Definiti :1 unitate de activitate enzimatica. Unitatea de activitate enzimatica (U) reprezinta cantitatea de enzima ce catalizeaza transformarea a 1 micromol (1M) de substrat/min/litru in conditii experimentale definite. In mod curent activitatea enzimatica se exprima si ca miliunitati per ml (mU/ml). Activitatea enzimatica specifica reprezinta numarul de unitati enzimatice raportate la 1mg de proteina (U/mg). Activitatea enzimatica moleculara reprezinta numarul de molecule de substrat transformate de catre o molecula de enzima in timp de 1 minut. Influenta concentratiei substratului asupra vitezei reactiei enzimatice. La concentratii relativ mari de substrat viteza unei reactii enzimatice variaza liniar cu cantitatea de enzime. In acest sens se va urmari viteza reactiei de hidroliza a ureei sub actiunea ureazei incubandu-se o cantitate constanta de substrat cu cantitati variabile de enzima. Principiul metodei: O solutie de uree, intr-un tampon de pH=7, este incubata cu ureaza. Dupa un interval de timp (25 de minute) reactia enzimatica este blocata prin inhibarea enzimei cu cationi de Hg2+ (care se combina cu gruparile SH din enzima). Se masoara cantitatea de amoniac prin titrare cu o solutie de HCl. Ecuatia matematica intre viteza de reactie enzimatica, v, viteza maxima de reactie, vmax, concentratia substratului [S] si km se numeste ecuatia Michaelis-Menten: v=vmax[S]/[S]+km Constanta Michaelis si semnificatia acesteia. Acea cantitate de substrat pentru care viteza de reactie este jumatate din viteza maxima de reactie se numeste constanta Michaelis (km). km=moli/litru Constanta Michaelis exprima afinitatea enzimei fata de substratul sau de reactie. O valoare mica a lui km indica o afinitate mare a enzimei pentru substratul sau de reactie si reciproc; o valoare mare a lui km indica o afinitate mica a enzimei pentru substratul sau de reactie. Semnificatia diagnosticului enzimatic. Dozarea in ser a activitatii unor enzime provenite din celulele organului afectat dobandeste o semnificatie clinica cu atat mai mare cu cat raporturile intre activitatile anumitor enzime prezinta valori care se abat mult de la nivelurile considerate ca fiind normale. In functie de localizarea leziunii valoarea activitatii enzimelor serice provenite din organul respectiv ca si a unor raporturi intre activitatea anumitor enzime pot furniza date utile pentru clinica in legatura cu organul afectat, cu gradul de intindere si evolutie a leziunii de organ. Cresterea semnificativa a activitatii unor enzime serice reflecta o leziune intinsa, fapt ce denota o distructie celulara pronuntata. Principiul metodei utilizate pentru determinarea activitatii GOT/GPT Se incubeaza substrat GOT (glutamatoxalacetat transaminaza) sau GPT (glutamatpiruvat transaminaza) cu ser nehemolizat. Acidul piruvic eliberat in reactie

reactioneaza cu 2,4-dinitrofenilhidraniza in mediu bazic formand dinitrofenilhidrazona colorata in rosu-caramiziu. Intensitatea culorii este proportionala cu activitatea enzimatica din serul studiat. Se estimeaza spectrofotometric. Pentru a nu interfera in masurarea activitatii, acidul -cetoglutaric se adauga in cantitati mici, iar masurarea se face la 560nm unde fenilhidrazona acidului -cetoglutaric absoarbe slab. Semnificatia diagnostica a activitatii fosfatazei alcaline serice Valori normale: copii=38-138UI/l; adulti=20-48UI/l; femei insarcinate (ultimul trimestru)=28-115UI/l Valori crescute se intalnesc in: a)afectiuni osoase cu activitate osteoblastica intensa: -boala Paget; tumori sau metastaze osteoblastice; hiperparatiroidism; rahitism; osteomalacie; b)afectiuni hepato-biliare: colestaza intra- si extrahepatica; forma colestazica a hepatitei virale acute; granulomatoza hepatica; neoplasm; ciroza; c)hiperfosfatazemie familiala, benigna, extrem de rara; d)dupa administrarea prelungita a unor medicamente (droguri): antiepileptice; anticoagulante; Valori scazute se intalnesc in: hipofosfatazemie, nanism, hipotiroidism, anemie pernicinoasa, deficit de vitamina C. Importanta diagnostica a GGT si aldolazei serice. GGT exista in special in ficat, caile biliare, pancreas, splina, rinichi, prostata, vezicule seminale. Ficatul este sursa primara pentru activitatea serica a enzimei chiar daca cea mai mare concentratie a sa exista in rinichi. Valori crescute (3-10x limita superioara a normalului: 6-28U/l pentru barbati si 418U/l pentru femei la 25C) se intalnesc in: litiaza biliara, neoplasm de cap pancreatic, hepatite cronice, ficat grasos, etilism cronic, tulburari endocrinometabolice (obezitate, hiperlipemie, diabet, hipertiroidism), pancreatite, infarct de miocard, maladii autoimune, cancer prostatic, transplant renal, cancer al canalului biliar, obstructii ale tractului biliar. Valori scazute se intalnesc in hipotiroidism. Valorile activitatii GGT sunt normale in: afectiuni osoase, sarcina, afectiuni ale musculaturii scheletice, hepatita neonatala, afectiuni renale. Aldolaza serica este o enzima glicolitica ce catalizeaza fructozo 1,6-difosfatul in trioze-fosfat. Este o enzima larg raspandita in multe tesuturi ale organismului. Determinarea activitatii ei enzimatice este utila in situatiile patologice in care exista distrugere tisulara si necroza sau o permeabilitate crescuta a membranelor (hepatita, atrofie musculara progresiva, cancer, infarct miocardic). Valori crescute se intalnesc in: cele mai mari cresteri in distrofiile musculare; cresteri mai reduse in dermatomioliza si polimiozite; cresteri moderate in hepatita cronica si icter obstructiv; se pot asocia cu arsuri, tumori prostatice si carcinoame hepatice metastatice. .Semnificatia diagnostica a colinesterazei serice. Colinesteraza este o enzima sintetizata in ficat si eliberata in plasma; prin determinarea cantitatii ei obtinem informatii asupra functiei proteosintetice a ficatului. Valori normale: 1900-3800 mU/ml

