1)

1)Fundamentele psihologiei.(Golu, M. Bazele psihologiei generale,Ed.Univ., Buc., 2002, p. 91-122;Golu, M. Bazele psihologiei generale,Editura Universitar, Bucureti, 2002, p. 645-712; CARACTERISTICILE PSIHICULUI UMAN

Psihicul uman

parte integranta din continuumul general al psihicului

un moment de discontinuitate evolutiva.

Trasaturi si determinatiile psihicului

-natura informationala, functie a sistemului nervos, se constituie in procesul comunicarii organismului cu mediul extern, -are --functie de semnalizare-designare cu rol de reglare in dinamica organismului cu mediul.

-un moment de discontinuitate, de salt calitativ pe traiectoria evolutiei

-aparitia psihicului este legata de desprinderea din seria animala si de constituirea unui nou mod de existenta, cel sociocultural.

Caracteristicile psihicului :

-este un sistem dinamic,hipercomplex,autoreglabil cu capacitate de autoorganizare, relativ

stabil, evolutiv i finalist. dinamismul evolutiv: -constituirea organizarii de tip uman are un caracter evolutiv-istoric, multistadiala

-spre deosebire de seria animala unde patternul de baza al organizarii psihocomportamentale ramane relativ acelasi, in seria evolutiva umana acesta va suferii modificari de la o etapa istorica la alta iar sursa acestei schimbari o constituie dinamica mediului sociocultural

-ritmul si amplitudinea schimbarilor in configuratia mediului sociocultural au sporit in progresie geometrica, imprimand restructurari profunde in sfera vietii psihice a noilor generatii

-in plan biologic evolutia omului este considerata incheiata, in plan psihic evolutia ramane permanent deschisa amplificandu-si spatiul de variabilitate intergeneratii si interindividuala. complexitatea SPU:- deosebeste psihicul uman de cel animal,psihicul uman fiind cel mai complex sistem dintre toate sistemele reale cunoscute pana acum; complexitatea se realizeaza in plan structural-arhitectonic si in plan functional

In plan structural-arhitectonic: (SPU) poseda cea mai mare

eterogenitate modala

cea mai intinsa plaja de variabilitate valorica a componentelor de baza in plan interindividual;

In plan functional SPU are la baza:

( gandirea logica( bazata pe principiul generalizarii, abstractizarii si formalizarii)

( imaginatia creatoare

( emotii si sentimente superioare de ordin estetic si socio cultural

( complexe structuri aptitudinale de executie si creatie

( memoria istorica

( vointa deliberativa

( trasaturi caracteriale

( limbajul articulat

( motivatie socioculturala

(functia decizionala

( functia de valorizare axiologica

-complexitatea SPU reiese si din schema logica de organizare interna a lui

-schema se dispune pe verticala (ierarhic) dar si pe orizontala

Dimensiunea verticala:-ne dezvaluie caracterul plurinivelar al organizarii interne, delimitarea principalelelor susbsisteme dupa criteriul inferior-superior, primar-secundar,

-facand o sinteza a punctelor de vedere din evolutia psihologiei vom ajunge la trei niveluri esentiale ale organizarii SPU: nivelul inconstient, nivelul subconstient si nivelul constient.

-ideea organizarii ierarhice multinivelare in forma ei elaborata apartine scolii psihanalitice si anume lui S. Freud care introduce cele trei instante: sinele (id-ul), supraeul (sperego), eul (ego)-aceasta notiune de organizare multinivelara se aplica functiilor si proceselor particulare de la senzatie la gandire

Exist urmtoarele forme ale vieii psihice incontientul, subcontientul i constientul.1)Inconstientul= rezervorul tendintelor refulate, innabusite, al frustrarilor-Freud

Din punct de vedere psihanalitic apar doua forme ale inconstientului:

inconstientul colectiv (Jung) - este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si executiv-instrumental adica scheme interne de raspuns si comportament constituite in cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservata in straturile profunde ale memoriei

-la nivelul fiecarui om se pune in evidenta o memorie a speciei, inascuta si o memorie individuala formata in ontogeneza

-dupa Jung arhetipurile sunt elemente ale vietii psihice ancestrale la niste tipare care vor ghida din interior, in sens imperativ procesul plamadirii personalitatii de fatada a individului

-arhetipul este format din interactiunea fortelor constructive ale vietii si cele distructive ale mortii; arhetipul este baza vietii psihice si se asociaza cu destinul inconstientul individual (Freud).-se compune din doua segmente cu rol si continut diferit in dinamica personalitatii

inconstientul primar(sau innascut)- exprima natura biologica a omului; include tendintele pulsionale primare legate de asigurarea supravietuirii si echilibrul fiziologic al organismului

este structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor interne de tensiune si fustratie

in centru este asezat instinctul erotico- sexual sau complexul libidoului

libidoul este energia vitala care sta la baza tuturor proceselor de dezvoltare si organizare a personalitatii

in sfera inconstientului primar se mai includ si starile onirice sau visele, lapsusurile, actele ratate, inversiunile si aglutinarile verbale acestea reprezinta software-ul sau latura functionala cotidiana a inconstientului

trasaturile specifice inconstientului primar sunt incarcatura energetica deosebita si inaltul dinamism care reflecta periodicitatea starilor de necesitate ale organismului

inconstientul primar corespunde sinelui

inconstientul secundar (dobandit)

corespunde supraeului; este constiinta morala a societatii

dupa Freud inconstientul primar si cel dobandit sunt structuri stabile ale personalitatii ele neevoluand si nemodificandu-se semnificativ de-a lungul procesului dezvoltarii personalitatii; deci si conflictul dintre sine si supraeu are un caracter permanent solutionarea fiind interventia celei de-a treia instante a aparatului psihic : instanta Eului.

2)Subconstientul: este parte a psihicului care tinde s revin n contiin i preseaz n mod continuu asupra contiinei omului. continutul memoriei de lunga durata care nu se afla in constiinta

cuprinde informatii, amintiri, automatisme, deprinderi, ticuri, tonusul emotional etc.

este mai intins decat inconstientul si decat constientul; elementele sale sunt in stare latenta si alcatuiesc rezervorul activitatii constiente curente

in comportament apar ca parti ale subconstientului deprinderile, automatismele, obisnuintele

contine informatii care provin din constiinta dar si care vin din inconstient

o latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o pot constitui fenomenele de reproducere selectiva si de reproducere fabulatorie a unor experiente anterioare

poseda o anumita autonomie functionala si dispune de mecanisme propii de autointretinere si autoconservare

aceste mecanisme sunt stimulate prin functiile constiintei in stare de veghe luand forma activitatii orientate spre scop si in stare de somn prin starile de ebrietate si cele provocate de narcotice

visele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire.

Importanta subconstientului:

1.Subconstientul asigura continuitatea in timp a eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine a trecutului, prezentului si viitorului.

2. Subconstientul da sens adataptiv invatarii permitand stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior.

3. Subconstientul asigura consistenta interna a contiintei, durabilitatea ei in timp.

Caracterristicile subconstientului:

Latenta si potentialitatea(continuturile se mentin intr-o stare latenta pana vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta)

Coexistenta cu constiinta (continuturile subconstientului sunt o alta expresie a continuturilor constiintei)

Facilitatea , servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei,)

Filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul( continuturile constiintei raman o perioada in subconstient)

3)Constientul:

este vazut ca o componenta , o forma sau un nivel al organizarii psihice generale.

este cea mai noua componenta din punct de vedere filogenetic.

este cea mai complexa in ordine structurala si functionala si cea mai puternic dezvoltata si afirmata la om.

Caracteristicile constiintei sunt:

discriminarea,

disocierea,

decentrarea (raportarea la sine de pe pozitia altuia),

evaluare-autoevaluare,

orientarea spre scop stabilit anticipat,

atribuirea si creearea de semnificatii,

realizarea si afirmarea entitatii si identitatii eului prin crearea si mentinerea controlului asupra coordonatelor orizontului temporar.

Diferite definitii:1.Abordarea determinatiei structurale arhitectonice:

definesc constiinta sumativ: ansamblul functiilor si proceselor psihice particulare, cognitive, afective si motivationale

definesc rezumativ-selectiv acorda ponderea principala proceselor superioare ale gandirii sau structurilor sau functiilor axiologice sau structurilor si functiilor morale.

Definitie structurala: constiinta este un nivel specific, calitativ superior al organizarii psihice, caracterizat printr-o emergenta integrativa ireductubila si atingand coeficientul de complexitate cel mai inalt la om.

Din punct de vedere genetic structura constientei are un caracter dobandit ce evolueaza istoric, pe masura dezvoltarii functiilor rezolutiv-integrative ale creierului si a diversificarii mediului sociocultural si se elaboreaza individual in ontogeneza. Constiinta este subsistemul cel mai deschis la schimbare si evolutie al psihicului uman.

Formarea si integrarea in plan psihologic sunt mijlocite si sustinute de principiul verbalizarii care postuleaza rolul de factor potentator reglator si optimizator al limbajului articulat in dezvoltarea psihica generala a omului. La omul ocidental predomina in constiinta componentele cognitiv-instrumentale, cele de ordin afectiv-moral fiind secundare. La omul oriental ponderea o detin componentele afectiv-morale si axiologice, cele cognitiv-instrumentale fiind subordonate.

Desi legile psihologice care guverneaza procesul de elaborare a structurii interne a constiintei individuale sunt comune pentru toti indivizii, continuturile asupra carora actioneaza si efectele lor difera in limite de la un cadru sociocultural la altul si de la un individ la altul.

Ca nivel al organizarii psihice constientul poseda atat eterogenitate cat si diversitate structurala interna, cu o gama de comportamente modale diferite si ireductibile unele la altele, cat si o unitate de ansamblu, supraordonata care face ca fiecare proces particular sa apara ca reprezentant al ansamblului si sa posede atributul esential de a fi fapt de constiinta.

In interpretarea derminatiei functionale a constiintei sunt doua orientari:

1.orientarea statica in care constiinta apare ca un camp sau o scena iluminata cu zone de claritate diferita (Wundt, K. Buhler)

2.orientare dinamica care accentueaza procesualitateta si temporalitatea constiintei (W. James, H. Wallon).

Punctul de vedere dinamic-constructivist.

Din punct de vedere structural constiinta se desfasoara printr-un factor mediator denumit semn, si se concretizeaz in construcia unor sisteme de semnificatii. La baza construciei acestor sisteme stau conexiunile, interaciunile si interdependentele dintre procesele psihice particulare.

