INVESTIGATORUL Mai 2011

InvesTIgAToRul | MAI 2011 | www.investigatorul.ro 1

INVESTIGATORULINTERVIU ExcLUSIV:

NAE ALExANDRU

Actorul Nae Alexandru a văzut prima oară “Hamlet”, cu Ion Caramitru, la Grădina Icoanei.

Ştiam doar că

este vorba de Hamlet, care e un mare personaj şi un prinţ. Atât

ştiam.

®

Vacanţă românească de Paşte

2 InvesTIgAToRul | MAI 2011 | www.investigatorul.ro

Investigatorul este o marcă înregistrată. Toate

materialele publicate în această revistă reprezintă

proprietatea grupului de presă Investigatorul şi sunt

protejate de legile dreptului de autor. Reproducerea

lor se face doar cu acordul scris al Investigatorul

SRL. Rubricile Playback, Departamentul Securităţii

Presei, Mens Sana, “...şi alte alea...”, sunt pamflete

şi vor fi tratate ca atare. Pentru a vă abona la

publicaţia INVESTIGATORUL, vă puteţi adresa

oricărui oficiu poştal din ţară. Preţul de 0,7 lei se

aplică doar pentru revistele vândute prin intermediul

reţelelor de distribuţie.

Investigatorul SRL , str. 11 iunie nr. 7, et.1, ap.2, sector 4, BucureştiDirector General: Emil POP

mobil: [email protected]

ISSN 1584-6202tiraj: 20.000 exemplareTel/fax 021-317.90.74INV

ESTIGA

TORU

L®

"Balada unui mare prim-ministru", de

Emil Boc. A fost odată ca niciodată un pitic ardelean care locuia într-un

mărunt cătun de munte. Şi ierea unul la părinţi şi mândru-n toate cele, cum este

Nuţi la Cocoş şi Eba la gramatică oale şi ulcele!

Premierul E. Boboc a decis că, dacă nu poate face istorie, măcar să facă literatură.

Un vechi proverb românesc spune: "Gura păcătosului a whisky duhneşte!".

Ar trebui să muncim

8 ore abia după ce vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milione

de hectare de teren nemuncite. În cazul în care lăsăm 6 milioane de hectare nemuncite, nu are rost

să stăm la muncă mai mult de 4 ore!


În 2010, ne-am petrecut vacanţa de Paşte în Bulgaria, împreună cu hoarde-le de români care iau cu asalt litoralul ţării vecine. Este extrem de ieftin şi ser-viciile sunt în general de o calitate mai bună decât la noi. Cu puţin peste 100 de euro de persoană, ai asigurat transportul până în staţiune, cazarea şi serviciile all inclusive. Faptul că pot să mănânce şi să bea non-stop timp de cinci zile pare să fie marea atracţie pentru care românii iau efectiv cu asalt staţiunile bulgăreşti de la Marea Neagră. O parte dintre ei nici nu părăsesc hotelul pe perioada sejurului: se mută din cameră la restaurant şi apoi la bar. Cei mai mulţi însă fac scurte plim-bări pe malul mării şi prin împrejurimi, în scurtele intervale dintre mese. De fapt, nici nu prea ai altceva de făcut. Pentru cineva care vrea să vadă mai mult în vacanţă, Bulgaria nu este o soluţie. Cei mai mulţi români care merg în Bulgaria de Paşte se întorc cu cel puţin două-trei kilograme în plus. De plictiseală, şi cei care caută altceva abandonează "lupta" şi intră în cavalcada exasperantului con-sum în exces de mâncare şi băutură. Pentru că anul trecut ne-am luat porţia de plictiseală şi kilogramele de rigoare pe litoralul bulgăresc, am decis să ne pe-trecem vacanţa de Paşte în 2011 într-o aventură românească. prima ziAm plecat din Bucureşti în Vinerea Mare, în jurul orei 12,00. Mai greu a fost să ieşim din aglomeraţia zilei. Tot românul şi-a păcălit în vreun fel sau altul munca şi a ieşit în stradă în goana disperată după miel, ouă şi vin.Ţinta primei zile: Transfăgărăşanul, adică Drumul Naţional 7C. În ultimii ani, drumul a fost de mai multe ori blocat pentru că s-a filmat un episod din celebra emisiune auto britanică Top Gear dar şi partea a doua a filmului Ghost Raider, cu Nicholas Cage. Vin oameni de la mii de kilometri

să filmeze pe acest drum şi, trebuie să recunoaştem, mulţi dintre noi nu am fost în această zonă. Un motiv mai mult de-cât suficient pentru a urca pe Transfăgă-răşan! Sigur, am întrebat în stânga şi în dreapta şi aproape toţi ne-au spus că nu are rost să mergem pe acest drum pen-tru că este închis. Am dat şi o căutare pe internet şi am găsit perioada în care este deschis: 1 iulie-31 octombrie. Transfăgă-răşanul începe în comuna Bascov, jude-ţul Argeş, exact acolo unde se încheie, printr-un pasaj, centura ocolitoare a Pi-teştiului, ce vine în prelungirea A1, adică prima autostradă românească. Drumul are 151 de kilometri, trece munţii, din Muntenia în Transilvania, şi se intersec-tează cu DN1 în apropiere de comuna Cârţişoara. Am pornit dintr-un Bucureşti

însorit şi am ajuns într-un Piteşti cu ce-rul plin de nori. La Curtea de Argeş a în-ceput uşor să plouă şi am realizat că, în acest oraş, indicatoarele rutiere nu sunt o prioritate a edililor. Dacă eşti şofer, te descurci cum poţi!Pe măsură ce urcam spre lacul Vidra-ru, a început să plouă tot mai puternic. Drumul este când bunicel, când brăzdat de cratere. Am oprit câteva minute la hi-drocentrala de la Vidraru pentru a admira statuia lui Prometeu, legendarul personaj care le-a furat zeilor focul pentru a-l da oamenilor.Lacul Vidraru avea apă puţină. Spaţiul dintre brazii ce îmbracă crestele munţilor din jur şi luciul apei avea un aspect sele-nar. Zona ar putea fi cu uşurinţă folosită pentru a turna un film SF.

vacanţă românească de paşte

Investigatorul Adventure

Team


Pe măsură ce urcam, temperatura scă-dea treptat. Apoi, pe o porţiune de numai cinci-zece kilometri, am trecut brusc de la 15 grade Celsius la 4 grade Celsius. Ultima bucată de drum deschisă circu-laţiei avea mormane mari de zăpadă pe margini. Cabana Capra, recent renovată cu fon-duri europene, arată din exterior rezona-bil. Ne-am cazat cu 150 de lei pe noap-te: o cameră cu două paturi şi mic dejun pentru două persoane. Până la lăsarea serii, ne-am plimbat prin peisajul montan pe care iarna nu dorea sub nici o formă să îl abandoneze. Noroc că ne-am luat umbrele cu noi, pentru că la întoarcere a început să plouă. Pe măsură ce se însera, ploaia s-a transformat treptat în ninsoare. Eram probabil singurii turişti care s-au cazat la Capra în acea noap-te. Camera era curată, cu mobilierul de pe vremea lui "Nea Nicu", recondiţionat. Avea apă caldă, dar căldura din cameră nu ni s-a părut suficientă.A doua zi dimineaţă, a ieşit soarele. De la balconul cabanei se vedea o cascadă de o rară frumuseţe; un şuvoi de apă care ieşea şi intra în munte. Pentru că ţineam post, cei de la cabană au fost extrem de amabili şi ne-au dat la micul dejun zacuscă, roşii, ceapă verde şi măsline.

