INVESTIGATORUL Iunie 2010

5Coloana a cincea

INvEsTIgaToRUl | IUNIE 2010 | www.investigatorul.ro 1

INVESTIGATORULINTERVIU ExcLUSIV

GeorGe ivaŞcu

George Ivaşcu, acest Charlie Chaplin al României, se declară extrem de încântat de postura de director al celui mai dinamic teatru de la noi.

Cetăţene, nu fi trist,Teatrul nostru s-a deschis,Nu sunt Sting de la Police,

Ci George-Metropolis.

®

IUNI

E 20

10

0,5 l

ei

ANUL

IV , N

R. 7

(28)

TOANELEjUpâNULUI

2 INvEsTIgaToRUl | IUNIE 2010 | www.investigatorul.ro

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

materialele publicate în această revistă reprezintă

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,5 lei se

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

reţelelor de distribuţie.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, BucureştiDirector General: Emil POP

mobil: [email protected]

ISSN 1584-6202tiraj: 20.000 exemplareTel/fax 021-317.90.74

Bucuros de gafele puterii, Victor face o Ponta cu Năstase, locatar în patru case. Alături de ei, un tăcut pui de Drac-nea.

Fata lu' tata faţă în faţă cu fostul ţepar şef de la Bechtel.

Am auzit că, după

faza cu pensiile şi salariile bugetarilor, Băsescu nu mai

serveşte whisky...

Da, va servi

doar cockteiluri Molotov!

Pe bune?

INVEST

IGATO

RUL®

Nu e diplomat, e

cremşnit!

Ce mai face prietenul

dumneavoastră, domnu' diplomat SIDA?


Teoria coNSPiraŢiei


În ciuda unui mare număr de cronici defavorabile, cel mai nou film al lui Sergiu Nicolaescu, "Poker", merită văzut. Dincolo de prea lungile scene de nuditate cu o insipidă celebrita-te blondă de "pre la noi", avem de a face cu un adevărat recital al celui mai mare actor de comedie al momentului, Horaţiu Mălăele. Mai mult, în "Poker" apare şi marele actor Jean Constan-tin, în ultimul său rol. Filmul are o scenă memorabilă în care un şef din lumea interlopă, interpretat de Horaţiu Mălăele, negociază cu un şef de partid, jucat de Alexandru Bin-dea, cumpărarea unui loc pe listele pentru parlament:"- Care mai e mercurialul?- 300.000 deputat, 600.000 senator.- Păi, cum aşa?! Ieri era o sută juma-te, cu două jumate!- Ieri a fost ieri, azi e azi! Listele sunt bătute în cuie. Scosul cuielor costă!- Şi dacă schimbă ăsta constituţia şi sunt anticipate, ne daţi banii înapoi?- Da' ce suntem noi hipermarket să dăm banii înapoi?! Nouă cine ne ga-rantează toanele jupânului?!".Acest schimb de replici din filmul al cărui scenariu a fost scris de către Adrian Lustig mi se pare definitoriu pentru ce se întâmplă în zilele noastre în România. Ca un adevărat dictator de republică bananieră, preşedintele Traian Bă-sescu conduce România după cum se trezeşte dimineaţa. Cum a dormit o noapte prost şi s-a trezit mahmur, datorită poate a două sticle de whisky îngurgitate, a decis ca toate pensiile să fie tăiate cu 15% şi salariile buge-tarilor cu 25%.Fără să doresc să mă repet, sunt pentru tăierea cheltuielor bugetare.

Ca această ţară să mai poată exista, trebuie să avem un număr mai mare de oameni care să muncească şi mai puţini "atârnători". În acest moment, România are în jur de 4,4 milioane de angajaţi şi 9,5 milioane de asis-taţi social. Dacă din cele 4,4 milioane scădem cele 1,4 milioane de bugetari, ajungem la concluzia că, de fapt, 3 milioane de români muncesc pentru a duce în spinare alte 15 milioane. Mai mult, bugetarii şi asistaţii social urlă că primesc prea puţini bani! În re-alitate, avem de a face cu o criză de isterie a pensionarilor şi a angajaţilor de la stat care nu sunt categorii pro-ductive, dar care vor să tragă efec-tiv pielea de pe cei care muncesc în această ţară. Anul trecut, datorită campaniei electo-rale, pensiile au fost mărite de două ori. O dată cu 5% şi o dată cu 6%. La un calcul matematic ajungem la con-cluzia că, pentru a le cumpăra votu-rile, politicienii le-au dat anul trecut pensionarilor o pensie mai mare cu 11,3%. Cu alte cuvinte, scăderea de 15 procente de acum nu este altce-va decât reîntoarcerea la pensiile din 2008. Mi-e milă de pensionari şi de bugetari, dar mi se rupe inima de cei care muncesc pe sume mici în zona privată a economiei româneşti şi de la care vor toţi să îşi tragă banii. Revenind, micşorarea pensiilor şi a salariilor bugetarilor este una dintre măsurile pe care guvernanţii trebuie să le ia pentru a-i proteja efectiv pe cei care muncesc în această ţară. Nu însă singura măsură de reducere a cheltuielor statului. Procentele dictate de la Cotroceni fac parte din categoria "toanele jupânului". Dacă preşedintele sau premierul ar fi

venit în faţa naţiunii cu nişte date con-crete, din care să reiasă foarte clar că pensiile trebuie micşorate cu 15% şi salariile bugetarilor cu 25%, aş fi fost de acord necondiţionat cu aceste măsuri. Aşa cum a fost dictată aceas-tă măsură, nu sunt convins deloc că aceste cuantumuri au un suport real. Poate, în urma unei analize lucide, procentele ar fi trebuit să fie mai mari! Poate mai mici! Politicile economice se fac pe baza unor date concrete nu pe "toanele jupânului".Pe de altă parte, nu este deloc moral să iei de la săraci pentru a le da ce-lor bogaţi. Edificator pentru acest lu-cru este şi faptul că, pe 1 iunie 2010, dată de la care unui mare număr de persoane i s-a tăiat din venit, minis-trul Mediului, Laszlo Borbely a ieşit victorios cu o declaraţie care pe mine m-a lăsat mască: programul Rabla va fi suplimentat a treia oară în acest an. În acest program s-au cheltuit de la bugetul de stat 600 de milioane de lei până la 1 iunie şi urmează să se mai scoată zeci de milioane pentru ca destinatarii finali ai sumelor, importa-torii de maşini, să poată să îşi vândă marfa. Nu sunt bani pentru pensii, dar sunt bani pentru firmele care vând maşini. E ca într-o familie care nu are bani pentru mâncare, dar se împrumu-tă să îşi cumpere maşină. O chestiune de toane. Toane ale jupânului!

Emil popDirector INvEsTIgaToRUl

Toanele jupânului


DepartamentulSecuritatiipreSei

În România:

revista care îţi explică de ce nu avem autostrăzi!

În Germania: 12.174 km de autostradă (an: 2005!)În italia: ruta Milan-Napoli: 759,6 km de autostradă În Polonia: 916 km de autostradă

la fosta ziua sRl, vântu aduce damf de FNISOV, specialistul în ţepe naţionale, pregăteşte încă o producţie din ace-eaşi serie. În rolul Mariei Vlas este li-chidatorul judiciar Cristian Silişte, toc-mit de SOV să vâre sub preş gunoiul datoriilor de 1,7 milioane de euro lăsat în urmă de Mihai Pâlşu, fostul director general al Ziua, şi să recupereze ce se mai poate. Miza este reprezentată de scoaterea din patrimoniul firmei falite, prin vânzarea pe cât mai puţin, a unui teren, a mărcii "Ziua" şi a arhivei elec-tronice a fostului cotidian naţional.

