А т н " X X X Í F . — 40. 27. S BANT ÏV TOATA TARA * Duminică 3 lu ie, Ш 6 .

ABONAMENTUL L L I 2 , 0 0 A I S U A L

ABONAMENTELE SE PAC NDMAI PE DN AN

C O L A B O R A T O R I I ACESTUI NUMÁR Alexandru Macedonski, Ioan I . Şeriiănesca, Neli Cernea, N. N. Beldiceann, Ana

Codreanu, I . Dragoslav, G. M. Samarineanu. Andrei V. Fopssca, Const. A . I . Ghica

A N Ü N C I Ü R I

LINIA PE PAG. 7 şl S BANI 2 0

na

mm,

w5

ii

? f ь V B é v 1 НіЯІ

+ THEODORA CAZZATILLAN-N. D. CAMPINA

•i — Ko. 2 7 . CJNlVfcHSLlL L I T E R A R Duminic i i îi Iul ie Ю І О i i i

Ca sufletul pătruns de durere, Inraoisîrăm încetarea din viaţă a гі-нзі Teoi'ora Cazzavillan-Du-тЛгсзси-ЗЗаіпіпа.

l-п SGGîLcnî nsaorosit a curmat zilele prea liuiui patroane a ziarului «aniversai» si a celor-laite pu!iii:-aţiuni din Gare face parte şi revista de faţă. Dar moar­tea, care *şi face astăzi opera-i űs oestrticţiuns nimicind corpul pontőr, nu va putea să-i smulgă din suflatele noastre amintirea de aaururea rămasă vie.

Ridicând spre cer озіііі pliai da laträmi, ru.am pe Csl care dispute űe vieţele omensşti să dea odihnă сзіеі care a tost prin­tre noi si azi nu mai este.

Războaele ruşi lor Dintre toate ţările Europei, Rusia

a avut cele mai multe războaie. Vom Începe de la 862, ee venirea eelor trei fraţi de origină normandă- Gel mai mare dinte aceştia fu primul prinţ. Rurik, şi totodată cel dintâi stăpâ­nilor în ţara Slavilor, — căei până atunci Ruşii trăiau liberi, neavând stăpânitori. Rurik muri la 897 şi ră­mase fiul său Igor, sub tutela lui Olcg, care purtă mai multe războaie Interioare, stabilindu-şi cajiitala la Kiev- Acest oraş deveni eel dintâi o-raş slav şi leagănul principilor slavi lin ramura Ini Rurik.

Igor, devenind mare, prin mai mal­te războaie îşi Întinse stăpânirea pâ­nă în Galiţia. In 967 Înainta până Ia Constantinopol; şi împăratul Leon al VI-lea se sperie de această inva-tie, consimţind a Încheia în 911 un tratat dc pace eare favoriza Rusia c i toate avantagiile considerabile. Fiul şi urmaşa! la i Igor, Swetoslaw, se converti la creştinism .tagŞS7, iar In 972 supuse mai multe triburi tla­ve, pe Bulgari, aţpatâîi l a t r ' an război rămânând ca nrmaf Tarcpolk I, fiul său cel mai тщеа.^Щ^Іт «hue răz­boi î m p o t r i v a i ^ ţ l ^ i a i i . Uawl die-tr'în.şii muri, t i V ' ţ a n f w f t .im şi él • morât.

Rămase Wladimir singur stăpâni-tor. Acesta aduse botezul creştin, i a fluviul Nipru, la Kiew, l a 9*0.

Dc la 1015 şi până la 1167, Ruşii au avut atât războaie lăuntrice, cât şi în afară, încontinuu, cn diferite popoare- In 1125 căzu Kievul, şi tet interesul lor se îndreptă spre Susda-lia şi Galiţia. Veni apoi iavazia Mongolilor în Rusia şi dominaţiunra lor- Fiul lui Gingiskhan trecu Vol­ga şi ocupă o parte din Rusia meri­dională. Ei fondară marele imperiu din Kapciak, sau mai bine zis Hor­da de Aur.

In 1240, na fiu al său, Baiukhan, veni cu armată mare şi captură Kie­vul. Populaţia Kievului a opus o re­zistentă admirabilă, snb conducerea unui boiar, Dimifrie -Galiţianul; cu toate acestea, splendoarea oraşelor Rusiei căzu ruinată In mâinile Mon­golilor. Apoi еавді Podolia. Volonia şi Galijia orientală, şi astfel toate fu­ră sub regi mal lai Batnkban, iar principii de la nord deveniră vasalii lui

Numai un aingor principe ras e-sista atunci, la Moscova, care avea titlul de mare principe moscovit, I-van Kalita, tn 1328. Acesta trans­mise stăpânirea celor doi fii ai săi: Siniion cel Minunat şi Ivan cel Bun. 1325—1335.

<><>OO0000O0<x><><>O0<><X><><X>^^ ОФООчѴХ? o o s o s o o o o o o o

Uitătura-ţi cald învăluitoare Un /ior de aiinte rătăcitoare Inii dădii, cu toate că rí am pricejiut, Să-mi spui ceva, ori să mă pătrunzi ai vvul?

Lumina, care prin noaptea ochilor Tăi mari, negri, trecuse, era de dor, De duioşie, de milă fierbinte? Sau loale laolaltă învălmăşite

Mai mull decât voiai mi-au tălmăcit, şi când ai prins să mă descoşi, m'ai buimăcit. Da" i ţineai să-mi cunoşti suferinţa, Cercetând-o, de ce-li fu stăruinţa

Si petrec mult? Nu pricep. Iu doar în gând Şi 'n temniţe, mi-ai înfipt ochii-li cerşând Dragostea mea. Ori nu ştii ce-ţi ascunde Privirea? Gingăşia-i cum pătrunde?

Nti-i cunoşti puterea. Deşi o fi mare Prada-li in femei, care nu-s în stare, Dar mei făcute nu-s împotrivirii, Toi nu ştii, care ţi-i nada cuceririi.

Afară de mine, doar nimeni n'o ştie Vraja-ţi în ochi răsărind numai mie. De unde s'o afli, sá-ti vie gândul ? E taina mea.. . . Şi a visa 'mi vine rândul.

Totuşi, eu nu ţi4iş spune s-ă ştiu că mor, Că-mi sădi im suflet şi nn nespus dor Fulgerarea-ţi de mila, de iubire, O clipă luminând marea-mi durere.

îmi fură gândul privirea-ţt caldă, dulce, Dar ducându-mi spre calvar greaua cruce, Mi-i faclă mângeioasă — АШ рЩі m Nădejdi insé, nu le 'ncânte. Să nu-mi vii.

.Neil C o r n e »

o 6

o o o o o o o o o o o o o o o o î o o o o o o o Л V o o o o s o

o o o o o o o o s o o o o o o o o o o

Subjugarea şi dinastia Mongolilor dură mai bine de 159 de ani. Apoi. războaiele Mongolilor cu Tătari i «v duseră pentru poparal ros o agonie în care a t ră i t aproape două secole-Contraatacurile «i meerir i ie delà Ta­rn erl an sjgbàra secul MeegofiJor; dar abca і я Ш a n t b Ivan a l П-lea sestase pupmwl «n tetol Де sub ju-gol tătar- Іѵаж заі B - t e a nn se mul-фмаі а ш и а « • а Ш а , «ä Începu a ви-

Уіеувииепиі, Fekovv şi Biarnia, шж multe principate

Severin şi o mare parte •Sat S Ä e « » occidentală. Urmaşii săi ma fest V=asilé al IV-lea şi Ivan al î^-âee. Acesta din urmă strânse po­serai , pribeag şi rătăcit din pricina Tătarilor şi stabili cea dintâi armată fixi. din toată Europa de pe vremea aceea. Vasile şi Ivan au fost In con­tinuă «ĂÎilitate cu Livonia, care opu­nea o mare rezistenţă. Dar Smolensk, Kazan. Astrakhan. Polonia şi cavale­rii teutoni. Suedia şi o mare parte a Siberiei, se dădură supuşi la 1598.

Andrei Bogolinbirski, un bciar din Novgorod, completă misiunea î-naintaşilor săi, fonda unitatea Ru­siei şi făcn ca acest stat semi-asiatic să intre în sânul Europei civilizate. Boris Godunow opri acest demers eu­ropean, dar nefaste tulburări şi răs-eoale se iviră în popor. Suedia şi Po­lonia, profitând de aceste revolte, ve­niră să atace Rusia. Aproape de două zeci de ori Rusia era pe pragul piei-rei- Dar devotamentul acestui pupor, până în zilele noastre, ne arata că aa ştiut să ee smulgă din gh ia re la «trăinilor şi să devie un stat mare.

Moscova, care cazase enb absolută stăpânire a Polonilor, fu liberată. Li­beratorii acestui oraş an fost Miniu şi principele Pojarski. Aceştia iz-goniră pe Polonezi din Moscova şi aduseră pe tron .in 1613, pe tânărul principe Mihail Romanoff, eare era

ascuns într 'o raânăittre. DecL Im 1613 Roşia avea ea stăpânilor a a far rus.

Dar şelari Cazacilor, Zaratcki, t ră ia şi stăpânea AstraJdkoaaL făcând ra­vagii pe câmpiile d i * s e i est. Sue­dia, eare sianaaiat Novgerednl Mare şi l'< rrr.'a, era o centin aa ameninţa­re pentru ţara ruseawfc. Iar, pe de altă parte. Cazacii 7 ірчицЪіі nîiiH Hau în reginnile de la Dvina. Oe Sue­dia, ţarul Mihail încheie pacea din 1617, la Stobora. Şeful Cazacilor fu răpus. Pacea încheiata en Polonia, era o pace de !4 trii-

Snb stăpânirea fiului său, Alexis MUtailovici, (1645—1676) se dădu re­vanşa Poloniei şi avu loc o luptă în­tre Imperiu şi Cazaci. Fiul Iul A-kxis , anume Teodor, (1672—1682) ur­mă la tron- Sub el. Mica Rusie pri­mea o soluţie, iar Hatmanul Cazaci­lor f-j silit să părăsească bastonul de hatman. începură apoi lupte cu Tă-tv»'ii ţi cu Turcii, cari se năpustiră de două ori în Ucranîa şi înfiinţară un imperiu mare. Chighirme. în 16S9.

