disgravidii 1

PLANUL LUCRĂRII

INTRODUCERE...................................................................................................3

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE...................................................4

CAPITOLUL I - DATE DESCRIPTIVE PRIVIND ÎNGRIJIREA

PACIENTELOR CU DISGRAVIDIE...................................12

I.1 DEFINIŢIE ……………………………………………………………………12

I.2 ETIOLOGIE…………………………………………………………………...12

I.3 PATOGENIE…………………………………………………………………..12

I.4 TABLOUL CLINIC……………………………………………………………13

I.5 FORME CLINICE……………………………………………………………..16

I.6 COMPLICAŢII………………………………………………………………...17

I.7 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL……………………………………………….17

I.8 PROGNOSTIC………………………………………………………….……..17

I.9 PROFILAXIE………………………………………………………………….18

I.10 TRATAMENT………………………………………………………………..18

CAPITOLUL II - DATE PRIVIND SUPRAVEGHEREA PACIENTEI

CU DISGRAVIDIE...............................................................................................22

II.1 Internarea bolnavei……………………………………………………………22

II.2 Asigurarea condiţiilor de spitalizare…………………………………………..23

II.3 Asigurarea igienei corporale…………………………………………………..23

II.4 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative………………………………….24

II.5 Asigurarea alimentaţiei bolnavei……………………………………………...28

II.6 Administrarea medicamentelor………………………………………………..29

II.7 Participarea asistentei medicale la efectuarea examenelor paraclinice şi de

laborator………………………………………………………………………...…31

II.8 Recoltarea produselor biologice şi patologice………………………………..33

II.9 Tehnici aplicate în planul de îngrijire…………………………………………35

II.10 Educaţia pentru sănătate……………………………………………………..40

II.11 Externarea bolnavei………………………………………………………….40

CAPITOLUL III-PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE ALE

BOLNAVELOR CU DISGRAVIDIE.................................41

Cazul I……………………………………………………………………………..41

Cazul II…………………………………………………………………………….50

Cazul III…………………………………………………………………………....58

CAPITOLUL IV CONCLUZII GENERALE ASUPRA LUCRĂRII..............66

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................67

INTRODUCERE

Pentru ca o sarcină să evolueze normal, sunt necesare condiţii locale şi

generale care să favorizeze dezvoltarea oului.

Factorii interni şi/sau externi dau modificări ale unor condiţii necesare care

pot să ducă la dezvoltarea oului cu dezlipirea acestuia, la tulburări vasculare locale

şi lezini ale sitului gestaţional.

Disgravidiile tardive sunt afecţiuni ce apar în ultimul trimestru de sarcină. În

mod clasic sub denumirea de disgravidie tardivă erau reunite o serie de sindrome

clinice ce apar la femeia gravidă după săptămâna 24 de sarcină, fiind induse de

starea de gestaţie şi dispărând odată cu încetarea stării de gestaţie fiind

caracterizată prin triada simptomatică: hipertensiune arterială, proteinurie, edeme.

DATE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A

APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este alcătuit din : vagin, uter, trompe uterine şi

ovare.

Vaginul este organul feminin al copulaţiei. Este un canal cilindric musculo-

membranos, extensibil şi elastic de aproximativ 8 cm lungime,la femeia adultă.

Orificiul vaginal , extremitatea inferioară se deschide în vestibulul vaginal şi

este acoperit parţial de o membrană: himen. Extremitatea superioară se inseră pe

colul uterin formând fundul de sac vaginal, anterior ,posterior, două laterale.

Fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto – uterin şi formează fundul

de sac Douglas, locul unde se pot puncţiona eventualele colecţii peritoneale.

Raporturi:

-anterior: vezica urinară şi uretra

-posterior: rectul

-superior: uterul

-inferior: perineul

Inervaţia vaginului . Este dată de plexul vegetatic hipogastric.

Examinarea cavităţi vaginale şi a porţiunii vaginale a colului se face:

-vizual – cu speculul vaginal

-digital prin tuşeu vaginal. Tuşeul vaginal permite depistarea unor colecţii

peritoneale în fundul de sac vaginal posterior (Douglas) care pot fi drenate prin

puncţia peretelui vaginal exterior.

Uterul – este un organ musculo-cavitar nepereche, de forma unui trunchi de

con, cu baza mare superior şi baza mică înglobată în porţiunea superioară a

vaginului.

Uterul are trei porţiuni:

-corpul uterin este porţiunea superioară mai lată

-istmul uterin – porţiunea dintre corp şi col

-colul uterin – porţiunea inferioară mai strâmtă, lungă de aproximativ 3 cm,

cilindric şi care se învaginează în extremitatea externă a vaginului.

Structură: uterul este alcătuit din trei tunici:

1. Tunica seroasă sau perimetru, reprezentată de peritoneu, sub care se află ţesut

conjuctiv lax

2. Tunica musculară sau miometru este formată din fibre musculare dispuse radial,

spiralat şi longitudinal

3. Tunica mucoasă sau endometru

Inervaţia uterului este dată de ramuri din plexul:

-utero-vaginal

-ovarian

Vascularizaţia uterului este hrănit de o arteră uterină, ramură a arterei iliace

interne.

Trompele uterine

Sunt două canale musculo-membranoase având o lungime de aproximativ 10

cm.Sunt în raport cu colonul sigmoid, ansele intestinale subţiri.

Blocarea trompelor uterine este o cauză de infertilitate feminină.

Ovarul

Este glanda sexuală feminină; este o glandă pereche , mixtă cu funcţie exocrină

– produce celule sexuale feminine, ovulele şi funcţie endocrină – secretă hormonii

sexuali feminini cu rol în determinarea caracterelor sexuale secundare

feminine( estrogen , progesteron).

Ovarul are formă ovoidală, turtită în sens latero –medial şi prezintă:

-două feţe , medială şi laterală

-două margini – liberă şi mezoovariană

-două extremităţi tubară şi uterină.

Ovarul se dezvoltă în cavitatea abdominală la nivelul lombar, de unde migrează în

micul bazin, înainte de naştere.

Vascularizaţia ovarului: este asigurată de artera ovariană care provine din

artera ovariană şi artera uterină. Venele urmează dispoziţia arterelor.

FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

Funcţiile sexuale feminine sunt:

-formarea şi maturarea ovulelor în ovar

-lansarea ovulului capabil de a fi fecundat, reţinerea şi dezvoltarea oului

-nidarea oului în uter

Ovarul are o dublă funcţie:

-exocrină – de păroducerea gametului feminin (ovulul) care prin ovulaţie este

eliminat în exterior

-endocrină, de producere a hormonilor sexuali ovarieni care trec în sânge.

Ciclul menstrual

Ciclul ovarian începe cu prima zi a menstruaţiei şi durează 28 zile/3 zile.

Ciclul ovarian este iniţiat de faza foliculară, în care unul sau la mai mulţi foliculi se

maturizează şi apoi în aproximativ în a 14 zi, se rup şi eliberează ovulul(ovulaţia).

Ovulul este transportat prin trompă spre uter.

BAZINUL OSOS ŞI MOALE ÎN SARCINĂ ŞI TRAVALIU

În timpul naşterii, fătul trebuie să străbată filiera pelvigenitală care este

alcătuită dintr-un canal osos (bazinul) şi un diafragm aponevrotic (planşeul

pelviperineal).

Bazinul este o centură osteomusculară ce se găseşte în partea interioară a

trunchiului între coloana vertebrală care îi transmite greutatea corpului şi membrele

inferioare, pe care se transmite această greutate. El este construit din părţi osoase

(bazin osos) şi părţi moi (bazinul moale).

BAZINUL OSOS

Este alcătuit şi delimitat de patru oase. osul iliac drept, în dreapta şi înainte;

osul iliac stâng, în stânga şi înainte; osul sacru şi coccisul, înapoi.

oasele bazinului sunt unite între ele prin patru simfize.

- două simfize sacroiliace, înapoi

- simfiza sacrococcigiană, care uneşte sacrul cu coccigele

- simfiza pubiană, înainte.

Linia nenumită împarte bazinul în 2 etaje:

-bazinul mare, superior

-bazinul mic, inferior, care se mai numeşte şi mica escavaţie sau pelviană.

Bazinul mare

Este delimitat de partea internă a aripilor oaselor iliace care formează

fosele iliace, cu concavitatea înainte şi înăuntru. A fost asemuit cu o pâlnie deschisă

înainte. Susţine organele abdominale şi diirijează fătul spre bazinul mic. Are o

importanţă mai redusă din punct de vedere obstetrical.

Diametrele externe ale bazinului, care se măsoară prin pelvimetria externă

cu pelvimetru Baudeloque, Budin şi altele, sunt:

a) diametrul bitrochanterian – distanţa dintre extremităţile

laterale ale trochanterelor femurului, măsoară 31-32 cm.

b) Diametru bicret – distanţa între extremităţile superioare laterale, ale

crestelor iliace, măsoară 27- 28 cm

c) Diametru bispinos – distanţa dintre spinele iliace anterosuperioare,

măsoară 23-24 cm

d) Conjugata externă sau diametrul Baudeloque sau diametru antero –

posterior este distanţa de la marginea superioară a simfizei pubiene până la apofiza

spinoasă a celei de a 5 a vertebre lombare de 19 – 20 cm.

Bazinul mic

Are o parte superioară de intrare – strâmtoarea superioară – o poartă

inferioară de ieşire - strâmtoarea inferioară, iar între ele există o a treia strâmtoare ,

mijlocie care are o importanţă mai redusă.

STRÂMTOAREA SUPERIOARĂ - este un contur osos, delimitat înainte de :

promontoriu, marginile şi faţa anterioară a aripioarelor sacrului, linia nenumită,

eminenţa ileopectinee, marginea superioară a ramurii orizontale a pubelui, partea

orizontală a corpului, pubian şi simfiza pubiană.

Diametrele strâmtorii superioare sunt:

a) diametrele transverse

- diametrul transvers maxim sau anatomic care măsoară 13, 5 centimetri.

- diametrul transvers median sau obstetrical, este situat la egală distanţă de

promontoriu şi pube, măsoară 12,8 – 13 centimetri

b) diametrele oblice stâng şi drept – unesc eminenţa ileopectinee dintr-o

parte cu articulaţia sacroiliacă din partea opusă, astfel diametrul oblic stâng pleacă

de la eminenţa ileopectinee stângă

c) diametrul anteroposterior sau conjugata – vera sau diametrul util

Pinard uneşte promontoriul cu mijlocul feţei posterioare a simfizei pubiene,

măsoară 10,5 – 11 cm.

STRÂMTOAREA MIJLOCIE – situată pe un plan inferior strâmtorii

superioare, descrie în interior conturul escavaţiei şi este alcătuită din : Vârful

sacrului, apofiza transversă a vertebrei a V a sacrată, marginea superioară a

ligamentuli mic sciatic.

Diametrele strâmtorii mijlocii sunt:

- diametrul transvers care uneşte cele două convexităţi corespunzătoare

cavităţilor cotiloide şi măsoară 12 cm.

- diametrele oblice (stâng şi drept) care pleacă de la şanţul obturator dintr-o

parte şi merge la marginea superioară a marii scobituri sciatice, de partea opusă,

măsurând 12 cm

- diametrul anteroposterior care uneşte articulaţia dintre vertebrele II şi III

sacrate cu mijlocul feţei posterioare a simfizei pubiene, lung de 12 cm; deci toate

diametrele strâmtorii mijlocii sunt de aproximativ 12 cm.

