Mariuta Ana Maria 14 A

Influenta modernismului in arhitectura si repercursiunile sale

Apariţia unui concept este intotdeauna greu de datat cu precizie, cu atit mai mult atunci cind este vorba de un concept atit de controversat şi de complex de-a lungul intregii sale istorii, precum „modernitatea".Termenul precum „modern", „modernitate" şi, mai recent, „modernism",ca şi o seamă de noţiuni inrudite folosite in contexte artistice sau literare au fost pătrunse din ce in ce mai mult de sensul relativismului istoric. Acest relativism este, in sine, o formă indirectă de critică a tradiţiei. Din perspectiva modernităţii, artistul este — cu sau fără voia sa — rupt de trecutul normativ cu criteriile lui imobile iar tradiţia nu mai are autoritatea de a-i oferi modele de imitat sau direcţii de urmat ; ii rămine artistului posibilitatea de a inventa un trecut personal şi iniţialmente modificabil. Principala lui sursă de inspiraţie va fi creativitatea. asumata in nemijlocirea şi in teribila sa efemeritate. Modernismul a cunoscut doua etape;prima incepe in Renastere. Prezentul imita trecutul si trecutul imita prezentul.Astfel cum pana in renastere artele si in special arhitectura se baza pe o sintaxa preluata din Grecia antica,pe ordinele clasice,proportii bine definite,orientarea in trecut la marile capodopere arhitecturale ale antichitatii si imitarea sau preluarea lor in constructiile vremii garantau frumosul ca pe un model transcendent şi etern.Arhitectul trebuia sa respecte normele impuse de predecesorii sai,sa cunoasca traditia si sa fi aprofundat temeinic invatatura antica pentru a avea dreptul recunoscut de architect in societate.”Prima Scoala Regala de Arhitectura”,urmata de “L’ecole des beaux arts” ofereau burse pentru studentii eminenti in Grecia si Roma pentru a aprofunda si a studia practic cunostintele teoretice. Din momentul in care modernitatea estetică deghizată in „romantism" şi-adefinit pentru prima oară legitimitatea istorică prin reacţie impotriva afirmaţiilor fundamentale ale clasicismului,conceptul de frumos universal inteligibil şi atemporal a suferit un proces de eroziune constantă. Acest proces a căpătat conştiinţă de sine mai intii in Franţa.Aparitia mai multor definitii si interpretari a romantismului,unii teoreticieni apara romanismul in favoarea modernitatii,pe cand altii raman nostalgici faţă de idealul antic de frumuseţe. Constraans de aceste concept si incecand sa isi exprime cat mai mult creativitatea,arhitectul devine liber si isi ia angajamentul de a creea liber,netinand cont de vechile dogme. O dată cu abolirea autorităţii estetice tradiţionale, temporalita, schimbarea şi conştiinţa de sine a prezentului tind să devină, din ce in ce mai mult, surse de valoare in “cultura antagonica”a modernismului.Dupa Baudelaire: „Modernitatea este tranzitoriul, fugitivul, contingentul, jumătatea artei a cărei cealaltă jumătate este eternul şi imuabilul...",.conştiinţa mereu schimbătoare a modernităţii ca sursă a frumosului reuşeşte să domine şi, pină la urmă, să elimine „cealaltă jumătate" a artei. Tradiţia este respinsă cu o violenţă crescandă, iar imaginaţia artistica incepe să exploreze tăramul lui „nu incă". Modernitatea deschide calea revoltelor avangardei. in acelaşi timp ea se intoarce impotriva ei insăşi şi, autoreceptindu-se ca decadenţă, dramatizează sentimentul acut al proprieisale crize. Aparent contradictorii, noţiunile de avangardă şi decadenţă devin aproape sinonime şi, in unele cazuri, pot fi chiar folosite una in locul celeilalte.