Concluzie: Latura structurala si cea functionala ale cunostintei sunt indisociabile si interdependente: structura pune in evidenta coordonatele de definitie ale constiintei ca organizare reala, ontologic ireductubila. Latura functionala evidentiaza rolul adaptativ al constiintei, esenta ei ca forma suprema a vietii de relatie. In abordarea laturii structurale trebuie sa se puna in evidenta, pe de o parte, diversitatea si eterogenitatea modala a comportamentelor-continuturi si procese informational-cognitive si afectiv motivationale; iar pe de alta parte, schema logica de articulare si interactiune a acestor componente. Latura functionala trebuie interpretata ca unitate dialectica intre stare si transformare, intre statica functionala si dinamica functionala. Functiile constiintei

a) funcia cognitiv (de cunoatere)- se realizeaz la niveluri diferite de complexitate prin intermediul senzaiilor, percepiilor, imaginaiei i gndirii susinute i obiectivabile prin limbajul verbal (coduri lingvistice). Ea este primordial i determinant, subordonnd pe celelalte.

b) funcia proiectiv- const n elaborarea de proiecte, modele i scheme mentale de producere a unor obiecte noi, de transformare creatoare a realitii.

c) funcia de planificare-anticipare- const n elaborarea planurilor i programelor mentale ale aciunilor ce urmeaz a fi efectuate n vederea atingerii scopurilor propuse.

d) funcia de autoreglare- const n analiza-evaluarea rezultatelor aciunilor executate i n corectarea eventualelor erori (perfecionarea i optimizarea aciunilor viitoare pe baza evalurii critice a aciunilor anterioare).\

Indicatori comportamentali pentru evaluarea existentei si functionalitatii constientului la om:

-raspund la intrebarea ce inseamna a fi constient, in ce se concretizeaza acest atribut. ---valorile acestor indicatori ne permit sa facem inferente despre gradul de organizare si functionarea)Starea de veghe (vigilenta):

-este primul indicator comportamental al constientei

-se exteriorizeaza in doua forme: pasiva (stare de repaus static, privire absenta) si activa (exploreaza campul vizual, in miscare)

Forma pasiva are 2 semnificatii: absenta unui flux concret al constiintei si stare de meditatie, fara exteriorizari motorii.

Inregistarile biochimice: la pasiv domina ritmul alfa iar in starea activa domina ritmul beta.

-in somn sau coma constatam absenta psihicului constient

b)prezenta de sine are mai multe elemente:

-identitatea eului- cum te cheama, ce varsta ai, ce sex esti?

-orientarea in propria persoana-corectitudinea executarii unor comenzi: ce culoare are parul tau? Ce inaltime ai?

-orientarea in spatiu- cum ajungi acasa? Unde este sudul?

-pregnanta traiectoriei biografice-capacitatea de reamintire a cat mai multor evenimente din viata

c)orientarea relationala interpersonala- este un indiciu esential al prezentei si functionarii normale a constientului

d)orizontul informational- defineste statutul de model cognitiv intern al lumii externe

-constiinta un sistem inchegat de cunostinte elaborate si asimilate in ansamblul dezvoltarii ontogenetice, prin intermediul limbajului

-permite stabilirea volumului general al cunostintelor unui subiect despre lumea fizica si societate

e)capacitatea rezolutiva-indice pentru evaluarea nivelului functional al structurilor cognitive ale constiintei

Modalitati de evidentiere a capacitatii rezolutive:

-a fi constient inseamna a reflecta obiectele si fenomenele externe prin prisma principiului si legii determinismului, a cauzalitatii

-a fi constient inseamna a fi capabil sa realizezi generalizari si sa operezi cu concepte

-formularea legilor generale ale obiectelor si fenomenelor din experienta senzoriala

-rezolvarea problemelor

-realizarea de conexiuni corecte intre notiuni si judecati in vederea obtinerii unor informatii noi

-intelegerea decodificarea informatiilor noi

-interpretarea-stabilirea unor legaturi intre cunostinte si motivatii

-previziunea unor evenimente pornind de la starea lor actuala

-constructivitatea proiectiva-creearea

f)orizontul motivational

-organizare constienta are un nivel mai inalt cu cat este mai dezvolatat subsistemul motivatiei secundare (socioculturale) si cu cat acesta subordoneaza mai deplin din punct de vedere functional subsistemul motivatiei primare de natura biologica

g)autoguvernarea-autoorganizare

exprima functia de comanda- control a constiinte asupra dinamicii relatiei omului cu lumea externa si cu sine insusi

-asigurarea echilibrului este data de functia de reglare (comanda-control) a constiintei careia i se subordoneaza funcita informational cognitiva si cea de proiectie-creatie (generativa).

Autoreglarea:

-de tip inconstient-feedback-ul negativ

-de tip constient- feedback-ul pozitiv antientropic; -feebefore- conexiune reglatoare de prospectare, anticipare

Forme de autoreglare a constiintei:

-autoreglare dinamica- sta la baza finalitatii eficiente a actiunilor

-autoreglare de transferare-actiuni externe directe sau actiuni mentale interne

-autoreglare proiectiva sau de creatie unirea intr-o schema functional unitara a verigii mentale si a celei senzorio-motorii externe si apoi transpunerea schemei in realitate

-autoreglarea de optimizare-sta la baza procesului de perfectionare

-autoreglarea de dezvoltare- asigura prin feedback pozitiv trecerea de la organizari elementare la organizari complexe

-autoreglarea de interactiune interpresonala- asigura controlul si modelarea comportamentului propriu, are doua forme cooperarea si competitia

-autoreglarea de anticipare- analiza mentala a unei actiuni inainte de efectuarea practica a acesteiah)planificarea actiunii si stabilirea scopului

Este o functie adataptiva instrumentala esentiala a constiintei si consta in :

-inregistrarea motivului si stabilirea gradului de urgenta

-formularea scopului, ce trebuie sa faca pentru a dobandii obiectul

-adoptarea mijloacelor bune pentru dobandirea obiectului

-prevenirea si evaluarea consecintelor posibile ale actiunii

-analiza critica a rezultatelor

Dintre cele cinci verigi enumerate mai sus ultimele doua sunt mai putin evaluate.

Concluzie: Evolutia constiintei ca forma superioara a psihicului nu poate fi considerata incheiata, ea continund atata timp cat va exista omul ca fiinta si categorie istorica.

i)modul de interactiune si coordonare a constiintei de sine si a constiintei lumii obiective

-este un indicator al organizarii si integrarii generale a constientului individual

-o trasatura distinctiva a constiintei consta in opunerea activa a eului lumii externe si in structurarea eului in constiinta de sine si in constiinta lumii obiective.

Constiinta de sine:

-include cunostintele , pe care subiectul le dobandeste despre sine (bioconstitutional si psihic) si autoestimarea care este realista, hiper-supraestimare, hipo-subestimare

-evolutia constiintei de sine are doua surse principale: realitatea bioconstitutionala si realitatea externa

Din punct de vedere genetic etapele structurarii constiintei de sine sunt: cenestezia care are doua parti, incepe de la nastere si devine fondul pe care se construiesc celelate doua etape si ansamblul informational despre mediul intern al organismului

-constiinta de sine primara- integrarea fluxurilor informationale

Etape de interactiune- presupun comunicarea individului cu lumea externa si consta in:

-individualizarea perceptiva- contine operatii de discriminare, combinare, identificare prin care individul se delimiteaza de ceilalti oameni

-autoportretizarea-consta in detasarea din grup sau din multime ca entitate distincta; are si functie proiectiva de cautare a unui model

-sinteza interioara este stadiul de integrare sistemica a functiilor si proceselor psihice legate de propia persoana intr-o formatiune psihologica superioara eul subiect care se opune formatiunii inferioare eul obiect; orice eu are o dimensiune istorica el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana la momentul prezent

-rationalitatea este rationamentul despre noi insine; este etapa si nivel integrativ specific al devenirii constiintei de sine

-emergenta tensionala- asigura activarea si punerea in priza a continuturilor si structurilor psihice pentru a face individul apt pentru executarea si finalizarea actiunii indreptate spre scop; tensiunea este forta care transforma constiinta de sine in forta motrica interna care da personalitatii atributul activismului teleonomic: a exista pentru a actiona

-autocontrolul-mecanism specific de gestionare a intregului potential atitudinal-aptitudinal al personalitatii si ii imprima in relatiile cu lumea forta sau slabiciune, independenta, eroism sau lasitate

Concluzie: constiinta de sine este o complexa formatiune psihologica prin intermediul careia ne delimitam de cei din jur si ne manifestam ca euri individuale si personalizate ireductibile.

Constiinta lumii obiective:

Are o componenta cognitiva care consta in date despre insusiri, relatii ale obiectelor externe si socioculturale care in plan comportamental se concretizeaza in indicatori ai capacitatii de discriminare

O componenta axiologica sau structura operatorie

O componenta motivationala-nevoi si trebuinte

O componenta afectiva-emotii

O componenta volitiva de mobilizare

Corelarea celor doua constiinte:

-din punct de vedere genetic dezvoltarea constiintei lumii obiective precede si devanseaza aparitia si dezvoltarea constiintei de sine

-constiinta lumii obiective-dupa 6 luni de viata

-constinta de sine-dupa 2-6 ani

Optima este aceea formula de organizare a constientului care asigura o interactiune de adaptare si corectare reciproca a constiintei de sine si constiintei lumii obiective.

Organizarea pe orizontala a sistemului psihic uman:

-ne dezvaluie eterogenitatea modala si intramodala a componentelor sale dupa continut, rol instrumental adataptiv si mecanism completand tabloul complexitatii lui

-cele trei niveluri ale psihicului nu au un caracter omogen, monobloc ci prezinta diferentiere structurala fiind alcatuita din elemente inascute si dobandite

Interactiunea constient-inconstient:

-in abordarea sistemica organizarea psihica pe verticala apare ca relatie de comunicare si interactiune in ambele sensuri intre cele trei niveluri, care in sens ascendent difera unul de altul iar in sens descendent se modeleaza si se restructureaza evolutiv si optimizant unul pe celelalt

-in organizarea sistemica toate nivelurile ierarhice sunt importante, fiecare are rolul sau, ireductibil in asigurarea si mentinerea emergentei si unitatii structural-functionale a sistemului; alterarea unui nivel va duce la alterarea sistemului in ansamblu sub aspectul identitatii sale

-sistemul dobandeste caracteristici calitative noi, de integrare, pe baza interactiunii nivelurilor particulare constitutive

In structura schemelor comportamentelor si actiunilor ce stau la baza vietii de relatie a omului, gasim ordonate dupa o anumita logica elemente apartinand celor 3 niveluri ierarhice ale sistemului psihic uman: inconstientul, subconstientul, constientul. Locul si ponderea acestor elemente variaza in functie de timp, de situatie si frecventa.