Ja acest an veni ca sîflpânitor Pe­tru cel Mare. Evenimentele remarca-h''?r din timpul stăpânirei sale, au fo\t: expediţia de la Azov, lupta con­tra lui Carol al VII-lea, marea vic­torie de îa Pultava, care a rămas în istoria universală- Prin această victorie, Suedia se vede căzută la rangnl al Hl-lea intre state. In Po­lonii; pătrunse spiritul anarhiei. Tur* cia deveni desfăcută, iar Khanii Tă­tarilor primiră nn eşec cu victoria de !a Pultnvà. Această victorie In şi o bazf solidă pentrn regenerarea Rn-ski- Războiul ca Tnrcii se termină cn tratatul de la Prut din 1719, după cc în 1717, I'etrn cel Mare răzbuna pe Ivan Teribilul şi po Alexis Щ-hailovici Romanow, forţând Suedia să semneze çacea din Nostad. La 1722 stăpâni Derbentnl ai muri la 1725-

De la Г.22 până la 1741, sub stă­pânirea ficei lui Petru, avură loe iarăşi răzhoae cu SncJin. eu i'o'o-uia şi cu Fridrich II. Aci se isprăvi familia Romanow şi începu casa Holstein Gotiorb, o nepoată a Elisa-J.etei fiind soţia unui Gottorb. Un fin »j Fli-abeoi, venind pe tron sub numele de Petru al IH-lea, se uni cn Fridvieh. } ( i orni râmase îoarto nemulţumii .le secastă alinnjă ?r-l «iiir pă. Urmaşa lui iu Ecutcrinn II. cart veni pe tron în 1762. Ea pur;ă războaiele eu Turcii din 1707—1774. în timpul stăpânirei sale avu loc prima îri'pârtire a Poloniei- apoi a treia împărţire. Muri in 17ÎII5.

tlima ia tron fiul său Pavel I. un U K I I : admirator al lui Napoleon Bo­naparte- In vremea stăpânirii sale so dădeau războaie in insulele Ionice, în Eiceţia, Italia. Olanda, la Neapole. Fu mis în 1SÜ1. Alexandru, urmaşul său. ív partizan al Angliei. In acest timp se dădeau războaiele de Ia An-sterlutz, Eylau, Friedland, care se terminară cu pacea de la Tiisitt. A-pi>i rfizboinl eu Suedia, Auif.ia, Au-strii.-. Persiu şi Turcia. Un război, ca­re devenea inevitabil- fu cel de Ia 1812.

Urmaşul lui Alexandru, Nicolae 1 (1825), avea războiul din Crimée», eu Turcii. Prin căderea Scvastopolului, Rusia devenea un popor national. Nicolae muri, lăsând în mâinile ur­maşului său Alexandru al II-lca soar­ta poporului rus. Acesta «fârşi răz­boiul, şi stindardul Sfântului Gfioot. ghe fftlfâia la Baccbi-Sarai, rezMcn-ţa lui Batukhan. Din 18511 până la 1877, avn războaele cn Asia centra­lă. Rusia devenind stăpână, pria ul­timele sale cuceriri, pe această parte a Asiei- Urmă războiul din 1877, în Balcani, unde Ruşii făcură multe sacrificii şi vărsare de sânge. Sub stăpânirea lui Nicelae a l 11-lea avu loc războiul din IMS, eu Japonia, şi ta sfârşit cel actual-

Din înşirarca totaror răibsaielor pe care Ie-a purtat Rnsia. vedem că poporul rus a fost an popor foarte Încercat şi în nenumărate rânduri invadat de Turci şi de Mcngelî.

Un popor patriot şi brav ştie să-şi apere interesele prin luptă, pentru a deveni un sfat mare şi pntenic- — aşa precum este astăzi poporal rus şi cum va fi, de sigur, şi de azi înainte.

Stabilind o asemănare între eve­nimentele enumerate mai sus şi cela, petrecute in ţara Boastră, găsim con­statarea că şi România a' f*st de­stul de greu lneerraă. şi aceasta in cea m si marc par te - din partea-Tur­cilor. Numai că, pe vremurile ace­lea, ţara noastră era prea mică pen­tru a putea să Ingennriche defisiitiv poporul păgân eare ве seca vi.:ţa- lu-îndu-ne şi pământul şi fiii, şi banii, Astăzi, lucrurile s'an schimbat sim­ţitor, în bune ; căci nn există pe lu­mea aceasta nici o ţară care să a'.bă fii cu adevărat patrioţi şi să nn poa­tă să aspire către mărire şi pr.gres. înfrângând toată urgia evenimente­lor.

W. de Biarjomonoff

Ä a p ă r u t :

cor-an seiit;m<'is«a! ú e V. £^ £ S 'tf U 5 £ £ N

Preţul i,50 — E.iiura iVăriei Steint

Duminica 3 I u l i e I i ) 1 0 . I \ i v i : h s i I. ü T J H A í i i \ o . î i .7.

B U D A P E S T A . — P a p l a m e n t u l ( i n t e p i o p u l )

ІШ L U M B N E I de ALEXANDRU IIAGEBdMSKI

Un t ânăr înzestrat cu foarte mult talent l i terar — foarte t ână r încă, fiind totuşi, şi de pe acum, cu totul persoana — calitate ce lipseşte mul to r d in scrii tori zilei — molipsi tă de vani ta tea ce a re astăzi c u r s obştesc p r in t re cel cari Un condeiul , mi-a spus de ună-zi , cu privire Ia evoluţ iunea l imbei noastre, că ea a /ost adusă de timp. Asemenea enormită ţ i , când sun t spuse de b u n ă credinţă, şi când pleacă, mai ales, de pe buzele celor de fot t ineri , pot să fie şi t rebue să fie scuzate. Lu­mina însă, se cuvine să fie fă­cută chiar intram asemenea caz, şi tânărul despre care e vorba va lua notă cu m u l ţ u m i r e — cel pu­ţin o sper — ca oamenii sunt timpul. Şi în adevăr, dacă nu s'ar fi ivit— la. noi bună-oara— un Ion Eliaue flădulcscir, şt cei care l'au u rma) p recum «u fost: Grigore Alexandrescu, Alexandri , BoTînMneanu, fon Ghrk»'. Gdo-bescu, V. A. Urechia. Hasdeu, sl alţii încă. Irmina noas ' ră n 'a r fi evoluat cât de pofte, şi se înţe­lege de la sine că ci nici n 'ar fi ajuns până la acel punct ai evo-lutiunei C P a î4plir.it. şi în care mişcarea rle Ia „Literatorul"' a găsit'o oprită. Oameni i da- , şi nu­mai ei— câte o rbfă u n u i . câte o dată mai mul ţ i , duc, în orice, lu­crurile mai .'• - ••»»«>. căci încă o dată, timpul este numai omul, şl nimic alt.

Un tânăr de asemenea, dir poet su schinteie:i s trăluci te care ei însuşi a adus narten lui de puter­nică contribuţiune în continui ta­tea mişcă rei ce a pornit de la a-celaşi „Literatorul", fără să spu­nă că evoiuţiunfa în l imba şi "rn poetica româră se datereşte tim­pului, dă să se înţeleagă că ea se dotoreşte lululor eri or eme au mânuit condeiul- Generoasă şi e-galitară teorie — dar fa'să — cu desăvârşire falsă. Evoluţi i ;nile mi pornesc de cât de la cei foarte pu(in numeroşi. Număru l , se ală­tură mai târziu — e adevăra t — de aceşti foarte putini — cari şi « se reduc, de mulle ori. la u-nul singur— dar numărat — si

ori-cât de ea H a r fi el— n u în ­seamnă , ca e lement d e t e r m i n a t activ al unei mişcări satt evolu-{îur/i — aproape n imic , şi, spre a fi mai în adevăr n u în seamnă n imic chiar.

Lucru se explică uşor : In

l imbă, şi In l i te ra tură ma i cu seamă, u n u l s ingur , sau câţi-va cel mu l t , sun t cei cari pot să a ibă indrâsnealâ. Nici r> l i te ra tură ş l nici o l imbă , n 'au evoluat şi n a s'î-u format d e cât aşa. Dovezile, în această pr ivinţă , sun t mul te . Una— de căpetenie — este о т т і -t n t r ea : P e n t r u ca o l imbă sau Ii-, t e ra tu ra ei, să evolueze, să mea r ­gă înainte , e nevoie n u n u m a i da cunoşt inţe, dar şî de u n gust si­gur—de u n auz ce n u înşeală—

Д A Ţ E I

l'aris, cetate sfântă, aliar încins cu lauri, Pe malurile Senei poporul s'<* rărit, La Notre Dame răsună acelaş clopot iarăi Chemând eroii Frântei, ca şi în °lte vremuri,

Să lupte pentrn (ară.

Popor slăvit, în rare se sbuciumă de veacuri Vulcani nesiinşi, ce 'n timpuri au aruncat scântei Si pe acelaş cmicr, a izbucnit văpae,

Ce-a. luminat tribuna si. câmpul de bătac-

Savenţi mai eri, treară[i o lume ideală, Eroi aţi fost în vremuri măreţe, iară azi. Când Frânt"- e 'n pericol, în legiuni nebune, A(i năvălit năprasnic în rânduri prusiene, Cântând Marsd/fizn din vremile străbune-

Mai eri zglobia Marnă, era o hidră 'n care. S*o sugrumat în spasme avântul teuton. Şi steaua biruinţei din ochii lor dispare Parisul e depa/te şi visul lor se 'ngroapă.

Svb stânca din Verdun-

Va naşte ca o nimfă lumina libertatéi, Din sângele eroic, ce-a urs aşa de mult; Popoarele trudite vor rënvia de-o dată: Paris,'cetate sfântă, vei fi încins cu lauri Si Franţa încadrată în sufletele lor.

Ion I. Şerbănescn, Bazargic

u n spirit de anal iză r i t iă pu ter» nie , şi. în sfârşit, pe láncra acestea, de midia , şi încă de foarte mul tă îndrăsp.eala. Asemenea calităţi un le poseda numărul. Numărul îşi are înţelepciunea şi bunul său •*••••'.''••/-- '[ceasta e sigur — dar nu se află iniţiativă rare să-fi pornii vie o dată de la el. Numărul, dacă nu sc află în sînul lui, câte o min­te, sau cale o s imţire, să'l mişte şi să î pornească în t ro direcţ iune s-ii te alin, stă pe loc, e inert , aşeza! «receşte în obiceiurile sala — conservator cu desăvârşire-

Pe iâ'i'.'ă acestea. între limbă şl îîilro b i e ra tu ră se petrec alte nr.dte şi mar i complexităţ i ce n a F Î ; : U la î ndemână o.i-cni. P e n t r u ca l imba, bună-oară . să ev i iue-ze, nu este nevoie numai d3 a s-э in-treduce, în capitatel ei •« vor­be, fermrni noui, cari să cores­p u n d ă cu desvolterea in 'eleclua-lifaţej si sensibilităţei unei epoci, cu nouile adevărur i câştigate da şHinio. ori răsări te în domenu l artelor şi literelor, ci se mai cer şi cov,stI-acţiuni nov), o sintaxă, din ce în ce mai puternică pr in mlădi rea ei, spre a se p u n e în le­gă tură cu a rmon ia adusă de vioi-cunea expr imăre i adusă de neîn­cetata mişcare a sufletelor ome­neşti . Şi tot astfel în l i te ra tura propr iu zi^ă— fie ea proză sau fie vers— formele celei dân tâ iu . pre­cum şi a versului în sine, s'o vo-iască îngusti i la cap sau nu , se aşează pe al te calpoduri , şi nici mul ţ imea— ce nu e chiămată pen­tru aceasta — nici degeneraţ i i , n ' au cădere să hotărească ce t rebuie să fie acele calarjoduri şi nici până la ce punc t li se poate învoi să se osebească d e ceîe vechi...

