INVESTIGATORUL Iulie 2010

5Coloana a cincea

InVESTIgaTORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro 1

INVESTIGATORULINTERVIU ExcLUSIV

MAIA MORGENSTERN

Mel Gibson a distribuit-o în rolul mamei lui Isus. Doamnelor şi domnilor, Maaaaia Morgenstern!!!

Am

chiulit de la pierdut vremea, de la stat prin cârciumi, am chiulit de la bârfeală, de la bătut apa

în piuă!

®

IULI

E 20

10

0,5 l

ei

ANUL

IV , N

R. 10

(30)

ExpLOzII de mămăligă

2 InVESTIgaTORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

materialele publicate în această revistă reprezintă

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,5 lei se

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

reţelelor de distribuţie.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, BucureştiDirector General: Emil POP

mobil: [email protected]

ISSN 1584-6202tiraj: 20.000 exemplareTel/fax 021-317.90.74

Faţă cu reacţiunea din presă, Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei făcute de secretarii de stat, a uitat să îşi ia cu el fiţuicile.

După ce nu a reuşit să le taie bătrânilor 15% din pensie, premierul Emil "Ciomu" Boc a trecut la planul de măsuri alternative.

Tre' să transmiţi recomandarea

noastră ca elevii să mergă la şcoală!

Asta nu înseamnă

că faci presiuni...

Eşti un bou!

Sunt unnn...sunt unnn...

sunt unnn...

Desigur în ceea ce priveşte

exercitarea dreptului legal la grevă, nuuu...nuuu...

nuuu...

Recomandarea noastră este ca

elevii să meargă la şcoală...

INVEST

IGATO

RUL®

Ce să îmi mai ia?!

Mamaie, după ce stăm de

vorbă, băieţii vor să îţi ia un interviu!


TeORiA CONSPiRAŢiei


Salariile bugetarilor se micşorează cu 25%. Relaxaţi, sindicaliştii ies în faţa clă-dirii guvernului şi execută vesel Dansul pinguinului. Se micşorează pensiile cu 15%. Pensionarii se resemnează înju-rând guvernul pe la colţuri. Îi salvează o decizie strict politică a Curţii Constituţio-nale. Taxa pe valoarea adăugată creşte de la 19% la 24%. Oamenii de afaceri sunt deja după un an şi jumătate de im-pozit forfetar şi îşi aşteaptă resemnaţi falimentele.Pe vremuri, marele critic Adrian Marino ne spunea într-o discuţie că dacă Mioriţa şi Meşterul Manole sunt definitorii pentru poporul român, atunci el nu se simte ro-mân. Meşterul Manole aduce mitul sacrificiului iminent în orice situaţie. Pentru a trăi mai bine, pentru a realiza ceva, ar fi neapă-rată nevoie de un sacrificiu uman. Adică exact ceea ce ne cer guvernanţii noştri de mai bine de 20 de ani: să strângem cureaua! Ne promit că, dacă îi alegem, ne va fi mai bine, dar imediat ce se insta-lează confortabil la gura ţevii de evacu-are a banilor publici uită de promisiunile făcute. Ne promit în continuare că va fi bine dar nuanţează: nu chiar acum, mai încolo, după ce mai suferiţi puţin. "Feri-cirea şi bunăstarea se amână pentru o dată care vă va fi comunicată ulterior!", este mesajul pe care noii guvernanţi ni-l transmit într-o formă sau alta, după ce pun mâna pe sursele de bani publici.Pe cealaltă parte, Mioriţa are un mesaj defetist. Ciobănaşul care află că ceilalţi doi vor să îl omoare, în loc să se pregă-tească de luptă, de contra-atac, începe să i se plângă oii. Degeaba are el "câini mai bărbaţi" dacă nu îi foloseşte ca să se apere! Rolul mioarei este jucat în zilele noastre de mass-media. Nemulţumiţii ies pe posturile de televiziune şi se plâng de dimineaţa până seara şi mai ales de sea-ra până dimineaţa de soarta lor.

Viziunea românului despre lume şi el în-suşi este una unică: el este centrul uni-versului. El este deştept, frumos şi devre-me acasă! Toţi ceilalţi români sunt nişte proşti, urâţi şi pierd nopţile. El, românul, suferă din cauza politicienilor care sunt proşti şi corupţi. El este un talent nativ care nu trebuie să demonstreze nimic. Societatea ar trebui să îi fie recunoscă-toare pentru că există şi ar trebui să îi hrănească toate nevoile şi să îi facă toate poftele. Nu se întâmplă acest lucru pen-tru că toţi ceilalţi români sunt invidioşi pe talentul lui, al românului. E o conspiraţie universală pusă la cale pentru a-i minimi-za lui meritele. Regulamentele de circu-laţie sunt făcute pentru ceilalţi proşti, nu pentru el, care este un şofer extraordinar, plus că se şi grăbeşte, că are treabă. Nu ca alţii! Legile sunt pentru ceilalţi, în ca-zul lui se aplică abuziv, deşi nu ar trebui! El este şmecher! România este o ţară de cacao şi de aceea nu pierde niciun prilej de a se plânge străinilor despre ce orop-sit este el că s-a născut şi a crescut în acestă ţară. Se împrumută pentru a-şi cumpăra haine de firmă şi maşini "ben-goase", pentru că numai astfel va obţine recunoşterea socială a talentului său. Pe vremuri, când vedeam occidentali, eram fascinat de ce piele întinsă frumos pe faţă au. Se simţea o diferenţă clară între ei şi noi, cei din blocul estic, ridaţi şi negri la faţă.Uşor, uşor, am înţeles că relaxarea apa-rentă de pe feţele occidentalilor este de fapt o expresie a prostiei şi a inconştien-ţei în care trăiesc. Pe vremea romanilor, poporul îşi dorea pâine şi circ. Credeţi că astăzi îşi doreşte altceva?! Tehnologia a făcut ca cele două "chei" ale fericirii să evolueze. Eu am o teorie potrivit căreia capitalismul de tip vestic nu ar fi putut să evolueze fără două elemente: televiziunea şi chi-mia alimentară.

