Contracte civile şi comerciale- curs pentru administraţie publică -

Lector univ. dr. Lucia Uţă

Structura cursuluiCapitolul I Noţiuni generale privind obligaţiile civile şi comercialeCapitolul II Contractul de vânzare-cumpărare civilă şi comercialăCapitolul III Contractul de locaţiune şi varietăţile sale

Contractul de locaţiuneContractul de închiriere a locuinţelorContractul de arendare

Capitolul IV Contractul de mandat civil şi comercialCapitolul V Varietăţi de contracte comerciale subsumate categoriei de mandat fără

reprezentare Contractul de comisionContractul de consignaţie

Capitolul VI Contractul de donaţieCapitolul VII Împrumutul de folosinţăCapitolul VIII Împrumutul de consumaţie (mutuum)Capitolul IX Caracterizare generală a altor contracte civile şi comerciale

Contractul de depozitContractul de reportContractul de cont curent

Bibliografie

• 1. St. D. Cărpenaru, L. Stănciulescu, V. Nemeş, „Contracte civile şi comerciale”, Bucureşti, Edit. Hamangiu, 2009;

• 2. Fr. Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Vol. I-III, Bucureşti, Edit. Universul Juridic, 2006;

• 3. St. D. Cărpenaru, „Tratat de drept comercial român”, Bucureşti, Edit. Universul Juridic, 2009;

• 4. S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, “Drept comercial”, Edit. CH Beck, Bucureşti, 2008;

• 5. A. Cojocaru, „Contracte civile”, Bucureşti, Edit. Lumina Lex, 2008.

• 6. Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, „Obligaţiile”, Edit Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009.

Capitolul I Dreptul civil şi dreptul comercial

• Dreptul civil reprezintă dreptul comun faţă de alte ramuri de drept, în special pentru ramurile de drept privat

• Dreptul comercial este o ramură de drept privat care reglementează raporturile patrimoniale sau nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, considerate de lege fapte de comerţ, care se nasc, de regulă, între persoane care au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică.

• Dacă subiectele raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice şi/sau persoanele juridice, cărora nu li se cere o calitate specială, în cazul raporturilor juridice comerciale, cel puţin una dintre părţi trebuie să aibă calitatea de comerciant.

Faptele de comerţ. Comercianţii• Prin săvârşirea, cu caracter profesional, a unor fapte de comerţ obiective, dintre cele enumerate

la art. 3 din Codul comercial, persoana care le săvârşeşte dobândeşte calitatea de comerciant, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Codul comercial, potrivit cărora „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.”

• Au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale.

• Devenind comerciant, toate actele şi faptele juridice ale persoanei respective sunt prezumate a fi comerciale şi sunt supuse legii comerciale, potrivit art. 4 din Codul comercial.

• Dispoziţiile art. 4 din Codul comercial instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, prezumţie care poate fi răsturnată, dar numai prin dovedirea fie a caracterului civil al obligaţiei, fie a caracterului necomercial al acesteia, care rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant.

• Aplicarea prezumţiei de comercialitate tuturor actelor şi operaţiunilor comerciantului are drept consecinţă supunerea acestora regimului juridic special al obligaţiilor comerciale, guvernat de reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun.

• În conformitate cu prevederile art. 56 din Codul comercial, „dacă un act juridic este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea dispune altfel.” Aşadar, chiar dacă, prin încheierea de acte juridice cu comercianţii, necomercianţii nu devin comercianţi, totuşi actul juridic respectiv, cu excepţiile prevăzute de lege, va avea natură comercială, va fi supus legii comerciale, iar litigiile cărora le dă naştere vor fi de competenţa instanţei comerciale.

Contractul – principalul izvor de obligaţii

• Art. 942 din Codul civil defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.”

• Esenţa contractului constă în realizarea acordului de voinţe al părţilor, astfel încât contractul nu se poate forma în lipsa consimţământului uneia dintre părţi.

• Dispoziţiile noului Cod civil privind definiţia, clasificarea şi încheierea contractelor (art. 1166-1200)

Corelaţia dintre regimul juridic al contractelor civile şi comerciale şi teoria generală a obligaţiilor civile şi

comerciale

• Deşi reprezintă un izvor atât pentru raporturile juridice civile, cât şi pentru raporturile juridice comerciale, între contractul civil şi contractul comercial există, în actuala reglementare, deosebiri de regim juridic.

• Regulile care guvernează contractele civile sunt aplicabile şi contractelor comerciale numai în măsura în care legile comerciale nu prevăd o altfel de reglementare, derogatorie, dreptul civil constituind dreptul comun în privinţa organizării raporturilor patrimoniale dintre particulari.

• Au prioritate regulile speciale prevăzute pentru contractul respectiv, după caz, în Codul civil, în Codul comercial sau în alte acte normative speciale. În măsura în care anumite probleme de drept nu sunt reglementate prin norme speciale sau prin convenţia părţilor, se aplică, în completare, regulile din partea generală a dreptului obligaţional.

• Noul Cod civil promovează concepţia monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur Cod

Plata

• Plata reprezintă deopotrivă un mijloc de executare voluntară a unei obligaţii şi un act juridic.• Obligaţia se stinge prin plată atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie.• Plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte pretaţii care constituie

obiectul însuşi al obligaţiei.• Obiectul plăţii trebuie să constea în executarea întocmai a obligaţiei asumate. Atunci când creditorul acceptă o

altă prestaţie decât cea datorată, obligaţia se stinge, dar nu prin plată, ci prin dare în plată.• Dacă debitorul are o obligaţie de a da (a constitui sau a transmite un drept real), sub aspectul plăţii, trebuie făcută

distincţie după cum bunul asupra căruia poartă dreptul transmis este un bun individual determinat sau nu bun de gen.

• Data plăţii Data plăţii este data la care datoria a ajuns la scadenţă, deci este exigibilă.• În cazul obligaţiile cu executare imediată, obligaţia devine exigibilă în chiar momentul naşterii raportului juridic de

obligaţie, în timp ce, în cazul obligaţiilor afectate de un termen suspensiv, plata este exigibilă la termenul stabilit de părţi.

• Dacă plata a fost făcută cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri.• Instanţa poate eşalona plata, acordând debitorului un termen de graţie. • Locul plăţii - regula este în sensul că plata se face în locul stipulat în contract, prin acordul de voinţe al părţilor. - În cazul bunurilor certe, dacă acest loc nu este arătat, plata se face în locul în care se găsea bunul la data

contractării. - plata se face la domiciliul debitorului - art. 1104 din Codul civil şi art. 1495 din noul Cod civil• Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului - art. 1105 din Codul civil şi art.1498 din noul Cod

civil

Executarea silită în natură a obligaţiilor

• Când obligaţia nu este executată de bună-voie, ea poate fi adusă la îndeplinire silit, prin intervenţia forţei de constrângere a statului. Şi într-o astfel de ipoteză, regula o reprezintă executarea în natură a obligaţiilor (plata silită).

• Nu pot fi executate silit în natură obligaţiile intuitu personae, care presupun o participare strict personală din partea debitorului.

• În ce priveşte executarea silită în natură a obligaţiilor, se impune a fi făcută distincţie în funcţie de obiectul obligaţiilor.

• prestaţia constând în a da o sumă de bani poate fi executată întotdeauna în natură;• dacă obiectul obligaţiei constă în a da un bun individual determinat: - transferul dreptului de proprietate operează, cu respectarea principiului consensualismului, la data realizării acordului

de voinţe al părţilor (în momentul încheierii contractului); această obligaţie se poate executa întotdeauna în natură;

- art. 1273-1274 din Noul Cod civil • În cazul prestaţiei constând în a da bunuri de gen, dacă debitorul refuză să individualizeze bunurile, creditorul are

posibilitatea să aleagă între:- a cere executarea silită în natură, în măsura în care aceasta este cu putinţă;- a procura bunurile în contul debitorului;- a cere executarea prin echivalent (plata de despăgubiri). • Executarea în natură a obligaţiilor de a face şi de a nu face- creditorul poate fi autorizat de instanţa judecătorească să aducă la îndeplinire obligaţia de a face neexecutată pe

cheltuiala debitorului (art. 1077 din Codul civil);- debitorul care şi-a asumat o obligaţie negativă pe care nu a respectat-o poate fi obligat de instanţa de judecată, la

cererea creditorului, să distrugă ce a făcut cu încălcarea acestei obligaţii. De asemenea, creditorul poate primi autorizarea instanţei de a distruge el însuşi lucrarea, pe cheltuiala debitorului. (art. 1076 din Codul civil)

• Art. 1527- 1529 din noul Cod civil• Daunele cominatorii

Executarea silită prin echivalent a obligaţiilor

• Creditorul care nu obţine de la debitorul său îndeplinirea exactă a obligaţiei are dreptul la dezdăunări (despăgubiri, daune-interese), ce reprezintă echivalentul prejudiciului direct pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării obligaţiei ori a executării cu întârziere sau necorespunzătoare a acesteia - art. 1530 din noul Cod civil

• Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei, atunci când neîndeplinirea exactă a obligaţiei este imputabilă debitorului (debitorul este în culpă), se angajează răspunderea civilă contractuală a acestuia.

