Introducere

Filosofia este o componenta a culturii, a vietii spirituale, alaturi de stiinta literaturii, arta, religie, acestea formeaza cultura si viata societatii. Ea relationeaza cu celelalte componente, dar nu se confunda cu niciuna dintre ele.

Fiecare domeniu disciplinar contine o nota specifica: fizica se poate învata si aplica în practica prin formule si legi fizice, matamatica prin demonstratii si axiome. Filosofia nu se poate învata sau aplica apelând la formule sau legi. Nu exista formule sau legi filosofice. Filosofia este gândirea asupra esentelor, principiilor ultime ale lumii si omului, însa nefinalizata într-un raspuns ultim, ci într-un exercitiu continuu al problematizarii.

Scolile filosofice indiene se numesc darśana (viziuni) si sunt, în esenta, soteriologii. Ele sunt urmatoarele, împreuna cu mentorii lor: Nyāya lui Gautama, Vaiśesika lui Ka aÔa, Sāmkhya lui Kāpila, Yoga lui Patañjali, Mīmāmsā lui Jaimini si Vedānta lui Bādarayana. Aceste scoli pot fi grupate si doua câte doua potrivit cu ideologia lor, astfel: Nyāya-Vaiśesika, Sāmkhya-Yoga si Pūrva Mīmāmsā-Uttara Mīmāmsā (Vedānta). În afara lor, mai exista scolile de filosofie buddhista si jainista, precum si scolile materialiste, între care Carvaka si Lokayata sunt cele mai importante.

1. Nyāya

Școala Nyāya de filosofie indiana îl are ca mentor pe Gautama, cel ce a scris Nyāya Sūtra, dar care nu este acelasi cu Buddha. Ea se distinge prin accentul pus pe logica avand ca scop folosirea rationamentelor logice pentru combaterea celor care denigreaza Vedele; astfel, Akshapada, intemeietorul scolii Nyaya, sustine ca eliberarea finala (moksha) pentru sufletele individuale este o rezultanta a cunoasterii celor saisprezece "topice": metodele de verificare, obiectul cunoasterii, concluzia stabilita, indoiala, telul, exemplul, demonstratia, premisa, rationamentul, discutia, controversa, sicana, falsitatea, pervertirea, auto-combaterea si combaterea finala;

Nyāya reprezinta în special logica formala si filologia în  filosofia indiana. Între altele, se ocupa de mijloacele de cunoastere din perspectiva metodei si le cele 16 notiuni logice enumerate si se precizeaza ca eliberarea, mântuirea depinde de o cunoastere corecta a naturii acestor notiuni.

Contribuția cea mai importantă a școlii Nyaya a gândirii moderne hindusă este metodologia, sarcina de a dovedi existen ța lui Dumnezeu, bazat pe Vede. Această metodologie se bazează pe un sistem de logică, care, ulterior, a fost adoptat de majoritatea altor școli indiene, ortodoxe sau nu. Acest lucru este comparabil cu modul în care știința occidentală și filosofia poate fi spus că se bazează în mare parte pe logica aristotelică.

Cu toate acestea, Nyaya diferă de logica aristotelică în care acesta este mai mult decât logica în dreptul său propriu. Adep ții săi credeau că ob ținerea de cunoștințe valabile a fost singura modalitate de a ob ține eliberarea de suferin ță. Prin urmare, au mari eforturi pentru a identifica surse valide de cunoștințe și pentru a distinge aceste produse de la simple opinii false. Nyaya este astfel o forma de epistemologie, în plus fa ță de logica.

Conform școlii Nyaya, există exact patru surse de cunoaștere (pramāṇas): percepție, inferenta, compara ție, și mărturii. Cunoștințelor obținute prin fiecare dintre acestea poate, desigur, să fie în continuare valabile, fie sau este nevalid. Ca rezultat, oamenii de știință din Nyaya au mers din nou de a le identifica, în fiecare caz, ceea ce

a are de a face cu cunoștințe valabile, în procesul de crearea unui număr de scheme explicative. În acest sens, Nyaya este, probabil, cel mai apropiat echivalent indian pentru filosofia analitică contemporană.