Ziua a douaDupă ce am hrănit cu pâine căţeii care păzesc cabana Capra, am pornit spre următoarea destinaţie, cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari. La coborâre, am decis să alegem un traseu diferit şi să

coborâm pe cealaltă parte a lacului Vi-draru, pe la cabana Cumpăna. Mutarea a fost neinspirată: drumul este complet rupt. Traseul este unul care ar putea să fie făcut special pentru amatorii de off-road, cu maşini de teren. Noi am intrat cu o maşină de oraş şi, în mai multe mo-mente, am crezut că nu vom mai reuşi să ieşim din craterele pline de noroi ale drumului forestier pe care, din spirit de aventură, am intrat.Cabana Cumpăna este un dezastru. Ni-mic nu s-a schimbat acolo în ultimii 22 de ani. Ce s-a făcut pe vremea comunismu-lui cam asta a rămas.Am intrat să bem o cafea. Totul era pră-fuit. În bar, la o masă, un grup de grobi-eni se şpriţuiau la greu. La o altă masă, unii pur şi simplu stăteau. Din momentul în care am intrat, toate privirile celor din încăpere s-au fixat pe noi, ca într-un film sovietic prost. Ne-am aşezat la o masă şi am aşteptat să vină cineva să ne întrebe ce dorim. Nu a venit nimeni. După vreo cinci minute de aşteptare, ne-am ridicat şi am plecat. Am găsit din nou acea de-lăsare care pare să facă parte din "stan-dardele" turistice româneşti. Am continuat să facem praf maşina la coborârea spre barajul de la Vidraru. Drumul plin de noroaie parcă nu se mai termina. Am căutat puţină aventură şi am primit-o din plin. Maşina însă s-a umplut de noroi până aproape de geamuri. După tunelul de la barajul Vidraru, am re-venit pe Transfăgărăşan, un drum prost dar... "practicabil"!Am coborât la Arefu şi ne-am cazat pen-tru 110 lei pe noapte, într-o cameră cu pat dublu, fără mic dejun. Am ales pen-

siunea "La cetate", cea mai apropiată de scările care urcă la fortăreaţa de la Poenari a lui Vlad Ţepeş. Camera era mică, dar cochetă. Mirosea însă îngrozi-tor a canalizare. Sistemul de sifoane din baie a fost făcut greşit şi asta nu te pu-tea "duce de nas". De asemenea, faţă de uimitorul peisaj de la Capra, din cameră puteam vedea doar peretele unei stânci, la numai câţiva metri distanţă. Mâncarea şi servirea de la restaurantul pensiunii au fost însă bune, nu foarte ieftine. Ne-am bucurat însă că am putut să mâncăm bine în ultima zi de post.1480- acesta este numărul de trepte pe care trebuie să îl urci pentru a ajunge la cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari. Pentru cei care nu au probleme de sănă-tate, este un exerciţiu fizic plăcut şi reco-mandabil. Consiliul Judeţean Argeş "păs-toreşte" acest monument şi încasează 5 lei de fiecare persoană care intră. Suma ar fi neglijabilă dacă cu aceşti bani s-ar face ceva pentru cetate. Norocul nostru este că, în anii '70, mult huliţii comunişti au restaurat-o. De atunci nimeni nu a mai făcut nimic în afară de taxare. Şi, pen-tru că cei de la Consiliul Judeţean Argeş sunt lacomi, pentru străinii care vor să filmeze cetatea cu echipamente profesi-onale, tariful este de 1.000 de lei RON pe zi. Cu alte cuvinte, dacă ai venit să îl cauţi pe Dracula, îţi dau oficialii argeşeni o mare ţeapă!Chiar şi într-o stare avansată de degra-dare, cetatea merită văzută. Peisajul este splendind, perspectivele sunt ameţi-toare. Cu o minimă investiţie şi ceva mar-keting, adevărata cetate a lui Dracula ar aduce puhoaie de turişti străini în căutare de senzaţii tari. De Înviere am coborât la biserica din sat. Am fost impresionaţi de amestecul de săteni şi turişti, care au venit la slujbă pentru a lua lumină.

Ziua a treiaDupă ce ne-am băut cafelele în viteză, am plecat spre următoarea destinaţie. Ne-am întors în Curtea de Argeş şi, pen-tru că localitatea nu are semnalizare ruti-eră, am reuşit să găsim ieşirea spre Ru-căr, oprind din când în când, cu ajutorul

Investigatorul Adventure Team


Investigatorul Adventure

Team

oamenilor de pe marginea drumului. Am făcut apoi o scurtă pauză la Mausoleul de la Mateiaş, dedicat eroilor din primul război mondial. Tot un monument într-un stadiu avansat de degradare, la care nu s-a mai făcut nimic după 1989. Cu o singură excepţie: s-a taxat şi se taxează intrarea! Acelaşi gen de turism şmeche-resc: se încasează bani de la turişti şi nu se reinvesteşte nimic în turism!Din centrul Branului am făcut stânga pe o străduţă. Ştiam o pensiune drăguţă în acea zonă. Am găsit pensiunea, dar era sufocată de turişti şi de manele. De ace-ea am luat-o mai departe spre Predeluţ. În cele din urmă am găsit o pensiune exact aşa cum ne-am dorit: Tohăniţa. To-tul era extrem de curat şi pregătit pentru Paşte. Acolo am reuşit să mâncăm din belşug ciorbă, friptură şi drob de miel. A fost o sărbătoare a Paştelui care a durat până seara târziu. Camera era uriaşă, cu tot ce era în ea foarte nou. Este o pensiu-ne de patru margarete dar condiţiile sunt de patru stele. Cazarea cu mic dejun şi masa festivă de Paşte ne-a dus în total la 390 de lei. Nu a fost ieftin, dar a meritat!

Ziua a patraDe la Bran până la Cheia drumul nu este prea lung. Peisajul este încântător şi, pentru că eram în vacanţă, nu am călcat prea tare pedala de acceleraţie.La Cheia însă am fost dezamăgiţi. Am găsit cu greu o cazare de calitate. Am încercat la Hotelul Cheia. Aceeaşi expe-rienţă tristă: nu s-a mai investit nimic de pe vremea "Răposatului". Fostele locaţii turistice comuniste au fost în cea mai mare parte cumpărate pe nimic de foştii gestionari comunişti. Aceştia din urmă au un reflex dezvoltat în vremea comunistă, de care nu au reuşit să scape după ce au devenit patroni: să nu bage niciun ban şi să ducă acasă cât mai mult. În hotel totul este vechi, uzat, soios, răblăgit. O came-ră cu pat dublu costă 95 de lei pe noapte, dar nu face banii. Îngroziţi de Hotelul Cheia, am făcut un tur al staţiunii până când am găsit o pen-siune care să ne placă: Stâna Lupilor. Camerele sunt cochet aranjate şi totul este nou, pentru numai 100 de lei pe noapte. Am fost cu adevărat încântaţi de pensiune. Nu acelaşi lucru îl putem spu-ne despre Cheia. Ni s-a părut doar un sat murdar, cu pretenţii de staţiune, în care autorităţile locale se gândesc doar cum să îi tapeze de bani pe turişti. Nimic din ce se adună din turism nu este reinvestit.

Mai mult, toată localitatea este plină de câini vagabonzi, unii simpatici, alţii ex-trem de agresivi. Şi Mănăstirea din Cheia ne-a lăsat un gust amar. Am intrat în biserică şi am plecat după numai câteva minute: doi că-lugări se certau la intrare într-un stil agre-siv, care nu avea nimic creştinesc în el.

Ziua a cinceaUltima zi de vacanţă a adus întoarcerea la Bucureşti. Nu înainte însă de a face un mic ocol pentru a vedea Vulcanii Noroioşi de lângă Buzău. Drumul până la Berca nu este unul prea încântător. Sunt puţine indicatoare care îţi spun unde te afli. Mai mult, zona este extrem de săracă, cum îmi place mie să spun, "cu oameni care au şi defecte, dar şi calităţi: sunt săraci, dar leneşi"!Aceeaşi golăneală la intrare. Un bărbos taxa fiecare turist care voia să vadă Vul-canii Noroioşi cu 4 lei. De această dată în numele Ministerului Mediului şi Gospo-dăririi Apelor. Ca peste tot, nimic din ce se strânge nu este reinvestit. Mai mult, nu este plătit nici măcar un paznic care să fie cu ochii pe turiştii barbari. Aşa se face că "oamenii de Neanderthal" calcă în picioare vulcanii şi îşi scrijelesc nume-

le pe ei.Ce şmecheri cheltuiesc zecile de mii de euro care se adună lunar este greu de spus. Cert este că un obiectiv turis-tic unic în lume se deteriorează în mare viteză sub privirile pasive ale "golanilor taxatori".Vulcanii Noroioşi sunt un spectacol din altă lume. Merită văzuţi. Am alocat mai mult timp decât majoritatea celorlalţi tu-rişti şi am coborât în vale pe unul dintre craterele deschise de vulcan. Am dat un tur al dealului pe care se află vulcanii şi am urcat din nou pe un alt crater. La final am încercat să mâncăm ceva la pensi-unea de lângă vulcani şi ne-am lovit de aceeaşi delăsare cu care ne-am obişnu-it. Asta ne-a făcut să abandonăm ideea şi am mâncat mai târziu la un restaurant din drumul spre Bucureşti.

