EDUCAŢIA FORMALĂ, EDUCAŢIA INFORMALĂ ŞI EDUCAŢIA NONFORMALĂ

studiu de caz: metoda “Teatru-Forum”

“Educaţia nu înseamnă cât de mult ai reţinut, şi nici măcar cât de multe cunoşti. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii.”

Anatole France

PARTEA TEORETICĂ

Introducere

Educaţia este acel tip de acţiune umană prin care se intervine în sensul direcţionării potenţialului bio-psihic uman în vederea formării unui tip de personalitate cerut de condiţiile prezente şi de perspectiva societăţii.

Educaţia este capacitatea de a identifica şi dezvolta aptitudinile native, precum şi formarea bunelor obiceiuri (maniere). Este o formă particulară de interrelaţionare personală, de intervenţie şi control, între persoana care educă (educator) şi persoana care primeşte educaţia (educabil).

Etimologic, termenul “educaţie” provine din latinescul “educo-educare” care înseamnă “a alimenta, a îngriji, a creşte”. Numeroasele cercetări în domeniu au condus către elaborarea multor şi diferite definiţii. O sinteză a acestora ar cuprinde următoarele:

- educaţia constă în disciplinarea, cultivarea, civilizarea şi moralizarea omului, iar scopul educaţiei este acela de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (conform definiţiei date de Immanuel Kant);

- educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltându-i-se o multitudine de interese;

- educaţia înseamnă acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a le determina, acestora din urmă, anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului special pentru care sunt destinate.

Trăsături ale educaţiei:

- este un demers propriu, în mod exclusive, speciei umane - nu are limită de vârstă, ea se prelungeşte pe întreg parcursul vieţii unui individ.

Funcţiile educaţiei:

- de selectare şi transmitere a valorilor de la societate la individ;- cognitivă – transmiterea de cunoştinţe;

- economică – pregătirea şi formarea a indivizilor umani pentru munca productivă;- axiologică – valorizare şi creaţie culturală.

Factorii educaţiei:

Educaţia depinde de câţiva factori, ce acţionează simultan şi între care este obligatoriu să apară şi să se dezvolte relaţii de mutualitate şi coerenţă, şi nu raporturi de concurenţă sau inconsecvenţă valorică (de exemplu, ce se spune în biserică să se nege în şcoală sau familie).

- familia – este primul factor care formează persoana; şi are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului de referinţă, dar şi de formare a primelor conduite.

- şcoala – este factorul important în educaţia sistematică şi continuă. La nivelul acestei instituţii, educaţia şi instrucţia ajung la un nivel de maximă dezvoltare prin caracterul programat, planificat şi metodic al acţiunilor instructiv-educative. Responsabilii, ca şi instituţii, din perimetrul scolar sunt: grădiniţa, şcoala generală, liceul, universitatea. Cei care realizează procesele formative sunt cadre specializate care deţin, pe lângă competenţele disciplinare, şi pe cele de ordin psihologic, pedagogic şi metodic.

- biserica – prin intermediul preotului se realizează transmiterea stimulilor religioşi (în cadrul ceremoniilor religioase).

- instituţii culturale: muzee, case memoriale, centre culturale, case de cultură, etc.- mass-media: ziare, reviste, radio, televiziune, internet.- asociaţii ale copiilor şi tineretului, societăţi caritabile, organizaţii non-

guvernamentale sau alte forme de asociere cu caracter social, cultural, economic.

Forme ale educaţiei

Educaţia este un fenomen care a apărut odată cu societatea umană şi care a suferit pe parcursul dezvoltării societăţii o serie de modificări. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială şi până la acţiunea fundamentată ştiinţific din epoca modernă, educaţia a parcurs un drum lung devenind o ştiinţă autentică, cu legităţi şi statut propriu.

„Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”, spune Kant, Învăţământul apare ca o etapă importantă în pregătirea individului. Educaţia este procesul prin care se transmit cunoştinţe, se formează deprinderi şi se dezvoltă priceperi în vederea formării şi dezvoltării personalităţii umane. Educaţia este un proces continuu şi se realizează în conformitate cu particularităţiile de vârstă şi individuale ale elevilor. Ea poate fi de trei tipuri: formală, nonformală, informală.