Valori scazute se intalnesc in: boli hepatice consecutive deficitului de sinteza a enzimei in hepatocit; malnutritie grava, in special proteica; hipotiroidism; tratamentul leucemiilor cu -asparaginaza; intoxicatii cu insecticide organofosforice; anemii grave de tip Biermer; faza acuta a unor infectii; postoperator sau dupa un infarct miocardic. Valori crescute se intalnesc in: hiperfunctie de sinteza proteica la nivel hepatic; obezitate, diabet; hipertiroidism, hiperlipemie 19.Valorile normale si semnificatia diagnostica a Na seric. Valori normale:310-350 mg/dl ser Hipernatremia apare in: deshidratare severa prin aport inadecvat de apa sau pierderi mari de lichide; supraincarcari saline; insuficienta cardiaca; hiperfunctie corticosuprarenala (sindrom Cushing) prin reabsorbtie tubulara excesiva datorita supraproductiei de hormoni corticosuprarenali; afectare hipotalamica interesand mecanismele de reglare a setei; coma diabetica dupa tratament cu insulina; diabet insipid cu aport inadecvat de apa pt a acoperi pierderile de lichide (deficienta hormonului antidiuretic); Hiponatremia apare in: pierderi masive ale secretiei gastro-intestinale prin diaree, varsaturi; acidoza diabetica; boala Addison; diabet insipid cu aport compensator de apa; aport salin insuficient; deshidratari globale; abuz de diuretice; 20.Valorile normale si semnificatia diagnostica a K seric. Valori normale: adulti:3,5-5,5 mmol/l ser; nou-nascuti:5-7,5 mmol/l ser; sugar:4-5,7 mmol/l ser; Hiperkaliemia apare: arsuri intinse; toate starile de soc; acidoza metabolica si renala; insuficienta circulatorie; infarct miocardic; insuficienta suprarenala acuta sau cronica in puseuri; insuficienta renala cronica; nefrita acuta sau cronica; hemoragi mari; sindroame maligne; pancreatite acute hemoragice; necroze viscerale;

sindrom hemolitic acut si cronic; Hipokaliemia apare: pierderi masive prin vomismente; diaree importanta; fistule intestinale, diuretice in exces; hipersecretie de aldosteron; carcinoame secretoare de ACTH ce stimuleaza hipersecretia de corticoizi; boala Cushing; nefropatii tubulare; acidoze diabetice; coma diabetica; tratament cortizonic; 21.Valorile normale si semnificatia diagnostica a Cl seric. Valori normale: 355-375 mg/dl ser Hipercloremii: acidoze metabolice, printr-un aport crescut de cloruri; perturbarea echilibrului acido-bazic; in afectiunile care reduc eliminarile de cloruri; deshidratari ale organismului; anemie; hiperfunctia paratiroidelor; Hipocloremii: tulburari gastrointestinale; diaree; vomismente; nefrite cu pierdere de sare; leziuni renale; administrari indelungate de diuretice; insuficiente renale cronice si acute; alcaloze metabolice; crize ale bolii Addison; insuficienta suprarenala; aport insuficient de cloruri; 22.Principiul metodei de dozare a Ca seric (metoda complexometrica) Ca din ser, in mediu puternic alcalin, se titreaza cu etilendiaminotetraacetat de sodiu (EDTA-disodic), in prezenta murexidului (purpurat de amoniu) ca indicator. Indicatorul fixeaza ioni de Ca (solutie de culoare roz), care sunt apoi complexati cantitativ in EDTA-disodic. Indicatorul eliberat coloreaza solutia in violet. Reactia are loc in acest mod deoarece constanta de instabilitate a complexului Ca-EDTA este mai mare decat cea a complexului Ca-murexid. 6.Indicati valorile posibile ale pH-ului pentru: mediu puternic acid:0-2,5 mediu slab acid:5,5-7 mediu puternic alcalin:11,5-14