Aventura românescăDupă cinci zile de turism românesc am început să privim viitorul cu optimism. Au început să fie şi servicii de calitate. Îşi fac loc cu greu printre mizeriile de pensiuni şi hoteluri care ne-au descurajat să ne cunoaştem ţara în ultimii 20 de ani.Ca o regulă generală, dacă vreţi o cazare bună, e bine să fiţi atenţi, mai întâi, la felul în care arată o pensiune sau un hotel de afară. Puteţi cere apoi să vedeţi camera, înainte de a vă caza. Nu trebuie să vă mulţumiţi cu orice. Faceţi un efort, căutaţi cu atenţie pensiunea sau hotelul, luaţi ce este mai bun pentru voi şi în acest fel in-vestiţi în serviciile turistice de calitate.

emil pop


Lideri

Ţi-ai dorit să devii actor?Nu mi-am dorit niciodată altceva decât să devin actor. Sunt actori care s-au gândit să devină arhitecţi, doctori, constructori, orice altceva. Eu nu am vrut asta. Chestia asta vine şi în familie. Eu am fost crescut de nişte mătuşi şi bunici. Nu erau actori, dar lucrau în teatru alături de regizori, făceau parte din personalul auxiliar. Bunica mea a fost cabinieră la teatrul Bulandra, mătuşa a fost pictor scenograf la teatrul de Operetă şi la teatrul Odeon, iar unchiul meu a colaborat o bună perioadă de timp cu Teatrul Naţional din Bucureşti unde a ocupat mai multe func-ţii administrative.

Toate aceste elemente te-au îndemnat să mergi pe drumul pe care l-ai ales, ac-toria...Da, pentru că auzeam de la rudele mele lu-cruri bune. Aceste lucruri m-au împins către teatru.

În ce fel ai început să cochetezi cu tea-trul?Eram mic, de la patru ani mă duceam la tea-trul Bulandra unde lucra bunica mea. Copil fiind, nu înţelegeam mare lucru din teatru, să văd câteva spectacole de mare anvergu-ră pe scena de la Bulandra. În anii aceia, în 1982, am asistat la piesa “Amintiri”, de Ale-xei Arbuzov, un spectacol cu Gina Patrichi. Nu înţelegeam subiectul piesei, dar mă fas-cina jocul actorilor, luminile, decorul, tot ce se întâmpla acolo. Am văzut celebrul “Ham-let”, cu Ion Caramitru, la Grădina Icoanei. Ştiam doar că este vorba de Hamlet, care e un mare personaj şi un prinţ. Atât ştiam.

din acel moment ţi s-a inoculat această idee, de a deveni parte integrantă cu scena?Ideea aceasta a rămas, de atunci, în mine. Am vorbit cu mătuşile mele şi le-am spus că mă interesează actoria. Acest lucru s-a întâmplat în ultimii ani de şcoală generală. Atunci mi-am dat seama că vreau să urmez această cale. Luam foarte multe discuri. Aveam un pick-up acasă şi cumpăram de la magazinul Muzica aceste discuri. Acestea

conţineau momente vesele ale unor actori, cuplete muzicale. Acolo am descoperit ma-rile nume ale teatrului românesc, începând cu Amza Pellea, cu celebrul personaj “nea Mărin”, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Toma Ca-ragiu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Ta-mara Buciuceanu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Toţi erau pe discuri.

când ai intrat prima dată în pielea acto-rului?Prima dată s-a întâmplat la sfârşitul clasei a opta, când am copiat de pe discuri nişte cuplete, monoloage şi scenete. Ţin minte că am făcut o scenetă de pe discul doam-nei Tamara Buciuceanu. Era o scenetă în care ea interpreta cu Sandu Sticlaru, soţia cu soţul care venea acasă după mai multe ore de muncă şi ea nu vroia să îi dea să mănânce şi îl chestiona... Eu am interpre-tat această scenetă, la serbarea sfârşitului clasei a opta, împreună cu un coleg de-al meu, Iulică. Eu eram domnul iar colegul meu, mai mic de înălţime, a interpretat rolul soţiei. Profesorii şi colegii s-au distrat copios pe seama noastră. Încă din acea perioadă făceam tot felul de monoloage.

A urmat liceul, o etapă esenţială în viaţa ta. cum a fost această etapă?În acea perioadă, am început să îi imit cu mare succes pe toţi actorii din România. Îi imitam perfect, de la ton la gesturi. Era în-ceputul anilor ’90. Începusem să îi văd şi la televizor, se difuzau materialele mai vechi cu marii actori ai ţării. Îi imitam pe Amzea Pelea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Ale-xandru Arşinel, Stela Popescu, Nae Lăză-

rescu şi Vasile Muraru.De atunci, o colegă mi-a sugerat să iau niş-te cursuri de actorie. Eu m-am dus la Şcoa-la Populară de Artă din Bucureşti.

cum vedeai în acel moment teatrul?Era un vis, ceva fascinant. Aveam aceste modele pe care le şi imitam. În plus, aveam şi susţinerea mătuşei mele, Mari Angeles-cu, care m-a crescut şi pe care eu am con-siderat-o mama mea.

Aşadar, ai ajuns la şcoala populară de Artă din Bucureşti. cum a fost în-ceputul?Eram în clasa a noua. M-am dus împreu-nă cu o colegă, l-am cunoscut acolo pe cel care avea să-mi devină primul profesor de teatru, actorul Ion Arcudeanu. Am început să imit, el a început să râdă şi m-a acceptat la cursurile de actorie. Mi-a cerut ca, înce-pând de atunci, să uit un cuvânt: imitaţie. Am venit acasă, i-am spus "mătuşii mele-mama mea" că am fost acolo şi trebuie să plătesc o taxă. Ea m-a susţinut din prima clipă. A vorbit la telefon cu profesorul şi nu a fost nicio problemă.

care au fost punctele de reper din şcoala populară de Artă?Am început, în acea perioadă, să vizionez foarte mult teatru. Mă duceam de trei ori pe săptămână la teatru. Am văzut toate spec-tacolele importante din anii ’90 din Bucu-reşti. Am văzut la Teatrul Naţional, ţin minte, “Bădăranii”. La Bulandra, am văzut o serie de spectacole minunate cu Ştefan Bănică, Mariana Mihuţ şi Florian Pitiş.

Actorul teatrului constantin Tănase crede că vremurile sunt prea tehnologizate

nae Alexandru: "Mi-ar fi plăcut să trăiesc în altă epocă!"


Lideri

Te-ai modelat aşa cum ţi-ai dorit?Da, vedeam multe spectacole de comedie, peste tot. L-am văzut pe Puiu Călinescu la Teatrul de Revistă. Săptămână de săptă-mână, vedeam două-trei spectacole. Am constatat că aveam capacitatea de a me-mora fragmente întregi din piesele de tea-tru. Mai ales bucăţile care îmi plăceau. Mă duceam la cursurile de actorie de la Şcoala Populară de Artă şi, în felul acesta, îmi dez-voltam şi capacitatea de comunicare, felul de a povesti, lucru necesar pentru această profesie.

ce s-a întâmplat după cei doi ani petrecuţi la aceste cursuri de actorie?Acest curs de actorie s-a încununat cu un spectacol pe care l-am făcut cu profesorul nostru şi cu o tânără regizoare, care era co-lega noastră, pentru un festival de teatru al Bucureştiului. Acest spectacol a avut loc la Cercul Militar Naţional. Am făcut “Ursul” de Cehov. Am luat premiu.

care era distribuţia în această piesă?Distribuţia era formată din trei actori. Eu in-terpretam sluga, pe bătrânul servitor, un rol de compoziţie.

ce s-a întâmplat în cadrul acestui festi-val, a fost o experienţă nouă?În cadrul acestui festival, la spectacole a fost o trupă de teatru care a prezentat piesa “Cântec de leagăn pe muzică rock”, în regia lui Grigore Popa. Spectacolul era făcut în acel moment de trupa “Eveniment, salut!”, şi mi-a plăcut foarte mult.

ce s-a întâmplat mai departe?Am mers împreună cu un prieten la această trupă şi l-am cunoscut pe regizorul Grigore Popa. Dumnealui m-a cunoscut, mi-a ex-plicat că trupa de teatru pe care o condu-ce participă la festivalurile de teatru pentru amatori prin ţară şi m-a întrebat ce ştiu să

fac. Eu îmi creasem un repertoriu de poezii, fabule şi monoloage, pentru că profesorul Arcudeanu mi-a spus că merită să încerc la Institutul de Teatru. Deja ştiam, la sfârşitul clasei a zecea, că eu voi încerca la Teatru. Aşadar, am expus repertoriul, am fost ac-ceptat şi am început să lucrez cu regizorul Grigore Popa.

cât de mult s-a schimbat destinul tău în teatru din acel moment?Am început să fac mini-spectacole de tea-tru. Regizorul Popa avea în fiecare an, două sau trei spectacole. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să intru în distribuţia spec-tacolului pe care eu îl văzusem la Bucureşti, “Cântec de leagăn pe muzică rock”. Am plecat cu spectacolul respectiv la un festi-val de teatru, s-a luat premiu. După aceea am plecat mai departe cu “O zi din viaţa lui Robinson Crusoe”, unde eu îl interpretam pe sălbaticul Vineri. Am plecat la o serie de spectacole din toată ţara, la Arad, Călăraşi, Tulcea, Botoşani. La fiecare festival am pri-mit diplome, le-am păstrat cu drag. Am luat premiul pentru interpretare masculină şi spectacolul nostru a luat premiul I şi titlul de cea mai bună regie.

