Teste Noi OMF an.iii 2015

1.C.S. La naştere , cavitatea bucală este:

A. Populată de o mare varietate de germeni patogeni;B. Populată de o mare varietate de germeni nepatogeni;C. Sterilă;D. Populată de o floră microbiană polimorfă;E. Populată de o floră microbiană anaerobă.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 7

2.C.M. Cavitatea bucală reprezintă un loc ideal de dezvoltare pentru microorganisme, care-s factorii ideali:

A. Temperatură optimă de dezvoltare;B. Condiţii de umeditate necesară;C. Mediu alcalin;D. Aport de substanţe plastice şi energetice permanente;E. O slabă rezistenţă imunitară.


3.C.M. Principalele specii microbiene din cavitatea bucală sunt:

A. Streptococci, stafilococi, pneumococi,B. Corynebacterii, bacilli gramnegativi şi grampozitivi;C. Vibrioni, spirili;D. Spirochete, levuri, hemofili;E. Specii tranzitorii ( stafilococul auriu, streptococul betahemolitic,

esherihia coli, mycobacterium etc.).M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 8

4.C.M. La nivelul cavitaţii bucale, cea mai mare cantitate de bacterii se găseşte:

A. Pe mucoasa geniană;B. Pe mucoasa buzelor;C. Pe faţa dorsală a limbii;D. Pe suprafaţa dinţilor;E. În glandele salivare.


5.C.M. Barierele naturale care apără organismul de pătrunderea germenilor patogeni sunt :

A. Pielea;B. Mucoasa cavităţii bucale;C. Bariera de organ (bariera hemato-encefalică);D. Imunitatea dobândită;E. Imunitatea naturală.


6.C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, sunt incriminate următoarele cauze:

A. Caria penetrantă cu gangrenă complicată cu parodontită periapicală, pungi parodontale adânci;

B. Leziunile traumatice ale părţilor moi şi ale porţiunii alveolare a maxilarelor;

C. Litiaza salivară, infecţii salivare acute;D. Suprainfectarea chisturilor, furunculul şi carbunculul;E. Corpi străini pătrunşi în ţesuturile moi.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

7.C.M. Unele tratamente stomatologice duc la complicaţii septice (abcese, flegmoane etc.):

A. Obturaţii radiculare cu modificări pulpare;B. Obturaţii de canal cu depăşire;C. Coroane-proteze prost adaptate cu iritări ale parodonţiului

marginal;D. Tratamente ortodontice;E. Anestezii loco-regionale.


8.C.M. Complicaţiile extracţiei dentare în unele cazuri pot provoca abcese, flegmoane:

A. În cazul în care nu s-a ales momentul potrivit (extracţia făcută ”la cald” fără drenare);

B. Când nu s-au îndepărtat elementele patologice;C. Extracţii traumatice;D. Resturi radiculare;E. În orice extracţie dentară.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320-321

9.C.M. Celulele implicate în fagocitoză sunt următoarele:

A. Polimorfonucleare neutrofile sanguine (leucocitele, limfocitele etc.);B. Macrofage tisulare din ficat (celulele Kupffer);C. Ţesutul conjunctiv (histiocite);D. Măduva osoasă, ţesutul osos (osteoclaste);E. Mononucleare circulante (monocite).


10. C.M. Imunitatea dobândită în infecţii se realizează prin acţiunea sistemului imuno-limfoid periferic, care este constituită din:

A. Ganglionii limfatici;B. Inelul limfatic Weldeyer;C. Splina;D. Limfocitele din mucoasă şi submucoasă;E. Macrofagi.


11. C.S. În unele cazuri, infecţia trece în fază cronică din motive că:

A. Pacientul nu se adresează la timp;B. Nu se depistează la timp şi tratamentul s-a început târziu;C. Antibioticoterapia incorectă;D. Bacteriile fagocitate nu pot fi degregate, persistând şi chiar

multiplicându-se în macrophage, localizarea intracelulară le protejează de antibiotic şi anticorpi;

E. Virulenţa microbilor patogeni scăzută.


12. C.M. Imunoglobulinele acţionează împotriva germenilor localizaţi extracelular, determinând:

A. Opsonizarea microorganismelor pentru a nu fi distruse de fagocite;B. Activarea lizei microorganismelor de către complement;C. Neutralizarea toxinelor;D. Inhibarea ataşării microorganismelor pe celulele organismului

uman;E. Inhibarea viruşilor extracelulari.


13. C.M. Apărarea antibacteriană este rezultatul unei acţiuni sinergice şi ordonate a proceselor de:

A. Imunitate umorală;B. Imunitate celulară;C. Factorilor de rezistenţă naturali;D. Activitatea sistemului cardio-vascular;E. Activitatea sistemului nervos.


14. C.S. În apărarea antibacteriană o contribuţie majoră o au procesele imunitare şi infecţiile cu exotoxine, rolul principal îl are:

A. Imunitatea celulară;B. Rezistenţa naturală;C. Activitatea sistemului cardio-vascular;D. Imunitatea umorală prin procese de neutralizare;E. Ambele tipuri de răspuns imunitar în egală măsură.


15. C.S. Infecţiile în care microorganismele se multiplică facultativ intracelular, rolul principal în apărarea antimicrobiană îl are:

A. Imunitatea umorală;B. Imunitatea celulară;C. Ambele tipuri de reacţie imunitară în egală măsură;D. Rezistenţa naturală;E. Starea general a organismului.


16. C.M. Inflamaţia acută reprezintă un complex de fenomene în mecanismul de producere, însă se pot distinge trei grupe de reacţii:

A. Vasculare;B. Reparare;C. Exudative;D. Alterative;E. Toate.


17. C.M. În inflamaţia acută au loc următoarele modificări vasculare:

A. Vasoconstricţie iniţială;B. Vasodilataţie arteriocapilară;C. Hiperemie acută;D. Creşterea permiabilităţii capilare;E. Exudaţia.


18. C.M. În inflamaţia acută este caracteristică formarea exudatului (edemul inflamator) constituit dintr-o componentă lichidă şi alta celulară, componenţa lor fiind:

A. Plasma care conţine substanţe antibacteriene şi antitoxice;B. Mediatorii chimici (serotonina, bradikinina);C. Ioni de K;D. Fibrinogen;E. Polimorfonucleare, monocite, macrofage.


19. C.M. Tipurile de inflamaţie acută, după natura şi caracterul exudatului inflamator, se deosebesc:

A. Inflamaţia seroasă cu cantitate mare de lichid, exudat bogat în proteine;

B. Inflamaţie fibrinoasă (exudat bogat în fibrin);C. Inflamaţia pseudomembranoasă (depozite alb-cenuşii pe mucoasă);D. Inflamaţie hemoragică (eritrocite);E. Inflamaţie catarală.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 26-27

20. C.M. Intervenţiile chirugicale ajutătoare în tratamentul endodontic sunt:

A. Osteotomia transmaxilară;B. Chiuretajul periapical;C. Rezecţia apicală, amputaţia radiculară, hemisecţia;D. Replantarea terapeutică;E. Extracţia dentară în orice caz.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167;

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 139.

21.C.M. Indicaţiile tratamentului chirurgical ajutător tratamentului endodontic sunt:

A. Gangrena pulpară şi complicaţiile ei;B. Leziunile traumatice ale dinţilor în treimea apicală;C. Chisturi radiculare;D. Obstacole pe canalul radicular (denticuli, ace rupte, obturaţii

incomplete);E. Anomalii radiculare anatomice (rădăcini curbe, canale înguste sau

lipsa lor).

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 142-143.

22.C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:

A. Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;B. Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;C. Chisturi radiculare mici;D. Fracturi radiculare în 1/3 apicală;E. Ace rupte în 1/3 apicală.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167.

23.C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:

A. Extracţia molarilor de minte incluşi;B. Parodontita apicală acută , în fază periapicală;C. Extracţia resturilor radiculare profunde;D. Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;E. Tratamentul parodontopatiilor cronice.


24.C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:

A. Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;B. Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;C. Sunt metode chirurgicale simple;D. Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;E. Se pot face în orice cabinet stomatologic.

25. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre următoarele situaţii:

A. Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;B. Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când

drenajul endodontic nu este posibil sau nu este eficient;C. Chisturile odontogene suprainfectate;

D. Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la complicaţii;

E. Gangrene la copii cu care nu se poate colabora.


26.C.S. Locul trepanării tablei osoase vestibulare pentru drenajul apical transmaxilar poate fi stabilit cu ajutorul:

A. Dispozitivul PICHLER;B. Dispozitivul DESIRABORDE;C. Dispozitivul MILLER;D. Dispozitivul TRAUNNER;E. Dispozitivul PARTSCH.


27.C.S. Care este diferenţa între tehnica clasică de drenaj apical transmaxilar şi tehnica Sargenti:

A. Tehnica Sargenti nu necesită repararea sediului apexului cu dispozitivul Traunner;

B. Incizia în tehnica Sargenti este orizontală;C. Tehnica Sargenti nu mai necesită decolarea mucoperiostului datorită

trepanării directe cu ajutorul fistulatorului;D. În tehnica clasică după trepanare se meşează cavitatea;E. În tehnica Sargenti canalul este obturat anterior operaţiei faţă de tehnica

clasică unde obturarea se face intraoperator.


28.C.S. În care din următoarele metode chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic se foloseşte dispozitivul Traunner:

A. Rezecţia apicală;B. Amputaţia radiculară;C. Drenajul apical transmaxilar;D. Chiuretajul periapical;

E. În nici una.


29.C.S. După osteotomia transmaxilară plaga operatorie:

A. Se suturează cu fire de catgut, resorbabile;B. Se suturează cu fire neresorbabile;C. Se închide cu un obturator acrilic;D. Se lasă deschis fără drenaj;E. În această intervenţie nu este plagă.


30.C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:

A. Parodontitele apicale acute în stadiul endoosos;B. Parodontitele apicale cronice granulomatoase;C. Osteită periapicală cronică;D. Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;E. Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.


31.C.M. Indicaţiile chiretajului periapical sunt:

A. Periodontita apicală acută;B. Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;C. Necroza de apex;D. Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;E. Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecţia apicală

cu obturaţie direct.


32.C.S. Avantajul chiuretajului periapical constau în:

A. Păstrarea lungimii totale a rădăcinii;B. Certitudinea radicalităţii intervenţiei;C. Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;D. Nu alterează implantarea dintelui;E. Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.


33.C.S. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:

A. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;

B. După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;

C. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică fixă;

D. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul unei proteze mobile;

E. Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.


34.C.S. La un canin superior cu reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom periapical, se recomandă:

A. Osteotomie transmaxilară;B. Chiuretaj periapical;C. Rezecţie apicală cu obturaţie directăD. Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;E. Amputaţie radiculară.

35.C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:

A. Parodontită apicală cronică granulomatoasă;B. Parodontită marginal cronică cu pungi profunde;C. Chisturi radiculare mici şi mijlocii;D. Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;

E. Parodontita marginală cronică hiperplazică.


36.C.M. Indicaţi în care din următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:

A. Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;

B. Parodontite apicale acute;C. Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;D. Căi false în apropierea apexului;E. Osteoradionecrozele maxilarelor.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170-171.

37.C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:

A. Parodontita apicală cronică granulomatoasă;B. Chistul radicular;C. Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după

tratament endodontic;D. Supurări în focarul de fractură a mandibulei;E. Parodontită marginal cronică.


38.C.S. Pregătirea dintelui în vederea rezecţiei apicale impune:

A. Obturaţia de canal cu depăşire;B. Cimentarea dispozitivului corono-radicular pregătit anterior;C. Trepanarea dintelui, curăţirea cavităţii carioase, tratamentul

mecanic al canalului radicular;D. Reducerea septicităţii bucale prin spălături antiseptice;E. Antibioterapie profilactică.


39.C.M. Rezecţia are ca obiective principale:

A. Extirparea apexului radicular;B. Extirparea procesului patologic periapical;C. Obturaţia corectă a canalului radicular;D. Evitarea deschiderii sinusului;E. Extracţia dintelui cauzal.


40.C.S. Obturaţia canaliculară într-o rezecţie apicală cu obturaţie anterogradă este indicat să se facă:

A. Cu 24 ore înaintea operaţiei;B. Ca prim timp al operaţiei;C. La 24 ore după operaţie;D. După extirparea procesului patologic şi rezecţia apexului;E. Nu are importanţă momentul când aceasta se face.


