Universitatea București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

O metodologie de analiză a rețelelor sociale onlineRezumat

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu

Doctorand:

Cătălin Lazăr

Introducere

Într-o abordare sociologică sistematică a rețelelor sociale online, accentul trebuie să cadă pe

specificitatea acestora și pe modul lor particular de evoluție accelerată în timp față de rețelele

clasice, nemediate electronic. Astfel, modelele teoretice trebuie să fie elaborate în condițiile noi

de interacțiune (i.e. interacțiune în masă, concentrată în jurul unor puncte cheie și cu un flux

ierarhic de comunicare).

Grupurile sociale formate pe Internet prezintă structuri complexe, dar și fragmentări, o

volatilitate ridicată în timp dar și un potențial de emisie și recepție ale unui mesaj comunicat

foarte mare și o transmisie foarte rapidă. Rețelele de socializare au jucat un rol important în

concentrarea și comasarea forțelor populare din spatele mișcărilor sociale recente din orientul

mijlociu și nordul Africii. Ar fi de dorit ca modelele teoretice să îmbunătățească înțelegerea pe

care o avem asupra acestor fenomene.

Mărimea rețelelor online constituie motivația principală pentru care modelul teoretic pe

care vrem să-l elaborăm în această lucrare să fie de natură informatică. Vom încerca să oferim

metode programatice, repetabile și testabile, de investigare a rețelelor sociale online. În acest

sens, prezentăm premisele sub care am desfășurat cercetarea noastră:

1. Investigarea reţelelor online trebuie să țină cont de cunoaşterea reţelelor la modul

general (incluzând aici, în principal, studiul reţelelor „offline”) şi de întelegerea modului

în care indivizii se implică în varii tipuri de relaţii.

2. În cadrul unei reţele, studiul legăturilor de tip punte poate scoate în evidenţă grupurile

marginale, în timp ce analiza densităţii unei reţele poate scoate în evidenţă nivelul de

capital social pe care îl deţine un anumit grup. Grupul este cu atat mai integrat si mai

performant cu cât capitalul social este mai ridicat, respectiv cu cât beneficiile socio-

economice ale membrilor grupului de pe urma interacțiunii în rețea sunt mai mari.

3. Pentru a construi o reţea socială se poate se poate face apel la un generator de nume,

de poziţii sau de resurse. După această fază de adunare a datelor de reţea, în partea de

început a analizei trebuie identificat tipul de conexiune existent între legături. Acest lucru

trebuie urmarit pentru că are implicaţii în ceea ce priveşte analiza (e.g.: acelaşi nod poate

avea diferite concentrări de putere, în funcţie de modul în care este conectat).

4. Construcţia unei reţele sociale (e.g. identificarea actorilor şi a atributelor acestora, a

relaţiilor şi a atributelor acestor relaţii etc.) are nevoie în prealabil de o definire clară şi

distinctă a subiectului şi temei ce urmază a fi analizate.

5. Teoria grafurilor şi a matricilor oferă o serie de cunoștințe de bază necesare pentru

analiza reţelelor sociale şi pentru înţelegerea conţinutului diferiţilor indicatori de

măsurare.

6. Începând cu a doua jumătate a anilor 90, în domeniul de studiu al reţelelor sociale au

fost dezvoltate diverse instrumente software de analiză şi vizualizare. Printre acestea se

numără: UCINET, PAJEK, ORA şi SocNetV.

Aplicațiile posibile ale unui model de investigare ar fi :

a. Una din aplicații se referă la evaluarea periodică (e.g. la 5-7 ani distanţă) a nivelului de

implicare în relaţii a publicului ţintă (e.g. publicul ţintă poate fi populaţia României, a

unei localităţi din România sau a unui spaţiu din afara Românei) în comunicarea online,

tipul acestei comunicări, gradul de transpunere online a contactelor din viaţa reală,

extensia şi conţinutul relaţiilor online şi offline, relevanţa comunităţilor online pentru

viaţa populaţiei vizate.

b. În condițiile în care reţelele online sunt fragmentate, sarcina de a le monitoriza pe toate

este extrem de dificilă. De aceea, o primă evaluare şi clasificare, urmată de folosirea de

software de monitorizare (crawlere) care să achiziţioneze, să arhiveze şi să actualizeze

continuu informaţia relevantă pentru comunitatea respectivă (în speţă mesajele schimbate

public) poate fi extrem de utilă. Aplicația ar putea totodată să realizeze căutări după

cuvinte cheie legate de clişeele verbale ale nodurilor (indivizilor) de interes pentru

cercetatori.

c. Reţelele online au un grad de volatilitate ridicat. Acest aspect impune necesitatea

reevaluării permanente. Reevaluarea de ansamblu a unei comunităţi de tip volatil (e.g.

MUDs & MMORPG, comunităţi create în jurul unui interes comun, relativ difuz, prezent

la un număr mare de indivizi etc.) trebuie intreprinsă la un minimum de 6 luni. În cazul

reţelelor mai stabile, reevaluarea este necesara la intervale mai mari de timp: 2-3 ani.

d. Un rol extrem de important in cazul comunităţilor online este cel al moderatorilor si cel

al liderilor informali. Ei sunt cei care pot infuența modul în care comunitatea evoluează,

pot promova mesajele unor membri sau le pot opri pe ale altora, pot propune și susține

nişe de dezvoltare sau propagarea unor mesaje ascunse.

e. Modelele Markov se pot folosi în determinarea tipului de text şi încadrarea semantică,

în implementarea unor motoare de căutare/indexare care organizează paginile stocate

pornind de natura informaţiei prezente în ele. Frecvenţa de apariţie a unor grupuri de

litere şi probabilitatea ca anumite grupuri să se succeadă altora pot fi urmarite pentru

estimarea apartenenţei lingvistice a textului.

f. Realizarea unei aplicaţii de tip Facebook (sau monitorizarea unei aplicaţii de acest tip)

poate fi o aplicatie posibila. Cu cât aplicatia prezintă un interes mai mare pentru

utilizatori cu atât acestea constituie o sursă foarte bună de informaţii personale. Reţelele

sociale online sunt foarte uşor de cercetat pornind de la interactiunile din cadrul acestor

aplicaţii.

Studierea rețelelor online1 se poate realiza cu un software dedicat, care include un crawler

şi un analizator semantic. Crawler-ul reprezintă un produs software capabil să parcurgă cu

rapiditate și să indexeze text disponibil online. Crawlerele pot fi nondiscrimininatorii, adunând

toată informația disponibilă, indiferent de natura ei sintactică și semantică, dar pot fi, de

asemenea, elaborate cu un scop clar (e.g. să adune date care sunt structurate într-un anume fel

sau care conțin anumite cuvinte cheie). În această lucrare am folosit două crawlere structurate

pentru identificarea blogurilor care respectau particularitățile a două platforme importante

(wordpress și blogspot) precum și un crawler generic, nondiscriminatoriu, pentru a parcurge

1 Procedurile de analiză sunt descrise în capitolele ce urmează. Pe scurt, ele presupun etichetarea iniţială a reţelei, patrunderea în reţea, colectarea de material cu crawlerul, analiza sa cu analizatorul semantic, reevaluarea periodică.

bloguri cu o altă structură. Analizatorul semantic, pe de altă parte, aduce o completare și o

îmbunătățire calitativă analizei, în special în cazul crawlerelor fără discriminare, unde informația

adunată conține de multe ori părți irelevante sau meta-date inutile ale mediului informatic asociat

(e.g. tag-uri html). Folosind analiza semantica, putem filtra datele în format text și putem păstra

doar bucățile relevante. Putem urmări frecvența apariției unor cuvinte, asocieri de cuvinte sau

chiar stări emoțional-mentale ale autorilor.

Să zicem că ne interesează identificarea de rețele în care este implicată populația adultă a

României. În cazul studiului offline, pentru reţele sociale la modul general, se recomandă

evaluarea la 5-7 ani a gradului de implicare al populaţiei României în reţele. Exemple de aspecte

analizate: participarea publicului în reţele, influenţa acestora, implicarea în reţele online, legătura

online-offline, capacitatea de mobilizare a reţelelor etc. Un instrument extrem de util în analiză

este generatorul de resurse. Evaluarea trebuie întreprinsă făcând apel atât la literatura academică

şi la cea gri2 (costurile asociate sunt mai reduse, precizia este mai mare). Dacă sursele analizate

nu oferă un material suficient de concludent pentru întreprinderea cercetarii se poate realiza un

sondaj de opinie dedicat investigării gradului de implicare a populației in rețele variate. Un

astfel de sondaj poate investiga un eşantion reprezentativ la nivel naţional. De asemenea, i se pot

adăuga subgrupuri specifice, care să fie supra-eşantionate. Ținând cont de variabilitatea mare a

reţelelor sociale şi a comportamentelor de participare în astfel de reţele, precum şi avand in

vedere incidenţa încă relativ redusă a participării în reţele online, volumul eşantionului principal

ar trebui să fie mare (de minim 3000 de subiecţi). Eșantionului principal i se pot adăuga

aproximativ alte 500 de cazuri, din comunităţi cu grad de risc ridicat (de exemplu, musulmani,

extremişti religioşi de dreapta, radicali ecologişti).

Agenţii specializate în acest sens pot colecta datele prin utilizarea de interviuri face-to-face

şi evitând pe cât posibil selecţia prin random-route. Este recomandat ca acestea sa dețină produse

validate la nivel internaţional (baze de date integrate în principalele cercetări comparative

internaţionale: ESS, EVS/WVS, ISSP).

2 Prin literatură gri înţelegem aici surse neacademice cum ar fi cele jurnalistice sau de opinii personale (bloguri) care, nefiind constrânse de rigorile academice, pot fi mai apropiate în timp de momentul despre care scriu. Natura volatilă a reţelelor sociale online ne-a obligat ocazional să alegem între lipsa completă de surse sau citarea unor astfel de surogate.

Reţele sociale – modele teoretice de studiu

În ultima perioadă, societăţile contemporane sunt din ce in ce mai des privite prin prisma a

două expresii care nu numai că se bucură de o largă audienţă în cercetare, dar sunt și extins

utilizate în managementul şi guvernarea comunităţilor naţionale şi transnaţionale. Aceste două

noi expresii configurează, de fapt, noi paradigme în ştiinţa socială. Ambele, și „societatea

reţelelor” şi de „societatea supravegherii”, pornesc de la informaţie, ca referinţă analitică

principală, pentru ca în final să ajungă la concluzia că eficienţa guvernării sau conducerii si

raţionalizarea organizării sunt profund dependente de culegerea şi procesarea fluxurilor

informaţionale din reţele informale sau ad-hoc construite (formale).

