PEDAGOGIE CURS NR. 1

Pedagogia ca stiinta a educatiei

In cea mai succinta formulare , pedagogia s-ar defini ca stiinta a educatiei. Numele ei a luat nastere prin compunere, din doua cuvinte grecesti ; paidos (copil) si agogi (conducere). Tradus ad-litteram ar trebui sa desemneze faptul de a indruma sau conduce copilul. Ca stinta a educatiei , pedogogia consta dintr-un sistem de notiuni , teorii, legi si norme despre educatie , conceputa ca un fenomeni istorico-social , determinat in mod obiectiv de nivelul de civilizatie si de modul politic de organizare a societatii in care se produce acest fenomen ; --stiinta filosofica, punandu-si problema ultima a rostului si formarii omului ;--stiinta descriptiva – care descrie fenomenul educativ ;--stiinta normativa si baza a unei tehnici de actiune.

Sarcinile pedagogiei

1.Stabilirea idealului si scopurilor educatiei-ce fel (tip)de om ne este necesar in prezent , dar sa-l si prevada pe cel care ne-ar trebui intr-o perspectiva de ani si in context international. 2.Studierea si imbunatatirea continua a continutului instructiei si educatiei-datoria de a studia planurile de invatamant , programele scolare si manualele scolare , semnalind ce este depasit si ceea ce este necesar sa se introduca , sa se ad auge la continutul vechi. 3.Metodele , mijloacele si formele de educatie reclama si ele o continua perfectionare 4. Studierea factorilor educatiei –profesorul, familia si institutiile extrascolare cu program educativ. 5.Studiaza si indruma activitatea de conducere a institutiilor scolare.

Definirea si problematica educatiei

In plan etimologic ,termenul de educatie poate fi dedus din latinescul educo-educare ,ce inseamna a alimenta, a ingriji, a creste, actiuni ce se refera in conceptia vechilor latini , atat la copii cat si la animale si plante. Termenul poate fi dedus si din alta radacina lingvistica :educo-educere care inseamna a duce ,a conduce, a scoate. Incepand cu secolul al XlX- lea, multi ganditori de seama au incercat sa elaboreze definitii care sa aseze esenta fenomenului educativ in coordonatele logice necesare. Celebrul filosof german Immanuel Kant (1724-1804) , afirma ca educatia este o activitate de disciplinare , cultivare, civilizare si moralizare a omului , iar scopul ei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care e leste susceptibil La randul sau J.Fr.Herart (1776-1841) considera ca educatia reprezinta a actiune de formare a individului pentru el insusi, dezvoltandu-i-se o multitudine de interese. Ulterior acestore E.Durkheim (1858-1917) vede in educatie actiunea generatiilor adulte aspra celor tinere, cu scopul de a le forma acestora din urma anumite stari fizice , intelectuale si mentale necesare vietii sociale si mediului social carora le sunt destinate. Stefan Barsanescu (1895-1984) in cursul sau de Pedagogie generala conchide ca “educatia este activitatea constienta de a influenta pe om printr-o tripla opera: de ingrijire, indrumare si cultivare, orientandu-i evolutia in directia valorilor. Retinand elementele valorose din toate celelalte definitii am putea formula astazi urmatoarea definitie: educatia este un fenomen social, specific uman,constand dintr-un sistem constient , organizat si

1

planificat , de influente de durata , exercitate de generatia adulta aspra generatiei tinere, in vederea realizarii unui anumit tip de om , potrivit cerintelor unei epoci si societati concrete.

