1) Jertfa lui Iisus Hristos fata de oameni

2) Martiriul Brâncovenilor, jertfă pentru credinţă şi neamSensul martiric al morţii Brâncovenilor

"Într-o Duminică, cu un ceas înainte de amiază, din porunca Sultanului, a fost luat pe neaşteptate din închisoarea sa

de la Şapte Turnuri şi a fost adus, ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere, boier din

principat, care mergeau toţi înaintea lui, pe jos, prin oraş. Şi aşa a fost adus lângă Marele Serai, înaintea chioşcului

împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel Mare. Atunci,

fără nici o formă de dreptate, de faţă cu sultanul, s-a dat poruncă gealatului ca întâi să taie pe fiul cel mai mic al

Domnului, un tânăr care n-avea mai mult de şaptesprezece ani. Aceeaşi osândă, cu o crâncenă neomenie, s-a

săvârşit şi faţă de ceilalţi fii şi faţă de cumnat, după vârstă, în faţa părintelui, care a trebuit să vadă ticăloasa

privelişte. Apoi l-a tăiat şi pe Domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atârnând de trup, şi aşa a murit. Cele şase

trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului. Însă seara au fost

aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat

murmurări mari; care toţi blestemă aceasta şi strigă că e o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această

ţară.

Nu numai că era Duminică în ziua când s-a îndeplinit această execuţie crudă, dar şi marea sărbătoare pe care o

serbează grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înălţării la Cer a Fecioarei. Lucru care pare a-l fi făcut înadins Vizirul

spre a-şi arăta dispreţul pentru creştini, dintru a căror lege era principele mort. Care creştini, prin aceasta, pe

neaşteptate au şi fost tulburaţi în închinăciunile lor" (Scrisoare, Hochepied, 7 septembrie 1714).

"Duminică, 26 august, zi hotărâtă pentru primirea solemnă a solului suedez Grotus de către sultan; …Înainte de

primire am fost martorii unei scene demne de plâns, pedeapsa mult timp amânată a celui mai nenorocit dintre

domni: domnul Ţării Româneşti cu toată casa lui…

Sultanul a dat un firman ca să fie prins de viu şi adus la Constantinopol cu toată casa lui. Aşa s-a şi făcut fără zăbavă

şi ei au aşteptat multă vreme la Iedi Kule o moarte groaznică, fiind între timp supuşi la chinuri grele ca să-şi

mărturisească averile lor. În cele din urmă, aproape omorându-i, au izbutit să le afle. În sfârşit astăzi au fost duşi la

locul de execuţie. E o piaţă lângă serai, în faţa Galatei, unde se face de obicei execuţia oamenilor de seamă. La

Exemple de

Iubire Jertfelni

ca

margine este o galerie acoperită în care stă sultanul să privească. Într-adevăr şi cu acest prilej sultanul Ahmet a fost

de faţă.

Primul care-şi pierdu capul sub sabie a fost mareşalul, ginerele domnului, şi în acelaşi chip pieriră în sânge doi copii.

Mai rămânea al treilea, un băieţaş de doisprezece ani, care tremura înspăimântat; când călăul îl apucă să-i taie

copilul strigă cât putu: "La vârsta mea pot eu avea o vârstă aşa de mare…? Dă-mi voie să-mi trăiesc tinereţea, vei

vedea cu câtă credinţă îţi voi sluji. Dacă pe mine creştin mă vei slobozi cu iertarea ta, mă voi face musulman, dacă

de asta ţine iertarea mea". Îndată aceste cuvinte au fost transmise sultanului şi acesta a trimis vorbă lui

Brâncoveanu întrebându-l: "Dacă el, ca părinte, îngăduie fiului său să-şi schimbe legea, ca să-şi păstreze viaţa?"

Bătrânul a suspinat adânc şi a simţit cu cruzime în inimă această nouă lovitură a vorbelor prosteşti ale copilului.

Deşi evlavia se lupta în el cu dragostea părintească, totuşi evlavia a învins dragostea şi cu glas limpede a spus: "Din

sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa"." (Francisc Gosiciecki, iezuit, în Solia cea mare a lui

Stanislaw Chometowski…).

"Fostul Principe al Valahiei a fost condus la locul de tortură, unde, după câteva zile, au fost aduşi soţia, fiii şi unul

din gineri. Atât soţia, cât şi fiica au fost cruţate până acolo. Principele şi ceilalţi au fost trataţi cu cruzime; dar ceea

ce întrece măsura oricărei proceduri de felul acesta, sau poate orice exemplu de bestialitate, este faptul că tatăl a

fost torturat în prezenţa soţiei, iar fiii mai mari şi mai mici, în prezenţa tatălui şi a mamei."

