View
6
Download
0
Category
Preview:
DESCRIPTION
Plante medicinale și produse hepatotroficce
Citation preview
1
Plante Hepatotrofice , antihepatotoxice şi stimulente ale funcţiei hepatice
Ca antihepatotoxice, pe primul loc se află Armurariul, (Silybum marianum, Cardus marianus),
de la care se utilizează fructele (Fructus Cardui Marianae).
Substanţele active sunt trei izomeri de natură flavonică: silybina, silydianina şi silycristina,
cunoscute sub denumirea de silimarină. Toate au activitate antihepatotoxică, dar se potenţează una pe
alta, combinaţia fiind mai eficientă decât suma efectelor luate în parte.
Silibina stimulează sinteza proteică, accelerând formarea de celule noi, după care este eliminată de
bilă , o parte din substanţa activă reintrând în circuitul enterohepatic.
Se utilizează infuzia, 1-2 linguriţe la o cană cu apă, 1-2 căni/zi, prima dimineața, înainte de micul
dejun, după care bolnavul va sta în pat, culcat pe partea dreaptă 20 min, a doua cană se va bea în couă
reprize, după mesele principale. Cura este eficientă dacă este urmată timp de două săptămâni.
Rareori, la hipertensivi sau cei ce nu tolerează bine acest tratament s-au semnalat efecte secundare
nedorite- colici abdominale, diaree, prurit local.
1. Armurariu
Armurariul este denumit și “salvatorul ficatului”. Această plantă este folosită de 2000 de ani pentru
detoxifierea ficatului și ca adjuvant în tratamentul bolilor hepatice cronice. Armurariul se regăsește într-o
varietate de produse hepato-protectoare și poate fi administrat sub formă de capsule sau extracte lichide.
Armurariul este anti-hepato-toxic, regenerant al celulelor hepatice (datorită silimarinei), hepato-protector,
hipo-colesterolemiant, anti-tumoral, neuro-protector, antioxidant. Un studiu realizat de dr. Burton
Berkson și publicat în Revista Medicală Germană, arată că s-au obținut rezultate remarcabile ale
tratamentului hepatitei C în urma tratamentului antioxidant cu alfalipoic acid (ALA), silimarina și
seleniu.
Armurariu (Silybum marianum sau ciulinul laptelui) este o plantă cu efecte curative ce crește și la noi în
țară, în special în Dobrogea. Planta armurariu (eng. Milk thistle) este folosită de mai mult de 2000 de ani
în tratamentul naturist al afecțiunilor ficatului și vezicii biliare. Semințele de armurariu sunt folosite
sub formă de extract în tratamentul naturist al afecțiunilor ficatului datorită conținutului ridicat de
silimarină. Acest antioxidant poate reduce inflamația ficatului și poate crește producția de compuși anti-
cancer în organism. Un articol recent dintr-o revistă de profil din Italia numește armurariul “planta cea
mai bine documentată în tratamentul bolilor de ficat.”
Armurariul conține un complex de flavonoide antioxidante, cunoscute sub numele colectiv de
silimarină. Silimarina este unul dintre cei mai puternici antioxidanți anti-cancer cunoscuți la ora
actuală. În plus, silimarina este unul dintre preparatele cu cele mai puţine efecte secundare. Dacă
ați consumat prea mult alcool, dacă sunteți preocupați de nicelul mare de colesterol și trigliceride,
dacă doriți însănătoșirea și detoxifierea ficatului, atunci adăugați extractul din planta armurariu în
tratamentul naturist zilnic.
Studiile au evidențiat faptul că silimarina din armurariu are efecte protectoare asupra celulelor hepatice
specifice expuse la o varietate de chimicale. Silimarina poate ajuta ficatul să se recupereze după
intoxicații și inflamații. În cazul muncitorilor din domeniul industrial cu dovezi biochimice de leziuni
hepatice ca urmare a expunerii pe termen lung la solvenți organici, rezultatele testelor de funcție hepatică
anormală s-au îmbunătățit după un tratament de 30 de zile cu silimarină.
Dovezile preliminare sugerează că silimarina îmbunătățește șansele de recuperare la persoanele care au
mancat ciuperci hepatotoxice sau care suferă deteriorarea ficatului și că aceasta poate îmbunătăți funcția
hepatică la pacienții cu inflamație cronică, activă a ficatului (hepatită).
Silimarina din armurariu poate avea și alte beneficii pentru sănătate. Studii suplimentare au arătat că
silimarina are un efect de protecție împotriva oxidarii de lipoproteine cu densitate mică (LDL, colesterolul
rău) și împotriva substanțelor care pot cauza cancer de piele.Utilizarea pe termen lung a silimarinei poate
ajuta la recuperarea după leziunile hepatice alcoolice.
