S E R G I U A N G H E L

ICOANA CARE RÂDE

ICOANA CARE RÂDE

Actul I.

Scena 1

Luminile sălii se sting treptat. Se aude o pedală sonoră în care se amestecă inflexiuni ale unor teme muzicale vechi evreieşti pe deasupra unei magme sonore electronice. Se deschide cortina. Într-o parte a scenei, adâncit într-un fotoliu, Domnul X a aţipit cu un teanc de hârtii în mână. Spre fundal, venind de la curte putem distinge silueta unei femei care se deplasează spre grădină într-o atitudine hieratică .De părul ei alb, despletit, sunt legate mai multe fire care duc spre podea unde ancorează o duzină de candele de sticlă în care ard lumânări. Poziţia capului femeii şi mişcarea braţelor, accentuată de perdeaua de fum în care se deplasează creează impresia unei alte dimensiuni în care se petrece această acţiune. Femeia şi trena ei de lumini ies încet din scenă după parcurgerea unei mers lent, ireal. Domnul X scapă teancul de hârtii din mână şi se trezeşte.Frunzăreşte un timp printre hârtii părând să caute ceva anume. Găseşte. Murmură ceva indistinct, apoi din ce în ce mai clar. Pe măsură ce citeşte, se aprinde, se ambalează, ajungând să turuie un discurs-eseu despre dans:

Domnul X: - Dansul este o artă a mişcărilor umane, a celor voluntare…Aruncă hârtia cu o grimasă. Majoritatea mişcărilor noastre voluntare au o acţiune exterioară drept scop: e vorba de a ajunge la un anume loc sau lucru, ori de a modifica o oarecare percepţie sau senzaţie într-un punct determinant. Ca pentru sine:

Spunea foarte bine Sf. Toma: Primum in causando, ultimum est in causato.Scopul odată atins, mişcarea aceasta care era….

Se aud bătăi în uşă apoi vocea servitoarei:

Servitoarea: - Domnu'!

Domnul X: - Acum ce mai este?

Servitoarea: Intrând: - Cafeaua dumneavoastră.

Domnul X: urmărind-o: - Primum in causando, ultimum est in causato.

Servitoarea: - Vă cauzează….?!

Domnul X: Sf. Toma….

Servitoarea: - ?!

Domnul X: - d' Aquino…

Servitoarea: A, cinema iubit…!

Domnul: Da, cine te-a iubit…te-o fi iubit…Scopul odată atins, mişcarea aceasta care era, într-un fel, înscrisă în relaţia corpului nostru cu obiectul şi cu intenţia noastră, încetează. Determinarea ei conţine exterminarea ei; Acest gen de mişcări se efectuează întotdeauna după o lege a economiei de efort, care poate fi complicată de diverse condiţii, dar care nu poate să nu ne guverneze cheltuiala.Mişcările acestea al căror scop este în ele însele se nasc din nevoia de a fi executate, sau dintr-o ocazie care le suscită, dar aceşti stimuli nu le imprimă nici o direcţie în…

Servitoarea: Sus…

Domnul X: …spaţiu. Ele pot fi….

Servitoarea: Nebunatice…

Domnul X: …dezordonate. Animalul,…

Servitoarea: Domnu´…vă rog…

Domnul X: …nu tu! Animalul…în general, sătul de imobilitatea impusă, scapă, tropăie, forăie, fugind de o senzaţie şi nu de un lucru; el se risipeşte în galop şi desfrâu. Un om în care bucuria sau furia, sau neliniştea sufletească, sau brusca efervescenţă a ideilor degajează o energie pe care nici un act

precis nu poate s-o absoarbă sau să-i anuleze cauza, se scoală, pleacă, umblă cu paşi mari grăbiţi, cedează imboldului acestei puteri hiper…

Servitoarea: Acidulate!

Domnul X: …abundente.Dar există o formă deosebită a acestei cheltuieli de forţe: ea constă în ordonarea sau în organizarea mişcărilor noastre de risipire: DANSUL!

O linişteşte şi-i explică pe îndelete, ca la şcoală:

Universul Dansului şi Universul Muzicii au legături…

Servitoarea: Conjugale!

Domnul X: …intime.

Servitoarea: Păi da, conjugale…

Domnul X: …pe care le simţim cu toţii, cărora însă nimeni până astăzi, nu le-a sesizat mecanismul nici nu le-a arătat necesitatea. Cum putem noi să apreciem ce zgomote se succed la intervale egale şi cum putem produce bătăi echidistante? Si ce înseamnă însăşi această egalitate afirmată de simţurile noastre.Or, dansul naşte o întreagă plastică:plăcerea de a dansa trezeşte plăcerea de a vedea dansându-se.

Servitoarea iese din scenă executând vag paşii pe care Domnul X i-a exemplificat în timpul disertaţiei sale. Domnul X o priveşte cu o oarecare concupiscenţă şi face câţiva paşi spre ea. Se întoarce şi valsează de unul singur prin încăpere. Aprinde radioul. Se aude un tangou. Domnul X îşi aprinde un trabuc în fumul căruia pare că se dizolvă. Intră servitoarea. Crezându-se singură schiţează câţiva paşi pe muzica tangoului. Domnul X se apropie încet de ea şi o prinde în braţe. Dansează împreună, el, foarte determinat, ea, vădit surprinsă şi uşor panicată.La un moment dat Domnul X se opreşte brusc rămânând într-o poziţie caraghioasă. Parcă străfulgerat de o idee genială o abandonează pe servitoare şi începe o peroraţie confuză:

Domnul X: - Există în balet momente de imobilizare a ansamblului, când grupul de executanţi propune privirilor, un nemişcat, dar nondurabil motiv decorativ, un sistem de corpuri vii oprite net în atitud…inea lor, dând o imagine bizară de in…

Servitoarea: …Salubritate!

Domnul X: …stabilitate. Decurge de aici această miraculoasă impresie: în Universul Dansului repaosul nu-şi are locul…

O trage de mână spre culise cu un aer complice.Reintră după câteva secunde împreună cu servanta. Ambii aduc în scenă scaune disparate şi le aranjează în semicerc. O perdea sonoră în care se amestecă acorduri de tangouri şi valsuri însoţeşte această acţiune. Cei doi ies pe rând în culise de unde revin cu alte scaune pe care le aşează în continuarea semicercului, delimitând astfel o mică arenă de dans în centrul scenei. Când aranjarea noului spaţiu pare terminată cei doi se opresc o clipă din exuberanţa lor odată cu muzica. Nu se aude decât respiraţia alertă a actorilor. Se privesc uluiţi. Privesc la fel d uluiţi noul decor format parcă în urma unui tur de magie. Domnul X şopteşte parcă pătruns de transă:

Domnul X: Să înceapă dansul. Nu, să continue. Dansul nu are sfârşit. Dansul nu are început. S-a dansat dintotdeauna. Universul însuşi dansează. Atomii dansează. Electronii dansează. Protonii dansează. Neutronii dansează. Eu dansez. Tu dansezi. El,ea…

Servitoarea: Dansează.

Domnul X: Noi…

Servitoarea: Dansăm.

Domnul X: Voi…

Servitoarea: Dansaţi…

Domnul X: Nu, aplaudaţi. Ei, ele…

Servitoarea: Aplaudează!

Scena 2.

Se apropie încet de servitoare pe care pare că vrea să o ia în braţe. În clipa în care, după un gest ce pare a dura o veşnicie o atinge, muzica izbucneşte cu o forţă teribilă. O pedală sonoră stranie susţine intrarea în scenă a unui personaj bizar. Este mic de statură, îmbrăcat într-un palton negru, lung şi cu melon pe cap. Priveşte nedumerit în jurul lui apropiindu-se de Domnul X. Este acoperit din cap până în picioare cu o pudră albă de

care se scutură din când în când creând mici nori de praf în jurul lui. Îl atinge fără să vrea cu spatele pe domnul X. Domnul X se sperie. La fel şi servitoarea.

Domnul X: A!

Străinul: A!

Servitoarea: A!

Domnul X: Cine sunteţi dumneavoastră domnule?

Străinul: Nu ştiu…cum să vă spun…Domnule, nu vreau să vă îndrug verzi şi uscate. Habar nu am! Vă rog să mă credeţi. Acesta e adevărul pur. De când mă ştiu nu mi s-a spus decât simplu, TU. Probabil că asta şi sunt: eu sunt TU, dacă asta vă mulţumeşte.

Domnul X: Mă rog, nu înţeleg nimic. Pot să ştiu şi eu cum aţi pătruns aici?

Străinul: Domnule eu nu am pătruns nicăieri. Dimpotrivă, am impresia că am fost dat afară de undeva…dar nu mai ştiu de unde. Ştiu doar că am văzut trecând, aşa…nişte lumini, s-a auzit un fel de cântec trist şi parcă nişte clopoţei sau o şoaptă care îmi amintea ceva…şi dintr-o dată m-am pomenit aici, în faţa dumneavoastră. Domnul…

Domnul X: Ics. Ea e…

Străinul: Ştiu, fata-n casă…

Servitoarea: Întinzând mâna străinului şi făcându-i ochi dulci: Îmi pare bine,tu…

Străinul: Domnul Ics aţi spus? E o glumă cumva?

Domnul X: Nu e nici o glumă domnule. E o poveste mai veche…Să zicem că mi-am văzut de prea multe ori numele pe prea multe liste iar pe fiecare listă, în dreptul numelui meu cineva făcea întotdeauna un X. Numele meu real nu te priveşte pe dumneata. X!

Străinul: Sper să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar şi eu am fost la fel de surprins ca şi dumneavoastră de apariţia mea aici. Aş spune chiar că am fost identic surprins. Dumneavoastră aţi ţipat aşa…”A”!, domnişoara a scos aşa

un ţipăt scurt şi gingaş, „Aaa”!, iar eu, la fel, cam aşa, dacă-mi amintesc bine…”A”!. Vă asigur că şi eu sunt şocat. Aş dori un pahar cu apă…

Servitoarea: Desigur, tu…Servitoarea iese din scenă pentru a reveni peste câteva momente cu un pahar de apă pe o tavă. Între timp, un pahar de apă apare ca din neant în mâna străinului.

Străinul: Vedeţi, vedeţi? Asta este! Nici nu apuc bine să zic ceva şi acel ceva se şi întâmplă.

Domnul X: Ce se întâmplă domnule? Nu înţeleg nimic. În primul rând nu înţeleg cum aţi pătruns aici. Şi de fapt nici nu vreau să înţeleg nimic…

Străinul: Paharul!

Domnul X: Ce pahar domnule?

Străinul: Accentuând şi arătându-i „obiectul” din mână: Paharul!

Domnul X: Care pahar domnule. Nu văd nici un pahar.

Servitoarea reintră cu o tavă cu un pahar de apă.