Televiziunea este noul circ. Nu mai e ne-voie să omorâm gladiatori când putem să realizăm acest lucru prin efecte speciale făcute pe calculator! Plus că nu doresc să vadă cu toţii aceleaşi feţe de gladiatori şi aceleaşi animale care se bat pe viaţă şi pe moarte în acelaşi veşnic decor! Unii vor să vadă "gladiatori" latino-americani care se luptă pătimaş pentru dragostea unor femei. Alţii sunt înebuniţi de circul făcut în jurul unui balon rotund. E circ pentru toate gusturile!Pe de altă parte, chimia alimentară a rezolvat problema foamei. Nu mai mă-nâncă oamenii lucruri prea naturale dar au cu toţii burţile pline şi în prea multe cazuri chiar se îngraşă! Avem ce să mân-căm dacă s-a descoperit cum se pot face cinci kilograme de brânză dintr-un litru de lapte!Ca în Vest, poporul este cu burta plină şi spălat pe creier cu televiziunea. De ce ar mai avea nevoie să iasă în stradă pentru un protest?! Capitalismul i-a transformat pe cei mai mulţi în nişte "idioţi perfecţi". Mai mult, pe cei cu putere de muncă i-a transformat în sclavi financiari prin cre-dite cu dobânzi aberante şi termene de plată de ordinul zecilor de ani!Apoi, măsurile luate de guvernanţi în ul-tima perioadă nu s-au simţit încă direct la buzunar. Abia din luna august, anga-jaţii vor avea intrări mai mici de bani în buzunare. Aşa că, problema principală a familiilor a fost în această perioadă lupta pentru supremaţia asupra unui obiect din plastic: telecomanda! Ea vrea să vadă te-lenovela, el vrea să vadă fotbalul. De aici scandalul zilnic! Ce guvern?! Ce pensii?! Ce salarii?! Ce TVA?! Fotbal sau teleno-velă? "Aceasta este întrebarea!".

Emil POPDirector Investigatorul

Explozii de mămăligă


DepartamentulSecuritatiipreSei

aici Radio România: „az a szep, az a szep...”UDMR a mai primit cadou o funcţie: De-meter Andras Istvan a fost validat de Parlament pentru a ocupa funcţia de preşedinte - director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).Iniţial, se înregistrase egalitate de voturi între "Pişta-baci" şi pesedistul Ovidiu Miculescu. Ulterior, „Miss Camera Depu-taţilor”, Roberta Anastase, a propus ca votul să se deruleze separat, mai întâi pentru preşedintele SRR şi apoi pentru cel al SRTv. Motiv de indignare proleta-ră în rândul opoziţiei care a părăsit sala, făcând loc liber PDL & Comp. să voteze după pohta inimii. Rezultat final: Pişta cel ungurean câştigă cu 237 la 2, împotriva lui Tavi cel muntean.Unii spun că Demeter Andras ar fi foar-te bine pregătit profesional şi că ar fi un

„workohoolic”. Dar alţii susţin că, în 1990, Demeter ar fi fost arestat la Târgu Mureş, pentru că a călcat Tricolorul în picioare, după care i-a dat foc, scăpând „pe mâna” magistratului Inczi István. Apoi, tot el, pe când era director general în Ministerul Culturii, ar fi deturnat suma de trei miliar-de de lei vechi alocaţi restaurării Cimitiru-lui Vesel din Săpînţa, în scopul reabilitării unor obiective culturale maghiare.Până la lămurirea acestor acuzaţii, sena-torul PDL Iulian Urban afirmă că, în cazul şefiei SRR, „trocul ordinar a fost să se susţină candidatul UDMR la SRR, iar în contramăsură, senatorul Frunda, să fie vioara întâi a circului jalnic la finalul că-ruia cererea de reexaminare a Legii ANI, emisă de Preşedinţie să fie respinsă. Un coleg din PDL chiar a spus „Băsescu nu poate să îmi impună să votez ca ANI să îmi cerceteze contractele mele cu statul...".

Domnule procuror, raportez: Când e vorba de unire-n cuget şi-n interese, poli-ticienii noştri vând orice ca să îşi salveze averile. Inclusiv demnitatea naţională...

La SRTv, duios andi trecea drept omul tuturorŞi la SRTv, tot cu sprijinul opoziţiei re-trasă strategic de la vot, Parlamentul a validat noul preşedinte-director general: Alexandru Mihai Lăzescu (Andi, pentru intimi), cel desemnat de Preşedinţie în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.Culmea este că disputa pentru şefia Te-leviziunii s-a purtat în cadrul PDL, între omul lui Băsescu şi... alt om al lui Băses-cu. Ada Meseşan, care trăsese puternic sforile, a fost trasă în final pe sfoară ea însăşi. Cel care a contestat-o a fost un deputat PDL, Mihail Boldea, care i-a re-proşat că ar fi făcut comerţ cu apariţiile „pe sticlă” chiar în partidul căruia acum îi cerea sprijinul. În final, a rămas... ca la Cotroceni: a fost numit Lăzescu, poseso-rul unui destin sinuos. În anii ‘80, Andi Lăzescu era colegul Ali-nei Mungiu, fiind vicepreşedinte al stu-denţilor comunişti din Iaşi şi director la revista „Opinia Studenţească”. Peste ani de împliniri măreţe, Andi a fost căftănit de Sorin Ovidiu Vîntu ca staroste al re-ţelei locale „Monitorul”, unde a staţionat zece ani. Apoi, SOV a creat pentru el, înainte de 2000, postul de director exe-cutiv al TVR. În toamna lui 2000, Andi a demisionat brusc din funcţie. După ale-geri, a devenit vicepreşedinte al Filialei judeţene PNL Iaşi, dar a rămas omul lui SOV. În 2002, Andi a devenit membru în CA al Televiziunii, cu sprijinul fostului preşedinte Emil Constantinescu. El a mai fost şef la „Ziarul de Iaşi“, la „Transpa-rency International“, la GDS şi la Soros. A ajuns însă cu adevărat notoriu în mar-tie 2004, când conducea postul de radio Mix FM. Din cauza managementului său dezastruos şi a apetitului sexual pen-tru subalterne, redactorul Alin Farcaş a ameninţat, în direct, că se aruncă de la etaj în semn de protest faţă de atitudinile lui Andi Lăzescu. Domnule procuror, raportez: Aparent, Băsescu a preluat controlul asupra tele-viziunii publice. De fapt, a ajuns la mâna lui Vîntu. Hossu, al doilea sindicalist audiovizibilDupă exemplul dat de Liviu Luca, Bog-dan Hossu, patronul Cartel Alfa şi apropi-at al lui SOV, îşi va adăuga şi el averii de sindicalist-şef o substanţială subvenţie ca membru în CA-ul de la SRR. Angajaţii din SRR s-au revoltat auzind de numirea lui Hossu, pentru că, spun ei, acesta nu are nicio legătură cu mass media, iar Sindicatul Liber, afiliat la or-