Societatea reţelelor

„Societatea reţelelor” este caracterizată de doua aspecte (Castells, 1996; Herring, 2002).

Primul se referă la multiplicarea reţelelor - ale căror noduri sunt diverse entități sociale (e.g.

persoane, organizaţii şi state naţionale sau componente ale acestora). Al doilea, la fluxuri de

informaţii, bunuri sau servicii. Cel mai adesea, „societatea reţelelor” apare ca rezultat al relaţiilor

sau al conexiunilor de schimburi de informaţii, ce apar în reţele între persoane, organizaţii sau

state naţionale în timpul social, în spaţiul geografic real sau în spaţiul virtual. Actuala „societate

a reţelelor” este diferită prin modul său de configurare de societatea industrială iniţiată încă din

secolul XVII. Aceasta din urmă a ajuns la apogeu spre sfârşitul secolului trecut, fiind

caracterizată de structuri fixe, care predeterminau viaţa individuală şi schimburile sociale. Spre

deosebire de societatea industrială, în societatea contemporană este prezent un alt proces social

de configurare. Acesta este individualizarea, adică eliberarea persoanei individuale de

constrângerile structurilor şi categoriilor sociale şi afirmarea propriei identităţi în diverse reţele

(Simmel, 1971).

Societatea supravegherii

„Societatea supravegherii” se referă și ea la două aspecte. Primul presupune căi şi

instrumente de identificare a informaţiilor despre unităţile individuale considerate sau despre

reţelele la care acestea participă. Al doilea se referă la controlul acestor informaţii de către un

centru de putere în vederea prevenirii unor ameninţări şi a preîntampinării surselor violenţei

sociale. Un maxim interes în paradigma „societatea supravegherii” este acordat evitării violenţei

fizice sau simbolice în vederea facilitării şi realizării optime a schimburilor sociale, economice

din cadrul reţelelor.

„Societatea reţelelor” şi „societatea supravegherii” sunt doua concepte complementare.

Asigurarea unor condiţii de optimalitate a cooperării şi competiţiei şi, prin acestea, a prevenirii

violenţei de un gen sau altul sunt necesare într-o situație de extindere şi dezvoltare a reţelelor.

Atunci când fluxurile de bunuri, servicii sau informaţii se extind dincolo de graniţele clasice

crește și nevoia de prevenire a violenţei. Aparent, pe masură ce reţelele şi fluxurile devin tot mai

ubicue, supravegherea în vederea identificării şi controlului surselor de violenţă trebuie explorate

cu atenţie. Odată cu aceasta, însă, se ridică si alte probleme de maximă actualitate. Cea a

libertăţii vieţii individuale sau cea a protejării spațiului privat sunt printre cele mai dezbătute.

Reţelele sociale şi fluxurile informaționale, supravegherea şi libertatea individuală sunt concepte

centrale ale unei sociologii interesate de problemele lumii contemporane.

Implicaţii generale ale reţelor sociale

Inițial, în ştiinţa socială, termenul de reţea a fost utilizat ca o metaforă și se referea la

acele relaţii dintre persoane sau organizaţii care au grade reduse de integrare şi persistenţă.

Reţelele sociale se diferențiau de grupurile sau comunităţile specifice societăţilor tradiţionale,

care erau atât de mult bazate pe relaţii statornice şi dense în timpul şi spaţiul social. Începând din

a doua jumatate a secolului al XX-lea, cu anii 1950, termenul de reţea încetează a mai fi o simplă

metaforă şi este utilizat atât în ştiinţele sociale, cât şi în matematică (teoria grafurilor) sau în

ştiinţe de tipul fizicii, biologiei sau chimiei. Dupa acest an, termenul a devenit un concept în

teorii ale reţelelor care au ajuns apoi să dispună şi de tehnici specifice de analiză. Trebuie

menționat că o astfel de transformare a avut loc în același timp cu multiplicarea tehnologică a

digitalizării şi automatizării și în aproape toate sectoarele sociale a adus informaţia în centrul

atenţiei.

Începând cu anii 1980, expresia de „societate informaţională” (Bangeman, 1995;

Castells, 2001; Herring 2002) este deja dominantă în analizele din ştiinţele sociale, iar informaţia

şi tehnologia de transmitere, procesare şi reproducere a informaţiei au început să aiba o proporţie

a dezvoltării din ce in ce mai mare. În această perioadă, atenţia sociologică se concentra asupra

schimbărilor muncii şi structurii ocupaţionale, a configuraţiei statului naţional, a cetăţeniei şi a

proceselor democratice, respectiv a relaţiilor globale dintre statele naţionale şi corporaţii.

Tehnologiile informaţionale vor începe să se extindă, către sfârşitul secolului al XX-lea, de-a

lungul unei curbe exponenţiale şi ajung să fie dominate de Internet şi sisteme multi-media.

Începând cu aceste schimbări tehnologice, lumea organizării şi conducerii sociale, a producţiei

economice, a culturii şi stilurilor de viaţă intraseră pe traiectorii noi de dezvoltare, astfel că

distincţii şi categorii mai vechi ale ştiinţei sociale încep să devină inadecvate. Într-un context în

care lucrurile trebuie reevaluate, în anii 1990, Castells lansează expresia „societate a reţelelor”

(Castells, 1996) pentru a caracteriza noi moduri de organizare şi conducere socială, în principal

„modul informaţional de dezvoltare”. Extinderea noului mod nou antrenează schimbări care

transformă procesele de producţie, organizare sau administrare astfel încât acestea devin

dependente de informaţie. Competitivitatea economică a corporaţiilor este strans legată de

capacitatea de generare şi procesare electronică a informaţiilor pentru restructurarea activităţii

economice în timp real.

Pe parcursul acestui proces, între „sinele individual” şi „reţea” apare o polaritate care se

asociază fie cu o scindare a sinelui, fie cu o dislocare, reală sau virtuală, a sinelui de un loc al

statorniciei. Scindarea sinelui se consumă între locul de muncă, spaţiile locuirii şi spaţiile

virtuale ale fluxurilor de informaţii care se derulează între nodurile reţelelor constant

multiplicate.

Acum operam cu noi categorii şi distincţii sociale: „fluxurile” şi „reţelele”. Ele dislocă

viziunea tradițională a spaţiului social, fie că e vorba de comunităţi şi locuri, de clase sau straturi

sociale, chiar de state naţionale. Acum putem discuta despre comunităţi fără «locuri», întrucât

sunt doar virtuale, şi locuri fără comunităţi, întrucât vecinătăţile comunităţilor tradiţionale sunt

înlocuite de reţele translocale sau întrucât sunt depopulate.

Noul mod de a problematiza, adus de paradigma reţelelor sociale, este, totuşi, chiar dacă

într-o variantă soft, mai degrabă de tip structuralist. Înțelegerea este orientată dinspre întreg spre

parte, dinspre structură spre relaţie, spre individ. Aceasta abordare are o serie de presupoziţii pe

care le voi enumera în continuare.

Reţelele sunt structuri relativ stabile configurate între unităţi discrete (persoane,

organizaţii sau state naţionale) care aparţin unei populaţii delimitate în timp şi spaţiu Ele rezultă

ca urmare a iniţierii şi menţinerii unor relaţii de schimb de informaţii sau bunuri. Rețelele se pot

analiza, în prima fază, prin circumscrierea cât mai largă a unei populaţii de referinţă şi, apoi,

identificarea unor relaţii de schimb a căror densitate relevă reţele de tipul unor structuri relativ

stabile.

Reţelele identificate pot descrie trei tipuri de comunităţi: personale, fluide și hibride. Cele

personale (sau egocentrice) sunt înfățișate atunci când sunt avute în vedere relaţii ale unei

persoane identificate de un ego aflat în raporturi cu alţii semnificativi şi/sau cu alţii potenţial

semnificativi. Comunităţile fluide apar atunci când graniţele schimburilor de informaţii sunt

instabile iar perioadele de supravieţuire se prelungesc prin adaugarea continuă de noi actori

individuali. Structurile hibride sunt strans legate de comunităţi personale şi comunităţi fluide.

Fluidizarea relaţiilor şi virtualizarea lor într-un timp dilatat social este strans legată de

dependenţa reţelelor de mijloacele tehnice de intermediere a schimburilor de informaţii. Și cum

toate acestea se petrec într-un spaţiu în contracţie rezultă comunităţi virtuale fără loc în spaţiul

social şi locuri sociale decomunizate.

Studiului reţelelor sociale este de fapt un studiu al sistemelor sociale deschise, de la

comunităţile non-locale la comunităţile virtuale sau a celor asociate reprezentărilor din websites.

În cadrul cercetării sociologice, focalizarea analizei se face mai ales pe pe modurile în

care structurile identificate influenţează persoane şi relaţii ale persoanelor; unitatea de analiză

nefiind atât persoana, organizaţia sau statul naţional, cât structurile în care acestea participă şi

care generează efecte structurale şi moduri individuale de a fi sau a acţiona.

De asemenea, trebuie menționat ca acţiunile individuale sau sociale, normele, credinţele sau

modelele mentale generatoare de credinţe apar ca instituite de structurile reţelelor.

Aplicaţiile analizei reţelelor de regasesc în zone dintre cele mai diferite: în societate (e.g.

guvernare, management şi marketing, demografie şi resurse umane, antropologie şi ştiinţa

politică, intelligence şi studii de securitate, criminalitate şi drept), dar şi în matematică, biologie,

ecologie, fizică sau chimie.

Supravegherea reţelelor şi fluxurilor de către instituţiile supravegherii sociale este o

activitate pe cât necunoscută pe atât de suspectată. Se consideră, nu de puține ori, că intensitatea

şi extensia supravegherii ar fi invers proporţională cu funcţionarea democratică a statului și mai

ales cu dreptul la viața privată pe care îl au personale într-o societate democratică. Adesea i se

atribuie conotaţii derogatorii şi este legată de perspective conspiraţioniste privitoare la

exercitarea puterii politice.

În literatură avem câteva cazuri celebre care surprind implicaţiile supravegherii. Procesul

lui F. Kafka (1914) sau romanul 1984 al lui G. Orwell prezintă literar în forme dramatice, chiar

apocaliptice, consecințele unor astfel de situații. De asemenea, show-ul de televiziune Big

Brother, intens vizionat de telespectatorii români în urmă cu ceva vreme, descoperă un mare

interes acordat supravegherii rețelelor sociale precum și o curiozitatea voyeuristă a fiecăruia

dintre noi interesaţi de ceea ce se întamplă în spatele uşilor închise.