Relatii intre constient si inconstient:

a. Relaii circulare, n cadrul crora, coninuturile contientului trec n incontient, ca apoi, printr-un proces germinativ, s revin, nu neaprat integral, napoi; acelai lucru este valabil i pentru coninuturile incontientului, graie mai ales mecanismului reprimrii i celui al amnrii. O activitate mintal nceput la nivel contient i nefinalizat poate fi transferat i continuat ntr-o form specific la nivel incontient, unde este posibil gsirea soluiei, revenind ca terminat n contiin.

b. Relaii de subordonare, care constau n dominana funcional a unui nivel integrativ asupra celuilalt, respectiv, a contientului asupra incontientului sau a incontientului asupra contientului. In mod normal, ntr-un sistem unitar, multinivelar, subordonarea se exercit de jos n sus; legea de baz este cea a controlului incontientului de ctre contient. In virtutea acestei legi, definim omul ca fiin contient, al crei comportament principal (de relaionare cu lumea extern) este contient. De o subordonare n sens invers nu se poate vorbi dect n situaii speciale, episodice i improprii modului de a fi al omului. Atunci, contientul este temporar abolit, (n starea de somn (visele, comportamentele somnambulice), n starea de ebrietate avansat sau n starea de explozie afectiv negativ.

c. Relaii de coordonare sau de echilibru, n care cele dou niveluri se coreleaz i se balanseaz reciproc sub aspectul forei funcionale. Intr-o astfel de relaie, componentele motivaionale aparinnd structurii contientului i cele aparinnd structurii incontientului posed o semnificaie egal sau apropiat, subiectul acordndu-le aceeai recunoatere i preuire. Rezultatul este o formul comportamental echilibrat, ambivert.

Contiina este formaiunea a crei dezvoltare rmne n continuare deschis i putem presupune c influena sa modelator-reglatoare asupra incontientului se va amplifica i intensifica, n pofida unor descrcri i rbufniri periodice, n comportamentele individuale i sociale, a unor tendine i instincte ancestrale (agresivitate, fanatism, sexualitate).

n ultima sa teorie, privitor la structura psihicului, Sigmund Freud a descris trei instane.

1. Sinele ( id) care ar fi principalul sediu al incontientului, imaginat ca un rezervor unde clocotesc dorinele noastre, instinctele.

Freud a caracterizat dou instincte eseniale:

- instinctul vieii tendina spre plcere ( Libido), pe care mereu a identificat-o cu tendinele sexuale

- instinctul morii ( Thanatos), tendina spre distrugere.

Ambele instincte ncearc mereu s treac la aciune

2. Supraeul superego acesta este alctuit din normele, imperativele morale, din idealul eului. El se formeaz datorit interveniei prinilor, care nfrneaz tendinele copiilor neconforme cu moralitatea;

3 .Eul ( ego) principalul sediu al contiinei. El ine cont de dorinele prezente n sine, de interdiciile supraeului, cutnd un compromis ntre ele, n funcie de realitate. Acest compromis oblig eul s alunge n incontient (sinele) toate tendinele,aspiraiile care nu se pot realiza (fenomen numit de Freud refulare).(Golu, p.645-712) PSIHOLOGIA PERSONALITII ASPECTE TEORETICE I METODOLOGICE

Termenul personalitate isi are radacina rdcina n latinescul persona care, iniial, nsemna masc, aparen.

Personalitatea edificiu central al psihismului uman

conceptul de personalitate denumeste fiinta umana considerata in existenta sa sociala si inzestrarea ei culturala. Totodata si un sistem bio-psiho-social-cultural ce se constituie fundamental in conditiile existentei si activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale in societate.

Ca si structura, personalitatea tridimensionala, exprimand astfel:

subiectul pragmatic al actiunii (homo faber)

subiectul epistemic al cunoasterii (homo sapiens)

subiectul axiologic, purtator si generator al valorilor (homo valens)

Personalitate e intotdeauna unica si originala, deoarece fiecare individ, deoarece fiecare individ porneste de la o zestre ereditara unica si paseste in spatiul existentei sociale, concrete, incercand o serie de experiente, intrand in anumite interactiuni, cu diferite efecte asupra cursului si construirii edificiului personalitatii.

Cu alte cuvinte, se poate spune despre personalitate ca exprima o organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, connative (ale activitatii), fiziologice si morfologice ale individului. Aceasta organizare dinamica a tuturor trasaturilor psihofiziologice se manifesta prin conduita omului in societate, personalitatea formandu-se numai in cadrul societatii.Psihologul Maria Mamali pune accentul pe rolul societatii in formarea personalitatii, mentionand ca personalitatea e organizarea dinamica a tuturor trasaturilor psihologice, fiziologice si morfologice ale individului si se manifesta prin conduita omului in societate.* Pentru a putea cunoaste personalitatea unui individ e necesara cunoasterea trasaturilor caracteristice si a modului cum sunt ele organizate, precum si structura lor. Trasaturile personalitatii se clasifica in trei mari categorii: temperament, aptitudini si caracter.

Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii, aptitudinile, latura instrumentala, posibilitatile omului, iar caracterul e latura relational-valorica sau etico-sociala, indicand semnificatia si scopul activitatii umane.

Trasaturile de temperament au o baza fiziologica, de aceea sunt cele mai stabile dintre trasaturile de personalitate. Aptitudinile si caracterul se modifica sub actiunea factorilor de mediu si educatie.

Termenul de individ desemneaz acea totalitate a elementelor i nsuirilor fizice, biochimice, biologice i psihofiziologice nnscute sau dobndite care se integreaz ntr-un sistem pe baza mecanismului adaptrii la mediu (M. Golu, A. Dicu,). Termenul individ se aplic tuturor organismelor vii. Omul este primordial un individ.

Persoana am legat-o de manifestarea actual a omului ntr-o situaie social dat, manifestare care se subordoneaz unui anumit rol.

Personalitatea am asociat-o cu mecanismul i logica general de organizare i integrare n sistem generic supraordonat a componentelor bioconstituionale, psihice i socio-culturale. Persoana i personalitatea sunt determinaii pe care le atribuim exclusiv omului.

Abordarea problematicii legate de personalitate include trei secvene interdependente, i anume: secvena general-abstract, secvena analitic-concret

secvena sintetic-integrativAceste secvene se succed strict n aceast ordine.n cazul nostru, cele trei secvene se prezint astfel:

secvena general-abstract s-a referit la definirea i prezentarea psihicului n general, a contiinei n general, din perspectiv pur teoretic, metodologic, fr a dezvlui structura i organizarea lor intern, secvena analitic-concret a constat n trecerea la dezvluirea structurii interne a vieii psihice a omului, la diferenierea i identificarea unor funcii i procese psihice specifice senzaii, percepii, reprezentri, memorie, gndire, afectivitate, motivaie, voin etc. i la investigarea lor n profunzime,

secvena sintetic-integrativ trebuie s constea n refacerea unitii iniiale a psihicului, prin relevarea interaciunilor i conexiunilor dintre prile componente i prin desprinderea unor entiti integrative supraordonate fa de funciile i procesele individuale. Aceast din urm secven se realizeaz n seciunea despre personalitate.

Accepiuni ale termenului de personalitate Conceptul de personalitate apare ca integrator semantic de ordin superior, el coordonnd i corelnd funcional-dinamic coninuturile noiunilor referitoare la multitudinea componentelor bioconstituionale, a proceselor, strilor i condiiilor psihice particulare, i a componentelor socio-culturale. Percepia, memoria, gndirea etc., nu sunt realiti sui generis, de sine stttoare, ci manifestri i dimensiuni ale unui sistem integral supraordonat personalitatea.

Deosebirile semantice , in ceea ce priveste termenul de personalitate, se evideniaz n cadrul principalelor discipline socio-umane care i-l includ n sistemul lor conceptual: sociologia, politologia, etica, istoria, pedagogia, psihologia. Psihologia opereaz cu termenul de personalitate n referirea sa la orice om normal: fiecruia dintre noi, ea ne atribuie calificativul personalitate. Dar, dei exist un consens n ceea ce privete sfera noiunii, ntlnim mari diferene ntre autori n ceea ce privete coninutul. Diferenele sunt generate att de perspectiva metodologic din care se abordeaz personalitatea ct i de natura coninuturilor prin intermediul crora, se definete noiunea ca atare.

Divergene metodologice

O prim divergen a fost generat de modul de nelegere i rezolvare a problemei raportului particular (individual, concret)/general (universal).

Apare, ca urmare, marea divergen metodologic dintre

orientarea idiografic (idiospropriu, specific), potrivit creia cercetarea personalitii trebuie s se centreze pe evidenierea, analiza i explicarea individualului, a omului concret n situaii concrete orientarea nomotetic (nomoslege, norm, nomothetikospromulgare de legi) potrivit creia psihologia personalitii, trebuie s se ocupe exclusiv de dezvluirea generalului i de formularea unor legi cu aplicabilitate general.

Solutia cea mai transanta este aceea care propune ca generalul sa apartina stiintei, iar individualul, artei.

O alt soluie este aceea de a admite existena a dou psihologii distincte: una nomotetic, i alta ideografic. Prima a fost declarat o tiin a elementelor,bazndu-se pe metoda analizei i explicaiei cauzale, iar cea de a doua o psihologie a structurii, bazandu-se pe metoda nelegerii

Soluia pe care rebuie s-o adopte psihologia personalitii, este cea a mpletirii demersului individual-concret cu cel general. Aceast direcie s-a conturat sub denumirea de ideografic (ideo ceea ce este vzut, form, unitate complex).

Kluckhohn, Murray i Schneider au propus o alt cale pentru ieirea din dilema general-particular. Astfel, fiecare om este sub anumite aspecte:

l. ca toi ceilali oameni (norme generale);

2. ca unii oameni (norme de grup);

3. ca nici un alt om (norme idiosincratice).

Psihologia personalitii trebuie s opereze cu toate aceste trei categorii de norme. Intr-o personalitate concret nu exist trei sisteme distincte (general, tipic, individual), ci unul singur, care integreaz n manier emergent toate cele trei genuri de determinaii. Psihologia personalitii trebuie s accepte i existena psihologiei difereniale. Diferenele interindividuale au caracter obiectiv i legic ca i universalele i ele constituie veriga de legtur dintre unicitate i generalitate.

O a doua divergen important a fost generat de modul de abordare i rezolvare a raportului de determinare, condiionare n cadrul sistemului personalitii dintre factorii biologici (primari, naturali) i cei sociali i istorici (secundari, culturali). Astfel, n psihologia personalitii, s-au confruntat:

orientarea biologist,-atribuie rolul determinant att n structurarea personalitii, ct i n desfurarea activitii i comportamentului factorilor biologici (treb. biologice primare, instinctelor),

orientarea sociologist-culturologic, potrivit creia personalitatea trebuie considerat exclusiv produsul aciunii sau motenirii condiiilor i factorilor socio-culturali generai istoricete.

Orientarea biologist este reprezentat de freudism , prin teoria despre incontient i despre sine, n opoziie cu supraEul, i, ulterior, de biopsihologie, care ncearc s derive trsturile de personalitate din gene

Orientarea sociologist-culturologic are originea n psihologia mulimilor care postula existena unor pattern-uri psihocomportamentale ancestrale, tipice comunitilor umane, i n antropologia culturala.