Străinul: Arătând spre tava adusă de servitoare: Cum puteţi face o astfel de afirmaţie? Sunteţi un om al rigorii. Puteaţi spune cel mult: „Nu văd nici un pahar în mâna dumneavoastră.” Sau, mă rog, „în mâna ta”. Să ştiţi că am detestat întotdeauna formulele acestea de politeţe mic burgheze… Aş fi încântat dacă mi-aţi, mă rog, dacă mi-ai spune simplu, TU, pentru că aşa mi s-a spus tot timpul şi dacă mi-aţi permite să vă spun, să-ţi spun, la fel, tu. Tu, tu. Ce simplu! Ce simetrie! Cât adevăr! Tu, tu! Tutuiala este pasul următor şi deci superior al educaţiei, al civilizaţiei întrucât educaţia precede tutuiala iar ceea ce precede ceva este inferior faţă de ceea ce succede acelui ceva. Asta este legea progresului…Tutuielii îi urmează, în odinea evoluţiei, bătutul pe umăr, apoi bătutul pe burtă, apoi bătutul la cap şi, finalmente, bătutul în cap…

Domnul X: Ajunge! Domnule, eu nu ştiu ce doreşti dumneata de fapt. Nu ştiu nici cine eşti…

Străinul: Vedeţi, vedeţi? Aceeaşi lipsă de rigoare în ordinea lucrurilor concrete venită din partea unui om al rigorii atunci când este vorba de…filosofia dansului.Face în bătaie de joc câţiva paşi de dans imitând într-un fel stilul de mişcare al domnului X. V-am spus cine sunt. Nici nu mai pot fi altcineva din moment ce am spus asta. Vedeţi, lucrul acesta nu l-aţi înţeles încă de la început; eu sunt ceea ce mi se năzare să fiu…sau ceea ce ţi se năzare că sunt. Vedeţi, cuvântul acesta magic „SUNT” conţine de fapt numele meu.

Domnul X: Vădit interesat de şaradă dar şi agasat oarecum: Cum adică, nu înţeleg.

Străinul: Ce mă bucur, ce mă bucur! Ştiţi acolo unde lucrez eu, mă rog, nu s-au pronunţat niciodată cuvintele acestea: „Nu înţeleg”. Le aud pentru prima dată în viaţa mea.

Servitoarea: Eu le spun atât de des, tu…

Străinul: E încântător când cineva înţelege că nu înţelege ceva. E atât de neobişnuit şi atât de plictisitor să înţelegi totul. Dar mai ales să trebuiască să înţelegi tot… Îi face semn să se apropie ca pentru a-i descoperi un mare secret:Să vă explic. Dacă extragi din cuvântul „SUNT” litera „s” şi litera „n”….ei bine…ce rămâne…?

Domnul X: Ce rămâne, ce rămâne…Păi ce să rămână? Rămâne „u” şi „t”. Asta rămâne! UT. Ei şi ce-i cu asta?

Străinul: Exact! UT. Excelent! Minunat! Dar… citit de la dreapta la stânga…

Domnul X: Bine, bine, am înţeles. Ca pentru sine: Ce aiureală. Servitoarei, vădit iritat: Şi tu ce te holbezi aşa. Ce-ai rămas aşa înţepenită. Du, te rog, paharele alea la bucătărie.

Străinul: Minunându-se sincer: Deci aţi văzut! Aţi văzut! Ambalându-se: Aţi văzut că aţi văzut? Mărturisesc că şi eu am văzut că veţi vedea până la urmă.

Domnul X: Ce să văd?

Străinul: Paharele.

Domnul X: Da, ce-i cu paharele?

Străinul: I-aţi spus servitoarei: „Du paharele şi nu paharul la bucătărie!”

Domnul X: După o scurtă dumirire: Da, înţeleg ce vreţi să insinuaţi. Ritos: Domnule, pe acea tavă nu este decât un pahar. Am greşit, atâta tot. Vă legaţi de cuvinte. Servitoarei: Du dragă paharul la bucătărie.

Servitoarea: Îl duc dar să ştiţi că TU are dreptate. Aţi spus: „Du paharele la bucătărie!”

Domnul X: Bine, bine…În ce priveşte demonstraţia asta a dumneavoastră cu cuvântul din care pretindeţi că derivă, citit nu ştiu cum numele…presupusul dumneavoastră nume…În timpul acestui aparteu servitoarea care continuă să-i facă ochi dulci străinului bea ostentativ apă din paharul invizibil de pe tavă.Domnul X, apropiindu-se ameninţător de străin:…ei bine, v-am prins. Dacă „u” şi „t” citite invers dau „tu” dar fac parte dintr-un cuvânt format din literele „s”, „u”, „n” şi „t”, care, chiar citite invers, adică „t”, „n”, „u” şi „s”, tot nu explică de ce „t” şi „u”, este numele domniei-„t” ale atâta timp cât nu se explică prezenţa în numele „t” ău a literelor „n” Aproape că-l strânge de gât. Străinul ţipă…şi ”sssss”! Îşi retrage mâinile şi le duce la spate ca pentru a-şi reprima o pornire criminală.

Străinul: Tuşind: Daţi-mi voie să vă explic. Vă spun imediat. Vă rog să vă calmaţi. Mi-e teamă însă că nu veţi mai înţelege că nu puteţi înţelege. De fapt nici eu nu prea înţeleg asta atunci când sunt obligat să vorbesc. Înţeleg însă perfect atunci când văd acest lucru.Străinul se ridică şi întoarce scaunul cu spătarul spre public. Pe speteaza scaunului este improvizată o tablă de scoală pe care se mai pot vedea ultimele litere ale unui text şters cu buretele. Străinul scrie pe tablă: Deci, „n” şi „s” înseamnă pur şi simplu „nu sunt”. Vă daţi seama? Când mi se spune „tu” se afirmă implicit că sunt întrucât cineva mi se adresează pe nume dar în acelaşi timp mi se neagă existenţa. E ca şi când cineva s-ar adresa unei fantome. Ah, iar m-am ambalat şi am impresia că iar se întâmplă fenomenul acela…

Domnul X: Care fenomen domnule? Domnule dumneata baţi câmpii.

Străinul: Cum nu vedeţi? Acolo! Arată înspre fundal de unde pătrunde în scenă un grup de actori îmbrăcaţi în paltoane zdrenţuite şi purtând valize desfundate în mâini. Grupul se mişcă încet, spectral executând mişcări de susţinere a unora de către ceilalţi,

determinate parcă de o maladie ce-i face în permanenţă să-şi piardă echilibrul. Scena e susţinută de o muzică stranie în care răzbat când şi când şoapte stranii şi gemete de durere. Un vag cântec evreiesc apare şi dispare capricios la suprafaţa acestei pânze sonore. În centrul grupului apare femeia cu părul alb de la începutul scenei care pare a cânta un cântec a cărui melodie nu se aude.

Domnul X: Ce-i asta? Cine eşti dumneata domnule şi de ce îmi faci una ca asta? Se repede în braţele femeii cu părul alb şi o strânge la piept. Muzica creşte brusc în intensitate. Femeia cu părul alb îl ţine în braţe pe Domnul X care, neputându-şi ţine echilibrul execută parcă fără voia lui acelaşi tip de mişcări ca cel al grupului de fantome. La un moment dat cade la pământ. Grupul de fantome se evaporă. Străinul se apropie de Domnul X şi-i picură „apă” pe faţă din „paharul” pe care-l ţine în mână. Intervine şi servitoarea. Domnul X îşi revine încet.

Ce-a fost asta. Cred că am…Ce s-a întâmplat? Era Muti! Am văzut-o cu ochii mei parcă pe biata mama, acolo…înainte de…

Străinul: Păi tocmai încercam să vă explic când am făcut gafa să pronunţ cuvântul acela, fanto…Îşi pune mâna la gură:

Servitoarea: V-am spus domnule să nu mai beţi atâta cafea că vă cauzează. Vai dar cum aţi căzut!

Domnul X: Am văzut-o. Era acolo. Acum înţeleg…Dumneata faci lucrurile astea…Cine eşti?

Servitoarea: Arătând spre Tu: Păi…Tu!

Străinul: Tu, tu! Vă spuneam că numele meu, dedus din cuvântul SUNT sunt este TU, minus - cum bine aţi remarcat - literele „s” şi „n” care sunt acronimul contrariului a ceea ce cuvântul sunt afirmă, adică, „nu sunt”.

Domnul X: Vădit ameţit: Iar începe povestea asta. Mă doare capul. Bine, bine, continuă te rog. Trebuie să lămurim povestea asta a dumitale… Servitoarei: Adu-mi, te rog un antinevralgic…Vezi.. acolo lângă…

Servitoarea: Ştiu, ştiu. Sunt puse peste tot. Casa asta e plină de antivragice. Şi de dureri de cap. Şi de bătăi de cap. Strângând câteva ceşti de cafea risipite lângă fotoliu: Şi de bătut la cap… Culegând de pe jos un vraf de hârtii aruncate în dezordine: Şi de bătut apa-n piuă… Şi de bătut pasul pe loc…Şi de bătut cuie-n tălpi…Şi de bătut apropouri…Şi de bătut la uşi închise…

Domnul X: Enervat: Şi de bătut şaua să priceapă iapa…Adu-mi antinevralgicul. Anti-nevralgicul!

Străinul: Anti-nevralgic! În palma deschisă a străinului apare o pastilă de antinevralgic pe care de data aceasta domnul X o ia şi o înghite fără nici o ezitare. Un pahar de apă. În mâna Străinului apare un pahar de apă. Domnul X, resemnat, intră în joc şi „bea” puţină apă. Uită însă să termine gestul pantomimic, fapt ce se soldează cu un zgomot de pahar spart de podea.Vedeţi, aşa cum antinevralgicul este ceva împotriva nevralgiei şi literele „n” şi „s”, ca acronim pentru „nu sunt” sunt un fel de anti-sunt. Numai că acest anti-sunt est integrat fiinţei exprimate prin verbul a fi la indicativ prezent persoana I-a singular în cazul de faţă, adică „sunt”, ceea ce pare un nonsens, sau un anti-sens, dar de fapt nu este. Să vă explic:Litera „n” , în ebraică „nun” ale valoarea ghematrică 50. „S”, adică „samech” are valoarea 60. Cât fac 50 şi cu 60?

Servitoarea: Mare brânză. 110!

Domnul X: 110. Confirm.

Străinul: Adevărat! Legitim! Elevat! Logic! Uluitor! Ingenios! Aur! Şapte stele să-ţi lumineze mintea strălucită şi şapte litere să-ţi dezvăluie numele ascuns…

Domnul X: Stai, stai…Adevărat, adică A, Legitim, adică L, elevat, adică E, asta face ALE, urmează Logic adică din nou L, …

Străinul: Uluitor!

Domnul X: Exact, urma Uluitor, adică U, Ingenios şi Aur, adică I,A, deci, ALE, L şi cu U urmat de I, A, asta face ALELUIA.

Servitoarea: V-aţi prins!

Domnul X: Da, m-am prins, cum spune dumneaei…vulgar.

Străinul: Aleluia! Adevărat grăiţi că v-am prins. Începem să ne înţelegem…Deci, avem 110 pentru literele „n” şi „s”. Numele meu, TU - eu numai aşa mă ştiu chemat - se compune din „t”, adică „tav” cu valoarea 400 şi din „u”, cu valoarea 6. Cât fac 400 şi cu 6?

Servitoarea: Mare brânză. 406!

Domnul X: Mare brânză. Pardon, 406. Se confirmă.

Străinul: Bomboană! Incredibil! Nobil!

Domnul X: Mai bine Nobel!

Străinul: Excelent!

Domnul X: Bomboană, adică B, cu Incredibil, I şi cu Nobel, N plus Excelent, adică BINE. Deci 406 era bine…am înţeles!

Străinul: Începem să vedem dincolo de aparenţe…Acum i-acum! 110 exprimă non fiinţa din verbul „a fi”?

Domnul X: Da…

Străinul: 406 exprimă numele unei fiinţe deci „fiinţa” pur şi simplu într-una din multiplele ei forme de manifestare?

Domnul X:Da…

Străinul: Cât fac 110 şi cu 406?

Servitoarea: Păi 100 şi cu 400 fac 500, 10 şi cu 6 fac 16, 500 şi cu 16, 516 deci 516. Mare brânză! Banii de-o piaţă.

Domnul X: Da…

Străinul: Ce, da…

Domnul X: Banii de-o…adică 516. Servitoarei: Termină cu prostiile astea…

Străinul: Perfect! Indubitabil!

