Tucidide, Istoria Razboiului peloponesiac, dialogul melian

84. În vara următoare [416 î.Ch], Alcibiade a navigat spre Argos, însoțit de douăzeci de vase,  capturând acolo pe

toți argosienii suspectați de colaborare cu lacedemonienii, 300 la număr; iar atenienii i-au întemnițat în insulele

din apropiere supuse lor. Apoi, atenienii au întreprins o expediție împotriva Melosului, cu 30 de vase proprii, șase

din Chios și două din Lesbos, 1200 de hopliți și 300 de arcași pe lângă cei douăzeci ai lor și aproape 1500 de

hopliți recrutați de la aliații lor insulari. Melienii erau coloniști veniți din Lacedemon și nu se supuneau Atenei ca

ceilalți insulari. La început, ei erau neutri. Dar când atenienii au încercat să-i oblige prin pustiirea teritoriilor lor, au

început ostilitățile deschise. Generalii, Cleomedes, fiul lui Licomedes și Tisias, fiul lui Tisimachus, și-au stabilit

tabăra alături de trupele ateniene, pe insulă. Totuși, înainte de a începe ostilitățile, aceștia au trimis reprezentanți

care să negocieze cu melienii. În loc să-i aducă pe acești reprezentanți în fața demosului, melienii au cerut ca

aceștia să explice cererile atenienilor mai întâi în fața magistraților și elitei. Aceștia au vorbit după cum urmează:

85. “Din moment ce nu ne este permis să vorbim în fața poporului, ca nu cumva oamenii să fie înșelați de

argumentele noastre seducătoare și convingătoare, puse într-o orație neîntreruptă (pentru că suntem perfect

conștienți că asta încercați să evitați prin aducerea noastră în fața a câtorva cetățeni atent selecționați), voi cei ce

stați aici ați putea, la fel de bine, să vă asigurați încă și mai bine. Haideți să nu ținem discursuri și să replicați de

fiecare dată când nu sunteți de acord, și să ne criticați pe dată. Spuneți, înainte de toate, dacă sunteți de acord cu

acest mod de a dialoga.”

86. Reprezentanții Melosului au replicat: “Dialogul chibzuit și calm este rezonabil, așa că nu avem nimic de

obiectat la asta. Dar atitudinea voastră războinică, care este menită a ne înspăimânta, pare să contrazică

cuvintele voastre. Vedem că, deși poate încercați să dialogați cu noi, în realitate doriți să fiți judecătorii noștri; și

că la sfârșitul dialogului nostru chiar dacă justețea cauzei noastre va fi evidentă și vom refuza să ne supunem, ne

va aștepta războiul și dacă vom fi convinși de către voi, atunci ne va aștepta sclavia.”

87. Atenienii: Nu, dar dacă argumentația voastră va fi nerealistă, punându-vă speranțele în viitor, sau vă întâlniți

cu noi cu orice alt scop decât acela de a analiza obiectiv circumstanțele și de a vă salva orașul, nu vom continua;

dar dacă asta e intenția voastră, vom continua.

88. Melienii: Este un lucru natural și scuzabil ca oamenii, aflați în postura noastră să se lase în seama dorințelor

și a utopiilor. Dar suntem conștienți că această întâlnire este menită să discute despre viitorul nostru; așadar să

lăsăm argumentele să se aștearnă în felul în care ați propus.

89. Atenienii: Atunci, noi, atenienii, nu vom folosi vorbe mari; nu ne vom strădui să demonstrăm că este dreptul

nostru să conducem, pentru că i-am alungat pe perși; sau că vă atacăm acum pe voi pentru că avem de suferit

din cauza voastră. Oricum argumentele noastre nu v-ar convinge; de asemenea, nici voi nu trebuie să vă

așteptați ca noi să ne lăsăm convinși de argumentul că, deși sunteți o colonie a Lacedemonienilor, nu ați luat

parte la campaniile lor militare și nici nu ne-ați făcut niciodată niciun rău. Și noi, și voi, ar trebui să spunem exact

ce credem și să ne concentrăm exclusiv pe ceea ce este posibil, pentru că știm deopotrivă că în discuțiile

treburilor omenești problema justeții se pune doar atunci când necesitatea este egală; și că cel puternic impune

tot ceea ce poate, iar cel slab oferă ceea ce este obligat.