STRÂMTOAREA INFERIOARĂ – este partea de ieşire din bazin şi constituie

un contur osteofibros de aspect romboidal delimitată de marginea inferioară a

simfizei pubiene, ramurile ischiopubiene, tuberozitatea ischionului, ligamentele

sacrosciatice şi vârful coccisului.

Diametrele strâmtorii inferioare sunt:

-diametrul transvers, distanţa dintre cele două tuberozităţi ischiatice şi măsoară 11

cm

-diametrele oblice – sunt distanţele de jumătatea ramurii ischiopubiene la jumătatea

ligamentelor sacroischiatice, măsoară 11 cm.

-diametrul anteroposterior sau coccisul pubian, de la coccis până marginea

inferioară a pubelui, măsoară 9,5 cm.

Rombul Michaelis - se găseşte pe faţa posterioară a bazinului şi are

următoarele repere: apofiza spinoasă a vertebrei a 5 a lombare, spina iliacă

posterosuperioară -de o parte şi de alta – extremitatea superioară a plicii

interfesiere. Are următoarele diametre.

- diametru vertical,11 cm

- diametru orizontal,10 cm

care împart rombul Michaelis în două triunghiuri, unul superior mai mic şi isoscel

şi altul inferior răsturnat – mai mare şi echilateral

Înclinaţia bazinului – bazinul este înclinat înainte – anteversat – pubele

făcând cu verticala coloanei unghi de 60 o.

Planurile bazinului :

Planul strâmtorii superioare este oblic în jos face cu orizontala :

1. un unghi de 60 o în ortostatism

2. un unghi de 45 o în clinostatism

Planul strâmtorii inferioare este un plan înclinat faţă de orizontală:

1.un unghi de 11 grade în ortostatism

2.aproape vertical în clinostatism

Planurile paralele Hodge – explică fenomenele mecanice ale naşterii şi

dovedesc că axul strâmtorii superioare este unul şi acelaşi cu al escavaţiei. Aceste

două planuri sunt:

- planul I al strâmtorii superioare;

- planul II , marginea inferioare a simfizei pubiene

- planul III a strâmtorii mijlocii

- planul IV ce trece prin vârful coccisului

Axul bazinului – este linia care uneşte punctele centrale ale tuturor

planurilor.

BAZINUL MOALE

Bazinul moale îmbracă, atât în exterior, cât şi în interior bazinul osos:

1.în exterior este îmbrăcat cu mşchiul fesier (cel mai important);

2. în interior:

a) bazinul mare este tapetat de muşchii iliaci, fascia iliacă şi muşchiul

psoas;

b) bazinul mic este tapetat de muşchii opturatori, muşchii piramidali,

membranele opturatoare, ligamentele sciatice ( mare şi mic)

3. planşeul pelviperineal – închide partea inferioară a bazinului; este un

complex muscular îndreptat oblic dinapoi înainte, din afară înăuntru şi – la femei –

are trei hiatusuri: uretra ,vaginul şi rectul, din care cauză are o rezistenţă mai

scăzută.

Muşchii şi aponevrozele lor sunt dispuşi în două etaje:

a) planşeul perineal anterior şi superficial care se mai

numeşte diafragmul urogenital; este constituit din : muşchi ischiocavernoşi;

muşchiul bulbocavernos; muşchiul sfincter anal; muşchiul costinctor al vulvei;

muşchiul transvers superficial

b) planşeul pelvian mai profund şi posterior, se mai numeşte şi diafragmul

pelvian. Este cel mai important complex muscular şi este compus din:

- muşchii ridicători anali cu fibre în direcţia: pubococcigiană, iliococigiană şi

ischiococcigian

- muşchiul sfincter intern al uretrei;

- muşchiul transvers şi profund cu fascile respective.

Cele mai importante ficţiuni ale complexului pelviperineal sunt:

- susţin vaginul şi anusul

- prin contracţii micşorează hiaturile perineului

- prin intermediul acestuia sunt susţinute organele pelvine

- muşchiul sfincter anal, închide anusul şi este sinergic cu constrictorul vulvei

- de asemenea bulbocavernos şi constrictorul vulvovaginal acţionează sinergic cu

sfincterul intern al vezicii urinare.

Dar cei mai importanţi muşchi din complexul muscular sunt: “muşchii

ridicători anali”, care sunt mai cu seamă cointeresaţi, în timpul naşterii rupându-se

adesea.

CAPITOLUL I

DATE DESCRIPTIVE PRIVIND DISGRAVIDIILE TARDIVE

I.1 Definiţie

Disgravidiile tardive sunt afecţiuni ce apar în ultimul trimestru de sarcină. În

mod clasic sub denumirea de disgravidie tardivă erau reunite o serie de sindrome

clinice ce apar la femeia gravidă după săptămâna 24 de sarcină, fiind induse de

starea de gestaţie şi dispărând odată cu încetarea stării de gestaţie fiind

caracterizată prin triada simptomatică: hipertensiune arterială, proteinurie, edeme.

I.2 Etiologie

Nu este încă pe deplin precizată. Ea este explicată de stimulii pe care îi

creează sarcina. Unele disgravidii sunt explicate de reactivitatea crescută a

sistemului nervos faţă de stimulii normali creaţi de sarcină; altele se datorează

stimulilor cu intensitate mare cum ar fi stările patologice la nivelul elementelor

ovulare şi la nivelul sistemului reproductiv; alte disgravidii sunt explicate de

acţiunea stimulilor creaţi de sarcină asupra organismului matern care are o stare

patologică preexistentă sarcinii.

I.3Patogenie

I Patogenia eclampsiei s-ar datora factorului vascular prin spasm arteriolar,

produs mai ales în organele de esenţială valoare vitală (creier, ficat, rinichi). Prin

irigaţia insuficientă se produc tulburări ischemice , consecutiv prin degradare apar

substanţe nocive , toxice care influenţează metabolismele şi sistemele endocrine.

Hipertensiunea indusă de sarcină este o boală specifică omului. Ea apare în

special la primipare şi este asociată cu o cantitate sau o funcţionalitate crescută a

tromboplastului. Există o predispoziţie genetică pentru această afecţiune. Nu este

întotdeauna necesară prezenţa unui făt viabil. Apare frecvent la femei cu HTA

preexistentă.

Proteinuria în sarcina normală este sub 0,30g%. Această cifră cu asocierea

de cilindri granuloşi şi de hematii constituie nefropatia gravidică. Peste 20% are

aliură mai gravă. Prin metoda Addis – Hamburger trebuie excluse nefropatiile

necondiţionate de sarcină. Anatomopatologic este vorba de o glomerulo-nefroză cu

procese degenerative în tubii drepţi contorţi în glomerulii rinichilor, celule cărora

prezintă o intumescenţă tubulară şi degenerescenţă gravă. Aceste modoficări

compun sindromul nefrotic de sarcină. Dacă proteinuria persistă apar edemele prin

hipoproteinurie, prin spolierea de albumină serică şi scăderea presiunii osmotice.

De regulă proteinuria se asociază edemelor şi hipertensiunii.

Hipertensiunea indusă de sarcină este rezultatul unei rezistenţe vasculare

periferice crescute prin vasospasm generalizat. În sarcină, ca un mecanism adaptiv,

arterele gravidei sunt refractare la agenţii presori dintre care cel mai important este

angiotensina II. Cu multe săptămâni înainte de declanşarea clinică a hipertensiunii

induse de sarcină se produce pierderea capacităţii vaselor sangvine de a fi refractare

la angiotensină. După pierderea acestei proprietăţi a vaselor femeii gravide, dar

înainte de apariţia fenomenelor clinice, se produce o reducere a fluxului sanguin

utero-placentar. Totodată la nivelul aparatului circular se produce o modificare a

raportului prostaglandinelor PGI 1 şi PGE 2 în favoarea tromboxanului.

I.4 TABLOUL CLINIC

Hipertensiunea coexistentă cu sarcina – hipertensiunea cronică preexistentă

sarcinii şi care nu dispare după naştere.

Hipertensiunea poate constitui simptomul primordial, fiind urmată de edeme

şi proteinurie.

În disgravidia tardivă cu predominarea HTA se produc tulburări funcţionale

ca: cefalee, ameţeli, tulburări senzoriale.

Hipertensiunea indusă de sarcină apare în contexte foarte variabile şi

diferite, de obicei însă la primipare tinere, după săptămâna a 28 a de gestaţie,

favorizată de anotimpurile umede şi reci, surmenaj, oboseală, excese alimentare,

etc. Tabloul clinic este dominat de triada HTA, proteinurie, edeme. Hipertensiunea

arterială este simptomul fundamental care trebuie interpretat cu multă

circumspecţie. Valorile de 140 / 90 mmHg sunt cifrele superioare maxime admise,

dar interpretarea lor trebuie să prezinte deja un semnal de alarmă pentru cel care

efectuează consultaţia prenatală, cunoscut fiind că starea de gestaţie, prin scăderea

rezistenţei vasculare periferice şi hemodiluţie determină în condiţii normale o

scădere uşoară (cca 5-10 mmHg) a valorii TA la toate gravidele încă de la începutul

gestaţiei şi descoperită cu ocazia primei consultaţii prenatale. Orice creştere a

valorii TA sistolice cu mai mult de 30 mmHg şi a celei diastolice cu 15 mmHg

încadrează cazul respectiv în grupa de sarcină cu ROC prin HTA indusă de sarcină.

Interpretarea valorii TA trebuie să ţină cont şi de contextul psihic şi de stres în care

se poate efectua măsurătoarea, de aceea ea va fi repetată după 20 – 30 minute de

repaos absolut şi de calmare psihică şi fizică şi reţinute valorile de la cea de a doua

măsurătoare. Gravida va rămâne sub supraveghere atentă şi va creşte ritmul

consultaţiilor prenatale.

Proteinuria se evidenţiază uşor, chiar în condiţiile circumspecţiei sanitare

prin apariţia unui precipitat alb – brânzos la încălzirea urinei. Trebuie eliminate

însă condiţiile deficitare de recoltare (amestec cu secreţii vaginale, patologia renală

preexistentă, etc). Oricum proteinuria este un element care întunecă prognosticul

semnalând obligativitatea internării imediate a gravidei respective în staţionar.

Edemele, considerate până de curând elementul principal, cu semnificaţie

peiorativă, s-au dovedit a fi mai puţin valabile mai ales atunci când apar izolate şi

dispar după 8-10 ore de repaus traducând de fapt numai o modificare a repartiţiei

apei extracelulare între compartimentul intravascular şi cel interstiţial. Ele devin

semnificative când se asociază cu proteinurie şi HTA, când nu cedează după repaus

sau se generalizează.

De fapt mult mai important ca semn de alarmă a iminenţei instalării unei

HTA induse de sarcină este o creştere anormală în greutate a gravidei în ultimul

trimestru de sarcină (peste 500 g într-o săptămână) de unde importanţa şi

obligativitatea cântăririi gravidei la fiecare consultaţie prenatală.