Ac. orientri pctuiesc prin absolutizare i exclusivism; se impune gsirea unei noi paradigme, si anume:

Metodologia interacionist-sistemic. care exclude absolutizarea unor componente sau determinaii n detrimentul celorlalte, punnd n prim plan relaia de interaciune i condiionare reciproc nonlinear.

Sub aspect dinamic evolutiv, paradigma interacionist-sistemic admite caracterul stadial i ierarhic al procesului de devenire i integrare a personalitii, cu modificarea periodic a raporturilor de pondere i dominan dintre factorii biologici i cei socio-culturali. Personalitatea rmne o unitate bio-psiho-social (cultural). Dar, n virtutea principiului subordonrii i integrrii inferiorului de ctre superior (n plan evolutiv), n explicarea personalitii trebuie s admitem introducerea treptat a controlului legilor socio-culturale asupra legilor biologice. Aceasta nseamn c, explicarea adevratei esene a personalitii umane trebuie fcut prin prisma legilor istorico-socio-culturale.

A treia divergen important n modul principial de abordare a personalitii o consemnm ntre orientarea atomar-descriptivist i cea sintetic structuralist.

orientarea atomar-descriptivist deriv i se subordoneaz paradigmei asociaioniste, potrivit creia explicarea unei organizri psihice de nivel superior trebuie s constea n descompunerea ei n elemente i n studiul acestora separat;

orientarea sintetic structuralist i are originea i se subordoneaz paradigmei gestaltiste, potrivit creia orice organizare are un caracter predeterminat i integral, studiul ei trebuind s dezvluie specificul acestei integraliti i legile interne de structur.

Pt. ca cele dou orientri s-au delimitat pin absolutizarea termenilor raportului parte-ntreg, ele nu pot fi acceptate ca atare. Corect, din punct de vedere metodologic, nu poate fi dect tot o paradigm interacionist-sistemic, n care se recunoate i se opereaz att cu partea, ct i cu ntregul, Ca organizare sistemic, personalitatea se subordoneaz definiiei generale a sistemului: un ansamblu de elemente distincte aflate ntr-o relaie nonntmpltoare, din care deriv o emergen de structur ireductibil.

A patra divergen metodologic deriv din modul de a concepe i prezenta organizarea intern a personalitii. S-au constituit astfel dou tendine: tendina plan i tendina ierarhic

tendina plan concepe organizarea intern a personalitii n mod liniar, echipotenial, toate elementele componente fiind la fel de importante i nirndu-se unele lng altele precum mrgelele pe a. Ea i-a gsit concretizarea n teoria i a modelul trsturilor (G. Allport, Cattell, Murray). Personalitatea este un inventar liniar al trsturilor, fr determinarea ponderilor sau a gradului lor de intensitate.

tendina ierarhic se bazeaz pe admiterea raportului inferior-superior i a principiului subordonrii, pe vertical. Ea concepe i prezint organizarea intern a personalitii printr-un model multinivelar, supraetajat: niveluri bazale, niveluri intermediare, niveluri terminale sau supraordonate. ntre niveluri se instituie diferenieri de ordin genetic i funcional. Astfel, se delimiteaz nivelurile de natur ereditar, nnscut, i nivelurile de natur secundar, dobndite; apoi, dup importan funcional, se disting niveluri inferioare i niveluri superioare sau niveluri auxiliare i niveluri principale (determinante).

Aceste orientari procedeaz de o manier dihotomic, lundu-se o singur dimensiune a organizrii orizontal sau vertical i absolutizndu-le. n realitate, procesul integrrii sistemice a personalitii se realizeaz att pe orizontal (n plan), obinndu-se structurile monomodale, ct i pe vertical (ierarhic), rezultnd structurile plurimodale i transmodale nglobante (unitatea n diversitate).

A cincia divergen este legat de dimensiunea temporal a personalitii, care a delimitat i opus orientarea static i orientarea dinamic.

Orientarea static i are rdcinile n concepia nativist i frenologic care considera funciile i capacitile psihice ca datum-uri nnscute, predeterminate, care rmn ca atare de-a lungul timpului. Un pdv similar l are coala gestaltist. (structura = o entitate imanent i invariant, lipsit de genez i de evoluie). Preocuparea principal a orientrii statice va fi aceea de a dezvlui constantele organizrii interne a personalitii i de a demonstra c ea rmne identic, egal cu sine nsi, de-a lungul succesiuni a momentelor temporale.

Orientarea dinamic se ntemeiaz pe admiterea caracterului devenit i evolutiv al organizrii interne a personalitii i a principiului variabilitii temporare intraindividuale. Esenial pentru psih. Este s pun n eviden legitile dinamicii situaionale i temporale a comportamentului. Spre deoseb. de cea static, orientarea dinamic nu este omogen, n cadrul ei delimitndu-se cel puin trei variante:

Varianta internalist pornete de la teoria instinctualist a lui McDougal i este reprezentat de psihanaliz. Ea localizeaza sursa dinamicii personalitii exclusiv n descrcrile energetice spontane, care se produc n interiorul incontientului. Acestea fac s se actualizeze pulsiuni, tendine i trebuine diferite, care modific orientarea comportamental actual a sistemului personalitii. Nucleul dinamogen cel mai important este, dup S. Freud, instinctul erotico-sexual (complexul libidoului).

Varianta proiectiv-externalist a fost formulat i dezvoltat de ctre K. Lewin, pe baza teoriei cmpurilor. Dinamica personalitii este imprimat din afar de aciunea forelor cmpului extern, n care individul poate s-i identifice anumite obiecte-scop, asupra crora s-i proiecteze tendina determinant actualizat. n interiorul spaiului fizic, se delimiteaz i se individualizeaz spaiul psihologic, care se msoar n intensitatea tensionrii interioare, care, la rndul ei, este proporional cu dificultatea sau cu numrul sau complexitatea obstacolelor (barierelor) ce trebuie surmontate pentru atingerea obiectivului.

varianta interacionist realizeaza depirea unilateralitii celor dou variante. Dinamica unui sistem, indiferent de natura lui este o funcie de timp [f(t)]: sistemul i modific starea sa iniial ca simplu rspuns sau efect al scurgerii timpului. Toate sistemele reale sunt dinamice, mulimea sistemelor statice (independente de timp) fiind vid.

Cu ce fel de sistem dinamic avem de a face? Se delimiteaz dou subclase:

subclasa sistemelor cu organizare dat, neevolutive

subclasa sistemelor cu autoorganizare, evolutive (toate organismele vii).

Rezult c personalitatea este un sistem dinamic cu autoorganizare, evolutiv. Ca atare, analiza ei reclam, n primul rnd, situarea n interiorul unuia din cele trei segmente care compun traiectoria dinamicii generale: ascendent (evolutiv), staionar (relativ stabilitate n planul organizrii interne i al manifestrii comportamentale) sau descendent (involutiv).

Cea de a doua categorie de dispute i divergene ine de coninutul si sfera noiunii de personalitate i de modul de a defini propriu-zis personalitatea. Trebuie s remarcm, de la nceput, existena unui numr foarte mare de definiii.

1.n lucrarea sa Structura i dezvoltarea personalitii G. Allport ntreprinde un efort de sistematizare a definiiilor care se confrunt pe scena tiinific. Pornind de la criteriul coninutului, el mparte aceste definiii n trei grupe:

definiii pin efect extern,

definiii prin structur intern i

definiii pozitiviste sau formale.

Definiiile prin efect extern se centreaz pe latura fenomenologic a personalitii, identificnd i reinnd acele caliti i trsturi prin care o persoan concret oarecare determin o anumit impresie sau un anumit efect (pozitiv sau negativ) asupra celor din jur. Smburele relaional al acestui gen de definiii rezid n faptul c numai prin judecile altora despre noi personalitatea noastr este cunoscut ca atare. Definiiile prin efect extern confund personalitatea cu reputaia i cineva poate avea mai multe reputaii (n contacte relaionale diferite).

Definiiile prin structura interna se ntemeiaz pe consideraia c personalitatea trebuie s fie o entitate obiectiv, existent cu adevrat, indiferent de modul n care influeneaz sau este perceput de alii.

W. Stern este primul autor care ncearc a defini personalitatea ca : o unitate multiform dinamic, Psihologii occidentali prefernd definiii de genul: personalitatea este: suma total a tuturor dispoziiilor, impulsurilor, tendinelor, dorinelor i instinctelor biologice nnscute ale individului, precum i a dispoziiilor i a tendinelor dobndite prin experien

O definiie mai structural este cea propus de H. C. Warren i L. Carmichael: Personalitatea este ntreaga organizare mental a fiinei umane n orice stadiu al dezvoltrii sale. Ea mbrieaz fiecare aspect al caracterului uman: intelect, temperament, abilitate, moralitate i fiecare atitudine care s-a format n cursul vieii cuiva

ncheiem seria definiiilor prin structura intern cu formularea pe care ne-o propune nsui G. Allport: Personalitatea este organizarea dinamic n cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determin gndirea i comportamentul su caracteristice

Aceast formulare pune n eviden urmtoarele aspecte eseniale care nu pot lipsi dintr-o teorie generalizat a personalitii:

personalitatea nu este nici un conglomerat, nici o sum static de elemente n sine independente, ci o organizare dinamic emergent

personalitatea nu este nici pur psihic, nici pur biologic (nervoas), ci o unitate complex psihofizic,

ca organizare sistemic supraordonat personalitatea include sisteme particulare, difereniate i la rndul lor integrate deprinderi, sentimente, concepte, stri de motivaie etc.

personalitatea se manifest, se dezvluie n ceea ce gndete, simte i face omul.

Definiiile pozitiviste au la baz convingerea c structura intern este inaccesibil tiinei. Nu putem cunoate unitatea multiform dinamic existent cu adevrat acolo. Chiar dac exist, structura intern pur i simplu nu poate fi studiat direct. Cele ce tim despre personalitate sunt numai operaiile noastre. Cel mai bun lucru pe care putem s-l facem este s formulm ipoteze i s conceptualizm rezultatele msurtorilor efectuate. Printre reprezentani ai orientrii pozitiviste se numr Mc Clelland, care d urmtoarea definiie: Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvat a comportamentului unei persoane n toate detaliile sale, pe care omul de tiin o poate da la o un moment dat

Personalitatea este redus la un construct, la ceva ce poate fi gndit, dar nu exist ca atare acolo undeva.

2. Dup criteriul sferei personalitatii, se delimiteaz astfel nc dou categorii de definiii:

reducionist-unidimensionale multidimensional-globale.

Definiiile reducionist-unidimensionale reduc personalitatea la una din componente, de cele mai multe ori la componenta dispoziional (afectiv-motivaional), la temperament sau la caracter (atunci cnd se face distincie ntre acestea dou). Majoritatea chestionarelor i probelor proiective care se folosesc pentru investigarea i diagnosticarea personalitii sunt axate pe evidenierea factorilor dispoziionali sau temperamental-caracteriali.