Domnul X: Adică…Perfect…avem P şi Indubitabil…I, rezultă…

Servitoarea: PI!

Domnul X: 3,14!

Servitoarea: PI,PI!

Străinul: Să nu exagerăm! Să ne concentrăm asupra lui 516! Cât fac 5 şi cu 1?

Servitoarea: Ei asta-i bună! 6, cât să facă?

Domnul X: 6!

Străinul: Şi cu şasele care a mai rămas din 516?

Servitoarea: 6, 6, poartă-n casă, doişpe!

Domnul X: Doisprezece!

Străinul: Şi acum apoteoza! Cât fac 1 şi cu 2?

Servitoarea: Trei… nebuni!

Domnul X: Adevărat!

Străinul: Ce adevărat…

Domnul X: Trei!

Străinul: Aşa! Ce concluzie tragem de aici? Fiinţa exprimată de un nume a ceea ce este şi nefiinţa exprimată din chiar interiorul a ceea ce se defineşte prin a fi se exprimă trinitar. Dar cum poate fi trinitară dualitatea exprimată prim opoziţia dintre ceea ce este şi ceea ce nu este? Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul. Căci este un număr divin. Şi numărul este unu. Şi unu este Aleph. Ele este deasupra dualităţilor şi de aceea, neputându-l percepe oamenii văd în loc de triadă doar biata dualitate a lui a fi şi a lui a nu fi. Oamenii sunt legaţi la ochi şi se joacă de-a baba oarba cu moartea.

Scena 3

Un tunet puternic face să vibreze scena. Lumina scade brusc. Din pod coboară două oglinzi mobile care fac ca imaginea scenei să devină instabilă. Domnul X, Străinul şi Servitoarea ies din scenă ca în timpul unui cutremur. În fundal lumina descoperă treptat un grup de oameni legaţi cu mâinile la spate de stâlpi pentru a fi executaţi. Ninge abundent. În scenă intră trei ofiţeri germani cu sticle de băutură în mână. Se aude o comandă răcnită. Un soldat cu puşca la umăr se îndreaptă spre deţinuţi şi îi leagă la ochi. Ofiţerii râd. Unul din ei cheamă un deţinut care intră în scenă cu o vioară. Îi comandă să cânte un cântec. Deţinutul schiţează un vechi cântec evreiesc. Isteric, ofiţerul îl loveşte cu mănuşile peste obraz. Deţinutul cade la pământ iar ofiţerul îl loveşte cu cizmele în burtă. Un alt ordin. Apare un alt deţinut cu o armonică. La o comandă scurtă acesta cântă un cântec cazon german. Ofiţerii cântă în cor stâlcind cuvintele şi întrerupând firul melodic cu cascade de râs. Unul dintre ei, mai lucid, îi trage înapoi pentru a da comanda de execuţie. Cu câteva secunde înainte de execuţie unul din cei trei are ideea de a lua fâşiile de pânză de pe ochii deţinuţilor. Le aruncă pe jos păstrând doar una pe care şi-o leagă la ochi. Ceilalţi ofiţeri intră în joc. Îl învârt de mai multe ori pe ofiţer după care, cu o grijă stângace îl aşează în direcţia deţinuţilor. Domnul X îl zăreşte printre deţinuţii legaţi de stâlp pe Străin. Stupefiat:

Domnul X: Hei, tu! Ce cauţi acolo? Pleacă! O să tragă. Domnilor, domnilor, omul acesta n-are ce căuta acolo. El n-a fost acolo.

Străinul îi face un semn cu mâna. După câteva secunde ofiţerul trage un foc. Se aude un geamăt scurt. Apoi mai trage un foc. Încă unul. Apoi trage până la descărcarea armei. În toiul carnajului oglinzile mobile se mişcă haotic creând o senzaţie de vertij. Imaginile din scenă se amestecă cinetic cu cele din culise şi cu cele din sală într-un haos vizual. În timpul acesta ofiţerii germani părăsesc scena. Imaginea generală se linişteşte treptat odată cu muzica. Scena se volatilizează. Lumina se reaprinde treptat. În scenă îl regăsim pe domnul X cu un acordeon în braţe şi cu minţile rătăcite.

Domnul X: Urlând de durere: Ella! Ella! Acordeonul e spart şi respiră ca un animal rănit. Din mormanul de cârpe rămas după execuţie, odată cu fiecare respiraţie care se aude din ce în ce mai prezent în banda sonoră, se ridică, zvelt şi plin de frumuseţe, trupul luminos al Ellei. O muzică astrală spală lacrimile Domnului X. care lasă încet acordeonul pe podea. Cu o mişcare lentă şi gravă se apropie de Ella. O prinde de mână:

Dansează-mă la sânul tău în care ard vioriDansează-mi toata spaima care mi-a dat fioriCând creangă de măslin voi fi, tu, vei fi Arca meaDansează-mi pân’ la capăt dragosteaDansează-mi pân’ la capăt dragostea.

O, lasă-mă să-ţi văd splendoarea când martorii s-au dusCa-n Babilon dansează-mi cu-n farmec de nespusRidică vălu-ncet să cad în noaptea mea

Dansează-mi pân’ la capăt dragosteaDansează-mi pân’ la capăt dragostea.Dansează-mi ca la nunta cea fără de sfârşitDansează-mă ca mire, ca mire şi iubit

Ella îi răspunde :

Suntem legaţi de dragoste şi rupţi suntem din eaDansează-mi pân’ la capăt dragosteaDansează-mi pân’ la capăt dragosteaDansează-mi precum pruncii ce nu s-au mai născutDansează-mi sfâşierea cortinei cu-n sărutNu-i adăpost pe lume şi vremea-i tot mai reaDansează-mi pân’la capăt dragosteaDansează-mi pân’ la capăt dragostea

El reia :

Dansează-mă la sânul tău în care ard vioriDansează-mi toată spaima care mi-a dat fiori

Ea îi răspunde:

Când creangă de măslin vei fi, eu, voi fi Arca taDansează-mi pân’ la capăt dragosteaDansează-mi pân’ la capăt dragostea.

Ella se retrage încet. Ajunsă în mijlocul scenei îşi sfâşie rochia cu un gest lent şi puternic. Pe trupul ei gol se văd urmele gloanţelor care i-au transformat pielea imaculată într-o bucată de carne vie. Îşi închide încet rochia şi dispare înspre fundal. Muzica se aude tot mai încet. Rămas în genunchi Domnul X plânge ca un copil. O muzică bărbătească, cu accente cazone creşte treptat în intensitate. Cu o mişcare imperceptibilă grupul celor executaţi se ridică treptat. Mişcarea de ridicare are o valoare de gest implacabil. Rând pe rând îl îmbrăţişează pe Domnul X şi rămân toţi strâns legaţi legănându-se pe ultimele acorduri ale muzicii care-şi îndulceşte tonalitatea spre final. De la curte apare o masă pe rotile împinsă de Servitoare. Străinul, întins pe masă şi deplasarea lentă şi concentrată a Servitoarei imprimă scenei o atmosferă lugubră. Domnul X se apropie de Străin. Îşi potriveşte ochelarii şi îşi apropie obrazul de creştetul Străinului.

Domnul X: Şi el? Ce păcat. Era un tip simpatic. Cam bătea câmpii. Ei, tu! Îl zgâlţâie uşor: Cum e cu Aleph, cel ce stă deasupra vieţii şi morţii? Ce-ţi mai face ghematria? Mângâindu-l: Cât fac o viaţă şi cu şase vieţi? Ai? Aud?

Servitoarea: Mare brânză; şapte vieţi.

Domnul X: Iritat de intervenţia inoportună a servitoarei: Pisicile au şapte vieţi. El e mort, deci nu e o pisică…Cine eşti tu? Cine ţi-a dat voie să-mi cotrobăi prin suflet? Miau ? Hai spune „şapte vieţi”! Spune ceva care să ne salveze. Cuvântul care se împlineşte. Verbul viu care dă viaţă. Dumnezeu e mort! Trăiască dumnezeu! Ah, cred că am înnebunit.

Servitoarea: Daaa….

Domnul X: Exclus, pentru că dacă îmi dau seamă că am înnebunit înseamnă că nu sun nebun şi deci nu am înnebunit.

Servitoarea: Ba daaaa…

Domnul X: Tata…tata îmi spunea… David…Străinul, fără să fie observat de Domnul X se ridică încet în capul oaselor. Când ţi-o fi mai greu şi mai greu în viaţă aminteşte-ţi de ziua nunţii tale! Ca pentru sine: Ziua nunţii mele…ziua nunţii noastre…Urlând pe neaşteptate: Davide, asta este nunta ta!

Străinul: Nunta ta? Să fie într-un ceas bun!

Scena 4

O muzică de nuntă creşte treptat în intensitate pe măsură ce Străinul se ridică în capul oaselor. Domnului X. nu-i vine să creadă ceea ce vede. Îl ia în braţe pe Străin. Îl învârte în aer. Servitoarea, ajutată de o femeie din grup întorc tăblia mesei pe partea cealaltă unde farfuriile sunt gata aşezate şi unde sfeşnicele ard. Lumina scade uşor. În clipa în care tăblia mesei este aşezată, în mijlocul mesei o descoperim pe Ella îmbrăcată în mireasă, imobilă ca o figurină de ceară. Apar comesenii râzând şi ciocnind un pahar cu cei aşezaţi deja la masă, în costume de nuntă. Petrecerea e în toi.

Un coleg: Bătând cu o furculiţă într-un pahar: Pentru iubitul nostru confrate, confraţii săi universitari văduviţi de un confrăţior răpit din confrăţia noastră de preadulcea noastră surioară , au pregătit un număr…

Alt coleg: Două numere!

Un coleg: …de music hall Două numere…da…music şi hall?

O colegă: Trei!

Un coleg: Trei…păi..care trei?

Alt coleg: Păi tangoul…unu, ţigănescul…doi…

O colegă: Şi cu surpriza…trei! Trei, trei!

Un coleg: Ameţit: Păi cum…şase?

O colegă: Ei şase!? Aşa se zice…domnule când vrei să întăreşti ceva…

Un coleg: Ce să întăreşti?

O colegă: Păi ce-ai spus…

Un coleg: Păi n-am spus nimic…

Colegii: Atunci taci domnule!

Un coleg: Păi cum să tac dacă n-am spus nimic? Interveniţi domnule asistent…asistaţi-mă…eu am tăcut.

Mama: Hai copii, dansaţi. Ştiţi cât îi place băiatului meu dansul. Hai, tangoul, hai! Luminile!

Luminile scad uşor. Colegii domnului X dansează un tangou bizar.

Alt coleg: Şi acum numărul doi…hai cu muzica ţigănească…

Colegii dansează un bizar dans ţigănesc.

Plutonierul: Da ce una de-a noastră românească de muzicant român de ce n-ar merge, că dacă nici muzică n-avem….parale s-avem că muzică…

Domnişoarele dansează un dans românesc. Cineva bate cu furculiţa într-un pahar. Se face linişte.

Mama: Scumpii mei copilaşi. Eu nu v-am pregătit nimic special.

Plutonierul: Da ce-i pe masă aicea ce-o fi…că uite ce de mai specialităţi…

Mama: Eu aş dori mai degrabă să le cânt copiilor mei un cântec pe care-l cântam şi răposatului în momentele noastre fericite. Nu ştiu dacă l-am cântat mai mult de două…poate de trei ori…Asta ar fi a patra oară şi să dea domnul să vă mai cânt de patru ori…la fiecare copilaş născut.