• Debitorul este ţinut să răspundă pecuniar pentru prejudiciul cauzat creditorului cu vinovăţie, datorând:

• pentru întârziere, daune-interese moratorii;• pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei, daune-interese compensatorii.• Condiţiile răspunderii civile contractuale sunt, în esenţă, aceleaşi cerute şi pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale, respectiv:1. fapta ilicită;2. existenţa unui prejudiciu;3. raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs;4. culpa (vinovăţia) autorului faptei ilicite.• În plus, este necesar:1. ca premisă, să existe o legătură contractuală între autorul prejudiciului şi cel care a suferit

prejudiciul ce trebuie reparat;2. în contract să nu fie stipulată o clauză de nerăspundere;3. debitorul să fie pus în întârziere - art. 1079 din Codul civil şi art. 1521-1525 din Noul Cod civil

Noţiuni generale privind obligaţiile comerciale

• Codul comercial în vigoare conţine reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, privind formarea şi executarea obligaţiilor comerciale

• Aceste reglementări speciale privesc preţul contractului, locul executării obligaţiilor comerciale, dobânda, solidaritatea codebitorilor, acordarea termenului de graţie, retractul litigios şi mijloacele de probă.

• Proba obligaţiilor comerciale Din interpretarea dispoziţiilor art. 46 din Codul comercial, rezultă următoarele: - proba cu martori este admisă fără restricţiile prevăzute de art. 1191 din Codul civil,

judecătorul având o mai largă posibilitate de apreciere; totuşi, potrivit dispoziţiilor art. 55 din Codul comercial, când legea comercială cere proba cu înscrisuri, proba testimonială nu poate fi admisă decât în cazurile în care ea este permisă şi de Codul civil.

- sunt reglementate varietăţi de înscrisuri specifice activităţii comerciale: facturile acceptate, telegramele, corespondenţa comercială, registrele comercianţilor;

- nu există o ierarhie prestabilită în privinţa forţei probante a mijloacelor de probă; - în cazul obligaţiilor comerciale, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1079 şi art. 1180

din Codul civil, privind cerinţa multiplului exemplar şi formula „bun şi aprobat”. • Limitele libertăţii contractuale în contractele încheiate între comercianţi şi

consumatori• Încheierea şi executarea contractelor la distanţă

Capitolul IIContractul de vânzare-cumpărare civilă şi comercială

Noţiune • Potrivit art. 1294 din Codul civil, “vânzarea-cumpărarea este o convenţie prin care

două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”.

• Vânzarea-cumpărarea este contractul prin care una dintre părţi (vânzător) strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi (cumpărătorul), care se obligă în schimb a plăti vânzătorului preţul bunului vândut.

• Vânzarea comercială este, de asemenea, contractul prin care vânzătorul se obligă să strămute proprietatea unui lucru şi cumpărătorul să plătească preţul.

• Spre deosebire de vânzarea civilă, este un act de interpunere prin urmare, vânzarea devine comercială ori de câte ori, indiferent de obiect sau subiect, este precedată de o cumpărare făcută cu intenţia de a revinde.

• Din dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi 2 C. com. rezultă că trăsătura caracteristică a vânzării şi cumpărării comerciale este reprezentată de intenţia de revânzare

- Cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere - Vânzarea este precedată de o cumpărare în scop de revânzare• Cel ce pretinde că actul este comercial, trebuie să facă dovada• În caz de îndoială, actul este considerat civil

Caractere juridice• Contract sinalagmatic – obligaţiile părţilor sunt reciproce şi

interdependente (fiecare dintre părţi este deopotrivă creditor şi debitor)

• Contract cu titlu oneros – fiecare parte contractantă urmăreşte obţinerea unui folos patrimonial

• Contract comutativ – la încheierea contractului, părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor

• Contract consensual, în principiu (art. 1295 alin. 1 din Codul civil) Excepţii: vânzarea-cumpărarea terenurilor• Contract translativ de proprietate - prin acordul de voinţe al

părţilor, independent de predarea bunului, contractul se încheie în mod valabil, iar dreptul de proprietate se transmite de la vânzător la cumpărător

Contractul comercial de vânzare-cumpărare prezintă aceleaşi trăsături juridice

Transmiterea imediată a dreptului de proprietate

• Vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului vândut• Obiectul contractului să fie un bun individual determinat (în cazul

bunurilor determinate generic, transferul dreptului de proprietate operează după individualizarea acestora, prin numărare, cântărire, măsurare)

• Bunul vândut trebuie să existe• Părţile să nu fi amânat transferul dreptului de proprietate

Momentul transmiterii dreptului de proprietate prezintă importanţă în ce priveşte suportarea riscului pieirii lucrului vândut

Principiul res perit domino, potrivit căruia riscul este suportat de proprietar nu are caracter imperativ, părţile având posibilitatea de a conveni altfel

Pentru a constitui o trăsătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale, intenţia de revânzare trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

• Să existe la data cumpărării; dacă o atare intenţie nu există la această dată, actul este civil

ex: o persoană cumpără bunul pentru uzul său, chiar dacă ulterior cumpărării, dobânditorul vinde bunul (art. 5 C. com.)

• Să fie exprimată de cumpărător printr-o declaraţie expresă sau implicită (să fie cunoscută de cocontractant)

Cel ce pretinde că actul este comercial, trebuie să facă dovadaÎn caz de îndoială, actul este considerat civil• Să privească, în principal, bunul cumpărat În concepţia Codului comercial român nu sunt considerate

fapte de comerţ:- Actele de vânzare a productelor pe care proprietarul sau cultivatorul

le realizează pe pământul său ori cel cultivat de acesta - Problema excluderii operaţiunilor asupra imobilelor din categoria

faptelor de comerţ, în condiţiile în care, în prezent, imobilele sunt incluse în fondul de comerţ

Condiţii de validitate a contractului de vânzare - cumpărare

• Capacitatea

- Întrucât vânzarea-cumpărarea este act de dispoziţie atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător, la momentul încheierii contractului, părţile trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu

- Pentru persoanele juridice, operează principiul specialităţii – art. 34 din Decretul nr. 31/1954• Consimţământul trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru a fi valabil:

- Să provină de la o persoană cu discernământ- Să fie exteriorizat- Să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice- Să fie neviciat (liber şi conştient)

Realizarea acordului de voinţe presupune întâlnirea concordantă a consimţământului părţilor, respectiv voinţa vânzătorului de a vinde şi voinţa cumpărătorului de a cumpăra

• Obiectul - din contractul de vânzare-cumpărare, se nasc două obligaţii reciproce:- Obligaţia vânzătorului are ca obiect lucrul vândut – problema vânzării bunului altuia- Obligaţia cumpărătorului are ca obiect preţul

Cauza

- Este parte a voinţei juridice, alături de consimţământ, cu care nu se confundă

- Cauza imediată reprezintă scopul obligaţiei şi este stabilită pentru principalele categorii de acte juridice civile (element abstract, invariabil şi obiectiv), iar cauza mediată este scopul actului juridic, motivul determinat pentru încheierea actului, care se referă fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei persoane (element concret,variabil, subiectiv)

Obligaţiile vânzătorului• Predarea bunului - poate presupune acte sau fapte pozitive (predarea cheilor sau remiterea

titlului de proprietate) ori o atitudine pur pasivă a vânzătorului (lăsarea bunului la dispoziţia cumpărătorului)

• Locul predării – la locul unde se află bunul în momentul încheierii contractului, dacă părţile nu s-au învoit altfel; în toate celelalte situaţii, plata este cherabilă (se face la domiciliul debitorului – al vânzătorului)

• Termenul predării – cel stipulat în contract; vânzătorul răspunde pentru pagubele cauzate cumpărătorului prin întârzierea predării; dacă întârzierea se datorează culpei vânzătorului, cumpărătorul poate cere executarea silită sau rezoluţiunea vânzării

• Cheltuielile legate de predare sunt suportate de vânzător, în lipsa unei stipulaţii contrare, iar cele legate de ridicarea bunurilor mobile de la locul predării, sunt suportate de cumpărător

• Bunurile individual determinate existente în momentul încheierii contratului trebuie predate în starea în care se aflau la acel moment

• Bunurile de gen sau bunurile viitoare se predau în cantitatea şi la calitatea prevăzută în contract (dacă nu s-a prevăzut calitatea în contract, se predau bunuri de calitate medie)

• În cazul bunurilor imobile – dacă întinderea este mai mică decât cea prevăzută în contract, cumpărătorul poate cere completarea suprafeţei sau reducerea proporţională a preţului, iar dacă întinderea este mai mare, cumpărătorul este obligat să plătească în plus excedentul suprafeţei ori să ceară rezoluţiunea contractului, dacă acest excedent depăşeşte 20% din suprafaţa prevăzută în contract