Atunci au fost şi primii bani pe care i-ai câştigat din teatru?Primii bani din teatru i-am câştigat ca un premiu.

cum ai reacţionat?Mi s-a părut o normalitate. Mi-am dat sea-ma că am făcut o alegere inspirată pentru viaţa mea.

Aveai o poreclă în liceu?Mi se spunea “Comicul”, pentru că îi făceam mereu să râdă pe colegii mei. Mă duceam şi le povesteam ce făceam la teatru, la repe-tiţii, şi se uitau la mine şi râdeau copios. Mă tot rugau să le mai spun un banc.

Ţi-a fost uşor sau greu să mergi pe două fronturi: şcoala şi teatrul?Profesorii ştiau că îmi doresc să devin actor. Mă atenţionau să nu neglijez şcoala. Atunci am constatat un lucru, că am memorie. Eu eram angrenat cu şcoala de teatru, cu repe-tiţii, cu spectacole. Mă duceam în fiecare zi acolo. Nu prea mai aveam timp să învăţ la şcoală, aşa cum o făceau colegii mei. Ve-nea bacalaureatul, trebuia să învăţ pentru BAC. Stăteam în clasă, eram foarte atent la ore şi învăţam lecţia în timp ce o preda pro-fesorul. O bună perioadă de timp, dormeam trei, maxim patru ore pe zi, fiindcă trebuia să citesc. Lecturam în afara programei şcolare pentru că trebuia să recuperez, trebuia să am un bagaj solid de cunoştinţe. Îmi plăcea Shakespeare, Moliere, mari nume din dra-maturgia universală. Plecam dimineaţa cu metroul şi îi citeam pe marii dramaturgi ai lumii.

care erau materiile favorite şi cele care nu îţi plăceau?

Am avut doi profesori minunaţi, de care îmi amintesc cu drag: doamna dirigintă Buzdu-gan, care preda istoria, şi domnul Pâslaru, profesor de limba şi literatura română, fost coleg cu Nichita Stănescu. Orele dumnea-lui erau fascinante. Ne-a învăţat şi un truc. Spunea aşa: “Să ţineţi minte de la mine, să începeţi lucrarea pe care o veţi scrie cu ur-mătoarea frază: «a fost unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române»”. Indife-rent ce autor era, fie dramaturg, poet, noi începeam cu acest lucru. Acest sfat ne-a ajutat mai târziu. M-am luptat toată viaţa cu chimia, nu am în-ţeles nimic din această materie. Nu îmi mai plăcea biologia, fizica, matematica.

Au fost momente în care arta teatrală te-a ajutat la una dintre materiile care ţi-au displăcut?Trebuie să recunosc că, la chimie, profesoa-ra era hotărâtă să mă lase corigent. Venea o comisie de la Ministerul Învăţământului, la finalul anului, şi trebuia pregătită vizita. Eu eram cunoscut ca şi “Comicul de la B”. Atunci, dumneaei mi-a cerut ajutorul, la care eu am spus că nu pot fiindcă trebuie să în-văţ la chimie. Sigur că a ieşit foarte bine şi aşa am scăpat şi de corigenţă.

A urmat bacalaureatul şi admiterea la Institutul de Teatru, cum ai trăit aceste momente?La bacalaureat nu am avut probleme, mă pregăteam în paralel, îmi stabilisem reper-toriul de institut cu Grigore Popa. Poezii, monoloage, fabule, povestioare, tot ce ţine de repertoriul unui tânăr, care vrea să dea la institutul de teatru. Făceam şi exerciţii de vorbire.

A fost, aşadar, o vară foarte încărcată...În vara aceea, în anul 1995, nu am plecat nicăieri în vacanţă. Am stat toată vara şi am repetat în Dorobanţi, acasă la profesor. Am


Lideri

luat examenul de bacalaureat şi urma să dau examenul de admitere la Institutul de Teatru. Anul acela luau clasă nişte profesori extraordinari, marea regizoare Sanda Manu şi marele actor Mircea Albulescu. Aveam emoţii, dar erau nişte emoţii constructive. A venit examenul de teatru. Emoţii mari. Eram nouă persoane pe un loc, la un total de 25 de locuri disponibile. La prima probă, care era eliminatorie, am spus o poezie şi un monolog. În etapa a doua, a fost o lucrare scrisă. Ultima probă a avut o comisie mare, cu Mircea Albulescu, Sanda Manu. Declicul s-a produs după ce am spus un monolog serios. Mi s-a spus, în clipa următoare, să cânt ceva şi am fredonat un cântec de pe discul domnului Arşinel, care se numea: “Eu sunt frumos, deştept, şarmant, cuceritor, ire-zistibil”. Când am trecut într-o clipă dintr-un registru grav într-un registru comic a fost un râs general în sală şi am ştiut în momentul ăla că s-a întâmplat ceva şi am ştiut să îi surprind.

cum ai întâmpinat vestea că ai fost ad-mis?Până să ajung la listă, un student mi-a strigat că am intrat. Aveam 18 ani. Am dat prima dată examen la teatru. Am intrat al doilea în Institut, cu media 9,21. Urlam de bucu-rie! Eram student la teatru, nu îmi venea să cred. M-am dus la regizorul Grigore Popa, i-am dat vestea şi am sărbătorit. Intrase şi fata lui, Oana Popa, în acelaşi an cu mine, la specializarea păpuşi, marionete. Şi acum sunt emoţionat! A fost încununarea anilor în care muncisem din greu.

Ai început teatrul, pe cine ai avut pro-fesor şi totodată mentor, dintre sanda Manu şi Mircea Albulescu?Când m-am dus la secretariat, am aflat că sunt repartizat la Sanda Manu. Îmi aduc bine aminte, eram 12 studenţi, iar, la prima apariţie a doamnei Manu, dânsa ne-a spus tuturor că nu toţi cei care au intrat în faculta-te o vor şi termina. În acel moment, a căzut cerul pe mine. Şi am început lucrul. A fost foarte frumos. Cei care au trecut prin ace-eaşi experienţă cu mine ştiu, înţeleg. Era o muncă titanică.

cum decurge o zi la Institutul de Tea-tru?Orele la Institutul de Teatru încep la nouă di-mineaţa, cu ore de mişcare. Noi aveam ori balet, ori sport sau cascadorie. Se continua cu ore de istorie a teatrului, estetică, vorbi-

re, canto şi cursurile propriu-zise de actorie, care durează şase-şapte ore pe zi, de la ora paisprezece până la douăsprezece noap-tea. Am dormit foarte multe nopţi în Institutul de Teatru. Era minunat. A fost o perioadă în care orice student la Teatru şi-o aminteşte cu mare plăcere. De la profesorul de esteti-că nu înţelegeam un cuvânt din ce ne spu-nea, noi nu aveam bagajul de cunoştinţe să înţelegem.

care a fost prima carte pe care v-a reco-mandat-o sanda Manu?Prima carte pe care ne-a dat-o profesoara noastră a fost Dicţionarul explicativ al limbii române, ca se ne îmbogăţim limbajul.

cum era în Institutul de Teatru, în comparaţie cu şcoala populară şi te-atrul de amatori?Mi-am dat seama că studiile de dinainte de facultate au fost o “joacă” faţă de ceea ce era cu adevărat munca de actor profesio-nist. Am lucrat cu Sanda Manu, care era de o duritate profesională mare, dar cu rezulta-te fascinante. Mulţi dintre studenţii ei au de-venit actori mari: Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi mulţi alţii. După doi ani petrecuţi la Sanda Manu, eu împreună cu alţi colegi ne-am mutat la clasa domnului Mircea Albules-cu şi câţiva studenţi de la domnul Albulescu s-au transferat la doamna Manu.

de ce a avut loc acest transfer?Din dorinţa profesorilor noştri de a ne în-cerca pe noi. Am fost primii din istoria Insti-tutului, după 1989, care am fost schimbaţi de la o clasă la alta. După noi, a început să se facă schimbul de studenţi între profesori mult mai des. Între timp, în prezent, s-au creat module. La clasa domnului Albules-cu m-am întâlnit cu un om care a însemnat foarte mult în cariera mea, regretatul actor Dinu Manolache. Am terminat cu brio şi anul trei, am fost cu noua clasă la festivalul de la Sibiu. Am ajuns astfel la teatrul Casandra, în ‘98-’99.

care au fost cele mai importante lucruri pe care le-aţi învăţat de la sanda Manu şi de la Mircea Albulescu?

