunt localizate în mod special în zonele de câmpie,unde formează câmpuri întinse, fosilizate uneori de dune de nisip saufragmentate de o reţea de crovuri (cazul teraselor de pe văile Jiului, Oltului,Argeşului10 până în valea Siretului).

La confluenţa Siretului cu Dunărea se dezvoltă o zonă de puternicăsubsidenţă/sublăsare, astfel încât, văile Argeşului, Dâmboviţei, Ialomiţei,Prahovei şi Buzăului şi-au rectificat cursul din direcţia N-S către S-SE, acestfenomen fiind semnalat de George Vâlsan în lucrarea sa „Câmpia Română”. Caurmare a acestui fapt, în vechile conuri de dejecţie ale arterelor menţionate aufost „tăiate” nivele de terase în evantai, G. Vâlsan aducând ca argumente înevoluţia acestora:

scăderea nr. de terase din amonte în aval; prezenţa unor zone de înmlăştinire şi izvoare la baza conurilor de

dejecţie, acestea generând izvoare intermitente ale unei generaţiide văi proprii câmpiei (spre exemplu, din conul de dejecţie alArgeşului îşi trag obârşia Vedea şi Teleormanul; din conulDâmboviţei – Colentina; Prahovei – Leaotul, Buzăului –Călmăţuiul, care îşi are obârşia la 1 km de oraşul Buzău, în acestareal văile intermitente poartă denumirea locală de „buzoiele”;(toate sunt alimentate de pânzele freatice de la baza conurilor dedejecţie şi au un debit intermitent);

10 La intrarea în C. Română, terasele din v. Argeşului, Dâmboviţei, Ialomiţei, Prahovei, Buzăului au odesfăşurare deosebită.

52

Terasele de pe faţada vestică, din piemonturi şi din Câmpia de Vest suntformate din trepte ce scad altimetric către Câmpia Tisei, valea Mureşului.Această etajare a lor este legată de retragerea bazinului panonic către vest.

În Subcarpaţi apar mai multe nivele de terase ce sunt explicate datoritămişcărilor neotectonice ce au avut loc în Holocen, ultima parte a Cuaternarului.

În Pod. Transilvaniei se întâlnesc terase deformate pe v. Mureşului,Someşului, Târnavelor, datorate aportului proceselor de versant.

În Pod. Moldovei, care este prin excelenţă un podiş structural, terasele seetalează în bazinul Jijiei, având deformări de natură structurală.

În Dobrogea, C-tin Brătescu semnalează prezenţa unei terase lacustre înjurul limanului Ostrov, iar ulterior, au fost descrise o serie de terase deabraziune la baza soclului dobrogean.

Terasele sunt zonele cele mai prielnice pentru dezvoltarea aşezărilor şipentru culturile agricole. Cele din lungul Dunării, de exemplu, au favorizatdezvoltarea oraşelor porturi: Turnu Severin, Turnu Măgurele, Olteniţa, Călăraşişi Brăila. Funcţia de oraş port este dată de Dunăre, care colectează în bazinul săuaproximativ 98% din apele care drenează teritoriul ţării, restul fiind afluenţidirecţi sau indirecţi ai Mării Negre.

3.3.2. SISTEMUL DE MODELARE MARIN

Acţionează în proximitatea litoralului Mării Negre, dar din punct devedere paleogeografic, el este prezent în mai multe unităţi, fiind legat deexistenţa unor cuvete lacustre.

În cadrul ţărmurilor înalte, principalul proces care are loc este eroziuneaexercitată de mare = abraziunea, pe când în cadrul ţărmurilor joase predominăacumularea, în ţara noastră, segmente de ţărm înalt se întâlnesc în arealulCapului Midia – Vama Veche, iar ţărm jos, în cadrul Deltei Dunării şi acomplexului lagunar Razelm.

Datorită vânturilor de NE care sunt frecvente în bazinul Mării Negre, seformează curenţi turbionari care generează firide/nişe de abraziune. Acesteapot distruge faleza mării, ea având o acţiune de retragere continuă în funcţie deintensitatea valurilor. În aceste condiţii se formează atât submers, cât şi emers,coloane ce se desprind din versant.

53

Ţărmul de abraziune este înalt, cu faleză, ce-şi menţine condiţia derestricţie, în cadrul exploatărilor turistice. De asemenea, fundul bazinuluimaritim e aglomerat de blocuri alcătuite din roca la zi şi este greu accesibil.

În sudul Pod. Mehedinţi se dezvoltă o faleză înaltă ce atestă retragereatreptată a lacului pontic din Câmpia Română. De asemenea, în partea sudică aMunţilor Trascăului apare o faleză bine consolidată în calcare. Aceste falezemarginale sunt înglobate în evoluţia morfologică a bazinului pontic şi panonic.Ele sunt echivalente cu suprafaţa de modelare Râu Şes.

Ţărmurile joase reprezintă o continuitate a plajei uscate în domeniulsubmers. Pe aceste plaje funcţionează curenţii marini care transportă cu eimaterialele sub formă de cordoane litorale ce pot fi emerse (apar sporadic la zi)sau submerse.

Cordoanele litorale au rol foarte important în zonele în care în vechigolfuri marine (golful Razelm/Halmiris) debuşează artere hidrografice, iar gurilede vărsare împiedică scurgerea apelor în mare, transformându-se cu timpul încuvete lacustre, rezultând, astfel, diferenţe în salinitatea apelor (cuveta lacustrăRazelm – cea mai mare din România).

3.3.3. SISTEMUL DE MODELARE GLACIAR

Modelarea glaciară include acţiunea gheţarilor asupra scoarţei terestre,manifestată în Cuaternar (Pleistocen şi Holocen). Relieful glaciar este un tip derelief determinat climatic şi prezintă un potenţial turistic ridicat.

Răcirea generală a climei din Pleistocen nu a fost continuă, existând şiperioade interglaciare/intermediare. Aceasta a avut ca rezultat formareagheţarilor de calotă la latitudini mari şi a gheţarilor montani la altitudini mari,cu extinderi mai mari sau mai mici. Dinamica gheţii a fost diferită de la unsector la altul şi a depins de 3 factori: înclinarea suprafeţei, mărimea împingeriişi bilanţul glaciar (intrări şi ieşiri).

În Europa Alpină perioadele glaciare se numesc Günz, Mindel, Riss şiWürm, gheţarii fiind extinşi foarte mult doar în ultimele două perioade.

Pe teritoriul României s-au resimţit doar ultimele două faze glaciare:Riss şi Würm, deşi unii cercetători susţin că au existat trei (inclusiv Mindel).Temperaturile scăzute, la care s-au asociat precipitaţiile bogate sub formă deninsoare, au determinat formarea de gheţari bine dezvoltaţi.