• Obligaţia de a conserva bunul până la predare, când predarea nu a avut loc la încheierea contractului (obligaţie accesorie); culpa se prezumă, afară dacă vânzătorul face dovada unei cauze străine, exoneratoare de răspundere

Obligaţia de garanţie

• Vânzătorul trebuie să garanteze cumpărătorului liniştita şi utila folosinţă a bunului vândut

• Garanţia contra evicţiunii – dacă după predare cumpărătorul este tulburat în exercitarea atributelor dreptului de proprietate

• Garanţia pentru vicii – dacă bunul are anumite vicii care fac improprie folosinţa

Garanţia contra evicţiunii• Evicţiune – pierderea totală sau parţială de către cumpărător a

dreptului de proprietate asupra bunului cumpărat sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra bunului, ca urmare a valorificării de către vânzător sau de un terţ a unui drept asupra bunului

• Faptul personal al vânzătorului – orice act sau fapt anterior vânzării, tăinuit cumpărătorului, inclusiv grevarea bunului vândut cu sarcini nedeclarate cumpărătorului sau, ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract, săvârşit de vânzător (ori chiar de mandatarul său), succesorii lui universali sau cu titlu universal, de natură să-l tulbure pe cumpărător în liniştita folosinţă a bunului

• Tulburarea poate fi de fapt (deposedarea) sau de drept (invocarea unui drept real derivat)

• Dacă tulburarea provine de la un terţ, vânzătorul trebuie să-l apere pe cumpărător, iar dacă nu reuşeşte, trebuie să suporte consecinţele evicţiunii, indiferent dacă este de bună-credinţă sau de rea-credinţă

Garanţia pentru viciiCondiţiile viciilor:• Viciul să fie ascuns – cumpărătorul nu l-a cunoscut şi nici nu putea să-l cunoască (nu poate

invoca necompetenţa sa, putând recurge la un specialist)• Viciul să fi existat în momentul încheierii contractului (cauza viciilor să fie anterioară

momentului transmiterii dreptului de proprietate, indiferent dacă aceasta se realizează la dat încheierii contractului sau la o dată ulterioară)

• Viciul să fie grav – bunul nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei sale sau întrebuinţarea este atât de mult micşorată încât, dacă l-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat bunul ori ar fi plătit un preţ mai mic

Dovada viciului: Trebuie făcută de cumpărător Se admite orice mijloc de probă• Cumpărătorul poate opta între:1. Rezoluţiunea contractului (acţiunea redhibitorie) – cumpărătorul restituie bunul în starea în care

se află, iar vânzătorul restituie preţul, cheltuielile legate de încheierea contractului şi datorează daune-interese, dacă a fost de rea-credinţă

2. Reducerea corespunzătoare a preţului (acţiunea estimatorie)3. Remedierea viciilor de către vânzător sau în contul vânzătorului, dacă reparaţia este posibilă• Obligaţia de garanţie pentru vicii poate fi agravată sau limitată convenţional. Limitarea este

posibilă numai dacă vânzătorul a fost de bună-credinţă

          

Obligaţiile cumpărătorului• Obligaţia de a plăti preţul1. Locul plăţii – la locul unde se face predarea bunului; dacă plata se face ulterior predării bunului, aceasta este

cherabilă2. Termenul plăţii – imediat după încheierea contractului sau în momentul predării bunului3. Datorează dobândă numai dacă: - aceasta a fost prevăzută în contract - bunul vândut şi predat produce fructe sau alte venituri - cumpărătorul a fost pus în întârziere printr-o notificare4. În caz de neplată a preţului, vânzătorul poate opta între: - a cere executarea în natură a obligaţiei - a opune excepţia de neexecutare - a cere rezoluţiunea contractului• Obligaţia de a lua în primire bunul cumpărat1. Se execută la data şi locul stabilite în contract or, în lipsa unei asemenea clauze, preluarea se face imediat după

încheierea contractului sau potrivit obiceiului locului2. Neexecutarea obligaţiei dă dreptul vânzătorului să ceară instanţei, după punerea în întârziere a cumpărătorului,

preluarea bunului, chiar sub sancţiunea daunelor cominatorii sau depunerea într-un alt loc, când vânzătorul are nevoie de locul unde se află bunul în acel moment.

3. În cazul bunurilor perisabile, vânzarea este rezolvită de drept şi fără punere în întârziere în folosul vânzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor

• Obligaţia de a suporta cheltuielile legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare (taxe de redactare, autentificare, înscriere în cartea funciară etc.), în lipsă de stipulaţie contrară

Varietăţi de vânzare

Efectele contractului de vânzare-cumpărare comercială

• Cheltuielile de predare (cântărire, măsurare) sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare (încărcare, descărcare, transport)în sarcina cumpărătorului, dacă nu există stipulaţie contrară

• Predarea bunului se face la sediul comercial al vânzătorului, la locul unde îşi are domiciliul sau reşedinţa sau la locul unde se află bunul individual determinat la momentul încheierii contractului

• Obligaţia de garanţie pentru evicţiune este mai restrânsă decât în dreptul civil (este posibilă în cazul cesiunii de titluri de credit, a vânzării fondului de comerţ, a mărcilor de fabrică, a brevetelor de invenţie şi, în general, în cazul drepturilor incorporale)

• Obligaţia de garanţie pentru vicii operează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii (art. 70 C. com):1. Este vorba despre o vânzare de mărfuri2. viciile aparente trebuie să fie observate de cumpărător în momentul cumpărării mărfii sau cel mai târziu în termen

de 48 de ore, dacă în contract nu s-a prevăzut altfel 3. Dacă există vicii ascunse denunţate de cumpărător, acesta poate exercita acţiunea redhibitorie În dreptul comercial, vânzătorul răspunde şi pentru viciile aparente, nu numai pentru viciile ascunseDacă viciile aparente au fost aduse la cunoştinţa vânzătorului în termen, cumpărătorul le poate reclama într-un termen

de 3 ani, care curge de la naşterea dreptului la acţiune, adică de la constatarea viciilorCodul comercial conţine dispoziţii speciale privind constatarea calităţii şi condiţiile mărfii vândute –art. 71, art. 72• Obligaţiile cumpărătorului1. Potrivit art. 43 C. com., cumpărătorul este obligat să plătească dobânzi în toate cazurile de întârziere la plata

preţului2. Conform art. 67 C. com., când mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea contractului una dintre

părţi a oferit celeilalte predare lucrului vândut sau plata preţului, şi aceasta nu îşi îndeplineşte la termenul fixat obligaţia sa, atunci contractul se consideră desfiinţat în favoarea părţii care îşi executase obligaţia sa

3. Art. 69 C. com. reglementează rezoluţiunea de drept a contractului pentru nerespectarea termenului esenţial în favoarea părţii în folosul căreia s-a stipulat termenul esenţial; aceasta poate renunţa la efectele rezoluţiunii, cerând executarea chiar după împlinirea termenului, cu înştiinţarea celeilalte părţi în 24 de pre de la expirarea termenului

• Executarea coactivă (art. 68 C. com)

Capitolul IIIContractul de locaţiune

Noţiune- locaţiunea este un contract prin care o persoană (locator) pune la dispoziţia altei persoane

(locatar) folosinţa temporară a unui bun, în schimbul unei sume de bani (chirie). – art. 1441 din Codul civil şi 1777 din noul Cod civil

- Contractul de locaţiune, deşi poate fi considerat o "vânzare a folosinţei", se deosebeşte de contractul de vânzare-cumpărare prin aceea că obiectul său constă în transmiterea folosinţei bunului, ca drept de creanţă, iar nu în transmiterea dreptului de proprietate.

Caractere juridiceLocaţiunea este un contract:- sinalagmatic, în sensul că dă naştere unor obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor,

care au, fiecare, atât calitatea de creditor, cât şi pe aceea de debitor;- cu titlu oneros - fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui folos patrimonial; acest caracter este

de esenţa locaţiunii.- consensual - pentru formarea sa valabilă este suficientă realizarea acordului de voinţe al părţilor,

fără a fi necesară îndeplinirea unor formalităţi suplimentare;- cu executare succesivă - obligaţiile părţilor există pe toată durata contractului, care poate fi

determinată sau nedeterminată, dar nu poate fi veşnică. (art. 1783 din noul Cod civil)

- nu este un contract translativ de proprietate; prin contractul de locaţiune se transmite numai folosinţa temporară a bunului.

Locatorul poate fi nu numai proprietar bunului, ci uzufructuar ori chiar locatar.Locatarul este un simplu detentor precar al bunului, iar nu un posesor, astfel încât acesta nu poate

dobândi dreptul de proprietate asupra bunului dat în locaţiune prin uzucapiune.