Din punctul de vedere al sistemului Nyaya, cunoasterea adevarata este sprijinita de rationamentul logic, procedeu asociat cu trei metode dialectice: discutia, sicana si controversa; in cadrul celei dintai exista un raport ideatic ce nu vizeaza victoria sau infrangerea, ci aflarea adevarului, el fiind specific relatiei dintre maestru si discipol; in cadrul controversei si sicanei scopul este infrangerea adversarului fie prin procedeul pervertirii sensului, fie prin a-l acuza de auto-contrazicere si alte lipsuri ale argumentatiei; dintre acestea, procedeul pervertirii sensului are trei moduri: bazandu-se pe un al doilea sens al cuvintelor, pe semnificatia lor generala sau pe ambiguitatile de limbaj folosite de oponent.

Astfel, servindu-se chiar si de procedeul controversei si al sicanei, adeptul scolii Nyaya este dator sa apere Vedele si Adevarul lor indeniabil, spre multumirea Divinitatii; dupa realizarea acestei cerinte fundamentale, "de forma", el insusi este obligat sa indeplineasca, "de fond", cele prescrise de Vede si, actionand astfel impreuna cu practicarea neincetata a tehnicilor Yoga, va obtine moksha.

Totodata, ideea scolii Nyaya despre moksha este radical diferit de cea a scolii Vaiseshika; pe cand acestia din urma cauta o "mantuire" inerta, de "pietrificare", de incetare a actiunii sufletului, adeptii scolii Nyaya, animati de practica Yoga si devotament adorativ, doresc eliberarea sub forma beatitudinii eterne, a unui extaz transcendent.

2. Vaiśesika

Scoala hindusa ortodoxa, scoala Vaiseshika se opune atat scolii Lokayata, cat si celei jainist datorita ateismului pe care acestea il cuprind, ateism ce le plaseaza in opozitie cu autoritatea Vedelor; totodata, budistii si altii heterodocsi indepartati de la scrierile vedice sunt demni de admiratie, insa strict in cadrul scolilor proprii; datorita caracterului heterodox (nastika) al invataturilor lor, ei nu pot fi considerati ca demni de a face parte din categoria sacra a brahminilor;

Pentru aderentii scolei Vaiseshika, singurele oglindiri absolute ale adevarului ultim sunt Vedele, scripturile create de divinitatea universala a tuturor, caci doar aceasta este capabila de a oferi sufletelor individuale roadele faptelor lor in aceasta lume, roade care nu le pot fi date nici de catre ele insesi, nici de catre faptele lor, nici de catre “natura” manifestata (prakriti) si nici de catre timp;

Se poate afirma ca influenta dintre adeptii Vedelor si sustinatorii celorlalte scoli a fost, in mod cert, unidirectionala, caci pastratorii cunoasterii absolute au fost doar inteleptii vedici, copiati si rastalmaciti de catre celelalte scoli filozofice;

Adeptii scolii Vaiseshika considera ca beatitudinea eliberarii finale se naste din cunoasterea metafizica a celor sase categorii: substanta, calitatea, actiunea, generalitatea mai inalta si generalitatea mai scazuta, relatia intima intrinseca; atat Divinitatea, cat si sufletele individuale sunt cuprinse in aceste sase categorii (a caror cunoastere, intelegere si deosebire il conduce pe individ la eliberarea finala, la moksha), nuantate detaliat in continuare:

• substanta, element fundamental al lumii, are noua manifestari: pamantul, apa, lumina, aerul, eterul, spatiul, timpul, sufletul si mintea;• calitatea, la randul ei, are douazeci si patru de moduri: sunet, pipait, gust, culoare, miros, conjunctie, rapiditate, numar, fluiditate, intipariri inconstiente, dimensiune, disjunctie, efort, placere, durere, dorinta, intelect, aversiune, pluralitate, intaietate, posterioritate, merit, vina, greutate;

• actiunea este privita ca fiind de cinci feluri: intinderea, contractia, aruncarea in inaltime, miscarea, aruncarea in jos;• generalul are doua forme: universalul si particularul sau, altfel spus, generalitatea mai inalta si generalitatea mai scazuta; universalul este generalul exprimat prin existenta, in timp ce particularul e precum substantialitatea; diferentele dintre substante sunt, asadar din aceasta prisma, particularitati alcatuite si gasite in fiecare substanta;• relatia intima intrinseca a substantei cu calitatea este definita prin inferenta;

Sinele, prezent inauntrul tuturor substantelor, primeste doua forme: a sufletului individual si a sufletului absolut; primul dintre ele este propriu oamenilor, zeilor, si animalelor lipsite de ratiune, pe cand cel de-al doilea simbolizeaza Divinitatea totala;