54

În perioada glaciară Riss, calota nordică a înaintat spre sud până la 49°latitudine. Aceasta a fost perioada cea mai bogată în precipitaţii solide, curezultat în formarea de gheţari alpini sau de vale. Astfel, în zonele de obârşies-au acumulat straturi de zăpadă care s-au prelungit pe vale formând văi glaciareimportante, cu lungimi de 2-4 km, ajungând în unele locuri chiar până la 8 km.

Perioada interglaciară Riss-Würm a fost caracterizată de topireagheţarilor, care au modelat relieful atât în adâncime, cât şi în lăţime, contribuindla apariţia renumitelor văi glaciare în formă de „U”.

În Würm temperaturile au fost mai scăzute decât în Riss, însă,precipitaţiile nu au mai fost atât de abundente, calota glaciară ajungând doarpână la 52° latitudine nordică. Această perioadă a afectat într-o măsură mai micăţara noastră, remarcându-se prin limbi scurte de gheaţă, în special pe versanţiinordici, unde au predominat gheţarii de circ/suspendaţi/de tip pireneean.Ocupând o suprafaţă mai mică, aceştia au format, prin adâncire, umerii glaciari.

În Riss, când calota glaciară a fost mai aproape de România, limitazăpezilor permanente era mai coborâtă (1 600 m în N Carp. Orientali şi 1 800 mîn Carp. Meridionali), pe când în Würm, când aceasta era mai la nord, limita aurcat la 1 800 m în Carp. Orientali şi la ±2 000 m în Carp. Meridionali. Înprezent, limita zăpezilor permanente se află la altitudini tot mai mici de laEcuator spre poli, având tendinţa de urcare datorită încălzirii globale.

Cel mai reprezentativ relief glaciar din ţara noastră este întâlnit în Carp.Meridionali, cu precădere în M. Retezat (unde se află, de altfel, şi cele mai multelacuri glaciare de vale), M. Făgăraş, M. Parâng, M. Cindrel, M. Bucegi, M.Iezer, M. Godeanu, M. Ţarcu. În Carpaţii Orientali, acesta apare în MunţiiRodnei (30 circuri glaciare), M. Maramureşului, M. Călimani şi în MasivulCeahlău, reprezentat prin circuri glacio-nivale. În Carpaţii Occidentali, datorităaltitudinilor mici, s-au dezvoltat doar circuri nivale formate la altitudini de peste1 800 m, în Munţii Apuseni.

Ca o concluzie, modelarea glaciară din România s-a realizat prin douătipuri de gheţari: de circ – mici, fără limbi de gheaţă (decât foarte rar şi reduse),suspendaţi sub culmile înalte (Făgăraş, Parâng, Godeanu, Retezat, Ţarcu, Rodnei)şi de vale – cu bazine mari de alimentare, circuri mari (uneori compuse),continuate cu limbi de gheaţă lungi de 2-8 km (Retezat, Făgăraş, Parâng,Rodnei).

55

Tabel 2

Forme de relief glaciar

De eroziune/exaraţie:- circuri glaciare: compuse/alpine; simple/pireneene = suspendate; circuri-văi = bazinelargi (nu prezintă prag glaciar; se continuă direct cu valea – Munţii Rodnei);- văi glaciare cu văi glaciare secundare, suspendate (throg-uri); între valea secundarăşi cea principală se formează cascade;- umeri glaciari;- platouri glaciare;- praguri glaciare de circ sau de vale;- custuri/karling-uri = creste ascuţite/interfluvii dintre două văi glaciare sau douăcircuri glaciare (pot fi principale şi secundare);- vârfuri piramidale (= horn);- portiţe, ferestre, strungi;- roci mutonate/spinări de berbec (= foste praguri glaciare care au fost scrijelite degheţari, rezultând striuri glaciare ce indică sensul de deplasare a gheţarului);- microdepresiuni de circ sau de vale, ce adăpostesc lacuri sau turbării;- şei de transfluenţă (apar între 2 circuri sau 2 văi glaciare).

De acumulare:

- morene (se întâlnesc în cadrul văilor glaciare): laterale, interne, mediane,frontale/terminale.

3.3.4. SISTEMUL DE MODELARE EOLIAN

Ca orice sistem de modelare se manifestă prin eroziune (coraziune11),transport şi acumulare. Modelarea eoliană a înregistrat variaţii în timp în funcţiede condiţiile paleoclimatice care s-au succedat. Este ştiut faptul că vitezavântului e condiţionată de aerul uscat, care permite declanşarea acestuia subforme maxime, dar în acelaşi timp şi de înglobarea unor particule cu care vântulacţionează asupra scoarţei terestre.

În România, vântul are intensităţi maxime pe direcţia NE-SV pânăaproximativ la jumătatea C. Române. Acesta pătrunde prin pasurile carpatice,cum sunt cele din Carp. Orientali, adevărate „porţi” ale vânturilor (Pasul Oituz –în Depr. Braşov). În S-SV se manifestă o serie de vânturi ce poartă cu eleinfluenţe climatice submediteraneene până la v. Oltului. Extremitatea NV estecondiţionată de prezenţa Vânturilor de Vest, curenţi de aer oceanic ce pătrund în

11 Coraziune = eroziunea exercitată de vânt; coroziune = proces chimic de degradare a suprafeţelor metalelor!

56

cadrul teritoriului ţării peste Munţii Apuseni şi Pod. Transilvaniei până la laturavulcanică a Carp. Orientali, prin larga poartă a culoarului Someşului („PoartaSomeşană”).

Vânturile din România pun în evidenţă areale cu dune de nisip întâlniteîn: Delta Dunării şi pe litoral, în partea de sud a Pod. Moldovei, în lungul văilorCălmăţui, Buzău şi Ialomiţa, în toată Câmpia Olteniei pe direcţia maselor de aerS-SV. Pe latura vestică apar cuverturi nisipoase şi dune în C. Aradului, la Sud deOradea şi în C. Ierului. În interiorul ţării, ca o excepţie, amintim de dunele de laReci, din Depr. Braşov, consecinţă a pătrunderii maselor de aer prin Pasul Oituz(vântul Nemira) şi a decantării nisipurilor transportate de Râul Negru.

Fig. 20. Modelarea glaciară şi eoliană

57

Dunele de nisip de pe litoral au origine maritimă – din cordoanelelitorale, celelalte din România având origine fluviatilă (dune fluviatile). Toateacestea alcătuiesc teritorii instabile, slab productive, care necesită o serie deîmbunătăţiri pentru construirea clădirilor mari şi a drumurilor.

3.3.5. SISTEMUL DE MODELARE ANTROPIC

Este prezent în morfologie datorită activităţii umane exercitate înbeneficiul utilizării maxime a terenurilor. Ca elemente caracteristice amintim:

terasările şi împăduririle, acolo unde au loc alunecări de teren; reţeaua de canale de irigaţii; prezenţa digurilor de apărare a reţelei hidrografice; canalele dintre diferite bazine hidrografice.