Categoric, p r in u r m a r e , se lim­pezeşte adevăru l că nici-unul din cei doui t iner i despre car i s'a vorbit, n 'are dreptate . Nici î imba şi nici l i te ra tura unei teorii-care a r fi ea—nu evoluează singure, şi nici nu sunt opera tutulor. De alt­min te r i , n imic , şi în nici o direc­ţ iune , nu se face de cât prin oa­meni Timpul este o ficţiune. Oa­menii sunt timpul, şi când zic „oameni", se înţelege că n u zîc obştea ci aleşii- Dar, si în această pr ivinţă , mai ѳ cea de spus.. In toate ţări le, sunt : aleşi, şi aleşi. Voîesc să spun că, în toate ţări le, sunt ..aleşi cari sunt numii ai oa­menilor după cum sunt. şi aleşi cari sunt mimai ni lui Dumnezeii-

Evalu t iuni le . de ori-ce n a t e r ă , 0 3 r i rxirnesc de Ta cei d ' îniâiu, n 'au de cât o viaţă vremelnică.

Numai ce porneşte de la T>um-П р - Г - , рс»е e tern. Pen t ru acest cu­v a " ' , mie unuia , nu m-ie frică de vorbele, de fa^ifica-ite. de cleve­tirile şi de erorile omeneşti .

Nici lumina , nici adevărul n u s pot ţine sub obroc- Vine o zl când a m n â d o u ă isbucnesc afară, şi micile vani ăţi r ă m â n atunci s ă r m a n e f u m u r i -

Premiali ii l iceului Sf. Sava din anul 1865-66

D Gh- Oblct- din Clejc.ni, nc tr i mete o copie după „Buletinul\}™\™* tiunei publice" pe luna Iulie 1866. Vrea, prin această spicuire, făcută acum în timp de vacantă şi după în-checrea anului şcolar curent, să ce­lebreze „jubileul de 50 de ani ai premianţilor din acel an ai vechiu-lni liceu Sf. Sava". Ne asociem cn d-sa. Şi, răsfoind listele trimese, găsim, printre şcolarii distinşi de a-tunc figurând numele mai multora dintre fruntaşii soeietăţei do astăzi-

Astfel, printre cei cari au luat

Xo. 2 7 . UNIVERSUL LITERAR Ortiuîiri<>a Í* Щіс 1 9 1 « .

premiul I cu cunună, Ia clasa II, vedem pe elevii Marghiloman Alc-sandru şi Crăinieeanu Crigore ; Ia «•Insa IV-a, premiul I eu cunună, plevul ITiirct Spira, iar premiul al Ii-Iea Tceilesru Grignre, şi íil|ii, din­tre cari o parte se află în "viaţă, ir:r parte au trecut peste pragul ncm:r i -rei.

Freinianţi alunei, frânaşi azi, sa­lutăm împlinirea a 50 de ani de când nn încejuit să-şi facă cunoscute nu­ni ei e ca şcolari silitori, confirmate astăzi ea cetăţeni do prima ordine. ^ „Vă trimet aceste liste, zice d. t i­biei, crezând că, sco;â:;di;-lo la i-veală, le va face plăcere atât im-chiaşilor eiri mai frăosp din'r ' inşii cât şi generaţiilor mai tinere c;irc-i are în sânul lor''.

Evident că r.scnieuea amintire va deştepta o rr.ică curi Jziiatc çi va produce o senină placera tutulor, în­făţişând, p'.rşi alăturea re cnpiii cu­minţi de eri cu aile(ii de azi ai vie-tei noastre sociale, unii şi aceiaşi.

De aceea, serbăm cu d. Oblct ju­bileul propus de d-sa.

— H i 1 ^ - 2i— ifl • • -

de N. N. BELDîCEANU.

De luni de zile îl pregăteau pen­tru ziua astăzi pe Gurel. Cucoana Ele­na îi spunea :

>,Grieruşul bunicăi, trebue să te botezi ; altfel se cheamă că tşti pa­pán, nn creştin... Şi dacă eş'i păgân, nu te iubeşte Dumnezeu, şi Maira-Domnultti, şi Domnul nostru Isus Hristos... Dar, tu trebue să fii creş­tin, Grieraşnl bunicăi ; cum c bunica şi bunicii, şi tăienţu şi măicuţa-.. Când vei fi creştin, Dumnezeu are să-ţi trimentă in fiecare seară nn în­ger- să te păzească dc duhurile rele.-.

Da, bunico, face Gurel, des­chizând ochii mari şi înnăl 'ând sprin. ecnele subţirele.-. Da, bunic», mata mi-ai spus într'o scarîl. că Dumnezeu şi cn Sf- Petru se coboară ea'cndata pe pământ, să vadă ee mai fac oame­nii ; chiar se coboară ?

—: Da, Grieruşul bunicăi, vezi bine că sc pogoară ; dc aceia trebuc să fii enminie şi s'o asculţi pe măicuţa şi pe tăieuţn, şi pe bunicul şi pe bunica. — da, că nici nn ştii când . trece, Într'o seară, Dnmnczeu şi cu Sf. Pe­l m pe dinaintea case! noastre ţ i . te vede şi tc-ande... D'apoi cum, Griera­şnI bunicăi". j ,

f*i Şi ciiconn №balache Buznea: - „Când t*-i boteza, mţi .-ţâca, are

iăr.ţi edneft^moş" Crăciun Turării mjil» f l - te... /Are яЩі adu*u nn cal. şi are.

«ă-ţi adu** o puşcă, şi ft sabie, şi eol-л - ' '•• daţi, şi cofeturi...".

Gurel c băiat mare, — de patru. uni şi e retofeiu, şi trandafiriu. çi cu un năsnşor curant, eûmes, ca un xitişor de pnrceluş.

Rămăsese nebotezat pân'acum, pricină că venise pe Tumo în ţ a i ă '

.-străină,- nnde-i erau părinţii ple­caţi la învăţătură, — şl numai dceâfe va luni se'ntoarseră în ţară. Ş i !

bătrânii tof de .botez îi vorbeau, şi riiconul Mihalache Buznea din pîgân fi din şoacăţ mi-1 mai scotea :

„Ce te uiţi aşa la mine mă ş^acă'c? . Să ii ii te mai aud spunând дтоз:2"<ізг şAgrossmntter, că am să-ţi tai Iimbr;... Auziíu-пГаІ ?"

In sfârşit, veni şi ziua boicaalui. " Botezul trebuia să se facă, ia c sa

bătrânilor. Ciiconnl Milialacbs Buznea pberss

de dimineaţă după târgueli, şi se în­toarse, gâîâind- încărcat ca o a".tină-

Iar cucoana Eleuca, aprigă şi gor> podină la bătrâneţe ca şi în tinereţe, se îndeletnicea de trei zile cu trebu­rile : făcuse un cnpfor eu сз:о::асі< făcuse plăcinte cn poalelc-n brâu, fă­cuse aliveusi, făcuse stradelă cu me­re şi cu nuci, şi pusese să tae cla» pouii e«>i mai araşi.

Do dimineaţă, adusese dascălul cris­telniţa ş i o aşezase în odaia cea mare Iu care străluceau de curăţenie lucru­rile vechi, bătrâneşti, ee dădeau ! r perii albe o înfăţişare de odac, dz arhondărie. — ,

Pe Ia ceasurile trei, se opri o smr; > dinaintea casei lui cucoiiii Mihalache Buznea- şi „baeţîi" se ooborîră cu ..ncpoţeln", înfăşurat de i se ve­dea numai rîfişornl roşu ca o garoafă.

Cuconu Mihalar-hc Hurnea. se im. brăease cu redingota d-s::le de mnda veche, eu gulerul de catifea, încheiată până snbt guşă ; şi-şi mângâia voioe ţărălia, tăiată după chinul şi asemă­narea barbişonului lui Ciiaa.

Cucoana Elencn, îşi pusele o fustă înfoiaiă de mătuşe, eu volane multe de dantelă, şi se pieptănase ea doam­na Ctiza, cum avea dumneaei obi­ceiul la zile mari.

Afară, se auziră pnşi scniurîiiiln-se de omăt ; şi popa Catiheln intră cu mustăţile şi barba încărcate de chi­ciură şi cu nasul mare şi roşu şi, în urma lui, dascălul, încovoiat do spate, cu patrafirul, crucea, cădel­niţa şi cartea subţioară- plocouindn-se ea un lăutar cu dibla s'rîusă subt cot, Gurel se lipi de niaică-sa ea mie­lul şi tăcu chitic.

In soba mare, cn firide, dudue un foc tătăresc- Slujnica, o zvîrhrgă de munteancă delà Saul-Dornei, cn ca-irinta răsfăţată în brâu- şi 'ncălcată cu iminei cu potcoave de a'arr.ă, a. duce eu argatul cazanul en apă fier­binte şi-1 toarnă în cristelniţă; şi a-burii se înnalţă până în pod; iar Gu­rel se lipeşte mai tare de jinică-sa.

In odae prinde a se îngrămădi Ui­mo străină: mai mult cucoane şi domni bătrâni ca şi cucoana Elena şi cnconul Mihalaehc, îmbrăcaţi la fel cu ei.

Cuconul Mihalache Buznea le îm­părţi la toţi lumânări şi scoate din-tr 'un cotlon o lumânare nriaşă, îm­brăcată ca într'o rochiţă alb.istră cn fesneuri şi cu flori-

Cuconul Elena potriveşte apa eu mâinile dumisale, cn degetele încăr­cate en inele cu pietre mari, de mo­dă veche, şi prinde-al desbrăca, a-poi, pe Gurel, până rămâne numai în peleică.

Dascălul aprinde lumânarea asşn-lui, ploconîndu-se şi sticlir.du-şi din­ţii ţigăneşti; şi delà ea. vin, pe rlnd, toţi musafirii de-şi aprind lumână­rile.