Definiiile multidimensional-globale prezint personalitatea ca entitate complex, eterogen, dup natura substanial-calitativ a elementelor care o compun. Un ex. definiia propus de G. Allport (de mai sus) . au, urmtoarele : Personalitatea este unitatea bio-psiho-social constituit n procesul adaptrii individului la mediu i care determin un mod specific, caracteristic i unic de comportare n diversitatea situaiilor externe (Mischel, Wiggins ) i: Personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic, determinat biologic i socio-cultural, cu o dinamic specific, individualizat(M. Golu).

TEMPERAMENTUL Definiie si caracterizare general Integrarea nsuirilor i trsturilor de ordin dinamico-energetic ale proceselor psihice i actelor motorii, precum intensitatea, pregnana, acuitatea, modalitatea, echilibrul etc., d structura temperamental a personalitii.

Insuirile dinamico-energetice ca atare sunt nnscute, determinate genetic, iar integrarea lor n plan psiho-comportamental, se realizeaz n ontogenez.

Aceste nsuiri bioenergetice se imprim pe tabloul comportamental, ce se elaboreaz stadial n cursul vieii individului, a.i. structura temperamental i, respectiv, tipul temperamental este nnscut reprezentnd astfel, alturi de predispoziii, elementul ereditar n organizarea intern a personalitii.

Temperamentul reprezint modul n care variabilele bioconstituionale i bioenergetice se psihizeaz (adic, se implic n organizarea i desfurarea proceselor psihice percepie, memorie, gndire, afectivitate) i se reflect n comportament.

Cnd vorbim de temperament n plan psihologic, ne gndim la modul cum reacioneaz i se manifest individul, sub aspect dinamico-energetic, n diferite situaii externe:

rapiditatea percepiei, a rspunsurilor verbale la ntrebri, a reaciilor motorii;

intensitatea tririlor emoionale i durata lor; intensitatea sau fora aciunilor voluntare;

echilibrul sau impulsivitatea rspunsurilor la succesiunea stimulrii externe;

gradul de impresionabilitate la semnificaia stimulilor;

direcia orientrii dominantespre lumea extern (extraversie) sau spre lumea interioar (introversie);

locul controlului (dependena de stimularea extern sau dependena de activismul intern propriu);

disponibilitatea la comunicare interpersonal;

ascendena sau obediena relaional; capacitatea general de lucru i rezistena la solicitri ;

rezistena la frustraii, la stres, la situaii afectogene i conflictuale.

Temperamentul, dei are o condiionare biologic direct i ereditar, dobndete valene i sens real numai n plan psihocomportamental. El reprezint, astfel, pecetea i dimensiunea dinamico-energetic a oricrei uniti psihocomportamentale.

Temperamentul se manifest n orice situaie, fiind prima determinaie a personalitii care se impune nemijlocit observaiei.

Temperamentul este propriu nu numai omului, ci i animalelor, Depinznd direct de structura biologic. I. P. Pavlov i-a elaborat teoria sa despre temperamente prin cercetri efectuate pe animale.

Temperamentul ine de latura formal, de suprafa, a personalitii, iar nu de cea intern, de coninut. El nu are o semnificaie axiologic, nereclamnd o mprire a oamenilor n buni sau ri, n superiori sau inferiori.

Dpdv biomedical, se poate afirma doar c o formul temperamental este mai avantajoas dect alta n ceea ce privete rezistena la stres i gradul de predispunere la anumite tulburri de ordin psihiatric-nevrotic sau psihotic.

Dpdv educaional, nu se poate evidenia un temperament ca fiind absolut favorabil sau superior, iar altul, ca fiind total nefavorabil, inferior.

n principiu, tipurile temperamentale sunt echipoteniale: pe fondul unor scheme temperamentale diferite, n ontogenez, se pot edifica profiluri de personalitate asemntoare din punct de vedere aptitudinal i caracterial, dup cum pe fondul aceleiai formule temperamentale se elaboreaz profiluri de personalitate diferite.

temperamentul nu este o variabil neutr din punct de vedere adaptativ. Dimpotriv, structura comportamental este o interfa ntre persoan i lume i ndeplinete rol de mediator ntre intensitatea, durata t semnificaia influenelor externe i efectele n sfera psihocomportamentala O importan special dobndesc trsturile temperamentale n cadrul relaiilor interpersonale, atraciile i respingerile, simpatiile t antipatiile dintre membrii unui grup fiind condiionate de ele.

Clasificarea temperamentelor n ceea ce privete criteriile care, au stat la baza schemelor de clasificare, ele pot fi mprite n trei categorii:

criterii morfologice sau bioconstituionale;

criterii fiziologice i

criterii psihologice.

Criteriul legat de numrul dimensiunilor dup care se delimiteaz i se identific tipurile temperamentale permite dou genuri de clasificri:

multidimensionale, care opereaz cu un numr mai mare de dou dimensiuni i

binare sau dihotomice, care se limiteaz la doar dou dimensiuni, de regul, polare sau antagonice.

A. Tipologiile morfologice sau bioconstituionale Hippocrate a delimitat

tipul corporal ftizic, caracterizat pin aspect scheletic, fragil, alungit, temperamental rece, calculat, tcut, reflexiv; medical, predispus la tuberculoz,

tipul apoplectic, caracterizat prin aspect musculos-obez, abdomen dezvoltat, statur mijlocie sau mic, temperamental jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emoional, necontrolat; medical, predispus la tulburri circulatorii i digestive.

S-a pus n eviden faptul c, n interiorul unui tip rasial, exist o variabilitate notabil a indivizilor, de unde s-a dedus posibilitatea de a determina, n ordine secund, morfotipuri.

Tipologia lui E. Kretschmer. Kretschmer a sesizat o coresponden frecvent ntre simptomatologia psihocomportamental i aspectul bioconstituional extern.

a. Tipul picnic ciclotim, din punct de vedere morfologic se caracterizeaz prin: constituie orizontal, abdomen voluminos, obezitate, piele ntins, fa moale, sistem osos fragil.

b. Tipul leptosom (astenic)-schizotim se distinge prin: constituie vertical, trunchi cilindric, cutie toracic plat(turtit), umeri apropiai i nguti, cap mic i rotund, muchi i oase subiri (aspect scheletic), nas lung i ascuit, paloarea feei, trsturi feminine la brbai i masculine la femei.

c.Tipul atletic-vscos se deosebete printr-o constituie fizic proporionat, dezvoltare robust a sistemului osos i muscular, umeri lai i bazin ngust.

Ca tip accesoriu este menionat tipul displastic, care reunete numeroase varieti dismorfice i este mai puin individualizat n plan caracterial (temperamental).

Din punct de vedere medical, tipurile delimitate se asociaz cu predispoziii psihopatologice diferite:

tipul picnic-ciclotim predispune la tulburri maniaco - depresive;

tipul leptosom (astenic)-schizotim predispune la tulburri de natur schizoid (schizofrenic.);

tipul atletic-vscos i cel displastic predispun la epilepsie.

Pe baza combinaiilor n interiorul tipurilor morfologice picnic i astenic, Kretschmer a obinut 6 tipuri temperamentale: 3 ciclotimice i 3 schizotimice.

Temperamente ciclotimice:

1. Hipomaniac, caracterizat prin dispoziie euforic, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerat;

2. Sintonic, caracterizat prin spirit realist, pragmatism, simul umorului, toleran;

3.Greoi, caracterizat prin lentoare, inerie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reacie mari.

Temperamente schizotimice: .

1.Hiperestezic, caracterizat prin nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatee, circumspecie;

2. Schizotimic intermediar, rece, calm, energic;

3. Anestezic rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lene, inaccesibil pasiunilor, indolent.

Kretschmer a ncercat s arate c tipologia sa care se definea iniial prin structura morfologic i predispoziia ctre anumite psihoze corespundea, de asemenea, diferenelor fiziologice i diferenelor psihologice n diverse alte sfere dect cea emoional.

Tipologia kretschmerian continu s fie folosit pe scar larg n medicin, ndeosebi n rile de limb german.

Biotipologia italian. biotipurile reprezint n sine faze ntr-o singur dimensiune, fiind unimodale, bimodale i trimodale. Distribuia frecvenelor lor se supune legii lui Gauss.

Mijlocul suprafeei de distribuie cuprinde normosplahnicii (constituie normal, proporionat);

la stnga mediei se situeaz, cu 16%, reprezentnd microsplahnicii (constituie redus submijlocie);

la dreapta mediei, se situeaz tot cu 16% reprezentnd macrosplahnicii (constituie nalt, torace proeminent i picioare subiri).

G. Viola nu trece ns mai departe de aspectele biotipologice. Acest lucru l va face elevul su N. Pende. La criteriul morfologic, Pende adaug i pe cel fiziologic, identificnd patru tipuri biopsihice:

longilin stenic, cu temperament hipertiroidian armonic cu o funcie normal sau exagerat a glandelor genitale, puternic, energic, stpn pe sine;

longilin astenic, cu temperament hipertiroidian i hipogenital, fatigabil;

brevilin stenic, cu temperament hipergenital i hipersuprarenal, hipotiroidian, euforic, expansiv;

brevilin astenic, cu temperament hipotiroidian i hipo-hipofizar, lent, fatigabil, deprimat.

Biotipologia francez. Cercettori precum Rostan i Sigaud, au elaborat o biotipologie n care se introduce importana mediului i se iau n consideraie cele patru sisteme ale organismului. ( digestia, respiraia, fora muscular i activitatea creierului.)

Sigaud delimiteaz patru biotipuri:

tipul respirator, caracterizat prin dinamism, mobilitate;

tipul digestiv, caracterizat prin sedentarism, lentoare;

tipul muscular, caracterizat prin for, energie, agresivitate;

tipul cerebral, caracterizat prin activism intelectual, interiorizare.

Biotipologia american. Ca element de baz pentru delimitarea biotipurilor, Sheldon a luat cele trei membrane embriogenetice (din care deriv organele interne, esutul muscular i osos, organele de sim i sistemul nervos): endoderma, mezoderma i ectoderma, pe seama crora au fost delimitate cele trei biotipuri principale: endomorf, mezomorf i ectomorf. Interpretarea lor se supune principiului continuitii. Ca urmare, cele trei tipuri reprezint, n sine, faze de dezvoltare n curba de variaie, fiind unimodale.

Endomorful se difereniaz prin modul su de a fi metodic i prin constituie dezvoltat pe orizontal, sferic: dezvoltarea sub medie a muchilor i oaselor i un coeficient redus al suprafeei corporale.

Mezomorful este greu i rectangular, cu o dezvoltare superioar a oaselor i a muchilor, dispune de un echipament adecvat pentru licitarea efortului fizic. Dintre acestia se recruteaz atleii, soldaii de profesie.