Un exemplu în acest sens este canalul Dunăre – Marea Neagră sau celeconstruite în vederea evacuării surplusului de apă, sau a reducerii lungimii unormeandre, aşa cum este cazul braţului Sulina – tăierea „M-ului” din Delta Dunăriiprin intermediul unui canal de navigaţie.

58

4. CLIMA ŞI IMPACTUL ÎN TERITORIU

Climatogeneza ţării noastre este coordonată de CARPAŢI atât prin poziţie,şi altitudine, cât şi prin expoziţie.

4.1. FACTORII GENETICI AI CLIMEI

RADIAŢIA SOLARĂ:- rad. directă, condiţionată de configuraţia reliefului, latitudine şi anotimp;- rad. difuză, condiţionată de nebulozitate;- rad. reflectată, condiţionată de albedoul suprafeţei active (iarna >60%;vara <30%);- rad. absorbită de suprafaţa activă (iarna <40-50%; vara >85%);- rad. efectivă, rad. globală.

CIRCULAŢIA GENERALĂ A MASELOR DE AER:

- evidenţiază dinamica maselor de aer; Circulaţie vestică (45%) – ierni blânde cu pp bogate şi veri cu instabilitate

climatică; Circulaţie polară (30%) – t° scăzute; nebulozitate ridicată şi pp abundente

(însoţite de scăderi bruşte de t°, zăpezi abundente şi viscole); Circulaţie tropicală (25%) – din SE; veri calde şi uscate, ierni cu pp moderate.

- pe teritoriul ţării acţionează anticiclonii – azoric, groenlandez, scandinav, ruso-siberian şi nord-african şi ciclonii – islandez, mediteraneeni şi arab.

SUPRAFAŢA ACTIVĂ:= configuraţia scoarţei terestre dată de:

Relief, influenţează elementele climatice, rezultând etajele de climă şitopoclimatele prin: altitudine (creşterea ei determină scăderea t° şi creştereapp); pante, care determină o insolaţie diferită; expoziţia versanţilor introducemodificări climatogene (insolaţie, umbrire, durata îngheţului şi a stratului dezăpadă) şi configuraţia culmilor, a culoarelor de vale şi a depresiunilorgenerează diferenţieri în evoluţia proceselor climatice (inversiuni de t° îndepresiunile carpatice, climat de adăpost, manifestări föehnale);

Reţeaua hidrografică şi lacurile, influenţează stratul inferior al atmosferei prindiferenţieri termice, umezirea şi circulaţia locală a aerului;

Vegetaţie, determină scăderea t° ca urmare a unei evapotranspiraţii mari (ex.:coroana foliară a etajului forestier);

Soluri; Elemente antropice (clădiri).

59

4.2. ELEMENTELE CLIMATICE

TEMPERATURA:- în Carpaţi, evoluţia acesteia este influenţată direct de factorii genetici ai climei şi de etajare,expoziţie, prezenţa culoarelor şi a depresiunilor, pe când în dealuri, podişuri şi câmpii,diferenţierile sunt mai reduse (ex.: influenţele scandinavo-baltice determină scăderea t°, iarprocesele de föehnizare determină creşterea t° cu 1-2°C);- t°ma: izotermele caracteristice – în sud 11°C, în nord 8°C şi 2°C pe munţii înalţi → 3 etaje:cald >10°C, intermediar 6…10°C, rece 6°C);- amplitudinea medie anuală variază între 16°C (vf. Omu) şi 26°C (C. Română);- t° extreme: t° max. absolută 44.5°C la Ion Sion, anul 1951 (69.3°C la Calafat, în 1965 peterenurile nisipoase din C. Olteniei) şi t° min. absolută -38.5°C la Bod, 1942 (-38°C la Vf.Omu, 10 februarie 1929; -38°C la Joseni, Vatra Dornei, Borsec, 1965);- abaterile izotermei de 10°C: pe Valea Mureşului până la Deva, pe Valea Jiului până la N deTg. Jiu şi pe Valea Oltului până la Rm. Vâlcea.

PRECIPITAŢIILE: (ppma = 684 mm)- cresc cu altitudinea, şi scad, în general, de la V la E şi de la N la S;- cele mai mari cantităţi de pp se înregistrează pe versanţii vestici ai Apusenilor = „ploiorografice”; maxima anuală: Stâna de Vale, considerat polul precipitaţiilor (>1500 mm =1541 mm, chiar 1800 mm în anii ploioşi);- ploile torenţiale, din zonele de deal şi podiş, conduc la declanşarea unor mari dezechilibre(alunecări de teren, subminări de versanţi, inundaţii);- manifestările föehnale condiţionează valorile scăzute ale pp de la Curbura Carpaţilor sau dinCuloarul Alba Iulia-Turda.

VÂNTURILE:- sunt datorate diferenţelor de t° şi a configuraţiei reliefului:

- vânturi puternice, de peste 6 m/s, la altitudinile cele mai mari (>1800 m);- vânturi mari în martie-aprilie (pe litoral în ianuarie, iar în zona montană expusă înfebruarie);- vânturi minime în august şi septembrie;

- vânturi generale (vânturile de Vest – care bat tot anul, în special vara; sunt calde şi bogate în pp;vânturile de NE – bat tot anul, dar cu precădere iarna = Crivăţul – vânt rece şi uscat ce duce laspulberarea şi troienirea zăpezii; ramura Nemira pătrunde pe valea Oituzului în Depr. Braşovului,Giurgeu şi Ciuc);- vânturi locale:

brizele de munte - ziua bat ascendent pe văi şi versanţi, iar noaptea descendent; brizele marine – ziua bat dinspre mare spre uscat, iar noaptea dinspre uscat spre mare; brizele „urbane” – manifestări similare brizelor marine, observate în jurul oraşelor; föehnul – vânt cald, care bate dinspre M. Trascăului spre Cul. Alba Iulia-Turda; la

Curbura Carpaţilor; dinspre M. Făgăraşului spre Depr. Făgăraşului („Mâncătorul dezăpadă/Vântul Mare”) şi dinspre M. Cindrelului spre Depr. Sibiului;

Austrul – vânt uscat vara şi umed iarna; bate dinspre Mediterană; Băltăreţul – bate toamna şi primăvara (pp bogate) dinspre Lunca şi Bălţile Dunării către

C. Română; Munteanul este însoţit de ploi torenţiale şi grindină, bate dinspre Munţii Buzăului spre

Bărăgan; Suhoveiul, vânt cald ce declanşează furtuni de praf (în NE Câmpiei Române).