Condiţii de validitate• Condiţiile de validitatea ale contractului de locaţiunea sunt aceleaşi cerute pentru încheierea

valabilă a oricărui act juridic.• Dispoziţii speciale reglementează, în cazul contractului de locaţiune, capacitatea părţilor şi

obiectul contractului.1. În ce priveşte capacitatea părţilor, atât locatorul, cât şi locatarul trebuie să aibă capacitatea de a

face acte de administrare.- Se cere ca părţile să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie atunci când durata

contractului depăşeşte 5 ani, iar obiectul acestuia îl formează bunuri imobile.2. Obiectul contractului constă, pe de o parte în bunul dat în locaţiune, iar pe de altă parte, în chirie.• Bunurile date în locaţiune poate fi:- mobile sau imobile;- corporale sau incorporale;- individual determinate;- neconsumptibile;- existente sau viitoare (cu excepţia succesiunilor nedeschise încă);- bunuri aflate în proprietate privată sau bunuri proprietate publică.• Chiria poate consta într-o sumă de bani sau într-o altă prestaţie. - chiria se stabileşte, în principal, în raport de durata contractului şi poate fi plătită pe unităţi de

timp sau printr-o sumă globală.

Efectele contractului• Obligaţiile locatorului• Obligaţiile locatorului decurg din faptul că acesta trebuie să asigure locatarului folosinţa bunului pe timpul contractului.1. Obligaţia de a preda bunul (obligaţie de a face) – art. 1420 din Codul civilBunul se va preda:

- de îndată sau la termenul stabilit în contact;- la locul unde se află;- într-o stare care să permită folosinţa bunului conform destinaţiei sale (nu în starea în care se afla la momentul încheierii contractului, ca în cazul vânzării).- pe cheltuiala locatorului.

• În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, locatarul poate:- să ceară predarea silită a bunului;- să invoce excepţia de neexecutare;- să ceară rezilierea contractului, cu daune-interese, când bunul nu mai poate fi folosit.

2. Obligaţia de a efectua reparaţiile capitale (menţinerea bunului într-o stare corespunzătoare de folosinţă) – art. 1420 alin. 2 din Codul civil• Locatorul va efectua, pe cheltuiala sa:

- toate reparaţiile mari, capitale, necesare pentru a asigura folosinţa corespunzătoare a bunului pe toată durata contractului;- reparaţiile locative, până la momentul predării bunului.

• Dacă bunul a pierit în totalitate sau a devenit impropriu folosinţei potrivit destinaţiei sale, contractul încetează, conform dispoziţiilor art. 1439 din Codul civil.

• Pentru neexecutarea acestei obligaţii, locatarul poate:- să ceară obligarea locatorului la efectuarea reparaţiilor, sub sancţiunea daunelor cominatorii;- să facă el însuşi reparaţiile, pe seama locatorului, în condiţiile prevăzute de art. 1077 din Codul civil;- să ceară rezilierea contractului, potrivit dispoziţiilor art. 1021 din Codul civil.

3. Obligaţia de garanţie• Locatorul trebuie să-i garanteze locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului dat în locaţiune, inclusiv să-l garanteze contra evicţiunii,

indiferent dacă aceasta provine din fapta proprie sau din fapta unui terţ şi contra viciilor.

Dispoziţiile noului Cod civil privind obligaţiile locatorului

Efectele contractului (continuare)• Obligaţiile locatarului1. Obligaţia de a folosi bunul conform destinaţiei – art. 1429 alin. 1 din Codul civilLocatarul trebuie:• Să întreţină bunul în starea în care a fost predat pe toată durata contractului de locaţiune;• Culpa locatarului sa se apreciază in abstracto, prin raportare la tipul omului prudent şi diligent.• Dacă locatarul nu întrebuinţează bunul ca un bonus pater familias, locatorul poate cere rezilierea contractului şi repunerea bunului în

starea în care s-a predat, printr-o hotărâre judecătorească, după aprecierea elementelor care fac imposibilă locaţiunea.• Să facă reparaţiile locative (art. 1447 din Codul civil), cu excepţia situaţiei în care necesitatea acestora rezultă din culpa locatorului, caz

fortuit sau forţă majoră ori din vechimea bunului.• Locatarul este ţinut să răspundă şi de stricăciunile produse de membrii familiei sau de sublocatari.• Pentru neîndeplinirea obligaţiei privind efectuarea reparaţiilor locative, locatorul poate cere:

- efectuarea lor în contul locatarului;- rezilierea contractului, cu daune-interese;- la încetarea locaţiunii, daune interese.

2. Obligaţia de a plăti chiria – art. 1429 alin. 2 din Codul civil• Conform dispoziţiilor art. 1104 din Codul civil, plata este cherabilă, iar nu portabilă (se face la domiciliul debitorului, adică al locatarului).• Chiria se plăteşte la termenele prevăzute în contract.• Neîndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei îndreptăţeşte locatorul să ceară executare silită sau rezilierea contractului.3. Obligaţia de a restitui bunul dat în locaţiune - art. 1432 din Codul civil• Bunul trebuie restituit în starea în care s-a predat, conform inventarului. Dacă nu există un inventar, se presupune că a fost predat în

stare de a fi folosit, potrivit destinaţiei, prezumţie ce poate fi răsturnată de locatarul care face dovada contrară.• Locatorul are împotriva locatarului care nu îşi execută această obligaţie o acţiune personală, rezultată din contract (atunci când nu este

proprietarul bunului) sau acţiunea în revendicare.4. Obligaţia de a răspunde pentru incendiu – art. 1435 din Codul civil • Locatarul nu răspunde pentru incendiu dacă dovedeşte că acesta s-a produs printr-un caz fortuit sau forţă majoră, dintr-un defect de

construcţie sau dacă s-a extins de la o casă vecină.[5. Obligaţia de a răspunde contra uzurpărilor – art. 1433 din Codul civil• Locatarul are obligaţia de a-l înştiinţa pe locator, în timp util, cu privire la orice atingere adusă proprietăţii sau posesiei de către un terţ

care îşi atribuie, în mod fraudulos, un drept sau un titlu pe care nu îl are în realitate, în caz contrar fiind ţinut a răspunde pentru paguba suferită de locator.

Dispoziţiile noului Cod civil privind obligaţiile locatarului

Încetarea contractului de locaţiune1. Prin acordul părţilor, atunci când acestea nu mai au interes să continue locaţiunea.2. Denunţarea unilaterală• Contractul de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată încetează prin manifestarea unilaterală de voinţă a uneia dintre părţi (concediu).• Cum locaţiunea este un contract cu executare succesivă, sancţiunea care intervine pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor principale

ale uneia dintre părţi este rezilierea, iar nu rezoluţiunea.• Se poate cere rezilierea, de exemplu, pentru nepredarea bunului de către locator, neplata chiriei ori pentru schimbarea destinaţiei bunului

sau pentru folosirea abuzivă a acestuia de către locatar.3. Expirarea termenului• Dacă părţile au încheiat contractul de locaţiune pe durată determinată, acesta încetează de drept la împlinirea termenului stipulat în

contract, fără a fi necesară o înştiinţare prealabilă.• Locaţiunea poate fi prelungită tacit în condiţiile prevăzute de art. 1452 din Codul civil în vigoare.• Prin tacita relocaţiune (reconducţiune), contractul se consideră încheiat pe durată nedeterminată, astfel încât poate înceta prin denunţare

unilaterală. (art. 1809-1810 din noul Cod civil)4. Pieirea bunului• Prin pieirea bunului se înţelege distrugerea materială a bunului dat în locaţiune sau imposibilitatea juridică a locatarului de a folosi bunul în

materialitatea lui (de exemplu, bunul este expropriat).• Pieirea poate fi totală sau parţială:• În cazul pieirii totale a bunului, contractul încetează de drept, fără a prezenta interes dacă aceasta este urmarea unei fapte culpabile a

uneia dintre părţi sau este fortuită.• Partea care, prin fapta sa culpabilă, a cauzat pieirea bunului, datorează daune-interese. • Dacă pieirea bunului este parţială, locatarul poate alege între:- reducerea proporţională a chiriei;- rezilierea contractului, atunci când partea care a pierit face ca bunul să fie impropriu folosinţei conform destinaţiei sale.5. Desfiinţarea titlului locatorului• Dacă titlul locatorului se desfiinţează, astfel încât acesta nu mia poate asigura folosinţa bunului pentru locatar, contractul de locaţiune

încetează.

Dispoziţiile noului Cod civil privind încetarea contractului de locaţiune

Sublocaţiunea şi cesiunea contractului

• Locaţiunea nu este un contract intuitu personae. Prin urmare:- nu încetează al moartea locatorului, dacă nu există stipulaţie contrară în contractul de locaţiune;- este posibilă sublocaţiunea, afară de stipulaţie contrară expresă.- Potrivit dispoziţiilor art. 1418 din Codul civil de la 1864, locatarul are dreptul de a subânchiria ori de

a subarenda şi de a ceda contractul său către altul, dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă. Ea poate fi interzisă în tot ori în parte, această interzicere nu se prezumă ci trebuie să rezulte din o stipulaţie specială.

• Sublocaţiunea constă în transmiterea de către locatar, în tot sau în parte, a dreptului său de folosinţă asupra bunului dat în locaţiune unui terţ (sublocatar), în temeiul unui contract de locaţiune.

• Cesiunea presupune transmiterea de către locatar, în tot sau în parte, a dreptului său de folosinţă asupra bunului dat în locaţiune unui terţ, în temeiul unei cesiuni de creanţă cu titlu oneros.