ganizaţia lui Bogdan Hossu (unde este membră şi Maria Ţoghină) i-a exclus de la negocieri pe reprezentanţii Mediasind. Astfel, drepturile majorităţii angajaţilor din radio nu au putut fi apărate şi s-au pierdut clauze importante. Tot Hossu a propus ca drepturile de autor să fie desfiinţate, prin eliminarea contractelor de profil. El mai este contestat şi de Federaţia Inter-naţională a Jurnaliştilor, prin secretarul general, Aidan White, care a protestat faţă de contestarea la Ministerul Muncii, de către Hossu, împreună cu unii patroni din presă, a drepturilor obţinute de Medi-asind prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură mass-media.Mulţi angajaţi ai SRR se întreabă dacă nu cumva candidatura lui Hossu nu are legătură şi cu contractul încheiat de SRR cu firma Accor Services, care eliberează tichetele de masă şi cu care Hossu are legături directe.În CA, alături de Hossu, mai apare şi Maria Ţoghină, numită de Administratia Prezidenţială, ceea ce depăşeşte orice putere de înţelegere, pentru că, fix în di-mineaţa alegerilor din 6 decembrie 2009, fosta şefă a SRR „scăpa” un text injurios la adresa lui Traian Băsescu pe canalul de radio cu cea mai mare audienţă din ţară.Domnule procuror, raportez: Din tot ghiveciul ăsta nu mai înţeleg decât că preşedinţii şi guvernele trec, dar SOV rămâne!

cele două feţe ale Realităţii: evaziune fiscală vs. comandă politicăRecent, ANAF a sesizat Parchetul în cazul controlului pe care îl efectuează la Realitatea Media SA, pentru infracţi-unea de evaziune fiscală. Inspecţia fis-cală parţială la SC Realitatea Media SA a început, în 28 septembrie 2009, după ce societatea a solicitat o rambursare de TVA şi a devenit pe parcurs inspecţie ge-nerală. În general, ANAF s-ar putea să aibă dreptate, fiind cunoscută apetenţa mogulului SOV pentru eludarea plăţilor către stat. Dar şi Realitatea Media s-ar putea să aibă dreptate, atunci când acuză că e vorba despre un control efectuat la co-mandă politică, în contextul „presiunilor constante din partea actualei puteri poli-tice”. Dovada ar fi chiar afirmaţia lui Ele-na Udrea, care preciza într-o emisiune în direct la Realitatea TV suma exacta pe care această societate ar datora-o statu-lui roman, deşi ANAF a anunţat clar că toate aceste informaţii intră sub incidenţa secretului fiscal, controlul nefiind încă fi-nalizat.Domnule procuror, raportez: Reali-tatea este una singură, dar depinde de care parte a ecranului o priveşti.

[email protected]

INVESTIGATORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro 5

- Cum suportă artistul vremurile ac-tuale?- O să vă mire! Probabil, răspunsul meu nu e cel „politically correct”, poate chiar o să râdeţi, dar, după părerea mea, vre-mea de azi este o vreme a acumulărilor spirituale, este o vreme când consumis-mul, lăcomia, creează panică, dintr-un punct de vedere şi atunci -o fi bine, o fi rău, dar asta este situaţia-, omul se reîn-toarce la valorile autentice, spirituale, în primul rând.

- Adică, altfel spus, cea mai bună po-ezie se face pe foame?- Din filme, din ce am mai citit, din biogra-fii, care mai romanţate, care mai reale, aflăm de lipsurile cu care s-au confrun-tat dintotdeauna artiştii, în multe, foarte multe cazuri. Mai puţin în epoca lui Pe-ricle, în care arta a fost respectată. Dar au rezistat şi au creat rezistând. Să ne reamintim exemplele din pictura impresi-onistă, când nevestele pictorilor vindeau câte ceva de prin casă, sau câte o pânză din atelier, ca să cumpere culori şi vin. Un vin mai prost, dar totuşi vin, adică su-portul de inspiraţie.

- Dumneavoastră cum vă acomodaţi cu aceste vremuri?- Este o vreme a studiului, o vreme a acumulării, o vreme a creaţiei. Nimic, dar absolut nimic nu te împiedică să visezi, să creezi, să depăşeşti condiţia de „m-au chemat, mi s-a spus: uite, ăştia-s banii, asta-i marfa, dă-i drumul”. Nu, e o vre-me a zbaterii, a căutării şi cred că asta şi ascute atenţia, responsabilitatea... Nu mă sperie! Pe mine, ca artist, nu mă sperie. Bine, am şi trăit vremuri cumpli-te... Prezentul nu mă sperie, nu mă face să mă simt o victimă. Sunt convinsă de importanţa pe care o are rolul artistului din acest moment, pornind de la alina-rea spiritului, până la cel care făureşte şi dăruieşte speranţă. Este un rol educativ, formator. Deşi asta sună ca la plenare, sau ca la congrese, ei bine, nu e aşa.Ce-i drept, afirmaţia este valabilă în mă-sura în care mai există artişti dispuşi să facă asta, căci, totuşi, numărul lor se împuţinează. Bine, acum să nu o luăm nici foarte în tragic. Există o sită, o sită serioasă, dar rămâne artistul serios, care are nevoie să creeze ca să fie artist în

adevăratul sens al cuvântului, care este motivat prin nevoia celorlalţi. Motivaţia nu înseamnă o haină, sau o maşină în plus.Există curente de opinie conform cărora şi o telenovelă bine instrumentată şi bine construită poate aduce un plus de valoa-re în viaţa omului obişnuit. Pentru că e un vehicul de comunicare deja acceptat.Eu una m-aş întoarce la romanul „Mătu-şa, Iulia şi condeierul”, când nu era tele-vizor. Pe atunci erau poveşti, pentru că povestea n-a fost inventată de ieri. Se numea „saga”, se numea „O mie şi una de nopţi”. Erau poveşti care mergeau din una în alta, care mergeau în paralel, une-le mai înţelepte, altele mai superficiale, cu morală, cu învăţăminte. Nevoia omu-lui de poveste a existat dintotdeauna.

- În toată experienţa dumneavoastră, ca artist, de care domeniu v-aţi simţit mai apropiată? De teatru, de cine-matografie, sau de televiziune?- De teatru şi de cinema, dar în acelaşi timp nu stigmatizez, nu dezavuez rolul televiziunii. Şi mă gândesc acum la un film pe care eu îl iubesc foarte mult, „Re-ţeaua”, care vorbeşte de rolul, de influ-enţa pe care ar trebui să o aibă şi cât ar trebui să o aibă, televiziunea.

- Dar, mai aproape vă sunt, totuşi, te-atrul şi cinematografia.- Nu există „totuşi”. Am probat în câteva rânduri, e vorba de conştiinţa şi de cura-jul fiecăruia de a se exprima. Că se face,

Un interviu exclusiv cu actriţa care a interpretat-o pe mama lui Isus în filmul "Patimile lui Christos", regizat de Mel Gibson

Maia MORGENSTERN: "E o vreme a zbaterii, a căutării şi cred că asta şi ascute atenţia, responsabilitatea..."

