REPUBLICA ROMANĂ Arsenie (Stroescu) Georgeta Florina

Republica Romană, (din limba latină Res publica romana, „Lucrurile publice ale Romei”) a fost organizarea de stat a Romei i a teritoriilor sale în perioada cuprinsă între șabolirea Regatului Romei (510 î.Hr.) i până la numirea lui ș Cezar ca dictator pe via ă în țanul 44 î. Hr., sau, mai probabil, până în anul 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavian titlul de Augustus.

Republica Romană a luat fiin ăț în urma unei răscoale a patricienilor și plebeilor, care l-au înlăturat pe ultimul rege al Regatului Roman, Lucius Tarquilnius Superbus. Beneficiarii noului sistem de conducere au fost patricienii care au acaparat toată puterea la Roma, deoarece calitatea de cetățean roman era dată de naștere, deci de apartenența la unul dintre triburile fondatoare ale cetății, ceea ce i-a determinat pe plebei să se răscoale în numeroase rânduri, dorind chiar să părăseasca cetatea și să întemeieze una proprie.

Instituția regalității dispare, locul ei fiind luat de o serie de magistrați, aleși pe o perioadă limitată, cu condiția de a fi satisfcut stagiul militar.

Consulii timpurii au preluat rolurile regelui cu excep ia înaltului său statut de preot în țvenerarea lui Jupiter. Pentru această îndatorire romanii au ales un „rege al lucrurilor sfinte”. Până la sfâr itul Republicii, acuza ia că un om puternic ar fi vrut să se facă rege a rămas ș țun motiv de clătinare a carierei pentru urma i (ș De exemplu, asasinii lui Iulius Cezar au spus că încercau doar să ferească Roma de reabilitarea ei ca monarhie).

Cetă enii din Roma erau împăr i i în ț ț țpatricieni i plebei. ș De i patricienii șmonopolizaseră toate func iileț politice i probabil șmajoritatea averilor în Republica timpurie, au existat i plebei avu i, men iona i în diferite ș ț ț țdocumente istorice.

Rela ia dintre plebei i patricieni s-a ț șînăsprit. Plebeii doreau să aibă proprii magistra i, țdar au fost refuza i. Între anii 494-493 î.Hr., au țrefuzat să se mai înroleze i s-au retras pe șAventin, sau pe Muntele sacru, pentru a clădi propria lor comunitate. În contextul nefavorabil, se acceptă înfiin area tribunilor plebei, ajungând țla un număr de 10, care aveau influen ă numai în ținteriorul Romei, participând la edin ele ș țsenatului, exprimându- i opozi ia-dreptul de vot ș ți î i apărau intereseleș ș .

Legile erau redactate pe tabule de bronz i afi ate în forum, făcând referire la ș șnormele procedurale de judecată, aspectele privind mo tenirile, tutela, datorii, interdic ia ș țînmormântării în interiorul ora ului, interdic ia ș țcăsătoriei dintre patricieni i plebei. ș

Primul consul plebeu a fost numit în 343 î.Hr.. Ob in accesul i la colegiile religioaseț ș ale augurilor. Deciziile plebeilor-plebiscitele, capătă valoare de legi din 287 î. Hr., i au devenit șobligatorii fără acceptul senatului pentru patricieni.

Principalele magistraturi erau:

- Consulii (erau 2 la numar) - reprezentau puterea supremă, comandau armata și, după un mandat, puteau deveni guvernatori ai provinciilor;

- Praetorii – dețineau puterea juridică și puteau ține locul consulilor (convocau senatul, comandau armata);

- Censorii - realizau recensământul populației, supravegheau moravurile și se ocupau de evidența bugetului;

- Questorii - administrau finanțele publice;- Edilii - se ocupau de aprovizionarea orașului, organizau poliția Romei și se ocupau de construcțiile urbane;- Dictatorul - era ales în împrejurări excepționale. El avea puteri nelimitate pe o perioadă de 6 luni, timp în care avea obligația de a rezolva criza. În caz contrar putea plăti chiar și cu viața.

- Tribunii - erau pesoanele alese de plebei, odată pe an, care reprezentau interesele poporului în fața Senatului. Tribunii aveau dreptul de a adopta legi, ei dispuneau și de dreptul de "veto"; dacă un tribun se folosea de dreptul de veto atunci legea nu era adoptată.