Indeplinind obligatiile prescrise de Vede, Itihasa, Mahabharata, Purana, omul poate nazui spre eliberare, caci aceste scrieri reprezinta porunca Divinitatii; totodata, adaugand acestei indepliniri un devotament plin de iubire, adeptul poate multumi Divinitatea, care prin gratia ei ii poate conferi beatitudinea eliberarii finale; sustinatorii scolii Vaiseshika vad in beatitudine incetarea totala a activitatii sufletului, o topire amorfa si inerta a sufletului, stingerea oricarei activitati ce il caracteriza inainte de eliberare (moksha);

3. SānkhyaScoala ortodoxa adica sistemul Sankhya cuprinde la

randul sau doua scoli: cea "ateista" a lui Kapila si cea "teista" a lui Patanjali; dintre acestia, Kapila, incarnare a lui Vasudeva, sustine faptul ca eliberarea finala (moksha)

se obtine prin stricta cunoastere metafizica, in timp ce Patanjali, incarnare a lui Ananta, sustine ca eliberarea survine prin practicarea Yoga; totusi, chiar si pentru yogini este necesara obtinerea cunoasterii metafizice, in vederea eliberarii finale;

Invataturile scolii Sankhya se regasesc in toate scrierile sacre, fie ca este vorba de Vede sau de Smriti, Itihasa, Purana, Mahabharata ori de scrierile Sivaite; conform tuturor acestora, cunoasterea lui Purusha (sufletul individual) se realizeaza prin diferentierea dintre ceea ce se arata si ceea ce nu se arata, intre cele vazute si cele nevazute, in hiatusul dintre manifestat si nemanifestat;

Cunoasterea principiilor ultime, pe cale metafizica, echivaleaza cu incetarea celor trei suferinte la care este supusa fiinta umana: adhyatmika(durerea mentala si unele boli), adhibautika (cauzata de viermi si alte creaturi), adhidaivika (cauzata de soare, ploaie, vant, etc.). Cunoscandu-l pe Atman-Purusha, toate acestea inceteaza in chip absolut; totusi, din punctul de vedere al lui Kapila, individul care sustine ca s-a eliberat de suferinta in alt mod decat prin cunoasterea principilor ultime este supus decadentei si trebuie indemnat sa revina pe calea cunoasterii, caci doar aceasta este capabila sa il conduca spre moksha; celelalte mijloace care duc la viziuni ale paradisului (ierburi magice, ierburi medicinale, sacrificiile etc.) tin de domeniul celor trei calitati si nu de cel al eliberarii ultime;

Cunoasterea Sinelui apare la acela care a ajuns sa inteleaga cele douazeci si cinci de principii si pe care odata ce le-a realizat, poate trai in orice stare a vietii doreste: "Nu conteaza daca avem de-a face cu o persoana cu parul incalcit, cu capul ras sau cu carlionti – acea persoana (* care a cunoscut principiile) va obtine eliberarea finala"; cele douazeci si cinci de principii fundamentale care alcatuiesc lumea sunt: purusha(sufletul individual), prakriti (natura primordiala), mahat (marele principiu al intelectului), principiul ego-ului, sunetul, atingerea, culoarea, gustul, mirosul; urecehea, pielea, ochiul, limba, nasul; vorbirea, mainile, picioarele, anusul, organul reproductiv, manas (facultatea mentala); pamantul, apa,

lumina, aerul si akasha (eterul);

Prakriti (natura primordiala, manifestata) este cauza oricarui obiect al lumii, acesta nefiind altceva decat efectul ei; prakriti este etern, unic si nu poseda inteligenta antropomorfica, fiind exclusa astfel orice posibilitate de a "fetisiza" natura primordiala; sub influenta celor trei calitati ale luiprakriti, atman cel pasiv devine agent activ al creatiei; prin asocierea lor complementara, a lui prakriti cel lipsit de constiinta cu atman posesor al constiintei se realizeaza manifestarea intregii lumi, iar "colaborarea" lor "este asemeni asocierii dintre un schiop si un orb, in vederea ajutorului reciproc";