Lideri


Lideri

că nu se face, că a spus producătorul... Este vorba despre cât ai curajul să faci prin libertatea ta.

- care rol din cariera dumneavoastră v-a rămas lipit de suflet?- E ca şi cum m-aţi întreba pe care dintre copiii mei îl iubesc mai mult. Îmi iubesc toţi copiii, îmi iubesc toate rolurile. Este adevărat, sunt roluri pe care le-am înce-put scrâşnind din dinţi şi cu inima îndoită, dar să nu-mi cereţi să vă spun care.

- Dar ulterior, după ce aţi făcut acele roluri, vi s-a schimbat atitudinea faţă de ele?- E de datoria mea să-mi apăr personaje-le, să le îndrăgesc, să le găsesc motivaţii psihologice, interioare. Chiar şi cel mai negativ personaj se cuvine motivat, se cuvine să-l iubeşti. Pe mine mă interesează să transmit o stare, mai mult decât să transmit infor-maţii. Uite, starea asta este că ne împăr-ţim între griji, între copii, între sentimen-tul şi starea de dascăl. Acum încep, din tot sufletul, un proiect de telenovelă la o televiziune. Voi interpreta o profesoa-ră. Prejudecata ne duce, când spunem profesoară, la imaginea unei persoane acre, îmbrăcată cu nişte haine fără for-mă, fără sare, fără piper şi al cărei rost este să vorbescă înţepat, să pună lucru-rile la punct. Prin prejudecată, profeso-rul e perceput ca un factor de stres, de coerciţie. Ori dascălul, profesorul ce se duce mai departe de nivelul unui „emiţă-tor” de informaţii, este o stare, o condiţie. Pentru mine este şi o etapă a vieţii mele. Când sunt la o univesitate, la o facultate de actorie, predau cursuri unor oameni mari, dar care se apropie de arta acto-rului cu emoţii, cu spaimă, cu grijă. Sunt tot timpul dispuşi să râdă, poate e şi o descărcare nervoasă. Pentru ei e vorba de jocul de-a adevărul. De obicei, asta le spun cursanţilor mei: expresii de genul „eşti teatral”, „joci teatru cu mine”, „hai, lasă teatrul”. Toate au o conotaţie peio-rativă, de minciună, de ipocrizie, de falsi-ficare a realităţii. Ei bine, când ajungem artişti, ce ni se cere? Adevăr! Regizorul, producătorul, colegul, teatrul... Ce ne cer toţi? Adevăr, sinceritate, asumarea unei situaţii, să redăm cât mai adevărat, cât mai firesc, cât mai pe înţelesul sufletului. Adevărul şi sinceritatea sunt vehiculele către sufletul celuilalt.

- Dacă un rol de om rău, sau bun, pot fi jucate, cum vă „ecranaţi” când aveţi de jucat o mare durere?- Înainte, sau după ce am terminat de ju-cat? Este epuizant, dar se cuvine să mă „ecranez”. Se cuvine pentru că am înţe-les care este elementul purificator pro-pus iniţial, având ca scop până la urmă -acesta şi este mobilul- de a purifica so-cietatea, publicul, prin durere, prin spai-mă, prin groază, prin ceea ce transmite spectacolul. Aşa a pornit tragedia antică, tragedia greacă. Tragedie vine de la cu-vântul grecesc „tragos”, care însemna „sac”, „piele”. Erai alt personaj, intrai în pielea altui om.

- În ce teatru nu veţi juca, deşi poate v-aţi fi dorit? Elizabetan, grecesc?- Cred că în teatrul japonez, care presu-pune o tradiţie şi studii de zeci de ani, pentru a-ţi asuma felul în care lucrurile se purifică. Dar, în acelaşi timp, este un cod la care trebuie să fii atent şi pe care trebuie să-l redai.

- Pentru că discutăm lângă statuia lui Omar Khayam, trebuie să vă întreb şi care a fost prima întâlnire cu vinul?- Cred că a fost cea cu vinul de Pesak, în legătură cu sărbătorile evreieşti. Mi-a plăcut, pentru că era dulce şi greu. Dar foarte mult de acest univers al vinului nu m-am apropiat. Îmi place un pahar cu vin, atunci când îmi este povestit astfel încât să îl pot înţelege. Altfel, dacă nu îl înţe-

leg, nu mă atrage. Uite, după degustarea de vinuri Enira la care am participat, eu le-aş asocia cu poezia -o să râdeţi, poa-te- a lui Bacovia. Bine, eu acum nu o să merg împotriva curentului, dar eu, perso-nal, văd vinurile din gama Enira ca pe un contrapunct la jalea poeziei bacoviene. Aş citi Bacovia, degustând o picătură din acest vin. Dar aş citi cu mare plăcere şi Rainer Maria Rilke, dacă în pahar ar fi un strop de Enira Reserva, o adevărată catifea a simţurilor.

- V-ar deranja dacă am povesti şi pri-ma întâlnire cu vinul oferit de soţ la logodnă?- Pe el trebuie să nu-l deranjeze, nu pe mine. Gusturile rafinate ale soţului meu sunt indiscutabile şi, într-adevăr, cred că pentru marele moment în care el a ho-tărât că doreşte să îmi propună să ne împărţim viaţa, să devenim o familie, a fost un moment de-a râsu’-plânsu’, de-a înduioşatul. A fost ceva între sublim şi ri-dicol. Mi-a dăruit atunci un inel de aur, cu safir de Ceylon, iar vinul era un „Petit Cheval”, un vin extrem de scump şi de apreciat de către „connaisseuri”. Numai că eu, nefiind „connaisseur”, am fost fe-ricită auzind propunerea, m-am bucurat de inel, dar am rămas indiferentă la vin.

- Ulterior n-aţi reuşit să vă apropiaţi de pasiunea soţului pentru vinuri?- Încă nu.

- Ei, acest „încă” ne dă o rază de speranţă că veţi intra în clubul iubi-torilor de vin...- În sensul asta cred că e mult mai impor-tant să vorbim despre plăcere, pentru că sunt lucruri pe care oamenii le uită. De fapt, este vorba de plăcerea de a savura picătura de vin în momente speciale şi nu de obişnuinţă. Asta are farmec, mo-mentul!

- care vă sunt sursele de plăcere acum? În afară de copii, evident.- Satisfacţia, împlinirea profesională. Când mi-e sete, îmi place să beau apă, îmi place să fiu conştientă de nevoile mele. Ştiu să mă bucur. Ştiu să mă bu-cur de un moment de odihnă, de un film bun...