În ciuda conotațiilor negative atașate, nu-i nicio îndoială că supravegherea, chiar în

perioada timpurie a ordinii sociale naturale, dependente de familie şi comunităţi autarhice, a

cunoscut o dezvoltare rapidă odată cu instituirea proceselor moderne de organizare a afacerilor,

guvernării şi sectorului militar, poliţienesc sau de intelligence. Odată cu industrializarea şi cu

dezvoltarea statelor naţionale, cu extinderea soluţiilor raţionale pentru problemele organizării şi

ordinii sociale au aparut premisele dezvoltării supravegherii şi tehnicilor de supraveghere. Max

Weber (Weber, 1995) a anticipat şi mai ales teoretizat supravegherea modernă în organizaţii şi

în alte spaţii ale organizării sociale. El este creatorul modelului birocratic de raţionalitate – atunci

când s-a referit la evoluţia supravegherii birocratice până la nivelul de a transforma orice

organizaţie raţională şi eficientă în „cuşca de fier” a birocraţiei. Model modern al organizării,

birocraţia, în sens weberian, este și un model modern al supravegherii. Ea se poate asocia în

organizarea companiilor cu modele de tip fordist sau cu alte variante ale modelelor ”mecanice”

de oganizaţii. Aceste tipuri de raţionalitate birocratică sunt mai degrabă modele de supraveghere

„explicită”, vizibilă sau nedisimultată. De deosebesc de modelele supravegherii implicite sau

disimulate în forme mult mai puţin evidente, ce apar odata cu tipurile de organizare socială post-

fordistă.

Indiferent dacă ne referim la modelele fordiste sau la cele care i s-au succedat,

supravegherea este un produs cu precadere al administraţiei birocratice ghidate de criterii ale

eficienţei şi de încercarea de a limita violenţei în cadrele statelor naţionale sau globale pentru

asigurarea ordinii sociale dezirabile.

Mai recent, extinderea produselor tehnologice ale societăţii informaţionale, necesitatea

supravegherii fluxurilor şi reţelelor de informaţii şi posibilităţile de utilizare a unor mijloace

tehnice tot mai sofisticate de supraveghere au redesenat spațiul în care se descrie problematica

noastră. Riscurile şi pericolele ce pândesc ordinea socială fac ca societăţile de azi, în ansamblul

lor, să devină „societăţi ale supravegherii”, iar mijloacele de supraveghere să devină tot mai des

solicitate.

Un alt aspect ar mai fi legat de faptul că supravegherea este asociată cu puterea. Creşterea în

intensitate şi extensie a uneia este proporţională cu ritmul de dezvoltare al celeilalte. Limitarea

supravegherii în vederea limitării puterii implică, însă , și aspecte negative care țin de

multiplicarea riscurilor şi ameninţărilor necontrolate. În condiţii de accentuare a supravegherii,

nu sunt de neglijat nici „consecinţele neintenţionate” care apar. Încrederea, un important liant al

relaţiilor sociale şi constituent esenţial al capitalului social, riscă să fie erodată de suspiciune.

Interacţiuni mediate electronic

Philippe Breton sistematizează profilurile celor care utilizează (Breton, 2000). În viziunea

sa, exista “fanaticii”, cei care gasesc chiar o noua religiozitate in dezvoltarea virtualului,

religiozitate nondeistă, similară cu filosofia zen-budista, centrată pe individ si pe lipsa barierelor

informaţionale. Orice piedică, orice cenzură este asociata răului deoarece impiedică desăvârşirea

intelectuala a omului.

Relevant pentru filosofia de viaţa a aceastei categorii de utilizatori, deşi Breton nu îl

identifică, este ceea ce se cheamă “codul etic al hacker-ului” care include urmatoarele principii:

“accesul la informatie trebuie sa fie nelimitat si total”, “toată informaţia trebuie să fie gratuită”,

“nu se poate avea încredere în autorităţi, trebuie sa tindem spre o descentralizare cat mai mare”,

“omul e apreciat strict prin calitatea muncii sale, fără stereotipurile obişnuite lumii nevirtuale”,

“computerul poate face arta”, “calculatorul iti poate schimba viata in mai bine” (Levy, 2001).

A doua categorie de utilizatori sunt cei asa-zis rationali, ei fiind cei care apreciază

tehnologia dar doar ca pe un simplu instrument cu care işi pot desfaşura unele activităţi zilnice.

În sfarsit, tehnofobii sunt cei care se opun progresului tehnologic din diverse motive, de obicei

religioase sau politice si care depun eforturi mai mult sau mai putin voalate ca să împiedice

dezvoltarea virtualului.

Deşi n-o spune explicit, autorul pare să se considere pe sine ca făcând parte din categoria

raţionalilor şi transforma lucrarea intr-un fel de activism împotriva celorlalte categorii.

Daca Breton identifică ideal-tipurile principale de utilizatori şi se preocupă de problemele

posibile care pot aparea, el nu face pasul sociologic de a teoretiza influenţa reala, nu doar cea

posibilă, a Internetului asupra relaţiilor sociale. Cei care fac asta sunt Alstyne si Brynjolfsson in

lucrarea trimitere communities: Global Village or Cyberbalkans?”.

Considerand o analogie cu geografia, cei doi identifică o problemă a fărâmiţării

interacţiunilor sociale în spaţiul virtual, datorită unei cenzuri personale a individului care, fiind

pus in situatia aparent dezirabilă de a comunica cu oricine fără bariere, va alege mai degrabă să

comunice cu cei similari in gândire, cu acelaşi statut intelectual cu el şi cu aceleaşi interese. Asta

poate duce la un nou stil de separare a societatii, numit balkanizare.

Raportul Bangemann prezentat Consiliului Europei (Bangeman, 1995) reliefeaza o altă

problemă, din categoria stratificării sociale: “Riscul principal consta in crearea unor societăţi pe

două nivele de <<a avea>> si <<a nu avea>>, in care doar o parte din populaţie are acces la noua

tehnologie, se simte bine utilizând-o si se poate bucura maximal de beneficiile ei.” (Raportul

Bangemann, sectiunea 6).

Pe de altă parte, teoria lui Alstyne si Brynjolfsson ignore unele aspecte esenţiale ale

comunităţilor virtuale. De exemplu, ideea redefinirii sinelui după cum işi doreste utilizatorul

implica deja o barieră în interpretarea mecanicistă a fărâmiţării societăţii.

O comunitate virtuala poate fi caracterizată pe trei coordonate: un mediu virtual – un site de

web, un server de IRC (Internet Relay Chat) sau un grup bazat pe adrese de email şi un server

care le leagă între ele, tematica abordata – există comunităţi orientate spre dezbaterea şi

discutarea maşinilor, calculatoarelor, chiar şi filosofiei sau religiei, precum şi comunităţi

orientate spre un cadru mai general şi care încearca să atragă cât mai mulţi utilizatori virtuali

împarţindu-se în diverse categorii si subcategorii – şi, bineînteles, utilizatorii si relaţiile care se

stabilesc între ei.

Ce este specific acestor comunităţi virtuale şi le separă pe acestea de comunităţile obişnuite

este anonimitatea relativă permisă de lipsa contactului fizic precum si de faptul că, în general,

oamenii işi aleg un alt nume (nick) sub care activează în cadrul comunităţii. Acest nume poate fi

un puternic stimulent pentru individ spre a (re)defini situaţia sa personala după cum doreşte. În

experienţa mea personală în materie de comunităţi virtuale, am participat la multe întălniri fizice,

în viaţa reala, cu persoanele din spatele acestor nume. Imaginea pe care mi-o creasem despre o

persoană în cadrul comunităţii virtuale era adeseori complet distinctă de imaginea pe care o

creează prezenţa fizică a persoanei respective.

Analizând din perspectivă interactionistă, Aoki arată că legătura intermediată de calculator

este în mare măsura limitată la comunicare textuală (Aoki, 1994), iar simbolurile care survin in

cadrul comunicării faţă în faţă lipsesc cu desavarsire, asta ajutând comunicarea prin eliminarea

discriminării pe bază de gen, vârstă, rasă sau etnicitate.

De asemenea, atentia este centrata pe mesaj, nu pe mesager, iar posibilitatea arhivării

transcripturilor discuţiei facilitează orientarea pe anumite idei si concepte importante (Aoki,

1994). În afara de relaţii pur virtuale, mai întălnim şi relaţiile mixte, oameni care s-au cunoscut

pe Internet dar care se întalnesc şi fizic, precum şi relaţiile preponderent fizice, cele între oameni

care s-au cunoscut în spaţiul real şi care folosesc Internetul pur şi simplu ca pe un telefon mai

comod şi mai ieftin.

Este interesant de studiat acum efectul semiotic pe care îl au figurinele (smileys sau

emoticons) în comunicarea intermediată de calculator. Este probabil ca această lipsă iniţială de

simboluri să se fi constituit într-o presiune de a modifica mediul de comunicare virtual. Clienţi

de chat precum Yahoo! Messenger prezintă astăzi o gamă variată de smileys, potriviţi pentru a

reliefa diverse stări de spirit dar şi ceea ce se cheama IMvironments, “decoraţiuni interioare”

ale mediului virtual care facilitează şi incurajează diverse atitudini si care transmit uneori mesaje

prin insăşi structura lor.

O posibila dezvoltare interesantă a acestor abordari ar fi incercarea de a determina in ce

masura efectele (negative si pozitive) teoretizate de Alstyne si Brynjolfsson, respectiv de

Kumiko Aoki sunt reale si poate chiar o determinare cantitativă a efectelor lor. De asemenea,

este interesant de studiat efectul Internetului asupra relaţiilor sociale nu din mediul virtual, ci din

mediul real.

Teoria balkanizării (Alstyne, 1997) face şi o serie de predicţii interesante aici, predicţii care

ar putea fi testate: ne asteptăm să observăm o imbunătăţire a relaţiilor cu un grup de prieteni

“nevirtuali” dacă grupul de prieteni prezintă omogenitate din punct de vedere al intereselor

intelectuale şi o descrestere a calităţii în caz contrar. În acelaşi timp, ne asteptăm ca relaţiile cu

familia sa fie sensibil mai slabe decăt relaţiile cu grupul de prieteni in cazul utilizatorilor de

Internet, faţă de situaţia celor care nu utilizeaza Internetul pentru că familia este, în general, mai

neomogenă din punct de vedere al intereselor decăt grupul de prieteni.

Evaluarea riscurilor în studiul reţelelor sociale online

Societatea modernă este organizată în jurul ideii de a răspunde la risc (Beck, 1992).