41.C.S. În ce situaţie este preferată incizia Partsch în rezecţia apicală:

A. La incisivii inferiori;B. La molarii superiori;C. La premolarii inferiori;D. La incisivii superiori;E. Niciodată.


42.C.M. Care sunt elementele ce condraindică o rezecţie apicală:

A. Leziunile ce impun rezecţia a mai mult de o treime din rădăcină;B. Imposibilitatea obturării complete, în cazul metodei retrograde, a

porţiunii de canal rămasă neobturată iniţial;C. Coexistenţa unei parodontite marginale cornice cu osteoliză

importantă;D. Rapoarte anatomice importante cu sinusul maxilar sau gaura mentonieră;E. Vecinătatea dintelui respectiv cu o tumoră benignă.


43.C.M. Care din următoarele tipuri de incizii se pot folosi pentru rezecţia apicală:

A. Incizie în “Z”,B. Incizia Pichler;C. Incizia Partsch;D. Incizia în “L”;E. Incizie trapezoidală.


44.C.M. Care dintre următorii timpi operatori sunt specifici rezecţiei apicale:

A. Trepanarea tablei osoase vestibulare;B. Chiuretajul ţesutului patologic;C. Incizia PICHLER;D. Secţiunea rădăcinii sub podeaua camerei pulpare;E. Descoperirea tablei osoase vestibulare.


45.C.M. Precizaţi în care din următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală cu obturaţie retrogradă:

A. Lezarea apexului unui dinte frontal superior în timpul odontectomiei unui canin inclus;

B. Rezecţia de intoleranţă faţă de obturaţia de canal cu depăşire;

C. Granulom apical la un dinte cu dispozitiv corono-radicular cimentat şi obturaţie incompletă de canal;

D. Chisturi periapicale care întreţin o secreţie pe canal;E. Obturaţie incompletă de canal efectuată cu material care nu se pot

îndepărta.


46. C.S. Uneori după rezecţia apicală, pe radiografie se observă imagini radiotransparente, de formă rotundă sau semilunară, în jurul rădăcinii (umbrele lui Hammer). Ele reprezintă:

A. Recidive postoperatorii;B. Eşecuri postoperatorii;C. Cicatrizare fibroasă;D. Osteită postoperatorie;E. Cicatrizare osoasă.


47.C.S. Condiţia esenţială în efectuarea amputaţiei radiculare este ca:

A. Rădăcinile să fie sudate în bloc;B. Tratamentul rădăcinii ce urmează a fi conservată să fie corect

efectuat, preoperator şi controlat radiologic, fără reacţie periapicală;C. Molarii să aibă canale permeabile;D. Rădăcina să fie curbă pentru a mări suprafaţa de sprijin osos;E. Rădăcina restantă să fie recurbată mezial, pentru a se opune extracţiei.


48.C.M. Care dintre următoarele accidente intraoperatorii se pot produce în timpul unei rezecţii apicale:

A. Lezarea ganglionului sfeno-palatin;B. Fractura tuberozitaţii maxilarului;

C. Perforarea planşeului foselor nazale;D. Deschiderea sinusului maxilar;E. Lezarea pachetului vasculo-nervos mentonier.


49.C.S. Amputaţia radiculară se poate practica:

A. La molarii superiori şi inferiori;B. La premolarii superiori şi inferiori;C. Din punct de vedere tehnic intervenţia este mai uşor de efectuat la

monoradiculari;D. La premolarii şi molarii superiori;E. În principiu intervenţia se poate efectua la toate grupele de dinţi, dar din

cauza condiţiilor anatomice nu toţi dinţii pot beneficia de această metodă.


50.C.M. La molarii superiori, se pot practica amputaţia radiculară pentru:

A. Rădăcina mezio-vestibulară;B. Rădăcina disto-vestibulară;C. Ambele rădăcini vestibulare;D. Rădăcina palatinală;E. Nici una dintre acestea.


51.C.M. Replantarea terapeutică a dinţilor este indicată în:

A. Gangrene pulpare la molari în care tratamentul este împiedicat de imposibilitatea accesului corect pe canal;

B. Parodontite apicale cronice la pluriradiculari imposibil de tratat endodontic;

C. Procese osteitice interradiculare;D. Perforaţii radiculare accidentale la molari;

E. În toate cazurile enumerate mai sus.


52.C.M. Termenul “Dentiţie” defineşte totalitatea fenomenelor:

A. Fenomen biologic complex;B. Evolutive;C. Dinamice;D. Formarea şi creşterea dinţilor;E. Erupţia dentară.


53.C.M. Erupţia dentară prezintă un fenomen biologic complex şi:

A. Este ultima etapă a dentiţiei;B. Dinţii traversează osul şi fibromucoasa gingivală;C. Exteriorizând coroana în cavitatea bucală;D. Integrarea pe arcada dentară;E. Formează muşcătura.


54.C.S. La om se întâlnesc mai multe dentiţii:

A. Monofiodont (o edentiţie);B. Difiodont (două dentaţii succesive);C. Trifiodont (trei dentaţii seccesive);D. Multifiodont;E. Dentaţii mixte (monofiodont, difiodont).


55.C.S. Erupţia dinţilor permanenţi cu excepţia molarilor de minte se desfăşoară între:

A. 4-15 ani;B. 6 şi 12-13 ani;C. 6-18 ani;D. 5-20 ani;E. 5 şi 18-20 ani.


56.C.S. Erupţia molarilor de minte se desfăşoară între:

A. 15-30 ani;B. 18 şi 25-30 ani;C. 15-20 ani;D. 16-18 ani;E. 20-25 ani.


57.C.M. Factorii locali care determină incluzia dentară sunt:

A. Malformaţii corono-radiculare ale dintelui inclus;B. Obstacole în calea de erupţie: persistenţa peste limita normal a

dintelui temporar, dinţi supranumerari, tumori sau pseudotumori în calea dintelui inclus;

C. Dizarmonia dento-maxilară;D. Leziuni ale maxilarelor: traumatisme în copilărie, despicături labio-

maxilo-palatine etc;E. Toţi aceşti factori.


58.C.M. Momentul erupţiei dinţilor permanenţi este influenţat de o serie de factori:

A. Sexul (apariţia mai devreme cu 3-5 luni la fete);B. Clima;C. Factorii socio-economici;D. Urbanizarea;E. Diferenţe rasiale.

Prelegeri.

59.C.M. O serie de factori generali pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi:

A. Endocrinopatiile;B. Bolile genetice (sindromul Down, Turner);C. Disfuncţiile nutriţionale metabolice;D. Boli ale aparatului digestive;E. Boli cardio-vasculare.

Prelegeri.

60.C.M. Factorii locali care pot produce variaţii patologice în cronologia erupţiei dinţilor permanenţi pot fi:

A. Angioamele, fibrangioamele feţei;B. Obstacole în calea erupţiei dentare;C. Gangrene complicate a dinţilor temporari;D. Extracţia precoce a dinţilor temporari;E. Igiena proastă a cavităţii bucale.

Prelegeri.

61.C.M. Dintre factorii generali ce pot provoca incluzia dentară pot fi enumeraţi următorii:

A. Rahitismul;B. Anemiile;C. Disfuncţiile endocrine;D. Malnutriţiile;E. Sifilisul congenital.


62.C.M. Simptomele clinice ale incluziei dentare sunt:

A. Lipsa de pe arcadă a dintelui;B. Existenţa unui spaţiu pe arcadă;C. Prezenţa tremelor şi a diastemelor;D. Deformaţii osoase;E. Prezenţa unei proeminenţe a planului osos.


63.C.M. Adeseori semnele clinice obiective sunt reliefate prin accidente şi complicaţii generale de dintele inclus, care-s ele:

A. Inflamatorii;B. Nervoase;C. Mecanice;D. Tumorale;E. Dificultăţi în protezare.


64.C.M. Examenul radiologic cu film endobucal, ne poate prezenta:

A. Prezenţa dintelui inclus;B. Poziţia în os a dintelui;C. Adâncimea incluziei şi direcţia axului dintelui;D. Raportul cu formaţiuni anatomice;E. Prezenţa de formaţiuni sau leziuni asociate (chisturi, tumori, focare

de osteită).

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 228.C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 261.

65.C.M. Redresarea chirurgical-ortodontică a caninilor incluşi are următoarele indicaţii:

A. Vârsta tânără;B. Incluzia nu prea profundă;C. Spaţiu suficient pe arcadă;D. Dintele este în poziţie puţin oblică sau vertical;E. Caninul prezintă numai anomalii de formă dar nu şi de volum.


66.C.S. Gingivostomatita odontiazică se caracterizează prin:

A. Unilateralitatea fenomenelor;B. Debutul brusc;C. Ulceraţii acoperite de depozite alb-gălbui uşor detaşabilă;D. Bilateralitatea fenomenelor pe mucoasa jugală;E. Debutul lent,insidios.


67.C.S. Redresarea chirurgical-ortodontică a caninilor superiori incluşi este posibilă într-una din următoarele situaţii:

A. La pacienţii tineri, sănătoşi, la care există sau poate fi creat spaţiul necesar pe arcadă, iar dintele inclus nu este malformat şi este într-o poziţie favorabilă erupţiei;

B. La pacienţii cu edentaţii întinse, la care este necesar un stâlp în regiunea caninului;

C. La pacienţii tineri care nu se pot prezenta la tratamente ortodontice îndelungate;

D. La pacienţii cu dizarmonii dento-alveolare, pentru a preveni migrarea dinţilor vecini;

E. În toate aceste situaţii.


68.C.S. Care dintre următorii dinţi permanenţi rămân cel mai frecvent în incluzie:

A. Molarii de minte superiori;B. Molarii de minte inferiori;C. Caninii superiori;D. Caninii inferiori;E. Premolarii superiori şi inferiori.


69.C.S. Care este semnificaţia termenului de odontectomie:

A. Extracţia unui dinte supranumerar;B. Extirparea unui odontom;C. Extirparea oricărei tumori odontogene;D. Extracţia unui dinte printr-o metodă chirurgicală;E. Extracţia unui dinte inclus.


70.C.M. Printre semnele clinice ale incluziei dinţilor permanenţi figurează:

A. Supuraţii ale părţilor moi perimaxilare;B. Prezenţa pe arcadă a unui dinte temporar după depăşirea perioadei

normale de erupţie;C. Absenţa dintelui permanent;D. Malpoziţii dentare de vecinătate;E. Modificarea rapoartelor normale de ocluzie.


71.C.M. Factorii favorizanţi ai accidentelor de erupţie ai molarilor de minte inferiori sunt:

A. Fracturi ale unghiului mandibulei în antecedente;

B. Oblicitatea axului de erupţie;C. Structura osului şi a fibromucoasei gingivale în această zonă;D. Rapoartele anatomice de vecinătate;E. Extracţia precoce a dinţilor temporari.


72.C.S. Profilaxia complicaţiilor erupţiei molarului de minte inferior, când se constată existenţa unor factori favorizanţi se poate rezolva prin:

A. Igienă bucală riguroasă;B. Tratament ortodontic;C. Germectomie;D. Extracţia profilactică a molarului de 6 ani;E. Tratamentul complicaţiilor se face de preferat în momentul de debut.


73.C.M. Accidentele şi complicaţiile provocate de erupţia molarului de minte inferior sunt variate şi pot fi sistematizate astfel:

A. Complicaţii septice;B. Complicaţii mecanice;C. Tulburări trofice;D. Tulburări nervoase;E. Complicaţii tumorale.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 222-223.C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 244.

74.C.M. Complicaţiile septice în erupţia molarului de minte inferior pot fi:

A. Pericoronarita congestivă;B. Pericoronarita supurată;

C. Abcese submandibular, sublingual, latero-faringian, pterigo-mandibular, maseterin;

D. Osteite, osteomielite;E. Adenite acute şi cronice.


75.C.M. Complicaţiile septice la distanţă în erupţia molarului de minte inferior pot fi:

A. Tromboflebita sinusului cavernos;B. Complicaţii pulmonare;C. Septicemii;D. Septicopiemii;E. Complicaţii septic vasculare (tromboflebite a venelor faciale), cardiac.