În paralel cu evoluţia conceptualizării educaţiei, s-au impus la nivel teoretic, strategic şi acţional noi termeni legaţi de diversificarea surselor influenţelor educaţionale. Din perspectiva educaţiei permanente învăţământul apare ca o etapă importantă în formarea individului, dar nu singura. Plecând de la conceptul de învăţare şi prin echivalenţă cu acesta, în a doua jumătate a secolului XX Coombs şi Ahmed au diferenţiat trei tipuri de educaţie: formală, nonformală şi informală . În dicţionarul internaţional al educaţiei, definiţiile pentru aceste trei noţiuni corelate, sunt următoarele:

1. Educaţia formală care se mai numeşte formalizată sau instituţionalizată, este educaţia în care rolurile de profesor şi elev sunt bine definite şi în care o parte acceptă responsabilitatea celeilalte. Este educaţia primită în şcoală, opusă celei acumulate independent sau în cursulul serviciului. Unii autori pun în evidenţă faptul că educaţia şcolară (adică formală) constituie o perioadă de activitate intensivă, urmărind cu precădere formarea persoanei. Să nu uităm însă că ea durează 15-20 de ani şi nu reprezintă mai mult decât o introducere în sfera culturii şi a pregătirii iniţiale pentru educaţia permanentă, care se va

extinde de-a lungul vieţii. Educaţia formală nu poate fi de intensivă, de concentrare maximă deoarece ea se adresează, în primul rând, copilului, persoană aflată în dezvoltare, la care învăţarea trebuie să alterneze cu perioade de repaus sau de vacanţe.

Trăsăturile caracteristice ale educaţiei formale sunt:

- este institutionalizată, realizandu-se în instituţii destinate acestei activităţi în cadrul sistemului de învăţamânt. Educaţia sistematică ce se continuă în general în instituţii şcolare, făcând parte din sistemul educativ. Educaţie instituţionalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic, organizată şi condusă de la centru (Ministerul Educaţiei Naţionale).

- este proiectată riguros sub aspectul finalităţilor, conţinutului şi al duratei, sub forma documentelor şcolare cu caracter oficial;

- este organizată sub forma activităţilor instructiv-educative concrete în cadrul procesului de învăţamânt;

- este dirijată de un corp profesional specializat , specialişti pe domenii de studiu şi persoane investite special cu facilitarea învăţării pentru o categorie de beneficiari cu un statut complementar- elevi, studenti;

- este realizată într-un cadru pedagogic determinat, cu metode şi mijloace de predare, învaţare şi evaluare cu funcţii pedagogice precise;

- este întotdeauna evaluată social, potrivit unor criterii sociopedagogice riguroase şi vizează cunoaşterea atât a rezultatelor activităţii instructiv-educative, cât şi a procesului educaţional. O caracteristică nu mai puţin importantă a educaţei formale este acţiunea de evaluare, care se realizează în forme, moduri şi etape anume stabilite pentru a facilita reuşita şcolară, succesul formării elevilor.

- este generalizată, permiţând accesul tuturor indivizilor umane la valorile şi experienţa umană;

- este prioritară din perspectiva politicilor naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, fiind principala ţintă a politicilor educaţionale.

2. Educaţia informală, care se mai numeşte şi incidentală, este educaţia în care nu se ţine cont de diferenţa dintre cele două părţi implicate în procesul de educaţie (profesor şi elev). Este educaţia autodobândită prin citit, experienţă de viaţă etc. – proces care durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte cunoştinţe, îndemânări, aptitudini şi înţelegere prin experienţele zilnice. termenul exprimă caracterul spontan al acestei educaţii, adică complet liber de orice formalizare. Educaţia informală reprezintă întreaga achiziţie autonomă a persoanei, achiziţie dobândită într-o manieră întâmplătoare, dar în ocazii din ce în ce mai numeroase şi mai variate. Educaţia informală precede şi depăşeşte ca durată, conţinut şi modalităţi educaţia formală.. Educaţia informală nu poate constitui substanţa şi temeiul fundamental al educaţiei.