- De un film bun? Vă place să vă uitaţi la un film bun din postu-ra profesională, sau reuşiţi să vă detaşaţi şi să îl priviţi din postura de spectator?- Mă uit ca un spectator. Îmi place să merg la teatru, să merg la un concert, îmi place să înot, să mă plimb pe malul


Lideri

lacului. Cred că cel mai simplu este să luaţi monologul doamnei T din „Patul lui Procust”. Să te bucuri dintr-un balcon de beton cenuşiu de înflorirea unei flori într-un ghiveci.

- Înţeleg ca acest rol al doamnei T v-a fost foarte drag.- Da, mi-a fost foarte drag, mai ales că ni-meni, sau aproape nimeni, nu credea în succesul acestui rol, în afară de doamna Cătălina Buzoianu şi de doi tineri regizori din Basarabia, Viorica Meşină şi Sergiu Prodan, ce mi l-au încredinţat în filmul „Patul lui Procust”. Este un film făcut în 1996 şi mai puţin ştiut la noi, din păcate, deşi s-a bucurat de succes la festivaluri internaţionale.

- cât de apropiată sunteţi de spaţiul Basarabiei?- Tata este din Basarabia, din Reni. Şi, vizitând rudele rămase acolo, am fost şi la Chişinău, şi la Bălţi. Am învăţat limba rusă acolo, printre copii, jucându-mă pe stradă. Basarabia e o zonă atât de puţin cunoscută, dar cu resurse atât de mari, cu toate că a fost extrem de oropsită.Apoi, acolo am şi jucat în „Dama cu ca-melii”, în cadrul unui festival organizat de Petru Vutcărău, la Chişinău. Şi nu aş vorbi de succes, cât de bucuria cu care am fost primiţi.

- Recitări mai faceţi?- Sigur că da, cu mare plăcere. Din Rai-ner Maria Rilke, din Omar Khayam, un mare iubitor de vin, deşi era musulman, care şi-a asumat bucuria vinului, a cântat vinul. Am un spectacol bazat pe poezia

lui Omar Khayam, un spectacol conceput împreună cu fiul meu cel mare, Tudor. A iubi vinul nu e un păcat. A fi ipocrit, a fi propriul duşman, iată un păcat de care nu te poate absolvi nimeni.

- O mare parte a publicului vă per-cepe ca pe o actriţă de dramă, de tra-gedie. aţi jucat şi comedie?- Sigur că da! Ador comedia, visez come-dia.

- nu aţi cochetat şi cu spectacolul gen revistă?- Am un spectacol pe care eu îl iubesc foarte mult, bazat pe poezia lui Ion Pri-beagu. Un fel de remember pentru revis-ta de altădată. Acum ni se pare nouă că am inventat music-hall-ul. Îi spuneam lui tata, care e în varstă -are 90 de ani- cum e cu spectacolul, cum am inventat noi music-hall-ul şi tata m-a întrebat: „Zău? Dar de Alhambra ai auzit?”

- cum vi se pare că s-a schimbat pub-licul în ultimii 20 de ani?- În multe feluri. Dar dacă la începutul anilor ’90 vorbeam de o criză, că nu vine lumea la teatru, iată publicul a reînceput să vină, să umple sălile de teatru. Lumea e doritoare, are nevoie de teatru, de artă, de spectacol. E un public din ce în ce mai avizat. Dacă iubeşte teatrul, va veni să vadă din ce în ce mai multe spectacole. Ca să glumesc, funcţia creează organul. Avem din ce în ce mai mult public tânăr. Pot să spun, fără falsă modestie, că am semnat actul de naştere al teatrului „Gre-en Hours”, cu un spectacol de recitări bazat pe poezia lui Mircea Dinescu, îm-preună cu regretata Dorina Crişan Rusu, o mare pianistă, excepţional muzician şi om de teatru. La vremea aceea am ima-ginat un spectacol, „Chiriţa în voiaj”, tre-când prin toate "cânticelele".Dar tot despre cum s-a schimbat publi-cul, ca anecdoctă, vă pot spune că „O noapte furtunoasă”, la premiera ei, a fost un eşec răsunător, cu ouă şi cu huduieli.

- nu am înţeles niciodată cum te poţi duce la premiera unui spectacol, dotat aprioric cu ouă şi cu o anumită stare de spirit...- Ei, şi filmul lui Mell Gibson, „Patimile lui Hristos”, a fost înjurat, blestemat de persoane care nu l-au văzut niciodată. Şi asta înainte să apară. Bine, „părerismul” e o boală universală, nu mai e româneas-că, europeană, sau balcanică.

- care ar fi cel mai comic moment care vi s-a întâmplat? Dar cel mai neplăcut?- Ei, cele neplăcute le uităm, pentru că in-stinctul ne apară. Cel mai comic? Primul care îmi vine în minte este cel când am vrut neapărat să repet textul cu domnul Cavizel. Era vorba de limba aramaică. Am vorbit cu regizorul secund şi, în fine, a fost de acord: „Când vine, repetaţi tex-tul”. Am stat o oră şi am revenit: „Aş vrea să repet textul, pentru că e greu”. „Bine, când vine repetăm”. Şi mă ambalam, şi mă enervam: dar cum se poate asta, nu fac fiţe, nu am alte pretenţii. Şi mă duc, în lacrimi, la regizorul tehnic explicându-i că am şi eu dorinţa asta. Şi ce, dacă vin din România, nu vrea să repete cu mine? Că îl văd cum stă întins în iarbă şi nu mă bagă în seamă. Răspunsul a fost prompt: „Doamnă, aia e macheta. E o păpuşă”. Erau tot felul de acţiuni periculoase -suli-ţe înfipte în corpul unor personaje ş.a.- şi atunci se foloseau machete...

- Dintre marii actori, care v-au influenţat în carieră, eventual fiindu-vă şi profesori?- Profesor, dar numai într-un anumit sens, mi-a fost Charlie Chaplin. Privesc filmele sale ca pe adevărate lecţii de interpreta-re, de cinema.

- Şi dintre marii actori români?- George Constantin. Nu l-am avut profe-sor, dar este un reper, un maestru.

a consemnat,Ştefan TERIŞ


La începutul lunii iunie, Ambasada State-lor Unite ale Americii şi Institutul „California Wine” au organizat o degustare de vinuri, la hotelul JW Marriott. Jurnaliştilor români, cărora le-a fost adresat evenimentul, le-au fost prezentate o serie de vinuri californiene, existente deja pe piaţa românească, sau nou introduse.