mediu slab alcalin:7-9,5 8.Tipuri de erori ce pot aparea la masurarea volumelor a)eroarea in picatura: titrantul se adauga din biureta in portiuni mici ce se desprind de la partea efilata a biuretei; in ultima picatura de titrant adaugata poate exista o anumita cantitate de substanta mai mare decat cea stoechiometrica necesara avand loc o eroare in plus la determinarea punctului de echivalenta, eroare dependenta de marimea volumului ultimei picaturi adaugate; b)eroarea de citire: la citirea volumului, citirea trebuie sa fie perpendiculara pe gradatie, in caz contrar aparand eroarea de paralaxa; c)eroarea de curgere: la curgerea solutiei din biureta viteza este mai mare in vecinatatea peretilor biuretei decat in centru; volumul solutiei ce adera la pereti ramane in biureta desi, aparent, a iesit; d)eroarea de temperatura: biuretele sunt etalonate la o temperatura data si trebuie folosite la temperaturile inscrise pe ele; 9.Tipuri de reactii pe care se bazeaza volumetria. Volumetria se bazeaza pe: reactii de neutralizare: acidimetria, alcalimetria; reactii de precipitare: argentometria (dozarea Cl-); reactii redox: manganometria, iodometria; reactii de complexare: dozarea Ca2+; Acidimetria este o metoda de dozare volumetrica a bazelor tari, a bazelor slabe si a sarurilor cu hidroliza bazica prin neutralizare cu un volum determinat din solutia titrata a unui acid. 15.Ce unitati de masura cunoasteti pentru exprimarea concentratiilor parametrilor biochimici studiati? mmol/l ser mg/dl ser g/dl ser moli/l ser g/dl 25.De ce sunt utilizate solutiile tampon in laborator? Solutiile tampon sunt amestecuri de substante (combinatii) care impiedica modificarea brusca a pH-ului unei solutii la adaugarea unor cantitati mici de acid sau baza. 1.Principiul metodei de dozare a proteinelor totale plasmatice shi valori normale In mediu alcalin proteinele reactioneaza cu CuS04 formand compusi colorati in albastru-violet . Intensitatea culorii este direct proportzionala cu concentratzia proteinelor din proba analizata . Reactia se datoreaza legaturilor peptidice din molecula proteinei si este pozitiva in

prezenta compushilor cu cel putin 2 legaturi peptidice.Valori normale:-copii sub 3 ani:5.5-8.6 g/dl ser ;nou-nascuti -5.2-9 g/dl ser -copii peste 3 ani si adulti:6.6-8.6 g/dl ser 2.Calculati valoarea proteinelor totale pt o proba de ser pt care s-a obtinut EP1=0.40 (EP2=0.70). Interpretati rezultatul. Calcul : EP x 13 g/dl R1:EP1 x 13=0.40x13=5.2 g/dl R2:EP2 x 13=0.70x13=9.1 g/dl Valori normale: 6.6-8.6 g/dl R1-hipoproteinemie-se constata in urmatoarele cazuri:aport scazut de proteine (infometare , inanitie),tulburari de absorbtie, biosinteza deficitara, hipercatabolism, anemii, hemoragii acute, afectiuni hepatice cronice, tumori maligne, hiperhidratare , pierderi proteice la nivelul:-rinichiului (sindrom nefrotic) -tactului digestiv (enteropatii exudative) -tegumentului (arsuri extinse, dermatite exfoliante)-sechestrarea proteinelor in lichidul de ascita R2-hiperproteinemii(se datoreaza in special cresterii -globulinelor) se constata in urmatoarele cazuri: -pierderi importante de apa ale organismului (deshidratare), deshidratare prin stenoze esofagiene si pilorice -diaree, stari febrile, inflamatii cronice, tuberculoza (cresc in special globulinele), leucoza, diabet insipid, crestere monoclonata (mielom multiplu, macroglobulinemie, crioglobulinemie), creste policlonarea (iroa hepatica, sarcoidoza, lupus eritematos sistemic, infectii cronice) 3.Principiul metodei de identificare a proteinelor urinare. In prezenta proteinelor existente in urina, ac sulfosalicilic determina aparitia unei turbiditati sau chiar a unui precipitat, in functie de nivelul proteinelor. Reactia este pozitiva si pt albumoze, cu deosebire ca prin incalzire , turbiditatea produsa de albumoze dispare, pe cand cea datorata proteinelor se intensifiica . Identificarea proteinelor impune conditii ca urina sa aiba o reactie acida si sa contina saruri. In acest scop , urina care przinta reactie neutra sau alcalina se aciduleaza in prealabil cu ac acetic ,la urina care contine concentratii mici de saruri se adauga clorura de sodiu (NaCl) 20%. 4.Semnificatia diagnostica a proteinelor urinare. 1.Proteinurii cu semnificatie patologica pot exista in afectiuni renale si extrarenale : renale cu afectarea primara a nefronului (creste permeabilitatea glomerulara si apar tulburari de reabsorbtie sau hipersecretie tubulara): glomerulonefrite acute sau cronice, glomerulonefroza lipidica, amiloidica, lupica, diabetica, galactozemie, intoxicatii cu arsenic, chinina, ac salicilic, bismut, rinichiul de soc. prerenale (prin filtrul glomerular integru se elimina proteine normale sau patologice, prezente in sange): proteine incomplet digerate sau aparute prin deficit de sinteza sau detoxifiere la nivel hepatic, proteine Bence-Jones (mielon multiplu) postrenale: afectiuni ale cailor urinare (nefrourologice) asociate cu leucocitourie:sangerari datorate litiazei, tumorilor benigne sau maligne, tuberculoza,