Cele trei calitati (sattva, rajas si tamas) sunt echilibrate de prakriti, inprakriti; sattva (calitatea luminozitatii) este cea care produce placerea, linistea, modestia, usurinta trupului, curajul, marinimia, iluminarea cunoasterii s.a.; rajas (calitatea pasiunii) produce lacomia, egoismul, laudarosenia, mania, chinul, cearta, atractia pentru treburile lumesti s.a.;tamas (calitatea intunericului) produce ispita pacatului, prostia, lenevia, ignoranta s.a.;

Mahat (marele principiu al intelectului) se naste din prakriti si da nastere, la randul sau, principiului ego-ului; din acesta iau nastere cele cinci principii rudimentare din care se produc organele si simturile lor aferente, precum si cele cinci elemente naturale;

Producerea principiilor naturii este de trei feluri, in conformitate cu cele trei calitati care le faciliteaza manifestarea; astfel, in primul rand, au aparut lucrurile avand natura calitatii  sattva, lucruri din care s-au nascut organele de simt si simturile aferente lor; apoi, au aparut cele avand natura calitatii  rajas, producatoare ale organelor de actiune (si manas) si ale actiunilor lor; din celelalte, cu ajutorul calitatii  tamas s-au nascut cele cinci elemente naturale;

La vremea disolutiei universale, sufletele individuale vor fi reabsorbite inprakriti, dupa ce – in prealabil – ele vor fi devenit corpuri subtile; avand in vedere acest fapt, se poate afirma ca, si in momentul actual, intreaga lume

exista in prakriti intr-o forma subtila, devenita explicita si manifestata prin actul creatie; pentru Kapila, existenta – ca modalitate a Fiintei – nu deriva din non-existenta, ci ea este doar o forma modificata, iterata in mod diferit a ceea ce deja avea existenta;

Porunca de a-l cunoaste pe atman are menirea de a-l desprinde pe individ de treburile lumesti si de viata activa, tributara faptei (karma); desi unele indatoriri sunt prescrise de Vede (de pilda sacrificiile), acestea nu conduc prin ele insesi la eliberare, caci vizeaza obtinerea unor finalitati si ducand astfel la o viata activa; totusi, daca – prin absurd – acestea reusesc sa ghideze individul catre moksha, inseamna ca la nivel esential ele au fost transformate si percepute ca fiind ceva cu totul diferit; intr-adevar, indatoririle respectate ce duc la viata activa pot inalta fiinta umana, insa aceasta ascensiune are loc tot in cadrul captivitatii dinsamsara;

4. YogaYoga (Devanagari: यो�ग) este una din cele 6 școli traditionale (astika) ale Brahmanismului, bazată pe meditație ca o cale spre auto-cunoaștere si eliberare. Textele Hindu care stabilesc bazele yoga conțin: Upanishadele, Bhagavad Gita, Yoga Sutra lui Patanjali, Hatha Yoga Pradipika și multe altele. În India, Yoga este privită ca fiind un mijloc de desăvârșire atât fizică, precum și spirituală. În afara Indiei, Yoga a început să fie asociată în primul rând cu practicarea așa-numitelor asana (poziții) incluse in Hatha Yoga (vezi deasemenea Yoga ca exercițiu), cu toate că a influențat intreaga familie de Religii dharmice și alte practici spirituale din toată lumea. Un practicant convins de Yoga este numit yogi, yogin (masculin), sau yogină (feminin).

Yoga, ca o combinare între exerciții si meditație este practicată de mai bine de 5 000 de ani.

De când a fost scrisă Bhagavad Gita, ramurile principale ale Yoga au fost clasificate astfel: Karma Yoga, Jnana Yoga, Bhakti Yoga și Raja Yoga.

În toate ramurile yoga, țelul final este atingerea unei stări eterne de conștiință perfectă. În școlile moniste ale advaita

vedantei și șaivismului, această perfecțiune ia forma mokșei, care este o eliberare de toată suferința lumească și de cercul nașterilor și al morților (Samsara), o stare în care gândurile încetează și apare experiența unirii beatifice cu Supremul Brahman. Pentru școlile dualiste bhakti ale vaișnavismului, bhakti însăși este țelul suprem al procesului yoga, iar perfecțiunea culminează într-o relație eternă cu Vișnu sau cu unul dintre avatarele lui, precum Krișna sauRama.