Sunt multe lucruri pe care le-am învăţat de la ei. Sanda Manu spunea un lucru pe care l-am înţeles mult mai târziu, după ce am ter-minat facultatea. Spunea aşa: “Cel mai im-portant lucru la un actor este să fie sănătos şi după aceea restul.” Şi ea avea dreptate. Un actor care nu este sănătos, indiferent de talentul pe care îl are, nu poate să-şi exer-cite meseria. Mircea Albulescu spunea: “Fii şi nu fă!”. Se poate traduce prin a nu te face, fii tu însuţi, adică personajul respectiv. Dacă de la San-da Manu am învăţat munca cu regizorul, de la Mircea Albulescu am învăţat drumul pe care trebuie să-l facă omul care este actor către personajul care este om.

este mai greu să te menţii sănătos din punct de vedere psihic?Meseria de actor este o profesie care îţi mă-nâncă celulele nervoase. Actorul lucrează cu fiinţa lui. Dacă fiinţa lui este bolnavă el nu poate face această meserie.

Revenim la perioada sfârşitului facultăţii. care a fost explozia care te-a propulsat ca actor?La sfârşitul facultăţii am jucat într-o serie de spectacole minunate. Am făcut parte din distribuţia piesei “Harap Alb”, în regia lui Dinu Manolache. Am jucat în “Pianina fără clape” şi într-un spectacol drag sufletului meu, “Demers în pustiu”, de Dumitru Solo-mon. Acest spectacol dura o oră şi jumătate şi era solicitant, pentru că jucam trei actori, eu, Radu Solcanu şi o colegă de la păpuşi marionete. A fost un spectacol plăcut de public. Am fost, mai târziu, şi la un festival internaţional la Cairo, unde am expus acest spectacol, care mi-a adus multe satisfacţii.

ce s-a întâmplat imediat după termin-area facultăţii?Când am terminat facultatea, aveam 22 de ani. Facultatea m-a schimbat mult. A fi actor este un mod de gândire. Am căpătat stăpâ-nire, am obţinut micile secrete ale profesiei şi am dobândit, pe parcursul celor patru ani de facultate, un anumit soi de încredere, care m-a ajutat mai târziu. La licenţă, am luat nota zece şi mai departe am intrat în tă-vălugul vieţii. Am crezut că, atunci când voi termina facultatea, o să vină teatrele să mă caute. Bineînţeles că nu a fost aşa. Un an de zile după ce am terminat facultatea nu am avut unde să muncesc. M-am trezit din-tr-o dată în faţa unui fapt la care eu nu mă gândisem, devenisem panicat. Am început să bat pe la porţile teatrelor. Nu întotdeauna mi s-au deschis aceste uşi şi, într-un final, din dorinţa de a lucra, m-am dus la Teatrul Naţional, unde am început să fac figuraţie. câţi bani câştigai din postura de figu-rant la teatru?Banii erau foarte puţini, dar asta nu era o problemă. Mai apăream şi prin filme, fă-ceam ce puteam. Am constatat că nu pu-team continua aşa şi m-am dus să dau concurs la Teatrul din Braşov. L-am luat dar


Lideri

trebuia să aştept câteva luni ca să primesc un rol şi să mă angajez.

Ai acceptat?Până la urmă, nu am acceptat. Imedi-at după, m-am întâlnit cu un prieten care mi-a spus că mă poate propune la Teatrul Evreiesc. La început am intrat în figuraţie la piesa “Scripcarul de pe acoperiş”. Era un spectacol musical, se cânta live. La un moment dat, directorul teatrului m-a che-mat în birou şi mi-a propus să rămân actor la teatru, cu acte în regulă. Am anunţat la Teatrul din Braşov că nu mai vin şi aşa am devenit actor la Teatrul Evreiesc din Bucu-reşti, în noiembrie 2000. Acolo am cunoscut o serie de actori, în frunte cu regretatul Dan Tufaru. Acolo, am mai jucat în “Să ne răz-bunăm, iubito!”, “Şi miniştrii calcă strâmb”, şi multe altele. În aceste piese, jucam roluri de comedie. Felul meu de a fi m-a ajutat să abordez genul comic foarte bine. Mă ajută şi fizionomia. Spectatorii râdeau de fiecare dată când jucam. Am stat şase ani de zile la Teatrul Evreiesc. În paralel, am avut şansa de a juca şi în televiziune.

unde ai debutat pe micile ecrane?Am debutat într-o emisiune care se numea “Bravo, bravissimo!”, la TVR 1, o emisiune moderată de Dan Bittman, difuzată în direct. Acolo spuneam poezii, cuplete, monoloage. M-au plăcut realizatorii emisiunii şi au spus că merit să fac mai mult decât atât. Am avut o colaborare strânsă cu TVR, unde am reu-şit să pun în practică ceea ce învăţasem în Institutul de Teatru.

cât de mult te-a ajutat această experienţă?M-a ajutat foarte mult. În afară de faptul că am avut ocazia să-mi prestez meseria şi astfel să mă perfecţionez, am învăţat să mă uit la cameră, lucruri inerente, de care te ciocneşti.

e un regret faptul că nu ai jucat în multe producţii cinematografice?În filme nu prea am jucat pentru că nu se fac multe filme de comedie. Totuşi, am făcut câteva filme. Am jucat în filme regizate de Bogdan Dumitrescu, Adrian Popovici. Am făcut, în studenţie, figuraţie specială la un film a lui Pintilie. Pot să spun că am lucrat şi în filme.

care a fost momentul de vârf pe care l-ai trăit din postura de actor la Teatrul evreiesc?Cariera de la Teatrul Evreiesc s-a încununat cu două spectacole pe care le-am jucat în perioada 2005-2006. Un spectacol foarte interesant care s-a numit “Dinet din Am-sterdam, Anne Frank”, o piesă specială cu subiect de război. Al doilea spectacol, un musical foarte frumos, care mi-a adus mul-te satisfacţii, “Romanul unui om de afaceri”, de Salom Alehem. În acest spectacol, inter-pretam rolul principal. Am participat alături de Harry Eliad la scrierea scenariului, asta îl face atât de deosebit pentru mine. Spec-tacolul a fost ca un “copil” al meu, pentru că eram implicat mai mult decât un actor.

ce a adus nou pentru tine anul 2006?În anul 2006 a fost o întâmplare fericită din viaţa mea. Eu începusem să fac divertis-ment la tv, la Antena 1, Pro TV, TVR şi la o emisiune televizată i-am cunoscut pe dom-nii Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Ei m-au întrebat unde lucrez şi mi-au spus că la tea-trul de revistă este nevoie de actori. Domnul Biţu Fălticineanu şi Aurel Storin de la teatrul “Constantin Tănase” au văzut un spectacol cu mine şi le-a plăcut. Şansa a făcut ca, la o emisiune tv, să fiu văzut de doamna Stela Popescu şi de către domnul Alexandru Ar-şinel. Am fost remarcat şi, de atunci până în prezent, lucrez la teatrul de revistă “Con-stantin Tănase”. Este o onoare pentru mine să lucrez aici. Eu am ales teatrul, teatrul de revistă m-a ales pe mine.

ce rol a jucat şansa în viaţa ta?Viaţa mea este scrisă undeva acolo sus. Şansa a jucat un rol foarte mare de-a lungul anilor. În momentele cheie ale vieţii mele am avut şansă.

A existat vreo clipă un moment de cumpănă, în care măcar să te gândeşti să schimbi planul de a deveni actor?Mătuşa căreia îi spuneam “mamă” a murit atunci când aveam 16 ani. Acesta este un mare regret, că nu a urmărit evoluţia mea. A murit într-un moment în care aveam ne-voie de ea, mai mult decât oricând. Chiar şi atunci când luam o diplomă, mă gândeam la ea, cât de bine ar fi fost să se bucure ală-turi de mine. Referitor la întrebare, teatrul m-a ales pe mine. Eu întotdeauna mi-am trăit clipa la maxim. Cred foarte tare în clipă. Cred într-o decizie pe care o iei într-o se-cundă, care îţi poate decide toată viaţa. Mie nu îmi place să analizez foarte mult, cred că instinctul este foarte important în viaţa unui individ.

simţi că aparţii vremurilor pe care le trăieşti, ai vrea să trăieşti în altă epocă?Omul Nae Alexandru, dincolo de actorul Nae Alexandru, are din păcate acest regret. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în altă epocă. Mi-ar fi plăcut să trăiesc la începutul anilor 1800, începutul anilor 1900, când fiinţa umană era mai respectată. Din păcate, vremurile care sunt acum sunt prea tehnologizate, eu nu le îmbrăţişez în totalitate. Consider că atunci când evoluăm cât mai mult într-un anume sens, ne autodistrugem. Mi-ar plăcea să fie mai mult timp pentru a sta de vorbă faţă în faţă şi nu prin telefon, de exemplu. Aş vrea să ne trăim viaţa mai apropiaţi de natură, de cei din jurul nostru. Omul a început să nu mai aibă substanţă, nu mai are discurs.