Pentru o mai buna intelegere a fenomenului educational concret sunt necesare unele precizari; 1.Educatia este o actiune sau activitate concreta , inspirata din teoria pedagogica, dar care nu se poate confunda cu pedagogia, adica cu teoria despre educatie 2.Ca activitate de influentare in sensul cresterii , dezvoltarii , formarii, ea se refera numai la fiinta umana. Influentele de formare aplicate altor aminale sunt incadrate in alta categorie cea de dresaj. 3.Educatia are un scop bine precizat si se obiectiveaza intr-un sistem de actiuni , elaborat si realizat in mod constient. 4.Reprezinta un sistem de influente de durata apreciabila. Motivatia acestei durate fiind multipla : pe de o parte este impusa de complexitatea psihica a fiintei umane, care n-ar putea fi realizata doar in cativa ani, pe de alta parte , vastitatea culturii si experientei de viata a umanaitatii nu poate fi asimilata intr-un interval scurt de timp. 5.Educatia are si trebuie sa aiba un caracter social , bine orientat si fara sa nesocoteasca trebuintele si drepturile individului. 6.Educatia implica influentarea unei fiinte tinere de catre una adulta; educatia reprezinta de fapt o actiune a omului aspra fiintei umane. 7. Educatia nu poate fi conceputa fara daruire pentru cel educat 8.Educatia presupune acceptul educatului pentru propria sa formare.

Caracteristicile educatie sunt următoarele: -universalitatea, istoricitatea, caracterul specific uman, caracterul permanent, diferenţierea ei în funcţie de contextele reale în care acţionează, caracterul naţional.-- Educaţia este un drept fundamental al omului, o condiţie a libertăţii lui,a necesităţii sale de a se afirma

Functiile educatiei decurg din realitatea pedagogica , pe care o rezolva prin sirul de actiuni educationale propriu-zise . Prin aceste functii , educatia se pune in legatura cu : -individualitatea umana (rezolva probleme legate de dezvoltarea personalitatii ) -realitatea sociala de care depinde sistemul educational . Problema functiilor educatiei a preocupat multi specialisti , cum ar fi: *dupa I.Safran, 1982; 1.cognitiva (de vehicilare a tezaurului de informatii); 2.economica (de pregatire si formare a indivizilor pentru productie-forta de munca); 3.axiologica (de valorizare si creatie culturala); *dupa C.Todoran, 1986; 1.antropologic –culturala (umanizarea omului); 2.axiologica (insusirea valorilor culturale si de civilizatie ca sursa si criterii de selectare a continuturilor educationale); 3.socializarii omului (invatarea si maturizarea umana pentru insertia sociala a individului.); 4.instrumentala, de profesionalizare (a fi util prin profesie ; a invata sa inveti pentru autoperfectionare); *dupa Nicola, 1994 1.selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ; 2.dezvoltarea constienta a potentialului biopsihic al omului; 3.pregatirea omului pentru integrarea activa in viata sociala; *dupa G.Vaideanu ,1998 1.asigurarea unui nivel intelectual , moral si civic necesar construirii societatii democratice prospere pentru intreaga populatie; 2. formarea competentelor si calificarilor necesare societatii respective; 3.national- culturala (pastrarea si dezvoltarea patrimoniului national);

2

4.internationala (educatia incearca sa rezolve probleme legate de interculturalitate, pace si cooperare, toleranta etc)