76.C.M. Dintre tulburările sensitive, provocate de erupţia dificilă a molarului de minte inferior, fac parte:

A. Sinalgiile dento-cutanate;B. Paraliziile faciale;C. Trismusul;D. Algiile cervico-faciale;E. Nevralgiile dentare.


77.C.M. În pericoronarita congestivă simptomatica este prezentată de:

A. Dureri spontane sau provocate de intensitate variabilă, în regiunea retromolară, jenă în deglutiţie şi discret trismus;

B. În regiunea retromolară mucoasa hiperemiată, congestivă, tumefiată, uneori pe ea se vede amprenta antagonistului;

C. La presiune, de sub capuşonul de mucoasă apare o secreţie serosanguinolentă;

D. La palpare cu sonda dentară se percepe coroana molarului de minte inferior;

E. După câteva zile fenomenele inflamatorii retrocedează ori evoluiază spre supuraţie.


78.C.M. Pericoronarita supurată are o gamă bogată de simptome, care sunt ele:

A. Starea general alterată cu febră 38-39°C, inapetenţă, insomnia, cefalee;

B. Genă în deglutiţie şi trismus antalgic şi se datorează inflamaţiei locale;

C. Durere vie retromolară ce iradiază în regiunea auriculo-temporală şi de-a lungul mandibulei;

D. Tumefiere şi congestie a tegumentelor în regiunea periangulomandibulară;

E. La palpare se constată o îngroşare periostală la nivelul unghiului mandibular, adenopatie.


79.C.M. Local (endobucal) în pericoronarita supurată se determină:

A. Capişonul de mucoasă îngroşat, tumefiat, congestionat, dureros la presiune;

B. Se determină amprenta dintelui antagonist ;C. De sub capişon la presiune apare puroi;D. Cu sonda dentară se poate palpa coroana dintelui de minte;E. Complicaţii septic în părţile moi (abcese şi flegmoane).


80.C.M. În pericoronarita supurată procesul septic difuzează pe faţa internă şi externă a mandibulei şi duce la:

A. Supuraţii ale planşeului bucal;B. Abces latero-faringian;C. Abces pterigo-mandibular;D. Abces maseterin;E. Abces al logei submandibulare.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 250.Prelegeri.

81.C.M. Dintre complicaţiile inflamatorii ale erupţiei molarilor de minte inferiori fac parte :

A. Sinalgiile dento-alveolare;B. Anorexia;C. Pericoronarita congestivă;D. Gingivostomatita odontiazică;E. Abcesul buccinatomandibular.


82.C.S. Ulceraţiile obrazului şi limbii ca complicaţie în erupţia molarului de minte este de ordin:

A. Septic;B. Mecanic;C. Trofic;D. Nervos;E. Tumorală.


83.C.M. Complicaţiile mecanice în accidentele erupţiei molarului de minte inferior la nivelul mucoasei pot fi:

A. Ulceraţii ale obrazului prin erupţie vestibulară;B. Ulceraţii ale limbii prin erupţie lingual;C. Ulceraţii ale buzei superioare;D. Ulceraţii ale vălului palatin;E. Ulceraţii ale plicii pterigopalatine.


84.C.S. Gingivostomatita odontiazică în accidentele de erupţie a molarilor de minte inferiori este o tulburare:

A. Mecanică;B. Neurotrofică;C. Septic;D. Nervoasă;E. Tumorală.


85.C.M. Infecţia sacului pericoronar al molarului de minte inferior inclus se poate produce pe următoarele căi:

A. Pe cale directă din cavitatea bucală;B. Pe cale directă în timpul odontectomiei;C. De la o leziune din vecinătate a molarului 2;D. De la o leziune cutanată;E. Pe cale endogenă.


86.C.M. Tratamentul pericoronaritei acute congestive constă în :

A. Irigaţii locale cu soluţii calde antiseptice (permanganat de potasiu, cloramină, apă oxigenată, clorhexidină, dimexid, dioxidin);

B. Fizioterapie (laseroterapie, diatermie, ultrasunet);C. Vitamine, antialgice, antihistaminice, antiinflamatoare;D. Drenajul sacului pericoronar;E. Decapişonarea.


87.C.M. Decapişonarea ca tratament conservator al accidentelor de erupţie a molarilor de minte inferiori se aplică în cazurile în care:

A. Accidentul de erupţie se înregistrează la adolescenţi;B. Există spaţiu de erupţie pe arcadă;C. Pacientul nu suferă de boli degenerative;D. Coroana este acoperită cu o fibromucoasă subţire aşezată orizontal;E. Molarul se află în poziţie corectă.


88.C.M. Decapişonarea sau operculectomia după Laskin constă în excizia capişonului şi este indicată în cazul când avem:

A. Capişon de mucoasă subţire care acoperă faţa ocluzală a molarului de minte ca o “faţă de masă”;

B. Incluzia vertical a molarului de minte;C. Rădăcinile M3 drepte sau uşor recurbate distal;D. Spaţiu sufficient pe arcadă pentru erupţia M3;E. Incluzia submucoasă, iar osul să nu interfere faţa ocluzală a M3.


89.C.S. Incizia în decapişonare sau operculectomie are forma de:

A. “Z”;B. Triunghi;C. Pătrată;D. Circumscrie coroana molarului de minte;E. Ovală.


90.C.M. În timpul odontectomiei molarului de minte inferior inclus, se pot produce o serie de accidente, cum ar fi:

A. Fractura mandibulei;B. Luxaţia mandibulei;

C. Fractura rădăcinilor molarului 3;D. Fractura sau luxaţia molarului de 12 ani;E. Supuraţia şi dehiscenţa plăgii.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 237.C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 275-276.

91.C.M. Volumul abceselor variază în raport cu:

A. Numărul şi virulenţa germenilor patogeni;B. Capacitatea de apărare a organismului;C. Localizarea procesului;D. Starea generală a organismului;E. Funcţia sistemului cardio-vascular.


92.C.M. Schimbările metabolice în focarul inflamator sunt caracterizate prin:

A. Predominanţa glicolizei anaerobe cu formarea de acizi piruvic şi lactic;

B. Intensificarea metabolismului proteic cu acumularea de globuline, polipeptide, peptone, acizi aminaţi;

C. Acumularea unei mari cantităţi de lipide;D. Creşterea presiunii osmotice în focar;E. Acidoza metabolică iniţial compensată, iar ulterior decompensată,

care este consecutivă stazei şi hipoxiei.M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 37-38

93.C.M. Hipoxia şi acidoza în ţesuturile infectate determină, la rândul lor:

A. Creşterea acumularii locale de apă;B. Acumularea de potasiu în exudatul inflamator;C. Stimularea terminaţiilor nervoase sensitive cu apariţia durerii;D. Creşterea permiabilităţii vaselor mici, diminuarea tonusului

vascular;

E. Intensificarea afluxului de neutrofile, stimularea activităţii fibroblaştilor.M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 38

94.C.M. În producerea proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori favorizanţi locali, ca:

A. Leziunile traumatice osoase (fracturi deschise în cavitatea orală);B. Tumorile maxilare, suprainfectarea chisturilor;C. Corpii străini pătrunşi accidental în mucoasă;D. Complicaţiile anesteziei loco-regionale, complicaţiile extracţiei

dentare;E. Complicaţiile diferitelor tratamente stomatologice.


95.C.M. În producerea efectivă a proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori favorizanţi generali, ca:

A.Vârsta , supuraţiile fiind mai frecvente în perioada în care sistemul dento-alveolar este mai afectat;

B.Reactivitatea natural diminuată a organismului;

C.Stările de caşexie, stările de denutriţie în bolile cronice şi carenţiale;

D.Afecţiunile neurologice sau neoropsihice;

E.Tratamentul îndelungat cu antibiotice sau cortico-steroizi pe cale orală.

96.C.M. În producerea proceselor inflamatorii perimaxilare, intervin un şir de factori determinanţi, ca:

A. Leziunile dentoparodontale ca gangrene pulpare complicate cu parodontite apicale acute sau reacutizate;

B. Pungi parodontale adânci;C. Fracturi dentare;D. Accidente de erupţie dentară;

E. Exacerbarea virulenţei germenilor patogeni, prin selecţionarea unor tipuri bacteriene în urma tratamentului îndelungat cu antibiotice, corticosteroizi, citostatice.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

97.C.M. Particularităţile de localizare, debut şi evoluţia infecţiilor buco-maxilo-faciale pot fi determinate de:

A. Caracteristicile morfologice ale regiunii;B. Tipul şi virulenţa germenilor cauzali;C. Reactivitatea bolnavului;D. Precocitatea intervenţiei chirurgicale;E. Toate acestea.


98.C.M. Trismusul este un semnificativ ce însoţeşte:

A. Fracturile mandibulei;B. Supuraţiile cu punct de plecare dinţii frontali;C. Supuraţiile cu punct de plecare molarii inferiori;D. Pericoronarita molarului de minte;E. Toate acestea.

99.C.M. Mecanismele patogene prin care difuzează agenţii infecţioşi în părţile moi sunt:

A. Calea transosoasă;B. Calea submucoasă:C. Calea directă;D. Calea septică;E. Calea hematogenă.


100. C.S. Anatomo-patologic flegmonul se caracterizează prin:

A. Vasodilataţie accentuată, exsudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular;

B. Tromboză septic vasculară urmată de necroză cu apariţia de bule gazoase;

C. Congestie capilară;D. Hemoragii difuze;E. Membrană piogenă ce conţine în interior cellule parţial sau total distruse

alături de histiocite, plasmocite, limfocite.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 323

101.C.M. Infecţia sacului pericoronar se poate face:

A. Direct din cavitatea bucală;B. De la o pungă parodontală;C. De la o parodontită apicală la un dinte vecin;D. Pe cale hematogenă;E. De la o alveolă postextracţională.

102. C.M. Flegmonul reprezintă forma difuză a proceselor supurative, caracterizată prin:

A.Tendinţa invadantă extensivă a procesului septic;

B.Este constituit din ţesuturi necrozate, celule parţial sau total distruse;

C.Predomină congestia capilară şi hemoragiile difuze;

D.La palpare se percepe infiltrat dur, dureros;

E.Consistenţa şi mirosul puroiului depinde de germenii cauzali.


103. C.M. Calea submucoasă de difuzare în infecţiile părţilor moi perimaxilare are ca punct de plecare mai ales:

A. Accidentele de erupţie ale dinţilor;B. Parodontitele apicale;C. Parodontitele marginele;D. Prezenţa unor corpi străini;E. Infecţii faringo-amigdaliene.


104. C.M. Calea limfatică de difuzare a infecţiilor părţilor moi perimaxilare poate avea ca punct de plecare:

A. Accidentele de erupţie ale dinţilor;B. Parodontitele apicale;C. Parodontitele marginale;D. Fracturi ale maxilarelor;E. Infecţii faringo-amigdaliene.


105. C.M. Calea directă de difuzare a infecţiilor moi perimaxilare poate avea ca punct de plecare:

A. Accidente de erupţie ale dinţilor;B. Parodontite apicale;C. Parodontite marginale;D. Prezenţa unor corpi străini;E. Infecţii faringo-amigdaliene.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 321M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 43

106. C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, flora microbiană este de regulă:

A. Specifică;B. Nespecifică;C. Mixtă;D. Polimorfă;E. Acidofilă.


107. C.M. Precizaţi care dintre următoarele forme anatomopatologice ale proceselor infecţioase perimaxilare se caracterizează prin absenţa colecţiilor limitate:

A. Celulita acută;B. Celulita cronică;C. Abcesul lojilor superficiale;D. Abcesul lojilor profunde;E. Flegmonul.


108. C.S. Obţinerea unei culturi şi antibiograma se face:

A. După instituirea tratamentului procesului inflamator;B. În timpul tratamentului;C. Înaintea instituirii tratamentului cu antibiotice;D. Când apar complicaţii în timpul tratamentului;E. Nu se face deloc.