60

4.3. REGIONAREA DUPĂ INFLUENŢELE CLIMATICE EXTERIOARE

INFLUENŢE CLIMATICE CARACTERISTICI LOCALIZARE

Influenţe vestice/oceanice

- diferenţe mici de t° întreanotimpurile extreme;- pp abundente (mai-iunie,decembrie) aduse de vânturilede Vest, uneori chiar inundaţiide proporţii.

- C. şi Dealurile de Vest (la Nde râul Bega = Crişana), M.Apuseni, DCT (pătrund prin„Poarta Someşană”) şi versanţiimontani limitrofi.

Influenţe submediteraneene

- t° moderate iarna = ierniblânde;- pp maxime mai-iunie şiminime decembrie;- bate Austrul;- influenţe în învelişul biotic(liliacul sălbatic, mojdreanul,vipera cu corn, scorpionul şibroasca ţestoasă de uscat);

C. şi Dealurile de Vest (la S derâul Bega), M. Banatului =Banat, Carp. Meridionali(Muntele Mic, jum. V aM. Ţarcu-Godeanu, S şi VM. Vâlcan, M. Cernei şi M.Mehedinţi, S M. Parâng şiCăpăţânii), Pod. Mehedinţi,Subcarp. Gorjului şi Vâlcii,Platf. Strehaiei, Dle Jiului şiOlteţului, C. Olteniei.

Influenţe estice/de ariditate

- continentalism termicaccentuat (veri foarte calde cusecete prelungi, ierni foartereci);- bate Crivăţul (geros iarna şisecetos vara).

- partea centrală şi sudică a Pod.Moldovei (C. Moldovei, Pod.Bârladului), Subcarp. Moldovei(la S de Valea Bistriţei),Subcarp. Curburii, Carp.Orientali – latura estică, la S deValea Bistriţei C. SiretuluiInferior, C. Bărăganului, E C.Mostiştei şi al Vlăsiei şi Pod.Dobrogei.

Influenţe de tranziţie (întrecele submediteraneene şi deariditate)

- t° mai ridicate iarna în V decâtîn E (iarna cu îngheţuri, brumeşi ninsori timpurii şi târzii);- pp scad spre E;- în V bate Austrul, iar în ECrivăţul.

- sectorul central al jumătăţiisudice a României (Piem.Cotmeana şi Cândeşti, CâmpiaRomână).

Influenţescandinavo-baltice

- t° foarte scăzute iarna – invazii

de aer polar (sub -30°);- nebulozitate şi pp abundente(iarna sub forma ninsorii).

- Obcinele Bucovinei, EM. Maramureşului şi aiStânişoarei, N SubcarpaţilorMoldovei (până în ValeaBistriţei) şi Pod. Sucevei.

Influenţe pontice

- t° moderate iarna, veri calde(primăveri timpurii şi toamnelungi);- pp reduse (<400 mm);- circulaţie locală (bat brizelemarine).

- regiunea litorală (25-30 km dela ţărm spre interior) şi în DeltaDunării

61

4.4. TIPURILE DE CLIMATE DUPĂ ALTITUDINE

Tipuri de climate t°ma pp ma Vânturi Localizare

Climatulmontan(între 800 mşi 2544 m)

Climatul alpin < 2°C>1 200

mmVânturile deVest

- la >1 800 m în CarpaţiiOrientali şi >2000 m înCarpaţii Meridionali,dar şi în arealele înaltedin Apuseni.

Climatul montanpropriu-zis

2° - 6°C700 –

1200 mmVânturile deVest

- în munţii cu altitudinide 1 000–1 800 m.

Climatuldepresiunilorintramontane şia culoarelor devale

Inversiunide t°

Föehn

Depr. Maramureşului,Dornelor, Giurgeu,Ciuc, Braşov, Loviştei,Petroşani, Haţeg,Zarandului, Beiuşului şiîn Culoarul Timiş-Cerna.

Climatul dedealuri şipodişuri( între 200 şi800 m)

Climatuldealurilor înalte(între500 – 800 m)

6° - 8°C700 –

1000 mm

Vânturile deVest,Crivăţul în Eşi Austrul înV

Dealurile Subcarpatice,Dealurile înalte dinDCT şi Pod. Sucevei,munţii scunzi dinCarpaţii Occidentali.

Climatuldealurilor joase(între200-500 m)

8° - 10°C500 – 700

mmVânturile deVest

Pod. Sucevei, Pod.Bârladului, Dobrogea deN, Pod. Getic, DCT(partea central-vestică)şi Dealurile de Vest.

Climatuldepresiunilorsubmontane / decontact şi aculoarelor devale

Inversiunide t°

Föehnul /Vântul Mare

Depr. subcarpatice(Vrancei, Tg. Jiu –Câmpu Mare), Depr. decontact (Făgăraşului,Sibiului), Cul. AlbaIulia-Turda, Cul.Siretului.

Climatul decâmpie

Climat decâmpie moderat

10° -11°C

400 – 500mm

Crivăţul în Eşi Austrul înV

C. Moldovei/Jijiei,centrul şi V C. Române,C. de Vest, Pod.Casimcei.

Climat decâmpieaccentuat

11°C<400 mm

(secetefrecvente)

CrivăţulC. Bărăganului, S Pod.Bârladului, Dobrogea deS.

Climatul litoral 11°C <400 mmBrizelemarine

- pe o fâşie de 25-30 kmde la linia ţărmului spreinterior.

62

Fig. 21. Elemente climatice selective şi influenţele climatice exterioare manifestatepe teritoriul României (I. influenţe oceanice; II. influenţe submediteraneene;

III. influenţe de tranziţie; IV. influenţe de ariditate;V. influenţe scandinavo-baltice; VI. influenţe pontice)

63

5. RESURSELE DE APĂ ALE ROMÂNIEI.CARACTERISTICI GENERALE

5.1. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Dispoziţia cvasiconcentrică a principalelor trepte de relief, determină careţeaua hidrografică a României să fie considerată carpatică, prin obârşie şidanubiano-pontică, prin drenajul său.

97,8% din râurile ţării sunt colectate de Dunăre, restul de 2,2% se varsă,indirect în Marea Neagră (reţeaua hidrografică dobrogeană) prin intermediullimanurilor fluviatile şi fluvio-maritime.

Reţeaua hidrografică a României are un caracter divergent în Carpaţi şiconvergent în arealele depresionare intracarpatice sau pe culoarele de vale:

Divergenţă: Munţii Făgăraşului, Munţii Rodnei; Convergenţă: cea mai tipică este în Depr. Braşovului (Oltul – Râul Negru

cu Târlungul, Covasna, Timişul şi Bârsa = piaţă de adunare a apelor), laPiteşti, Argeşul colectează Vâlsanul, Râul Doamnei cu Râul Târgului şiArgeşelul.