Preeclampsia este forma gravă a disgravidiilor tardive , care poate preceda

eclampsia. Am putea să o etichetăm ca eclampsie fără convulsii şi comă, deoarece

fără aceste manifestări este o formă mai gravă a disgravidiilor . În preeclampsie

întâlnim semne de disgravidie tardivă : edeme, proteinurie, HTA, creşterea în

greutate, probleme care cresc şi se exteriorizează din plin. În plus în preeclampsie

mai apar şi manifestări vizuale care sunt date de hipertensiunea retiniană crescută

de la 50 la 100 – 150 mmHg care poate duce la retinită angiospastică, la dezlipirea

retinei. De la semnele minore: diplopie, muşte volante, pete în câmpul vizual se

ajunge la:

- manifestări cerebrale - cefalee, ameţeală, agitaţie, somnolenţă, l

- tulburări renale – oligurie, hematurie, anurie,

- tulburări cardiace – tahicardie, tensiune sistolică crescută (160) diastolică (110)

- tulburări respiratorii – modificări în ritmul respirator , edem pulmonar

- tulburări gastrointestinale – greaţă, vărsături, durere epigastrică (în bară),

hematemeză

Agravarea acestor fenomene, în deosebi manifestările oculare în afară de

faptul că denotă caracterul grav al disgravidiilor tardive, reprezentând

preeclampsia, ele constituie un semn de alarmă care prevesteşte apariţia

convulsiilor eclamptice.

Eclampsia este disgravidia severă, cu accese convulsive urmată de stare

comatoasă. Apariţia eclampsiei poate să apară în sarcină (trimestrul III) intrapartum

şi postpartum. Tabloul clinic constă în HTA gravă (200 mmHg) , insuficienţă

renală, oligurie până la anurie , creşterea hemoconcentraţiei, hemoglobina atingând

cifra de 125%, retenţia de azot, uremia, creşte acidul uric în sânge ajungând până la

6 mg,criza convulsivă sau eclamptică care se compune în desfăşurarea ei în

patru faze:

- faza de invazie

- faza convulsiilor tonice

- faza convulsiilor clonice

- faza de comă

Alte manifestări de disgravidie:

- sanguine, venoase, hepatice, nervoase, psihice, osteo – articulare

I.5 FORME CLINICE

Principalele forme clinice ale disgravidiilor din a doua jumătate a sarcinii care

joacă un rol important în morbiditatea şi mortalitatea maternă şi fetală sunt:

nefropatiile gravidice, eclampsia, apoplexia utero-placentară, hematoamele

genitale.

Nefropatiile gravidice – principalele semne sunt: albuminuria, edemele, şi

HTA. De cele mai multe ori însă şi mai ales la începutul bolii, triada simptomatică

nu este completă, fiecare simptom putând apărea izolat sau asociat cu unul din

celelalte două.

Eclampsia - este forma cea mai gravă a disgravidiilor tardive fiind caracterizată

prin instalarea sindromului eclaptic. Înainte de a se instala eclampsia apare uneori

un sindrom premergător eclampism. Cunoaşterea acestor semne premergătoare este

importantă pentru a putea aplica o terapie profilactică. Clinic se pot descrie 4 faze

în evoluţia accesului eclamptic:

- faza de invazie (faza grimaselor)

- faza convulsiilor tonice

- faza convulsiilor clonice

- faza de comă

Apoplexia utero-placentară - sindrom hemoragic paroxistic care apare în

ultimul trimestru de sarcină sau în timpul naşterii şi care din punct de vedere

anatomopatologic se caracterizează prin hemoragii placentare şi uterine şi duc la

formarea unui hematom retroplacentar şi la decolarea placentei. În formele grave

debutul este brusc cu durere violentă în abdomen însoţită de stare de şo, puls

frecvent, paloare,, extremităţi reci, dispnee, stare de agitaţie, anxietate. Temsiunea

arterială este la început ridicată apoi se prăbuşeşte, traducând starea de şoc. Diureza

este foarte redusă şi în urină se depistează prezenţa albuminei.

Hematoamele genitale sunt revărsările sanguine care se pot produce în

ţesutul celular vulvar şi perivaginal. Ele se pot întâlni atât în cursul sarcinii, dar şi

în timpul naşterii sau imediat după naştere. Hematoamele genitale trebuie

considerate ca accidente apoplectice asemănătoare cu apoplexiile utero-placentare.

În hematoamele mari , mai ales în cazul celor cu localizare pelviabdominală, apar

semne de hemoragie internă, cu alterarea stării generale şi intensificarea durerii.

I.6 COMPLICAŢII

Simptomele de agravare sunt cefalee: tulburări vizuale, durerile epigastrice,

oligurie, În hipertensiunea preexistentă sarcinii, diagnosticul se va face numai

staţionar, pe baza unui examen clinic şi paraclinic complex.

I.7 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Trebuie făcut între HTA indusă de sarcină şi cea preexistentă, agravată sau

nu de gestaţie şi care se poate realiza numai printr-o explorare complexă, clinică şi

paraclinică, efectuată în mediu spitalicesc.

I.8 PRONOSTIC

În ultima vreme prognosticul a fost ameliorat, mortalitatea maternă în timpul

crizelor devenind foarte rară, pentru făt, însă mortalitatea este destul de ridicată

survenind în 50% din cazuri.

Prognosticul şi urmările pre – şi eclampsice depind de gravitatea

manifestărilor lor. În general ele se pot preveni, supraveghind din vreme şi

continuu evoluţia sarcinii înlăturând precoce toate cauzele nocive şi tratând radical

apariţia lor.

I.9 PROFILAXIE

Tratamentul profilactic trebuie să ţină seama de câteva aspecte:

- depistarea şi tratarea chiar de la începutul sarcinii a tuturor bolilor

- măsuri igieno-dietetice ce trebuie respectate de către gravidă - evitarea oboselii,

frigului, regim alimentar echilibrat

I.10 TRATAMENT

Va cuprinde regim igieno-dietetic, medicamentos şi obstetrical

Tratamentul curativ:

Tratamentul trebuie făcut numai în spital şi nu ambulatoriu. Pot fi exceptate

primiparele tinere cu valori tensionale de până la 135 / 80 mmHg fără edeme sau

proteinurie. Tratamentul va consta în :

- repaus la pat, de preferat decubit lateral stâng

- evitarea frigului şi a umezelii

- regim normosodat, hipoproteic, normoglucidic

Pentru situaţiile excepţionale de valori mari ale TA şi / sau apariţia semnelor

premonitorii accesului eclamptic, recomandăm ca atitudine de urgenţă, la

dispensarul medical până la transportul la spital:

- diazepam 20 mg i.m.

- hidralazină 5-10 mg

- sulfat de magneziu 10 ml 20% i.v. sau profund i.m. 5 g sol 50% cu

monitorizarea atentă a reflexelor rotuliene şi a respiraţiei. În caz de semne de

intoxicaţie antidotul ideal este 1 g Ca gluconic i.v. sau i.m.

Tratament profilactic şi igieno-dietetic

Administrarea de aspirină în doze reduse de

60 – 80 mg / zi la gravidele cu risc începând cu săptămâna 28 de sarcină reduce

semnificativ riscul apariţiei HTA induse de sarcină.

În HTA de sarcină instalată tratamentul cu aspirină nu dă rezultate. Esenţială

în eclampsie este conduita profilactică în care medicul de medicină generală joacă

un rol important prin efectuarea consultaţiei prenatale în mod corect şi complet:

- control la 2 săptămâni al TA

- controlul greutăţii

- regim normosodat, normocaloric, bogat în vitamine

- regim de viaţă şi muncă de protecţie

- evitarea oboselii, frigului şi umezelii

În formele uşoare se urmăresc şi se asigură protecţia în ambulator.

Dispensarizare şi control săptămânal , repaus la domiciliu. Regim normocaloric,

normosodat, bogat în proteine şi vitamine.

În formele medii se internează în spital gravida :

- se monitorizează TA de 4 ori pe zi

- măsurarea greutăţii

- diureza

- semne clinice

- explorări sanguine

- monitorizare fetală

Se administrează:

- sedative

- diuretice – Nefrix 25 mg x 2 / zi la 12 ore

- hipotensoare – hidralazin, hipopreson 25 – 100 mg / 24 h

Formele severe: se internează

- repaus la pat

- monitorizare maternă şi fetală

- sedative

- diuretice

- sulfat de magneziu: i.m. 5 g la 4 h

- hipotensoare – Hidralazin 50-200 mg în 24 h în funcţie de TA

- întreruperea sarcinii în cazul în care nu se ameliorează sau fenomenele se

agravează, ori se deteriorează starea fătului

În travaliu se administrează sulfat de Mg i.m. ; hidralazin 5- 10 mg. i.v dacă

tensiunea trece de la 160/110 mmHg ; analgezice – mialgin50 – 100 mg repetat la 3

ore; scurtarea expulziei prin aplicare de forceps.

Tratamentul preeclampsiei

La apariţia semnelor gravida se internează în spital. Se asigură repaus cel

puţin 8-10 zile în decubit lateral. Regim 1500 ml ceai diuretic , 2-3 cartofi copţi la

mesele principale , brânză de vaci, fructe , legume , 30-50 gr. Grăsimi

Tratament medicamentos:

medicaţia sedativă – fenobarbital 30-50 mg la 6 h (1 cp = 15 mg sau 100

mg), hidroxizin 3-2 cp/zi (1 cp = 25 mg), diazepam 2-4 mg la 6 h (1 cp = 2

mg)

medicaţia antispastică: - papaverină 2-3 fiole / zi i.m.

medicaţie diuretică furosemid 20 – 40 mg i.v. sau i.m. , 1 fl = 20 mg, Nefrix

25 – 75 mg în 24 ore (1 cp = 25 mg)

medicaţie hipotensoare: - hidralazin în regim cronic 50 – 100 – 200 mg /24h

în funcţie de valorile TA fără să scadă tensiunea diastolică sub 90 – 100

mmHg, Presinol, Metildopa cp 500 mg (1 cp = 250 mg)

Conduita în accesul eclampsiei

- bolnava imobilizată

- depărtător între dinţi

- limba susţinută cu o pensă de limbă

- eliberarea CRS prin aspiraţia secreţiilor, salivă, sânge, vărsătură

- oxigenoterapie

- monitorizare maternă: puls, TA, respiraţie, temperatură. Diureza, ecxamen de

laborator: ionogramă, uree, acid uric, hemoleucogramă, trombocite, probe de

coagulare, probe hepatice

- monitorizare fetală (BCF)

Tratamentul medicamentos

oprirea convulsiilor – SO4MG – 4 g i.v. ritm de 1 g / minut urmat imediat de

10 g i.m. – în fiecare fesă câte 5 g injectate profund, eventual cu soluţie xilină

2% 1 ml. Dacă convulsiile nu se opresc se mai injectează după 15 minute încă

4 g i.v. 1 g / minut – diazepam în injecţie i.v 10 – 20 mg, urmată de menţinerea

în p.i.v. la aproximativ 100 mg / 24 ore + SOAMG injectat i.m.

scăderea tensiunii arteriale – Hidralazin i.v. 5 – 10 mg la 15 – 20 minute

până la un răspuns convenabil (tensiunea diastolică 100 – 110 mmHg, sistolică

150 – 160 mmHg); Hydergine 1 -2 mg / 24 ore ; SO4Mg

diuretice în oligurie, edeme, iminenţe de edem pulmonar acut, insuficienţă

cardiacă: furosemid 20 mg i.v. până la 5-6 fl/ 24 ore.

Tratamentul efectelor secundare – în funcţie de tabloul electrolitic, Ph sanguin,

aspect clinic, modificări cardiace – seruri bicarbonate, THAM, hidrocortizon,

digitalice injectabile, etc

Naşterea - după naştere în primele 24 h poate surveni o stare de şoc sau

colaps. Se va asigura deci o supraveghere permanentă din partea cadrului mediu

urmărind funcţiile vitale şi vegetative ale bolnavei.

CAPITOLUL II

SUPRAVEGHEREA PACIENTELOR ÎN SPITAL

II.1 INTERNAREA GRAVIDELOR

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa gravidelor la

termen pentru că ele urmează ca prin actul fiziologic al naşterii să dea viaţă

copilului lor.