inflamatii ale cailor urinare, boli infectioase (pneumonii, scarlatina), afectiuni extrarenale cu intersarea secundara renala (insuficienta cardiaca, tromboza venei cave sau a venei renale, feocromocitom, hemoragie cerebrala , traumatisme cerebrale) Proteinele Bence-Jones apar in 60% din cazurile de mielom multiplu si ocazional in alte boli care afecteaza maduva osoasa: leucemii; osteosarcoame; metastaze osoase; unele disproteinemii. 5.Semnificatia diagnostica a proteinelor in LCR Valori crescute in: a)afectiuni in care : creste permeabilitatea barierei hemato-encefalice (este blocata circulatia LCR); in care este intensificata sinteza proteinelor la nivelul SNC;in care apare degenerarea tesutului nervos ca in tumorile cerebrale; b)boli de colagen, infectii, screloza multipla, hemoragii subarahnoidiene. Valori scazute in pierderi de LCR, hipertensiune intracraniana, hipertiroidism, dupa administrarea unor medicamente. 6.Definitia electroforezei ,principiu general. Electroforeza este metoda de separare a proteinelor cu ajutorul curentului electric. Intr-o solutie tampon cu pH=8.6-9.0, proteinele serice sunt in stare ionizata, incarcate electronegativ. Daca intr-o asemenea sol se creeeaza o diferenta de potential intre doi electrozi dispusi la o anumita distanta, moleculele proteinelor se indreapta spre polul pozitiv (anod). Viteza de migrare depinde mai ales de marimea particulelor (moleculelor) si de sarcina lor electrica. Dupa natura suportului utilizat pt fractionarea proteinelor, electroforeza poate fi : in coloana de lichid (mediu omogen) si e zona (zonala) , care se efectueaza pe suporturi solide de migrare (mediu eterogen). Pt separarea proteinelor serice, se efectueaza electroforeza de zona in variante diferite, in functie de natura suportului de migrare, si anume: electroforeza pe hartie e filtru si electroforeza in geluri,(agaroza, amidon, folii de acetat de celuloza, poliacrilamida sau mixte). Prin electroforeza pe gel de amidon sau de poliacrilamida se obtin separari avansate. In laboratorul clinic este inca uzuala separarea electroforetica pe fartie de filtru. 7.Aspectul normal al electroforegramei proteinelor plasmatice (grafic , interval de referinta) Pe baza mobilitatii electroforetice proteinele plasmatice au fost separate in urmatoarele fractiuni: -albumine:51,5-61,5% -globuline:-1:2-6%; 2: 4-10%; : 8-16%; : 14-20%

globuline

2

1

albumine

Concentratii (vol normale ) ale diferitelor fractiunu proteice se modifica in foarte multe stari patologice . Modificarile lor cantitative pot fi incadrate in cateva tipuri de disproteinemie: -disproteinemie reactiva din inflamatia acuta (cresc 2 si mai rar 1 globuline) - disproteinemie reactiva din inflamatia cronica (cresc globulinele) - disproteinemie din pierderile proteinelor pe cala renala (scad albuminele, cresc 2 si globulinele si uneori scad globulinele) -disproteinemie din pierderea eterala de proteine (cresc 2 si globulinele) - disproteinemie din afectiuni hepatice (scad albuminele si cresc moderat ) - disproteinemie prin defect genetic (deficit de transferina si imunoglobulina)

8) La electroforeza proteinelor plasmatice s-au obtinut urmatoarele valori :albumine 45% , 1-globuline 4% , 2-globuline 6% , -globuline 15% , -globuline 30% Rreprezentatzi grafc electroforegrama si comparatzi aspectele ei cu valorile normale . Valori normale : -albumine:51,5-61,5% -globuline:-1:2-6% -2: 4-10% -: 8-16% -: 14-20% Tipul de disproteinemie: -disproteinemia din afectiunile hepatice(scad albuminele , cresc moderat -globuline)

2

1

albumine

globuline

9.Principiul metodei de dozare a fibrinogenului si valori normale. Metoda se bazeaza pe proprietatea fibrinogenului de a precipita la 55-56C ontr-o solutie neutra , fara adaugare de reactiv. Se obtine o tirbiditate direct proportionala cu concentratia fibrinogenului din proba . Celelalte prot nu precipita la aceasra temperatura. Valori normale : 200-400mg/dl

10.Calculati valoarea concentratiei fibrinogenului pt o proba de plasma daca s-a obtinut EP=0.1 (F=80). Interpretati rezultatul (VN si SD) mg fibrinogen/dl plasma=EpxFx42.8 mg fibrinogen/dl plasma=0.1x80x42.8=342.4 Valori normale:200-400mg/dl Semnificatie diagnostica: rezultatul analizei se incadreaza il valorile normale .

11.Valori normale si variatii patologice ale fibrinogenului. Valori normale:200-400mg/dl Variatii patologice: Hipofibrinogenemie: -intr-o serie de boli congenitale:afibrinogenemia, hipofibrinogenemia -secundare unei sinteze insuficiente a fibrinogenului de catre ficat: -malnutritie, maldigestie, malabsorbtia unor aa, pelagra,scorbut(scad aa esentiali) -insuficienta hepatica grava(hepatite acute toxice, ciroze, atrofie acuta hapatica) -cancer al tubului digestiv -fibrinoliza crescuta: -leucemii, neoplasm de prostata, de pancreas, metastaza cu diatrugerea maduvei rosii hepatogene -traumatisme, interventii chirurgicale cu circulatie extracorporala, complicatii obstetricale -coagulare intravasculara diseminata (CID) Hiperfibrinogenemie: -insoteste o serie de procese inflamatorii pulmonare (pneumonii, pleurezii) si cardiace (afectiuni coronariene si infarct, afectiunii cardiovasculare edematoase) -infectii bacteriene, reumatism articular acut (pana la 1000 mg/dl), tuberculoza, septicemie, -arsuri , traumatisme -neoplazii stomac, san, rinichi -mielom multiplu