Vinurile californiene, oeno-ambasa-dorii Lumii noi Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA la Bucureşti, Jeri Guthrie-Corn, a fost prezentă la eveniment şi a rostit un scurt discurs, în care a subliniat că statul Califor-nia este al patrulea producător de vinuri din lume, după Italia, Franţa şi Spania, cu o pro-ducţie anuală de vinuri de aproape 3 miliar-de de sticle. Este relevant că SUA, cu cele 380.000 de hectare de vie ale sale, reprezin-tă al doilea producător mondial de vin, după UE, producţia din 2009 atingând 2,7 miliar-de de litri. Din această cantitate, 90% a fost obţinută în California. Suprafaţa acoperită în California cu viţă de vie ajunge la 208.000 hectare, aproximativ 60% din aceasta fiind

ocupată cu soiuri pentru vinuri roşii. Caber-net Sauvignon şi Chardonnay sunt soiurile de frunte, urmate de Merlot şi Zinfandel, afla-te în creştere. Exporturile de vin ale SUA au atins, în 2008, nivelul record de un miliard de dolari, pen-tru 490 milioane de litri, dintre care aproape jumătate au avut ca destinaţie Uniunea Eu-ropeană.

În topul marilor vinuri ale lumiiEvenimentul, care a pus în evidenţă gustul, stilul şi gradul de sofisticare al vinurilor ca-liforniene, a oferit o ocazie excelentă de a afla lucruri interesante despre aceste vinuri remarcabile. Vinurile de California sunt bine-cunoscute pentru calitatea şi varietatea lor. California este una din cele mai diverse re-giuni viticole din lume, cu aproape o sută de soiuri de struguri cultivate în aproape o sută de zone viticole şi cu o structură de vinifica-tori foarte individualizaţi, dintre care mulţi cu experienţă pe plan internaţional.Au fost prezentate vinuri de la case celebre, cum sunt Robert Mondavi, sau The Hess Collection Winery.

Robert Mondavi, emblema calităţii din baricDintre toate vinurile prezentate, cu siguranţă cele mai aşteptate şi mai apreciate au fost cele realizate la faimoasele crame Robert Mondavi Winery şi Woodbridge Winery. Ambele au fost fondate de marele oenolog californian Robert Mondavi. Născut în 1914, într-o familie de emigranţi italieni, viitorul cre-ator de vinuri şi-a început cariera bătând cuie în lădiţele de struguri transportate de părinţii săi pe vremea prohibiţiei. Ulterior, la 55 de ani, întemeiază, în 1966, prima mare cramă din Napa Valley. Ambiţia sa a fost să demon-streze că aici se pot obţine vinuri cel puţin la fel de mari ca şi cele din Lumea Veche. Şi a reuşit, impunând pe piaţă unele dintre cele mai scumpe vinuri din lume. Mai mult, a atras aprecierea unor mari case europene, prin anii ’70 asociindu-se cu însuşi baronul Rotschild în obţinerea faimosului vin „Opus One”, un armonios cupaj de soiuri, dar şi de viziune oenologică.În 2008, când părăsea lumea, la 94 de ani, Robert Mondavi lăsa în urmă nu numai o afacere prosperă ci şi o biografie devenită legendă a podgoriilor din Napa Valley.

Degustare de vinuri

„california Wine Tasting”

Wine Club

Recent, vinul românesc a fost vizitat, la el acasă, de către Benjamin Spencer, un cre-ator de vinuri şi jurnalist de vin din California. Ideea de a veni în România a pornit de la Londra, la Târgul de Vinuri, unde acesta a descoperit vinurile Balcanilor. Documenta-rea, care a durat două săptămâni, a pornit din Grecia, trecând prin Bulgaria şi ajun-gând, în final, în România, unde am discutat

şi noi cu jurnalistul californian despre vinuri-le descoperite şi despre impresiile culese.

-Cum vi se par, la prima întâlnire, Româ-nia, oamenii şi vinurile ei?- România este o ţară binecuvântată şi com-plexă. Deşi este prima vizită aici, legăturile cu această ţară sunt mai strânse, soacra mea fiind originară din Constanţa. Astfel, datorită ei, de 10 ani, mă bucur constant în California de mâncarea românească. Acum, după ce le-am cunsocut mai bine, aş putea spune că vinurile româneşti sunt diferite, ter-roirul fiind unul specific. Sunt picante, unice prin soluri, fructuoase şi au potenţial să fie promovate pe piaţa mondială. De fapt, de asta am şi venit în România: să „import” în California imaginea vinurilor şi a culturii gas-tronomice din această parte a lumii.

- În finalul experienţei româneşti, care este vinul favorit?- Vinul favorit? E ca şi cum ai întreba care

dintre săruturile soţiei îţi este cel mai drag. Am fost impresionat de majoritatea vinurilor degustate şi de povestea fiecărui produ-cător. Dintre toate, însă, cel mai mult m-a fermecat întreaga gamă „Enira”, care, deşi provine de la Bessa Valley, din Bulgaria, este o frumoasă promisiune despre ceea ce se va întâmpla la Aliman, în Dobrogea ro-mânească. Cât despre BV by Enira, acesta este un vin cu adevărat exclusivist. În egală măsură, sunt impresionat de ceea ce a făcut Agricola Ştirbey, la Drăgăşani. Apoi, la fel de mult, mi s-au întipărit în me-morie frumoasele şi elegantele vinuri de la Davino, Vinarte, Halewood, şi Clos des Co-lombes. În cazul particular al vinului românesc, se-cretul succesului este promovarea soiuri-lor autohtone. Problema este cum se face această promovare.

Ştefan TERIŞ

Jurnalist californian de vin, în vizită acasă la vinul românesc


Scene din serialul "Killerul din grădiniţă", episodul "I-am strangulat în timp ce tăiam panglica".

Domnu' Boc, nu există

partide mici, ci numai politicieni mici!

Să mori tu?!!!

Wine Club

Recent, între 12 şi 15 aprilie 2010, la San-tiago de Chile, s-a desfăşurat a 13-a ediţie a concursului „Cel mai bun somelier din lume”, organizat de către Asociaţia Inter-naţională a Somelierilor (ASI), împreună cu „Moet & Chandon”. Titlul mondial a fost disputat de 51 de can-didaţi, fiind câştigat de către Gerard Basset, reprezentantul Marii Britanii. Acesta a fost urmat pe locurile doi şi trei de către some-lierii Paolo Basso, de la restaurantul „Cere-sio Vini”, din Lugano şi, respectiv, de cătrea francezul David Biraud, de la restaurantul parizian „Crillon”.Concursul a durat câteva zile, departajarea făcându-se în urma unor teste scrise, cu sute de întrebări, a mai multor probe de de-gustare „în orb”, de identificare, tot „în orb”, a distilatelor, de servire, de asociere culi-nară, de analizare şi identificare a probelor separate ape minerale ş.a. Fiecare probă s-a desfăşurat în limita unui barem de timp extrem de scurt.