Bazinele hidrografice au, în general, formă dendritică, iar cumpenele deapă, în cazul Carpaţilor corespund celor mai mari înălţimi, pe când în arealeleextracarpatice, acestea urmăresc dealuri prelungi (Piemontul Olteţului) sau sedesfăşoară în cadrul unor interfluvii largi, cum este cazul câmpiilor.

Confluenţele pot fi paralele (Jijia-Prut, Argeş-Sabar) sau în serie (înDepr. Făgăraşului, Cul. Orăştiei, Cul. Timişului – din Munţii Semenicului).

Caracterele specifice ale bazinelor hidrografice au determinatdiferențierea acestora în 6 grupe:

Grupa nord-vestică: colectorul principal este Tisa; cuprindebazinele hidrografice din extremitatea nordică a ţării,; sunt asimetrice în Depr.Maramureşului şi dendritice în Depr. Oaşului;

Tisa(Carpaţii Păduroşi, Ucraina)

Vişeu (Pasul Prislop) Vaser, RuscovaIza (Pietrosul Rodnei) Botiza, MaraSăpânţa (Munţii Gutâi)

Tur (Munţii Oaş-Gutâi)Lechincioara (Oaş), Talna(Gutâi)

64

Grupa vestică: colectorul principal este Tisa; cuprinde bazinelehidrografice ale Someşului, Crişurilor şi Mureşului – afluenţi ai Tisei peteritoriul Ungariei; ocupă aproximativ ¼ din suprafaţa ţării;

Someş

Someşul Mare (vf. Omu,M. Suhard)

Sălăuţa (P12. Şetref), Şieu cuBistriţa Ardeleană (din M.Călimani)

Someşul Mic Someşul Cald şi SomeşulRece

Almaş (M. Meseş)Agrij (M. Meseş)Sălaj (M. Meseş)

Lăpuş (M. Gutâi, Ţibleş) Cavnic (Gutâi), Săsar cuFiriza

Crasna (M. Meseş şi Plopiş) ZalăuBarcău (Platoul calcarosPonor)

Ier (Depr. Şimleului)

Crişul Repede (Depr.Huedin)

Drăgan, Iada

Crişul Negru (Vf. Curcubăta,M. Bihor)

Crişul Pietros

Crişul Alb (Vf. Certezul, M. Bihor)

Mureş (P. Izv. Mureşului, dinHăşmaşu Mare)

Gurghiu (craterul Fâncel, 1684 m, M. Gurghiu)Niraj (M. Gurghiu)Arieş (M. Curcubăta, 1195m)

Arieşul Mare şi Arieşul Mic,Abrud, Iara, Hăşdate

Târnava

Târnava Mică (M. Harghita,1441 m) şi Târnava Mare (vf.Saca, 1777 m) cu Visa,Secaşul Mic (Pod. Secaşelor)

StremţGalda (M. Trascău)Ampoi (M. Metaliferi)

Sebeş (M. Cindrelului)Secaşul Mare (Pod.Secaşelor)

Strei (vf. Bătrâna) Râul Mare (M. Retezat)Cerna (M. Poiana Ruscă)

ArancaBega (Vf. Padeş, M. Poiana Ruscă)

Grupa sud-vestică: colectorul principal este Dunărea; cuprindeTimişul, Caraşul şi Nera, la care se adaugă râurile mici din Munţii Locvei şi aiAlmăjului; au debit abundent şi pantă accentuată;

12 P. = Pasul.

65

Timiş (M. Semenic)

Râul Rece (M. Ţarcu)Bistra (M. Ţarcu)PogănişBârzava (M. Semenic)

Caraş Buhui, GârlişteaNera Miniş, Prigor

Grupa sudică: colectorul principal este Dunărea; cuprinde celemai importante artere hidrografice din Carpaţii Meridionali care debuşează înaceasta, Oltul având cel mai mare aport;

Cerna MehadiaBahnaTopolniţaBlahniţaDrincea şi Desnăţui – sunt intermitente (se varsă în lacurile din Lunca Dunării)

Jiu

Jiul de VestJiul de Est/JieţTismanaGilortMotru CosuşteaAmaradia

Olt

Râul Negru Caşin, Covasna, TârlungTimişBârsa

HomorodHomorodul Mare, HomorodulMic

Cibin Hârtibaciu, SaduLotru LatoriţaTopologOlteţ Cerna

Călmăţui (de Teleorman)

VedeaCotmeanaBurdeaTeleorman

Argeş

Vâlsan

Râul DoamneiRâul Târgului cu Bratia,Argeşel

Sabar

Dâmboviţa Colentina, Dâmbovicioara,Câlnău

NeajlovCiorogârla, Câlniştea cuGlavacioc

Mostiştea

Ialomiţa

Cricovul Dulce

PrahovaDoftana, Teleajen, CricovulSărat

SărataCălmăţui (de Buzău/Bărăganului)

66

Grupa estică: colectorii principali sunt Prutul şi Siretul; primulcolectează apele din Pod. Moldovei, iar al doilea apele carpatice – ambeleprezintă bazine hidrografice asimetrice;

PrutBaşeuJijia Sitna, Bahlui

Siret

Suceava Putna, SuceviţaMoldova Moldoviţa, Neamţ/Ozana

Bistriţa Dorna, Neagra, Bistricioara,Bicaz, Tarcău, Cracău

Trotuş Uz, Slănic, Oituz, Caşin,Tazlău

Şuşiţa

PutnaZăbala cu Năruja, Milcov,Râmna

Râmnicul Sărat

BârladVaslui, Racova, Crasna,Tutova, Zeletin

BuzăuBâsca cu B. Mare şi B. Mică,Bâsca Chiojdului, Slănic,Câlnău

Covurlui (direct în Siret sau în L. Brateş)

Grupa sud-estică/dobrogeană: colectorii principali sunt MareaNeagră şi Dunărea; cea mai mare parte se varsă în Marea Neagră, dar indirect,prin intermediul limanelor fluviatile şi fluvio-maritime, excepţia este dată deTopolog şi de alte râuri scurte din vestul Dobrogei, care se varsă în Dunăre;toate arterele hidrografice de aici sunt, în general, mici.

Teliţaîn L. BabadagTaiţa

Slava în L. ZmeicaCasimcea în L. TaşaulTopolog + râurile mici din V Dobrogei în Dunăre

5.2. LACURILE DIN ROMÂNIA(PE TREPTE DE RELIEF ŞI DUPĂ GENEZĂ)

Pot fi: naturale şi antropice (de acumulare – pentru alimentareacu apă, hidroenergie, atenuarea inundaţiilor; iazuri – pentruirigaţii şi piscicultură).

67

5.2.1. LACURI DE MUNTE

Situate între 800 şi 2282 m altitudine (L. Mioarele din Făgăraş); Reduse ca suprafaţă, în general; cele mai mari lacuri naturale sunt: L. Sf.