Pentru asta, deşi Legea nr. 85/2006, privind insolvenţa, prevede că la adu-nările creditorilor trebuie convocaţi toţi creditorii cunoscuţi, deci şi salariaţii, Silişte a convocat doar creditorii per-soane juridice. Foştii salariaţi, per-soane fizice, nu au decât să înghită în sec. Oricum, ar fi fost incomozi. Locul întâlnirii? De ce nu ne surprinde că este chiar la noul sediu al lichidatorului Silişte, din Splaiul Unirii nr. 6, dobândit imediat după deschiderea procesului de insolvenţă a SC Ziua SRL şi am-plasat exact în blocul în care îşi are vizuina SOV. La noua producţie semnată de „pă-rintele FNI”, şi-au adus concursul, în calitate de figuranţi, preşedintele li-chidatorilor din România, Arin Octav Stănescu, şi judecatorul sindic Nico-

lae Prepeliţă, de la Secţia a VII-a Co-mercială a Tribunalului Bucureşti. Prin aceştia, omul lui SOV a fost numit mai întâi administrator judiciar, iar apoi li-chidator judiciar, în ambele cazuri fără nicio selecţie prealabilă. Domnule procuror, raportez: De data asta, victimele noului FNI sunt foştii jurnalişti din redacţia defunctului ziar Ziua, care nu şi-au primit salariile pen-tru ultimele luni de muncă.

peter, tutungiul de serviciu la tara-ba lui costacheDupă ce a mers din "succesuri în suc-cesuri" cu petrolul, înhăţând sondă după sondă şi rafinărie după rafinărie, Costache (zis „Dinu”) Patriciu s-a pră-vălit brusc în arestul din Calea Raho-vei. Acolo a avut timp să mediteze în ce merită şi în ce nu merită să inves-teşti timpul şi banii. A sesizat şi cât de important este să ai măcar o jucărie de construit imagine. Aşa că a vândut petrolul şi a cumpărat trustul Adevărul. Apoi, ca tot omul care a descoperit plăcerea lecturii de presă, a cumpărat şi restaurantul Heritage, să aibă unde-şi citi ziarul, la o cafeluţă.Ca tot patronul român contemporan care se respectă, la scurt timp după achiziţii, a descoperit că nu are nevoie de profesionişti. La Adevărul a început cu decimarea corecturii şi a terminat cu cea a conducerii care, fără a fi una de excepţie, îi adusese totuşi un con-cept unitar şi propulsase audienţa co-tidianului. Ce-i drept, nici nu prea era nevoie de o limbă română corectă, nici pentru privitorii de poze ai manelizatu-lui Click şi nici pentru cei câţiva cititori poticniţi în pixul lui Gregoire Ecrivain. Şi cu atât mai puţin pentru cei care se vor delecta de acum cu ideile -puţine, dar fixe- ale lui Peter Imre, fost trăgă-tor de timp la Philippe Morris şi încă ginere al lui Teodor Meleşcanu. Băia-tul ăsta a învăţat corect limba română

la Budapesta, înainte de a fi replantat în România. Ceea ce e firesc, dintr-un punct de vedere. Nefirească este „hirotonisirea” lui în fruntea unui trust de presă ca Adevărul, în condiţiile în care, în ultimii 20 de ani, a dovedit că se pricepe la numai două lucruri: pe-netrarea mediilor înalte ale societăţii româneşti şi îndesarea în burdihan a tot ce se poate îndesa într-o cârciu-mă dispusă să „ungă” bunăvoinţa unui pseudo-cronicar gastronomic.Domnule procuror, raportez: Propunem ca Peter să îşi mute biroul din redacţia care oricum nu îi spune nimic, la sediul de la Heritage. Acolo se poate îndopa moca aşa cum e obişnuit şi îşi poate fructifica vasta experienţă de la Phi-lippe Morris, mergând după trabucuri când îl trimite stăpânul Costache. Şi tot acolo îşi poate valorifica „studiile” făcute la Budapesta, că la Heritage nu intră oricine, ci numai lume interesan-tă...

Fără RăzvănelDupă ce l-a prăjit pe SOV de vreo 1,8 milioane de lei în perioada 2007-2009, încruntata făptură cu pretenţii de mare jurnalist în viaţă, Răzvan Dumitrescu, a fost pusă pe lopată. Răzvănel a început să facă precum maimuţa după ce, cu ceva timp în urmă, a fost anunţat că Realitatea TV nu mai poate să îi plătească 10.000 de euro pe lună în contul audienţei mo-deste pe care o producea. Domnule procuror, raportez: Om mâ-nat de mici egoisme imorale, Dumi-trescu a fugit imediat la negocieri la televiziunea concurentă, Antena 3. La închiderea ediţiei, se spunea că Răz-vănel ar fi fost primit cu ezitări la te-leviziunea familiei Voiculescu, care i-a oferit însă un salariu de 4-5 ori mai mic decât la Realitatea TV.

[email protected]

Mihai Pâlşu, groparul cotidianului Ziua


Oameni cu sufletele largi, dar cu pungile strâmte, Speedy Prostănacu' şi Felix Motanu' şi-au dat mâna peste ţară.

De o bună bucată de vreme, Piticul XXX-rated nu mai este în graţiile preşedintelui Băsexu.

Pe Boc eu singur l-am ales, dintre toţi nătăfleţii,

Cu Nuţi îl înlocuiesc şi-l dau apoi de toţi pereţii!

M-am gândit la un ajutor

umanitar acordat Poloniei. Să le donăm ceea ce ei nu mai au şi nouă

nu ne mai trebuie: preşedintele şi primul-ministru!


Lideri

cum se împacă actorul george Ivaşcu cu direc-torul Teatrului Metropolis?Am spus întotdeauna că eu, mai mult decât director, sunt un actor care are grijă de un teatru. Şi atunci, sunt foarte atent ca director, privesc teatrul exact cu ochiul actorului, adică sunt foarte atent la public. Îmi doresc foarte mult ca tot ceea ce înseamnă construcţia re-pertorială, tot ceea ce înseamnă condiţiile din Teatrul Metropolis, să aibă în prim plan cerinţa publicului. Fac tot ceea ce îmi stă în putinţă, ca director, pentru a crea spectacole diverse, pe principiul proiectului meu de management: „teatrul hipermarket”. Adică îi las spectatoru-lui posibilitatea să aleagă dintr-o zonă foarte diversă, de la comedii bulevardiere, până la titluri gen „Hamlet”. Aşadar, ca să vă răspund, ne împăcăm bine, actorul cu directorul. Asta deşi directorul George Ivaşcu l-a cam călcat în picioare pe actor, pentru că timpul este preţios, ori eu mi-l dedic grijilor teatrului în proporţie de 99%, mai mult decât grijilor actorului.

Teatrul Metropolis se declară un teatru de proiecte. ce înseamnă acest lucru din punct de vedere al punerilor în scenă, dar mai ales al libertăţii de alegere a distribuţiei?Iată că, întrebând, chiar dumneavoastră aţi şi răspuns. Teatrul de proiect este exact ca în cinematografie, când regizorul, pentru proiec-tul pe care şi-l alege, îşi poate selecta şi omul cel mai potrivit pentru un anume rol, adică nu este neapărat constrâns de ideea unei echipe fixe. Asta înseamnă o deschidere către o zonă destul de mare, pentru că, până acum, prin

Metropolis s-au perindat peste 100 şi mai bine de actori, ceea ce dă o deschidere foarte mare în sensul diversităţii, în sensul în care publicul poate vedea şi nume consacrate, dar şi nume care debutează. Asta este şansa teatrului de proiecte. Şi este o şansă! În rest, el funcţio-nează ca un teatru de repertoriu, în sensul că spectacolul rămâne în repertoriul nostru şi poate fi vizionat pe parcursul unei stagiuni, cel puţin. Dacă este un succes, cum sunt anumite spectacole pe care nu vreau să le nominalizez acum, din dorinţa de a nu le răni pe celelalte, evident că-şi continuă viaţa pe ani întregi.