-boli de colagen -boli hepatice -afectiuni renale (glomerulonefrita membranoproliferativa, uremia) -coagularea intravasculara diseminativa(CID) compensata

12.Importanta diagnostica a proteinelor C reactive. Se intalneste si in timpul sarcinii si tavaliului si dupa administrarea vaccinului antitific. Reactia pozitiva indica prezenta unui proces inflamator activ dar nu si cauza acestuia. PCR creste inaintea titrului anticorpilor si VSH si are tendinta de scadere mai precoce decat VSH. Este prezent in : -faza initiala a inflamatiei: -infectii bacteriene, pneumonii -boli coronariene-infarct miocardic, embolie pulmonara -stari postoperatorii -afectiuni maligne -mielom multiplu -lupus eritematos sistemic -diverse alte procese inflamatorii: -reumatism articular acut -poliartrita reumatoida (testul devine negativ sub tratament) -boala Crohn, sindrom Behcet, rectocolita hemoragica

13Principiull general al testelor de disproteinemie. Organismul dispune de mecanisma fine de reglare , remaniere si degradare a prot., asigurandu-se o constanta a calitatii si cantitatii prot plasmatice. Acestea se afla in echilibru dinamic cu proteinele din celelalte compartimente si pot suferi modificari sub influenta a diferiti factori . Tabloul normal al prot. plasmatice priveste atat cantitatea totala de prot cat si anumite raporturi cantitative intre diferite componente. Testele de disproteinemie reflecta anumite dezechilibre cu semnificatie patologica la nivelul fractiunilor prot din ser , respectiv a raportului dintre albumina si globulina. Testele de disproteinemie se bazeaza pe faptul ca la pH=7.4, incarcarea electrica si stabilitatea coloidala a globulinelor devin mai mici comparativ cu albumina.In aceste conditii, sub actiunea unor conc mici de saruri ale metalelor divalente (Zn, Hg, Cd) prot serice , in special globulinele, tind sa precipite, producand o turbiditate a serului, care este cu atat mai pronuntata cu cat raportul albumina/globulina este mai scazut. Aelasi efect de apritie a turbiditatii produse de globulinele serice in conditii de scadere a conc albuminei este dat si de catre tymol. Gradul de turbiditate este determinat fotometric.

14.Semnificatia diagnostica a testului Mac Lagan si Kunkel. Valori crescute: -indica o crestere a globulinelor datorita unor procese patologice -prezinta interes in diferentierea icterului hepatocelular (test pozitiv ) de icterul obstructiv (test negativ) Hiperglobulinemii globale sau care intereseaza una sau mai multe din subfunctiuni apre in: -boli infectioase (in special cronice): -bacteriene -virale -sifilis -micotice -protozoare -helminti -boli hepatice: ciroza -boli de colagen : -poliartrita reumatoida -lupus eritematos -poliartrita nodoasa -sclerodermie -neoplazii: -mielom multiplu -macroglobulinemia -limfom -leucemie -rar carcinoame, cu exceptia carcinomului bronhogenic -diverse: sarcoidoza

15.Principiul metodei de dozare a biluribinei serice si valori normale. Bilirubina conjugata este hidrosolubila. Aceasta reactioneaza cu ac diazobenzensulfonic formand un complex azoic de culoare albastra la pH acid sau rosu la pH bazic. Aceasta reactie se numeste Van den Bergh directa sau rapida. Compleul colorat obtinut din reactia serului tratat cu acceleratori, cu ac diazobenzensulfonic reprezinta produsul de reactie a bilirubinei totale. Valori normale: BT: 0.1-1mg/100ml ser BD: max 0.2mg/100ml ser La nou nascutul normal exista o imaturare a UDP glucuroniltransferazei, enzima necesara formarii bilirubinii conjugate. Valoarea biluribinei seruce creste pana la 8 mg/100ml ser la 3-6 zile

La nou nascutii prematui valoarea poate creste pana la 12-15mg/100ml ser (icterul fiziologic al nou nascutului

16.Calculati valoarea conc BT si BD serice daca s-au obtinut urmatoarele valori EP(BT)=0.55 si EP(BD)=0.12. Interpretati rezultatul (VN, SD) mgBD/100ml ser=Epx6.1=0.12x6.1=0.732 mgBT/100ml ser=EP x9.04=0.55x9.04=4.972 Valori normale BT: 0.1-1mg/100ml ser BD: max 0.2mg/100ml ser Semnificatie diagnostica : BT creste usor sub 5mg/100ml ser (anemie hemotilica cronica) BD : hepatite, ciroze, colestoze, ictere mecanice, in unele cazuri rare, cu defecte familiale in procesul de excretie al BD (sindrom Sinz-Nelson-Dubin-Johnson)