Ana 22 ha; L. Roşu 12 ha; L. Bucura 10 ha.

După geneză:

a) Glaciare: situate la altitudini mari; pot fi de circ sau de vale; MunţiiRetezat – sunt cele mai multe, 86 din care 58 sunt permanente (Zănoaga– cel mai adânc, 29 m ad., Bucura – cea mai mare suprafaţă, 10 ha, LaculNegru – 24.8 m ad., Galeş – 20.5 m ad., Florica, Viorica, Lia, Ana etc.);Făgăraş, 25 (Bâlea, Capra, Buda, Călţun, Podragu, Urlea, Mioareloretc.); Munţii Rodnei, 23 (Lala Mare, Lala Mică, Buhăescu, IezerulPietrosul, Negoescu); Parâng 20 (Câlcescu – 20.5 m ad., Tăul Fără Fund– 17.6 m ad., Oglinda Mândrei, Zănoaga Mare); Cindrel (IezereleCindrelului – Mare şi Mic); Şureanu (Iezeru Şureanu); Godeanu (Moraru,Gugu); Ţarcu (Pietrele Albe, Bistra, Baciului);

b) De nivaţie/în depresiuni nivale: L. Vulturilor (M. Siriu), în M. MM,Iezer, Retezat, Godeanu, Parâng;

c) De crater vulcanic: Sf. Ana (în Masiv. Ciomatu din M. Harghitei);d) De baraj natural (alunecare sau surpare): L. Roşu, pe Bicaz; Bălătău (M.

Nemira), Betiş (M. MM);e) În masive de sare: Coştiui, Ocna Şugatag (în Depr. MM);f) În depresiuni carstice/în ţinuturi calcaroase: Ighiu – permanent (M.

Trăscăului), Vărăşoaia/Padiş – temporar (M. Bihorului); Tăul lui Ghib(M. Codru Moma), Buhui – e artificial, pentru alimentarea oraşului Anina(M. Aninei);

g) De acumulare: pentru alimentarea cu apă a populaţiei, hidroenergie,regularizarea debitelor (Firiza, pe Firiza, afluent al Săsarului – pentrualimentarea cu apă a oraşului Baia Mare; Izvorul Muntelui, 33 km2, peBistriţa; Poiana Uzului, pe Uz; Siriu, pe Buzău; Paltinu, pe Doftana;Bolboci şi Scropoasa, pe Ialomiţa; Pecineagu, pe Dâmboviţa; Vidraru,10 km2; pe Argeş; Vidra, pe Lotru; Negoveanu, pe Sadu; Gura Râului, peCibin; Oaşa, Gâlceag/Tău, Şugag/Obreja de Căpâlna şi Petreşti, peSebeş; Gura Apei, pe Râul Mare; Valea de Peşti, pe râul omonim, afluental Jiului de Vest; Valea lui Iovan/Cerna, pe Cerna; Porţile de Fier, 700km2, pe Dunăre; Trei Ape, pe Timiş; Văliug, pe Bârzava; Fântânele,Tarniţa şi Mărişel, pe Someşul Cald; Gilău, pe Someşul Mic (la

68

confluenţa Someşului Cald cu Someşul Rece); Leşu/Iada, pe Iada;Drăgan, pe Valea Drăganului etc.

5.2.2. LACURI DE DEAL ŞI PODIŞ

Situate între 200 şi 800 m altitudine; Cele mai multe se află în Depr. Colinară a Transilvaniei.

După geneză:

a) Formate în masive de sare: Slănic, Telega (Subcarp. Curburii), OcneleMari (Subcarp. Getici) şi Ocna Dej, Turda, Ocna Mureş, Ocna Sibiului,Sovata, Praid (Depr. Colinară a Transilvaniei);

b) Dezvoltate pe gips: Nucşoara/Învârtita – în baz. Râului Doamnei, 2.2 haşi 5 m ad. (Subcarp. Getici); Stânii – 68,7 ha (Depr. Colinară aTransilvaniei);

c) În depresiuni carstice: L. Zăton (Pod. Mehedinţi);d) Iazuri: Cătina, Geaca, Zau de Câmpie (DCT – în C. Transilvaniei);

Dracşani pe Sitna, afl.Jijiei, L. Podu Iloaiei – în C. Moldovei; ValeaSeacă, Cuibul Vulturilor etc. – în Pod. Bârladului (Pod. Moldovei);

e) De acumulare: Subcarp. Moldovei – pe Bistriţa (12); Subcarp. Getici –pe Argeş (14), Olt, Jiu – Ceauru; Pod. Moldovei – Stânca Costeşti, pePrut; Cul. Siretului – pe Siret, aval de Bacău; Pod. Getic – pe Olt, Argeş;DCT – pe Olt (în sect. Depr. Făgăraş) şi pe Sebeş (în arealul Cul.Orăştiei);

5.2.3. LACURI DIN CÂMPII, LUNCA DUNĂRII, DELTA DUNĂRII ŞI DEPE LITORAL

Situate în lungul văilor, între dunele de nisip sau în plină stepă; Datorită condiţiilor climatice prezintă deficit de umiditate (t°ma = 11,7°C

– cele mai ridicate).

După geneză:

a) În crovuri: Movila Miresii, Plopu, Ianca, Lacul Sărat, Tătaru, Plaşcu(C. Română);

b) Între dunele de nisip: sunt efemere (C. Carei, C. Olteniei, Bărăgan);c) Limane fluviatile:

1. În lungul Dunării: Mostiştea, Gălăţui, Bugeac, Oltina, Mârleau,Vederoasa, Cerna etc.;

69

2. În lungul Ialomiţei: Căldăruşani (224 ha), Bălteni, Snagov (sportnautic), Fundata, Strachina etc.;

3. În lungul Buzăului: Jirlău, Amara (109 ha), Balta Albă (9700 ha);4. În lungul Siretului: Mălina, Lozova, Cătuşa etc.;

d) Limane fluvio-maritime: Babadag, Taşaul, Techirghiol, Tatlageac,Mangalia, Agigea, Agighiol;

e) Lagune: → prin bararea de către cordoanele litorale a vechiului golfHalmiris: Complexul Razim format din L. Razim, Goloviţa, Zmeica, Sinoe(314 km2, cea mai mare suprafaţă din România); L. Siutghiol;

f) În Delta Dunării: >650; sunt legate de evoluţia braţelor Dunării şi degrinduri – Tatamir, Fortuna, Bogdaproste, Gorgova, Puiu, Puiuleţ, Isac,Roşu, Dranov, Merhei, Rusca, Obretin, Matiţa;

g) Iazuri şi heleştee: C. Română – Herăstrău, Mogoşoaia, Cernica + altelacuri de agrement din jurul Bucureştiului (pe Colentina);

h) De acumulare: pe Olt, Argeş (L. Mihăileşti), pe Dunăre (L. OstrovuMare).

