16
SISTEMUL SOLAR

Sistemulsolar prezentare finala

Embed Size (px)

Citation preview

• Sistemul solar este un ansamblu de corpuri ceresti care nu au lumina proprie si se misca in jurul unei stele

SOARELE

Soarele este steaua

Sistemului nostru solar.

Sistemul nostru solar

• Este alcătuit din Soare şi ansamblul de corpuri cereşti legate de acesta prin forţa gravitaţională: cele noua planete, cei 162 de sateliţi naturali ai acestora.

• În centru se află Soarele, iar celelalte astre se invart în general în jurul acestuia.

Planetele din Sistemul nostru solar, pozitionate de la Soare sunt: Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluton

Pământul (sau Terra, uneori numită Planeta Albastră)

Curiozitati:•Este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca dimeniuni.

•Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,533 miliarde de ani în urmă.

•Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în continente, iar zona acoperită de apă este împărţită în oceane .

• Animaţie ce prezintă mişcarea de rotaţie a Pământului

Viata exista doar pe Pamant, datorita

pozitiei sale fata de Soare, care asigura

lumina si o temperatura potrivita

aerului.

Cum se invartesc corpurile cosmice?

Soarele se invarteste in

jurul propriei axe.

Planetele se invartesc in

jurul Soarelui si in jurul

propriilor lor axe.

Soarele le atrage cu forta

lui gravitationala pentru ca

este mai puternica decat a

oricarui alt corp din sistemul

nostru solar.

Toate planetele se misca

in jurul Soarelui si in jurul

axei lor, astfel luand

nastere ziua si noaptea si

anotimpurile

Planetele pot avea sateliti naturali – corpuri ceresti care se misca in jurul lor

•Luna este satelitul natural al Pamantului

•Luna este satelitul natural al Pamantului

Luna, Satelitul Pamantului 

 

Curiozitati:Cum a aparut Luna? Cea mai cunoscuta teorie este aceea ca un corp

de marimea planetei Marte a lovit Pamantul si au rezultat ramasite ale ambelor corpuri ce au format Luna. Oamenii de stiinta cred ca Luna a luat nastere acum circa 4,5 miliarde ani. De pe Pamant vedem mereu aceeasi fata a Lunii din cauza ca Luna se roteste o singura data in jurul axei sale si aproape in acelasi timp cu rotatia sa in jurul Pamantului. Locurile de pe Luna care se vad mai luminoase sunt zone inalte iar cele intunecate sunt bazine de impact.  

Curiozitati:

Sputnik 1, primul satelit artificial din lume [1] a fost lansat pe 4 octombrie 1957.

Sputnik 2 a fost lansat pe 3 noiembrie 1957 şi a avut la bord prima fiinţă vie, căţeluşa Laika. Din păcate, misiunea nu a prevăzut şi reîntoarcerea în siguranţă a capsulei spaţiale şi a pasagerului, ceea ce a făcut ca Laika să fie prima victimă a cursei pentru cucerirea spaţiului cosmic.

Oamenii au creat

sateliti artificiali

folositi pentru

comunicaţii,

determinarea

vremii, pentru

observaţii

astronomice, de uz

militar.

Realizator, Inv. BOTA MARIA

Daca vrei sa stii mai mult, cauta si:

www.astronomy.ro

www.ro.wikipedia.org

http://www.magicland.ro/astronomie/