Mie mi se pare că în momentul acesta, cel puţin pe piaţa bucureşteană, teatrul dumneavoastră este cel mai dinamic din punct de vedere al marketingului. cum reuşiţi să faceţi acest lucru?În primul rând, am apelat la ceea ce este poate normal. Dacă omul vine la teatru, el are nevoie de comunicare, de comuniune, nu de comuni-cat. Drept care, noi deja avem o bază de date foarte importantă şi comunicăm cu spectatorii noştri pe toate canalele posibile, de la mail-uri la news lettter ş.a.m.d.. Ce este foarte impor-tant, e că proiectele pe care noi ni le-am pro-pus pentru fiecare stagiune, au acel subiect de care publicul este interesat, atunci când îl exprimi în mod public. Întotdeauna întrebi care este subiectul, de ce aş cumpăra bilet la acest spectacol?. Şi de asta probabil că este preluat şi de celelalte instituţii. Şi un al doilea aspect, poate cel mai sensibil şi mai important -şi poate cu asta ar fi trebuit să încep- e că foarte mulţi oameni, indiferent de profesia pe

care o au, de la jurnalişti la studenţi, au înţeles un lucru: nu e puţin lucru să fii contemporan cu naşterea unui teatru. Deci, până la urmă, indiferent de vârsta pe care o ai, poţi să spui „da, domnule, eu am văzut cu ochii mei cum s-a construit aici un repertoriu, un teatru, cum s-a construit ceva”. Până acum, umblând prin Bucureşti, vezi cum se construiesc blocuri, cum se face una, sau alta, dar un teatru nu ai avut şansa de a vedea cu ochii tăi cum se con-struieşte ca instituţie. Şi atunci există şi acest punct de comunicare umană în care oamenii au simţit nevoia să devină şi ei fondatori ai acestui teatru, ca spectatori.

care este starea de spirit în rândul actorilor în acest moment în care s-a anunţat scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor?Nu e deosebită de a celorlalţi salariaţi. Vă daţi seama că toată lumea are griji, toată lumea are probleme, toată lumea are facturi, între-ţineri, obligaţii, familie. Dar, ca întotdeauna, artistul e un misionar -cel care este artist, nu cel care este doar salariat- şi atunci el ştie că, acum mai mult ca niciodată, societatea are nevoie de noi, pentru că împreună ne putem răspunde unor întrebări comune, ne putem emoţiona. Pentru că, până la urmă, ce este arta? Arta înseamnă a cultiva frumosul din noi şi, practic, cu cât lucrurile sunt mai urâte, mai în ceaţă, mai în nebuloasă, aşa, cu atât ai mai mult nevoie de vulnerabilitatea artistului care reuşeşte să aibă curajul ca în faţa ta să plân-gă, să râdă, să se descarce emoţional şi să te încarce pe tine, ca spectator, emoţional.

Un interviu cu actorul care conduce Teatrul Metropolis

george IvaŞcU: "societatea are nevoie de noi, pentru că împreună ne putem răspunde unor întrebări comune, ne putem emoţiona!"


părăsind puţin faţeta dumneavoastră de manager şi întorcându-ne puţin la actor, ce preferă actorul george Ivaşcu: teatrul, filmul sau televiziunea?Am să vă răspund cinstit: teatrul. Dacă o iau în ordine aşa, teatrul, apoi televiziunea şi apoi filmul. Am să vă spun de ce teatrul. Pentru că în teatru comunicarea este directă, nemijloci-tă. În teatru nu poţi truca emoţia. Râsul e „pe bune” ca să poţi convinge, plânsul e „pe bune” ca să poţi convinge. Televiziunea o prefer în al doilea rând pentru că în felul meu, pare ciudat aşa, dar chiar iubesc că sunt român, iubesc că trăiesc în România, în ciuda tuturor nefe-ricirilor prin care trebuie să trecem împreună. Şi atunci simt nevoia ca emoţia, ca lucrurile care înseamnă arta actorului, acea artă de a emoţiona, până la urmă asta e arta actorului, simt nevoia să mă duc la oameni acasă şi cum nu am timpul ca să intru la fiecare şi să le de-dic o anumită emoţie pe care o purtăm, atunci televiziunea este cea care intră cel mai uşor în casele oamenilor. Şi ştiu că sunt oameni la ţară, sunt oameni în vârstă, sunt oameni care nu au acces la teatru, care nu au timp, care nu sunt din Bucureşti eventual şi prefer atunci ca arta mea să se ducă la ei acasă. Adică să fiu un soi de serviciu public la domiciliu.

cinematografia e puţin mai închisă în momen-tul acesta pentru un mare segment de public.Din punctul ăsta de vedere, ea nu este neapă-rat mai închisă. Dar, deocamdată, obiectivele cinematografiei sunt dedicate unei anumite zone. Poate pare ridicol, dar eu nu fac teatru pentru elită, eu îl fac pentru oameni.

Fie ei de sus sau de jos?Da. Sigur, eşti fericit când elitele salută de-mersul tău, dar, cum ele sunt mai pretenţioa-se, prefer ca, în traversarea asta numită viaţă, să-i fi bucurat pe ceilalţi semeni ai mei prin arta pe care o fac eu şi colegii mei.

care sunt actorii şi regizorii care v-au marcat cel mai mult cariera?Foarte mulţi, pentru că am avut şansa să fiu un actor solicitat ani de zile şi sigur că mai toa-te întâlnirile au fost foarte importante. Slavă Domnului, dacă vă uitaţi în CV-ul meu, m-am întâlnit cu mari actori, dintre care, din păcate, unii nu mai sunt în viaţă. M-am întâlnit cu mari profesori, cu mari regizori. Dar modelul meu este Charlie Chaplin.

Da, se simte.Da. Aşadar, asta pot să vă spun cu siguranţă.

v-am văzut aseară pentru a doua oară în piesa poDU', alături de şi în regia lui horaţiu Mălăele. cum s-a născut această montare de excepţie şi cum este horaţiu Mălăele ca regizor?Horaţiu Mălăele, ca regizor, este în primul rând un actor. Exact cum am zis despre mine că sunt un actor care are grijă de un teatru, el este un actor care are grijă de spectacol şi de colegii lui, chiar dacă este doar în postura de regizor, sau chiar dacă este şi regizor, nu numai partener de scenă.Evident că este un actor cu harul comicului şi atunci transferă tot ceea ce înseamnă crearea situaţiilor scenice, a relaţiilor scenice, transfe-ră astfel încât toate să parvină publicului ca

o comedie de bună calitate. Asta a reuşit să facă Horaţiu! El nu face comedii vulgare, el nu face comedii obscene, de prost gust. Şi atunci este un regizor şi un actor care ţine evident ştacheta foarte sus din punct de vedere al ca-lităţii. Se bazează pe convingerea, pe care o am şi eu, că e o diferenţă între a fi un actor de comedie, sau un actor de râs. El este un ac-tor de comedie, un imens, un genial actor de comedie. Şi de aceea se bazează foarte mult, ca orice actor de comedie şi pe inteligenţa publicului. Nu scade ştacheta până într-acolo, undeva, încât să jignească spunând: “Tu, ori-cum, eşti prost; trebuie să îţi spun eu cum şi când trebuie să râzi”. Deci, asta pot să spun aşa, conceptual vor-bind, fără să-l dezvolt pe Horaţiu mai mult decât o face, cu siguranţă, publicul care, iată, vine să vadă. Horaţiu are o ştiinţă extraordi-nară de a te face să râzi, abordând subiecte foarte serioase.