Acest prin contact este hotărâtor pentru câştigarea încrederii, factor

indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între gravidă şi personalul

de îngrijire.

Internarea se face în regim de urgenţă în cazul disgravidiilor întrucât este

pusă în pericol atât viaţa mamei cât şi a fătului. Gravidele sunt înscrise la Biroul

serviciului de primire în registrul de internări, unde se completează şi foaia de

observaţie clinică cu datele de identitate .

Gravidele vor fi examinate la internare de medicul de gardă, care va culege

datele anamnezice şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul

prezumtiv, necesar şi din punctul de vedere al dirijării spre sala de travaliu sau

salonul pentru gravide.

În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta

medicală ajută gravida să se dezbrace.

După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea în secţie, asistenta

medicală însoţeşte gravida la baie, o ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi

fanerele (la nevoie deparazitează), o ajută să-şi facă baie (dacă aceasta nu poate),

apoi o conduce în camera de îmbrăcare unde o ajută să se îmbrace cu hainele de

spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).

Hainele şi efectele vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinării, eliberându-se gravidei un bon de preluări (la nevoie şi hainele vor fi

supuse deparazitării).

Astfel pregătită, gravida este condusă de asistentă la salon sau în sala de

travaliu unde o prezintă celorlalte paciente, o informează asupra regulamentului de

ordine interioară a spitalului şi o ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie

curată.

După ce a fost culcată în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de

temperatură, determină greutatea , măsoară T0, pulsul, T.A., medicul efectuează

tactul vaginal, iar datele obţinute le notează în foaie de temperatură.

Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei , asigurându-i asupra

îngrijirii de calitate şi a unei asistenţe corespunzătoare la naştere de care gravida va

beneficia în spital, comunicându-le numărul salonului în care a fost internată şi

orarul vizitelor.

II.2. ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării gravidelor este acela de a beneficia de o asistenţă

corespunzătoare pe perioada sarcinii şi a naşterii. Pentru a realiza acest lucru

trebuie să se creeze condiţii prielnice necesare unei colaborări utile între pacientă

şi echipa de medici şi asistente.

Naşterea este asistată în sala de naşteri special amenajată , în mediu steril

unde pacienta va sta din momenul declanşării naşterii şi până după expulzia

placentei , moment în care va fi mutată în sala de posttravaliu.

II.3. ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE

Igiena are drept scop menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de

curăţenie în vederea evitării unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor

pielii, ce are un rol important în apărarea organismului, şi pentru asigurarea unei

stări de confort necesară pacientei.

Igiena corporală se poate asigura prin baia parţială la pat, baia generală la

cadă şi duş.

Femeile gravide şi lehuzele pot să-şi efectueze singure atât baia parţială (în

fiecare zi), cât şi baia generală ( la 2-3 zile). La cele cu epiziorafie toaleta OGE şi a

regiunii anale este efectuată de către asistenta medicală pe masa ginecologică cu

soluţie de permanganat de potasiu 1/2000.

Lenjeria de corp se va schimba zilnic.

II.4. SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI

VEGETATIVE

Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie

deoarece modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a gravidei sau

lehuzei. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se notează în

foaia de temperatură.

TEMPERATURA - Temperatura omului se menţine constantă între 36-

37ºC, datorită proceselor de termoreglare. Temperatura organelor interne –

temperatura centrală- este mai ridicată decât temperatura periferică, şi este în

funcţie de intensitatea şi starea de activitate a organelor.

Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei, de la 0,5 – 1

ºC, oscilaţiile fiziologice variind cu vârsta, activitatea zilnică, sarcina etc.

În condiţii patologice temperatura poate să scadă sub 36 ºC – hipotermie sau

să crească peste 37ºC – hipertermie.

Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal care

este ţinut în soluţii dezinfectante – sublimat, cloramină 2 % sau cianură de mercur 1

%o – ce trebuie schimbate zilnic.

Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se face în

cavităţile închise sau semiînchise, pentru a putea obţine temperatura cea mai

apropiată de cea centrală.

Astfel măsurarea temperaturii se poate face în : axilă, plica inghinală,

cavitatea bucală, dar măsurări mai precise se obţin în rect şi vagin.

Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obişnuit de două ori pe

zi, dimineaţa şi după masa, dar, în funcţie de boală şi tratamentul aplicat, măsurarea

temperaturii se poate efectua la intervale mai mici (din 2 în 2 ore sau din ½ în ½

oră).

Gravidele se menţin în stadiul de subfebrilitate, măsurarea temperaturii

făcându-se de două ori pe zi.

Valorile obţinute se notează grafic în foaia de temperatură,cu culoare

albastră.

PULSUL – Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe

un plan osos şi este sincronă cu sistola ventriculară. Pulsul ia naştere din conflictul

între sângele existent în sistemul arterial şi cel împins în timpul sistolei, conflict ce

se exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei.

Pulsul poate fi măsurat pe oricare arteră accesibilă palpării, care poate fi

comprimată pe un plan osos: radială, temporală, femurală, humerală, superficială,

carotidă, pedioasă.

La măsurarea pulsului, pacienta trebuie să fie în repaos fizic şi psihic cel

puţin de 5 – 10 minute înainte de numărătoare.

Palparea arterei se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna

dreaptă şi se exercită o uşoară presiune a peretelui arterial până la perceperea

zvâcnirilor fine ale pulsului.

Pulsul se va măsura, la pacientele spitalizate, de două ori pe zi, iar frecvenţa

lui se va nota în foaia de temperatură cu cerneală sau creion roşu. La măsurarea

pulsului se va ţine cont de frecvenţă, ritmicitate, volum , tensiune şi celeritate.

Frecvenţa pulsului la adultul sănătos este de 70-80 băt/minut. În mod constant

frecvenţa pulsului creşte cu temperatura.

RESPIRAŢIA - Reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din

mediul înconjurător necesar proceselor de oxidare din organism şi de a elimina CO2

rezultat din arderile celulare. Respiraţia include 4 etape :

-pulmonară

-sanguină

-circulatorie

-tisulară

Prin înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură, se înţelege numai faza

pulmonară a acestuia.

Respiraţia în stare normală se face liniştit, fără nici un efort. Mişcările cutiei

toracice sunt simetrice, ritmice şi abia vizibile. Frecvenţa normală este de 16 – 18

resp/minut, dar poate prezenta uşoare variaţii după vârstă şi sex.

Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut având grijă ca

operaţiunea să se facă fără ştirea pacientei, deoarece respiraţia este un act reflex,

inconştient, dar controlat de voinţă. Se aşează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa

toracelui şi se vor număra inspiraţiile după mişcările de ridicare a peretelui toracic.

Elementele ce trebuie urmărite la măsurarea respiraţiei sunt: tipul respirator,

simetria mişcărilor respiratorii, amplitudinea, frecvenţa, ritmul, zgomotele

respiratorii.

Frecvenţa respiratorie se notează în foaia de temperatură cu culoarea verde.

În timpul naşterii respiraţia este accelerată, în timpul contracţiilor inspirându-

se pe nas şi expirându-se pe gură.

TENSIUNEA ARTERIALĂ – Reprezintă presiunea exercitată de sângele

circulant asupra pereţilor arteriali. Valoarea ei este determinată de forţa de

contracţie a inimii, de rezistenţa întâmpinată de sânge şi de vâscozitatea sângelui.

Valoarea normală a TA la adultul sănătos este de 115-140 mmHg pentru TA

sistolică şi de 75 – 90 mmHg pentru TA diastolică.

TA se măsoară zilnic iar la indicaţia medicului se pot efectua măsurători de

mai multe ori pe zi. Se va face în prealabil pregătirea psihică şi se va sigura repaus

fizic şi psihic minim 15 minute înainte de măsurarea TA.

Se va aplica manşeta pneumatică pe braţ, sprijinit şi în extensie. Cu mâna

stângă se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea

inferioară a manşetei şi se introduc olivele stetoscopului în urechi. Cu mâna dreaptă

se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la

dispariţia a zgomotelor pulsatile. Privind manometrul, se decomprimă progresiv

aerul din manşetă, cu ajutorul ventilului până când se percepe primul zgomot

arterial - TA s – continuând decomprimarea până la dispariţia zgomotelor - TAd

(minima).

Se memorează cele două valori şi se notează în foaia de temperatură cu

culoarea albastră.

În caz de suspiciune se repetă măsurarea (eventual de mai multe ori) şi se vor

nota valorile obţinute la ultima măsurătoare.

DIUREZA – Are scopul de a elimina din organism substanţele inutile

provenite din metabolismul intermediar protidic, săruri minerale şi o serie de alte

substanţe de dezasimilaţie de care organismul nu mai are nevoie.

Urmărirea diurezei şi analiza urinei constituie o etapă obligatorie a îngrijirii

oricărui bolnav. Ea va furniza date preţioase asupra stării aparatului urinar, dar în

acelaşi timp date importante pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei şi

stabilirea prognosticului într-o serie de îmbolnăviri. Se va urmări cantitatea de

urină emisă în 24 ore, tulburările de emisie urinară şi caracterele calitative ale

urinei. Cantitatea de urină emisă normal în 24 ore este de aproximativ 1000ml-

1400ml. Deoarece cantitatea de urină emisă este în funcţie de cantitatea de lichide

ingerate şi cantitatea de lichide pierdute se va calcula raportul ingesta-excreta.

Cantitatea de urină emisă pe zi se notează în foaia de temperatură.

SCAUNUL – Urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a

scaunelor au o deosebită importanţă, pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea

evoluţiei unui număr însemnat de îmbolnăviri ale tubului digestiv şi glandelor

anexe. De aceea trebuie cunoscute caracterele scaunului normal, modificările lui

patologice şi tulburările apărute în legătură cu actul defecaţiei.

Omul sănătos are zilnic un singur scaun (1-2 /zi) ,eliminarea scaunului

făcându-se ritmic, la aceeaşi oră.

Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge în mod sistematic,

ţinând cont de frecvenţa, orarul, cantitatea, forma, consistenţa, mirosul scaunelor

dat de gradul de digestie a alimentelor consumate.

La gravide se va avea în vedere ca regimul alimentar să fie unul adecvat

astfel încât consistenţa scaunelor să fie moderată, întrucât în cazul în care va apărea

constipaţia pot să intervină complicaţii la nivelul anusului şi vulvei (ex: rupturi).

În foaia de temperatură se va nota zilnic numărul scaunelor şi unele caractere

ale acestuia.

II.5. ALIMENTAŢIA

Una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii este alimentaţia.

Asigurarea aportului caloric necesar, pentru susţinerea forţelor fizice ,

stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi

administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini

elementare ale îngrijirii .

Alimentaţia raţională constituie un factor terapeutic important care poate

influenţa tabloul clinic al majorităţii bolilor, caracterul procesului patologic şi

ritmul evoluţiei acestuia. Alimentaţia bolnavului de starea sa generală. Astfel,

alimentaţia poate fi efectuată în trei feluri:

-alimentaţia activă – lehuzele mănâncă singure, fără ajutor

-alimentaţia pasivă- starea generală nu îi permite lehuzei să se alimenteze singură,

trebuind să fie ajutată.

- alimentaţia artificială – prin sondă gastrică, duodenală, intestinală, prin

clismă, prin fistulă stomacală sau parenteral,atunci când alimentaţia trebuie

introdusă în organism artificial.

Gravidele vor avea o alimentaţie activă, hipercalorică, bogată, în proteine şi

vitamine, care să asigure aportul caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice.