2
Silimarina din planta armurariu poate îmbunătăți nivelul de glucoză și insulină printre diabetici insulino-
dependenți cu ciroză alcoolică a ficatului.
Armurariul și extractele sale nu influențează intensitatea sau durata de intoxicație acută cu alcool iar
studiile nu arată că ar fi eficient în tratamentul bolilor acute ale alcoolului. Cu alte cuvinte, nu putem bea
alcool si lua suplimente pe bază de armurariu în același timp, în speranța iluzorie că alcoolul nu ne mai
face nici un rău.
2. Rozmarin
Rozmarinul nu este numai o plantă culinară, înrudită cu menta, ci și un adevărat medicament. Extractul de
rozamarin susţine buna funcţionare a ficatului şi a bilei și ajută la scăderea nivelului colesterolului şi
trigliceridelor. Acesta are capacitatea de a contribui la detoxifierea organismului și, în plus, calmează
tulburările digestive.
3. Rostopasca
Grecii antici și romanii considerau rostopasca a fi una dintre cele mai puternice plante pentru detoxifierea
ficatului. Rostopasca stimulează producția de enzime din pancreas, ajută ficatul să elimine particulele
străine, stimulează producția de bilă, ajută la ameliorarea spasmelor vezicii biliare și îmbunătățește ritmul
unui ficat lent.
4. Cicoarea
Cicoarea este o plantă medicinală recunoscută pentru abilitatea sa de a ajuta la curățarea ficatului.
Persanii, romanii și medicii indieni foloseau frunzele de cicoare și rădăcina acesteia ca ajutor împotriva a
o mulțime de boli hepatice, inclusiv icter, vezica biliara și hepatică, pietre la fiere sau rinichi, constipație,
indigestie, depresie, dureri de cap. Și dvs vă puteți pregăti dimineața o cafea de cicoare fără cofeină dar cu
atâtea virtuți vindecătoare .Cicoarea protejează ficatul.Potrivit unui studiu publicat în luna
septembrie 2010 în ” Food and Chemical Toxicology “, consumul de cicoare poate oferi protecție pentru
ficat. Beneficiile de protecție asupra ficatului aduse de cicoare sunt parțial atribuite proprietăților
antioxidante, de inhibare a radicalilor liberi.
5. Rădăcina de păpădie
Această buruiană pe care o găsim de multe ori chiar și pe gazonul din fața casei este o plantă utilă pentru
detoxifierea ficatului. Rădăcina de păpădie stimulează circulația bilei din ficat și este adesea folosită de
botaniști pentru a ajuta în lupta împotriva unui ficat gras, a cirozei și chiar acneei. Rol de detoxifiere a
ficatului
Rădăcina de păpădie este similară cu un bitter digestiv datorită proprietăţilor ei de a stimula producţia de
sucuri digestive și bilă. Aceasta poate fi, de asemenea, utilă pentru inflamaţia si congestia ficatului și
vezicii biliare.
Păpădia este aşadar un foarte bun diuretic natural, care elimină toxinele şi purifică sângele. Prin
purificarea sângelui, ficatul este eliberat de stres căci are mai puțin de lucru. Pentru mulți dintre noi,
ficatul este supraîncărcat cu volumul de muncă depus de zi cu zi. Ficatul este organul care descompune
majoritatea medicamentelor pe care le luăm și elimină metaboliți din alcool și alimente grase. Păpădia
aduce beneficii nu numai pentru ficat, dar, de asemenea, şi pentru partenerul său digestiv, vezica biliară.
Vezica biliară este responsabilă pentru un flux biliar adecvat care să utilizeze grăsimile în mod
corespunzător.
Păpădia este, de asemenea, de mare ajutor pentru diabetici, deoarece ajută organismul să producă
insulina şi controlează glicemia. De asemenea, joacă un rol important în sănătatea oaselor fiind o bună
sursă de calciu.
3
Păpădia are funcţie depurativă şi detoxifiantă a sângelui şi ficatului, asigură un tonus general al
organismului. La nivelul sângelui acţionează şi ca hipoglicemiant şi hipocolesterolemiant.
Rizomii de păpădie au proprietăţi puternic depurative, eliminând toxinele de origine infecţioasă din ficat
şi bilă, dar şi cele provenite din alimente poluate.
