Comerţ: Tranzacţii Economice InternaţionaleFirmele de comerţ (intern şi extern)

1. Introducere2. Funcţiile Comerţului3. Comerţul Intern4. Comerţul Extern (Internaţional)

4.1 Principiile de bază în comerţul internaţional4.2. Comerţul extern al României

1. Introducere Etimologic cuvântul comerţ provine din latinescul comercio-ii care înseamnă comerţ, negoţ, dreptul de a cumpăra şi a vinde marfă, piaţă (Dicţionarul latin-român, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962). Comerţul a reprezentat, încă de la începuturile societăţii umane, o activitate importantă pentru supravieţuirea şi dezvoltarea indivizilor şi comunităţilor din care făceau parte. El a început odată cu apariţia comunicării în vremurile preistorice.De-a lungul timpului comerţul a îmbrăcat forme diverse, în funcţie de treapta de dezvoltare economică a societăţii şi cu gradul de dezvoltare mijloacelor de comunicare, de la schimbul de produse (troc) la vânzarea pe monede de metale preţioase şi, mai târziu, pe bilete de bancă(bancnote). Aria de cuprindere s-a extins, atât geografic, de la schimbul între membrii unei comunităţi la schimbul între comunităţi, ţări şi continente, cât şi ca natură a obiectelor comerţului: bunuri materiale, servicii şi, mai nou, de bunuri imateriale precum produsele software, drepturi de autor sau licenţe.Pe lângă nivelul de dezvoltare a comunicaţiei (telegraf, telefon, fax, Internet), comerţul a fost influenţat, în fiecare etapă istorică, de următoarele elemente:• infrastructura critică (sistemul bancar şi de conturi)• serviciile publice (protecţia poliţiei, serviciile poştale)• transportul (drumuri, autostrăzi, căi ferate, rute maritime)• sistemul de asigurări.

2. Funcţiile comerţului

• Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori- în cazul producţiei agricole foarte dispersate - şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari.

• O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre ofertă şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. Funcţia respectivă se datorează locului de intermediar pe care comerţul îl ocupă între producţie şi consum.

• O a treia funcţie importantă a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor. Se are în vedere, în această situaţie, o pregătire a mărfurilor pentru vânzare, fiind vorba de o funcţie deosebit de importantă atât pentru producţie, cât şi pentru consumatori. Acesta deoarece, odată mărfurile aduse în locul unde urmează a fi realizate, ele trebuie pregătite pentru a putea intra în procesul de vânzare.

• O altă funcţie a comerţului constă în transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor. Funcţia respectivă are în vedere o judicioasă organizare a mişcării mărfurilor. Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de regulă, în punctele de consum, ceea ce presupune o bună orientare a mărfurilor, manipularea lor atentă şi transportul din locul de producţie în cel de consum.

• O funcţie strict specifică comerţului, generată dealtfel de cele tratate anterior, o constituie crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare. Se are în vedere aici faptul că realizarea activităţii comerciale presupune existenţa unei baze tehnico-materiale şi a unui personal care, împreună, să ofere posibilitatea cumpărătorului de a-şi alege şi adjudeca produsele de care are nevoie. Pentru realizarea acestei funcţii, comerţul trebuie să dispună de o reţea de unităţi (magazine, automate, puncte mobile de vânzare, depozite pentru comerţul prin corespondenţă etc.), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziţia publicului mărfurile necesare şi să se organizeze procesul de vânzare. De asemenea, este necesar să aibă la dispoziţie un personal specializat, care să asigure derularea respectivului proces.

• În sfârşit, o ultimă funcţie a comerţului, generată de dezvoltarea societăţii contemporane, o constituie cercetarea doleanţelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum şi a altor asemenea aspecte care stau atât la baza cererii de mărfuri, cât şi la cea a fundamentării politicilor comerciale. Obiectul acestei funcţii, ca dealtfel şi conţinutul său, este foarte complex, ceea ce a determinat atât îmbogăţirea şi diversificarea arsenalului de metode şi tehnici, cât şi creşterea responsabilităţilor comerţului în această sferă de activitate.

3. Comerţul intern

Constă în totalitatea operaţiunilor de vânzare – cumpărare de mărfuri şi servicii destinate consumului populaţiei şi agenţilor economici dintr-o ţară.Conţinutul activităţii şi rolul economic al comerţului cu ridicata: În conceptul de distribuţie a mărfurilor, comerţul cu ridicata

include toate activităţile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale. Comerţul cu ridicata are menirea de a oferi servicii şi siguranţă partenerilor de afaceri, antrenaţi în circulaţia mărfurilor şi de a asigura sistemul de facilităţi pentru realizarea unui înalt grad de profitabilitate pentru toţi agenţii presupuşi de un circuit comercial, care să cuprindă producătorul, comerciantul cu ridicata, comerciantul cu amănuntul şi utilizatorul sau consumatorul final. În cadrul activităţii de comerţ cu ridicata atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul mărfurilor sunt întreprinderi sau diferite organizaţii economice, sociale sau din administraţia publică; -în cadrul activităţii de comerţ cu ridicata , atât cumpărările, cât şi vânzările de mărfuri se realizează în partizi mari.