70

6. VEGETAŢIA ROMÂNIEI

Evoluţia vegetaţiei pe teritoriul ţării noastre a fost condiţionată în primulrând de climă, amprenta principală având-o cea din Cuaternar care a introdusmutaţii semnificative, dar şi Holocenul. Astfel, răcirea climei a avut ca şiconsecinţă directă apariţia molidului, bradului, pinului, zâmbrului,mesteacănului pitic şi a turbăriilor din zonele înalte, pe când încălzirea acesteiaeste marcată de pătrunderea fagului şi a stepei cu elemente termofile de originemoesică şi mediteraneană.

Repartiţia vegetaţiei în ţara noastră reflectă o strânsă corelaţie faţă dedesfăşurarea latitudinală şi altitudinală, determinând zonalitatea acesteia şirespectiv, etajarea înscrisă de arcul carpatic. La acestea adăugăm şi repartiţiaazonală sau intrazonală, impusă de expoziţia oferită de relief (expunere/adăpost)care determină anumite condiţii edafice, aşa cum sunt de exemplu culoarele devale, bazinetele şi depresiunile în care regimul termic şi al precipitaţiilor conducla dezvoltarea sau restrângerea arealului de vegetaţie.

6.1. ZONALITATEA

Din punct de vedere latitudinal se disting 3 zone de vegetaţie:

Zonele de vegetaţie1. Zona de stepă:- apare în arealul câmpiilor joase (situate sub 200 m altitudine) cu interfluviilargi şi cu deficit de umiditate (350-400 mm/an);- alcătuită din pajişti cu graminee şi dicotiledonate (colilie, pir, păiuş);- localizare: estul Bărăganului, C. Covurlui, C. Siretului Inferior, Pod. Dobrogeişi Delta Dunării.2. Zona de silvostepă:- apare în arealul câmpiilor şi a culoarelor largi de vale situate până laaltitudinea de 250 m, unde precipitaţiile anuale ajung la 500 mm;- alcătuită din stejari xerofili (stejar brumăriu – Quercus pedunculiflora şistejar pufos – Q. pubescens), frasin, arţar tătărăsc, păr pădureţ, jugastru şipajişti stepice cu graminee;- localizare: în culoarele văilor Prut; Jijia-Bahlui, Bârlad, C. Română la vest deBărăgan (terasele Dunării, C. Burnazului, C. Olteniei), C. Banato-Crişană, Pod.Târnavelor, Pod. Bârladului, Subcarpaţii Buzăului;3. Zona pădurilor nemorale:- alcătuită din păduri de stejari mezofili (stejar pedunculat – Q. robur) şisubmezofili-termofili (Q. cerris şi Q. frainetto), cer, gârniţă, cireş, gorun, fag,

71

paltin de munte, iar dintre arbuşti amintim: sângerul, alunul şi păducelul carerealizează tranziţia către etajele de vegetaţie;- localizare: în câmpiile dezvoltate pe conurile de dejecţie ale Argeşului,Dâmboviţei, Ialomiţei şi Buzăului sau la periferia platformelor Cotmeana şiCândeşti; Pod. Bârladului; partea centrală a Pod. Transilvaniei, Pod. Someşan;Dle. Crişurilor şi în câmpiile dintre Jiu şi Teleorman.

6.2. ETAJAREA

În domeniul deluros-muntos se manifestă zonalitatea altitudinală avegetaţiei, respectiv, etajarea manifestată de climă şi condiţionată de relief.Dispunerea etajelor de vegetaţie (între 200 m şi 2544 m) este următoarea:

Etajele de vegetaţie1. Etajul nemoral / al pădurilor de foioase:- cuprinde 2 subetaje:

păduri de gorun (Quercus petraea) între 200 şi 700 m; păduri de fag (Fagus sylvatica), care în funcţie de condiţiile edafice urcă,

în general, până la 1200 m (excepţie în Carpaţii Meridionali şi MunţiiŢibleş, unde urcă până la 1600 m sau pe Valea Doamnei chiar până la1900 m);

- valorile medii anuale ale temperaturilor sunt cuprinse între 3 şi 8°C, iarprecipitaţiile între 600-700 mm;- predomină spodosolurile şi umbrisolurile.2. Etajul boreal / al pădurilor de conifere:- cuprinde pădurile de brad (Abies alba) şi de molid (Picea abies) – situateîntre 1200 m şi 1700-1800 m;- temperaturi medii anuale cuprinse între 2 şi 6°C şi precipitaţii de 800-1200mm;- predomină umbrisolurile (sol negru acid).3. Etajul subalpin:- cuprinde tufărişuri de jneapăn (Pinus mugo) şi ienupăr (Juniperus nana) carerealizează trecerea spre rariştea de limită (molid şi pin – Pinus cembra)- valori medii anuale ale temperaturilor sub 2°C şi înveliş nival care durează5-6 luni pe an;- predomină solurile humico-silicatice şi scheletice.4. Etajul alpin:- cuprinde pajişti alpine şi tufărişuri pitice situate la peste 2000 m şi rezistentela temperaturi scăzute şi vânturi puternice;- valori medii anuale ale temperaturilor sub 2°C şi înveliş nival consistent;- predomină solurile scheletice şi humico-silicatice.

72

6.3. VEGETAŢIA AZONALĂ ŞI INTRAZONALĂ

Vegetaţia de luncă este dată de aşa-zisele zăvoaie alcătuite dintr-un stratde arbuşti şi unul ierbos care constituie importante resurse naturale utilizate depopulaţia locală. Ţinând cont de treptele de relief, în arealele montanepredomină aninul alb (Alunus incana), la care se asociază deseori molidul şibradul. În arealul deluros apare aninul negru (Alunus glutinosa), plopul alb,salcia plesnitoare, ulmul, socul negru, alunul, păducelul etc., iar în câmpii, seremarcă prezenţa plopului, sălciilor, la care se adaugă sângerul, lemnul câinesc,socul negru, cruşinul şi măceşul.

Vegetaţia halofilă reprezintă acea vegetaţie specifică solurilor halomorfe,diferenţiindu-se în funcţie de gradul de sărăturare 2 categorii: vegetaţiedezvoltată pe soluri cu o salinitate ridicată sau mijlocie (în jurul masivelor desare din Subcarpaţi şi din Depr. Colinară a Transilvaniei) şi cea dezvoltată pesoluri cu o salinitate redusă (C. Română – sectorul nord-estic şi în lungulCălmăţuiului, Valea Ierului, Delta Dunării, zona litorală).

Vegetaţia psamofilă se dezvoltă pe nisipurile şi pe solurile nisipoaseîntâlnite în C. Română, C. de Vest, pe litoral şi în Delta Dunării.