În ce piese de teatru poate fi văzut, în această perioadă, actorul george Ivaşcu?Am avut o misiune foarte frumoasă, cel mai frumos rol din viaţa mea, la 40 de ani, a fost acela de a construi un teatru. Că, până la urmă, am făcut multe roluri şi, dacă îmi ajută Dumnezeu, voi mai face multe roluri. Cel mai frumos rol al meu a fost de a construi un tea-tru, drept care am jucat mai puţin în această perioadă de doi ani, cât a trebuit să fiu aici, cu mânecile suflecate, pe baricadele construcţiei unui teatru. Mi s-a părut foarte frumoasă şi no-bilă această misiune şi, evident, unică. Nu ştiu dacă o să-mi mai fie dat vreodată să mai joc acest rol de a mai construi un teatru. Evident că am jucat mai puţin. De aceea, pot fi văzut în „Podu'”, în regia şi cu Horaţiu Mălăele, cum bine aţi spus. Mai joc în „Tarelkin”, un spec-tacol în regia lui Gelu Colceag, cu un subiect foarte actual, deşi e scris la 1880, în Rusia ţaristă. Doi prieteni se ceartă şi singura posi-bilitate de a se răzbuna unul pe altul este să-şi arunce dosarele în mod public. Parcă ar fi scrisă azi la noi... Şi de aceea sălile sunt arhi-pline la „Tarelkin”, pentru că e o comedie atât de actuală, de bună calitate. Este, bineînţeles, literatură profundă, dramaturgie serioasă, cu

nişte actori minunaţi, dar eu nu fac decât să vă invit la spectacol. Cred că singura şansă în această realitate înconjurătoare este să ne adunăm în spaţii frumoase, de cultură, în care, cum spunea Henrik Műller, teatrul este un pod între om şi om, într-un ocean de singurătate.

Mai aveţi emoţii când urcaţi pe scenă? când aveţi emoţii?Evident, înainte de a intra pe scenă, am foarte mari emoţii după care mă duc pe scenă, ca fotbaliştii concentraţi asupra balonului, asupra fazelor de joc. Acolo nu mai am timp să am emoţii. Dar, înainte am foarte mari emoţii, pen-tru că de fiecare dată, seară de seară, publicul e altul. Deci nu pot spune „ei, ce păcat că nu ai văzut aseară, pentru că aseară am fost colo-

sal”. Nu, pentru că cei care intră în seara asta sunt pentru prima oară faţă în faţă cu noul su-biect, cu noul rol, cu noua condiţie pe care eu o ofer. De aceea, ea trebuie să fie întotdeau-na la cel mai înalt standard. Şi de aceea am emoţii. În primul rând, pentru că eu le traduc ca emoţii pozitive, pentru că este acea grijă pe care o ai atunci când trebuie să iei examenul. Este ca acea grijă pe care o au părinţii faţă de copiii lor, ca acestora să le fie bine, deci este o grijă permanentă care îţi creează o stare de emoţie.

ce rol v-aţi fi dorit să jucaţi şi nu aţi avut niciodată şansa, să spunem, să-l jucaţi?Eu sunt ca un copil, în sensul că întotdeauna m-am bucurat de orice joc mi s-a oferit, de ori-ce jucărie care mi s-a dat. Fiecare rol, în felul lui, reprezintă şansa de a te juca! Nu mi-am propus niciodată să mă joc doar de-a regele, sau doar de-a cerşetorul, de-a doctorul. Ar fi şi plictisitor ca o viaţă întreagă, într-o carieră actoricească, să joci doar un singur gen, sau să-ţi doreşti un singur gen. Şi atunci m-am bu-curat ca orice copil: uite, ne jucăm acum de-a hoţii şi vardiştii, hai ne jucăm de-a... ş.a.m.d.. Şi atunci, fiecare rol m-a bucurat. Am avut inteligenţa, aş putea spune, de a nu visa la un anumit rol, pentru că, bucurându-mă de fiecare rol pe care l-am jucat, nu am visat la un anumit rol, tocmai pentru a nu fi dezamăgit că nu-l primesc, aşa cum se întâmplă, sau să devin, ca alţi colegi, invidios că-l joacă altul. Drept care m-am bucurat de fiecare rol în par-te. Este exact ca în îndemnul acela creştinesc: mă bucur de fiecare zi. Şi chiar mă bucur de fiecare zi, de fiecare rol! Dar, repet, cel mai frumos vis, la care nu îndrăzneam să visez vreodată, e acela de a construi un teatru. Pentru mine, şansa asta pe care mi-a dat-o Dumnezeu, o consider ca fiind cel mai frumos cadou pe care-l puteam primi vreodată.

Lideri


care ar fi al doilea rol din cariera dumneavoastră, după cel de manager, de care sunteţi cel mai legat?Sunt mai toate, pentru că de asta mi-e greu să spun unul anumit. Sigur, cele mai dragi sunt cele de debut, când nu te ştia nimeni, nu te cu-noştea nimeni. Astfel, mie mi-a fost dată şan-sa să debutez cu rolul lui Crăcănel, în „D'ale carnavalului”, luând toate premiile atunci, la început, inclusiv premiul „Toma Caragiu”, sau pe cel al unei prestigioase fundaţii, ceea ce era o recunoaştere a comediei. Vă daţi sea-ma, primul rol este ca prima dragoste. În rest, n-aş putea să enunţ ierarhii, pentru că premiile şi recunoaşterea publicului înseamnă că fie-care dintre ele m-au reprezentat într-un fel sau altul. Şansa de a fi altcineva în această scur-tă existenţă, continuu altcineva, este o foarte frumoasă întâlnire. De aceea, nu aş putea să spun că un rol mi s-a părut mai interesant de-cât altul, pentru că aplauzele publicului răsplă-tesc tipul de căutare artistică pe care un actor o face atunci când încearcă să se confunde cât mai mult cu personajul.

care este cel mai amuzant moment din cariera dumneavoastră, dacă vă puteţi aminti?

Încerc să mă gândesc care, dar nu ştiu acum... Este o permanentă bucurie faptul că jucăm „Podu'” şi ne amuzăm. Aţi văzut probabil şi aseară că sunt studenţi care vin aproape la fiecare reprezentaţie, pentru că vor să vadă ce mai improvizăm, unde şi cum se mai întâmplă. Este un spectacol permanent foarte serios, făcut cu repere clare, în care nu se schimbă textul, nu se schimbă alte lucruri, dar în care se schimbă tot timpul energiile astea foarte frumoase dintre mine şi Horaţiu, energii care fac deliciul sălii. Chiar dacă sunt oameni care revăd spectacolul, întotdeauna mai descoperă o altfel de abordare. Atunci, e o permanentă bucurie de a juca „Podu'”.

pentru că „podu'” este 20% text, iar 80% este joc. Textul nu este lipsit de inspiraţie, dar nu este de mare forţă faţă de jocul pe care îl aveţi dumneavoastră şi horaţiu Mălăele.Da, da...

care a fost cel mai şocant eveniment din viaţa dumneavoastră?Personal?

Da.Acela când Dumnezeu a vrut ca, trecând prin-tr-un accident rutier, să scap fără nicio rană, fără nicio lovitură, sau vreo urmare.

când s-a întâmplat asta?Acum vreo cinci, şase ani, nu mai ştiu precis... Şi atunci, pentru că primul lucru care l-am văzut în faţa ochilor a fost Mănăstirea Cozia, am simţit că este foarte frumos să ştii că eşti

doar un om şi deasupra ta există Dumnezeu, că există o morală, că există valori şi că este bine ca în scurta asta trecere să te bazezi pe proverbul românesc foarte sănătos că în viaţă trebuie să sădeşti un copăcel, să laşi ceva în urmă.