• Sublocaţiunea nu poate fi încheiată cu încălcarea condiţiilor prevăzute în contractul iniţial.• Faţă de locator, sublocaţiunea nu produce efecte (este terţ faţă de contractul de sublocaţiune);

între locator şi sublocatar nu există raporturi juridice, astfel încât aceştia nu au unul împotriva celuilalt o acţiune directă, ci o acţiune oblică.

• Cesiunea, însă, este opozabilă terţilor, inclusiv locatorului, dacă acesta a fost notificat sau dacă a acceptat-o prin act autentic, în condiţiile art. 1393 din Codul civil.

• Dispoziţiile noului Cod civil privind sublocaţiunea şi cesiunea contractului

Varietăţi ale contractului de locaţiune

Contractul de închiriere a locuinţelor- În raport de dispoziţiile art. 21 din Legea locuinţei nr. 114/1996, contractul de închiriere poate fi

definit ca fiind acel contract prin care locatorul se obligă să asigure chiriaşului folosinţa temporară, totală sau parţială, a unei locuinţe, în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

• Caractere juridice:- consensual; ad probationem, art. 21 din Legea nr. 114/1996 cere forma scrisă + înregistrare la organele fiscale în termen de 15 zile de la semnare;Cuprinsul contractului- reglementat de art. 21 din Legea nr. 114/1996- sunt nule de drept clauzele prevăzute la art. 22

• Obiectul contractului de închiriere – locuinţa închiriată şi chiriaLocuinţa

- o construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, folosite în mod exclusiv sau în comun şi dacă este cazul curtea şi grădina aferentă construcţiei, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau ale unei familii (art. 2 lit. a din Legea nr. 114/1996)- Suprafaţa locuibilă – formată din camerele de locuit, holuri, camere de trecere

Chiria - se stabileşte în funcţie de durata contractului- se plăteşte global sau pe unitate de timp

Contractul de închiriere a locuinţelor (continuare)

Categorii de locuinţe• locuinţa socială

– art. 2 lit. c); – fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale (art. 39); nu pot fi înstrăinate sau subînchiriate (art. 47 şi 49);– nu beneficiază de locuinţă socială persoanele prevăzute de art. 48; – Contractul se încheie în condiţiile prevăzute de art. 44

• locuinţa de serviciu– art. 2 lit. d şi art. 51– au caracter accesoriu contractului de muncă– pot fi vândute în condiţiile art. 53 alin. 4

• locuinţa de serviciu– art. 2 lit. e– urmează regimul juridic al locuinţelor de serviciu – art. 54 alin. 1– nu pot fi vândute chiriaşilor – art. 54 alin. 3

• locuinţa de necesitate– art. 2 lit. f– se închiriază temporar persoanelor şi familiilor ale căror locuinţe au devenit inutilizabile, indiferent de veniturile acestora– contractul de închiriere se încheie în condiţiile prevăzute de art. 55 alin. 3

• locuinţa de protocol– art. 2 lit. g– proprietate publică a statului şi în administrarea RAPPS– nu pot fi înstrăinate – art. 57 alin. 1 şi 2– sunt de 2 feluri: reşedinţe oficiale şi locuinţe de protocol propriu-zise– lista - stabilită de Guvern – art. 58 alin. 3– contractul se încheie în condiţiile prevăzute de art. 60 alin. 1 şi 2

Contractul de închiriere a locuinţelor (continuare)

Efecte specifice• Obligaţiile locatorului – art. 28- să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de folosinţă; în caz de neexecutare,chiriaşul poate cere predare silită, poate invoca excepţia de

neexecutare sau poate cere rezilierea contractului- să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă şi de funcţionare a clădirii pe toată durata contractului- să întreţină, în bune condiţii, elementele structurii de rezistenţă, elementele de construcţie exterioare, curţile şi grădinile, spaţiile comune - să

întreţină în bune condiţii instalaţiile comune (ascensor, hidrofor)- să garanteze chiriaşul contra evicţiunii şi contra viciilor, în condiţiile dreptului comun• Obligaţiile chiriaşului- să folosească locuinţa ca un bun proprietar – art. 29- să folosească bunul potrivit destinaţiei (de locuinţă) – art. 26- să plătească chiria (plata este cherabilă, se face la termenele prevăzute în contract)- să restituie locuinţa în starea în care a fost predată- răspunde pentru incendiu şi contra uzurpărilor în condiţiile dreptului comun• Încetarea contractului de închiriere- Expirarea termenului – art. 23, nu se pune problema tacitei reînchirieri- Cauze care intervin înainte de expirarea termenului - Acordul părţilor- Rezilierea contractului

- la cererea chiriaşului (cu condiţia notificării prealabile în termen de minimum 60 de zile – art. 24 lit. a)- rezilierea judiciară (cu titlu de sancţiune, la cererea asociaţiei de proprietari – art. 24 lit. c)- nefolosirea locuinţei – art. 27 alin. 1 şi 3- alte cauze

• Subînchirierea şi cesiunea contractului• Schimbul voluntar de locuinţe – art. 33

Regulile particulare în materia închirierii locuinţelor din noul Cod civil

Varietăţi ale contractului de locaţiune

Contractul de arendare• Noţiune

- art. 2 Legea nr. 16/1994- Contractul de arendare este definit ca fiind acel contract prin care o parte (arendator) se obligă să asigure celeilalte părţi (arendaş) folosinţa temporară – totală sau parţială – a unuia sau a mai multor bunuri agricole. În schimbul unei contraprestaţii (arendă).

• Caractere juridice:- contract sinalagmatic;- cu titlu oneros;- comutativ;- solemn – se încheie în formă scrisă ad validitatem şi se înregistrează la consiliul local în raza căruia se află bunurile arendate – art. 6, art. 24- cu executare succesivă;- intuitu personae în ce priveşte persoana arendaşului –art. 3 alin. 21- nu este translativ de proprietate

• Părţile- Arendatorul – art. 2 şi art. 4 alin. 1- Arendaşul – persoană fizică sau persoană juridică – art. 3 alin. 2 şi 3; nu pot avea această calitate persoanele prevăzute la art. 18

• Capacitatea părţilor (act de administrare; operează prezumţia de mandat tacit reciproc)- durata mai mare de 5 ani - act de dispoziţie

• Obiect: bunurile agricole şi arenda- Bunurile agricole - art. 1 alin. 2 (enumerarea nu are caracter limitativ); - condiţii: să existe, să fie determinat, - art. 5 lit. b, să fie în circuitul civil, să fie deţinut în mod legal – art. 2

• Arenda – în natură, în bani sau mixtă, la alegerea părţilor – art. 5 lit. e şi art. 13 Legea nr. 16/1994- se plăteşte la locul şi termenele prevăzute în contract- art. 14, elemente în funcţie de care se poate stabili cuantumul arendei- să fie determinată şi determinabilă, sinceră şi serioasă

Contractul de arendare (continuare)

• Efectele contractuluiObligaţiile arendatorului - art. 8 alin. 1- să predea bunurile arendate la termenele şi în condiţiile stabilite – art. 5- să garanteze pe arendaş pentru evicţiune; - să execute toate celelalte obligaţii asumate

prin contract- să efectueze reparaţiile mari, capitale, în condiţiile dreptului comun- să plătească impozitele şi taxele pentru bunurile agricole arendateObligaţiile arendaşului – art. 8 alin. 2- de a folosi bunurile arendate ca un bun proprietar, în condiţiile stabilite în contract, de a

menţine potenţialul productiv al acestora – art. 20- de a cere acordul arendatorului pentru efectuarea eventualelor investiţii pe teren- de a plăti arenda la termenele şi în modalităţile prevăzute în contract - de a restitui bunurile agricole arendate la încetare contractului – art. 8 alin. 4; în caz de

neexecutare, arendatorul are la îndemână: 1. o acţiune personală întemeiată pe contractul de arendare; 2. acţiune în revendicare, dacă este proprietar

- de a executa toate obligaţiile contractuale

Contractul de arendare (continuare)Riscurile în contractul de arendare1. Riscul pieirii bunului (res perit domino)

- se suportă de arendator (proprietar), dacă arendaşul dovedeşte că bunul nu a pierit din culpa sa- arendaşul răspunde dacă a fost pus în întârziere cu privire la obligaţia de restituire şi nu dovedeşte că bunul ar fi pierit şi la arendator, dacă era restituit

2. Riscul contractului (res perit debitori)- arendatorul suportă riscul bunurilor arendate, în calitate de debitor al obligaţiei imposibil de executat- dacă pieirea este totală, contractul încetează de drept- dacă pieirea este parţială, arendaşul poate cere reducerea proporţională a arendei sau reziliere contractului, dacă acesta nu mai poate continua- pentru pieire totală sau parţială a recoltei, se aplică reglementările privind arendarea din Codul civil – art. 1457, 1460, 1461 şi 1469

Încetarea arendării• ajungerea la termen – înştiinţarea celeilalte părţi cu cel puţin 3 luni înainte despre intenţia de a reînnoi sau nu contractul de arendare

(fără sancţiune, nu există tacită rearendare)• acordul părţilor – art. 12 alin. 2• rezilierea pentru neexecutare – art. 24 alin. 1 şi 2• pieirea bunurilor agricole – materială sau juridică, în sensul imposibilităţii de a folosi bunul respectiv (confiscat, expropriat); pentru

pieirea parţială, se poate cere reducerea arendei sau rezilierea, dacă bunul nu mai poate fi folosit conform destinaţiei• ca efect al înstrăinării bunurilor agricole prin acte juridice între vii – doar dacă în contract se prevede o asemenea cauză de încetare• desfiinţarea titlului arendatorului• moartea arendaşului sau arendatorului – dacă se prevede expres în contract – art. 251Cesiunea contractului şi subarendarea

Arendaşul poate cesiona contractul- soţului coparticipant la exploatare bunului agricol- descendenţilor care au împlinit vârsta majoratului

Subarendarea este interzisă de lege – art. 22, 23

Regulile particulare în materia arendării înscrise în noul Cod civil

Capitolul IVContractul de mandat civil şi comercial

• Noţiune- Mandatul este de două feluri:

– mandat cu reprezentare– mandat fără reprezentare

Mandatul este contractul prin care o parte numită mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama şi în numele altei părţi, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care o reprezintă.

