1.Scopul aparitiei organizatiei2.Perioada de functionare 2.1 Organisme de conducere3.Lovituri primite de societatea natiunilor3.1 Ocuparea Manciuriei in 19314. Esecul conferintei dezarmarii5.Esecul sanctiunilor contra Italiei6. Atitudinea fata de problema zonei renane6.1 Atitudinea fata de razboiul civil spaniol7. Atacul Japoniei contra Chinei in 19378. Anschluss-ul9. Problema ocuparii Cehoslovaciei:

a) Atitudinea fata de interzicerea razboiului

b)rezervele in privinta reducerii armatelor

10. Sistemul mandatelor

1.Scopul aparitiei organizatiei

Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma

in Conferinta de Pace din 25 ianuarie 1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost

intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a

Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a

fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la

Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui

Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au

ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita

opozitiei Senatului american.

Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea

razboiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni

prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii mondiale.

Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al

directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta

militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile,

a ii pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea

militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a tinut la Londra

in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a

ratifica Tratatul de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi

Mondial. Pe 1 noiembrie 1920, cartierul general s-a mutat la Geneva,

unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie

1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre.

2.Perioada de functionare

Liga Natiunilor a luat fiinta dupa ce primul razboi mondial a luat sfarsit. Sarcina

principala a Ligii Natiunilor a fost simpla – sa se asigura ca razboiul nu va izbucni din

nou. Dupa tulburarile provocate de Tratatul de la Versailles, multi s-au asteptat ca

Liga sa aduca stabilitate in lume.

America a intrat in razboi in 1917. Atat intreaga tara, cat si presedintele,Woodrow

Wilson, au fost ingroziti de macelul care a avut loc in ceea ce era menita sa fie o

parte civilizate a lumii. Singura modalitate de a evita repetarea unui alt asemenea

dezastru, a fost crearea unui organism international al carui unic scop sa fie cel de a

mentine pacea in lume si cel de a rezolva disputele internationale atunci cand ele

aveau sa se intample. Aceasta era rolul Ligii Natiunilor.

Organizaţia Naţiunilor Unite a înlocuit Liga la sfârşitul războiului, moştenind totuşi oserie de agenţii şi organizaţii fondate de Ligă.II. In 1920, Liga Natiunilor ia nastere in mod oficial, odata cu intrarea in vigoare aConventiei Ligii Natiunilor, ratificata de 42 de state in 1919. In anii ‟20, Liga, care isiaresediul la Geneva, a incorporat membri noi si a mediat cu succes dispute internationaleminore, insa a fost deseori ignorata de marile puteri. Autoritatea Ligii, insa, nu a fost pusala indoiala in mod serios pana la inceputul anilor ‟30, cand o seriede evenimente i-audovedit ineficacitatea.

Liga Naţiunilor  a fost o organizaţie internaţională înfiinţată în iunie 1919 în urma Tratatului de la Versailles.În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 şi 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Scopurile Ligii eraudezarmarea,prevenirearăzboaielor prin intermediul securităţii colective, rezolvarea disputelor inter-naţiuni prinnegociere, diplomaţie şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Filozofia Ligii a reprezentat oschimbare radicală a gândirii politice faţă de ultimele sute de ani precedenţi. Liga nu dispunea de forţe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri  pentru a aplica deciziile sale sau sancţiunile impuse. După o serie de succese şi unele eşecuri din anii 1920,Liga s-a dovedit neputincioasă în faţa agresiuniiPuterilor Axei din anii 1930.Declanşarea celui al doilea război mondial a însemnat eşecul scopului principal al Ligii, acela de a împiedica o nouă conflagraţie mondială.

2.1 Organisme de conducere

Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii.

Secretariatul   Ligii Natiunilor  Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 - 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 - 1940 - Sean Lester (Irlanda) 1940 - 1946

Adunarea   Ligii Natiunilor   isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 - 1921, 1932 - 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek (Olanda) 1921 - 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 - 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza (Cuba) 1923 - 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 - 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925 - 1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 - 1926 - Momčilo Ninčić (Iugoslavia) 1926 - 1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 - 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 - 1929 - Jose Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 - 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 - 1933 - Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 - 1934 - Richard Johannes Sandler (Suedia) 1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 - 1935 - Edvard Benes (Cehoslovacia) 1935 - 1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 - 1937 - Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 - 1938 - Eamon de Valera (Irlanda) 1938 - 1939 - Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 - 1946

Consiliul   Ligii Natiunilor  avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care a votat in 19 martie 1920 impotriva

ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11.