109. C.M. Capacitatea de apărare a organismului uman în infecţiile odontogene poate fi redusă în cazul existenţei unor:

A. Boli metabolice decompensate (diabetul sever, afecţiuni renale grave, alcoolismul sever, malnutriţie);

B. Limfoame şi diferite tipuri de neoplasme;C. Tratamente anticanceroase (chimioterapia, radio sau

roengenterapia);D. Tratamente imunosupresorii ( pacienţi cu transplant de organe

sau boli autoimune);E. Boli cardiovasculare severe.

110. C.M. Unele medicamente care sunt administrate timp îndelungat reduc capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiilor oro-maxilo-faciale:

A. Cortizonul;B. Citostaticele;C. Imunosupresoarele;D. Radioterapia (cobalt);E. Nici una din ele.

111. C.M. În procesele inflamatorii odontogene nu este necesară însămânţarea şi antibiograma:

A. Abcese bine circumscrise;B. Abcese vestibulare minore;C. Abcese parodontale;D. Alveolita;E. Pericoronorita.

112. C.M. Tratamentul cu antibiotice poate fi indicat în caz de:

A. Infecţie instalată acut;B. Tumefacţie difuză;C. Apărarea gazdei compromise;D. Implicarea spaţiilor interfasciale;E. Starea generală alterată, temperatura corporală de 38°C şi mai

sus.

113. C.M. În unele situaţii (de infecţii odontogene) nu se utilizează antibiotice în tratament:

A. Abcese bine circuscrise;B. Abcese vestibulare minore;C. Alveolită uscată;D. Gangrene radiculare necomplicate;E. Pericoronarite medii.

114. C.S. Din punct de vedere histopatologic, celulita acută se caracterizează prin:

A. Vasodilataţie , exsudat seros, diapedeză leucocitară şi infiltrat celular al ţesuturilor;

B. Congestie capilară, o cavitate mică cu puroi, înconjurată de un strat subţire de ţesut de granulaţie, toate înglobate într-o masă de scleroză;

C. Prezenţa de ţesuturi necrozate, celule parţial sau total distruse, germeni fagocitaţi sau vii, înconjuraţi de fibroblaşti;

D. Existenţa unor celule epiteliale de tip pavimentos, stratificate, situate pe un ţesut fibros bine vascularizat numit lamina propria;

E. De la caz la caz, pot fi întâlnite oricare din aspectele de mai sus.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 323

115. C.M. Principiile de diagnostic şi tratament în procesele infecţioase perimaxilare de cauză dentară sunt:

A. Stabilirea severităţii infecţioase în funcţie de semnele clinice subiective şi obiective;

B. Evaluarea stării mecanismelor proprii de apărare ale pacientului;

C. Competenţa necesară efectuării intervenţiei respective (cabinet, spital);

D. Volumul tratamentului chirurgical (drenajul colecţiei şi îndepărtarea cauzei);

E. Tratamentul medical (farmacoterapia).

116. C.S. Semnul patognomic într-un abces este:

A. Împăstarea;B. Indurarea;C. Fluctuenţa;D. Febra 39,5°C;E. Starea generală alterată.

117. C.M. Localizarea infecţiilor odontogene este dependentă de o serie de factori şi anume:

A. Grosimea şi structura tablelor osoase ale maxilarelor;B. Raportul rădăcinilor dinţilor faţă de tablele osoase;C. Dispoziţia părţilor moi şi structura lojilor perimaxilare cu

abundenţă de ţesut grasos, conjunctiv şi limfatic;D. Inserţia mucoasei mobile, în raport cu apexurile dinţilor şi inserţiile

muşchilor perimaxilari, constituie elemente care influenţează evoluţia proceselor supurative;

E. Nici unul din ei.C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 294.

118. C.M. Despre abcesul vestibular se poate spune că:

A. Este mai frecvent la dinţii arcadei superioare;B. Debutează prin fenomene de parodontită apicală acută;C. Durerile dispar aproape complet când se erodează periostul;D. Incizia este longitudinală, până la planul osos;E. Se drenează 24-48 de ore cu meşa iodoformată.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 324-325

119. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului în semilună se face cu:

A. Adenita supurată submandibulară;B. Chistul dermoid suprainfectat;C. Submaxilita litiazică supurată;D. Abcesul submentonier;E. Abcesul lojii submandibulare.


120. C.M. Precizaţi care dintre următoarele semne clinice se întălnesc într-un abces perimandibular extern:

A. Tegumente congestionate;B. Tegumente cianotice;C. Infiltrat dur la palpare;D. Fluctuenţă la palpare;E. Crepitaţii gazoase.


121. C.M. Tumefacţia ce însoţeşte un abces cu punct de plecare 1.3 se localizează la:

A. Buza superioară;B. Obraz în regiunea distală;C. Regiunea pleoapei inferioare;D. Regiunea geniană;E. Toate acestea.


122. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului perimandibular intern submucos se face cu:

A. Wartonita litiazică;B. Abcesul perimandibular extern;C. Abcesul de lojă sublinguală;D. Abcesul de lojă submandibulară;E. Epulidele.


123. C.M. Diagnosticul diferenţial în abcesul perimandibular extern cu evoluţie cutanată se face cu:

A. Osteoperiostita de corp mandibular;B. Abcesul de lojă sublinguală;C. Abcesul de lojă submaxilară;D. Chistul dermoid;E. Adenita supurată submandibulară.


124. C.S. În care fază a unui abces dentar, trepanarea dintelui cu drenaj transodontal, antibioterapia şi spălături largi bucale pot constitui tratamente rezolutive:

A. Faza subperiostală;B. Faza submucoasă;C. Faza endoosoasă;D. Faza de fistulizare;E.Toate acestea.


125. C.M. Nu se practică niciodată antibioterapie de acoperire la un individ aparent sănătos, deoarece:

A. Există posibilitatea modificării ecologiei florei bucale;B. Se pot selecta tulpini rezistente la antibiotice;C. Se realizează o concentraţie minimă bacteriostatică postoperatorie;D. Se realizează o concetraţie minimă bactericidă pre- şi

postoperatorie;E. Toate acestea.


126. C.S. Abcesele palatinale, cu punct de plecare incisivii laterali, provoacă:

A. Abcese fusiforme (ovale, alungite);B. Abcese de formă rotunjită;C. Colecţii difuze;D. Colecţii închistate;E. Nici una dintre acestea.


127. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului palatinal se face cu:

A. Chisturile de maxilar suprainfectate;B. Goma luetică;

C. Tumora de maxilar superior cu evoluţie în boltă (de obicei cilindromul);

D. Necroza postanestezică;E. Toate acestea.


128. C.M. Într-un abces palatinal sunt prezente următoarele semne clinice:

A. Dureri de parodontită apicală acută;B. Tumefacţie care deformează bolta palatină;C. Trismus;D. Asimetria feţei;E. Febră mare.


129. C.S. Într-unul din abcesele periosoase se va face o incizie în felie de portocală:

A. Abcesele din regiunile 1.3, 2.3;B. Abcesele vestibulare; C. Abcesul mentonier;D. Abcesul palatinal;E. Abcesul migrator.


130. C.S. Abcesul în semilună se deschide:

A. Endobucal;B. Pe cale cutanată;C. Cu o incizie în felie de portocală;D. Cu o incizie liniară de o lungime de 7-8 cm;E. Printr-o puncţie cu un ac larg.


131. C.M. Condiţiile care favorizează cantonarea proceselor infecţioase mai frecvent la mandibulă sunt:

A. Prezenţa canalului mandibular;B. Frecvenţa mai mare a fracturilor la acest nivel;

C. Vascularizaţia săracă de tip terminal;D. Corticala groasă;E. Frecvenţa crescută a parodontopatiilor.


132. C.M. Însămânţarea osului cu germeni patogeni pe cale hematogenă poate avea drept cauză:

A. Sinuzita maxilară;B. Furunculul pielii;C. Impetigo;D. Gripa;E. Erizipel.


133. C.M. În cursul unei boli infectocontagioase, la nivelul oaselor maxilare se pot produce:

A. Creşterea receptivităţii ţesutului osos pentru germenii circulanţi;B. Congestie cu hiperemie şi vasodilataţie;C. Embolii şi tromboze capilare;D. Microabcese, demineralizări, necroză osoasă;E. Ischemia periostului.


134. C.M. Într-o osteită a corticalei osoase putem întâlni:

A. Febra moderată;B. Adenopatie loco-regională;C. Fond dureros continuu;D. Mobilitate dentară;E. Edem genian moderat.


135. C.M. Imaginea radiologică întâlnită în osteomielita difuză poate fi:

A. “Os Poros”;B. “Os ciuruit”;C. “Miez de pâine”;D. “Os pătat”;

E. “Os marmorat”.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 356.

136. C.M. Complicaţiile posibile ale osteomielitei difuze pot fi:

A. Supuraţii pulmonare;B. Pseudoartroze;C. Meningite;D. Mastoidite;E. Artrite temporomandibulare.


137. C.M. În necroza maxilarelor pot apărea ca transformări patologice:

A. Distrucţia măduvei osoase;B. Obstrucţia lumenului vascular;C. Endoflebita;D. Endarterita;E. Tromboze capilare.


138. C.M. Microscopic, procesul infecţios al oaselor maxilare trece prin următoarele etape:

A. Congestivă;B. De necroză osoasă;C. De supuraţie osoasă;D. De reparaţie osoasă;E. Toate acestea.


139. C.S. Ce factori prezintă cea mai mare importanţă în regenerarea osoasă după osteomielită:

A. Tratamentul efectuat;B. Rezistenţa pacientului;C. Periostul;D. Antibioterapia după antibiogramă;E. Tratamentul cât mai conservativ.


140. C.M. Diagnosticul diferenţial al osteomielitei cornice se face cu:

A. Osteoperiostita;B. Supuraţiile periosoase;C. Displaziile fibroase;D. Osteomielita acută;E. Tumori benigne osoase central şi periferice.


141. C.M. Procesul infecţios în osteomielita odontogenă poate avea o evoluţie:

A. Acută;B. Subacută;C. Cronică;D. Recidivantă;E. Nici una din ele.


142. C.S. Radiologic, osteomielita cronică este prezentată de:

A. Imagine de sarcofag;B. Os pătat;C. Os marmorat;D. Miez de pâine;E. Toate acestea.


143. C.M. Care dintre următoarele caracteristici aparţin corticotomiei:

A. Se execută în faza acută a bolii; B. Corticala se lasă pe loc şi se îndepărtează medulara;C. Se execută în faza cronică a bolii;D. Corticala osoasă este avasculară şi se îndepărtează;E. Este necesar irigaţie cu aspiraţie.


144. C.S. Care dintre substanţele următoare produc o osteonecroză centrală:

A. Bismut;B. Staniu;C. Mercur;D. Fosfor;E. Cupru.


145. C.S. Care din următoarele afirmaţii referitoare la radioosteonecroza maxilarelor este adevărată:

A. Apare întotdeauna la 1-2 luni de la iradiere;B. Porţiunea de os denodat se sechestrează rapid;C. Se produc frecvent fracturi în os patologic;D. Primul semn subiectiv este durerea;E. Imaginea radiografică este tipică.


146. C.M. Osteomielita cronică nesupurată sclerozantă apare:

A. În urma unei infecţii atenuate, germeni cu virulenţă scăzută;B. Mai frecvent la vârstnici;C. Fistulele, adeseori sunt intraorale;D. Radiologic, zone de transparenţă asociate cu radioopacităţi datorate

sclerozelor osoase;E. Os îngroşat, dinţi mobili, fistule multiple.


147. C.M. Necroza oaselor maxilare poate fi:

A. Un proces de distrucţie osoasă;B. Consecinţa tulburărilor trofice locale;C. Instalată prin electrocoagulare;D. În urma acţiunii factorilor chimici (fosfor, arsen,mercur);E. O complicaţie a tratamentului iradiant.


148. C.M. Regiunea geniană cuprinde următoarele structuri anatomice:

A. Pielea, ţesutul celular subcutanat;B. Stratul mucos aderent de m. buccinator;C. Planul scheletic constituit de faţa externă a molarului, maxilarului şi

a corpului mandibular;D. Mentonul;E. Orbita.


149.C.S. Abcesul migrator al obrazului are ca punct de plecare:

A. Osteomielita ramului ascendent;B. Procesele periapicale ale premolarilor inferiori;C. Pericoronarita supurată a molarilor de minte inferiori;D. Adenita supurată geniană;E. Osteomielita corpului mandibular.