Părintele Catohetn deschide car­tea unsuroasă, şr-i începe, a bolboro­si In barbă vorbe neînţelese şi a cânta pe nas, răguşii, rcrnindn-şi cădelniţa si umplînd Încăperea de înto»

Laminăr i le ard ca la biserică In

noaptea învierii. Din cristelniţă iz­vorăsc aburi lăpsoşi şi se ridcă pâ­nă în bngdadie» amesteeându-se cu fumul cădelniţei.

Şi Gurel deschide ochii tot mai plini de spaimă. Şi când pripa Caia-hetu îşi si!fîecă mânecile atitereiilui, şi-1 înşfacă din braţefe cucoanei E-lencu, cu manile lui mari şi r ăma­se ca nişte dihănii, copilul prinde-a urla din răsputeri, când „muter'', când ,,grossniutier", zvîenind* din mâni şi din picioare ea o broască. Iar pona: bolboroseşte ca apucat do iele şi mormăeşte tot mai fornăit, ca un urs mânios, şi-I strânge tot mai tare cu mâinile lui mari şi pă-rsase ; pe cînd dascălul ţine isonul pe nas, cn faţa schimbată şi cn vi­nele gatului umflate şi zornăe, fără odihnă, cădelniţa împrejurul cristel­niţei, cu un oehiu la cozonacii de pe masă şt cu celălalt la garăfile cu vin.

„Ei, ce, şoneăţs. nu vrei să te faci creştin, ha ?" glăsiieşte cuconul Mi­halache tremurându-şi ţăcălia- pe când copilul urla, din răsputeri, ,.Mutter" şi „gros mutter"-

După botez cucoana EIcncn, cât ai bate în palme, a întins masa în mijlocul casei.

Farfuriile, tacâmurile, gr.răfile cu vin chilimbarin şi rubiniu, lucesc de-ţi ian ochii. Prin lumna lumână-rlor din sîeşnicile de argint dc pe masă, trec, pe deasupra capetelor, casfroanelor cu potoc de зіароп, îa-nălţâud aburi de sidef; trec fnrfurii-şi casa se umple de mirosul bun al bucatelor şi al cozonacilor făcuţi do mâinile harnice ale cucoanei Elencu.

Gurel. cum a plecat popa, — care mai avea un botez-, — s'a ogoiat ; şi acu se uită fericit, din fundul diva­nului mânăsliresc, dintre jucării şi coîeturi, şi se gândeşte că şi asta tot botez se chiamă.

Se aşează toată lumea la masă, şi cucoana Elencu îl encne pe Gi:rel pe două perine, cât nişte chilote ovre-eşti, înfre ea şi maică-sa ; şi Gurel priveşte, serios, împrejur, pătruns de însemnătatea lui.

Dar, cn-încetul, către sfîrşitul mesei, prinde-al simţi pe moş Ene pela gene-.Cucoana Elencu 1-a luat in braţe ;

'ei-i cald şi bine, cn-intr'nn сьіЬ do puf, în braţele bunicei. — şi Gurel e iot mai molcnţ. Se uită, printre gene. ca printr 'nn abur, Ia lumea dimpre-jurul mesei, şi o iericîro caldă i se «trecoară lin tn tot trupul ostenit de lupta cu popa; ţ i glasul, bunicei l i murmură- ot mai moleun In urechi-

,,Acnma «şti creştin, dragul bunei gricrugu! bunbiafei, — numai eşti pă­gân... De-acnma «re eă te iubească:

şi Dumnezen şi Maica Domnului şi Domnul nostrui Isus Hristos... DV to i cum grieruşul Ьтпісй-і..."

La masă. în faţa lui Gurel, stan doui domni bătrâni : unul cu barba răvăşită pe piept şi cu pl?te ; celălalt c uo bărbiţ-ă r-s-eniă - i mră ni cu capul acoperit ca de un p:iF de lăiifşcă.

,,0 fi fiind poate : D.ininezcu şi cu Sf. Petru, se gîndeşte Gurel ; nu i-a spus bunica cdafă, că so cnbonră une. ori. Dumnezeu şi cu Sf- Petru pe pă­mânt?

— Se coboară pe pământ buni' ciiţa; chiar se coboară?

D.i să pogoară, să pogoară, grie­ruşul bunicuţei.

Şi-în toată fiinţa copilului se stre­coară o lumină sfintă, şi năsuşoru! cirn i se pleacă încet. încet, în far­furia cu alivenci cu smântână. — şi adoarme aşa în braţele, cuco.-.nei E. lencu-

N. N Beldicsanu.

Trandafir alb.

Trandafir alb ca zăpada. Trandafir plin de pariam, Ce mânuţe te sădiră

Pe-acsst colţ ùr*.m ?

Ce mânuţe le-adăpaiă, Trandafir cu aibe loi, De-ai crescut atât de mândru

Peste drum de noi ?

Trandafir plăpând şi діпда», Din ce glrstre te-an adus Mânuşiţe moi ca puful

Şi aci te-ar. pus ?

Simt ca mâine că te-oi pierd* Făr de tins-o să rămân ; Mâini de lr-pte mi te-ог rupe

Şi te-o pune'n sân.

Eşti şi tn pribeag în lume, Trandafir frumos de nea ; Soarta ta, plăpândă floarei

£ şi soarta mea.

Azi &ci, dar cine şt ie Ш і с е nade fi-vej des ; E e mână-ce » • ş f ină

Zilnic -шрхь apuB-

G ŞL Sauarine*«B

P a r l a m e n t u l с і і ж а B u d a p e s t a

b i s e r i c a d i n . B u s t e n a r » ^

Povestea Zambilei de I. DRAGOSLAV

Eram copil ca de şease-şeapte ani , •i eu trepăduş pe lângă mamă : nu-de mergea ea. hop şi en. Aşa eram lnvă(at cn ca şi puiul pe lingă cloşcă. Si tocmai dădusem In primăvară când grădina mamei se umplea de flori şi de mirezme. Era acum prin Mai. într'o zi cu soare, şi după prânz* Mama. stătea culcată sub nn cais, tn grădină- In jur de ea numai flori, i a r văzduhnl fierbea de viată : flori nu, mierlele, grangurii, cn eticleţii, piţigoî, cărămidari, la cari se mai amesteca şi cln'tecul fle cuc. păreau că-e nişte lăutari tocmiţi la o nuntă şi care' măi de eare se întreceau l a

^ arcuşuri^ pe când albinele, bondarii " j ï alte muşte jucăuşe l icean din «ni» '

vetnl lor nn sgomnt asemenea j e ­nei oale ce fierte tnvătait . In. văz»

v Jn ţ ' p . l u t ea , un. mirog. do franci verde , şi de Înviorare, care se primenea prin un vânt răcoritor, venit din spre munţi. En lingă mama, nn aveam astâmpăr, când mă jucam cu mâini­le, când îmi priveam degetele picioa­relor stâleite de jocuri.

.Mama- ar fi vrut să stan liniştit, «ă doarmă şi dânsa o leacă.

Dar, ti-ai găsit : cu moşmonala mea ti şi furai somnul,

,.Ş(ii ce ? îmi zise dânsa deodată, du-te şi adu o cofiţă cu apă rece, delà fântână, că şi en "ti-oî spune o poves­te ; da ia o cănită şi toarnă din ciu­tură să nu cazi.

A auzi încă o poveste nu era o pa­gubă pentru mine. Şi repede umflai cofiţa şi litra şi fuga la fântâna din vecini, şi cum uniplui copăcelu cu apă, o şi ştersei înapoi repede ; iar după ce mama sorbi o ulcică de apă rece, grăi : ,,Ah, sete ce mi-a fost!... iar eu mă aşezai jos înaintea ei şi îi grăii : ,.Haide, spune povestea acum.

— ,-Apoi mai Ionica, începu ea> am uitat anul ăsta să pun zambile, da le-i fi văznt tn pe nndeva ; are flori de deosebite fete ; unele galbe­ne ca ceara, altele albe, altele roşii-şi unele albastre şi florile sunt bătute ca cele de liliac şi orânduite în chi­pul unei căciuli lunguieţe, sau ale u-nni nămătuf de tre-stie de baltă, şi ca­

re căciulă e sprijinită pe o teacă, în­grădită cn nişte frunze lnngi şi laie şi tăioase ca ale usturoiul ni, dar mai bă{oase- Sămânţa ei e ca o ceapă, încolţeşte pe la baba Docbia, până la sfârşitul lnnei Ini Florar şi mi­roase aşa de frumos. Acum ai înţe­les?

— v'Ţteles, li răspunsei, dtnd din cap.

. ,,Aşa eise ea, şi floarea asta e e i ea se trage din o fată. P e fată o chem Zambila, şi rămăsese de mi­c i de pSrinţi, şi' n'avea fraţi- H U ** vea snrori, nici neamuri, t i a ră-

pe uşile oamenilor, ş i a crescut [TcândjSfc e t a d • fáén*

mare.? şi Earaiea, mai- barnieăf cat toate fetele din satul acela. Si

era şi cuminte si nn vorbea multe, • i ' n u vorbe»" de r i n pe nimeni şi

trăia aşa cum putea, muncind prin eat pe la gospodari şi-şi ţinea zilele: torcea, ţesea, cosea cămăşi frumoa­se, ajuta la prăşit şi deamînnnea : dânsa care a fost cea mai necăjită, ea se făcea tocmai muncind mai mult, cea mai frumoasă, din p r k î b a asta de la o vreme, a prins să fie pismui-tă, fetele aprindeau ciuda pe dânsa ; să-i scoată • o sumedenie de porecle, ba mulţi oameni cn fete urâte şi^le-neşe să nn o mai cheme la lucru, şi tare ie era frică multora cn stare că s'o mărita dânsa Întâi Înaintea lor. Ş» In adevă, că a şi prins a-i veni peţitori, dar fata care se necăjea să-şi facă o leacă de zestre té t amâna. .

Dar Dnmqezeu şi Maica Domnu­lui care le vede pe toate, au căutat Într 'o si In cartea cea mare a vieţei. şi- care acum era soioasă dea umble-' tul atâtor sfia*i, c* vezi primean şi ei rugăciuni de Ia oameni şi se ui­t a u şi, dânşii In «arte să vadă ce r i n •ufere creştinul ; eare le aprindea Ia icoane eate o ltuaîanre- Că lucru de-o

' tóinune fieearè "ôrnavêà ' aerisá lui

1<Х»ХХХХХХХХХХХХХХХХХХХ)ООСЮООООООСХХХ)0000(

Mă chiamă iacul

Mă chiamă lacul, vechiul meu tovarăţ, Cu glas de valuri blând, duios mă 'mbie.. . Nu ne-am văzut de-atâţia ani şt ştie Că aş lega cu drag frăţia iarăş

şi sălciile toate de pe maluri întind spre mine braţe rugătoare : » Rămâi cu noi, remâi !» O! cât mă doare Duiosul plans de ramuri şi de valuri I

La el alerg şi caut ocrotire Să nu mai simt cum geme 'n mine—amarnic Sărmanu-mi süßet, care azi zadarnic îşi cere partea lui de fericire.