Sub aspectul conţinutului, educaţia informală este determinată de caracterul predominant al unuia sau altuia dintre tipurile de valori, activităţi sau preocupări ale contextului social în care educatul îşi duce existenţa, dar şi de propriile lui dorinţei. Unii rămân sub influenţa culturii umaniste, în vreme ce alţii sunt atraşi de preocupări ştiinţifice, tehnologice, organizatorice.

Educaţia informală apare prin excelenţă ca o rezultantă a multitudinii de influenţe venind din aria mediului social. În realitate, viaţa socială a omului se desfăşoară sub un dublu impact: acela al opiniei publice şi al cenzurării pe care o operează conştiinţa în sine

Educaţia informală înglobează totalitatea influenţelor neintenţionate, aleatorii şi difuze, prin care fiecare persoană dobândeşte cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini din experienţele sale zilnice.

Trăsăturile caracteristice ale educaţiei informale:

spontaneitatea contextului în care experienţa educaţională se realizează, ceea ce determină un efect discontinuu si nesistematic al acestora;

- atractivitatea şi diversitatea stimulilor educaţionali care fac ca impactul formativ să fie relevant şi semnificativ pentru individual uman;

- absenţa restricţiilor sau a standardelor, care stimulează nevoia de cunoaştere autonomă şi liberă;

- varietatea conţinutului informaţional, cuprinzând toate domeniile de cunoaştere;- caracterul dominant al valorilor promovate, în funcţie de specificul socio-cultural

al comunităţii, de apartenenţa şi de aspiraţiile morale şi spirituale ale subiectului;- efectele “perverse” ale acestor experienţe educaţionale, atunci când sunt în

contradicţie cu valorile promovate de educaţia formală.

3. Educaţia nonformală, care se mai numeşte şi extraşcolară, surprinde o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar mereu are efecte formative. Este educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii, de exemplu, educaţia adulţilor, precum şi educaţia care are loc în afara şcolii-de exemplu, prin influenţa mediului familial, a grupelor de prieteni şi a mediului de viaţă.”

Educaţia nonformală vine să completeze, în mod tradiţional educaţia formală şi cea informală.

Prin natura şi specificul ei, educaţia nonformală invocă alte însuşiri proprii: mare varietate, flexibilitatea sporită, diferenţierea conţinuturilor şi a tehnicilor de lucru, caracterul optimal sau facultativ, autoimplicarea mai profundă în actul organizării a persoanelor educate. Conţinuturile urmăresc desfăşurarea unei activităţi cu caracter formativ, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu elevii, părinţii, organizaţiile social-culturale şi social-politice. De regulă, activităţile se desfăşoară în şcoală şi sunt constituite din cercuri pe discipline cu caracter tematic sau pluridisciplinar, competiţii culturale sau sportive, comemorări şi festivităţi etc. Desigur, sunt cuprinse şi activităţi a căror desfăşurare necesită deplasări în locurile cerute de tematică (întreprinderi, muzee, terenuri agricole) sau instituţii asociate.

Trăsăturile caracteristice ale educaţiei nonformale:

- marea varietate şi flexibilitate a acestor situatii educaţionale;- caracter opţional, facultativ;- diferenţierea conţinuturilor ţi a modalităţilor de lucru în funcţie de interesele şi

capacităţile participanţilor;- valorifică întreaga experieţă de învăţare a participanţilor;

Aceste tipuri de activităţi se realizează în mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment sau de odihnă activă, sub îndrumarea cadrelor didactice. Unele dintre ele vizează educaţia adulţilor (acţiunile paraşcolare, acţiuni de reciclare, de reorientare profesională).

Este evident faptul că cele trei tipuri de educaţie sunt într-o permanentă interdependenţă şi întrepătrundere. Una fără alta nu există, educaţia informală şi cea nonformală influenţează în mod inevitabil educaţia formală, de aceea spunem că există beneficii fundamentale dacă incidenţele informale si nonformale se integrează în mod creator în educaţia formală.

În acelaşi timp achiziţiile educaţiei formale contribuie la dezvoltarea şi eficientizarea celorlalte două modalităţi. Sigur că în anumite cazuri educaţiile formală, informală şi nonformală pot exista în dezacord sau contradicţie.