150. C.S. În care formă clinică de abces găsiţi un cordon în grosimea obrazului, trismus şi supuraţii circumscrise în obraz:

A. Abces genian;B. Abces bazilar;C. Abces migrator al obrazului;D. Abces perimandibular extern;E. Pericoronarita supurată.


151. C.S. Într-un flegmon genian starea generală a pacientului este:

A. Septică, alterată;B. Fără schimbări;C. Uşor afectată;D. Gravă;E. De la caz la caz toate.


152. C.M. Corpii străini pătrunşi accidental în mucoasă pot fi punctul de plecare în:

A. Abcesul lojii sublinguale;

B. Abcesul palatinal;C. Abcesul perimandibular intern submucos;D. Abcesul limbii;E. Abcesul obrazului.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 327, 329,331,335.

153.C.M. Diagnosticul diferenţial al unui flegmon genian se face cu:

A. Flegmonul hemifacial;B. Chistele sebacee suprainfectate;C. Angioamele şi limfangioamele obrazului;D. Lipoamele obrazului;E. Flegmonul parotid-maseterin.


154. C.M. Diagnosticul diferenţial într-un abces de orbită se face cu:

A. Tromboflebita sinusului cavernos;B. Celulita orbital pasageră;C. Tumori de orbită;D. Supuraţiile spaţiului retromaxilar;E. Traumatisme orbito-zigomatice.


155. C.S. Regiunea temporală comunică cu:

A. Orbita;B. Regiunea parotidă;C. Loja subtemporală;D. Regiunea suborbitală;E. Regiunea maseterină.

156. C.M. Diagnosticul diferenţial al flegmonului regiunii temporale se face cu:

A. Abcesul (flegmonul) fosei subtemporale;B. Plăgi înţepate ale regiunii temporale;C. Tumori temporale;D. Osteomielita osului temporal;E. Toate.


157. C.S. Drenarea lojii cu puroi a regiunii temporale după incizie se face cu:

A. Lama de dren din cauciuc;B. Tuburi perforate din cauciuc;C. Fâşii de tifon steril;D. Meşe iodoformate;E. Tuburi din acrilat.


158. C.M. Conţinutul fosei infratemporale:

A. Muşchii pterigoidieni (median şi lateral);B. Artera maxilară internă;C. Plexul venos pterigoidian şi vena maxilară;D. Trunchiurile nervoase maxilar şi mandibular;E. Ţesutul celulo-adipos de umplutură.


159. C.S. În cazurile în care supuraţiile de fosă infratemporal au drept cauză o sinuzită maxilară supurată se indică:

A. Deschiderea supuraţiei endobucal retromaxilar;B. Deschiderea supuraţiei pe cale submandibulară;C. Deschiderea supuraţiei pe cale transsinusală;D. Deschiderea supuraţiei pe cale endobucală pterigomandibulară;E. Oricare cale este corectă.


160. C.M. Loja submandibulară comunică cu:

A. Loja sublinguală printr-o fisură situată între m. hioglos şi m. milohioidian;

B. Loja glandei parotide;C. Posterior cu loja parafaringiană;D. Pe traiectul a. maxilare şi v. faciale cu loja carotid cervical;E. Loja subtemporală.


161. C.M. Diagnosticul diferenţial într-un abces de lojă submaxilară, îl faceţi cu:

A. Adenita acută supurată;B. Submaxilita litiazică acută supurată;C. Adenopatiile metastatice;D. Adenopatiile specifice;E. Abces de lojă sublinguală.


162. C.S. Incizia în recesus, în cazul unei supuraţii de lojă submandibulară o efectuaţi în:

A. Supuraţiile anterioare ale lojii;B. Supuraţiile posterioare ale lojii;C. În ambele cazuri;D. În localizări de pe linia mediană;E. Când pacientul nu are trismus.


163. C.M. În spaţiul lojii submentoniere se găsesc:

A. Limfonoduli 2-3;B. Ţesut conjunctiv, ţesut adipos;C. Glanda sublinguală;D. Nervul hipoglos;E. Artera şi vena linguală.


164. C.M. Loja submentonieră comunică cu:

A. Loja sublinguală;B. Loja submandibulară;C. Loja parotidiană;D. Loja pterigomandibulară;E. Loja retromandibulară.


165. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului submentonier se face cu:

A. Ranula şi chistul dermoid;B. Adenita supurată;C. Osteomielita ramului ascendent;D. Piodermite cu localizare submentonieră;E. Abcesul perimandibular extern.


166. C.M. Loja glandei sublinguale se poate infecta de la:

A. Procese septice ale dinţilor frontali;B. Procese septice ale premolarilor şi molarilor;C. Pericoronarite suppurate ale molarilor de minte inferiori;D. Litiaza canalului Wharton;E. Toate acestea.


167. C.M. Tulburările funcţionale într-un abces sublingual sunt reprezentate de:

A. Disfagie;B. Jenă în masticaţie şi fonaţie;C. Mişcările limbii dureroase;D. Trismus pronunţat;E. Diplopie.


168. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului sublingual se face cu:

A. Abcesul lojii submandibulare;B. Abcesul subgingivomucos;C. Ranula şi chistul dermoid al planşeului bucal;D. Osteomielita mandibulei;E. Fractura de mandibulă.


169. C.M. În flegmonul (abcesul) limbii diagnosticul diferenţial se face cu:

A. Tumorile maligne ale limbii;B. Chisturile dermoide suprainfectate ale bazei limbii;C. Abcesele planşeului bucal;D. Macroglosia;E. Glosita.


170. C.M. Procesul infecţios în abcesul (flegmonul) maseterin se poate dezvolta:

A. Între muşchi şi piele;B. Între muşchi şi os;C. Între partea externă şi internă a muşchiului;D. În ramul ascendant al mandibulei;E. În glanda parotidă


171. C.S. Abcesul maseterin are, de obicei, ca punct de plecare:

A. Supuraţiile din lojele învecinate;B. Molarii de minte inferiori;C. Hematoame maseterine după lovituri;D. Injectie postanestezice;E. Fracturi ale unghiului mandibulei.


172. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului lojii maseterine se face cu:

A. Abcesul obrazului;B. Abcesul parotidian;C. Osteomielita ramului mandibular;D. Adenita supurată pretragiană;E. Flegmonul hemifacial.


173. C.S. În cazul unui abces maseterin, care este semnul funcţional dominant:

A. Hipersalivaţia;

B. Dispneea;C. Trismusul;D. Tahicardia;E. Disfagia.


174. C.M. Puncţia septică poate fi incriminată în etiologia următoarelor supuraţii:

A. Abces palatinal;B. Abces perimandibular intern submucos;C. Abcesul spaţiului pterigomaxilar;D. Abces vestibular;E. Abcesul spaţiului pterigomandibular.


175. C.M. Complicaţiile abcesului (flegmonului) pterigomandibular pot fi:

A. Propagarea în loja laterofaringiană;B. Propagarea în loja submaxilară;C. Propagarea în loja sublinguală;D. Propagarea în loja subtemporală;E. Osteomielita secundară corticală a mandibulei.


176. C.M. Loja retromandibulară comunică cu:

A. Loja laterofaringiană;B. Loja pterigomandibulară;C. Loja submandibulară;D. Loja infratemporală;E. Loja submentonieră.

177. C.S. Loja laterofaringiană este împărţită în două compartimente, de care formaţiune:

A. De muşchiul sternocleidomastoidian;B. De muşchiul pterigoidian intern;C. De buchetul lui Riolan;

D. De muşchiul pterigoidian extern;E. De toţi aceşti muşchi.


178. C.M. În spaţiul laterofaringian se găseşte:

A. Prelungirea faringiană a glandei parotide;B. Artera carotid ă internă;C. Nervii cranieni IX, X, XI, XII;D. Vena jugulară internă;E. Toate.


179. C.M. Spaţiul laterofaringian comunică cu:

A. Loja parotidiană;B. Loja submandibulară;C. Loja infratemporală;D. Loja marilor vase ale gâtului;E. Planşeul bucal.


180. C.M. Torticolisul este un semn întâlnit în:

A. Abcesul parotidian;B. Adenite latero-cervicale;C. Abcesul laterofaringian;D. Osteomielita de ram ascendent mandibular;E. Amigdalita acută.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 334, 339.

181. C.M. Diagnosticul diferenţial al abcesului laterofaringian se face cu:

A. Abcesul de lojă submandibulară;B. Abcesul de lojă parotidiană;C. Adenitele jugulo-carotidiene;D. Flegmonul amigdalian;E. Adenitele latero-cervicale.


182. C.M. Complicaţiile supuraţiilor spaţiului laterofaringian pot produce:

A. Hemoragii ale vaselor mari;B. Propagarea infecţiei către endocraniu;C. Edem al glutei;D. Gangrena pulmonară;E. Propagarea infecţiei către mediastin.


183. C.M. În componenţa planşeului bucal sunt incluse lojile:

A. Submandibulare;B. Submentonieră,C. Sublinguale;D. Geniene;E. Infratemporale.


184. C.M. Aspectul tegumentelor într-un flegmon al planşeului bucal poate fi:

A. Hiperemic-congestiv;B. Cianotic;C. Flictenular;D. Marmorat;E. Sfacelizat.


185. C.M. Tulburările funcţionale într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

A. Salivaţie abundentă cu o salivă vâscoasă;B. Deglutiţie dureroasă;C. Tulburări de fonaţie;D. Respiraţie dificilă;E. Trismus cu imposibilul de masticaşie.


186. C.M. Schimbările de sânge şi urină într-un flegmon al planşeului bucal sunt:

A. Anemie marcată;B. Formula leucocitară deviată spre stânga;

C. Euzinofile scăzute sau absente;D. Oligurie cu albuminurie;E. Cilindrurie şi glucozurie.


187. C.M. Complicaţiile cele mai grave care apar într-un flegmon difuz al planşeului bucal:

A. Meningite septice;B. Tromboflebite;C. Mediastenite supurate;D. Gangrena pulmonară;E. Nici una dintre acestea.


188. C.M. Evoluţia favorabilă a unui flegmon al planşeului bucal se manifestă prin:

A. Apariţia în plagă a puroiului;B. Apariţia febrei;C. Dispariţia celorlalte semne toxico-septice;D. Reglarea funcţiei cardio-vasculare;E. Dispariţia trismusului.


189. C.S. Discordanţa dintre pulsul tahicardic, greu perceptibil, şi febra scăzută se observă într-una din următoarele afecţiuni:

A. Flegmonul difuz al planşeului bucal;B. Abcesul retrotuberozitar postanestezic;C. Osteomielita maxilară de cauză generală;D. Abcesul de orbită;E. Abcesul genian difuz în loja maseterină.


190. C.M. Deschiderea flegmonului planşeului bucal se face sub anestezie:

A. De infiltraţie;B. Generală, administrată cu prudenţă;C. Loco-regională, sau centrală cu premedicaţie;D. De contact;E. Toate.


191. C.M. Precizaţi care dintre următoarele semne clinice se întâlnesc într-un flegmon hemifacial:

A. Tegumente congestionate;B. Tegumente cianotice;C. Infiltrate dur la palpare;D. Fluctuenţă la palpare;E. Crepitaţii gazoase.


192. C.M. Discordanţa între puls tahicardic (120/min) şi febră scăzută este specifică în :

A. Flegmonul difuz hemifacial;B. Abcesul laterofaringian;C. Flegmonul planşeului bucal;D. Tromboflebita de sinus cavernos;E. Supuraţie a fosei infratemporale.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 341,342.

193. C.M. Prezenţa unei fistule perimaxilare trădează un proces cronic, având, de obicei, drept cauză:

A. Granuloame;B. Chisturi infectate;C. Dinţi incluşi;D. Fracturi de maxilare;E. Infecţii ale limfonodulilor.


194. C.M. În funcţie de agentul cauzal, fistulele cutanate perimaxilare pot fi localizate:

A. În regiunea maseterină – de la molarii de minte superiori;B. Periangulomandibular – de la molarii de minte inferiori;C. În regiunea mentonieră – de la incisivii inferiori;D. Către unghiul intern al orbitei – de la caninii superiori;E. Pe buza superioară – de la incisivii superiori.