Idealul educational

  Idealul educational exprima cerintele si aspiratiile unei societati intr-o anumita etapa istorica sub forma unui model dezirabilde personalitate umana, fiind in fapt una din legaturile principale prin intermediul căreia se realizează interdependenta dintre actiunea educativă şi sistemul socio-economic în general. Idealul educational are un nivel ridicat de generalitate şi se atinge pe termen lung, la realizarea sa contribuind sistemul educativ în ansamblul său. Prin continutul său instructiv-educativ, idealul educational este rezultatul unui proces de rationalizare,generalizare a unor fenomene sociale, psihologice şi pedagogice, specifice unei etape istorice, proces în urma căruia se proiectează apoi trăsăurile fundamentale ale omului pe care educatia urmeazăsă-l formeze. Idealul educational exprimă astfel modul sau tipul de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice şi pe care educatia urmeazăsă-l formeze in procesul desfăşurării ei. Prin intermediul idealului educational societatea îşi proiectează propriile sale aspiratii în legătură cu achizitiile fundamentale ale membrilor săi, pe care educatia urmeazăsă le realizeze. Idealul educational se conturează şi obiectivează la nivelul a trei coordonate sau dimensiuni fundamentale:  (a)Dimensiunea socială – care vizează tendina generală de dezvoltare a acelei societătişi care va anticipa unele stări posibile, elemente definitorii ale societătii viitoare în raport cu care trebuie educat omul;(b)Dimensiunea psihologică – se referăla tipul de personalitate pe care societatea îl solicită, respectiv la ansamblul de trăsături psiho-comportamentale ale membrilor societătii;(c)Dimensiunea pedagogică – are în vedere posibilitătile efective de care dispune actiunea educatională pentru a transpune în practică idealul respectiv. Din analiza celor trei dimensiuni prezentate anterior rezultă că idealul educational realizează legătura dintre ceea ce este şi ceea ce trebuie să devină omul in procesul educatiei. În ceea ce priveşte idealul educational actual al învătământului din tara noastră, acesta este sintetizat prin formularea următoarelor cerinte: “dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualitătii umane în vederea formării unei personalităti autonome şi creative. Astfel, idealul educational românesc al acestei perioade vizează desăvârşirea potentialului uman şi valorificare a acestuia în vederea formării unei personalităti creatoare capabilă să se integreze în societate şi să facă fată cu succes cerintelor de orice natură ale societătii Idealul educational al şcolii româneşti nu se referă doar la desăşirea interioară a personalitătii ci are în vedere şi asigurarea dimensiunii de ordin vocational al procesului instructiv-educativ, vizând exercitarea unei profesiuni cu randament optim. În acest mod se realizează asigurarea unei corespondente cât mai bune a caracteristicilor personalitătii subiectului uman cu activitatea prestată în contextul solicitărilor societătii. Un asemenea ideal vocational este un proiect ce cuprinde şi însuşiri posibil de a fi asimilate şi formate în grade diferite, în functie de dispozitiile interne ale personalitatiii şi de calitatea organizarii educatiei.  . Societatea trebuie să ofere cadrul potrivit pentru desăvârşirea personalitătii umane, iar aceasta să se implice în mod creator în dezvoltarea acelei societăti.Concluzionând putem spune că oricare ar fi societatea în care functionează idealul educational, acesta urmăreşte să atinga aspectele definitorii pentru contextul istoric şi socio-economic în care acesta urmează a se realiza. Astfel idealul educational are valoare orientativă si prezintă generalitatea descriptivă pentru tot ceea ce se întreprinde în directia formăriii si educării omului. Idealul educational este de asemenea cel care impune o anumită atitudine fată de fiinta umana in general, fată de copilul ce este educat în special. Această atitudine este în fapt aceea care jalonează şi desfăşurarea actiunii educationale cu toate comportamentele

3

ei(scopuri, obiective,mijloace, forme de realizare ş.a.)şi care, în ultimă instantă, conditionează măsura atingerii efective a idealului educational

Cei mai multi dintre pedagogi recurg la demersul deductiv pentru a formula un ideal educativ, este si cazul lui Kant pentru care idealul educational ar trebui sa fie o personalitate “rezonabila si responsabila”; pentru Herbart elementul esential in educatie este desemnat prin “individualitatea morala” sau caracterul moral al unei persoane. St. Barsanescu afirma “Daca idealul educativ este o copie , un ecou , un fel de traducere in ordinea pedagogica a valorii celei mai insemnate a epocii si pentru epoca noastra acesta valoare este cultura , atunci putem stabili ca scop suprem al educatiei pentru epoca noastra si lumea europeano-americana –formarea de personalitati purtatoare si creatoare de cultura”. Acest ideal urmeaza sa se realizeze prin diferite scopuri concrete ce directioneaza activitatea factorilor educationali , inclusiv cea desfasurata in diferita tipuri de scoli, respectiv: --initiere enciclopedica si deprinderi elementare , insotite de atitudinile de bun cetatean , in scoala primara; --fortificarea gandirii , intelegerea culturii universale , maturizarea spiritului in vederea studiilor superioare , in liceu; --formarea orizontului si ethosul profesional, in scoli profesionale; --cultivare iubirii de intelepciune si inzestrarea in cultul adevarului , introducerea in cercetare stiintifica , in cadrul invatamantului universitar .