• Caractere juridice- contract consensual (în practică, este consemnat într-un înscris numit procură, împuternicire)- procura

– este un act juridic unilateral (negotium)– este înscrisul în care sunt enumerate operaţiunile juridice pe care le va încheia mandatarul în numele mandantului (instrumentum);

necesitatea înscrisului se impune din raţiuni de opozabilitate; terţii trebuie să cunoască puterile mandatarului şi limitele mandatului- poate fi expres – oral sau scris (obligatoriu dacă mandatul este special) sau tacit (rezultă din împrejurări de fapt care exprimă intenţia

părţilor; mandatul este prezumat a fi tacit în raporturile dintre soţi, când unul dintre ei administrează bunurile comune sau înstrăinează bunurile mobile comune)

- când actul pe care îl încheie mandatarul este solemn, şi procura trebuie să îmbrace forma solemnă- este prin natura sa un contract cu titlu gratuit, dar poate fi şi cu titlu oneros. Gratuitatea mandatului este prezumată, conform art. 1534

C.civ.- în principiu, este un contract unilateral; dacă este cu titlu oneros, devine sinalagmatic (mandantul are obligaţia de a plăti onorariul

mandatarului)- este un contract intuitu personae- este un contract numit – are o reglementare proprie• Condiţii de validitate- Capacitatea părţilor• mandantul trebuie să aibă el însuşi capacitatea de a face actul pe care îl încheia mandatarul• mandatarul trebuie să aibă întotdeauna capacitate deplină de exerciţiu (numai curierul, care este un simplu mesager, poate fi o persoană

lipsită de capacitate de exerciţiu)- Obiectul şi întinderea mandatului• Obiectul – să fie posibil, licit şi determinat; este format din obligaţia mandatarului de a încheia acte juridice (actele materiale pot avea

numai caracter accesoriu mandatului); nu pot fi încheiate prin mandatar actele cu caracter strict personal (căsătoria, testamentul)

Contractul de mandat civil şi comercial (continuare)

• Întinderea mandatului – mandatul poate fi special sau general (art. 1535 C.civ.)• special – se încheie pentru un singur act sau mai multe acte juridice determinate• general – se încheie pentru toate operaţiunile juridice ale mandantuluiMandatul cu sine însuşi sau dubla reprezentare Mandatul în interes comun• Efectele contractului de mandat1. Obligaţiile mandantului- obligaţia de a-l despăgubi pe mandatar pentru cheltuielile făcute; - obligaţia de plată a prestaţiei mandantului, dacă mandatul este cu titlu oneros 2. Obligaţiile mandatarului - Încheierea actelor juridice prevăzute în contract în numele şi pe seama mandantului (obligaţie de

mijloace, nu de rezultat; nu răspunde pentru neobţinerea unui anume rezultat)Părţile pot modifica, prin acordul lor, întinderea răspunderii mandatarului (normele sunt dispozitive)În caz de pluralitate de mandatari, nu există solidaritate între ei, decât dacă s-a stipulat în mod expres (art. 1543 C.civ.)

- Obligaţia de a da socoteală mandantului- Obligaţii care rezultă din substituirea mandataruluiSpre deosebire de mandatari, mandanţii răspund solidar faţă de mandatar (art. 1551 C.civ.)

Contractul de mandat civil şi comercial (continuare)

• Efectele mandatului faţă de terţi• Raporturile dintre mandant şi terţi• între mandant şi terţii cu care mandatarul a contractat se nasc raporturi juridice directe• Raporturile dintre mandatar şi terţi• între mandatar şi terţi nu se nasc raporturi juridice, dacă actul este încheiat în limita împuternicirii• pentru actele care depăşesc limita împuternicirii, mandatarul răspunde faţă de terţi, fiind ţinut să

garanteze validitatea acestora, cu excepţia cazului în care terţii aveau posibilitatea să ia cunoştinţă de limita împuternicirii şi când se consideră că şi-au asumat riscurile încheierii actelor respective

• Încetarea mandatului (încetează prin cauzele generale de stingere a obligaţiilor contractuale: executarea contractului, expirarea termenului prevăzut în contract, imposibilitatea fortuită de realizare)

- cauze speciale: revocarea mandatului; renunţarea mandatarului la mandat; moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul mandantului sau mandatarului

• Mandatul fără reprezentare- mandatarul încheie actele în numele său şi pe seama mandantului (reprezentare nu este de

esenţa, ci de natura mandatului)- natura juridică: simulaţie prin interpunere de persoane, indiferent dacă cocontractantul

mandatarului ocult este sau nu părtaş la simulaţie• Dispoziţiile noului Cod civil privind contractul de mandat

Contractul de mandat comercial• mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandantului (art.

374 C.com.); prin afaceri comerciale sunt desemnate faptele de comerţ prevăzute de art. 3 C.com.; actul are caracter comercial pentru mandant

• este act cu titlu oneros (nu se presupune a fi gratuit) – mandatarul este remunerat printr-o sumă forfetară sau sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri

• nu poate fi revocat unilateral• ca şi mandatul civil, poate fi cu sau fără reprezentare (de natura, iar nu de esenţa mandatului)• poate fi general (pentru toate afacerile mandantului) sau special (pentru o anumită afacere)• ca şi mandatul civil, este un contract consensual (poate fi expres – scris sau verbal - sau tacit)• pentru actele de dispoziţie (semnarea unui act constitutiv al unei societăţi comerciale, ipotecarea

unui imobil) mandatul trebuie să fie special, fiind suficient să se specifice natura juridică a operaţiunii şi obiectul ei. Pentru actele de conservare sau administrare este suficientă o procură generală

• Dreptul de retenţie şi privilegiul mandatarului (art. 387 C.com. şi 388 C. com.)- creanţele mandatarului au prioritate faţă de orice alte creanţe• pentru exercitarea privilegiului (garanţiei), mandatarul trebuie să notifice sumele datorate

mandantului, cu somaţie de a plăti în 5 zile şi cu precizarea că, în caz contrar, va trece la vânzarea bunurilor

- mandantul poate face opoziţie; dacă termenele de formulare a opoziţiei expiră, mandatarul poate trece la vânzarea bunurilor

- are un drept de retenţie pentru tot ce i se datorează din executarea mandatului- subzistă şi după revocarea mandatului, dacă bunurile se găsesc în posesia mandatarului

Capitolul V Varietăţi de contracte comerciale subsumate categoriei de

mandat fără reprezentare

Urmează să analizăm contractul de comision şi contractul de consignaţie

Contractul de comision • Art. 405 C.com – comisionul este un contract având ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar pe socoteala

comitentului• actele juridice se încheie de comisionar în nume propriu, dar pe seama comitentului• există elemente ale comisionului în materie de consignaţie, de asigurare, de expediţie, în operaţiuni de bursă (este una dintre operaţiunile

juridice cele mai frecvente în activitatea comercială)• intermediarul (comisionarul) are două categorii de obligaţii:

1. izvorâte din relaţiile cu terţii;2. obligaţii faţă de comitent (în raporturile dintre comisionar şi comitent se aplică regulile de la mandat – afacerea încheiată de comisionar profită comitentului; comitentul, neavând relaţii contractuale cu terţii, nu poate fi obligat să execute îndatoririle asumate de comisionar)

• lucrând în nume propriu, comisionarul dobândeşte calitatea de comerciant şi are toate obligaţiile decurgând din această calitate • între comitent şi terţi nu se stabilesc raporturi juridice; comitentul nu are nici o acţiune contra terţilor• acţiunile comisionarului contra terţilor pot fi cedate comitentului• Efectele contractului de comision - obligaţiile părţilor• Contractul cu sine însuşi