17.Semnificatia diagnostica a bilirubinei serice. Valori crescute : BT:- creste usor sub 5mg/100ml ser (anemie hemotilica cronica) -crestere medie: 10-30mg/100ml ser (afectiuni hepatocelulare) -crestere severa:10-60mg/100ml ser (putand ajunge pala la 170-1000mg/100ml) (colestaza intra sau extrahepatica) Bilirubina libera :-ictere hemotilice -hepatite -ciroze -colestaza -defecte enzimatice cu cancer familial in procesul de transformare a biliribunei libere in bilirubina conjugata(boala lui Gilbert, sindrom Crigler-Najjar) BD:- hepatite -ciroze - colestoze - ictere mecanice - in unele cazuri rare, cu defecte familiale in procesul de excretie al BD (sindrom Sinz-Nelson-Dubin-Johnson)

18. Principiul metodei de identificare a urobilinogenului intr-o proba de urina si interpretarea.

Urobilinogenul se pondenseaza cu para-dimetilaminobenzaldehida in mediu ac , formand un compus de culoare rosie, usor solubil in cloroform (reactia se efectueaza cu urina proaspata). Rezultate si interpretare: -aparitia culorii rosii , numai dupa incalzire , semnifica existenta urobilinogenului in cantitate normala -aparitia imediata, la rece ,a unei culori rosii indica o reactie pozitiva ,deci prezenta urobilinogenului in urina in cantitati crescute -aparitia in timp a culorii nu are semnificatie patologica -in cazul absentei urobilinogenului, culoarea nu apare nici chiar dupa incalzire -pt a mari gradul de specificitate al reactiei se adauga 1ml cloroform si se agita. Colorarea in rosu a stratului cloroformic indica existenta urobilinogenului. Daca culoarea rosie nu sa extras in stratul cloroformic, reactia poate constitui un artefact

19.In urma tratarii unei probe de urina cu reactiv Erlich s-a obtinut o coloratie roshie. Interpretati rezultatul. Aparitia culorii rosii , numai dupa incalzire , semnifica existenta urobilinogenului in cantitate normala. Aparitia imediata, la rece ,a unei culori rosii indica o reactie pozitiva ,deci prezenta urobilinogenului in urina in cantitati crescute . Aparitia in timp a culorii nu are semnificatie patologica

20.Semnificatia diagnostica a urobilinogenului urinar. Urobilinogenul este crescut in : -tumori -steatoza -abces hepatic -ictere hemotilice congenitale sau dobandite (toxice , infectioase) , hemoglobinurie paroxistica -ictere parenchimatoase hepatice -hepatite virale toxice sau alergice -ciroza hepatica boli infectioase(pneumonii, septicemii, febra tifoida, mononucleoza infectioasa, lues in stare secunda) Urobilinogenul este absent in : -ictere obstructive` -calculoza` -inflamatii -parazitoze biliare 1.Compozitia chimica a sangelui

Sangele reprezinta un tesut lichid constituit dintr-o mare varietate de componente biochimice, avand rolul de vehiculare a acestor componente necesare activitatii celulare si, totodata, de reglare si mentinere a proprietatilor fizico-chimice si biochimice ale mediului intern. Sangele este constituit din doua faze: faza lichida, denumita plasma si faza solida reprezentata de elementele figurate: eritrocite, leucocite si trombocite. Plasma reprezinta componenta sanguina lichida constituita din ser, fibrinogen si factori de coagulare. Serul constituie componenta sanguina lichida care se obtine dupa coagularea sangelui, deci in conditiile recoltarii acestuia fara anticoagulant. Sub aspect biochimic, sangele reprezinta o solutie eterogena cu o compozitie extrem de diversa. Sangele este format din elemente figurate (45%) reprezentate de eritrocite (intre 4.200.000-4.500.000/mm3 la femei si 4.500.000-5.500.000/mm3 la barbati), leucocite (5000-8000/mm3), trombocite (150.000-300.000/mm3) si din plasma (55%). Aceasta este formata din apa (90%) si reziduu uscat format din substante anorganice (1%), reprezentate de anioni si cationi, si substante organice (9%), reprezentate de proteine, glucide, lipide, enzime, vitamine, hormoni, metaboliti intermediari si finali. 2. 4.Factori care pot influenta rezultatele analizelor a)Hemoliza ca sursa de eroare Serurile hemolizate, ca urmare a lezarii eritrocitelor, constituie surse de erori semnificative in analizele biochimice, mai ales in cazul dozarii componentelor a caror concentratie este diferita in ser fata de eritrocite. Culoarea hemoglobinei poate produce interferente in cazul unor determinari colorimetrice (de bilirubina, colesterol). Erorile cele mai semnificative se refera la componentele care prezinta diferente mari de concentratie in eritrocit si plasma sau ser. b)Plasma sau serul icteric ca sursa de eroare Culoarea caracteristica serurilor icterice interfera semnificativ in determinarile colorimetrice care se efectueaza in domeniu =400-500nm. In acest caz se face o proba martor a serului de a carei extinctie se tine seama la dozare. c)Plasma sau serul lipemic, ca sursa de eroare: Cand concentratia lipidelor neutru din ser depaseste valoarea de 700mg% serul apare opalescent (lactescent). Daca opalescenta nu dispare in cursul determinarii, citirea extinctiei la fotometru va fi eronata, obtinandu-se o valoare mult crescuta a acestuia. 5.Analiza urinii (volum, culoare, densitate) Cantitatea de urina eliminata in 24 de ore, depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin transpiratie si de cantitatea de substante excretate in urina. In conditii fiziologice, rinichiul excreta cam 40-60% din aportul total de lichid din 24 de ore. Valorile normale in 24 de ore variza cu varsta fiind de 800-1400ml la copiii intre 814 ani si de 1000-1600ml la copiii peste 14 ani si adulti, dar si cu sexul fiind, in medie, de 1500-2000ml la barbati si 1200-1700ml la femei. In cazul unui aport hidric obisnuit sunt considerate patologice cantitati de urina sub 500ml (oligurie) si peste 2000ml (poliurie). Oliguria se inregistreaza in boli renale (necroza tubulara acuta, intoxicatii, boli renale vasculare, precipitarea unor compusi in nefroni), obstructia cailor urinare (calculi,