Forme de utilizare:
- infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează 10 15 minute, se strecoară
şi se beau zilnic 2 3 ceaiuri puţin amărui, după mesele principale, timp de 4-6 săptămâni, având efecte în
purificarea sângelui, icter, colecistite, dischinezie biliară, normalizarea circulaţiei sângelui, ateroscleroză,
reumatism, gută, afecţiuni cronice ale aparatului urinar, vindecarea varicelor şi ulcerelor varicoase şi
eliminarea toxinelor din organism;
- decoct din 30 50 g rădăcini şi frunze proaspete puse într-un litru de apă rece; se lasă la macerat peste
noapte, iar în dimineaţa următoare se fierbe timp de 10 minute, se infuzează 4 ore, se strecoară şi se beau
două ceaiuri îndulcite cu miere pe zi, unul cu 30 minute înainte de micul dejun şi altul la o oră după micul
dejun, având efecte în bolile de rinichi, insuficienţă hepatică, tulburări digestive, dispepsii, icter cataral şi
hemoragii interne.
- salată din 100 g frunze tinere, recoltate primăvara până în mijlocul verii, care se ţin 30 minute în apă
sărată pentru a îndepărta gustul amărui; se mărunţesc şi se amestecă cu 25 g pătrunjel verde, 50 g praz
tocat, 15 ml ulei, sare, piper, oţet şi mărar. După o cură de două săptămâni are proprietăţi nutritive la
convalescenţi şi la persoane anemice, aducând organismului un supliment de săruri (calciu, magneziu),
compuşi proteici şi substanţe antibiotice naturale. Are şi efecte vindecătoare în reumatism, obezitate şi
oboseală generală.
- tulpini (tije) fragede, mestecate în gură, pe stomacul gol, câte 5-8 bucăţi pe zi, timp de 2-4 săptămâni, cu
efecte de ameliorare rapidă a durerilor reumatice şi a inflamaţiilor glandulare şi hepatice, stimularea
funcţiei vezicii biliare, cu dizolvarea şi eliminarea calculilor biliari, combaterea dischineziei biliare,
gastrite hiperacide, ateroscleroză, gută, depurarea sângelui, afecţiuni ale splinei, evitarea stării de
oboseală şi lipsa de energie. Persoanele astenice şi obosite vor simţi din primele zile o senzaţie de
revigorare a vitalităţii corpului. În tratamentul diabetului se consumă zilnic câte 10 12 tije. La început
tijele au gust amar, dar ulterior devin fragede şi suculente.
- suc din rădăcini proaspete şi frunze, preparat în lunile august septembrie, prin adaos de glicerină (o
lingură), apă şi alcool de 90°; se ia câte o lingură, de trei ori pe zi, timp de 3-6 săptămâni, fiind indicat în
obezitate, reumatism, litiază, stimulent al funcţiilor hepatice şi renale, elimină calculii biliari şi intervine
în stări de oboseală, astenie nervoasă, afecţiuni dentare, revigorarea tenului şi în boli circulatorii.
6. Turmeric organic
Rădăcina de turmeric – un văr al ghimbirului – este un protector hepatic puternic și chiar regenerator al
celulelor hepatice. Acesta ajută la stimularea enzimelor responsabile de înroșirea feței și la
eliminarea toxinelor din organism. Turmericul este originar din India, unde este folosit de mai bine de
2.500 de ani, el având foarte multe elemente antioxidante.
7. Mentă
Menta nu este utilă doar pentru o respirație proaspătă. Această plantă stimulează circulația bilei și
relaxează căile biliare, contribuind la descompunerea grăsimilor. De asemenea, menta ajută la reducerea
colesterolului rău, ceea ajută ficatul să filtreze toxinele mai ușor. Menta inhibă, de asemenea, blocaje din
rinichi și vezica biliara și calmează stomacul pentru o digestie optimă
8. Salvie
Salvia ajută la tratarea afecțiunilor ficatului și rinichilor, având și un efect diuretic ce susține
eliminarea toxinelor din organism. În plus, salvia are și proprietăți antiinflamatorii și poate reduce
umflăturile. Este o plantă antibacteriană care luptă împotriva bacteriilor care duc la acnee și boli
Salvia (Salvia officinalis) este o planta medicinala cu proprietati antiseptice recomandata in cazul gripelor
si racelilor pentru ca imbunatateste starea mucoaselor. Denumirea ştiinţifică a plantei provine din verbul
4
latin ”salvare” care înseamnă a salva. În antichitate salvia era considerata un panaceu, fiind folosita in
tratamentul a peste 60 de afectiuni. Salvia este recomandata si in preparatele dvs din bucatarie!