Conform lui Giddens, societatea riscului este „o societate preocupata din ce în ce mai mult cu

viitorul [...] ceea ce genereaza notiunea de risc”(Giddens, 1999). Riscurile generate de diverse

media trebuie să fie abordate într-o manieră care nu ia în considerare doar efecte cauzale

simpliste şi directe. Încearea de a surprinde diverşi factori şi de a explica cum acţiunea

combinată a acestora este relevantă pentru un anumit fenomen social este, așa cum consideră și

Millwood Hargrave şi Livingstone (2006), obligatorie. Riscul asociat retelelor sociale intra la

riscuri manufacturate (manufactured risks – Giddens, 1999), adica riscuri care se nasc, care sunt

mediatizate si care sunt rezolvate de oameni, nu de mediul înconjurator.

O preocupare serioasă legată de riscurile şi daunele asociate folosirii reţelelor sociale trebuie

să contextualizeze rolul acestor media în ansamblul altor factori potenţiali. Întrebările despre

efectele reţelelor sociale trebuie depăşite prin găsirea unor explicaţii complexe dincolo de

determinismul tehnologic. Este de preferat ca aceste explicații să fie ancorate în practici sociale

şi culturale, în norme sociale şi cadre actuale de discursuri.

Analiza riscurilor se poate face pe mai multe paliere. În funcţie de conţinutul lor, în

relaţie directă cu un anumit tip de daună sau rău potenţial, riscurile pot fi legate de reputaţie și de

securitate.

Cele legate de reputaţie vin din faptul că informaţiile postate în profilul de reţea socială

online pot fi vizibile pentru un public larg ce începe de la angajatori, comisii de admitere și se

poate termina la diverşi agenţi comerciali. Un bun mangement al identităţii şi reputaţiei online

include: evitarea postării informațiilor compromiţătoare, pastrarea privată sau parţial privată a

profilului, listele de contacte cu acces parţial, un-tagging (ştergerea identificatorilor într-o poză

sau video), whitewashing sau whitewalling (ştergerea tuturor posturilor din pagina personală

numită wall, a istoricului de comentarii şi Likes), sau deactivarea profilului la fiecare loggout.

Tehnică menţionată de Danah Boyd, dezactivarea nu implică ştergerea profilullui, dar toate

informaţiile despre un utilizator devin inaccesibile, alţi utilizatori neputând găsi, accesa sau posta

nimic- inclusiv nimic compromiţător- în profilul dezactivat. Tehnica este menţionată de Danah

Boyd (2010), dezactivarea nu implică ştergerea profilului, dar toate informaţiile despre un

utilizator devin inaccesibile, alţi utilizatori neputând găsi, accesa sau posta nimic- inclusiv nimic

compromiţător- în profilul dezactivat.

Cele legate de securitate apar cu aplicațiile de location-sharing, ca Facebook Places sau

Twitter, prin care utilizatorii poat împărtăşi cu ceilați date despre locaţia lor fizică, aici şi acum,

făcându-i astfel depistabili şi vulnerabili.

În funcție de categoriile distincte identificate drept „vulnerabile”, avem un alt set de

riscuri. În incercarea de a le cuprinde pe acestea trebuie să ținem cont de asumpţia logică

conform căreia tipuri de utilizatori diferiţi sunt afectaţi în mod diferit de arhitecturi, conţinuturi

media şi practici asociate. Și pentru că „vulnerabilitatea” este o noțiune suficent de largă,

distincţiile trebuie trasate luând în considerare caracteristici socio-demografice şi psihosociale

specifice. Astfel, putem vorbi despre riscuri la nivel personal, riscuri la nivel social și riscuri

instituţionale.

În funcție de categoriile care obţin diverse avantaje de pe urma exploatării informaţiilor

din profilurile de reţele sociale se poate configura un alt set de riscuri. În această categorie intră

agenţi economici care folosesc target marketing prin stângerea de informaţii despre copii şi

„oferindu-le” reclame în funcţie de datele din profil, sau prin elaborarea unor strategii de head-

hunting folosind lista de contacte LinkedIn a unui individ cu funcţie de conducere.

În mod special, riscul „ademenirii” minorilor de către adulţi prin mesagerie instant sau

site-uri de reţele sociale este unul crescut și în ultimii ani suscitat interesul mai mult decat altele

tipuri de risc. Reţelele sociale online dispun de tehnologie ce permite contactarea de minori

adoptând o identitate falsă. „Împrietenirea” (friending), care implică în comunitățile tradiționale

încredere şi reciprocitate, devine superfluă în contextul reţelelor sociale online. Distincţia între

prieteni „adevăraţi” şi străini nu mai poate fi facută la fel de usor(CEOP 2007).

Electronic Frontier Foundation (EFF), a demonstrat cum, folosind tehnici de agregare a

informatiilor personale pe care utilizatorii Facebook le faceau publice, alte informatii (care nu

fusesera facute publice) puteau fi extrapolate si extrase in mod sistematic folosind relatii de

prieten-al-prietenului (friend of friend) (Electronic Frontier Foundation, 2010).

Reţelele sociale au implicaţii în aspecte legate de riscurile ce țin de informaţiile

personale. Katz şi Rice (2002: 272) privesc Internetul ca un panopticon, sau ca un mecanism

parasocietal ce poate determina comportamentul indivizilor prin simpla posibilitate de a fi

observaţi. Afirmaţia se aplică fară doar și poate şi în cazul particular al reţelelor sociale. Susan

Barnes (2006) arată paradoxul că oamenii trăiesc într-o societate în care indivizii dezvăluie

informaţii personale online sub impresia că acestea rămân private, în timp ce agenţiile

guvernamentale şi agenţii economici colectează date despre utilizatori.

Reţelele sociale sunt spaţii publice caracterizate de anumite aspecte particulare ale

informaţiilor despre utilizatori. Informțiile sunt persistente, adica ce spui şi faci rămâne.

Posibilitatea căutării este marită, adică poţi relativ uşor să găseşti pe cineva. Conţinutul digital

este replicabil, adică pozele pot fi date mai departe, aratate, re-postate, iar audienţa sau publicul

sunt invizibile.

Panopticonul obligă indivizii să îşi construiască mesajele şi comportamentul conform

unor norme de conduită dezirabilă (Boyd şi Heer 2006: 4). Când obervă acest lucru autorii au în

vedere faptul că reţelele sociale sunt centrate pe construirea de relaţii și conexiuni de comunicare

şi nu pe baza unor interese comune.

Dispunerea publică a conexiunilor existente ofera posibilitatea de conectare, de accesare

a unor noi contacte (Donath 2007; Donath şi Boyd 2004). Acest lucru este facilitat de structura

lexicală specifică a diverselor site-urilor de reţele sociale (Stutzman 2006). De exemplu, Lange

(2007) observă că există comunităţi „private în mod public” (comportamente considerate de

utilizatori drept private, dar asumate cu identitatea lor reală) şi comunităţi „publice în mod

privat” (unde publicarea de informaţii se face fără dezvăluirea identităţii reale).

Dezvăluirea informațiilor personale au rolul de verificare reciprocă. Utilizatorii unei

reţele sociale online au un profil, adică o compilaţie coerentă de informaţii personale şi categorii

descriptive, cum ar fi date demografice, gusturi şi informaţii vizuale (fotografii sau video-uri).

Este posibil ca membrii să arate public propria lor reţea socială sau listă de contacte și să permită

altora să vadă grupul în care sunt conectaţi. Mai mult, informațiile conținute de aceste site-uri

face posibilă sugerarea unor potenţiale conexiuni (de exemplu propunerile de „prietenie” oferite

de Facebook, bazate pe lista de contacte comune).

Lista de contacte masoară gradul de acceptare socială, dar este şi o parte a unui proces

continuu de construire a identităţii online şi offline. Statusul social şi negocierea relaţiilor sunt

sunt vizibile, iar acest lucru ajuta la învăţării de norme sociale (Ito et al. 2009: 38).

Dacă ne întoarcem la riscul dezvăluirii informaţiilor personale online, utilizatorii sunt în general

precauţi, deşi utilizatorii tineri (18-19 ani) dezvăluie mult mai multe informații decât adulţii. În

analiza unor profiluri de MySpace, Millermaier, Goya–Martinez şi Schuler (2008) au ajuns la

concluzia că utilizatorii au un înalt de control al informaţiilor personale. De exemplu foarte

puţini oferă informații cum ar fi numere de telefon şi adrese.

În cazul copiilor din România, cu varste cuprinse între 11 și 16 ani, rezultatele cercetării

EU Kids Online II (2010) arată că, aproape jumătate din ei au profiluri publice (p.43). Spre

deosebire de restul copiilor din Europa, cei români oferă într-un grad mai mare acces la datele

personale din profilul lor, cum ar fi numărul de telefon sau adresa de acasă.

O problemă des întâlnită este că, deşi utilizatorii încearcă să țină sub control nivelul de

dezvăluire a informaţiilor personale în profilul lor, de fapt, nici nu ştiu cât şi cui dezvăluie. În

prima parte a acestui an, rețeaua socială Facebook a făcut nişte schimbări controversate asupra

setărilor care vizau informaţiile personale, diminuând controlul utilizatorilor asupra informaţiilor

dezvăluite altora. Comisia Europeană3 a criticat această tendinţă de diminuare a gradului de

control personal. Ca reactie, unii dintre utilizatori au comis ceea ce se numeste hara-kiri social4

(Perlow 2010 May) cu ajutorul unor site-uri specializate care şterg orice urmă de istoric digital

personal. În paralel, au început să se dezvolte reţele sociale de tip open-source5, în care este oferit

utilizatorului un control complet asupra profilului personal şi informaţiilor pe care le dezvăluie.

Comisia Europeană s-a implicat activ în ceea ce priveşte minimizarea riscurilor la care

sunt expuşi copii pe reţelele sociale online. La sfârşitul anului trecut a semnat împreună cu site-

uri care oferă servicii de reţele sociale online şi ONG-uri un acord. Fără a avea un caracter

constrângător din punct de vedere legal, ci doar rol de recomandări pentru toţi semnatarii

acordului, Comisia a propus o listă de principii de conectare sigură (Social Networking

Principles). Scopul principiilor a fost de a face aceste site-uri un loc mai sigur pentru copii și de

a crea un set de bune practici pan-european.

Iată cateva dintre masuri: setarea în mod automat a profilurilor ca private, mai ales pentru

minori, imposibilitatea căutării în sistem a profilurilor aparţinând minorilor, oferirea de setări de

siguranţă inteligibile şi uşor de folosit etc.

Probleme potenţiale în socializarea electronică

Relațiile mediate și instantanee poat duce la înstrăinarea socială a celor aflaţi în contact.