Vegetaţia de stâncărie şi de grohotişuri se dezvoltă în arealele montaneprintre blocuri şi bolovănişuri şi chiar pe fisurile rocilor.

Vegetaţia de mlaştină apare în arealele cu exces de umiditate şi sediferenţiază în:

Mlaştini eutrofe – conţin substanţe nutritive; Mlaştini oligotrofe/tinoave – numite şi mlaştini cu Sphagnum; cu

substanţe nutritive foarte reduse datorită acidităţii mari a apei şi asolului;

Mlaştini mezotrofe – tip intermediar între primele 2.

73

6.4. CORELAŢII BIO-PEDO-CLIMATICE

Etaje şi subetaje ClimaVegetaţie naturală Soluri (tipuri,

clase)LocalizaregeograficăEtaje Subetaje Temperaturi

medii anualePrecipitaţii

medii anuale

1. Etajulmontan

Alpin

< 2°C > 1200 mm

Pajişti alpine / „steparece”şi tufărişuri pitice(> 2000 m)

Umbrisoluri şispodosoluri(soluri scheleticeşi humico-silicatice)

Carp. Orientali (M.Rodnei,Maramureş,Suhard, Călimani,Ceahlău, Ciucaş),Carp. Meridionali(M. Bucegi,Leaota, Făgăraş,ParNg, Retezat-Godeanu), Apuseni(M. Bihor, MunteleMare, Vlădeasa)

Subalpin

Tufărişuri de jneapăn,ienupăr, afin(1600/1800 m - 2000m)

Montanpropriu-zis

2-6°C700-1200

mm

Păduri de conifere(1200-1800 m),păduri de fag(500/700-1200 m),păduri de amestec fag şistejar

Spodosoluri(soluri podzolicesărace în humus);Cambisoluri(soluri brune şibrune acide),Argiluvisoluri(soluri cenuşii şibrun-roşcate depădure)

Carpaţii Orientali,Carp. Meridionali,Carp. Occidentali,arealele înalte dinSubcarpaţi

2. Etajul dedealuri

Dealuri înalte(>500 m)

6-8°C700-1000

mmPăduri de amestec fag şistejar

Argiluvisoluri(soluri cenuşii şibrun-roşcate depădure)

Munţii mai scunzidin CarpaţiiOccidentali,Subcarpaţi,dealurile înalte dinPod. Transilvanieişi Pod. Sucevei

Dealuri joase(200-500 m)

8-10°C 500-700 mm Păduri de stejar

Argiluvisoluri(soluri cenuşii şibrun-roşcate depădure)

Pod. Moldovei(Pod. Sucevei, Pod.Bârladului), Pod.Getic, Pod.Transilvaniei, Pod.Dobrogei (MunţiiMăcin, Pod.Babadagului), Dle.de Vest

3. Etajul decâmpie

Câmpii înalte

10-11°C ≤ 500 mm

SivostepaMolisoluri(cernoziomlevigat)

Câmpia Română(câmpiile înalte),C. Moldovei, C.Transilvaniei, C.de Vest (câmpiileînalte)

Câmpii joase Stepa

Molisoluri(cernoziom şisoluri bălanedobrogene)

Estul C. Române,Dobrogea (Pod.Casimcei, pod.Dobrogei de Sud),Sud-estulMoldovei, C. deVest (câmpiilejoase)

74

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Badea L. (2009), Relieful României şi Neotectonica, Edit. Universitaria,Craiova.

Bojoi I. (2000), Geografia fizică a României, Edit. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi.

Cocean P. (2000), Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice, Edit. Academiei,Bucureşti.

Gâştescu P. (1971), Lacurile din România, Edit. Academiei, Bucureşti.Grecu Florina (1997), Gheaţă şi gheţari. Introducere în glaciologie, Edit.

Tehnică, Bucureşti.

Ghinea D. (2000), Enciclopedia geografică a României, Edit. Academiei,Bucureşti.

Ielenicz M. (2007), Geografia fizică a României. Climă, ape, vegetaţie, soluri,mediu, vol. II, Edit. Universitară, Bucureşti.

Ielenicz M. (2011), Geografie fizică a României, Edit. Politehnica Press,Bucureşti.

Ielenicz M., Pătru Ileana (2005), Geografia fizică a României, vol. I, Edit.Universitară, Bucureşti.

Irimuş I. A. (2003), Geografia fizică a României, Edit. „Casa Cărţii de Ştiinţă”,Cluj Napoca.

Mihăilescu V. (1969), Geografia fizică a României, Edit. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti.

Morariu T., Velcea Valeria (1970), Principii şi metode de cercetare îngeografie fizică, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

Munteanu Rodica Maria (2001), Geografia fizică a României, Edit. Mirton,Timişoara.

Mutihac V., Ionesi L. (1974), Geologia României, Edit. Tehnică, Bucureşti.

Pătru Ileana, Zaharia Liliana, Oprea R. (2006), Geografia fizică a României.Climă, ape, vegetaţie, soluri, Edit. Universitară, Bucureşti.

Pişota I. (1971), Lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali. Studiu hidrologic,Edit. Academiei, Bucureşti.

75

Popescu N., Ene M., Folea Tatu Florina (2010), Geografia Cuaternarului,Edit. Universitară, Bucureşti.

Posea Gr. (2002), Geomorfologia României, Edit. Fundaţiei „România deMâine”, Bucureşti.

Posea Gr. (2006), Geografia fizică a României, Edit. Fundaţiei “România deMâine”, Bucureşti.

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţificăşi Enciclopedică, Bucureşti.

Rădoane N. (2002), Geografia fizică a României, Edit. Universităţii dinSuceava, Suceava.

Roşu Al. (1980), Geografia fizică a României, Edit. Didactică şi Pedagogică,Bucureşti.

Savu Al. (1975), România. Sinteză geografică, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti.

Tanislav D. (2006), Geografia fizică a României, Edit. Transversal, Târgovişte.Ujvari I. (1972), Geografia apelor României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.Velcea Valeria (2001), Geografia fizică a României, Edit. Universităţii „Lucian

Blaga”, Sibiu.Velcea Valeria (2007), Metodologia cercetărilor geografice, Edit. Universităţii

„Lucian Blaga”, Sibiu.Velcea Valeria, Costea Marioara (2006), Geomorfologie generală, Edit. Univ.

„Lucian Blaga”, Sibiu.Vâlsan G. (1971), Opere alese; Editura Ştiinţifică, Bucureşti.* * * (1982), Enciclopedia geografică a României, Edit. Academiei, Bucureşti.* * * (1983, 1984, 1987, 1992, 2005), Geografia României, I, II, III, IV, V,

Edit. Academiei Române, Bucureşti.* * * (1985), Atlasul României, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

Documents

Geografia Fizica a Romaniei 2012-2013