Pluteşte lin o lebădă ca floarea Cea albă, feciorelnică de crin. . . De ce nu sunt acum un Lohengrin Să plec cu ea, să-mi împlinesc chemarea?

A n a C o t l r e a n u

)OOOOOOOQOOOC<XXX>OOOOCOOOCX^^

acolo, pe toată clipa: o mână nevă­zută scria şi scria lucrurile şi supă­rările pe cari avea să lc aibă omul iu viată. Şi la biata Zambila d2dură> că scrie în carte tare rău de fată î ca între alte necazuri avea să mai aibă şi un bărbat beţiv şi bătăuş-

Şi tocmai atuncea veni acolo şi Sf. Petre cheiarul cerului, nu şliu la ce, şi Dumnezeu i-a zis:

,Petre ia citeşte tu, vezi ce scrie vrsiforile despre oamenii harnici şi buni.

Iar Maica Domnului, a şi picat î n frenuchi înaintea Tatălui Ceresc şi a zis:

„Doamne, iiiântuieşte-o să nu mai sufere şi să fie fericită. Pe când Sf. Petre grăi :

„Dă Doamne văd şi eu. '«'.La asta Dumnezeu făcu un semn

cu mâna în patru pSrti a Juniei şi .î şt venit cei doi colindători a vre­ri ei : Prier şi Florar : Prier tinerel şi zburdalnic caro usucă pământul şi celălalt mai în vârstă o leacă dar cn ochi de vierele ci cu pîrtil ds iarbă verde şi plini do flori : acesta dădea duh pământului să înverzească şi trezea florile in amorţire numai sn-flând asupra 1er-

Şi Dumncbcu l'a întrebat: ~"\,Băeţi, umblând voi aşa prin lume- nu aţi auzit de o fată Zam­bila ? " '— Cam de nu, an răspuns ci, ba am şi văzut-o. — Eu, glas ui Prier, în fiecare primăvară mă joc şi la ure­chile ei. şi îi cânt cu taină de Înti­nerire-

— ,,Şi en, îi taie vorba Florar, în fiecare primăvară, ii Seamăn în cale florile cele mai frumoase de şi*le pu­ne In păr.

— Să vă duceţi, le zise Dumnezeu a t u n c i ; să o luaţi unul de nevastă.

Şi cum la vorba lui Dumnezeu nu trebuia să stea unul de poară, s'au şi dus : Prier şi Florar, schimbaţi în doi flăcăi numai buni de însurat şi t ineri.

Şi tocmai că era primăvară pe vremea când zăpada se duce şi lasă în urmă-i numai pământul negru.

Şi in ziua ceea era soare, un soa­re de par 'c i lăcrăma pe cer, iar îata legată cu un ştergar pe cap, ghilea la pârăn pânza, pe cae e ţesuse In iarna ceea.

Si ia tă ne Prier şi Florar, fâlfâmd spre fată- Prier nebunul, cel ce prieş­te şi jupeşte, mai grăbit t ise: ^

„Măi, ştii. ee, noi s i aburim pe fată en dnhul nostru, s'o ameţim *u taîna Pirmäverei. S b c n cât gră­beau cu u t a t Pr ie r era mai infoeat-Când zvârlea o .adiere dş te strângea tn spete, şi stârnea colbul de pe & г л " mar i , r când т.па caldă. Singur Florar mai- deawl raereu e îmbată eu miros de flori de cern. de. иааЦд, cireş, tei , salcâm, care-i plăcea Zambilei stras* nie. d a m supăra Pr ier .cu vântoasa lui. că o făcu să zică: „De n'ar bate vântn ăsta .afurisit, e c minune de vreme ar fi.

Când şi flăcăii lângă dinsa. cari mai de care mai aprins de-ar vorbi.

,,Bună zina, fetică, au zis dânşii. Dar fata privi şi pe Prier şi pe Flo­

rar, şi par 'că i s'a părut ei. că Florar ar fi mai de seamă şi n'a zis de cât:

„Mulţumim unuia din d-voastră" ' La asta, ei s'au dus mai încolo şi s'au apucat la harţă.

,,Măi, grăi Prier, ce vorbă a fi şi asta : ..Mulţumim unuia din voi".

— Apoi, pentru ca mi-a mulţumit mie, de aceia, a răspuns Florar.

— Ba, eu cred că mie, că eu sunt mai tânăr, i-a tăiat vorba Prier-

Ii fi, îi fi, dar de ce n'a spn& şi apoi. parcă la mine s'a ui tat mai lung.

Bine. a grăit Prier; hai la fa t i «'o întrebăm-

— ,,Mă rog, a întrebat Prier, mai îndrăzneţ, prietenul meu Florar zice că lui i-ai mulţumit.

— ,,De loc- a răspuns fata. Mulţu­mirea i-am dat-o aceluia care mi-e ghici o cimilitură.

— ,,8'auzim, au ais ei.

Ло. « 7 . I M V I I R S I L І І Т І Н Л П

Şi Zambila a început: ,,Seuriă, «roasă und-te duci Arsă'n fund ce mă întrebi". — O t'gancä cu fiică-sa. — Nu. a răspuns fata. — Atunci e lingura şi tigaia. — Nn. •,Ştiu en. a răspuns Florar"-Nu e cofa şi cu ceaunul? — Tocmai a răspuns fata ; ţie

ti-am mulţumit şi merg după tine. Se vede că ara era obiceiul în sa­

tul fetei: care pretitor glii tea o cimi­litură după acela mergea fata petita.

Iar Florar, care nu era de cât nn slujitor al Cerului schimbat in om, nu putea s'o ia aşa cu el. şi donr a azvârlit sumanul de pc dînsul pe Zum bila. şi a şi prefăcut-o în o finnre cum ti-am spus. Şi cum el colindă în fiecare primăvară şi vara lumea i-a împrăştiat sămânţa prin gradinele »amenilor.

Aei întrebai pe mama : ,,Dar oamenii de undc-i ştiu pove­

stea asta şi că pe tata o chema Zam­bila.

— A par'că ti-am mai spus răs­punse mama, că sunt năzdrăvani şi solomonieri de cei ce vorbesc cu flo-

f ile şi vânturile şi pe semne că floa-ea asta ori Prier şi Florar le-a fi

spus povestea ci, şi ceia au spus-o la oameni, şi iacă aşa. de la dânşii poate a ştiut-o şi mama mea de mi-a spus'o mie, iar eu ti-o vând cum am 'cumpărat-o şi spune-o şi tu la alţii poate o ştiu altfel.

Iar eu, care n'am uitat nici cel mai mis amănunt din copilăria mea. am ţinut 'o minte, şi iată o povestesc şi d-voastră, ca multe altele, nu de alta, Iar să nu treacă vremea degeaba.

Inainte de moarte ( Este seara după luptă. Rănitnl se ridică puţin şi priveşte în jnrul lui.

Bubuitul tunurilor se aude încă, orizontul este acoperit cu roşu. gloanţe întârziate mai şueră prin ier. Se aud gemete.

Se uită împrejur şl vede locul u-nci groaznice întâmplări; câmpia plină cn morţi, se întinde In toa'.e părţile până la infinit, pe alocarea se văd căi fugind cu capul lăsat în jos, cn coama în aer şi nechezând dc spaimă.

Rănitul pipăe pământul. Mâna Iui dă de ceva moale, cald încă; es'e coasta amorţită a bnnului său cal, a prtctenului său.

Da, îşi aduce aminte. Este eătro seară, după luptă- EI va muri aci, de fot singur, fără ajntor, la razele lunei, care-1 priveşte în faţă.

Prin aer sboară pasări- cari vin tot mai aproape... Sunt păsurile pof­titoare de sânge, cari vor dormi pes­te noapte, pe pieptul soldatului mort.

Mişcă mâna ca să sperie u r î t de păsări.

,,Nu, încă n'am murit! Trăese în­că!... se gândeşte- Apoi îşi deschi­de bluza şi, printre degete simte că-i curge sânge cald. Viata, inimoasa via(ă pe care a iubit-o...

Sub mână mai simte o hârtie. Ră­nitul o priveşte şi un gând frumos, îi alină durerea. Es'e o seri* soare, încă caldă, pe care o scosese de lângă piept: scrisoarea ul:imă a Odrttci-

Rănitul primise scrisoarea tocmai când se da alarma de atac şi nu a putut-o ceti. Fericit însă că o are, a pus-o la piept şi, din cuvintele u-nei femei, şi-a făcut, scut.

Inir'aceea glontul l'a nimerit şi a nimerit bine- Dar înainte de a şi da sufletul, voeşte să citească scrisoarea-I se pare că în aceasta va fi o ali­fie tămăduitoare. Duce plicul la buze şi-i rupe cu d'ntii. Scoate cri-soarea, parfumată, se uită la ea, dar nu poate descifra uimic. Ce s ă _ s e facă? Puţină lumină i-ar ajuta.

Se târăşte până la un rănit, pe care-1 aude văetându-sc în apro­piere.

— Hei, prietene, ai foc? Nenorocitul însă nu răspunde ni­

mic; de pe buzele sale abi ase aude bolborosirea unui cuvânt străin, ne­cunoscut-

Căpitanul Allard recade desnădăj-duit la pământ. îşi aduce aminte că s'a comandat atacul cel din urmă. Ei erau numai o mână de оятепі-Compania sa fu nimicită, calul său împuşcat sub dânsul. S'a apărat cu sabie în mâna stângă, pe cea dreap­tă i-o luae o granată. Apoi a primit nn glonţ în piept şi a căzut, iar copitele cailor duşmanilor erau p'aci să-l sfărâme.

Acuma era scara după luptă. Că­pitanul Allard nn vrea să moară aci. în singurătate. So teme eă fiin­ţe înspăimântătoare, cari s'au obici­nuit să jefuiască corpurile morţilor, vor veni şi-i v o t lua scumpul odor, — inelul Odettei.

— Nu! Nu! Ajntor! — strigă el. şi-şi astupă rana cu un mănunchi de iarbă-

In depărtare ee văd elicărind ra­sée unei lumini şi se aud voci. Ră­nitul mai strigă odată.-. Era carita­tea, ajutorul, îngrijitoarele de ră­niţi!