Educaţiei formale îi revine rolul primordial în misiunea de a-i pregăti pe elevi pentru învăţarea continuă şi pentru selecţionarea, ierarhizarea şi prelucrarea informaţiei acumulate în afara orelor de curs. „Pentru punerea în funcţiune a unor modurii eficiente de corelare a diferitelor tipuri de conţinuturi, propunem o cale dublă: una de transfer sau utilizare a elementelor educaţiei formale în aria ducaţiei nonformale şi informale şi alta de preluare în cadrul activităţilor şcolare a unor elemente dobândite, prin excelenţă, în cadrul educaţiei nonformale şi informale” Nu vorbim doar despre o apropiere între diversele tipuri de conţinuturi, ci şi de dezvoltarea în faţa elevului a unui stil de viaţă care să faciliteze o cât mai bună însuşire a exigenţelor specifice lumii contemporane.

„Sistemul de învăţământ continuă să reprezinte un subsistem al sistemului social”, alături de subsistemul cultural, economic, juridic, sanitar, etc., dar complexitatea vieţii sociale privită în perspectiva viitorului lasă să se întrevadă etapa în care întreaga existenţă socială să apară dominată de cerinţele educaţiei!, educaţia devenind astfel cu adevărat modul de a fi al omului, aşa cum o definesc în prezent diverşi autori, ea va deveni cea mai complexă , mai importantă şi mai utilă activitate a omului.

Educaţia trebuie să aibă caracter global (concepţia holistică), îmbinând armonios şi eficient educaţia formală cu cea informală şi nonformală.

Potrivit concepţiei holistice, frontierele dintre tipurile de educaţii identificate nu sunt rigide, între ele existând întrepătrundere şi interdependenţă.

Şcolii îi revine sarcina de a prelua şi prelucra măcar o parte a mesajelor educaţiei informale. Educaţia informală este în dezvoltare în toate ţările lumii, volumul informaţiilor dobândite în afara şcolii este din ce în ce mai mare.

Important este că evaluarea în cadrul educaţiei formale revine cu deosebire fiecărui cadru didactic şi instituţiei în ansamblu, în timp ce evaluarea practică în cadrul educaţiei nonformale şi mai ales a celei informale cade automat în sarcina celui care învaţă, uneori pe calea unui contact brutal, cu dezminţirea sau confirmarea de către realitate a acţiunilor sale, a calităţii cunoştinţelor sale sau a gesticii sale profesionale.

PARTEA PRACTICĂ

Este binecunoscut faptul că educaţia influenţează în mare măsură abilităţile de comunicare. Comunicarea eficientă, ca proces de interacţiune interumană conduce către o bună relaţionare între oameni. Atunci când apar conflicte, cele mai multe se datorează lipsei de comunicare, care deseori se datorează “lipsei de educaţie”. Rolul educaţiei elevilor din acest punct de vedere este determinant deoarece în anii de şcoală dobândim comportamente, ne făurim vise şi acţionăm.

În acest sens, mi-am propus ca în lucrarea de faţă să exemplific în mod practic o metodă, numită “Teatru-forum”, pe o temă de comunicare, care imbină în mod eficient cele trei tipuri de educaţie.

Pentru lucrarea de astăzi, am rugat pe doamna dirigintă a unei clase a X a, de la Colegiul Naţional “Gh. Vrănceanu” să-mi acorde o oră în care să putem realiza în sala de clasă un “teatru-forum”. Am primit acceptul astfel încât am demarat activitatea practică.

Liceenii de 16-17 ani sunt personalităţi cu multe frământări, sunt persoane al căror temperament se conturează în această perioadă, provocând diverse comportamente. Nu puţine sunt conflictele între elevi, între părinţi şi elevi dar şi între elevi şi cadrele didactice. De aceea cred că trebuie să acordăm o mare importanţă comunicării, mai cu seamă comunicării asertive. Realizarea comunicării asertive presupune multe influenţe ale educaţiei informale şi nonformale.

