PESCARUSULMonolog – Nina – Cehov

Sunt singură. O dată la o sută de ani deschid buzele pentru a vorbi, şi glasul meu răsună trist în pustiul acesta şi nimeni num ă aude… Nici voi, palide focuri jucăuşe, nu mă auziți..

Gata …

Zarurile sunt aruncate, m‐apuc de teatru! Mâine nu voi mai fi aici, îl părăsesc pe tata, părăsesc totul şi încep o viață nouă. Plec şi eu la Moscova. Ne vom vedea acolo. (pleaca)

(Se apleacă pe masă.) Sunt atâtde obosită! Dacă aş putea să mă odihnesc... Să mă odihnesc! (Ridicând capul.) Sunt un pescăruş. Nu, nu e asta... Eu sunt actriță... Da! (Auzind râsul Arkadinei şi al lui Trigorin stă să asculte, apoi aleargă la uşa din stânga şi se uită pegaura cheii.) Şi el e aici!... (Se întoarce la Treplev.) Da, da... Nu face nimic... Da... El nu credea în teatru, râdea de visurile mele, şi încetul cu încetul n‐am mai crezut nici eu şi mi‐am pierdut curajul... Şi‐apoi, zbuciumul dragostei, gelozia, neîncetata frică pentru copilul meu... M‐au copleşit sihastriile, nimicurile, jucam fără viață... Nu ştiam ce să fac cu mâinile şi cum să stau pe scenă, nu eram stăpână pe vocea mea. Nu poți înțelege starea asta, să simți că joci …— sunt un pescăruş. — Nu, nu e asta... Îți mai aduci aminte că ai împuşcat odată un pescăruş? Un om avenit din întâmplare şi neavând ce face l‐a nimicit... Uite un subiect pentru o scurtă povestire... Nu, nu‐i asta... (Îşi trece mâna pe frunte.) Despre ce vorbeam? Da, despre teatru. Acum nu mai sunt ca atunci... Sunt o actriță adevărată: joc cu plăcere, cu entuziasm. Scena mă îmbată şi simt că sunt frumoasă. Şi acum, de când sunt aici, ‐am gândit şi am simțit cum cu fiecare zi ce trece cresc puterile sufletului meu.Acum ştiu, înțeleg…, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră  de a îndura. Să ştii să‐ți porți crucea şi să‐ți păstrezi credința. Eu cred şi sufăr mai puțin. Şi atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viață

Ssst... Şi‐acum plec!... Rămâneti cu bine!Nu, nu... Nu mă conduceti. Ajung şi singură... Trăsura e aproape... Aşadar, l‐a adus şi pe el? Ei şi? Mi‐e totuna! Când îl vezi…, să nu‐i spui nimic... Îl iubesc, îl iubesc chiar mai mult decât înainte... Un subiect pentru o scurtă povestire... Îl iubesc, îl iubesc cu patimă, până la deznădejde. Ce bine era înainte, Îți mai aduci aminte? Ce viață luminoasă, caldă, fericită, curată şi ce simțăminte! Îți aduci aminte...

. Când voi fi actriță mare, vino să mă vezi. Îmi făgăduieşti? Şi‐acum... (Îi strângemâna). E târziu. Abia mă mai țin picioarele... Sunt istovită, mi‐e foame...