Succes românesc, în premierăPentru noi, surpriza cea mare a fost oferi-

tă de performanţa notabilă a româncei Iulia Goşea, somelier la restaurantul „Keisuke Matsushima”, din Nice, care, graţie cunoş-tinţelor sale despre ape în general – şi des-pre cele minerale, în particular -, a câştigat Premiul „San Pellegrino/Acqua Panna”. Iulia Goşea este somelierul român cu cea mai bună cotaţie internaţională, până în prezent: după ediţia din Chile a acestui concurs, este clasată oficial între primii 12 somelieri ai lumii, dobândind titlul de semi-finalistă; este câştigătoare a concursului de ape minerale la aceeaşi competiţie; este câştigătoarea ediţiei din 2010 a concursului „Cel mai bun somelier din sudul Franţei şi din Monaco”. În noiembrie 2010, va avea loc, la Strass-bourg, concursul „Cel mai bun somelier al Europei - 2010”, unde Asociaţia Somelierilor din România va reprezenta ţara noastră prin Cristian Başchir, actualmente F&B Director pentru Europa, la ETIHAD, cea mai impor-tantă companie aeriană din Golf.

În 2010, reprezentanta României s-a clasat între cei mai buni 12 somelieri ai lumii

1 0 InVESTIgaTORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro

Un fleac, v-am ciuruit, cu

un pistol şi nişte gloanţe pe care voi mi le-aţi

oferit!

Mens Sanah

Preşedintele Traian ne explică logic cum era când mai trăiam.

Medicuţ de PD-L

Am primit o răvaşă de la Spita-lul Clinic de Recuperare Eforie Nord. Angajaţii de acolo au schimbat mulţimi de directori, directoraşi şi manageri din toate mediile politice, dar încă se mai miră de comportamentul actualului şef: "Este vorba de actualul manager, pus de PD-L, domnul Aurelian Ivaşcu, medic chi-rurg la origine, dar care nu profesează chi-rurgia din motive de…. tremurici alcoholic. Finul lui Gigi Chiru, (candidatul PD-L din 2008 pentru primăria noastră de la Eforie şi şeful ac-tual de la Disciplina în Construcţii) Ivaşcu a fost propus de naşul său ca şi manager la unitatea spitalicească de mai sus în decembrie 2009. La început, toată lumea a fost bucuroasă, crezând că vom avea parte de o condu-cere competentă şi responsabilă. Numai că… în afară de faptul că omul nostru este total paralel cu obiectul nostru de activi-tate, mai suferă şi de chiulangită cronică. Omul vine la servici când poate, adică pe la miezul zilei şi pleacă atunci când vrea muş-chiul său. Adică după 2-3 ore. Cum Doamne-iartă-mă se poate conduce un spital în 2 ore, nu îmi dau seama. Lasă vorbă la secretară că e la Casa de Asigurări, dar el de fapt face un rezidenţiat de ginecologie şi îşi mai vede şi de afacerile lui (acţionar la Euromedic şi Me-diconst, şi la nu ştiu ce societate care exploa-tează o cameră hiperbară, deasemeni mai are şi ceva ore ca asistent la Universitate). Om greu de găsit la servici, dacă totuşi ai

norocul să-l vezi, vei remarca un tremur continuu, nestăpânit al mâinilor, tremur pe care omul îl tratează zilnic cu Ţuicomicină şi Şlibovinol, medicamentele sale preferate, al căror damf te ameţeşte dacă te apropii de el la mai puţin de jumătate de metru. Vai de mama lor de femei care vor nimeri pe mâna lui când îşi va termina rezidenţiatul de gine-cologie. Mă gândesc cu groază la chiureta mânuită de mâna tremurândă a alcoolicului. Dar omul nostru o duce bine. Vine (dacă vine) 2-3 ore pe zi, ia salariu şi prime ca pentru 8 ore, are maşina instituţiei cu care face nave-ta acasă la Constanţa şi pe la mall-uri, face contracte (pentru clientela portocalie) se dă mare… ce mai vreţi. E bine pe vreme de criză!. Am stat şi m-am gândit cam ce ar mai avea de furat de la noi. Şi răspuns nu am găsit. Până într-o zi, când ascultând la tv despre multele şi diversele furtişaguri ale portocaliilor, mi s-a aprins un beculeţ. Ei, bine, nu vă pu-teţi închipui ce imaginaţie au portocalii ăştia. Gândindu-mă mai profund, mi-am dat sea-ma că mai e ceva de furat. Şi tata Ivaşcu e o pildă vie. Se pot fura ANI DE VECHIME ÎN MUNCĂ ŞI PUNCTE LA PENSIE, ca “manager” cu numele la spital, stând la ser-vici când şi cât vrea muşchiul tău, făcând în aceeaşi unitate de timp şi un rezidenţiat la ginecologie, mai mult, rezolvându-ţi tot atunci şi propriile afaceri. Important e să fii finul lui Gigi Chiru şi să ai protecţie portocalie. ÎN VREME DE CRIZĂ. Restul nu contează. Nu contează că duci un spital de râpă şi că sugi din bugetul de salarii al amărâţilor. Nu

contează că râde lumea de tine şi că şuşo-tesc pe la colţuri. Contează să iei banii de manager şi să-ţi faci treburile personale. Încercaţi să-l găsiţi înainte de ora 12 la unul din următoarele telefoane: 0241-480070 (se-cretariat) sau 0241-480072 (informaţii) şi ve-deţi ce răspuns primiţi. Nu încercaţi însă joia şi mai ales vinerea, că nu-l găsiţi nici după 12. Dar boala e molipsitoare, iar peştele de la cap se împute. Au început şi salariaţii să vină după bunul plac. Totul e să bagi seama când soseşte Ford-ul Fusion roşu (CT-08-KCC) al instituţiei şi să dai alarma pentru eventualii întârziaţi. Iar dacă laşi o jumătate de oră între sosirea Ford-ului şi vizita la domnia sa, ai par-te şi de duhoarea de şliboviţă, căci doza şi-o ia după sosirea la servici. Deh, ca să nu-i tre-mure mâna când semnează vreun contract! Ne-ai făcut-o, măi pedeleule! (...)Şi ultima "ispravă" a acestui impostor: în urmă cu câteva zile a venit la sediul instituţiei la ora 1 noaptea cu o "studentă" de pe centură, iar pentru că portarul dormea, a spart geamul şi a intrat în sediul instituţiei, pentru a-i arăta "studentei" cabinetul managerial! Fapta e de notorietate publică, vorbeşte toată instituţia. Ulterior geamul a fost înlocuit. Pe socoteala statului. Este incredibil ce poate să facă!"