90. Melienii: Ei, bine, atunci, dacă lăsați la o parte justețea și ne invitați să vorbim despre lucruri utile, în opinia

noastră este cu siguranță util ca voi să respectați un principiu instituit pentru binele nostru comun; și atunci când

un orice om aflat în pericol are o cerere rezonabilă aceasta ar trebui interpretată ca o revendicare de drept, iar

orice scuză pe care este dispus să o mărturisească, chiar dacă nu e complet legată de subiect, ar trebui să îi

susțină propria cauză. Interesul vostru în susținerea acestui principiu este la fel de mare ca și al nostru; pentru că

și voi, în aceeași măsură, dacă vă veți pierde puterea, veți suporta o grea răzbunare, iar asta va fi un exemplu

teribil pentru omenire.

91. Atenienii: Căderea imperiului nostru, dacă va cădea, nu este un eveniment pe care să-l așteptăm

înspăimântați; pentru că statele conducătoare, ca Lacedemonia, nu sunt crude cu dușmanii lor învinși. Și noi nu

ne luptăm atât de mult cu lacedemonienii, cum o facem cu proprii noștri supuși care, într-o zi, s-ar putea revolta și

ar putea să-și învingă foștii stăpâni. Dar acesta este un pericol care ne paște pe noi. Ne vom strădui acum să vă

arătăm că am venit pentru a susține interesele imperiului nostru și că ceea ce vă vom spune nu este decât în

interesul orașului vostru. Pentru că noi vrem să vă supunem cu cât mai puțin efort și este în interesul nostru

comun ca orașul vostru să nu fie distrus.

92. Melienii: Este, probabil, în interesul vostru să ne stăpâniți, dar cum poate fi în al nostru să fim sclavi?

93. Atenienii: Câștigul vostru va fi că prin supunere veți evita ce este mai rău; și vom fi cu toții mai câștigați dacă

nu vă vom distruge.

94. Melienii: Dar este oare obligatoriu ca noi să vă fim dușmani? Nu ne veți accepta prietenia dacă vom fi neutri

și rămânem în pace cu voi?

95. Atenienii: Nu, dușmănia voastră nu este nici pe departe atât de periculoasă pentru noi ca prietenia voastră;

pentru că, în ochii supușilor noștri, prima este argumentul puterii noastre, pe când cealaltă, a slăbiciunii.

96. Melienii: Sunt supușii voștri incapabili să distingă între statele care nu sunt interesante pentru voi, și acelea

care sunt propriile voastre colonii sau alte orașe care s-au revoltat și au fost subjugate de către voi?

97. Atenienii: De ce? Niciunii din ei nu se îndoiesc că dreptatea este de partea lor, dar ei cred că orașele, ca al

vostru, sunt lăsate libere pentru că se pot apăra singure, și nu sunt atacate pentru că ne lipsește îndrăzneala.

Astfel că supunerea voastră ne va aduce un plus de securitate, pe lângă extinderea imperiului nostru. Pentru că

noi suntem stăpânii mărilor iar voi, care sunteți o cetate insulară, și încă una lipsită de putere, nu puteți fi lăsați să

scăpați de autoritatea noastră.

98. Melienii: Nu vedeți în asta un alt pericol? Pentru că, încă odată ne determinați să ignorăm dreptatea și ne

impuneți să privim din perspectiva necesității, trebuie să vă arătăm care este interesul nostru și, dacă este și al

vostru, să încercăm să vă convingem: Nu îi veți transforma, în acest mod, pe toți cei care sunt neutrii în dușmani?

Când vor vedea felul în care ne tratați pe noi se vor aștepta, cândva, să le vină rândul și lor; și dacă această

logică e corectă, nu îi veți face mai puternici în acest fel pe dușmanii pe care îi aveți deja, aducându-i alături de ei

pe alții care, dacă ar avea alternativă, nu s-ar gândi să vă fie dușmani?

99. Atenienii: Inamicii noștri reali nu sunt popoarele de pe continent care, siguri în libertatea lor, nu vor amâna să

acționeze împotriva noastră, ci insularii ca voi, care nu sunt sub conducerea noastră și toți cei care sunt frustrați

de supunerea în fața imperiului nostru – aceștia-s adevărații noștri dușmani, pentru că sunt cei mai nesăbuiți și

care ne pot pune, și pe noi și pe ei, într-un pericol pe care nu-l pot prevedea.

100. Melienii: Cum atunci, când și voi și supușii voștri își asumă atâtea riscuri, voi să vă mențineți imperiul iar ei

să se elibereze de el, am putea noi, care ne păstrăm încă libertatea, să fim atât de lași încât să preferăm să

sclavia în dauna oricărei suferințe?

101. Atenienii: Dacă gândiți chibzuit, veți vedea că lucrurile nu stau așa: pentru că nu luptați împotriva unor egali

împotriva cărora nu puteți renunța fără a fi dezonorați, ci negociați dacă să rezistați unei forțe mult superioare.