Ectomorful se distinge prin predominarea liniei verticale de dezvoltare asupra celei orizontale; este, aadar, nalt, fragil, cu coul pieptului turtit, slab, cu muchii puin dezvoltai; la el ntlnim predominarea greutii asupra suprafeei corporale i greutatea cea mai mare a creierului n raport cu masa corpului; constituia sa general este slab pentru efortul fizic.

Prin urmare, biotipul va fi definit prin:

precumpnirea trsturilor proprii i slaba exprimare a trsturilor nespecifice;

modul de articulare-organizare structural a componenelor;

gradul de dezvoltare a trsturilor corelative celor trei componente.

Unul dintre acestea este cel displastic, depistat i de Kretschmer.

Altul este cel masculin-feminin, care exprim ntregirea reciproc a sexelor. Brbatul este preponderat mezomorf i apoi ectomorf, n vreme ce femeia este cu precdere endomorf sau ectomorf.

Al treilea biotip este cel hipodezvoltat, ( tip infantiloid).

Dup determinarea biotipului, Sheldon a procedat, n continuare, la stabilirea psihotipului corespunztor. El a apelat la datele psihologiei tiinifice, obinute pe cale experimental, prin msurtori riguros controlate. Au fost identificate i reinute 650 de trsturi pe care le coreleaz cu fiecare biotip. n final, s-a ajuns la obinerea a trei constelaii psihice, care coreleaz cu cele biotipologice; fiecare constelaie cuprinde 22 de trsturi din lista iniial.

Prima constelaie cuprinde: dorina de odihn i relaxare, preferina pentru confort, plcerea digestiei, dependena de aprobarea social, somnul profund, nevoia de consolare la necaz, nevoia de afeciune i suport social. Asemenea trsturi coreleaz cu endomorful (visceroton).

A doua constelaie include: atitudinea asertiv, sigurana n afirmare, energia n vorb i fapt, nevoia de exerciiu, maniera deschis, direct, fr reineri de a se purta n relaiile interpersonale, nevoia de aciune imediat la necaz, nevoia de a prea mai n vrst, vocea sigur, neinhibat. Aceste trsturi coreleaz cu mezomorful (somatoton).

A treia constelaie cuprinde: reinerea n atitudini, mod nervos de a reaciona, sociofobia, inhibiie relaional, reinere vocal, persistena n maniere i deprinderi, somn nervos, nevoia de singurtate, proiecii i reverii de compensaie. Trsturile respective coreleaz cu ectomorful (cerebroton)

n plan medical, biotipurile au dat corelaii relevante cu anumite tipuri de maladii psihice: endomorfia d o corelaie+ cu boli afective; mezomorfia d o corelaie+ cu tulburri paranoide; ectomorfia d o corelaie+ cu tulburri heboide.Noutatea care apare aici n raport cu datele lui Kretschmer i Pende o constituie corelaia pozitiv a mezomorfului cu schizofrenia paranoid i paranoia.

Displasticul predispune la complexul de inferioritate i reacii isterice n cazuri uoare, i la schizofrenie, n cazuri grave.

Inversiunea masculinitii i feminitii sau gynandromorfia inversat d predispoziie la homosexualitate.

ncercnd s facem o apreciere global asupra biotipologiei, putem formula urmtoarele idei principale:

1. Legtura dintre som (respectiv, constituia fizic) i structura psihocomportamental nu poate fi pus la ndoial. Aceast legtur nu este ns de natur cauzal sau genetic, ci de natur corelativ: cele dou variabile constituia fizic i structura psihic covariaz mpreun

2. n ceea ce privete temperamentul, trebuie s ne limitm numai la corelaiile i trsturile genotipice, cele fenotipice (care presupun influena factorilor externi, inclusiv a celor educaionali) innd de structura caracterului.

3. ncadrarea biotipului pe o curb de variaie unimodal reprezint o simplificare. n realitate, biotipul nu este o mrime scalar, ci o configuraie complex, plurimodal.

4. Determinarea i interpretarea matematic a biotipurilor nu ne ofer nici o informaie despre semnificaia i direcia de evoluie, n plan individual, a diverilor parametri. Ca urmare, psihologia personalitii este obligat s apeleze i la analiza logic funcional (calitativ).

5. Legtura dintre biotip i psihotip fiind condiionat i mediat att genetic, ct i onto i sociogenetic, devine necesar introducerea unor criterii suplimentare pentru identificarea i evaluarea trsturilor temperamentale.

B. Tipologiile fiziologice si psihofiziologice

Tipologia lui Pavlov n elaborarea schemei sale de clasificare, Pavlov a pornit de la principiul nevrismului, (rolul principal n reglarea raporturilor organismului cu mediul extern i a funcionrii organelor interne, inclusiv a sistemului endocrin, l joac creierul), precum i de la teza de baz a neuropsihologiei i psihologiei tiinifice, potrivit creia psihicul este funcie a creierului.

Astfel, se presupune c funcionarea creierului, respective proprietatile celor dou procese nervoase fundamentale, excitaia i inhibiia, reprezint principalii factori care condiioneaz tipul temperamental. Pe baza datelor de laborator, obinute prin metoda reflexelor condiionate, Pavlov a reuit s desprind i s evalueze, trei proprieti naturale, care mpreun alctuiesc ceea ce el a numit tip general de sistem nervos sau tip general de activitate nervoas superioar . Acestea sunt: fora, mobilitatea i echilibrul.

Fora este proprietatea primordial i determinant, ea reflectnd ncrctura energetic a neuronului. Aceasta este determinat genetic i definete att excitaia ct i inhibiia.

Indicatorii comportamentali dup care putem evalua fora sist.nervos sunt: capacitatea general de lucru, (ca funcie de durat i de gradul de dificultate a sarcinilor); rezistena la aciunea factorilor stresani i afectogeni; rezistena la experienele dure i dramatice ale vieii; nivel ridicat al pragurilor senzoriale .n funcie de valorile pe care le iau aceti indicatori, se delimiteaz dou tipuri generale de sistem nervos:

tipul puternic

tipul slab.

Mobilitatea definete dinamica proceselor nervoase fundamentale, respectiv viteza i durata instalrii lor, rapiditatea trecerii de la unul la cellalt. Ea se va exprima n uniti de timp i va fi evaluat pe baza unor indicatori, precum: rapiditatea formrii noilor legturi temporare si a frnelor condiionate; rapiditatea trecerii de la o activitate la alta; rapiditatea i uurina adaptrii la schimbare. Dup valorile acestor indicatori, au fost delimitate dou tipuri de sistem nervos:

mobil

inert. Echilibrul este proprietatea care rezult din raportul de for dintre excitaie i inhibiie i se obiectiveaz n trei tendine:

tendina spre impulsivitate (predominarea forei excitaiei asupra forei inhibiiei),

tendina spre inhibare (predominarea forei inhibiiei asupra forei excitaiei) i

tendina spre echilibru (fora excitaiei aproximativ egal cu cea a inhibiiei, i invers).

Tipul de probe prin care se testeaz echilibrul : stimularea la rspuns sau ripost ntr-o situaie n care consemnul sau regula este abinerea le la orice rspuns; crearea unei situaii antagonice, dilematice, n care subiectul trebuie s ia o decizie n timp dat; expunerea la situaii frustrante i nregistrarea raportului dintre calm i irascibilitate. Pe baza acestei nsuiri, au fost delimitate dou tipuri de sistem nervos:

echilibrat i

neechilibrat, n cadrul celui neechilibrat, exist dou subtipuri:

neechilibrat excitabil

neechilibrat inhibabil.

Cele trei proprietati interac. i se combin, formnd patru tipuri genale de activitate nervoas superioar:

tipul puternicechilibratmobil, caracterizat prin valori ridicate ale tuturor celor trei nsuiri;

tipul puternicechilibratinert, caracterizat prin valori ridicate ale forei i echilibrului i prin valori sczute ale mobilitii;

tipul puternicneechilibratexcitabil, caracterizat prin valori ridicate ale forei i prin valori sczute ale echilibrului, cu predominarea excitaiei asupra inhibiiei;

tipul slab, valori sczute ale forei i insuficienta individualizare a mobilitii i echilibrului: sensibilitate emoional crescut, emotivitate, tensiune prelungit , pruden, rezisten sczut la stres i frustraie.

Pavlov a pus n coresp. tipurile generale de sistem nervos, cu cele patru temperamente din antichitate. Astfel:

tipul puternicechilibratmobil are drept corespondent temperamentul sangvinic: vioi, comunicativ, sociabil, adaptabil, controlat;

tipul puternicechilibratinert are corespondent temperamentul flegmatic: calm, tcut, nesociabil, lent, greu adaptabil la situaii noi, puin impresionabil, rezistent la stres i frustraii;

tipul puternicneechilibratexcitabil are corespondent temperamentul coleric: rezistent, vioi, hiperactiv, irascibil, impulsiv, imprudent, exploziv, instabilitate comportamental, tendin de dominare , saturaie i plictiseal rapid la monotonie.

tipul slab are drept corespondent temperamentul melancolic: interiorizat, retras, sensibil, delicat.

Cele patru tipuri considerate pure se combin ntre ele, dnd 16 tipuri mixte, singurele care se ntlnesc n realitate, tipul pur fiind o entitate teoretic. Pavlov a elaborat o tipologie valabil numai pentru om. Drept criteriu a ales raportul dintre cele dou sisteme de semnalizare: Astfel, predominarea funcional a :

a primului sistem (legturi temporare bazate pe stimulii fizici, obiectuali) s-a asociat cu diferenierea i afirmarea tipului special artistic (impresionabil, imagistic, intuitiv, afectiv), iar

a celui de al doilea sistem de semnalizare (legturi temporare formate pe baza cuvntului) s-a asociat cu diferenierea i afirmarea tipului special gnditor (abstract, critic, obiectiv, calculat, neimplicat afectiv).

ntre ele a introdus tipul intermediar, caracterizat printr-un echilibru funcional al ambelor.

Clasificarea potrivit grupelor sanguine. grupei sanguine A i corespunde temperamentul armonic;

grupei sanguine 0 i corespunde temperamentul melodic;

grupei sanguine B i corespunde temperamentul ritmic;

grupei sanguine AB i corespunde temperamentul complex.

Subiecii aparinnd temperamentului armonic se caracterizeaz prin cutarea permanent a armoniei cu anturajul lor, neputndu-se dezvolta i realiza dect n aceast condiie. Subiecii aparinnd temperamentului melodic se afl ntotdeauna n consonan cu mediul extern, adaptndu-se fr dificultate la situaii. Subiecii aparinnd temperamentului ritmic sunt slab sensibili la mediu, trind i exprimndu-se n ritmul lor propriu, rmn relativ independeni la variaiile ambianei. Subiecii aparinnd temperamentului complex reunesc trsturile contradictorii ale celorlalte trei temperamente, avnd, n consecin, dificulti n gsirea unui echilibru satisfctor.