Astefl, am dezvoltat cu elevii de liceu, o temă de comunicare şi am procedat conform metodologiei, astfel:

1. Stabilirea obiectivelor ca fiind:a. Să ştie definiţia comunicăriib. Să identifice elementele comunicării: emiţător, receptor, canal de

comunicarec. Să identifice modurile de comunicare:

verbal/nonverbal/paraverbal; direct/indirectd. Să conştientizeze importanţa comunicării în grupe. Să identifice şi să-şi însuşească tipurile de comunicare:

asertivă/pasivă/agresivăf. Să conştientizeze şi să participle activ alături de grup, la rezolvarea

conflictelor şi îmbunătăţirea comunicării.g. transferul în viaţa reală, de elev, a abilităţilor relevate în timpul

jocului.

2. Strategia didactică are în vedere următoarele elemente:a. Metodele pe care le-am folosit au fost brainstormingul (comentarea

unor texte şi imagini) şi Teatru-Forum (imaginarea de situaţii, improvizarea situaţiilor de comunicare)

b. Mijloacele necesare sunt fişele de lucru cu imagini, file de hârtie şi instrumente de scris.

c. Evaluarea se realizează prin observaţie directă precum şi prin întrebări şi răspunsuri.

Scopul activităţii pe care am realizat-o cu elevii clasei a X a a fost acela de a îmbunătăţi abilităţile de comunicare între elevi şi profesori, folosind metoda Teatru-Forum.

Ştim că există situaţii conflictuale sau tensiuni în orele de clasă, şi de multe ori profesorul devine neputincios în rezolvarea unui conflict. Sigur că “stăpânirea” unei clase depinde în cea mai mare parte de modul de comunicare al profesorului.

Tehnicile teatrului sunt considerate tehnici de comunicare, deoarece prin asumarea sau jucarea unui rol, subiecţii învaţă comportamente în mod organic, realist. Dezvoltarea atenţiei, a concentrării, a focusării şi nu în ultimul rând a abilităţilor de comunicare se realizează mai uşor prin folosirea metodelor de artă dramatică, care înglobează mult informal şi nonformal.

Metoda Teatru-Forum, face parte dintre metodele nonformale de învăţare. Astfel, este facil să identificăm problemele cu care se confruntă profesorii la clasa de elevi, să descoperim cauzele şi cu ajutorul implicării grupului să găsim soluţii pentru aceste probleme.

Personajul este liber, se exprimă liber şi improvizează replici. Teatrul-Forum este un teatru al improvizaţiei, al trăirilor sufleteşti, un teatru în care cel care joacă un rol, poate interveni şi poate schimba acţiunea piesei astfel încât situaţia să devină una benefică. Se pot imagina diverse situaţii de comunicare, diverse contexte, astfel încât să putem alege cea mai bună variantă de comunicare şi de rezolvare a unei probleme.

Obiectivele folosirii metodei Teatru-Forum:

1. Exprimarea sentimentelor şi a trăirilor. Desfăşurarea unei piese de teatru-forum implică participarea activă atât a personajelor cât şi a spectatorilor care, la un moment dat se pot transforma în actori şi pot aduce schimbarea în bine a situaţiei prezentate.

Această metodă de lucru, metodă nonformală, are un puternic impact asupra celor implicaţi deoarece dezvăluie soluţii la unele problemele cu care aceştia se confruntă.

2. Dispariţia temerilor şi crearea relaţiilor interpersonale puternice. Prin exprimarea trăirilor şi sentimentelor putem participa activ în formarea unei echipe, putem descoperi împreună disfuncţionalităţile şi putem găsi împreună soluţiile.

Metoda Teatru-Forum este un foarte bun instrument pentru:

- îmbunătăţirea şi dezvoltarea pe plan personal şi la nivel de grup a participanţilor,

- identificarea şi înţelegerea mai clară a unei probleme cu care se confruntă grupul,

- coeziunea grupului şi munca în echipă (participantii la un Teatru Forum vor face o serie de exercitii menite sa conducă spre o coeziune mai bună a grupului).

- îmbunătătţirea comunicării, negocierii şi rezolvării de conflicte.

Conţinutul lecţiei pe care am propus-o s-a desfăşurat astfel:

La clasa a X a, profilul “filologie”, au fost prezenţi 13 elevi: 10 fete şi 3 băieţi, am început cu un exerciţiu de energizare: “Dacă n-aş fi om aş fi…..” timp de 10 minute. Fiecare elev numeşte o fiinţă, un obiect sau un lucru cu care se identifică. Răspunsurile au fost argumentate.