tumori), retentie de urina postoperator, transpiratie, febra, edeme si alte colectii lichidiene.Anuria (sub 100-150ml/24 ore) se intalneste in insuficientele renale acute. Poliuria se intalneste in diabetul zaharat, diabetul insipid, resorbtia edemelor si a colectiilor lichidiene, dupa crizele epileptice si migrenoase, in sclerozele renale.Polakiuria (mictiuni frecvente, dar cantitatea totala de urina este normala) apare in cistite, pielite, adenom de prostata.Nicturia (eliminarea unei cantitati mari de urina in cursul noptii) se inregistreaza in insuficienta cardiaca, inflamatii ale cailor urinare. In mod normal, 80% din cantitatea de urina din 24 de ore se elimina ziua. Cantitatea de urina eliminata (diureza) in 24 de ore se determina masurand-o cu un cilindru gradat sau cu un pahar conic gradat. Urina normala prezinta o nuanta care variaza de la galben deschis pana la galben-rosiatic. Culoarea urinei depinde de concentratia si natura substantelor cromogene dizolvate in urina si, in primul rand, de unii pigmenti ca: urocromul, urobilina si porfirina, primul fiind principalul factor de culoare. In general, culoarea urinei poate fi influentata si de pH si de concentratie. Astfel, o urina alcalina si/sau diluata prezinta u culoare mai deschisa (in cursul zilei), pe cand urina acida si/sau concentrata prezinta o culoarea mai inchisa (in cursul noptii). Regimul alimentar influenteaza, de asemenea, culoarea urinei; astfel, intr-un regim bogat in proteine de origine animala, urina are o culoare mai inchisa, pe cand in regimul vegetarian are o culoare mai deschisa. Totodata si unele medicamente administrate influenteaza culoarea urinei. Densitatea sau greutatea specifica a urinei depinde de substantele dizolvate si anume: la indivizii sanatosi sarurile, in general si ureea, in unele cazuri patologice glucoza si albumina. Densitatea este de obicei invers proportionala cu volumul de urina eliminata si direct proportionala cu intensitatea culorii. Exceptie face diabetul zaharat, caz in care densitatea este crescuta, datorita prezentei glucozei, cu toate ca, volumul este mult crescut. La urinile care contin pigmenti, saruri biliare sau substante colorate, se intalneste acelasi fenomen. O scadere a densitatii urinei se intalneste in cazuri de poliurie, iar o crestere a acesteia in oligourie. In mod normal densitatea urinei in 24 de ore este cuprinsa intre 1.015-1.025 cu valori extreme de 1.001-1.035 dupa ingestia de lichide in cantitate mare si respectiv dupa transpiratii abundente (urinari diluate sau foarte concentrate). In conditii patologice, densitatea urinei este crescuta in cazuri de febra, boli cardiace, diabet zaharat (desi in aceasta ultima situatie exista poliurie). 6.Analiza urinii (aspect, miros, pH) Urina normala imediat dupa misctiune se prezinta ca un lichid limpede, transparent. In timpul colectarii poate deveni tulbure. In unele cazuri poate prezenta, inca de la emisie, o anumita turbiditate patologica determinata de existenta unor saruri (fosfati, carbonati, oxalati, urati) sau a puroiului (piurie). In unele afectiuni renale (glomerulonefrite, cistite, pielite), aspectul urinei este mult modificat datorita prezentei in cantitate mare a elementelor figurate sanguine (hematii, leucocite), a mucusului, puroiului, cilindrilor hialini si granulosi. In alte afectiuni precum leziuni cronice renale, urina capata un aspect foarte limpede si