Tehnologia informaţiei şi a comunicării, marcată de globalizare, ajută la formarea noilor forme

de interacţiune umană, prin intermediul cyberspace-ului. Acesta este un spațiu public generat de

computer care nu are graniţe teritoriale sau alte caracteristici fizice. Deoarece se poate accesa și

folosi în permanență o consecință ar fi ca este mai greu de controlat.

Internetul este un domeniu care nu poate fi controlat de o singură autoritate, însă este sau

poate fi supravegheat de numeroase grupări care sunt interesate şi au capacitatea tehnologică să

3 The European Commission has deemed Facebook's making some profile information public by

default ―unacceptable, as reported by The UK Telegraph,

http://www.telegraph.co.uk/technology/facebook/7723320/EU-criticises-Facebook-privacy-changes.html4 Site-uri ca www.seppukoo.com sau www.suicidemachine.org

5 Sites like Diaspora are, at the moment, in development (May 2010): www.joindiaspora.com,

http://www.helium.com/items/1832466-social-networking-diaspora-aims-to-be-an-open-source-alternative-

tofacebook

urmărească, filtrat sau nu, fluxul de date dintre utilizatori. Comunicarea în cyberspace se

desfășoară prin intermediul internetului şi a altor mijloace de comunicare digitală. Este lesne de

înțeles că, folosit pentru beneficiul diferitelor grupuri de interes, cyberspace-ul poate ușor ajunge

un instrument îndreptat împotriva ordinii sociale.

O entitate care încercă să educe şi familiarizeze societatea cu riscurile pe care le implică

folosirea cyberspace-ul este Cyber Security Policy and Research Institute. Tosuși, discuţiile

despre cyberspace au început cu mult înainte. În 1996, Federation of American Scientists a

realizat un raport despre securitate şi ameninţările la adresa NII (National Information

Infrastructure). Pentru că informația este transmisă mult mai repede prin Internet, valoarea

acestuia este resimţită inclusiv în plan individual. Concluzia de fond a fost că lumea este

dependentă de cyberspace, și că domeniului, aflat în dezvoltare, îi trebuie acordată mai multă

atenție. Problema principală este că pe măsura ce creşte importanţa mediului virtual, creşte si

vulnerabilitatea sa la atacuri.

Facebook, Twitter, MySpace, LinkedIn sunt reţelele sociale virtuale care redefinesc felul în

care indivizii interacţionează. Felul în care relaționeză oamenii este restructurat și consecințele

sunt la nivel individual, la nivelul comunităţilor medii şi mari şi, în ultimă instanţă, chiar și la

nivel de securitate. În mediul virtual se găsesc informații completate de discuţii şi schimburi de

idei care au loc la scală globală. Pentru că informația se accesează rapid, modul în care ea este

gestionată ridică reale probleme, nu numai în cazul relaţiilor interpersonale, ci şi în cazul

relaţiilor economice. Trebuie notat că acestea din urmă suferă o schimbare accelerată a profilului

lor odată cu intrarea procesului economic în mediul online. Se ridică întrebarea dacă această

abundență informațională generează cunoaştere veritabilă sau doar redundanţă. Discuția ramane

deschisă, dar în formularea răspunsului eu nu aș pierde din vedere faptul că reţelele sociale

trebuie înţelese ca sisteme deschise cu capacitate de autocorectare.

Azi, difuzarea informaţiei are un caracter global și produce apariţia unor instanţe care să

reglementeze, formal sau informal, răspândirea acesteia. Să analizăm, de exemplu, votul politic

online, introdus in mai multe state. Observăm că instituţiile statului par să nu se adapteze cu

acceeaşi rapiditate cu care o face world wide web-ul deoarece acesta trebuie supravegheat şi

controlat cu atenţie pentru a evita orice tip de neregulă. În condiţiile în care reţelele de

socializare online sunt resurse încă neexploatate pentru o serie de domenii, consider că avem

nevoie de politici sociale pentru reglementarea și protejarea traficului de informaţie. Pentru

început, managementul securităţii presupune înţelegerea şi familiarizarea cu noul sistem virtual,

anticiparea si evaluarea corectă a riscurilor pe care reţelele cyberspace-ului le presupun.

Rețelele sociale dezvoltate în mediul virtual sunt sisteme complexe, greu de analizat prin

metodele tradiţionale. Evoluția lor nu se poate prezice prin observarea fiecărei componente în

parte, deoarece o reţeaua socială este mai mult decât suma elementelor sale. Cu cât reţeaua este

mai slab organizată, cu atât rezultatele sunt mai imprevizibile. Când nu există o ierarhie clară,

apar reguli de organizare difuze şi un control slab. Rețelele de socializare au un caracterul

informal şi voluntar. Ele oferă utilizatorilor un control minim și încurajează formarea grupurilor

bazate pe interese, activităţi sau cauze comune. Aici este posibil schimbul de informaţie, bunuri,

servicii şi opinii, iar pe măsură ce grupul se extinde, se reproduce sub forma reţelelor. Dinamica

accentuată care le caracterizează face ca analiza lor sa fie dificilă.

Într-o situație asemănătoare găsim și telefonia mobilă, care dezvoltă aplicaţii din ce în ce

mai complexe pentru a facilita comunicarea. Considerăm că analiza reţelelor de telefonie mobilă

ar trebui luată în calcul în raport cu securitatea naţională.

Instituţii şi agenţii de stat au creat reţele online care au ca scop declarat familiarizarea

utilizatorului cu elementele specifice fiecărui domeniu. Unele servicii, precum FBI-ul, au cont

oficial pe Twitter (coordonat de FBI), iar personalități precum fostul secretar Homeland Security,

Michael Chertoff, au propriul blog.

Un demers care vizează analiza reţelelor sociale ar trebui să se facă într-o manieră

multidisciplinară și ar trebui să cerceteze elementele fizice, informaţionale, biologice, cognitive

şi sociale în încercarea de a determina pattern-uri de comportament şi de a realiza scenarii

posibile de evoluţie.

Supravegherii Internetului i se da o importanță majoră în state precum China („Reporters

without Borders”, 2012), Partidul Comunist Chinez desfășoară cea mai mare campanie de

controlare și supraveghere a traficului de Internet. Atât indivizi care folosesc Internetul în scop

personal, cât și companiile (private sau de stat) trebuie să închirieze accesul la Internet de la

compania controlată de stat, CHINAGBN. Compania controlează și filtrează conținutul site-

urilor web care sunt vizualizate de către utilizatori pe bază de IP (adresă de internet).

Cu toate acestea, securitatea obținută este limitată, deoarece rutele de obținere a informației

pe Internet au o redundanță mare. Folosirea de proxy-uri (calculatoare care sunt dispuse să

acționeze în sistem de brokeraj al paginii de web cerute) face extrem de complicată securizarea

completă a traficului.

Reţele şi comunităţi online

Între comunitate și rețele se formează o legatură indisolubilă. De fapt, comunităţile

conturează reţele de indivizi, iar reţelele, indiferent de tipul lor, tind să formeze sau să fie

înglobate de către comunităţi.

O reţea nu se converteste în mod necesar într-o comunitate. Singură, o reţea poate defini

fragmente de comunitate, în schimb mai multe reţele pot concura la constituirea unei comunităţi.

Suntem cu atât mai aproape de a identifica comunitatea cu reţeaua cu cât densitatea legăturilor

dintre noduri creşte. În măsură în care o rețea furnizează membrilor săi cel puţin unele dintre

elementele ce definesc o comunitate, se poate considera că până si o reţea cu o densitate mică

poate crea o comunitate.

Relaţia reţea – comunitate se poate explica mai limpede dacă pornim de la definiţia dată

comunităţilor de Wellman (2001):

I define ‘community’ as networks of interpersonal ties that

provide sociability, support, information, a sense of belonging

and social identity. I do not limit my thinking about community to

neighbourhoods and villages. This is good advice for any epoch

and especially pertinent for the twenty-first century. (Wellman

2001: 228)

Sociabilitatea, întrajutorarea, vehicularea unor informaţii utile membrilor reţelei și

conturarea unui sens al apartenenţei la grup sunt elemente care, dacă sunt prezente în rețea, ne

îndreptațesc să tratăm rețeaua drept comunitate.

Atenția investigării este îndreptată în continuare asupra reţelelor virtuale. În mod legitim

se ridică doua întrebări. Care este măsura în care acestea pot fi considerate drept comunităţi?

Este mai corect sa le privim ca fiind fragmente de comunităţi? Lipsa interacţiunii face-to-face

între membri reprezintă sursa reţinerii de a încadra aceste tipuri de interacţiune drept comunităţi

(Wellman, 2004). În ciuda acestui fapt, între indivizi există legături și capacitatea de acţiune

comună sau într-ajutorare, apar și diferite gratificaţii derivate ca urmare a interacţiunii.

Uneori, comunităţile virtuale sunt prelungiri ale unei structuri de relaţii existente şi în

afara comunicării electronice. Cel mai bun exemplu de acest fel este Facebook. Această rețea

este un tip de super-structură formată dintr-o îmbinare de reţele personale. Ea are ca bază

dominantă relaţii structurate iniţial în afara Internetului, în aşa zisa „lume reală” (Boyd şi Ellison

2007). Un alt exemplu este cel al blogurilor non-comerciale: grupează de regulă indivizi care se

cunosc între ei şi comunică şi în spatiul vieții private. Cel mai adesea acest lucru este întalnit

dacă este vorba de bloguri individuale (vezi de exemplu comunităţile dezvoltate în jurul

turambarr.blogspot.com sau în jurul literelibere.worldpress.com) sau de bloguri tematice,

aparţinând unei grupări.

Efectul comunicării online asupra comunităţilor nemediate electronic și asupra

capitalului social este o tema de maximă actualitate în știinţele sociale. În genere, se vehiculează

trei tipuri majore de ipoteze (preiau aici clasificarea propusă de Quad-Hasse şi Wellman 2004):

1 - comunicarea mediată electronic ruinează capitalul social;

2 - comunicarea mediată electronic schimbă sociabilitatea;

3 - comunicarea mediată electronic completează capitalul social.

În cazul primei ipoteze se insitstă asupra timpului mare petrecut în comunicarea online şi

asupra dependenţei de acest tip de comunicare ce conduce în final la dezvoltarea de personalităţi

nesociabile. Astfel, indivizii evoluează într-un cadrul al unei societăţi profund fragmentate şi

individualizate, o simplă alăturare de personalităţi nesociabile, izoltate.