Alte   institutii ale Ligii Natiunilor  Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. - Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie, restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939.

3.Lovituri primite de societatea natiunilor

Loviturile date de Hitler, Mussolini şi JaponiaVictoria electorală a lui Hitler şi numirea sa în funcţia de Cancelar au fost un adevărat coşmar pentru Societate. În noiembrie 1933, el îşi retrage ţara din organizaţie sub pretextul eşecului conferinţei mondiale pentru dezarmare şi al refuzului instituirii unei parităţi a armamentului între Germania şi Franţa. Hitler începe apoi să încalce, pe rând, toate punctele tratatului de la Versailles: ocupă şi reînarmează Renania în martie 1936, iar Franţa priveşte neputiincioasă creşterea nivelului de agresivitate al ţării vecine fără să poată reacţiona, nefiind sprijinită de Marea Britanie. Societatea Naţiunilor nu interzicea membrilor să intervină militar, dar ei trebuiau să o facă pe cont propriu, cu armatele naţionale, lucru pe care nici Franţa, nici Anglia nu erau dispuse să-l facă. Britanicii nu mai erau pregătiţi să fie jandarmul lumii, cu atât mai puţin al Europei. Nu vor interveni nici în apărarea Cehoslovaciei, nici după Anschluss.

În 1931, Japonia, membră a Societăţii Naţiunilor, ocupa Manciuria, acţiune condamnată de organizaţie, dar nu şi sancţionată într-un mod eficient. În 1935 a venit rândul Italiei să creeze probleme. Dorind să-şi extindă imperiul colonial, ea a invadat Abisinia în octombrie 1935, încălcând toate regulile dreptului internaţional. Mai mult, mareşalul Badoglio a folosit arme chimice, interzise la acea vreme. în lupta contra abisinienilor. Condamnată oficial şi ameninţată cu sancţiuni economice, Italia lui Mussolini părăseşte Societatea Naţiunilor în 1937. Într-un final, URSS este exlcusă din organizaţie în decembrie 1939 după agresiunea contra Finlandei.

Dacă principalele eşecuri ale Ligii sunt prea bine cunoscute, trebuie menţionate şi cele câteva succese remarcabile obţinute între 1921 şi 1930: păstrarea insulelor Aaland sub suveranitate finlandeză, delimitarea frontierei albaneze, împărţirea Sileziei Superioare între Polonia şi Germania, internaţionalizarea portului Memel, referendumul de realipire a regiunii Saar la Germania, sfârşitul sclavagismului în Liberia.

După expulzarea Uniunii Sovietice, Liga încetează practic să mai funcţioneze, dar ea a fost oficial dizolvată abia în 1946, fiind înlocuită de Organizaţia Naţiunilor Unite. Fondatorii ONU au ştiut să înveţe din greşelile predecesorilor şi din eşecurile Ligii, astfel

că ONU beneficiază de o forţă armată internaţională pentru menţinerea păcii şi reuneşte aproape toate statele de pe glob.

3.1 Ocuparea Manciuriei in 1931

Incidentul manciurian a reprezentat unul dintre cei mai mari pasi facuti inapoi

de catre Liga Natiunilor si a avut efectul unui catalizator pentru retragerea Japoniei

din cadrul Ligii. In cadrul acestui incident, Japonia a preluat controlul asupra Caii

Ferate de Sud Manciuriene aflata in regiunea chineza a Manciuriei. Ei au sustinut pe

data de 18 septembrie 1931 ca soldatii chinezi au sabotat calea ferata, o cale

importanta de comert intre cele doua tari.De fapt, se considera ca sabotajul a fost

pus la cale de catre ofiterii armatei japoneze Kwantung fara stirea guvernului

Japoniei cu scopul de a genera o invazie totala a Munciuriei. Prin urmare, incalcand

ordinele guvernului civil, armata japoneza a ocupat regiunea Manciuria si au numit-o

