http://www.revista-ferma.ro/ http://www.agroinfo.ro/http://www.anunturi-agricole.ro/ http://www.agroshop.ro/

Biosecuritatea fermelor avicole

Mihai DECUN

Prin biosecuritate se înţelege complexul de măsuri organizatorice şi tehnice, ce trebuie aplicat într-o fermă pentru prevenirea introducerii, persistenţei şi răspândirii de agenţi patogeni, astfel încât să fie prevenită apariţia bolilor transmisibile. Biosecuritatea este un concept polivalent, managerial şi profesional, extrem de important pentru protecţia sănătăţii animalelor şi salubritatea produselor animaliere.

Biosecuritatea, garanţia calităţii şi securităţii producţieiBiosecuritatea reprezintă o garanţie a calităţii şi securităţii producţiei şi în mod deosebit un mijloc de asigurare a salubrităţii produselor alimentare de origine animală şi a protecţiei sănătăţii publice. Ignorarea măsurilor de biosecuritate este, de regulă, urmată de creşterea costurilor de producţie, ca urmare a cheltuielilor cu combaterea infecţiilor şi a infestaţiilor produse de către diferiţi agenţi profitori. Aspectul economic este important nu numai pentru fermieri, dar şi pentru economia naţională, deoarece apariţia bolilor transmisibile provoacă perturbări importante în zonă, prin măsurile de carantină şi prin restricţiile de circulaţie a oamenilor şi a vehiculelor, ce se impun pentru prevenirea extinderii bolilor epizootice. Din aceste motive, legislaţia tuturor ţărilor prevede responsabilităţi importante privind biosecuritatea nu numai pentru fermieri, dar şi pentru furnizorii de furaje, pentru vecini şi alţi cetăţeni sau unităţi comerciale, de producţie şi chiar instituţii, care prin activitatea lor pot favoriza apariţia şi extinderea unor boli.

Conceptul de biosecuritateConceptul de biosecuritate este relativ nou şi nu a pătruns încă în dicţionare, dar este prezent în numeroase publicaţii de specialitate şi mai ales pe Internet, unde pot fi găsite o sumedenie de programe de biosecuritate pentru fiecare specie de animale. De fapt, profilaxia bolilor transmisibile s-a practicat în ţara noastră, prin aceleaşi măsuri generale, nespecifice, încă de la apariţia aviculturii de tip intensiv. Necunoaşterea acestui concept de către fermieri şi în general de către populaţie se datorează faptului că în ţara noastră crescătorii de animale au fost obişnuiţi cu ideea că prevenirea bolilor transmisibile la animale reprezintă obligaţia serviciului veterinar de stat, care trebuie să efectueze vaccinările şi tratamentele preventive obligatorii, să planifice dezinfecţiile, dezinsecţiile şi deratizările, să impună restricţiile de circulaţie necesare etc. Tot serviciului veterinar îi reveneau şi răspunderile privind sănătatea consumatorilor de produse de origine animală. Trecerea la economia de piaţă, privatizarea unităţilor zootehnice, pe de o parte şi liberalizarea practicii veterinare, pe de altă parte, au produs schimbări importante în strategia şi tactica prevenirii şi combaterii bolilor, însoţite de un transfer de răspundere dinspre stat spre fermieri. În acest fel, fermierii devin nu numai interesaţi economic să crească animale sănătoase şi să producă alimente lipsite de risc infecţios, dar sunt şi răspunzători legal de managementul sănătăţii animalelor şi de protecţia sănătăţii publice.

Principalele măsuri de biosecuritateBiosecuritatea fermelor are la bază trei principii de bază: izolarea fermelor, controlul circulaţiei şi sanitaţia fermelor, care se concretizează prin măsuri specifice, în raport cu riscul principal din

zona în care se află ferma. Prezentarea exhaustivă a măsurilor de biosecuritate este imposibilă, deoarece acestea trebuie elaborate pentru fiecare fermă în parte, în raport cu specia, tehnologia de creştere şi alte condiţiile concrete. Voi prezenta, totuşi, succint, zece măsuri mai importante, care reprezintă un fel de decalog al biosecurităţii fermelor: 1) Pentru asigurarea protecţiei antiinfecţioase, este necesară o delimitare în cadrul fermei a două zone distincte funcţional: zona administrativ - gospodărească şi zona de producţie. Zona administrativ - gospodărească include construcţiile cu caracter auxiliar, cum sunt: birourile, parcul de maşini, staţia pentru dezinfecţia vehiculelor etc. Zona de producţie cuprinde adăposturile, construcţiile pentru depozitarea furajelor, construcţiile pentru stocarea şi prelucrarea primară a produselor obţinute, centrala termică şi alte obiective strâns legate de activitatea directă de creştere şi de exploatare a păsărilor.