EVOCAREA:

1. Definesc pe scurt “comunicarea” ca fiind procesul prin care informaţiile şi mesajele se transmit de la o persoană la alta prin intermediul unor canale de comunicare.

2. Invit elevii să recunoască elementele comunicării în imagini (emiţător-receptor-canal de comunicare).

3. Solicit elevilor să exemplifice pe baza observaţiilor comportamentelor dintre colegi, profesori şi elevi, profesori şi părinţi, modurile de comunicare (verbal/nonverbal; direct/indirect).

4. Explic ce înseamnă Teatru-Forum, cum îl vom realiza şi de ce. Las elevii să desemneze 2 colegi care vor interpreta, pe rând, timp de 10 minute fiecare, rolul a doi profesori.

REALIZAREA SENSULUI:

1. Cei doi “actori” părasesc sala de clasă, pentru câteva momente. Elevii rămaşi în clasă primesc sarcina de a recunoaşte “personajele” pe care colegii lor le interpretează şi de observa şi analiza comportamentele “actorilor” (profesori şi elevi)

2. Deseori conflictele interpersonale ramân nerezolvate sau provoacă alte conflicte din cauza lipsei de comunicare sau a unei comunicări ineficiente.

3. Comunicarea asertivă are rolul adaptării oamenilor la situaţiile conflictuale. Diferenţele de personalitate conduc către acţiuni şi reacţiuni diferite.

4. Teatru – Forum, este o metodă foarte eficientă în dezvoltarea abilităţilor de comunicare pentru că pune persoanele în pielea celor cu care sunt în conflict, ceea ce conduce de fapt către autocunoaştere şi autoanaliză.

5. Îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de decizie şi responsabilitate, dezvoltarea abilităţilor de management al conflictelor sunt consecinţe ale unui comportament asertiv, obţinut prin invăţarea şi adoptarea unui set de atitudini şi comportamente

6. Elevii-profesori au interpretat foarte bine rolurile, entuziasmul şi buna dispoziţie au dominat în clasă.

Aşadar am putut clarifica faptul că:- asertivitatea este:

a) abilitatea de a ne exprima emoţiile, opiniile şi convingerile fără a afecta sau ataca drepturile celorlalţi

b) o abilitate pe care o poţi învăţac) o modalitate de a comunica şi de a te comporta cu ceilalţi astfel încât să-ţi

construieşti încrederea în tine- pasivitatea este:

a) încercarea de a evita confruntările şi de a mulţumi pe toată lumea, fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale

b) lipsa dorinţei pentru cevac) lipsa luptei pentru obţinerea propriilor drepturi sau pentru apărarea propriei

opinii- agresivitatea este:

a) acuzarea şi blamarea celorlaţib) încălcarea regulilor impusec) indiferenţa şi insensibilitatea faţă de părerile celorlaţid) lipsa respectului faţă de ceilalţi

e) rezolvarea problemelor în mod violentf) convingerea că cei din jur sunt nedrepţiconvingerea că propriile drepturi sunt mai importante decât ale celor din jurg) critică

7. Construirea comportamentului asertiv începe în perioada preadolescenţei şi se conturează în faza adolescenţei. Relaţiile sociale, relaţiile interpersonale, rezultatele sau eşecurile le putem considera din acest punct de vedere consecinţe ale comportamentelor.

8- Consecinţele comportamentului

- asertiv sunt:a) problema este discutatăb) drepturile sunt susţinutec) libertatea de a ne alege singuri ceea ce vrem să facemd) construirea încrederiie) recunoaşterea şi respectarea drepturilor celorlaţi

- pasiv sunt:a) evitarea problemeib) ignorarea propriilor drepturic) alţii aleg în locul tăud) neîncrederee) considerarea drepturilor celorlalţi mai importante decât cele personale

- agresiv sunt:a) atac asupra problemei b) susţinerea drepturilor personale fără a ţine cont de cele ale semenilorc) alegerea propriei activităţi dar şi a celorlalţid) ostilitate, blamare, acuzee) considerarea că drepturile personale sunt mai importante decât ale celorlalţi

9. Indiferent de personalitatea pe care o avem sunt evidente beneficiile asertivităţii şi ale comportamentului asertiv. Foarte important este faptul că asertivitatea se poate învăţa iar comportamentul asertiv se poate însuşi prin educaţie respectând principiile asertivităţii. Astfel comunicarea este eficientă iar conflictele interpersonale dispar. Rolul profesorilor este acela de a incuraja elevii în însuşirea comportamentelor asertive şi de a le construi încrederea în ei înşişi.