"Manchukuo". Noua tara a fost recunoscuta pe plan international numai de Italia si

Germania, restul lumii considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si

maritime ale armatei japoneze au bombardat orasul chinezesc Shanghai, iar pe 28

ianuarie un scurt razboi a izbucnit. Guvernul chinez a cerut ajutorul Ligii Natiunilor,

dar calatoria lunga in jurul lumii intreprinsa de oficialii Ligii pentru a investiga

problema a produs intarzieri. Cand au ajuns s-au confruntat cu autoritatile chineze

care sustineau ca invazia japoneza era ilegala, dar si cu autoritatile japoneze care

spuneau ca vor doar sa asigure pacea in zona. In ciuda pozitiei inalte ocupate de

Japonia in cadrul Ligii Natiunilor, raportul Lytton a condamnat actiunea Japoniei si a

cerut restituirea Manciuirei. Totusi, inainte ca raportul sa fie votat de catre Adunarea

Ligii, Japonia si-a anuntat intentiile de a invada si alte regiuni din China. Cand

raportul a trecut de Adunare in 1993 cu 42-1 voturi (doar Japonia a votat impotriva),

Japonia si-a anuntat retragerea din Liga. Conform "Conventiei" Ligii Natiunilor,

aceasta trebuia sa stabileasca sanctiuni economice asupra Japoniei, sau chiar sa isi

adune armata si sa ii declare razboi. Oricum, nicio masura nu a fost luata.

4. Esecul conferintei dezarmarii

Conferinta Dezarmarii 1932 - 1934  

Conferinta Dezarmarii de la Geneva a reprezentat un efort al membrilor Ligii Natiunilor alaturi de Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica pentru a actualiza ideologia dezarmarii. A avut loc in orasul elvetian Geneva, aparent intre 1932 si 1934, dar mai corect pana in luna mai a anului 1937. Discutiile au esuat in octombrie 1933, cand Hitler a retras Germania din cadrul Conferintei, dar si din Liga Natiunilor.

Conferinţa de la Genova (mai 1922) a încercat să găsească soluţii pentru rezolvarea crizei economice europene. A eşuat din cauza absenţei SUA: scopul fusese de a restabili comerţul internaţional şi Conferinţa de la Cannes stabilise nişte principii în această privinţă. Guvernele aliate căutau să obţină de la sovietici:

1. recunoaşterea datoriilor statului rus de 12 miliarde franci aur, mai ales faţă de Franţa;

2. plata datoriilor faţă de străini (mai ales englezi şi francezi) care investiseră mari capitaluri în întreprinderile ruseşti, naţionalizate de sovietici. Vroiau să obţină un regim special pentru străinii din Rusia şi libertatea de a înfiinţa întreprinderi comerciale acolo. De asemenea, vroiau să împartă petrolul rusesc

fie prin crearea unui consorţiu internaţional, fie prin adoptarea de către URSS a politicii „porţilor deschise”. Conferinţa a fost un eşec, dar a avut totuşi o consecinţă neaşteptată. Concomitent, Rusia Sovietică şi Germania au contrapus acestor încercări convenţia de la Rappalo, care a stabilit o largă colaborare economică, politică şi militară între cele două state revizioniste

5.Esecul sanctiunilor contra Italiei

Invazia Etiopiei de catre Italia 1933 - 1936 

In octombrie 1935, Benito Mussolini l-a trimis pe generalul Pietro

Badoglio impreuna cu 400.000 de trupe sa invadeze Etiopia. Moderna

armata italiana a infrant saraca armata etiopiana cu usurinta, folosind

arme chimice si aruncatoare de flacari. Liga Natiunilor a condamnat

agresivitatea Italiei si a impus in noiembrie 1935 sanctiuni economice

care nu au fost eficiente deoarece nu exista forta militara pentru a rezista

unui posibil atac din partea Italiei. Pe data de 9 octombrie 1935, Statele

Unite ale Americii au refuzat sa coopereze cu orice membru al Ligii. In

consecinta, pe 5 octombrie au pus embargou pe exportul de arme si

materiale de razboi si din 29 februarie 1936 s-au straduit sa limiteze

exportul de ulei sau alte materiale pana la nivelul normal de pe timp de

pace. Sanctiunile Ligii contra Italiei au fost ridicate pe data de 4 iulie

1936.