In numele cerului! Ajutor! Atunci se apleacă spre el o femee

şi-i întinse o băutură întăritoare. — Bea, soldate! Instinctiv soldatul Înghite şi pri­

veşte lung spre aceea care-i întin­se băntura dătătoare de viaţă. La lumina felinarului observă o faţă tânără, frumoasă şi nişte ochi plini de compătimire. Pe piept li strălu­ceşte o cruce de argwit.

Ii întinde cu hotărîre scrisoarea-— Citeşte, soră, ciieşlc! Nu-i primeşte hârtia. — Ce este asta? îi zise. înainte

de toate trebue să ţi se lege rana-Iţi pierzi sângele tot!

Căpi tanul ' recade desnădăjduif. „Pentru ce? Vezi că mor; lasă-niă dar. Sunt Paul Allard din СііаЬчк, căpitr.n la regimentul 1 ;$ de ini;Mi­ter: '. Te reg. citeşte-mi s : r : s ) a r a !

So'dafni se vedea că c pe sf.'.r-şite şi femeii nu-i rămase decât să-i împlinească ultima-i dorinţă.

Trăeşte numai din aşteptare, o speranííí-i mai licăreşte; de sigur (rage nădejde să afle în scrisoare o ultimă bucurie, o rază, care-1 va însoţi prin întunerec.

Este aşa dar o scrisoare de dra­goste. Călugărita se cutremură ca şi când ar mi-ca-o vântul, de pe câmpul de luptă şi i-ar arunca mor­ţii în brate. Ridică felinarul şi face să cadă o rază de lumină pe scrisoare. Aruncă ochii repede asu­pra scrisului şi zice la sfârâit pli­nă de amărăciune:

— Nn, nn iubirea grăeşte in a-ceastă scrisoare!

— Dar nn citeşti, soră? ropti muribundul- în ai cărui ochi se o-glindeşte o mare desnădejde-

Călugăriţa sta pe gânduri, ca şi cum cineva ar sili-o să săvârşea­scă o faptă rea. I-ar plăcea mai bine să moară deodată cu el, de­cât să-i citească cuvintele otrăvi­toare din scrisoare, cari aveau ur­mătorul cuprins:

..Iubite- d-le Paul, războiul ţine mult. Nu cerc ca fiinţa aeea, căreia li ziceai ,-dulce păsărică" să nu se bucure de viaţă, cât timp tunurile bnbne. Îmi trebue soare şi muzică. Noi călătorim mâine în Spania. Şi aşa. împreună tot nu am fi fost fe­riciţi. Când te vei întoarce de po câmpul de onoare, vei fi negru de praf. pe când cu port numai haine albe- 91 apoi alteeva: eşti prea în vârstă pentru mine.

Când vei veni, vei fi plin de glo­rie ; eu mă sperii de aceasta, căci

sunt o biată fetiţă. Intr 'o scară, credeam că te iubesc. A fost în tim­pul unui vals- Am auzit, de la ba­ronul Savab că aproape toţi ofiţerii an fost schilodiţi, în ultimul atac. Grozav ! E mai bine să nu ne mai vedem. Trimite-mi inelul îna­poi. Adio, d-le Paul. rămân mica-ţi prietenă,

Odctta d'Estange".

Nu, această scrisoare călugăriţa nn i-o va ceti nici odată. Brutalitatea unei fetiţe frivole care acuma nu voia să se mărite cu nn soldat schi­lod, nu trcbnîa să sdrnncine starea unui muribund !

Intr'aceea căpitanul deschide din nou ochii :

— încă tot nu citeşti, soră î Mă omori ! Odctta serie, de obicei, foarte citeţ !

— Intr'adevăr, încă prea citeţ-— Gândeşte călugărita în sine, pli­

nă de compătimire. Apoi prinde cu­raj şi zice : ..îndată, căpitane, feli­narul luminează rău.

Pe când se ocupa cu curăţitul fe­linarului, îi veni o idee. Călugăritul care până atunci urmă cea mai siric« tâ cale a adevărului, se botára să miuiă-

Nici odată nu-i va ceti *: risoarca acelei uci.iniatice copile : scrisaarea care cu atâta credinţă a fes t păstrată la pieptul străpuns ai м м Ь : u i i i i . In schimb i n s ă î i va cili o a.'tă s'-ri-siy.-rc. precum merită uu b.'iibit, ca­re in . p a r a după lup a slă pe patul de m o a i - j e F r u o scrisoare vrednică de el. c : ; î : i aşteaptă el să fie scri­soarea unei liinţe iubiloeare. o :'st-îel de scrisoare i va citi Nimeni nu-i va descoperi înşelăciunea, iar chinurile unei agonii morale i se vor aliaa soldatului viteaz.

Cu vocea tremurat oaie de cn;o-ţiuiie, sora de caritate ciicş'e:

„Paul. iubitul meu Paul, unde eşti / Ori unde ai fi, eu sunt eu tine, eu sunt in nemijlocita ta apro­piere. Cu cât mai înnri sunt pri­mejdiile ce te ameninţă- cu atât iu­birea mea este mai mare. And cum vijile gloanţele pe lângă line; îmi întind manile spre regăciune şi mi se pare, că am abătut de Ia tine nenorocirile cu puterea rugei mele. Aei. acasă, eu îngrijesc de răniţi şi sper că o altă femee se va afla în locul meu, care să-tl dea şi (ie în­grijirea de trebuinţă- dacă ai sui'e.i.

„O. de-ar fi iubirea mea o pavăză care să scutească pieptul lf;u iu con­tra pericolului, iar dorinţa mea un coif pe capul tău ! O- de-ar luci mul­ţumirea meu în ochii tăi. ca duş­manul să se oprească în lupta sa sân­geroasă şi să zică : Lăsaţ i i ! Kste iu­bit !"

Călugărita, obosită, întrerupse aci citirea şi se uită la rănit. Prin­sese cuvintele din scrisoare, cari pentru el erau o băutură delicioasă Un zâmbet de fericire îi trecu peste faţă şi privirea lui se făcu atât dc vioae ca şi cum s'ar fi reinsănătoşit.

Soldatul făcu semn să-i citească mai departe, iar călugăriţa urmă:

„Paul al meu, dacă ar fi voi:i A-totputeniculiii- ca vreun glonte să te nimerească, atunci gloria te va face nemuritor şi nu există o moarte mal frumoasă ca aceasta, căpitanul meu. De oarece am avut fericirea să fiu mireasa ta, lumea pentru mine nu va mai avea nici un preţ. v o i trăi cu gândul pururea !a tiuc.

,-Adio. Paul al mea , adio ! Fu sunt aerul, care te împrcso::ră ; gu­ra care te mângâie; mâna. care te mângâie; mâna care ţi-o strâa. ge pe a ta ; inima, care te inlje.te.

Depun o sarutarc pe buzele tale, ca să frăeşii, căci iubirea este mai puternică decât moartea, iar eu te iubesc !"

Călugăriţa tăcu. Ar fi vorbit ast­fel până dimineaţa, căci îi era ma­re bucuria să vadă cum se înseni­nează faţa-i palidă. îngenunchind lângă dânsul. îi ia capul pe braţul ei şi-1 legănă ca o mamă.

El se razimă de braţul surnrei de caritate şi simte prin păr ^ mâna

D u m i n i c a 3 I u l i e 1 0 1 0 . ( J N I V E R S U L L I Г І . І І Д И Xo. £ T . — 7.

drăgăstoasă a unei femei. Nn mai T i d e aplecata s p r e el. inta ci, nici p a r a , care-i vorbeşte vorbe drăgăs­toase şi dulci- Prin capnl lui trec uum.ii cuvintele :

..Eu ч і м і і acrul oare te împre-«tară. mua care te mângâie, ' mâna care te «transe pe a ta, inima, ca­le te iubeşte !"

():!etta... drajra mea Odctta ! zice el (le tot încet.

Iar că iu'.rări (a nn giăeşte nici un cuvânt nu face nici o mişcare, care ar putea turbura ilusinnea plăcută a muribundului.

..Pun o sărutare pe buzele ta­le.-, ea s*i trăeşti.-.

— ..Odette, sărută-mă ! Sora se cutremura. Ea-i femeie

sfânta, tremnră la gândul să útimul buzele unui bărbat. Insă în ceasul morţii, prima datorie a noastră es­te să alinăm suferinţele celui ce moare. Nu şi-a pătat ea oare buzele, cund prin cetirea falsă a serisoreii, i-a grăit neadevărul ? Şi dacă а fă-cut-o, pentru ce să nu-i dea şi săruta­rea dorită ?

Astfel cugetând- v cu blândeje, sn-puntndn-se numai dorinţei muri­bundului, se pleacă spre el şi.-l să-rntă.

Cn aceasta soldatul muri. Şi, după zâmbetul ale cărui urme

rămaseră întipărite pe fata căpita­nului mort, inima călugăritei era mândră de minciuna ce-o spusese şi de sărutarea ce i o dădase-

Traducere de Andrei V. Popescn

SACUL CU_GLUME Ceartă între „Junii şi Bătrânii

turci" — De ce te încăpăţânezi in ideile

vechi î întreabă junele pe bătrânul turc.

— Pentru că, răspunde acesta, тгеап să păstrez traditiunen- Vreau să cred şi să judec aşa cum an cre­mt şi judecat părinţii şi moşii mei.

Dar dacă părinţii şi moşi d-talo ar fi fost nişte tâmpiţi

— Atuncca — răspunde bătrânul liniştit — m'aş fi făcut .Дипе turc".

Avocatul rietescu t in ta mult la pirul Iui. Chemat la armată, căpi­tanul Si ordonă să se tundă. Avoca­tul se făcu că n'a au i i t . Bepet&ndu-i-se însă ordinul, trebui să se supuc-Se duse dar la bărbier zicându-şi he-eăjit in gând:

— Las că ti-o fac eu lie, căpitane Îndrăcit.

Şi puse pc bărbier, nu numai să-1 tundă» ci s ă i radă capul-

Prezcntftndu-se căpitanului, aces-ta-i zise :

— Vezi aşa- bravo! Dar îiiudeă mi-ai asultat ordinul mai mult decât trebnia, să faci bine să stai la arest până o începe să-(i crească iar nijel parol. ,

Editorul zice poetului care i-a a-dus o poemă s'o publice :

— Da, în versurile d-talc sunt mul­te puncte de asemănare eu ale lui d'Aannnzio.

— Ѳ, care sunt, te rog, acelea ? li întrerupe radios vorbi poetul.

— Punctele de exclama'ic !