Aici nu este o problemă de onoare ci una de prudență.

102. Melienii: Noi știm că uneori norocul în război este imparțial, și nu întotdeauna câștigă cei cu o armată mai

numeroasă, dacă renunțăm acum, totul este pierdut; dar dacă luptăm, păstrăm încă șansa de a rămâne liberi.

103. Atenienii: Speranța este bună atunci când te afli în pericol dar numai atunci când ai și altceva pe care să te

bazezi, numai în acest caz, deși e dureroasă, nu aduce dezastrul. Dar când natura ei risipitoare îi face pe oameni

să i se încredințeze, oamenii vor vedea cât valorează ea cu adevărat abia în momentul căderii lor, și nu înainte.

Chiar dacă mulți îi știu felul și ar putea să se ferească, de obicei se lasă vrăjiți de ea. Voi sunteți slabi și orice

întâmplare nefavorabilă vă poate aduce pieirea. Deci nu vă lăsați înșelați ; evitați greșeala pe care atâția au făcut-

o, care deși se puteau salva bazându-se pe ceea ce aveau la dispoziție, atunci când argumentele raționale pentru

a-și păstra încrederea i-au părăsit, au preferat să se bazeze pe supranatural, pe profeții și oracole, care au făcut

atâția oameni să-și găsească sfârșitul după ce le-au aprins speranța.

104. Melienii: Suntem conștienți cât de grea va fi lupta împotriva puterii voastre și a sorții, dacă ea ne va fi

potrivnică. Totuși avem încredere în soartă; pentru că stăm cel puțin pe aceeași treaptă cu voi în lupta pentru

favoarea cerurilor, pentru că noi suntem drepți, iar voi, cei împotriva cărora concurăm, sunteți nedrepți; și suntem

încrezători că lipsa noastră de putere va fi compensată de ajutorul aliaților noștri lacedemonieni; nu pot refuza să

ne ajute, chiar și numai pentru că suntem frații lor și din onoare trebuie să-și respecte datoria. Și, prin urmare,

încrederea noastră nu este complet nejustificată așa cum considerați voi.

105. Atenienii: În ceea ce-i privește pe zei, ne așteptăm să primim din partea lor cel puțin tot atâtea favoruri ca și

voi: pentru că noi nu facem și nu pretindem nimic decât ceea ce este normal în ochii oamenilor și ai zeilor în

privința dorințelor și aspirațiilor umane. Despre zei credem, și despre oameni știm, că din legea propriei firi acolo

unde pot domni o vor face, Această lege nu a fost făcută de noi, și nu suntem noi primii care acționăm în acest

fel; noi doar am moștenit-o și ea va rămâne moștenire peste timpuri și noi știm că și voi, ca toți oamenii, dacă ați fi

la fel de puternici ca noi, ați face la fel. Destul despre zei, v-am explicat de ce ne așteptăm să fim la fel de bine

văzuți de ei ca și voi. Cât despre lacedemonieni, când vă imaginați că veți fi ajutați de ei din rușine sau obligație,

admirăm simplitatea ideii, dar nu vă invidiem nebunia. Lacedemonienii sunt foarte virtuoși între ei, în conformitate

cu standardele lor de moralitate. Dar, în materie de relații cu ceilalți, deși pot fi multe spuse, câteva cuvinte sunt

suficiente pentru a-i descrie, pentru că dintre toți oamenii știm că ei sunt cei mai dispuși în a identifica

onorabilitatea cu plăcerea și oportunitatea cu justețea. Dar cât de incompatibil e felul lor de a fi cu speranța

voastră de eliberare!

106. Melienii: Acesta-i și motivul pentru care credem în ei ; își vor urma interesul și nu vor fi dispuși să trădeze

Melosul, proprii lor coloniști, dacă nu vor să piardă încrederea prietenilor lor din Hellas și să riște să cadă în

mâinile inamicului.

107. Atenienii: Dar nu vedeți că drumul oportunismului e sigur, pe când cel al justeței și onoarei e dificil și

periculos, pericol pe care lacedemonienii cu raritate îl înfruntă?

108. Melienii: Pe de altă parte, noi credem că indiferent de pericol, ei vor fi pregătiți să le înfrunte pentru noi, și

vor vedea pericolul mai puțin periculos în ceea ce ne privește. Pentru că dacă vor dori să acționeze, suntem

aproape, și pot avea încredere în loialitatea noastră pentru că le suntem frați.