4. Comerţul extern (internaţional)

Reprezintă o cale prin care economiile naţionale se pot specializa, pot realiza creşterea productivităţii factorilor economici de care dispun şi , în general, pot realiza producţii mai mari faţă de situaţia când nu participă la schimburile economice internaţionale.

Comerţul internaţional cuprinde ansamblul tranzacţiilor de export şi de import de bunuri economice, realizate între agenţii economici din ţări diferite, în schimbul unei sume dintr-o valută convertibilă.

Obiectul comerţului poate fi: bunurile materiale, tehnologii, capital , valută etc.Operaţiunile de comerţ cuprind: import şi export marfar, turism internaţional, prestări şi

servicii internaţionale. Principalele criterii care stau la baza participării ţărilor la comerţ internaţional sunt:

- Criteriul avantajului absolut- specializarea ţărilor din cauza costurilor absolute mai mici; - Criteriul avantajului comparativ - specializarea în baza costului de oportunitate mai mic;

- Criteriul dotării cu factori de producţie - Criteriul productivităţii - Criteriul efectului de antrenare - specializarea după ramurile care produc un efect înalt

de antrenare, adica care contribuie la dezvoltarea şi celorlalte ramuri sau domenii de activitate; - Criteriul dinamicii şi structurii cererii internaţionale de bunuri şi servicii.Participarea fiecării economii internaţionale la comerţul internaţional este reflectat prin

balanţa comercială şi balanţa de plăţi.

4.1 Principiile de baza in comertul international

În contextul globalizării, comertul internaţional suferă două procese: a. Procesul de liberalizare –concretizat prin negocieri multilaterale organizate sub egida OMC care conduc atât la reduceri directe de taxe vamale, cât şi la liberalizarea completă a comerţului între două sau mai multe ţări membre OMC;b. Procesul de reglementare a schimburilor comerciale internaţionale – prin stabilirea unor reguli care să permită un comportament normal pe piaţa mondială şi care să nu reducă eficienţa procesului de liberalizare. 

O primă regulă  a comerțului internațional este Principiul Clauzei Națiunii Cele Mai Favorizate (Art 1, Pct 1 - GATT) :

Orice avantaje, favoruri, privilegii şi imunităţi acordate de o parte contractantă pentru un produs originar din sau având ca destinaţie orice altă ţară vor fi extinse imediat şi necondiţionat asupra oricărui produs similar originar din sau având ca destinaţie teritoriul tuturor celorlalte părţi contractante.

Acest principiu presupune că dacă o ţară membră ce acordă unei alte ţări membre o favoare tarifară sau de alt gen la orice produs, ea trebuie să extindă acest tratament Imediat şi necondiţionat produsului similar originar din celelalte ţări membre.

Aplicată atât la import cât şi la export , nu se aplică doar taxelor vamale, dar trebuie ţinut cont şi de :a. taxele de orice fel impuse, în legatură cu exportul şi importul mărfurilor (comision vamal 0,5%);b. modul de percepere a unor taxe vamale şi altor taxe;c. regulile şi formalităţile legate de import şi export;d. taxele interne asupra mărfurilor importate, asupra legilor şi regulilor vizând vânzarea;e. administrarea restricţiilor cantitative pentru cazurile în care asemenea restricţii sunt permise.

5. Comerţul extern al României

România a făcut exporturi de 45 de miliarde de euro în 2012, mai mici cu 0,5% faţă de 2011. Din fericire importurile s-au restrâns şi ele (scăderea consumului are şi efecte pozitive) cu 0,6%, iar deficitul comercial din 2012 s-a diminuat uşor la 9,5 miliarde de euro. Şi totuşi avem o problemă, care ne desenează perfect poziţia de piaţă de desfacere în Uniunea Europeană. Singurele ţari UE în relaţie cu care avem excedent comercial sunt Bulgaria şi Suedia, în rest recepţionăm mai multe produse decât vindem de la toţi ceilalţi.

Aşa cum era de aşteptat, Germania e principalul partener comercial al României şi au trimis către noi în primele zece luni ale anului trecut (ultimele date disponibile defalcat) mărfuri de 8,05 miliarde de euro, în vreme ce în sens invers au mers produse de aproape 7,1 miliarde de euro, avem adică un deficit comercial de aproape un miliard de euro.

Următorul partener comercial ca valoare a schimburilor e Italia şi ieşim din nou în pierdere, cu aproxumativ 500 de milioane de euro. Deficite uriaşe apar, însă, cu Ungaria, dovadă că plimbatul mărfurilor prin diverse metode către ţara vecină pentru mascarea matrapazlâcurilor e în floare, pentru că altfel ar fi greu de înţeles cum ar putea România să cumpere de 4,14 miliarde euro de la maghiari şi să vândă acolo doar 2,04 miliarde, adică un deficit de două miliarde de euro.