Reprezinţi noul val de actori cu un mare viitor. cum te simţi ştiind că lumea are multă încredere în tine?Simt că am avut o şansă extraordinară să ajung în aceste vremuri aici şi să pot intra pe scenă alături de colegii mei. Această responsabilitate care mi se transferă mai departe este o mare onoare şi o încununare a visului meu ca actor.

pe pagina de facebook declari că urăşti politica. să înţeleg că nu vrei o carieră în această direcţie, pe viitor?Eu îi iubesc pe politicieni, dar îmi place de ei dincolo de meseria lor. Nu am nimic cu Emil Boc sau Traian Băsescu. Politicianul Emil Boc, Traian Băsescu şi toţi politicienii din România devin antipatici încercând să fie oameni politici.

ce părere ai despre legea socaciu cu dublarea filmelor de import? pro sau contra?Nu pot să fiu radical. Pe de o parte, nu e bine să îi dublezi pe Bruce Willis şi pe Al Pacino, sunt mari actori. Nu e bine pentru că lumea mai învaţă o limbă străină. La câţi oameni mai citesc astăzi în România, o să fie vai de capul nostru. Pe de altă parte, mă gândesc că ar fi un venit în plus pentru ac-tori. Înclin spre a nu dubla filmele, în ideea de a păstra filmul în forma lui iniţială.

ce mesaj le transmiteţi cititorilor noştri?Le transmit să fie atenţi în jurul lor, pentru că frumuseţea vieţii este cea care ne înconjoa-ră şi pe care noi o ignorăm câteodată. Tre-buie să ne apropiem mai mult de lucrurile frumoase din viaţă. Să încercăm să vorbim mai frumos unii despre alţii şi să încercăm să ne iubim mai mult semenii. Suntem prea încrâncenaţi. Să lăsăm mai mult lucrurile negative. Trebuie să îi mulţumim lui Dum-nezeu în fiecare clipă. Iubesc toţi oamenii din jurul meu şi îi aştept la teatru, îi aştept să ne întâlnim peste tot şi să ne împrietenim.

A consemnat,cătălin văcaru

1 0 InvesTIgAToRul | MAI 2011 | www.investigatorul.ro

Scene din romanul popo-liţist "Omleta sună întotdeauna de trei ori!".

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc a avut loc într-o atmosferă caldă, tovărăşească.

Şi, în semn de apreciere pentru

activitatea dumneavoastră, domnu' Adrian, vă facem cadou

această omletă din OĂ de prepeliţă. Sper să vă placă plăcere să număraţi şi în acest caz

OĂLELE!

Băi, Boc, NUŢI am spus că

în partid eu îmi pun baza pe dezvoltarea regională

şi pe turism?

InvesTIgAToRul | MAI 2011 | www.investigatorul.ro 1 1

Wine Club

Până când ajunge în paharele noastre, vinul are de înfruntat o serie de inamici. Calitatea vinului este dată şi de felul în care lichidul bahic reuşeşte să obţină victorii în această "luptă". Vinificatorii au identificat soluţii ingenioase de a comba-te principalele defecte pe care vinul le-ar putea avea.

Casarea brună (brunificarea) este un defect provocat de enzimele (fermenţii) oxidante, elaborate de mucegaiuri de pe struguri. În prezenţa acestor enzime, ma-teriile colorante şi taninoase ale vinurilor se oxidează, se brunifică şi, cu timpul, se depun pe fundul vasului. La început, culoarea vinurilor albe devine galben-in-tensă şi apoi cafenie. În urma oxidării şi a depunerii materiilor clorante, vinurile roşii încep să se decoloreze, căpătând culoa-rea ceaiului sau a sucului de prune fierte. Gustul vinului devine mai întâi răsuflat şi apoi neplăcut. Prevenirea casarii brune se face prin ur-mătoarele măsuri: strugurii cu un grad avansat de mucegăire se aleg şi se vini-fică separat. Ei trebuie presaţi rapid, iar mustul se tratează cu doze mai mari de dioxid de sulf (SO2). La nevoie, se corec-tează aciditatea mustului prin adaos de acid tartric. Un mijloc sigur de prevenire al casării mustului constă în pasteuriza-rea lui la temperaturi de 78-80˚C, care distruge enzimele oxidante.Dacă mustul nu a fost tratat, după înceta-rea fermentaţiei, vor fi luate măsuri pen-

tru tratarea vinului: administrarea unor doze corespunzătoare de dioxid de sulf. Dacă şi după sulfitare, vinul este predis-pus casării, el va fi cleit cu gelatină, apoi va fi cupajat cu vin sănătos şi va fi pus imediat în consum.

Casarea neagră (înnegrirea vinurilor) este un defect de natură chimică, provo-cat de prezenţa în vin a sărurilor de fier în cantitate prea mare. Vinurile albe bo-gate în fier, în contact cu aerul, se tulbură şi capătă o culoare plumburie; cele roşii (minimum 20mg/l fier) capătă o culoare albastră-violacee. Casarea neagră se produce mai repede şi mai intens, cu cât vinul conţine mai mult fier şi tanin, este mai sărac în aciditate şi cu cât aerisirea sa este mai puternică. Prevenirea casării negre se asigură prin evitarea totală a contactului mustului şi al vinului cu ustensile şi aparatură confecţi-onate din fier, precum şi prin acidificarea vinului cu acid citric până la un conţinut normal al acidităţii. Întrucât, din punct de vedere tehnic, adaosul de acid citric este permis numai în doze de 0,5g/l, vinurile cu aciditate prea mică vor fi cupajate cu alte vinuri mai acide. Vinurile cu un conţinut moderat de fier pot fi tratate astfel: mai întâi se corectea-ză aciditatea vinului prin adaos de acid citric; apoi vinul se aeriseşte puternic şi se clieşte cu tanin şi gelatină. După lim-pezire, vinul se trage de pe depozitul for-mat care conţine cea mai mare parte a fierului din vin. Casarea albă este tot de natură chimică şi se produce îndeosebi la vinurile albe, sărace în aciditate şi bogate în fosfor, fier şi calciu, atunci când ele se pritocesc în contact cu aerul. În urma aerisirii şi ca ur-mare a unor reacţii chimice, se formează complecşi insolubili, de culoare cenuşiu-albicioasă, care tulbură vinul. Pentru a preveni acest efect, trebuie evi-tată îmbogăţirea vinului în fier şi fosfor. Înlăturarea predispoziţiei vinurilor la ca-sarea albă se realizează prin acidificarea cu acid citric şi apoi prin tratarea lor cu ferocianură de potasiu. Mirosul de hidrogen sulfurat este întâlnit mai ales la vinurile noi şi provine de la

surplusul de sulf folosit la fumarea vase-lor, la limpezirea musturilor sau în timpul fermentaţiei. Mirosurile de hidrogen sul-furat pot fi datorate şi ţinerii prelungite a vinului pe drojdii. Sulful liber ajunge în vin ca urmare a pră-fuirii strugurilor cu sulf împotriva făinării sau de la fitilurile cu sulf prea groase. Dioxidul de sulf (SO2) sub diferitele lui forme, suferă (în timpul fermentaţiei) o reducere chimică până la formarea de hidrogen sulfurat. Prevenirea acestui de-fect se asigură prin evitarea îmbogăţirii musturilor şi vinurilor cu sulf şi dioxid de sulf. Tratarea vinurilor, la care se constată mi-ros de hidrogen sulfurat, se face astfel: vinul se trage de pe drojdii imediat ce a apărut defectul şi se aeriseşte puternic; apoi, dacă fermentaţia este terminată, vinul se trage în vase bine afumate sau se tratează cu SO2, care oxidează hidro-genul sulfurat şi îl descompune în sulf şi apă. Sulful liber este precipitat pe fundul vasului. Vinul se trage de pe depozit sau se filtrează, pentru ca sulful depus să nu producă din nou hidrogen sulfurat.Dacă aerisirea şi tratarea vinului s-au fă-cut cu întârziere, hidrogenul sulfurat, îm-preună cu alcoolii din vin, formează com-puşi stabili, numiţi mercaptani. În acest caz, mirosul respingător se înlătură mai greu, de regulă prin tratarea vinului cu cărbune vegetal sau animal. Deoarece acest tratament duce şi la pierderea par-ţială a aromei vinului, tratamentul trebuie asigurat în prima fază a apariţiei defectu-lui (mirosul de ouă clocite).Gustul şi mirosul de mucegai provine mai ales de la butoaie, furtunuri, pompe, do-puri, care nu au fost curăţate corespun-zător şi dezinfectate înainte de a fi folosi-te şi pe care s-au dezvoltat diferite specii de mucegaiuri. Vinurile cu acest defect devin improprii pentru consum, din cauza mirosului şi gustului respingător. Prevenirea gustului şi mirosului de mu-cegai se asigură prin vinificarea raţională a strugurilor alteraţi şi prin întreţinerea în perfectă stare de igienă a vaselor şi apa-raturii folosite la vinificarea şi păstrarea vinului.