Regimul dietetic (desodat) trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât

necesităţile cantitative cât şi cele calitative ale organismului.

II.6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR.

▪ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR este una din sarcinile cele mai

importante ale asistentei medicale.

Medicamentele sunt produse de origine animală, vegetală, minerală sau

chimică, transformate într-o formă de administrare prescrisă de medic.

Scopul administrării medicamentelor este de a preveni îmbolnăvirea, de

ameliorare a bolii sau de vindecarea acesteia. Medicamentele acţionează local sau

asupra întregului organism.

▪INTRODUCEREA MEDICAMENTULUI în organism se face pe mai

multe căi:

- calea digestivă-orală, sublinguală, intestinală, rectală;

- local - pe tegumente şi mucoase

- calea respiratorie

- calea urinară

- parenteral - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare,

intravenoase, intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase.

Calea de administrare a medicamentelor este aleasă de medic, în funcţie de

scopul urmărit, capacitatea de absorbţie a căii respective, acţiunea medicamentelor

asupra mucoaselor, necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide, toleranţa

organismului faţă de medicament, particularităţile anatomice,fiziologice ale

bolnavului.

▪REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere

pentru evitarea erorilor care pot fi fatale pentru pacient, asistenta medicală va

respecta următoarele reguli:

1. Respectă medicamentul prescris de medic

2. Identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de

prezentare,culoare, miros, consistenţă.

3. Verifică şi calitatea medicamentelor

4. Respectă căile de administrare prescrise de medic.

5. Respectă orarul şi ritmul de administrare a medicamentelor.

6. Respectă doza de medicament prescrisă.

7. Respectă somnul fiziologic al pacientului.

8. Evită incompatibilităţile medicamentoase.

9. Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe

cale orală.

10.Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale

orală - solide, lichide, apoi injecţii, după care administrează ovule vaginale,

supozitoare.

11. Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte

efectul urmărit şi efectele secundare.

12. Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea

medicamentelor legate de doză, calea şi tehnica de administrare.

13. Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane.

14. Respectă măsurile de asepsie, de igienă pentru a preveni infecţiile

nozocomiale.

15. Administrarea medicamentelor se face doar în prezenţa asistentei

medicale.

În timpul naşterii se administrează medicamente (în general) doar pe cale

parenterală , perfuzie ocitocică şi ocitocică antispastică precum şi prin sondă nazală

- oxigen în perioada de dilatare pentru o ameliorare a stării fătului la interval de 15

minute în reprize de 5 minute, iar în perioada de expulzie după fiecare contracţie

uterină.

II.7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA

EXAMENELOR PARACLINICE ŞI DE LABORATOR

Colaborarea la examinarea paraclinică a pacientelor este una din sarcinile

importante ale asistentei medicale.

Ajutorul acordat medicului şi gravidei în cursul examinărilor paraclinice

degrevează pacienta de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile,

contribuie la crearea unui climat favorabil între pacientă şi medic, face accesibilă

medicului explorarea tuturor regiunilor organismului, servindu-l şi cu

instrumentarul necesar, toate acestea intervenind pentru scurtarea timpului

expunerii la traumatismul examinărilor.

Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic

sunt:

- pregătirea psihică şi fizică a pacientei

- adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar

- dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientei

- aducerea pacientei în poziţiile necesare examinării

- deservirea medicului cu instrumentarul necesar

- ferirea pacientei de traumatisme şi răceală

- îngrijirea pacientei după tehnică

- însoţirea pacientei la pat şi aşezarea acestuia în pat.

Examenul de laborator exprimă prin metode obiective modificările survenit

în morfologia, fiziologia şi biochimia organismului.

Examenele de laborator completează simptomatologia cu elemente obiective

confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluţia şi eficacitatea

tratamentului, confirmă vindecarea, semnalează apariţia unor complicaţii, permit

evidenţierea agentului etiologic al bolii şi depistarea persoanelor sănătoase

purtătoare de germeni patogeni.

Produsele recoltate pentru examenele de laborator pot fi produse biologice

(sânge, urină, LCR) sau patologice (puroi, exudate, secreţii din plagă).

Rolul asistentei medicale în recoltarea produselor pentru examene de

laborator este major, aceasta trebuind să respecte următoarele reguli:

- norme speciale de protecţia muncii, pentru a evita contactarea unor infecţii;

- orarul recoltărilor

- pregătirea psihică a pacientei - informarea pacientei

- pregătirea fizică - regim alimentar, repaus la pat, aşezarea pacientei în

poziţii corespunzătoare în funcţie de recoltare

- pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare recoltării

- efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism şi recoltării cantităţilor de

produse necesare analizelor cerute

- completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză

- etichetarea produsului prin scriere directă pe recipient sau pe etichete bine

fixate

- expedierea şi transportul produselor recoltate astfel încât să ajungă la

laborator în starea în care au fost prelevate din organism

- expedierea imediată a probelor la laborator pentru a evita alterarea

produselor.

Indicaţia pentru recoltarea produselor pentru examenele de laborator este

dată de medic; totuşi asistenta medicală trebuie să cunoască esenţa analizelor care

se cer, având în vedere că unele recoltări se execută, în întregime, de asistenta

medicală, iar altele de medic, cu ajutorul acestuia.

II.8. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE

ŞI PATOLOGICE

Reprezintă una din sarcinile asistentei medicale.

Majoritatea recoltărilor se fac dimineaţa, pe nemâncate, până la ridicarea

pacientei din pat.

RECOLTAREA SÂNGELUI

Sângele se recoltează pentru examene hematologice, biochimice,

bacteriologice, virusologice, parazitologice şi serologice.

Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se face din sânge venos

prin puncţionarea venei de la plica cotului: vena medio-bazilică şi mediocefalică

(se pregăteşte braţul bolnavului, se dezinfectează cu tampon îmbibat cu alcool).

Aşez bolnava într-o poziţie cât mai comodă în patul său sau pe un scaun. Se

descoperă braţul ales având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de

reântoarcere. Se aşează sub braţ o muşama, ţinând braţul în abducţie şi extensie

maximă.

Plica cotului o dezinfectez cu alcool la nivelul unirii treimii inferioare a

braţului cu treimea mijlocie, aplic garoul strângându-l în aşa fel încât să oprească

total circulaţia venoasă, fără să se comprime artera ( acest lucru se controlează prin

palparea pulsului radial).

Turgescenţa venei se poate provoca şi prin loviri uşoare şi repetate asupra ei

cu tamponul umed, precum şi prin netezirea de la periferie spre centrul feţei

anterioare a antebraţului respectiv.

Puncţia venoasă se poate realiza cu sau fără aspiraţie.

Seringa cu acul se ţin în mâna dreaptă, bine fixată între police şi restul

degetelor. După o degresare în prealabil cu alocool, se introduce acul în direcţia

curentului sanguin. Perforarea tegumentului se va face în direcţie oblică, după care

se va repera cu vârful rezistenţa peretelui venos în direcţia axului longitudinal al

venei.

În momentul pătrunderii acului în venă apare la extremitatea lui liberă

sângele. În caz că puncţia se execută cu seringa, apariţia sângelui trebuie provocată

prin tragerea pistonului, prin aspiraţie.

Scopul, pentru care se face recoltarea hotărăşte locul unde se face, felul

instrumentului şi materialele necesare pentru recoltare.

Materialele necesare în general sunt:

- seringa, ace, eprubete, tampoane sterile, soluţie dezinfectantă, garou, tăviţă renală,

soluţii necesare (anticoagulante etc), mănuşi, prosop ş.a

Pentru examenul hematologic - sângele se recoltează prin puncţie venoasă

şi prin înţeparea pulpei degetului (la adulţi) şi a feţei plantare a halucelui şi a

căcâiului (la copii), pe anticoagulant (EDTA, citrat Na 3,8%).

Exemplu: Pentru HL - se recoltează 2-5 ml sânge venos pe cristale de EDTA

- 0,5 ml soluţie uscată prin evaporare.

Pentru VSH se recoltează 1,6 ml sânge venos, fără stază, cu 0,4 ml citrat de

sodiu 3,8 %.

Pentru examenul biochimic al sângelui recoltarea se efectuează prin puncţie

venoasă, dimineaţa, pacienta fiind "a jeune". Se recoltează 5-10 ml sânge simplu

sau pe anticoagulant (heparină, fluorură de Na, citrat de Na 3,8 %, oxalat de K).

Pentru examenul serologic al sângelui se recoltează 5-10 ml sânge venos

fără anticoagulant,în eprubete uscate, sterile, prevăzute cu dopuri de vată.

Pentru examenul bacteriologic al sângelui (hemocultură) se recoltează 20

ml sânge, în condiţii perfecte de asepsie.

RECOLTAREA URINII are scop explorator, informând asupra stării

funcţionale a rinichilor şi a întregului organism.

Examenul fizic al urinei necesită urina din 24 h, determinându-se cantitatea,

aspectul, culoarea, densitatea.

Pentru examenul sumar se recoltează 10-15 ml din urina de dimineaţă,

aruncând primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă, determinându-

se albuminuria, glicozuria, sedimentul urinar.

Pentru urocultură se recoltează din urina de dimineaţă 25-50 ml urină într-o

eprubetă sterilă sau borcan steril, după o prealabilă toaletă a organelor genitale

externe, aruncând primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă.

Recoltarea urinei se poate efectua şi prin sondaj vezical şi prin puncţie

vezicală.

RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE – se face direct din produsul

ce se scurge din col sau cu ajutorul unei anse, în vederea examenului

bacteriologic, parazitologic, micologic.

II 9. TEHNICI DE ÎNGRIJIRE

II.9.1 PREGĂTIREA ŞI ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI

Electrocardiograma = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor

bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.

E.K.G. – este o înregistrare extrem de pretenţioasă în diagnosticul unei

cardiopatii în general, în suferinţele miocardocoronariene în special, şi totodată este

o metodă de a recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic, latent, când se

efectuează E.K.G –ul de effort.

Ea este interpretată întotdeauna de medic, în lumina datelor clinice.

Legătura dintre aparat şi bolnav se face printr-un cablu-bolnav. La

extremitatea distală a cablului sunt ataşate plăculeţe metalice – electrozii, în număr

de 10, necesari pentru înrregistrarea a patru derivaţii standard şi unipolare şi 6

precordiale (V1-V6).

Etape şi timpi de execuţie a E.K.G.

1. Pregătirea bolnavului:

-se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic

-se transportă în sala de înregistrare cu căruciorul, cu 15 minute înainte de

înregistrare

-se aclimatizează bolnavul cu sala de înregistrează

-bolnavul va fi culcat comod pe masa de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze

musculatura

2. Montarea electrozilor pe bolnav:

-se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile electrozilor

-sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuiată într-o soluţie de

electrolit (o lingură de sare la un pahar de apă) SAU PASTĂ APECIALĂ

PENTRU ELECTROZI Cei 10 electrozi - 4 pentru membre şi 6 precordiali – se

fixează pe bolnavi în felul următor:

Montarea electrozilor pe membre

- roşu – mâna dreaptă

- galben – mâna stângă

- verde – picior stâng

- negru – picior drept

Montarea electrozilor precordial

V1= spaţiul patru intercostal, pe marginea dreaptă a sternului

V2= spaţiul patru intercostal, pe marginea stângă a sternului

V3= între V2 şi V4

V4=spaţiul stâng intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)

V5=la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă

V6=la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă

3. Pregătirea aparatului

-aparatul va fi legat la priza de împământare

4,. Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor

5. Punerea în funcţiune a aparatului

6. Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon)

7. Înregistrarea electrocardiogramei

8. Înregistrarea derivaţiilor unipolare precordiale

9. Terminarea înregistrării

10. Notarea electrocardiogramei – asistenta notează pe electrocardiogramă numele,

prenumele, vârsta, înălţimea, greutatea pacientului,m menţionează medicaţia

folosită, data şi ora înregistrării, viteza de derulare, semnătura celui care a

înregistrat.