Roma a cucerit în perioada republicii întreaga Peninsulă Italică, bazinul Mării Mediterane, zone întinse din Europa și Orient, intrând în contact cu civilizații diverse și preluând o serie de influențe.

După aproximativ 250 de ani de lupte, romanii au reușit să supună toate popoarele din peninsulă, unificând aceste teritorii sub autoritatea lor. Astfel, treptat latinii, samniții, volscii, sabinii, etruscii, equi, ligurii, galii și grecii au fost cuceriți.

Cu samniții, romanii au purtat trei razboaie. În primul razboi, cu ajutorul latinilor, romanii au ieșit victorioși. Însă, datorită pretențiilor latinilor (ei doreau ca un consul și jumatate dintre senatori să fie aleși din rândul lor) romanii reîncep conflictul cu ei. În aceste condiții, romanii s-au aliat cu samniții și i-au învins pe latini. Apoi se războiesc iarăși cu samniții dar suferă cea mai grea înfrângere din istorie. Dupa al treilea război, Roma a ieșit învingătoare și samniții au cedat definitiv în fața ei.

Galii au atacat în mai multe rânduri Roma, reușind chiar să o jefuiască (în 387 Î. Hr.) dar în 282 Î. Hr. au fost înfrânți definitiv.Cele mai grele războaie purtate de romani împotriva grecilor au fost cele cu orașul Tarent. Locuitorii Tarentului, pentru a rezista, l-au chemat în ajutor pe regele Epirului, dar, în cele din urma, în 272 î. Hr., grecii au fost cuceriți.

Imediat ce Roma și-a consolidat controlul în peninsula italiană, a trebuit sa înfrunte Cartagina, într-o serie de trei războaie punice. După aceste conflicte, Roma a devenit indiscutabil cea mai puternică națiune din Europa și spațiul mediteranean, un statut pe care îl va păstra pâna la divizarea Imperiului Roman.

După mai multe secole de războaie de expansiune, republica se află în fața unor dezechilibre sociale, provocate de schimbările survenite în structura societății romane. Pe de o parte, imense bogății din teritoriile cucerite - metale prețioase, pământuri - au intrat în posesia aristocrației senatoriale și a unei clase noi, cavalerii, îmbogățiti din administrarea provinciilor. Pe de altă parte, clasa micilor proprietari, ce formase coloana vertebrală a republicii în secolele anterioare, din rândurile cărora erau recrutați și soldații legiunilor romane, era ruinată de lungile campanii militare, de sclavii și produsele ieftine aduse din provinciile cucerite. Sărăcită, această clasă de mijloc îngroa ăș rândurile pleblei romane, manipulate abil de aristocrați prin politica alimentară.

În rândurile aristocrației senatoriale există și membri conștienți de această polarizare a societății romane și animați de idealurile grecești de justiție socială și echitate.În fruntea lor se află frații Tiberius și Caius Gracchus.Primul care încearcă să schimbe soarta celor sărăciți este Tiberius Gracchus. În calitate de tribun al poporului, în 133 î. Hr. el propune mai multe reforme:- limitarea la 125 ha averea unui cetățean roman din ager puplicus- a cerut statului și bani pentru procurarea uneltelor; el mai cere pentru un an funcția de tribun pentru a-și continua reformele ( este acuzat că vrea să devină rege, iar în urma unei încăierări, este ucis împreună cu alți partizani, trupurile fiind aruncate în Tibru).

Zece ani mai tarziu, Caius Gracchus reia proiectele de reformare ale fratelui sau. Reformele acestuia sunt mai radicale:- propune să dea săracilor din magaziile statului o cantitate de grâu la jumatate de preț;- propune constuirea unei așezări pe locul vechii Cartagine, unde să fie duși 6.000 de săraci la Roma;- inițiază o serie de construcții în Italia (drumuri, poduri, desecări de bălți) pentru a da de lucru mulțimii;- a cerut dreptul de cetățenie tuturor locuitorilor din ItaliaNepunerea în practică a acestor reforme a dus la adâncirea crizei și a deschis o perioadă de lupte care au determinat sfârșitul regimului republican.După înlăturarea fraților Gracchi, optimații au condus această perioadă. Senatul nu mai veghează asupra ordinii și dreptății în cetate, iar luptele dintre cele doua grupări continuă. Acum ,cel mai bogat avea cuvântul cel mai important, iar corupția înflorește.În 107 î.Hr. ajunge consul Caius Marius care a elaborat o reformă militară. Până la acea dată făceau parte din armată cei care aveau mai multă sau mai puțină avere, pentru a-și procura cele necesare războiului. El a format o armată permanentă, îngăduind și celor săraci să intre în armată. Ei primeau soldă, iar după terminarea serviciului militar primeau pământ. Consencințele au fost pozitive - revigorarea unei armate, care dădea semne de moleșeală, dar și negative - oricine avea bani putea să-și formeze o armată și să o folosească pentru propria glorie.