Cătălin VĂCARU

defectele vinului


DepartamentulSecuritatiipreSei

povestea "renului"Într-o amuzantă caricatură de la începutul anilor '90, doi tipi stau la o masă şi unul îi spune celuilalt: "Ai văzut ce le-am făcut turcilor?! Am vândut flota grecilor!".Cam aşa ar putea suna acum textul într-o vari-antă adusă la zi: "Ai văzut ce i-a făcut Vîntu lui Băsescu?! I-a vândut Realitatea TV lui Schwart-zenberg!".Când i-au dat mandat de arestare, SOV a decla-rat că îi pregăteşte o surpriză lui Traian Băsescu pentru începutul săptămânii următoare. Felul dur în care a făcut declaraţia sugera că Vântu urmea-ză să scoată la lumină nişte probe care să îl in-crimineze în vreun fel pe preşedintele României. Unii s-au gândit chiar că SOV a vorbit despre o tentativă de a-l asasina pe Băsescu.În fapt, gogoaşa s-a spart încă din week-end. "Renul" Schwartzenberg a anunţat că a cumpă-rat Realitatea TV de la copiii lui Vîntu. Elanul, că-ruia i-a pus coarne ani de zile Mihaela Rădules-cu, este şi acţionar minoritar la B1TV. Aşadar, un apropiat al actualei puteri. Pe de altă parte, gurile rele susţin că micuţul Schwartzenberg a fost prins cu o evaziune fiscală de 1,34 milioane dolari şi că a fost scăpat la un moment dat de închisoare de către fostul procuror Victor Ponta, actualul preşe-dinte al PSD. Există voci care spun că toată povestea cu vân-

zarea nu ar fi altceva decât o altă dezinformare marca SOV.Pe de altă parte, chiar dacă este adevărat că firma elveţiană Bluelink Communcazioni, care deţine 92% din acţiunile Realitatea TV, a ajuns cu adevărat la fostul elan al Mihaelei Rădulescu, situaţia nu se schimbă în niciun fel. Sebastian Ghiţă, şi firma sa rămân la conducerea televiziu-nii în baza unui contract de management semnat pe cinci ani. Revenind, ce i-a transmis de fapt Vîntu lui Băses-cu?! Faptul că acum poate fi ţinut la răcoare pe o perioadă mai lungă, pentru că a renunţat la calita-tea de patron de televiziune de ştiri.domnule procuror, raportez: Vă daţi seama ce "rănit" s-a simţit Băsescu de surpriza lui Vîntu!

I sell, u buy !Zoltan Teszari, patronul operatorului de cablu RCS&RDS, a mai făcut o achiziţie: postul de te-leviziune specializat în muzică UTV. Vânzătorul, Sorana-Lavinia Urdăreanu este fiica patronului îmbogăţit din afacerile cu statul de la UTI Hol-dings.Într-o piaţă de televiziune supraaglomerată, UTV pierdea lună de lună sume consistente.domnule procuror, raportez: Pe fondul scăderii constante a consumului de televiziune tradiţiona-lă, Teszari se ambiţionează să investească încă bani în acest domeniu.

cronica unor morţi anunţateÎn fine, e oficial: Telesport şi Vox News au dispă-rut de pe piaţa de televiziune din România. În ciuda minciunilor legate de presupuse relan-sări, cele două canale tv au fost îngropate pe 9 mai 2011. Deoarece au încetat "să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţă audiovizuală mai mult de 90 de zile, pen-tru motive de natură tehnică", Consiliul Naţional al Audiovizualului(CNA) le-a ridicat celor două televiziuni licenţele.domnule procuror, raportez: Se pregăteşte „The Money Channel”, televiziune care a fost lăsată din braţe şi de SOV şi de Sebastian Ghiţă.

Ziarul care a lovit ventilatorulUnul dintre cele mai slabe ziare apărute în pe-rioada post-decembristă, Adevărul de Seară, îşi întrerupe apariţia începând cu 1 iunie 2011. Dinu "Păturică" Patriciu s-a săturat să mai piardă bani cu un produs media de doi lei. domnule procuror, raportez: Cotidianul era atât de prost încât lumea refuza să îl mai ia, chiar dacă era gratuit!

[email protected]

Gaddafi, conducătorul "unei anumite părţi" a Libiei, a avut o întâlnire de lucru cu cei doi foşti preşedinţi francezi: Jac şi Rac.

Tataie, spune-i lui

Sarkozy că, dacă nu îmi dă înapoi banii pe care i-am dat în

campanie, îi rup avioanele!


Un canibal se mută la oraş iar, după ceva timp, vine maică-sa în vizită. Şi, în timp ce mâncau, mama îi zice:- E frumos la tine dar, ştii, nu prea îmi plac vecinii tăi.- Atunci mănâncă doar legumele!

JJJJJJŞase canibali se angajează pe posturi de ingineri la o companie. La „ceremo-nia” de primire, directorul general le ţine un discurs:- Acum, că sunteţi parte din echipa noastră, ne aşteptăm să vă integraţi cât mai repede. Aici se pot câştiga bani buni şi aveţi parte de tot confortul. Aşa că vă rog să nu vă deranjaţi colegii.După o lună, directorul îi convoacă din nou pe cei cinci:- Sunt foarte mulţumit de voi, lucraţi mult şi foarte eficient. O să propun măriri de salariu consiliului de administraţie. Totuşi, am o întrebare: Acum două zile a dispărut o femeie de serviciu. Ştiţi ceva despre treaba asta?Canibalii neagă vehement orice legătură cu evenimentul. După plecarea directo-rului, şeful grupului de canibali începe

să urle:- Care idiot a mâncat-o pe femeia de serviciu?O mână se ridică şovăielnică din grup. Şeful continuă:- Cretinule! De patru săptămâni mâncăm managerii de proiecte şi nimeni nu ob-servă nimic, iar tu, ca idiotul, te trezeşti să mănânci femeia de serviciu?!

JJJJJJUn miliţian pleacă cu trenul. În faţa lui era un domn care citea o carte, fără să-l intereseze altceva. La un moment dat, miliţianul nu mai poate de curiozitate şi-l întreabă pe om, ce-i cu cartea asta atât de interesantă, de nu-şi mai dezlipeşte ochii de ea.- E..., e o carte de logică şi perspicaci-tate.- Păi, cum aşa?- Domnule poliţai, dumneavoastră aveţi acvariu?- Da.- Păi, dacă aveţi acvariu, aveţi şi apă în el, nu?- Domnule, ce carte, aşa este, am şi apă în el.

- Dacă aveţi un acvariu cu apă în el, aveţi şi nisip în el, nu?- Domnule, ce carte, aşa este, am şi nisip.- Dacă aveţi acvariu, nisip, apă, aveţi şi peşti în el, nu?- Ce carte domnule, aşa este, am şi peşti.- Păi, dacă aveţi peşti în casă, înseam-nă că vă place să pescuiţi, nu?- Sigur, domnule, ce carte!!!- Dacă vă place să pescuiţi, înseamnă că vă place şi băutura, nu? Acolo pe baltă merge o sticluţă.- Sigur, domnule.- Dacă vă place băutura, înseamnă că vă plac şi femeile, nu?- Sigur.- Dacă vă plac femeile, înseamnă că nu sunteţi homosexual, nu?- Nu domnule, nu sunt.În sfârşit ajunge miliţianul la destinaţie, foarte încântat de acea carte. La în-toarcere, ia miliţianul o carte de poveşti din gară, se urcă în tren şi începe să citească fără a se opri. Un cetăţean văzându-l pe miliţian că nu se mai oprea din lectură, întreabă:- Nu vă supăraţi domnule poliţist, ce carte e aceasta, atât de interesantă?- E..., e o carte de logică şi perspicaci-tate!!!- Păi, cum aşa?- Dumneavoastră aveţi acasă un acva-riu?- Nu.- Homosexualule!!!

JJJJJJUn tip se trezeşte cu o tigaie în cap de la nevastă-sa:- Asta pentru ce este, dragă?- Ce e cu numele Laura Johnson, scris pe biletul ăla?- A, este numele unui cal pe care am pariat! A doua zi, iarăşi îl loveşte cu o tigaie şi mai zdravănă.- Asta pentru ce mai e, dragă?- Te-a sunat calu'!