2) Zona de producţie trebuie să fie împrejmuită cu gard, în aşa fel încât contactul dintre personalul celor două zone (administrativă şi de producţie) şi introducerea diferitelor materiale să fie, pe cât posibil, excluse. În cadrul zonei de producţie se pot delimita sectoare pe specii sau pe categorii de vârstă şi de producţie. Capacitatea sectoarelor trebuie să fie perfect corelată, astfel ca să se asigure posibilitatea aplicării principiului igienic totul plin - totul gol.3) Distanţa dintre adăposturi trebuie să asigure prevenirea transmiterii unor boli prin sistemele de ventilaţie. În cazul adăposturilor cu guri de ventilaţie corect executate şi amplasate corespunzător, este necesar să se asigure distanţa minimă de 10 m. Această distanţa, derivată din cerinţele de ordin igienic, este suficientă şi pentru protecţia contra incendiilor, în cazul construcţiilor din materiale rezistente la foc.

4) Pentru prevenirea accesului păsărilor sălbatice, a rozătoarelor şi a insectelor, prizele de aer proaspăt şi gurile de refulare a aerului viciat din adăposturi trebuie să prezinte plase de protecţie din material plastic sau din sârmă.

5) Zona de producţie este necesar să prezinte o singură intrare, astfel încât circulaţia oamenilor şi a vehiculelor să poată fi supravegheată permanent. Pentru vehicule, pe drumul de acces al acestora, este necesară amenajarea unui dezinfector rutier. Vehiculele trebuie să treacă prin dezinfector, astfel încât întreaga circumferinţă a roţilor să fie umectată cu soluţie dezinfectantă. 6) Toate fermele trebuie să prezinte un vestiar-filtru, dotat corespunzător, încât să împiedice vehicularea agenţilor patogeni în (şi din) unitate. Vestiarele - filtru se amplasează la limita zonei de producţie, astfel ca intrarea persoanelor în vestiar să se facă din afara zonei, iar ieşirea din vestiar direct în zona de producţie a fermei. Vestiarul-filtru este bine să prezinte cel puţin trei compartimente: camera pentru echipamentul de stradă, camera pentru duşuri şi decontaminare şi

camera pentru echipamentul de lucru. Atât la intrarea, cât şi la ieşirea din filtru se amenajează dezinfectoare pentru încălţăminte. Filtrul sanitar trebuie să fie dotat cu materiale de protecţie (cizme, salopete, bonete etc.), săpun, substanţe dezinfectante etc. 7) În principiu, trebuie interzis accesul persoanelor străine în fermă şi în mod deosebit a celor care deţin păsări sau vin în contact cu acestea. Restricţia priveşte în egală măsură rudele, prietenii, tehnicienii veterinari etc. Aprobarea vizitei trebuie să fie temeinic motivată şi de măsuri severe de protecţie: duş, echipament de protecţie, decontaminarea cizmelor şi a mâinilor etc. 8) Pentru prevenirea contaminării mediului din fermele avicole o importanţă deosebită o prezintă ritmul şi calitatea operaţiunilor de dezinfecţie. Dezinfecţiile profilactice se efectuează după fiecare ciclu de producţie, utilizându-se numai produse avizate sanitar veterinar şi cu respectarea întocmai a modului de aplicare, a concentraţiei şi a timpului de contact recomandate prin instrucţiunile de utilizare. Nici o substanţă dezinfectantă nu distruge agenţii patogeni, dacă microbii sunt încorporaţi în dejecţii sau în alte materiale organice. Din aceste motive, curăţirea minuţioasă a tuturor suprafeţelor este o condiţie primordială pentru asigurarea eficienţei dezinfecţiilor. Dacă dezinfecţia se efectuează numai pe suprafeţe şi aerul rămâne nedezinfectat, se recomandă asigurarea unui repaus sanitar al adăpostului, de două săptămâni, înainte de a se trece la repopularea adăposturilor. 9) Dezinsecţia este obligatorie de ori câte ori se constată prezenţa insectelor (Musca spp., Cimex spp., Alphitobius etc.) şi/sau acarienilor (Dermanyssus spp., Argas spp.), paraziţi sau transmiţători de boli, în fermă. Metodele de dezinsecţie trebuie alese în funcţie de speciile combătute (muşte, gândaci, acarieni etc.). În unele cazuri, dezinsecţia poate fi mai dificilă şi mai riscantă decât dezinfecţia, din care motiv trebuie efectuată de către echipe specializate. 10) Combaterea rozătoarelor trebuie avută în vedere încă din faza de proiectare şi de construcţie a adăposturilor. Limitarea accesului rozătoarelor la hrană şi la apă este importantă, foarte eficientă şi economicoasă. Utilizarea de generatoare de ultrasunete poate fi, de asemenea, eficientă, dar numai pe termen scurt. Combaterea rozătoarelor trebuie să se desfăşoare în mod simultan la toate obiectivele din incinta fermei. Acţiunile de deratizare trebuie să fie neîntrerupte şi bine împletite cu alte măsuri preventive de limitare a posibilităţilor de dezvoltare a rozătoarelor (repararea pardoselilor, reducerea risipei de furaje etc.).