Clasificarea bazat pe asimetria funcional a emisferelor cerebrale.Ned Hermann a utilizat drept criteriu de clasificare gradul de folosire a celor dou emisfere cerebrale, n rezolvarea sarcinilor.

tipul cortical stng (C. S.), organizat, logic, determinat, stabil, conservator;

tipul cortical drept (C. D.), ingenios, intuitiv, emoional, creativ, instabil, deschis;

tipul limbic stng (L. S.), sigur pe sine, rezistent la frustraii, activ;

tipul limbic drept (L. D.), serviabil, amabil, comunicativ, afectuos.

C. Tipologiile psihologiceSub motivul c un fenomen trebuie identificat i analizat pe baza unor dimensiuni de aceeai natur calitativ, s-a trecut la elaborarea unor tipologii temperam. specific psihologice.

Tipologia olandez Heymans i Wiersma. Este o tipologie cu caracter tranzitoriu, cei doi autori olandezi au pornit de la o ipotez neurofiziologic, formulat de psihiatrul Otto Gross: orice fenomen psihic declaneaz o activitate a celulelor nervoase care persist i dup terminarea lui, influennd incontient activitile ulterioare ale spiritului. Gross opunea astfel subiecii cu activitate mental superficial, la care funcia primar este rapid, subiecilor cu funcionare mental profund, la care funcia secundar este mult prelungit, de unde dificultatea de integrare a fenomenelor psihice. Heymans i Wiersma, i-au propus s descrie personalitatea, sub raport temperamental, pe baza a trei dimensiuni pe care ei le-au identificat cu ajutorul unor scri de evaluare. Cele trei dimensiuni (trsturi) sunt:

emotivitatea sau instabilitatea emoional,

activitatea sau fora pulsional general i

primaritate-secundaritate, determinat dup predominarea uneia dintre cele dou funcii identif. de Gross

Tipologia francez: R. Le Senne, G. Berger. clasificarea propus se bazeaz pe analiza i evaluarea unui set de nou trsturi, incluznd, pe lng cele trei utilizate de Heymans i Wiersma,

lrgimea sau ntinderea cmpului contiinei

polaritatea,

aviditatea,

interesele senzoriale,

tandreea

pasiunea intelectual.

Tipologiile psihanalitice. Freud a elaborat o tipologie, pornind de la stadiile evoluiei sexualitii. Astfel el a stabilit urmtoarele tipuri de baz: oral, anal, uretral, falic i genital.

Tipul oral caracterizat prin nevoia de a depinde excesiv de alii pentru a-i putea menine respectul de sine. Aceast atitudine fundamental pasiv-dependent este acompaniat de trsturi care pot fi opuse, dar care se raporteaz la aspectul a da - a primi (generozitate-avariie, volubilitate-tcere obstinat).

Tipul anal se distinge prin trei trsturi principale: parcimonie, iritabilitate i pedanterie (ordine).

Tipul uretral are ca trsturi ambiia i dorina de competiie, care se afl n raport invers cu ruinea.

Tipul falic are un comportament caracterizat prin temeritate, determinare, siguran, ceea ce reprezint n mare msur realizarea dorinei n raport cu angoasa de castrare.

Tipul genital corespunde normalitii ideale a personalitii. El este ntruchipat numai de subiecii care parcurg fr probleme i stri remanente toate stadiile evoluiei libidinale.

Karen Horney ia ca premise direciile principale pe care le poate lua copilul n relaiile sale cu anturajul: de a se apropia de oameni, de a se opune sau de a se ndeprta. Ea deduce trei tipuri de temperamente:

complezent,

agresiv detaat.

E. Fromm: interaciunea cu prinii determin tipul de orientare special, de unde deriv cinci tipuri de orientri principale:

orientare receptiv, n care subiectul ateapt tot ceea ce dorete de la o surs extern;

orientare de exploatare, n care individul ncearc s ia totul de la alii prin for;

orientare cumulativ -subiectul i fondeaz securitatea pe economisirea i conservarea a ceea ce posed

orientare comercial,subiectul consider propria persoan ca o marf care poate fi cumprat i vndut

orientare productiv care face ca individul s-i foloseasc aptitudinile sale i s-i realizeze potenialitile care-i sunt proprii.

Jung

In timp ce tipologiile analitice culturaliste iau ca baz relaiile cu celelalte persoane, alte tipologii apeleaz la orientarea spre lume. Astfel au procedat, C. G. Jung i H. Rorschach. Aspectul principal al tipologiei lui Jung

privete tendina pe care o respectiv energiile instinctuale ale individului (care pentru Jung nu sunt de natur exclusiv sexual), de a se orienta preponderent fie spre lumea extern, fie spre lumea interioar;

spre obiecte (extravertit) acord valoare lumii externe, el caut aprobarea social, tinde s fie conformist, este sociabil, iubete activitatea exterioar, schimbarea. Emoiile sale sunt uor de activat, dar sunt superficiale, de moment. Are inhibiii puine.

spre sine (introvertit). Introvertitul se caracterizeaz prin trsturi opuse, interesul su esenial situndu-se n sfera ideilorTipologia lui Rorschach servete ca baz pentru cel mai utilizat test proiectiv de personalitate. Ea se ntemeiaz pe opoziia ntre:

extratensiv (corespunztor n mare parte extravertitului) i

introversiv (corespunztor introvertitului). La cele dou tipuri, Rorschach a adugat un al treilea

coartat, care corespunde slbiciunii energiilor instinctuale, n absena unei orientri, fie spre obiecte, fie spre viaa interioar. (Astzi, n medicin, coartat se ia n sens de retractat).

Efortul cel mai intens n vederea elaborrii unei tipologii perceptive l datorm lui E. R. Jaensch i W. Jaensch. Aplicaiile ideologice, de-a dreptul delirante, deduse de aici, au fcut ca lucrrile elaborate de cei doi autori s fie sever repudiate. Tipologia lui Jaensch are la baz trei trsturi: integrarea variabil fundamental, care oscileaz ntre integrarea absolut i dezintegrare, diferenierea (care corespunde sensibil introversiunii-extraversiunii lui Jung) i polaritatea sentimente-gndire. Combinaiile ntre cele trei trsturi au permis stabilirea a apte tipuri de personalitate:

patru tipuri zise integrate (B exagerat integrat, J1 normal integrat, J2 parial i ocazional integrat, acestea orientate spre lumea exterioar, i J3 normal integrat, dar orientat spre lumea interioar,

un tip S/vital, ocup o poziie intermediar ntre integrate i neintegrate.

dou tipuri dezintegrate i considerate ca degenerate: (S1 dezintegrat pur i S2) la care exist o compensaie, inteligena hipertrofiat ocupnd locul primordial n raport cu afectivitatea.

D. Tipologiile clinice Tipul hipertimic, sau hipomaniac, caracterizat printr-o stare deviat spre euforie hiperactivitate maniac. Dei este vorba de o stare permanent, cu hipomanie la limita inferioar, aceasta nu este o psihoz.

Tipul depresiv, caracterizat printr-o umoare permanent deviat spre depresie i durere moral. Ca i n cazul precedent, este vorba de o stare permanent, prezentnd la minimum trsturile melancoliei.

Tipul nelinitit. Cuprinde dou subtipuri

subtipul senzitiv caracterizat printr-o sensibilitate crescut pentru toate experienele trite, fiind incapabil de descrcare,

anancastic, adesea denumit obsesional sau compulsiv, sinonim dac nu chiar identic cu tipul anal descris de psihanaliti.

Tipul fanatic, adesea denumit paranoic, caracterizat prin triada rigiditate, hipertrofia Eului (orgoliu), paralogism (raionament hiper-logic pe baza unor premise false, falsitatea spiritului,)

Tipul isteroid, histrionic sau mitomaniac, egocentrism, superficialitatea sentimentelor contrastnd cu aspectul zgomotos al expresiei lor, tendin spre fabulaie i mitomanie.

Tipul instabil, caracterizat prin oscilaie emoional, antrennd de obicei o instabilitate n plan social i ducnd frecvent la delincven minora. n forma sa patologic, tipul instabil corespunde sensibil dezechilibrului mintal, aa cum a fost descris el n literatura psihiatric francez.

Tipul exploziv, caracterizat prin reacii emoionale violente, agresive numite de scurt-circuit Tipul apatic, are drept trstur fundamental insensibilitatea i rceala afectiv. Corespunde unor trsturi ale tipului schizoid. n expresia sa patologic, ar corespunde unor varieti ale nebuniei morale i perversiunii constituionale.

Tipul abulic, definit prin trstura influenabilitii i prin maleabilitatea voinei (uor manevrabil )

Tipul astenic, caracterizat prin fragilitate neuropsihic la influena situaiilor tensionate, afectogene, i prin fatigabilitate.

Concluzii asupra tipologiilor temperamentale. Numrul tipologiilor, diversitatea termenilor folosii, multiplicitatea abordrilor pot da impresia de confuzie. Vom constata, totui, c exist numeroase corespondene n schemele de clasificare. O tipologie veritabil ar trebui s ia n considerare, simultan, componentele morfologice, fiziologice i psihologice. Unificarea tipologiilor pariale, secveniale, ntr-o tipologie integratoare, multidimensional, rmne o sarcin a viitorului.

CARACTERUL

Definiie i descriere general n psihologie, se ntlnesc dou curente:

1.Unul care include n sfera noiunii de caracter att nsuirile genotipice determinate biologic, ct i pe cele fenotipice dobndite sub influena mediului natural i social; (reprezentanii orientrilor biologizante i fiziologizante)

2.Un altul care raporteaz noiunea de caracter numai la personalitatea uman, n care se includ nsuirile fenotipice de esen socio-cultural, etico-axiologic, (reprezentanii orientrii socio-antropo-culturologice).

-caracterul ca entitate distinct a sistemului personalitii, ireductibil la temperament

- caracterul reprezint o dimensiune (structur) esenial care, pe de o parte, definete orice personalitate individual n contextul relaiilor sociale, iar pe de alt parte, difereniaz mai mult sau mai puin semnificativ personalitile individuale ntre ele.

- caracterul exprim schema logic de organizare a profilului psihosocial al personalitii, considerat din perspectiva unor norme i criterii valorice. n acest caz, el include:

a) concepia general despre lume i via a subiectului;

b) sfera convingerilor i sentimentelor socio-morale;

c) coninutul i scopurile activitilor;

d) coninutul aspiraiilor i idealurilor.

Toate aceste elemente sunt corelate i integrate ntr-o structur funcional unitar, prin intermediul unui mecanism de selecie, apreciere i valorizare.

Luat n sens restrns, noiunea de caracter desemneaz un ansamblu nchegat de atitudini, care determin un mod relativ stabil de orientare i raportare a omului la ceilali semeni, la societate n ansamblu t la sine nsui.