JJJJJJÎntr-un sat, un preot merge la slujbă. Lângă biserică, vede un măgar mort în-tr-un accident de maşină şi sună imediat la poliţie.

umJr umJr umJr umJr


umJr umJr umJr umJr- Sunt preotul satului. Am găsit un mă-gar mort.- Şi ce, zice poliţistul ironic, vreţi să-l îngropaţi cu popă?- Nu, zice preotul, eu doar am anunţat familia.

JJJJJJScoţianul, proprietar al unei firme, se adresează angajaţilor:- Voi aţi lucrat anul acesta foarte bine, drept care profiturile firmei au crescut substanţial. Drept recunoştinţă, fiecare dintre voi va primi câte un cec de două-zeci de lire.Bucurie generală. Patronul continuă:- Dacă şi la anul veţi lucra la fel de bine, atunci am să le şi semnez.

JJJJJJTrei tipi mor şi ajung la poarta Raiului. Sf. Petru îi întreabă:- De câte ori v-aţi înşelat nevestele?- Eu niciodată în 30 de ani de căsnicie!, răspunde primul.- Foarte bine, uite ai aici un Mercedes, să te plimbi prin Rai.- Eu o singură dată în 40 de ani de căs-nicie, spune al doilea.- Nu e chiar atât de grav, se iartă... Uite un Opel, să mergi cu el prin Rai.- Eu de vreo 10 ori în 20 ani de căsnicie, răspunde ultimul.- Aoleu, ce rău ai fost. Însă, pentru că ai fost cinstit, uite un Logan.După ceva timp, se întâlnesc cel cu Loganul şi cel cu Mercedesul la un stop. Cel cu Mercedes plângea.- De ce plângi, omule? Ce s-a întâm-plat?- Uite... a murit nevastă-mea ieri...- Aşa, şi?- Şi am văzut-o azi prin Rai... pe role!

JJJJJJGheorghe îl întâlneşte pe Ion şi îi spune:- Ştii că ţi-a murit soacra?- !!!- Ioane, ştii că ţi-a murit soacra?- !!!- Ioane, nu ai auzit?! Ţi-a murit soacra!- Nu mă face să râd că am buzele crăpate...

JJJJJJLa maternitate, asistenta intră şi îi spune proaspetei mămici:- Tatăl copilului e pe coridor cu un bu-chet de flori. Poate să intre?- Ferească Dumnezeu! Soţul meu poate veni din clipă în clipă.

JJJJJJ

- Domnu' doctor, mi-e teamă că am probleme cu ochii.- Ce vă face să credeţi asta, domnule?- Păi, de când m-am însurat nu mai văd un ban în casă.

JJJJJJDoi nebuni mergeau prin pustiu. Un nebun îl întreabă pe celălalt:- Tu de ce duci butoiul ăla în spate?- Păi, mai beau câte un gât de apă când îmi este sete. Dar tu de ce târâi uşa aia de maşină în spate?- Păi, când îmi este cald, mai deschid fereastra.

JJJJJJUn copil vede maşina tatălui său, când iese de la şcoală. Maşina intră în pădu-re. Curios, copilul îşi urmăreşte tatăl şi în maşină mai era cu mătuşa Mimi. Se duce repede acasă la mamă-sa...- Mami, mami, l-am văzut pe tati cu mă-tuşa Mimi în maşină, erau în pădure, el o ajuta să-şi dea bluza jos, ea pantalo-nii... apoi tati o pupa şi...- Stai aşa, când vine acasă, la masă povesteşti din nou, să văd ce faţă face.La masă:- Ia zi, Ionel, ce ai făcut tu azi?- Am fost la şcoală, apoi l-am văzut pe tati trecând cu maşina. Şi în maşină era tanti Mimi. Şi s-au oprit în pădure. Şi tati o ajuta să-şi dea bluza jos. Şi tanti Mimi îl ajuta să-şi dea pantalonii, apoi tati o pupa. Şi apoi au început să facă ce făceau mami şi unchiu' Nelu când tati era plecat de acasă...

JJJJJJUn om intră în dormitor cu o capră în braţe. Soţia, întinsă în pat, citea o carte. Omul spune:- Uite dragă, asta este vaca cu care fac sex când tu ai migrene.Soţia răspunde:- Dacă n-ai fi fost aşa de prost, ai fi reali-zat şi tu că este o capră.La care omul:- Dacă n-ai fi fost aşa de proastă, ai fi înţeles că vorbeam cu capra...

JJJJJJÎntr-o farmacie intră un tânăr, plin de el, care îi arată farmacistei mâna dreaptă ridicată în sus, cu degetele răsfirate.- Cinci, spune el.- Cinci ce, zise farmacista?- Cinci Viagra, că în seara asta vine o rusoaică la mine şi vreau să fiu în formă.Următoarea zi, apare tânărul în uşă, ceva mai mohorât şi ridică ambele mâini în sus. La care farmacista:- Zece Viagra??!!!!- Nu, o cremă de mâini, că nu a venit rusoaică...

JJJJJJUn concurs de măiestrie în medici-nă: care medic a făcut cele mai grele operaţii.În finală ajung doi: unul român şi unul maghiar.Maghiarul: Eu i-am pus mamei mele un ochi de sticlă şi după câteva zile a început să vadă foarte bine cu el. Din sală se aud aplauze, se strigă „Bra-vooo!!”.Românul, scârbit, se uită la ungur şi zice: Eu i-am pus unui bărbat care-şi pierduse „instrumentul”, degetul mic de la picior, iar după 24 de ore a avut erec-ţie, a făcut sex şi a avut şi orgasm!!Maghiarul: Du-te mă de-aici!! Cine-a mai văzut aşa ceva??Românul: M'ă-ta, cu ochiul ei de sticlă!!

JJJJJJParodie: Muma lui BocPe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,Chiar într-o căsuţă, lângă un pătuc,Plânge şi suspină o bătrână mică,Care are fiul, cât un puştiulică.Căci la guvernare, fiul ei iubitA plecat aseară şi n-a mai venit.Celularul sună noaptea jumătateNu-i semnal şi totuşi:- Oare cine-i, frate?- Eu sunt, bună maică, fiul tău doritN-a mai mers Taromu’ şi n-am mai venit.Sun din Capitală, voi fi premier,M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.Căpitan e dânsu’, e ca la armată,Mica mea oştire fuge sfărâmată,Vine criza, foamea, oamenii mă-njur’L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în...- Ce spui tu, străine? Emil e departe,Cică de Băsescu nu se mai desparte.Am crezut că-i glumă, dar era să mor,L-am văzut aseară la televizor.Emil e cuminte, nu e derbedeu,De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!Lasă-mă cu Zeus, fiindcă omul chelSe joacă cu tine cum doreşte el.Te-a numit pe tine, după Stolojan,Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan.Am vorbit cu tat-t'u, ascultă-l pe moş:După tine vine Leana lu’ Cocoş.Du-te la Băsescu, fă-i un ultim sluj,Apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!

JJJJJJAdam e singur în Rai şi se plictiseşte. Se duce la Dumnezeu, să-i ofere o soluţie.- Doamne, sunt singur. Ai putea, rogu-te, să-mi faci o pereche?- Sigur, zice Dumnezeu. O să-ţi fac o femeie care o să te iubească mereu, n-o să fie cicălitoare niciodată şi care o să facă doar ce vrei tu. Asta o să te coste o mâna şi-un picior.Stă Adam şi se gândeşte.- Doamne, dar pentru o coastă ce-mi poţi oferi?


Fostul premier britanic Gordon Brown-nose adoră jocurile de societate.

După ce s-au prins de textul cu care le-au suflat americanii petrolul irakian de sub nas, chinezii au trimis şi ei portavioane în apropierea Libiei.

La fel ca americanii, italienii,

britanicii şi francezii, am decis şi noi să îi democratizăm pe libieni... măcar de vreo câteva zeci de mii

de barili de petrol!

Muammar... vrei să ne jucăm de-a Mădălina

Manole?

Da, dar îmi plăteşti petrolul

înainte!!!


În ultima vreme FMI împrumută tot mai des poporul român. Din toate poziţiile!

Ascultaţi cuvintele lui Babanu Boc, omul care ne va fi "baci până la adânci bătrâneţi". Asta dacă nu ne îngroapă pe toţi!

Prin noul cod al muncii

demonstrăm că munca nu îl mai înnobilează pe om.

Îl imobilizează.

Băi, Franks, dacă ai

zis că vrei să vorbim între patru ochi, am mai

chemat doi chiori la întâlnire!

Documents

INVESTIGATORUL Mai 2011