ce s-a întâmplat efectiv atunci? cum s-a întâm-plat evenimentul?N-aş vrea să povestesc neapărat. Ştiţi, pen-tru ca lucrurile urâte să nu devină coşmar, e bine să apelezi la ceea ce se numeşte uitare. S-a întâmplat cum se întâmplă pe drumurile româneşti, adică nu din vina mea. Evident că sunt foarte mulţi „profesionişti” care, din păca-te, umplu şoselele. Am mai spus eu că ţara asta nu se va normaliza decât atunci când vom începe să respectăm regulile de circu-laţie, când drumul cu prioritate va fi drum cu prioritate pentru toţi, nu doar pentru şmecheri, când cedează trecerea va fi cedează trecerea pentru toţi participanţii la trafic, nu doar pentru şmecheri ş.a.m.d.. Adică atunci când se va termina odată cu şmecheria asta şi când vom vedea şi noi că există un trafic civilizat. Vor-bim mereu de legalitate în România, vorbim de cinste, onestitate, când noi nu respectăm nici măcar regulile de circulaţie, fiind suficient de inconştienţi încât să nu realizăm că ne ju-căm cu vieţile unor oameni. Deci, de aceea nu vreau să-mi amintesc de „profesioniştii” străzilor. Dar în viaţa mea, acela a fost cel mai şocant eveniment. Aşa sunt multe, nu mă de-osebesc de ceilalţi oameni. N-aş vrea să cred că sunt mai special decât omul X, Y sau Z! Este şocant şi faptul că îţi dispare cineva drag, şi faptul că nu ai câştigat la Loto, deşi nu sunt la fel de nefericite situaţiile. Pentru mine, epi-sodul pe care vi l-am spus a fost o întâmplare din care am învăţat acel lucru: să sădeşti un copăcel.

aveţi vreun hobby?Nu am timp de hobby-uri, dar dacă mi-aş face, dacă ar fi un hobby sportiv, ar fi evident biliar-dul. Asta pentru că îmi place, chiar mă fasci-nează ideea de geometrie. Este şi un joc paş-nic, foarte elegant. Nu am timp, credeţi-mă. Când am un timp liber -ceva atât de rar, după care cerşesc de multă vreme-, prefer să îmi încarc bateriile odihnindu-mă, uitându-mă la natură. Nu e o glumă! Fiind tot timpul în fugă, pe grabă, nu mai am timp să văd că a venit primăvara, nu mai am timp să mă bucur de ceea ce este în jur. Poate că mai la bătrâneţe o să-mi fac şi eu timp, poate că o să joc şah în Cişmigiu.

Revenind la managerul din dumneavoastră, ce proiecte aveţi pentru stagiunea 2010-2011?Anul trecut am adăugat în repertoriul nostru foarte multe comedii, pentru că este momen-tul ca oamenii să aibă o supapă. Am construit atâtea comedii tocmai pentru a crea motivul ca oamenii să opteze să mai iasă şi în altă parte, să mai iasă din rutina zilnică. Sfătuiesc pe toată lumea să vină la teatru dintr-un sim-plu motiv: din 365 de zile trebuie, ai obligaţia faţă de tine, sufleteşte vorbind, emoţional vor-bind, să mai vii şi într-o zonă în care să mai scapi de singurătate, să mai scapi de frici, de angoase şi de o rutină care nu face decât să te împietrească, sau să te sperie, aşa cum e rea-litatea înconjurătoare pe care tocmai o traver-săm. Şi atunci, venind la teatru, ai şansa de a râde împreună cu alţii. Se ştie foarte bine că, în perioada cea mai sumbră a istoriei noastre

recente, cea de care am scăpat în '89, lumea venea foarte des la teatru. Instinctiv, fiecare simţea această nevoie de comuniune, de a se descărca de tot ceea ce i se întâmpla şi de a se încărca cu energii umane. Până la urmă, chiar dacă vii la un spectacol de tragedie, tot te încarci cu energie umană, pentru că îţi cre-ează măcar reacţia că „aoleu, bine că nu mi s-a întâmplat mie!”. Dar să revenim. Mai întâi ne-am axat atenţia pe construcţia unei oferte plasată în zona co-mediei, pe lângă marile titluri pe care le vedeţi pe site-ul Teatrului Metropolis, de la Hamlet, la Azilul de noapte şi altele. Anul acesta, continui cu comedia, dar de data aceasta cu comedii muzicale. Acum se repetă „Nevestele vesele”, în regia lui Alexandru Tocilescu, cu o distribu-ţie impresionantă, pe muzica lui Nicu Alifantis. Deci, este o piesă chiar foarte plăcută, cu o muzică foarte plăcută. Şi, dacă ţi-ai cumpăra doar CD-ul, tot este foarte plăcut să asculţi, ca să nu mai spun că este o comedie extraor-dinară. Urmează „Nebuna din Chaillot”, care, până la urmă, este o comedie foarte actuală, fiind vorba exact de lumea afacerilor, de lu-mea cerşetorilor şi de nişte visătoare denumi-te „nebune” care reuşesc să salveze lumea. Este o comedie semi-muzicală, în sensul că va cuprinde foarte multă tratare prin muzică. Nu în ultimul rând, mai este „Toulouse Lau-trec”, un cabaret foarte important, pentru că este vorba despre viaţa lui Toulouse Lautrec în cabaretul din Moulin Rouge. Şi acest spec-tacol este în regia lui Horaţiu Mălăele. Deci, iată încă o comedie artistică, să-i zic aşa, şi muzicală. Astea sunt cele trei mari proiecte. Continuăm evident proiectele de aniversare a marilor artişti prin „one man show-urile” pe care tocmai le-am iniţiat. Alexandru Repan -care anul acesta tocmai a împlinit 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de carieră-, marele nostru „Crai de Curtea Veche”, face spectacolul care chiar aşa se şi numeşte: „Craii de Curtea Ve-che”, după Matei Caragiale. Este un alt „one man show” de mare succes, după ce Florin Piersic jr. are deja „Zaruri şi cărţi”, o poves-te absolut colosală a relaţiei dintre patron şi angajat, în care se vede cât de perfect de strâmbă e lumea. Urmează „Vocea umană”, în regia doamnei Sanda Manu, cu Oana Pel-lea. Deci mi-am îndreptat atenţia spre acest gen de spectacole-mărturisire, prin „one man show-uri”, prin aceste destăinuiri umane ale fiinţei noastre intime care, prin curajul artistu-lui de a se exprima public, fac trecerea către comediile muzicale, cele care, până la urmă, să-ţi creeze acea oază de linişte şi de muzi-că de calitate. Cam asta este până la sfârşitul anului. Să sperăm că vom reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le ducem la bun sfârşit.vă doresc succes!Doamne ajută!

a consemnat,Emil pop

Lideri


La numai 11 km spre nord de Chişinău este “Regatul Vinului" de la Cricova, îmbietor am-plasat în tunelurile unei foste cariere de pia-tră. Un loc în care orice cunoscător al vinului de calitate îşi doreşte să ajungă.

peste 80 de kilometri de străzi subterane

Dincolo de legendele care stabilesc originea actualelor tuneluri în vremea lui Ştefan cel Mare, când piatra de aici ar fi fost scoasă pentru ridicarea cetăţilor, istoria mai nouă consemnează anul 1947 ca fiind începutul cramei propriu-zise de azi. Atunci, academi-cianul Petru Ungureanu a efectuat primele experimente oenologice în hrubele de la Cri-cova. Ulterior, în 1952, s-a înfiinţat Întreprin-derea Vinicolă Cricova, iar actuala pivniţă a fost inaugurată în 1954, când aici au fost aduse resturile colecţiei de vinuri a lui Goe-ring, capturată de ruşi după al doilea război. Ministrul nazist „colectase” peste trei vagoa-ne de vinuri vechi din Europa. După ce ar-

mata sovietică a capturat această colecţie, a băut o mare parte, iar ceea ce a rămas a constituit baza pivniţei de la Cricova.Pivniţele de la Cricova sunt renumite ca fiind cele mai mari din lume, însumând peste 80 de kilometri de galerii amenajate, cărora li se adaugă alte zeci de kilometri neamenajaţi. Una dintre particularităţi este forma de pa-har cu picior pe care o au galeriile principa-le, din care se desprind celelalte. Şi, fiindcă în acest labirint al lui Bachus nu poţi merge decât cu maşina, fiecare galerie poartă un nume: strada Fetească, strada Riesling, strada Cabernet ş.a.m.d.. Mai mult, aceste străzi au semnalizare luminoasă şi indica-toare de circulaţie.