transparent (urini diluate), asemanator apei, datorita capacitatii insuficiente a rinichilor de a concentra urina. Prezenta sangelui in urina confera acesteia o culoare rosie-bruna (sangele poate si sedimenta). Puroiul determina formarea unui sediment gros cu aspect albicios. La eliminare, urina are un miros caracteristic, slab, usor aromatic, datorita prezentei acizilor volatili si a unei cetone cicilice nesaturate denumita urinoid (C6H8O). Acest miros caracteristic se modifica prin fermentatie in cursul pastrarii urinei pentru o anumita perioada. In urinile concentrate, mirosul este mai accentuat. Un miros de acetona sau mere indica prezenta unor cantitati crescute de corpi cetonici (in diabet). Un miros fetid se intalneste in leziunile inflamatorii ale cailor urinare. Dupa ingerarea unor alimente (sparanghel, hrean, usturoi) urina prezinta un miros neplacut foarte accentuat, datorita mercaptanilor formati si eliminati prin urina. Urinile infectate au un miros de amoniac datorita proceselor de fermentatie produse in prezenta bacteriilor. In cazurile de acidoza apare un miros de fructe fermentate sau cloroform. Medicamentele pe baza de terebentina imprima urinei un miros de violete. Un miros puternic neobisnuit al urinei la nou-nascuti trebuie sa sugereze suspiciunea prezentei unei erori metabolice (aminoacidopatie) cu aminoacidurie specifica. In cazul unui regim alimentar echilibrat si cu alimentatie mixta, urina proaspata este, in mod normal, usor acida, cu variatii in jurul valorii de 6 (5-7.2). Aciditatea urinei provine din: acizii organici, acid uric, acid hipuric, acid citric, acid acetic, acid oxalic precum si din sarurile acide, fosfatii primari de Na, K, NH4. Este net acida (5.2-5.3) in cazul regimului alimentar carnat si usor alcalina in regimul vegetarian (7-7.5) datorita faptului ca regimul vegetarian determina o alcanizare a urinei prin produsii de metabolizare (CO2) si care se elimina pe cale pulmonara, astfel ca in urina se constata un exces de saruri minerale si organice cat si apa. Urina mai poate deveni alcalina prin fermentarea microbiana datorita descompunerii de catre bacterii a ureei in amoniac, din aceasta cauza reactia urinei se determina numai in probele proaspat emise. Exista si variatii nictemerale ale pH-ului urinar. Dimineata urina este mai acida, iar in cursul zilei, dupa alimentatie devine mai alcalina, deoarece ionii de H+ sunt utilizati in formarea sucului gastric. Aciditatea urinei este determinata in cea mai mare parte de fosfatul primar de sodiu care se afla in exces fata de plasma. Rinichiul este irigat de sange cu un pH de 7.4 si formeaza urina cu un pH de 6.0. Aceasta variatie de pH se realizeaza, in parte, prin modificarea proportiei sistemului tampon al fosfatilor, adica cel dintre fosfatii acizi si alcalini. 7.Principiul metodei de dozare a glicemiei prin metoda colorimetrica cu o-toluidina. Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glucoza se condenseaza cu orto-toluidina in mediu de acid acetic si la cald formand un compus colorat intens in verde-albastru (baza Schiff), fotometrabil la 630nm. Cetohexozele si aldopentozele dau o culoare mult mai putin intensa, neglijabila considerand concentratia lor in sange (0.2-10mg/l). In galactozemii, metoda da valori cumulative, galactoza interferand reactia glucozei; in aceste cazuri se recomanda metoda enzimatica cu glucozoxidaza.

8.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si EP=0.60, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul. Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glicemia=EP/ES100=0.6/0.3100=200mg/100ml ser Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange venos rezulta ca pacientul sufera de hiperglicemie. Aceasta se constata in secretie insuficienta de insulina (afectarea celulelor ale insulelor Langerhans) si poate fi primara (diabet zaharat) sau secundara ca urmare a unor leziuni ale pancreasului: pancreatita acuta, neoplasm pancreatic, pancreatectomie. hiperproductie a hormonilor cu actiune hiperglicemianta: Cresteri moderate: -STH in exces: acromegalie -exces de hormoni tiroidieni: boala Basedow -exces de hormoni glucocorticoizi si ACTH : boala Cushing Cresteri marcate: -feocromocitom (tumuro secretanta de adrenalina) -tumori cu celule -pancreatice (secretante de glucagon) 9.Calculati valoarea glicemiei pentru o proba de ser daca s-au obtinut ES=0.30 si EP=0.15, iar CS=1mg/ml. Interpretati rezultatul. Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Glicemia=EP/ES100=0.15/0.3100=50 Avand in vedere ca valorile normale pentru adult sunt de 65-110mg/100ml sange venos rezulta ca pacientul sufera de hipoglicemie. Aceasta se datoreaza: unor cauze hormonale: a)exces de insulina: -supradozarea administrarii de insulina la un diabetic; -lipsa alimentatiei dupa administrarea insulinei; -secretie pancreatica accentuata (hiperplazie pancreatica; insulinom cu celule ; administrare cu sulfaniluree). b)deficienta de glucagon; c)deficienta de catecolamine (medulosuprarenala); d)deficienta de cortizol (boala Addison); e)deficienta de ACTH si STH; f)insuficienta tiroidiana (mixedem). cauze hepatica: a)depletia depozitelor hepatice de glicogen: -post prelungit; -afectare hepatocelulara severa (hepatite cronice, ciroze); -intoxicatii acute cu fosfor, tetraclorura de carbon. b)defecte genetice: -galactozemia; -intoleranta la fructoza (deficienta aldozei); -deficienta frunctozo-1,6-fosfatazei.

10.Valorile normale si variatiile fiziologice ale glicemiei Glicemia, concentratia glucozei in sange, reprezinta o constanta biochimica care reflecta un echilibru dinamic intre procesele catabolice si anabolice glucidice. Rezultatele obtinute prin diferite metode nu sunt identice la omul normal in sangele total. Metode: Folin si Wu 0.9-1.3g/l Somogyi si Nelson 0.7-1.2g/l Baudoih si Lewih 0.8-1.2g/l Hagerdorh si Jensen 0.9-1.3g/l Glucozidaza 0.6-0.9g/l Aceste variatii permit intelegerea urmatoarelor reguli elementare: dozarea izolata a glicemiei seste fara valoarea diagnostica, numai dupa repetarea dozarii se poate stabili un diagnostic cert; hipoglicemie se considera a fi pentru valori