109. Atenienii: Da, dar ceea ce încurajază oamenii să ia parte la un conflict nu ține de bunăvoința celor care le

cer ajutorul ci o superioritate decisivă în forță brută. La asta, nimeni nu se uită mai atent decât lacedemonienii; au

atât de puțină încredere în propriile resurse, încât atacă vecinii doar atunci când au numeroși aliați , de aceea nu

este probabil ca ei să se avânte pe o insulă, când noi stăpânim marea.

110. Melienii: Dar ar trebui să-și trimită aliații: Marea Cretană este mare; iar stăpânilor mărilor le va fi mai greu să

prindă vasele care încearcă să scape decât le va fi acestora să scape, dacă încercarea nu ar avea succes ar

putea chiar invada Attica, și ar putea să ajungă la aliați ai voștri la care Brasidas nu a ajuns: și atunci o să fiți

obligați să luptați, nu pentru cucerirea unui teritoriu asupra căruia nu aveți niciun drept, ci mai aproape de casă,

pentru a vă apăra propria confederație și propria stăpânire.

111. Atenienii: Lacedemonienii s-ar putea să vă ajute, exact cum i-au ajutat și pe alții, și dacă va fi să simțiți pe

pielea voastră, veți afla că niciodată atenienii nu s-au retras dintr-un asediu de teama unui dușman ce i-ar putea

ataca în altă parte. Ne-ați spus că siguranța orașului vostru este cea mai importantă grija a voastră, dar observăm

că, în această lungă discuție, nu ați suflat niciun cuvânt chibzuit despre cum v-ați putea salva. Cel mai puternic

argument al vostru stă în speranță și puterea pe care o aveți la dispoziție nu poate fi comparată cu cea care a fost

pusă înaintea voastră. Dacă după ce vom pleca nu veți ajunge la o concluzie înțeleaptă, pe care o puteți trage și

acum, veți da dovadă de lipsă de pragmatism. Pentru că nu vă puteți pune baza în acel fals sentiment al onoarei

care a dus oamenii la ruină atunci când pericolul îi pândea. Mulți oameni ce au analizat atent riscurile s-au lăsat

amăgiți de onoare și au permis ca asta să atragă asupra lor calamități iremediabile; și propria lor nebunie i-a făcut

să aibă o soartă mai aspră decât ar fi trebuit. Dacă sunteți înțelepți nu vă veți asuma acest risc; ar trebui să vedeți

că nu e nicio dezonoare să te supui unui mare oraș care te invită să-i devii aliat în termeni rezonabili, păstrându-

vă țara și doar plătind un tribut; și că nu veți obține nicio onoare dacă atunci când aveți de ales între siguranță și

război, preferați ce e mai rău. Să ne menținem drepturile în fața egalilor noștrii, să fim deferenți cu superiorii și

moderați cu inferiorii, asta e calea succesului. Gândiți-vă după ce ne vom retrage, și repetați-vă că discutați

despre singura voastră țară, care poate fi salvată sau distrusă de o singură decizie,

112. Atenienii au părăsit conferința: Melienii, după ce s-au consultat între ei, au decis să refuze oferta,

răspunzând: “Atenieni, decizia noastră rămâne neschimbată; și nu vom accepta într-o clipă pierderea libertății de

care orașul nostru, fondat acum 700 de ani, beneficiază; vom continua să ne încredem în norocul, care cu ajutorul

zeilor, ne-a ajutat să supraviețuim, și în ajutorul lacedemonienilor, și vom încerca să ne salvăm. Suntem, totuși,

pregătiți să vă fim prieteni și să nu fim dușmani nici ai voștri, nici ai lacedemonienilor, și vă cerem să părăsiți țara

noastră, pentru că ar fi în interesul tuturor.

113. Acesta a fost răspunsul melienilor; atenienii, înainte să plece, au vorbit după cum urmează: “Ei, bine, trebuie

să spunem, judecând după decizia la care ați ajuns, că sunteți singurii oameni care consideră viitorul a fi mai

sigur decât prezentul, și interpretați lucrurile nevăzute în avantajul vostru, și cu cât vă veți pune mai mult baza în

lacedemonieni și în noroc și speranță, și veți avea încredere în ele, cu atât mai completă va fi propria voastră

ruină”.

[...]

116. … Astfel că melienii au fost obligați să se predea. Apoi, atenienii au ucis toți bărbații care puteau lupta, și au

făcut din femei și din copii sclavi. Apoi au colonizat insula, trimițând 500 de coloniști de-ai lor.

http://www.athenian-legacy.com/2010/11/dialogul-melian/

Thucydides, Istoria războiului peoloponesiac, Editura științifică, București, 1966, p. 511-519