„Şampania” de cricova, la înălţimea celei franţuzeştiÎn prezent, la Cricova se îmbuteliază, anual, până la cinci milioane de sticle de spumant fabricat prin metoda clasică, „champenoise”. Asta înseamnă că, după ce se îmbuteliază vinul în sticlele ce rezistă până la 20 de at-mosfere, acestea se capsează cu un dop temporar. După acest proces, vinul se ma-turează timp de trei ani. Procesul de filtrare se face de către persoane specializate în Franţa şi care ştiu exact când şi în ce mod trebuie să mişte poziţia sticlelor, pentru ca sedimentul din interiorul lor să se deplaseze în mod uniform către dop. Astfel se produ-ce şampanizarea. Urmează „degojajul” care presupune eliminarea sedimentului din sti-clele de vin cu dop temporar. Pentru ca strugurii să fie potriviţi pentru un spumant, trebuie ca din august până în sep-tembrie să nu cadă precipitaţii, astfel încât calitatea recoltei să nu fie mai joasă de 25 de

procente. Un astfel de fenomen se întâmplă o dată sau de două ori în decursul a 10 ani.La Cricova se produc „şampanii” de tip brut, sec, demisec, demidulce şi dulce. Şampa-nia poate fi albă, roşie sau roze. Cea albă este realizată din Chardonnay şi Pinot, ro-şie din Cabernet şi Merlot, iar roze din Pinot şi Cabernet. Cea mai solicitată, în ultimul

timp, este „şampania” brut. Cândva, în fos-ta Uniune Sovietică era căutată şampania demidulce. În acest moment, la Cricova se păstrează în pivniţă peste un milion şi jumă-tate de sticle.

vinuri pentru toate gusturileAici însă se pot găsi şi colecţii de vinuri, unul dintre cele mai vechi datând din 1902. În pivniţă mai sunt vinuri aduse din Germania,

Italia, Portugalia, Franţa, România, Israel, Bulgaria, Cehia. Cele care nu provin din co-lecţii sunt cumpărate, iar altele sunt obţinute în schimbul vinurilor oferite de oenologii de la Cricova.În afara colecţiilor, Cricova găzduieşte şi depozite de vinuri „curente”, realizate în cra-ma societăţii, sau în celelalte din Republica Moldova. Orice vizitator poate participa la degustarea lor, în diferite variante prezenta-te sub formă de pachete turistice. Aceste de-gustări constituie în sine un spectacol inedit, fiind organizate în impozantele săli subtera-ne, impresionante atât prin dimensiuni, cât şi prin arhitectură. Crama Cricova este specializată mai mult pe vinurile seci, însă aici pot fi găsite absolut toate sortimentele. Important este ca vizita-torii să ştie să aprecieze o băutură de calitate şi să o savureze pe măsură.

Ştefan TERIŞalina aNToN

Crama Cricova, orasul subteran al vinului

Wine Club

1 0 INvEsTIgaToRUl | IUNIE 2010 | www.investigatorul.ro

Attila Cseke, ministrul care ne mănâncă Sănătatea, găseşte în orice mişcare politică un prilej de para-ndărăt.

Am decis se comandăm un mare numer

de ace, daca domn' preşedinte zis che baghe nouă milion de romini in

perfuzii!

la Iaşi, sistemul sanitar e măcinat de intrigi sexuale şi financiarePe mâna cui ajung bolnavii din Româ-nia? Este o întrebare legitimă, mai ales în contextul recentelor reduceri de salarii şi pentru medici, dar şi pentru pacienţii lor. Cei mai mulţi profesionişti din sănă-tate preferă să ia drumul bejeniei prin ţări străine. Să vedem cine, de ce şi cum rămâne în statul triadei Băsescu-Udrea-Boc. Deocamdată, judeţul Iaşi.

ginerele a fugit cu secretaraChirurgul Teodor Stamate, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului de Urgenţe „Sf. Ioan” tună şi fulgeră. El operează într-o stare psihică deteriora-tă de divorţul pronunţat între fiica sa şi Radu Niţă, medic în aceeaşi unitate şi fiu al fostului şef al Poliţiei Bacău. În loc de sfatul medicului: Anterior, cât a fost director al spitalului, Stamate şi-a ajutat enorm ginerele, iar acesta, după divorţ, s-a refugiat în Franţa nu numai cu serviciul, ci şi cu Adriana, nurlia secreta-ră a spitalului ieşean.

Între trădare politică şi divorţÎn 2008, conducerea Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi a închiriat un spaţiu

comercial firmei SC Ropharma SRL, îna-inte de organizarea unei licitaţii. Astfel, procesul verbal al licitaţiei a fost încheiat pe 5 februarie 2008, iar contractul de în-chiriere pe 15 ianuarie 2008. Pentru că, din cele cinci semnături suspecte de şpa-gă, una este a managerului spitalului, dr. Cristina Dobre, aceasta a trebuit să se „orienteze” rapid pentru a scăpa.Primul pas a fost, ca noră a fostului de-putat PNL Traian Dobre, să candideze la deputăţie, în toamna lui 2008. Cu voia lui Dumnezeu, dar mai ales cu sprijinul socrului, a devenit deputat PNL. Ulterior, când totuşi dosarul îi bătea la uşă, în sep-tembrie 2009, doamna dr. Cristina Dobre a devenit deputat PD-L, spre liniştea sa, dar spre mânia socrului. După divorţul de PNL, se pare că urmează cel conjugal, de fiul lui Traian Dobre. În loc de sfatul medicului: Abia apoi, proaspăta membră PD-L va mai putea face „închirieri anterioare”.

ginecologul anesteziat Dr. Telu Fătu are două însuşiri: este fiul tatălui său, prof. dr. Constantin Fătu şi este beat non-stop. Cât „papa” era în funcţie, fiul a fost tolerat, cu ambele însu-şiri, la Maternitatea „Cuza Vodă”. După pensionarea părintelui, şefii l-au trans-

ferat la Maternitatea „Elena Doamna”. Vestea, proastă pentru el şi bună pentru gravide, este că şefii din sistemul sanitar ieşean sunt hotărâţi să îl excludă defini-tiv din medicină, dacă îl mai prind beat la serviciu. În loc de sfatul medicului: Şi dacă vreun nou născut nu are chef să iasă din mă-sa decât „la una mică, cu dom’ doc-tor”, atunci ce ne facem?

buget justificat post factumDe ceva vreme, la Maternitatea „Cuza Vodă”, fişele pacientelor se umflă mai rău decât burta unei gravide purtătoare de cvinteţi, cu diferite proceduri. Pe lân-gă fişa medicală, bolnavele au şi fişe de proceduri. Pe acestea s-au adăugat re-cent anumite servicii medicale de care pacientele de fapt nici nu au avut nevoie. Manevra ar fi destinată justificării unor sume de bani care lipsesc din bugetul unităţii medicale şi care ar fi fost dirijate către anumite interese. În loc de sfatul medicului: Pretinsele consumuri uriaşe au speriat tot persona-lul căruia acuma i se cere să fie solidar şi să renunţe la 25% din leafă.

[email protected]

Mens Sanah

INvEsTIgaToRUl | IUNIE 2010 | www.investigatorul.ro 1 1

Vorba marelui comic Chris Rock: "Barrack Obama, da! Negru. Cu nume de negru. Ştiu că aici nu prea sună a negru, dar în America un nume nu poate fi mai negru decât atât. Barrack Obama! Asta seamănă cu Dikembe Mutombo. Corect, chiar şi numele îi trădează culoarea pielii. Dacă numele său ar fi Bob Jones, ar putea dura două-trei săptămâni până să-ţi dai seama că-i negru. Dar, cum auzi Barrack Obama, te aştepţi să vezi un frate cu o suliţă. Stând c-un picior pe un leu mort."