Salvia stimuleaza digestia asa ca un ceai de salvie inainte de mese este binevenit! De asemeni, va
recomandam salvia in preparatele pe baza de carne sau pe crusta de focaccia.
Salvia actioneaza ca un carminativ favorizand expulzarea gazelor intestinale. Ceaiul de salvie este
antispastic, antimicrobian, antiinflamator, astringent, mucolitic.
Alte plante utile pentru stimularea funcţiei hepatice sunt
cimbrişorul, cimbrul, infuzie din o linguriță plantă la o cană cu apă
sunătoarea, infuzie din 1-2 lingurițe la o cană cu apă
muşeţelul, coada şoricelului, infuzie din 1-2 lingurițe la o cană cu apă
rostopasca (Chelidonium majus – conţine alcaloizi care pot deveni toxici dacă e folosită
mai mult de 7 zile). Prep. infuzie din 1/2 linguriță plantă la o cană cu apă, maxim 7 zile.
Lichen de piatră , decoct, o linguriță la o cană, (se neutralizează cu un vârf cuțit de
bicarbonat de sodiu)
PRODUSE
1. HEPATIC STEM
Hepatic Stem asociază Alga AFA cu extractul de Armurariu şi extractul de Ganoderma, precum
şi cu Ciocoare, Anghinare, Spirulină şi Chlorella. Această formulă complexă şi completă
stimulează regenerarea celulelor hepatice, împiedicând fibrozarea ficatului. În plus, Hepatic
STEM stimulează capacitatea naturală a organismului de a lupta cu viruşii hepatici.
Contribuie la:
stimularea producţiei de celule stem adulte
- stimulează producţia de celule stem din măduva spinării, în timp ce polizaharidele din
compoziţie determină migrarea lor acolo unde este nevoie pentru regenerarea celulară a ficatului
scăderea nivelului transaminazelor
- contribuie la întărirea structurii membranelor exterioare ale celulelor hepatice
foritifcarea şi modularea sistemului imunitar
- stimulează producerea de interferon
- stimulează activitatea macrofagelor, a celulelor T şi NK, care au rolul de a identifica şi elimina
celulele canceroase şi a factorului de necroză tumorală
drenor hepato-biliar
protejarea capacităţii ficatului în afecţiunile generate de virusuri, toxine, consumul excesiv de
alcool
menţinerea structurii normale a ficatului, prevenind apariţia proceselor de fibrozare
2. LAGOSA este indicata ca tratament adjuvant hepatoprotector in:expunere la substante cu
risc hepatotoxic; hepatite cronice si ciroza hepatica.
5
Un drajeu contine silimarina exprimata ca silibina 150 mg sub forma de extract uscat metanolic de
fruct de armurariu (Cardui mariae fructus) 231-250 mg.
3. LIV 52 - HEPATOPROTECTOR HERBOMINERAL
Conține :
Capparis spinosa (Caparisul) - actiune antihepatotoxica, antiinflamatoare, mentine arhitectura
normala a ficatului
Cichorium intybus (Cicoare) - actiune hepatoprotectoare fata de substante toxice, antioxidanta,
stimuleaza secretiile digestive, inclusiv cele biliare, efect colagog
Terminalia arjuna - efect antioxidant si hepatoprotector, reduce nivelul colesterolului si are rol
cardio-tonic
Achillea millefolium (Coada soricelului) - efect colagog antioxidant si antiinflamator
Acțiune:
Cele 19 plante ale caror principii active intra in componenta produsuluiL IV. 52 sunt cunoscute
din medicina traditionala indiana. Acestea au efecte multiple: tonic, general hepatoprotector,
coleretic, colecistochinetic, stimularea apetitului carminativ, antiemetic, laxativ bland, diuretic,
antiedematos si hipolipemiant.