Un primar, pe care nn-1 vom nnmi, este Invitat să asiste la un centenar celebrat de curând. Fiind însă bol­nav, răspunse că. ev părere de rău. nn poate să fie următor invitării pri­mite- Adaogă însă cu încântătoare naivitate că, la viitoarea ocazinne, »n va lipsi sa participe.

Leoenda metamorfc zei iei Harcis йз ovmiv

A fost cîndva o fîntînă ou apă lim­pede şi argintie. JVci p;î:-lorii, nici caprele cari pasc pe nranlc sau vre-o altă turmă nu veniseră vn o.!;ilă, să bea apă d nIr'însa : si tot a-l fel n.ci o pasăre, ?n;i vreo frunza d.-priu-ă dc pe creauea unui arbore, r .u lui-burasc unda. i pură l i ră 'na asia ora înconjurată dc o iarbă fină care în­treţinea o umezeală răеогол-.ă Şi de o pădure care nu îngăduia soarelui să încălzeaieă apa ci. Acolo veni în-Ir'o zi, Nare s obosit d n pricina cal-durei şi a vinăioarei. pentru a se ră­cori Bău puţină apă ş i sedus de i-mag'nea pe care o zări•şto, se pasio­nează peniru un obiect fără trup. şi ia o umbră drept un corp; şi astfel rămîne înmărmur.t si în extiz Tn fala l u i însuşi. Chipul l u i rămîne n e ­mişcat ca o statuie făcută d i n mar­m o r ă de Păros

întins pe jos îşi contemplă ochii cari strălucesc ca doi aştrii, pjr.it demn de Bachus si tot astfel demn do Apolon, obrajii fragezi, gîtul de fil­deş, gura graţioasă şi fata pe care rumenea la. se îmbină cu albeaţa ză-pezei. In sfîrst admiră t o t ce,a ce îl face pe el însuşi admirabil. Vai ' c o ­pil încrezător, de ce cauţi oare tn van prinzi o fantomă fugară? Ceia ce vrei să prinz nu există; în-tcarce-te şi vei pierde obiectul dra­gostei taie. Imaginea pe care o vezi, e propria ti umbră r e care o răsfrîng apele. Prin ea însăşi ea nu e nimic; a venit şi rămîne cu tine- se va în­depărta odată cu tine, dacă totuşi vel vei să pleci.

Dar nici foamea, nici somnul nu pot за 1 zmuieă d>n locurile astea. Intins pe ia r tă deasa, contemplă fără să se obosească imaginea aceasta care îl amăgeşte; moare d : n pricina propriilor lui priviri. In cele din ur­mă, ridieîndu-se pulin, şi cu braţele întinse către pădurile din vecinătate, spuse:

n — O' voi păduri, văzuta-ţi oare vreodată un amant mai nenorocit? Şi ceia ce mă desnădăiduieşte şi-mi pricinuieşte o nespusă durere, e că nu suntem despărţiţi nici de întinsa mare, n oi de drumuri D r i n cari nu poti umbla, nici de munţi şi n.ci măcar nu suntem despărţiţi printr'o poartă închisă; c apă prea puţin a-dîncă este între noi- obstacolul care se opune Ia unirea noastră este atît de neînsemnat şi de mic. Oricine ai fi tu, vino aici. Pentru ce să mă în­şeli ol tu eonii mult iubit? Înfăţişa­rea ta binevoitoare face să nască în ipine, nu ştiu ce- speranţă. Cînd îţi Întind braţele, tu îmi întinzi pe alo tale şi cînd rid, rtzi şi tu; şi adesea cri cînd plîng, zăresc lacrimi рз e-b--aiii tăi ; tot ceia ce fac eu faci şi tu ; ş i dacă m'aşi iua după mişcarea buzelor tale graţioase. îmi răspunzi difer.te cuvinte pe cari nu le p i t auzi. Dar durerea îmî răpeşte pute­ri le; nu mai îmi rămîne muH de trăit- şi mă sting tocmai în f.oarou vîrstei. Cu toate aste.4 moartei nu m i e grea. de vreme ce dîn=a va pune capăt tutulcr suferinţelor mele".

Spunînd cuvintele acestea, în pra­da unei negrăite rătăciri, re întoarce spre aceiaşi imagine. In vreme ce se întristează nstfrl, î ş i d ă la o parte haina, îşi izbeşte pieptul gol cu mîi-riile-i albe ca si marmora, ş i plepta-i zdrobit se acoperăc u o roşcată u-şcoără, asemenea fructelor cari albe de-o parte, se înroşesc pe partea cea­laltă, sau s<-omenea bobului de stru­gure ale cărui ciorchine nuanţate iau înainte de a se coace o culoare roşie purpurie; dar nu mai are cu­loarea asta de crini şi de roze. nu mai are vigoarea aceasta a tinerelei, nici farmecele acestea cari odinioară îl îneîntau atU de mult. In sfirşit cu cehii mereu ţintiţi asupra undelor, rosteşte cuvintele acestea din urmă;

„Vai copile zadarn'e obiect al dra­gostei i t . o I c fa ido" şi toate i cu r i l e de prin împrejurimi repetară în cor cuvinlele aeesl a. „Au o spuse ol, A-dio rci'K tă cj » in: fa fvvl.o 1;. Şi a-funci îşi înclina ţie iáiba, verdi' ca­pul prăpădii de durere si пм.-iríca în-cipse pe veci orbii acvşliri înamoraţi ac frumuseţea stănînuiui lor. Dar chiar alunei ciad s'a coborît in loca­şul somhru al infernu'ui. e! ur;uă să se ţ r i v e a s ă îna'nte in apele Stvxu-lu:. Xaiadeie. s : p riie iui. îl p!însera prelung ş:-ş; la iară părul pentru a l depune pe monnîntul iui - şi tot ast­fel şi Drvudele îl plînşeră în vreme ce nimfa T'cbo repelă neeoidenit bo­cetele lor ja'nice. Totul fusese chiar pregătit, rugul şi terţele şi tot altfel patul funebru, dar corpul dispăruse In locul lui nu s'a mai găsit de cît o floare cu pelaic albe: narcisul.

Traducere din latineşte de

Con:t. A. I. Ghisa

l loaş le istorice la Isonzo — Mormîntnl regelui Franţei

Garol X de Bourbon — La o depărtare de câţiva kilome­

tr i de Gorita se află pe coama unui munte mănăstirea Franciscanilor Castagnavizzo. De pe 'era sa ei se vede întreaga vale a râului Isonzo intre munţi acoperiţi en zăpadă şi Intre Adria albastră, de lângă Mou-falconc. Mănăstirea însăşi n'arc mare Însemnătate, capela este insă în schimb covârşitor de bogată. Arhi­tecţii au pus din belşug marmoră de diferite colori, făcând icoane, emble­me, blasoane. şi profunde sentinţe sepulehrele-

O uşe simplă de fier duce la e-şîret. din capeîă Coloarea ei e nea­gră: simbolul morţii.

Deasupra uşei s'a sculptat o ste­mă îipsuă de orice podoabă heral-tieă. Lângă ea se află o coroană re­gală- Stema este a familiei regale franceze Bou-hon. Lucru,curios: Cei trei crini ai regilor francezi lângă al­bastrul Isonzo ! Aici dorm somnul cel de veci. u l t r i i i Bourboni regali, morţi în exil- ca nişte mine omeneşti ai unei pnte.-r-ici' şi strălucite familii.

Un călugăr franciscan deschide uşa i e fier El tine în mânu o făclie de ceară care e înclinată. Un vestibul se deschide, podeala lui de marmoră neagră. Domneşte o tăcere profun­dă- La lumina făcliei recunoaştem : Anr şi altar, stindarde din epoccle de mărire aie Franţei. Şi deodată auzim vocea dură şi monotonă a că­lugărului care citea cuvintele de pe frontispiciul de marmoră:

,,Celni mai bun dintre toti regii Majestăţei Sale Carol X şi familiei s a b a fost făcut acest cavou de către fraţii ordinului".

Coridorul spre criptă trece prin­tre stindarde prăfuite. La acest cori­dor este încărcat cu podoabe bise­riceşti, cu virgini ceremonioase, pen­tru cultul morţilor-

Bolta sombra este imposantă în singurătatea ei, ca şi mormântul Me­dicilor din Florenţa sculptat de Mi­chel Angelo.

Sacre sarehopege gigantice din piatră fără podoabe se odihnesc ca nişte lei cari dorm Întinşi. Candc-lâmbre de bronz atâruă legate cu lanţuri de plafond.

Ele sunt stinse. Deasupra sierii-lor însă pluteşte, ca o icoană vizio­nară, o coroană regală dc aur, pe

1) In textul original: „Vale" in-quit et Echo (N. T.). /'

care se refjce'v /Л гагеіе slabe aïe făcliei călugărului. Aici nu există nici un cuvânt despre fapte sau isto-vie, şi nici un trofeu nu atirnă.

Pe partea stângă se află j n a lân­gă alta literile :

Th". „C. X.", ,-L- XIX". Aceasta înseninează: .Maria Tere­

zia, ducesă de Angonieme- nefericita fiică a nenorocitei regine Maria Aii-toanefta: Caro! X şi Ludovic XIX, fiul său soţul Măriei Terezia, dure (ie Angonieme şi numit din graţia curtenilor săi rege al Franţei.

Mai multă compătimire inspiră amintea Măriei Terezia. Iubită mai puţin de mama ei: de cât frate­le ei: brutalizată, despreţ uită şi tor­turată, ea fu predată după o lungă captivitate, rudelor ei.

Ea se căsători in curând cn neîn­semnatul Ludovic, se aştepta cu mare dor ca să le urce steaua familiei şi ducea o viaţă demnă de c.împăti­mit a principilor detronaţi. Mai îna­inte ea să moară ca bătrână de 73 ani- ea văzu urcarea pe tron a îm­păratului Napoleon III.

împăratul Napoleon I cel Mare zicea despre ca : Principesa aceasta este unicul bărbat din familia rega­lă a Bourbonilor; o campioană a ideii dinastice-

Ea nu a putut să tranmită această idee dinastică asupra propiilor ei copii dar pe nepotul ei, contele de Chambord. îl crescu în această idee-Dar nici acesta nu se urcă pe tron, Ei fu numit Henrié V şi sicriul său care se află lângă celelalte trei poar­tă coroana regală de aur. El fu nn descendent fără glorie, rămăşiţa unui neam prăpădit. Sub coroana sa se o-dihnesc soţia şi sora sa, cari fiind în viată tncă au fost în stare să ridice vechea splendoare a familiei.