Pe de alta parte scopurile se realizeaza pe componentele educatiei: --formarea constiintei si conduitei morale , in cadrul educatiei morale; --formarea si dezvoltarea simtului si gustului pentru frumos in educatia estetica; --formarea cetateanului prin educatia civica; --formarea si fortificarea capacitatilor de cunoastere , prin educatia intelectuala. Important este sa precizam esenta oricarei actiuni educationale , si anume , aceea ca educatorul isi structureaza activitatea dupa reperele ce caracterizeaza intalnirea dintre trebuintele individului si exigentele sociale ; acesta este , evident , punctul de plecare in orice actiune ce se doreste a influenta pozitiv dezvoltarea individului uman.

Raspunsuri ale educatiei la cerintele dezvoltarii lumii contemporane

In secolul al XVl-lea , Montaigne considera ca “a sti” pe dinafara nu inseamna a sti cu adevarat , ca singura educatie valabila este cea pe care practica si experienta vietii ne-o dau; este bine cunoscuta formula “Mai bine un cap bine facut decat un cap plin”. Si astazi , insa , procesul de evaluare este centrat pe cantitatea cunostintelor asimilate si calitatea redarii acestora .Specialistii considera astazi ca vechea triada care exprima ierarhia obiectivelor educatiei nu mai este valabila si propun o noua triada, care este , in fapt, o inversare a triadei traditionale (Vaideanu,1988):

I. Atitudini si capacitati spirituale; II. Priceperi si obisnuinte; III. Cunostinte (concepte si metodologii)

Rolul cunostintelor in formarea intelectuala Situate cand pe primul , cand pe ultimul loc in topul prioritatilor actiunilor formative, cunostintele au inca un statut neclar si controversat. Desi s-au manifestat vii reactii , pana in pragul sec. XX memoria a fost considerata scop in sine , perpetuindu-se o traditie ale carei origini urca pana in evul mediu. La inceputul sec. XX s-a produs o reactie “brutala impotriva cunostintelor, obisnuintelor, dobandirii automatismelor , dresajului….. “(Montaigne, ).

4

In ceea ce priveste cunostintele , rolul lor este foarte important atat vreme cat este corect apreciat. Intr-o lume in care informatia inseamna putere , ar fi absurd sa negam importanta cunostintelor in formarea intelectuala a fiintei umane ; pe de alta parte , ar fi la fel de absurd sa mai sustinem intr-o era a informaticii idealul cunoasterii totale , mitul enciclopedismului.Problema care se pune este cea a alegerii , din universul in expansiune al informatiilor , a cunostintelor cu valoare formativa. In acest sens , Mialaret (1999) propune un “ inventar “ al tipurilor de cunostinte , de care trebuie sa se tina seama in determinarea continuturilor educatie: * cunostinte de baza, indispensabile adaptarii individului la conditiile vietii; * cunostinte functionale , care ajuta la structurarea gandirii individului si permit asociatii , transferuri aplicatii; *cunostinte care, intr-un anumit moment al invatarii , au rol esential , totusi temporar (“cunostinte –trambulina sau cunostinte -catalizator”); * cunostinte care produc placerea de a cunoaste, care atrag, focalizeaza atentia; * cunostinte “sterile” , care se inchid in ele insele si nu servesc la altceve decat la incarca in mod inutil memoria. Profesorul nu” transmite “ si nu “distribuei ”cunostinte ; el comunica, antrenand intreaga personalitate a elevului in dobandirea cunostintelor instrumentale si functionale ; el trebuie sa sa-si puna problema unei dezvoltari sanatoase a ratiunii , care sa stimuleze capacitatea subiectilor de a fi , la maturitate , coerenti si nu lipsiti de logica, culti si nu inrobiti miturilor, eruditi si nu supersticiosi, pe scurt , sa fie in stare a deosebi rationamentul corect de cel eronat , adevarul de minciuna” (Radice ,1981)