Plutonierul: Da de ce să nu fie de două ori patru, că de, mirele ştie tabla înmulţirii…e doct că de-aia e doctor…

Mama: Nu, e doctor pentru că e doct…

Plutonierul: Tot aia e, nu face nici o diferenţă…

Mama: Păi cum să fie tot aia dacă-i pe dos?

Plutonierul: Păi ce paharul ăsta dacă-l răstorn nu e tot pahar?

Mama: Ba da, da-i gol! Ei, de s-ar umple şi capul omului la fel de uşor ca paharul…ar fi cârciumile pline de doctori.

Plutonierul: Aşa, aşa… Noi cu paharul, doctoraşii cu vorbili şi toată lumea la un pahar de vorbă…

Mama: Aşa, aşa…vorbele cântecului despre care vorbeam când v-aţi luat la vorbă sunt dintr-o carte pe care răposatul o purta cu el tot timpul. Aşa de mult ţinea la ea că a dat bani buni să o îmbrace în piele de vacă.

Domnul X: Tăios: De viţel, mamă!

Mama: Ei, ştii tu dacă a fost viţel sau vacă sau ce-o fi fost. Ce ştii tu! Tu tot copilul meu eşti şi aşa o să rămâi toată viaţa. Ei uite că nici nu-ţi mai cânt! Comesenii o roagă cu zâmbete ipocrite. Îi fac semn lăutarului să înceapă. Mama cântă:

……………………………………Pe finalul melancolic al cântecului susţinut doar de vioară şi peste aplauzele comesenilor se atacă brusc o melodie evreiască tonică.

Apare rabinul. Se cere linişte. Rabinul va dansa. Va dansa pe masă. Pentru asta comesenii strâng farfuriile şi sfeşnicele. Masa e goală. Rabinul dansează. Dansează toţi. Se retrag încet, încet, pe măsură ce muzica scade în intensitate. Tăblia mesei e reîntoarsă. Pe masă nu mai vedem decât un vraf de hârtii, o călimară şi un tampon de sugativă. Pe masă mai dansează doar Străinul. Domnul X scrie cu febrilitate.

Domnul X: Cred că ştiu cine eşti tu. Eşti bun să te opreşti din ţopăiala asta caraghioasă?Străinul se opreşte şi rămâne împietrit într-o poziţie caraghioasă. Ei, ce-ai rămas aşa ca o sperietoare?

Străinul: Mi-aţi spus să mă opresc, m-am oprit. Sunt un spirit destul de ascultător…

Domnul X: Ei, vezi, asta eşti; singur ai spus-o; un… spirit. Tu nu eşti decât în mintea mea. Tu nu ai o realitate obiectivă. TU, nu poate să facă… parte din mine…din eul meu. Deci nici tu nu poţi face parte din mine. Eşti un fel de…sperietoare….care nu mă mai sperie. Adio, dispari! Voi închide ochii şi când îi voi fi deschis tu nu vei fi fost niciodată Domnul X duce indexul la tâmplă: nici aici, apoi îl îndreptă spre Străin: nici acolo. Nici acolo, nici aici. Adio! Domnul X închide ochii şi îi deschide după câteva secunde. Străinul e tot acolo, ghemuit de data asta pe colţul biroului. Peste paltonul lui lung se disting două perechi de aripi. Pe nas are o pereche de ochelari rotunzi , cu lentile de oglindă care îi dau înfăţişarea unei bufniţe stranii.

Străinul: Adio, dar rămân cu tine. Nu pot altfel. M-am născut în România. Republică măreaţă vatră. Cântând: Născută-n foc de bătălii…

Domnul X: Iritat: Ce tot cânţi acolo…

Străinul: Eu cânt conducătorul…ce şade drept la cârmă…Mândră-i corabia, dibaci cârmaciul….

Domnul X: Meşter!

Străinul: Mulţumesc…

Domnul X: Nu tu…cârmaciul. A, înţeleg…Nu-ţi permit! Cum îţi permiţi?! Ce ştii tu prin ce chinuri ale conştiinţei o fi trecut poetul când a trebuit să scrie… porcăria asta! Tu nu poţi să-ţi imaginezi…Poate că mâna aia cu care a scris l-a durut…până în vârful…penei cu care a scris.

Străinul: Pe mine m-au durut toate penele. Toată aripa… Doar am crescut odată cu tine şi cu…poetul tău. Am crescut odată cu ţara…Unu, doi, probă de microfon…

Domnul X: Destul! Îţi interzic să mai bagi cuţitul în cineva care s-a bălăcărit public; care s-a împroşcat singur cu noroi.

Străinul: Asta e plăcerea porcului…

Domnul X: Destul! Îţi interzic să mai bagi cuţitul în rana asta…

Străinul: Nu ştiu să ling rănile…apelează la un lingău.

Domnul X: Ce ştii tu ce e aceea o rană?! Tu nu poţi să înţelegi. Tu eşti o umbră…

Străinul: Am fost şi eu rănit în penumbra cărnii mele şi în oasele mele de umbră…Ce ştii tu despre întunericul durerii. Despre cum se plâng lacrimile de smoală fierbinte…Străinul îşi scoate ochelarii şi, ducându-şi dosul palmei la ochi ia de acolo o lacrimă: Poftim, încearcă şi tu! Domnul X atinge cu prudenţă lacrima şi ţipă:

Domnul X: Ai!

Străinul: Imitându-l: Ai! Ai văzut?

Domnul X: Şi cu ce schimbă asta situaţia? Oamenii n-au avut încotro. Toţi am fost între Scilla şi Caribda. Între două luntrii. Între Ciocan şi nicovală. Între Seceră şi ciocan. Între… Străinul: Între clitoris şi metafizică!

Domnul X: Aşa ne-a ajutat dumnezeu!

Străinul: Amin!

Domnul X: Şi tu , mă rog, cine eşti tu ca să mă judeci…ca să ne judeci. Tu ce-ai făcut în ultimii… cinci…cinci zeci de ani?

Străinul: Scuturându-şi talcul de pe haine: M-am umplut de praf. M-am prăfuit. Am împietrit. M-am pietrificat. Am vegetat. Am devenit vegetarian. Am

devenit vegetal. M-am animalizat. La un moment dat am vrut să-mi iau zborul… M-am mumificat.

Domnul X: Şi acum cine eşti?

Străinul: Acum sunt pasărea ta de noapte.

Domnul X: Pleacă! dispari!

Străinul: Nu voi pleca nici de aici… arată spre birou…nici de aici… îşi pune indexul pe fruntea domnului X. Mutându-şi brusc privirea într-o anume direcţie: O,ooo!...Avem musafiri. O să fac puţină mişcare. Îşi ia brusc zborul de pe marginea biroului pentru a cădea în picaj deasupra unui şobolan îmbrăcat în uniformă militară. Cu un gest violent îi rupe uniforma şi epoleţii descoperind blana roşie a animalului: E plin de şobolani roşii pe-aici. Au învăţat să se deghizeze în te miri ce…Ştiai că sunt consideraţi cea mai oportunistă specie? Muşcând din şobolan: Sunt omnivori, au o viaţă socială, o ierarhie bine pusă la punct, sunt inteligenţi…Ăsta cred că a fost un dobitoc…altfel nu avea gradele astea de general…Plescăind: Ce mă surprinde la ei e faptul că nici unul nu are acelaşi gust. Ăsta de pildă are un gust de mazăre. O fi din cauza tiroidei. Vezi, are o guşă mărită. Lipsă de iod. Apropos, ştii ce valoare are iodul?

Domnul X: Un…bufniţoi oribil…

Îi preferi pe şobolani? Gest de respingere din partea domnului X. Greşit! Sunt buni! Sunt animale paradoxale. Adoră lagărele, dar în acelaşi timp, graţie lor au supravieţuit mulţi deţinuţi. Sunt prima sursă de boli şi ultima sursă de hrană. Se spune că anunţă catastrofele ieşind din galerii înainte de producerea cutremurelor. Ştii care e adevărul? Ei le produc. E ca şi când ai spune că teroristul care fuge de lângă o valiză capcană are darul de a prevedea o explozie. Ştii de ce le produc? Adoră ruinele. Resturile. Molozul. Gunoaiele. Tot ce le este asemănător. Vrei să dispară? Fă ordine! Fă curăţenie! Îi apucă nebunia. Încep să mânjească tot ce pot şi pe toată lumea. Împroşcă cu rahat cerul înstelat de deasupra capului şi urinează pe legea morală din sufletul omului.

Domnul X: Acum chiar că îndrugi verzi şi uscate. Nici un om nu poate fi iremediabil…şobolan. Omului trebuie să i se dea şansa înnoirii; de a vedea Damascul…

Străinul: Şi apoi de a muri…

Domnul X: Bine dar… omul este măsura tuturor lucrurilor…

Străinul: De import…

Domnul X: Omul este o fiinţă cu o responsabilitate…

Străinul: Limitată. O întreprindere falimentară, subvenţionată.

Domnul X: Omul recent se defineşte prin complexul…

Străinul: Prin Complexul Europa. Şoareci în pâine, biscuiţi expiraţi, chinezi la geamantan, pakistanezi şi maidanezi…şi maidaneze…

Domnul X: Exact! Omul acesta…al…tranzitării acestei tranziţii...

Străinul: …Intranzitive…

Domnul X: …va dispărea pentru a renaşte sub forma sa imediată de fiu al Europei. De homo…

Servitoarea: …sexual?

Domnul X: …europensis!

Străinul: Filius-Europae… Copilul unei toante de care s-a îndrăgostit un bou…mă rog,… taur…Ce zoofilie geopolitică…optimistă…

Domnul X: Dar abia au trecut 13 ani. Nu putem cere miracole istoriei. Istoria nu este o icoană care plânge. O făcătoare de minuni. Istoria este…

Străinul: Un manual alternativ…

Domnul X: O icoană care surâde. Uite aşa: 1848…… 1859….1877…..1907…. 1918…1939…1944….1989…. 2003….

Străinul: O, viaţa mea….!

Domnul X: Nuuu…arătând spre servitoare:

Servitoarea: O, viaţa mea-aaa!

Străinul: Cred că de asta am ieşit din capul tău. Nu ne mai înţelegem. Nu mai suport să locuiesc la comun. Trăiesc un infern. Mai mult; l’Enfer c’est moi!

Domnul X: Greşit! l’Enfer c’est les outres! Ah! Aş vrea să fiu Peter Pann şi să spun „Christmas” şi să zbor, să plutesc mai uşor ca un fulg de nea. Să zbor deasupra brazilor. Deasupra cabanei Trei brazi, doi brazi, un brad, nici un brad, vuuuuummmmm…deasupra oraşului văzut de sus, deasupra spaţiului… Străinul: Locativ…De ce nu încerci să spui „Crăciun” să respecţi legile? Oricum, cred că eşti dus cu sorcova…

Domnul X: Crăciun? Să spun Crăciun? Ştii ce văd eu în faţa ochilor când aud cuvântul Crăciun? Hai spune! Spune, tu care fâlfâi prin minţile oamenilor cu aripile astea mâncate de molii. Hai spune! Spune!

Străinul: Cureţi zăpada pe străzile capitalei. Străinul face să apară printr-un tur de magie o lopată de lemn pe care i-o dă domnului X. Domnul X o prinde încet şi se deplasează spre rampă, unde, un grup de bărbaţi şi femei îmbrăcaţi cu paltoane ponosite şi târâind în picioare cizme de pâslă curăţă zăpada. Pe acest parcurs o mână nevăzută aşează un palton pe umerii domnului X. În faţa lui apare o pereche de pâslari în care domnul X calcă încălţându-i din mers. Grupul de bărbaţi şi femei poartă steaua lui David pe piept. Din când în când, un plutonier de jandarmi trece prin faţa lor inspectând activitatea. Din când în când plutonierul se opreşte, ia poziţie de drepţi şi salută câte un superior care se întâmplă să treacă prin apropiere.