REFLECŢIA:

Bucuria şi deschiderea cu care elevii au participat la lecţia propusă, demonstrează faptul că deşi sunt în clasa a IX a, ei percep comportamentele profesorilor lor într-un mod foaret real. Interpretările au fost diferite: primul rol jucat a fost al “dlui professor de fizică”, iar al doilea al “dnei de desen”.

Dacă la ora de fizică activitatea a decurs cât se poate de natural şi firesc, la ora de desen au apărut problemele: gălăgie, râsete, răspunsuri în afara subiectului, intervenţii nepotrivite, etc.

Intrebând actorii despre cum s-au simţit interpretând rolurile, elevul a răspuns ca s-a simţit bine dar că nu i-ar plăcea să fie profesor. Eleva, interpreta “profei de desen”, a declarat că s-a simţit rău, pentru că nu i-a plăcut atitudinea elevilor. deşi cu toţii veneau cu argumente în defavoarea profesoarei.

CONCLUZII:

Pe tot parcursul desfăşurării activităţii, elevii au fost captaţi în totalitate de tot ceea ce s-a întâmplat în clasă. Au jucat comportamentele reale astfel încât le-a fost mai uşor să observe şi să analizeze situaţiile de comunicare. Şi-au exprimat punctele de vedere fără reţinere, au participat la discuţiile privind găsirea soluţiilor.

Folosind metoda Teatru-Forum putem încuraja

- Experimentarea proprie,- Manifestarea în cadrul grupului- Procesul de studiu în favoarea rezultatului- Asimilarea cunoştinţelor în favoarea memorării- Exersarea inteligenţei emoţionale- Dezvoltarea creativităţii

Raportul de forţe se schimbă; de la profesorul care predă către elevul care învaţă. Mediul propice va putea fi creat de către profesor iar disponibilitatea de a învăţa poate fi creată tot de către profesor.

Profesorul participă în mod activ la procesul de învăţare al elevului, formând ceea ce specialiştii numesc “experimentarea împreună”: “invăţăm din experienţă şi prin experimentare” Experienţa direct a elevului îi aparţine lui însuşi însă mediul pentru realizarea acestei experienţe aparţine în mod exclusiv profesorului: el stabileşte regulile jocului, limitele între care se paote extinde un rol, regulile relaţiei de roluri, climatulpsiho-social.

Elevul care are intelect, afectivitate şi intuiţie, trebuie trezit la nivel senzorial prin captarea atenţiei, apoi a concentrării, apoi interesat la nivel intelectual, provocat la nivel intuitiv şi eliberat în final pentru a-şi putea utilize creativitatea.

Recomandarea noastră este utilizarea din partea profesorului a colaborării şi cooperării în locul concurenţei şi a competiţiei exagerate.

Bibliografie:

1. Băban, Adriana (coordonator) – „Consiliere educaţională”, Ed. „Ardealul” Cluj, Cluj-Napoca, 2001

2. Cojocariu, Venera Mihaela,- “Fundamentele pedagogiei”, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2008

3. Cosmovici, Andrei; Iacob, Luminiţa, - “Psihologie şcolară” Ed. Polirom, Iaşi, 20054. Cucoş, Constantin – “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi, 19965. Dumitru, Ion – „Consiliere psihopedagogică”, Ed. Polirom, Iaşi,20086. Gulei, Marinela-Elena – „Consiliere pentru viitorul tău”, Asociaţia Alternative

Sociale, Iaşi, 2004, 7. Manualul „Competenţe în comunicare – performanţă în educaţie; Program de formare

destinat cadrelor didacticedin învăţământul preuniversitar” – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Dramatică „I.L.Caragiale”, Bucureşti, 2012

Activitatea în imagini