Harta Republicii Romane

Caius Marius, cel ce a realizat reforma militară a fost ales de 6 ori consecutiv consul la Roma (150-100 î.Hr.) Poziția sa fără de aliați (le-a dat dreptul de a intra în armată) l-a adus în conflict cu partidul optimaților și cu Sylla (care nu dorea să le dea o serie de drepturi aliaților- o populație din Italia care nu avea dreptul la cetățenie).

Primul razboi civil începe atunci când Senatul îi retrage lui SylIa dreptul de a înfrânge răscoala din Italia, a aliaților. În aceste condiții, el pornește împotriva popularilor și a lui Caius Marius care vor fi înfrânți. După acest război, Sylla se proclamă dictator pe via ăț și elaborează o serie de legi care au dus la scăderea atribuțiilor Adunării Poporului și tribunilor și creșterea puterii Senatului. Pentru că a condus în mod dictatorial și s-a înconjurat de însemnele monarhiei (avea tron, bătea monedă cu chipul său) a ajuns în conflict cu Senatul iar în 79 î.Hr. Renun ăț la putere.

În 73 î. Hr. Izbucnește o răscoală a sclavilor condusă de Spartacus. Aceștia obțin mai multe victorii. Pentru a-i înfrânge este numit comandant Crassus, unul dintre generalii lui SylIa. Cam în același timp izbucnesc revolte în Orient și Spania. Crassus va înfrunta revolta sclavilor iar Pompei pe cele din Orient și Spania. Fiind 2 generali victorioși, poprul se aștepta la un noui razboi civil dar aceștia și-au împărțit puterea, fiind aleși în anul 70 consuli. Ei au trecut de partea poporului iar măsurile lui Sylla au fost anulate.

Ulterior li s-a alăturat al treilea general- Caesar, iar cei trei au încheiat în anul 60 î. Hr. o înțelegere numitț triumvirat (își promiteau sprijin reciproc împotriva Senatului). Ei și-au împărțit spre guvernare și stăpânirile romane. Ultimul general a reluat războiul cu galii (58-51 î. Hr.) reușind să includă în imperiu toate teritoriile ocupate de romani.

Atât ca miliar, cât și ca om politic, Caesar le era superior celorlalți. Dupa moartea lui Crassus, profitând de absența lui Caesar, Pompei trece de partea Senatului, încălcând înțelegerea încheiata și cere marelui general să își încheie misiunea și să lase legiunile de vatră. Nu este de acord și pornește împotriva Senatului și a lui Pompei. Confruntările dintre cei doi au loc în afara Italiei, în Grecia (la Pharsalos), Caesar ieșind victorios.

După aceste victorii, Caesar era principalul om politic de la Roma. El de ine toate ț functiile importante din statul roman. Caesar se comporta ca un adevărat monarh (prin îmbrăcăminte, tronul de aur de pe care prezida Senatul, prin monedele de aur cu chipul său, statuia sa a fost așezată alături de ale zeilor și regilor, i s-a ridicat templu, luna lui de naștere a luat numele său, l-a înfiat pe Octavianus). Se zvonea că vrea să devină rege dar a fost asasinat la 15 martie 44 î. Hr. în Senat

După moartea sa au reînceput frământările, Marcus Antonius dorea sa îi succeadă dar moștenitor legal era Octavianus care avea doar 19 ani. EI a încheiat o înțelgere cu Lepidius și Marcus Antonius (43 î. Hr.) - al doilea triumvirat. Dar acesta a fost unul sângeros din cauza prescripțiilor și a războaielor civile dintre triumviri. În cele din urma Octavianus îl înfrânge pe Marcus la Actium (31 î. Hr.) în Egipt și rămâne singurul om politic importanat, dar nu se proclamă rege. El monopolizează, însă, puterea în statul roman și instaurează o nouă formă de conducere- principatul, care păstra vechile instituții ale republicii, însă aproape toată puterea era concentrată în mâna unui singur om.

Astfel s-au pus capăt celor aproape 5 secole în care Roma a fost republică!