6. Atitudinea fata de problema zonei renane

Remilitarizarea zonei Renane 1936

 Remilitarizarea zonei Renane de catre armata Germaniei a avut loc pe

data de 7 martie 1936 cand fortele germane au intrat in Renania,

incalcand prevederile Tratatului de la Versailles, dar si a celui semnat la

Locarno. Consiuliul Ligii Natiunilor s-a intrunit la Londra pentru a stabili

sanctiunile ce trebuie luate impotriva Germaniei. Singurul delegat care a

votat in favoarea sanctiunilor contra germanilor a fost Maxim Litvinov,

reprezentantul Uniunii Soviectice. In urma lipsei unanimitatii, Consiliul a

declarat ca remilitarizarea a constituit o violare a Tratatelor de la

Versailles si Locarno. In consecinta, Hitler a fost invitat sa alcatuiasca un

nou plan de aparare a Europei. El a raspuns spunand ca nu are "nicio

revendicare teritoriala in Europa" si ca doreste un pact de neagresiune

semnat pe 25 de ani cu Franta si Marea Britanie. Totusi, cand guvernul

britanic a cerut informatii suplimentare legate de acest pact, cererea nu a

primit niciodata raspuns.

6.1 Atitudinea fata de razboiul civil spaniol

Razboiul civil spaniol 1936 - 1939  

In data de 17 iulie 1936, un conflict armat a luat amploare Republicani

(aripa stanga a Guvernului spaniol) si Nationalisti (aripa dreapta formata

din rebeli, multi dintre ei fiind ofiteri ai armatei spaniole). Ministrul de

externe al Spaniei, Alvarez del Vayo, a cerut in septembrie 1936 ajutorul

armat al Ligii Natiunilor pentru a pastra independenta politica si

integritatea teritoriala a tarii sale. Totusi, Liga nu a putut interveni in

acest razboi civil, dar nici nu a putut preveni interventia altor state in

conflict. Hitler si Mussolini au ajutat Nationalistii generalului Franco, iar

Uniunea Soviectica a sprijinit luptatorii loiali Spaniei. Liga Natiunilor a

incercat sa opreasca interventia voluntarilor nationalisti straini.

7. Atacul Japoniei contra Chinei in 1937

Atitudinea Japoniei fata de China 1937  

In cursul lunii iulie 1937, armatele japoneze au invadat China, obtinand

succese fulgeratoare: in august orasul Beijing, Mongolia si nordul tarii,

trupele avansate spre sud au cucerit Peninsula Shandong, in octombrie

orasul Canton, in noiembrie Shanghai si, in cele din urma, Nanjing in

decembrie. Cea mai mare tragedie a conflictului chinezo-japonez (1937 -

1945) a fost reprezentata de jaful de la Nanjing. La 13 decembrie 1937,

trupele japoneze au intrat in Nanjing, pe atunci capitala Chinei

traditionaliste. Timp de 6 saptamani, armata japoneza a comis masacre

inspaimantatoare asupra locuitorilor orasului. Bilantul, potrivit autoritatilor

chineze, s-au ridicat la 250.000 de victime, civili si militari.

8. Anschluss-ul

Anschluss   , a fost anexarea Austriei la Germania de către regimul nazist, prin

care s-a format așa-numita Germania Mare.

Evenimentul, petrecut la 12 martie 1938, a însemnat culminarea unei dorințe de

veacuri, aceea de a reuni populațiile germane și austriece într-o singură națiune.

Evenimentul din 1938 a fost legiferat de Germania fără a ține seama de

populația Austriei. Mai devreme, Germania hitleristă furnizase sprijin pentru Partidul

Național-Socialist Austriac, pentru ca acesta să crească puterea liderului

austrofascist al Austriei.