Tot in cadrul acestei ipoteze se constată că în orice societate există persoane nesociabile,

a căror izolare, mai mare sau mai mică, este marcantă pentru întregul lor comportament. Cu

sigurantă aceste persoane vor continua să își dezvolte strategii de viaţă axate pe solitudine şi în

condiţiile unei civilizaţii în care comunicarea online este puternic dezvoltată şi utilizată.

În cazul celei de-a doua ipoteze, interacţiunea virtuală înlocuiește modalităţile tradiţionale

de comunicare.

Cea de-a treia ipoteză prezintă un punct de vedere în care comunicare online este

complementară cu cea offline.

Ultimele două puncte de vedere privesc comunicarea virtuală ca pe un instrument ce

poate servi scopurilor comunităţilor existente. Diferenţele dintre cele două ipoteze apar în

legatură cu intensitatea legăturilor rezultate. Dacă în cazul celei de-a doua teorii capacitatea de

relaţionare este văzută drept una finită, cea de-a treia consideră că relaţiile virtuale se adaugă pur

şi simplu celor deja existente, crescând potenţialul de comunicare şi acţiune comună.

Majoritatea analizelor empirice susţin punctul de vedere întalnit în a treia ipoteză. (vezi

Quad-Hasse et al 2002; Matei şi Ball-Rokeach 2002; Feenberg şi Bakardjieva 2004; Quad-Hasse

şi Wellman 2004; Bakardjieva 2005; Cavanagh 2009; Voicu 2010).

Ciclul de evoluţie al comunităţilor online

Geneza fiecărei comunităţi online ridică o serie de întrebări. Apar oare aceste comunități

ca o manifestare a unor reţele preexistente? Sau poate instrumentul de comunicare generează în

jurul lui de reţele de socializare?

La aceste întrebări, literatura din domeniu este aproape de acord că majoritatea reţelelor

online sunt manifestări ale unor reţele preexistente (Hampton, 2002; Donath, 2004; Golder,

2007; Hâncean, 2008). Totusi există și comunităţi online care apar iniţial online şi apoi se

concretizează în relaţii sociale ce se consumă în spațiul real. O altă mică parte, caracterizată prin

volatilitate crescută, se manifestă doar în spațiul online.

Indiferent de felul în care a aparut, comunicarea online a revoluționat modul în care

înțelegem azi rețelele sociale prin accelerarea schimbului de informaţii şi sprijinirea rapidă a

unor acţiuni comune.

“computer-mediated communication has permitted complex social

networks to become a dominant form of social organization” (Wellman

2001: 228)

În funție de conţinutul informaţional avem o primă diferenţiere majoră a reţelelor online. Mai

jos sunt enumerate si descrise cele mai întalnite tipuri de reţele.

Rețele care se configurează în jurul unui interes comun, prezent la un număr mare de

indivizi (reţele de tinere mame, reţeaua posesorilor de Ford, reţeaua tinerilor ortodocşi,

reţeaua poeţilor amatori, reţeaua… etc.).

Deși apar de regulă ca simple comunicări punctuale în jurul unor anunţuri postate pe site-uri

dedicate (parte a web2.0+) sau în forumuri, aceste comunităţi pot ulterior evolua mult

dincolo de scopul iniţial.

Interesaţi de comunicarea pe subiectul care se trimite la interesul comun, indivizii se alătură

comunităţii incipiente sau deja existente. Schimbul de mesaje şi opinii se face, de regulă, în

spaţiul public. O bună parte sunt doar membri temporari. Alţii ajung să dezvolte relaţiile

dintre ei fie în spaţiul privat (electronic sau nu), fie în spaţiul public al forumului, site-ului

sau blogului.

Comunitatea offline poate să devină o expresie a comunităţii online. Acest lucru se întamplă

mai ales când cei care formează relaţiile online încep să își transpună relaţiile offline. Este

limpede ca scopul iniţial din comunicare se transformă și se ajunge la o comunicare cu

obiective multiple.

În astfel de situatii comunităţile încep să dezvolte subcomunităţi sau chiar dau nastere unor

comunităţi online diferite.

Rețele care se formează având în centru un interes comun, specific, prezent la un număr de

indivizi răspândiţi geografic (grupul dacologilor, al colecţionarilor de ceasuri, al jucătorilor

de go etc.).

Deși aceste rețele pornesc de la un interes foarte nișat, comunicarea poate ulterior evolua

mult dincolo de scopul iniţial. Evolutia lor este similara cu cea a reţelelor menţionate la

punctul anterior.

Rețele create în jurul unui joc online (WoW, Hattrick.org, Travian etc.)

Modul de apariție al acestor rețele este diferit, dar există asemanari structurale. Discuţiile

care pornesc de la joc se pot diversifica depăşind cu mult limitele jocului. În acest mod apar

subcomunităţi iar relaţiile, atunci când distanţele geografice nu împiedică acest lucru, se

transpun rapid offline. Ce au specific aceste tipuri de rețele și comunităţile online construite

în jurul lor este faptul că cel mai adesea au un caracter global.

Reţele de socializare (SNS – Social Networking Sites) (Facebook, Hi5, LinkedIn, Viadeo,

Colegi.ro etc.). În aceste cazuri internetul este folosit ca mijloc de comunicare pentru a

facilita comunicarea între persoane care se cunosc din lumea reală. Ele înglobează de fapt o

multitudine de comunităţi offline, interconectate online şi offline. SNS se individualizează în

comparaţie cu restul reţelelor descrise până aici. Ce le deosebește este faptul că originea lor

este în mod explicit offline, în comunităţi ce preexistă comunicării electronice. Desigur,

dezvoltarea lor se poate face fară probleme prin înglobarea de relaţii apărute mai întâi online.

Blogging. Blogurile trebuie vazute ca o parte a web2.0. Ele sunt o importantă sursă de coagulare

de reţele online şi offline. Comentariile ce se pot face în urma unei postari pe blog au

potențialul de a facilita relaționarea între indivizi necunoscuţi. Astfel, avem o situație de

comunicare ce prezintă potențial de a dezvolta relaţii online. Lucrurile nu stau asa pe

blogurile necomerciale (ale căror autori nu produc profit din activitatea de blogger).

Comunităţile din jurul acestora sunt mai degrabă mici și relativ închise. De asemenea au un

corespondent offline puternic, similar SNS-urilor. În cazul bloggurilor comerciale gasim o

structură de relaţii online diferită si intens stimulată. Structura este similară mai degrabă cu

cea a forumurilor de pe paginile ziarelor.

Forumişti pe paginile ziarelor generează comunităţi online foarte volatile, difuze şi puternic

fragmentate. Șansele de a produce comunităţi offline sunt reduse. Relațiile sunt slabe,

animate de comentatori mai mult sau mai puţin anonimi de pe paginile ziarelor sau altor

canale media. Astfel de medii sunt medii de comunicare eterogene și permit disimularea de

mesaje ce au destinatari specifici.

Reţele profesionale transpuse virtual constituie un sistem de reţele închise, în care

comunicarea este predominant profesională. Se regăsesc puternice corespondenţe în zona

offline.

În funcție de mediul de comunicare se poare imagina un alt tip de diferențiere a rețelelor online

(Kollock, 2001).

Liste de discuţi de e-mail. Sunt modalitati de comunicare totalmente private si pot fi

manifestări ale oricăreia dintre categoriile de mai sus.

Text & video chat. Specificul acestui tip de comunicare este faptul că se comunică în timp real.

Dezavantajul izvorăște tot de aici. Participanţii la comunicare trebuie sa fie online în acelaşi

timp, ceea ce restrânge spaţiul pentru comunicare (întocmai ca în cazul telefoniei).

Comunicarea poate fi realizată şi în afara reţelei de prieteni, prin site-uri şi programe

dedicate. Câteva platforme de acest tip (Yahoo Messenger, Icuii, PalTalk, Wndows Live

Messenger) au căutat să propună spaţii publice pentru crearea de comunităţi online. Din

punctul de vedere al scopului lor aceste comunităţi pot fi difuze sau specifice, suprapunându-

se peste clasificările comunităţilor după conţinutul informaţional.

MUDs (Multi-User Domains or Dungeons) şi MMORPG (Massively multiplayer online

role-playing game). Atât MUD care poate fi văzut ca un bunic al MMORPG cât și acesta din

urmă constituie moduri de a dezvolta jocuri online, cu comunităţile asociate. În cadrul lor

utilizatorii independenţi se pot întalni și pot comunica între ei, dezvoltând reţele şi comunităţi

online.

Web 2.0: forumuri/bloguri. Reprezintă medii de comunicare pe care le-am prezentat mai

sus.

Caracteristici ale comunităţilor online

Din literatura de specialitate despre comunităţile online se poate trage concluzia că, în linii

mari, există patru caracteristici fundamentale ale comunităţilor online. Acestea prezintă lumea

Internetului ca fiind populată de foarte multe de grupuleţe, unele în permanentă interacţiune cu

altele, grupulețe mutual exclusive, caracterizate de organizare internă ierarhică. Durată de viaţă a

acestora este de regulă scurtă, cel puţin din punct de vedere al persistenţei membrilor.

(Cavanagh, 2009).

Fragmentarea

Comunităţile online sunt comunităţi mici. Pot fi vazute mai degrabă ca niște mici insule,

fără legături puternice între ele, chiar dacă există posibilitatea de a interacţiona permanent. Un

bun exemplu ar putea fi cazul unei comunităţi dezvoltate în jurul unui joc online. În interiorul

comunităţii apar relaţii dezvoltate în general pe două planuri. Avem forumul sau forumurile

„globale” folosite pentru comunicare despre joc de către toţi cei care îl practică. Acestea

constituie spaţii publice accesibile tuturor, drept pentru care toată lumea își poate da aici cu

părerea. Există însă și numeroase grupuleţe care întreprind adesea cu o activitate mai intensă pe

propriile forumuri şi care întrețin relaţii mai strânse între membri. Aceste de mini-comunităţii se

comportă precum orice comunitate „clasică”/”reală”, putându-se merge până la interacţiunea

face-to-face şi petrecerea de timp împreună în RL, dincolo de relaţionarea virtuală.

Nucleul de membri activi ai forumurilor globale comunică adesea opinii în aceste spaţii

publice și prin urmare reușește să furnizeze un număr de lideri formali sau informali ai

„societăţii” dezvoltate în jurul jocului. Interesant este că aceste nuclee de lideri se comporă la

rândul lor ca niște grupuri închise, în care accesul se realizează dificil, similar comunităţilor

„clasice”/”reale”.

Revenind la exemplul ales, grupuleţele din cadrul comunitătii online asociate jocului au

numeroase oportunităţi de a interacţiona. Mulţi dintre membri deţin un portofoliu de grupuri de

apartenenţă. Așadar aceste aspecte nu sunt caracteristice în mod obligatoriu doar unei civilizaţii

în care comunicarea poate fi mediată virtual.

