Praeterintentia

Latura subiectiva a unei infractiuni este cuprinsa din vinovatia cu care este savarsita fapta, aceasta fiind una din partile componente ale unei infractiuni,, fiind inclusa in trasatura esentiala a tipicitatii acesteia, si anume in notiunea de imputabilitate.

Latura subiectiva poate fi realizata sub mai multe forme: a intentiei, a culpei si a praeterintentiei.

Intentia se poate regasi sub doua forme:

1. Intentia directa faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea acestuia

2. Intentia indirecta faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu urmareste producerea acestuia, accepta aceasta posibilitate

In cazul unui rezultat inevitabil, chiar daca nu se urmareste producerea acestuia, avem intentie directa, nu indirecta.

Culpa se poate regasi si ea sub doua forme si anume:

1. Culpa cu prevedere desi faptuitorul nu urmareste producerea rezultatului si nici nu accepta un astfel de rezultat, el totusi poate sa il prevada, dar considera in mod nejustificat ca nu poate avea loc.

2. Culpa fara prevedere desi faptuitorul putea si trebuia sa prevada un anumit rezultat, acesta nu o face

Praeterintentia, denumita in doctrina penala si intentie depasita, se regaseste in Art. 16, alin. (5) din noul Cod Penal care prevede ca exista intentie depasita cand fapta constand intr-o actiune sau inactiune intentionata, produce un rezultat mai grav care se datoreaza culpei faptuitorului.

Observam in primul rand in cadrul acestei definitii se sublinieaza atat autonomie fiecarui factor component de celalalt, precum si existenta atat a intentiei, cat si a culpei, ce se afla intr-o stransa legatura, aceasta forma a vinovatiei neputand exista fara una sau alta dintre acestea.

Astfel, in cadrul laturii subiective a unei infractiuni comise cu praeterintentie regasim atat intentia, cand faptuitorul prevede rezultatul faptei si il si urmareste, in cadrul intentiei directe sau nu il urmareste, in cadrul intentiei indirecte, cat si culpa, cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, insa nu accepta producerea acestuia, in cadrul culpei cu prevedere, sau cand faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, in cadrul culpei simple sau fara prevedere. Intentia exista aici in ceea ce priveste rezultatul urmarit sau acceptat de catre faptuitor in comiterea actiunii sau inactiunii prevazute de legea penala, iar culpa exista in raport cu rezultatul mai grav ce s-a produs in final.

Rezultatul mai grav produs din culpa trebuie sa fie o conseciinta a unei actiuni sau inactiuni ce a facut parte dintr-o manifestare intentionata a faptuitorului, de aceea, in general, in norma de incriminare rezultatul mai grav este precedat de expresia daca fapta a avut drept conseciinta .

Un exemplu in acest sens ar fi infractiunea de distrugere calificata prevazuta de art. 254 din Codul penal care are in cuprinsul ei expresia daca fapta a avut ca urmare un dezastru, ceea ce inseamna ca distrugerea in sine este ceea ce intentiona faptuitorul, iar dezastrul este fapta mai grava, produsa din culpa. Daca nu ar fi fost vorba de praeterintentie aici, ci de intentie directa sau indirecta, atunci am fi retinut in concurs atat distrugerea calificata, cat si omorul calificat sau vatamarea corporala, dupa caz.

Un alt exemplu ar fi infractiunea de talharie calificata prevazuta de art. 234 din Codul penal care incrimineaza intr-una din variantele sale talharia care a avut ca urmare vatamarea corporala a victimei. In acest caz, faptuitorul a comis talharia cu intentie, iar vatamarea corporala din culpa.

Un ultim exemplu dat de noi ar fi infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, prevazuta de art. 205 din Codul penal, care are doua agravante ce se comit in mod praeterintentionat si anume:

1. Art. 205, alin. 3, lit. c), cand lipsirea de libertate are ca urmare punerea in pericol a sanatatii sau vietii persoanei vatamate

2. Art 205, alin 4, cand lipsirea de libertate a avut ca urmare praeterintentionata moartea persoanei vatamate

In practica judiciara s-au adus anumite lamuri in ceea ce priveste praeterintentia prin mai multe decizii precum:

1. Cea a Tribunalului Suprem, sectia penala, decizia nr. 1126/1984 prin care s-a stabilit ca, desi nu a avut intentia sa ucida victima, ci numai sa o raneasca, inculpatul prin lovirea acesteia in zona capului, care este o zona vitala, si provocarea unei sangerari grave, a savarsit infractiunea de loviri sau vatamari corporale cauzatoare de moarte cu praeterintentie. Inculpatul, in acest caz, putea si trebuia sa prevada producerea unui astfel de rezultat

2. Decizia nr. 486/1978 a Tribunalului Suprem, sectia penala, prin care s-a stabilit ca exista infractiunea de viol agravat savarsita cu praeterintentie in momentul in care, dupa savarsirea unui viol care i-a cauzat victimei o hemoragie puternica, inclupatul a abandonat-o, ducand astfel la moartea acesteia

3. Din contra, s-a stabilit tot de Tribunalul Suprem, sectia penala, prin Decizia nr. 216/1979 ca inculpatul, daca a urmarit sau acceptat atat violarea cat si moartea victimei, acesta va raspunde pentru infractiunile de viol si omor in concurs.

Observam astfel, atat din exemplele date, cat si din jurisprudenta ca exista o linie subtine intre a comite o infractiune cu intentie in totalitate si comiterea uneia cu praeterintentie, diferenta dintre cele doua constand in realizarea cu intentie sau din culpa a rezultatului.

Ibraim Eda

Master Stiinte Penale