Domnu' Băsescu, trebuie

să vă mărturisesc că eu sunt fericit în

căsnicie. Nimeni nu-i perfect!

Investigatorul NU vă recomandă!Restaurantul perla:

ce a fost şi ce-a ajuns...Recent, am cedat im-pulsului nostalgic şi am mers la prânz într-un local care, cu mulţi ani în urmă, era cotat ca fi-ind unul din elita resta-urantelor bucureştene:

„Perla”, pe Calea Dorobanţi. A fost un păcat pe care l-am plătit din greu. Şi la propriu, şi la figurat...

ce-i în listă, nu-i în oală; ce-i la masă, chiar te scoală!De curând, citisem că pe aci se vântură la în-tâlniri de taină şi unii politicieni de vârf, ceea ce, în naivitatea mea, am crezut că este o garanţie a calităţii. Aşa că m-am dus şi eu la restaurantul Perla, ca la pomul lăudat, proţă-pindu-mi aşteptările la o masă.Ospătarul a venit extrem de rapid să ia comanda. Dar nu era nimic senzaţional în asta, pentru că eram singurul client, ceea ce, de fapt, ar fi trebuit să mă alarmeze. Numai că eu unul am insistat şi, fiind nostalgic, am cerut ciorbă de burtă. „Este!”, zâmbeşte victorios ospătarul. „Bun, dacă este”, zic eu, cu ochii în lista meniu şi mai comand momiţe. „Nu-s!”, mărturiseşte, spăşit, cel ce îmi prelua comanda. „Fudulii de curcan?”, mai încerc ezitant. „Nu-s!”, vine descurajant răspunsul. Atunci să vină ciorba şi mă mai gândesc. Şi a venit... A venit un castron uriaş în care smântâna cică era deja adăugată, deşi nu se simţea, ceea ce trebuia să îmi trezească suspiciunea că e rămasă de la cine ştie cine şi de nu se ştie când. Cele două linguri de oţet adăugate nu au reuşit să

îmi alunge bănuielile, aşa că am preferat să o las deoparte, neatinsă. Mai ales că şi cele două chifle tăiate în jumătate, îşi mascau venerabila vârstă fiind gratinate fără ca eu să cer acest lucru. Hai să mai încerc totuşi ceva: biftec tartar. Este, dar ospătarul habar nu are să îl pre-pare. Trăieşte cu impresia că amstecarea la nimereală în faţa mea a unui morman de carne tocată cu nişte ingrediente alese la nimereală fac automat şi spectacolul gas-tronomic denumit „biftec tartar”. A rezultat o tocătură cu gust picant care întinsă pe pâine a avut darul să îmi mai potolească întrucâtva foamea. Cât despre selecţia de vinuri, aceasta ar avea ceva piese interesante, dar cele acce-sibile ca preţ nu se ridică mai sus de jalni-cul Murfatlar. Aşa că am plecat din Perla de odinioară, ajunsă azi o biată pată pe harta restauraţiei bucureştene, cu o mare dez-amăgire ce îmi explică măcar de ce eram singurul client într-o zi de sărbătoare şi de ce preferă ştabii unui anumit partid localul. Pentru discuţii politice de taină e nevoie de maximă intimitate, e necesar să fie singuri. Şi la „Perla” pot fi siguri că sunt singuri...

Investigatorul vă recomandă!„Die Deutsche Kneipe”,

eleganţa calităţii germaneNemţii sunt foarte seri-oşi chiar şi atunci când e vorba de mâncare. Pentru cei care vor să mănânce bine şi nem-ţeşte, ca şi pentru cei

care îndrăgesc relaxarea într-un cadru intim, de grădină a vechilor Bucureşti, „Die Deut-sche Kneipe” pare să fie unica opţiune.

Dedicat amatorilor de cultură gourmet„Die Deutsche Kneipe” se află într-o vilă co-chetă de la numărul 9, de pe strada Stock-holm, una din acele străduţe liniştite, cu parfum de epocă interbelică, ce se pierd în ramificaţiile din Calea Dorobanţi. În interior, decoraţiunile nemţeşti -vechi reclame de bere-, ca şi amabilitatea patronilor care ser-vesc chiar ei, creează o atmosferă caldă. Ai mai degrabă senzaţia că eşti în vizită la nişte prieteni, decât că ai intrat într-un restaurant. Acum, pe timpul verii, terasa este „piesa de rezistenţă”: mese de lemn ascunse într-o grădină cu flori.„Die Deutsche Kneipe” are şi vinuri în listă, dar cererea mare se exprimă la capitolul „bere”. Şi e firesc, pentru că numai aici poţi găsi, în Bucureşti, bere de porumb brună, sau bere de grâu nefiltrată şi filtrată.Lista meniu are o serie de tentaţii, dintre care recomandăm „Genunchiul de porc, cu varză”, sau „Fleichkase cu ouă ochiuri şi car-tofi germani”. „Fleichkase” este o friptură cu crustă de brânză, o specialitate germană, la fel ca şi puiul cu sos de brânză. Mai pu-teţi găsi vestiţii cârnaţi albi cu muştar dulce şi covrigi bavarezi proaspeţi, sau cârnaţi de Debreczin, ori Turinga, cu sos curry. Supe, ca cea de spanac întregesc oferta alături de şniţele, de friptura marinată de vită, cu sos dulce-acrişor, sau de rasolul de viţel în sos de bere. Dintre deserturi, am reţinut interesantul wafel de casă, cu dulceaţă fierbinte de vişine şi cu îngheţată.Preţurile se învârt decent în jurul sumei de 20 lei pentru preparate, 10 lei pentru desert şi 8 lei pentru bere. Însă, atenţie: după ora 18.00, localul se umple, aşa că rezervarea este cea mai sigură garanţie că nu veţi înghiţi în sec, aşteptând eliberarea vreunei mese. (Ş. T)

Club Gourmet


Dacă nu poate gestiona

situaţia, Boc poate să plece sau să se aplece!

Varianta CS înjură!

Sunt frumoasă ca o stele,

Ţi-am rupt inima în doi,Toate sufletele mele,Bate pentru tu şi noi.

Domnu' Adobe Premiere, sunteţi varianta CS4 sau CS5?

Politiciciancă de succesuri, Eba i-a scris iubitului ei SIDA o poezie populară.


Toată lumea din târg vorbeşte despre felul în care ginerele lui Blaga, medic stomatolog, şi-a făcut anul trecut o firmă de pază şi securitate şi, cu sprijinul socrului, ministru la Interne, s-a umplut de contracte date de companii de stat.

Tatiko, la DRDP Timişoara

nu mai putem "ciardaşi" că se băgat Blaga cu ala

ginere lui!

Băi, Piti, am auzit că

ginerele lui Blaga şi-a făcut firmă de mardeiaşi care să îi aducă pacienţi cu forţa la cabinetul stomatologic!

Ioi, te!