În structurarea comunităţilor online pot apărea grupuri antagoniste, în care apartenenţa la

unul o exclude pe cea la un altul. În viața reală, întalnim un astfel de exemplu, de grupuri mutual

exclusive, în cazul apartenenţei la galeriile unor echipe de fotbal adverse.

Excluderea mutuală este de multe ori doar una parţială deoarece pot exista cauze comune

membrilor sau unor părţi ale membrilor grupurilor antagoniste. Revenind la exemplul de mai sus,

se poate ca susţinători online ai unor echipe de fotbal adverse facă parte din aceeași colectivitate

de utilizatorilor a unui anume joc online.

Fragmentările şi schimburile permanente de informaţie între grupurile constituite în

interiorul unor comunităţi online sunt similare celor din colectivităţile umane din viața reală,

indiferent de forma acestora de interacţiune. În cazul fragmentarii comunităţilor online întalnim

însă alte două caracteristici: volatilitatea şi centripetismul.

Volatilitatea

Grupurile şi comunităţile online care nu pornesc de la comunităţi preexistente în afara

Internetului apar şi dispar cu o viteză remarcabilă. Ele tind să nu aibă o viaţă îndelungată din

cauza faptului că majoritatea relaţiilor dintre membri sunt legături slabe, rezultate în urma

procesului de căutare a unor parteneri cu interese comune.

Presupunând că interesul în jurul caruia s-a construit comunitatea persistă, volatilitatea

membrilor îi asigură o dinamică deosebită. Pentru că diferenţele aparute la nivelul comunităţii de

la o perioadă la alta sunt atât de importante se poate considera că avem comunităţi diferite ce

ocupă la momente diferite de timp acelaşi spaţiu public.

Un exemplu care ar putea ilusta acesta idee: este ca şi cum am spune că Egiptul antic şi

Egiptul de astăzi sunt, în fapt, societăţi complet diferite, chiar dacă teoretic poartă acelaşi nume

şi se manifestă în acelaşi spaţiu geografic.

Fluctuaţia anumitor comunităţi online poate fi urmarită pe forumuri de tipul

„desprecopii.ro”. La începutul anilor 2000 acest forum era deschis discuţiilor despre sarcină şi

graviditate. A evoluat către discuţii despre primii ani de viaţă si totodată a dezvoltat şi discuţii de

ordin general. Transformarile permanente, naturale și de ordin personal ale membrilor au afectat

comunitatea: gravidele, după ce nasc, încetează să mai fie gravide. Iar copii tinerelor mame

îmbătrânesc şi ei, tot natural. Această caracteristică a generat o fluctuaţie permanentă a

membrilor colectivităţii. Se poate observa că desi continuă să poarte acelaşi nume şi să fie

prezentă în acelaşi spaţiu public precum o facea și în anul 2000, ea este o alta comunitate.

În comunităţi de tip Web 2.0, sau în cazul unor MUDs şi MMORPG gasim aceeași

situatie. Lucrurile sunt, de fapt, valabile pentru orice tip de comunitate online care nu este

manifestare a unor comunităţi preexistente în afara comunicării virtuale.

Centrificarea

Volatilitatea reţelelor online se află în strânsă legatură cu modul de constituire al rețelelor online.

În funcție de această din urmă caracteristică avem două tipuri importante de reţele:

A. Cele care se configurează de la un interes comun specific, dar interesul se menține pe un

termen relativ scurt. (desprecopii.ro)

B. Cele care au ca punct central un interes difuz, în care adeziunea membrilor apare în urma

unui proces de încercare şi eroare, în căutarea unor grupuri de apartenenţă. Interesele şi

atitudinile membrilor trebuie să fie în acord cu propriile interese, aspiraţii, opinii, valori.

Un grad ridicat de centripetalism întalnim la comunităţile din categoria B. Aceste comunități

sunt caracterizate de căutarea permanentă a unor valori comune, împărtăşite de majoritatea

membrilor comunităţii. Cei care nu se conformează bine la tendinţa centrală a grupului tind să

părăsească grupul dacă au această posibilitate de alegere. Ca în cazul oricărui grup, cei care

reușesc să se conformeze devin parte a nucleului central al acestuia (vezi Merton, Tajfel etc.). În

spațiul Internetului există oricând posibilitatea de a alege alte comunităţi. Aceasta face ca într-un

timp relativ scurt, membrii să se poată autoselecta și să rămână parte a grupului doar cei care

sunt mai aproape de normele grupului. Restul părăsește grupul în căutarea unor grupuri sau

comunităţi mai apropiate de propriile orientări valorice.

Așadar comunitățile online au propria lor miscare centripetă în care Internetul joacă rolul

unui factor facilitator al fragmentării postmoderne (Castells 2001, Hampton şi Welmann 2002),

Tendinţa de individualizare, de exprimare a unor nevoi şi stiluri de viaţă diverse (vezi Giddens,

Lash, Beck etc.) este prezentă mai ales la inidvidizi cu un profil apropiat de cel al utilizatorilor

frecvenţi ai Internetului. Spaţiul de manifestare oferit de Internet, dată fiind pluralitatea

opţiunilor accesibile la cost practic nul, poate fi folosit ușor pentru împlinirea acestui set de

nevoi. Pentru că indivizii au ocazia de a socializa în spaţiul virtual cu oameni cu interese, valori

şi aspiraţii comune apare tendinţa de a constitui grupuri omogene, centrate în jurul unor opinii şi

interese comune.

Dar, astfel de grupuri tind să răspună limitat nevoilor utilizatorului. De aceea el va căuta să

realizeze portofolii extinse de grupuri, fapt care contribuie la menţinerea volatilităţii prezenţei

într-o reţea oarecare, dar nu şi a prezenţei în ansamblul reţelelor.

Puternica ierarhizare

Reţelele online cuprind ierarhii puternice. Caracterul deschis al comunicării online,

libertatea de a constitui comunităţii, fragmentarea lor postmodernă par atinse, dacă nu

zdruncinate de afirmația anterioară. Dar să vedem ce cauze conduc la ierarhizarea puternică

despre care aminteam. Prima ține de nevoia de a avea un spaţiu de acţiune în care să te poți

desfășura. ceea ce implică uneori prezenţa unor fondatori, ce acţionează ca şi mentori ai reţelei.

A doua este legată de nevoia de protecţie în faţa spam-erilor, cei care trimit mesaje nedorite, cel mai

adesea cu conţinut publicitar, bruind astfel comunicarea in interiorul reţelei, a flame-rilor, Cei predispuşi

să participe şi să întreţină la discuţii in contradictoriu, purtate cu ostilitate făţişă, indiferent de subiect,

doar de dragul de a se contrazice cu cineva; astfel de discuţii, in mediul virtual, bruiază comunicarea si

îndepărtează membrii obişnuiţi de comunitate, şi troller-ilor, cei predispuşi să participe şi să întreţină la

discuţii in contradictoriu, purtate cu ostilitate făţişă, indiferent de subiect, doar de dragul de a se

contrazice cu cineva. Astfel de discuţii, in mediul virtual, bruiază comunicarea si îndepărtează membrii

obişnuiţi de comunitate., iar prezenţa moderatorilor vine să asigure această protecție. O altă cauză

este legată de expunerea publică a rețelelor online, de conservatorismul lor, care evoluează într-

un mediu adesea nesigur. În altă ordine de idei, în spaţiul virtual, inegalităţi de gen, de rasă, sau

etnie sunt adesea reproduse ca atare. (Kollock şi Smith 2001, Reid 2002, Herring et al 2004).

Dacă în interiorul comunităţi gradul de utilizare a Internetului este redus se constată că

manifestarea online a unor comunităţi preexistente conduce la întărirea ierarhiilor şi

inegalităţilor. Dacă, dimpotrivă, membrii comunităţii utilizează frecvent instrumente de

comunicare online se observă o democratizare substanţială a relaţiilor (Waren et al. 2005).

Aspecte demografice ale comunităţilor online

Profilele membrilor comunităţilor online par a avea, în general, următoarele puncte

comune (Hinnant şi Hargittai 2005, Hargittai 2007, Raacke şi Bonds-Raacke 2008, Lenhart

2009, Mercury 2009, Uhrig et al. 2010, Hargittai 2010).

Tinerețea este o caracteristică a membrilor comunităţilor online. Se observă o

corespondență inversă între varstă și o prezentă în comunităti online, acesta fiind în fapt un efect

de alfabetizare informaţională.

Alfabetizarea informatică este un reper major în determinarea prezenţei în reţele online.

Aşa cum demonstrează Hargittai (2010), o mai bună abilitatea de a utiliza Internetul şi, în

general, computerul, creşte probabilitatea ca individul în cauză să fie prezent în mai multe forme

de socializare online.

Aparent, educaţia este în strânsă legatură atât cu abilitatea de mânuire a computerului căt și

cu predispoziția de a construi mesaje. Persoanele mai educate sunt mai comunicative și știu să

extragă mai multe gratificaţii şi beneficii din interacţiune. În consecință, aceste persoane au

tendinţa de a participa mai des la comunităţi indiferent de tipul acestora.

Un alt determinant important este venitul, acesta acționând ca indicator al averii şi al

prezenţei de calculatoare în proximitate. Persoanele care au acces în mai multe locuri la

navigarea pe Internet – spre exemplu şi acasă şi la serviciu – prezintă o probabilitate crescută de

a se implica în comunităţi online.

Ocupaţia joacă și ea un rol în determinarea premiselor conectivităţii (Matei, 2002; Bruch,

2006). Slujbele „office” ajută ca timpul și costurile asociate prezenţei în reţele online să rămână,

în general, reduse, spre deosebire de slujbele care nu necesită prezența într-un birou.

Diferenţele de gen pot constitui pentru anumite spații, de exemplu pentru România, un

criteriu. Datele raportate de Mercury (2009) arată că femeile sunt mai numeroase, fapt ce ar

putea fi explicat prin profilul joburilor prestate. În alte spații geografice, diferenţele dintre femei

şi bărbaţi nu sunt atât de vizibile, iar adesea nu există defel.

În concluzie, participarea în astfel de reţele este asociată cu statusul dominant: cu mai

multe resurse, atât materiale cât şi educaţionale, mai tânăr etc.

Dacă facem referire la SNS-uri, frecvenţa schimbării grupurilor online de apartenenţă

primară nu este foarte mare. În cazul altor tipuri de reţele, ea se produce la 3-6 luni și este mai

frecventă la femei.