În perioada 1937-1938 situația politică a Europei se afla într-o criză și într-un impas

destul de mare, crizele erau provocate de contradicțiile și disputele dintre statele

totalitar-revizioniste cu cele democratice, dar și de crizele politice interne care au dus

la o «absență externă» a statului respectiv. Franța se confrunta cu o gravă criză

politică, în trei ani schimbase 4 guverne, foarte mulți demnitari și oameni de stat, și

lucrul cel mai important că aceștia erau intr-o permanentă divergență de idei. Situația

în cauză a făcut ca prestigiul extern al Franței să scadă enorm, și în unele cazuri să

nici nu fie luată în seamă. Anglia, de departe cea mai activă dintre democrații, era

statul care căuta alianțe și colaborări cu toată lumea, dar era practic blocată din

moment ce nu avea partener comun de acțiune (Spania era în război civil, Franța era

paralizată politic, iar U.R.S.S. pentru un moment era exclus din calcul). Cele 2 state

cu regim fascist (Italia și Germania) aveau relații de cooperare și prietenie din ce în

ce mai bune, lucru evidențiat de viitoarele alianțe și înțelegeri. U.R.S.S., prin regimul

comunist și prin practicile extreme ale lui Stalin, reușise să atragă antipatia tuturor

statelor, practic, fiind exclus de la vreo alianță.

9. Problema ocuparii Cehoslovaciei

Ocuparea Cehoslovaciei 1938  

Germania nazista a reusit sa dea cateva locituri de forta in aparenta

indiferenta a democratiei. In 1936, aceasta ocupa din nou Renania

demilitarizata, apoi sprijina militarii pucisti din Spania. Pe 12 martie 1938

a anexat Austria. Urmatorul obiectiv era Cehoslovacia. Propaganda

nazista se adresa sudetilor, populatie germanica aflata la frontiera

occidentala a Cehoslovaciei, o regiune fundamentala pentru apararea

tarii. In mai 1938, Hitler a cerut anexarea acestei populatii. In septembrie

au avut loc miscari violente pentru obtinerea autonomiei. Cehoslovacia s-

a impotrivit, sustinuta de Paris. Dar in Franta multi refuzau sa sprijine

aliatul oriental. Printre ei erau si multi pacifisti, dar si multi din miscarea

de dreapta carora nu le displacea programul nazist si care acuza stanga

ca a dorit un razboi ideologic. In perioada de dinainte de razboi,

Mussolini, in acord cu Hitler, a propus o conferinta ca o ultima sansa,

reunind Franta, Germania, Italia si Anglia. Conferinta a avut loc pe 29 si

30 septembrie, la Munchen. Cehoslovacia si URSS au fost indepartate.

Conform acordurilor, sudetii au fost anexati de Reich, iar alte zone au

fost anexate de catre dictatorii din Ungaria si Polonia

10. Sistemul mandatelor

Mandatul Ligii Națiunilor a fost un statu legal pentru anumite teritorii al

căror control a fost transferat de o țară la alta la sfârșitul Primului Război Mondial,

sau instrumente legale care conțineau acorduri internaționale cu privire la termenii

administrației unor teritorii în numele Ligii Națiunilor. Aceste mandate aveau

prevederi care aminteau de tratatele și articolele constituționale care tratau

problemele dreptului minorităților și asigurau deptul la petiționare și la reglementarea

conflictelor de către Curtea Internațională de Justiție [1].

Sistemul mandatelor a fost stabilit prin „articolul 22” al Convenției Ligii

Națiunilor intrat în vigoare pe 28 iunir 1919. În condițiile în care Liga Națiunilor a

dispărut practic în timpul celui de-al doilea Război Mondial, ceitrei mari au stabilit în

timpul Conferinței de la Ialta ca mandatele care mai existau să fie plasate sub

tutela Națiunilor Unite, subiecte ale discuțiilor viitoare și ale înțelegerilor oficiale.

mandatele exitente ale Ligii Națiunilor (cu excepția Africii de Sud-Vest) au fost

transformtate în Teritorii sub tutela ONU.

Procesul înființării mandatului a presupus două faze:

înlăturarea oficială a suveranității statului care controlase respectiva regiune

asupra viitorului teritoriu sub mandat și

transferul puterilor mandatare către statele individuale alese din

rândul Puterilor Aliate.