Cornel Scurta

I tuturor abonaţilor săi, la tragerea

din Noembrie a. c. în obligaţiuni jude­ţene 4 V 2 cu cuponul —Februarie 1917 —

! 1

5 . 0 0 0 L e i Una s p l e n d i d ă garnitură

p e n t r u a i f r e u

compusă din o masă, patru scaune, două blidare şi un cuer> artistic pirogravate cu motive româneşti. — Ftirnizale delà d. T. l l rumi irescu , cunoscutul artist şi intemeiator al artei

decorative la noi. Calea Plevne'i 83, Bucureşti

n e l e g a n t d o r m i t o r d e b r o n z pentru i persoană, compus din : 1 pat de bronz cu somiera, O mă­suţă de noapte cu marmură, un lavoir de bronz cu marmură. A 14-a garnitură cumpărată delà furnisorul „Universu­lu i ' , Industria metalică MAHCU, B-du l JEl isabeta JNTo. 8, B u c u r e ş t i

Cel mal eftin şl mal bine asortat In mobile de fer şi bronz

äbrmiior în sti l romînasc cuiii[).is d .u 1 a r m o i r e cu oirîiiid:! u n a n o p t i e r ă cu

ci'-slui ni..1 nun ii, 1 p a l pentru o p e r s o a n a , t m a s á şl li l abo i i re ic , furnizate <lela m a r e l e m a g a z i n de mobi l ; M.VUCO ïbVT'i Hi.nl! 1 HIMit. s t rada € a r o l « 2 , Bucureş t i

eu oţţlintfa de erJstal , c u m -

І

j ü n a s p l e n d i d ă t o i l e t ă t 'e i i r o i i z » . ra ia tot d e l à industr ia m e t a l i c a MAUtU, Uulevardi i i

Lllisabcta \ o , 8, Uue ir oşti

011 e l e p n t n a t c e n t r u с о ш і c

c

u a r a „r 4

t e , de bronz şi cu plasa, cu-n pârât

tot delà Industria Metalică „MARCU", Bulevardul EUsabeta No. s

• .Macea i w u o s e i i t ă ca cea mai liună. din Iunie) cu cutia de stejar lustmiil iiii.'caiiisnui.l rcinontabil in ttmpul mersului cu regulator gradat; pavilionul din ;uiin< dc rezonantă iii interiorul cutiei, cu un acopeiuniâiit ile lemn in uii na unei ani/ele st' inctiis cu două uscióáro cu ajutorul eătoia se poatr iii.tr. .-('ni uiivţora sunetul .duţii dorinţă; braţul acustic recurbat; diafragma ' ,,l'.x aba io i r ; ' inclusiv d plac ihibie ( l i cântece) opere şi bucăţi naţiunile. - Uroiaoia se inmizează.împreună eu UiN DULAP AMKIUIJAN d-in stejtn

cu 7 sei La re mobiic can se închid cu o jaluzie. Acest elegant dulap seiv,. ca postament hi Cirainoiă şi în acelaş timp pentru conservai eu plăcilor.

•Апіінііс rie-au lost liirnizate de: ilarele magazin de muzică „ЛІАЛ FH-i)Ilit*- Fuinizoiul Cuiţei Regale, Bucureşti Calea Victoriei 54

> • CSC solidă şl elegantă, marca«SPORT» cu roată Hiera şi frână auto­mata, complectă, lampă, clopot etc.

I M . M a saл« я Ж tíe vânătoare, calibru 12. marca P l & S C ^ U * P I ^ t R BAYARD», cu triplu ză-

— •" vor de siguranţa «Greeaer». ţevi

O f r u m o a s ă ş i e l e g a n t a i a r n i t y r ă d e a n t r e u

•ôotiiijusa om -1 Canapea. 4 scaune; 2 bânci mici, 2 tamburele şl t măsuţă de lemn de stejar tapisate de mătase verde, furnizată de •я marele depozit de mobile COMPANIA AMERICANA, stf. Garol74. stal

Je oţel «B&YARD», furnizate de Marele Magazin de arme şi biel­ele e B . D . Z c S S U , Furnisorul Curtei Regale. Galea Victoriei 44

і ш g l e r m i & r d e l e m n ш Construit in m a r e a t a b r i c a d e m o b i l e d e l e m n Vi a rin V . b ă n e a ş o s e a u a Mihai Uravu \ o . ; f í ş i s t r a d a ş e r b a u i c a \w. IO. S u c u r s a l a : C a l e a Victorie i Mo. | OÏ^.Uiiçuresti

r e s s o r t Й&зі"а?І cu diferite produse . Л V B C l & S ale renumitei case fabrica de tic/ieruri, siropuri şi cognacuri, au,fost cumpărate ьепіги rvrcntnle ce te oferim abonaţilor noştri la tragerea din

luna Noembrie c

1 meaanta toaletă de •мііСАЙДйЙ iurică QUTMAKN. strada St. Apostoli No. h

v i . ÎAVĂ rotondă de metal, fin argintat şl irumes gravată * ; I i i având diametrul de Û ^ n t i m e i r i . 1 s u o o r t pentru

Vi

- ^ » t , i n-Vizita, ib métal alb iruml» а Щ и Л ^ t f t o figuri etalata.-Ш» « * e £ * K t s e r v i c i u <і«ЧН* f i u r H d e l e m n d« al j»bh j g g 1 ntaH„. ta i t t« j>ţgy» Щ \ • ffiiV • ŞT- -jtlèttrto i e cfistjiW

; Т < і у а №ma-h^. Ц^ІйГ* Cerni. гтс;1ти 65 cm., bătând oul» şl ,ІѴШТЩК şi ЦЩСЩ^Ъ&ВІ ІЖ~ЙОШІ sâptăminl Teate acest* * o * w e t e . i r e ' « t t s f i i i r l í í íae armare le magazin* d* bjjHterH, ce»' îSi)rmee3rarji*tlrleî;t#»iiţir K o l l e r , Bernlsortl Curţii Regiile.

. • j u b ţ i r e ş t i . strada Carol 50, etaj -

u u Ы І М - € 8 â s m o d e r n i 0 f e a ^ " c u

*— n I f trei capace. U n - c o î a a e uu iiicïifcT îu luauuT^e majohe. o g a r a f a p e n t r u v i n de: c r i su i j»t-z. u t іирэсиі ş i j t a n e r u l de metal argintat. U n î r u - j m o s p r c s - э а р і е г tíe metaj. argintat. U n s e r v i c i u d e j t e a t utn.ra două persoane de n.etal nichelat. U n p o r t v i s i i te metai aruinfat. Toate aceitea sunt furnizate de mult cunoscu-i tul magazin de bijuterii * h . f t a d i v o n , din Bulevardul Elisa-1

neta No. 9 bis. care primeşte zllnis ncutătl.

rf DORMITOR eaglezesc "îiiA 1 măsuţe de noapte din fler, ala vopsite, un lavoar vopsit alb, toate aceste sunt furnizate delà cunoscuta fabrică de mobile de lier şl

bronz GUTMANN, strada Sf. Apostoli 72

U n a m a s ă c u c n s t a urnizată de fabrica de mobile MARCO- UATTELKREMER

stf^da Pastorului 8, Bucureşti ;

СВІИ' СВЩІЦЪЖрШ\ІІІ$ du. 10 LAZl CU DIFERITE UCHE • pa rjiăsură, calitatea. 1- ,ítíríul. ; Іці /іоѵ^ şinguruţ^brivetfit Щ.

tara, recoïiiandât de táate eo-: n>itătJÎe niedjeal«? Şi ;inventat

.«.Uv ?ertóinf Vjpdă Ş20^ avînd . uroprieiaţeşţ läe à.'jgïe^âii ţ i ".vin-, fţgca boáié vqcKî de', ş|binac,

-fii»»* delà siííeríraii •ѵіяЗесвЦ, *"" a ™ ' . • Acest >МвіШг^»іЬиУгіаге- g РЬДСНРГ? Ш aBTAL ALB

dere de ambele sexe di» inal- cu ^filia^Îlwcbî fîarbl I sf Re-ta sgeietate a tarei. j í a a Elisabefá ' . \ ' i ' I m' - y . ' * • I .J i J II I

BURI n i î É . Scifecialitatî'de la prima distilerie. fjtatU • Pfeiv, mare depoşjt de vinuri sí ţuica, calea Vâcâresti 232. Bucureşti

Ş CEASGRMC& pentftt kiiee , en vodMUl -te«riatai.> Щ^іт-

tra

Una ЬяГгпПЛІРа cn 19 clape şi s basuri, tonuri duble de ЫШ lldiniUUlba o ţe, e u 2 M Ţ I T H jumătate^ orghef i lB renumita frbrlca Johann Trimmet. U N FLAUT fin cel mal fin abanos, capul căptuşit, cu 10 elape de nichel, plut i la Incheèturl, inclusiv ştergător $1 garnitură de perniţe de rezervi. — U n a m a n d o l i n ă i t a i a n a din lemn de pasllandru. faţa Лп orna-nentată cu sidef şi mecanică acoperită, —- Teate aceste Instru­mente sunt furnizate de Magazinul General de Muzică „ L a H a r p a " , Bucureşti, Str. Colţei No. 5, cel mal eftin si bine

asortat In această branşă

5 ASORTIMENTE COMPI.FOTE I din produsele cosmetice „Flo­ra . -urnpust dm еп-.iiiá Klóra, 1 cutie pudra Hora, 1 Săpun Мі.та. I sticlă Capilogén Flora. 1 pomăda Nora. 1 sticlă lapte] de crin Flora, 1 săpun de lap­te dc ;-nn, 1 apă de gura Bu-

1 i-astă de dinţi.

i

i o t a t § b : n e : Dând aceste m a r i premii de valoare, a-lioname'tele sunt re­

duse la 18 iei pe an; lei 9.15 pe 6 luni; lei 4.65 pe 3 luni Plata abonamentelor ss face direct la Cassa administraţiei

Universului", prin mandat poştal sau in persoană Pentru concurarea ia premiile de mai sus, abonaţii pe i an primesc 4 bonuri, cei pe 6 luni 2 şi cei pe 3 luni / bon. Abonaţii pe un an participă la două trageri, deci după prima tragere vor primi. încă 4 bonuri pentru tragerea următoare.

EDITURA SI PROPRIETATEA ZIARULUI ..UNIVERSUL"

15 ГЬ AGO ANE A CATE 1 KILO. apă de. Colonia Camelia. Duter-nic parfumată cu liliac, măr­găritar, violette, zambile, he­liotrop şi Verveine, furnizate de renumita fabrică de parfu-іішгі „Camelia"', A S. Álta­lion, str Gerènal Florescu n-rul 6, Bucureşti