Site-uri organizate in scopul dezvoltarii reţelelor închise

SNS este un tip de comunitate online care se bazează pe reţelele sociale preexistente şi

nu pe dezvoltarea de comunităţi online cu indivizi complet necunoscuţi. Colecţie de site-uri

personale interrelaţionate, SNS permite utilizatorilor se să facă publice reţelele sociale din care

fac parte (Boyd & Ellison, 2007). Pe Friendster, Hi5, LinkedIn, Facebook sau colegi.ro, fiecare

utilizator are o pagină standardizată pe care o poate o personaliza în anumite limite. De obicei

pagina include câteva date personale, o fotografie şi lista celor cu care utilizatorul este conectat

virtual. Aceasta lista este iniţial goală, dar ea se actualizează în permanență și creşte odată cu

numărul de relaţii ce se transpun în conexiuni virtuale.

Opțiunile față de statusul acestei liste sunt: lista să devină publică, sau se poate menţine

semipublică (disponibilă doar pentru anumiţi privitori sau anumite categorii de privitori) sau

chiar să se menţină numele complet private ale celor cu care este interconectat. Când o rețea este

vizibilă, apare tendinţa sa de a se multiplica deoarece este permis accesul la prietenii prietenilor.

SNS-urile sunt prelungiri ale reţelelor sociale preexistente și nu au caracteristicile unei

comunităţi de sine stătătoare. Majoritatea utilizatorilor vad în aceste rețele un mijloc de a

comunica, de a schimba informaţii cu rude, colegi, prieteni mai noi sau mai vechi. SNS-urile nu

sunt folosite pentru a întâlni persoane necunoscute și nici pentru a dezvolta relaţii noi. (Boyd şi

Ellison 2007; Ellison, Steinfield, şi Lampe 2007, Lampe, Ellison, şi Steinfeld 2009, Lenhart

2009, Uhrig et al 2010). Exista si o excepţie de la aceasta regulă și ea este dată de site-urile ce îşi

propun să medieze găsirea de parteneri în scopuri sexuale.

O alta caracteristică este faptul că SNS-uri sunt utilizate pentru a comunica, mai degrabă,

în scopuri personale decât pentru scopuri profesionale (Lenhart 2009).

Profilul utilizatorului de SNS-uri este acelaşi cu cel ce accesează şi alte comunităţi online.

Tânăr, educat, cu venit mai degrabă ridicat, cu posibilitatea de a accesa Internetul şi de acasă şi

de la locul de muncă şi, eventual, şi de pe telefonul mobil, deţine abilităţi de lucru cu computerul

mai ridicate decât media. Dacă ne gândim la geneza SNS-urilor (majoritatea au pornit ca reţele

ale studenţilor sau absolvenţilor de universitate – vezi Boyd şi Ellinson 2007; excepţia o

constituie Hi5. Nu întâmplător acesta ocupă locuri mai ridicate în ţări în care ponderea populaţiei

cu studii superioare este ceva mai mică decât media OECD (România, America Latină,

Portugalia, Mongolia etc.). (vezi şi Mercury, 2009) dar și la nivelul lor ridicat de complexitate

vom înțelege de ce ponderea absolvenţilor de facultate ce populează majoritatea SNS-urilor tinde

să fie încă şi mai ridicată decât în alte comunităţi online.

În Statele Unite, utilizatorii SNS sunt egal distribuiţi în funcţie de gen (Lenhart 2009), pe

când în România, Mercury (2009) raportează o predominanţă a femeilor. Situația diferită din

spatiul românesc este corelată cu ponderea mai ridicată a femeilor între absolvenţii tineri de

studii superioare, dar şi faptul că ocupaţiile lor includ mai frecvent munca de birou decât în

cazul bărbaţilor.

SNS-urile sunt un mediu cu capacitate de diseminare puternică dată fiind accesarea lor

relativ frecventă. De aceea ele pot fi ușor folosite ca mediu propagator de mesaje sau exploatate

în scopuri de marketing (Uhrig et al., 2010).

În reţele precum Facebook, utilizatorul schimbă un număr mediu de mesaje net inferior

numărului de mesaje pe care acelaşi utilizator le schimbă folosind poşta electronică „clasică”

(Golder, 2007). Comunicarea prin SNS-uri trebuie văzută ca o completare și nu ca o substituie a

schimbului electronic de mesaje prin e-mail.

În plus, în acest sens vin si aspectele specifice care diferențiază acest tip de comunicare

de cea prin email. Cel mai important lucru este că vizibilitatea acestor anunțuri comunicate prin

SNS este extrem de ridicată. Mesajele postate pe pagina personală din cadrul reţelei sunt preluate

pe paginile prietenilor. Comentariile acestora fac anunţul iniţial accesibil şi pentru prietenii

prietenilor. De aici se observă cu ușurință ca SNS-urile au forța de a distribui relativ rapid mesaje

în interiorul reţelelor sociale. Aceste mesaje au un potenţial mare de persuasiune deoarece vin de

la prieteni sau de la persoane cunoscute.

Bibliografie

Alstyne, M.V. & Brynjolfsson, E (1997), Electronic Communities: Global Village or

Cyberbalkans?, MIT Sloan School

Aoki, K, (1994) „Virtual Communities in Japan”, prezentata la Pacific Telecommunications

Council Conference

Bangemann, M (1995), Europe and the Global Information Society, – raportul catre consiliul

Europei

Beck, U. (1992). Risk Society, Towards a New Modernity. London: Sage Publications

Bourdieu, Pierre, 1986, The Forms of Capital, in J. Richardson (ed.), Handbook of Theory and

Research for the Sociology of Education, New York: Greenwood

Boyd, D. (2004). Friendster and Publicly Articulated Social Networks. Proceedings of

Conference on Human Factors and Computing Systems – CHI2004, Vienna, Austria. New York:

ACM Press http://www.danah.org/papers/CHI2004Friendster.pdf (25 mai 2010)

Boyd, D. & Heer, J. (2006). Profiles as Conversation: Networked Identity Performance on

Friendster. In Proceedings of the Hawai'i International Conference on System Sciences (HICSS-

39), Persistent Conversation Track. Kauai, HI: IEEE Computer Society. January 4 - 7, 2006.

Boyd, Danah M., & Ellison, Nicole B. (2007). Social network sites: Definition, history, and

scholarship. Journal of Computer-Mediated Communication, 13(1), article 11. Retrieved from

http://jcmc.indiana.edu/vol13/issue1/boyd.ellison.html

Breton, P, Cultul Internetului, Bucuresti, Ed. Coresi, [2000]

Bruch E, R. D. Mare (2006), “Neighborhood Choice and Neighborhood Change” în American

Journal of Sociology, vol. 112, numarul 3, noiembrie 2006, pp. 667 – 709.

Castells, Manuel, 1996, The Information Age: Economy, Society and Culture, Vol. I: The Rise of

the Network Society, Blackwell Publishers.

Castells, Manuel. (2001). The Internet Galaxy: Reflections on the Internet, Business and Society.

Oxford, UK: Oxford University Press.

Cavanagh, Allison. (2009). From Culture to Connection: Internet Community Studies, Sociology

Compass 3(1): 1-15.

Coleman, James, 1990, Foundations to Social Theory, London, Harvard University Press.

Donath, J. & Boyd, D. (2004). Public Displays of Connection. BT Technology Journal 22(4):

71–82.

Electronic Frontier Foundation, (2010), A Handy Facebook-to-English Translator, disponibil

online la https://www.eff.org/deeplinks/2010/04/handy-facebook-english-translator (5 oct 2013)

Ellison, Nicole B., Steinfield, Charles, & Lampe, Cliff. (2007). The benefits of Facebook

‘‘friends’’: Exploring the relationship between college students’ use of online social networks

and social capital. Journal of Computer-Mediated Communication, 12(3), article 1. Retrieved

from http://jcmc.indiana.edu/vol12/issue4/ellison.html

Giddens, A (1999) "Risk and Responsibility", Modern Law Review 62(1): 1-10.

Granovetter, Mark S., 1973, The Strength of Weak Ties, in The American Journal of Sociology,

Vol. 78, No. 6.

Granovetter, Mark S., 1983, The Strength of Weak Ties: A Network Theory Revisited, in

Sociological Theory, Vol 1.

Jones, S., Millermaier, S., Goya–Martinez, M., & Schuler, J. (2008, September). Whose space is

MySpace? A content analysis of MySpace profiles. First Monday, 13(9). Retrieved 25 May 2010,

from: http://firstmonday.org/htbin/cgiwrap/bin/ojs/index.php/fm/article/viewArticle/2202/2024.

Katz, J.E. & Rice, R.E. (2002). Social consequences of Internet use: Access, involvement, and

interaction. Cambridge, Mass.: MIT Press.

Lampe, C., Ellison, N., & Steinfield, C. (2006). A Face(book) in the crowd: Social searching vs.

social browsing. In Proceedings of CSCW—2006 (pp. 167–170). New York, NY: ACM Press.

Lange, P.G. (2007). Publicly Private and Privately Public: Social Networking On YouTube.

Journal of Computer-Mediated Communication: http://jcmc.indiana.edu/vol13/issue1/lange.html

(15 feb 2010)

Levy, Steven. (2001). Hackers: Heroes of the Computer Revolution (updated edition). Penguin.

ISBN 0-14-100051-1

Mercury, (2009). Studiu Mercury Research: 4 din 10 internauti sunt membri ai unei retele

sociale. Hi5 se afla in topul comunitatilor din Romania

Milgram, S (1967), “The small world problem” in Psychology Today, 1967.

Millwood Hargrave, A. & Livingstone, S. (2006). Harm and offence in media content. A review

of the evidence. Bristol: Intellect Books.

Nazir A, Raza S, Chuah C-N (2008), „Unveiling facebook: a measurement study of social

network based applications”, Internet Measurement Conference 2008, disponibil online la

http://wwwcsif.cs.ucdavis.edu/~raza/n_papers/imc08.pdf (05 sep 2010).

Simmel, Georg, 1971 [1903-1918], On Individuality and Social Forms. Selected Writings, edited

by Donald E. Levine, Chicago, The University of Chicago Press.

Weber, Max (1995) [1905], Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Bucuresti: Humanitas

Wellman, Barry and Milena Gulia. (1999). ‘Virtual communities as communities: Net Surfers

don’t ride alone.’ Pp. 167–194 in Communities in Cyberspace, edited by M. Smith and P.

Kollock. London, UK: Routledge.

Wellman, Barry. (2001) Physical space and cyberplace: the rise of personalized networking.

International Journal of Urban and Regional Research, 25(2), 227–252.