II.9.2 MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE (T.A.)

Scop – evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii,

rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)

Elemente de evaluat - tensiunea arterială sistolică (maxima), tensiunea

arterială diastolică (minima).

Materiale necesare - aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale ( cu

mercur Riva Rocci, cu manometru, oscilometru Pachon, stetoscop biauricular,

tampon de vată, alcool, creion roşu)

Metoda de determinare –palpatorie, ascultatorie

A. METODA ASCULTATORIE:

-pregătirea psihică a pacientului

-asigurarea repaosului fizic şi psihic timp de 15 minute

-spălarea pe mâini

-se aplică manşeta pneumatică pe braţul clientului,sprijinit şi în extensie

-se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a

manşetei

-se introduc olivele stetoscopului în urechi

-se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la

dispariţia zgomotelor pulsatile

-se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se

percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime)

-se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi

consemnată

-se continuă deprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice

-se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în

momentul în care zgomotele dispar,aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă

-se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare

roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur

-se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezulata

-în alte documente medicale se înregistrează cifric: valioarea normalo după OMS

este de 65-90 tens.minimă şi 115-140 tens. Maximă

-se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool

B. METODA PALPATORIE

-determinarea se face prin palparea arterei radiale

-nu se foloseşte stetoscopul biauricular

-etapele sunt identice metodei ascultatorii

-are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului

periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.

II.9.3 ECOCARDIOGRAFIA

Este metoda de explorare bazată pe înregistrarea

ultrasunetelor străbătute şi reflectate la nivelul cordului.

II.9.4 TACTUL VAGINAL

Tactul vaginal este cel mai vechi mijloc de explorare obstetricală. Se poate

practica cu un singur deget sau cu două degete.

Tehnica

Gravida este aşezată pe masa ginecologică, ori în pat în decubit dorsal, cu

coapsele flectate şi îndepărtate . Examinatorul, după ce s-a spălat pe mâini în

prealabil, îmbracă mănuşa de cauciuc. După o toaletă externă făcută gravidei,

pătrunde în vagin cu degetul arătător şi medius, explorează vaginul, fundurile de

sac vaginale şi porţiunea vaginală a colului uterin. Se vor cerceta configuraţia,

mărimea, lungimea şi consistenţa pereţilor vaginali, căutând eventuale atrezii,

tumori, varozităţi.

Fundurile de sac vaginale, libere la începutul sarcinii, devin pline spre

sfârşitul acesteia. După luna a-V-a întâlnim senzaţia de balotare vaginală: degetul

examinator, intravaginal, printr-o scurtă apăsare a părţii fetale, ce se află în bazin,

provoacă o deplasare şi apoi o revenire a fătului, mobil în lichidul amniotic.

Orificiul extern al colului uterin este rotund dar cu consistenţa redusă în

timpul sarcinii, el fiind înmuiat (ramolit) prin imbibiţia gravidică. Canalul cervical

poate fi găsit uşor întredeschis permiţând pătrunderea degetului explorator până la

nivelul orificiului intern sau cavitatea uterină.

II.9.5 TACTUL VAGINAL ASOCIAT CU PALPAREA ABDOMINALĂ

Tehnica

Coincide cu examenul intern, în plus , se va aplica mâna stângă, liberă pe

regiunea hipogastrică a gravidei, apăsând uşor şi treptat peretele abdominal,

căutând să prindem între cele două degete examinatoare uterul şi anexele.

Astfel ne vom putea da seama de forma, volumul, consistenţa, direcţia,

mobilitatea organelor genitale

II.9.6 EXAMENUL INSTRUMENTAR

Examinarea vaginului şi colului uterin cu speculul sau valvele, devine

necesar atunci când se constată diferite anomalii ca: secreţii abundente sau pentru a

depista eventuale stări patologice (tumori, bride, vegetaţii, atrezii). În cursul

travaliului examenul cu valvele ne furnizează date ce privesc modificările colului

uterin şi dilatarea orificiului uterin, starea membranelor, prolabarea cordonului

etc.

II.9.7 EXAMENUL RECTAL

Tuşeul rectal se face cu un singur deget (indexul) protejat de un degetar de

cauciuc lubrefiat cu vaselină. Este de un real folos în timpul travaliului, deoarece ne

orientează asupra prezentaţiei, dilatării colului şi în general, asupra evoluţiei

travaliului.

II.9.8 EXAMENUL ECHOGRAFIC

Poate fi utilizat pentru constatarea poziţiei, prezentaţiei şi a aşezării

produsului de concepţie, pentru diagnosticul sarcinii gemelare, prezenţa

malformaţiilor fetale etc. Trebuie avut în vedere întotdeauna că razele Roentgen

chiar şi în doze mici sunt nocive faţă de substanţa germinativă a fătului şi a mamei

şi de aceea se recurge în ultimul timp la examenul echografic, cu ultrasunete.

II.10 EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Educaţia pentru sănătate este strict necesară. Ea va consta în primul rând în

lămurirea gravidei asupra naturii suferinţelor sale şi asupra scopului , ceea ce face

strict necesară colaborarea cu medicul.

Parturienta se va supune indicaţiilor date de medic şi asistentă în timpul

travaliului, sfaturi care o vor ajuta, şi anume:

- să respecte indicaţiile date de medic

- să nu intre în panică

- să accepte administrarea medicamentelor

Încă din primele zile asistenta medicală va duce o muncă

susţinută de educaţie sanitară cu pacientele pentru a adopta o

îngrijire pe măsură pe perioada sarcinii.

II.11 EXTERNAREA

Data externării gravidei sau lehuzei este stabilită de medicul primar şef de

secţie. Asistenta medicală va aduna documentaţia din perioada de spitalizare , pe

care o pune la dispoziţia medicului de salon în vederea efectuării epicrizei.

Asistenta va fixa cu pacienta ora plecării, pentru ai putea asigura alimentaţia

până în ultimul moment. Va verifica dacă hainele cu care a sosit sunt

corespunzătoare anotimpului , iar în cazul în care nu sunt corespunzătoare va

comunica familiei cerând să fie aduse haine potrivite. Asistenta anunţă familia cu 2

–3 zile înainte de data externării lehuzei.

Asistenta medicală ca explica pacientei indicaţiile primite de la medic şi

scrise în biletul de externare. Va lămuri în special prescripţiile referitoare la

măsurile de igienă ce trebuie continuate la domiciliu, la regimul alimentar şi

asupra noului regim de viaţă.

Apoi va verifica dacă pacienta şi-a însuşit corespunzător tehnicile necesare

continuării îngrijirilor igienice la domiciliu şi va insista ca la data indicată să se

prezinte la control.

Asistenta medicală va însoţi pacienta la magazia de efecte unde îl va ajuta să-

şi primească hainele şi va prelua efectele de spital. Îl va încredinţa aparţinătorilor,

verificând încă o dată dacă pacienta are asupra lui biletul de externare.

Pacienta trebuie să fie urmărită de grija ocrotitoare a personalului medico –

sanitar până la părăsirea spitalului.

CAPITOLUL III

PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

CAZUL I

A. Culegerea datelor

Nume : P. Nr. F.O . 1467

Prenume: M.

Vârsta: 22 ani

Ocupaţia: tehnician dentar

Naţionalitate: română

Stare civilă: căsătorită

Data internării / externării: 6 aprilie 2003 / 11 aprilie 2003

Diagnostic: -la internare : I G,I P, sarcină 37 săptămâni FUV, MI, metroragie

- la 72 ore : hematom retroplacentar

-la externare: lehuzie

Antecedente personale- PM= 16 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează

3-4 zile S=1,A=0

Antecedente heredocolaterale – fără importanţă

B. Motivele internării: metroragie, CUD

C. Istoric: gravidă de 22 ani se internează pentru metroragie, CUD. Sarcina a fost

dispensarizată de la 6 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul

naşterii au fost în limite normale

D. Problemele pacientei:

● dureri lombare cu iradiere datorate contracţiilor uterine

teamă, anxietate, agitaţie

E. Starea pacientei la internare:

H = 1,64 m G = 78 kg.

Temperatura = 36.40 C

FC = 71 / minut TA = 110 /70 mmHg

respiraţie = 16 / minut micţiuni = fiziologice

tranzit intestinal fiziologic

-starea generalã: bunã, evolutia sarcinii a decurs normal

-tegumente si mucoase: normal colorate , edeme ale

membrelor inferioare

-sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

-sistem muscular: : normoton, normochinetic

-sistem osteo-articular:aparent integru

-aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal stîng,

zgomote cardiace ritmice, TA = 120 / 80 mm Hg

-aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale

simetrice,sonoritate pulmonarã normalã, murmur vezicular

fiziologic,

FR = 19 r / min

-aparat digestiv si glande anexe: ficat, splinã în limite

normale

-aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale

nedureroase, mictiuni fiziologice

- OGE – normal conformate

-SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-

spatial si la propria persoanã

F. Examen obsterical:

º examen sâni – mãriti de volum, areole hiperpigmentate,

tuberculi Montgomery prezenti, la palpare – sâni de consistentã

glandularã

º abdomen – la inspectie – mãrit de volum în totalitate, linia

medianã hiperpigmentatã; la palpare – IFU=34 cm. , uter gravid,

polul cefalic în hipogastru , polul piedic (caudal ) în epigastru,

spatele fetal în flancul stâng; la ascultatie – BCF prezente, ritmice

125/minut, la jumãtatea liniei pubo-subombilicalã stângi

º examen genital

- inspectie – normal conformate, inhibitie de sarcinã

- examen vaginal cu valve – în vagin cheaguri în cantitate

moderatã, col orientat în capul vaginului, se exteriorizeazã

sânge fluid

- examen vaginal digital combinat cu palpare abdominalã: vagin

suplu, col de consistentã moale

CAZUL I

Nevoile fundamentale după conceptul V.Henderson

Nr Nevoia fundamentală

Independent Dependent

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

1. A respira şi a a avea o bună circulaţie

Respiraţie şi circulaţie fiziologică

----- -----

2. A bea şi a mânca Apetit păstratAlimentaţie activăHidratare corespunzătoare

----- -----

3. A elimina Micţiuni fiziologice Tranzit intestinal normal

Metroragie CUD

4. A se mişca şi a menţine o bună postură

------ Postură inadecvată Dureri lombare, metroragie, astenie

5. A dormi şi a se odihni

------ Somn neliniştit Dureri, anxietate

6. A se îmbrăca şi a se dezbrăca

Se dezbracă şi îmbracă fără ajutor

----- -----

7. A menţine temperatura corpului în limite normale

Afebril 36.70 C ----- -----

8. A fi curat, a-şi proteja tegumentele

----- Îşi efectuează toaleta cu dificultate dar nu acceptă ajutor

Durerile

9. A evita pericolele ------ Potenţial de complicaţii

Metroragie, dureri violente în hiogastru

10. A comunica Comunicativă, limbaj adecvat, coerent

----- -----

11. A-şi practica religia Frecventează biserica

----- -----

12. A se preocupa de realizarea proprie

----- Dificil, realizare fizică insuficientă.