În loc de sfatul medicului: Am încercat în mai multe rânduri să îl contactăm telefonic pe medicul Aurelian Ivaşcu pentru a-i solicita un punct de vedere. Nu l-am găsit niciodată la muncă şi nimeni nu putea să ne precizeze când ar putea fi găsit!

InVESTIgaTORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro 1 1

Nu a fost suficient că mi-aţi dat-o

peste bot cu pensiile?! De ce aţi mai dansat şi Pinguinul la Curtea

Constituţională?!

Pentru că iniţiativa sa de a tăia 15% din pensii a fost considerată neconstituţională, Băsescu a văzut roşu în faţa ochilor.

Aflat într-un incontestabil “vârf” de po...pularitate, premierul Emil Cioc-boc s-a încălţat cu cizme de cauciuc pentru a se gândi la buzunarele românilor.

Şi, vă rog frumos,

spuneţi-le tuturor să nu mai arunce în mine cu roşii şi ouă! E

criză şi astea sunt scumpe. Prefer produse ecologice şi reciclabile:

pietrele!


La alegerile prezidenţiale

de anul trecut a fost ca la alegerile din '45. Toată lumea

a votat PNL-ul şi au ieşit comuniştii!

Nu, dragă, sforăie Trăienică!

Din cauza ratei la bancă, doamna Nuţi?

Bă, Geoană, rău e să fii prost!

Mie-mi spui?!

În timp ce Liviu Dragnea îşi numără banii de la Tel Drum şi Adrian Năstase ouăle, preşedintele PSD Victor "Poanta" trage în şi din concluzii.

Nu mai dorm bine noaptea

în ultima perioadă!

InVESTIgaTORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro 1 3

Moldoveanca nu e a mea, nu e a voastră, nu a fost a lui Ţiriac, ci a juniorului Ştefan Bănică şi a urmaşilor lui în vecii vecilor.

Primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a supărat şi ne guiţă.

O romanţă interpretată de Nelu Cotrocelu a intrat în topuri în acest an, la 20 de ani după ce a fost lansată în Piaţa Universităţii.

Să-mi cânţi miner bătrân

ceva, Să-mi baţi cum ştii mai bine,

Că bani ţi-oi da, Şi mici ţi-oi da,

Şi chiar studenţi pe vine!

Pentru că am ajuns la concluzia

că politica e o femeie uşoară, am decis să cedez preşedinţia PD-L

Bucureşti în favoarea lu' Nuţi Udrea!

Ştiefanie, nu ti mai uita

dupi matracuci că lie rup gâturili!

Ai dat şpagă unui poliţist?www.politiarutiera.ro


umr umr umr umr

Idei de afaceri şi modele de management european şi mondial capitalism tradiţional Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte, iar econo-mia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu profitul. companie americană Ai două vaci. Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru. Eşti surprins când vaca moare. companie franceză Ai două vaci. Faci grevă pentru că do-reşti să ai trei vaci.

companie japoneză Ai două vaci. Le reproiectezi, astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon şi le promovezi la scară globală. companie germană Ai două vaci. Le reproiectezi, astfel încât să trăiască 100 de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure. companie britanică Ai două vaci. Amândouă sunt nebune.

companie italiană Ai două vaci, dar nu ştii unde sunt. Pleci în pauza de prânz. companie rusească Ai două vaci. Le numeri şi afli că ai cinci vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 10 vaci. Le mai numeri din nou şi afli că ai 20 de vaci. Te opreşti din numărat vaci şi deschizi altă sticlă de vodcă. companie elveţiană Ai două vaci, dintre care nici una nu-ţi aparţine. Facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare. companie indiană Ai două vaci. Te închini la ele. companie chineză Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele. companie românească Ai două vaci, costuri cât pentru 10, mulgi numai una, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte două (care sunt sterpe), dai faliment şi dai vina pe bou.

asociaţie Familială oltenească N-ai nici-o vacă. Cumperi două cu îm-prumut de la stat. Apoi accesezi fonduri structurale UE prin ADR Sud-Vest şi-ţi construieşti vila pe care o declari grajd.

Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. Muţi firma la Piatra Neamţ şi o iei de la capăt cu ADR Nord-Est. Ceilalţi se uită ca viţelu' la poarta nouă a vilei (pardon, a grajdului)!

Într-o şcoală, se aude un zgomot teribil dintr-o clasă. Directorul intră în clasă şi vede îngrozit cum toată lumea ţipă, se bate, unii s-au urcat pe bănci. Directo-rul se repede la cel mai zgomotos şi îl dă afară din sală. Se face dintr-odată linişte.- Unde este profesorul vostru?- Tocmai l-aţi dat afară...

- Aceasta-i una din fotografiile la care eu ţin cel mai mult. Rarisimă.- Nu văd nimic deosebit, e poza nevestei tale.- Am prins-o cu gura închisă!

Un proces la tribunal.Judecătorul: Acuzat! Recunoşti că ai violat-o pe victimă?Acuzatul: Nu, domn'e, nu!Dar o băbuţă, care era în spate de tot şi cam surdă, îl întreabă pe un domn de lângă ea:- Ce zice, ce zice?Omul: Îl întreabă dacă a violat-o!Baba: Aha!Judecătorul: Deci zici că nu i-ai clintit nici măcar un fir de păr?Acuzatul: Nu, domnule judecător, nu!Baba: Ce zice, ce zice?Omul: Că nu i-a clintit nici măcar un fir de păr!Baba: Câtă precizie, domn'e, câtă precizie!

caricatura lui Horaţiu Mălăele

INVESTIGATORUL | IULIE 2010 | www.investigatorul.ro 1 5

umr umr umr umr


În dorinţa sa de a planta iarbă pe blocuri, primarul Sorin "Greu-se-pornescu-şi-repede-se-Oprescu" a decis să îi scrie lui Moş Crăciun, personaj care bea orice, dar nimic răcoritor.

Adu, frate, băutura că mi se usucă gura!

În loc să bei, mai

bine plantai nişte iarbă pe blocuri. Acum aveam

ce fuma!

În ceea ce

priveşte tăierea salariilor şi colaborarea cu Nuţi Udrea, eu sunt alături de preşedinte.

Particip, dar nu mă bag

Sunt Robert şi vreau să mă aşez Turcescu la

preşedinţia TVR. Domnu' Vîntu, acolo în spate, se aude?!

Documents

INVESTIGATORUL Iulie 2010