1

Mariuta Ana Maria 14 A

in sensul ei cel mai larg, modernitatea se reflectă in opoziţia ireconciliabilă dintre seriile de valori corespunzătoare timpului obiectiv, socialmente măsurabil, al civilizaţiei capitaliste (timpul ca un bun mai mult sau mai puţin preţios, cumpărat şi vindut pe piaţă) şi a duratei personale, subiective, imaginative acelui timp personal creat de evoluţia „sinelui".„Modernitatea este tranzitoriul, fugitivul, contingentul, jumătatea artei a cărei cealaltăjumătate este eternul şi imuabilul..."Produsă fiind de şinele izolat, ca o reacţie la timpul desacralizat — şi, prin aceasta, dezumanizat — al activităţii sociale, conştiinţa timpului subiectiv reflectată in cultura modernistă este şi ea lipsită de multe justificări. Rezultatul finalfiind un nelimitat relativism. In Evul Mediu piramida valorilor existentiale il avea in varf pe Dumnezeu.După cum subliniază Ernst Robert Curtius in Literatura europeană si Evul Mediu latin, „cu cit antichitatea imbătrinea, cu atit se făcea mai multsimţită nevoia unui cuvint pentru –modern-“.Ca şi Descartes, Pascal apără ferm libertatea de cercetare şi de critică a modernilor impotriva autorităţii nejustificate a anticilor. Antichitatea a devenit obiectul unui cult exacerbat in aşa măsură, incit toate concepţiile şi misterele ei, chiar şi obscurităţile ei, devin oracole.Dar, spre deosebire de Descartes, Pascal nu crede că noua ştiinţă şi noua filozofie trebuie să pornească de la zero. in concepţia sa, nu există o intrerupere efectivă in continuitatea efortului uman spre cunoaştere, iar contribuţia anticilor i-a făcut pe moderni să inţeleagă mai uşor aspecte ale naturii care in antichitate ar fi fost imposibil de sesizat. Este de datoria noastră, prin urmare, să le arătăm recunoştinţă. In unele privinţe Renaşterea era mai puţin eliberată de tradiţiile medievale decit credea. Indirect, insă, Renaşterea a creat un set de argumente raţionale şi critice, pentru a se rupe nu numai de una, ci de toate formele de autoritate intelectuală; iar lupta ei impotriva anumitor modele culturalemedievale a făcut-o să descopere şi să perfecţioneze arme ideologice care puteau prea bine fi — şi mai tirziu chiar aveau să fie — utilizate impotriva aceloraşi autori antici pe care se presupunea că ii reabilitau.Asta se integreaza in etapa a doua etapa a modernitatii.Din punct de vedere estetic, cearta dintre Antici şi Moderni şi-a avut rădăcinile in disputele filozofico-ştiinţifice din secolele 16—17, care au condus la eliberarea raţiunii nu numai de tirania scolasticii medievale, ci şi de cătuşele la fel de restrictive impuse de idolatria renascentistă faţă de antichitatea clasică. Cit despre relaţia dintre antichitate şi modernitate, sentimentul general era acela că modernii incă mai erau pitici prin comparaţie cu uriaşii antici. Aşa s-ar putea explica de ce unele dintre minţile cele mai luminate ale timpului, filozofi şi oameni de ştiinţă, reacţionau atit de violent impotriva cultului antichităţii. Tot aşa s-ar putea explica, la un nivel mai specializat, şi interesanta strategie terminologică adoptată de apărătorii modernităţii. Formele modernitatii arhitecturale aufost puse intr-o lupta a luminii impotriva umbrei,a ratiunii impotriva intunericului.Datorita acestui fapt influenta multora dintre arhitectii laudati de acesti autori a fost amputate,iar multe dintre cautarile exterioare liniei astfel trasate nu s-au bucurat de ecoul pe care l-ar fi meritat.In mod invers,amploarea ambitiilor teritoriale,sociale,chiar etice cu care aceste texte au inzestrat arhitectura moderna au facilitat punerea ei sub acuzatie pentru un urbanism produs de multi alti factori ,in afara doctrinelor arhitecturale.Aventura “pionierilor”nu poate fi prin urmare,restituita decat in limitele si in ambiguitatile ei,precum si in relatiile sale cu politicile sociale care au sustinut-o.Ea trebuie luata in considerare ca o componenta,desigur spectaculoasa,dar ea insasi multipla si nicidecum izolata,a curentelor