- Ex: primeşte ordin de la comitent să cumpere o anumită marfă pe care o are el însuşi- Art. 411 C.com., contractul este admis când obiectul însărcinării de a vinde sau de a cumpăra constă în mărfuri, titluri de credit cotate la bursă sau având un curs de piaţă (există un preţ curent, astfel încât orice abuz devine imposibil)

• Convenţia star del credere- în mod excepţional, în cazul contractului de comision, se poate stipula o obligaţie de garanţie a executantului din partea comisionarului sub forma clauzei star del credere (garanţia solvabilităţii)- comisionarul se obligă – în schimbul unei remuneraţii deosebite, cu comision special numit proviziune - faţă de comitent pentru situaţia în care terţul refuză să-şi îndeplinească obligaţiile sau este insolvabil

Dispoziţiile noului Cod civil privind contractul de comision

Contractul de consignaţie• Noţiune - Art. 1 din Legea nr. 178/1934 – contractul prin care una din părţi numită consignant încredinţează celeilalte părţi numită

consignatar mărfuri sau bunuri mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului• varietate a contractului de comision• conţine şi elemente ale vânzării de mărfuri şi ale depozitului• consignantul este îndreptăţit la o remuneraţie sau numai la suprapreţul obţinut din vânzare• consignatarul este obligat să remită consignantului suma de bani obţinută ca preţ al vânzării sau să restituie bunul în natură, dacă nu a

fost vândut• caractere juridice: sinalagmatic, cu titlu oneros, consensual (remiterea bunurilor este un efect al contractului, nu o condiţie a încheierii lui,

forma scrisă ad probationem)• Efecte

Obligaţiile consignantului• să predea consignatarului bunurile mobile ce urmează a fi vândute (proprietatea nu se transmite consignatarului)• să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii însărcinărilor primite (sumele avansate pentru conservarea desfacerea,

depozitare bunului predat în consignaţie, afară de stipulaţie contrară)• să plătească remuneraţia (stabilită forfetar sau procentual); altfel i se cuvine suprapreţul

Obligaţiile consignatarului• să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite (în ambalajele originale, cu conservarea etichetelor, mărcilor şi

a oricăror alte semne exterioare, astfel cum au fost aplicate de consignant); răspunde de orice lipsă, pierdere sau deteriorare provenită din culpa sa ori a agenţilor sau prepuşilor săi

• să asigure bunurile care i-au fost încredinţate la o societate acceptată de consignant (în caz contrar, se consideră de drept în culpă şi răspunde de orice lipsuri sau pagube produse, inclusiv prin caz fortuit sau forţă majoră)

• să execute mandatul dat de consignant (în limitele prevăzute în contract)• să dea socoteală asupra îndeplinirii mandatului său

Încetarea contractului• - revocarea de către consignant a împuternicirii, renunţarea la mandat, insolvabilitatea ori falimentul părţilor

Dispoziţiile noului Cod civil privind contractul de consignaţie

Capitolul VI Contractul de donaţie

• Noţiune

Contractul prin care o parte (donator) înstrăinează cu titlu gratuit şi irevocabil un bun sau un drept real sau de creanţă, din patrimoniul său către cealaltă parte (donatar), fără a urmări să primească ceva în schimb de la aceasta.

• Caractere juridice– act juridic bilateral (contract)– contract unilateral (devine sinalagmatic în cazul donaţiei cu sarcină)– act solemn (se încheie în formă autentică, ad validitatem; excepţii: donaţiile deghizate, donaţiile indirecte,

darurile manuale)– act cu titlu gratuit, liberalitate– act juridic între vii– act translativ de proprietate– contract irevocabil (de natura, iar nu de esenţa donaţiei)

Clauze incompatibile Clauze compatibile

Condiţii pur potestative sau potestative simple Termenul

Rezervare dreptului de a dispune de bunul donat Condiţiile cazuale sau mixte

Plata unei datorii viitoare Plata unor datorii prezente

Dreptul de denunţare unilaterală Stipularea în contract a reîntoarcerii bunurilor dăruite

Sunt revocabile:donaţia între soţi, donaţia bunurilor viitoare; revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinilor, revocarea pentru ingratitudine, revocarea pentru survenienţă de copil)

– contract intuitu personae

Contractul de donaţie (continuare)

• Condiţii de validitate– consimţământul – dolul poate lua forma captaţiei sau sugestiei– capacitatea – incapacităţile reprezintă excepţia

• incapacităţi de a dispune prin donaţie (minorii, interzişii judecătoreşti)• incapacităţi de a primi donaţii (persoanele fizice neconcepute, persoanele juridice, cetăţenii străini

şi apatrizii, medicii şi farmaciştii, minorii şi interzişi, surdo-muţii)– obiectul – bunul sau dreptul transmise de donator

• Efecte1. Efectele între părţi• Obligaţiile donatorului

– Obligaţia de predare– Obligaţia de garanţie

• Obligaţiile donatarului– Obligaţia de recunoştinţă faţă de donator

2. Efectele faţă de terţi- Îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară- Particularităţi:

- Neînscrierea în cartea funciară a dreptului imobiliar dobândit prin donaţie poate fi invocată de orice persoană care are interes (art. 818 din Codul civil), în condiţiile Legii nr. 7/1996

- Nu pot invoca lipsa de înscriere persoanele care se fac vinovate de neînscrierea dreptului

Reglementarea donaţiei în noul Cod civil (art. 1011-1033)

Capitolul VIIÎmprumutul de folosinţă

(comodatul)• NoţiuneÎmprumutul de folosinţă este contractul prin care o parte (comodant) remite spre folosinţă temporară şi gratuită, unei

alte părţi (comodatar), un bun nefungibil şi neconsumptibil, cu obligaţia pentru acesta de a-l restitui în natură, în individualitatea sa.

• Caractere juridice (contract real, cu titlu gratuit, unilateral prin esenţa sa, nu este translativ de proprietate)• Este act de administrare • Obiectul – bunuri mobile sau bunuri imobile, cu condiţia ca, prin folosire, să nu se distrugă substanţa lor• Efectele contractului1. Obligaţiile comodatarului

• De a conserva bunul împrumutat• De a folosi bunul conform destinaţiei sale• De a suporta cheltuielile de folosinţă a bunului• De a restitui bunul împrumutat

2. Obligaţiile comodantului• De a restitui cheltuielile făcute de comodatar pentru conservarea bunului• De plată a despăgubirilor pentru daunele provocate de viciile bunului împrumutat• De reparare a daunelor cauzate prin fapte delictuale ale comodantului

• Încetarea comodatului• Restituirea bunului• Rezilierea contractului• Moartea comodatarului

Reglementarea împrumutului de folosinţă în noul Cod civil

Capitolul VIIIÎmprumutul de consumaţie (mutuum)

• NoţiuneÎmprumutul de consumaţie este contractul prin care o parte (împrumutător) transmite în proprietatea

altei părţi (împrumutat) o cantitate de bunuri fungibile şi consumptibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la termen o cantitate egală de bunuri, de acelaşi gen şi de aceeaşi calitate

• Caractere juridice: contract real, cu titlu gratuit (de natura sa) sau cu titlu oneros, unilateral, translativ de proprietate

• Ambele părţi trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu• Obiectul este format din bunurile împrumutate• Efectele contractului1. Obligaţiile împrumutatului

• Obligaţia de restituire în natură sau prin echivalent2. Obligaţiile împrumutătorului

• De a garanta pe împrumutat pentru daunele cauzate de viciile bunului împrumutat• Încetarea contractului

• Prin executarea obligaţiei de restituire• Din alte cauze (remiterea de datorie, confuziunea, darea în plată, compensaţia)

• Împrumutul cu dobândă

Reglementarea împrumutului de consumaţie în noul Cod civil

Capitolul IXCaracterizare generală a altor contracte civile şi

comerciale

Contractul de depozit• Noţiune

Depozitul este contractul prin care o persoană, numită deponent, încredinţează un lucru altei persoane, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze pe o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere în natură.

• Caractere juridice– un contract real – pentru formarea sa valabilă este necesară, pe lângă realizarea acordului de voinţe al părţilor, remiterea

materială (predarea) bunului ce formează obiectul contractului de la deponent la depozitar;– un contract cu titlu oneros sau cu titlu gratuit – art. 1593 alin. 1 şi art. 1600 C. civ. (dacă depozitarul desfăşoară această activitate

cu caracter profesional, caracterul oneros al contractului este prezumat)• un contract unilateral sau sinalagmatic - dacă depozitul este cu titlu oneros, contractul este unul bilateral (sinalagmatic).• în principiu, un contract netranslativ de proprietate – depozitarul este un simplu detentor precar al bunului; acestuia nu i se transmite nici

proprietatea şi nici posesia bunului. Depozitul neregulat este, prin excepţie, translativ de proprietate.• Depozitul poate avea ca obiect bunuri mobile care nu sunt litigioase, caz în care distingem între depozitul obişnuit (regulat), depozitul

necesar şi depozitul neregulat, ori bunuri litigioase, mobile sau imobile, caz în care se numeşte sechestru, ce poate fi convenţional sau judiciar.