4. ARMUHEP conţine pulbere de armurariu (Silybum marianum). Este un produs destinat
suplimentării dietei, pentru proprietăţile sale de protecţie a celulei hepatice (stimulează sinteza de
proteine, protejează şi stimulează regenerarea celulei hepatice, contribuie la normalizarea valorilor
transaminazelor serice crescute), detoxifiantă (previne depleţia glutationului (GSH) indusă de
alcool şi alte substanţe hepatotoxice), creşte conţinutul de
glutation din ficat (proprietate extrem de utilă în procesele de detoxifiere), antioxidantă (acţiune de
câteva ori mai puternică comparativ cu a vitaminei E, creşte activitatea superoxid-dismutazei -
SOD), tonic amară, colagogă, coleretică (stimulează fluxul biliar, îmbunătăţeşte digestia
grăsimilor), uşor laxativă datorită abilităţii de creştere a secreţiei biliare, antiinflamatorie (calmare
şi rehidratare a mucoaselor iritate ale căilor renale, a vezicii urinare şi a inflamaţiilor în general),
descongestionează, combate inflamaţia (inhibă lipoxigenaza şi formarea de produşi inflamatorii),
curăţă şi stimulează regenerarea ţesuturilor cutanate (acţiune energică de rehidratare în
profunzime), catifelează şi revigorează pielea sensibilă, uscată, iritată, redându-i elasticitatea,
turgorul şi strălucirea naturală. Are rol de protejare a celulei hepatice şi este depurativ eficient în
procesele de eliminare a substanţelor dăunătoare (alcool, medicamente cu efecte secundare
hepatotoxice, metale grele, pesticide, anestezice, toxine din ciuperci otrăvitoare).
5. Hepatoprotect Complet
Contine:
Fructe de Amurariu 1000 mg (Extract uscat din seminte de Armurariu - Milk Thistle - Silybum
marianum 250 mg ).
Fosfolipidele, cu rol esential in organismul uman, ca elemente structurale ale membranelor, pentru
activarea sistemelor enzimatice de la acest nivel si ca reglatori ai functiilor de schimb intre
ompartimentul intracelular si cel extracelular. De asemenea, fosfolipidele esentiale sunt
6
incorporate ca molecule intacte in membranele celulelor ficatului, contribuind la mentinerea si la
functionarea normala a acestora.
6. Protector Hepatic Forte
Contine :
400 mg extract din fructe de armurariu (Cardui marinae fructus), 268 mg extract echinacea,
270 mg extract lemn dulce (Liquiritiae radix), 25 mg propolis si excipienti pana la 1000 mg.
Produs destinat suplimentarii dietei pentru efectele benefice de protectie a celulei hepatice,
detoxifiante (alcool si alte substante hepatotoxice), antioxidante, colagog-coleretice (stimuleaza
fluxul biliar), de prevenire si combatere a steatozei hepatice, de stimulare a sistemului imun,
antiinflamatorie si protectoare a mucoaselor tractului digestiv, actiune antivirala.
Recomandari:
- preparatul este benefic si recomandat persoanelor supuse stresului, dependente de alcool si
droguri, in tratamente medicamentoase de lunga durata, sau persoane care traiesc sau activeaza in
zone industrializate, poluate;
- supliment alimentar cu rol de protectie a celulei hepatice si depurativ eficient in procesele de
eliminare a substantelor daunatoare (alcool, medicamente cu efecte secundare hepatotoxice,
metale grele, pesticide, anestezice, toxine din ciuperci otravitoare);
- supliment valoros in dietele recomandate pentru hepatite cronice, ciroza, insuficienta hepatica,
steatoza hepatica, icter, angiocolite, afectiuni inflamatorii si de motilitate ale vezicii biliare (vezica
atona cu stagnare de secretie biliara) in afara prezentei de calculi biliari de dimensiuni medii si
mari;
- raspuns favorabil in hepatita cu virus C (normalizeaza valorile crescute ale parametrilor
biochimici serici);
- adjuvant in tratamentul cancerului hepatic, alte neoplazii in perioada tratamentelor
chimioterapice si radioterapice (favorizeaza detoxifierea si eliminarea produsilor de degradare
metabolica rezultati);
- constipatie cronica, indigestii, toxiinfectii alimentare, intoxicatii cu ciuperci (Amanita
phalloides).
Contraindicatii: - persoane cu reactie alergica cunoscuta la plantele din formula produsului.
Precautii: copii sub varsta de 12 ani, in sarcina si in perioada de alaptare; atentie in calculoza
biliara (calculii medii si mari pot fi mobilizati); TBC, SIDA, boli autoimune, leucemii, scleroza
multipla, colagenoze; in timpul tratamentului cu corticosteroizi sistemici, al tratamentului cu
diuretice de ansa si tiazidice, spironolactona si amilorid, in afectiuni hepatice cu colestaza, in
timpul tratamentului cu glicozizi digitalici si antiaritmice (de tipul procainamidei si chinidinei).
La aparitia unor efecte nedorite se intrerupe administrarea produsului si se recomanda consultarea
medicului sau farmacistului.
Interactii cu alte medicamente:
- reduce nivelul sanguin al ciclosporinelor (efect potential periculos la pacientii post - transplant);
- scade activitatea unor chimioterapice antiretrovirale la pacientii cu HIV/ SIDA.
Recommended