3) Sfantul Mucenic Gheorghe

Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografieIconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este

reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul MoldoveiReprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitorIn 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

4) Sfantul Grigorie Dascalu

Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti, este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in ziua de 22 iunie. Sfantul Grigorie s-a nascut in anul 1765, in localitatea Bucuresti, si a intrat in monahism la Manastirea Neamt, sub indrumarea duhovniceasca a Sfantului Paisie Velicicovski. In anul 1823, pe cand era numai ierodiacon, vrednicul nevoitor a fost hirotonit episcop, fiind asezat in cinstea de Mitropolit al Tarii Romanesti (1823-1834).Sfantul Grigorie a trecut la cele vesnice in data de 22 iunie 1834, fiind inmormantat in partea de miaza-noapte a bisericii celei mari din Manastirea Caldarusani. Canonizarea Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul a fost proclamata in data de 21 mai 2006, in ziua hramului Catedralei Patriarhale din Bucuresti. Cinstitele sale Moaste se afla in Manastirea Caldarusani, din judetul Ilfov.Pentru viata si activitatea sa duhovniceasca si culturala, Sfantul Ierarh Grigorie a ramas in memoria Bisericii si a neamului romanesc drept cel mai de seama intaistatator al scaunului Mitropoliei Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea, pentru aceasta el fiind supranumit "Dascalul".

5) Familia,imparatie a iubirii jertfelnice

Randuiala casatoriei este una dintre cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe. Prin primirea binecuvantarii si harului Sfintei Treimi, casatoriareprezinta pentru cei doi miri o cale de participare la realitatile dumnezeiesti ale Imparatiei Cerurilor. Ea reprezinta totodata o cale de redobandire a demnitatii imparatesti a omului, pierduta prin pacat. Acest lucru este subliniat de folosirea simbolica a cununiilor (coroanelor), fapt care a si dat numele randuielii, acela de Taina Cununiei (Taina Incununarii).Omul, neam imparatesc

Demnitatea imparateasca a omului se intemeiaza pe actul creator, acesta fiind creat dupa "chipul si asemanarea” "Imparatului cerului si al pamantului”. Sfintii Parinti ne spun ca omul insusi a fost adus la existenta ca imparat al intregii creatii. In acest sens, da marturie si Psalmul 8 al lui David: "Ce este omul ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi

pe el? Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el. Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. (Ps. 8, 4-6)

Prin pacat, omul pierde cinstea de imparat al creatiei, devenind rob patimilor si lumii create. Actul caderii omului in pacat a dat prilej diavolului sa se afirme ca "stapanitor al acestei lumi”, supuse stricaciunii si mortii.

Iconomia mantuirii omului, lucrata prin intruparea lui Hristos, Moartea si Invierea Sa, Inaltarea la Cer si Pogorarea Sfantului Duh, proclama biruinta vietii asupra mortii, atat eliberarea omului din aceasta robie a mortii si stricaciunii, precum si restabilirea acestuia in demnitatea sa imparateasca dintai. Omului ii este redeschisa calea spre a redeveni imparat, peste patimi si lume, alegand sa vietuiasca liber in Biserica, prin participarea la Sfintele Taine.

Chipul imparatesc al familiei crestine

Taina Nuntii ni se infatiseaza in ansamblul ei drept o recapitulare a creatiei si a istoriei mantuirii neamului omenesc.

De aceea, auzim in rugaciuni pomenite pe de-o parte, numele lui Adam si Eva, parintii neamului omenesc, fiind chemati sa nu mai intrebuintam in mod gresit libertatea, adica spre pacat, asemenea lor, iar pe de alta, numele a numeroase personaje biblice vechi-testamentare, numerosi patriarhi biblici si sotiile lor, ca unii ce sunt stramosii dupa trup ai lui Hristos.

Familia isi are asadar rolul ei insemnat in iconomia intruparii lui Hristos si a mantuirii neamului omenesc. De aici reiese si rolul sau fundamental in ceea ce priveste mantuirea celor doi soti si, dupa caz, a copiilor.

Familia ni se infatiseaza drept chip al Bisericii, loc in care omul este chemat "sa-si lucreze” "asemanarea cu Dumnezeu”. Insa asa cum Biserica este chip al Imparatiei Cerurilor, tot asa se arata a fi si familia.Cununiile ce sunt puse pe capul mirilor in Taina Nuntii sunt simboluri biblice ce exprima triumful vietii asupra mortii, trimitand la viata cea vesnica in Imparatia lui Dumnezeu.