Durerile, HTA

13. A se recreea ----- Limitarea recreării active

HTA, dureri

14. A învăţa Solicită sfaturi cu privire la starea în care se află

----- -----

CAZUL I

ANALIZE DE LABORATOR ŞI ALTE EXPLORĂRI

Data Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

6 04 hemoleucogramă Hb= 11,7 g%

Ht=38%

GA=8600/mm3

GR =3,7mil/mm3

14-16g%

37-52%

4000-8000/mm3

4 – 4,5 ml/mm3

trombocite 290.000 /mm3 180.000-400.000/mm3

Grup sanguin

Rh

A II +

negativ

---

pozitiv

Glicemie 120 mg% 60-120 mg%

Sumar urină Glucoză absent, albumină urme fine, pigmenţi biliari absent, rare epitelii

Glucoză, albumină, pigmenţi biliari – absent

Sediment – rare celule epiteliale

10.04 Uree 34 mg, % 20-40 mg%

10.04 Glicemie 54,7 mg% 60-120 mg %

5.04 Examen ginecologic:

INSPECŢIA: sâni – prezente areole secundare, hiperpigmentarea areolei primare, tuberculi Montgomeery, colostru la exprimarea mamelonului; abdomen – mărit de volum, vergeturi bilateral, deplasarea cicatricii ombilicale

EXAMENUL VAGINAL DIGITAL: mucoasă vaginală şi col cu aspect violaceu, col parţial deschis, orificiul extern dilatat 3-4 cm; corp uterin mărit de volum în raport cu vârsta sarcinii

6.04 Examen echografic:MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 37 săpt.placentă fundică grIII

PARTOGRAMA

Data Contracţii uterine Dilataţia Membrane BCF Conduita

ora durata interval tonus colului

7.04

530

30’’ 4’ Normal 65cm MRS 132/minut

Clismă

Perfuzie ser fiziologic 500 ml şi atropinăvit.B1,B2,B6

7.04

600

40’’ 3’ Normal 7cm MRS 130/minut

----

7.04

635

45’’ 2’ Normal 9 cm MRS 1320 /minut

Ajutor manual

La ora 6 45 cu ajutor manual se naşte o fetiţă , greutate 4100 g, Apgar = 9

Expulzia placentei are loc la ora 705, întreagă, 600g. , urmată de hemoragie

abundentă cauzată de prezenţa unui hematom retroplacentar depistat după expulzia

placentei. În timpul naşterii s-a efectuat epiziotomia perineului motiv pentru care

după expulzia placentei se efectuează epiziorafie sub anestezie locală cu xilină. Se

efectuează control instrumentar al cavităţii uterine pentru a îndepărta eventuale

cheaguri şi resturi, se introduce în vagin o meşă şi se supraveghează permanent

pacienta în următoarele 24 ore.

CAZUL ITRATAMENT

Data

Medicamentul Mod de prezentare

şi administrare

Acţiune

terapeutică

Reacţii adverse

6-7.04 SCOBUTIL

COMPUS

Fiole / 1ml i.v. lent

sau i.m. profund

Comprimate

Antispastic,

anticolinergic

analgezic

Uscăciune a gurii,

dificultăţi de deglu-

tiţie, tulburări de

vedere: midriază,

fotofobie

6-7.04 PAPAVERINĂ Cp 100 mg

F 40 mg

i.m şi I.v.

Vasodiltator

antispastic

Injectarea i.v. oate

produce aritmii,

bloc atrio-

ventricular , colaps

7.04-

8.04

SER

FIZIOLOGIC

Flacoane 250,500

ml, p.i.v.

+ B1, B2, B6

Reechilibrare

hidroelectro-

litică

-creşterea patului

vascular - HTA

CAZUL IPLAN DE ÎNGRIJIRE

Data Diagnostic de nursing

Obiective Intervenţii Evaluare

6.04 Contracţiiuterine dureroase* metroragie

Normalizareavalorilor tensionale Ajutareagravidei să înţeleagă că durerea nu poate fi calmată Asistare lanaştere

Primesc gravida în secţie şi o instalez în salon, o supraveghez permanent, asigur odihna

Îndepărtez pilozitatea pubiană Recoltez sânge pentru analize, după o

pregătire psihică şi fizică în prealabil Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu

echipa care o va asista la naştere Măsor funcţiile vitale şi vegetative

Stare generalăbună CUD NesistematizateBCF= 135 /min TA = 115/70 mmHg

7.04 Contracţiiuterine dureroase Posibilămodificare a ritmului cardiac fetal Posibilă lezarea ţesuturilor moi

Colaborareagravidă –medic-asistentă Gravida săcunoască desfăşurarea naşterii, durata travaliului

Ajut gravida să înţeleagă că durerea nu poate fi calmată şi că aceasta va creşte pe măsură ce expulzia fătului se apropie

Efectuez clisma evacuatorie Supraveghez bătăile cordului fetal la intervale

de 15 minute Urmăresc succesiunea contracţiilor Consemnez la indicaţia medicului modificarea

colului, starea membranelor Realizez instalarea perfuziei Supraveghez starea gravidei prin măsurarea

pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului Urmăresc aspectul lichidului amniotic Pregătesc materialele necesare pentru

asistenţa la naştere: câmpuri sterile,mănuşi sterile, material de dezinfecţie, pense,foarfeci sterile, aţă pentru cordonul ombilical,

Naşterea adecurs în mod normal Expulziaplacentei la 20 minute Ţesuturi moiintacte

materiale pentru îngrijirea nou-născutului, medicamente pentru dirijarea travaliului.

Colaborez permanent cu gravida sfătuind-o cum să respire şi să-şi prelungească voluntar contracţiile

Supraveghez perineul în timpul expulziei, fătul este mare în comparaţie cu bazinul moale şi se efectuează epiziotomie

Echipa de pediatri acordă îngrijiri n.n. iar eu supraveghez în continuare lehuza, pentru a vedea evoluţia şi a observa semnele de dezlipire a placentei, pierderile de sânge, contracţiile uterine slabe, coborârea fundului uterin sub ombilic

Verific dacă s-a dezlipit placenta prin apăsarea deasupra simfizei pubiene

Prind placenta cu palmele făcute căuş, răsucesc membranele pentru a nu se rupe în cavitatea uterină

Verific integritatea placentei pe ambele feţe Se constată prezenţa unui hematom

retroplacentar care este cauza hemoragiei postpartum

Se efectuează control instrumentar al cavităţii uterine pentru îndepărtarea eventualelor resturi

Se efectuează epiziorafie a ţesuturilor moi sub anestezie cu xilină (local)

n.n. are A=9 Spăl regiunea externă a OG şi introduc în

vagin o meşă cu scop de hemostază amplasez lehuza în pat , în sala de

posttravaliu şi o supraveghez permanent în următoarele 24 ore.

8.049.0410.04

Lehuzie Inducerea unei stări optime de sănătate

Lehuza primeşte îngrijirile necesare I se efectuează toaleta OGE cu sol.

Dezinfectantă de permanganat de potasiu 1/2000

Se urmăreşte involuţia uterului

Stare generală bună, lehuzie

Epicriza: Naştere normală cu făt viu de sex feminin G 4100 g, delivrenţă fiziologică urmată de control instrumentar al

cavităţii uterine cu scop de îndepărtre a eventualelor resturi de ţesut

Recomandări: - repaos sexual şi fizic 45 zile, - igiena OGE, - igiena sânilor, - dispensarizare

CAZUL II


Nume : D. Nr. F.O . 1456

Prenume: A.

Vârsta: 29 ani

Ocupaţia: muncitoare




Diagnostic: -la internare : I G,I P, sarcină 34 săptămâni FUV, MI, HTA indusă

de sarcină

-la externare: sarcină 34 săptămâni în evoluţie, HTA

Antecedente personale- PM= 16 ani, CM regulat, la 28 zile, flux normal, durează

3-4 zile S=1,A=0


B. Motivele internării: edeme, HTA indusă de sarcină

C. Istoric: gravidă de 29 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut

edeme ale membrelor inferioare şi HTA . Sarcina a fost dispensarizată de la 12

săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul naşterii au fost în limite

normale. SE internează pentru diagnostic şi tratament


* edeme

* HTA

E.. Starea pacientei la internare:

H = 1,72 m G = 75 kg.

Temperatura = 36.80 C

FC = 75 / minut TA = 150 /85 mmHg



- starea generalã: bună

-tegumente si mucoase: normal colorate , edeme ale

membrelor inferioare

- sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

- sistem muscular: : normoton, normochinetic

- sistem osteo-articular:aparent integru

- aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal

stîng, zgomote cardiace ritmice, TA = 150 / 85 mm Hg

- aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale

simetrice, sonoritate pulmonarã normalã, murmur vezicular

fiziologic,

FR = 18 r / min


normale

- aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale



- SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-





glandularã


medianã hiperpigmentatã; la palpare – IFU=30 cm. , uter gravid,

polul cefalic în hipogastru , polul piedic (caudal ) în epigastru,

spatele fetal în flancul drept; la ascultatie – BCF prezente, ritmice

125/minut, la jumãtatea liniei pubo-subombilicalã stângi

º examen genital




CAZUL II







Respiraţie fiziologică ----- -----

2. A bea şi a mânca Apetit păstratAlimentaţie activă

----- -----


edeme Eliminare necorespunzătoare a

lichidelor4. A se mişca şi a

menţine o bună postură

Se deplasează fără ajutor

------ ------


----- Somn neliniştit Necunoaşterea prognosticului


Se dezbracă şi îmbracă fără ajutor

----- -----


Afebril 36.50 C ----- -----


----- Îşi efectuează toaleta cu dificultate dar nu acceptă ajutor

Starea de graviditate


HTA edeme


----- -----


----- -----



HTA


HTA

14. A învăţa Solicită sfaturi cu privire la starea sa

----- -----

CAZUL II


Dat

a

Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

10 IV Hemogrobină 13,3 g% 14 – 16g %

Hematocrit 40% 40-45 + 5%

Leucocite 8700 / mm3 4000-8000/mm3

Trombocite 234.00/mm3 180.000-400.000/

mm3

GGlobule roşii 4.990.000/mm3 4,5-5.500.000 / mm3

VSH 10/ 1h 5-10 /1h

10-20/2h

Uree 32 mg/Dl 15 – 42 mg/dL

Timol 5 UML 2-4 UML

TGP 84 UI 10-20 UI

TGP 70 UI

Sumar urină Albumină – ureme

fine glucoză – absent

Sediment urinar - rare

leucocite, frecvente

epitelii plate

Albumină, glucoză –

absent

Sediment urinar -

rare leucocite şi

epitelii plate

10.04 Examen ginecologic: INSPECŢIA: sâni – prezente areole secundare,

hiperpigmentarea areolei primare, tuberculi Montgomeery, abdomen – mărit de

volum, deplasarea cicatricei ombilicale

11.04 Examen echografic: MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 34

săpt.placentă fundică grII

CAZUL IITRATAMENT

Data Data

Medicamentul

Mod de prezentare

şi administrare

Acţiune

terapeutică

Reacţii adverse

10-

15.04

Hiposerpil cp = 25 mg

½ cp x 3 / zi

Antihipertensiv

cu instalare

lentă şi

prelungită

Congestia

mucoasei nazale,

greaţă, diaree, etc

Furosemid 20 mg i.v. Diuretic activ Greaţă, erupţii cutanate, administrarea în cantităţi mari poate provoca leziuni renale şi hepatice

Ser fiziologic Flacon 250 ml,p.i.v

.