Scena 5

Plutonierul: S’trăiţi! Apoi, frecându-şi mâinile şi lovindu-şi călcâiele: Hai, mai cu viaţă, mai cu viaţă că-ngheţăm dracu’ acilea, îngheţar-ar ăi de ne-au scos pe îngheţu’ ăsta. S’trăiţi! Bodogănind şi uitându-se în urma celui care tocmai a trecut: Ca un măr, ca un păr…de nu v-ar mai rămâne pe chelia aia cheală. Auzi dom’ doctor; să dai zăpada pe ninsoare?! Ce-or avea ăştia în cap?

Domnul X: Chipiuri, ce să aibă.

Plutonierul: Că bine ziceţi. Aranjându-şi chipiul pe cap: De, se vede omul cu carte. Ai întrebat, ţi-a şi răspuns. Da de ce vă scoaseră ăştia la munci p’aşa o vreme, dom’ doctor?

Domnul X: Suntem închinători la Satana şi mâncăm copii mici.

Plutonierul: ?!

Domnul X: Mici-mici… cu mici, de-aia.

Plutonierul: O, păi dacă-i p’aşa vi-l dau şi eu p’ăl mic al nevestii-mii. Mare puşlama! Poate mă scăpaţi dracu’ de el şi-l daţi pe mâna lu’ ăl de 'ceţi că vă închinaţi lui. Mânca-l-ar toţi dracii. Mare derbedeu!

Domnul X: Da cu ce te necăjeşte?

Plutonierul: Da cu ce nu? A intrat la sexe religioase.

Domnul X:Secte!

Plutonierul: Da, religioase, de-astea cu pocăiţi, păcăliţi, cu martorii lu’ mama dracu’ să-i ducă de-und-ar fi venitără. Nu mai mănâncă nu’ş ce, nu mai face aia nu’ş când, se închide cu alţi patru venetici d’ăştia în casă…Ci-că el nu serveşte serviciul militar. Ci-că e poruncă de la ăl de sus să nu ucizi. Eu nu ştiu ce să zic, da’ parcă acolo nu scrie ce să nu ucizi. Zice aşa…să nu ucizi. Da’ dacă vine bolşevicu’ peste mine eu ce fac dom’ doctor? Stau aşa şi mă fudulesc şi-i zic c-o fi şi c-o păţii? Şi cu găina ce facem? Da cu porcu’ de Crăciun? Ce, nu mai tăiem porcu’? Ziceţi dom’ doctor ce facem?

Domnul X: Nu ştiu. Noi nu mâncăm porci. Porcii ne mănâncă pe noi.

Plutonierul: Păi dom’ doctor, treceţi cu religia la noi şi le luaţi şoricu’ După mine cea mai bună religie e aia care te ţine în viaţă. Ce religie e aia care te omoară? Sau asta a lu’ fi-miu care o să-l ducă la Curtea Marţeală.

Domnul X: Permiteţi să raportez dom’ plutonier?

Plutonierul: Staţi aşa să vă arăt ceva. Scoate din buzunar două urechi de porc învelite într-un ziar şi, după ce le despachetează cu grijă, le aşează deasupra propriilor lui urechi: Raportaţi dom’ doctor, sunt numai urechi.

Domnul X: Desenând o hartă în zăpadă: Mă Grigore. Dacă ăştia o să ne mănânce pe noi, pe voi o să vă aibă la desert, după ce-o să mănânce cârnatul polonez la felul întâi şi după ce-o să-i facă pe francezi ratatouille la felul doi.

Plutonierul: Aha! Da ce-i aia…rata…cum zisărăţi?

Domnul X: Tocană.

Plutonierul: E, pân’ la tocăniţă eu pun niţică sare pe şorici, ş’om mai vedea. Vorba aia, de-o fi una de-o fi alta, bucuroşi le-o duce tata, numa’ peşte s-aibă balta…S’trăiţi! L-aţi văzut? Dom’ subprefect. Se duce la ţiitoare. Ştie tot târgu’. Uitându-se la ceas: E oreli patru, suie-te pe cal, ţuşti la metresă, dă-te jos de pe cal, suie-te pe iapă, dă-te jos de pe iapă, suie-te pe cal, ţuşti la nevastă, dă-te jos de pe cal, suie-te pe nevastă, dă-te jos de pe nevastă… viaţă grea…

Domnul X: Viaţa are suişuri şi coborâşuri…

Plutonierul: Da, da-i mai trebuie omului şi-un povârniş, acolo…De-aia zice omu’ când îl ajunge oboseala, c-ar vrea să se prăvălească niţel… N-aţi obosit dom’ doctor? Eu am obosit numa’ uitându-mă. Ia zăpada de acolo şi pune-o dincolo?! Ce-o fi în capu’ ăstora?

Domnul X: Chipiuri, chipiuri.

Plutonierul: ?!

Domnul X: Şi-un chip neînchipuit de închipuit sub chipiu.

Plutonierul: Cum spusărăţi? Făcând un efort: Chipiuri, chipiuri, aşa…şi nişte…închipuieli. Ei na! Da bine le mai încurcaţi şi le împleticiţi dom’ doctor. Da ce-ar vrea asta să spună? Dom’ doctor oi fi eu mai greu de cap da prost nu-s. Vă legarăţi de armată…

Domnul X: Aş de unde. Păi nu sunt armata şi biserica sunt cele mai credibile instituţii ale ţării?

Plutonierul: Credebile, credebile!

Domnul X: Păi de unde ştie ţara care instituţie e cea mai credibilă?

Plutonierul: Nu-ş dom’ doctor că nu-s doctor.

Domnul X: Din sondaje.

Plutonierul: Din sondaje?! A, la Ploieşti care va să zică…

Domnul X: Şi la Ploieşti…din toată ţara…

Plutonierul: Ţară bogată…

Domnul X: Păi sondajele ce demonstrează? Ce crede toată lumea. Păi dacă toată lumea crede că armata şi biserica sunt cele mai credibile instituţii, eu, care fac parte din toată lumea înseamnă că am zis ca toată lumea. Altfel nu ieşea unanimitate.

Plutonierul: Umanimitate, da..

Domnul X: La sondaj…

Plutonierul: Da, adică cu toată lumea, cu suflet…la sondaje. Fără petrol…

Domnul X: Aşa, toată lumea. Păi nu armata te face erou?

Plutonierul: Ezact!

Domnul X: Şi nu te îngroapă după aia biserica?

Plutonierul: Ezact! Ortodox!

Domnul X: Ăştia se ocupă cu lucruri serioase domnule, nu cu bagatele.

Plutonierul: …Cu băgatele…dîndu-i complice un cot: dom’ doctor…!

Domnul X: Generalii te duc la bellum şi popimea te bagă la Bellu.

Plutonierul: Aşa, aşa! Da cimitirul ăsta…Bellum pe unde vine că n’auzii dă el.

Domnul X: Nu e de pe-aici. E di pisti Prut.

Plutonierul: Sărind ca ars la vederea unui superior şi rămânând ca împietrit cât durează traversarea scenei de către ofiţer: S’trăiţi! Ofiţerul trece mai departe fără să răspundă la salut. Din Stânga scenei intră o ţigancă de la întreţinerea drumurilor.

Ţiganca: Pe loc repaus! Haoleo, a îngheţat domnu’ ghinăral! Hai, pârtie că vine tăvăluguuuu. Io-te fă ce de mai baliga! Iar a trecut cavaliria p-acilea. Dar-ar toţi dracii să dea în…

Plutonierul: Taci cioară!

Ţiganca: Să tac? De ce să tac? Păi să vină ei să rânească la balegă. Ce io m-am angajat la grajdurile lor? În Ioropa de ce merge calu’ cu sacu la cur şi aicea tre’ să mărg io la curu calului? Ce io nu-s om?

Plutonierul: Ba da, cu aripi ca pana corbului…

Ţiganca: Vezi să nu-ţi fâlfâi io o aripă…Io-te cine vorbeşte; Peneş Curcanul. Mâncate-ar americanii de ziua făgăduinţei.

Domnul X: Recunoştinţei!

Ţiganca: Care recunoştinţă? Ce, e recunoştinţă pe lumea asta? E pă dracu. Să trimită ministru’ recrutu’ acilea la rânit! Să dea hordonanţa la băligar. Stau acolo la palat la ciubuce , la d-alea, şi aicea e mai rău ca la ţigani. Barem de-ar da caii la ţigani, să-i vândă, ce ştiu io, să-i puie la căruţe, să facă niscai negoţ. Da armata, numa’ balegă….

Plutonierul: Taci cioară. Şi eu sunt armată, auzi?

Ţiganca: Păi şi tu eşti! Cine a zis că nu eşti? Hai armată mută-ţi cuibul de mitralieră să nu dau cu vreo grenadă de-astea de pe la voi de prin parcuri că explodez acuma.

Plutonierul: Taci, n-auzi, că te,te,te,te,nu ştiu ce te….

Ţiganca: Io-te,te,te,te,te, că nu ştie ce te,te,te,te. Hai pe loc repaus! Dă să iasă.

Plutonierul: Aţi văzut dom’ doctor? Cioaroaica dă cu şutu în statu de drepţi.

Domnul X: De drept!

Plutonierul: Vă daţi cu cioroaica!? Jicniţi statu'!

Ţiganca: Care statu’? Statu’…palmă…acolo la cazarmă la voi. La-s că vă ştie lumea…ce…

Plutonierul: Răstindu-se la grupul de evrei care, sprijiniţi în lopeţi au abandonat lucrul pentru a asista amuzaţi la scenă: Şi voi ce staţi şi vă holbaţi aşa. Ia, driepţi! Driepţi mă, n-auzi? Tu ăl de acolo! Driepţi! Faceţi pe sioniştii cu mine? Mă credeţi prost, ai? Vreţi s-o ştergeţi cu vaporul pe la Costanţa…Păi ce mă, Marea Neagră i-a voastră? Aţi muncit voi pentru ea? V-arăt io vouă mare! Marea Moartă aia v-o arăt!

Domnul X: Grigore încetează! Ce măi omule ai înnebunit?

Plutonierul: Eu nu sunt Grigore, auzi? V-adresaţi cu plutonier Ghiară. Şi cu domnule în faţă. Că vă ia mama dracu’ pe toţi.

Domnul X: Ce-ai măi omule, cum vorbeşti aşa. Majoritatea de aici sunt profesori, doctori…

Plutonierul: Doctori pe dracu. Nişte gheşeftari. Uită foarficeli în burta bolnavilor.

Domnul X: Doctori în literatură, în istorie…

Plutonierul: Încurcat:Ce literatură, care literatură?

Domnul X: Literatură comparată…şi incomparabilă.

Plutonierul: Fac o balegă incomparabilă pe literatura voastră cumpărată. Noi avem poeţii noştri. Noi suntem ţara celor o mie de poeţi.

Plutonierul: Linişte! Vorba! Avem poezie câtă…uitându-se în jos ca pentru a căuta o comparaţie şi mişcând o balegă de cal cu vârful cizmei: iarbă şi frunză.

Domnul X: Frunză şi iarbă!

Plutonierul: Şi eu cum am spus?

Domnul X: Iarbă şi frunză.

Plutonierul: Şi nu-i tot aia?

Domnul X: Nu.

Plutonierul: De ce?

Domnul X: Nu-i literar.

Plutonierul: A, nu-i literal!

Domnul X: Cu „r”!