195. C.M. În general, sediul fistulelor perimaxilare este localizat în funcţie de:

A. Dintele cauzal;B. Agentul patogen etiologic;C. Lungimea rădăcinii dintelui cauzal;D. Situaţia anatomică a părţilor moi învecinate;E. Nivelul la care a debutat supuraţia.


196. C.S. Cel mai frecvent, la mandibulă, fistulele perimaxilare cutanate sunt localizate la nivelul:

A. Unghiul mandibular;B. Corpul mandibular între cei doi premolari;C. Mentonului;D. Condilului mandibular;E. Marginii bazilare.


197. C.M. Diagnosticul diferenţial al fistulelor perimaxilare se face cu:

A. Actinomicoza cervicofacială;B. Fistule bacilare;C. Chisturi brahiale fistulizate sau recidivate;D. Chisturi sebacee suprainfectate;E. Comunicări cu exteriorul cavităţii bucale, după traumatisme.


198. C.S. Tratamentul fistulelor perimaxilare constă în:

A. Îndepărtarea factorului cauzal;B. Antibioticoterapia;C. Se aşteaptă până fistula se închide de la sine;D. Îndepărtarea factorului cauzal, înlăturându-se fistula, precum şi

traiectul fistulos;E. Toate.


199. C.S. După înlăturarea cauzei şi fistulei, tegumentele (plaga) se:

A. Lasă deschisă;B. Aplică un pansament;C. Suturează;D. Drenează pe 7-8 zile;E. Toate.


200. C.M. Toate lojile şi fasciile au următoarele proprietăţi:

A. Sunt aranjate pe regiuni;B. Sunt stratificate (superficial, profunde);C. Comunică între ele;D. De apărare a vaselor, nervilor, glandelor, organelor de agenţi patogeni (traumă, infecţie,

etc);E. Limitează dezvoltarea proceselor patologice într-o singură lojă.

201. C.M. Flegmonul cervical poate provoca următoarele complicaţii:

A. Mediastenite, pneumonii;B. Pericardite, miocardite;C. Meningite, encefalite, sinustromboz, abcese;D. Septicemia;E. Şoc bacterian.

202. C.M. Diagnosticul diferenţial al flegmonului cervical se face cu:

A. Tumorile benigne şi maligne cervical;B. Chisturi suprainfectate;C. Adenite cervicale (purulente, specifice);D. Lipomul benign simetric (boala Madelung);E. Hipertiroidism.

203. C.M. În prima fază (de eliminari purulente) de tratament , în abcese şi flegmoane, rana se spală cu:

A. Apă oxigenată 3%;B. Cloramina B 3%;C. Soluţii ce conţin iod (betadină,etc);D. Soluţii apoase de fenosept 2%;E. Soluţii calde de furacilină, rivanol,romazulan.

204. C.M. Din toate soluţiile antiseptice, o puternică acţiune (antibacteriană) o au:

A. Soluţii calde de furacilină;B. Soluţii de clorhexidină;C. Soluţii de cloramină 2%-5%;D. Soluţii de dimexid 25%, 30%, 50%, 100%;E. Soluţii ce conţin iod.

205. C.M. Într-un lăcaş cu puroi provocat de germeni patogeni anaerobi e de dorit să se efectueze prelucrarea cu:

A. Apă oxigenată şi permanganat de potasiu;B. Se introduce oxygen;C. Soluţii calde de furacilină, rivanol;D. Se infiltrează cu antibiotic;E. Toate.

206. C.M. Apa oxigenată folosită deseori în spălăturile lăcaşului cu puroi are o acţiune:

A. De dizolvare a puroiului;B. De îndepărtare a detritusurilor organice;C. Hemostatică;D. Antiseptică;E. Bacteriostatică.

207. C.S. Acţiunea bacteriostatică a unor antiseptice:

A. Constă în intoxicarea ireversibilă letală a germenilor microbieni;B. Constă în apariţia unor mutaţii cromozomiale sau achiziţii de plasmide;C. Constă în inhibarea multiplicării germenilor;D. Constă în distrugerea germenilor când sunt în repaos;E. Are altă semnificaţie decât cele enumerate.

208. C.M. Pansamentul – în supuraţii (abcese, flegmoane), se aplică în următoarele cazuri:

A. Deschise endobucal şi drenate cu tuburi, lame;B. Deschise pe cale cutanată, se aplică pansamente umede hipertonice, sub formă de

prîşniţe;C. Deschise pe cale bucală, nu se aplică pansament;D. Deschise pe cale cutanată, nu se aplică pansament;E. Deschise pe cale cutanată, se aplică pansament de tifon uscat, steril pe 12-24 ore.


209. C.S. Irigaţiile cu antiseptice după deschiderea flegmonului se vor efectua:

A. O dată pe zi;B. De 3-4 ori pe zi;C. De 10-15 ori pe zi;D. Nu se fac irigaţii;E. Cu cât mai des, cu atât mai bine.


210. C.M. Tratamentul complex, în terapie intensivă, al flegmoanelor difuze grave vizează:

A. Reechilibrarea hidroelectrolitică;B. Reechilibrarea hematologică;C. Reechilibrarea proteică şi nutriţională;D. Susţinerea sau corectarea tulburărilor funcţionale ale aparatelor şi sistemelor afectate;E. Tratarea unor complicaţii secundare, tratament antişoc la nevoie.

211. C.M. Indicaţiile pentru folosirea antibioticelor în tratamentul complex al abceselor şi flegmoanelor regiunii oro-maxilo-faciale sunt:

A. Infecţii instalate acut cu tumefacţie difuză;B. Implicarea spaţiilor interfasciale;

C. Starea generală alterată;D. Temperatura corporală de 38°C şi mai mare;E. Starea imunodeficitară a organismului.

212. C.M. Căile de administrare a antibioticelor:

A. Orală;B. Intramusculară;C. Intravenoasă;D. Infiltraţia în procesul infecţios;E. Infuzie regională în artera ce alimentează regiunea afectată.

213. C.S. Infiltrarea ţesuturilor locale într-un process inflamator este indicată în:

A. Flegmon;B. Abces;C. Osteomielită;D. Celulită;E. Toate cazurile.

214. C.S. În unele cazuri, antibioticile se întroduc intraosos, aceasta dă posibilitatea de a mări concentraţia în focar şi o absorbţie mai bună, cu o acţiune puternică, în ce caz se administrează intraosos:

A. Periostită;B. Complicaţiile erupţiei dintelui de minte inferior;C. Osteomielita acută, faza congestivă;D. Osteomielita acută, faza purulentă;E. Osteomielita cronică.

215. C.M. Cauzele de insucces al tratamentului microbian în procesele inflamatorii sunt:

A. Eroare de diagnostic sau diagnostic incomplet;B. Plan terapeutic neadecvat;C. Tratament instituit prea târziu;D. Apariţia rezistenţei bacteriene;E. Suprainfecţii bacteriene şi insuficienţa apărării organismului gazdă.


216. C.M. Macrolidele sunt folosite în tratamentul infecţiilor buco-maxilo-faciale, deoarece:

A. Se elimină prin salivă;B. Se concentrează foarte bine la nivelul osului;C. Acţionează sinergic cu Metronidazonul;D. Acţionează pe întreg spectrul patologiei infecţioase din regiunea buco-maxilo-facială;E. Au un spectru mai larg de acţiune decât penicilinele.


217. C.M. În tratamentul complex al proceselor inflamatorii e necesar de administrat medicamente de dezintoxicare, anume ca:

A. Poliglucina, Reopoliglucina;B. Hemodez 200-400 ml;C. Soluţii de glucoză 5-10% - 500-1000 ml + insulină;D. Soluţie izotonică de clorură de natriu – 500 ml;E. Hidrocarbonat de natriu 5% - 300 ml.

218. C.S. Din toate metodele de fizioterapie cel mai bun şi util este:

A. Unde ultrascurte;B. Unde ultraviolete;C. Raze Laser;D. Ultrasunet;E. Electroforeza.

219. C.M. Tratamentul intensive al tromboflebitei faciale se instalează de urgenţă şi constă în:

A. Antibioterapie cu antibiotic de spectru larg;B. Imunoterapia (gamaglobuline, seruri antistafilococice, anatoxine);C. Terapia de dezintoxicare (hemodez, soluţia Ringer, soluţia de glucoză 5% etc);D. Heparina 2500-5000 UI peste 4-6 ore cu controlul coagulogramei;E. Desensibilizante (dimedrol, calciu gluconat, tavegil, suprastin etc).

220. C.M. Mediastinita ca complicaţie a proceselor purulente BMF şi cervical adeseori are ca punct de plecare de la:

A. Lojile parafaringiene;B. Planşeul bucal;C. Lojile cervical;D. Flegmonul difuz hemifacial;E. Loja submentonieră.

221. C.M. Tratamentul chirurgical al mediastinitelor constă în efectuarea inciziilor în:

A. Fosa jugulară, pe marginea anterioară a muşchilui sternocleidomastoidian;B. Suprasternal;C. Incizie vertical transsternală (A.Ivanov);D. Mediastinotomie transdiafragmală (Savin-Rozinov);E. Parasternal după Madelung.

222. C.S. Un semn important în mediastenită este mărirea în volum a mediastinului, care o putem determina:

A. Vizual;

B. Palpator;C. Auscultativ;D. Radiologic;E. Spirometric.

223. C.S. Confirmarea etiologiei septicemiei se face prin:

A. Examenul clinic loco-regional minuţios;B. Valoarea agentului patogen din sânge;C. Examenul radiologic;D. Examenul imunităţii organismului;E. Toate.


224. C.M. Diagnosticul diferenţial al septicemiei (cauzată de infecţiile BMF) se face cu:

A. Febra tifoidă şi febrile paratifoide;B. Infecţii sistemice cu salmonele;C. Bruceloza;D. Tuberculoza;E. Actinomicoza.


225. C.M. Tratamentul septicemiei este instituit de urgenţă, intensiv şi complex:

A. Asanarea focarului septic (chirurgical);B. Antibioticoterapie în doze optime, cu două, trei sau mai multe antibiotice;C. Tratamentul cu antibiotice va fi prelungit 14-16 zile;D. Imunoterapia raţională (gamaglobuline, seruri, anatoxine);E. Corticoterapia, reechilibrarea hidroelectrolitică şi acidobazică, tratamentul insuficienţei

circulatorii, oxigenoterapia etc.


226. C.M. Limfonodulii submandibulari colectează limfa de la:

A. Pleoapa superioară şi inferioară;B. Mucoasa părţii laterale a limbii;C. Dinţii pluriradiculari (molari, premolari) de pe arcada superioară;D. Dinţii laterali de pe arcada inferioară;E. Mandibulă.


227. C.M. Limfa de la buzele superioare şi inferioare se revarsă spre limfonodulii:

A. Genieni;B. Retroauriculari;C. Submentonieri,D. Submandibulari;E. Supraclaviculari.


228. C.M. Limfa de la maxilarul inferior se revarsă spre limfonodulii:

A. Parotidieni;B. Mastoidieni;C. Submandibulari;D. Submentonieri;E. Retrofaringieni.


229. C.S. Limfa de la dinţii de pe arcada superioară se revarsă spre limfonodulii:

A. Genieni;B. Porotidieni;C. Submentonieri;D. Submandibulari;E. Occipital.


230. C.M. Limfa de la dinţii de pe arcada inferioară se revarsă spre limfonodulii:

A. Submandibulari;B. Submentonieri;C. Parotidieni;D. Retrofaringieni mediali;E. Genieni.


231. C.S. Cel mai frecvent se inflamează următorul grup de limfonoduli:

A. Submentonieri;B. Genieni;C. Parotidieni;D. Submandibulari;E. Cervicali.

232. C.S. În cazul unei adenite acute în faza de cruditate, preferaţi:

A. Incizia şi drenajul;B. Antibioterapia, vitaminoterapia;C. Fizioterapia;D. Puncţia ganglionului;E. Extirparea ganglionului.


233. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor cronice se efectuează cu:

A. Chisturi;B. Fistule faciale şi cervicale;C. Tumori benigne;D. Adenite specifice;E. Metastaze de cancer.


234. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor cronice se efectuează cu:

A. Adenite TBC;B. Adenita actinomicotică;C. Adenita luetică;D. Tumori benigne;E. Adenite leucemice.


235. C.M. Diagnosticul diferenţial al adenitelor acute submandibulare se face cu:

A. Abcesul şi flegmonul regiunii submandibulare;B. Adenita geniană;C. Sialoadenita (submaxilita) acută;D. Chistul dermoid;E. Sialolitiaza.


236. C.M. Specific adenopatiilor din toxoplazmă este faptul că:

A. Boala evoluează acut;B. Boala evoluează cronic;C. Nu prezintă caractere clinice particulare;D. Diagnosticul de precizie se pune după efectuarea examenului histopatologic;E. Nici una dintre acestea.


237. C.S. Adenitele acute intraparotidiene se pot confunda cu:

A. Tumorile mixte parotidiene;B. Tumorile chistice parotide;C. Adenoame;D. Parotiditele acute;E. Parotiditele cronice.


238. C.S. Boala Hodgkin debutează frecvent prin:

A. Poliadenopatie submandibulară;B. Hipertrofie şi adenopatie;C. Adenopatie cervicală superficială;D. Periadenită fără supuraţie submento-submandibulară;E. Modificări în formula leucocitară.


239. C.S. Limforeticuloza benignă de inoculare evoluează sub forma unei:

A. Adenopatii cervicale superficiale;B. Adenopatii cervicale profunde;C. Adenopatii submandibulare;D. Poliadenopatii regionale cronice cu periadenită fără supuraţie;E. Adenopatii ale lanţului ganglionar spinal.


240. C.M. Mononucleoza infecţioasă se caracterizează prin:

A. Adenopatie supraclaviculară;B. Sarcoide dermice şi leziuni comeene;C. Adenopatie submandibulară şi laterocervicală;D. Leziuni ale mucoasei bucale de tip stomatitic;E. Monocitoză accentuată.


241. C.M. Actinomicetele pot pătrunde în ţesuturile afectate (oase, părţi moi) din:

A. Cariile dentare;B. Pungi gingivale;C. Amigdale;D. Din exterior de la bovine;E. Cu alimentele.


242. C.M. Nodulul actinomicotic este format din:

A. Zona centrală cu puroi filant în care se găsesc grăunţi liberi;B. Zona periferică cu puroi filant în care se găsesc grăunţi fixaţi;C. Strat intermediar de cellule mononucleare de tip epitelioid plasmatic;D. Strat intermediar de degenerescenţă granuloasă cu resturi nucleare şi picături de

grăsime;E. Nici una dintre acestea.


243. C.S. Tratamentul prin Roengenoterapie în actinomicoză este indicat în:

A. Tegumentele cu fistule “în stropitoare”;B. Formele cu ţesut granulativ;C. Formele supurative;D. Formele rezistente la terapie locală;E. Obligatoriu după excizia chirurgicală.


244. C.M. De bază în diagnosticul actinomicozei este:

A. Evoluţia lentă, fără semne caracteristice;B. Prezenţa fistulelor de durată cu eliminari mici cu grunji actinomicotici;C. Examenul histologic;D. Intradesmoreacţia cu actinolizat;E. Examenul microbiologic cu identificarea actinomicetelor.


245. C.M. Diagnosticul diferenţial al actinomicozei se face cu:

A. Afecţiunile inflamatorii acute şi cronice perimaxilare;B. Dermatozele cervicofaciale;C. Cu alte infecţii specifice ca sifilisul, tuberculoza;D. Cu tumorile suprainfectate;E. Osteomielitele cronice fistulizate.


246. C.M. Tratamentul actinomicozei este complex, de lungă durată (30-40 zile) şi constă în:

A. Administrarea preparatelor de iod (soluţie Lugol);B. Antibiotice şi sulfamide în doze masive;C. Imunoterapia cu actinolizat;D. Chirurgical se deschid abcesele;E. Roengenterapia în doze de 1000-2000 r.


247. C.M. Tuberculoza în regiunea oro-maxilo-facială se poate localiza:

A. Mucoasa şi submucoasa cavităţii bucale;B. Limfonodulii;C. Oasele maxilare;D. Pielea facială;E. Glandele salivare.


248. C.M. Ulceraţia din TBC este de obicei:

A. Unică;B. De formă rotundă;C. Acoperită de depozite galbui;D. Înconjurată de puncte de culoare galbenă (granulaţiile Trelat);E. Este foarte dureroasă spontan şi la atingere.


249. C.M. Tuberculoza oaselor maxilare se prezintă sub formele:

A. Centrală;B. Alveolară;C. Subperiostală;D. Sechestrală;E. Nici una din ele.


250. C.M. În perioada primară, sifilisul se prezintă sub formă de eroziuni neinflamatorii ale epiteliului care au următoarele caracteristici:

A. Forma e rotundă;B. Suprafaţa roşietică, lucioasă;C. Ganglionii măriţi, nedureroşi;

D. Limfangită;E. Toate.


251. C.S. Perioada secundară a sifilisului în teritoriul BMF se prezintă ca:

A. Sifiloame;B. Sifilidele diseminate pe mucoasa bucală;C. Tuberculii sifilitici;D. Gomele;E. Nici una din ele.


252. C.M. În stadiul terţiar sifilisul, în regiunea BMF, se prezintă sub formă de:

A. Tuberculi;B. Gome;C. Sifilomul circumscris al oaselor;D. Sifilomul difuz al oaselor;E. Toate.


253. C.M. Tratamentul sifilisului cu manifestări în teritoriul BMF constă în:

A. Administrarea unui tratament specific în secţia de venerologie;B. Plastia defectelor părţilor moi de către chirurgul maxilo-facial;C. Plastia comunicărilor buco-nazale;D. Confecţionarea plăcilor cu obturator în caz de defect extins palatin;E. Tot tratamentul se face în secţia de chirurgie maxilo-facială.


254. C.M. Formele anatomice ale sinusului maxilar sunt:

A. Pneumatică;B. Sclerozantă;C. Multicamerală;D. Mixtă;E. O cameră de bază şi câteva accesorii.

255. C.S. Volumul sinusului maxilar (în cm³) este de:

A. 8-10 cm³;B. 5-6 cm³;C. 14-25 cm³;D. 35-40 cm³;

E. 18-50 cm³.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 367.

256. C.S. Sinusul maxilar comunică cu:

A. Cavitatea nazală;B. Cavitatea bucală;C. Orbita;D. Glota;E. Fosa subtemporală.


257. C.S. Sinusul comunică cu cavitatea nazală printr-un orificiu oval care se deschide în:

A. Meatul nazal superior;B. Meatul nazal mediu;C. Meatul nazal inferior;D. Prin celulele etmoidale;E. Nici una din acestea.


258. C.S. Grosimea septului alveolo-sinusal are o varietate, ca fiind cuprinsă între:

A. 0,5-4,5 mm;B. 2-7 mm;C. 0,2-0,3 mm;D. 0,1-0,8 mm;E. 0,5-10 mm.


259. C.M. Puncţia sinusală este indicată în următoarele situaţii:

A. Când se asigură un drenaj sinusal cu soluţii descongestionate;B. Când prin extracţie, dintele a fost împins sub mucoasa sinusală;C. Când secreţia purulentă persistă peste 7 zile;D. Când închiderea comunicării buco-sinusale se face în două planuri;E. Când ostiumul este obstruat.


260. C.M. Care sunt complicaţiile sinusitei maxilare odontogene:

A. Osteomielita maxilară;B. Supuraţiile de orbită;C. Supuraţiile lojii submandibulare;D. Abces al fosei zigomatice;E. Boala de focar.


261. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinusitei acute maxilare odontogene se face cu:

A. Celulita geniană;B. Epiteliomul de suprastructură;C. Osteomielita maxilarului;D. Epitelomul de infrastructură;E. Pericoronarita molarului de minte superior.


262. C.M. Diagnosticul diferenţial al sinuzitei maxilare cornice se face cu:

A. Epiteliomul de mezostructură;B. Sinuzita cronică rinogenă;C. Chistul mucos intrasinuzal;D. Sinuzite maxilare specifice;E. Osteomielita maxilarului.


263. C.M. În sinuzita maxilară cronică odontogenă, fără comunicare buco-sinusală se indică:

A. Administrare de antibiotic cu spectru larg;B. Extracţia dintelui cauzal sub protecţie de antibiotice;C. Cura radicală a sinusului, după metoda Caldwell-Luc, atunci când, suprimând cauza,

efectele nu se remit;D. Drenajul sinusului;E. Puncţia sinusului.


264. C.S. Deschiderea sinusului maxilar în timpul extracţiei dentare are loc în:

A. Extracţia tuturor dinţilor de pe arcada superioară;B. Extracţia incisivilor şi caninilor;C. Extracţia premolarilor şi molarilor;D. Extracţia molarilor de minte;E. Localizarea dintelui extras nu import.

265. C.M. Comunicarea buco-sinuzală prezintă o fistulă situată la nivelul:

A. Vârfului crestei alveolare în zonele laterale;B. Bolţii palatine;C. Vestibulului în regiunea molarilor;D. Vârfului crestei alveolare în regiunea frontală;E. Palatului moale.


266. C.S. În sinuzitele cornice tratamentul se începe cu :

A. Operaţia de sinusotomie radicală;B. Extracţia dintelui cauzal;C. Fizioterapie;D. Aerosoli prin ostium;E. Se poate folosi orice.


267. C.M. Care din următoarele manevre ne ajută să diagnosticăm o comunicare buco-sinuzală:

A. Pătrunderea cu stiletul butonat într-o cavitate prin depăşirea spaţiului alveolar normal;B. Puncţia sinuzală pozitivă;C. Menevra Valsalva pozitivă;D. Rinoscopia anterioară;E. Presiunea pe peretele anterior al sinusului maxilar.


268. C.M. Între cauzele ce pot determina o comunicare buco-sinuzală se pot include:

A. Osteita postextracţională;B. Goma luetică;C. Extracţia dentară;D. Rezecţia apicală;E. Osteomielita maxilară odontogenă.


269. C.M. Între factorii ce favorizează îmbolnăvirea sinusului maxilar menţionăm:

A. Inflamaţia cronică a mucoasei sinuzale;B. Osteita procesului alveolar;C. Polipi sinuzali;D. Implante endo-osoase;E. Deviaţia de sept.


270. C.M. Principalii factori etiologici în sialodohite sunt:

A. Igiena bucală deficitară;B. Factorii de iritaţie cronică (proteze, tartru dentar, dinţi incluşi);C. Corpi străini sau calculi salivari pe traiectul canalelor excretorii;D. Leziuni de stomatită în vecinătatea ostiumului;E. Creşterea presiunii intrabucale la muzicanţi, suflători în sticlă.


271. C.M. Diagnosticul diferenţial al sialodochitei se face cu:

A. Litiaza canalului Stenon sau Wharton;B. Corpii străini cu localizare în planşeu sau obraz;C. Sialodenitele acute şi cronice;D. Tumorile benigne şi maligne;E. Osteomielita odontogenă.


272. C.M. Care dintre următoarele afirmaţii sunt corecte în cazul parotiditelor supurate:

A. Bombarea apare în dreptul tragusului;B. Orificiul canalului Stenon este tumefiat întredeschis, iar la presiune apare puroi;C. Tegumente discret congestionate;D. Trismus acentuat;E. Afecţiunea se însoţeşte de mişcări mandibulare dureroase.


273. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:

A. Parotidita epidemică;B. Osteomielita de ram ascendent;C. Abcesul de lojă parotidiană;D. Litiaza parotidiană;E. Tumori parotidiene.


274. C.M. Diagnosticul diferenţial al submaxilitei acute se face cu:

A. Abcesele lojii submaxilare;B. Litiaza salivară;C. Tumorile suprainfectate;D. Limfadenitele acute supurate submandibulare;

E. Cu toate bolile sus numite.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 140C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1132.

275. C.M. Infectarea glandelor salivare are loc prin intermediul:

A. Retrograd prin ductul principal;B. Pe cale limfatică;C. Pe cale hematogenă;D. Pe cale directă (trauma);E. Prin mucoasa cavităţii bucale.