“A invata sa inveti” St. Barsanescu (1933) crede ca expresia educatie pentru cunoastere ar fi mai potrivita pentru a desemna ceea ce, indeobste , se intelege prin educatie intelectuala . In contextul schimbarilor cu care se confrunta si se va confrunta in viitor individul uman , scoala nu-si mai poate permite sa se limiteze la vehicularea unor continuturi abstracte si limitate ; ea isi propune , in principal, dobandirea metodei de invatare : a invata sa inveti devine obiectivul general al educatiei . Acest obiectiv orienteaza actul din ce in ce mai complex al selectiei , structurarii si vehicularii continuturilor educatiei , care nu mai pot include acele cunostinte numite de Mialaret “sterile”, dar care nu pot renunta la cunostintele de baza si functionale , fara de care dobandirea metodei de invatare nu ar fi posibila sau ar fi un exercitiu absolut formal. G .Vaideanu (1971) dezvolta aceeasi idee : in raport cu noua problematica a educatiei intelectuale , “nimeni nu mai considera astazi satisfacatoare solutia improspatarii programelor prin reduceri si adaugiri de teme; altfel vor trebui sa fie selectionate si organizate valorile stiintifice si altfel vor trebui ele se fie puse in lucru in vederea formarii unei gandiri caracterizate prin receptivitate , flexibilitate , creativitate.”

Educatia intelectuala constitue demersul fundamental pentru formarea fiintei rationale;trairea si realizarea frumosului , savarsirea actelor morale implica , in diverse grade , cunoastere si intelegere; sanatatea individului nu se poate defini doar in functie de variabile bio-fiziologice, ci implica in mod necesar sanatatea intelectului. Educatia intelectuala ramane axa educatiei integrale , cu atat mai mult cu cat sfera campului educational se extinde continuu, cuprinzand “noile educatii” care , toate , trec prin educatia intelectuala .(Vaideanu, 1986) Educatia intelectuala isi propune maturizarea intelectuala a individului , adica dobandirea concomitenta a cunostintelor de baza si functionale , care sa-i permita integrarea intr-o forma de viata spirituala si a metodei de invatare , care sa-i confere autonomie , putere de adaptare la diverse contexte de viata , precum si capacitatea de a lua decizii importante si a determina schimbari pozitive mediului in care traieste. Nu putem separa , practic , in procesul formarii intelectuale a copilului , momentul insusirii cunostintelor de cel al dobaindirii metodei de invatare sau al formarii atitudinilor pozitive fata de cunoastere.Pe de alta parte , oricine pune probleme prioritatilor in formarea intelectuala , trebuie sa recunoasca , totusi , ca nici

5

atitudinile si nici metoda de invatare nu se dobandesc pe un teren gol, ca un minim um de cunostinte de baza si operationale constituie punctul de plecare in orice efort de autonomizare intelectuala. Educatia intelectuala urmarteste realizare urmatoarelor obiective : 1. -insusirea cunostintelor de baza si a cunostintelor operationale , care-i permit copilului sa se descurce in situatii de viata si-n situatii de invatare concrete ; 2. -dezvoltarea si perfectionarea proceselor de cunoastere :perceptii, reprezentari, atentia, memorie, gandire, limbaj, imaginatie. Resnick (1999) identifica urmatoarele caracteristici ale gandirii superioare : -nu este algoritmica, deci traiectul actiunii nu este complet specificat dinainte; -este complexa , deci traiectul total nu este “vizibil “(mental vorbind) din orice punct singular de analiza; -conduce adesea la solutii multiple si rareori la solutii unice; -implica rationament nuantat si interpretare; -implica aplicare unor criterii multiple , care uneori intra in conflict unele cu altele; -implica adesea incertitudinea; -implica autoreglarea procesului de gandire; -implica descoperirea unei structuri semnificative intr-o stare de dezordine aparenta; -presupune efort intens. 3.-formarea deprinderilor si a capacitatilor intelectuale; 4.-insusirea normelor de igiena a activitatii intelectuale 5.-cultivarea sentimentelor intelectuale si dezvoltarea motivatiei pe impulsul cognitiv sau trebuinta de cunoastere.