Plutonierul: Vorbiţi urât?! Ei stai că v-arăt eu literatură. Driepţi! Ascultă comanda la mine! Pe caldarâm fuga marş! Stai! Driepţi! Pe loc repaus! Fiţi atenţi aicea la mine literatură! Turuind: În faţa voastră este Marea Moartă, în spatele vostru este Marea Neagră. Când oi spune Marea Moartă săriţi înainte în Marea Moartă, când oi spune Marea Neagră, săriţi înapoi în Marea Neagră. Înţeles?

Evreii: Înţeles plutonier Ghiară cu domnule înainte.

Plutonierul: Aşa, mă; cu domnul înainte! Deci: În faţa voastră este marea…

Evreii: Neagră să trăiţi!

Plutonierul: Nu, mă, Moartă. În spatele vostru este Marea…

Evreii: Moartă să trăiţi!

Plutonierul: Nu, mă, Neagră. Când oi zice Marea…

Evreii: Neagră?

Plutonierul: Nu, mă, Moartă! Săriţi în Marea Moartă. Când oi zice Marea…

Evreii: Moartă?

Plutonierul: Nu, mă, Neagră! Bă, eu evreu prost n-am mai văzut. Faceţi pe proştii cu mine…ă? Săriţi dracului înapoi pe caldarâm în Marea Neagră. Înţeles?

Evreii: Înţeles, plutonier Ghiară.

Domnul X: Adresându-se evreilor: Cu domnule înainte.

Evreii: Cu domnule înainte.

Plutonierul: Cu Domnul înainte…aşa! Buuuun! Fii atent aicea la mine! Marea Moartă! Întregul grup sare în faţă. Marea Neagră! Întregul grup sare în spate. Marea Moartă! Marea Neagră! Marea Neagră! Câţiva, derutaţi de schimbare sar în faţă, se dezechilibrează şi cad. Plutonierul accelerează ritmul: Marea Moartă! Marea Neagră! Marea Moartă! Marea Neagră! Marea Neagră! Un evreu bătrân se desprinde din grup şi înaintează spre plutonier:

Evreul bătrân: Vă rog să mă iertaţi excelenţă, nu aud prea bine. E vorba de Marea Neagră sau de mareea neagră?

Plutonierul: Tot aia e, nu face nici o diferenţă. Înapoi la loc, fuga marş că se strică dixstracţia. Marea Neagră! Marea Moartă! Jocul continuă până când ultimul evreu cade la pământ. Ce v-a pierit piuitul? Să vină doctorii! Ajutoooor, să vină repede doctorii! Ţiganca dă să-i ajute pe evreii căzuţi. Aaaa! A venit doamna doctoră! Ascultaţi doctoraşilor aicea comanda la mine. Driepţi! Evreii se ridică cu greutate. Gata cu gluma! Mergem la garnizoană să raportăm. Băi, băgaţi-vă minţile-n cap că vă bag eu ghiara-n gât. Se merge aliniat, frumos şi cu cântec de-al nostru dă poet român. Îl ştiţi p’ăla cu „frunză verde muşeţel”?

Evreii: Ştime!

Plutonierul: Ştim, bă, nu ştime! Auzi , doctori şi poceşte limba mai rău ca ciorile astea analfabete. Ascultă comanda la mine! Cu cântec înainteeeeee, marş! Plutonierul cu o figură transfigurată de plăcere: Fru-un-zuliţă mu-u-şeţel

Evreii: În cor: Frun-zu-li-ţă mu-şe-ţe-e-el La um- bră de ste-jă-re-e-la, la, la La um- bră de stejă-re-e-la, la, la. Plutonierul: Fru- u-mos doarme-u-un i-infanter.

Evreii: În cor: Fru-mos doarme-un in-fan-te-e-er Cu arma jos lângă e-e-la, la, la Cu arma jos lângă e-e-la, la, la

Un evreu: Acoperindu-l pe plutonier: Ce-e visează-acu-u-ma el?

Evreii: În cor: Ce vi-sea-za-cu-ma e-e-el Să plece în Isra-e-e-el, la,la,la Să plece în Isra-e-e-el, la,la,la

Plutonierul: Care-ai fost ăla mă, care-a cântat acolo mă… Ies toţi în marş şi cântând. Plutonierul, într-un gest disperat încearcă să-i aducă la ordine şi să-i determine să continue cântecul dând din nou tonul corect:

I-infanteria-i armă-ă grea.

Evreii: Nici un răspuns. Plutonierul: Vi-i-ne-un ordin şi-i ţi-l ia.

Evreii: Nici un răspuns.

Ţiganca: Să te ia pe dumneata Până în Tranistria, la,la,la. Imitându-l: La,la,la.

Plutonierul: Ce, să mă ia pe mine? Cine să mă ia? Ei, stai că…

Ţiganca: Cine să te ia, cine să te ia?! Mareşalu’! Fantomescu ăla al vostru. Că mi-o trimăs ţiganu la Sinistria, Tranistria… Mare şal?! Mare năframă?! O păreche dă izmene…Olio…săriţi că mă omoară. Ptiu, arză-te-ar focu de lighioană lighionară. Au! NU mai da, săriţi! De ce dai mă hitlerianule? Ce-am făcutără? Au, mâncate-ar câinii, mânca-ţi-aş…săriţi…! Să vină poliţia…că mă omoară poliţia!Plutonierul o trânteşte la pământ şi îi aplică lovituri de bocanc în stomac până când ţiganca nu mai mişcă de loc. După un timp se opreşte. Îşi dă seama că ţiganca nu mai mişcă. După o clipă de ezitare, îşi aranjează uniforma, îşi şterge nasul, se uită în jur şi fuge după grupul de evrei.

Actul II

Scena 1

Domnul X intră în scenă şi aranjează limbile unui ceas cu pendulă. Mută minutarul la fix. Se aude sunetul calm, domestic al ceasului. Scoate dintr-un dulap nişte franjuri de tul şi-i împrăştie pe jos. Aduce în centrul scenei un scaun după care apropie de acesta o

oglindă. Totul e pregătit. Se uită la ceasul de la mână. Gest de nerăbdare. Intră în scenă Servitoarea. Domnul X se linişteşte. Ia de pe birou o pagină pe care e scris un text. O invită pe servitoare în centrul scenei şi-i înmânează textul. Se aşează pe scaun şi-i face acesteia semn că poate să înceapă lectura. Servitoarea citeşte stâlcind unele cuvinte. Domnul X o corectează cu calm, apoi din ce în ce mai exasperat:

Servitoarea: Citind: Mallárme spune că dansatoarea….

Domnul X: Malarmé , , é, é ….

Servitoarea: …eeee!...nu este o femeie care dansează, căci nu este deloc femeie şi nici nu dansează. Închizându-se la fermoar : Am închis citatul. Această remarcă profundă nu este numai profundă : este adevărată ; şi nu e numai adevărată ; adică întărită mereu de cugetare, dar este şi verificabilă, iar eu am văzut-o verificându-se. Dar să ştiţi că eu nu am văzut…

Domnul X: Nu tu…poetul…

Servitoarea: …Mallarmé…Cel mai liber, mai suplu, mai voluptos…

Domnul X: …voluptuos…

Servitoarea: …din tuoate dansurile cu putinţă mi-a apărut pe un ecran care înfăţişa meduze mari…Dar să ştiţi că mie nu mi-a apărut nimic…

Domnul X: Nu ţie…poetului…

Servitoarea: …Lui Mallar…Acestea nu erau deloc femei şi nu dansau. Deloc femei, însă fiinţe dintr-o substanţă fără seamăn. Sensibilăăăăăăă…. şi translùcidăăăăă….

Domnul X: Translucidă!

Servitoarea: ?!

Domnul X: Adică vezi prin ea…

Servitoarea: Da eu nu vă d nimic…

Domnul X: Nu tu…poetul…

Servitoarea: ..Mallarmé! Cărnuri de sticlă nebun de iritabile, domuri de mătase plutitoare, coarne haine…,

Domnul X: …Coroane hialine!

Servitoarea: …lungi şnururi vii parcurse tot mereu de repezunde…

Domnul X: …De repezi unde…

Servitoarea: ?!

Domnul X: De unde repezi!

Servitoarea: …de unde…

Domnul X: de la ciucuri!

Servitoarea: …ciucuri şi cute pe care le încreţesc, le descreţesc ; în timp ce se întorc pe dos, îşi schimbă forma, decolează, fluide ca masivul fluid ce le apasă, le îmbrăţişează, le sprijină de pretutindeni, le face loc la cea mai mică inflexiune, ia locul formei lor. Acolo, în deplinătatea incom….

Domnul X: …incompresibilă…

Servitoarea: …presibilă a apei ce pare a nu li se împotrivi, făpturile acestea dispun de idealul mobilităţii, aici destinzând, aici restrângând radianta lor simetrie. Nicicând vreo dansatoare-om, femeie încălzită, beată de mişcare, de veninul puterilor ei istovite, de arzătoarea prezenţă a doritoarelor priviri, n-a exprimat imperioasa ofrandă a sexului, precum Marea Meduză Femeia începe să plutească deasupra scenei, unduindu-şi volanele suprapuselor ei rochii care prin unduioasele sacade ale mulţimii ei de fuste festonate, pe care le ridică şi le coboară cu o neruşinată, stranie insistenţă, se transformă într-un vis al lui Eros ; şi deodată, dându-şi peste cap volanele vibratile şi rochiile din buze decupate, se răstoarnă şi se arată, cu furie, deschisă.Îndată însă îşi revine, freamătă şi se propagă în spaţiul ei, suind ca un aerostat, spre luminoasa zonă interzisă unde domneşte astrul şi aerul mortal.

Împinsă de o forţă irezistibilă Servitoarea se urcă pe scaun în timp ce o muzică astrală invadează scena. Domnul X o acoperă cu franjurii de tul transformând-o într-o adevărată meduză. În transă, Servitoarea începe să plutească prin scenă mişcând ritmic

clopotele de tul ale costumaţiei dând impresia că pluteşte într-un mediu lichid. Căzut pe gânduri domnul X se apropie de birou.

Scena 2

Se aşează şi scrie. Se opreşte o clipă pentru a citi ceea ce tocmai a terminat de scris. Brusc mototoleşte hârtia şi o aruncă peste cap. Loveşte cu pumnul în tăblia mesei după care îşi apleacă fruntea sprijinind-o în pumni. Pe un colţ al mesei acoperit cu o faţă de masă vedem câteva pahare, şi un sfeşnic cu şapte braţe în care ard lumânări. Străinul zboară de colo colo prin cameră. Profită de momentul de neatenţie al domnului X şi culege hârtia mototolită aruncată pe jos. O netezeşte pe picior şi citeşte repede şi nedesluşit. Face un gest de mirare. Trage adânc aer în piept, ia o atitudine teatrală şi suflă deasupra textului. O muzică stranie învăluie scena. Vocea străinului reverberează ciudat în întreagă scenă iar ecoul vocii lui pare a veni din toate direcţiile:

Cădea-vor oase miciCa litere grăbiteÎn groapa cu furnici A multelor iubite…

EU va sta iarăşi mutDansând în cărucioareŞi căţărând un visPe stâlpii din picioare

O mână nevăzutăCe umbră pe sub pietreRăsare râma udăImpară şi pereche

Şi-odată ajuns la locÎn coaja de caisUn pudic mormolocSe lasă iar ucis

Şi cum a fi e-un altulŞi-un altfel şi-un altcumVa fi iubit în patulDe praf şi scrum şi fum.

Străinul lansează hârtia în aer, o lasă să plutească o clipă, o prinde din nou şi suflă sub ea lansând-o din nou în aer. Dansează în jurul ei şi din când în când râde piţigăiat. Prinde apoi din nou hârtia şi începe să recitească versurile cu un surâs batjocoritor. Se opreşte după primele două versuri şi aruncă foaia de hârtie din mână direct pe masa domnului X.