Practicarea concentrarii (dharana) și a meditației (dhyana) este comună majorității formelor de yoga. Dharana, potrivit definiției lui Patañjali, este "aducerea conștiinței într-un singur punct" (sanscrită: ekāgrata, concentrare într-un singur punct). Conștiența este concentrată pe un punct subtil al senzației (cum ar fi pe suflul care intră și iese din nări). Concentrația susținută pe un singur punct conduce, treptat, la meditație (dhyana), în care facultățile interioare sunt capabile să se extindă și să se identifice cu ceva vast. Practicanții meditației anunță sentimente de pace, bucurie și uniune.

Obiectul meditației poate să difere de la școală la școală, e.g. meditația pe una dintre chakre, cum ar fi centrul inimii (anahata chakra) sau 'al treilea ochi' (ajna chakra); sau meditația asupra unei zeități, precum Krișna; sau asupra unei calități, precum pacea. Școlile non-dualiste, precum Advaita Vedanta, pot medita la Absolut, fără nici o formă a calităților (Nirguna Brahman). Această meditație este, din multe puncte de vedere, asemănătoare cu meditația buddhistă a vidului (shunyata).

O sculptură păstrata până azi de acum 5.000 de ani de la Civilizația de pe Valea Indusului infățișează o figură despre care arheologii cred ca este un yogin stând in poziție de meditație. Figura este reprezentată stând intr-o pozitie tradițională yoga, cu picioarele incrucișate si mâinile odihnindu-se pe genunchi. Descoperitorul sculpturii, arheologul Sir John Marshall, a denumit figura Shiva Pashupati.[

Prima referire la yoga, ramasă în scris, o găsim în Rig Veda, vechimea acesteia fiind estimată a fi în jurul a 3.500 de ani. Upanishad-ele, (800-100 î.Hr.),Bhagavad Gita (400-100 î.Hr.), și Yoga Sutras aparținând lui Patanjali (200 î.Hr.) deasemenea abordează conceptele și

învățăturile yoga.

Scopurile yoga sunt exprimate în mod diferit de către diferite tradiții. Pentru o persoană normală, încă departe de iluminare, yoga poate fi o cale de autocontrol si creștere spirituala sau de cultivare a compasiunii și a introspecției. Yoga inseamna insa eliberarea de lume, de simturi, de corp, de emotii, de minte si de ego si astfel ajungerea la Dumnezeu, ceea ce implica eliberarea din suferinta ciclului renasterilor si atingerea starii de sfintenie. Pentru aceasta yoga cere disciplina, cunoaștere spirituala si mai ales devotiune.

5. MimāmsāMimāmsā - una dintre școlile ortodoxe ale filozofiei

hinduse si este foarte importanta pentru filologia indiana. Un alt nume - Purva mimamsa («primul mimamsa" sau "Primul studiu," în contrast cu Vedanta, numit Uttara-mimamsa sau "mai recente de cercetare"). Principiile de bază ale școlii sunt - ritualism (orthopraxy), și antiasketizm antimistika.

Scopul central al școlii - o explica ție a naturii Dharma, în țeleasă ca un set de executare silita de ritualuri efectuate într-un anumit fel. Natura Dharma nu este accesibil pentru un motiv sau observa ție, și trebuie să se bazeze doar pe autoritatea Vedelor care sunt considerate veșnice și infailibile.

Purva mimamsa neagă realizarea Moksha ("eliberare"), ca scop al vie ții, și neagă existen ța lui Dumnezeu creatorul și conducătorul universului. Școala a avut o influen ță foarte mare asupra sistemului social al societății hinduse.Mimamsa deasemenea se opune școlii Vedanta. Această diviziune se bazează pe no țiunea de o dihotomie a textelor vedice la sec țiunea karma-Kanda Vedelor care se ocupă cu ritualurile sacrificiale (Brahma Samhita), și secțiunea Jnana-Kanda care descrie contactul cu cunoștințe de Brahman.

Originea școlii se referă la tradi țiile de secole finale î.Hr., când ritualurile preo țești ale sacrificiului vedic fiind marginalizate de budism și Vedanta. Pentru a conchide această problemă, au existat mai multe grupuri care au avut autoritatea de turnuri de Vede și crearea unei formulări solide de norme pentru interpretarea acestora. Scoala devine mai pronun țată în timpul Imperiului Gupta,

și atinge apogeul în al 7-lea la secolele 8, scrierile filosofice ale Kumari Bhatta și Prabhakar.Școală pentru o lungă perioadă de timp în Evul Mediu timpuriu, a avut o influen ță dominantă asupra formării de hinduism, și a fost principala for ță care a contribuit la reducerea influenței budismului în India, dar influen ța școlilor a scăzut în mod semnificativ în Evul Mediu târziu și astăzi școală este aproape complet eclipsat de Vedanta.Textul fundamental pentru școala mimamsa - Purva mimamsa Sutra scris de Jaimini Rishi (Rishi Jaimini) (aproximativ III-secolul I î.Hr. E..). Comentariu principal a fost făcut de Sabari în a 5-a sau a 6-lea d.Hr.. e. Scoala atinge punctul culminant cu scrierile filosofice ale Kumari Bhatta și Prabhakar (aproximativ 700 d.Hr.. E.).