Educatia morala- “este o educatie a vointei, adica a ceea ce este mai profund subiectiv in fiinta umana”(R.Hubert) Valorile umane care contureaza temele fundamentale ale educatiei morale , dupa G.de Lansheere (1992), sunt: - respectul fata de celalalt , respectarea drepturilor sale umane; -non-violenta , care reclama o educatie pentru pace ; -respectul fata de viata , fata de propria viata si, mai mult , fata de cea a celorlalti; -solidaritatea , care implica : lupta impotriva saraciei, impotriva ignorantei, a maladiilor , ajutorarea celor slabi etc. Omul nu se naste fiinta morala , ci devine, iar modul in care devine depinde esential de educatia pe care o primeste. Dezvoltarea simtului moral depinde de educatie. Copilul invata morala ca pe un ansamblu de reguli transcendente , cu atat mai sacre cu cat le intelege mai putin: trebuie sa fii onest, trebuie sa fii politicos, etc. pentru ca” asa e bine “ “trebiue pentru ca trebuie”. Vine insa un moment cand copilul trebuie sa faca propriile alegeri , sa separe singur binele de rau, sa decida pentru el insusi. Momentul in care copilul are constiinta propriei sala alegeri morale este momentul “trezirii” constiintei morale, atitudine specifica preadolescentei . O.Reboul (1992) considera ca a discerne adevarul de fals , realul de iluzoriu , a fi stapanul propriilor dorinte , credinte , pasiuni , a fi onest , a-l respecta pe celalalt , toate acestea se invata jucand fotbal , rezolvand o problema , traducand un text , observand o reactie chimica etc. A preda morala separat , spune filosoful si pedagogul francez , inseamna a face din ea o realitate in afara vietii , o “virtute de duminica”.

Educatia religioasa Specificul educatiei religioase , finalitatea si obiectivele pe care si le propune implica respectarea , in procesul practic al realizarii ei , alaturi de principiile comune intregului proces educativ , a unor principii specifice:

6

- principiul unitatii fundamentale a spiritului . Spiritul este unic ;manifestarile spiritului sunt multiple. Diversitatea se manifesta si la nivelul formelor de viata religioasa , dar semnificatia fiecarei experiente religioase poate fi inteleasa numai prin raportare la unitatea de esenta a spiritului. -principiul tolerantei religioase: libertatea individului de a alege trebuie sa fie deplina ;educatia religioasa presupune toleranta si respect fata de valorile oricarei religii.Din nefericire , numeroase conflicte s-au ivit si s-au desfasurat in numele religiei; in numele religiei au apus sau au rasarit si s-au dezvoltat noi civilizatii . Pericolul unei noi “ciocniri a civilizatiilor “in contextul sau sub pretextul unor conflicte religioase mai mult sau mai putin justificate inca nu a disparut. Dimpotriva , Samuel Huntington crede ca majoritatea caonflictelor care vor aparea in sec. XXI ar pute fi alimentate religios si avertizeaza asupra pericolului proliferarii radicalismului si a intolerantei religioase.

Imbogatirea continutului educatiei : noile educatii Dupa cum apreciaza specialistii , noile tipuri de continuturi sau “noile educatii ”reprezinta cel mai pertinent si mai util raspuns al sisitemelor educative la imperativele generate de problematica lumii contemporane (Vaideanu, 1989). Incercand sa raspunda acestora, noile tipuri de continuturi sau “noile educatii “ s-au constituit si s-au impus intr-un timp foarte scurt , dat fiind faptul ca ele corespund unor trebuinte de ordin socio –pedagogic din ce in ce mai bine conturate. In denumirea acestor educatii vom folosi si noi expresiile care figureaza in programele UNESCO-ului , adoptate in toate cele peste 160 de state membre si in dictionarele sau glosarele internationale: * educatie relativa la mediu *educatie pentru pace si pentru cooperare; *educatie pentru participare si pentru democratie; *educatie in materie de populatie; *educatie pentru o noua ordine economica internationala ; *educatie pentru comunicare si pentru mass-media ; *educatie pentru schimbare si dezvoltare ; *educatie nutritionala; *educatie economica si casnica moderna; *educatie pentru timpul liber;

Bibliografie

Barzea Cesar, Arta si stiinta educatiei, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica . 1995 Cozma Teodor, Scoala si Educatiile paralele, Iasi, Universitatea “Al.I.Cuza”,1988 Cucos Constantin , Pedagogie, Iasi, Editura Polirom, 1996 Ionescu, M.,Radu, I., Didactica Moderna , Cluj, Editura Dacia, 1995 Paun Emil , Educatia si rolul in dezvoltarea social economica , Bucuresti , Editura Didactica si Pedagogica, 1974 Vaideanu George, Educatia la frontiera dintre milenii, Bucuresti, Editura politica, 1986

7

8