Cununile (stephana) simbolizeaza slava si cinstea pe care Dumnezeu le daruieste familie prin aceasta Sfanta Tainei. O cantare din cadrul Tainei Cununiei, ce urmeaza "incununarii” mirilor tocmai acest fapt il subliniaza: "Doamne Dumnezeul nostru cu slava si cu cinste incununeaza-i pe dansii”.

Mirele si mireasa sunt incununati ca imparat si imparateasa in propria lor imparatie, familia, pe care trebuie sa o conduca cu intelepciune, dreptate si sfintenie. Este un fapt care ii responsabilizeaza profund pe cei doi miri.

Cununia pusa pe capul mirelui arata ca acesta este proroc, preot si imparat al familiei si casei sale.

Sotul este proroc deoarece datoria sa este aceea de a reaminti intotdeauna celor din familie, dreapta credinta, planul lui Dumnezeu cu privire la ei si cu privire la lume.

Sotul este preot deoarece el se cere a fi pilda de rugaciune in familie, invatandu-i si calauzindu-i si pe ceilalti membri catre viata in Hristos in Biserica.

Sotul este imparat ce trebuie "sa imparateasca” peste toti ai lui intru iubire.

La randul ei, sotia trebuie sa fie o imagine in oglinda a sotului, marturisind ceea ce este bine, drept si sfant. Este o imparateasa ce trebuie tratata de sotul ei cu aceeasi dragoste pe care Dumnezeu o poarta Bisericii.

Chipul mucenicesc al familiei crestine

Exista insa un continut si mai profund al cununiilor pe care ni-l descopera Taina Nuntii. In Biserica, cununa imparateasca se indentifica cu cea a muceniciei.

Acest fapt face ca in slujbele sfintilor mucenici sa intalnim imagini ale muceniciei ca nunta cu Mirele Ceresc, precum in acest tropar: "Mieluseaua Ta, Iisuse (N), striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc cu Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci ca o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ei, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre.”

Pe de alta parte, in Slujba Nuntii, intalnim imagini ale muceniciei, in rugaciuni fiind pomeniti cei 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, Sfantul Mucenic Procopie, in timpul cand are loc procesiunea in jurul mesei, se canta: "Sfintilor Mucenici care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului, sa se mantuiasca sufletele noastre.” (Cantare din slujba cununiei)”.

Fara indoiala, viata de familie traita spre mantuire necesita tarie si credinta de mucenic. Prin coroanele puse pe capul lor, mirilor li se reaminteste conditia esentiala ce face din unirea dintre ei una cu adevarat in Hristos. Aceasta conditie este primirea Evangheliei lui Hristos, purtarea Crucii, pentru a participa la biruinta Sa, in Imparatia Cerurilor.

In vechime, cununiile erau legate printr-un lant ce simboliza unirea dintre mire si mireasa in Hristos. Acestea erau purtate timp de opt zile, ca ei sa nu se poata departa unul de altul, trimitand mai ales la evitarea "divortului sufletesc” dintre ei.Astazi, cununile sunt indepartate de pe capul mirilor la sfarsitul slujbei rostindu-se o rugaciune in care se aminteste: "Primeste cununile lor in imparatia Ta, pazindu-i curati, fara prihana si neasupriti in vecii vecilor”.

Aceste cununi sunt numai chipuri ale cununilor din Imparatie pe care le vor primi de la Hristos daca vor trai intru El. Astfel, iubirea dintre barbat si femeie devine partasa veacului ce va sa vina, sotilor aratandu-li-se ca sunt chemati a primi in Imparatie cununile cele vesnica impreuna cu martirii si sfintii, de la Hristos Insusi.

Am intalnit la cineva explicatia potrivit careia cuvantul "casnicie" ar proveni de la "cazna". Prin urmare, casnicia este truda, staruinta, osteneala, in vederea mantuirii. Putem vorbi, asadar, de o mucenicie a vietii de familie, prin daruire totala. Pomenirea mucenicilor si indentificarea cununiilor cu simboluri ale martiriului in Taina Cununiei, nu implica insa o invocare morbida a "suferintei” ca element constituent al casatoriei crestine. Sa nu uitam ca, in rugaciuni, mirelui si miresei le sunt fagaduite fericirea si bunastarea, nu suferinta.

Mirii sunt chemati sa moara lumii si patimilor, sa moara lor insile, sa-si puna viata pentru Hristos si semeni, incepand din sanul propriei familii, spre a se bucura vesnic in Imparatia Cerurilor.