În domeniul epistemologiei școală Mimamsa a făcut destul de o contribu ție semnificativă. În contrast cu Nyaya și Vaisesika, școala recunoaște cinci Pramans Prabhakar (sursa de adevărata cunoaștere) și BHATT școala recunoaște șase. În plus fa ță de patru pramanam (pratyakṣa, anumana, upamāna și sabda) Nyaya școlii, școala recunoaște arthapati Prabhakar (arthāpatti) (ipoteza) și, în plus fa ță de școală Bhatt recunoaște arthapati, de asemenea, anuapalabdhi (nepredchuvstvie) ca adevărata sursă de cunoaștere. O caracteristică mai interesanta pentru scoala Mimamsa - are propria teorie unica epistemologic al cunoașterii inerente statului de drept în sine. Se crede că toată cunoașterea este ipso facto adevărata cunoaștere (Satahpramanyavada). Astfel, se presupune că probele nu este adevărata cunoaștere, dar eronat luate pentru el. Adep ții Mimamsa proteja cunoaștere și auto-suficien ța cu privire la originea sa (upatti) și pe stabilirea (dzhnapti (jñapti)). Adep ți mimamsa folosit această teorie pentru a justifica adevărul incontestabil al Vedelor.

6. Vedānta

Cronologic, Vedānta este ultima dintre  darśana  (viziuni), desi axiologic poate fi prima. Prin aceasta,

trebuie sa întelegem desavârsirea întregii mosteniri filosofico-culturale vedice, fiind cea mai ipresionanta filosofie a Indiei. Vedānta mai este denumita si Uttara Mimāmsā, în legatura cu scoala filosofica Pūrva Mimāmsā a lui Jaimini cu care are aspecte teoretice în comun. Cuvântul sanscrit vedānta înseamna "sfârsitul vedelor", dar si "sfârsitul cunoasterii" în sensul cunoasterii atocuprinzatoare si al împlinirii supreme sau o revarsare dinspre gnoseologie spre ontologie, dinspre "a cunoaste" spre "a fi". Vedānta se plaseaza, de fapt, dupa textele vedice si încheie un mod traditional de gândire, deschizând calea spre filosofia buddhista, fiind la confluenta dintre hinduism si buddhism. Vedānta nu se desprinde irevocabil de Veda, cu toate ca ataca unele puncte ale filosofiei vedice, cum sunt: sacrificiul, ritualismul si caracterul revelat al acestor texte. Se bazeaza, însa, pe întelepciunea Upanisadelor, la fel ca Sāmkhya si buddhismul.

Principalele conceptii filosofice ce transpar din acest curent filosofic se refera la Creator (el este "Unicul"), toate manifestarile acestuia pe Pamânt sunt, de fapt, reprezentari ale divinitatii, neaga existenta accidentelor în Univers (leagea cauza - efect), reîncarnarea se datoreaza nasterii noastre repetate pentru a termina lucrarea divina (auto-control asupra destinului nostru) si exista mai multe cai de realiza uniunea cu divinitatea (intelectual, prin actiuni sau emotii).

Unii cercetatori au acuzat filosofia scolii Vedānta de ermetism si intelectualism, de exagerare a laturii teoretice în detrimentul practicii. Însa, Paul Deussen, în cartea sa Das System des Vedānta, numeste cercetarile vedantine asupra misterelor fiintei drept cele mai intime si rapide, desi nu stiintifice. Multe personalitati ale culturii indiene au adoptat filozofia vedantina si adeseori filozofia indiana este identificata cu Vedānta, marca cea mai pregnanta a soteriologiei indice.