• Depozitul obişnuit (regulat)– Depozitul obişnuit are ca obiect bunuri mobile, corporale, individual determinate.– Potrivit dispoziţiilor art. 1604 C. civ., depozitarul va restitui însuşi lucrul depozitat.

Depozitarul poate fi: proprietarul bunului depozitat (art. 1596 C. civ.) sau

un neproprietar, ca de exemplu uzufructuarul, locatarul, comodatarul etc. (art. 1610 C. civ.)• Efectele depozitului obişnuit

Cum depozitul este, în principiu, un contract unilateral, obligaţiile se nasc numai în sarcina depozitarului.

Contractul de depozit (continuare)

Depozitarul este obligat:• să păstreze şi să conserve bunul depozitat• să restituie bunul

- pentru neexecutarea obligaţiei de restituire, depozitarul datorează deponentului daune-interese.- depozitarul poate refuza restituirea numai dacă:

1. i s-a comunicat oficial că asupra bunului depozitat s-au făcut forme de urmărire ori că există opoziţie la restituire din partea unui terţ ce se pretinde proprietarul bunului;

2. dovedeşte că el este proprietarul bunului.Deponentul are următoarele obligaţii extracontractuale:

- restituire cheltuielilor făcute de depozitar pentru păstrarea şi conservarea bunului;- repararea pagubelor produse depozitarului de lucrul depozitat.Dacă depozitul este cu titlu oneros, deponentul are obligaţia de a plăti depozitarului remuneraţia. O atare obligaţie are izvorul în contract.

• Depozitul necesar - potrivit dispoziţiilor art. 1620 din Codul civil, depozitul necesar este o varietate a depozitului propriu-zis, care se constituie în împrejurări deosebite, cu ocazia unor evenimente neprevăzute (cutremure, incendii, inundaţii, îmbolnăvirea deponentului etc.), când deponentul este nevoit să încredinţeze bunul său spre păstrare unei alte persoane, fără a avea posibilitatea de a-şi alege depozitarul.

• Depozitul neregulat este translativ de proprietate şi are ca obiect bunuri fungibile şi consumptibile care nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor. - Spre deosebire de celelalte varietăţi de depozit, în cazul depozitului neregulat, depozitarul:

1. devine proprietarul bunurilor depozitate 2. poate consuma bunurile depozitate;3. poate culege fructele acestora;

4. la scadenţă, va restitui bunuri de aceeaşi natură, cantitate şi calitate cu cele depozitate.Reglementarea contractului de depozit în noul Cod civil (art. 2103-2143)

Caracterizare generală a altor contracte civile şi comerciale

(continuare)

Contractul de report• Potrivit dispoziţiilor art. 74 din Codul comercial, contractul de report constă în cumpărarea pe bani gata a unor

titluri de credit circulând în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.

- Reportul este un act juridic complex, care presupune o dublă vânzare:- o vânzare care se execută imediat;- o revânzare cu termen şi la un preţ determinat, a unor titluri de aceeaşi specie, iar nu a titlurilor pe care reportatorul le-a primit de la reportat.

- Contractul de report apare ca fiind, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul comercial, o faptă de comerţ conexă, a cărei comercialitate este conferită de obiectul său (titlurile de credit).

- Diferenţa dintre suma dată şi cea încasată de reportator (profitul) se numeşte report, în timp ce diferenţa de sumă încasată de proprietarul titlurilor se numeşte deport.

• Condiţiile de validitate ale contractului de report- Pentru încheierea valabilă a contractului de report trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- existenţa acordului de voinţe între reportat şi reportator, în sensul vânzării titlurilor şi revânzării unor titluri de aceeaşi specie la termen şi pentru un preţ determinat;- aceleaşi persoane să îşi exprime simultan voinţa privind vânzarea şi revânzarea;- obiectul contractului să fie reprezentat de titlurile de credit (acţiuni, obligaţiuni etc.) care circulă în comerţ;- remiterea materială a titlurilor date în report (art. 74 alin. 2 din Codul comercial); contractul de report este un contract real.

Contractul de report (continuare)

Efectele contractului de report• Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. 3 din Codul comercial, proprietatea titlurilor se transferă la

cumpărător.• Prin urmare, operează un dublu transfer al dreptului de proprietate:

- la încheierea contractului, de la reportat la reportator; - la termenul stabilit de părţi, de la reportator la reportat (dreptul purtând asupra unor titluri de aceeaşi specie).- Părţile pot stipula ca primele rambursări şi dobânzile ce se vor cuveni titlurilor în termenul reportului să rămână în profit vânzătorului. (art. 74 alin. 4 din Codul comercial)- Contractul de report este un contract translativ de proprietate (spre deosebire de contractul de împrumut garantat prin gaj), astfel încât reportatorul va culege fructele civile produse de titlurile de credit, dacă părţile nu au convenit ca acestea să se cuvină reportatului.

Încetarea contractului de report• Contractul de report încetează la termenul stabilit de părţi• La împlinirea termenului, părţile pot prelungi contractul (pot amâna termenul pentru lichidare), cu

obligaţia de a păstra condiţiile iniţiale• Dacă la expirarea termenului reportului părţile lichidează diferenţele spre a face separat plăţile lor

şi reînnoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin calitatea sau specia lor, sau pe un alt preţ, atunci se consideră că părţile au încheiat un nou contract de report. (art. 76 din Codul comercial)

Reglementarea contractului de report în noul Cod civil (art. 1772-1776)

Caracterizare generală a altor contracte civile şi comerciale

(continuare)

Contractul de cont curent• Sediul materiei este reprezentat de dispoziţiile art. 370-373 din Codul comercial• Contractul de cont curent este contractul prin care părţile (coremişti) convin ca, în loc să achite imediat creanţele

lor reciproce, izvorâte din prestaţiile (remize sau rimese) făcute de una către cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.

• Cel care face prestaţia va apărea în cont în calitate de creditor, iar cel care primeşte prestaţia dobândeşte calitatea de creditor şi datorează suma corespunzătoare.

• Creanţele reciproce fuzionează într-un sold exigibil. Odată trecute în cont, sumele de bani devin simple articole de debit sau de credit. La scadenţă, posturile (articolele) de activ şi cele de pasiv se însumează separat, iar coremistul care va fi debitor va trebui să achite soldul rezultat.

• Contractul de cont curent este faptă de comerţ conexă, dobândind comercialitate atunci când prestaţiile reciproce rezultă din operaţiuni comerciale.

• Când contractul se încheie între comercianţi, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Codul comercial, contractul de cont curent este prezumat a fi comercial.

• Caractere juridice- un contract bilateral (sinalagmatic); creditul acordat reciproc de coremişti este de esenţa contractului de cont curent;- un contract intuitu personae; el se desfiinţează prin moartea, falimentul sau incapacitatea uneia dintre părţi.- un contract cu titlu oneros; sumele înscrise în cont sunt producătoare de dobânzi, de la data înscrierii; aceste sume

vor fi datorate de debitor.- un contract consensual; este valabil încheiat prin simplul acord de voinţe al părţilor, fără a fi necesară, ad validitatem,

nici o formalitate suplimentară;- un contract cu executare succesivă; - un contract accesoriu; se încheie în vederea executării altui contract sau a altor contracte între aceleaşi părţi.

Contractul de cont curent (continuare)

• Efectele contractului de cont curent• Efectele principale ale contractului de cont curent sunt:efectul de plată - prin transferul dreptului de proprietate asupra remizelor reciproce şi alternative;novaţia - obligaţia iniţială se stinge şi este înlocuită cu o nouă obligaţie, al cărei temei este contractul de cont curent. indivizibilitatea - sumele înscrise în cont în baza prestaţiilor reciproce îşi pierd individualitatea, contopindu-se într-un tot

indivizibil; până la încheierea contului, nu se poate stabili care dintre coremişti are calitatea de creditor şi care are calitatea de debitor.

compensaţia – datoriile reciproce ale părţilor se sting până la concurenţa debitului şi a creditului, urmând ca partea debitoare să plătească efectiv eventuala diferenţă (soldul).

• Efectele secundare ale contractului de cont curent sunt curgerea de drept a dobânzilor – pentru sumele trecute în contul curent în debitul primitorului prestaţiei, curg dobânzi

de la data înscrierii operaţiunii;drepturile la comision – partea care este îndreptăţită la plata unui comision se poate credita în cont. Dreptul la

comision se poate referi şi la comisionul băncii.alte cheltuieli - partea care a făcut anumite cheltuieli pentru operaţiunea înscrisă în cont (cu poşta, vama etc.) are

dreptul să se crediteze în cont cu sumele respective, care sunt producătoare de dobânzi de la data înscrierii.• Contractul de cont curent e de drept desfiinţat:- Prin scadenţa termenului convenit;- În lipsă de convenţiune, prin retragerea uneia din părţi;- Prin falimentul uneia din părţi.- Desfiinţarea contractului de cont se poate cere în caz de moarte, de interdicţiune sau incapacitate legală a uneia

din părţi.

Reglementarea contractului de cont curent în noul Cod civil (art. 2171-2195)