Străinul: Pană de inspiraţie?

Domnul X: De gâscă. Ce te priveşte pe dumneata? Eşti bun să renunţi la costumaţia asta de carnaval? Sunt alergic la fulgi.

Străinul: Scoţându-şi aripile: Să-mi scot şi fulgii de nea? Să eliminăm şi alergia la Crăciun? Cum rămâne cu alergia mea la poezie? Prefigurând printr-un gest ruperea foii de hârtie pe care domnul X şi-a aşternut rodul „inspiraţiei”: Credeţi că am putea pune în cui şi acest costum de carnaval al minţii?

Domnul X: Smulgându-i hârtia din mâini şi citind repede conţinutul paginii: Sunt câteva lucruri bune aici. Nu văd nimic ciupit de molii.

Străinul: Smulgându-i şi el hârtia din mâini: De pildă asta: „Cădea-vor oase mici, în groapa cu furnici… Ridicol! Nici măcar pentru mine, obişnuit cu efluviile iraţionalului nu are nici un sens. Este iraţionalul pur, forţat să rimeze.

Domnul X: Am să iau observaţia asta ca pe un compliment.

Străinul: Mă rog…dar ce facem cu acest dezacord gramatical: „EU va sta iarăşi mut.”?

Domnul X: E o licenţă domnule. EU, observaţi grafia, cu majuscule, se referă la o parte a eului propriu resimţită ca diferită de eul propriu-zis. Ce vi se pare atât de ciudat?

Străinul: Nu înţeleg de ce spuneţi că acest EU „va fi iarăşi mut”? De ce nu-l lăsaţi să se exprime? De ce-l reprimaţi? Credeţi în reprimare? Şi apoi, continuarea: „ Dansând în cărucioare…” nu are nici un sens. Cum să dansezi în cărucioare? E absurd!

Domnul X: Primo, nu cred în reprimare, secundo, absurdul are logica lui pe care logica nu o cunoaşte, tertio…tertium non datur.

Străinul: A, mă luaţi peste picior…Domnule eu nu sunt, Strigând foarte tare: plutonier de jandarmi. Plutonierul de jandarmi intră în scenă cu un aer năuc. În mâini mai ţine încă o bucată ruptă din basmaua ţigăncii. Ducându-şi mâna la gură: Jur că nu a fost cu intenţie…

Domnul X: Nu trebuie să vă reprimaţi domnule…Daţi expresie liberă oricărui gând! Trăim într-o ţară liberă. Arătând spre plutonierul de jandarmi: Ţara lui nea Mitică plutonierul. Şef dă şef dă plutonieri. Născut şef iar nu făcut. Jandarm adevărat din jandarmerie adevărată. Cîntînd ca un târcovnic:De-o fiinţă cu tatăl său care tot jandarm a fost şi care pentru noi oamenii şi pentru a noastră linişte s-a coborât din miliţie, şi-a schimbat uniforma şi a înviat a treia zi după revoluţie şi s-a suit la Comitetul Central iar acum şade de-a dreapta…poate şi de-a stânga….privind în sus: slăbit fie-i numele…şi care iarăşi va veni cu mărire fiind iarăşi ce a fost şi mai mult decât atât. Adresându-se plutonierului, trezit brusc la realitate: Nea Mitică… ce s-a mai întâmplat?

Plutonierul: Năuc, picat din lună: Nu-ş dom’ doctor ce să spui. Trecui şi eu p-acilea şi…m-am gândit c-ar fi bine să mai trec…că nu mai trecui de mult…şi-am trecut şi eu…aşa….că de, trecu ceva timp de când nu mai trecui…

Domnul X: Mitică eşti picat…

Servitoarea: La ţanc.

Domnul X: Ia loc te rog. Îi pune în mână un pahar şi i-l umple la repezeală. Ia zi Mitică, matale îţi place poezia? Citeşti poezie?

Plutonierul: Ce să citesc dom’ doctor?! Pă’ noi ne omoară cu legile. Citim la legi şi la norme… peste normă…Da plata…ne normată. Anormal!

Domnul X: Corectându-l: Anormali!

Plutonierul: De, dom’ doctor, dumneavoastră vă puteţi permite să vorbiţi… noi…cu politica…ştiţi cum e; mucles! Ciocu’ mic! Da’ ştiu că ne-au ameţit cu legile. Azi o lege, mâine-o lege, dimineaţa-o lege iară. C-o puzderie de-ordonanţe se îmbracă mândra ţară. Asta o scri-să dom’ căpitan la popotă pe tăblia cu meniu-ul. Că tot mă-ntrebarăţi de poezie…Abureală…Nici nu mai ştim cum ne cheamă. Eu mă iau pe mine: am intrat la şcoala de miliţie şi, ţoşc-poşc m-am trezit în poliţie. Nici n-am schimbat bine uneforma de plotoner şi-acu ne schimbară chipiilii şi ci-că nu mai sunt plotoner. Acu

suntem altă chestie…cu chestori…cu chestii…una, alta. De, românu’ e oţ! Da situaţia e…

Domnul X: Absent, căutând un vers în pagina mototolită: Oţelită…

Plutonierul: ?!

Domnul X: …de elita 'oţilor…de 'oţii de elită. Teatral: Provocare. Se dau versurile: „O mână nevăzută, ce umbră pe sub pietre, răsare râma udă, impară şi pereche.” Se cere părerea lui Mitică Ghiară. Ascult! Arătând înspre Străin: Ascultăm. Vox populi…

Străinul: Vox derbedei…

Plutonierul: Dom’ doctor, eu cu poezia…

Străinul: Enervat şi aparte: Să nu dăm mărgăritare la porci…

Domnul X: Arătând spre paginile pe care le ţine în mână:Astea sunt porcării! Arătând spre plutonier: Date unui mărgăritar. Mitică, îţi ordon: o părere! Măcar o părere… de rău…că e de rău!

Plutonierul: Dând de duşcă paharul: Păi, ce să zic…O mână nevăzută…care umblă la pietre.. adică daţi în 'oţi ce mai! Eu asta ştiu asta văd.

Domnul X: Perfect! Quod erat demonstrandum. Străinului: În prostia lui, prostu’ ăsta e mai puţin prost decât prostimea voastră. Poezia nu mai poate fi o servitoare a filosofiei; o…

Plutonierul: Ancilla philosophiæ…

Domnul X: Poezia a devenit…un ecran pe care fiecare proiectează plutirea meduzelor din propria lui minte. Rolul poetului se reduce la tehnica ţeserii ecranului, sau a unei pânze de păianjen în care prinde muştele care bâzâie în creierii cititorului. Mitică, bravo. Domnule, unu la zero pentru Mitică.

Străinul: Dar râma udă? Dar impară şi pereche?

Plutonierul: Ştiu eu! Care fretilizează solu’…Ştiu de la un agronom pe care l-am prins la porumb…

Domnul X: Sexul, domnule! Phalusul. Toiagul de cârmuire. Axis mundi. Varga vieţii… Ciocanul!

Plutonierul: Aşa dom’ doctor, mama lor…

Domnul X: Ţepuşa vieţii şi a morţii. Impară, adică nepereche precum geniul….

Străinul: Da, dar veniţi imediat şi afirmaţi contrariul; adică „pereche”.

Domnul X: Exact…Organul viril, domnule, din organ nepereche devine pereche în momentul împerecherii…Asta vrea să spună poetul…şi nu vrea să înţeleagă…

Străinul: Şi cum se leagă toate astea de, citez: „Un pudic mormoloc… se lasă iar ucis”?

Domnul X: Tăindu-i-o scurt: Spermatozoidul!

Străinul:… se lasă iar ucis?!

Domnul X: Acelaşi joc: De ovul! Simplu! Ca la şcoală: Spermatozoidul moare în braţele ovulului…din iubire. Iubirea ucide…

Străinul: Bun, şi ultima imagine, aceea cu…iubirea în patul de praf, cum era…Se uită pe pagină: Va fi iubit în patul de praf şi scrum şi fum?

Domnul X: Îl priveşte lung pe străin, în tăcere, fără să răspundă.

Străinul: Se pare că ne-am împotmolit…Pânza de păianjen s-a rupt…Musculiţele îşi iau zborul…Nu mai bâzâim, nu mai bâzâim?

Domnul X: Mototolind din nou hârtia şi aruncând-o înspre Plutonier: Mitică!

Plutonierul: Ordonaţi!

Domnul X: Privindu-l fix pe Străin: Cheamă maneliştii!

Plutonierul: Pe bune dom’ doctor? Ştiu că nu prea le aveţi pe astea cu…

Domnul X: Urlând: Vreau manele. Vreau ma-ne-le!

Plutonierul: Aoleo, şi încă cum. Pentru sine: Face cinste dom’ doctor! Scoţând staţia şi vorbind conspirativ cu buzele lipite de aparat: 021 cheamă baza. Se aud pârâituri şi voci metalice în staţie: Baza. Spune 021. 021 care eşti mă acolo? Costel? Care Costel? A, Costel!Mă Costele ascultă aicea la mine. Te duci la colţ şi-o umfli pe Miţa,….. cioroaica aia cu florile. O aduci aici la dom’ doctor. Treci pă’ drum şi ia-l şi pă’ fra-su de-o aripă cu scripcă cu tot şi veniţi aicea fuga marş. Nu-ş ce…una mică…vedem…Bine…hai!

Domnul X: Cu un calm suspect: Domnilor, dacă există o probă de foc a poeziei aceasta nu poate fi decât propria ei parodiere.

Scena 3

Intră în scenă, conduşi de Plutonier, Miţa şi fratele ei cu o vioară. Nici nu intră bine şi încep să cânte ceva din repertoriul curent. Domnul X îi opreşte spre dezamăgirea Plutonierului şi le dă foaia de hârtie pe care între timp a ridicat-o de jos şi a netezit-o. Scurtă derută a ţiganilor. După ce murmură câteva cuvinte şi schiţează un fir melodic încep să cânte cu hotărâre:

Cădea-vor oase mi-ciCa litere grăbite, Haoleo…În groapa cu furni-ci A multelor iubite…Ah, sorooo!

Străinul râde în hohote. Plutonierul râde şi el.

EU va sta iarăşi mu-ut, Dansând în cărucioare, Hai, ai, ai!Şi căţărând un vis-îPă stâlpii din pi-cioareeee.

Domnul X izbucneşte şi el într-un râs care se amplifică, devenind isteric şi ameninţând să se transforme în plâns.

O mână nevăzutăăăăă….Ce umbră pă sub pietre, Eeee, eee,eee!Răsare râma udăImpară şi părecheee….

Şi-odată ajuns la locî,

În coaja de caisî Of, of, ooooof!Un pudic mormoloooooc…Se lasă iar ucisîîîîî…….

Şi cum a fi e-un altu’Şi-un altfel şi-un altcum, Uuuu, uuu, uuu!Va fi iubit în patuuuu’Dă praf şi scru-uuu-m şi fu-uuum, Dom’ doctor să trăiască!

Nici nu termină bine melodia cu iz de manea romanţată că ţiganii schimbă ritmul cu unul mai vesel, tot din repertoriul curent. Domnul X izbucneşte într-un plâns în hohote şi se aşează la birou cu capul sprijinit în mâini. Plutonierul îi împinge pe ţigani afară şi dă să plece şi el. Se întoarce cât să dea de duşcă ce a mai rămas în pahar şi pleacă şi el.