Astfel si cunoasterea lui Brahman poate aparea doar in cazul fiintelor intelepte, capabile de a-l percepe, fiinte aflate deja in posesia facultatii de a realiza distinctia intre etern si efemer, fiinte eliberate de sclavia simturilor si a dorintei de a se bucura de roadele faptelor lor atat in aceasta lume, cat si in cea de dincolo.

Un punct cheie in obtinerea cunoasterii lui Brahman il joaca intelegerea unor dictoane, aparent neinsemnate, precum "Tu esti acela"; totusi, acesta ascunde un inteles

deosebit de profund, avand in vedere ca "tu" desemneaza calitatea, esenta de stapan absolut, iar "acela" simbolizeaza fiinta concreta in care atman rezida (om, animal sau zeu), in timp ce "esti" joaca rolul de element de legatura ce face posibila realizarea conexiunii intre "tu" si "acela". Avand in vedere insemnatatea cruciala pe care astfel de enunturi-invataturi o au pentru adept, se poate desprinde ideea ca individul are neaparata nevoie de un maestru spiritual in lupta sa pentru cunoastere; chiar daca, prin savarsirea faptelor prescrise, mintea invatacelului se intoarce spre interior, se desprinde de lumea fenomenala, cunoasterea nu a fost inca dobandita; aici se observa necesitatea unui maestru care, prin fraze specifice si alte invataturi, ii confera cunoasterea ultima a lui Brahman; pana la primirea acestor invataturi-cheie, mintea adeptului este doar pregatita pentru cunoastere, ca urmare a intoarcerii spre interior, insa cunoasterea propriu-zisa este obtinuta doar prin mijlocirea maestrului. Sinele se va arata doar celui ce beneficiaza de bunavointa invatatorului sau spiritual; odata cu viziunea Sinelui, intreaga iluzie a Universului creat se stinge pentru individul iluminat de cunoastere; acest Univers, aparent, este alcatuit din cele cinci elemente si are drept cauza ignoranta (avidya) ce invaluie Sinele, Univers care nu este altceva decat o aparitie iluzorie in cadrul lui Brahman, aparitie ce se stinge in momentul contemplarii Sinelui;

Din atman izvoraste elementul akasha (eterul), din acesta ia nastere aerul, din aer isi trage originea focul, din foc provine apa, iar din apa se naste pamantul; din aceste elemente primordiale se nasc ulterior toate fiintele si, indiferent de faptul ca acestea sunt oameni, zei sau animale, ele reprezinta doar varietati ale fiintelor create, fiecare pe o treapta diferita a existentei, in functie de virtutea ce insoteste sau nu karma fiecareia;

Sinele-atman este diferit, in esenta sa, de cele cinci invelisuri, de transformarile ce tin de conditia lucrurilor create, precum si de cele sase tipuri de slabiciune; el este diferit de corp, de simturi, de minte, de intelect, de suflul vital si de principiul egoului; el este mereu unul si acelasi, in toate corpurile si este cu neputinta de

transformat sau modificat; el este etern si nu indeplineste propriu-zis actiuni, fiind iluminat prin el insusi si atotpatrunzator; el are aceeasi natura cu Brahman si este lipsit, in sine, de atribute;

Avand in vedere prezenta sa in interiorul limitelor impuse de natura creata a Universului, atman cel influentat de karma rataceste in corpurile fiintelor materiale; prin mijlocirea unor principii, el interactioneaza cu materialitatea propriu-zisa, putand prin faptele savarsite si calea aleasa in lumea concreta fie sa coboare in infern, fie sa redevina una cu Brahman, ci starea sa de puritate primordiala, transcendenta fata de Universul creat.

Bibliografie:

1. Śankarācārya - "Compendiul filosofiilor indiene", Ed. Herald, 2002

2. Mircea Itu, Julieta Moleanu - "Cultura si civilizatie indiana", Ed. Credis, Bucuresti, 2001

3. John Grimmes - "Dictionar de filozofie indiana", Editura Humanitas, Bucuresti, 1999

4. www. filozofie.3x.ro

5.www.scritube.com

Concluzie:Filosofia indiana îsi are originile în Upanisade si se

fundamenteaza pe sase sisteme sau scoli filosofice: Nyāya, Vaiśesika, Sāmkhya, Yoga, Mimāmsā si Vedānta. Scrierile filosofice erau sub forma aforismelor (Sutra), concise si obscure, iar Nyāya si Vaiśesika, ca si Budismul, ignora creatorul suprem si inteligent. Toti filosofii aveau aceeasi conceptie despre materie si suflet ("brahmanism rationalist"). Ei credeau ca "din nimic nu iese nimic", conceptia despre originea lumii regasindu-se în codul lui Manu (jurisprudenta hindusa), idei preluate din Sāmkhya si Vedānta.Sāmkhya invata ca exista o prima cauza materiala a lumii . practici (materia, natura). Lainceputul practicii a existat intr-o stare amorfa, iar transformarea ei in lumea vietatii si a lucrurilor, care se percep prin sensatii, a avut loc prin influenta a trei elemente calitative:Radjas . aspiratie, Tamas . intuneric, Sattva . claritate, in fiecare lucru in dependenta de caracterul sau predomina unul din aceste trei elemente. In Sankya se recunoaste existenta sufletului absolut, care exista in dependent de temelia materiala a lumii. El nu se observa, necatitnd la faptul ca el exista in fiecare fiinta si lucru. Samkya este un sistem filosofic dualist.

Yoga (unire, participare) intemiitorul acestui sistem a fost Pandjali (secolul 2 i.e.). Categoria principala a sistemului Yoga este citta, care primeste tuturor starilor psihice potentiale. Un alt element il constitue descrierea regulilor unui antrenament psihologic orientat. Unele trepe ale ei sunt: stapinirea de sine (Iama), stapanirea respiratiei in unele pozitii stabilite ale corpului (Usana), izolarea sentimentelor de influenta exterioara (Pratiahara), concetrarea gindului, meditarea, starea de uzurpare . eliberare de invelisul corpului.Vaiśesika este o directie cu tendinte materialiste. Fondator: Canada (secolul 1 i.e.). Tezele principale reiese din faptul ca exista schimbari permanente, un proces vesnic ciclic de a aparitie si decadere. In acest proces exista un element stabil . atomul. Atomii poseda diferite calitati care sunt in numar de 17. Din unirea temporala a atomilor apar lucrurile sufletite si neinsufletite, astfel renasterea este rezultatul unei permanente si al separarii atomilor.Nyāya (regula, rationament). Fondatorul sistemui este socotit Asapada Gotama. Acest sistem se bazeaza pe cercetarea problemelor metafizicii pe baza logicii. In acest sistem se introduc citeva izvoare de cunoastere, care sunt:SimtireaConcluzia prin anologieDemonstrareaNyāya a creat invatatura despre dumnezeu ca creator, ocrotitor si destrugator al lumii. Intelepciunea lui dumnezeu ii ajuta omului care poseda o vointa libera si deci are posibilitatea alegeri intre bine si rau si care prin intermediul cunoasterii prin sine si al lumii poate sa ajunga la perfectiune.Mimāmsā, intemeiitoriul este socoiti Djuimini. Conform acestei invataturi unica cale de eliberaredin mrejele carmei si a samsarei consta in indeplinirea coerenta a ceia ce invata vedele. Mimāmsā considera ca cu ajutorul teorii cunoasterii se poate ajunge nu numai la intelegerea corecta a esentei lucrurilor dar si la intelegerea unor notiuni a metafizicii fundamentale. Sufletul este substanta vesnica si infinita. El este legat de corp dar nu moare odata cu el.Vedānta inseamna etapa de incheiere a perioadei vedice. Acest sistem neaga teza conform careia lumea este rezultatul interactiunii unor puteri metriale cu o unica realitate, din are tot reiese si recunoasterea brahma, tratind-o ca esenta sufleteasca absoluta a lumii. Conform vedantei lumea fenomenelor este numai imaginara cauza careia consta numai in nestiinta (avidia). Nestiinta duce la aceia omului lumeai se pare adevarata, iar Brahman fiinta personificata superioara.

CuprinsIntroducere...........................................................11. Nyāya................................................................22. Vaiśesika..........................................................43. Sānkhya............................................................64. Yoga..................................................................85. Mimāmsā........................................................106. Vedānta..........................................................12

7. Bibliografie……………………….……….....15 8. Concluzie ……………………………………..16

Institutul de Stat de Relații Intrnaționale din MoldovaFacultatea de Economie Mondială și Relații economice

IntrnaționaleSpecialitatea: Turism

Filisofia indiei antice„Școlile indiei antice”

Referat la filosofie a studentei grupei 1TUR1: Vasilica Ana consultant științific,

doctor Conferențiar, Simion Roșca

Chișinău 2013