Spre deosebire de temperament, care se implic i se manifest n orice situaie natural sau social caracterul se implic i se manifest numai n situaiile sociale. El se structureaz in interaciunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de relaionare i adaptare.

Din punct de vedere psihologic, orice individ ct de ct normal, nscut i crescut ntr-un mediu social, n comunicare i interaciune cu ali semeni, cu membrii familiei, cu colegii de coal, cu dasclii, cu cercul de prieteni etc. i structureaz pe baza unor complexe transformri n plan cognitiv, afectiv, motivaional, un anumit mod de raportare i reacie la situaiile sociale, adic un anumit profil caracterial.

Caracterul apare ca mod individual specific de relaionare i integrare a celor dou mulimi de solicitri. El poate pune individul n urmtoarele trei ipostaze:

a) de concordan deplin cu societatea (toate solicitrile sociale sunt acceptate i integrate ca norme proprii de conduit i toate solicitrile proprii se ncadreaz n limitele normelor i etaloanelor societii)

b) de respingere reciproc total (cele dou mulimi de solicitri nu concord n nici un punct); i aceast situaie trebuie considerat ca avnd doar o semnificaie teoretic, nentlnindu-se ca atare n realitate;

c) concordan parial-discordan parial (cele dou mulimi de solicitri intersectndu-se pe o plaj mai ngust sau mai ntins); aceasta este situaia real, care reflect natura raportului individ-societate.

Cnd plaja de intersecie se ngusteaz pn la un anumit prag, societatea declar individul ca lipsit de caracter, iar individul declar criteriile i etaloanele impuse de societate ca inacceptabile, Cnd plaja de intersecie se lrgete, societatea declar individul ca avnd caracter, iar individul consider criteriile i etaloanele societii ca fiind i ale lui.

Caracterul se structureaz prin integrarea n plan cognitiv, afectiv, motivaional i volitiv a ceea ce este semnificativ pentru individ n situaiile, evenimentele i experienele sociale. Ca urmare, el se manifest numai n asemenea mprejurri, semnificative. De aceea, dezvluirea trsturilor de caracter este incomparabil mai dificil dect a celor temperamentale. Semnificativul se poate mpri n individual i general. Cnd caracterul se structureaz pe dominanta semnificativului individual, va fi etichetat ca mrunt, mercantil; cnd se structureaz pe dominanta semnificativului general (supraordonat), va fi etichetat ca mare, nobil.

Rezult, aadar, c modalitatea cea mai eficient de cunoaterea l evaluare a caracterului o reprezint analiza actelor de conduit n situaii sociale nalt semnificative pentru individ.

Structura psihologic a caracterului Caracterul trebuie considerat rezultatul unui ir de integrri a funciilor i proceselor psihice particulare din perspectiva relaionrii omului cu semenii i a adaptrii sale la mediul socio-cultural. La vrstele mici, integrarea caracterial se realizeaz preponderent pe dimensiunile afectiv i motivaional; vrstele mai mari, ncepnd mai ales cu adolescena, integrarea caracterial se realizeaz cu precdere pe dimensiunile cognitiv i volitiv.

Putem afirma, aadar, c n structura caracterului se regsesc elemente

de ordin afectiv (emoii, sentimente),

motivaional (interese, trebuine, idealuri),

cognitiv (reprezentri, concepte, judeci) i

volitiv (nsuiri, trsturi), care in de existena social a individului i mediaz raporturile lui cu ceilali semeni i cu societatea n ansamblu.

Ponderea celor patru tipuri de comportamente n structura caracterului este diferit la diferii indivizi, ea putnd constitui criteriu de clasificare tipologic.

Gradul de elaborare a structurii caracteriale nu este acelai la toi oamenii. Lewin a demonstrat gradualitatea structurilor personalitii. Structura caracterului se poate afla la unul din cele trei niveluri de elaborare:

incipient (elementar),

mediu sau

superior (nalt difereniere i integrare a tuturor componentelor).

Ca structur, caracterul presupune o anumit stabilitate, existena anumitor invariani Structura caracterial trebuie s posede i un anumit coeficient de flexibilitate, care s-i permit perfecionarea, corecia, reorganizarea. n principiu, caracterul este modelabil pe toat durata vieii individului. n plan social, se apreciaz att stabilitatea/constana caracterului, ct i flexibilitatea, maleabilitatea lui n funcie de criteriile i etaloanele valorice.

Spre deosebire de temperament, caracterul reflect latura de coninut, de esen a personalitii ca subiect social i ne impune valorizarea etic a comportamentului.

Din punct de vedere funcional, structura caracterial include dou blocuri:

blocul de comand sau direcional, n care intr scopurile mari ale activitii, drumul de via ales, valorile alese i recunoscute de individ, si care cuprinde urmatoarele elemente esentiale.

o structur cognitiv de receptare, filtrare, identificare i evaluare a situaiilor sociale;

o structur motivaional de testare, prin care se stabilete concordana sau discordana dintre valenele situaiei i starea de necesitate actual sau de perspectiv a subiectului;

o structur afectiv, care genereaz trirea pozitiv sau negativ a modelului cognitiv i motivaional al situaiei i, potrivit acesteia, starea de set fa de situaie.

blocul de execuie, care cuprinde mecanismele voluntare de pregtire, conectare i reglare a conduitei n situaia concret. Din punct de vedere psihologic, acest bloc include:

operatorii de conectare, care primesc i proiecteaz starea de set pe repertoriul comportamental;

operatorii de activare, care realizeaz stabilirea atitudinii fa de situaie;

operatorii de declanare, care actualizeaz i pun n funciune aparatele de rspuns (verbale i motorii);

operatorii conexiunii inverse, care extrag i retransmit blocului de comand informaia despre efectele comportamentului sau aciunii.

n mod obiectiv, activitatea blocului de comand se impune a fi corelat cu activitatea blocului de execuie.

ATITUDINILE

Observm c interfaa ntre structura intern, profund a caracterului i conduita manifest o constituie subsistemul atitudinal. Atitudinea este poziia intern adoptat de o persoan fa de situaia social n care este pus. Ea se constituie prin organizarea selectiv, relativ durabil, a unor componente psihice diferite cognitive, motivaionale afective i determin modul n care va rspunde i aciona o persoan ntr-o situaie sau alta. De aici, putem deduce i caracteristicile principale ale atitudinii:

direcia sau orientarea, dat de semnul pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil) al tririi afective fa de obiect (situaie): (si care determina tendina de a se apropia de obiect, sau tendina de ndeprtare)

gradul de intensitate, care exprim gradaiile celor dou segmente ale tririi pozitiv i negativ trecnd prin punctul neutru 0 (zero); valorile gradului de intensitate care depind de mrimea semnificaiei obiectului (situaiei) i care determin intensitatea tririi.

Dinamica atitudinii este condiionat de caracteristicile obiectului de referin,

dimensionalitatea, constnd n numrul i varietatea elementelor care-l compun, mergnd de la stimuli unidimensionali pn la cei mai compleci, cum sunt cei socio-umani;

suprafaa sau ntinderea comprehensibil a obiectului, constnd n numrul de nsuiri accesibile observaiei i nelegerii, fa de care subiectul a reuit s-i formeze o atitudine definit i generalizat;

centralitatea psihologic a obiectului pentru subiect, care nseamn c unele obiecte se situeaz aproape permanent n prim-planul contiinei, n timp ce altele rmn, psihologic, ndeprtate de subiect, principala surs a diferenei de centralitate aflndu-se n sfera motivaional;

socialitatea, care rezid n aceea c obiectele sociale (ndeosebi celelalte persoane) reprezint principala surs de formare a atitudinilor.

Expresia extern a atitudinii o reprezint opinia i aciunea.

Opinia este forma verbal-propoziional de exteriorizare a atitudinii, constnd din judeci de valoare i de acceptare (acord) sau de respingere (dezacord) n legtur cu diferitele situaii, evenimente i sisteme de valori. Opinia este o modalitate constatativ-pasiv de raportare la lume, care nu introduce nici o schimbare n situaie.

Aciunea reprezint intrarea subiectului n relaie direct (senzorial i motorie) cu situaia i efectuarea unor demersuri (transformri) de integrare n situaie, de modificare a ei sau de ndeprtare. Gradul de angajare psihologic n cadrul aciunii este cu mult mai ridicat dect n cadrul opiniei; aciunea devine mai relevant pentru dezvluirea esenei caracterului unei persoane dect opinia

Graie funciei reglatorii a contiinei, n structura caracterial se elaboreaz un mecanism de comutare, care face posibil disocierea ntre planul intern (al convingerilor i atitudinilor) i planul extern (al opiniilor i aciunilor). Apare astfel dedublarea, subsumat fie conformismului (opinia sau aciunea subiectului se dau n concordan cu ablonul), fie negativismului (dei semnul atitudinii concord cu etalonul social, opinia i aciunea vor fi de semn contrar din plcerea de a nu fi la fel cu ceilali). n limite rezonabile, dedublarea are o valoare adaptativ de necontestat, ea realiznd acel compromis convenabil ntre individ i societate. Dar atunci cnd se impune ca trstur dominant, se transform ntr-o frna.

Dup obiectul de referin, atitudinile se mpart n dou categorii:

a) atitudinile fa de sine i b) atitudinile fa de societate.

Atitudinile fa de sine reflect caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza autopercepiei i autoevalurii, pe de o parte, i a percepiei i evalurii celor din jur, pe de alt parte. Ele se difereniaz i se structureaz la dou niveluri:

unul segmentar , caz in care vom avea

atitudinea fa de Eul fizic,

atitudinea fa de Eul psihic (nivelul diferitelor funcii i capaciti intelectuale, afective, motivaionale)

atitudinea fa de Eul social (efectele conduitelor i reuitelor n cadrul relaiilor noastre cotidiene n cadrul profesional, familial, civic).

altul global. Si este vorba de poziia global pe care o adoptm fa de propria personalitate n unitatea componentelor sale bio-psiho-sociale. n mod normal, atitudinea global fa de sine este de semn pozitiv. Dar, la diferii indivizi, ea se poate structura pe grade de autoevaluare diferite:

autoevaluare obiectiv-realist, asigur cele mai bune premise psihologice de relaionare;

autoevaluare n hiper (supraestimare), induce trsturi etichetate de cei din jur ca negative arogan, dispre, complex de superioritate i creeaz serioase probleme de adaptare la grup;

autoevaluare n hipo (subestimare), favorizeaz trsturi caracteriale nefavorabile pentru subiect modestie exagerat, nencredere n sine, complexe de inferioritate.Atitudinile fa de societate se difereniaz i se individualizeaz potrivit diversitii obiectelor i situaiilor generate de realitate. Astfel, putem delimita

atitudinea fa de munc (n sens larg, ca ansamblu de sarcini i solicitri impuse social);

atitudinea fa de norm