276. C.S. Principalul în tratamentul sialodenitelor acute este:

A. Incizia (deschiderea) în orice caz;B. Masaj al glandelor şi fizioterapie;C. Antibioticoterapie, desensibilizante, dezintoxicante, sialogoge;D. Tratament balnear;E. Înlăturarea glandei afectate.


277. C.S. Pentru stimularea secreţiei glandelor salivare în sialadenite se recomandă sialogoge timp de 10 zile:

A. De 3-4 ori pe zi câte 20-30 picături de soluţie de pilocarpină 1%;B. 5-6 picături de soluţie de pilocarpină 1%;C. De 8-10 ori pe zi câte 10-15 picături de soluţie de pilocarpină 1%;D. Înainte de mese de administrat 0,5 ml de soluţie de pilocarpină 1%;E. De 2-3 ori pe zi câte 6-8 picături de soluţie de pilocarpină 1%.


278. C.S. Sialografia în parotidita cronică nespecifică arată:

A. Imagine tipică de minge ţinută în mână;B. Amputaţii canaliculare cu zone lacunare;C. Canale cu contur neregulat, cu aspect de pom înflorit;D. Injectarea redusă a parenchimului glandular, cu aspect de arbore mort;E. Nu se practică sialografia, existând riscul diseminării infecţiei.


279. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditelor cronice se face cu:

A. Tumorile parotidiene;B. Sindromul Sjögren;C. Boala Mickulich;D. Parotidite litiazice;E. Flegmon hemifacial.


280. C.M. Diagnosticul diferenţial al paroditelor acute se face cu:

A. Parotidita epidemică;B. Mastoidita vârfului;C. Sialolitiaza;D. Chist sebaceu;E. Artrita temporo-mandibulară.


281. C.S. Parotidita epidemică (oreionul) poate fi tratată:

A. În cabinetul de chirurgie orală;B. În secţia de chirurgie maxilo-facială;C. În secţia de boli interne;D. În secţia de boli infecţioase;E. De toţi medicii atât în ambulator cât şi în spital.


282. C.M. Diagnosticul diferenţial al parotiditei epidemice acute se face cu:

A. Parotidita acută supurată;B. Litiaza salivară;C. Tumorile parotidiene;D. Leziunile traumatice ale regiunii parotide;E. Cu toate.


283. C.M. Cauzele cele mai frecvente ale fistulelor salivare sunt:

A. Traumatismele accidentale;B. Supuraţiile glandelor deschise spontan la piele;C. Litiaza salivară glandulară complicată cu abces;D. Inflamaţii specifice ale glandei (TBC, lues, actinomicoză);E. Tumori ulcerate.


284. C.M. Un loc deosebit în etiologia fistulelor salivare îl ocupă traumatismele operatorii şi anume care din ele:

A. Incizii pentru deschiderea supuraţiilor;B. Operaţii pentru înlăturarea tumorilor;C. Operaţii la mastoidă;D. Operaţii pentru apofiza coronoidă;E. Toate în egală măsură.


285. C.M. Pentru examinarea unei fistule salivare se execută:

A. Cateterismul cu un fir subţire de setolină sau nailon;B. Sialografia cu lipoidol;C. Fistulografia cu substanţe de contrast;D. Ortopantomografia;E. Biopsia.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1123.G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 458.

286. C.S. Fistulele canalului Stenon se găsesc situate:

A. De-a lungul marginii mandibulei;B. În regiunea geniană;C. De-a lungul canalului, pe linia ce uneşte lobul urechii cu aripa

nasului (linia Poirier);D. În zona mastoidiană;E. În regiunea submandibulară.


287. C.M. Tratamentul fistulelor salivare constă în:

A. Compresia cu bandaj strâns pe glandă 7-8 zile;B. Radioterapia (600 r);C. Cauterizarea traiectului fistulos;D. Plastia cu lambouri din vecinătate;E. Cu toate.


288. C.M. Precipitarea sărurilor minerale este favorizată de:

A. Hiposialie;B. Staza salivară;C. Alcalinitatea salivei;D. Concentraţia mai mare de săruri minerale;E. Prezenţa unor cellule epiteliale descuamate.


289. C.M. Cauzele favorizante generale care intervin în formarea calculilor salivari sunt:

A. Terenul neuroumoral;B. Tulburările metabolice generale;C. Poliartrita cronică evolutivă;D. Abuzul de alimente conservate, acide şi picante;E. Conţinutul sporit de săruri minerale în mediu (apă, produse alimentare).


290. C.M. Calculii intracanaliculari au o formă şi culoare:

A. Ovoidal;B. Fuziformi;C. Adesea cu un şanţ longitudinal pentru scurgerea salivei;D. Coloraţia este gri, albicioasă, galbenă sau brună;E. Neregulaţi, sferici.


291. C.S. Calculii intraglandulari sunt:

A. De formă ovoidală;B. Neregulaţi, sferici;C. Fusiformi;D. Alungiţi;E. Elipsoidali.


292. C.M. Litiaza parotidiană:

A. Este mai rară decât cea submandibulară;B. Este mai frecventă decât cea submandibulară;C. Calculul este mai frecvent în glandă;D. Calculul este mai frecvent în canalul Stenon;E. Calculul este ovoid.


293. C.M. Litiaza submandibulară:

A. Este mai frecventă decât cea parotidiană;B. Este mai rară decât cea sublinguală;C. Calculul este mai frecvent în canalul Wharton;D. Calculul este mai frecvent în glandă;E. Toate răspunsurile sunt corecte.


294. C.S. Colica salivară se manifestă prin două semne clinice caracteristice:

A. Durerea şi abcesul salivar;B. Tumoarea salivară şi invadarea septică a glandei;C. Durerea şi tumoarea salivară fantomă;D. Durerea şi apariţia puroiului pe canalul Wharton;E. Abces salivar şi tumoare salivară.


295. C.S. Care dintre următoarele examene nu prezintă interes în diagnosticul sialolitiazei:

A. Cateterismul canalului Wharton;B. Radiografia simplă;

C. Citodiagnosticul;D. Sialografia;E. Examenul clinic.


296. C.M. Litiaza submandibulară:

A. Fluctuenţă în zona de tumefacţie maxilară;B. Hipoestezie trigeminală;C. Colică salivară;D. Abcesul salivar;E. Tumora salivară.


297. C.S. Metoda de elecţie pentru tratamentul litiazei canalului Wharton este:

A. Masajul insistent al regiunii submandibulare până la eliminarea calculului;

B. Temporizarea adaptării deciziei, până la eliminarea spontană a calculului;C. Submaxilectomia;D. Ablaţia chirurgicală a calcului;E. De regulă, nu se aplică tratamente chirurgicale.


298. C.M. În diagnosticul litiazei salivare:

A. Sialografia nu are valoare;B. Sialografia este relevatoare;C. Cateterizarea canalului nu are valoarea diagnostică;D. Cateterizarea dă informaţii numai pentru litiaza canaliculară;E. Toate răspunsurile-s corecte.


299. C.M. În litiaza submandibulară:

A. Durata unei colici este lungă, de peste o oră;B. Durata unei colici este scurtă, sub o oră;C. Tumefacţia glandei se menţine mult timp;

D. Tumefacţia glandei cedează în scurt timp după alimentaţie;E. Tumefacţia glandei nu este influenţată de alimentaţie.


300. C.M. Ablaţia chirurgicală a calculului salivar prevede:

A. Aplicarea unei suture sau pense hemostatice retrograde de calcul;B. Incizia mucoasei deasupra canalului Wharton, unde este situat

calculul;C. Îndepărtarea calculului;D. Spălarea plăgii cu ser fiziologic;E. Se lasă deschis canalul la nivelul inciziei.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 464.C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 1139.

301. C.S. În cazul în care calculul salivar este situat în glandă, se face:

A. Ablaţia chirurgicală prin canal lângă glandă;B. Se înlătură piatra salivară din glandă operator;C. Se înlătură o porţiune de glandă cu calculul salivar;D. Se îndepărtează glanda salivară cu calculul;E. Prin masaj, se înlătură calculul salivar.


Grila cu răspunsuri

1. C 61. ACE 121. CD 181. AD 241AB2. ABCD 62. ABCE 122. AC 182. ABCE 242. AD3. ABCDE 63. ABCD 123. ACE 183. ABC 243. D4. CD 64. ABCDE 124. C 184. BCDE 244. ABCDE5. ABC 65. ABCD 125. AB 185. ABCDE 245. ABCDE6. ABCDE 66. A 126. A 186. ABDE 246. ABCDE7. ABCD 67. A 127. ABC 187. ABCD 247. ABCDE8. ABCD 68. B 128. AB 188. ABC 248. ABCDE9. ABCDE 69. E 129. D 189. A 249. ABC10. D 70. BCD 130. B 190. AB 250. ABC11. ABCD 71. BCD 131. ACD 191. BCE 251. B

12. ABCDE 72. C 132. BCDE 192. AC 252. ABCD13. ABC 73. ABCDE 133. ACD 193. ABCE 253. ABCD14. D 74. ABCDE 134. ABCE 194. BCD 254. ABCE15. B 75. ABCD 135. CDE 195. ACD 255. C16. ACD 76. ABCDE 136. ABE 196. C 256. A17. ABCD 77. ABCDE 137. ABCD 197. ABCD 257. B18. ABCDE 78. ABCDE 138. ABCD 198. D 258. A19. ABCDE 79. ABCD 139. C 199. C 259. CE20. ABCD 80. ABCDE 140. CE 200. ABCDE 260. ABDE21. ABCDE 81. CDE 141. ABC 201. ABCDE 261. AC22. A 82. B 142. A 202. ABCDE 262. ABCD23. B 83. AB 143. CDE 203. ABCDE 263. BC24. B 84. B 144. D 204. BCD 264. C25. BD 85. ACE 145. D 205. AB 265. AC26. D 86. ABCE 146. ABCD 206. DE 266. B27. C 87. BDE 147. ABCDE 207. C 267.A C28. C 88. ABCDE 148. ABC 208. BE 268. ABCE29. D 89. D 149. C 209. B 269. ACE30. D 90. ABCD 150. C 210. ABCDE 270. ABCDE31. BCD 91. AB 151. A 211. ABCDE 271. ABC32. A 92. ABCDE 152. ACDE 212. ABCDE 272. BC33. B 93. ABCDE 153. ACD 213. D 273. ABCD34. D 94. ABCDE 154. ABD 214. C 274. ABCD35. ACD 95. ABCDE 155. C 215. ABCDE 275. ABCD36. ACD 96. ABCD 156. ABC 216. ABC 276. C37. ABC 97. ABC 157.A 217. ABCDE 277. E38. C 98. CD 158. ABCDE 218. C 278. C39. ABC 99. ABCE 159. C 219. ABCDE 279. ABC40. D 100. B 160. ACD 210. ABCD 280. BE41. C 101. ABCE 161. ABDE 221. ABCDE 281. D42. AC 102. AD 162. B 222. D 282. ABC43. BCDE 103. AC 163. AB 223. B 283. ABCDE44. ABCE 104. ABCDE 164. AB 224. ABCD 284. ABC45. CE 105. D 165. BD 225. ABCDE 285. ABC46. C 106. BCD 166. BCD 226. CDE 286. C47. B 107. AE 167. ABC 227. ACD 287. ABCD48. CDE 108. C 168. ABC 228. CD 288. ABCDE49. A 109. ABCD 169. AB 229. D 289. ABCD50. ABD 110. ABCD 170. AB 230. AB 290. ABCD51.ABCD 111. ABCDE 171. B 231. D 291. B52. ABCDE 112. ABCDE 172. ABCD 232. B 292. AD53. ABCD 113. ABCDE 173. C 233. CDE 293. AC54. B 114. A 174. CE 234. ABCDE 294. C

55. B 115. ABCDE 175. ABD 235. AC 295. C56. B 116. C 176. AB 236. BCD 296. CDE57. ABCD 117. ABC 177. C 237. D 297. D58. ABCDE 118. ABCDE 178. ABCD 238. C 298. BD59. ABC 119. AE 179. ABCD 239. D 299. BD60. ABCD 120. AD 180. AC 240. CDE 300. ABCDE

301. D

Documents

Teste Noi OMF an.iii 2015