Reechilibrare

hidroelectro-

litică

-creştera patului

vascular - HTA

CAZUL IIPLAN DE ÎNGRIJIRE



10.04 * HTA* edeme

Ajutareagravidei să înţeleagă manifestările * tratamentul HTA


Recoltez sânge pentru analize, după o pregătire psihică şi fizică în prealabil

Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu

echipa de cadre sanitare Măsor funcţiile vitale şi vegetative, TA de 4

ori pe zi, măsor greutatea Instalez perfuzia şi administrez tratamentul

recomandat de medic pentru scăderea valorilor tensionale şi diminuarea edemelor

Recomand gravidei să stea în repaus la pat

Stare generalăbunăBCF= 135 /min Ora 8 - TA = 150/85 mmHgOra 12 - TA = 145/80 mmHgOra 16 - TA = 140/75 mmHgOra 22 - TA = 130/70 mmHg

Diureza = 1400 ml

11.04 Posibilămodificare a ritmului cardiac

Colaborareagravidă – medic-asistentă Gravida săcunoască prognosticul şi efectele medicamentelor

Realizez instalarea perfuziei Supraveghez starea gravidei prin măsurarea

pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului Spăl regiunea externă a OG şi amplasez

lehuza în pat şi o supraveghez permanent administrez tratamentul recomandat de medic

pentru scăderea valorilor tensionale şi diminuarea edemelor

Stre generală bună – TA = 130/70 mmHg

12-14.04

edeme Inducerea unei stări optime de sănătate

Lehuza primeşte îngrijirile necesare administrez tratamentul recomandat de medic


Supraveghez starea gravidei prin măsurarea pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului

Stare generală bună – TA = 130/70 mmHg

Epicriza: gravidă de 29 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme ale membrelor inferioare şi HTA .

Sarcina a fost dispensarizată de la 12 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe parcursul naşterii au fost în limite

normale. În urma tratamentului efectuat şi a repaosuzlui la pat valorile tensionale au scăzut, edemele s-au diminuat şi se

externează la cerere.

Recomandări:- repaos sexual şi fizic, - igiena OGE, - igiena sânilor, - dispensarizare în fiecare săptămână, - regim normocaloric, bogat în vitamine

CAZUL III


Nume : E. Nr. F.O . 1525

Prenume: I.

Vârsta: 35 ani

Ocupaţia: casnica




Diagnostic: - la internare : I G,I P, sarcină 30 săptămâni FUV, MI, HTA, greaţă,

vărsături, cefalee, ameţeală, somnolenţă

- la externare: sarcină 30 săptămâni în evoluţie, disgravidie tardivă, preeclampsie

Antecedente personale- PM= 15 ani, CM regulat, la 30 zile, flux normal, durează 4

zile S=1,A=1


B. Motivele internării:

- sarcină 30 săptămâni,

- HTA,

- greaţă,

- vărsături,

- cefalee,

- ameţeală,

- somnolenţă

C. Istoric: soţul gravidei relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme

ale membrelor inferioare,HTA, urmate de sarcină greaţă, vărsături, cefalee,

ameţeală, somnolenţă . Sarcina a fost dispensarizată de la 8 săptămâni, rezultatelor

analizelor efectuate pe parcursul primei jumătăţi a sarcinii au fost în limite

normale. Se internează pentru diagnostic şi tratament


* edeme

* HTA

* greaţă,

* vărsături,

* cefalee,

* ameţeală,

* somnolenţă

E.. Starea pacientei la internare:

H = 1,58 m G = 70 kg.

Temperatura = 36.9 0 C

FC = 110 / minut TA = 150 /85 mmHg



- starea generalã: alterată

-tegumente si mucoase: palide , edeme ale membrelor

inferioare

- sistem limfo-ganglionar: nepalpabil

- sistem muscular: : normoton, normochinetic

- sistem osteo-articular:aparent integru

- aparat cardiovascular: soc apexian în spatiul V intecostal

stîng, zgomote cardiace ritmice, TA = 150 / 85 mm Hg

- aparat respirator: torace normal conformat, excursii costale

simetrice, sonoritate pulmonarã normalã, murmur vezicular

fiziologic,

FR = 18 r / min


normale , greaţă, vărsături

- aparat uro – genital: urini normocrome, loje renale



- SNC: fãrã semne de iritatie meningianã, orientatã temporo-





glandularã


medianã hiperpigmentatã; la ascultatie – BCF prezente, ritmice

130/minut, la jumãtatea liniei pubo-subombilicalã drepte

º examen genital




CAZUL III







Respiraţie fiziologică Hipertensiune arterială

sarcina

2. A bea şi a mânca ----- Greaţă, vărsături boala


edeme Eliminare necorespunzătoare a

lichidelor4. A se mişca şi a

menţine o bună postură

----- Se deplasează cu ajutor

Ameţeli, stare de somnolenţă


----- Somn neliniştit Necunoaşterea prognosticului


----- Se dezbracă şi îmbracă cujutor

Starea de slăbiciune


Afebril 36.50 C ----- -----


----- Îşi efectuează toaleta cu dificultate necesită

boala


HTA edeme


----- -----


----- -----



HTA


HTA

14. A învăţa Solicită sfaturi cu privire la starea sa

----- -----

CAZUL III


Dat

a

Analiza efectuată Rezultatul obţinut Valoarea normală

11IV Hemoglobină 12,1 g% 14 – 16g %

Hematocrit 37% 40-45 + 5%

Leucocite 7800 / mm3 4000-8000/mm3

Trombocite 312.00/mm3 180.000-400.000/

mm3

GGlobule roşii 4.520.000/mm3 4,5-5.500.000 / mm3

VSH 6/ 1h 5-10 /1h

10-20/2h

Uree 40 mg/Dl 15 – 42 mg/dL

Timol 5 UML 2-4 UML

TGP 84 UI 10-20 UI

Sumar urină Albumină – urme fine

glucoză – absent

Sediment urinar - rare

leucocite, frecvente

epitelii plate

Albumină, glucoză –

absent

Sediment urinar -

rare leucocite şi

epitelii plate

11.04 Examen echografic: MCF ritmice , lichid amniotic în cantitate normală, 30

săptămâni placentă fundică grII

CAZUL IIITRATAMENT

Data Data

Medicamentul

Mod de prezentare

şi administrare

Acţiune

terapeutică

Reacţii adverse

11-

17.04

Hiposerpil cp = 25 mg

1 cp x 3 / zi

Antihipertensiv

cu instalare

lentă şi

prelungită

Congestia

mucoasei nazale,

greaţă, diaree, etc

Furosemid 40 mg i.v. Diuretic activ Greaţă, erupţii cutanate, administrarea în cantităţi mari poate provoca leziuni renale şi hepatice

Ser fiziologic Flacon 250 ml,p.i.v

.

Reechilibrare

hidroelectro-

litică

-creştera patului

vascular - HTA

CAZUL IIIPLAN DE ÎNGRIJIRE



11.04 * edeme

* HTA

* greaţă,

* vărsături,

* cefalee,

* ameţeală,

* somnolenţă

* convulsii tonice

Ajutareagravidei să înţeleagă manifestările * tratamentul


Recoltez sânge pentru analize, după o pregătire psihică şi fizică în prealabil

Ascult BCF şi urmăresc ritmicitatea Discut cu gravida şi o învăţ să colaboreze cu

echipa de cadre sanitare Măsor funcţiile vitale şi vegetative, greutatea

gravide Instalez perfuzia şi administrez tratamentul

recomandat de medic pentru scăderea valorilor tensionale şi diminuarea edemelor

La 2 ore de la internare pacienta face o criză manifestată prin convulsii tonice ceea ce determină acordarea primului ajutor şi administrarea de sulfat de magneziu 4 g în p.i.v. ritm de 1 g / minut şi diazepam 10 mg; se administrează şi diuretice şi hipotensive

TA este măsurată de 4-5 ori pe zi gravida stă în repaus la pat întrucât efortul

fizic ar agrava starea generală

Stare generalăalteratăBCF= 138 /min TA = 160/90 mmHg- convulsii tonice

12.04 * edeme Colaborareagravidă – medic-

Realizez instalarea perfuziei Supraveghez starea gravidei prin măsurarea

Stare generală bună – TA = 150/85

* HTA

* greaţă,

* vărsături,

* cefalee,

* ameţeală,

* somnolenţă

asistentă Gravida săcunoască prognosticul şi efectele medicamentelor

pulsului,TA,Temperaturii,a comportamentului amplasez lehuza în pat şi o supraveghez

permanent administrez tratamentul recomandat de medic


mmHg

13-16.04

* edeme * HTA

Inducerea unei stări optime de sănătate

Lehuza primeşte îngrijirile necesare administrez tratamentul recomandat de medic


Supraveghez starea gravidei prin măsurarea pulsului,TA,temperaturii

Stare generală bună – TA = 140/80 mmHg

Epicriza: gravidă de 35 ani relatează că în urma unui efort prelungit au apărut edeme ale membrelor inferioare şi HTA

urmate de ameţeli, greţuri, vărsături . Sarcina a fost dispensarizată de la 8 săptămâni, rezultatelor analizelor efectuate pe

parcursul sarcinii în primul trimestru au fost în limite normale. În prima zi de internare prezintă o criză de convulsii

tonice care sub tratament dispar. În urma tratamentului efectuat şi a repaosului la pat valorile tensionale au scăzut,

edemele s-au diminuat şi se externează cu recomandările:

Recomandări: repaos sexual şi fizic, igiena OGE, igiena sânilor, dispensarizare în fiecare săptămână, monitorizarea TA

CONCLUZII GENERALE ASUPRA LUCRĂRI

Lucrarea de diplomă având subiectul "Disgravidiile”, conţine aproximativ

6 de pagini , fiind împărţită în două părţi:

- partea generală

- partea specială

Lucrarea este structurată în trei capitole.

Am început lucrarea cu noţiuni de anatomie şi fiziologie a

aparatului cardiovascular.

În primul capitol, am prezentat date descriptive privind

disgravidii, respectiv: definiţie, clasificare, etiologie, simptomatolo

gie, evoluţie, complicaţii, prognostic, tratament.

În capitolul II, am prezentat rolul asistentei medicale în

supravegherea bolnavulei , din momentul internării şi până la

externarea din spital şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune,

a examinărilor de laborator, a explorărilor funcţionale şi a

educaţiei pentru sănătate.

În capitolul III am urmărit personal pe tot timpul spitalizării

trei bolnave cu disgravidie, bolnave care au fost supuse îngrijirilor

medicale, la care am contribuit personal, conform atribuţiilor

asistentei medicale, bolnavii părăsind spitalul cu o stare

ameliorată şi cu indicaţii privind măsurile pe care trebuie să le

respecte, măsuri ce au fost consemnate în lucrare.

Lucrarea se încheie cu bibliografia consultată în elaborarea

prezentei lucrări.

.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu M.R. – Anatomia şi fiziologia omului, ed. Corint, Bucureşti 1997

2. Prof.univ.dr.doc. Enescu L – Farmacologie, Editura Dimitrie Cantemir,

Târgu Mureş 1998

3. Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavilor, Editura Medicală, Bucureşti,

1998.

4. Terlemen, Georghiţă – Gincologie şi obstetrică, curs pentru studenţi de

medicină generală IMF Iaşi 1984

5. Baltă G, Stănescu M. O, Kyowski A, Titircă L – Tehnici speciale de

îngrijire a bolnavilor, Editura medicală, Bucureşti 1998

6. Agenda medicală – Editura Bucureşti 1998

7. Titrcă L. – Tehnici de îngrijire aplicate de asitenţii medicali, Editura

Viaţa medicalĂ românească, Bucureâ

Documents

disgravidii 1