Vasile, noi te iubim, că ca tine nu găsim!

ai dat şpagă unui poliţist?www.politiarutiera.ro

Pe 19 mai, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la aprobarea contracepţiei la nivel mondial, lanţul de farmacii Catena a demarat cam-pania de sănătate şi responsabilitate socia-lă „Un copil dorit e un copil iubit! - Metode contraceptive ale secolului XXI”. Programul iniţiat de Anca Vlad, preşedintele FILDAS GRUP, are la bază informarea, educarea şi prevenţia, fiind o iniţiativă ce reuneşte echipa de 800 de farmacişti şi asistenţi din farmacii-le Catena, dar care are şi sprijinul comunităţii medicale.

cinci ani de promovare susţinutăObiectivul este de a readuce în atenţia pu-blicului multitudinea opţiunilor contraceptive

ale secolului XXI, iar scopul declarat este reducerea numărului ridicat de sarcini nepla-nificate şi nedorite la nivel naţional.În cadrul campaniei, care va dura cinci ani şi care este condusă de directorul de pro-iect Alina Anton, se vor organiza în şcoli, li-cee şi facultăţi sesiuni de informare ce vor fi desfăşurate de o echipă de specialişti şi se vor oferi servicii de către susţinătorul pro-gramului, farmaciile Catena. Aceste servicii constau în reduceri prin intermediul Cardului pentru elevi şi studenţi Catena, precum şi în promoţii. În acelaşi timp, 100.000 de broşuri informative vor fi distribuite gratuit, la nivel naţional, în farmacii şi în centre de sănăta-te. Aceste broşuri vor mai fi distribuite şi prin inserturi în publicaţii de sănătate editate de grupul de presă Galenus (Farmacia Ta, Ga-lenus – revista farmaciştilor, Slab sau Gras şi Tonica). Ţinând cont de impactul tot mai mare al mediului de informare electronic, or-ganizatorii campaniei au dedicat acesteia şi un site: www.uncopildoriteuncopiliubit.ro. Şi, pentru că sezonul estival a sosit, împreună cu tentaţiile sale, campania prevede şi pro-movarea metodelor contraceptive moderne pe litoral.

România, pe primul loc în Europa, la avorturi„Metodele contraceptive moderne sunt şi mai puţin riscante, dar şi mai ieftine decât cele tradiţionale. În farmacii există produse între 8 şi 30 de lei. Nu cred că este un preţ prea mare de plătit pentru a evita un avort cu toate implicaţiile lui psihologice şi fiziologice”, a declarat Anca Vlad, preşedintele FILDAS GRUP, cu ocazia lansării campaniei. La rân-dul său, Radu George, CEO FILDAS GRUP, a arătat că „în România se efectuează peste 150.000 de avorturi la cerere, pe an, avor-turi ce generează complicaţii în circa 1% din cazuri, România situându-se pe locul trei în Europa, după Marea Britanie, cu 219.000 cazuri, şi Franţa, cu 209.000 cazuri. Printr-un calcul aritmetic simplu, ne dăm sea-ma că suntem detaşat pe locul 1, dacă am face raportarea pe cap de locuitor. După 50 de ani de contracepţie, în România, metode-le contraceptive sunt foarte puţin folosite. Din 5 milioane de femei fertile, doar 8% folosesc metode contraceptive moderne.”

Ştefan TERIŞ

Un copil dorit e un copil iubit!


umr umr umr umrTrei inşi, beţi turtă, merg în patru labe, unul după altul, pe calea ferată.- Nu se mai termină odată scara asta? se plânge cel din coadă.- Măcar are balustradă, oftează al doilea.- Ura! băieţi, vine liftul, strigă cel din faţă!

De ce se rujează o blondă cu verde? Roşu înseamnă stop.

De ce a inventat Dumnezeu blonda? Simplu. Oaia nu era în stare să aducă o cutie de bere din frigider!Da' cum de a inventat Dumnezeu brune-ta? Şi mai simplu, nici blonda nu era în stare să o aducă!

Boc propune ca, în semn de recunoş-tinţă, să se tipărească un timbru cu Băsescu.Se duce Băsescu, deghizat, la un oficiu poştal, să vadă cum se vinde timbrul.- Nu se vinde, spune funcţionarul.- De ce?- Nu se lipeşte.Cere Băsescu un timbru, scuipă pe lipici, îl pune pe un plic şi-i arată funcţi-onarului:- De ce spui că nu se lipeşte? Uite, se lipeşte! Ăhăă, ăhă, ăhăăă!- Da, spune funcţionarul, dar toţi scuipă pe partea cealaltă!

Un om moare şi ajunge la Sf. Petru. Pe pereţi vede numai ceasuri şi îl întreabă ce e cu ele.

- Sunt ceasurile minciunii şi fiecare om are câte unul. Când omul spune o minciună, limba ceasului avansează cu o oră.Omul întreabă... şi ceasul acela care nu se mişcă?- E de la Maica Tereza.- Dar ceasul lui Băsescu unde e?- E în camera lui Iisus. Îl ţine pe post de ventilator!

Un moş merge la doctor. Acesta îl întreabă:- Cum stai cu inima, cu plămânii?- Foarte bine.- Dar e ceva care te supără?- Da, am o problemă: când fac sex, aud fluierături în urechi.- Ce vârstă ai mata?- 83 de ani.- Păi la 83 de ani ce ai vrea să auzi, aplauze?

Bancuri din perioada de dinainte de 1989 – Top 1010. Ce-a fost înainte: oul sau găina? Mai înainte au fost de toate. (cules pe 12 noiembrie 1979)9. Ce-i mai rece şi mai rece decât apa rece? Apa caldă. (17 ianuarie 1985)8. Când a plecat de-acasă, Prunariu i-a lăsat mamei un bilet pe masă: „Am ple-cat în Cosmos. Vin peste o săptămână”. Când vine, găseşte pe masă un bilet de la maică-sa: „Am plecat după brânză.

Nu ştiu când vin”. (26 mai 1981)7. Un tip trecea pe stradă ţinând în mână, cu mare grijă, un sul de hârtie igienică. Trecătorii îl priveau invidioşi, iar unul chiar l-a întrebat: „Nu vă supăraţi, de unde l-aţi luat?”, „Acum câteva minu-te l-am scos de la Nufărul…”6. La uşa unui apartament sună un puşti: „Tanti, ai făcut supă?”, „Da, puişor, vrei să guşti şi tu?”, „Nu, mulţumesc”, „Atunci, de ce-ai venit?”,„Te roagă mama să ne împrumuţi şi nouă osul”.(6 decembrie 1982)5. Din dispoziţia lui Ceauşescu s-au fă-cut experimentări şi încrucişări de meri, pentru a se crea un soi de măr pitic, de numai 50 de cm, pe care să-l poată culege şi “Şoimii Patriei” şi Emil Boc.4. Ultima dorinţă a românilor privitoare la familia Ceauşescu: să moară Nicolae, iar Elena să trăiască din meditaţii la chimie! (28 decembrie 1988)3. De ce a luat comuna Scorniceşti titlul de „Erou al noii revoluţii agrare”? Pentru că a crescut cel mai mare bou.2. De ce n-a luat şi comuna Petreşti titlul de „Erou al noii revoluţii agrare”? Pentru că anul acesta nu s-a acordat titlul şi pentru cea mai mare vacă. (3 ianuarie 1987)1. Un miliţian prinde o pereche făcând dragoste într-un boschet. Îi duce la secţie şi, de aici, în faţa tribunalului. La proces, fata e felicitată pentru patriotism şi băiatul pentru iniţiativă. Miliţianul e arestat pentru întrerupere ilegală de sarcină. (17 martie 1984)

caricatura lui horaţiu Mălăele


Doamnelor şi domnilor, celebrul fumător şi cantautor Dinu Patriciu vă prezintă astăzi secretul cunoscutei sale omlete "Adevărul Holding".

Respins de politică, Piticul "Interzis-minorilor-sub-18-ani" încercă să deschidă alte fronturi de lucru. Cu texte de criză.

Mama ta este

teroristă?

Uite ce bombă a

făcut!

De ce?

Mai întâi se fură două

ouă...


Un căpitan de vas de ceramică filmat mereu atunci când se urcă beat la volan.

Ioana Purtătoarea, o munteancă a guvernului Boboc.

Vasile Blaga, un ministru care este convins că niciun bărbat nu e suficient de ciorditor pentru fiica sa.

După mulţi ani de

politică, am constatat că mersul pe jos e ticălos!

Concluzia şedinţei de guvern

de azi a fost că în România suntem ca pe un vapor: unul conduce şi ceilalţi vomită.

Pentru restructurarea

administraţiei, eu şi ginerele meu am gândit o nouă

onanigramă.

Documents

INVESTIGATORUL Iunie 2010