2

Mariuta Ana Maria 14 A

arhitecturii contemporane.Raporturile dintre arhitectura si societate se bazeaza mai curand pe conjuncturi efemere decat pe convergente durabile.Otto Wagner publica intr-un manifest, la Viena ,intr-o faza incipienta a modernitatii in 1895:”Uniformitatea,care devine necesara datorita caracterului functional,si economic al caselor de locuit trebuie exprimata viguros in noua imagine a orasului.”,ca in 1911 sa-si prezinte proiectul de “metropola cu crestere nelimitata”pentru acelasi oras.Urmat de Adolf Loos,care propune “principiul placarii””-abolirea ornamentelor si tratarea fatadelor simplu ,in nuante de alb,si inventarea Raumplan-uluicare reformuleaza in intregime regulile de distributie interioara a locuintei intr-un dispozitiv in care cele trei dimensiuni sunt exploate din plin. Interesul arhitectilor europeni pentru productia Americana apare inainte de expozitia decisiva a lui Frank Lloyd Wright organizata la Berlin in 1910,in urma careia desenele lui fac inconjurul vechiului continent.:revolutia spatial pe care o opereaa Loos pe inaltimea cladirilor sale este desavarsita de Wright prin dilatarea orizontala a Caselor de Preerie. Combinarea modernitatii tehnice in domeniul constructiilor sau al echipamentelor cu cautarea de spatii si de forme noi capata o altfel de configuratie in Europa.La Weimar se pun bazale unei scoli moderniste in care aveau sa se reuneasca sub acelasi acoperis artele si mestesugurile,arhitectura si picture,sculptura.Intemeiata in 1908 avea drept obiectiv asigurarea colaborarii artisti si industriasi pentru construirea unei arhitecturi si a unei productii materiale de calitate atat pentru piata interna cat si pentru export.Impreuna cu Adolf Meyer,Walter Gropius a dezvoltat inainte de cel de-al doilea razboi mondial tema arhitecturii industriale,cu scopul de a exalta in forma arhitecturala tema circulatiei ,dezvoltata de cofiguratia insasi a productiei industriale.Un sens al dezvoltării progresive, prin care modernitatea este pe deplin reabilitată,Elaborarea şi formularea legilor frumosului au insemnat triumful raţionalităţii asupra autorităţii in poetică şi au pregătit, fără indoială, pretenţiile de superioritatede mai tirziu ale modernilor.Aşadar, cind am arătat că Homer şi Vergiliu au făcut nenumărate greşeli pe care modernii nu le mai fac, cred că a reieşit că anticii nu aveau toate regulile noastre, de vreme ce efectul firesc al regulilor este acela de a impiedica pe cineva sa greşească. Aşa incit, dacă voia cerului ar fi să se nască astăzi un geniu de talia lui Vergiliu, este sigur că el ar scrie un poem mai frumos decit Eneula, pentru că ar avea, după raţionamentul meu de mai inainte, la fel de mult geniu ca Vergiliu şi, in acelaşi timp, mai multe precepte după care să se călăuzească.Programul lui Baudelaire in privinţa modernităţii pare o tentativă de a rezolva această contradicţie conştientizind-o pe deplin şi iremediabil. O dată atins acest nivel de conştientizare, prezentul trecător poate deveni cu adevărat creator şi işi poate crea propriul săU frumos — frumosul tranzitoriului.La prima vedere, nimic nu pare mai indepărtat de religie decit ideea de modernitate. Nu este „omul modern" un necredincios şi un „liber-cugetător" par excelenta.Asocierea intre modernitate şi concepţia seculară asupra lumii a devenit aproape automată. Datoria modernilor era aceea de a-i imita pe antici, apoi de a rivaliza cu ei, pină cindunii dintre moderni se proclamau superiori celor vechi. Pe aproape intreg parcursul acestei perioade, principiul autorităţii a fost contestat direct numai in afara religiei, iar tradiţia a rămas piatra unghiulară a teologiei, deşi chiar şiin acest domeniu noile incercări de a distinge tradiţiile apocrife, deformate sau false, de cele autentice i s-au datorat spiritului critic modern, care se află şi in spatele interpretărilor dramatic de diferite şi neortodoxe date unor tradiţii, altminteri in general acceptate, ale creştinismului.

3

Mariuta Ana Maria 14 A

Imaginaţia utopică, aşa cum s-a dezvoltat ea incepind din secolul 18, este incă o dovadă a desconsiderării moderne a trecutului şi a importanţei crescinde a viitorului. in orice caz, utopismul cu greu ar putea fi conceput in afara conştiinţei specific occidentale a timpului, modelată de creştinism şi, ulterior, de asimilarea de către raţiune a conceptului de timp ireversibil. Natura religioasă a utopismului este recunoscută atit de adversarii, cit şi de adepţii acestuia. Nu putem vorbi despre „tradiţia modernă" decit intr-un mod paradoxal, aşa cum face Octa-vio Paz cind o caracterizează drept „o tradiţie impotriva ei insăşi" sau cind subliniază că:Epoca moderna este o separaţie... Epoca modernă este o rupere de societatea creştina.Credincioasă originilor sale, ea este o rupere continuă, o neincetată divizare... Ca intr-una din acele torturi imaginate de Dante (dar care, pentru noi,reprezintă un noroc neaşteptat: este răsplata noastră pentru că trăim in istorie), ne căutăm pe noi inşine in alteritate,ne regăsim acolo şi, de indată ce ne contopim cu acest altul pe care il inventăm şi care este reflectarea noastră, ne desprindem de această fiinţă fantomatică şi alergăm din nou in căutarea noastră, urmărindu-ne propria umbră. „O societate decadentă pune probleme noi unui scriitor, il torturează in insăşi conştiinţa sa şi in activitatea sa creatoare". Cu alte cuvinte, oare mai există oameni progresişti intr-o societatedecadentă? Iată de ce trebuie, fără indoială, să considerăm că această societate, care il conţine şi il produce pe artist,il şi condiţionează; dar nimic nu ne constringe in vreun fel să-l privim pe cutare autor drept strict decadent.Dimpotrivă, el poate fi recuperat de o nouă societate; şi nu este deloc sigur că in lupta sa impotriva propriilor contradicţii, el nu a inventat, poate, formele ideilor care vor circula in societatea eliberată.A combate un punct de vedere „naiv" se poate dovedi, intelectual vorbind, un lucru primejdios; polemistul insuşipoate deveni, fără să vrea, naiv şi elementar, cu atit mai probabil atunci cind nu vrea să ii supere pe cei ale căror ingustimi de gindire le combate.

4