Scena 4

Domnul X: Plângând şi strigând: Mamă…Mamă…

Străinul: Mamă! Mumă! Maică! Muică!Măiculiţă! Mami! Mămicuţă! Maminiu! Schimbare de lumină. În scenă intră mama domnului X. aducând o farfurie cu felii de cozonac. Observă foaia de hârtie, se apleacă şi o ridică. Citeşte în gând. Ridică din umeri. Se apropie de birou şi aşează farfuria şi foaia de hârtie pe masă. Trece în spatele scaunului în care stă aşezat domnul X şi-l îmbrăţişează. Se leagănă amândoi. Mama domului X îi cântă un cântec. Din mişcarea de legănare,imperceptibil, domnul X ajunge să se întindă pe suprafaţa mesei. Mama domnului X îl înveleşte cu faţa de masă în felul în care o mamă îşi înfăşează sugarul. Îl ridică apoi pe domnul X în capul oaselor, îşi trage un scaun aproape şi cu o linguriţă taie bucăţi mici din feliile de cozonac cu care începe să-l hrănească pe domnul X. Domnul X mestecă mecanic privind în gol.

Mama: Cântecul ăsta i-l cântam şi bietului taică-tu. Tare mult îi mai plăcea. Nici nu ne băgam bine în pat, seara, înainte de culcare şi-mi zicea: „Muti, leagănă-mă!”. Şi eu îi cântam şi-l legănam…Pe urmă mă legăna el…După aia adormea imediat. Şi sforăia…Domnul X sforăie. Da’ a fost un om bun…Pe tine nu te-a bătut niciodată. Pe mine…de, bărbatul e bărbat…mă mai repezea…Mai ales când nu găsea cămăşi apretate în dulap. Zicea: „Haina cât de ponosită; dacă e curată cămaşa, omul e curat.” Avea vorbele lui…Avea tot timpul cu el o cărţulie legată în piele de vacă…

Domnul X: De viţel, mamă, ţi-am mai spus…sună prost…”de vacă!”.

Mama: …de viţeluş…cu învăţături din Pirke Avot: Dimineaţa, când puneam samovarul îmi citea. Începea cu asta: Împotriva dorinţei tale ai fost conceput. Împotriva dorinţei tale te-ai născut. Împotriva dorinţei tale eşti în viaţă. Împotriva dorinţei tale vei muri. Străinul: Împotriva dorinţei tale eşti sortit să înfrunţi urmările propriilor tale fapte. Continuă deci…Căutând în memorie:Rabi Eleazar ha-Kapar. Mama domnului X începe un nou cântec abia şoptit. Ia de pe scaun un sul de lână şi îl aşează în mâinile domnului X. Se aşează pe scaun şi începe să facă un ghem pe măsură ce firul de lână se desfăşoară treptat între palmele domnului X. Cântă:

Mama: ………………………………………

Domnul X: Suprapunându-se cântecului mamei:Uite aşa se duce viaţa omului…

Străinul: Ca firul dintr-un ghem. Domnul X: Oamenii aleargă după înţelepciune… O caută toată viaţa…

Străinul: Da’ nu e mai multă înţelepciune în cărţile înţelepţilor decât în deşirarea unui ciorap de lână.

Domnul X: Tot ce se face va fi desfăcut.

Străinul: Tot ce se împleteşte va fi despletit.

Domnul X: Ca părul tinerelor fete dansând…Ca părul Salomeei dansând…

Străinul: Pentru un cap de sfânt…

Domnul X: Ca părul Salomeei din care au curs aburii morţii…O văd dansând. Străine, strigă: Sa-lo-me-a!

Străinul: Sa-lo-me-a! Şalom, Şalome!

Pe masă, în dreapta domnului X şi puţin în spate apare silueta unei dansatoare. O muzică stranie creşte treptat în intensitate şi în dinamică. Dansatoarea execută mişcări din ce în ce mai senzuale în care amestecă accente de o cruzime nebănuită.

Domnul X: Uite-o dansând! Un pas, un fior de viaţă.

Străinul: Doi paşi, fiorii morţii.

Domnul X: Trei paşi, moartea.

Străinul: Acum se-nvârte ca un titirez nebun.

Domnul X: Acum străluceşte ca un soare la amiază.

Străinul: Acum e întunecată ca luna mâncată de vârcolaci.

Domnul X: Acum explodează ca bojocii unui vulcan. Şi …uite-i ochii…sclipitori şi beţi de sânge ca lama unui cuţit sub furtună, linsă de un fulger…Ah, dau nemurirea mea în schimb pe-o…

Străinul: Muritoare…

Domnul X: Regatul meu pentru…

Străinul: O iapă nărăvaşă.

Domnul X: Pentru un dans…Firul depănat de mama domnului X se apropie de sfârşit. Domnul X rămâne cu mâinile goale iar gestul pare unul de deznădejde. Mama domnului X pune cu grijă ghemul în buzunarului şorţului şi părăseşte scena încet. Dansatoarea se opreşte din dansul ei. Se apropie misterios de domnul X. şi-l sărută pe frunte.

Domnul X: Ah, repede un fulger să mă trăsnească! Vreau să fiu scruuuuuuuuuum! Un cărbune cu care să-mi desenez un alt chip, să-mi scriu o altă poveste a vieţii mele…Ah…! Cade la pământ şi, aşa cum este înfăşurat în faţa de masă, se târăşte spre locul unde se află Străinul:

Străinul: Fii peste poate de smerit, căci singura nădejde a omenirii este viermele. Rabi Levitas din Iavne.

Domnul X: Da, omul e un vierme care se va da viermilor ca demâncare. Desfăşurându-se din faţa de masă: Dar omul poate fi şi un fluture…

Străinul: Cap de mort.

Domnul X: De mătase…

Străinul: De varză!

Domnul X: Un fluture de lumină! Un fiu al luminii. Lumină!

Străinul: Punându-i o manta militară pe umeri: Luptă!

Domnul X: Libertate!

Străinul: Adică, Lumină, avem, L, Luptă, adică L şi Libertate tot L. La, la , la! De fapt, ia staţi: L, adică lamech cu valoare ghematrică 30 şi încă de două ori L, asta face de trei ori trei zeci. Cât face de trei ori trei zeci?

Servitoarea: De trei ori trei… nebuni!

Străinul: Fericit: Nu, 90!

Servitoarea: Întărind: Nouă zeci de nebuni!

Străinul: Nu, 90, adică Tzaddi, adică Steaua! Triunghiul cerului împletit cu triunghiul pământului. Triunghiul de foc al spiritului unit cu cel de apă al minţii. Desăvârşita unitate a dublului. Îngemănarea gemenilor. Ge-me-nii! Adică G. Litera G! Ghimmel! cămila cu două cocoaşe! Ghimmel cu valoarea 3! Valsând: Un, doi, trei…un, doi,trei…un,doi,trei…toţi trei! Şampanie!

Scena 5

Domnul X e îmbrăcat într-o manta militară. În mână ţine o sticlă de şampanie. Lumina se stinge brusc lăsând să se vadă un fascicul de proiector care proiectează pe un ecran plasat în fundal, la început un chenar alb pe care se mişcă rapid secvenţele tipice ale unui film alb-negru, pentru ca apoi ecranul să fie populat cu scene de război, lagăr, refugiaţi etc. Domnul X intră în fasciculul de lumină ce duce spre ecran şi, apropiindu-se

de oglinzile plasate în stânga şi dreapta ecranului le pune în mişcare, producând un haos vizual în întreaga scenă. O muzică militară acompaniază întreaga scenă. Obosit, clătinându-se şi bând din sticla de şampanie domnul X se opreşte sub un reflector plasat la curte. Nu se mai aude decât respiraţia unei locomotive care aruncă jeturi de aburi în faţa domnului X. O muzică puternică îl trezeşte pe domnul X din toropeală. Avansează spre rampă cu un pas cazon, grotesc. Pe un accent muzical, o rază de lumină o descoperă în scenă, spectral pe Ella.

Domnul X:

Acum in Viena sunt fete frumoaseIar Moartea plânge că-i trasă pe sfoarăŞi-o mie de geamuri privesc somnoroase

Un pom unde trag toţi hulubii să moarăAcolo e-o parte ruptă din zori

Ce-atârnă-n simeze de gheaţăAi, Ai, Ai, Ai,

Valsează-ţi valsul sau mori.

Străinul: O, te vreau, te vreau, frăţioareÎntr-un scaun citind dintr-un ziarSub un strat unde cresc lăcrămioare

Şi-un sfeşnic ce plânge-n zadarÎntr-un pat unde luna transpiră

Într-un ţipăt umplut cu nisipAi, Ai, Ai, Ai,

Valsează în dinţi cu-un cuţitTreceţi o mână pe mijlocul rupt

Valsează-ţi, valsul, care pe careRespiră-i mirosul de brandy şi hoit

Ce-şi târâie coada solzoasă în mare

Domnul X: E-o sală de-oglinzi în Viena

De-ţi vezi mutra în mii de sclipiriŞi un bar de-amuţiră pifaniiCondamnaţi de prea multe-amintiri

Ah, dar cine-ţi ornează portretulC-o ghirlandă de lacrimi fierbinţi

Ai, Ai, Ai, Ai,

Valsează, valseaz-acest valsCe-şi clămpăne ritmul din dinţiSus în pod un’ se-ascund toţi copiiiTe-oi strânge în braţe curând

Ş-om visa doar hoarde barbarePrin ceaţa amiezii curgând

Şi ţi-oi mângâia tot amarulŞi mieii şi crinii şi tot

Ai, Ai, Ai, Ai,Valsează cu mine-acest vals

Cu-al lui „Făr’ de tine nu pot!”Valsează, valsează, valsează, valsăm…

Şi-oi dansa cu tine-n VienaDeghizat în bătrânul DanubLa buton c-o narcisă sovajă

Pe coapsa-ţi sărutul nebunŞi duhu-mi îngrop într-o carte

Cu poze de morţi şi cu muşchiŞi-ofrandă splendorilor tale

Vioara şi crucea-mi de moarte.Şi tu m-oi dansa mai departeÎn urna ce-o ţii lângă piept

Draga mea, draga meaValsează, valseaz-acest vals

Acum e al tău. E întregul subiect.

O muzică copleşitoare izbucneşte odată cu ultimul cuvânt rostit de domnul X. O ceaţă densă inundă întreaga scenă. Ella dispare. Se aude tot mai distinct o muzică de vals. Străinul îşi dezbracă aripile. Sub costumaţia sa bizară de la început descoperim un costum compozit, ca de clovn. În scenă intră un grup de clovni care dansează halucinant în jurul domnului X creând o imagine de carusel care-l ameţeşte pe acesta. Domnul X cade la pământ şi râde în hohote. Pe finalul dansului lor clovnii ridică de pe o masă plasată în fundal câte un pahar de şampanie pe care-l dau peste cap. Domnul X li se alătură sorbind ultimele picături de şampanie din sticla lui. Străinul face un semn la pod de unde coboară încet, răsturnat, un sfeşnic cu şapte braţe care în final se aşează perfect deasupra celui aflat pe biroul domnului X formând astfel un simbol al întregului. În momentul în care sfeşnicul de sus se conjugă cu cel de jos Străinul strigă:

Străinul: Aleluia!

Domnul X: Aleluia!

Toţi: Aleluia!

Muzică…………………………………………………

NB: Textele eseistice despre arta dansului pe care le citeste dl. X sunt extrase din eseul „L’ame et la danse” de P. Valery, pt. ca dl. X este un intelectual interbelic si frantuzit…Multumiri peste timp lui P. Valery a carui aplecare asupra artei dansului a generat aceste citeva rinduri in legatura cu care dl. X a facut o reala obsesie.Versurile sunt traduse de autor din citeva piese muzicale ale lui L Cohen al carui fan fidel a ramas tot timpul.

Finis